WordPress.com



MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

1 NOIEMBRIE

«Cheamă-Mă şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.»

IEREMIA 33,3

Ce taină profundă reprezintă puterea nesfârşită a rugăciunii! Îmi este efectiv teamă să vorbesc despre acest subiect pentru că nu sunt în stare să înţeleg manifestarea puterii extraordinare a lui Dumnezeu în cel ce se roagă. De ce trebuie să ne rugăm? În primul rând pentru că Dumnezeu Tatăl ne porunceşte: «Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvii» (Psalm 50,15). Din acest verset înţelegem nu doar că El ne aude toate rugăciunile, indiferent de natura problemei cu care ne luptăm, ci avem şi siguranţa deplină a răspunsului, a intervenţiei Sale divine, eliberatoare. Ce mângâiere să avem această promisiune a Tatălui: «Cheamă-Mă în ziua necazului»! În al doilea rând Dumnezeu Fiul ne spune să ne rugăm: «Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide» (Matei 7,7). El, Fiul lui Dumnezeu ne spune să perseverăm în disciplina rugăciunii, deoarece ea este «căutarea» Feţei Sale, iar «baterea la uşă» în rugă dovedeşte dorinţa noastră sinceră de a pătrunde în prezenţa lui Dumnezeu prin Uşa sfinţeniei, adică prin Isus Cristos, Mântuitorul nostru.

2 NOIEMBRIE

«Eu îl voi iubi şi Mă voi arata lui.» IOAN 14,21

Orice păcate ai fi făcut în viaţa ta, orice ţi s-ar fi întâmplat, dacă vei spune şi tu ca Petru: «Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc» (Ioan 21,17), atunci El ţi Se va descoperi. Obstacolul greu de trecut este acela că tu, ca şi copil al lui Dumnezeu nu eşti plin de Duhul Sfânt, iar El nu ţi S-a descoperit încă din această cauză. Există multe persoane care cred cu sinceritate în Isus Cristos, dar cărora le lipseşte descoperirea dumnezeiască. Cei care cred în El experimentează în viaţa lor puterea Sa de biruinţă, dar acum ajungem la un punct extrem de important: doar celui care îşi mărturiseşte dragostea faţă de cuvântul Scripturii prin ascultare, Dumnezeu i Se descoperă. Când El Se descoperă, fiţi absolut siguri că nu o face pentru scopurile noastre. Mai mult chiar, acea persoană va primi de la Dumnezeu sarcina de a transmite această descoperire mai departe. Pentru Petru, chemarea Domnului Isus a fost: «Paşte mieluşeii Mei... Paşte oile Mele!» (Ioan21,15.17). La Petru vedem cum iubirea încolţeşte şi creşte, dar la Dumnezeu dragostea este veşnică, pentru că El însuşi este dragoste. Duhul Sfânt este Cel care ne uneşte cu Dumnezeu Tatăl prin Isus Cristos, iar dragostea Sa divină este sădită în noi şi începe să crească.

3 NOIEMBRIE

«Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.» IOAN 21,17

Întrebările Domnului descoperă mereu ceea ce este mai adânc îngropat în noi. Dacă Domnul te întreabă: «Mă iubeşti?» şi dacă laşi această întrebare să lucreze în tine, vei observa cu surprindere că ea a atins o parte din fiinţa ta care era amorţită de mult şi care trebuia revigorată. Atunci din adâncul inimii tale va ţâşni la suprafaţă adevărul de mult uitat: «Da, Doamne, Te iubesc pentru că Tu m-ai iubit mai întâi». La întrebarea lui Isus, Petru a început să realizeze cât de mult Il iubea de fapt pe Domnul. A fost o extraordinară revelaţie pentru el să-şi mărturisească iubirea şi să spună plin de uimire: «Doamne, Tu toate le ştii...».

Cu câtă răbdare, cu câtă dragoste şi sensibilitate S-a purtat Domnul Isus cu Petru care, din frică si laşitate L-a trădat şi s-a lepădat de trei ori de El. Domnul nu pune însă acest gen de întrebări înainte să vină timpul potrivit. Probabil că într-una din zilele acestea, poate chiar azi, te va lua de-o parte, Se va uita ţintă în ochii tăi şi, fară să pomenească măcar o vorbă despre păcatele tale, te va întreba: «Mă iubeşti?».

4 NOIEMBRIE

«Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.» GALATENI 5,13

Dacă citim versetul de mai sus cu atenţie, întrebarea care ne stă în faţă are deja un răspuns. Cu siguranţă, ca şi copii ai lui Dumnezeu suntem chemaţi la libertate. Apostolul Pavel afirmă acest adevăr: «că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu» (Rom. 8,21). Un om care se naşte din nou este eliberat de sub robia păcatului şi se bucură de libertatea minunată a copiilor Domnului. Aceştia sunt absolviţi de orice vină deoarece au devenit fii si fiice ale Dumnezeului celui Viu. Apostolul Pavel ne avertizează însă să nu abuzăm de această libertate, pentru ca nu cumva firea veche, eul nostru păcătos să câştige teren în inima noastră: «Nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească» (Gal. 5,13). Ce trebuie să facem cu această libertate minunată în Domnul nostru Isus Cristos? Putem să trăim pentru noi înşine, pentru scopurile noastre prin ea? Nu! Libertatea pe care o avem de la Domnul trebuie să fie total subordonată Duhului lui Dumnezeu. Aşadar nu noi avem controlul asupra libertăţii noastre, ci Duhul lui Dumnezeu.

5 NOIEMBRIE

«Inima este nespus de înşelătoare si de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? „Eu, Domnul, cercetez inima. "» IEREMIA 17,9-10

Caracterul inimii este decisiv în ceea ce priveşte efectul pe care cuvântul lui Dumnezeu îl are asupra noastră. Mai mult, noi nici măcar nu ne cunoaştem propria inimă, dar El o cunoaşte. Acum se pune întrebarea: cum recepţionăm noi mesajul Cuvântului Său? Am alungat oare din inimă încăpăţânarea, descurajarea şi păcatul înainte să ne pregătim să asimilăm îndemnurile Scripturii? Iacov 4,7-8 ne îndeamnă: «Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu. Impotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor! Curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită!» Fii cu luare aminte la poruncile Scripturii şi respectă-le, căci altfel vei eşua în înţelegerea Cuvântului Său! In primul rând împotriveşte-te diavolului în Numele lui Isus; în al doilea rând, apropie-te tot mai mult de Dumnezeu; în al treilea rând, curăţeşte-ţi inima în sângele scump al Mielului, iar în al patrulea rând, sfinteste-ţi umblarea în viaţa de credinţă!

Dacă faci aceste lucruri, inima ta este un pământ bun, gata să primească mesajul Cuvântului, după cum spune Domnul Isus în Pilda Semănătorului. Dacă nu faci acest lucru te amăgeşti singur. Iacov 1,26 ne avertizează: «... îşi înşeală inima, religiunea unui astfel de om este zadarnică.»

6 NOIEMBRIE

«Luptă-te lupta cea bună a credinţei.» 1 TIMOTEI 6,12

Puţini înţeleg şi luptă lupta bună a credinţei. Marea majoritate a credincioşilor luptă, dar nu o fac bine. Apostolul Pavel precizează: «Şi cine luptă la jocuri nu este încununat dacă nu s-a luptat după rânduieli» (2 Tim. 2,5). Nu faptul că luptăm este important, ci felul în care o facem. Să lupţi bine înseamnă să fii permanent conştient de scopul pe care ţi l-ai propus. Totuşi, pentru a lupta eficace în lupta credinţei trebuie în primul rând să ne cunoaştem duşmanul, sau mai bine spus, duşmanii. In Efeseni 6,12 este scris: «Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti». Din acest motiv este complet greşit să-i vedem pe ceilalţi oameni ca inamici. Efectele manifestării vicleniei, a minciunii şi a urii din partea oamenilor sunt consecinţe ale activităţii puterilor întunericului. Dar Domnul Isus a biruit toţi duşmanii omenirii pe crucea de pe Golgota; victoria Sa este prin harul lui Dumnezeu şi victoria noastră. Lupta cea bună a credinţei este aceea în care luptăm nu cu propriile puteri, ci prin Isus şi prin puterea Sa

7 NOIEMBRIE

«Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.» GENEZA 1,27

Dumnezeu vrea ca omul să meargă pe calea procesului de sfinţire pentru a fi modelat după chipul lui Isus. Când Domnul a terminat de creat universul întreg, El S-a văzut pe Sine în acest prim om: «Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune» (Gen. 1,31). Primii oameni au fost nespus de frumoşi, dar prin păcat ei au pierdut această imagine a lui Dumnezeu. Din acest motiv El L-a trimis pe singurul Său Fiu în lume. Cristos a venit să elibereze oamenii prinşi în robia păcatului şi să-i schimbe în chipul Său. Când un om ajunge în momentul în care îşi recunoaşte păcatele, Domnul Isus îi ia povara nelegiuirilor şi îl împacă prin jertfa Sa de pe crucea Golgotei cu Creatorul Său. Atunci se întâmplă minunea descrisă în Ioan 1,12: «Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu». Din acel moment Duhul Sfânt lucrează în oameni, facându-i să dorească să fie tot mai mult asemenea lui Isus. Aceasta este calea spre perfecţiune, spre desăvârşire, deoarece dacă ajungem la ţel şi ne identificăm cu El, «vom fi ca El «vom fi ca El; pentru că Il vom vedea aşa cum este» (1 Ioan 3,2).

8 NOIEMBRIE

«Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el. "» IOAN 14,13

Aici Dumnezeu vorbeşte despre una dintre cele mai mari şi mai adânci taine: Tatăl şi Fiul, prin Duhul Sfânt, locuiesc în oamenii care Il iubesc din toată inima pe Dumnezeu. Deschide larg cerului uşa inimii tale şi Il vei descoperi pe Dumnezeu însuşi locuind în tine! Există un text Extraordinar în Proverbe 8,17: «Eu iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc». Acest «a-L căuta» vorbeşte despre faptul că Isus vrea să fie primul, cel mai important în viaţa ta; căutarea Lui trebuie să fie prima prioritate a inimii tale. «Şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul» mai înseamnă, de exemplu, ca în fiecare dimineaţă să îl cauţi în primul rând pe El. Încearcă să îţi închipui Sfânta Treime - Dumnezeu Tatăl şi Fiul dorind să locuiască în inima unui om muritor prin Duhul Sfânt. Întrebarea decisivă pentru tine, care îl iubeşti pe Domnul şi îi asculţi Cuvântul este următoarea: eşti într-adevăr o locuinţă pentru El? Domnul nostru Se bucură când poate vorbi unor oameni care îl caută: «Veniţi şi priviţi, aici locuiesc Eu!» Poate El să te arate şi să spună că locuieşte în tine? Se simte El acasă în inima ta?

9 NOIEMBRIE

«Eu în ei şi Tu în Mine - pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis si că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.» IOAN 17,23

Cât de mult doresc să locuiască în noi Domnul Isus Cristos şi Tatăl prin Duhul Sfânt o arată şi rugăciunea Sa preoţească (Ioan 17), dar şi porunca: «Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit» (Matei 5,48). Când suntem una cu Domnul Isus Cristos vom fi transformaţi după chipul şi asemănarea Sa, după cum ne spune atât de simplu şi apostolul Pavel: «dar cine se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El» (1 Cor. 6,17). Aşa sunt Tatăl şi Fiul, una prin Duhul Sfânt cu omul care Il iubeşte pe Dumnezeu şi care este iubit de El: «Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine, ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una» (Ioan 17,21-22). Domnul vorbeşte aici de uniunea organică cu cei care îi aparţin: Tatăl cu Fiul prin Duhul Sfânt în toţi credincioşii Săi răscumpăraţi şi aceştia în El. Doar astfel, ca şi creştini născuţi din nou, suntem temple ale Duhului Sfânt.

10 NOIEMBRIE

«Cine dintre voi se teme de Domnul să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric şi n-are lumină să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!» ISAIA 50,10

Versetul acesta descrie experienţa extraordinară a oamenilor care se tem de Dumnezeu şi ascultă glasul Fiului Său Isus Cristos când trec prin încercări. Toţi cei care Îl urmează cu adevărat, în credincioşie pe Dumnezeu vor fi negreşit testaţi când vor fi conduşi prin întuneric. Dar Domnul nostru, Păstorul cel bun spune despre oile Sale: «după ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul» (Ioan 10,4). Din păcate însă, despre cei ce sunt cu El, Isus spune uneori: «dar ei n-au înţeles despre ce le vorbea» (Ioan 10,6). Nici astăzi mulţi oameni nu înţeleg ce bogăţii spirituale extraordinare revarsă în viata noastră Păstorul cel bun când ne vorbeşte astfel. Iată care este secretul: dacă accepţi prin credinţă că «poate fi întuneric spiritual în jurul tău, dar tu tot îi vei auzi vocea şi vei avea deplină încredere în conducerea Sa», atunci vei cânta împreună cu psalmistul: «Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie» (Psalm 23,4).

11 NOIEMBRIE

«Cu toate că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.» EVREI 5,8

Dacă vrem să fim biruitori în viaţa de zi cu zi trebuie să fim mereu gata să ascultăm, iar acest lucru îl realizăm doar prin decizia de a-I preda Lui inima noastră. Dacă L-am acceptat pe Cristos ca Domn în inima noastră şi vrem să facem cu orice preţ ceea ce ne cere, atunci El poate să-Şi îndeplinească desăvârşit voia în şi prin noi. Să ne uităm la Domnul Isus: care a fost sursa victoriei Sale totale? Secretul Său a fost ascultarea. Mulţi credincioşi nu ajung să fie ascultători în mod practic pentru că nici măcar nu şi-au pus problema ascultării, a supunerii. Trebuie să te cercetezi: vreau eu să fac cu orice preţ ceea ce îmi cere El? Doar atunci ascultării îi urmează biruinţa. Ascultarea este deci o decizie interioară care se transpune apoi în viaţa practică. Ce a spus Domnul Isus înainte să meargă pe cruce, chiar înainte de a Se întrupa, când era încă în slava veşnică? «Iată-mă că vin ... vreau să fac voia Ta, Dumnezeule» (Psalm 40,7-8). Din veşnicie, încă înainte de crearea lumii, Fiul lui Dumnezeu a luat această hotărâre. Venirea Sa pe pământ a fost împlinirea voii lui Dumnezeu. Este atât de important să înţelegem, fară nici cea mai mică greşeală, ce presupune ascultarea! Ea înseamnă să facem voia lui Dumnezeu; doar atunci El poate lucra prin noi.

12 NOIEMBRIE

«Osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.»

I CORINTENI 15,58

Trebuie să înţelegem deplin secretul afirmaţiei lucrului «în Domnul», deoarece numai aşa munca noastră primeşte înaintea Lui valoare în eternitate. A lucra «în Domnul» nu însemnă a alerga, a umbla şi a te agita, ci în primul rând a păstra legătura vitală cu El cu orice preţ. Această «pasivitate», această odihnă în Isus este cea mai înaltă, cea mai sfântă şi în acelaşi timp cea mai dinamica activitate. Cât de des ne spune Scriptura că Dumnezeu vrea atât de mult să lucreze pentru noi! Ce trebuie atunci să faci? Doar să ai încredere deplină în El: «încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra» (Psalm 37,5). Domnul vrea să te călăuzească la fiecare pas în viaţă, vrea să fie permanent alături de tine. Se ridică din nou întrebarea: ce trebuie să facem? Iată răspunsul: «Increde-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta. Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările» (Prov. 3,5-6). Dumnezeu vrea să lupte cu cel ce ţi se împotriveşte, vrea să zdrobească duşmanul care te ameninţă. Ce trebuie să faci? «Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi» (Exod 14,14). Numai când vei fi liniştit în sufletul tău vei experimenta puterea Sa: «In linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră» (Isaia 30,15).

13 NOIEMBRIE

«Iată, te-am pus în cuptor, dar nu te-am găsit argint; te-am lămurit în cuptorul urgiei.» ISAIA 48,10

Dumnezeu îi lasă pe sfinţii Săi să treacă prin încercări grele aici pe pământ. Singura explicaţie a acestui lucru ne-o oferă profetul Isaia. Din viaţa mea personală aş putea să povestesc despre nenumărate experienţe şi atacuri dureroase, de neînţeles, pe care nu le-ar pricepe nimeni. Dar Domnul, Mântuitorul nostru, m-a mângâiat întotdeauna, m-a întărit şi mi-a dăruit siguranţă şi încredere, întunericul prin care am trecut a fost întotdeauna luminat de dumnezeirea Sa, ca în cazul slujitorilor Săi credincioşi din Evrei 11.

În versetul de mai sus avem explicaţia trecerii prin greaua, teribila suferinţă a încercării, care este îngăduită pentru a rămâne neclintiţi în credinţă ca Iov şi, prin aceasta, pentru a-i întări şi a-i susţine şi pe alţii. Altfel spus, Dumnezeu îngăduie încercarea în viaţa noastră pentru ca noi să dovedim prin, credinţă că El este tot ce avem nevoie, după cum mărturiseşte şi psalmistul: «şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire» (Psalm 73,25-26). Aşa vei fi şi tu în mijlocul necazurilor prin care poate treci: plin de bucurie şi pace adâncă!

14 NOIEMBRIE

«...,Matania, care cârmuia împreună cu fraţii săi cântarea laudelor...» NEEMIA 12,8

Este mulţumirea importantă? În lume există multe oficii: oficiul pentru tineret, oficiul de stare civilă etc. Dar aici în Biblie este menţionată o slujbă specială: cea de mulţumire. Sincer nu ştiu de ce aceasta apare ca «meserie» numai o singură dată în toată Sfânta Scriptură. Neemia a însărcinat cu această slujbă pe unul din bărbaţii întorşi din robia babiloniană (din Irakul actual). Ştim că mulţumirea, lauda, închinarea sunt expresii ale credinţei, dar nici nu bănuim cât de mult aşteaptă Domnul mulţumirile noastre. Domnul Dumnezeu reacţionează imediat, vizibil şi puternic când îi mulţumim din toată inima, deoarece acesta este un fel minunat de a ne mărturisi credinţa. Plângerile, cârtirile sunt un semn de amară necredinţă, şi cum ar fi altfel când avem de partea noastră izvorul de putere care nu seacă niciodată? Accentuez încă o dată că Domnul reacţionează imediat când îi mulţumim şi ceva se întâmplă în lumea nevăzută: puterea duşmanului este frântă. Diavolul ameninţă, răcneşte ca un leu şi te ispiteşte, dar este biruit şi în viaţa ta dacă ai curajul să-I mulţumeşti Domnului şi atunci când nu prea îţi vine. Începe-ţi ziua cu mulţumiri, deoarece Psalmul 92,1 spune: «frumos este să lăudăm pe Domnul».

15 NOIEMBRIE

«Mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi pe care vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre.» 1 TESALONICENI 1,2

Ştiu că mulţi credincioşi clachează în viaţa lor de credinţă, în practica rugăciunii pentru că se înţeleg greu cu unii oameni şi le văd numai părţile negative. Dar când te apropii de Domnul în adorare, în laudă şi în închinare, Îi mulţumeşti Lui pentru toţi fraţii. Apostolul Pavel le scrie filipenilor: «Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi” (Filip. 1,3). Filipenii au fost copii minunaţi ai lui Dumnezeu, cu gândire matură şi cu umblare fără poticnire pe calea credinţei. Da, ştiu, se poate rapid aduce în discuţie contraargumentul că lui Pavel îi era uşor să mulţumească Domnului pentru ei, pentru dragostea şi pentru perseverenţa lor pe calea cea dreaptă. Dar apostolul Pavel I-a mulţumit Domnului şi pentru cei care erau o povară şi care se luptau cu multe probleme spirituale în viata de credinţă: «Mulţumesc Dumnezeului meu totdeauna cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu, care v-a fost dat în Isus Cristos» (1 Cor. 1,4). Cei din Corint erau ca nişte prunci în credinţă; Pavel a avut mult de lucru cu ei şi a trebuit să-i mustre şi să-i încurajeze în mod constant. Dar a continuat să-I mulţumească Domnului pentru ei. De ce a fost în stare să mulţumească? Exista atâta ceartă, curvie şi dezbinare în Biserica din Corint, ba unii l-au şi respins. Pentru ce a putut mulţumi Pavel? «Pentru harul lui Dumnezeu». Şi în cel mai dificil credincios se poate găsi ceva bun pentru care să aducem mulţumiri «pentru harul lui Dumnezeu».

16 NOIEMBRIE

«Îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre.»

2 CORINTENI 7,4

Această bucurie de nezdruncinat se clădeşte doar pe dragostea lui Dumnezeu, nu pe ceva efemer; ea nu poate fi nicicum răpită căci ne aparţine în Cristos: «El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti în Cristos Isus» (Efes. 2,6). Iată la ce înălţimi spirituale suntem ridicaţi! Experienţele noastre dureroase şi mai puţin fericite din viaţă nu au putere să atace, să îndepărteze de la noi dragostea lui Dumnezeu în Isus Cristos, dacă suntem şi rămânem în El. Domnul spune referitor la existenţa noastră pământească: «Eu voi rămâne în voi» (Ioan 15,4). Domnul nostru Isus Cristos şade în locurile cereşti la dreapta lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp locuieşte şi în tine, dacă L-ai lăsat, prin Duhul Sfânt, să intre în inima ta. Ce minunată este îndurarea lui Isus! Apostolul Pavel spune: Domnul Isus trăieşte în noi ca să putem înţelege «care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea, şi să cunoaş-teţi dragostea lui Cristos» (Efes. 3,18-19). Iată cât de necuprinsă este dragostea lui Dumnezeu! Iată de ce har extraordinar avem parte ca şi copii ai Săi! Am fost înălţaţi cu El şi puşi într-un loc ceresc - pentru veşnicie! Acum putem înţelege ce înseamnă să avem o umblare cerească în timpul pribegiei noastre pe pământ.

17 NOIEMBRIE

«Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi.» IOAN 15,4

Domnul vorbeşte aici de legătura organică absolut indispensabilă cu Isus, prin prezenţa Lui în noi. Cristos în mine este garanţia victoriei în lupta împotriva cărnii şi sângelui meu. Eu în Cristos reprezint ilustrarea biruinţei Sale în viaţa mea asupra tuturor puterilor întunecate din jurul meu. Evident însă, când această legătură organică cu El devine realitate în viaţa de credinţă, diavolul va încerca prin toate mijloacele pe care le are la dispoziţie să distrugă sau măcar să întrerupă un asemenea circuit minunat. Prin urmare, întăreşte şi mai mult această legătură binecuvântata - Cristos în tine şi tu în El! Dragostea Sa să fie dragostea ta; puterea Lui să devină puterea ta; victoria Sa să fie victoria ta; răbdarea Lui să fie şi răbdarea ta! Vă atrag atenţia încă o dată că duşmanul va încerca din răsputeri să distrugă acest circuit binecuvântat. Din păcate mulţi copii ai lui Dumnezeu care nu au vegheat au pierdut legătura vitală cu Domnul în urma atacurilor dure ale diavolului. Nu degeaba ne avertizează apostolul Petru: «Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Impotriviţi-vă lui tari în credinţă» (1 Petru 5,8-9). Dacă nu te împotriveşti prin credinţă ispitelor, dacă păcătuieşti cu gândul, cu cuvântul sau cu fapta, atunci să fii sigur că vor apărea întreruperi în relaţia ta duhovnicească cu Tatăl.

18 NOIEMBRIE

«Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptam ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos.» FILIPENI 3,10

Când apostolul Pavel spune: «dar cetăţenia noastră este în ceruri», el defineşte într-o singură propoziţie şi scopul şi nădejdea umblării noastre: «de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos». O umblare aici pe pământ ca în cer reprezintă prima etapă a răpirii: «El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile» (Filip. 3,21). Aşa cum ştim, din perspectivă spirituală Domnul Isus ne-a luat cu El în înălţarea Sa la cer. Nici unul din cei răscumpăraţi prin sângele Său nu a rămas în urmă; deoarece noi înşine suntem mădulare în Trupul Său. Da, noi suntem Trupul lui Isus Cristos; de aceea este scris: «Când Se va arăta Cristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă» (Col. 3,4). Această experienţă a transformării după chipul Său şi a răpirii este foarte aproape! Dacă relaţia ta duhovnicească este întreruptă de multă vreme, du-te acum la Dumnezeul şi Mântuitorul tău să fii curăţit de păcat prin sângele Lui şi să-I poţi ieşi în cale plin de bucurie!

19 NOIEMBRIE

«Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.» IEREMIA 29,11

Cine practică umblarea pentru cer pe acest pământ se află negreşit în sfera dragostei lui Dumnezeu. El, în însăşi esenţa Fiinţei Sale divine este dragoste şi toate planurile şi căile Lui pentru copiii Săi sunt motivate de dragostea Sa minunată. Din păcate însă noi uneori nu-I înţelegem gândurile, motivatia si călăuzirea Sa si ne răzvrătim. Iată ce ne spune Domnul prin prorocul Isaia: «Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre» (Isaia 55,8-9).

Domnul Isus înţelege mult prea bine că avem dificultăţi în a înţelege latura cerească a umblării pe acest pământ, latură pe care nu o vedem. El ne spune: «Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea» (Ioan 13,7). Atunci, în gloria cerească vom recunoaşte cu lacrimi în ochi: «Doamne, Tu ai avut intenţii atât de minunate cu mine, dar eu nu le-am înţeles!» Un cântec vechi spune: «Aici pe pământ nu se dezleagă misterul tuturor lacrimilor pe care le-ai vărsat. Abia în ţara veşnicului soare vei vedea ce a vrut Domnul!»

20 NOIEMBRIE

«Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.» PSALM 91,15

Din ce cauză are rugăciunea o asemenea putere? Din cauză că Dumnezeul cel veşnic lucrează când ne rugăm. El S-a angajat să răspundă tuturor rugăciunilor celor care îi aparţin, deoarece:

- El aude: «Domnul aude când strig către El» (Psalm 4,3).

- El ascultă: «Eu le voi auzi strigătele» (Exod 22,23).

- El înviorează: «Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie şi nu ţi se umple faţa de ruşine» (Psalm 34,5).

- El dă putere cerească: «în ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul» (Psalm 138,3).

- El înfăptuieşte: «împlineşte dorinţele celor ce se tem de El» (Psalm 14^19).

- El răspunde: «înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde» (Isaia 65,24).

- El descoperă: «şi îţi voi vesti lucruri mari» (Ier. 33,3). Din aceste motive este mult mai important să-L găseşti pe El în rugăciune decât să îl rogi o mulţime de lucruri înainte să-L fi găsit. Dragul meu, odată ce L-ai găsit descoperi că ai şi primit răspuns la rugăciunile tale!

21 NOIEMBRIE

«Cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.» IOAN 14,21

Un astfel de credincios împlinitor al Cuvântului nu doar că intră în părtăşia minunată cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, dar însăşi Sfânta Treime va veni şi va locui cu el! Această promisiune prin care Domnul Isus Se descoperă celor care îi ascultă cuvântul şi astfel dovedesc că îl iubesc din toată inima o vedem împlinită la scurt timp după învierea Lui. Atunci s-a întâmplat ceva absolut remarcabil şi în acelaşi timp neobişnuit: Domnul Isus S-a revelat în mod special ucenicului care, cu toate că s-a lepădat de trei ori de Domnul său şi L-a dezamăgit, totuşi L-a iubit cel mai mult. Exact pe acest ucenic, pe Petru, a vrut Domnul să-lconducă la perfecţiune, la o stare după voia Sa. De aceea i-a pus de trei ori întrebarea decisivă: «„Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?" Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubeşti?" Şi I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc"» (Ioan 21,17).

Oricât am vorbi şi am analiza acest pasaj biblic nu putem să nu subliniem de fiecare dată faptul că Domnul nu a menţionat deloc păcatul lui Petru, ci l-a întrebat numai dacă îl iubeşte.

22 NOIEMBRIE

«Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.» GALATENI 5,18

De ce durează oare atât de mult la unii copii ai lui Dumnezeu până când Duhul Sfânt preia controlul în totalitate în viaţa lor? În politică există o situaţie care ne ajuta să înţelegem mai bine acest lucru. Unele guverne nu sunt calificate să ia decizii de interes naţional, deoarece nu au susţinere majoritară în parlament. În vieţile unora dintre copiii lui Dumnezeu nu se ajunge niciodată la o preluare totală a puterii din partea Duhului Sfânt pentru că în inimile lor nu există o atitudine de predare necondiţionată. Dezechilibrul interior apare de fiecare dată când păcate ca mândria, invidia, auto-justificarea, bârfa sau alte patimi întunecate din inima noastră încearcă continuu să preia controlul. Duhul Sfânt nu acţionează însă ca un dictator. Vrea într-adevăr să ne conducă, dar dacă avem îndoieli, Se retrage. Când Duhul Sfânt nu poate stăpâni total inima unui copil al lui Dumnezeu, acest lucru are atât repercusiuni lăuntrice, cât şi exterioare. Astfel viaţa de credinţă devine o zbatere continuă; acest lucru se poate observa din păcate la mulţi dintre copiii Săi. Urmarea lui Isus devine o povară, fiind exact opusul a ceea ce vrea Dumnezeu să ne dăruiască. Dacă însă Duhul Lui ne conduce, nu există constrângere în umblarea cu Isus, ci o pace şi o încredere binecuvântată.

23 NOIEMBRIE

«Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm, dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.»

ROMANI 8,26

Dacă este adevărat că Duhul Sfânt Se roagă şi mijloceşte pentru noi, atunci problemele cu care ne confruntăm nu mai sunt ale noastre, ci ale lui Dumnezeu. Aşadar, dacă Duhul Său Sfânt Se poate ruga prin noi răspunsul la rugăciune este garantat. Haideţi să ne uităm în ziua de azi (şi în următoarele zile) la 6 aspecte ale rugăciunii.

Să fim gata să primim Duhul Sfânt

Această afirmaţie ne transmite ceea ce Dumnezeu doreşte să ne comunice. In consecinţă, trebuie să fim pregătiţi să primim Duhul Sfânt. Mulţi vor spune imediat că avem deja Duhul Său în inimă. Acest lucru este adevărat din momentul naşterii din nou: «nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul" decât prin Duhul Sfânt» (1 Cor. 12,3). Dar nu suntem plini, nu am experimentat încă ce înseamnă plinătatea Duhului Sfânt. De aceea trebuie să fim mereu pre-gătiţi să fim umpluţi cu Duhul Său, plinătate sfântă pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi. în ce constă o asemenea pregătire? « Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri» (Fapte 1,14). Stăruinţa în rugăciune constituie baza şi premisa absolut necesară pentru a primi Duhul Sfânt. Să fii pregătit să primeşti Duhul Său în inima ta este primul pas important!

24 NOIEMBRIE

«Sa ne apropiem cu o inimă curată...» EVREI 10, 22

Să fim gata să auzim adevărul absolut.

Este cu totul inutil să petreci ore în rugăciune dacă nu eşti dispus să auzi adevărul. Apostolul Ioan precizează şi el acest lucru: «Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile înaintea Lui» (1 Ioan 18-19). Apostolul exprimă faptul că, dacă suntem în adevăr, dacă prin Duhul Sfânt suntem în Cristos şi trăim ceea ce credem şi ne spune El să facem, atunci ne putem linişti inima în Faţa Lui şi putem experimenta pacea Sa prin biruinţa în rugăciune. Mulţi copii ai lui Dumnezeu nu ajung la sfinţire pentru că uşa inimii lor este închisă. Rostesc formal rugăciunea şi se simt uşuraţi atunci când spun «Amin». Este oare ceva blocat şi în tine de nu eşti pregătit pentru adevăr? Petrecem ore de rugăciune şi nopţi de veghe şi totuşi nu există trezire spirituală şi nici biruinţă în viaţa de credinţă pentru că nimeni nu este gata, nu este dispus să primească sau să audă adevărul complet al Scripturii.

25 NOIEMBRIE

«Şi fără credinţă este cu neputinţă să Îi fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că îi răsplăteşte pe cei ce-L caută.» EVREI 11,6

Să fim gata să credem

Credinţa este considerată astăzi drept un concept banal, deşi, din păcate se poate găsi doar la puţini creştini. Totuşi ea este vie şi doar prin ea se poate realiza sfinţirea în viaţa spirituală. Credinţa este în strânsă legătură cu pregătirea pentru a auzi şi a primi adevărul Scripturii. Dacă nu sunt pregătit să accept adevărul înseamnă că am puţină credinţă, deoarece credinţa din inima mea este la fel de puternică pe cât de prezent este adevărul Scripturii în mintea şi în viaţa mea. Această legătură o vedem detaliată în Evrei 10,22: «să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină ...». Cu alte cuvinte» nu suntem capabili să credem dacă nu suntem sinceri. Când îl caut pe Domnul şi vreau din tot sufletul să îl găsesc, dar inima mea este preocupată cu alte lucruri (pentru că ceea ce rostesc în rugăciune nu coincide cu ceea ce trăiesc), atunci această rugăciune nu are putere. Ne rugăm pentru trezire spirituală şi pentru tot felul de alte intervenţii divine, dar când primim răspunsul suntem şi rămânem necredincioşi. Există multe lucruri pe care le avem de schimbat în viaţa noastră, dar totul este cu putinţă celui ce crede!

26 NOIEMBRIE

«Domnul a zis lui Iosua: „Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta?"» IOSUA 7,10

Să fim gata să ne cercetam

Cercetarea este un subiect sensibil. Nu există nimic altceva care să cerceteze inima mai mult decât rugăciunea. Când ne rugăm păşim în prezenţa sfântă a lui Dumnezeu şi suntem cercetaţi până în străfundul sufletului. Totul este gol şi descoperit înaintea Lui. Şi dacă există vreo pie-dică, Dumnezeu nu aşteaptă să spunem: «Doamne, dacă este ceva ...». Iată o rugăciune plină de ipocrizie! Dacă este ceva, şi de regulă este, atunci Dumnezeu ne descoperă cauza eşecului nostru. Iată ce spune Sfânta Scriptură despre Iosua: «Iosua şi-a sfâşiat hainele şi s-a aruncat cu faţa la pământ până seara, înaintea chivotului Domnului» (Iosua 7,6). Trebuie să fim pregătiţi să fim cercetaţi: «Domnul a zis lui Iosua: „Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta?"». Odată ce renunţăm la trăncăneala ipocrită şi la discuţiile «evlavioase» fără nici un rost, vom fi cu adevăra pregătiţi să ne lăsăm cercetaţi. Nu are nici un sens să mergem la o oră de rugăciune dacă nu suntem pregătiţi spiritual. Adevărata rugăciune se naşte în urma cercetării prin Duhul Sfânt.

27 NOIEMBRIE

«Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre.» MARCU 11,25

Să fim gata să iertăm

Unul din semnele răcirii dragostei din viaţa creştinilor în vremurile de pe urmă este lipsa puterii lor de a ierta. Dacă nu-i iertăm din toată inima pe oamenii care au ceva împotriva noastră, să nu fim surprinşi că Domnul îşi închide cerul. Trebuie să realizăm că vom fi judecaţi după cum îi judecăm şi noi pe alţii. «Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri» (Matei 6,12). Nu are rost să ne rugăm pentru trezire dacă nu suntem pregătiţi să atacăm miezul problemei, şi anume puţina noastră disponibilitate de a-i ierta şi a-i accepta pe ceilalţi. Dacă biruim în acest punct, Dumnezeul cel Viu Se va descoperi şi ne va dărui Duhul Său Sfânt şi trezirea spirituală pentru care ne rugăm. Trebuie să facem odată acest pas, deoarece altfel devenim călduţi, iar orele noastre de rugăciune se transformă într-o «bolboroseală a păgânilor». Domnul nostru caută astăzi oameni care sunt plini de Duhul Sfânt, care sunt gata să ierte şi care au o credinţă puternică. Atunci ne putem ruga prin credinţă şi putem fi siguri că Domnul va răspunde aşa cum găsim scris în Isaia 58,9: «Atunci tu vei chema şi Domnul va răspunde, vei striga şi El va zice: „Iată-Mă!"». Iată calea spre trezire! Suntem gata să o urmăm?

28 NOIEMBRIE

«Şi orice vom cere vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui.» 1 IOAN 3,22

Să fim gata să primim totul din mâna Domnului

Într-adevăr nu putem numai să cerem, trebuie să fim gata să şi primim. Apostolul Ioan a mai adăugat ceva: «fiindcă păzim poruncile Lui», iar acest detaliu se referă la ascultare. Dăm mult, dar primim puţin. De ce nu avem puterea de a primi? A devenit cumva Dumnezeu atât de rece cu noi sau este mâna Lui prea scurtă să ne poată ajuta? Nu! Dar tu nu faci ceea ce îţi spune. Nu vrei să asculţi adevărul Scripturii, nu vrei să ierţi şi de aceea nu poţi sta drept în viaţa de credinţă. Aceste aspecte diferite sunt în strânsa legătură; ele sunt de fapt părţi ale unui întreg: pregătire pentru a primi Duhul Sfânt, pentru a asculta adevărul Scripturii, pentru credinţă, pentru a fi cercetat, pentru a ierta. Atunci eşti într-adevăr gata să primeşti din mâna Domnului ceea ce ai cerut - dacă faci ceea ce îţi spune El. Viaţa unui om care este ascultător de Domnul şi se roagă astfel este nespus de bogată; el mărturiseşte ca psalmistul David: «şi paharul meu este plin de dă peste el» (Psalm 23,5) şi se poate bucura împreună cu apostolul Pavel: «Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti în locurile cereşti, în Cristos» (Efes.1,3).

29 NOIEMBRIE

«Căci iată, el se roagă.» F. AP 9,11

Aceste cinci cuvinte ascund o mare revelaţie. Dumnezeu însuşi i le spune ucenicului Său Anania pe care l-a pus să meargă la Saul din Tars. Domnul îi spune şi unde anume îl va găsi, mai precis pe o stradă căreia i se spune «Dreaptă». Acolo se află Saul, care este orb şi despre care Dumnezeu spune: «Căci iată, el se roagă». Domnul cunoaşte teama, motivul neîncrederii lui Anania şi a celorlalţi creştini din Damasc, dar El vede mai mult decât stiu ei: «Căci iată, el se roagă». Anania a fost şocat când a primit porunca de a merge la Saul din Tars şi a protestat: «„Doamne", i-a răspuns Anania, „am auzit de la mulţi despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim"» (Fapte 9,13). Anania era atât de puternic intimidat de Saul încât şi-a permis să-L contrazică pe Domnul. Dar când Dumnezeu i-a spus: «Căci iată, else roagă», lucrul acesta implica faptul că inima lui Saul s-a schimbat. Dragii mei, nu este atât de important să ne rugăm, ci să ne rugăm astfel încât rugăciunile noastre să ajungă înaintea lui Dumnezeu. Numai aşa ele vor primi răspunsul dorit. Rugăciunea schimbă totul, dar şi omul care se roagă va fi schimbat. Saul din Tars a fost iniţial mort din punct de vedere duhovnicesc, dar mărturia lui de mai târziu (vezi Filipeni 3) ne descoperă calea spre rugăciunea biruitoare.

30 NOIEMBRIE

«Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Cristos.»

FILIPENI 3,7

Ceea ce apostolul Pavel scrie mai târziu despre el însuşi în Epistola către Filipeni, ne răspunde la întrebarea de ce, imediat după convertirea sa, Dumnezeu a început să lucreze în viaţa lui. Pavel repetă de mai multe ori că ar face orice pentru a-L câştiga pe Isus. Din această poziţie el a putut să se roage cu putere, dar plin de umilinţă. Sunt sigur că în momentul în care Pavel se ruga în Damasc, în acelaşi timp se mai rugau mulţi alţi oameni. Dar Domnul îi spune lui Anania numai de Pavel: «Căci iată, el se roagă» (Fapte 9,11). De ce oare? De ce nu mai numeşte pe nimeni altcineva? Ce a fost atât de special în rugăciunea lui Pavel încât a fost ascultată? Este evident că rugăciunea lui Pavel a fost făcută din toată inima! «Căci Domnul îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui» (2 Cron. 16.9). Acest lucru înseamnă în mod practic că ochii lui Dumnezeu îi privesc şi îi caută pe tot pământul pe toţi credincioşii care se roagă şi care-L caută din toată inima: «Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul» (Ier. 29,13-14).

................
................

In order to avoid copyright disputes, this page is only a partial summary.

Google Online Preview   Download