ANL



[pic]

Biroul de Presă

Bucureşti, 16 aprilie 2019

COMUNICAT DE PRESĂ

Luni, 15 aprilie 2019, Agenția Națională pentru Locuințe (instituție aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) a finalizat contractarea serviciilor de proiectare și execuție lucrări construcții - montaj pentru 92 de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, în următoarele orașe:

✓ Deta (jud. Timiș): 32 de unități locative (2 apartamente cu o cameră și 30 apartamente cu 2 camere) care vor fi situate pe strada Orhideelor, bloc D și vor avea un regim de înălțime P+3E (parter+3etaje). Valoarea contractului este 5.168.657,90 lei cu TVA.

Până în prezent, în orașul Deta, au fost finalizate, în total, 102 apartamente în cadrul Programului ANL de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, în amplasamentele din:

• strada Pădurii, nr. 13 (38 de unități locative),

• strada Orhideelor, bloc A,B (64 de unități locative).

La nivelul județului Timiș, ANL a finalizat, în cadrul programului de construcții locuințe pentru tineri, destinate închirierii, 733 de unități locative.

✓ Murfatlar (jud. Constanța): 16 apartamente cu 2 camere, care vor fi construite pe strada General Milea f.n., Zona Stadion și vor avea un regim de înălțime P+2E+M (parter+2etaje+mansardă). Valoarea contractului este 2.742.421,04 lei cu TVA.

Până în prezent, în Murfatlar, au fost finalizate, în total, 24 de apartamente în cadrul Programului ANL de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, în amplasamentul din strada Alexandru Ioan Cuza f.nr.

La nivelul județului Constanța, ANL a finalizat, în cadrul programului de construcții locuințe pentru tineri, destinate închirierii, 1.680 de unități locative.

✓ În municipiul Giurgiu (jud. Giurgiu): 44 de unități locative (1 apartament cu o cameră, 24 de apartamente cu 2 camere și 4 apartamente cu 3 camere) care vor fi situate în B-dul Mihai Viteazu - strada Unirii f.n., etapa II", cu) și vor avea un regim de înălțime P+3E cu canal tehnic (parter+3etaje cu canal tehnic). Valoarea contractului este 7.933.023,14 lei cu TVA.

Până în prezent, în municipiul Giurgiu, au fost finalizate, în total, 372 de apartamente în cadrul Programului ANL de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, în amplasamentele din:

• Strada Sloboziei – Cămin A (34 de unități locative),

• Strada Sloboziei - Cămin D-Dig (34 de unități locative),

• Strada Sloboziei - Cămin nr. 2 (34 de unități locative),

• Strada Petre Ghelmez, nr. 6, bl C9 (19 unități locative),

• Strada Petre Ghelmez, nr. 6, bl C8 (32 de unități locative),

• B-dul Mihai Viteazu, zona Steaua Dunării, bl 1,2,3,4 (44 de unități locative),

• Aleea Cărămidarii Vechi f.n. (55 de unități locative),

• Șoseaua Portului, etapa I (120 de unități locative).

La nivelul județului Giurgiu, ANL a finalizat, în cadrul programului de construcții locuințe pentru tineri, destinate închirierii, 372 de unități locative.

***

Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în anul 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia Agenției de către autorităţile publice locale, beneficiarii fiind tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii.

În prezent, în urma ultimelor modificări legislative, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an, prin achitarea de rate lunare egale către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare, prin Programul Prima Casă sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii. Valoarea de înlocuire care se utilizează în prezent la calcularea de către autoritățile publice locale a prețului de vânzare al locuințelor, stabilită prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 5396 din 31 iulie 2018 și valabilă până la data publicării următorului ordin în Monitorul Oficial al României, este de 1.578,57 lei/metru pătrat, inclusiv TVA.

................
................

In order to avoid copyright disputes, this page is only a partial summary.

Google Online Preview   Download

To fulfill the demand for quickly locating and searching documents.

It is intelligent file search solution for home and business.

Literature Lottery

Related searches