Www.protectiacopilului6.ro



14 mai

Adevarul

Statul de funcţii al Primăriei Capitalei "lasă loc" de şpagă

un articol de Florel Manu (70 afisari, 2007-05-14)  

[pic][pic][pic]

Noua organigramă după care va funcţiona municipalitatea de acum înainte face mari diferenţe între angajaţii primăriei. Chiar dacă, ierahic, directorii sunt egali, când vine vorba de salarii, acestea sunt diferite, pentru că "băieţii deştepţi" au mai multe avantaje. Aceştia sunt funcţionarii preferaţi ai şefului mare, Adriean Videanu. Potrivit noului stat de funcţii, conducerea Primăriei Capitalei dă mai multă importanţă consilierilor personali ai primarului general, decât inspectorilor. Un consilier de la cabinetul lui Videanu va avea un salariu de bază de 2.262 lei, în timp ce un inspector superior de la Serviciul de Control General este încadrat cu 1.676 de lei. Consilierii generali au cerut explicaţii, iar diferenţa de salariu le-a fost explicată sec: "Primarul are funcţie de demnitate publică, iar prin lege consilierii au o altă grilă de salarizare decât ceilalţi funcţionari".

Unii, mai directori decât alţii

În statul de funcţii aprobat săptămâna trecută de consilierii generali mai apare o inegalitate în ceea ce priveşte drepturile băneşti. Directorii au salarii diferite. De exemplu, cei de la achiziţii sau transporturi au venituri mai mari decât cei de la Direcţia Buget sau Învăţământ. Asta face ca preferaţii lui Videanu să fie încadraţi cu un salariu de 2.933 de lei pe lună, în timp ce unii directori au aceleaşi venituri de încadrare ca inspectorii sau şefii de servicii, adică 1.676 de lei lunar. Conducerea municipalităţii are şi aici o explicaţie: "Directorii care lucrează cu fonduri structurale beneficiază de un salariu mai mare cu 75 la sută faţă de ceilalţi", spun surse din Consiliul General.

Grila salariilor de la Primăria Capitalei

Primarul general: 6.245 de lei pe lună

Viceprimarii generali: 5.212 de lei pe lună

Directori: 1.676 şi 2.933 de lei pe lună

Inspector debutant: 571 de lei pe lună

Muncitor: 461 de lei pe lună

Azi

Fără dragoste, gândesc la moarte

|[pic] |

|Suferinţa sufletească este |

|o boală pe care psihiatrii |

|o întâlnesc frecvent la copii |

     Între 600 şi 800 de copii ajung anual la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitală, după ce au încercat să-şi pună capăt zilelor, majoritatea din cauza neînţelegerilor cu familia, dar şi a problemelor materiale, a celor de la şcoală sau sentimentale.

     "Problemele care îi împing pe copiii sau adolescenţi la aceste gesturi extreme provin, în majoritatea cazurilor, de la lipsa de comunicare interfamilială. Afecţiunea sau lipsa acesteia este percepută încă din stadiul intrauterin. Fără dragoste şi comunicare, copiii capătă un comportament mai dur. Şi nu este vorba de comunicare calitativă, ci de una cantitativă. Scuza frecventă a părintelui, nu am timp, îl poate costa mult, uneori chiar viaţa copilului", a declarat dr. Elena Brănaru, şeful Centrului de psihosomatică din spital, cu ocazia inaugurării acestei secţii, prima unitate de acest fel din România.

     În afara copiilor care duc suferinţa la extrem şi încearcă să-şi pună capăt zilelor, mai există o categorie, şi anume a celor care acuză dureri de cap, stomac sau altele, însă analizele medicale nu confirmă un anumit tip de afecţiune a organului respectiv, aceştia având de fapt o "suferinţă sufletească". Între 400 şi 600 de "strigăte de ajutor" de la copiii care nu reauşesc să comunice cu familia sunt auzite anual de medicii psihiatrii.

     Un copil poate suferi de anorexie chiar de la naştere, pentru că, de exemplu, gestul agresiv al unuia dintre părinţi, care-i împinge grăbit sau nervos biberonul în gură, este perceput drept agresiune de către copil. Dacă această stare persistă, se repercutează negativ asupra fizicului şi psihicului copilului. Profesorul Boris Cyrulnik, unul dintre pionierii etologiei franceze, care de peste două decenii se ocupă de copii abadonaţi sau maltrataţi povestea, la o întâlnire găzduită de UNICEF, că a văzut la scanner atrofii cerebrale provocate de carenţa afectivă.

     "Atunci când copilul este iubit, îi sunt stimulaţi neuronii. Când este privat de afecţiune, atunci se vede carenţa la nivelul creierului. Un copil privat de afecţiune avea găuri la nivelul lobilor creierului. Dacă ne ocupăm din timp de el, după un an de afecţiune creierul revine, se recuperează. Dar după vârsta de 13, 14 sau 15 ani, recuperarea devine tot mai dificilă", susţine prof. Cyrulnik.

Nici grădiniţe, nici personal

     Grădiniţele din Capitală se confruntă şi cu o criză de personal nedidactic care, din cauza proastei salarizări, părăseşte sistemul de învăţământ, a declarat recent Marius Nistor, preşedintele executiv al Federaţiei Sindicatelor Independente (FSI) "Spiru Haret" în cadrul unei dezbateri care a avut ca temă situaţia învăţământului preşcolar bucureştean. Astfel, în cele 179 de grădiniţe din Capitală există doar 15 angajaţi nedidactici în unităţile cu program normal şi 1.916 angajaţi nedidactici în cele cu program prelungit sau săptămânal, cu salarii cuprinse între 449 şi 461 lei. Sindicaliştii solicită acordarea a două sporuri pentru personalul nedidactic, unul de stabilitate, de 7 la sută, şi unul de complexitate, cuprins între 5 şi 10 la sută. De asemenea, FSI "Spiru Haret" a cerut acordarea de bonuri de masă pentru personalul nedidactic.

Invitaţie pentru copii

     Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis ca Ziua Copilului să fie marcată la Palatul Parlamentului prin organizarea unei expoziţii de desene ale copiilor care vor fi expuse pe gardul exterior din jurul clădirii şi a acţiunii "Parlament deschis pentru copii". Astfel, între orele 10.00 şi 18.00 copiii pot vizita Palatul Parlamentului. În data de 4 iunie va avea loc o expoziţie de desene ale copiilor în faţa sălii de plen a deputaţilor, iar la acţiunea "Dacă aş fi deputat...", copiii se vor întâlni cu deputaţi cărora le vor înmâna scrisori despre cum visează ei viitorul României.

Cotidianul

Cum sa fii un parinte mai bun

Oana Craciun, Sorana Macovei

[pic]

Cursurile care te invata cum sa-ti folosesti mai bine timpul pe care il petreci cu copilul sint la concurenta cu conceptul meseriei de parinte cu norma intreaga.

Manageri care fac al doilea copil. Acesta este portretul-robot al clientilor care participa la cursuri de „parenting“. Mai exact, care platesc ca sa invete cum sa fii un parinte bun.

De un an, de cind s-a initiat acest tip de curs, s-au inscris 50 de persoane, cele mai multe alegind cursul adresat parintilor cu copii de 0-7 ani, spune Mihaela Pantis, Managing Director la Qualians, compania care organizeaza astfel de cursuri. Clientii sint „persoane cu un program incarcat si foarte solicitant si care isi doresc ca putinul timp pe care reusesc sa-l petreaca impreuna cu copiii sa fie de calitate, sa fie mai eficiente in munca de parinte“, povesteste Pantis.

Inainte de a intra la curs, parintii trebuie sa faca o lista cu intrebarile pe care le au in legatura cu cresterea copilului. „Important este ca in cazul tuturor intrebarilor, specifice sau generale, parintilor sa li se explice de ce reactioneaza copiii intr-un anume fel“, adauga managerul. Pentru luna mai, este inca deschis cursul despre copiii pina la 7 ani, iar pentru iunie parintii se pot inscrie pentru cursul despre cei de 11-18 ani. Pretul unui curs este de 179 de euro de persoana.

Pe de alta parte, exista specialisti care cred ca nu conteaza doar calitatea, ci si cantitatea. A fi parinte este un job care, in mod normal, iti ocupa tot timpul, spune Otilia Secara, psihiatru specializat in copii. Familia modeleaza copilul si adolescentul de mai tirziu. Jobul de parinte este cel mai important, mai ales in primii ani de viata. Nu exista un secret care sa te invete cum sa fii cel mai bun. „Invatam sa fim parinti, inainte de orice, din experienta noastra de a fi crescuti de propriii parinti. Aceasta experienta ne modeleaza fundamental propriile convingeri si perceptii asupra a ceea ce inseamna sa fii parinte bun“, crede medicul. Succesul unui parinte se vede mai tirziu, cind copilul devine adult. „Sanatatea fizica, mintala, educatia, standardul socio-economic al adultului de mai tirziu depind, intr-o masura considerabila, de calitatea parintilor sai“, spune Otilia Secara.

• Parenting pentru supradotati

Organizatia IRSCA Gifted Education face cursuri de educatie pentru parintii care au copii supradotati, care isi propun sa ii informeze despre caracteristicile timpurii ale acestor copii, evolutia lor, reactiile lor in fata comportamentului familiei, mediului social sau in scoli, sau in pasiune, a creativitatii, inteligentei si motivatiei lor. Cursul incepe pe 15 mai, dureaza doua luni, intre orele 5.00 - 7.00 PM, la sediul Institutului National de Cercetare pentru Sport si costa 250 de lei.

Evenimentul Zilei

Copiii, invitati la tenis, handbal si fotbal

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului din cadrul Primariei Sectorului 3 organizeaza pe 26 mai si pe 6 iunie o serie de competitii sportive pentru copii, in cadrul proiectului "Sport pentru o zi".

 Actiunea „vizeaza organizarea unor activitati de petrecere a timpului liber prin dezvoltarea in randul participantilor a competitiei, lucrului in echipa si fairplay-ului”, dupa cum arata un comunicat emis de primarie.

Sunt asteptati sa participe la activitatile sportive elevii de la scolile 70, 87, 81, 116, 156, 196 si de la Centrul de Plasament „Sfantul Nicolae”. Competitiile de fotbal si de tenis de masa, ambele pentru baieti, se vor desfasura la Scoala Generala nr. 80, iar competitia de handbal pentru fete va avea loc pe terenul de sport al Liceului „Mihai Bravu”.

Gardianul

Program de monitorizare a drepturilor copilului

Organizatia „Salvati Copiii“ Romania a implementat un proiect de monitorizare a drepturilor copilului, in cadrul caruia membrii retelei de ONG-uri, tineri si copii au cules si analizat informatii cu privire la respectarea drepturilor copilului. In cadrul proiectului au avut loc dezbateri ale copiilor si au fost elaborate trei publicatii. Cercetarea a vizat patru directii de interes: Masuri de protectie, Mediul familial si forme alternative de ingrijire, Sanatatea si bunastarea copilului si Educatie, recreare si cultura.

Romanii isi vand copiii in Europa, in fata supermarketurilor

Patru români, doi barbati si doua femei, au fost retinuti sâmbata dupa-amiaza în timp ce încercau sa vânda un bebelus de doua luni într-o parcare a hypermarketului La Couronne, din apropiere de Angouleme, în sud-vestul Frantei, relateaza site-urile televiziunilor TF1 si France 3. Toti patru, în vârsta de circa 20 de ani, au fost arestati preventiv, în timp ce presupusa mama si fetita ei, nascuta în martie, au fost internate într-un spital din oras, au declarat duminica surse din cadrul politiei. Deocamdata nu a fost luata nicio decizie referitoare la bebelus, a carui stare de sanatate este buna, potrivit politiei. Analize ADN sunt în curs de efectuare pentru a confirma daca nou-nascutul este într-adevar copilul unuia dintre cupluri.

Alerta a fost declansata sâmbata dupa-amiaza de o clienta, care a fost abordata de români în timp ce se afla într-o galerie comerciala a unui hypermarket de la periferia localitatii Angouleme. Suspectii se pare ca n-ar fi mentionat si suma pentru care erau dispusi sa vânda bebelusul, potrivit marturiei clientei. Aceasta a anuntat imediat serviciul de securitate al magazinului. Potrivit cotidianului regional Sud-Ouest, românii, care au încercat sa fuga la bordul unei furgonete, au fost blocati în parcarea aceluiasi hypermarket de un paznic, care i-a urmarit la bordul autoturismului sau 4X4 pâna la sosirea politiei.

Anchetatorii încearca acum sa stabileasca daca bebelusul a fost propus spre vânzare si altor clienti. Politia a lansat un apel, cerând oricarei persoane abordate de un român care propunea un bebelus de vânzare sa sune la comisariatul din Angouleme si sa dea informatii.

Un caz similar, in Portugalia

Incidentul din Franta intervine în conditiile în care o femeie care ar putea fi de origine româna a fost arestata vineri în Villa Franca de Xira, la 30 kilometri nord de Lisabona, în timp ce încerca sa-si vânda baietelul de patru luni lânga un centru comercial, dupa cum a anuntat, sâmbata, politia portugheza. Femeia a fost arestata împreuna cu opt complici, iar bebelusul a fost transportat la spital pentru a fi tinut sub observatie, potrivit agentiei Lusa, care a confirmat o informatie din Jornal de Noticias. Este vorba despre o familie straina, iar copilul este nascut în Portugalia. Potrivit Jornal de Noticias, timp de mai multe ore mama i-a abordat pe trecatori pentru a le oferi copilasul pentru o suma cuprinsa între 10.000 si 50.000 de euro, pe strada principala din oras. Celelalte opt persoane stateau de paza. O femeie „hartuita de mama“ a alertat politia, care a trimis mai mult de 24 de membri ai fortelor de ordine pentru a efectua arestarile, potrivit cotidianului. „Mama bebelusului se afla lânga centrul comercial si nu o lasa în pace pe femeie. Ea insista si îi propunea diverse preturi“, a spus un martor. Starea de sanatate a copilului este buna si nu prezinta semne de rele tratamente.

Andrei Tudor

Un roman a abandonat in Marea Britanie 90 de copii rromi

Aproximativ 90 de copii rromi din Europa de Est au ajuns neînsotiti în orasul Slough din Berkshire, în Marea Britanie, prin intermediul unei persoane din România, care ar fi fost platita în acest scop. Potrivit BBC News Online, sase dintre minori au deja copiii lor, iar sapte fete sunt insarcinate, motiv pentru care autoritatile locale au înfiintat o echipa de urgenta care sa se ocupe de acestia. Consiliul din Borough nu stie de ce copiii au fost lasati singuri, dar a fost obligat sa înfiinteze o echipa speciala pentru a-i ajuta si a deblocat 150.000 de lire sterline (220.000 de euro) din bugetul local. Autoritatile sustin ca dupa aderarea României la UE, la 1 ianuarie, 88 de români de etnie rroma, dintre care unul are doar 10 ani, au ajuns în Marea Britanie pentru a cere ajutor. În prezent, Consiliul din Borough se ocupa de 53 de copii, în timp ce altii au fost trimisi sa locuiasca împreuna cu membrii familiilor lor, care au fost localizati în alte zone ale Marii Britanii. Autoritatile locale au cerut, de asemenea, ajutorul Guvernului pentru a face fata situatiei.

N.L.

Libertatea

Aici vor sta saracii Capitalei  

Locuintele sociale cumparate de Primaria Capitalei sunt un lux la care oamenii obisnuiti nici nu viseaza. Cele 123 de apartamente situate pe soseaua Bucuresti-Targoviste au chiar si piscina si sala de fitness, desi in ele vor locui amaratii Bucurestiului.

Apartamentele sunt facute dupa modelul occidental, cu living, dinning, bucatarie, doua bai si dormitoare si o suprafata care ar lasa in urma si cele mai cochete apartamente din Capitala. De asemenea ansamblul rezidential e prevazut cu o piscina imensa, parculet, sala de fitness si parcari subterane la subsolul blocurilor. Ne intrebam de unde vor face rost viitorii locatari, in majoritatea lor persoane fara venituri sau cu venituri foarte mici, de bani ca sa plateasca intretinerea pentru asemenea apartamente. 

Municipalitatea a platit din bani publici pentru aceste locuinte peste 1.300 de euro pe metru patrat, in conditiile in care terenurile unde trebuiau sa se construiasca locuintele sociale, cu doar 500-600 de euro/mp, au ramas in paragina.

Acest ansamblu rezidential va fi dat in folosinta in cateva luni persoanelor care au fost evacuate din casele nationalizate sau din Centrul Istoric, dar si celor care au o situatie financiara dificila.

Elena Firica (21 de ani) locuieste impreuna cu cele doua fiice ale sale, Mihaela (5 ani) si Mariana (3 ani), intr-un cort de mai bine de o luna. Ele si-ar dori mai mult decat orice sa stea in unul din aceste apartamente de lux

................
................

In order to avoid copyright disputes, this page is only a partial summary.

Google Online Preview   Download