IOAN AL DOMNULUI



IOAN AL DOMNULUI

HEATHER CUMMING şi KAREN LEFFLER

JOÃO DE DEUS

IOAN AL DOMNULUI

JOHN OF GOD

Vindecătorul brazilian care a influenţat viaţa

a milioane de oameni

Editura Adevăr Divin

Braşov – 2008

(Jacheta II)

„Sunt cel mai fericit om din lume, pentru că Dumnezeu mi-a încredinţat această misiune”.

În Ioan al Domnului: Vindecătorul Brazilian care a influenţat viaţa a milioane de oameni, un fermier cumsecade din Abadiânia, Brazilia, ne oferă un puternic mesaj de iubire, de compasiune şi de speranţă pentru omenire. João Teixeira de Faria, vindecătorul şi mediumul cunoscut sub numele de João de Deus, permite „spiritelor vindecătoare” să-i cuprindă trupul de trei ori pe săptămână pentru a-i trata în mod miraculos pe miile de oameni veniţi din întreaga lume să-şi găsească vindecarea.

Ioan al Domnului şi-a îndeplinit misiunea ca medium timp de peste patruzeci şi opt de ani, făcând numeroase pelerinaje în toată lumea. Mânaţi de speranţa unei vindecări imediate, peste opt milioane de credincioşi au trecut prin faţa lui de-a lungul întregii sale vieţi, în timp ce zeci de mii de oameni călătoresc în Brazilia în fiecare an, pentru a-l vedea pe Ioan al Domnului şi casa acestuia, Casa de Dom Inácio de Loyola (Ignaţiu de Loyola), care a fost concepută să primească sute de vizitatori în fiecare zi.

În ciuda atenţiei acordate de toate media acestui vindecător apreciat pe plan internaţional, puţine lucruri au fost dezvăluite despre viaţa sa personală. Traducătoarea Heather Cumming şi fotografa Karen Leffler au călătorit împreună cu Ioan al Domnului şi i-au consemnat viaţa şi activitatea. Ceea ce a început ca un efort de documentare a mărturiilor privind vindecările sale deosebite a devenit acum prima monografie completă şi autorizată a lumii sale.

Cuvinte emoţionante şi fotografii pline de viaţă – multe dintre ele surprinzând energia spirituală care îl înconjoară pe Ioan al Domnului şi Casa acestuia – ne poartă într-o călătorie impresionată şi profund personală cu mediumul smerit care dă speranţă oamenilor fără speranţă. Rezultatul este un portret intim al unei persoane obişnuite în condiţii extraordinare şi experienţa unei lecturi care îi aduce pe cititorii de orice convingere mai aproape de propria lor credinţă.

(Jacheta III)

HEATHER CUMMING (dreapta) este una din traducătoarele oficiale ale lui Ioan al Domnului, o „fiică a Casei” şi practicantă a vindecării şamanice. Ea a crescut în Brazilia, călărind alături de crescătorii de vaci al căror conducător era şamanul locului. Ca traducătoare, ea îi ajută pe Ioan al Domnului şi pe Îndrumătorii săi Spirituali să vadă până la două mii de oameni pe zi. Ca maestru reiki în Statele Unite, ea oferă proceduri de vindecare şi conduce grupuri de pacienţi care vin în Brazilia, la Ioan al Domnului. Ea locuieşte în Westport, Connecticut, precum şi în Abadiânia, Brazilia. Vizitaţi-i website-ul la .

KAREN LEFFLER (stânga) este fotograf publicist liber profesionist şi „fiică a Casei”. În numeroasele sale călătorii la Casa de Dom Inácio, a realizat minunate fotografii pline de lumină ale energiei vindecătoare şi ale spaţiului sacru. Este de confesiune buddhistă, practică Qigong, fotografiază entităţi spirituale şi locuieşte în Weston, Connecticut. Vizitaţi-i website-urile la . şi .

Pentru a afla mai multe informaţii despre Ioan al Domnului, vizitaţi . şi .

(Jacheta IV)

„Heather Cumming şi Karen Leffler ne duc într-o lume minunată, în care învăţăm cum puterea iubirii necondiţionate creează posibilităţi nelimitate, vindecări miraculoase şi speranţă. Activitatea lui Ioan al Domnului şi mesajele entităţilor sunt vitale pentru vindecarea planetei”.

- SANDRA INGERMAN, autoare a cărţilor Soul Retrieval şi Medicine for the Earth

„Aceste descrieri excelente ale procesului vindecării deschid o fereastră prin care intrăm într-o altă realitate. Această carte de mare autoritate pune în discuţie ipotezele fundamentale privind profunzimea până la care spiritul intervine în vieţile noastre. Spiritul „sare” din paginile cărţii, iar lectura nu poate să nu vă schimbe”.

- ROBERT DREYFUS, dr. în medicină, psihiatru şi vindecător

„Această carte este temeinică şi fertilă – o carte pătrunzătoare şi inspiratoare, care va ajuta milioane de oameni în anii care vor veni. Autoarele au făcut un lucru fantastic prezentând povestea lui Ioan al Domnului, cu claritate şi precizie. Nici o altă carte despre Ioan al Domnului nu ne oferă o selecţie atât de bogată de mărturii de primă mână despre acest om remarcabil”.

- BILL HAYES, preşedinte şi producător executiv la Figure & Films şi Advanced Medical Productions, Inc.

„Nici o altă carte nu descrie atât de sincer viaţa particulară şi povestea personală a mediumului extraordinar şi a vindecătorului cunoscut sub numele de Ioan al Domnului. Trebuie să recunoaştem că Heather şi Karen dau noi dimensiuni imaginilor noastre despre spiritele binevoitoare şi despre vindecarea spirituală”.

- EMMA BRAGDON, dr. în filozofie, autoare a cărţilor Spiritual Allinaces şi Kardec’s Spiritism, coproducător al filmului Eu nu vindec, Dumnezeu este singurul care vindecă. Omagiu lui Ioan al Domnului

„Această carte inspiratoare vă va duce într-o călătorie a auto-vindecării şi speranţei. Vi se vor deschide ochii în privinţa felului în care şuvoiul divin al iubirii curge către noi pentru a ne alina suferinţele personale. Oriunde v-aţi afla pe calea evoluţiei spirituale, trebuie să citiţi această carte!”.

- TRUDY GRISWOLD, coautor al cărţilor Angelspeake: How to Talk with Your Angels şi The Angelspeake Book of Prayer and Healing

„Ioan al Domnului este unul din cele mai importante documente scrise vreodată despre capacitatea de vindecare spirituală şi despre misterele metafizice dezvăluite în lumea noastră de astăzi”.

- JENNY LAUREN, autoare a cărţii Homesick.

(Foaia de titlu)

JOÃO DE DEUS

IOAN AL DOMNULUI

JOHN OF GOD

Vindecătorul brazilian care a influenţat viaţa

a milioane de oameni

HEATHER CUMMING şi KAREN LEFFLER

Cuvânt înainte de

dr. AMIT GOSWAMI

Traducere din limba engleză: prof. dr. Mihai Popescu

Editura Adevăr Divin

Braşov – 2008

Am ascultat şi am privit cu ochii deschişi.

Mi-am revărsat sufletul în lume căutând necunoscutul în cunoscut.

Şi cânt de uimire cu voce tare.*

- Rabindranath Tagore, mistic şi poet indian (1861-1941)

*Aşa cum a fost parafrazat de Amit Goswami în cartea

The Self-Aware Universe (Universul conştiinţei de sine)

Dedicăm această carte mediumului João Teixeira de Faria, cunoscut şi iubit sub numele de „Ioan al Domnului” (João de Deus; John of God) şi mulţimii de spirite sensibile şi elevate care lucrează la Casa de Dom Inácio de Loyola din Abadiânia, Brazilia. Devotamentul lor, plin de iubire, în slujba omenirii, este într-adevăr fără margini. În cele din urmă, dedicăm această carte Spiritului care se trezeşte în fiecare dintre noi.

Însuşi faptul de a-ţi consacra viaţa vindecării societăţii „colective”, fără a pretinde să fii adulat în vreun fel, spune multe despre smerenia sa deosebită. Rugăciunea noastră, cartea noastră, cântecul nostru, răspund acestui uimitor dar pe care Spiritul Divin ni l-a dăruit aici pe pământ.

Fie ca această carte să reflecte, cu modestie, imensa noastră iubire şi recunoştinţă faţă de mediumul João şi faţă de spiritele călăuzitoare, pentru vindecările care depăşesc orice închipuire.

Mulţumim

Heather Cumming Karen Leffler

CUPRINS

PREFAŢĂ, ...

INTRODUCERE, ...

CUVÂNT ÎNAINTE, ...

1

BĂIATUL, BĂRBATUL, MEDIUMUL, ...

2

O ZI DIN VIAŢA LUI JOÃO, OMUL, ...

3

ANA, SOŢIA MEDIUMULUI JOÃO, ...

4

DRUMUL CĂTRE CASA, ...

5

CASA DE DOM INÁCIO DE LOYOLA, ...

6

SALA CEA MARE ŞI CAMERELE OBIŞNUITE, ...

7

INSTRUMENTE, MODALITĂŢI ŞI RUGĂCIUNI, ...

8

CĂLĂTORII ÎN STRĂINĂTATE, ...

9

SPIRITISMUL ŞI ENTITĂŢILE, ...

10

VINDECĂRI MIRACULOASE, ...

POSTFAŢĂ, ...

MULŢUMIRI, ...

BIBLIOGRAFIE ŞI LECTURI RECOMANDATE, ...

PREFAŢĂ

Niciuna dintre noi nu a întreţinut vreodată ideea că ar trebui să scriem o carte despre Ioan al Domnului, dar în iarna anului 2003, Entitatea ne-a spus: „Nu doar că ar trebui să scrieţi o carte, ci chiar trebuie!”. Şi astfel a început munca de strângere a mărturiilor despre vindecările deosebite care au avut loc în Casa. În timp ce Heather aduna consemnări, Karen se ocupa de fotografiile spiritelor. Părea să fie o unitate perfectă a energiilor şi a deprinderilor. Atunci când Sebastian, secretarul Casei, a auzit ce făceam noi, ne-a împărtăşit şi el o mulţime de consemnări. Curând cartea începea să prindă contur.

Munca noastră ne-a demonstrat că cei mai mulţi, dacă nu chiar toţi vizitatorii Casei simţeau iubirea necondiţionată din prima clipă în care se întâlneau cu Entăţile. Prima impresie este extrem de profundă şi nu poate fi surprinsă aşa cum trebuie de o consemnare descriptivă a experienţei. Şi totuşi, cuvintele sunt singurele noastre mijloace prin care putem transmite emoţiile trăite de cei care au fost în Casă. Prin urmare, în această carte, veţi citi povestiri miraculoase, transpuse chiar în cuvintele oamenilor care au trăit vindecările; ea oferă o fereastră în inimile celor care au fost atinşi şi vindecaţi de Entităţile iubitoare şi sensibile. Şi dacă nu sunt suficiente cuvintele, veţi vedea şi manifestările fizice ale energiei spiritelor – dezvăluite nouă cu permisiunea lor – în diferitele fotografii făcute în Casă.

După ce au vizitat Casa, mulţi oameni spun că vieţile lor s-au schimbat; în loc să vorbim despre iubire ca despre un obiectiv, mai bine să ne trăim viaţa din iubire. Experienţele lor personale ne reamintesc faptul că divinitatea este o lucrare în devenire. Casa oferă numeroase instrumente spirituale pentru împlinirea acestei strădanii. Judecata şi spiritul critic cedează în faţa iertării, toleranţei, respectului, faptelor bune şi hotărârii de a ne trăi viaţa cu demnitate, ca personalităţi autentice. Ne-au fost dăruite atât de multe lucruri de către Entităţi, călăuzele noastre spirituale, familie şi prieteni. Sprijinul şi încurajarea lor au fost imense şi suntem extrem de recunoscătoare pentru aceste binecuvântări.

Avem speranţa că această carte vă va introduce în activitatea lui Ioan al Domnului şi a Casei. Citind această carte, veţi deschide uşa acestei activităţi în viaţa dumneavoastră – fie că veţi vizita sau nu Casa. Sperăm că veţi trăi şi dumneavoastră o parte din binecuvântările pe care noi le-am primit.

Brazilienii au o vorbă care spune că Dumnezeu a fost inspirat atunci când a creat Brazilia; suntem din toată inima de acord cu acest lucru. Şi credem că Dumnezeu a fost deosebit de inspirat atunci când l-a adus pe lume pe mediumul João Teixeira de Faria.

INTRODUCERE

Entitatea (Dr. José Valdivino) a cerut din nou instrumentele. Am deschis sertarul special, am luat cu grijă şi i-am dus tava cu instrumente. El a ales un cuţit de sculptat în lemn, un cuţit obişnuit de bucătărie, cu tăişul dinţat. A trecut cu mâna pe deasupra ochilor bărbatului şi i-a spus să se relaxeze. A deschis ochiul, a apăsat puternic şi a răzuit. „Vedeţi, aici este”, a spus el, în timp ce ştergea cuţitul pe cămaşa bărbatului. Am putut vedea ceva mic, închis la culoare. Ştiu fără nici un dubiu, după ce am văzut atât de multe astfel de operaţii, că nu era un corp străin înlăturat din acel loc, ci mai degrabă ceva mult mai profund, pe care doar Entităţile îl pot vedea. Entităţile privesc ochiul ca pe o reprezentare a întregului sistem corporal, nelimitat la ochiul fizic. Înţeleg procedura ca pe o înlăturare simbolică, la nivel fizic, însă pornind de la mai multe nivele şi implicând mai multe organe diferite. „O filho esta curado pode levar” (Fiul este vindecat. Poate fi luat), a spus el şi i-a scris reţeta şi recomandările post-operatorii...

- din jurnalul lui Heather

Aflat în transă deplină, mediumul Ioan (João, în limba portugheză) devine flexibil ca o trestie. Îşi lasă trupul, cu deplină încredere, în seama spiritelor neîntrupate, numite Entităţi, toate acestea fiind oameni deosebiţi în cursul vieţilor trăite în lumea fizică. Această formă de pătrundere a unei persoane vii de către un alt spirit este cunoscută drept încorporare. Aceste spirite transcendente sunt capabile să folosească trupul mediumului Ioan pentru a realiza vindecări prin operaţii de chirurgie spirituală, vizibile şi invizibile. Mediumul Ioan poate încorpora în jur de treizeci şi şapte de Entităţi, dar o singură Entitate se poate încorpora o dată. Această entitate specifică se poate totuşi schimba, în funcţie de nevoile unui anumit pacient. În afara Entităţii încorporate la un moment dat, există un foarte elevat grup, format din mii de spirite, care lucrează asupra unei persoane, în timp ce Entitatea încorporată supraveghează vindecarea. Vom numi acest grup falangă. Un spirit poate fi specializat în diabet sau în afecţiuni ale inimii, altul în suferinţe emoţionale. Aceste Entităţi servesc omenirea cu speranţa de alinare a suferinţelor şi a necazurilor din această lume pământească. Acest serviciu face parte din procesul lor de evoluţie. Ioan al Domnului şi-a îndeplinit misiunea ca medium timp de peste patruzeci şi opt de ani (din 1958) şi a contribuit la vindecarea a peste opt milioane de oameni.

Oamenii care au fost văzuţi de Entităţi sunt călăuziţi şi protejaţi continuu după aceea. Vieţile lor încep să devină o parte din curentul de iubire divină care se revarsă din aceste Entităţi. Acest curent le curăţă vieţile aşa cum curăţăm o oglindă pentru a o face să reflecte cât mai perfect imaginile. Vizitatorii Casei cer pur şi simplu ajutor şi li se dă ajutorul de care au nevoie. Este o adevărată revelaţie să-ţi da seama că există mii de spirite care lucrează cu acelaşi imens devotament ca şi Ioan al Domnului pentru alinarea suferinţelor omenirii. Este greu de conceput o asemenea bunătate învăluind şi vindecând fiecare persoană doar pentru că a cerut cu sinceritate ajutor. Acesta este începutul credinţei adevărate, care, la rândul ei, evoluează în mod firesc prin dorinţa de a-i sluji pe ceilalţi.

Ce se află într-un nume?

Sunt multe „voci” diferite în această carte, pentru că autoarele au inclus interviuri cu mulţi oameni legaţi într-un anumit fel de Ioan al Domnului şi de activitatea sa în Casă, inclusiv prieteni şi parteneri de afaceri din oraşul natal, voluntari ai Casei şi cei care au venit şi vin din lumea întreagă pentru vindecare.

De-a lungul întregii cărţi, entităţile încorporate în Ioan al Domnului sunt uneori numite de persoanele intervievate. În aceste cazuri, numele Entităţii este consemnat în paranteze – de exemplu, „Entitatea (Dr. Augusto)”. Atunci când spiritul specializat încorporat este necunoscut, apare doar „Entitatea”. Atunci când sensul este evident, este dat numai numele Entităţii.

João Teixeira de Faria este numit în mod obişnuit „Ioan al Domnului” de miile de oameni veniţi din întreaga lume, cu toate că lui João, omul, nu-i place acest nume. El preferă să fie numit „Mediumul João”. Atunci când vorbim despre el la modul general, îl numim „Ioan al Domnului”. Însă vorbim despre el ca „Entitate” sau ca „Părintele Pai”, atunci când este pătruns de spirite încorporate.

Entităţile şi Mediumul João folosesc adeseori termenul filho, care este masculin şi înseamnă „fiu”, şi filha, care este feminin şi înseamnă „fiică”. Sunt folosiţi, de asemenea, termenii „copii” şi „copii ai Casei”. Aceste cuvinte pline de afecţiune exprimă înrudirea noastră spirituală în căutarea comună a sporirii sufleteşti.

Ioan al Domnului a autorizat şi a participat pe deplin la scrierea acestei cărţi despre viaţa şi misiunea sa, despre Entităţi şi despre Casă. A contribuit cu numeroase puncte de vedere şi cu detalii – începând cu Capitolul 1, în care sunt prezentate tinereţea, sărăcia şi, în cele din urmă, descoperirea calităţilor sale de medium care intră deplin în transă.

În Capitolul 2, autoarele descriu o vizită la Itapaçi, locul în care s-a născut Ioan al Domnului. În acest capitol, urmărim o zi din viţa sa deosebită şi un interviu înregistrat video, în cursul căruia este pătruns de spirite şi Entitatea vorbeşte.

Capitolul 3 cuprinde un interviu frumos şi impresionant cu Ana Keyla Teixeira Lorenço, soţia Mediumului João. Ana îşi deschide inima şi vorbeşte despre soţul ei şi despre viaţa lui ca medium. Ea ne permite să aruncăm o privire asupra omului şi misiunii sale, dar şi să aflăm lucruri minunate despre Casă.

În Capitolul 4, cititorilor le va fi prezentată Brazilia şi o scurtă descriere a unei călătorii la Abadiânia, satul din podişul central al Braziliei în care se află centrul de vindecare al lui Ioan al Domnului. In acest capitol, sunt incluse şi contribuţii ale voluntarilor şi ale altor mediumi din Casa.

Capitolele 5, 6 şi 7 oferă o privire mai profundă asupra Casei, astfel încât cititorii să poată trăi ei înşişi această experienţă. Capitolul 8 povesteşte o călătorie uimitoare cu Ioan al Domnului în Peru. Problemele spiritismului şi ale Entităţilor sunt discutate în Capitolul 9, care cuprinde informaţii fundamentale privind vieţile unora dintre Entităţi. Spiritualismul este o mişcare ai cărei membri cred că spiritele morţilor pot comunica, printr-un medium – o persoană ce joacă rolul unui canal de comunicare – cu oamenii aflaţi în viaţă. Spiritismul este o colecţie de principii şi de legi spirituale bazate pe învăţăturile lui Iisus. În Brazilia se află mai multe centre pentru studierea Spiritismului decât oriunde în lume.

Capitolul 10 cuprinde descrieri ale vindecărilor miraculoase, povestite de vizitatorii Casei, urmate de o postfaţă, de bibliografie şi de lecturile recomandate. În secţiunea rezervată fotografiilor, sunt prezentate multe fotografii rare, inclusiv incredibilele fotografii ale spiritelor, realizate de Karen Leffer.

Dr. Amit Goswami a spus: „Totul începe prin conştientizare”, iar noi vedem Casa drept un model de activitate, o dovadă vie a faptului că, într-adevăr, conştiinţa este un element fundamental al Universului. Noi ne angajăm activ în propria vindecare prin voinţa noastră liberă, prin liberul nostru arbitru, prin intenţia noastră de a ne oferi acestei Conştiinţe pentru vindecare şi elevare spirituală. Atunci când este privită din această perspectivă, vindecarea ce are loc nu mai este miraculoasă, ci constituie pur şi simplu o parte dintr-o paradigmă ştiinţifică.

Cuvânt înainte

Ioan al Domnului este mai mult decât o simplă persoană; este un fenomen ştiinţific de importantă excepţională şi eu doresc să completez expunerea frumoasă şi plină de iubire a fenomenului care este Ioan al Domnului cu o explicaţie ştiinţifică.

În încercarea noastră de găsi un sens al lucrurilor, din când în când, căutările a două persoane şi înseşi acele persoane intră într-o corelaţie. Fizica cuantică, atunci când este interpretată în mod adecvat în cadrul primatului conştiinţei, face posibilă explicarea unei asemenea corelaţii ca un aspect al unei non-localizări cuantice. Non-localizarea cuantică implică existenţa unei comunicări fără semnale, ce are loc prin intermediul interconectării numite conştiinţă, care ne conectează în afara spaţiului şi timpului; deci nu e nevoie de nici un semnal pentru o astfel de comunicare. Puteţi chema oamenii prin capacitatea de comunicare fizică non-locală, dar atenţie! Noi toţi avem în mod potenţial această capacitate. Fenomenul care se află în spatele fenomenului Ioan al Domnului este special deoarece corespunde unei manifestări mai degrabă neobişnuite a acestei capacităţi. În cazul lui Ioan al Domnului, un comunicator, Ioan al Domnului (aka, Mediumul João) este pătruns de spirite – are un trup în plan fizic – însă celălalt comunicator este destrupat, fără trup fizic.

Prin urmare, explicarea fenomenului Ioan al Domnului implică întrebări cum ar fi: „Pot exista entităţi destrupate?; Poate o persoană vie să comunice cu o entitate destrupată?; Cum este determinată dovada ştiinţifică?

Ei bine, dragi cititori, ţineţi-vă bine. Toate aceste întrebări pot fi formulate şi li se pot da răspunsuri la nivel ştiinţific. În această carte, veţi citi despre un fenomen credibil din punct de vedere ştiinţific, deşi controversat. De asemenea, veţi citi despre vindecarea prin iubire necondiţionată, iar acest lucru are şi el o explicaţie ştiinţifică.

Dacă vorbiţi cu oameni de ştiinţă de modă veche – susţinători declaraţi ai filozofiei materialismului ştiinţific, care consideră toate fenomenele drept manifestări ale materiei – ei vor afirma că a vorbi de o entitate destrupată „miroase” a dualism. „Orice interacţiune are nevoie de schimburi de energie, iar energia lumii fizice nu se pierde niciodată. Cum ar putea astfel de entităţi destrupate, presupus non-fizice, să interacţioneze cu o entitate fizică, de exemplu cu un medium?, vă vor întreba ei, plini de sine.

Există un răspuns la această „acuzaţie” de dualism? În fizica cuantică, toate obiectele sunt posibilităţi cuantice. Experienţa noastră privind obiectele materiale este cea care le atribuie calităţile materiale pe care le simţim cu organele noastre de simţ. Ceea ce deschide chestiunea existenţei altor posibilităţi, care ar putea fi trăite diferit: nu prin simţuri.

Metafizica paradigmei schimbătoare, care susţine că fizica cuantică ne cere să „subscriem la ea” (altfel ne-am împotmoli în paradoxuri logice de nerezolvat), consideră conştiinţa drept fundamentul oricărei existenţe. În acest fundament, alte posibilităţi cuantice coexistă cu posibilităţile materiale, din care conştiinţa să poată alege pentru a-şi crea experienţe altfel decât pe calea simţurilor. Noi avem cu toţii experienţe legate de „simţirea” energiilor vitale, de conceperea sensurilor la nivel mental, de intuirea valorilor/arhetipurilor, cum ar fi iubirea, frumuseţea, adevărul şi dreptatea. Nu există dualism în interacţiunea conştiinţei cu lumile fizică, mentală, vitală şi arhetipală, deoarece aceste lumi sunt posibilităţi ale conştiinţei înseşi, din care aceasta alege experienţele pe care le manifestă. Energiile noastre vitale, sensurile noastre mentale şi arhetipurile noastre intuitive sunt non-fizice/meta-fizice, fără îndoială, însă interacţiunea lor cu lumea fizică este mediată de conştiinţă. Prin urmare, din nou, nu este vorba de dualism.

Astfel, noi avem nu doar un trup fizic, ci şi un suflet (psyche), format din componente vitale, mentale şi arhetipale, care sunt toate cuprinse în conştiinţă. Putem noi oare supravieţui morţii trupului fizic? Desigur, corpurile subtile supravieţuiesc alături de temelia lor, care este conştiinţa însăşi. Da, existenţa destrupată este posibilă!

O cercetare teoretică amănunţită ne dezvăluie multe lucruri[1]:

1. Deşi lumile vitală şi mentală nu au structuri, aşa cum are lumea fizică, pe măsură ce ne trăim viaţa, experienţele trăirii produc o modificare funcţională a posibilităţilor vitale şi mentale pe care le folosim cel mai des, creându-ne corpuri vitale şi mentale funcţionale, corelate cu corpul fizic. Deci, nu numai că există supravieţuire după moartea corpului fizic, ci şi o anumită individualitate în ceea ce supravieţuieşte. Spre deosebire de memoria fizică, ce moare o dată cu trupul fizic, există memorii cuantice subtile cuprinse în corpurile noastre vitale şi mentale. Aceste memorii supravieţuiesc şi chiar pot fi rechemate în întrupările viitoare. Când se întâmplă acest lucru, noi dobândim reîntruparea. Eu numesc entitatea care supravieţuieşte şi se reîntrupează o monadă cuantică.

2. Ceea ce supravieţuieşte deci nu este componenta istorică a ego-ului nostru, ci numai ceea ce noi numim caracterul, tendinţele şi tiparele obişnuinţelor noastre.

3. Totuşi, alegerea conştientă dintre posibilităţile trăirii unor evenimente reale necesită existenţa unui corp fizic. Aşadar, existenţa destrupată după moarte este lipsită de experienţe în curs de desfăşurare. Materialiştii se pot linişti; lucrurile nu se petrec ca într-un film realizat la Hollywood!

4. Însă, dacă dispunem de un corp material, ce se întâmplă atunci? Să presupunem o persoană întrupată, un medium, care, printr-un acord anterior fără limitare spaţială, privind fenomenele de semnificare-prelucrare, permite în mod periodic unei monade cuantice destrupate să folosească trupul său fizic pentru a produce trăire/experienţă! Astfel are loc comunicarea printr-un medium, numită channeling în alte lucrări şi încorporare în această carte.

5. Dacă acest model este corect, atunci, în cursul unei comunicări de tip channeling, atât caracterul mental, cât cel şi vital al mediumului ar fi înlocuite de caractere mentale şi vitale diferite. Un caracter mental diferit ar fi cel mai bine indicat de o succesiune diferită de deprinderi mentale. Un caracter vital diferit ar fi indicat nu doar de seturi diferite de deprinderi vitale, ci şi de capacitatea de a funcţiona în cadrul unei game noi cu mai mulţi parametri fiziologici.

Mediumul Ioan preia memoria cuantică a altei persoane, care a trăit mai demult şi a murit. Într-adevăr, atunci când Ioan al Domnului preia aceste informaţii, el îşi transformă brusc caracterul pentru a radia iubirea necondiţionată care îi vindecă pe cei care au nevoie de vindecare.

Cum putem dovedi că însuşi caracterul mediumului João-Ioan al Domnului se schimbă atât de dramatic încât să constituie o provocare pentru ştiinţă? Heather Cumming şi Karen Leffler au realizat documentarea, consemnarea şi surprinderea faptelor, adesea cu ajutorul fotografiilor, pentru a dovedi, dincolo de orice îndoială raţională, că mediumul João -Ioan al Domnului dobândeşte capacităţi extraordinare atunci când „încorporează” sau preia mesajele unei entităţi destrupate.

▲Mediumul João-Ioan al Domnului nu a fost vreodată pregătit ca doctor, cu atât mai puţin la nivel de chirurg. Totuşi, atunci când preia informaţiile de la o anumită entitate, el realizează cu succes operaţii chirurgicale asupra unor pacienţi cu diferite afecţiuni şi suferinţe.

▲Comportamentul, poziţia şi mişcările corpului, precum şi felul în care vorbeşte mediumul João-Ioan al Domnului se schimbă atunci când încorporează o entitate. El emană iubire, pe care ceilalţi oameni o pot simţi.

▲Poate cea mai impresionantă dovadă consemnată în această carte este întâmplarea petrecută atunci când Ioan al Domnului a avut un atac cerebral care i-a provocat paralizia unei părţi a corpului. În primul rând, în acea perioadă, în mod ciudat, de câte ori Ioan al Domnului prelua mesajele unei entităţi, se comporta normal; nu mai era paralizat. În al doilea rând, şi mai ciudat, mediumul João-Ioan al Domnului era capabil să preia mesajele unei entităţi şi să opereze asupra propriului său corp. Şi-a revenit din acea paralizie şi este sănătos până în ziua de astăzi. În al treilea rând, mediumului João-Ioan al Domnului îi vine rău, în mod normal, atunci când vede sânge, dar acest lucru nu s-a întâmplat în timp ce îşi opera propriul trup în condiţii de transă. Acest lucru a continuat să se întâmple şi în alte situaţii de preluare a mesajelor şi de efectuare a unor operaţii de către mediumul João-Ioan al Domnului.

Autoarele consemnează că există acum un minuţios protocol de vindecare, dezvoltat în jurul mediumului João, care permite oricui să vină şi să fie vindecat. Protocolul, în care alţi mediumi îl asistă pe Ioan al Domnului, se aseamănă cu vindecarea prin rugăciune şi prin energia vitală, cu excepţia cazurilor în care sunt implicate calităţile sale de medium şi fenomenul de channeling. Înţelegem acum din ce în ce mai mult vindecarea prin rugăciune ca o vindecare cuantică – auto-vindecare prin salturi cuantice de la ego-ul nostru, care suferă separat, la stările holistice ale conştiinţei noastre. Un salt cuantic este o „tranziţie discontinuă”. Într-adevăr, sunt multe cazuri în care vindecarea este instantanee, fiind valabil acest punct de vedere [2].

De fapt, deşi vindecarea cuantică are nevoie de un salt cuantic, este adesea obligatoriu ca pacientul să întreprindă un proces creator prelungit, constituit din patru etape: pregătirea sau „lucrul”, relaxarea sau „lăsarea în seama fiinţei”, saltul cuantic brusc în înţelegerea fenomenului şi manifestarea. În vindecările petrecute în Casa lui Ioan al Domnului, pacienţii trebuie să treacă adesea printr-un proces de pregătire şi de „lăsare în seama fiinţei”, înainte de a avea loc saltul cuantic al vindecării.

Mesajul principal al acestui Cuvânt înainte este că fenomenul Ioan al Domnului este pe deplin credibil din noua perspectivă a „ştiinţei în lăuntrul conştiinţei”. Însă nu vreau să las impresia că această carte despre Ioan al Domnului este importantă doar pentru ştiinţă. Adevărul este că ea îi va inspira pe mulţi oameni să experimenteze energiile iubirii şi puterea de vindecare, daruri care sunt disponibile fiecăruia dintre noi. Am cercetat eu însumi acest subiect, atât în plan teoretic, intelectual, cât şi practic, experimental, şi afirm că Entităţile care comunică prin Ioan al Domnului sunt disponibile oricăruia dintre noi. În vorbirea obişnuită, o asemenea entitate este numită un spirit călăuzitor sau o călăuză spirituală. Puterea creatoare a vindecării cuantice este, de asemenea, disponibilă fiecăruia dintre noi, cu condiţia să vrem să parcurgem acest proces creator.

În sfârşit, vreau să spun că, deşi eu nu l-am întâlnit personal pe Ioan al Domnului, autoarele au realizat o expunere atât de minunată şi de plină de iubire despre el, încât, după citirea acestei cărţi, simt că îl cunosc pe Mediumul João, simt iubirea necondiţionată a Entităţilor care comunică prin el. Dacă citiţi această carte, cred că veţi simţi aceeaşi inspiraţie.

Ce aş mai putea să spun? În această carte sunt prezentate energiilor iubirii manifestate pe plan local, în Brazilia, iar Heather şi Karen au făcut posibilă împărtăşirea acestor energii la nivelul întregii lumi, indiferent de locul în care trăim! Le sunt recunoscător pentru acest lucru şi sper că şi dumneavoastră veţi fi.

Amit Goswami, dr. în filozofie

Capitolul 1

BĂIATUL, BĂRBATUL, MEDIUMUL

Sunt cel mai fericit om din lume, pentru că Dumnezeu mi-a încredinţat această misiune.

- João Teixeira de Faria

João Teixeira de Faria s-a născut într-o familie de origine modestă, în satul Cachoeira da Fumaça, în Statul Goiás, din centrul Braziliei. Mama sa, Francisca Teixeira Damas, era cunoscută tuturor sub numele de Dona Iuca. Era o gospodină harnică, care şi-a consacrat viaţa creşterii copiilor săi, fiind iubită şi respectată de toţi cei care o cunoşteau. João este foarte mândru de mama sa şi vorbeşte despre ea cu multă iubire şi admiraţie. În anii 1940 şi 1950, nu erau drumuri pavate şi nici alte elemente de infrastructură în acea parte a Braziliei. Drumurile care legau oraşele erau pline de noroi, aveau pe margine garduri şi ţarcuri pentru vite şi şerpuiau printre ferme şi sate. Atunci când a început construirea de drumuri pavate, pe la sfârşitul anilor 1950, mama lui João a deschis un mic hotel şi a asigurat hrana muncitorilor de la drumuri, pentru a mări venitul destul de mic al familiei. João spune adesea că mama sa a devenit cunoscută datorită mâncării gustoase pe care o pregătea. Tatăl lui João, José Nunes de Faria, cunoscut sub numele de Iuca Faria, îşi câştiga existenţa din munca de croitor şi ca proprietar al unei curăţătorii. El s-a străduit fără succes să-şi susţină familia. João, cel mai mic dintre copii, avea patru fraţi, Americano, José, Francisco şi Abilio, precum şi o soră, America. Fraţii săi nu mai trăiesc, dar sora sa trăieşte în Anápolis şi este acum în vârstă de optzeci şi trei de ani.

João a crescut în oraşul Itapaçi, din Statul Goiás. Itapaçi este la circa 170 de kilometri (105 mile) de Abadiânia, unde se află acum Casa de Dom Inácio de Loyola. João, sau Ioan, numele sub care era cunoscut băiatul, a început să lucreze de la vârsta de şase ani, în atelierul de croitorie al tatălui său, unde croia stofa, pentru a mări veniturile modeste ale familiei. La această vârstă fragedă, el învăţa deja meseria care i-ar fi putut susţine, în ultimă instanţă, misiunea spirituală. Înaintea reformelor sociale din anii 1960, era ceva foarte obişnuit pentru elevii din interiorul Braziliei să părăsească şcoala după numai câţiva ani de educaţie. Ei trebuiau să-şi câştige existenţa având grijă de vite sau de alte animale domestice, ducând mâncare muncitorilor la câmp sau lucrând în fabricile de cărămidă. De obicei, copiii începeau să înveţe o meserie de la vârsta de opt sau nouă ani.

João a urmat şcoala primară la Grupo Escolar Santa Teresinha din Itapaçi, însă după doi ani, sărăcia l-a obligat să renunţe la învăţătură şi să meargă la muncă. El a muncit din greu ca săpător de puţuri, ca zidar şi în multe alte activităţi care presupuneau muncă manuală şi mult efort. João nu şi-a mai reluat studiile şi, până astăzi, nu ştie nici să citească, nici să scrie. Da, acest clarvăzător strălucit, natural, câştiga bani de buzunar să se poată duce la sala de jocuri, unde prezicea evenimentele cu mare precizie. Tot ce îşi aminteşte João din acea perioadă este întoarcerea din „zbor”. După ce primea bani, el revenea la sala de jocuri. Este şi astăzi un jucător excelent. De asemenea, îşi aminteşte că mergea cu ţăranii printre lanuri, îndreptându-şi mâinile către rădăcini şi plante, pentru a le vindeca.

Prima ocazie consemnată, în care s-au manifestat capacităţile paranormale ale lui João, a avut loc atunci când el avea nouă ani, fiind împreună cu mama sa în vizită la alţi membri ai familiei din oraşul Nova Ponte. Era o zi frumoasă, fără nori, dar João a avut o premoniţie că urma să vină o furtună puternică. A început să arate cu mâna casele, inclusiv casa fratelui său, spunând că aveau să fie doborâte sau că le vor fi luate acoperişurile. A rugat-o pe mama lui să plece înainte de venirea furtunii. Deşi nu era prea convinsă, mama i-a făcut pe plac fiului său şi au căutat adăpost în casa unui prieten din apropiere. Exact aşa cum prezisese, furtuna cu tunete şi fulgere a pornit ca din senin şi a distrus ori a avariat grav aproape patruzeci de case din cele o sută cincizeci aflate în acel orăşel.

Era greu să găseşti de lucru în Itapaçi şi João a fost obligat să plece în lume, căutând un loc de muncă. Viaţa era grea, el mergând din oraş în oraş pentru a găsi locuri în care puterea lui de muncă să fie necesară. Într-o zi, pe când se afla în Campo Grande, din Statul Mato Grosso, departe de casă, João era înfometat, obosit şi singur – şi din nou nu avea de lucru. Întristat şi slăbit de foame, a căutat adăpost sub un pod de la marginea oraşului. Intenţiona să se scalde în râu înainte de a porni din nou să caute de lucru. În timp ce se apropia de marginea apei, o femeie frumoasă l-a strigat. L-a invitat să se apropie şi au petrecut o după-amiază memorabilă discutând. În dimineaţa următoare, amintindu-şi frumuseţea şi amabilitatea tinerei femei, a fost atras spre râu să vorbească din nou cu ea. A fost uimit să găsească o coloană strălucitoare de lumină, pe care era aşezată femeia. A fost şi mai uimit auzind-o cum îl strigă pe nume.

I-a spus lui João să meargă la Centrul Spiritist al Mântuitorului Hristos. João i-a urmat sfatul şi, atunci când a ajuns, directorul Centrului s-a apropiat de el şi l-a întrebat dacă se numea „João Teixeira de Faria”. Directorul i-a spus că ştia de venirea lui şi că îl aştepta. Exact în acel moment, João a leşinat. Când şi-a revenit, după câteva ore, era tare stânjenit şi îşi cerea scuze, spunând că leşinase de foame. Erau mulţi oameni în jurul lui şi cineva i-a spus că încorporase Entitatea Regelui Solomon, şi că peste cinzeci de oameni fuseseră vindecaţi în urma acestei întâmplări. Congregaţia a fost fermecată de calităţile sale de medium şi de capacitatea de vindecare pe care o dovedise.

João se considera doar un adolescent sleit de puteri. Era dezorientat de atenţia care i se acorda. Insista că nu făcuse nimic, repetând că doar leşinase şi nu ştia despre ce vorbeau oamenii. Directorul, sensibil faţă de zăpăceala tânărului, l-a luat deoparte cu blândeţe. I-a explicat că Entitatea de Lumină cunoscută sub numele de Regele Solomon îi ceruse lui João să se întoarcă exact la ora 2:00 după-amiaza, în ziua următoare, pentru a relua lucrul. Mai mult, directorul i-a spus că ar fi fost onorat să rămâne peste noapte în casa lui, putând astfel să discute despre întâmplările zilei şi despre alte subiecte spirituale.

Directorul l-a condus pe João acasă la el şi l-a servit cu mâncare multă, dar foarte simplu pregătită. Lui João i-a fost greu să mănânce, pentru că nu mâncase de mai multe zile. După masă, a fost condus în camera sa, unde avea un ventilator şi o plasă pentru ţânţari. Nu locuise niciodată în asemenea condiţii de lux. În dimineaţa următoare, după o altă masă minunată, el se gândea: mai bine mănânc tot, atât timp cât pot, fiindcă sunt sigur că-mi vor spune să plec în curând.

João a revenit la Centru cu gazda sa, explicându-i nervos că nu era un medium practicant şi că nici nu înţelegea medicina sau lumea spirituală. Nu avea o explicaţie pentru ce se întâmplase în ziua precedentă. Era de fapt îngrozit fiindcă nu înţelegea ce se aştepta de la el la ora 2:00 după-amiaza. După ce grupul s-a reunit şi s-a terminat rugăciunea de început, João a încorporat din nou Entitatea Regelui Solomon şi vindecarea bolnavilor a început iarăşi.

În următoarele câteva luni, a urmat o perioadă intensă de instruire şi de călăuzire spirituală de către Entităţi. Mediumul João, aşa cum a început să fie numit acum, a fost îndrumat să-şi dedice viaţa vindecării altor oameni. João avea şaisprezece ani atunci când a avut prima sa experienţă de medium. Sărăcia îl obligase să plece în lume căutând de lucru, dar îl ajutase şi să-şi găsească rostul. În Mato Grosso, el şi-a găsit adevărata sa misiune: să-l slujească pe Dumnezeu şi să slujească omenirea.

Mai târziu şi-a dat seama că femeia frumoasă de la marginea apei era spiritul Sfintei Rita de Cascia.

Atunci când Heather l-a întrebat pe Mediumul João ce-i spusese Sfânta Rita în acea zi, el a răspuns: „Iubeşte şi crezi într-o fiinţă superioară, care este Dumnezeu. Am fost întotdeauna un adept fervent al Sfintei Rita de Cascia. Ea a comunicat cu mine de-a lungul acelei zile, apărând ca o coloană strălucitoare de lumină, şi am fost călăuzit în multe aspecte spirituale”.

În următorii cinci-şase ani, Mediumul João a călătorit prin toată Brazilia, mângâindu-i pe suferinzi, vindecându-i pe bolnavi şi sfătuindu-i pe toţi cei care veneau la el. În timpul acelor zile de început, era cunoscut sub numele de João Curador (Ioan Vindecătorul); totuşi, el refuza să fie numit curadeiro (vindecător) sau milagreiro (făcător de minuni).

În timp ce practica munca extraordinară de vindecare a bolnavilor, în cursul primilor ani, Mediumul João a fost persecutat de membrii instituţiilor medicale şi religioase, care erau ameninţate de prezenţa sa în oraşele lor. Nici nu mai ştie de câte ori a fost arestat şi acuzat de practicarea clandestină a medicinii. Urmărit permanent, el căuta întotdeauna să se adăpostească de autorităţi.

În Brazilia, a avut loc o revoluţie în 1962, în urma căreia a venit la putere un guvern militar. În 1964, a fost înfiinţată noua capitală, Brasilia. João s-a dus la Brasilia pentru a-şi oferi serviciile în calitate de croitor militar. Fiindcă era prea tânăr, nu a fost autorizat să facă uniforme, dar i s-a dat posibilitatea să coasă un lot de pantaloni obişnuiţi. Experienţa sa de croitor i-a impresionat pe noii săi angajatori, a fost promovat curând croitor cu normă întreagă şi i s-a permis să facă uniforme pentru armată.

Mediumul João a continuat activitatea de vindecare în linişte, printre altele, însă vestea despre darurile sale vindecătoare a depăşit curând porţile cazărmii. Într-o zi, el a încorporat o Entitate care a operat piciorul rănit al unui medic, acesta vindecându-se pe loc. Doctorul a fost fermecat de darurile Mediumului João şi, din acea zi, el a devenit vindecătorul spiritual pentru autorităţile militare şi civile. A fost avansat maestru croitor şi a devenit protejatul lor timp de aproape nouă ani. Prin urmare, a fost ferit de persecuţii în tot acest timp şi a călătorit mult în întreaga Brazilie, fiind trimis de armată.

Aceşti ani edificatori l-au influenţat foarte mult pe João şi i-au trezit o pasiune lăuntrică arzătoare de a deveni un om de afaceri de succes. El avea nevoie să ştie cum să obţină bani pentru a-şi putea susţine misiunea spirituală. Faima incipientă i-a adus unele oportunităţi de afaceri şi el a profitat de ele. De atunci, şi-a plasat banii într-o fermă de vite şi într-o mină. João are un dar înnăscut pentru afaceri şi a investit cu înţelepciune, ceea ce îi permite să se concentreze asupra misiunii sale de alinare a suferinzilor şi de ajutorare a săracilor. Cu toate că Mediumul João a promis Entităţilor că nu va pretinde niciodată fixarea unei plăţi pentru serviciile sale, Casa acceptă cu recunoştinţă donaţii.

Deşi mulţi oameni de afaceri, jurişti şi politicieni sunt de acord că Ioan al Domnului este un om de afaceri inteligent şi iscusit, el este mâhnit de lipsa lui de educaţie formală. De multe ori, îi venea să plângă, admiţând că nu poate nici măcar să scrie un cec. Ar fi vrut să studieze şi poate că ar fi devenit avocat. Ba mai mult, atunci când este întrebat dacă a dus o viaţă grea, el neagă cu fermitate orice suferinţă şi afirmă că a fost binecuvântat încă de la naştere.

Capitolul 2

O ZI DIN VIAŢA LUI JOÃO, OMUL

Pentru cei care cred, cuvintele nu sunt necesare;

Pentru cei care nu cred, cuvintele nu sunt posibile.

- Dom Ignatius de Loyola

În februarie 2005, Karen a îngenunchiat în faţa Entităţii, recunoscătoare pentru iubirea profundă şi pentru binecuvântările pe care le primise. El i-a luat mâna cu blândeţe, în timp ce lacrimile începeau să-i curgă pe obraji. Trebuia să se întoarcă în America peste două zile. El i-a spus: „Vai com a bença de Deus, filha” (Mergi cu binecuvântarea lui Dumnezeu, fiică). Apoi s-a întors către Heather şi i-a spus: „Ce faci mâine, fiică Heather. Ţi-ar face plăcere să însoţeşti 150 de oameni la cascadă?”

„Karen şi eu plănuim să mergem la Itapaçi, oraşul Mediumului João, să facem fotografii pentru carte”, a răspuns Heather.

El strângea între dinţi capacul pixului pe care îl folosea la scrierea reţetelor. Noi ne gândeam că putea să fi încorporat Entitatea doctorului Valdivino. Era un obicei pe care îl avea dr. Valdivino atunci când contempla. „Bine”, a spus el. „Mediumul João va fi acolo mâine. Voi cere altcuiva să însoţească fiicele la cascadă”.

Mai târziu, în aceeaşi zi, Maninho, un şofer de taxi, ne-a spus că Mediumul João îi ceruse să ne aducă acasă la el, la ora şase dimineaţa, în ziua următore, fiindcă i-ar fi făcut plăcere să ne însoţească la Itapaçi. Eram emoţionate că aveam ocazia de a petrece ziua cu Maninho, cu Mediumul João şi cu soţia sa Ana. Ne aşteptam să fie o privire revelatoare asupra vieţii de familie a acestui om extraordinar.

Ne-am sculat în acea sâmbătă la cântatul cocoşilor şi ne-am dus direct la Anápolis, unde locuia Mediumul João. Pline de entuziasm, plecasem cu o oră mai devreme, aşa încât am oprit la casa lui Joachim. Îi promisesem că-l luăm cu noi să-şi viziteze mama, care locuia în Itapaçi. În tinereţe, Joachim şi mama sa lucraseră la spălătoria familiei şi livraseră haine pentru croitoria familiei lui João. Acum Joachim lucrează în Casă şi vinde delicioase deserturi cu nucă de cocos. După regulile ospitalităţii din Brazilia, Joachim a insistat să ne aşezăm şi să servim o cafézinho (cafea neagră) dulce, înainte de a pleca.

Nu prea îndrăzneam să-l deranjăm pe Mediumul João aşa devreme, dar a sunat telefonul şi el ne-a întrebat uşor dojenitor: „E ora şase. Unde sunteţi?” Am convenit să ne întâlnim cu el pe drum, în maşina în care eram cu Maninho şi cu Joachim. Aşa cum vorbisem, în jur de ora şapte, o autofurgonetă a trecut pe lângă noi claxonând. Ana era alături de el. Ne-a făcut semn cu mâna să-l urmăm, în timp ce a ieşit din şosea, oprind la o prăvălie cu nuci de cocos. Începea o zi minunată. Mediumul João o cunoştea pe bătrâna care vindea nuci de cocos şi ne-a povestit despre soţul ei, care fusese tratat de Entităţi timp de mai mulţi ani şi care nu mai trăia acum. Mediumul João nu trecea niciodată prin faţa prăvăliei fără a opri să cumpere o nucă de cocos şi fără să-i vorbească. A tăiat câte o nucă de cocos necoaptă, verde, pentru fiecare dintre noi, şi ne-am aşezat la o masă, în prăvălia de la marginea şoselei, sorbind sucul cu arome delicate. Lichidul ceţos-albicios nu este nici dulce, nici acru, şi este foarte bogat în minerale. Mediumul João ne-a amintit virtuţile vindecătoare ale acestei băuturi, care este prescrisă de medicii din Brazilia în cazuri de deshidratare.

Următoarea noastră oprire a fost peste o jumătate de oră, la o prăvălie cu pepeni. A ales cu grijă un pepene roşu pentru noi, bătând cu încheieturile degetelor în câţiva, până când a auzit sunetul potrivit. Tăind pepenele minunat, ne-a dat fiecăruia câte o felie mare. Ne-am aplecat astfel încât sucul dulce să nu curgă pe mâinile şi pe hainele noastre, ci direct pe pământ. Ne-a mai dat şi alte felii. Aşa cum spunea soţia sa Ana, „E imposibil să ţii regim alături de Mediumul João. Nu numai că-i place mâncarea, dar este întotdeauna o gazdă generoasă. Pentru el, mâncarea şi mai ales mâncarea din belşug este un element esenţial al ospitalităţii. Este şi un bucătar excelent”.

A părăsit prăvălia cu pepeni, lăsând în urmă un nor de praf, iar noi am pornit după el. Aveam de mers vreo trei ore până la destinaţie şi a fost greu să ne ţinem după el. Am oprit din nou la marginea oraşului Itapaçi. Mediumul João ne-a dus la o casă din chirpici, cu pământ pe jos şi cu mulţi pui umblând liberi prin curte. Un bătrân ne-a urat bun venit şi ne-a condus spre grădina de legume. I-a spus Mediumului João să se servească singur. Ne uitam la Mediumul João cum tăia cu briceagul, plin de avânt, legumele. Astăzi, era departe de enormele responsabilităţi ale Casei. A pus un braţ plin de legume într-un coş, pentru ca bătrânul să-i spună cât costă.

Bărbatul a exclamat: „Te cunosc. Eşti João de Deus (Ioan al Domnului). Am venit cu soţia la tine. Trebuie să fie vreo douăzeci de ani de atunci. Arăţi bine, nu te-ai schimbat”.

Mediumul João l-a înconjurat cu braţul şi l-a întrebat: „Cum se simte? S-a vindecat?”

Omul şi-a strigat soţia. „Dumnezeu să vă binecuvânteze. Sunt complet vindecată”, a răspuns ea.

Mediumul João s-a îndreptat spre un cocoş şi doi pui, care erau ţinuţi într-un coş făcut din nuiele, cerând să-i cumpere. Puii urmau să fie duşi la ferma lui şi lăsaţi de prăsilă.

Karen făcuse fotografii de când plecasem din Abadiânia. Atunci când Mediumul João a tăiat legume proaspete, acum câteva clipe, lumina spiritelor era clar surprinsă în apropierea lui. Când Karen a făcut o fotografie, în momentul în care el deschidea coşul, şi alta în care Maninho prindea puii, trei globuri albe distincte puteau fi văzute plutind deasupra coşului.

Din punctul de vedere al unui şaman, Heather se întreba dacă nu cumva cele trei globuri luminoase erau sufletele afectate ale puilor. Trauma provocată de închiderea într-un coş putea să fi fost amplificată. Era ca şi cum cineva ar povesti un accident de maşină. Oamenii spun uneori că pot să se vadă pe ei înşişi de la distanţă, după un accident. O parte a conştiinţei lor s-ar putea să le fi părăsit corpul în momentul impactului, permiţându-le să vadă scena traumatică de departe. Conform concepţiei şamanilor, este vorba de un mecanism de supravieţuire cunoscut sub numele de afectare (sau de pierdere) a sufletului şi poate să apară atât la animale, cât şi la oameni.

Am mers apoi cu maşina prin Itapaçi, un orăşel cu bulevarde străjuite de copaci şi cu biserici vechi. Mediumul João a oprit la casa părinţilor săi şi ne-a arătat cu mâna trei case simple, într-o vecinătate familială tihnită. Mergând pe jos până la cea mai mică dintre case, el a pus mâna pe zid şi a spus cu mândrie: „Aici am crescut. Karen, fă o fotografie. Sigur că nu mai arată aşa cum a fost. După mulţi ani, am reuşit să o cumpăr şi să mai construiesc alte două, pentru mama şi tatăl meu”.

Pacu şi Oswaldo Moura Machado l-au îmbrăţişat pe Mediumul João. Erau prieteni din copilărie. Mediumul João i-a îmbrăţişat cu dragoste pe fiecare şi apoi a spus: „Omul acesta era mult mai înstărit decât mine. Atunci când ne-am întâlnit prima dată, tatăl meu era foarte sărac şi noi abia aveam un acoperiş deasupra capului. Am început să lucrez în croitoria tatălui meu de la vârsta de şase ani. Pacu şi cu mine ne duceam să luăm de la el rufe pentru spălat şi apoi le duceam înapoi. Mulţumesc lui Dumnezeu că acum sunt cunoscut în toată Brazilia şi am putut călători în multe ţări ale lumii. Fără Mila lui Dumnezeu, nimic din toate astea nu ar fi fost posibil. Nu aş fi putut cumpăra acest loc. Şi spun, chiar dacă am toate astea, nimic nu este al meu. Adevăratul stăpân a tot ceea ce am este Dumnezeu. Eu îmi îndeplinesc misiunea aici şi Dumnezeu mi-a dat mai mult decât aş fi putut visa vreodată”.

Fratele Mediumului João, Francisco, murise luna trecută şi João plănuise să petreacă sfârşitul de săptămână alături de cumnata sa Neusa, dar şi să ne arate casa. Ne-a invitat sub o terasă acoperită şi ne-a prezentat cumnatei sale. Ea pregătea masa de prânz într-un adăpost deschis, făcut din buşteni. Casa era o locuinţă simplă, cu camere mici şi cu pereţi albi. În camera de zi, erau fotografii ale Mediumului João, ale familiei şi ale iubitei sale mame. Cele trei case aveau curtea comună şi erau unite printr-o verandă podită cu gresie. Casa cea veche era cam dărăpănată. Într-un colţ, era un rezervor cu apă rece şi o scândură pentru spălatul rufelor, elemente de bază ale caselor ţărăneşti din Brazilia.

Ana se apucase să spele legumele proaspăt culese şi să pregătească nişte gustări. A refuzat orice ajutor şi ne amuza întreţinând o conversaţie vie. Între timp, Mediumului João se relaxa în casa care îi plăcea atât de mult. Ne-a prezentat câţiva prieteni:

„Tânărul acesta este fiul lui Pacu. A lucrat la fermele mele şi la unele din proiectele mele. Este zidar şi constructor. Munceşte din greu să-şi câştige existenţa. O să modifice casa fratelui meu, unde va locui în continuare cumnata mea. Nu am fost înstăriţi, aşa cum cred oamenii. Am fost foarte săraci. Aici m-am născut. Sunt mândru de rădăcinile mele şi păstrez legătura cu prietenii mei din trecut”.

Mediumul João i-a dat bani lui Maninho şi l-a rugat să se ducă la magazin să cumpere ceapă, usturoi, ardei verde şi două kilograme şi jumătate de roşii. „Dar, te rog, ai grijă ca roşiile să fie bine coapte. Grăbeşte-te, nu vrem să ni se facă foame. O să pregătesc eu masa pentru toţi”. Mediumul João ne-a dus la cuptorul exterior, în care ardeau bucăţi mari de lemn. A pregătit grătarul, aşezat peste foc, aşa cum se obişnuieşte în Brazilia. Turnând mult ulei într-o tigaie mare, a adăugat usturoi şi orez alb, o măsură pentru fiecare fel de mâncare. Fumul se ridica în valuri în jurul nostru, în timp ce el mesteca orezul. „Vă place să gătiţi?”, ne-a întrebat el. „Mie îmi place să gătesc. O să vedeţi că sunt un bucătar bun. Îmi place să gătesc mai ales în aceste vechi adăposturi deschise. Hei, bucătare, adu apă”.

Mediumul João s-a dus la rezervorul cu apă şi a stropit costiţele de porc, continuând să discute cu noi. „Am fost întotdeauna un bucătar bun, nu-i aşa, Joachim? Găteam pentru tine când erai puşti. De fapt, felul ăsta de mâncare nu se găteşte în tigaie, ci pregătind carnea de porc cu sare şi condimente şi lăsând-o la soare. După câteva zile, carnea de porc „gătită” la soare se adaugă la carnea de pui. Dă o aromă minunată. Heather, spune-le tuturor că au voie să mănânce carne de porc şi ardei astăzi. Şi, fiindcă veni vorba, apa care curge prin aceste robinete a fost energizată exact ca apa din Casa de Dom Inácio. Puteţi mânca şi bea orice doriţi aici. Nimic nu vă va face rău.

Am petrecut o după-amiază minunată, mâncând ceea ce ne pregătise Mediumul João. Oamenii aflaseră că venise la Itapaçi şi s-a format un şir continuu de vizitatori, care îşi arătau recunoştinţa sau doreau să fie ajutaţi. Un anumit slujitor al bisericii s-a adresat cu vorbe nepotrivite cumnatei, încercând să obţină bani de la Mediumul João. Acesta din urmă i-a vorbit cumnatei cu diplomaţie şi cu îndemânare, iar bărbatul a plecat repede.

Ne-am retras sub veranda cu gresie. Un băiat a venit să ne vândă îngheţată dintr-o lădiţă cu gheaţă. A avut succes, fiindcă Mediumul João a cumpărat toată îngheţata pe care o avea şi l-a trimis să mai aducă. Anei îi era desigur foarte greu să-l facă pe Mediumul João să respecte regimul. Atât Entităţile, cât şi medicii, îi recomandaseră un regim alimentar strict, însă el rareori ţinea acest regim.

Urmând exemplul Mediumului João, noi toţi ne-am întins pe gresia răcoroasă, la umbră, să ne facem siesta. Un cocoş, care scăpase şi se urcase pe gard şi apoi pe acoperiş, ne-a trezit brusc. Mediumul João a sărit şi a pornit să-l prindă, împreună cu Maninho. A fost o adevărată demonstraţie sportivă şi s-au întors victorioşi.

Noi am petrecut restul după-amiezii stând întinse pe podeaua de gresie şi discutând cu Mediumul João. Ne-a vorbit mult şi ne-a spus poveşti minunate, unele create special să ne distreze. Era imposibil să nu râdem şi cu cât râdeam mai mult, cu atât îl încurajam să continue. Heather, care îşi petrecuse o mare parte din viaţă în Brazilia, îşi amintea de după-amiezile liniştite de la fermă, din vremea adolescenţei, când stătea şi discuta cu crescătorii de vite şi cu familiile lor.

În timp ce ne pregăteam să plecăm, astfel încât Mediumul João şi Ana să se poată bucura de o seară liniştită împreună, el s-a ridicat şi ne-a spus. „Luaţi-le interviuri celor doi prieteni ai mei, pentru cartea voastră. Ei mă ştiu mai bine decât oricine. Apoi veţi vorbi cu mine”.

Luiz Orlando vorbeşte despre Mediumul João:

Mă numesc Luiz, dar João îmi spune Dos Ocolus (Cel cu ochelari). M-am născut în Rio de Janeiro. Acum vreo zece ani, Mediumul João mi-a făcut o mare favoare fără să ştie. Fiica mea Deborah l-a întâlnit la Rio şi a venit la Casa de Dom Inácio, pentru o consultaţie cu Entităţile. După ce a auzit că locuiam în Itapaçi, Mediumul João a adus-o personal să mă viziteze. Acum trăieşte în America, dar din anumite motive ne-am înstrăinat. E hotărârea ei. Îi simt lipsa.

Mediumul João a intervenit:

Dar va citi acest mesaj şi va păstra legătura cu tine.

Ochii lui Luiz au lăcrimat şi el a continuat:

Ar fi un răspuns la rugăciunile mele. Vedeţi – nu e de mirare că Mediumul João are o reputaţie atât de extraordinară în această regiune şi în toată Brazilia. Întotdeauna are grijă de alţii. Numai în acest oraş, are grijă de mii de oameni, cu bunătate şi generozitate. De mulţi ani, am auzit de acest om extraordinar, care este iubit pentru altruismul şi dragostea faţă de semeni. Mă mândresc că nu sunt doar prietenul lui, ci avem şi o relaţie de încredere în investiţia sa într-o mină de aur. João, poţi să te bazezi pe mine că voi fi mereu prietenul tău credincios.

Mediumul João ni-l prezintă pe Vilmar:

Mi-ar face plăcere să vi-l prezint pe Vilmar. El este prietenul şi partenerul meu în investiţiile noastre miniere. Mă cunoaşte de mulţi ani. Mi-a cunoscut părinţii. M-a cunoscut în calitate de croitor, dar m-a însoţit şi în misiunea mea, nu doar în Statul Goiás, ci şi în alte state ale Braziliei.

Vilmar vorbeşte despre Mediumul João:

Sunt puţin mai mic decât João. M-am născut în 1953, dar îl cunosc de când mă ştiu. Nu ne uităm amintirile din copilărie. Sunt martorul greutăţilor prin care a trecut când era mic. Sărăcia l-a obligat să părăsească şcoala. Uneori, am trudit împreună. Mediumul João nu a ocolit niciodată munca, oricât de grea ar fi fost. Primii ani au fost foarte grei. Itapaçi e un orăşel şi era greu să găseşti de lucru, aşa încât a trebuit să-l părăsim pentru a găsi un loc de muncă. Această căutare l-a scos în lume. În Mato Grosso, la şaisprezece ani, el şi-a găsit adevărata sa misiune: să-l slujească pe Dumnezeu şi omenirea. De atunci, şi-a urmat cu credinţă datoria. În cele din urmă, şi-a deschis o croitorie şi o spălătorie, pentru a-şi asigura existenţa consacrată slujirii celorlalţi.

Şi eu am plecat în lume şi am ajuns vânzător de covoare şi de lenjerie. A fost greu, dar întâmplarea fericită a făcut să mă întâlnesc cu Mediumul João în călătoriile mele. Îl căutam. Sunt adept al Spiritualismului şi am deplină încredere în ceea ce face el. De atunci, am rămas prieteni. Acum suntem parteneri în investiţia minieră, prin care sprijinim multe familii din zonă. Afacerea minieră îi permite Mediumului João să-i ajute pe alţii. Noi angajăm muncitori din zonă şi sprijinim industriile auxiliare, dar scopul principal este susţinerea Casei şi a altor programe de caritate.

Suntem mai mult decât prieteni, suntem fraţi. În acest sens fratern, legătura noastră este mai profundă decât cea dintre fraţii de sânge. Vă pot spune cu toată convingerea că destinul meu în această viaţă este să sprijin misiunea lui João. Am fost în Europa, în America de Nord şi în Coreea de Sud, pentru a dezvolta afacerea în domeniul minier. Intenţia este să extindem activitatea minieră ca să putem susţine misiunea umanitară. Mi-e greu să vorbesc despre relaţia mea cu João şi despre respectul meu enorm faţă de munca lui. O să fie o carte pe cinste. Uneori João spune că ar vrea să se poată odihni o zi întreagă, dar el nu e stăpân pe viaţa sa. Şi-a lăsat viaţa în seama lui Dumnezeu. Entităţile îl cheamă la orice oră din zi şi din noapte. Trebuie să fie mereu pregătit pentru munca spirituală, dar şi pentru asigurarea personalului şi pentru bunul mers al activităţilor.

Întreaga după-amiază, Ana a tot încercat să-şi convingă soţul să-şi perie părul, căci era ciufulit după siesta. El nu a luat în seamă rugăminţile ei şi a continuat să stea întins pe podeaua de gresie, ascultând interviurile. Deodată s-a ridicat, i-a zâmbit poznaş şi a început să-şi perie părul ostentativ. Karen a surprins momentul în care a izbucnit în râs.

Apoi, Mediumul João ne-a acordat un interviu, adeseori părând că încorporează Entităţi, în timp ce vorbea şi îşi scotea ochelarii din când în când. Karen, care înregistra interviul pe o casetă video, a început să simtă prezenţa Entităţilor şi nu şi-a mai schimbat poziţia pe podeaua de gresie, pentru a putea să ţină camera nemişcată. Simţise puternica prezenţă energetică a Entităţilor aproape întreaga zi, dar acum aceasta devenea şi mai profundă.

Heather: Medium João, eraţi în Itapaçi ori în Mato Grosso atunci când aţi început să încorporaţi pe deplin Entităţile de Lumină?

Mediumul João: Toată viaţa mea am fost un adept credincios al Sfintei Rita de Cascia. Din leagăn am crescut în credinţa creştină catolică. Un Spiritist trebuie să citească şi să studieze mult şi eu nu am putut să-mi termin studiile, fiindcă misiunea mea a început foarte devreme. Prima dată când am primit o încorporare deplină a fost în Campo Grande, la Centrul Spiritist al lui Hristos Mântuitorul. De atunci, am continuat această misiune timp de patruzeci şi opt de ani. Aşa cum ştiţi, am lucrat în aproape fiecare stat din Brazilia, inclusiv în capitală, precum şi în multe alte ţări din întreaga lume.

Eu nu predic o anumită religie, nici nu predau o anumită religie. Credinţa mea este Universală. Cred în Creator. Cred în Maica Domnului. Cred în Sfinţii Apostoli şi în sfinţi în Loja Masonică. Cum aş putea să spun că sunt Spiritist, când l-am cunoscut pe Chico Xavier, pe care îl numesc Papă al Spiritismului?[3] Cum aş putea să mă compar cu el? Am avut marea onoare de a mă îngriji de trupul lui Chico Xavier până la înmormântare. Ştiu că Dumnezeu mă va ajuta şi trupul meu se va odihni în acest oraş, Itapaçi, unde ne aflăm astăzi împreună. Rămâne să împliniţi voi această dorinţă, fiindcă ştiu că, în cele din urmă, voi părăsi această lume. Ca toţi spiritiştii cu bună practică, doresc să mă alătur unei cete de spirite din Împărăţia Spiritelor, să împlinesc misiuni caritabile şi să alin suferinţele omeneşti. Totuşi, trupul meu va fi înmormântat în Itapaçi, alături de trupul mamei, al tatălui şi al fraţilor mei.

Heather: Vă rugăm să ne spuneţi cum a fost să vizitaţi Grecia şi să mergeţi pe urmele Sfântului Apostol Pavel. A fost o experienţă profundă pentru dumneavoastră?

Mediumul João: Sunt încântat că m-aţi întrebat. Cred că rădăcinile multor religii pornesc din Grecia. Spiritiştii şi oamenii de altă religie – Evangheliştii, Catolicii, adepţii lui Allan Kardec – toţi cred acest lucru. Am fost foarte bine primit de oamenii buni din Grecia. M-au dus într-un loc unde era o placă pusă în cinstea Sfântului Apostol Pavel. Ana o să vă arate fotografia. M-am aşezat în acel loc şi am transmis un mesaj celor care erau în jurul meu. Mesajul nu era de la mine, ci de la „Oamenii Legii”, care sunt Spirite pline de Compasiune şi de Credinţă (Entităţile). Nu am cunoaştere. Nu ştiu nimic. Nu ştiu nici să-mi scriu cecurile. M-am rătăcit şi Ana m-a găsit într-o biserică, alături de preoţii cărora mă spovedeam.

Ana: Da, e adevărat. Până şi episcopul ortodox, care a participat la lucrare şi a stat alături de tine în fiecare zi, vărsa lacrimi de recunoştinţă pentru vindecările pe care le primise.

Mediumul João: Mă voi întoarce în Grecia, într-o zi. E bine că bunul meu prieten Vilmar este aici, fiindcă nu i-am spus de cinstea – pe care Dumnezeu mi-a făcut-o – de a ajunge în zona unde urmau să aibă loc Jocurile Olimpice. Ana era cu mine. Cum am început ceremonia de deschidere pentru lumea spirituală, Dr. Augusto de Almeida s-a încorporat în mine şi a transmis o binecuvântare specială pentru Jocurile Olimpice, care urmau să înceapă peste câteva săptămâni.

Heather: Noi vă suntem recunoscătoare pentru prezenţa dumneavoastră la Washington, la începutul războiului din Irak. Chiar dacă fratele vă murise cu două zile înainte, aţi lăsat totul deoparte şi aţi oferit asistenţă spirituală.[4]

Mediumul João: Eraţi cu mine la Washington D.C., în acea zi din martie 2003, dar pot să-i povestesc lui Vilmar. Ana era şi ea de faţă. A venit un cuplu. Bărbatul era un marinar pensionat, iar fiica lor făcea parte din trupele americane trimise în Irak. Ne-au arătat fotografia fiicei lor şi ne-au cerut protecţie pentru ea. Entitatea l-a asigurat pe tată că fiica lor va fi pe deplin protejată.

Heather: Îmi amintesc bine, Medium João. Am tradus discuţia cu acel cuplu. Entitatea le-a cerut să revină în ziua următoare cu un obiect de îmbrăcăminte al fiicei. Au adus una din bluzele ei şi Entitatea mi-a spus să am grijă să o aduc în Brazilia. Când am revenit în Brazilia, am dus Entităţii cutia cu toate numele şi fotografiile adunate. Primul lucru pe care a dorit să-l primească de la mine a fost bluza acelei fete. A ţinut-o în mâini o clipă şi apoi a pus-o cu grijă în coş. Voia să ştie când vor veni părinţii şi fiica lor la Abadiânia. Mi se transmisese de către un membru al grupului că fiica se întorsese cu bine din Irak.

Mediumul João: Ştiu că îl am pe Dumnezeu alături de mine şi Spiritele pline de Compasiune. Nimeni nu călătoreşte singur. Hristos nu călătorea singur, căci erau cu el nu doar cei Doisprezece Apostoli, ci 120 îl însoţeau. [Mediumul João îşi scoate ochelarii şi pare să încorporeze o Entitate.] Hristos a dovedit că erau alţi 4.000 de însoţitori, atunci când a împărţit pâinea şi peştele. Toţi era Apostoli ai lui Hristos. Spiritele Ajutătoare nu călătoresc niciodată singure. Ele formează o falangă, un grup de Spirite pline de Compasiune, care lucrează împreună pentru împărăţiile spirituale. Cred în Iisus Hristos şi cred în Dumnezeu, fiindcă el este Tatăl meu. Tot ceea ce fac, toată lucrarea mea, este pentru Tatăl. Tatăl îmi dă tot ceea ce am nevoie. Din această cauză sunt un om fericit. Inima lui Dumnezeu veghează asupra mea.

Heather: Mulţi oameni mă întreabă cum ar putea să ajute în cazul evenimentelor tragice, cum ar fi valurile „tsunami”, inundaţiile şi războaiele. Lumea pare să treacă printr-o criză. Aţi putea să faceţi unele comentarii privitor la ceea ce putem face pentru a ajuta dintr-o perspectivă spirituală?

Mediumul João: E bine că-mi puneţi această întrebare. În primul rând, să ne respectăm unii pe alţii şi să-l iubim pe Dumnezeu mai presus de oricine şi de orice. Iubirea rezolvă totul. Să aşteptăm iubirea şi cuvântul lui Dumnezeu.

Heather: Vă mulţumim pentru timpul petrecut alături de noi, Medium João, pentru mâncarea delicioasă şi pentru ospitalitate. Vă mulţumim şi pentru interviu. Vă suntem profund recunoscători pentru tot ce faceţi pentru noi şi pentru întreaga omenire.

Mediumul João: Sunteţi întotdeauna binevenite aici. Reveniţi altă dată şi vizitaţi mina de aur. Vilmar şi Luiz au persisiunea mea să vă arate ţinutul din jur. Este ca un inel, ca un cerc. Succesul fiecărui proiect susţine succesul Casei de Dom Inácio. Aţi venit să luaţi un interviu şi să filmaţi un medium, dar vedeţi că sunt un simplu familist, un agricultor, un miner.[5]

Heather: Înţelegem că aţi suferit, Medium João. Bunul dumneavoastră prieten şi avocat, Edemar, care vă cunoaşte de peste treizeci de ani, ne-a confirmat că aţi fost arestat şi persecutat şi că v-aţi confruntat cu mari pericole. Cu toate greutăţile prin care aţi trecut, cum puteţi continua să manifestaţi atâta dedicaţie, generozitate şi umor de bună calitate?

Mediumul João: Ştiu ce încercaţi să spuneţi. Au fost vremuri când eram arestat, dar niciodată pentru crimă sau pentru tâlhărie, ori pentru alte lucruri grave. [Îşi scoate ochelarii şi începe să lăcrimeze.] Am fost arestat fiindcă am răspândit Cuvântul Domnului. Sunt unii care cred că urmez această misiunea ca să obţin bani. Dacă ar fi fost aşa, nu aş mai fi putut să continui. M-aş fi oprit cu mulţi ani în urmă. Cuvântul lui Dumnezeu are un început, dar nu are sfârşit. Cuvântul lui Dumnezeu este minunat şi este veşnic. Încă mai doresc, într-o zi, să ajung în faţa Dreptului Judecător Hristos, în sânul lui Dumnezeu.

Heather: În limba portugheză, cuvântul Entitate este feminin (ca şi în limba română, de altfel). Astfel încât, întotdeauna ne referim la Entitate spunând Ea. În acest interviu, Mediumul João se referă la Cuvântul lui Dumnezeu folosind pronumele feminin Ea. Cuvintele sale sunt profunde şi poetice atunci când sunt spuse în limba portugheză şi noi vi le oferim în limba Mediumului João:

Porque a palavra de Deus ela tem começo ela não tem fim. Ela é muito bonita. Ela é eterna. Eu ainda quero um dia chegar no tribunal de Christo no seio de Deus.

Interviul cu Mediumul João a fost realizat în oraşul Itapaçi, Statul Goiás, Brazilia, la 5 februarie 2005.

Capitolul 3

ANA, SOŢIA MEDIUMULUI JOÃO

Credinţa mută munţii din loc; credinţa este cea care ne vindecă şi care ne călăuzeşte.

-Ana Teixeira Lorenço

În acest capitol, Heather ia un interviu doamnei Ana Keyla Teixeira Lorenço, soţia Mediumului João. Ana începe explicându-ne că familia ei a adus-o în Casa de Dom Inácio la o vârstă foarte mică. În cele din urmă, prin intervenţia şi supravegherea Entităţilor, a devenit evident că era predestinată să devină soţia Mediumului João, în această etapă a vieţii lui. Ana ne-a oferit o perspectivă unică asupra vieţii lui João, omul şi mediumul. De asemenea, ne-a oferit şi aspecte interesante privind activităţile desfăşurate în Casă, privind spiritualitatea şi calitatea de medium.

Ana: Am venit pentru prima dată în Casa de Dom Inácio, la vârsta de doisprezece ani, împreună cu familia. Am fost crescută în tradiţia catolică şi spiritistă, dar familia mea înclina mai mult către spiritism. Încă de la prima mea vizită, Entitatea m-a făcut să-l ajut la efectuarea operaţiilor. Purtam tăvile cu instrumente sau aduceau vată şi apă. În timp ce urmăream operaţiile, eram îngrozită că aşa ceva mi se putea întâmpla şi mie, aşa încât adesea dispăream în timpul încorporării. Mă duceam la cascadă sau în grădină. Dacă Entitatea m-ar fi chemat, n-ar fi putut să mă vadă. Mă întorceam după terminarea operaţiilor şi intram în rând să ajung în faţa Entităţii. Entitatea îmi chema familia să discute despre vindecarea mamei mele. De asemenea, explica procesul pregătirii şi aprofundării calităţilor sale şi ale mele de medium.

Heather: La prima vizită în Casă, aveaţi o anumită afecţiune sau problemă?

Ana: Am venit în primul rând pentru experienţă, pentru trăire. Din câte ştiu, nu aveam nici o afecţiune, însă mama avea un chist pe uter. A fost supusă unei operaţii chirurgicale invizibile şi chistul a fost înlăturat – a dispărut. Am revenit pentru control după patruzeci de zile şi am urmat protocolul cerut de Entităţi. Am revenit în mod regulat. La început, vizitam Casa de Dom Inácio o dată pe an. Datorită distanţei mari faţă de oraşul în care locuiam, Uberaba, din Statul Minas Gerais, vizitele mai frecvente nu erau posibile. În cele din urmă, s-a înfiripat o prietenie. Bine, nu chiar o prietenie, pentru că munca noastră şi legătura noastră era cu Entităţile şi cu mediumii din Casă, care ne explicau protocoalele Casei şi ne ajutau să evoluăm spiritual. Rareori îl vedeam pe Mediumul João.

După ce am împlinit douăzeci de ani, Entităţile ne chemau întotdeauna, pe mama şi pe mine, să-l vedem pe Mediumul João, în biroul său, după şedinţă. Ne încurajau să stabilim o legătură cu el. Nu ştiu de ce, dar simţeam o ... rezistenţă; e probabil cel mai potrivit mod de a explica sentimentele din acea vreme. Dar acum înţeleg de ce manifestam o anumită rezistenţă. Atunci când l-am întâlnit, în sfârşit pe Mediumul João, am avut sentimentul că îl cunoşteam deja. Aveam deja o profundă legătură de familie. João – mă voi referi la el, spunându-i João, fiindcă este soţul meu – mi-a spus că şi el a avut acelaşi sentiment. A fost o legătură de la prima noastră întâlnire. Am continuat să vin în Casă, ceva mai des decât o dată pe an, pe măsură ce anii treceau, dar nu am căutat să aprofundez prietenia noastră. Apoi, într-o zi, Entităţile au clarificat multe lucruri pentru mine şi pentru mama mea, într-o lungă discuţie. O reamintire, un remembering, mi-a înlăturat confuzia. Acea discuţie a avut loc acum cinci ani, după multe, multe vizite făcute în Casă. João şi cu mine ne-am căsătorit peste un an. După acea discuţie, am realizat, prin intermediul Entităţilor, o înţelegere mai profundă a vieţilor anterioare petrecute alături de João. Ştiam că întotdeauna am avut o legătură şi o anumită hotărâre de a-i sluji pe ceilalţi.

Heather: Credeţi că Entităţile v-au adus în Casa de Dom Inácio la o vârstă atât de fragedă pentru a reface legătura cu Mediumul João şi pentru a putea astfel să-l ajutaţi în această etapă a vieţii lui?

Ana: Chiar că nu pot să dau un răspuns complet la această întrebare, dar cred că nimic nu este întâmplător şi că fiecare dintre noi are o misiune pe Pământ. Ştiu că îmi împlinesc misiunea şi că urmez călăuzirea spirituală primită.

Heather: Timp de mulţi ani, am observat că Mediumul João părea trist, însă atunci când vorbeşte despre dumneavoastră, parcă strălucesc stele în ochii săi şi radiază.

Ana: Acum s-a schimbat, nu-i aşa? El spune că sunt însoţitoarea (compaheira) lui minunată.

Heather: Membrii familiei dumneavoastră sunt spiritişti?

Ana: Da. Sunt parţial spiritişti şi parţial catolici. Am două surori şi un frate. M-am născut în Statul Minas Gerais, numit traingulo Mineiro, adică triunghiul care cuprinde Brasília, Uberaba şi Goiânia. Se ştie că această zonă are o vibraţie energetică înaltă. Este o regiune bine dezvoltată, cu păşuni bogate, care produc cea mai bună carne de vită şi cele mai bune produse lactate din zonă. Uberaba este oraşul în care Francisco Cândido Xavier a ales să trăiască – Chico, aşa cum este cunoscut de brazilieni.

Heather: L-aţi cunoscut pe Chico?

Ana: O, da. L-am cunoscut şi am participat la activităţile Casei sale de Rugăciuni. Era un om într-adevăr extraordinar. Cred că lumea întreagă a pierdut o inimă pură atunci când a murit el.

Heather: Simt iubirea necondiţionată atunci când sunt cu Mediumul João şi cu Entităţile. Este ceva ce nu am simţit vreodată înainte de a veni în Casa de Dom Inácio. Aţi simţit acest fel de iubire în apropierea lui Chico Xavier?

Ana: Da, desigur. Era extraordinar să fii să alături de el. Am participat la sărbătorirea Crăciunului la Chico timp de mulţi ani. În ziua de Crăciun, el dăruia bani şi alimente multor oameni, care stăteau la rând. Personalul Casei de Rugăciuni alegea oamenii cu multe luni înainte, în funcţie de nevoile fiecăruia, de greutăţi sau de sărăcia lucie. De Crăciun şi în următoarele trei zile, aceşti oameni stăteau la rând, iar Chico le dăruia un zâmbet, cuvinte plăcute, o călduroasă strângere de mână şi călăuzire plină de compasiune. Împărţea darurile personal. Aţi fi putut vedea cum oamenii simţeau că primesc totul din gesturile sale simple şi din profunda lui compasiune, iubire şi bunătate.

Heather: A petrecut Mediumul João mult timp alături de Chico Xavier? L-am întrebat odată dacă îl considera pe Chico drept mentorul său şi el răspuns: „Cuvântul lui era poruncă pentru mine”.

Ana: O, da. Au fost prieteni buni. De două ori am avut plăcerea să merg împreună cu João în vizită la Chico. Odată, Chico avea trupul foarte slăbit. Era cu vreo două luni înainte de a muri. Fiul său, Euripides, ne-a spus că Chico ar fi încântat să-l primească pe João. Chico se îmbrăca întotdeauna impecabil şi se simţea jenat să fie văzut în pat, atât de bolnav şi de slăbit. Chico s-a bucurat nespus atunci când João a intrat în camera sa. În timp ce João s-a aplecat să-l îmbrăţişeze, Chico i-a şoptit ceva la ureche. Nu am auzit ce i-a spus Chico, dar sunt sigur că João a primit şi a înţeles mesajul pe care i l-a transmis. A fost emoţionant pentru noi.

Data următoare când am venit împreună a fost la înmormântarea lui. Chico a fost conducătorul mişcării spiritiste. Ultima călătorie a fost foarte tristă, însă vibraţiile spirituale erau extraordinar de puternice.

Heather: Am auzit că Chico i-a trimis Mediumului João, acum vreo treizeci de ani, un mesaj în care spunea că Abadiânia era locul unde trebuia să fie construită Casa de Dom Inácio. Ne puteţi spune ceva despre acest lucru?

Ana: João poate să vă răspundă cel mai bine la această întrebare, dar cred că este adevărat. Atunci când l-am vizitat pe Chico împreună cu João, am observat profunda consideraţie, respectul şi iubirea pe care Chico le manifesta faţă de João. Am văzut atât mesajul original, cât şi mesajul retransmis prin channeling în 1993, acesta din urmă fiind o notiţă „psihografiată” de Chico prin Entitatea Bezerra de Menezes, în care Abadiânia era desemnată drept locul în care avea să se desfăşoare misiunea lui João.

(de scanat!!!)

Mesajul lui Chico, re-transmis prin channeling, semnat şi binecuvântat pentru această carte de Dom Inácio.

Am avut privilegiul deosebit, în timpul uneia din vizitele noastre la Uberaba, să-l însoţesc pe Mediumul João la Centrul Spiritist, unde mă duceau când eram mică. Preşedintele Centrului era, de asemenea, unul din vechii prieteni ai lui João. El ne-a spus că ar fi încântat ca João să rămână şi să participe la activităţile Centrului. Din nefericire, datorită lipsei de timp şi obligaţiei de a ne întoarce la Abadiânia, nu am putut să rămânem. Dar s-a întâmplat ceva uimitor în acea zi. Preşedintele Centrului i-a spus lui João că îi murise mama şi regreta profund că nu avea nici măcar o fotografie a ei. João, mediumul, a fost capabil să materializeze o fotografie a mamei acelui om. Am văzut asta cu ochii mei. Îi puteţi întreba şi pe João despre această întâmplare şi o să confirme.

Heather: Am văzut materializări ale unor cristale, făcute de Entităţi, şi am citit relatări ale unor asemenea materializări de pietre, fotografii şi cristale. Se întâmplă frecvent astfel de lucruri în Casa de Dom Inácio?

Ana: Cred că se întâmplă în Casă. De fapt nu am văzut cu ochii mei alte materializări în afara acelei întâmplări, dar am auzit multe mărturii de la alţi oameni. Pentru noi, ca spiritişti, nu e un mister. Cred în materializare aşa cum cred în încorporare şi în transportarea sufletelor pierdute. Îmbrăţişez orice fenomen despre care vorbeşte şi ne care ni-l revelează Evanghelia Spiritistă.

Heather: Sunt mulţi vizitatori care vin la Abadiânia din lumea întreagă şi acest sătuc devine supraaglomerat, poate chiar copleşit. Cum putem noi păstra armonia şi echilibrul?

Ana: Cred că străinii care vin în Abadiânia sunt un element foarte pozitiv pentru sat. În acelaşi timp, există şi aspectul negativ. De multe ori, în loc să ne concentrăm pe aspectele spirituale, accentul alunecă spre elementele comerciale şi materiale. Din ce în ce mai mulţi brazilieni vin la mine şi-mi spun: „Casa pare să fie plină de străini. Trebuie să fiu străin ca să pot veni în Casa de Dom Inácio?” Le spun: „Nu. Fireşte că nu. Este casa lui João”. João a avut numeroase invitaţii să locuiască în alte locuri din lume, însă nu le-ar accepta niciodată. Casa lui, adevărata lui casă este aici în Abadiânia, în Brazilia.

Străinii care vin aici au o mentalitate diferită de cea a brazilienilor. Mulţi dintre ei sunt ca Sfântul Toma Necredinciosul, cel care se îndoia. Ei au nevoie să vadă pentru a crede şi îşi pun multe întrebări. Cercetează mai mult, urmăresc operaţiile şi caută să simtă energia. Această cercetare intensă este foarte benefică pentru Casa de Dom Inácio, pentru că îi confirmă activitatea. Ajută la clarificarea îndoielilor privind activitatea spirituală desfăşurată în Casă şi chiar despre managementul, comportamentul, totala dedicaţie şi implicare în slujire a Mediumului João.

Heather: Mulţi vizitatori nu urmează pe deplin protocoalele stabilite de Entităţi. Uneori ei nu cinstesc şi nu respectă regulile obişnuite ale Casei. Noi înţelegem că aceste protocoale ne sunt date pentru siguranţa noastră şi pentru ca vindecarea să fie mai eficientă. Sunt îngrijorată de faptul că Abadiânia ar putea deveni o „tavernă” spirituală sau că Entităţile ori Mediumul João ar putea obosi datorită haosului care s-ar instala.

Ana: În cuvintele Mediumului João: „Dumnezeu este cel care vindecă – Eu nu vindec pe nimeni” (Quem cura é Deus eu não curo ninguem). Trebuie să venim întotdeauna cu inima deschisă, pentru că întotdeauna căutăm ceva. Noi venim aici, deoarece căutăm vindecarea, spirituală sau fizică. În acest caz, dacă urmărim vindecarea – chiar dacă suntem neîncrezători – trebuie să venim cu inima deschisă. Dacă venim în Casă cu inima plină de bucurie, vom putea să ne vedem atât îndoielile, cât şi ceea ce suntem capabili să credem.

Avem nenumărate exemple de oameni care au sosit în casă plini de îndoieli şi au fost puşi la încercare. Au fost martori ai operaţiilor şi oamenii s-au vindecat pe loc. Au urmărit cu neîncredere şi au întrebat: „Cum se poate întâmpla aşa ceva?” Văd cu propriii lor ochi şi totuşi nu există o explicaţie. Unii oameni revin în Casă cu inimile mai luminate. Sunt acum mai deschişi şi mai dornici să accepte experienţa fără emoţii negative. În sine şi asta e un fel de vindecare. Nu se mai simt copleşiţi de neîncredere. Acum sunt mai receptivi faţă de propria vindecare. O persoană plină de îndoieli şi de gânduri negative nu este pregătită să primească vindecarea – la nivel mental, emoţional, fizic sau spiritual.

Uneori oamenii vin în Casă cu o altă persoană care este într-un scaun cu rotile sau cu un prieten care are probleme, dar primesc ei înşişi o vindecare profundă. Deşi nu erau conştienţi de propria lor infirmitate, ei au primit vindecarea de care aveau nevoie. Acest lucru este posibil, deoarece au venit cu inimă supusă şi cu credinţă. Credinţa mută munţii din loc. Credinţa ne vindecă şi ne călăuzeşte.

Heather: Sunteţi de acord că efectuarea unui pelerinaj la Casa de Dom Inácio, renunţarea la confortul material de acasă şi înfruntarea necunoscutului constituie o parte din procesul de vindecare? Dorinţa de a trăi simplitatea şi frumuseţea acestui ţinut este oare necesară pentru cei care caută o vindecare mai profundă?

Ana: L-am însoţit pe João în numeroase călătorii în străinătate şi am observat că uneori o persoană are nevoie de un tratament mai profund. Energia Casei de Dom Inácio, curentul Casei, sunt necesare pentru acest tratament. Concentrarea energiei în acest loc este diferită, este mai puternică. Fiecare persoană ar trebui să continue tratamentul stabilit de Entitate, dar în acelaşi timp să înţeleagă faptul că, dacă entitatea le cere să revină în Casa de Dom Inácio din Abadiânia, acest lucru este necesar doar pentru un tratament mai profund şi mai eficient.

Heather: Vă rugăm să ne povestiţi despre experienţele pe care le-aţi avut cu Mediumul João în Grecia.

Ana: João s-a întâlnit cu oamenii din Grecia în anul 2004 şi eu am avut ocazia să merg cu el. Am fost primiţi cu foarte multă căldură. João s-a întâlnit cu mii de oameni în decurs de trei zile. Mulţi dintre ei veneau pentru prima dată în faţa Entităţilor încorporate de el , să facă fotografii, să-l îmbrăţişeze. Fiecare îi mulţumea din suflet.

Un episcop ortodox, care a participat în prima zi, m-a impresionat. La sfârşitul şedinţei, Entitatea i-a vorbit episcopului şi i-a spus că îl va vindeca. Episcopul a rămas încremenit. Nu spusese nimănui despre boala sa. S-a emoţionat şi i-au dat lacrimile. A revenit în fiecare zi. A intrat în centru rugându-se; s-a rugat întreaga zi şi a plecat tot rugându-se. L-am văzut cum plângea. Era uimit şi l-a întrebat pe translator: „Cum ar putea cineva care vine din lumea cealaltă (din lumea spiritelor), pe care nu l-am văzut niciodată – nici măcar nu-i ştiu numele – să-mi arate exact locul afecţiunii mele?” Episcopul a rămas toate cele trei zile, iar în ultima zi, a scos un medalion pe care îl avea la gât şi i l-a dăruit lui João.

Heather: Mediumul João mi-a spus că, atunci când a fost în Grecia, a vizitat locul în care a stat odinioară Sfântul Apostol Pavel. Aţi fost şi dumneavoastră acolo?

Ana: Da. Am fost la Placa, la inscripţia comemorativă din locul în care a propovăduit Sfântul Apostol Pavel. A fost emoţionant pentru João. Alt lucru care m-a impresionat a fost că foarte mulţi oameni voiau ca João să le viziteze casele. Am mers în casele câtorva oameni care vizitaseră Casa de Dom Inácio. Spre încântarea noastră, am văzut multe obiecte care aminteau de Casa din Abadiânia: imagini cu Dr. Augusto, Dr. Valdivino şi Dr. Oswaldo Cruz, cristale şi fotografii. Acolo, în cealaltă parte a lumii, erau fotografii cu João, inclusiv unele făcute în momentul încorporării unor Entităţi. Am fost extrem de emoţionaţi de acest lucru, dar şi de ospitalitatea cu care am fost primiţi.

Heather: Şi casa mea e plină cu imagini şi cu fotografii ale Entităţilor şi ale lui João. Experienţa vizitării Casei de Dom Inácio a transformat vieţile a milioane de oameni. Nu am întâlnit niciodată pe cineva care să spună că nu a fost influenţat în mod profund de o astfel de vizită.

Ana: Nimeni nu mi-a spus că viaţa i s-a schimbat în rău după ce a vizitat Casa de Dom Inácio. Din contră, mi-au spus că vieţile lor s-au schimbat în bine şi unii s-au transformat profund. E o sursă de mare bucurie. Această casă este unică pentru aceia dintre noi care cunosc elementele de bază ale spiritismului. Cred că sunt foarte puţini mediumi în lume care ar putea desfăşura munca pe care o întreprinde Mediumul João. Folosesc termenul muncă, gândindu-mă la munca pe care Entităţile o realizează prin el, pentru că nu João face această muncă. Entităţile sunt capabile să lucreze prin João, datorită dorinţei lui de a primi, de a fi prezent – şi datorită faptului că este dedicat slujirii celorlalţi. Pot să spun într-adevăr, fiind soţia lui, că nu e o sarcină uşoară să-i slujeşti pe ceilalţi, pentru că nu sunt zile şi ore stabilite. El este permanent implicat. De multe ori, stabilim o dată să vizităm un prieten sau pe unul dintre copii săi, dar suntem nevoiţi să contramandăm întâlnirea. Planurile noastre se schimbă pentru a-i putea ajuta pe oamenii care au nevoie de el. Este dedicat sută la sută acestei misiuni. Trebuie să spun că, dacă aş fi în locul lui, nu cred că aş putea să mă angajez la fel mult ca el. Se scoală în fiecare dimineaţă la ora 2:00, să-i ajute pe oameni. Cum ştiţi, fiindcă aţi călătorit cu noi, doarme foarte puţin.

Heather: Încorporează Entităţi sau lucrează prin rugăciune şi meditaţie în timpul nopţii?

Ana: Fiecare caz este unic. Uneori o persoană are nevoie de ajutor spiritual şi, prin rugăciunile şi gândurile lor, cer Entităţilor şi Mediumului João să-i ajute. Chiar dacă o persoană se află în cealaltă parte a lumii, puteţi fi sigure că va primi energia transmisă prin concentrarea şi rugăciunea Mediumului João şi că suferinţele sale vor fi alinate. Entităţile răspund întotdeauna.

Heather: Întotdeauna sunteţi senină şi amabilă. Şi totuşi, nu aveţi o viaţă uşoară.

Ana: E puţin mai complicat uneori pentru noi. De exemplu, majoritatea oamenilor au program cu ore de muncă şi perioade în care se aşteaptă să vină acasă. Noi nu avem program fix. João pleacă uneori la ora 3:00 sau 4:00 dimineaţa ori vine acasă foarte târziu. Ne putem face planuri să petrecem un sfârşit de săptămână liniştit sau o cină cu prietenii, iar în clipa următoare să fim nevoiţi să plecăm la São Paulo ori în alt oraş, unde João este chemat să lucreze pe neaşteptate. Programul său este dictat de cele mai înalte instanţe spirituale. Am întotdeauna bagajul pregătit, ca să putem pleca imediat.

Heather: Păreţi mult mai înţeleaptă decât vă arată vârsta.

Ana: Entităţile mi-au spus că sunt un suflet matur după multe întrupări, dar eu nu simt cu adevărat acest lucru. Da, ştiu că sunt protejată şi călăuzită de Entităţi şi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru asta.

Heaher: Este oare cel mai bine să lucrezi în plan spiritual la ora 2:00 dimineaţa?

Ana: Cred că ar trebui să ne facem datoria oricând. De fiecare dată când ne rugăm, beneficiem spiritual atât noi, cât şi ceilalţi. Dacă suntem capabil să ne alăturăm în rugăciune într-un moment în care ştim că şi alţii se roagă, putem crea un puternic curent de energie. Totuşi, an auzit că entităţile spun anumitor oameni: „Lucraţi la ora 2:00 dimineaţa?” Cine sunt eu să spun când e mai bine să lucrezi? Cred că fiecare persoană are dreptul de a alege singur, liberul arbitru, şi se călăuzeşte singură. Dacă simţiţi că trebuie să vă rugaţi într-un anumit moment, atunci pur şi simplu deschideţi-vă inima către Dumnezeu în acel moment. Când mergeţi la culcare, cereţi Entităţilor să vă binecuvânteze în timp ce dormiţi şi lucraţi altă dată. Cred că orice moment dedicat meditaţiei şi rugăciunii este benefic.

Heather: Mediumul João ne-a vorbit într-un interviu despre vizita la Washington D.C., la o săptămână după începerea războiului din Irak. Am primit incredibila sa chemare pentru pacea lumii.

Ana: Cred că a fost ceva providenţial faptul că vizita s-a desfăşurat în acel loc. Energia şi concentrarea oamenilor erau minunate. Ei şi-au exprimat din nou intenţia străveche de a contribui la pacea şi la vindecarea planetei. Dorinţa lor de a trăi într-o lume fără război era foarte puternică. Entităţile au manifestat o putere de vindecare deosebită, aşa cum am văzut cu toţii. Suntem recunoscători pentru ocazia de a lucra împreună pentru pacea lumii şi, desigur, mulţi au fost vindecaţi la nivel spiritual şi fizic.

Heather: Ce faceţi dumneavoastră şi Mediumul João pentru relaxare?

Ana: Ne place mult să pregătim mâncăruri simple, cu multă iubire. Uneori invităm prieteni apropiaţi să petrecem seara împreună. Lui João îi place să stea la una din fermele sale şi le acordă multă atenţie. Se bazează pe veniturile obţinute din aceste ferme şi din activitatea minieră pentru buna funcţionare a Casei. Este important să amintesc faptul că el sprijină şi alte centre spirituale şi cantine pentru săraci din Brazilia. Sunt multe cheltuieli. Peste treizeci de oameni sunt angajaţi cu program complet doar în Casa de Dom Inácio din Abadiânia. Cheltuielile sunt enorme. Nu numai cheltuielile obişnuite, cum ar fi electricitatea, ci şi supa oferită gratuit în Casa şi la o cantină pentru săraci din cealaltă parte a oraşului. Personalul şi mulţi voluntari primesc gratuit o masă de prânz în fiecare zi. Donaţiile şi contribuţiile nu acoperă aceste cheltuieli, astfel încât susţine activităţile cu bani din veniturile personale. Munceşte din greu în domeniul minier, în ferme şi în alte proiecte de afaceri pentru susţinerea Casei. De asemenea, ajută nenumăraţi tineri care îşi continuă studiile la colegiu sau la universitate. João sponsorizează mulţi oameni, dar nu vorbeşte niciodată despre asta. Cred că este un exemplu impecabil de generozitate şi de filantropie. Dăruieşte necondiţionat şi cu multă bunătate celor aflaţi în nevoie. Atunci când cineva are nevoie de un scaun cu rotile, de o locuinţă temporară, să-şi continue studiile, el răspunde solicitărilor. Mediumul João a construit o altă Casă în sudul Braziliei, unde sunt trataţi cei afectaţi de comportamente dependente (droguri, alcool, fumat etc.).

Heather: Ce sfaturi aţi da cuiva care vine pentru prima dată în Casa de Dom Inácio?

Ana: Atunci când intraţi în Casă pentru prima dată, de fapt, de fiecare dată, rugaţi-vă la Izvorul Divin – oricare ar fi el pentru dumneavoastră – să vă dăruiască împlinirea vindecării pentru care aţi venit, fie la nivel spiritual, fie emoţional, fie fizic, fie la nivelul relaţiilor. Veniţi cu inima deschisă faţă de tot ceea ce căutaţi şi cu credinţa că veţi fi vindecaţi. Am primit atât de mult în Casă şi cred că asta se datorează credinţei mele profunde. Nu numai că mama s-a vindecat, ci şi fratele meu a fost supus unei operaţii „non-fizice”. Pe atunci, el nu pricepea natura vindecării. Se simţea sănătos. Dar acum înţelege pe deplin ce s-a întâmplat.

Am primit nu doar vindecări fizice, ci şi rezolvări ale problemelor de zi cu zi din lumea pământească. Dacă venim cu credinţă şi cu bucurie, primim ceea ce dorim. Şi cel mai important lucru, toate au loc prin rugăciunile şi concentrarea puternică din încăperile în care Entităţile ne slujesc. Nu este necesar să mergeţi la Entităţi cu fiecare cerere pentru asistenţă şi clarificare. Entităţile pot vedea ce aveţi nevoie. S-ar putea să vă ceară să vă exprimaţi în scris întrebările. Uneori, timpul nostru în faţa Entităţii este limitat, însă putem să-i înmânăm o solicitare scrisă mai detaliată.

Heather: Cred că dacă abordăm Entitatea cu credinţa: „Tată Ceresc, cred că mă vei ajuta”, Entităţile ne citesc vibraţiile, gândurile şi dorinţele reale. Sunteţi de acord?

Ana: Eu cred că putem pătrunde în suflet prin ochi. Cred că Entităţile privesc prin noi, ca şi cum am fi transparenţi; ca şi cum ar privi printr-o sticlă străvezie. Cred că tot ce nu e bine în noi porneşte de la nivelul spiritual. Entităţile văd originea fiecărei probleme. De exemplu, dacă o persoană are probleme cu vezica urinară, cauza ar putea fi la nivel spiritual sau emoţional. Vezica urinară va fi vindecată la nivel fizic atunci când aceste probleme vor fi corectate. Nivelul fizic este întotdeauna ultimul care se vindecă. De asemenea, este posibil ca problema să se manifeste la vezica urinară, dar să-şi aibă originea într-un alt organ. Când acel organ va deveni sănătos, vezica urinară se va vindeca.

Heather: Este adevărat că atunci când ne apropiem de Entitate cu credinţă, spunând: „Cred, Tată, că Tu ştii ce am nevoie pentru cea mai profundă vindecare”, le dăm Entităţilor libertatea şi permisiunea de a lucra asupra cauzelor problemelor noastre şi de a depăşi limitările noastre?

Ana: Noi avem liberul nostru arbitru, libertatea de a alege. Entităţile nu lucrează fără permisiune. Depinde de ceea ce doreşte fiecare persoană. Trebuie să fi fost martorii unei situaţii în care Entităţile i-au spus unei persoane că are nevoie de tratament. Entităţile întreabă dacă persoana doreşte să urmeze tratamentul. Dacă va reveni de câte ori va fi nevoie şi i se va cere? Dacă persoana refuză, înseamnă că a făcut deja o alegere şi Entitatea nu va insista. Poate că, după un timp, persoana va reveni şi va spune că este pregătită să fie vindecată. Entităţile vor ajuta, fireşte, dar poate că a trecut prea mult timp şi situaţia este acum mai complicată. Totul depinde de meritul, credinţa şi liberul arbitru al fiecăruia.

Heather: Înţeleg. Vă referiţi la bucuria de a sta în faţa Entităţilor şi de a-i permite lui Dumnezeu să vă vindece, pregătind scena marii vindecări.

Ana: Înţeleg că este adevărat. Suntem cu toţii înrudiţi, suntem toţi fraţi şi surori. Entităţile nu deosebesc o persoană, socotind-o mai valoroasă decât alta. Ele ne iubesc pe toţi la fel de mult. Uneori Entitatea petrece mult timp vorbind unei singure persoane, dar puteţi fi siguri că se adresează fiecăruia în acelaşi timp. Nu există favoritism. Câteodată oamenilor li se pare că rândul lor a trecut prea repede. Ei spun: „Dar atunci când a fost rândul altora, au petrecut mai mult timp vorbind cu Entitatea”. Chiar aici putem observa alunecarea spirituală, fiindcă persoana manifestă gelozie. Trebuie să ne iubim unii pe alţii fără deosebiri. Trebuie să ne străduim să avem gânduri curate. Atunci când avem astfel de gânduri negative, când ne concentrăm asupra persoanei care a petrecut mai mult timp cu Entitatea, resimţim invidie şi resentimente, înseamnă că alunecăm. Noi dăm şi primim permanent energie, iar gândurile noastre pot „polua curentul”. Ne putem simţi trişti atunci când trecem prin faţa Entităţii şi aceasta pare să nu ne acorde atenţie. Putem aştepta cu disperare un cuvânt mângâietor de încurajare, dar gândiţi-vă ca la un semn că altcineva are nevoie acum de mai multă atenţie, iar dumneavoastră vă simţiţi bine. Să mergem în sensul curentului este o ocazie deosebită de a dărui şi de a primi mila lui Dumnezeu, graţia divină. De fiecare dată când mi s-a spus să mă las în voia curentului, am mulţumit pentru o nouă ocazie de a mă afla într-un spaţiu sacru.

Heather: Cred că atunci când ne lăsăm în voia curentului, cel mai bine este să ne deschidem inimile şi să devenim un canal de vindecare pentru noi înşine şi pentru toţi fraţii şi surorile noastre. În acest fel, ne deschidem către lumina vindecătoare pentru binele nostru al tuturor. Asta e ideea?

Ana: Da. Nimeni nu e perfect. Suntem conectaţi cu Divinitatea, atunci când ne lăsăm în voia curentului. Suntem mai aproape de Dumnezeu şi putem dobândi iertarea pentru greşelile noastre. Prin greşeli, eu înţeleg afectarea celorlalţi prin comportamentul nostru inconştient; de exemplu, o replică plină de mânie sau o observaţie plină de invidie. Ne deschidem inimile, comunicăm cu Dumnezeu şi primim călăuzire atunci când ne lăsăm în voia curentului. Primim binecuvântări divine de la falanga Entităţilor de lumină care lucrează pentru noi. Noi putem trimite lumina să asiste Entităţile, să vizualizăm încăperile pline de lumină şi să ne urmăm intuiţia.

Heather: Doamnă Ana, vă mulţumim că ne-aţi împărtăşit din înţelepciunea dumneavoastră şi pentru amabilitatea, iubirea şi compasiunea pe care le-aţi manifestat.

Ana: Şi eu vreau să vă mulţumesc, Doamnă Heather, pentru ajutorul, generozitatea şi devoţiunea pe care o aveţi faţă de Casa de Dom Inácio.

Interviul cu Doamna Ana Teixeira Lorenço a fost realizat în oraşul Anápolis, din Brazilia, la 22 februarie 2005.

Capitolul 4

DRUMUL CĂTRE CASA

Între paralelele 15 şi 20, unde s-a format un lac,

a luat naştere o mare civilizaţie.

- Dom Bosco

După ce aterizezi în Brasília, pe unul din cele mai încântătoare aeroporturi din lume, atmosfera Braziliei începe imediat să prindă viaţă. Zona împrejmuită în care se află case de bilete şi vânzători de alimente este plină de oameni care vin şi pleacă. Dacă este prima întâlnire cu brazilienii, veţi observa cât de frumoşi şi de veseli sunt. Au o dezinvoltură uimitoare. Indiferent ce greutăţi ar întâmpina, ei sunt de obicei fericiţi.

Şoferii de taxi îi duc şi-i aduc pe cei nou veniţi până la şi de la Abadiânia, localitate aflată la circa o oră şi jumătate de aeroport. Mireasma dulce a ierbii pătrunde prin ferestrele deschise. Norii se ridică şi se agită, formând cascade de lumină şi culoare, care îţi farmecă simţurile. Par destul de aproape încât să ajungi la ei şi să-i atingi.

Brasília este capitala Braziliei şi a fost construită conform viziunii lui Dom Bosco, un preot italian, născut în 1815, care a întemeiat Ordinul Silezian. Dom Bosco a avut un vis profetic în anul 1833, despre care a spus cam aşa: „Între paralelele 15 şi 20, se află o vale lungă şi largă, în apropierea unui lac. Atunci când vor fi exploatate bogăţiile care se găsesc în aceşti munţi, se va înălţa aici un pământ al făgăduinţei, unde va curge lapte şi miere şi va fi un belşug de necrezut”.

Preşedintele Juscelino Kubitschek şi-a îndeplinit promisiunea făcută în campania electorală de a construi noua capitală după îndrumările lui Dom Bosco. Construită în anii 1960, capitala Braziliei are forma unui avion; fuzelajul cuprinde ministerele şi clădirile guvernamentale, iar aripile sunt formate din hoteluri, clădiri pentru afaceri şi locuinţe. Reşedinţele preşedinţilor şi vice-preşedinţilor Braziliei se află în cabina pilotului, în cockpit. Proiectantul original al oraşului a fost arhitectul futurist Oscar Niemeyer.

Abadiânia este situată la aproximativ 115 kilometri (71 de mile) la sud de Brasília. Temperatura medie este de 20,5ºC (69ºF). Luna cea mai caldă este decembrie, cu o medie de 29ºC (85ºF), iar cea mai rece este iulie, cu o medie de 13ºC (55ºF). Abadiânia are o populaţie de 12.750 de locuitori, cu localităţile din jur. Altitudinea este de 1.052 metri deasupra nivelului mării (3.451 picioare).

Drumul către Abadiânia trece prin păduri virgine, printre dealuri şi păşuni fertile, pline cu turme de vite albe din rasa Brahmin. Orăşelul Abadiânia se vede de la mare distanţă. Deşi a fost odinioară un sat liniştit şi plin de praf, pătrunderea străinilor a dus la mărirea comunităţii. Mai mult, prăvăliile sunt făcute din chirpici sau din cărămizi modelate şi arse pe loc. Din ce în ce mai multe pousadas (mici hoteluri) au apărut de-a lungul drumului, pentru a găzdui miile de oameni care vin să-l vadă pe Ioan al Domnului: între trei sute şi două mii în fiecare zi.

Îmbrăcaţi complet în alb, oaspeţii coboară pe strada principală pentru prima lor şedinţă obişnuită de dimineaţă. Entităţile de lumină care lucrează prin Ioan al Domnului preferă ca vizitatorii să se îmbrace în alb, pentru că astfel câmpurile energetice ale aurei lor sunt mai vizibile. Oameni în scaune cu rotile, bătrâni şi tineri, orbi şi cei care au diferite afecţiuni vin spre Case de Dom Inácio de Loyola căutând să se vindece. Recent au fost construite porţi noi, iar energia vindecătoare a Casei poate fi simţită imediat ce treceţi prin ele. În mod inexplicabil, dar palpabil, Entităţile sunt deja la lucru; fundalul dumneavoastră lăuntric începe să se schimbe. Oamenii pot respira mai uşor în această atmosferă de iubire spirituală, îşi lasă deoparte poverile şi grijile şi participă la rugăciune.

Drept în faţa porţilor, se află magazinul de cristale, o construcţie mică, de unde se pot obţine bilete de intrare în „camerele curente” şi de trecere prin faţa Entităţilor. În magazin puteţi găsi cărţi, rozarii, cristale şi, cel mai important, apă binecuvântată de entităţi. Mergând spre sala principală, unde toţi vizitatorii se adună pentru şedinţele obişnuite, un bufet oferă produse alimentare şi delicatese locale, sucuri şi delicioasa apă proaspătă de cocos. Alături, este o cameră plină cu obiecte de care oamenii nu au mai avut nevoie – bastoane, scaune cu rotile, ochelari, sunt aruncate la grămadă. În sala principală sunt scaune şi bănci confortabile, unde oaspeţii aşteaptă ca şedinţa să înceapă, pe o mică scenă, în partea din faţă. Pe pereţii din jurul nostru sunt agăţate imagini ale Entităţilor, ale lui Iisus Hristos şi fotografii. La un televizor mic pot fi urmărite casete video cu Ioan al Domnului, în timp ce face operaţii. Sala de operaţii, camerele curente ale Entităţilor şi o infirmerie cu douăsprezece paturi sunt dincolo de uşile din faţa sălii principale. Vizitatorii îşi petrec cea mai mare parte a timpului în rugăciune şi meditaţie în aceste locuri. Voluntarii din infirmerie au grijă de oamenii care se refac după operaţiile fizice suferite, până când aceştia se pot întoarce în siguranţă la pousadas, pentru a se odihni în continuare. Grădinile Casei sunt pline de flori şi de arbori de mango şi de avocado. Terasa pentru meditaţie are o privelişte minunată, cu privelişti spectaculoase la apusul soarelui. Valea se întinde pe mai multe mile către un platou şi este împădurită cu arbori plini de flori, iar un drum de pământ roşu – obişnuit în Brazilia – ne duce spre cascada sacră, ascunsă privirii. Clădirea care adăposteşte camerele de tratament cu cristale este pe partea dreaptă, alături de grădini.

Casa a fost proiectată să poată găzdui sute de vizitatori în fiecare zi. În faţa grădinii este bucătăria, unde se pregăteşte o supă spirituală gratuită pentru oaspeţii Casei, în zilele de miercuri, joi şi vineri. Această incintă este un spaţiu sacru şi tuturor celor care intră li se cere să manifeste bunătate şi respect faţă de toţi fraţii şi surorile lor atâta timp cât se află în Casa de Dom Inácio. Oamenii se roagă pentru sănătatea fiecăruia, deoarece atunci când o persoană se vindecă, toţi se vindecă. O viaţă echilibrată şi armonioasă – în asta constă pacea şi liniştea Casei.

Oaspeţii fac plimbări pe vale în dimineţile liniştite, când roua nu s-a ridicat încă. Pentru a ne acomoda cu ritmul acestui frumos ţinut, adesea putem admira papagali albaştri, galbeni sau roşii, din diferite specii, colibri, şoimi, tucani, ciocănitori şi păsări secretar. La Abidiânia puteţi vedea şi bufniţe.

Entităţile, recunoscând creşterea numărului de vizitatori, au început să extindă infrastructura Casei, pentru a putea face faţă situaţiei. O nouă extindere a camerei Entităţilor a fost terminată în anul 2004, iar camerele curente au fost dotate cu sisteme de ventilaţie. Mulţi dintre ghizii şi vizitatorii recunoscători se oferă să investească timp şi bani în proiectele noastre de îmbunătăţire a infrastructurii. Pentru a ajuta la extinderea Casei, donaţiile sunt binevenite.

FIII CASEI

Mulţi oameni minunaţi lucrează ca angajaţi sau ca voluntari în Casa de Dom Inácio, pentru a ajuta la împlinirea misiunii Mediumului João. Câteva din relatările lor sunt incluse în paginile care urmează, dar sunt mulţi filhos care şi-au consacrat vieţile sprijinind Casa şi au o contribuţie importantă la succesul activităţilor desfăşurate aici. Din nefericire, nu putem cuprinde decât o mică selecţie, datorită spaţiului limitat, dar multe alte istorisiri ale unor vindecări miraculoase sunt redate în capitolul 10.

▲

O ÎNTÂLNIRE ÎNTÂMPLĂTOARE

Sebastião sa Silva Lima

Sebastião (Sebastian) s-a născut în 1952, în Olhos de’Agua, Statul Goiás, din Brazilia. El este secretarul oficial al Casei. Sebastian salută pe fiecare vizitator al Casei, în fiecare zi de miercuri, joi şi vineri, indiferent dacă Mediumul João este prezent sau este plecat într-o călătorie. Este un medium foarte implicat şi perspicace, care lucrează în Casă de peste treizeci de ani. Cunoscut şi sub numele de Tião, este infirmier autorizat şi profesor, după ce a predat opt ani la seminar. Sebastian începe şedinţele de vindecare cu rugăciunile de binecuvântare.

Sebastian l-a întâlnit prima dată pe João din întâmplare. Se îndrăgostise de o tânără drăguţă, care era „bocitoare”. Pe vremea aceea, erau oameni plătiţi să bocească la privegherea morţilor. Se ducea spre locul unde lucra şi acolo a întâlnit pentru prima dată Entităţile. I s-a spus apoi să-l întâlnească pe Mediumul João.

Sebastian vorbeşte despre Mediumul João:

Era foarte derutant. Ochii lui îşi schimbau culoarea: căprui, verzi şi apoi cel mai profund albastru. Atunci când l-am întâlnit pentru prima dată pe João, el mi-a spus că mă aştepta de foarte mult timp. Am devenit prieteni şi de atunci sunt alături de el. Mama sa, Dona Iuca, a fost cea mai minunată femeie. Mă trata ca pe fiul ei şi-mi cerea întotdeauna să stau aproape de João. Am văzut atât de multe vindecări miraculoase, începând de la SIDA până la redarea vederii unor orbi. Odată, Entitatea s-a adresat către trei bărbaţi: „Cei care nu au credinţă, îmi străpung pielea”. Le-a arătat unde să taie în zona pieptului, pe trupul Mediumului João. Când el a trecut cu mâna peste rana sângerândă, aceasta s-a vindecat şi s-a închis sub ochii noştri. Uneori Entitatea se uită la o persoană şi îi cere să-şi ridice cămaşa sau bluza. Apare atunci tăietura unei operaţii făcute fără să o fi atins măcar. Adeseori trece cu mâna pe deasupra unor răni şi ele se vindecă pe loc.

Atunci când Mediumul João a suferit un atac cerebral şi a rămas cu o semi-paralizie pe o parte a corpului, Entităţile au coordonat operaţiile chirurgicale asupra propriului său corp şi el a revenit la normal, aşa cum îl vedeţi acum. Când a fost ales locul pentru Casă, Dom Inácio a fost încorporat şi a marcat locul unde se găseşte acum sala principală şi triunghiul. Odată, am fost interogaţi la postul de poliţie – în vremea aceea se întâmpla destul de des, deşi acum i se permite să lucreze fără a i se face greutăţi. Entitatea s-a încorporat şi i-a spus şefului de post că fiica sa avea o boală de inimă şi trebuia să facă o operaţie la spital. Fata, în vârstă de şaisprezece ani, a fost adusă în faţa lui şi el a ţinut un cuţit de bucătărie deasupra inimii, fără să facă vreo tăietură. În acea noapte, fata a avut dureri mari şi a fost dusă la spital. La radiografie se puteau vedea urmele unei cusături interioare, în zona dureroasă. După opt zile, părinţii au adus-o la control. Fiica şefului de post se vindecase şi nu a mai avut nevoie de operaţie. Cred că fusesem chemaţi la interogatoriu în acea zi pentru a putea să o ajutăm pe tânăra faţă. Aşa că eu sunt aici şi voi continua să slujesc alături de João atâta timp cât va fi nevoie de mine.

Am povestit de multe ori următoarea întâmplare cu rozariul. Eram cu Mediumul João şi cu alte două persoane din Casă la São Paulo. În timp ce ne pregăteam să ne întoarcem, un bărbat a venit la mine şi mi-a înmânat patru rozarii mici, lucrate din lemn. M-am uitat la ele şi apoi am vrut să-i mulţumesc omului, dar acela dispăruse. Eram uimiţi, dar eram obişnuiţi cu lucrurile ciudate care se întâmplau în jurul Mediumului João. Nu ştim niciodată la ce să ne aşteptăm când suntem alături de el.. Am pus un rozariu în buzunarul cămăşii lui João şi câte unul în buzunarele celorlalţi trei. Am mai discutat şi apoi am plecat. Ei se întorceau cu autobuzul şi noi aveam de luat un avion. Un pilot care vizita frecvent Casa ne oferise gratuit biletele de avion. Mediumul João aţipise în timp ce aşteptam să fie anunţat zborul nostru şi pur şi simplu nu l-am putut trezi. Am pierdut avionul. Eu eram supărat, dar Mediumul João era foarte emoţionat. Îi povestea tinerei femei, care venise din nou la el, că avusese un vis atât de intens, încât nu dorise să se trezească. Se referea la Santa Rita. Am plecat cu avionul următor.

Pe la jumătatea drumului, am fost chemaţi la cabina pilotului. Era ceva foarte obişnuit, deoarece Mediumul João este bine cunoscut. Ni s-a spus să nu ne îngrijorăm, însă avusese loc un accident cu avionul pe care îl pierdusem şi noi eram pe lista pasagerilor. Pilotul voia să transmită prin radio numele noastre la aeroportul din Goiânia, pentru ca familiile noastre să fie liniştite că eram nevătămaţi. Se aştepta ca posturile de televiziune să anunţe accidentul şi la aeroport s-ar fi creat haos. Eram recunoscători că pierdusem primul avion.

Am băgat mâna în buzunar şi am dat de rozariul pe care îl primisem, dar era spart. I l-am arătat lui João şi căutând rozariul pus în buzunarul său, l-a găsit tot spart. A doua zi, i-am sunat pe prietenii noştri. Când şi-au verificat buzunarele, şi rozariilor lor erau sparte. Cred că am fost protejaţi de o energie puternică în acea zi.

▲

SIMŢUL URGENŢEI

Martin Mosqueira

Martin este translator şi unul dintre principalii asistenţi ai Mediumului João. Este binevoitor, răbdător, plin de compasiune şi devotat misiunii Mediumului João. Răspunde de îmbunătăţirile aduse clădirilor şi de proiectele Casei, inclusiv deschiderea unei noi cantine pentru săraci în Abadiânia. În afara responsabilităţilor din cadrul casei, Martin şi soţia sa Fernanda administrează două pousadas, numite Namaste şi Irmão Sol Irma Lua. De mai mule ori, Entitatea i-a spus lui Martin: „Nu-ţi face griji. Nu vei fi niciodată într-un scaun cu rotile”.

Martin explică felul cum l-au liniştit Entităţile:

Am venit pentru prima dată în Casa de Dom Inácio, din Argentina, în 1993. Mama m-a făcut să vin aici. Mai întâi am dus-o la un medic specialist pentru durerile cronice de spate. Medicul a făcut tot felul de analize şi investigaţii, un control complet al stării ei de sănătate, şi apoi i-a spus să meargă în Brazilia, la Ioan al Domnului.

Mai târziu, mergeam cu maşina prin Buenos Aires – ştiţi că e un oraş enorm de întins – în drum spre casă, în oraşul La Plata. După vreo două ore de mers, am oprit la marginea oraşului să luăm benzină şi să mâncăm. Era un simplu birt într-o parcare pentru camioane. Am făcut comanda şi am început să discutăm cu alt client. Am vorbit despre multe lucruri, dar omul i-a spus mamei că ar trebui să meargă în Brazilia, să-l consulte pe Ioan al Domnului, fiindcă el ar putea să o ajute în privinţa durerilor de spate. Bine, asta ne-a atras atenţia. Nu era o simplă întâmplare că ni se spusese de două ori să mergem în Brazilia în mai puţin de două ore. Desigur, am venit aici, la Abadiânia. M-am simţit imediat foarte bine. Mă simţeam ca acasă. Am cunoscut-o pe Fernanda în Abadiânia şi ne-am căsătorit. Curând, am deschis prima noastră pousada. Mama şi-a cumpărat şi ea o casă aici şi îşi petrece cea mai mare parte a timpului lucrând în cadrul Casei de Dom Inácio. Sunt foarte multe întâmplări despre vindecări, pe care le-aş putea povesti, dar iată una singură despre coloana mea vertebrală:

Era în aprilie 2000, când fiul meu avea doar o lună. Mă jucam cu fiul soţiei din prima căsătorie, care arunca un avion de jucărie în toate direcţiile. La un moment dat, avionul a ajuns pe acoperişul casei învecinate. Vecina era plecată şi nu era nimeni altcineva acasă, aşa că m-am urcat pe acoperiş să iau avionul. Am încercat să calc cu multă grijă pe ţigle, însă deodată o ţiglă s-a spart şi eu am căzut prin acoperiş, ajungând pe podea. Ah! A fost cumplit. În cădere, îmi rupsesem mâna, căci simţeam o durere sfâşietoare în braţul stâng. M-am uitat la braţ şi am văzut osul într-un unghi de 75 de grade faţă de mână. Pielea nu fusese străpunsă, dar braţul era evident rupt. Zăceam pe spate. M-am ridicat încet; spatele mă durea mai puţin, dar braţul trebuia îngrijit imediat. Ne-am dus la Spitalul de Ortopedie din Anápolis. Medicul voia să mă opereze şi să-mi pună şuruburi şi o placă metalică. Am refuzat toate astea şi am acceptat doar fixarea osului într-un mulaj de ghips. A doua zi, într-o vineri, am ajuns în faţa Entităţii. Părea să fie cam nemulţumit de ceea ce vedea. A dat din umeri şi mi-a spus să las lucrurile aşa cum sunt.

Durerea a început să fie mai puternică spre sfârşitul săptămânii. Mâna se umflase şi presa mulajul de ghips. Durerea era puternică şi mâna zvâcnea mereu. M-am dus din nou în faţa Entităţii miercuri, arătându-i mâna umflată şi spunând că mă doare. Mi-a spus: „Ar trebui să fii fericit. Ai fi putut fi într-un scaun cu rotile”. Mi-a spus să stau liniştit şi că mă voi vindeca. Durerea se înteţea în timp ce stăteam acolo. Am simţit cum se înfierbântă locul, ca şi cum cineva ar fi ţinut o ţigaretă aprinsă pe degetul meu mare, chiar sub unghie. Durerea era cumplită în acel loc. M-am uitat dacă nu ţinea cineva o ţigaretă aprinsă. La sfârşitul şedinţei, durerea şi senzaţia de fierbinte au încetat brusc, dar când m-am uitat la degetul mare, am văzut o tăietură mică şi un cerc negru şi albastru, în locul unde simţisem arsura. Uite, asta e cicatricea.

Dr. Augusto (Entitatea) mi-a spus că făcuse trabalho, un termen pe care Entităţile îl folosesc pentru a descrie munca lor spirituală. Peste două luni, dr. Augusto l-a chemat pe Antão şi i-a cerut să-mi scoată ghipsul. Am ieşit şi Antão a început să taie ghipsul cu un ferăstrău din lemn. Mi-a fost puţin teamă, dar el a scos ghipsul perfect. Mâna şi braţul erau grele, fără forţă şi nu răspundeau comenzilor. Entitatea mi-a spus să nu-mi fac griji; după un timp, prin exerciţii, îşi vor recăpăta puterea. Acum e foarte bine. Nu a mai fost nevoie de şuruburi sau de placă metalică.

Pe 27 septembrie, în acel an, Entitatea ne-a spus să nu mâncăm carne roşie până la noi recomandări şi că, în nouăzeci de zile, va avea o surpriză pentru mine. Am făcut un semn în calendar. În decembrie, îmi conduceam familia spre Argentina, luând-o încet, pentru a putea să vizităm şi familia Fernandei pe drum. Pe 17 decembrie, aflându-ne în casa familiei mele din La Plata, am simţit deodată, în zona spatelui, o durere puternică, ce devenea din ce în ce mai greu de suportat. În ajunul Crăciunului, eram încovoiat de durere şi mergeam îndoit de la brâu. Familia m-a dus la medic, care mi-a prescris tablete antiinflamatoare puternice şi mi-a spus că aveam nevoie de o tomografie computerizată (CAT scan). Situaţia s-a înrăutăţit şi, în ziua de Crăciun, un prieten care avea o clinică şi-a deschis cabinetul şi mi-a făcut o tomografie computerizată. La două zile după Crăciun. Am fost la un renumit specialist din La Plata. S-a uitat la tomografie şi mi-a spus că trebuie neapărat să fac operaţie imediat. Aveam o hernie de disc foarte gravă, de peste doi centimetri, la vertebrele L5 şi S1. Atunci când m-am aplecat să iau o foaie de hârtie de pe podea, a fost îngrozit şi mi-a spus că trebuie să nu mă mai aplec. Chiar mergând pe stradă, puteam să mă prăbuşesc şi să ajung paralizat într-un scaun cu rotile. Era o urgenţă reală.

Eram pe 27 decembrie – la exact nouăzeci de zile de când Entitatea îmi spusese că îmi va face o surpriză. Eram dărâmat. Familia dorea să fac imediat operaţie, dar eu mă simţeam sfâşiat de îndoială. În sufletul meu ştiam că Entităţile mă puteau vindeca, însă cum aveam eu să ajung înapoi la Abadiânia? Următoarele câteva zile au fost extrem de stresante. Familia era exasperată că eu amânam operaţia, pentru că medicul îmi convinsese rudele de starea mea precară de sănătate.

Nu puteam să dorm. Orice poziţie, în picioare, în şezut sau culcat, era o adevărată agonie. Durerea era insuportabilă şi nu ceda cu nici un chip. Chirurgul mi-a recomandat să nu mai iau medicamente pentru relaxarea muşchilor, dar să iau în schimb morfină. El spunea că relaxarea muşchilor putea să amplifice traumatismul şi hernia de disc putea să „plesnească” complet, ceea ce ar fi provocat, fără îndoială, o paralizie. Chirurgul văzuse multe cazuri similare, dar nici unul atât de grav ca al meu. El realizase o procedură chirurgicală specială pentru a corecta această formă de hernie, cu o rată de succes de circa 80 la sută. Ajutase numeroşi şoferi de camion şi de autobuz, care conduceau pe distanţe mari şi sufereau de aceeaşi afecţiune.

I-am telefonat Mediumului João, care mi-a spus că Entităţile examinau situaţia. I-a transmis Fernandei instrucţiuni să ne îmbrăcăm amândoi în haine albe şi să lucrăm asupra mea, la ora 2:00 noaptea, cu rugăciune şi cu vindecare prin punerea mâinilor. Entităţile i-au spus că mă vor ajuta. Atunci când am telefonat din nou, Mediumul João mi-a spus să mă întorc la Casa de Dom Inácio, cu orice mijloc: cu autobuzul, cu avionul, cu camionul, călare sau cu căruţa. Eu avem de ales mijlocul de transport, dar el îşi asuma întreaga responsabilitate a călătoriei. Mi-a spus că Entităţile promiseseră că vor stăpâni situaţia. Spre groaza familiei mele, am hotărât să conduc eu însumi maşina. Sora mea a venit cu mine şi a condus jumătate din cei trei mii de kilometri. Era ca şi cum m-aş fi aruncat orbeşte într-un bazin adânc, fără să ştiu dacă bazinul are apă. Dar cred în Entităţi şi dacă oamenii vin din toată lumea să fie trataţi de ele, trebuia să am şi eu încredere şi credinţă. Dacă Entităţile mi-ar fi spus să rămân în Argentina şi să fac operaţia, aşa aş fi făcut.

Am ajuns la Abadiânia într-o noapte de vineri, însă a trebuit să aştept până miercurea următoare pentru a mă consulta cu Entităţile. Medicul din Argentina îmi dăduse morfină, care abia mă ajutase. Miercuri, Entitatea mi-a spus să revin pentru operaţie la ora 2:00 după-amiaza. La ora stabilită, stăteam întins pe un pat maca. Este o masă de masaj din sala de operaţii, folosită pentru vindecarea profundă. Am închis ochii şi mi-am aşezat corpul într-o poziţie confortabilă. Mi s-a părut că a durat doar o secundă, dar când am deschis ochii, am văzut oameni trecând pe lângă mine. Aşteptam să aud cuvintele lui Sebastian, care ne pregătea pentru operaţie, însă în loc de asta, cineva a venit să mă ridice. Era sfârşitul şedinţei. Trăisem o alunecare completă în timp. Întreaga şedinţă, care durase o oră şi jumătate, trecuse într-o clipită. Eram extenuat şi m-am dus acasă să mă odihnesc, simţind că trebuia să respect foarte serios recomandările Entităţilor. După opt zile, am început să prind puteri încet-încet.

Într-o zi, Entitatea (Dr.Augusto) mi-a ridicat cămaşa şi a trecut cu mâna sau poate cu un bisturiu de-a lungul părţii inferioare a coloanei mele vertebrale. Altă dată, când a lovit uşor cu palma în zona lombară, am simţit o zdruncinătură ca şi cum vertebrele se realiniaseră. Durerea a început să cedeze lent în următoarele două luni, până când, într-o zi, m-am trezit şi nu mai aveam nici o durere. După cum vedeţi, coloana mea este acum dreaptă, puternică şi complet refăcută.

Atunci când o persoană nu poate ajunge personal la Casa de Dom Inácio, se realizează o operaţie pe un înlocuitor. Cu permisiunea şi sub îndrumarea Entităţilor, înlocuitorul intră în sala de operaţii în ziua stabilită şi se concentrează asupra prietenului aflat în nevoie, care este acasă. Totuşi, persoana care primeşte vindecarea trebuie să urmeze regimul recomandat. Entitatea a trimis un prieten la cascadă să fie înlocuitorul meu pentru procedura pe care voiau să o aplice pentru mine la cascadă. În cazul lui Martin, prietenul l-a reprezentat la cascadă.

▲

LUCAS VREA SĂ AIBĂ UN FRATE

Sandro Teixeira de Faria

Sandro este unul dintre fiii Mediumului João. A terminat facultatea de drept şi a lucrat în Casa de Dom Inácio timp de mulţi ani. Sandro coordonează activitatea de producţie a DVD-urilor şi casetelor video şi se ocupă de problemele referitoare la calculatoare şi la afaceri. El vorbeşte adesea despre faptul că este fiul unuia dintre cei mai puternici vindecători din lume. Nu a fost uşor pentru el să trăiască în umbra tatălui său, dar îl iubeşte şi îl admiră profund pe João. Sandro are un fel de a fi atrăgător şi un zâmbet strălucitor.

Fiul lui Sandro, Lucas, îi aduce multă bucurie. În ultimii câţiva ani, Lucas s-a dus la Entitate (Dr.Augusto) de foarte multe ori şi a spus: „Vovo (Bunicule), vreau un frăţior. M-am săturat să fiu singur la părinţi”.

„Acum un alt miracol urmează să aibă loc”. Sandro se luminează, în timp ce ne anunţă vestea emoţionantă. „Trompele soţiei mele sunt legate, iar eu am avut un accident auto foarte grav acum câţiva ani, care a culminat cu o vasectomie. Ne-am gândit că n-o să mai putem avea copii, dar soţia mea a dat naştere celui de-al doilea fiu al nostru, un dar de la Entităţi. Poate şi datorită stăruinţelor fiului nostru Lucas.

▲

DOM INÁCIO ADUCE ÎNAPOI UN DOCTOR DIN LUMEA DE DINCOLO

Dr. Roger

Dr. Roger Queiroz era medic psihiatru într-un spital renumit din Brasília, capitala Braziliei. Era sceptic în privinţa problemelor spirituale şi venise la Casa de Dom Inácio doar pentru a le aduce pe mama şi pe soţia sa. A refuzat orice asistenţă din partea Entităţilor pentru el însuşi. S-a bucurat de vizita făcută în Casă, deoarece oamenii erau amabili şi prietenoşi, însă lua în derâdere tratamentele şi operaţiile efectuate aici. Tensiunea arterială mare, lipsa de mişcare şi un regim alimentar bogat îi provocaseră o boală de inimă la vârsta de 49 de ani. Entitatea s-a oferit să-i facă operaţia necesară, spunându-i că se va vindeca, dar dr. Roger a refuzat cu încăpăţânare.

Situaţia s-a agravat până când, în cele din urmă, a ajuns să aibă nevoie de operaţie. Dr. Roger s-a dus la spital să fie operat de colegii săi. În timp ce aştepta să fie dus la operaţie, a simţit o prezenţă, un spirit care părea că-l ajută. Prostii, s-a gândit el. Nu trebuie să mă sperii de eventualitatea unei operaţii şi familia mea discută mereu despre spirite. Peste câteva clipe, a suferit un puternic infarct miocardic şi a fost dus în grabă la secţia de tratament intensiv (Intensive Care Unit = reanimare), dar era prea târziu. Dr. Roger a murit pe masa de operaţie. Chirurgul i-a spus soţiei doctorului Roger, Marilena, care a telefonat imediat la Casa de Dom Inácio şi l-a rugat pe Sebastian să transmită Entităţilor vestea. Sebastian a telefonat Entităţii, care a spus că trupul nu trebuia scos din secţia de tratament intensiv până după ora 3:00 după-amiaza. Ea trebuia să rămână alături de trupul soţului. Dr. Roger primea ajutor şi trupul lui nu trebuia mişcat.

Certificatul de deces preciza ora morţii la 10:15 A.M. Era ceva nemaiauzit în Brazilia să laşi un trup atât de mult timp după deces în secţia de tratament intensiv (la reanimare). Înmormântarea are loc de obicei în următoarele douăzeci şi patru de ore. Totuşi, pentru că le fusese coleg şi lucrase în spital, chirurgului i-a fost milă de văduvă şi a dat ordin ca trupul să nu fie scos din secţie până la întoarcerea sa, la ora 3:00 după-amiaza. O asistentă trebuia să rămână alături de trup.

Între timp, Dr. Roger, simţea că zboară deasupra Casei de Dom Inácio. Simţea cum era dus în adâncul Pământului, unde vedea straturile de cristale de cuarţ şi râul care curgea sub Casă. El relatează că s-a răcorit în acel minunat şuvoi de apă. În acelaşi moment, în timp ce trupul era întins în secţia de tratament intensiv, asistenta a relatat că, în mod inexplicabil, din corp a ţâşnit o cantitate de apă, care a stropit podeaua.

Apoi, Dr. Roger a călătorit într-un loc cu suferinţe cumplite, o zonă întunecată, în care oamenii umblau fără rost, pierduţi, tulburaţi şi singuratici. Când povesteşte această parte a întâmplării, întotdeauna luptă cu greu să nu izbucnească în plâns. Este o amintire vie şi groaznică. Din ceaţă, s-a apropiat de el un preot (Dom Inácio). În acel moment, Dr. Roger era dezorientat, derutat. Se întreba: De ce m-ar căuta un preot? Sunt un necredincios şi am râs adesea de „oamenii în sutană” şi de biserică.

Entitatea (Dom Inácio) şi-a anunţat prezenţa şi l-a îmbrăţişat pe Dr. Roger. Apoi l-a dus într-un loc de o frumuseţe deosebită. Dr. Roger se minuna de splendorile din jurul său – nu mai văzuse niciodată aşa ceva. Îi depăşeau imaginaţia. L-a întrebat pe Dom Inácio de ce erau împreună şi el i-a explicat că o însoţise adesea pe soţia sa la Casa de Dom Inácio, dar nu credea în lucrarea Entităţilor. Dom Inácio îi dădea sfaturi doctorului Roger, explicându-i că nu mai era în trupul său. A continuat cu învăţăturile sale profunde şi i-a spus că mai avea multe de făcut şi trebuia să ajute mulţi oameni. I s-a amintit că era liber să aleagă şi că decizia finală îi aparţinea. Atunci când a fost de acord să desfăşoare munca spirituală sugerată de Dom Inácio, i s-a spus că se poate întoarce în trup să-şi reia viaţa pământească.

Dr. Roger a deschis ochii şi a cerut apă cu puţin timp înainte de ora 3:00 după-amiază. Infirmiera a fugit din sală, în stare de şoc. Dr. Roger era impresionat de reacţia ei rapidă, dar curând s-a neliniştit fiindcă apa nu mai apărea. Două infirmiere se uitau prin uşa întredeschisă, dar nu intrau. În cele din urmă, a sosit un doctor şi i-a făcut o examinare completă. Nu-i venea să creadă, pentru că Dr. Roger era viu şi părea să nu fi avut vreo afectare a creierului. În următoarele două zile, medicii au făcut o serie de analize, dar nu au găsit nici o explicaţie, iar Dr. Roger a fost externat. Urmând recomandările lui Dom Inácio, s-a dus fără întârziere la Casa de Dom Inácio, cu soţia sa. În timp ce traversa sala principală, în drum către sala obişnuită, Mediumul João a ieşit din biroul său şi l-a îmbrăţişat pe Dr. Roger. Şoptindu-i la ureche: „Fiule, a fost foarte greu, dar eşti acasă. Acum sunt multe de făcut”. Era de fapt Dom Inácio, care se încorporase în Mediumul João şi pronunţase acele cuvinte.

Viaţa doctorului Roger s-a schimbat complet. El călătoreşte, la invitaţia unor organizaţii spirituale, pentru a-şi povesti întâmplarea. Este suplu şi sănătos şi, prin viaţa lui, îi slujeşte pe ceilalţi. A ajutat mulţi oameni care sufereau de depresie şi erau în pragul sinuciderii.

Odată, în timp ce el şi soţia sa Marilena plecau din Rio de Janeiro pentru a se întoarce la Brasília, s-a simţit „tras înapoi”. Învăţase să răspundă chemării. S-au dus la Copacabana şi luau masa de prânz, în timp ce aşteptau pe plajă să vadă ce se va întâmpla. El urmărea o femeie care sărea pe valuri şi era apoi azvârlită violent de curent şi răsturnată pe nisip. Curentul era periculos în acea zonă de plajă, iar vântul bătea puternic. Femeia a repetat mişcările de mai multe ori, eforturile sale devenind din ce în ce mai slabe. Dr. Roger era nedumerit şi s-a dus spre ea. A văzut că era între două vârste şi i-a spus: „Ascultaţi, valurile sunt periculoase. Vă puteţi îneca”. Ea era furioasă şi i-a spus să o lase în pace, pentru că ea chiar asta încerca să facă – să se înece. Simţea că nu avea nici un motiv să trăiască.

Dr. Roger a rămas alături de ea şi i-a spus povestea sa. Şi el se gândise că viaţa lui era pustie şi superficială, dar acum se bucura de fiecare clipă cu recunoştinţă. Femeia l-a întrerupt şi le-a cerut doctorului Roger şi soţiei sale să o ducă acasă. Locuia într-un apartament uriaş, la mică distanţă de plajă. Era proprietara celei mai mari părţi din clădire. A fost de acord că era bogată material, dar săracă spiritual. Acum este cu totul alt om şi se bucură de viaţă. Ea şi Dr. Roger au devenit buni prieteni.

Dr. Roger are multe alte întâmplări de povestit despre misiunea sa. Este un om fericit. Spune că va părăsi această lume atunci când Dom Inácio îl va chema la el. Nu a sosit încă vremea, dar el va fi pregătit şi nu îi este teamă. Dr. Roger a beneficiat de o adevărată trezire spirituală şi îşi înţelege misiunea.

Sebastian ne aminteşte că soţia doctorului Roger este cea care merită tot respectul, deoarece credinţa ei a îndemnat-o să telefoneze la Casa de Dom Inácio pentru a primi ajutor. A fost nevoie de un curaj imens şi de convingere nestrămutată ca o femeie îndurerată să sfideze autorităţile medicale şi să le convingă să nu ducă trupul soţului ei la morgă.

▲

DEMASCAREA UNUI ŞARLATAN

Edemar Goncalves Rocha

În anul 1973, Edemar l-a vizitat pe prietenul său Niltacio, care era bolnav. Soţia acestuia, Nati, era supărată pentru că un vindecător venise în casa lor spunându-le că, dacă îi dau bijuteriile şi ceasurile, el le va aduce înapoi energizate şi Niltacio se va vindeca. Din nenorocire, era un şarlatan care le furase bunurile.

Edemar era şi el tulburat de această situaţie şi, fiind jurist, a considerat că era datoria lui să găsească hoţul şi să recupereze bunurile furate. Mai târziu, în acea după-amiază, o lua pe soţia sa de la şcoala unde lucra, ca de obicei. Ea era emoţionată fiindcă un mare vindecător, Ioan al Domnului, îi vizitase un prieten şi coleg de serviciu. Acel vindecător, spunea ea, era asemenea celebrului medium Zé Arrigo, care intra în transă şi încorpora pe Dr. Fritz (spiritul unui faimos chirurg german). Ea dorea ca Edemar să meargă imediat cu ea şi să-l întâlnească.

Edemar ne spune povestea:

Crezând că acel om era impostorul care îi tâlhărise pe prietenii mei, eram nerăbdător să ajung acolo cât mai repede posibil, să-l dau de gol şi să fie arestat. Ştiindu-mă sceptic, soţia mea a fost surprinsă de dorinţa mea de a o însoţi, dar am păstrat doar pentru mine adevăratele mele motive.

După ce a ajuns la casa Mariei, m-am dus la medium şi l-am întrebat dacă aş putea să-l privesc mai de aproape. Mediumul João mi-a răspuns: „Desigur; oricine poate să vadă”. Apoi a încorporat Entitatea şi m-a invitat să stau în picioare în faţa lui. A cerut unei femei să se aşeze pe un taburet în faţa lui şi a operat-o ştergând-o mai întâi la ochi cu vată îmbibată în agheasmă. Apoi i-a răzuit ochiul cu un cuţit obişnuit. Era un cuţit de bucătărie, cu lama zimţată. Faţa ei era senină; nu a dat nici un semn de durere în cursul întregii operaţii. Urmăream foarte atent totul de la mai puţin de treizeci de centimetri. Mai târziu, ea a spus că nu a simţit nici o durere. Eram uimit. Nu era nimic aranjat, în mod clar, aşa cum mă aşteptam.

După operaţie, am întrebat Entitatea: „Îmi puteţi spune de ce am nevoie?” Entitatea mi-a spus că era nevoie de o operaţie la ochiul stâng. Din nou, eram uimit. Doar cu câteva zile înainte, mă dusesem la medicul oftalmolog cu o iritaţie acută la ochi. Medicul îmi explicase că era astupat canalul lacrimal şi ar fi fost necesară o operaţie. Nimeni nu ştia că fusesem la oftalmolog, nici măcar soţia mea. Confirmarea adevărului era în faţa mea. Entitatea m-a invitat să mă aşez. Era îngrozit şi am început să transpir puternic, crezând că îmi va răzui ochiul. Entitatea mi-a cerut să mă întorc cu faţa spre mulţime. Voiam să o iau la fugă de acolo; tremuram de teamă. Dar m-am gândit că eram bine cunoscut în zonă. Aveam o reputaţie bună ca avocat de succes, ferm şi necompromis. Preluam cele mai dificile cazuri şi aveam un palmares bun, nu doar în statul meu, ci şi în alte state în care am lucrat. Cum m-ar fi privit lumea dacă aş fi devenit laş şi aş fi fugit, după ce femeia permisese să-i fie răzuit ochiul? Reputaţia mea ar fi avut de suferit. Mulţimea ar fi râs de mine şi mi-aş fi pierdut clienţii. Aşa că am rămas pe loc, deşi fără tragere de inimă.

Entitatea mi-a şters uşor ochiul cu agheasmă şi mi l-a curăţat cu un pămătuf, nu cu un cuţit. Nu am simţit absolut nici o durere. Ochiul mi s-a vindecat pe loc şi nu a mai fost vreodată nevoie de operaţie la canalul lacrimal. Apoi am cerut Entităţii să mă ajute în problema auzului. Eram pilot şi trebuia să am auzul bun la examenul pentru licenţa de zbor. Entitatea a spus: „Aş putea să vindec această ureche acum, dar este o plată dintr-o viaţă trecută. Dacă v-aş vindeca acum această problemă, ar apărea o altă complicaţie pe trupul dumneavoastră, posibil şi mai gravă, fiindcă plătiţi o datorie dintr-o viaţă trecută. Nu pot vindeca această afecţiune acum, pentru că nu sunteţi copt din punct de vedere spiritual. Trebuie să slujiţi şi să lucraţi în plan spiritual. Abia apoi aş putea să mă ocup de problema dumneavoastră”.

Peste ani, problema mea cu urechea nu s-a agravat. Am fost la un chirurg, care mi-a spus că ar putea face o operaţie, dar cu mare risc. Am hotărât să nu spun nimănui despre sfatul primit de la Entitate şi să trăiesc acceptând că am o problemă cu auzul. Nu am reuşit să prind hoţul căutat, dar l-am întâlnit pe adevăratul vindecător, João de Deus. De asemenea, am găsit în el un minunat prieten.

Edemar continuă:

Nu e ficţiune. Sunt satisfăcut doar atunci când pot include toate amănuntele şi adevărul absolut. Sper că mă suportaţi şi să aveţi îngăduinţă cu mine. Prima dată când am venit la Abadiânia, Casa de Dom Inácio era pe cealaltă parte a şoselei, într-o casă minusculă. Locuiam în Colinas în acea vreme, dar mă duceam la Coneicão da Araguaia, din Statul Para, cu afaceri şi să-mi vizitez vărul. În timp ce mă apropiam de vărul meu, el le spunea prietenilor că dorea să-l găsească pe vindecătorul care făcea minuni. I-am spus: „Îl cunosc eu. Îl cheamă João de Deus. Este prietenul meu, dar am pierdut legătura cu el”. Mama lui Alberto, mătuşa mea, era foarte bolnavă şi nu putea să călătorească. Mi-a cerut să-l găsesc pe João şi să-l aduc în Statul Para, să o vindece. Auzisem că Mediumul João lucra în Abadiânia şi am călătorit fără oprire toată noaptea să-l găsesc.

Când am ajuns la bordeiul ţărănesc în care Mediumul João îşi desfăşura munca, erau deja vreo sută de maşini acolo. Când a apărut maşina lui João, îmi făceam probleme. O să mă recunoască în mulţime? Trecuseră mulţi ani de când nu ne mai văzusem. Imediat ce s-a dat jos din maşină, Mediumul João a spus: „Ce mai faci, Edemar?” N-a invitat să rămân în casa lui din Anápolis. De acolo, cu multă bunăvoinţa, s-a întors cu mine până în Statul Para, parcurgând cei 2.000 de kilometri (1240 de mile) şi a tratat-o cu succes pe mătuşa mea. Cred că asta spune mai mult decât volume întregi despre profunzimea prieteniei lui, despre conştiinţa cu care îşi face munca şi despre bunătatea sa plină de iubire.

Cu altă ocazie, Mediumul João a fost arestat în Arapoema, în Statul Tocantins. Devenisem bun prieteni pe vremea aceea. Ocazional, Mediumul mă solicita pentru rezolvarea unor aspecte juridice. M-am dus la închisoare să-l eliberez pe cauţiune. De-a lungul anilor, medici supăraţi şi necredincioşi răzbunători au căutat să-l vadă arestat. Deşi Mediumul João a suferit în mâinile autorităţilor, el simte că a avut o viaţă binecuvântată şi că nu a suferit niciodată. Nu se plânge niciodată în legătură cu aceste evenimente. După ce a fost eliberat, primarul i-a permis Mediumului João să folosească noua clădire a şcolii pentru munca sa. Am fost martorul multor vindecări minunate în această şcoală. Odată, o femeie a fost adusă în stare de invaliditate totală. Era paralizată şi fusese adusă pe un şezlong. A putut să iasă singură din şcoală după operaţie. E doar una dintre sutele de vindecări făcute de Entităţi, pe care le-am văzut cu ochii mei.

După mulţi ani, Mediumul João a venit la Colinas, unde locuiam eu. Lucra şi locuia în casa primarului. Am fost să-l vizitez acolo unde lucra. Entitatea încorporată în acea zi era Sfântul Ignatius de Loyola. L-am întrebat: „Sunteţi Sfântul Ignatius de Loyola?” El a răspuns: „Dom Inácio este suficient” (În spiritism nu sunt sfinţi, datorită perspectivei universale care consideră că toţi suntem egali). Dom Inácio mi-a spus să-l însoţesc pe Mediumul João şi un grup mic de oameni până la un râu de la marginea oraşului. Mi-a spus că ar trebui să port o cămaşă albă şi să intru cu Mediumul João în apă. Dom Inácio m-a învăţat să spun în gând rugăciunea Tatăl nostru în timp ce eram la râu şi apoi să invoc numele lui Ioan Botezătorul. Entitatea mi-a spus: „Vei vedea ce se întâmplă”.

Când am ajuns la râu, am făcut aşa cum fusesem învăţat. M-am rugat şi apoi am spus „Ioan Botezătorul”. Mediumul João a încorporat imediat o Entitate. Trăsăturile sale fizice s-au transformat. Ochii păreau bulbucaţi. Comportamentul lui s-a schimbat; părea să aibă o energie enormă. Corpul său părea să crească în ochii mei, devenind mai robust. Trăsăturile i se schimbaseră în mod evident: oasele obrajilor erau mai largi, mai solide, expresia lui era solemnă şi serioasă. Puteam să cred doar că era Ioan Botezătorul. Încorporând Entitatea, Mediumul João s-a scufundat în apă şi a înotat, rămânând sub apă cam două minute. Mediumul João nu ştie să înoate. Când a ieşit la suprafaţă, ţinea strâns în mână un peşte mare. Entitatea s-a scufundat din nou în apă şi a ieşit după câteva minute, dar era João neîncorporat. Trăsăturile erau din nou cele ale Mediumului João. Mai ţinea în mână peştele destul de mare, care era acum deformat de apăsarea mâinii. El mi-a spus că altădată, când o anumită Entitate fusese încorporată într-un râu, mulţi peşti au murit datorită puterii enorme a energiei.

Un grup de femei care spălau rufe în josul râului, în acea zi, au văzut plutind mulţi peşti morţi. Mediumul João mi-a spus că nu i se permisese să divulge identitatea Entităţii. Admit că acest fenomen mă ameţeşte; nu-l înţeleg. Alţii s-ar putea să creadă că am născocit povestea, dar Mediumul João spune: „Este în întregime adevărată”. Îmi place să cred că acei peşti fuseseră eliberaţi pentru o renaştere la un nivel superior.

Am venit sceptic şi am rămas credincios. Puteţi vorbi cu soţia mea; vă va confirma tot ce v-am spus şi vă va spune cum m-am schimbat. Noi am fost martorii atât de multor vindecări şi ea îşi aminteşte şi mai bine amănuntele. La fiecare şase-opt săptămâni, călătoresc la Abadiânia, pentru a sluji ca medium în Casa de Dom Inácio, să consult Entităţile şi să-mi vizitez prietenii.

▲

PARALIZAT DE LA BRÂU ÎN JOS

José Ribeiro

José este medium în camera curentă de chirurgie. Vocea sa melodioasă poate fi auzită când se roagă şi conduce activităţile. Deţine un magazin general în apropiere de Casa de Dom Inácio.

José locuia în Statul Para, atunci când a intrat în Marina Militară Braziliană, la începutul anilor 1980. În ziua de 19 noiembrie 1992, în timp ce nava sa era staţionată în Rio de Janeiro, el şi un coleg mutau echipamente, când deodată José a simţit că picioarele îi paralizează. A simţit şi o durere puternică coborând pe partea stângă a corpului. José s-a prăbuşit şi a fost dus în grabă la spital. Investigaţiile au pus în evidenţă o hernie de disc la vertebrele D8 şi D9. A fost trimis la Spitalul Marinei Militare din Belem şi apoi la spitalul similar din Brasília. Specialiştii a ajuns la concluzia că era un caz neoperabil. După trei luni de reabilitare la Spitalul Sara Kubitcheck, el a revenit acasă la soţia şi fiica sa. Era paralizat de la brâu în jos.

José Ribeiro relatează:

Am visat că sosisem într-un sanctuar vindecător şi mi s-a spus să trec de linie şi să mă duc direct într-o anumită încăpere. Era o scenă vie şi mi-a rămas imprimată în memorie. Auzisem de Casa de Dom Inácio. Fratele meu, care locuieşte în Brasília, credea că numai ştiinţa ar putea să mă vindece, însă mi-a dus, fără tragere de inimă, fotografia în faţa Entităţii. I s-a spus să-mi dea trei sticle de agheasmă şi să mă ducă la Casa de Dom Inácio. Am început să elimin cheaguri de sânge în urină, la mai puţin de o oră după ce am băut agheasmă.

Împotriva dorinţelor familiei mele, l-am convins pe fratele meu să mă ducă la Casa de Dom Inácio, în decembrie 1994. Ploua cu găleata şi tocmai reuşisem să ajungem până la intrarea în sala principală. Entitatea a coborât de pe platforma unde operase, a lăsat mulţimea şi a venit direct spre mine. Mi-a luat mâna în mâna lui şi a spus: „Ţi-a luat mult timp, dar ai ajuns, în sfârşit, aici. Poţi să rămâi trei zile? Voi începe să lucrez asupra ta”.

Entitatea m-a trimis direct în sala de operaţii, trecând pe lângă alte încăperi, aşa cum văzusem în vis. Aşadar vindecarea mea a început, după doi ani în care zăcusem într-un pat maca şi primisem energie. „Fiule, vei avea dureri mult mai mari, dar te vei face bine”, a spus Entitatea (Sfântul Ignatius de Loyola), înainte de a face o operaţie invizibilă asupra mea. Am fost foarte bolnav în acel sfârşit de săptămână şi toată săptămâna următoare. Sora mea era foarte îngrijorată. Nu puteam să înghit mâncarea, ci doar să beau apă de cocos şi alte lichide. Miercuri, a întrebat dacă ar trebui să fiu dus la un spital. Entitatea i-a spus să aibă răbdare şi pe la sfârşitul săptămânii mă voi simţi mai bine. M-am simţit într-adevăr mai bine şi toate îndoielile noastre au cedat în cele din urmă.

Voiam să cumpăr un teren şi să-mi construiesc o casă. În acea noapte am avut alt vis puternic: Se făcea că era o grămadă uriaşă de moloz şi eu stăteam într-un hamac lângă ea. A doua zi, când veneam spre Casă, în scaunul cu rotile, am observat în dreapta mea o grămadă de moloz şi un anunţ „De vânzare”. Ştiţi că am cumpărat terenul foarte uşor şi mi-am construit dormitorul exact cum văzusem în vis. Soţia mă părăsise curând după accident, dar eu reuşisem să obţin dreptul de îngrijire a fiicei mele. Este aici cu mine. Mi-am extins magazinul, asigurând locuri de muncă familiei şi şi părinţilor mei, care s-au mutat şi ei aici. Prin viziuni şi vise, am ajuns să-mi înţeleg Karma. Duc o viaţă liniştită şi fericită, alături de o parteneră de viaţă minunată. Mă vindec la mai multe nivele. Nu merg încă, dar sunt foarte optimist. Voi merge din nou într-o zi, dar chiar dacă nu voi putea, tot voi continua să fiu un om fericit.

▲

UN SPIRITIST FERVENT

Euler Nunes de Oliveira

Euler a lucrat în domeniul bancar până la pensionare, în 1999. Vorbeşte mai multe limbi străine şi a fost un fervent practicant spiritist timp de patruzeci de ani. Este medium al Casei de Dom Inácio şi profesor de spiritism. Euler răspunde tuturor scrisorilor care sosesc pe adresa Casei cu un cuvânt de mângâiere şi câteva rânduri din Evanghelii. Euler are exemplare din Evanghelii în mai multe limbi şi poate să răspundă la scrisori cu un mesaj în limba celui care a trimis scrisoarea.

Euler îşi spune povestea:

Eram cam sceptic atunci când am venit pentru prima oară în Casa de Dom Inácio. Rămâneam în spatele sălii, stând în picioare dincolo de linie şi privind cu atenţie. Mă întrebam în mintea mea dacă într-adevăr era sau nu o Entitate încorporată în Ioan al Domnului. Am rugat entitatea să-mi spună cine este, ca să nu am îndoieli privind autenticitatea sa. Entitatea era încorporată în trupul Mediumului João şi mi-a spus că este Dr.Oswaldo Cruz. Apoi a făcut mai multe operaţii.

Atunci când operaţiile s-au terminat, Entitatea s-a întors cu spatele şi a pornit să părăsească sala mergând spre camera curentă. În timp ce se apropia de uşa de intrare în camera curentă, s-a oprit, s-a răsucit şi a venit unde stăteam eu. Entitatea m-a fixat din priviri şi mi-a cerut un stilou şi o coală de hârtie. A semnat hârtia şi a spus: „Sunt Dr. Oswaldo Cruz. Puteţi verifica semnătura mea din vremea când lucram într-o funcţie publică”. Cu un zâmbet larg, s-a răsucit şi a plecat să-şi continue munca de vindecare. În acest fel, am primit răspuns la întrebarea pe care o aveam în gând. Aşa a început munca mea în Casa de Dom Inácio.

Iată coala de hârtie cu semnătura sa. Nu am mai spus această poveste nimănui până acum. O puteţi împrumuta şi scana pentru cartea dumneavoastră. Acesta este adevărul. (această semnătură a fost comparată cu documentele oficiale semnate de Dr. Cruz în timpul vieţii şi confirmată în acest fel).

(De scanat!!! textul în limba portugheză

(Traducerea: Casa de Dom Ignácio – Abadiánia – Statul Goiás Ziua: 13.01.2000

Semnătura

Semnătura doctorului Oswaldo Cruz – medic şi prefect de Sorocaba, SP., psihografiată de Mediumul João Texeira de Faria în Abadiânia – Go – în ziua de 13.01.2000, la ora cinci, care a fost confirmată prin comparaţie cu semnătura prefectului din acea epocă.)

Semnătura doctorului Oswaldo Cruz

▲

MISIUNEA SUFLETULUI

Heather Cumming

M-am născut în Brazilia, unde părinţii mei scoţieni conduceau o fermă de vite în interiorul ţării. O plimbare până la ferma vecină sau până în satul vecin dura cel puţin două ore mergând călare şi totuşi aceste distanţe mari favorizau un sentiment profund de înrudire între familii, un sentiment de comunitate cu rezonanţe adânci în sufletul meu. Călărind prin fermă alături de cow-boy, care lucrau pământul şi aveau grijă de vite, am învăţat cât este de importat să trăieşti în armonie cu natura; şamanii locali m-au învăţat tradiţiile de vindecare ale băştinaşilor. Educaţia şcolară tradiţională am început-o acasă, cu mama mea, apoi am urmat o şcoală cu internat la São Paulo şi liceul, tot cu internat, în Scoţia. Totuşi, internatul te făcea să te simţi străin şi nu mă simţeam bine într-un mediu care era rece şi lipsit de iubire. Cu dorul de Brazilia, m-am întors acasă la vârsta de şaisprezece ani; la treizeci de ani, m-am căsătorit şi m-am mutat în Statele Unite. Încă tânjind după o viaţă mai spirituală, am studiat şamanismul şi, în final, am înfiinţat o firmă în care aplic proceduri practice de vindecare.

În vara anului 2000, eu şi fiul meu ne-am vizitat familia din interiorul Braziliei. O parte din practica mea de vindecare şamanică implica organizarea de excursii în zona Amazonului pentru a-i vizita pe şamanii triburilor braziliene. În timp ce mă pregăteam pentru una din aceste expediţii, am auzit despre Ioan al Domnului şi am fost imediat atrasă de ideea unei vizite. Nu auzisem până atunci de Ioan la Domnului, însă experimentasem o „cunoaştere a trupului” citind o carte despre el. La puţin timp după asta, mi s-a cerut să conduc un grup mic de oameni la Casa de Dom Inácio, pentru vindecare. Fiul meu şi cu mine am urcat într-un autobuz, am călătorit toată noaptea şi am ajuns în faţa Entităţii (Dr. Augusto) în dimineaţa următoare. Aveam un sentiment profund că toate căile vieţii mele mă îndreptaseră către acest moment de deschidere. După ani de aspiraţii, îmi găsisem „casa spirituală” în Abadiânia. Ştiam că îmi găsisem adevărata chemare din această viaţă.

Stând în picioare în faţa Entităţii cunoscute drept Dr. Augusto, lăcrimam fără să mă pot controla, pe măsură ce amintirile îmi inundau fiinţa. Mă gândeam: Ce este iubirea necondiţionată? Răspunsul mă ocolise toată viaţa.

„De ce plângeţi, filha?” a întrebat Entitatea.

„Nu am mai trăit niciodată o asemenea iubire, Tată”, am spus, plângând cu suspine.

A trecut în spatele meu, a luat mâna fiului meu Ben în mâna lui şi a scris o reţetă. Apoi ne-am aşezat amândoi în camera curentă.

Un val de energie a trecut peste mine, în timp ce simţeam o mână în interiorul trupului, presându-mi şi ridicându-mi plămânul. Durerea era asemănătoare cu cea a extragerii unui dinte – o senzaţie obişnuită de „tragere şi zvâcnire”, pe care o ai după anestezie. Simţeam miros de eter şi retrăiam o experienţă foarte vie a unei amintiri din copilărie, când mi-au fost scoase amigdalele.

În ziua următoare, la cererea Entităţii, Sebastian m-a dus pe o scenă să urmăresc o operaţie. Fascinată, l-am observat pe Dr. Augusto cum folosea un cuţit obişnuit pentru a opera o hernie abdominală şi apoi ochiul unui bărbat. După ce operaţia s-a încheiat, mi-a recomandat să fac cinci şedinţe de tratament pe patul cu cristale şi apoi să vizitez cascada sacră. Am întrebat dacă aş putea să aduc mici grupuri de oameni la Casa de Dom Inácio, ca să poată şi ei să resimtă puterea lui vindecătoare.

„Aduceţi grupuri cât de mari doriţi”, a răspuns Dr. Augusto.

Mă simţeam fără echilibru, în timp ce un alt val de energie îmi străbătea corpul şi am ajuns la Sebastian să mă sprijine. Dar era prea târziu; m-am prăbuşit imediat, lăsându-mă în seama puterii vindecătoare a binecuvântării doctorului Augusto. Mai târziu, m-am trezit la infirmerie, unde surori voluntare îmi ofereau agheasmă din Casa de Dom Inácio. În patul de lângă mine era bărbatul care fusese supus operaţiei şi acum mânca supa servită gratuit în Casă. El mi-a spus că hernia lui nu-l mai durea şi că acum vedea perfect. Peste douăzeci de minute, simţindu-mă complet energizată, am fost dusă de unul dintre mediumi la cascada sacră. Am intrat în apă în linişte, cu adâncă recunoştinţă pentru vindecarea şi binecuvântările de care avusesem parte.

Am primit nenumărate daruri care mi-au transformat viaţa de la prima mea vizită în Casa de Dom Inácio. Aş vrea să vă împărtăşesc o poveste foarte puternică, ce demonstrează modul în care Entităţile au grijă de toate aspectele vieţilor noastre.

Cu două zile înainte de data la care trebuia să mă întâlnesc cu grupul meu din Abadiânia, am primit vestea că fiica mea era foarte bolnavă. Eram sfâşiată între dorinţa de a-i sări în ajutor şi cea de a-mi îndeplini obligaţiile de conducător al unui grup. Nu voi uita niciodată porunca fermă a fiicei mele, atunci când am telefonat acasă: „Tu trebuie să rămâi la Casa de Dom Inácio; îţi soseşte un grup. Poţi face mai mult pentru mine acolo, decât venind acasă. Dacă pleci acum, voi refuza să te văd. Îngrijeşte-te de grupul tău”.

În acea primă zi petrecută în Casă, Sebastian mi-a cerut să asist la rugăciunea de deschidere. Simţindu-mi oboseala, m-a luat de mână şi m-a dus la sala curentă, spunând: „Ceva vă tulbură profund; aşezaţi-vă aici”. Peste câteva minute, mi-a adus un pahar cu suc din fructe de Passiflora (Floarea Patimilor). M-am aşezat şi am plâns în linişte, concentrându-mă asupra fiicei mele. Deodată o mână m-a tras şi m-am trezit uitându-mă în ochii Entităţii, care mi-a spus: „Nu vreau să te văd aşa! Înainte de a ne cere ajutorul pentru fiica ta, am venit să-ţi spun că noi avem grijă de ea. Nu trebuie să te îngrijorezi. Se va simţi foarte bine. Ştiţi că noi ne îngrijim de toate aspectele vieţii copiilor Casei. Unde îţi este credinţa?” Era blând, dar puţin cam aspru.

Uimită şi liniştită, eram asigurată ştiind că Sasha şi copiii noştri, noi toţi, suntem protejaţi şi cineva are grijă de noi în toate privinţele. Entităţile ne iubesc la fel de mult şi de necondiţionat. Am fost binecuvântată cu o viaţă minunată. Este un privilegiu să mergi alături de colegii căutători în aceste călătorii spirituale – fiind martori şi întărindu-ne legăturile, pe măsură ce creştem, ne schimbăm şi ne vindecăm. Aşa cum promisese Entitatea, Sasha s-a simţit într-adevăr mult mai bine. A terminat colegiul şi se bucură de o viaţă bogată şi plină. Sunt foarte mândră de ea şi îi respect curajul, străduinţa şi hotărârea de a-şi urma calea.

Am trăit vindecarea în multe feluri, de la prima mea vizită în Casa de Dom Inácio, inclusiv un chist ovarian, care a „dispărut”, aşa cum promisese Entitatea, iar vindecarea a fost apoi confirmată prin ecografie (examinare cu ultrasunete). Şi totuşi, cea mai profundă vindecare vine din îndeplinirea rolului meu de fiică a Casei de Dom Inácio: un membru al familiei de mediumi, care şi-au consacrat vieţile slujirii Casei şi misiunii de vindecare a lui Ioan al Domnului. În prezent, slujirea mea are două aspecte: în primul rând, sunt ghid oficial al Casei, fiind translator pentru vizitatorii de limbă engleză şi spaniolă şi aducând în mod regulat grupuri la Casa de Dom Inácio. În al doilea rând, îl asist pe Ioan al Domnului în misiunile de vindecare în afara Casei, însoţindu-l în călătoriile în străinătate şi fiind translator pentru el şi pentru Entităţi.

Cu imensă apreciere şi recunoştinţă îmi ofer viaţa în slujba familiei mele, Casei de Dom Inácio, lui Ioan al Domnului, Entităţilor şi planului lui Dumnezeu, pentru atingerea celor mai potrivite capacităţi şi virtuţi şi pentru binele nostru al tuturor. Intenţia şi rugăciunea mea sunt să pot sluji cu smerenie şi cu cinste şi rog să mi se arate cum să fac acest lucru.

▲

UN PORTRET AL VINDECĂRII

Karen Leffler

Provin dintr-o familie tipic americană, din clasa de mijloc, şi m-am bucurat de o copilărie lipsită de griji. Mă pregăteam să intru la un colegiu, cu intenţia de a urma o carieră în diplomaţie, dar la şaptesprezece ani, am suferit o pierdere atât de mare, încât viaţa mi-a fost complet schimbată. Motivată de o intensă dorinţă de a face ceva în această lume, am început să caut adevăratul rost al vieţii şi al morţii. Am petrecut mulţi ani căutând să ajung din afară la înţelegerea spirituală şi dorind să simt că am „o inimă pură”.

În 1972, am petrecut patru luni în India, studiind cu Avatarul Satya Sai Baba. Am primit multe învăţături profunde şi binecuvântări în tot acest timp. De asemenea, am primit şi un semn fizic de la această fiinţă iluminată: un inel negru din piatra lunii, un lingam Ishwara, care s-a materializat special pentru mine[6]. A fost pentru prima dată când am simţit iubirea necondiţionată. În ultima zi în care eram la colegiul său din Braindavan, Sai Baba m-a întrebat ce doream şi eu am răspuns: „O inimă pură”. Încă o dată, el a materializat un cub din zahăr indian: „Acesta îţi va curăţa inima, dar trebuie să lucrezi; trebuie să meditezi”. Minunea şi farmecul acelei zile a fost darul de a fi asistată de Sai Baba – de a avea ocazia să cer şi să fiu ascultată şi de a lăcrima pentru această profundă recunoaştere a Iubirii Divine. După ce mi-am aşezat capul pe picioarele sale, în semn de recunoştinţă (aşa cum este obiceiul în India), m-am întors acasă.

Dorind să împărtăşesc şi altora această experienţă care mi-a schimbat viaţa, am înfiinţat un Centru Sai Baba şi am continuat să lucrez şi să împărtăşesc minunile pe care le văzusem. Însă, o dată cu trecerea timpului, mi-am dat seama că nu puteam să menţin fluxul constant de pace şi de iubire pe care îl simţeam în prezenţa sa. Privind în urmă, am constatat că nu am înţeles pe deplin munca profundă de care aveam nevoie pentru a dobândi şi „a cultiva” o inimă pură.

Fiind căsătorită şi locuind în California de Nord, într-o casă construită de mine şi de soţul meu, sufeream de migrenă, încă din copilărie, şi de epuizare fizică. Şi cum afacerea mea în domeniul fotografiei arhitecturale era prosperă, am simţit o dorinţă inexplicabilă de a face mai mult. Întâlnirea întâmplătoare cu un prieten mi-a oferit informaţii despre un vindecător remarcabil din Brazilia. La sosirea în Abadiânia, după câteva săptămâni, am simţit că „sosisem acasă”.

Când am venit în faţa Entităţii (Dr. Augusto), pentru prima dată, şi l-am privit în ochi, m-am simţit ca şi cum aş fi privit chiar în inima lui Dumnezeu. Profund emoţionată, am stat la rând în acea dimineaţă, recunoscând aceeaşi iubire necondiţionată pe care o trăisem în India, cu mulţi ani în urmă. Indiferent câţi oameni ar fi la rând, aceste fiinţe extraordinare îşi fac timp să ne vadă pe fiecare dintre noi, prescriindu-ne plante medicinale, oferindu-ne sfaturi şi spunându-ne: „Vă ajut; nu vă faceţi griji; vă ajut”.

Ajutorul a venit în timp ce stăteam în faţa Entităţii (Dr. Augusto). Inima îmi bătea puternic, atunci când translatorul Casei m-a condus în faţa sa. Mi s-a spus că puteam cere orice doream. Doream vindecare fizică, dar m-am trezit spunând: „Vreau să-l cunosc pe Dumnezeu”. Translatorul m-a întrebat dacă sunt într-adevăr pregătită să primesc ceea ce am cerut. Fireşte că nu eram. Această întrebare mi-a schimbat complet viaţa. Treptat, am început să înţeleg inconştient că nu eram dispusă să fac munca lăuntrică cerută pentru o astfel de transformare. Nu-mi amintesc prea multe din ceea ce mi s-a spus în acea dimineaţă, în afară de ordinul blând al doctorului Augusto: „Luaţi loc în camera mea curentă şi lucraţi”. Îmi amintesc doar sentimentul profund de iubire şi lacrimile recunoaşterii care mă copleşeau. Nu mi se spusese cum să lucrez; nu erau reguli stabilite pentru meditaţie, contemplaţie sau rugăciune. Însă puteam să simt cum Entităţile lucrau alături de mine, folosindu-mi cadrul lăuntric pentru a mă călăuzi către acele momente uimitoare de auto-eliberare. În camera curentă, am început să cunosc aspecte îndelung negate ale propriei mele fiinţe. Am trăit regretul, bucuria şi adânca recunoştinţă în noua mea cale de auto-descoperire. Slujirea mea începuse.

În timpul sejurului meu aici, am fotografiat operaţiile fizice efectuate pe scena Casei. Atunci când m-am uitat la fotografii, pe display-ul camerei mele digitale, am observat anumite distorsiuni luminoase: raze de lumină radiind din cristalul aflat pe altarul de lângă Mediumul João, precum şi alte apariţii luminoase neobişnuite. Curând mi-am dat seama că fotografiile surprindeau energia spiritelor. Atunci când i-am arătat fotografiile lui Sebastian, secretarul Casei, era vizibil emoţionat, vorbind repede în portugheză. Heather mi-a tradus, explicându-mi că fotografiile erau un dar din partea Entităţilor. Heather mi-a spus că mi se permisese să surprind esenţa spiritelor. Entitatea a cerut ca fotografiile să fie înrămate şi aşezate în sala principală pentru a putea fi văzute de toţi. Ele au devenit o sursă de inspiraţie şi o dovadă palpabilă a energiei vindecătoare manifestate în Casa de Dom Inácio. Puţine lucruri ştiam despre imensele schimbări care aveau să aibă loc în viaţa mea exterioară, deoarece viaţa mea lăuntrică se schimbase ca urmare a chemării sincere a Entităţilor în ajutor.

Foarte fericită de noua mea viaţă, destul de prinsă în schimbările cerute de intrarea într-un univers necunoscut, aduc mulţumiri inimii lui Dumnezeu. Sunt profund recunoscătoare pentru sprijinul pe care Entităţile mi l-au dat de-a lungul procesului de vindecare personală. După ce am trecut de la viaţa mea confortabilă de aproape patruzeci de ani, de pe Coasta de Vest pe Coasta de Est, în căutarea „Sfântului Graal” (sau Sfântului Potir), am ajuns să-mi cunosc în mod repetat părţile mai întunecate ale vieţii mele şi am învăţat să o îndrăgesc şi să o înţeleg mai bine. Extinderea conştiinţei noastre până la nivelul subtilităţilor, cum ar fi întrebarea „Cine suntem de fapt?”, este ceea ce eu doresc să dăruiesc celorlalţi: să dăruiesc credinţă celor care se îndoiesc, speranţă celor bolnavi, slavă lui Dumnezeu şi Eului nostru Superior şi să manifest smerenie în faţa extraordinarei slujiri a Entităţilor şi a omului plin de compasiune care este Ioan al Domnului.

(De scanat planul de la pagina 66 şi apoi de introdus textul în limba română – de la stânga la dreapta şi de sus în jos)

Camera curentă a Entităţii Intrarea Casei

Camera curentă a Entităţii – Mediumi permanenţi

Camera curentă a mediumilor Infirmeria de recuperare Birouri

Sala de operaţii Scenă Sala video

Sala principală Depozitul de scaune cu rotile/Muzeu

Biroul lui Sebastian Birouri Bufet Magazin

Cantina (pentru supa gratuită) Zona grădinilor Farmacie

Camerele de tratament pe pat de cristale Biroul managerului

IOAN AL DOMNULUI 2

Capitolul 5

CASA DE DOM INÁCIO DE LOYOLA

Dragă João, prieten scump, Abadiânia este locul binecuvântat

al misiunii tale iluminate şi al păcii tale sufleteşti.

- Dr. Bezerra de Menezes, mesaj transmis prin Chico Xavier

După ce a petrecut mai mulţi ani în capitala federală Brasília, sub protecţia armatei, Mediumul João a început să călătorească din oraş în oraş, vindecând pe cei bolnavi. Autorităţile medicale s-au simţit din nou ameninţate. Mediumul João dorea de mult timp să aibă un sanctuar în care oamenii să poată veni pentru tratament.

În 1978, Entităţile i-au trimis Mediumului João un mesaj care i-a schimbat viaţa, prin intermediul veneratului său prieten şi mentor Francisco „Chico” Cândido Xavier. Chico a fost probabil cel mai prolific scriitor din lume care a tratat subiecte metafizice şi spiritiste. Aproape necunoscut în Europa şi în America de Nord, el a fost îndrăgit de brazilieni şi profund iubit de Mediumul João. Chico şi-a dedicat viaţa ajutorării săracilor. A scris peste patru sute de cărţi spiritiste bestseller, donând toate drepturile de autor pentru acţiuni caritabile.

Chico a primit mesajul psihografiat (transmis prin channeling, sub forma cuvintelor scrise) de spiritul lui Bezerra de Menezes, care l-a determinat pe Mediumul João să-şi stabilească un centru pentru practicarea activităţilor sale caritabile. Mesajul lui Menezes desemna minusculul oraş Abadiânia drept un loc potrivit pentru ridicarea sanctuarului. Era imperativ să aibă acces la o cascadă din apropiere. Urmând aceste instrucţiuni, Mediumul João a început să caute terenul destinat centrului.

Mediumul João nu a avut niciodată de gând să renunţe la Abadiânia, dar în 1993, o altă comunicare a venit prin intermediul lui Chico Xavier, care încorporase din nou spiritul lui Bezerra de Menezes, mesaj prin care se confirma faptul că Abadiânia era locul destinat pentru edificarea centrului de vindecare al Mediumului João. Mesajul spunea: „Prezado João, caro amigo, Abadiânia é o abençoado recinto da sua iluminada missão e de sua paz” (Dragă João, prieten scump, Abadiânia este locul binecuvântat al misiunii tale iluminate şi al păcii tale sufleteşti) – Chico Xavier, Uberaba, 18 septembrie 1993.

Mediumul João a închiriat o colibă primitivă, cu o singură cameră, lângă postul de poliţie din Abadiânia. Domnul Hamilton Pereira, primarul localităţii Abadiânia, a devenit prietenul lui João şi a hotărât să-i asigure o protecţie sigură vindecătorului. S-a dus direct la preşedintele Asociaţiei Medicale din Goiás, care deţinea o fermă de vite pe teritoriul oraşului. Domnul Hamilton a cerut o garanţie că Asociaţia Medicală îi va permite Mediumului João să practice munca lui spirituală, cu prevederea ca el să construiască un centru permanent în Abadiânia. S-a ajuns la o înţelegere şi siguranţa Mediumului João a fost garantată.

Puţin mai târziu, în acelaşi an, familia domnului Hamilton a donat terenul pe care se află acum Casa de Dom Inácio. Locul se afla într-o păşune, departe de centrul oraşului. A fost construită o clădire mică, modestă, iar Mediumului João i s-a permis, în cele din urmă, să lucreze fără interferenţe. Nu era electricitate în apropiere în acea vreme. Casa este situată într-o poziţie minunată, de unde se pot vedea dealurile şi văile din apropiere şi este centrată pe un vortex (un vârtej) natural de energie creat de stratul de cristale de cuarţ din subsol.

Casa a fost numită oficial Casa de Dom Inácio de Loyola (Casa Sfântului Ignatius de Loyola), în cinstea uneia dintre principalele Entităţi care îl călăuzeşte pe Mediumul João, Dom Inácio de Loyola sau, mai scurt, Dom Inácio. Culorile casei sunt albastru deschis, asemenea cerului, şi albul, urmând solicitarea explicită a lui Dom Inácio, într-o viziune transmisă Mediumului João. Dom Inácio de Loyola a fost întemeietorul Ordinului Iezuit sau al Însoţitorilor lui Iisus (Apelativul Dom exprimă mai mult respect decât Mr. şi este similar cu Sir).

Mama Domnului Hamilton, Dona Rosinha, a construit prima pousada pentru vizitatori, alături de poarta din faţă a Casei. Purta numele ei şi acum este cunoscută drept Pousada Santa Rita.

Mediumul João locuieşte în Anápolis, la treizeci şi cinci de kilometri (21 de mile) distanţă de Casă. El este proprietarul a două ferme de vite şi are un parteneriat în exploatarea unei mine de aur şi a unei mine de smaralde. Copilăria în condiţii de sărăcie şi munca fizică grea din adolescenţă l-au ajutat să devină la maturitate un întreprinzător şi un fermier de succes. El este extrem de conştient că munca lui spirituală are nevoie să fie sprijinită financiar prin proiectele sale de afaceri. Îşi ia rareori o vacanţă, pentru că este într-un ciclu continuu de activităţi pentru sprijinirea misiunii sale. Mediumul João lucrează în Casa de Dom Inácio în zilele de miercuri, joi şi vineri. De mai multe ori pe an, el merge la o Casă afiliată din sudul Braziliei şi în alte state. Pleacă pentru aceste şedinţe, cu avionul, vineri noaptea şi efectuează tratamente în masă în zilele de sâmbătă, duminică şi luni, călătorind spre Casă în ziua de marţi, pentru a-şi putea relua activităţile din Abadiânia, începând cu ziua de miercuri. De asemenea, a călătorit în multe alte ţări, cum ar fi Peru, Portugalia, Germania, Statele Unite ale Americii, Grecia şi Noua Zeelandă, întorcându-se întotdeauna la Abadiânia pentru şedinţele regulate ale Casei de Dom Inácio.

Mediumul João are o statură impunătoare. Are peste 1,80 m înălţime (şase picioare), are o ţinută aleasă şi o sensibilitate deosebită, pornită din smerenie. Ochii săi limpezi, albaştri, strălucesc atunci când lucrează, dar pot să-şi schimbe culoarea în cursul încorporării unei Entităţi. Atunci se schimbă şi trăsăturile sale fizice. De exemplu, când este încorporat Dom Inácio, Mediumul João şchiopătează şi caută sprijinul cuiva, în timp ce merge. Asta datorită faptului că Dom Inácio a fost rănit grav de un proiectil de tun la picior, în secolul al XVII-lea. Ochii lui Dom Inácio par mult mai mari şi de un albastru mai închis decât ai Mediumului João şi emană o atât de puternică transmisie de iubire de la această Entitate, încât rareori vezi ochi care să nu lăcrimeze atunci când încorporează. Uneori, părul Mediumului João pare să fie mai des sau mai rar, în funcţie de spiritul care este încorporat. Ocazional, o Entitate îşi face cunoscută identitatea. Mai des, Entităţile pot fi identificate prin atributele şi trăsăturile lor deosebite, prin comportamentul şi felul lor de a vorbi.

Entităţile au propria lor personalitate, unică. Entităţile încorporate mai frecvent pot fi recunoscute şi adeseori se identifică ele însele. Dr.Augusto, de exemplu, îşi anunţă singur prezenţa, cu autoritate: „Sunt Dr. Augusto de Almeida!” Alte Entităţi din falanga doctorului Augusto îl onorează atunci când sunt încorporate, spunând într-un limbaj de modă veche: „Salutare Dr. Augusto!” Dr. Augusto pare să fie foarte elevat, fiind foarte cinstit şi respectat de membrii grupului său. O Entitate i-a cerut lui Karen să-i facă o fotografie şi, când Heather a întrebat: „Cum te cheamă, Părinte?”, răspunsul a fost: „Iubire!”.

Altă dată, cineva a dorit să ştie numele Entităţii. Când a întrebat, i s-a răspuns: „Nu contează numele meu. Sunt din falanga lui Dom Inácio. Toţi fiii Casei au cinstea să-l vadă pe Dom Inácio. Nu sunt vrednic să-i îngenunchez la picioare”. Acela era desigur un spirit foarte elevat, care nu era interesat să fie recunoscut. Nu ştim foarte exact care din cele peste treizeci şi cinci de Entităţi era, însă Capitolul 9 ne oferă puţinele cunoştinţe despre Entităţile care se încorporează cel mai frecvent. De asemenea, Entităţi feminine se încorporează în trupul Mediumului João, dar în acest caz, tonul vocii nu i se schimbă. În diferite situaţii, Entităţile iau locul una alteia, intrând şi ieşind din trupul Mediumului João de mai multe ori în timpul unei singure şedinţe. După zdruncinătura de la începutul încorporării, înlocuirile sunt simultane şi ceva mai line, iar observatorii nu sunt de obicei conştienţi că ele au loc.

Heather vorbeşte despre o interacţiune specifică cu Entităţile:

Odată discutam despre boala Lyme în Statele Unite cu Entitatea încorporată. Am spus că această boală este transmisă de o căpuşă minusculă şi că este epidemică. Adăugând faptul că ştiam mulţi oameni, inclusiv copii, care sufereau de această boală, am cerut ajutor. Entitatea mi-a spus că o să aibă o loţiune special preparată şi că îmi va arăta cum să o aplic. Mi-a cerut să revin săptămâna următoare.

Când am venit în faţa Entităţii, peste o săptămână, şi am întrebat despre loţiunea specială, mi-a spus să mă aşez în camera curentă. Apoi mi-am dat seama că acea Entitate nu recunoscuse solicitarea mea. Prima Entitate încorporată căreia îi vorbisem trebuie să fi fost Dr. Oswaldo Cruz, iar în acea zi era o Entitate diferită.

Cu ocazia următoarei mele călătorii la Abadiânia, am adus o fotografie a persoanei afectate de boala Lyme în faţa Entităţii. În timp ce mă apropiam, mă gândeam: Dr. Augusto este cel încorporat, însă Dr. Cruz este cel care mă va ajuta în această problemă. Am arătat fotografia Entităţii şi i-am explicat preocupările mele legate de boala Lyme. Entitatea mi-a dat o reţetă şi mi-a spus la revedere.

Nu făcusem mai mult de trei paşi, atunci când m-a chemat înapoi. Entităţile se schimbaseră şi acum era încorporat Dr. Oswaldo Cruz. „Ai dreptate, fiică. Eu, nu dr. Augusto, sunt cel care te ajută în acest caz. Mă duc să-ţi aduc o reţetă. Se unge pielea aşa (mi-a arătat cum să procedez) şi să nu spui nimănui ingredientele”. Mi-a spus să aştept, în timp ce a trimis după Antão. Apoi i-a dat lui Antão lista cu plantele medicinale pe care trebuia să le găsească pe câmp şi i-a explicat cu atenţie cum să prepare un litru de loţiune. Nu pot să dau reţeta respectivă, deoarece anumite expresii, prescripţii şi mantre trebuie păstrate confidenţial, pentru a nu risipi puterea şi sanctitatea informaţiilor.

* * *

Mediumul João a suferit, în anul 1987, un atac cerebral, care l-a lăsat parţial paralizat pe o parte a corpului. Ochii şi mâinile păreau atrofiate, înţepenite şi cumva deformate. Totuşi, în timpul încorporării, trupul lui părea la fel de sănătos cum fusese înainte de atacul cerebral. Într-o zi, Entitatea s-a încorporat şi a efectuat o operaţie pe trupul Mediumului João, tăindu-l în partea stângă, mai jos de stern. După această operaţie, Mediumul João a revenit la starea normală de sănătate, pe care o avusese înainte de atacul cerebral şi pe care o are şi astăzi. Mediumului João i se face rău şi leşină la vederea sângelui, ceea ce este desigur o confirmare că el nu este „prezent” în timpul încorporării – nici măcar cu acea ocazie în care „el” se opera pe sine, aflat în interiorul Entităţii.

În iulie 2004, Mediumul João i-a cerut prietenului său de încredere Hamilton să preia funcţia de manager al Casei de Dom Inácio. El avusese anterior o carieră politică îndelungată şi de succes, iar acum avea o slujbă bine plătită şi locuia în oraşul Goiânia, atunci când a răspuns solicitării prietenului său şi s-a mutat din nou în Abadiânia.

Domnul Hamilton vorbeşte despre Mediumul João:

Abadiânia datorează dezvoltarea şi prosperitatea de astăzi acestui om extraordinar. Foarte necesarul progres şi extinderea oraşului au avut loc numai datorită prezenţei Mediumului João. A fost un influx de noi rezidenţi, care şi-au construit locuinţe şi au început noi afaceri. Mediumul João susţine multe proiecte în acest oraş, în special unele destinate forţelor de poliţie şi de securitate. Doar în ultimii doi ani, a donat patru motociclete poliţiei civile. Donează cu generozitate celor nevoiaşi, oferind pachete cu ajutoare în întreaga regiune şi asigură fonduri pentru proiecte în domeniul educaţiei şi construcţiilor. De asemenea, asigură locuri de muncă în Casa de Dom Inácio, la cantinele pentru săraci şi în fermele sale. În acest an, a deschis o altă cantină pentru săraci lângă primărie. Îl înţeleg pe acest om bun, generos şi complex, şi cred că este important pentru mine să rămân alături de al. Am acceptat această funcţie, pentru că îmi cinstesc şi îmi iubesc prietenul. Ne cunoaştem de peste treizeci de ani. Misiunea lui nu este una uşoară şi sper să-i mai uşurez o parte din poveri.

Supă spirituală

Aparecida Rosa Reis şi soţul ei Mario au sosit la Casa de Dom Inácio pentru tratament, în 1978. Aparesida era grav bolnavă şi foarte slăbită. Fusese diagnosticată cu cancer la ovare şi uter şi pierdea sânge în mod constant. Avea de înfruntat un viitor sumbru. Entităţile i-au cerut să rămână o perioadă nedeterminată de timp pentru a fi tratată. A închiriat o cămăruţă în apropiere de Casă şi pregătea masa pentru ea şi soţul ei.

După un timp, a început să trimită diferite feluri de mâncare Mediumului João, care s-a bucurat şi a dorit să o întâlnească. (Entitatea o trata, nu Mediumul João, care nu avea amintiri personale privind şedinţele ei de vindecare). Mediumului João a insistat să-i furnizeze ingredientele pentru mâncărurile preparate. Pe măsură ce Aparecida se vindeca şi prindea puteri, João i-a dat vase mai mari, cantităţi mai mari de ingrediente şi a invitat-o să gătească pentru membrii Casei. Mâncarea pregătiră de ea era destul de bună şi ea realiza o combinaţie sănătoasă, folosind carne, pui, orez, leguminoase şi legume. Mâncarea era atât de delicioasă, de fapt, încât într-o zi, membrii Casei au mâncat prea mult şi erau apatici şi somnoroşi la şedinţa de după-amiază. Entitatea a hotărât ca masa de la miezul zilei să fie înlocuită cu o supă mai consistentă, care ar fi mai uşor digerabilă. De atunci, s-a servit supă după şedinţele de dimineaţă.

Cuvintele de despărţire pe care Entităţile le spun atunci când părăsesc trupul Mediumului João sunt întotdeauna o invitaţie de a face astfel încât fiecare să primească supă şi agheasmă. Totuşi, cantitatea de supă nu este pregătită doar pentru oaspeţii Casei. Oricui îi e foame şi vrea să mănânce o poate face. O masă de prânz completă este oferită întregului personal al Casei şi se prepară întotdeauna mai multă mâncare, pentru voluntari şi pentru oaspeţii Mediumului João. El nu poate suporta gândul ca cineva să rămână flămând, astfel încât este întotdeauna mai multă mâncare disponibilă. Există o bucătăreasă a cărei singură obligaţie este să pregătească supa. Legumele sunt curăţate marţi dimineaţa şi voluntarii sunt întotdeauna bineveniţi să ajute. În fiecare dimineaţă, bucătăreasa numără rândurile ocupate cu oaspeţi din sala principală şi din camerele curente, pentru a aproxima numărul celor care vor servi supă. Pe 31 iulie, de ziua Sfântului Ignatius de Loyola, de exemplu, ea dublează sau chiar triplează cantitatea. Bucătăreasa care prepară supa găseşte remarcabil faptul că atunci când găteşte supa acasă, cu exact aceleaşi ingrediente, nu are acelaşi gust cu supa pregătită în Casa de Dom Inácio. Supa este special impregnată cu energie de către Entităţi şi acesta este un alt aspect al procesului de vindecare. Entităţile le cer tuturor oaspeţilor să se odihnească în linişte în camerele lor şi să nu părăsească hotelurile timp de douăzeci şi patru de ore după ce au fost supuşi unor operaţii chirurgicale. Atunci când planificaţi o călătorie la Casa de Dom Inácio, asiguraţi-vă că aţi anunţat pousada sau hotelul în care vă odihniţi după operaţie. Supa vă va fi trimisă în cameră, astfel încât să nu pierdeţi nici o zi din procesul de vindecare.

În afara supei oferite în Casă, Mediumul João mai distribuie peste 80.000 de porţii de supă la cantinele sale pentru săraci, aflate în alte localităţi din Brazilia.

Mediumul João Teixeira de Faria concluzionează:

Cu peste douăzeci şi opt de ani în urmă, am înfiinţat Casa de Dom Inácio pe pământul localităţii Abadiânia – acest pământ binecuvântat în care Dumnezeu m-a aşezat să-mi îndeplinesc misiunea. Sunt doar un instrument în mâinile sale divine. Dumnezeu, în infinita sa bunătate şi compasiune, permite Entităţilor de lumină să vă asigure vouă, fraţii şi surorile mele, vindecare şi mângâiere.

Am fost căutător de pietre preţioase şi ştiu că piatra preţioasă trebuie să sufere un proces de tăiere şi de şlefuire pentru a-şi dezvălui frumuseţea. Dacă vedem o gemă în starea ei naturală, nu-i putem aprecia valoarea, dar odată şlefuită, îi este pusă în evidenţă splendoarea. Fiecare fiu şi fiică este un diamant rar al creaţiei, dar trebuie şlefuit, ceea ce implică durere şi suferinţă, pentru împlinirea misiunii înalte a fiecăruia şi pentru atingerea stării potrivite de conştiinţă.

Lumea trece prin mari transformări, generând, prin urmare, mari suferinţe, astfel încât trebuie să ne punem încrederea şi credinţa în Unica Fiinţă Supremă, care este Dumnezeu.

În concluzie, vă transmit ca mesaj cuvintele lui Iisus Hristos din Evanghelia după Ioan (15, 12): „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit Eu pe voi”.

(Legendele fotografiilor cuprinse între paginile 74 şi 75)

Nota Editorilor: Neclaritatea unor fotografii reprezintă de fapt „energia spiritului” surprinsă de cameră şi nu este un artificiu obţinut prin focalizarea nepotrivită a imaginii. Pentru a vedea întreaga serie de fotografii din Casa de Dom Inácio, vă rugăm vizitaţi sau .

João de Deus, cu numele complet João Teixeira de Faria, s-a născut în Cachoeira da Fumaça, Statul Goiás (acum Cachoeira de Goiás), Brazilia. O fotografie a Mediumului João în jurul vârstei de 17 ani, la începutul misiunii sale de vindecare

Mediumul João în jurul vârstei de treizeci şi cinci de ani, însoţind-o pe mama sa, Dona Iuca, la biserică. A fost deosebit de devotat mamei sale

Ana Keyla Teixeira Lorenço, soţia Mediumului João, şi-a dedicat viaţa sprijinirii soţului ei, misiunii sale şi Casei

Mediumul João mănâncă pepene şi bea apă de cocos la prăvălia de la marginea şoselei, în oraşul copilăriei sale, Itapaçi, la vreo patru ore de mers cu maşina de la Abadiânia

Casa copilăriei Mediumului João

Mediumul João îşi coase şi îşi calcă hainele în locuinţa sa din Anápolis

Mediumul João repară şi coase hainele Anei la o maşină de cusut pe care a răscumpărat-o, după ce o vânduse cu treizeci şi cinci de ani în urmă

Grădinile tropicale luxuriante ale Casei de Dom Inácio, în care vizitatorii pot medita în linişte

Vedere de pe terasa Casei de Dom Inácio, de unde vizitatorii se pot bucura de minunate privelişti la apusul soarelui şi pot asculta cântecele păsărilor braziliene

La solicitarea doctorului Augusto de Almeida, cascada sacră Cachoeira de Lázaros, din apropierea Casei, a fost fotografiată (deşi acolo sunt plăcuţe cu semnul „Fotografiatul interzis”), pentru ca oricine să poată vedea energia pe care o radiază

Scaunul Entităţii, în care Mediumul João stă în timp ce milioane de oameni trec prin faţa lui pentru vindecare

Mediumul João dă mâna cu Martin, în timp ce încorporează fiinţa care îi va folosi trupul pentru vindecare

În timpul încorporării unei Entităţi, trupul Mediumului João începe să se cutremure, în timp ce îşi părăseşte conştient trupul şi lasă Entitatea să intre, gata să desfăşoare procedurile de vindecare pentru şedinţa din acea zi

Dr. Augusto a observat că această fotografie a spiritului „arată puterea acestui cristal, care a fost scos de la adâncimea de doisprezece metri”

Heather Cumming traduce discuţia dintre Mediumul João şi un vizitator al Casei, care ţine în braţe un copilaş. Fotografia nu este greşit focalizată, ci surprinde vârtejurile energetice folosite pentru vindecare

Triunghiul din sala principală, unde oamenii îşi pun capul, se roagă şi aşează mesaje şi imagini. În timp ce vizitatorii îşi odihnesc capul pe acest triunghi, ei pot simţi cum cerul atinge pământul, un portal se deschide şi lumina se revarsă

Prima dintr-o serie de trei fotografii care surprinde energia manifestată în timpul unei operaţii chirurgicale. În această fotografie, capul bărbatului acoperă faţa lui Iisus, în timp ce Heather îi ţine cămaşa ridicată, pregătindu-l pentru operaţie

În timp ce Entitatea începe operaţia chirurgicală, o lumină galbenă radiază din icoana lui Iisus, aflată în spatele pacientului

Observaţi cum culoarea de deasupra capului pacientului se estompează spre sfârşitul operaţiei

Expresia calmă a pacientei arată că nu o doare, în ciuda faptului că Entitatea tocmai a introdus şi a răsucit în nasul ei un cleşte chirurgical Kelly de 6 inci (15 cm). Cleştele fusese anterior înfăşurat în vată îmbibată în agheasmă

În timp ce cleştele Kelly este scos, putem vedea energia care radiază din capul şi din mâinile Entităţii. Entităţile au confirmat faptul că până la nouă afecţiuni pot fi tratate prin acest tip de procedură

Francisco Xavier spălându-şi mâinile după operaţie. Adeseori sângele dispare înainte ca el să aibă timp să se spele pe mâini

Entitatea Doctorului Augusto, concentrată asupra muncii sale

Icoana de altar a lui Dom Inácio, realizată de Sirlei Lerner, se află deasupra scaunului Entităţii. Despre povestea Sirlei în capitolul 10

Această pictură reproduce chipul doctorului Augusto de Almeida în viaţa sa trecută. El a trecut în lumea spiritelor în 1908. A se vedea capitolul 9, despre „Spiritism şi Entităţi”

Aproximativ 2.500 de oameni aşteaptă să fie văzuţi de Entitate în Atlanta, Georgia, în aprilie 2006

Sala curentă a Entităţii, în Atlanta, Georgia, unde oamenii sunt aşezaţi să primească şi să ofere energie pentru vindecare

Capitolul 6

SALA PRINCIPALĂ ŞI CAMERELE CURENTE

Egoismul ne face să vedem competitori în fiecare om.

Fraternitatea găseşte fraţi şi surori în toţi oamenii.

- Chico Xavier

Capacităţile extraordinare şi dedicaţia manifestată de Mediumul João şi de falanga de spirite pline de compasiune pe care el le încorporează au fost studiate şi testate prin metode ştiinţifice.[7] Filme documentare de televiziune, prezentări media şi cărţi au conştientizat acest fenomen miraculos pentru milioane de oameni, care altfel nu ar fi putut auzi de el. Mii de oameni vin din lumea întreagă pentru a cere ajutor şi alinare. Vin din toate categoriile sociale şi au toate tipurile de afecţiuni, iar multora dintre ei li s-a spus că au boli terminale sau incurabile. De asemenea, vin mulţi oameni care caută elevare şi transformare spirituală. Un şir continuu de doctori, oameni de ştiinţă, specialişti în fizica cuantică, politicieni, profesori, actori şi realizatori de film din toată lumea au fost trataţi de Entităţi. Omenii celebri şi cei obişnuiţi, indiferent de culoarea pielii, de credinţă şi apartenenţă religioasă, sunt trataţi fără favoritism.

SALA PRINCIPALĂ

Clădirea centrală a Casei este o sală mare de întrunire. În zilele de miercuri, joi şi vineri, toţi vizitatorii se adună în această „Sală principală”, la ora 8:00 dimineaţa şi 2:00 după-amiaza, fiind îmbrăcaţi în haine albe, deoarece albul favorizează vizibilitatea câmpului energetic sau aura. Negrul sau alte culori închise îngreuiază vederea trupurilor noastre de către Entităţi şi, prin urmare, desfăşurarea activităţii de vindecare.

Sebastian începe prin a conduce spunerea cu voce tare a rugăciunii Tatăl nostru. Această rugăciune universală serveşte ca mijloc de concentrare şi de focalizare. Rugăciune în grup creează un curent care se extinde şi îi susţine pe toţi cei prezenţi. Fiecare persoană este o rază a acestei forţe creatoare a vieţii, pe care o numim Lumină, Prana, Qi sau Ki. Fiecare persoană este ca o singură rază de lumină. O sută de raze devin un lanţ puternic sau un curent de lumină. Cuvântul corrente înseamnă, în limba portugheză, „lanţ” sau „curent”, ca în cazul electricităţii. Toţi cei care se roagă sau meditează împreună sunt conectaţi în acest mare lanţ. În Casa de Dom Inácio, această procedură este numită menţinerea curentului. Atunci când cineva este focalizat în rugăciunile şi meditaţiile sale, Entităţile îşi pot utiliza mai bine energia vindecătoare.

Păstraţi-vă intenţia de a dărui tuturor iubire şi tot ce este mai bun, în timp ce staţi în camera curentă. Dacă simţiţi că vă „fuge mintea”, repetaţi pur şi simplu această intenţie. Nu deschideţi ochii şi nici nu încrucişaţi mâinile şi picioarele. Entităţile simt scăderea energiei atunci când faceţi astfel şi acest lucru rupe lanţul conştiinţei şi face ca activitatea Entităţilor să devină mai dificilă. Când curentul se defocalizează ori slăbeşte, el poate provoca dureri celor aflaţi sub tratament. De asemenea, poate provoca dureri fizice în trupul Mediumului João şi al altor mediumi din Casă. Un curent puternic, bine focalizat, ne aduce pe fiecare dintre noi într-o stare mai înaltă de conştiinţă. Toate diferenţele noastre individuale sunt depăşite atunci când ne contopim într-o stare de Unitate. În acest fel, participăm cu toţii la co-creaţie: o colaborare deschisă, aflată în desfăşurare, cu Entităţile, în cadrul căreia ne concentrăm pe singura intenţie de a sluji şi de a dărui tot ce este mai bun tuturor.

Curând Sebastian le cere tuturor celor cărora li s-a spus că vor fi supuşi unor operaţii spirituale să formeze un rând. El îi însoţeşte în sala de operaţii, alăturată Sălii principale, unde se aşează pe bănci ori se odihnesc pe paturi, cu ochii închişi. Urmând îndrumările primite de la mediumii Casei, pacienţii se pregătesc pentru operaţii chirurgicale invizibile sau fizice.

În timp ce spune Rugăciunea Iubirii Aproapelui Caritas, Mediumul João încorporează o Entitate – de obicei în camera sa curentă şi uneori în Sala principală. Întrând în transă completă, conştiinţa sa obişnuită este suspendată, iar corpul său devine un vas pentru Entităţi. Atunci când este „în entitate”, statura sa, privirea şi vorbirea sa sunt clar diferite de cele ale omului João. Toţi cei prezenţi simt iubirea şi puterea care se revarsă prin el, afirmând „posedarea” sa benefică de către Entitatea spirituală. Aşa cum ne reaminteşte mereu Ioan al Domnului: „Eu nu vindec pe nimeni; Dumnezeu vindecă. Eu sunt doar vasul”. După aproximativ zece minute, Entitatea spune o rugăciune în limba portugheză, intră în sala de operaţii şi declară: „În numele lui Dumnezeu, operaţia s-a încheiat”.

Entitatea se întoarce apoi în cea de-a doua cameră curentă şi se aşează într-un balansoar de lemn. Alături de el se află un aranjament mare din cristale, pe o masă simplă, care serveşte drept altar. Masa are şi un sertar, în care se păstrează tăvile cu instrumente pentru operaţiile fizice. Entitatea îşi ia stiloul şi începe ziua cu solicitarea: „Aduceţi fiii din rândul celor veniţi a doua oară”. Pacienţii din rândul celor veniţi a doua oară se adună, sunt număraţi şi se duc la prima cameră curentă.

PRIMA CAMERĂ CURENTĂ: Şcoala Mediumului

Prima cameră curentă este adesea numită şi şcoala mediumului, fiind locul în care participanţii învaţă să-şi amplifice capacitatea de a canaliza, de a transmite lumina şi de a păstra intervalul necesar, în timp ce primesc şi dăruiesc energie. Mediumii Casei folosesc imagini şi rugăciuni pentru a-i ajuta pe vizitatori să-şi focalizeze intenţia şi să-şi aprofundeze înţelegerea spirituală implicată în această lucrare. Sunt permanent doi mediumi în această cameră. Ei locuiesc în apropiere şi, fiind vindecaţi, se întorc să slujească. Sunt aproximativ şaizeci de mediumi în Casă, slujind în orice moment prin menţinerea curentului.

Trecerea prin prima cameră curentă este ca o trecere printr-o maşină de spălat spirituală; fiecare este îmbăiat în lumina spirituală în această trecere. Câmpul energetic al fiecărei persoane este curăţat la toate nivelurile, în timp ce se acordă cu frecvenţa înaltă a curentului. Acum e momentul în care fiecare persoană priveşte în lăuntrul propriei fiinţe şi îşi afirmă intenţia de a se vindeca. Este momentul în care se cere Entităţilor să meargă la rădăcina cauzei care determină blocarea sănătăţii şi a vitalităţii. Cu această simplă cerere de ajutor, le dăm Entităţilor permisiunea de a începe lucrarea spirituală în colaborare cu dorinţa de împlinire a fiecărei persoane. Vindecarea nu are loc în timp ce stăm la rând sau în faţa Entităţii. Ea are loc în timp ce stăm în curent, cu ochii închişi, cu mintea şi cu sufletul focalizate pe legătura cu Sursa. Fiecare dintre noi primeşte puteri prin revelarea directă de către Entităţi, în timp ce stăm în curent. Aceasta este ocazia oferită de Entităţi de a ne putea dezvolta discernământul individual prin rugăciune şi meditaţie: stând nemişcaţi şi conectându-ne cu înţelepciunea noastră lăuntrică. Informaţiile necesare pentru vindecarea noastră vin sub diferite forme: viziuni (clarviziune), sunete (claraudiţie), culori, miresme, vibraţii şi chiar prin amintiri. În timp ce învăţăm să ascultăm şi avem încredere în această comunicare, se stabileşte în noi călăuzirea Entităţilor, iar noi ne reconectăm cu propria noastră Divinitate. Această conştiinţă extinsă este temelia vindecării şi mulţi oameni se întorc din Casa de Dom Inácio cu o pace lăuntrică pe care nu au cunoscut-o înainte. Fiecare persoană a învăţat, prin experienţă directă, cum să se despovăreze de propriile afecţiuni fizice şi emoţionale.

A DOUA CAMERĂ CURENTĂ: Camera curentă a Entităţii

Una câte una, fiecare persoană trece prin faţa Entităţii şi este scanată de spiritele care vor permite vindecarea. Pentru unele, efectul este imediat – pentru altele, vindecarea se desfăşoară în timp. Celor mai mulţi oameni li se cere să revină. Fiecare persoană este văzută ca o hologramă, atunci când stă în faţa Entităţii, care o vede la nivel energetic, ceea ce permite Entităţii accesul instantaneu la orice aspect al „istoriei” fizice, emoţionale şi spirituale a persoanei, deoarece boala este în primul rând o „in-dispoziţie” a spiritului. Având permisiunea şi numai pentru cel mai mare bine al fiinţei, Entităţile încep procesul de vindecare la toate nivelurile. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru acţiunile noastre. Doar prin disponibilitatea de a avea încredere şi de a ne lăsa în voia lui Dumnezeu ne vindecăm. Aşa cum spunea Mediumul João: „Aici nu e vorba de magie. Aici practicăm Iubirea lui Dumnezeu”.

Entitatea poate prescrie plante medicinale, vă poate invita să staţi în camera sa curentă, vă poate trimite în prima cameră curentă sau vă pregăteşte pentru operaţie. Pregătirea pentru operaţie poate cuprinde o perioadă de meditaţie în camerele curente, terapie în patul cu cristale sau deplasarea la cascadă (a se vedea capitolul 7). Prezenţa în continuare a unei persoane în camera curentă a Entităţii este permisă doar la cererea Entităţii. De obicei, invitaţia este valabilă pentru o perioadă de douăzeci şi patru de ore. Vizitatorii se întorc apoi în rândul care trece a două oară, pentru a primi următoarele instrucţiuni. Mediumilor Casei li se spune adeseori să stea în curent perioade extinse de timp. Uneori Entitatea vă poate cere să vă aşezaţi în sala de operaţii sau în prima cameră curentă. Fiecare din aceste încăperi este la fel de importantă şi de vitală în menţinerea echilibrului, armoniei şi înaltei frecvenţe a energiei necesare vindecării. Pentru a cinsti Entitatea şi a asigura cea mai înaltă vindecare, este important să urmăm protocoalele, mergând în oricare din camerele curente către care suntem îndrumaţi.

Camera curentă este un banchet spiritual, care trebuie respectat prin acceptarea de bunăvoie a standardelor stabilite de Entităţi. În aceste camere, trebuie să ne păstrăm concentrarea la acelaşi nivel şi tuturor vizitatorilor li se cere să urmeze diferitele protocoale adecvate fiecăruia. Odată, Entitatea s-a ridicat, s-a dus în sala mică de operaţii, s-a aşezat pe o bancă şi a continuat să aştepte trecerea oamenilor din rând prin faţa sa şi să scrie reţete. Când a fost întrebată dacă e vreo problemă în camera sa, a răspuns: Nimeni nu se concentrează în cealaltă cameră. Oamenii stau cu ochii deschişi şi nu sunt focalizaţi, aşa încât lucrez de aici. Energia este mai puternică”.

O dată ce aţi întâlnit Entităţile, ele vor începe să vă re-acordeze oriunde aţi fi, indiferent de camera în care sunteţi. Lucrarea continuă şi atunci când sunteţi în camera de hotel şi după ce vă întoarceţi acasă. Puteţi restabili oricând legătura cu Entităţile prin meditaţie şi rugăciune. Nu sunteţi niciodată singuri, deoarece familia spirituală a Casei de Dom Inácio vă susţine cu iubire oriunde în lume.

CONECTAREA LA CURENT

O frecvenţă înaltă de energie pozitivă este transmisă atunci când oamenii sunt împreună în camerele curente. Gândurile pozitive şi rugăciunile mediumilor sprijină reciproc grupul, fiecare intrând în rezonanţă şi în coerenţă cu conştiinţa divină. În loc să vă concentraţi pe boală sau pe durere, concentraţi-vă pe imaginea stării de bine. Vizualizaţi-vă întregi şi deplini – dansând, cântând la un instrument sau vocal, jucându-vă sau alergând de-a lungul plajei – toate lucrurile pe care v-ar plăcea să le faceţi. Folosiţi-vă toate simţurile fizice pentru a crea o imagine mentală, o viziune a dorinţelor manifestate deja. Energizaţi-vă imaginea mentală şi echilibraţi orice dizarmonie focalizându-vă pe ceea ce vă aduce bucurie. Veţi începe să zâmbiţi şi veţi simţi o veselie, o bună dispoziţie lăuntrică. Această înflăcărare lăuntrică este cea care vă înalţă conştiinţa şi frecvenţa în rezonanţă divină. O dată ce sunteţi în armonie vibraţională cu Divinitatea, concentraţi-vă pe primirea şi dăruirea de energie divină. Declaraţi că vindecarea dumneavoastră are loc deja. Gândurile şi imaginile pozitive amplifică mult curentul şi ajută Entităţile, care se bazează, în lucrarea lor, pe această energie pozitivă, cu frecvenţă înaltă.

Curentul este asemenea unei orchestre care interpretează o simfonie minunată. Entitatea este dirijorul, care ne conduce, în timp ce noi cântăm împreună în perfectă armonie. Dar atunci când cineva îşi încrucişează braţele sau picioarele sau când altcineva deschide ochii, armonia este afectată. Tempo-ul se pierde. Dacă începeţi să nu vă simţiţi bine, păstraţi-vă calmul cu iubire şi compasiune, ieşiţi în linişte şi duceţi-vă în grădină, aşezaţi-vă pe o bancă ori sub un copac. Bucurându-vă de aerul proaspăt, de miresmele pământului şi de cântecul păsărilor, reconectaţi-vă la curentul naturii. Închideţi ochii şi vizualizaţi-vă cum vă răcoriţi sub o cascadă de lumină, care curge prin toate celulele dumneavoastră, conectându-vă la curent. În acest fel, data viitoare când veţi sta în camerele curente, veţi deveni un instrument mai bine acordat. Amintiţi-vă că orice disconfort aţi resimţi ar putea să fi fost activat de Entităţi pentru a vă ajuta să păstraţi legătura cu durerea emoţională şi pentru a o înlătura.[8]

SALA DE OPERAŢII

Când sunteţi invitaţi să faceţi o operaţie chirurgicală, de obicei aceasta se efectuează în sala de operaţii. Există două feluri de chirurgie spirituală: invizibilă şi fizică. Trupul nu este atins fizic în cursul unei operaţii invizibile şi majoritatea oamenilor aleg această posibilitate. Entităţile urmează anumite criterii pentru chirurgia fizică. Ea este oferită între optsprezece şi cincizeci şi trei de ani. Cei care suferă de epilepsie, de boli de inimă, de diabet sau care urmează chimioterapie sau radioterapie nu sunt eligibili. Nu există o diferenţă între chirurgia fizică şi cea invizibilă efectuată în Casa de Dom Inácio. Cei care doresc chirurgie fizică declară adesea că au nevoie de o dovadă palpabilă a procesului de vindecare. Până la nouă operaţii chirurgicale diferite pot fi efectuate simultan de către Entităţi. Operaţiile chirurgicale fizice pot cuprinde şi introducerea în cavitatea nazală a unui dispozitiv hemostatic cu vată îmbibată în agheasmă. De asemenea, ochiul poate fi răzuit cu un cuţit. Acest tip de operaţie nu este doar pentru tratamentul unei afecţiuni oculare, deoarece ochiul reflectă întregul organism. Astfel, prin răzuirea ochiului pot fi vindecate alte părţi ale corpului. Entităţile pot să înlăture fizic anumite tumori în cursul operaţiilor.

CEI CARE AU VENIT PENTRU PRIMA DATĂ, PENTRU A DOUA OARĂ ŞI LA CONTROL

Rândul celor care au venit pentru prima dată este format din oameni care întâlnesc entitatea pentru prima dată. Rândul celor care vin pentru a doua oară este format din cei care au mai vizitat anterior Entitatea. Întotdeauna treceţi în rândul celor veniţi a doua oară după prima şedinţă cu Entitatea. Dacă nu aţi mai fost fizic în Casă, dar altcineva a prezentat Entităţii fotografia dumneavoastră, puteţi considera că aţi fost deja văzut(ă)”. Deci, ar trebui să treceţi tot în rândul celor veniţi a doua oară, la prima vizită în casă. Rândurile de la ora 8:00 dimineaţa şi 2:00 după-amiaza sunt pentru cei care au trecut deja prin faţa Entităţii şi li s-a cerut să revină într-un alt moment. Pot fi mai multe motive pentru asta. O altă Entitate ar trebui să vadă persoana respectivă sau Entitatea ar putea să grăbească trecerea rândului pentru a proteja trupul Mediumului João, care se poate să fie prea obosit. În sfârşit, rândul pentru control este format din oameni care au suferit operaţii chirurgicale fizice sau spirituale şi revin după opt zile, pentru a fi revăzuţi de Entităţi. Această procedură permite Entităţilor să vadă cum a evoluat vindecarea, să scoată firele şi să adapteze tratamentul. La fel procedează medicii chirurgi, care cheamă pacienţii la control postoperator. Entităţile ne amintesc faptul că lucrează împreună cu reprezentanţii medicinii oficiale şi le cer pacienţilor să urmeze protocolul medical convenţional şi să nu renunţe la tratamentele prescrise de medicii pe care Entităţile îi numesc doctori pământeşti.

O ZI ÎN CAMERELE CURENTE

Eu dau sănătate, dar numai Dumnezeu dă viaţă.

- Dr. Augusto de Almeida

Heather relatează în jurnalul ei unele vindecări la care a fost martoră:

Am fost înlocuitor la operaţie pentru o prietenă, azi dimineaţă. Entitatea mi-a spus să stau în curent şi să mă concentrez asupra prietenei mele. Am început să mă rog, cerând purificare şi curăţare, mulţumind Entităţilor şi dorind să fiu un canal curat pentru lumina vindecătoare a lui Dumnezeu. Am început să mă concentrez asupra prietenei mele, ţinând în mână o bucăţică de hârtie cu numele şi adresa ei. Am manifestat recunoştinţă pentru vindecarea pe care eram sigură că o primea deja. Energia a început să se reverse în mâna mea şi am simţit un val profund de emoţie, în timp ce continuam să mă concentrez asupra ei.

În acel moment, Dr. Augusto de Almeida s-a încorporat şi şi-a anunţat prezenţa. L-am auzit vorbind, dar părea foarte departe. Energia din cameră era puternică şi valurile de energie treceau prin trupul şi prin mâna mea. Am văzut culori strălucitoare care se revărsau peste prietena mea. Am conştientizat Entitatea care stătea în faţa mea, chiar în timp ce anunţa că şedinţa de operaţii se încheiase.

Acum trei ani, Dr. Augusto marcase fotografia prietenei mele cu un „X”, indicând faptul că ar trebui să vină în Brazilia. Entitatea, văzând din nou fotografia, a afirmat de două ori că trebuie să vină la Casa de Dom Inácio. Am simţit că era Dr. Augusto. A rămas acolo vreo patru minute şi apoi a spus: „Clarificaţi-vă intenţia şi concentraţi-vă”. Din nou valuri de energie mi-au trecut prin trup şi prin mână – culori strălucitoare se revărsau asupra mea.

„Cum se simte? Doriţi să-i telefonaţi acum sau mai târziu? Ar fi mai bine ceva mai târziu. Puteţi continua să-i trimiteţi energie. Cu iubire”, a spus, cu voce emfatică, dar cu un ritm plin de iubire. „Duceţi-i trei sticle cu apă. Boala sa a lucrat pe ascuns timp de zece, ba chiar doisprezece ani. Aici nu practicăm magia. Vindecarea ei va dura. Modul de hrănire este foarte important. Spălaţi frunzele (legumele) şi fructele foarte bine înainte de a le mânca – nimeni nu le spală aşa cum trebuie. Există un spital deasupra Casei şi Entităţile ajută pe oricine, nu doar pe cei cărora li se fac operaţii chirurgicale. Toţi fiii şi mediumii primesc energie. Eu dau sănătate. Dar numai Dumnezeu dă viaţă. Ştiţi cine sunt. Sunt Dr. Augusto de Almeida. Pot intra copiii care vin pentru a doua oară”.

Când s-a dus să se aşeze, am lăcrimat, inundată de iubire. Cred că Entităţile pot auzi expresia recunoştinţei din inimile noastre, care depăşeşte nepotrivirea cuvintelor.

Stăteam în picioare să o ajut pe Tânia, unul din mediumii Casei şi conducătorul camerei curente. Tânia avusese un accident de maşină care ar fi trebuit să o lase paralizată. A ajuns la Casa de Dom Inácio suferind cumplit de o durere de spate, după o operaţie complexă la coloana vertebrală. Acum ea este la slujbă, primind în acelaşi timp ajutor pentru vindecare. Ea stă în picioare lângă Entitate şi ajută cu orice are nevoie. Calităţile sale de medium sunt deosebite şi ea vede şi simte energia cu uşurinţă. Funcţia ei implică o mulţime de responsabilităţi. Sunt şi alţi voluntari, dintre care unii locuiesc departe de Abadiânia, care au această funcţie. Ei se schimbă între ei din când în când. După ce şedinţa din camera curentă s-a încheiat, conducătorul (în acest caz Tânia) lucrează în altă cameră, spălând cu grijă instrumentele şi urmând îndrumările date de Entităţi. Ia coşul cu fotografii şi cu bucăţi de hârtie care sunt adunate de sub triunghiuri, unde mulţi oameni se roagă, şi le duce într-o cameră specială, unde Entităţile le acordă atenţie în continuare. De asemenea, Tânia pregăteşte camera din punct de vedere energetic, cu rugăciuni, în fiecare zi.

Ziua continuă:

A fost o altă dimineaţă îndelungată pentru Entitate şi pentru trupul Mediumului João. Şase autocare au venit din sud, după o călătorie de peste treizeci de ore. Au loc atât de multe vindecări. Consultaţiile desfăşurate în tăcere de către Entitate sunt întrerupte din când în când de izbiturile răsunătoare ale bastoanelor şi cârjelor luate de entitate şi aruncate prin cameră. Clipe miraculoase şi graţie neîntreruptă se revarsă în cele trei ore şi jumătate de menţinere a curentului. În acel moment, era vibrant şi de neuitat, dar fără să fie înregistrat, curând devine asemenea visului şi pare că depăşeşte realitatea.

Într-un anumit moment, o femeie cu o excrescenţă tare, de mari dimensiuni, pe încheietura mâinii drepte, se apropie de Entitate. Entitatea (Dr. José Valdivino) cere instrumentele. Tânia a luat tava cu instrumente şi mi-a dat mie cutia cu vată să o ţin într-o mână şi apa binecuvântată în cealaltă. El s-a mişcat astfel încât noi să stăm în stânga lui, în timp ce el masează zona excrescenţei. A întins mâna după bisturiu şi l-a scos din ambalajul steril de hârtie. L-a luat şi a început să taie excrescenţa, care fusese tare ca piatra cu puţin timp înainte. Punând jos bisturiul, a stors ţesutul şi ne-a arătat cum se scurgea puroiul şi apoi sângele şi bucăţi de ţesut. A şters cu şervetul şi a cerut bandă chirurgicală. Tânia a luat cutia cu banda chirurgicală şi a început să o desfăşoare.

„Această bandă nu mai este sterilă”, a spus Dr. Valdivino. Ştiaţi că doar mâinile şi trupul Mediumului João sunt sterile?”

Tânia a oferit în schimb bandaje, dar cum le scotea din ambalajul de hârtie, el i-a spus din nou că nu sunt sterile. „Ce veţi face acum?”, a întrebat el. Eram amândouă complet dezorientate, deoarece procedura normală era ca Tânia să-i înmâneze banda. A urmat o tăcere groaznică, în timp ce ne privea, aşteptând un răspuns.

Pot să ţin eu capacul cutiei, să v-o înmânez şi apoi să trageţi banda? am spus eu.

„Da, aşa va fi bine, şi acum, daţi-mi vă rog nişte tifon, fiică Tânia”. El a tăiat nişte tifon şi l-a pus pe rană, care era acum complet plată cu o tăietură de vreo doi centimetri şi jumătate (1 inch), aproape invizibilă. Mi-a cerut să frec degetul mare, arătătorul şi mijlociul între ele, timp de câteva secunde. Apoi şi-a pus degetul arătător pe vârful degetului meu arătător. „Acum, degetul tău este sterilizat şi poţi ţine acest tifon pe rană”. A tăiat banda şi eu am luat arătătorul de pe rană, în timp ce el a pus banda peste tifon. I-am întins vasul cu apă şi prosopul să se spele pe mâini, observând că sângele care fusese pe mâinile sale dispăruse deja. Zâmbea şi stropea cu apă în timp ce îşi spăla mâinile în vas.

„Pronto. Acabou. Sentiu dor? (Gata. S-a terminat. Ai simţit vreo durere?). Femeia plângea şi îi săruta mâinile – nu simţise absolut nici o durere.

Tânia şi eu am presupus că Entitatea a trimis un mesaj către cineva, poate către un doctor aflat în camera curentă, poate un sceptic, informându-l că doar trupul Mediumului era steril. Făcuse afirmaţiile cu voce tare şi clară dintr-un anumit motiv şi cu siguranţă pentru a-l proteja pe Mediumul João.

În timpul pauzei de prânz, am avut onoarea să o cunosc pe Dona Margarida. Ea şi Sebastain ne-au povestit timp de o oră despre „zilele de altădată”.

Dona Margarida ne împărtăşeşte experienţele sale:

Trebuia să fim mereu pe drum pentru a ne feri de autorităţi, atunci când Mediumul João îşi desfăşura activitatea. A petrecut mult timp cu câte o singură persoană în acea vreme. Nu erau atât de mulţi oameni cum sunt acum. Patruzeci de oameni i-ar fi luat o zi întreagă, dacă socotim discuţia cu Entităţile şi efectuarea operaţiilor individuale. Mi-e dor de zilele acelea. Astăzi Entitatea mi-a zâmbit, dar vremea aceea s-a dus. Mi-a spus că nu trebuie să mai stau vreodată la rând, fiindcă am fost alături de el atâţia ani. I-a spus lui Sebastian să mă aducă la el la începutul şedinţei.

Eram bucătăreasa grupului în zilele de început. Uneori aveam un singur ou şi puţin orez pentru noi toţi. Era greu să asigurăm diversitatea. Un timp, am aplicat tratamentele într-o căsuţă cu o bucătărie mică şi două camere în care lucrau Entităţile. Sebastian, îţi aminteşti când au dat pe dinafară toaletele? Era o singură toaletă pentru toţi acei oameni. Chiar şi Mediumul João căra găleţi cu materiile urât mirositoare din toaletă şi le arunca într-o groapă. După aceea, ne-a spus să ne odihnim, în timp ce el ne-a pregătit cel mai minunat prânz. Este un excelent bucătar, ştiţi. Poate prepara o mâncare din câteva firimituri, iar orezul gătit de el este cel mai bun pe care l-am mâncat vreodată.

Noaptea, trebuia să dormim cu toţii pe o saltea pusă direct pe podea. „Într-o zi”, ne-a promis el, „voi găsi un loc liniştit, unde să putem lucra şi nimeni să nu ne mai alunge”. Mediumul João a înfiinţat Casa de Dom Inácio, din Abadiânia, la puţin timp după aceea. Casa a fost ridicată în mato (între tufişuri), exact aşa cum spusese el. Sunt atât de fericită să-l văd acum în această clădire mare, desfăşurându-şi munca în siguranţă şi ajutând atât de mulţi oameni. Visul lui s-a realizat. Nu ne-am închipuit niciodată că lucrurile vor merge atât de bine – să nu ne mai ascundem şi să nu mai suferim din cauza sărăciei. Dumnezeu va continua să ne ajute pe noi toţi. Dar mi-e dor de zilele de altădată şi ne felul în care ne distram.

Sebastian ne împărtăşeşte amintirile sale:

Îmi amintesc de vremea în care rândurile erau foarte lungi, formate din sute de oameni, veniţi cu multe autocare, iar sălile de lucru erau foarte mici. Fiecare operaţie chirurgicală era individuală şi ne lua mai multe ore să vedem pe fiecare în parte. Nu aveam infrastructura de care dispunem acum. Sala principală era mică şi nu erau scaune. Se umplea la întreaga capacitate, cu rândurile ocolind grădina. Începeam la ora 8:00 dimineaţa şi la ora 11:00 mediumii din sălile curente se schimbau pentru ca primul grup să poată lua masa şi să se odihnească. Lucrul continua. Mediumul João nu se oprea. Din fericire, funcţiile trupului său încetau în timpul încorporării, iar Entităţile îi hrăneau trupul cu apă de cocos. Noi terminam noaptea târziu. E bine că acum avem perioade de odihnă. Mediumul João este mai în vârstă şi are nevoie să se odihnească şi să mănânce. Totuşi, aşa cum vedeţi, el doarme foarte puţin.

Heather ne împărtăşeşte observaţiile sale:

Şedinţa de după-amiază începe cu rugăciunile de deschidere. Apoi Entitatea a luat de mână un bărbat care fusese programat pentru operaţie chirurgicală fizică şi l-a dus pe scenă. Îi cere să se aplece spre perete, în faţa icoanei cu Iisus. Eu îi ţin cămaşa ridicată. „E bine să vedeţi asta. Uitaţi”, mi-a spus Entitatea. A făcut un semn cu două degete în josul pieptului şi apoi în sus, într-o mişcare în formă de U. Brusc, pieptul omului a început să transpire şi pielea şi-a schimbat uşor culoarea. În continuare, Entitatea a luat bisturiul din ambalajul de hârtie şi a făcut o mică incizie de vreo cinci centimetri (2 inchi), la dreapta şi mai jos de piept. „Fiţi atentă. Vedeţi ce fac eu cu energia”. A pus două degete exact deasupra tăieturii şi energia a redus curgerea sângelui. A luat cleştele chirurgical şi a prins pielea. A făcut două cusături rapide şi sângerarea s-a oprit. În seria de fotografii realizate de Karen, puteţi vedea cum se schimbă lumina în jurul icoanei cu Iisus Hristos, în cursul operaţiei. Entitatea l-a chemat pe Martin pentru ca următorul bărbat aflat la rând să se sprijine pe spinarea sa, în timp ce făcea operaţia folosind un bistiriu pentru a curăţa o excrescenţă de pe mâna bărbatului. După ce a înlăturat tumoarea, a dat un ac şi aţă unui observator, un dentist, să coasă tăietura. Dentistul încerca şi tot încerca să treacă acul prin piele. Entitatea a zâmbit şi a spus cu blândeţe: „Energia creată de anestezie va începe să cedeze. Acum o să termin eu în locul dumneavoastră”. Din două mişcări rapide, suturile erau gata. Personalul Casei, prompt şi priceput, l-a dus imediat, într-un scaun rulant, la sala de refacere. Sângerarea încetase. I-au pus agheasmă şi infirmierele voluntare l-au îngrijit cu iubire şi cu rugăciuni.

Întorcându-se pe scaunul său din camera curentă, Entitatea a anunţat: „Aduceţi copiii care au venit pentru a doua oară”. Şi astfel a continuat în acea după-amiază: Entitatea a scris reţete, a făcut o pauză pentru a oferi un sfat, un zâmbet, câteva cuvinte de încurajare şi uneori chemând medicii şi juriştii să vină şi să fie martorii unei vindecări. Mai mulţi oameni care fuseseră vindecaţi au venit să mulţumească. Sebastian a adus o bătrână japonezo-braziliană gârbovită în faţă. Ea îl vizitase pe Mediumul João timp de mai mulţi ani. I-a dat o reţetă şi a anunţat de cât timp venea la Casa de Dom Inácio. Femeia avea nouăzeci şi doi de ani. Ea a zâmbit de bucurie şi s-a dus liniştită să stea în camera curentă.

Spre sfârşitul şedinţei, o femeie a adus-o pe mama sa din camera curentă. I-a cerut Entităţii să o ajute pe mama ei, deoarece avea dureri mari provocate de artrită, încât nu mai putea să gătească nici măcar pentru ea însăşi. Entitatea s-a ridicat în picioare şi a pus mâinile pe umerii mamei, a închis ochii şi a spus cu voce tare: „Cel care a creat râurile şi copacii te vindecă acum pe tine”. Trupul ei s-a cutremurat uşor. A condus-o până la cana cu apă şi i-a spus să toarne puţină apă şi să o bea. „Mai e vreo durere”, a întrebat. A tremurat, confirmând că durerea dispăruse, dar s-a întors îngrijorată la el. „Acum picioarele, vă rog”, a spus ea. El a zâmbit şi a pus mâinile pe genunchii ei. „Acum mergeţi să lucraţi în curent. Vă ajut”. S-a aşezat din nou la locul său şi rândul a continuat să treacă prin faţa lui.

Mai mulţi oameni i-au înmânat trandafiri Entităţii, care a zâmbit binevoitor şi i-a dat Tâniei să-i împartă celor din camera curentă sau celor care veneau la rând. Trandafirii care au fost ţinuţi în mână de Entitate par să reziste mai mult timp, în special dacă sunt puşi într-o vază cu agheasmă. La sfârşitul şedinţei, Entitatea a cerut să se facă rugăciunea de încheiere şi a anunţat că „se înalţă”. L-a rugat pe Dumnezeu să-i cureţe pe toţi mediumii şi toate încăperile. „Rămâneţi în pacea Domnului”, a spus el în linişte. Apoi trupul Mediumului João s-a cutremurat uşor şi a pornit încet şi fără zgomot spre camera lui.

▲

PLANTE MEDICINALE ŞI REŢETE, O MUNCĂ FĂCUTĂ CU IUBIRE

Antão

Antão l-a asistat pe Mediumul João timp de douăzeci şi patru de ani. E mare de statură şi stă toată ziua dincolo de uşă, privind cu atenţie pentru a-l proteja pe Mediumul João. Nu-şi părăseşte postul până când Mediumul João nu a plecat din Casă. El ţine o evidenţă referitoare la câţi oameni participă în fiecare zi şi în ce rând se aşează. Tot el conduce fiecare rând în faţa Entităţii şi spune câţi oameni mai sunt la rând. Aceste informaţii numerice sunt importante pentru Entităţi din motive pe care noi nu le înţelegem. Uneori Entitatea va spune: „Antão, nu ştii să numeri? Sunt mai mulţi oameni în acest rând decât în evidenţa ta”. Este aproape imposibil să numeri oamenii dintr-un rând, în timp ce vin şi pleacă şi Antão trece cu uşurinţă peste dojana blândă, cu un zâmbet larg.

Antão ne vorbeşte despre plantele medicinale prescrise după operaţiile chirurgicale:

Reţetele din plante medicinale sunt preparate de obicei sub formă de lichid. Amestecăm preparatul în vase mari şi îl punem în recipiente de sticlă de circa o jumătate de litru (o pintă).

Prepararea este o muncă neîntreruptă, făcută cu iubire. Toate sticlele sunt aşezate pe rafturi. Mediumii farmacişti sunt instruiţi de Entităţi. Când aduc reţetele şi sticlele împreună, lichidele – sau capsulele cu Passiflora pe care le folosim acum – sunt impregnate cu energie adecvată fiecărei persoane. Preparatul îşi schimbă culoarea, consistenţa şi chiar mirosul. Făcând noi înşine preparatul din acelaşi amestec de plante, suntem mereu uimiţi că, la deschiderea sticlelor, fiecare este unică şi diferită de alta. Ele sunt într-adevăr binecuvântate personal pentru fiecare dintre noi. Puteţi vedea cu adevărat acest lucru. Nu e posibil să vedem schimbările în cazul capsulelor, dar se întâmplă la fel. Atunci când Mediumul João călătorea în alte părţi ale ţării, noi umpleam două camioane mari cu sticle pline cu lichid preparat. Trebuia să conducem cu multă grijă pe şoselele accidentate, pentru ca sticlele să nu se spargă.

Uneori ni se terminau preparatele din plantele medicinale şi trebuia să preparăm noi cantităţi în timpul nopţii, pentru şedinţa din dimineaţa următoare. Asta se petrecea adesea în corturi improvizate şi în condiţii climatice extreme. Mediumul João stătea toată noaptea cu noi. Nu pleca până nu terminam treaba şi era satisfăcut că toţi aveam un loc confortabil în care să dormim. Adeseori, când se crăpa de ziuă, nici unul dintre noi nu adormise. Unii dintre noi continuam să preparăm plantele medicinale, în timp ce alţii începeau să se pregătească pentru şedinţa de dimineaţă. Mediumul João făcea cafeaua şi ne ajuta în diverse feluri. Sunt devotat acestui om bun şi generos. Voi fi alături de el până când va pleca şi se va alătura lui Dom Inãcio şi Doctorului Augusto în împărăţia spiritelor. Dar să nu vorbim despre asta. Mediumul João va fi aici pentru foarte, foarte mult timp.

CAPITOLUL 7

INSTRUMENTE, MODALITĂŢI ŞI RUGĂCIUNI

Nu am vindecat niciodată pe nimeni.

Dumnezeu vindecă. Dumnezeu şi credinţa.

- João Teixeira de Faria

TRIUNGHIUL SACRU DIN CASA DE DOM INÁCIO

După intrarea în Sala principală a Casei, privirile ne sunt atrase de marele triunghi din lemn fixat pe peretele din spatele scenei. Vizitatorii folosesc triunghiul ca loc de rugăciune şi de conectare cu Entităţile. Rugăciuni scrise şi fotografii sunt puse pe latura de jos a triunghiului până se umple. În acel moment, un medium ia bucăţile de hârtie şi fotografiile şi le duce Entităţii.

Din punct de vedere istoric, triunghiul este unul dintre cele mai vechi simboluri. Hexagrama – o figură în formă de stea, realizată prin suprapunerea inversată a două triunghiuri – este asociată cu protecţia şi cu respingerea energiei negative. Simbolul poate fi găsit într-un număr de credinţe şi de culturi: în iudaism, Steaua lui David; în cabalism, Serifah; în hinduism, Shatkona; iar în creştinism şi unele secte păgâne, Pecetea lui Solomon, în care reprezintă unirea contrariilor – vârful primului triunghi este îndreptat spre cer şi vârful celui de-al doilea spre pământ, în planul terestru. În sens universal, triunghiul simbolizează transmutaţia obţinută prin unirea a două elemente contrare, cum ar fi masculinul şi femininul divin. În Casa de Dom Inácio, triunghiul este un simbol oferit pentru a ne ajuta să ne concentrăm, astfel încât să ne conectăm imediat cu Divinitatea. Văzut ca un cadru, triunghiul este îmbinarea a trei principii care călăuzesc o viaţă spirituală adevărată: iubirea (toleranţa, respectul şi bunătatea faţă de alţii), ajutorul (grija pentru comunitate, prin fapte bune) şi adevărul (să fim noi înşine cu adevărat). Aşa cum a remarcat Entitatea Dr. Valdivino: „Triunghiul simbolizează Sfânta Familie şi centrul lui este Unicul Dumnezeu cel veşnic şi mereu prezent”.

(Legenda imaginii de la pagina 92 !!!)

Triunghiul de deasupra a fost binecuvântat de Entităţi pentru cititorii acestei cărţi. Puteţi copia fotografia triunghiului. Puneţi capul pe triunghi şi vă rugaţi, pentru a trimite Entităţilor dorinţele dumneavoastră. Puteţi să vă scrieţi necazurile şi cererile pe o bucată de hârtie, pe care o puneţi la baza triunghiului. După câteva zile, luaţi hârtia şi o ardeţi. Privind flacăra, concentraţi-vă pe intenţia de a lăsa grijile în seama lui Dumnezeu. Apoi vizualizaţi multele binecuvântări care v-au fost trimise.

VINDECARE

Cu fiecare nouă zi, avem ocazii să ne vindecăm de boli ori să mai dobândim altele. Mai presus de orice, cel mai bun medicament este o voinţă sănătoasă, pentru că o voinţă slabă slăbeşte imaginaţia, iar o imaginaţie slabă slăbeşte trupul. O boală a trupului poate crea o boală a sufletului, iar o boală a sufletului poate provoca o boală a trupului.

- Andre Luiz, mesaj transmis de Chico Xavier

Entităţile văd trupul ca pe o hologramă; ele sunt capabile să vadă câmpul nostru energetic şi să aibă acces la întregul nostru trecut karmic (efectele cumulative ale tuturor faptelor noastre). În timp ce stăm în faţa Entităţilor şi solicităm vindecarea, trebuie să înţelegem că intrăm într-un parteneriat: colaborăm la realizarea vindecării noastre folosindu-ne liberul arbitru într-un mod pro-activ şi făcând un efort concertat de a ne schimba stilul de viaţă, obiceiurile şi orice alte lucruri care nu ne mai slujesc binele suprem. Înainte de a merge la Casa de Dom Inácio, întrebaţi-vă ce înseamnă vindecare pentru dumneavoastră. Analizaţi-vă cu atenţie aşteptările şi modul în care doriţi să contribuiţi la propria vindecare. Vindecarea vine sub multe forme; uneori primim vindecare în moduri neaşteptate sau neclare pentru noi. Este important să rămânem cât mai deschişi posibil faţă de întregul proces, să ne ascultăm voinţa şi să avem compasiune faţă de noi înşine. Să luăm următorul exemplu privind felul în care lucrează Entităţile:

Karen avea migrene şi cerea să fie vindecată şi să scape de durere. Avea accese de dureri de cap de când era copil şi vomita pentru a-şi alina durerea. Entitatea (Dr. Augusto) i-a spus că va primi tot ceea ce solicită, dar nu i-a dat un termen. La a doua sa vizită, peste un an, ea a venit în faţa Entităţii şi a cerut din nou ajutor pentru migrenele sale. Entitatea a privit-o şi a spus: „Da, are dreptate. Această fiică a avut dureri de cap toată viaţa. O ajut”. I-a pus mâna pe cap şi a trimis-o în camera curentă. Din acea zi nu a mai avut niciodată dureri de cap. În timpul dintre cele două vizite, durerile sale de cap se acutizaseră. A avut mai multe crize de vindecare şi a fost mai atentă la multe aspecte ale vieţii sale. În cele din urmă, a fost pregătită să accepte vindecarea fizică.

Dacă mergeţi în faţa Entităţilor şi le cereţi să vă „repare”, ele vor încerca; cu toate acestea, vor încerca şi să vă facă să conştientizaţi că „reparaţia” nu vă va rezolva cu adevărat karma. Termenul de vindecare a fiecărei persoane este diferit. Cineva care are cancer e posibil să nu-şi poată permite să aştepte vindecarea fizică. Fiecare persoană are liber arbitru.

Starea noastră de bine în plan fizic este alterată de credinţe, de karma la nivel spiritual şi de karma păstrată în trup la nivel celular. Vindecarea este rezolvarea acelei alterări, astfel încât trupul să poată primi un mesaj direct de la nivelul divin.

Următorul exemplu ne arată diferenţele dintre procesele de vindecare pe care le putem trăi în Casa de Dom Inácio:

O persoană este bolnavă şi tot ce ştie să spună este: „Mă doare burta. Am o soţie şi cinci copii. Nu-mi pot lucra pământul. Vor muri de foame! Vindecaţi-mă”. Entităţile nu merg la un nivel mai înalt de vindecare. Preocuparea lor este să aline durerea acestui om, pentru ca el să-şi poată relua activitatea, să-şi cultive pământul şi să-şi susţină familia. Ele îşi da seama că durerile nu vor înceta în viaţa lui. S-ar putea să-şi prindă mâna într-un utilaj de la fermă ori să-i moară un copil datorită bolii. Omul nu caută iluminarea în acest moment. El vrea doar să nu-l mai doară burta, ca să poată lucra şi să-şi poată întreţine familia.

Altă persoană vine cu aceeaşi durere de burtă şi spune: „Vindecaţi-mă!” Acest om are o practică spirituală profundă. El vede că ţine tensiunea şi mânia în pântec. El înţelege că are nevoie de o vindecare mai profundă. În acest caz, Entităţile s-ar putea să nu lucreze la fel de repede pentru a vindeca durerea abdominală. Depinde de karma persoanei respective. Durerea nu este necesară pentru a învăţa. Este necesar să acordăm atenţie.

Entităţile îi vor trece în revistă şi îi vor analiza karma şi profunzimea capacităţii sale de înţelegere. Ele vor lucra cu eul lui superior pentru a-i înţelege cea mai profundă intenţie. Ele nu manipulează niciodată. Nu vor mai păstra durere sau distorsiuni în trup pentru a vă determina să acordaţi atenţie. Colaboraţi cu Entităţile la obţinerea propriei vindecări. Dacă vreţi într-adevăr să acordaţi atenţie, fiindcă intenţionaţi să rezolvaţi ambele probleme, să vă vindecaţi trupul, dar şi nivelele mai profunde, asta vor face Entităţile, vă vor ajuta să vă vindecaţi trupul şi vor continua să vă sprijine în dobândirea unei vindecări mai profunde.[9]

Entităţile şi Mediumul João ne reamintesc mereu că vindecarea are loc în colaborare cu medicina tradiţională. Ei ne îndeamnă să continuăm tratamentele medicale şi să adăugăm pur şi simplu capsulele de Passiflora – nu să le înlocuim, ci să le adăugăm. Entităţile nu vă vor spune niciodată să nu mai luaţi medicamentele prescrise de medicul dumneavoastră. Ele ne amintesc faptul că doctorii tereştri sunt şi ei mesageri ai lui Dumnezeu.

Uneori, oamenii vin la Casa de Dom Inácio în fazele terminale ale bolii. Organele lor sunt prea epuizate pentru a mai păstra energia unei vindecări fizice. Noi nu considerăm că este vorba de un eşec şi nici nu ar trebui să vedem situaţia ca o judecată privind dorinţa sau capacitatea persoanei de a primi vindecarea. Vindecarea are loc şi la nivel spiritual şi karmic, iar sufletul primeşte adesea un sprijin deosebit în pregătirea pentru această trecere. Mulţi membri de familie care au pierdut o fiinţă dragă, după ce l-au vizitat pe Ioan al Domnului, ne-au împărtăşit seninătatea şi stăpânirea de sine a persoanei dispărute şi ne-au explicat cum întreaga familie a participat la procesul de vindecare. Un astfel de caz a implicat o tânără grav bolnavă de cancer şi care depindea de tratamentul cu morfină în momentul în care a ajuns la Casa de Dom Inácio. Se deshidratase şi fusese dusă la spital, unde i se făcuse perfuzie cu o soluţie intravenoasă pentru înlocuirea fluidelor şi mineralelor din corp. A prins puteri şi, după câteva zile, durerea i-a dispărut complet. S-a întors în America într-o stare de seninătate şi cu mintea complet limpede. Familia ne-a împărtăşit că trecerea a fost foarte liniştită, iar membrii familiei s-au simţit puternic sprijiniţi.

Mediumul João sugerează că o persoană extrem de bolnavă ar putea să fie cel mai bine ajutată prin trimiterea unei fotografii la Entităţi mai întâi, iar Entităţile vor spune dacă persoana este sau nu este destul de puternică pentru a face deplasarea la Casa de Dom Inácio. De asemenea, vor oferi sfaturi privind protocoalele de vindecare cele mai potrivite persoanei: plante medicinale, agheasmă sau poate o operaţie cu înlocuitor. Oricare din aceste tratamente ajută substanţial la vindecare şi persoanei i se va spune când este suficient de puternică pentru a putea întreprinde călătoria. Din nefericire, sunt cazuri în care persoane în faze terminale pornesc în călătorie spre Casa de Dom Inácio cu intenţia de a nu se mai întoarce vreodată acasă. Aceste situaţii sunt periculoase şi adesea provoacă dificultăţi procedurale şi juridice Casei şi Mediumului João.

Suntem rugaţi să luăm în serios vindecarea noastră în Casă, care include următoarele: să bem agheasmă din belşug, să ne odihnim suficient, să respectăm restricţiile din regimul alimentar, să gustăm supa oferită în Casă şi să nu primim tratamente de la alţi vindecători în decurs de patruzeci de zile după operaţiile chirurgicale. Chirurgia spirituală oferă o vindecare puternică şi chiar dacă s-ar putea să nu simţiţi că aţi suferit o operaţie, este important să fiţi vigilenţi şi să nu vă suprasolicitaţi: de exemplu, să mergeţi pe jos la cascadă, în loc să luaţi un taxi, să ridicaţi obiecte grele, să porniţi în călătorii sau în plimbări prea lungi. Aceste lucruri afectează adesea suturile interne, care s-ar putea să nu fie vizibile la suprafaţa corpului. Astfel de situaţii au fost puse în evidenţă prin radiografii sau prin rezonanţă magnetică (RMN).

Heather ne împărtăşeşte o întâmplare de după operaţie

Odată am transmis către patru persoane recomandarea postoperatorie obişnuită de a se odihni timp de douăzeci şi patru de ore. Am fost surprinsă să le văd pe trei dintre ele plimbându-se pe câmp în faţa hotelului, în acea după-amiază. Mi-au spus că nu simţeau nici o durere şi erau convinse că nu avea nevoie să se odihnească. Le-am îndemnat imediat să se întoarcă în pat, dar în timpul cinei toţi trei vomitau. Oamenii erau convinşi că mâncarea era de vină. Am vrut să fiu sigură în privinţa cauzei simptomelor pe care le aveau şi am cerut Entităţilor permisiunea de a-i aduce pe acei oameni în faţa lor. (Suntem sfătuiţi să nu revenim în camerele curente cel puţin douăzeci şi patru de ore după o operaţie chirurgicală, deoarece câmpul auric este deschis, lăsând persoana vulnerabilă din punct de vedere energetic. Recomandarea includea şi precizarea că nu trebuia să revină la Casa de Dom Inácio, pentru a trece prin faţa Entităţii). Entitatea i-a arătat pe trei dintre ei şi le-a spus că de-abia resimţeau efectele chirurgiei spirituale şi că trebuia să se întoarcă în pat. Celei de-a patra persoane i s-a spus: „Vă veţi simţi mai rău timp de patru zile, dar veţi pleca vindecat”. S-a întâmplat exact aşa cum a spus Entitatea. Persoana venise cu myasthenia gravis şi de atunci este sănătoasă şi nu mai are nici un simptom al bolii.

Carlos Appel, doctor în medicină, este medium al casei şi s-a mutat recent la Abadiânia, venind din sudul Braziliei. Fiica sa, Tânia, desfăşoară alternativ activitatea de conducătoare a primei camere curente şi de asistentă în sala de operaţii. Dr. Carlos este bun prieten al Mediumului João şi slujeşte cu generozitate Casa şi comunitatea din jurul ei în calitate de medic. Îi suntem foarte recunoscători pentru serviciile sale. Recent, el a scris acest articol:

Modalitatea primară de vindecare din Casa de Dom Inácio de Loyola este prezenţa lui Dom Inácio (Sfântul Ignatius) şi a altor Entităţi foarte elevate spiritual, care ajuta la transformarea energiilor mai dense în lumină. Această capacitate este dobândită prin curentul de energie generat de meditaţia participanţilor din camerele curente, care produce un nivel înalt de frecvenţe vibratorii şi creează energia folosită de Entităţi. De asemenea, curentul susţine şi asigură vigoare şi protecţie pentru Ioan al Domnului şi trupul/mintea/spiritul său în cursul dificilului proces de încorporare. Un beneficiu important este oferit participanţilor la meditaţie, pentru că aceste frecvenţe înalte transformă frecvenţele mai joase din trupurile lor.

Este o procedură complicată pentru majoritatea Entităţilor să pătrundă în planul nostru de vibraţii joase şi implică o enormă cheltuială de energie pentru tratarea suferinţelor noastre fizice şi spirituale. Mulţi „fraţi şi surori” nu reuşesc să aprecieze sacrificiul Entităţilor şi nu le urmează sfaturile, în special atunci când acest lucru cere o schimbare a stilului lor de viaţă sau o profundă dezvoltare personală.

Proprietăţile vindecătoare ale suplimentelor obţinute din plante, care sunt impregnate cu energie pentru fiecare persoană individual, au nevoie de un mediu psihologic fundamental şi de un anumit regim alimentar pentru a putea fi eficiente. Unii oameni găsesc că e greu să-şi schimbe stilul de viaţă şi obişnuinţele fizice, emoţionale sau mentale, dar şi să respecte sfaturile spirituale pe care le-au primit, însă aşteaptă totuşi o vindecare miraculoasă. Vindecarea nu poate fi realizată datorită lipsei unei implicări personale în procesul de vindecare.

Uneori vindecarea fizică nu are loc, deoarece obiectivul principal al Entităţilor este diferit de propriul nostru obiectiv; ele se concentrează în primul rând asupra vindecării în împărăţia spiritelor nemuritoare. Se concentrează asupra elevării sufletului pentru a se alinia şi a intra în armonie cu Legea Divină. Câteodată o boală este necesară pentru Spirit. Legea o poate socoti utilă pentru a păstra trupul slab şi a preveni o îmbolnăvire mai gravă, care ar putea duce la continuarea suferinţei spirituale sau la suferinţe în vieţile viitoare. Mulţi oameni iluminaţi îşi dau seama că durerea şi suferinţa pot fi cele mai eficiente leacuri pentru vindecarea spirituală. Noi suntem răspunzători pentru starea noastră de sănătate sau de boală, pentru bucuria sau tristeţea noastră. Fiecare persoană trebuie să răspundă de propria sa vindecare.[10]

ÎNDRUMĂRI PRIVIND CAMERA CURENTĂ

ÎMBRĂCĂMINTEA

Aşa cum am discutat anterior, Entităţile preferă ca fiecare persoană care vine pentru vindecare să poarte haine albe pentru a mări vizibilitatea câmpului auric.

ŢINEŢI OCHII ÎNCHIŞI

Întotdeauna ţineţi ochii închişi în cursul şedinţelor de vindecare, indiferent în ce cameră curentă luaţi loc. Acest protocol permite Entităţilor să păstreze astfel circuitul curgerii energiei.

BRAŢELE ŞI PICIOARELE

Păstraţi mâinile şi picioarele neîncrucişate pentru a păstra curentul puternic. Acest lucru ajută Entităţile să folosească energia disponibilă pentru vindecare. Atunci când ne încrucişăm braţele şi picioarele în camerele curente, păstrăm curgerea energiei doar pentru noi. Devenim un inel rupt al lanţului. Curentul slăbeşte chiar şi atunci când o singură persoană îşi încrucişează braţele şi picioarele sau îşi deschide ochii. Entităţile sunt sensibile la acest fenomen şi la slăbirea corespunzătoare a curentului de energie.

MENŢINEREA CURENTULUI

Scriitoarea şi profesoara Sandra Ingerman conferenţiază şi predă în întreaga lume învăţăturile şamanice de transformare a toxinelor din mediul înconjurător şi din trupul nostru. Următorul fragment din cartea Sandrei Medicină pentru Pământ este o formulă puternică despre care credem că va fi de mare ajutor în menţinerea energiei curentului:

Pentru a vindeca Pământul prin transformare, trebuie să chemaţi propria divinitate şi să vă alăturaţi comunităţii pentru a da naştere energiei sfinte, divine, care vă poate transforma mediul în care trăiţi. Formulele folosite pentru transformare sunt: intenţie, iubire, armonie, focalizare, unire, concentrare şi imaginaţie.

Intenţie: trebuie să aveţi o intenţie clară de a înlătura sentimentele egoiste de separare şi să vă folosiţi energia spirituală pentru a crea vindecare şi transformare în spaţiul sacru.

Iubire: trebuie să vă iubiţi pe dumneavoastră, pe ceilalţi oameni şi toate fiinţele pentru a invoca energia divină.

Armonie: trebuie să vă armonizaţi energia cu propria latură spirituală şi cu energia spirituală a celorlalţi.

Focalizare: este nevoie de intenţie focalizată pentru a transforma energia într-un grup.

Unire: atunci când permiteţi energiei spirituale proprii să fuzioneze cu energia spirituală a celorlalţi, creaţi copilul divin. Această energie poate crea transformarea.

Concentrare: trebuie să vă concentraţi eforturile în menţinerea intenţiei de a aduce iubire, armonie şi unire în mediul înconjurător.

Imaginaţie: trebuie să apelaţi la imaginaţie pentru a crede că puteţi contribui într-adevăr la crearea unui spaţiu sacru.[11]

CASCADA

Entitatea recomandă adesea o excursie la cascada sacră, pe care o consideră o parte din tratamentul vindecător. Toate cascadele sunt sacre, aşa cum este natura însăşi. Natura reflectă fără efort cel mai înalt adevăr a ceea ce suntem. Poeţii ne amintesc să găsim refugiu în natură, scriind despre frumuseţea ei neasemuită. Apele liniştite, vârfurile munţilor înalţi, pădurile nepătrunse, luxuriante, contribuiau odinioară la odihna oamenilor. Acum, datorită comunicaţiilor rapide şi altor tehnologii, omenirea este inundată cu imagini, sunete şi privelişti pentru amuzamentul şi distracţia noastră, care ne fac să uităm legătura noastră înnăscută şi intimă cu elementele.

Cascada Casei, cunoscută sub numele de Cachoeira de Lázaros, se află la o jumătate de milă distanţă de Casa de Dom Inácio. Cascada însăşi este mică, fiind ascunsă la capătul unei poteci care coboară prin pădure şi mărginită pe ambele părţi de stânci cenuşii netede. Cascada este energizată de Devas (fiinţe spirituale) ale naturii şi de îngeri atraşi în zonă de activitatea lui Ioan al Domnului. Atunci când intraţi în acest spaţiu sacru, aliniaţi-vă forţei vibratorii mai înalte şi participaţi la curăţarea spirituală. Vizita la cascadă este o ocazie de împrospătare a trupului şi a conştiinţei. Entităţile vă cer să urmaţi câteva recomandări simple:

▲ Mergeţi la cascadă numai cu permisiunea Entităţilor.

▲Mergeţi întotdeauna cu cineva. Limitaţi-vă şederea la mai puţin de cinci minute. Respectaţi-i pe cei care aşteaptă.

▲Nu aduceţi lumânări, săpun sau alte obiecte la cascadă şi nu luaţi bucăţi de stâncă sau de cristal.

▲ Respectaţi sanctuarul şi nu aruncaţi gunoaie în mediul înconjurător.

▲Bărbaţii şi femeile ar trebui să meargă separat, preferabil în grupuri.

▲ Să aveţi costum de baie. Nu trebuie să faceţi fotografii.

▲ Odihniţi-vă timp de patruzeci şi opt de ore după operaţie. Luaţi un taxi până la cascadă, după controlul post-operator efectuat la opt zile de la operaţie.

▲ Vă rugăm să nu vizitaţi cascada după ora 5:00 după-amiaza.

Heather relatează:

Am văzut şerpi de mai multe ori la cascadă. Vă spun nu pentru a vă speria, ci pentru a fi atenţi. Să nu uităm că ne bucurăm de acest spaţiu cu întreaga creaţie. Fiţi atenţi unde puneţi piciorul, urmaţi potecile şi nu mergeţi acolo după lăsarea întunericului. Luaţi un însoţitor cu dumneavoastră atunci când vizitaţi cascada.

Şerpii sunt creaturi extraordinare; ei nu doresc să vă facă rău. Sunt un simbol al transformării. Asemenea şerpilor, şi noi dorim să scăpăm de vechile noastre obiceiuri, de „pieile groase”, să ne bucurăm de lumina noastră lăuntrică şi să trăim într-un loc luminos. Putem chema în ajutor puterea şarpelui în lucrarea noastră.

Deşi ni se cere în mod expres să nu facem fotografii la cascadă, cu un anumit prilej, Entitatea (Dr. Augusto) i-a cerut lui Karen să meargă acolo: „Fă şapte fotografii, nici mai multe, nici mai puţine. Vor fi un dar pentru tine”. Atunci când Karen a arătat fotografiile Entităţii, aceasta i-a arătat prezenţa subtilă a spiritului în fiecare imagine. Există o frecvenţă vibraţională în orice lucru şi imaginile pot fi un instrument puternic pentru vindecare. Fotografiile din această carte ne pot ajuta să ne conectăm nu doar cu rezonanţa divină a Casei de Dom Inácio, ci şi cu corpurile noastre spirituale de lumină. Acest lucru creează un câmp puternic de energie vindecătoare care ne poate ajuta să ne transformăm şi care ne înalţă.

TRATAMENTELE CU CRISTALE

Patul cu cristale este o modalitate de vindecare ce foloseşte un aranjament de cristale tăiate şi luminate special. O şedinţă pe patul cu cristale este adesea prescrisă de Entităţi pentru întinerire, acordare şi pregătire pentru procesul ulterior de vindecare. Aceste şedinţe ajută la echilibrarea, curăţarea şi refacerea matricii energetice a corpului.

Şedinţele pe patul de cristale durează douăzeci de minte. Persoana tratată stă cu faţa în sus şi cu ochii închişi, scăldându-se în energia luminii cristalelor. Luminile colorate corespund celor şapte chakre, adică acei centri energetici care trimit energia prin sistemul nostru energetic şi prin meridiane. Strălucirea luminii şi a culorilor prin fiecare cristal, după un tipar alternativ, creează o amplificare în spirală a energiei vitale. Chakra este un cuvânt sanscrit care înseamnă „roată” şi se referă la cei şapte centri energetici ai corpului. Chakrele sunt aliniate într-o coloană centrală ascendentă, de la baza coloanei vertebrale până la creştetul capului. Chakrele se rotesc şi „torc” energia forţei vieţii (Prana/Qi/Chi/Ki), pentru a menţine corpul fizic şi corpurile subtile în echilibru. Sistemul meridianelor, aşa cum este descris în medicina chineză, este o reţea de căi energetice ale forţei vitale a corpului.

Cristalele sunt capabile să transmită, să depoziteze şi să moduleze energia. Structura superior organizată a cristalelor de cuarţ permite fotonilor să se deplaseze fără a fi captaţi şi condensaţi ca în alte forme ale materiei. Cristalul este deci un instrument cu ajutorul căruia putem folosi lumina şi energia în moduri specifice. Efectele dătătoare de sănătate ale terapiei cu cristale provin din vibraţia cristalelor care intră în rezonanţă cu apa din celulele şi ţesuturile noastre. Apa structurată are tensiunea superficială şi proprietăţile de legătură crescute. Starea pură a apei se găseşte în ţesuturile cu celule sănătoase. Celulele canceroase şi alte celule bolnave conţin apă nestructurată. Tiparele vibraţionale amplificate de tratamentele pe patul de cristale efectuate în Casa de Dom Inácio manifestă niveluri din ce în ce mai înalte de ordine, armonie şi conştienţă. Adesea, prezenţa Entităţilor poate fi resimţită în cursul acestor tratamente.

AGHEASMA SAU APA BINECUVÂNTATĂ

Apa este unul din elementele primare ale corpului – aproximativ 70 la sută din corpul uman îl reprezintă apa – alături de elementele pământ, foc, aer şi eter. Ea ne umple celulele cu Prana/Qi/Chi/Ki dătătoare de viaţă şi ne hrăneşte. Deshidratarea ne epuizează repede forţa vitală, dar ne putem energiza cu apă pură. Sângele este râul nostru interior, care duce hrana în întregul corp şi elimină toxinele. Ca să-l cităm pe Masaru Emoto, autorul cărţii Viaţa secretă a apei (tradusă în limba română, la Editura Adevăr Divin, Braşov, 2007): „Apa are memorie şi poartă cu sine gândurile şi rugăciunile noastre. Cum suntem formaţi din apă, indiferent unde ne-am afla, rugăciunile noastre vor fi purtate către întreaga lume”.

Apa din Casa de Dom Inácio a fost energizată de Entităţi pentru a ne ajuta să ne vindecăm. Noi bem apa binecuvântată ca parte a protocolului de vindecare, în timp ce suntem la Abadiânia, dar şi acasă. Oamenii trec printr-un puternic proces de detoxifiere atunci când sunt în Casă, iar deshidratarea este evitată prin respectarea recomandării de a bea doi sau chiar mai mulţi litri de apă pe zi. Entităţile prescriu uneori doar apă, nu şi plante medicinale. Ele au recomandat ca apa binecuvântată din casă să fie turnată într-un pahar şi nu băută direct din sticlă. Dacă trebuie să vizitaţi Casa ori trebuie să participaţi la un program cu Ioan al Domnului, într-o altă ţară, asiguraţi-vă că luaţi o anumită cantitate din această apă binecuvântată atunci când vă întoarceţi acasă, pentru a continua şi a întări procesul de vindecare.

Casa de Dom Inácio a primit numeroase mărturii privind efectele vindecătoare extraordinare ale acestei ape. De exemplu, o femeie a venit la Casa de Dom Inácio cerând ajutor pentru tatăl ei, care primea ultimele îngrijiri într-un spital. Entitatea i-a spus să ia o sticlă cu apă binecuvântată din Casă şi să meargă direct la spital. Trebuia să-i pună tatălui ei apă pe pleoape şi pe buze. A doua zi, tatăl şi-a revenit şi este încă în viaţă, după opt ani.

Kathy Clifford a venit, în iulie 2005, slăbită şi aproape în agonie, ca urmare a unui cancer osos. Şi-a adus chiar şi patul special cu arcuri, ca să poată dormi pe el. I s-a dat vată şi o sticlă cu apă binecuvântată şi i s-a sugerat prietenei sale Margaret să-i ungă spinarea cu apă, vizualizând-o ca pe o lumină lichidă. Durerea i-a fost imediat alinată şi a putut să doarmă bine. Kathy a continuat să folosească acest tratament în fiecare seară a sejurului ei în Brazilia. Când a revenit, spre sfârşitul anului, luase în greutate aproape patru kilograme şi nu mai avea nevoie de patul special. Capitolul 10 cuprinde o descrierea mai amănunţită a experienţelor de vindecare trăite de Kathy Clifford cu Ioan al Domnului.

O altă femeie, care suferise o amplă operaţie chirurgicală într-un spital din Statele Unite, şi-a tratat jumătate din cicatricea şi umflătura de mari dimensiuni cu apă binecuvântată din Casa de Dom Inácio. Cealaltă jumătate nu a tratat-o cu apă. A observat o diferenţă uimitoare în procesul de vindecare. Zona tratată s-a vindecat aproape imediat, în timp ce partea din cicatrice netratată s-a vindecat într-un timp mult mai îndelungat.

CALITATEA DE MEDIUM AL CASEI

Noi toţi suntem mediuni, în mod inerent, însă ocazional Entitatea declară că o anumită persoană este „Medium al Casei”, cere ca numele să-i fie înregistrat la biroul Casei şi i se eliberează o carte de identitate semnată de Mediumul João. Această recunoaştere îi aduce şi responsabilităţi mai mari, o parte dintre ele fiind prezentate mai jos:

1. Să se obişnuiască şi să urmeze întocmai Regulile Casei şi să-i informeze şi pe ceilalţi despre ele.

2. Să-i asiste cu amabilitate pe cei care vin în Casă. Să manifeste întotdeauna iubire de semeni şi să comunice cu toată lumea cu iubire, compasiune, respect, iertare, smerenie şi bunătate. Amintiţi-vă că, atunci când vă implicaţi în aceste activităţi, creaţi un mediu plin de pace şi de armonie pentru toţi.

3. Respectaţi regula tăcerii în Sala principală şi în camerele curente în cursul şedinţelor de vindecare.

4. Acordaţi asistenţă, oricând este necesar, în timpul şedinţelor, pentru formarea unor rânduri ordonate în sala principală şi amintiţi vizitatorilor să păstreze tăcerea, să ţină ochii închişi, să nu-şi încrucişeze braţele şi picioarele.

5. Să respecte întocmai orele de prezentare în camerele curente: 7:45 dimineaţa şi 1:45 după-amiaza. Să intre întotdeauna din prima cameră curentă şi nu din sala de operaţii. Să vină la timp şi să participe la rugăciunea de început. Să ajute la informarea celorlalţi privind orarul şedinţelor curente.

6. Să asigure intrarea pe un singur rând şi în linişte pe uşa sălii curente. Să acorde prioritate celor cu invaliditate.

7. Să-şi asigure evoluţia intelectuală şi spirituală citind cărţile lui Chico Xavier şi Allan Kardec, precum şi cărţile editate de Casa de Dom Inácio.

8. Să acorde asistenţă oamenilor care merg la cascadă şi să asigure respectarea regulilor de comportament în zona cascadei.

9. Să evite să-l deranjeze pe Mediumul João prin intrarea excesivă în biroul său, pentru consultaţii între şedinţe. Este important să cinstim şi să respectăm dreptul său la viaţă intimă, amintindu-ne că este esenţial pentru sănătatea şi starea de bine a Mediumului João să se odihnească în aceste intervale.

RUGĂCIUNI

După ce vă ridicaţi, mulţumiţi lui Dumnezeu pentru binecuvântarea vieţii. Dacă nu sunteţi obişnuiţi să vă rugaţi, staţi liniştiţi şi amintiţi-vă vechile gânduri de seninătate şi de optimism cu câteva clipe înainte de reluarea activităţii.

-Entitatea Andre Luiz, mesaj transmis de Chico Xavier

Rugăciunea favorită a Mediumului João este Rugăciunea Iubirii Aproapelui (Caritas). El începe întotdeauna sesiunile de vindecare vorbindu-le celor care au venit pentru prima dată despre această rugăciune şi cerându-le să continue spunerea ei până când el încorporează Entităţile. Noi vă oferim aici Rugăciunea Iubirii Aproapelui, integral, în străvechea sa versiune aramaică a Rugăciunii Domneşti, aşa cum a fost scrisă înainte de a fi fost tradusă în greacă şi în latină, precum şi Rugăciunea Maicii Divine.

RUGĂCIUNEA IUBIRII APROAPELUI (CARITAS)

Doamne Dumnezeule, Tatăl nostru, care ai puterea şi bunătatea, dă putere celor care suferă că nu au ce le trebuie, luminează-i pe cei care caută adevărul, pune compasiune şi caritate în inimile oamenilor.

Doamne Dumnezeule, dă-i călătorului o stea călăuzitore, mângâiere celor neliniştiţi şi odihnă celor bolnavi.

Tatăl nostru, dă-i căinţă celui vinovat, adevăr spiritului, îndrumător copiilor şi tată orfanilor.

Stăpâne, bunătatea Ta să acopere toate creaturile Tale.

Milostiveşte-Te Doamne de cei care nu te cunosc şi dă nădejde celor care suferă. În marea Ta bunătate, dă voie duhurilor mângâietoare să răspândească peste tot pacea, nădejdea şi credinţa,

Doamne Dumnezeule, o rază de lumină, o scânteie a iubirii Tale poate să pârjolească pământul. Dă-ne voie să bem din fântâna bunătăţii Tale roditoare şi veşnice şi toate lacrimile se vor usca, toate durerile se vor alina, şi doar inima şi gândul se vor înălţa spre tine ca un strigăt de recunoaştere şi de iubire.

Precum Moise pe munte, Te aşteptăm cu braţele deschise. O, Putere. O, Bunătate, O, Frumuseţe. O, Perfecţiune. Vrem să ne bucurăm de marea Ta milă.

Doamne Dumnezeule, dă-ne tărie să ne urmăm calea şi să ne înălţăm către Tine. Dă-ne iubirea curată a semenilor noştri. Dă-ne credinţă şi raţiune. Dă-ne smerenia care va face ca sufletele noastre să oglindească chipul Tău.

Amin. [12]

RUGĂCIUNEA DOMNEASCĂ

(Tradusă direct din limba aramaică în engleză, şi nu din aramaică în greacă, în latină, în engleza veche, în engleza modernă).

O, Creator ceresc a tot ce străluceşte şi vibrează. Moaie ţărâna fiinţei noastre şi Te sălăşluieşte întru noi.

Umple-ne cu puterea ta creatoare, pentru ca misiunea noastră să poată da roade.

Fă astfel încât fiecare din faptele noastre să rodească după voia Ta.

Dă-ne nouă înţelepciunea de a face şi de a ne bucura de ceea ce orice fiinţă are nevoie pentru a creşte şi a înflori.

Dezleagă firele încurcate ale sorţii care ne leagă, precum şi noi îi dezlegăm pe alţii din încâlceala greşelilor trecute.

Nu ne lăsa să fim ispitiţi de ceea ce ne-ar distrage de la rostul nostru adevărat, ci luminează-ne ocaziile acestei clipe.

Că Tu eşti temelia şi viziunea rodnică, naşterea, puterea şi împlinirea, cum toate se adună şi se întregesc din nou. Amin.

RUGĂCIUNEA MAICII DIVINE

Maica noastră, al cărei trup este Pământul,

Sfântă este fiinţa Ta. Grădina Ta creşte.

Voia Ta se va face în cetăţile noastre, aşa cum e în natură.

Îţi mulţumim astăzi pentru hrană, aer şi apă.

Iartă-ne păcatele faţă de Pământ, aşa cum şi noi învăţăm să ne iertăm unii pe alţii.

Şi nu ne lăsa pe noi să pierim, ci ne izbăveşte de nechibzuinţa noastră.

Că a ta este frumuseţea şi puterea şi toată viaţa, de la naştere până la moarte.

De la începuturi până la sfârşit. Amin.

Aşa să fie în vecii vecilor. Binecuvântată să fie.

ÎNDRUMĂRI POSTOPERATORII

Protocoalele Casei de Dom Inácio sunt aduse la zi cu regularitate. Vă rugăm să verificaţi împreună cu personalul Casei sau cu ghidul dumneavoastră instrucţiunile noi.

RESTRICŢII PRIVIND REGIMUL ALIMENTAR

După operaţiile chirurgicale şi atunci când luaţi plante medicinale, vă rugăm să urmaţi aceste recomandări privind regimul alimentar: abţineţi-vă să folosiţi ardei iute, alcool, carne de porc şi orice produs care conţine carne de porc, inclusiv slănină, şuncă, salam, cârnaţi şi supe, cum ar fi mazăre boabe cu şuncă.

ACTIVITATEA SEXUALĂ ŞI EXERCIŢIUL FIZIC

După operaţie este necesară o perioadă de odihnă de patruzeci de zile. Exerciţiile fizice extenuante, cum ar fi alergarea, yoga, marşul forţat sau ridicarea greutăţilor ar trebui evitate. Este necesară abstinenţa sexuală timp de patruzeci de zile după prima operaţie şi timp de opt zile după orice operaţie ulterioară. Trupurile noastre au nevoie de această energie vitală pentru a se vindeca. Orice mişcare extenuantă ar putea influenţa operaţia profundă şi poate chiar suturile interne.

ATAŞAMENTUL ŞI POSEDAREA DE CĂTRE SPIRITE

Fenomenele de ataşament şi de posedare a oamenilor de către spirite neevoluate, destrupate sunt întâmplări obişnuite care sunt tratate în Casa de Dom Inácio, deşi majoritatea oamenilor nu sunt conştienţi şi nu sunt afectaţi de ele. Aceste spirite sunt atât de ataşate de planul terestru, încât nu sunt conştiente că şi-au părăsit trupurile. Entităţile le eliberează cu iubire şi compasiune, pentru a se putea duce în lumea spiritelor, de care aparţin. Călăuziţi de o echipă de Entităţi, mediumi special instruiţi (cunoscuţi ca mediumi de transport) lucrează în camerele curente şi dau ajutor în acest efort.

Acest tip de curăţare, de asemenea, vindecă persoana de care s-au ataşat spirite dezorientate. Unul din motivele pentru care este atât de important să ţinem ochii închişi în camerele curente, atunci când medităm, este să avem o protecţie suplimentară şi să ajutăm lucrarea lăuntrică ce se realizează constant spre binele fiinţelor vii şi a spiritelor destrupate. Este întotdeauna important să ne rugăm şi să ne eliberăm de emoţiile negative. Acest lucru ne întăreşte câmpul energetic. Spiritele dezorientate, destrupate, nu sunt interesate de câmpul auric al unei persoane pozitive, iubitoare şi fericite – exact aţa cum o infecţie nu poate străpunge sistemul nostru imunitar atunci când acesta este sănătos şi puternic. Există un văl de protecţie deasupra Casei de Dom Inácio şi a întregii zone care ne fereşte pe fiecare de aceste vibraţii joase şi de ataşamentele spiritelor.

PLECAREA DIN CASA DE DOM INÁCIO

Mulţi oameni pleacă spre casă vinerea şi este o presiune suplimentară să primeşti pe fiecare înainte de plecare. Trupul Mediumului João este obosit, iar Entităţile vor ca şedinţa de după-amiază să se desfăşoare cât mai lin posibil. Entitatea se supără uneori şi spune: „Această persoană a fost văzută azi dimineaţă. A fost tratată în camera curentă.”

La sfârşitul şedinţei, fiţi atenţi la invitaţia conducătorului camerei curente de a vă lua la revedere de la Entitate şi de a primi reţetele cu plantele medicinale recomandate. Această invitaţie este doar pentru oamenii care nu au trecut prin faţa Entităţii în acea dimineaţă. Vă rugăm să rămâneţi aşezaţi până când sunteţi chemaţi să formaţi un rând. Curgerea curentului este întreruptă atunci când toţi se ridică în acelaşi timp. Întotdeauna deplasaţi-vă în linişte şi cu atenţie. Dacă aţi trecut prin faţa Entităţii în cursul şedinţei de dimineaţă, puteţi folosi timpul pentru a spune rugăciuni de recunoştinţă. Vizualizaţi o limpezire şi o curăţare pentru dumneavoastră şi pentru ceilalţi oameni din camera curentă, înainte de plecare. Entitatea va alege unul sau doi mediumi pentru a face rugăciunea de încheiere. Ei ne vor cere să participăm la o rugăciune de curăţare spirituală pentru întreaga lume, pentru Abadiânia, pentru Casa de Dom Inácio şi pentru fiecare persoană aflată acolo în acea zi. Rugăciunea de încheiere este pentru protecţia şi vindecarea noastră continuă.

CAPITOLUL 8

CĂLĂTORII ÎN STRĂINĂTATE

De ce nu mă invită la spital? Aş putea să-i ajut şi pe ei.

-Dr. Oswaldo Cruz, aprilie 2006

Mediumul João a călătorit în multe ţări. Entităţile i-au cerut să facă această muncă şi, mereu credincios angajamentului său, el călătoreşte oriunde îl îndrumă spiritele călăuzitoare. Aceste călătorii scurte, dar intense, în cursul cărora vede mii de oameni într-o zi, atârnă greu asupra Mediumului João. Trupul său este puternic, dar munca este extenuantă din punct de vedere fizic şi el se solicită intens în slujba omenirii. Este foarte dedicat misiunii sale şi în acelaşi timp ne reaminteşte omenia sa.

La urma urmelor, Mediumul João este brazilian. Se distrează oriunde se duce. Călătoreşte puţin, însă nu vrea să i se acorde o atenţie specială. Este mereu preocupat de bunăstarea personalului care îl însoţeşte, asigurându-se că fiecare s-a instalat confortabil şi este bine îngrijit. El preferă să rămână în camera de hotel şi adeseori adună în jurul său câţiva prieteni, în cursul serii, pentru a mânca, a discuta, a râde şi a povesti. Uneori ascultă muzică şi dansează samba. Îi place să joace feste, însă umorul său nu este niciodată răutăcios ori jignitor. Într-o zi, după ce văzuse trei mii de oameni, în Germania, Mediumul João povestea întâmplări minunate din vremea copilăriei sale. Alteori, îi este greu să doarmă noaptea, după şedinţe de vindecare îndelungate, şi rămâne treaz până dimineaţa. Aşa cum am mai spus, el lucrează spiritual în jurul orei 2:00 noaptea şi asta înseamnă adeseori mai multe ore.

Atunci când lucrează în alte ţări, Entitatea va spune adesea oamenilor: „Vreau să te văd în Brazilia”, sau „Pentru lucrarea ta, trebuie să te văd în Brazilia”. Deşi curentul poate fi creat oriunde, curentele create temporar nu au aceeaşi putere cu cel menţinut la Abadiânia. Mediumul João este mai liber să facă operaţii chirurgicale în Brazilia, iar oamenii primesc aici o transmisie mai profundă a energiei spirituale. Curentul din Casa de Dom Inácio creează un puternic câmp de forţă datorită concentrării mediumilor cu experienţă. Acest câmp energetic puternic are o temelie mai amplă: energia emisă de ţinutul însuşi. În Abadiânia, ca şi în multe alte locuri sacre, există un vortex (un vârtej) energetic care susţine munca spirituală. Atunci când Entităţile sugerează unei persoane să viziteze Casa pentru o vindecare mai profundă, acest lucru se datorează faptului că trebuie să resimtă acest câmp energetic.

Deşi Mediumul João nu vorbeşte despre asta, încorporarea Entităţilor în diferite locuri din lume este necesară, fiindcă de asta depinde evoluţia omenirii. El este un vas pentru răspândirea luminii conştiinţei pe întreg Pământul. Fiecare mână pe care o atinge, fiecare privire asupra oamenilor, poartă această infuzie accelerată de lumină, altruism şi bunăvoinţă. Ca o lumânare de la care se aprind altele, cei atinşi duc această lumină oriunde merg şi lumina se răspândeşte cu fiecare om pe care îl întâlnesc la rândul lor.

FALANGA ÎN PERU

Într-o zi din anul 2005, în timp ce lucra în camera curentă, Heather era preocupată să obţină descrieri de fapte pentru această carte, mai ales despre Mediumul João şi despre călătoria sa în Peru. Entitatea (Dr. Valdivino) a chemat-o şi i-a spus: „Filha, mergeţi la magazinul Casei şi cumpăraţi cartea scrisă de Liberato Povoa. El a fost cu Mediumul João în Peru. Acolo veţi găsi răspunsuri la întrebările dumneavoastră. Puteţi folosi acea carte”. Heather a cumpărat cartea recomandată şi, în timp ce o citea, simţea energia Entităţilor trecând prin cuvântul scris. Liberato Povoa este un scriitor prolific în domeniul juridic şi este judecător la o înaltă curte de justiţie. Ca vizitator frecvent al Casei şi ca medium, el este un prieten apropiat şi un om de încredere al Mediumului João.

Mediumul João a fost la Lima, în Peru, pentru prima dată, în 1991. A fost sponsorizat de funcţionarul guvernamental Luis Rosello, care vizitase Casa şi fusese tratat pentru o boală de inimă. Mediumul João a luat cu el un „comitet” amplu, format din mediumi, jurişti şi infirmieri. Asociaţia Medicală din Peru s-a simţit ameninţată de Mediumul João şi de capacităţile sale, iar membrii ei au făcut în aşa fel încât să fie arestat şi încarcerat. Mulţi oameni fuseseră deja trataţi şi au răspuns printr-un protest în masă. Mai mulţi medici au garantat pentru el şi Mediumul João a fost imediat eliberat.

S-a consemnat că peste douăzeci de mii de oameni au fost vindecaţi în cursul acestei vizite. Marea majoritate a acelor care căutau vindecarea fuseseră afectaţi de holeră, deoarece era o epidemie în acea vreme. În timpul acestei călătorii, Entităţile au fost vizitate de preşedintele Fujimori, care a fost vindecat de o afecţiune musculară la mâini. Fiul său a fost tratat pentru o tulburare mentală. Mediumul João a fost distins de către guvernul peruan cu Medalia de Onoare.

Liberato Povoa a fost invitat de Mediumul João să-l însoţească la următoarea sa misiune în Peru, în 1994. Cartea sa João de Deus, Fenomeno de Abadiânia, este frumos scrisă în limba portugheză şi am dori să-l onorăm pe judecătorul Povoa, citând, în traducere, relatarea sa privind memorabila vizită în Peru a Mediumului João:

Pe 18 ianuarie 1994, am debarcat în zori pe Aeroportul Internaţional din Lima. Erau deja prezenţi foarte mulţi oameni. Ei cântau şi strigau numele Mediumului João. Poliţia sosise, înconjurând zona şi limitând accesul mulţimii. Mediumul João era asaltat de reporteri de la diferite posturi de televiziune, de radio şi de la ziare.

Eram în drum spre noua destinaţie, unde ne aştepta preşedintelei Case de Dom Inácio din Puno. Avionul nostru a aterizat pentru scurtă vreme în Arequipa. Nu ni s-a permis să coborâm, însă prin hublourile avionului am putut vedea mulţimea de oameni care se înghesuia în jurul aeroportului. Oamenii sperau să-l privească măcar pe celebrul vindecător. Am aterizat în Julaica, pentru că nu era aeroport în Puno. Comitetul de primire ne aştepta, deoarece gruparea teroristă Sendero Luminoso (aripa militară a mişcării marxiste Poteca luminoasă) era foarte activă în zonă. Au fost luate măsuri foarte stricte de securitate. Pentru a vă face o idee despre importanţa vizitei Mediumului João în Peru, autorităţile din Puno primiseră întăriri o sută de militari dintr-o unitate de elită a armatei, sub comanda mai multor ofiţeri şi a doi generali: Luiz Paz Cardenas şi Luciano Cesar Ramirez Vinatea. Aceste forţe ne-au protejat douăzeci şi patru de ore pe zi, nu numai de gruparea teroristă, ci şi să nu fim copleşiţi de marea de oameni disperaţi care doreau să fie binecuvântaţi şi să obţină măcar o bucată de îmbrăcăminte sau orice altceva pe care să-l păstreze ca pe o relicvă. Organizatorii pregătiseră Clube de Tiro de Puno, un poligon de tragere de mari dimensiuni şi un club country, pentru ca Entităţile să se poată îngriji de mulţimea de oameni.

În următoarele cinci zile, el a tratat peste 20.000 de oameni. S-au efectuat peste o mie de operaţii chirurgicale, fizice şi spirituale. La vizita anterioară în Peru, se manifestase o anumită rezistenţă a autorităţilor medicale. Pentru această călătorie, Mediumul João şi-a luat mai multe măsuri de precauţie, insistând asupra prezenţei unor medici de profesie şi a unor funcţionari guvernamentali locali. În Puno, au fost permanent prezenţi mai mulţi medici militari şi civili, pentru a fi martori ai lucrării spirituale.

De asemenea, erau inspectori din partea colegiului de medicină, precum şi reprezentanţi ai procuraturii din Puno. Şedinţele au început la ora 8:00 dimineaţa şi au continuat până noaptea târziu, când Mediumul João s-a întors la hotel. Totuşi, lucrarea lui nu s-a limitat niciodată la acest program. A doua zi, la ora 6:00 dimineaţă, sute de oameni erau deja aliniaţi, aşteptând cu răbdare în afara hotelului. Acelaşi lucru s-a întâmplat seara, la întoarcere. Am găsit o mulţime de oameni care aşteptau în spatele forţelor de securitate. Mediumul João a insistat să-i atingă pe fiecare, unul câte unul. Dacă eram norocoşi, ne puteam duce să ne odihnim la ora 2:00 noaptea. Eram epuizaţi la sfârşitul zilei, fiindcă doar doamna doctor Meidi şi eu eram cei care traduceam din spaniolă în portugheză, ceea ce însemna că trebuia să fim alături de Entităţi de-a lungul întregii călătorii.

Ne-am trezit luptându-ne cu problemele legate de marea altitudine, Puno fiind la 3.800 de metri deasupra nivelului mării şi având o populaţie de 400.000 de locuitori. Hotelul nostru era situat pe Lacul Titicaca şi ne-a fost servit ceai din frunze de coca, drept remediu pentru răul de înălţime. Aerul era atât de rarefiat, încât era greu să respiri. Deschizând ferestrele în timpul nopţii, energiile puternice şi briza uşoară dinspre lac ne-au făcut împrospătat forţele.

Eram uimit de rezistenţa la oboseală a Mediumului João. Înainte de a începe lucrul, s-a mulţumit cu un pahar de suc de papaya şi apoi nu a mai mâncat nimic până noaptea târziu. El nu mânca nimic în timpul încorporării. După ce se întâlnise cu oamenii de la hotel, trebuia să înceapă lucrul cu publicul care îl aştepta la club. Bărbaţi, femei şi copii, bătrâni, infirmi şi orbi, precum şi alţi oameni afectaţi de diferite boli, au petrecut toată ziua aşteptând pe un singur rând, pe o vreme aspră, cu temperaturi de 8º Celsius (46º Fahrenheit). Mulţi petrecuseră deja două nopţi dormind la rând, în condiţii de ger şi uneori de ploaie. Era un contrast izbitor să vezi oameni bine îmbrăcaţi în acelaşi rând cu oameni săraci, aceştia din urmă purtând doar pantaloni şi cămăşi din bumbac subţire zorba. Simţul dreptăţii nu-i permite Mediumului João să acorde privilegii şi el insistă ca bogaţii şi săracii să aştepte împreună, fără favoritisme. Nu am mai întâlnit niciodată oameni atât de ospitalieri. Până şi copiii care abia vorbeau aveau un gest sau un cuvânt de iubire pentru noi. Ţinând seama de rândurile nesfârşite, am cumpărat bomboane şi ciocolată pentru a le împărţi copiilor, care nu erau suficient de bine îmbrăcaţi pentru frigul de afară. Multe mame îşi purtau copiii în spate, aşa cum e obiceiul printre indigeni. În timp ce primeau darurile noastre simple, era emoţionant pentru noi să vedem strălucind în ochii lor recunoştinţa profundă, după care spuneau încântător: „Gracias, Senhor”.

Pentru a vă da o idee despre cât de mulţi oameni erau, vă spun că nu mai rămăsese nici o sticlă de apă în Punto pentru a fi binecuvântată de Entităţi. În ultima zi, am putut vedea oameni ducând pungi de plastic pline cu apă de ploaie şi, chiar mai des, cu apă tulbure de râu. Eram extrem de îngrijoraţi, deoarece erau cunoscute epidemiile de holeră din Peru. Oraşul Punto are canale de scurgere deschise. E un miracol că nu a izbucnit holera în timpul celei de-a doua vizite a Mediumului João în Peru. În cele din urmă, mai multe camioane au adus apă din cel mai apropiat oraş, care se afla la 350 de mile distanţă (circa 560 de kilometri). Mediumul João nu a permis niciodată ca numele lui să fie folosit în scopuri comerciale şi a refuzat sprijinul oferit de companiile apă în timpul călătoriei sale în Peru.

Ştirile şi transmisiile din mass-media au stimulat „caravane” de oameni din alte oraşe peruane, precum şi din Bolivia, Chile şi Venezuela, să vină la Puno. Jurnaliştii din ţările învecinate au venit în masă cu speranţa că vor putea lua un interviu mediumului brazilian.

Sub ochiul vigilent al reprezentanţilor ministerului public (procuraturii) şi al medicilor de profesie din Peru, au fost efectuate sute de operaţii chirurgicale fizice, pentru o mulţime de boli. Unii dintre medici şi dintre funcţionarii publici s-au supus voluntar unor operaţii.

Au avut loc nenumărate vindecări extraordinare, inclusiv în cazul unei fete de vreo paisprezece ani, care era dansatoare populară într-o formaţie din Cusco. Suferind un accident auto, ea era acum obligată să meargă folosind cârje. Entitatea i-a masat ambele picioare şi apoi a poruncit: „Mergi. Eşti vindecată”. În faţa ochilor neîncrezători a sute de oameni, ea a aruncat în mod dramatic cârjele pe jos, cu zgomot răsunător. La început cu dificultate, fata a început să meargă susţinută doar de ropotele de aplauze ale mulţimii. Mai târziu, am văzut-o mergând aproape normal, plângând încă de recunoştinţă şi fiind înconjurată de familia sa.

Au fost multe astfel de cazuri cu cârje aruncate pe jos. Aplauzele publicului au atras atenţia echipelor de televiziune şi jurnaliştilor, care s-au grăbit să surprindă scena. Mulţi nu-şi puteau stăpâni emoţiile în timp ce luau interviuri persoanei care fusese vindecată. Doar în cursul unei şedinţe de dimineaţă, la solicitarea specială a generalului Cardenas, comandantul forţelor armate din Puno, aproape o mie de oameni din personalul armatei şi membrii familiilor lor au fost văzuţi de Entităţi.

Din acest grup, a venit un băiat care fusese afectat de boală invalidantă şi acum mergea cu mare greutate, fiind complet dependent de cârje. Entitatea i-a poruncit să meargă. Puţini credeau că era posibil, fiindcă ştiau că băiatul fusese tratat de ortopezi şi de fizioterapeuţi renumiţi, fără nici un rezultat. Era o familie de vază din regiune şi cazul său a fost bine popularizat. Cârjele i-au fost luate şi băiatul infirm a început să meargă. Mulţimea era uimită de faptul că fusese martoră la acest miracol. Generalul Paz, care era în mod normal mai nepăsător, nu-şi mai putea ascunde lacrimile.

A sosit un bătrân. Din spusele membrilor de familie care îl însoţeau, el asurzise complet la ambele urechi, de mai mulţi ani. Entitatea şi-a pus palmele peste urechile bătrânului. După câteva clipe, a întrebat familia: „Cum îl cheamă?” Răspunzându-i-se că se numea Vicente, Entitatea a cerut unei persoane să se dea înapoi cu doi-trei metri şi să se adreseze omului cu voce normală. Membrii familiei, ştiind că era complet surd, se uitau unii la alţii cu neîncredere. Când a fost chemat pe nume, Vicente s-a întors în direcţia de unde se auzea vocea. Imediat, altcineva i-a pronunţat numele şi el s-a întors cu faţă spre acea persoană. Putea să audă orice i se spunea. Bărbatul şi familia sa au plecat cu ochii în lacrimi să dea interviuri jurnaliştilor.

Mai târziu în acea zi, în faţa Entităţii a apărut o femeie cu fiul său în vârstă de doisprezece ani. Plângea în hohote de recunoştinţă. Ne-a spus că fiul său era alienat mental încă de la naştere. Adeseori, avea nevoie să fie imobilizat fizic şi nu putea duce o viaţă normală. Până şi înscrierea la o şcoală specială sau recurgerea la profesori particulari nu erau soluţii viabile, datorită gravităţii tulburării sale mentale. În cursul călătoriei anterioare a Mediumului João în Peru, nu doar preşedintele Fujimori şi fiul său au fost trataţi, ci şi acest băiat alienat mental. De această dată, mama sa a stat două zile la rând, cu fiul său, în condiţii de ger şi de ploaie măruntă, nu pentru a solicita vindecare în continuare, ci pentru a prezenta mărturia ei emoţionantă şi pentru a mulţumi Entităţii pentru vindecarea fiului ei. Cu vocea sa clară, băiatul ne-a spus că studia la Lima, la o şcoală obişnuită şi studiile sale mergeau deosebit de bine.

Comandantul Mario Garcia Noe din poliţia naţională peruană fusese victima unui atac terorist. Acum era paraplegic, în urma unei lovituri la coloana vertebrală. Era complet paralizat de la brâu în jos. A primit energie de la Entitate şi a stat în curent în cursul tuturor şedinţelor. În ultima zi, când noi am plecat din Lima, comandantul Mario era deja capabil să se ridice din scaunul său rulant. Având încă nevoie de sprijin, i s-a dat speranţa unei reabilitări, dacă ar alege să vină în Brazilia pentru continuarea tratamentului.

Înainte de a pleca din Puno, Mediumul João a primit onorul unei unităţi militare din statul din care făcea parte oraşul Puno. Militarii au trecut prin faţa lui în uniforme de paradă, dându-i onorul şi salutându-l, pe o ploaie puternică. Acest onor militar este rezervat de obicei şefilor de stat foarte respectaţi.

VIZITA LUI IOAN AL DOMNULUI ÎN ATLANTA, GEORGIA

Oameni veniţi din Statele Unite şi din lumea întreagă s-au adunat la Atlanta, Georgia, în primăvara anului 2006. Un strigăt colectiv de ajutor a fost auzit în împărăţia spiritelor, atunci când oameni bolnavi, imobilizaţi în cărucioare rulante, afectaţi de necazuri, însinguraţi, s-au revărsat spre marele centru de conferinţe.

Ioan al Domnului a terminat lucrul în Casa de Dom Inácio la ora 6:00 după-amiaza, în ziua de vineri, înainte de a trebui să plece spre Atlanta. Soţia sa Ana programase zborul astfel încât să ajungă, aşa cum se obişnuia, sâmbăta, cu o zi înaintea primei şedinţe de vindecare. Ioan al Domnului a fost neobosit în această misiune şi, cu toate că trupul său putea fi extenuat de munca neîntreruptă, lui i-a făcut plăcere să lucreze şi a fost emoţionat să fie alături de cei aproximativ 2.500 de americani care veniseră să-l întâlnească pe el şi Entităţile.

După ce au sosit în Atlanta, el s-a odihnit, aşteptând-o pe Heather să-l însoţească la întâlnirea cu voluntarii, să-i fie prezentat locul desfăşurării şi să stabilească ce vor face în ziua următoare. De-a lungul celor trei zile în care Mediumul João a stat în Atlanta, Heather l-a însoţit şi a fost translatorul său personal. De asemenea, în cursul şedinţelor, a fost şi translatorul Entităţilor. Holul principal era o adevărată mare de oameni îmbrăcaţi în alb, în fiecare dimineaţă a celor trei zile. Voluntarii îi îndrumau pe oamenii care aşteptau să formeze un rând şi îi introduceau în „Sala Mare” temporară. Ioan al Domnului a intrat şi a mulţumit tuturor, inclusiv autorităţilor americane, pentru că i-au permis să se afle în Atlanta. Apoi s-a întors, a trecut prin cortină şi a intrat în camera sa curentă. Ţinând-o pe Heather de mână, şi-a părăsit trupul şi a încorporat o Entitate. Unul după altul, miile de „copii” au fost văzuţi de Entitate. Unii veneau cu respect şi încredere, în timp ce alţii erau sceptici. Unii oameni nu ştiau la ce să se aştepte şi păreau dezorientaţi în timp ce treceau prin faţa Entităţii. Ei nu ştiau cum putea să înceapă vindecarea lor doar cu o scurtă privire şi cu un semn făcut cu mâna, urmat de cuvintele: „Voi face lucrarea pentru dumneavoastră” sau „Veniţi în Brazilia şi voi termina lucrarea”. Mulţi oameni au simţit energia mereu prezentă a curentului şi acest lucru le dădea credinţa că o astfel de ferestruică în timp era în acelaşi timp o clipă nesfârşită în alte dimensiuni, unde vindecarea afecţiunii sau problemei lor începuse deja.

Într-un anumit moment, Entitatea a luat bastonul unei femei şi l-a aruncat pe podea, spunându-i să meargă. Ea se simţea bine fără baston. Iubirea divină vindeca oamenii şi mulţi izbucneau spontan în lacrimi, pentru că emoţiile recunoştinţei nu mai puteau fi ţinute în frâu. Oamenii începeau să aibă din nou credinţă în Dumnezeu şi îndoielile se risipeau. Vindecarea cea mare, vindecarea spiritului, fusese dăruită celor care doreau să o primească.

În timp ce se afla în Atlanta, John Quinones, de la emisiunea Prime Time Live, a luat un interviu filmat lui João. Entitatea vorbea blând şi binevoitor, asigurându-l pe dl. Quinones de legătura sa cu Dumnezeu. Atunci când a fost întrebată de ce a venit în Statele Unite şi în special la Atlanta, Entitatea a răspuns că a venit fiindcă era multă credinţă acolo. A venit datorită iubirii şi el era recunoscător că atât de mulţi oameni plecaseră de acasă şi făcuseră această călătorie pentru a-l vedea pe el.

Mediumul João i-a spus lui Quinones: „Nu sunt aici să înşel pe nimeni. Sunt aici pentru că Dumnezeu este aici. Suntem aici pentru a primi energia lui Dumnezeu, Suflarea lui Dumnezeu. Nu am o religie, dar am credinţă în Dumnezeul Universal care este Iubirea. Oricine are credinţă şi are o religie este fratele meu, fiindcă noi toţi credem în Dumnezeu cel Unic, care este Tatăl nostru.

Atunci când a fost întrebat de ce unii oameni s-au vindecat şi alţii nu, Entitatea a răspuns: „Sunt aici să vindec, însă numai Dumnezeu dă viaţă”.

În timpul pauzei pentru masa de prânz şi în cursul serii, Ioan al Domnului şi soţia lui s-au relaxat şi au vizitat nişte prieteni. Uneori se întindea pe spate pe canapeaua aflată în sufrageria camerei de hotel şi aţipea. Se bucura să urmărească programele de televiziune, preferând filmele occidentale. După şedinţa de dimineaţă, Ioan al Domnului s-a odihnit o oră sau două şi apoi a luat o masă de prânz uşoară, după ce s-a asigurat că oamenii săi aveau mâncare din belşug. Apoi s-a mai odihnit puţin, pregătindu-se pentru continuarea lucrului.

Ultima zi de şedinţe din Atlanta s-a încheiat la ora 5:30 după-amiaza, în ziua de marţi. Ioan al Domnului a plecat imediat spre Brazilia, deoarece nu dorea să piardă o zi de activitate în slujba comunităţii din Abadiânia. A plecat din Atlanta la ora 8:00 seara, în noaptea de marţi, iar miercuri, la ora 2:00 după-amiaza, era din nou la lucru, încorporând Entităţi la Abadiânia.

Entităţile care s-au anunţat singure în Atlanta eu fost: Dr. José Valdivino, St. Francis Xavier şi Dr. Oswaldo Cruz, acesta din urmă întrebând chiar dacă erau de faţă medici care doreau să discute cu el. Dr. Cruz a fost un bacteriolog strălucit. El a terminat facultatea de medicină la vârsta de nouăsprezece ani şi a studiat la Institutul Pasteur din Paris. Entitatea a vorbit apoi cu câţiva medici care s-au apropiat. (A se vedea capitolul 9, pentru mai multe informaţii despre Dr. Cruz).

Linda Hamilton, unul dintre participanţii la evenimentul din Atlanta, descrie experienţa sa:

Am început să am o artrită la şold cam de pe vremea când am născut-o pe fiica mea, în 1996. M-am simţit din ce în ce mai rău şi am început să merg cu bastonul, cu vreo doi ani în urmă. Înainte de a avea artrită, făcusem gimnastică în liceu şi eram dansatoare şi patinatoare artistică.

M-am dus să-l văd pe Ioan al Domnului în Atlanta cu prietena mea Anne. Am întâlnit-o în iulie anul trecut la Casa de Dom Inácio, unde venisem amândouă, căutându-ne vindecarea, într-un grup condus de Heather. Eram înspăimântată prima dată când am trecut prin faţa Entităţii în Casă. Auzisem că uneori realiza vindecări miraculoase în faţa mulţimii. Ceva, în lăuntrul meu, se punea vindecării, dar mi-a plăcut experienţa trăită în Casă şi speram că mă voi vindeca.

La Atlanta, eram într-o cu totul altă stare de spirit. Cele şase luni de tratament cu plante medicinale şi chirurgia invizibilă la care fusesem supusă lucraseră asupra sufletului meu şi îmi îmbunătăţiseră modul de a aborda viaţa. Aveam mult mai multă energie după prima vizită în Casă, dar mai aveam dureri, inflamaţie şi o anumită înţepenire a şoldului şi a genunchiului stâng. Încă mai aveam nevoie de baston.

Cu două săptămâni înainte de a pleca spre Atlanta, am primit o vizită la miezul nopţii. În jurul orei 2:00 noaptea, m-am trezit din somn ştiind că o fiinţă non-fizică era alături de mine. Nu dormeam. Eram puţin alarmată, însă ştiam că vizitatorii erau Entităţi, deşi credeam, în acel moment, că era João. Mi-au cerut să rămân cu ochii închişi în timp ce lucrau asupra mea, intrând în trupul meu dinspre şoldul drept. Am început să mă concentrez mai mult asupra energiei mele mentale şi emoţionale privind călătoria la Atlanta şi vindecarea mea. I-am spus Annei că Entităţile erau deja în Statele Unite să ne pregătească pentru eveniment.

Am mers cu maşina până la Atlanta, unde ne-am întâlnit cu mama mea, care are optzeci de ani şi fusese de acord să vină cu noi să-l întâlnim pe Mediumul João. Ea nu a putut călători până în Brazilia, dar a putut veni în Georgia, unde se născuse. Eram foarte mulţumită că venise şi ştiam că acest lucru va fi benefic pentru întreaga noastră familie.

Anne era în faţa mea când am trecut prin faţa Entităţii, iar mama era în spatele meu. Am văzut-o pe Heather traducând pentru mine. Am simţit o asemenea iubire şi recunoştinţă pentru Mediumul João, pentru Entităţi, Heather şi ceilalţi ghizi ai Casei, pentru că ei dăruiau atât de mult. Am simţit o mare duioşie faţă de Entitate. I-am şoptit fără glas: „Prieten al lui Dumnezeu”. Simţeam că este un Prieten al lui Dumnezeu. Şi eu eram prietenă a lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu era Prietenul nostru. Acest punct de vedere mă făcea să mă simt cu totul altfel. Puteam să-l privesc şi chiar l-am privit pe Dumnezeu în ochi. Îl iubeam din tot sufletul. Ca răspuns, m-a privit şi el şi mi-a vorbit cu compasiune şi cu iubire, spunându-mi: „Chiar ai nevoie de acest baston?”

Atunci am înţeles că nu mai aveam nevoie de el şi am ascultat voia Domnului: „O să arunc bastonul”, am spus.

Entitatea mi-a luat bastonul şi le-a cerut oamenilor care menţineau curentul şi celor aflaţi la rând, inclusiv mamei mele, să deschidă ochii şi să vadă minunea. Mergeam ca un rac, clătinându-mă şi înclinându-mă într-o parte, dar mergeam fără să mă doară. Eram uluită, neînţelegând ce se întâmpla. Mă simţeam ca şi cum m-aş fi născut încă o dată, ieşind din nou în lume. Era clipa mea fericită.

Entitatea mi-a cerut să merg şi să stau în curent. Peste câteva clipe, a venit un alt om care îşi lăsase şi el bastonul în faţa iubirii lui Dumnezeu. Mama şi Anne au mers mai departe pentru a trece „primi” o operaţie invizibilă sau o binecuvântare.

Nu mai fusesem în faţa Entităţilor în Atlanta. Eram epuizată şi emoţionată. Picioarele mă dureau uneori atât de tare încât nu voiam să merg. Alteori, mă simţeam destul de puternică să pot merge fără baston. De când m-am întors acasă, mi-am renovat casa şi mi-am împachetat lucrurile ca să mă mut, adesea singură, fără ajutor. Mă mai sprijineam în baston jumătate din timp, însă deseori mergeam fără el, mai ales când renovam casa. Aveam credinţa că mă voi vindeca complet, fiindcă Dumnezeu este Prietenul meu şi eu sunt Prietena lui Dumnezeu. De-abia aştept să vizitez din nou Entităţile şi pe Ioan al Domnului, şi îi mulţumesc pentru sacrificiul său în numele omenirii. Datorită lui, ştiu că Dumnezeu lucrează în lumea de astăzi.

CAPITOLUL 9

SPIRITISMUL ŞI ENTITĂŢILE

Pentru a fi medium trebuie să-l iubeşti pe Dumnezeu mai presus de orice. Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi. Este necesar să ai credinţă profundă într-o putere superioară.

- Ioan al Domnului

Em Nome de Deus! (În numele lui Dumnezeu!), a răsunat vocea Mediumului João, în timp ce intra în camera curentă. Sute de oameni din toate părţile globului se adunaseră şi se pregăteau pentru şedinţa de vindecare din acea zi.

Erau aşezaţi în meditaţie, în linişte şi cu ochii închişi. Cu o cutremurare, Mediumul João şi-a părăsit trupul şi Entitatea s-a încorporat. Conştiinţa lui Ioan al Domnului, omul, avea să se odihnească acum într-o stare similară somnului, până la încheierea şedinţei de vindecare din acea zi.

Dar cine şi ce sunt Entităţile care se află în centrul misiunii spirituale a Mediumul João? Munca spirituală desfăşurată în Casa de Dom Inácio se bazează pe principiile Spiritismului: o doctrină care examinează cu atenţie relaţiile dintre realităţile fizice şi non-fizice. Fiinţele fizice constituie lumea fizică sau întrupată, în timp ce fiinţele non-fizice constituie lumea spiritelor. Văzute în acest cadru, Entităţile sunt spirite foarte elevate, destrupate, care revin din lumea spiritelor pentru alinarea suferinţelor omeneşti. Această misiune este facilitată prin dorinţa Mediumului João de a-şi oferi trupul „ca pe un vas” pentru această lucrare.

Există o ierarhie spirituală în Casa de Dom Inácio. Conştiinţa Divină este forţa supremă, care acoperă ca o boltă şi călăuzeşte toată lucrarea. Urmează Entitatea cunoscută sub numele de Regele Solomon, apoi Sfântul Ignatius şi grupul său de conştiinţe, numit „falanga sa de spirite”. Apoi urmează Entităţile care au fost medici în întrupările anterioare: doctorii Augusto de Almeida, Oswaldo Cruz şi José Valdivino. Mai sunt acele Entităţi fără nume, care spun: „Salutare Dr. Augusto”, în timp ce se încorporează. Acestea fie fac parte din falanga sa de spirite, fie l-au avut ca mentor pe Dr. Augusto. Alte Entităţi ne împărtăşesc prea puţin sau chiar nu ne spun nimic despre ele, dar oferă totuşi multă iubire, călăuzire şi bunătate. Una din aceste Entităţi spune că se numeşte „José” şi alta „Iubire”. Alta afirmă că nu este vrednică să stea în genunchi la picioarele Sfântului Ignatius. Această Entitate, care se identifică drept membru al falangei Sfântului Ignatius, ne aminteşte că oamenii care vizitează Casa sunt cei mai norocoşi, fiindcă pot fi împreună cu Sfântul Ignatius, atunci când acesta se încorporează în trupul Mediumului João. Şi în timp ce misiunea acestor spirite destrupate este să ne ofere vindecare, este important să ne amintim că eforturile lor contribuie şi la propria lor evoluţie în lumile spirituale.

În continuare, dăm scurte descrieri a celor mai bine cunoscute Entităţi care lucrează în Casa de Dom Inácio.

SFÂNTUL IGNATIUS DE LOYOLA (1491-1556)

S-a spus că Sfântul Ignatius de Loyola (cunoscut printre vorbitorii de limba portugheză sub numele de Dom Inácio) este un sfânt important, despre care se poate spune cu uşurinţă că a fost un bărbat care şi-a trăit viaţa cu multă pasiune şi căruia îi plăcea să se bucure de femei frumoase, de mâncare şi de băutură.

Istoricii au scris că era un bărbat mai degrabă atrăgător şi frivol, extrem de încăpăţânat, plin de mândrie şi foarte dornic să dobândească titluri nobiliare. Şi totuşi, acest bărbat, plin de ură de sine şi de teamă că Dumnezeu nu-l putea iubi datorită păcatelor sale, s-a întors la iubirea şi la mila lui Dumnezeu. O nouă viaţă de smerenie, de sărăcie şi de iubire a aproapelui i-a adus pacea sufletească. Şi-a consacrat ultima parte a vieţii încercării de a-i inspira pe ceilalţi să se preocupe cu seriozitate de propria lor sporire spirituală.

Iñigo de Oñaz y Loyola s-a născut în anul 1491, într-o familie nobilă bască, fiind cel mai mic din cei treisprezece copii. Şi-a petrecut cea mai mare parte a adolescenţei alături de rudele bogate de la curtea Regelui Ferdinand al Spaniei, unde a deprins gustul pentru o viaţă rafinată. După moartea Regelui Ferdinand, Iñigo s-a înrolat în armată. În 1521, când trupele franceze au invadat cetatea Pamplona, Iñigo şi compatrioţii lui s-au angajat într-o luptă crâncenă pentru apărarea cetăţii. În timp ce apăra fortăreaţa, el a fost grav rănit şi piciorul drept i-a fost sfărâmat de un proiectil de artilerie.

Mândria l-a făcut pe Iñigo să sufere mai multe operaţii dureroase, cu speranţa că piciorul deformat se va îndrepta, dar nu s-a mai vindecat complet vreodată şi a rămas şchiop pentru tot restul vieţii. (Atunci când Sfântul Ignatius se încorporează, Mediumul João merge şchiopătând vizibil). Convalescenţa a fost lungă şi dureroasă, iar Iñigo şi-a găsit refugiu în cărţi. După ce a citit toate cărţile din biblioteca familiei, a ales două din ele: o carte despre viaţa lui Iisus Hristos şi cealaltă despre vieţile sfinţilor. Întâmplările privind viaţa aspră, evlavia şi slujirea lui Dumnezeu l-au inspirat pe Iñigo să-şi re-evalueze viaţa; visurile privind eroismul şi actele cavalereşti i-au adus amărăciune, pustiu şi depresie. Regretul şi remuşcarea îi rodeau sufletul şi, în anul 1522, Iñigo a făcut o călătorie la altarul sfânt al Madonei Negre din Montserrat (munte în Catalonia, unde se află o mănăstire benedictină închinată Fecioarei Negre. N. trad.). Această călătorie a fost diferită de multe altele pe care le făcuse înainte, când mergea în calitate de cavaler viteaz să primească binecuvântare şi protecţie pentru viitoarele bătălii. La altarul Sfintei Fecioare, Iñigo şi-a depus sabia şi scutul, şi-a mărturisit păcatele şi apoi s-a îndreptat spre Manresa. Astfel a început experienţa lui Iñigo în trăirea unei vieţi spirituale: să ceară ajutoare pentru azilurile de săraci, să postească, să se roage neîncetat şi să facă penitenţă aspră.

Iñigo a folosit această ocazie pentru a-şi aprofunda educaţia, călătorind prin Spania şi apoi prin Franţa, cufundându-se în lectura lucrărilor clasice ale vremii. A urmat colegiul la Paris, o obţinut o diplomă în domeniul artelor frumoase, şi-a luat un nume nou: Ignatius de Loyola. În cursul călătoriilor sale, a folosit orice prilej de a împărtăşi cu alţi oameni experienţele sale spirituale şi a fost adesea întemniţat pentru credinţele sale. El a continuat totuşi să persevereze, înfruntând greutăţi şi boli şi păstrând o credinţă nestrămutată în planul divin al lui Dumnezeu privind omenirea. Şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii educându-i pe alţii, căutare ce a dus la înfiinţarea ordinului cunoscut sub numele de Însoţitorii lui Iisus (sau Ordinul Iezuit), în anul 1540. Şi-a continuat misiunea de a se îngriji de nevoile spirituale şi materiale ale săracilor, până la moartea sa, în 1556.

Ignatius a scris mai multe tratate de-a lungul vieţii, bazându-se pe propriile experienţe spirituale. Tratatul Exerciţiile spirituale ale Sfântului Ignatius a luat naştere din dorinţa sa de a scrie un manual cu îndrumări pentru cei care doreau să-şi îndrepte vieţile către Dumnezeu. În acest tratat, Ignatius oferă formule precise de rugăciune, confesiune şi meditaţie pentru cercetarea şi sporirea spirituală în decurs de patru săptămâni. În Casa de Dom Inácio din Abadiânia, timp de trei zile din fiecare săptămână, se pun în practică elementele de bază ale tratatului Sfântului Ignatius, pentru că ne oferim noi înşine Divinităţii prin meditaţie şi rugăciune pentru cercetare şi sporire spirituală. Ignatius, sfântul patron al Casei de Dom Inácio ne-a sfătuit:

Cu cât ne unim mai mult cu El (Dumnezeul nostru), cu atât suntem mai deschişi să primim harurile şi darurile bunătăţii sale divine, supreme.[13]

SFÂNTUL IGNATIUS ÎN CASĂ

Sfântul Ignatius se încorporează întotdeauna de ziua morţii sale. Energia sa este atât de puternică, încât îşi limitează prezenţa la douăzeci de minute, pentru a nu suprasolicita trupul Mediumului João cu vibraţii de înaltă frecvenţă. Trupul Mediumului João pare foarte diferit în timpul încorporării Entităţii Sfântului Ignatius. Pare că vibraţia înaltă, vastă şi expansivă, a Entităţii este comprimată în partea de sus a trunchiului Mediumului João, luptând ca şi cum ar căuta să obţină spaţiul în care să cuprindă atât de multă lumină şi energie.

În cursul încorporării din 31 iulie 2005, Sfântul Ignatius a îngenunchiat în faţa scaunului Entităţii, în timp ce un val de energie pulsa în mod vizibil prin toţi cei aflaţi în jur. A privit către cer şi a spus: „Am fost înălţat la alt nivel”. Trupul Mediumul João s-a cutremurat când Sfântul Ignatius a ieşit şi Dr. Augusto a intrat. El a anunţat că vibraţia Sfântului Ignatius devenise atât de înaltă, încât ar fi fost greu pentru oricare alt medium de pe Pământ să încorporeze spiritul Sfântului Ignatius. Dr. Augusto a înmânat apoi un trandafir unei femei, unul dintre mediumii Casei, care venise la tratament după ce medicul său oncolog îi spusese despre cancerul de care suferea că este inoperabil. Dr. Augusto a spus că, în fiecare an, în ziua Sfântului Ignatius, el îi oferă un trandafir, sărbătorind astfel încă un an de viaţă. Acum, în faţa tuturor celor prezenţi, Dr. Augusto a întrebat-o câţi trandafiri primise până acum. Abia ţinându-şi lacrimile, ea a răspuns că era al optulea trandafir.

În ziua de vineri, 28 iulie 2006, Casa sărbătorea ziua Sfântului Ignatius.[14] Festivităţile pentru acea zi fericită au fost planificate timp de mai multe luni, voluntarii Casei pregătindu-se pentru primirea autobuzele pline cu brazilieni şi a valurilor de străini, care veneau să se închine sfântului patron al Casei.

Încorporarea din acea dimineaţă părea să dureze mai mult timp decât de obicei. Mediumii stăteau în picioare, în tăcere, concentrându-şi energia pentru asigurarea spaţiului şi făcând rugăciuni de mulţumire pentru prezenţa Entităţilor. Când spiritul Sfântului Ignatius a întrat în trupul Mediumul João, Heather a observat schimbarea fizică a înfăţişării lui João: îşi scosese ochelarii şi părul se ridicase înainte, în faţa ochilor. De asemenea, era o diferenţă evidentă în structura părului: strălucirea puternică se datora modificării energetice în trupul Mediumului João. Acum încorporată complet, Entitatea a spus: „Sunt cel care îşi târa piciorul”. Sfântul Ignatius îi îmbrăţişa în tăcere pe cei care se apropiau, aşa cum se obişnuia în acea zi. În timp ce oamenii îşi deschideau braţele să primească îmbrăţişarea, ei resimţeau imensa energie care radia din trupul Mediumului João. Apoi Dr. Augusto s-a încorporat, s-a aşezat pe scaunul Entităţii, şi a spus următoarele:

Dom Inácio este lumina care străbate. Credinţa şi concentrarea transformă energia în lumină. Dom Inácio supervizează toate operaţiile care au loc în Casă. El supervizează şi protejează toate activităţile. Dumneavoastră (arătând către toţi cei prezenţi) formaţi un cerc pentru concentrarea curentului care aduce lumina pentru punerea în practică a binelui. Să faci un cerc de lumină pentru punerea în practică a binelui este uşor.

După ce a spus şi a observat aceste lucruri, ziua de vindecare şi de sărbătoare a continuat.

SFÂNTUL FRANCISC XAVIER (1506-1552)

Despre Sfântul Francisc Xavier se spune că a fost Apostolul Indiei şi al Japoniei. Un om credincios, dedicat salvării sufletelor, el şi-a petrecut întreaga viaţă călătorind în ţinuturi depărtate, răspândind cuvântul Domnului. Istoricii atribuie succesul misiunii lui Xavier extraordinarelor sale capacităţi de negociere; se spune că manifesta o blândeţe deosebită şi un profund respect atunci când îi iniţia pe „oamenii simpli” în tainele credinţei.

El s-a născut pe 7 aprilie 1506, la castelul familiei nobile Xavier; mama sa era una din moştenitoarele şi tatăl său era consilierul regelui Navarei. Era atras de învăţătură de la o vârstă fragedă şi a urmat Colegiul Sfânta Barbara din Paris. Acolo l-a întâlnit şi s-a împrietenit cu Ignatius de Loyola şi curând a împărtăşit viziunea acestuia de a-şi dedica viaţa slujirii lui Dumnezeu. El a contribuit la înfiinţarea Ordinului Însoţitorilor lui Iisus. În 1537, Xavier a fost hirotonit preot, iar peste trei ani, el a fost numit de regele Portugaliei să-i păstorească spiritual pe locuitorii Indiilor Orientale.

În următorii zece ani, Sfântul Francisc Xavier a înfiinţat, în India, China şi Japonia, misiuni care fuseseră considerate prea periculoase şi nepotrivite de către Biserica Catolică. Xavier a profitat de ocazie pentru a călători; a învăţat repede să vorbească fluent limbile localnicilor, a înţeles nevoile lor şi i-a slujit atât pe bogaţi, cât şi pe săraci. A dus o viaţă aspră şi plină de greutăţi şi a fost persecutat pentru opiniile sale sincere privind exploatarea indigenilor de către coloniştii portughezi.

Sfântul Francisc a murit pe ţărmul unei insule chinezeşti, în decembrie 1552. După înmormântare, trupul Sfântului Francisc Xavier a fost exhumat cu trei ocazii diferite şi rămăşiţele sale pământeşti au fost examinate de mii de medici şi de clerici. Aceste examinări au remarcat starea neschimbată a trupului şi s-a răspândit repede vestea privind „starea minunată a trupului său”. Multe ţări au făcut demersuri faţă Ordinul Însoţitorilor lui Iisus pentru a obţine trupul său. În 1614, după multe deliberări, Ordinul Însoţitorilor lui Iisus a hotărât ca braţul drept al Sfântului Xavier – care fusese adeseori folosit în ritualul botezului, pentru vindecarea bolnavilor şi pentru înfăptuirea minunilor – să fie desprins de trup şi trimis la Roma. Braţul a rămas intact şi este declarat relicvă a unui sfânt. Rămăşiţele trupului său mumificat sunt păstrate într-o sfântă raclă (relicvariu), într-o biserică din Goa.

SFÂNTUL FRANCISC XAVIER ÎN CASA DE DOM INÁCIO

Amintim o operaţie remarcabilă efectuată de personalul Casei în noiembrie 2001, atunci când Sfântul Francisc Xavier s-a încorporat în cursul unei şedinţe de vindecare. A lucrat cu „lumină intermitentă”, realizând mai multe operaţii extraordinare. O femeie din grupul condus de Heather se plângea de o cumplită durere cronică de dinţi. Xavier i-a străpuns obrazul drept cu o sondă metalică, a făcut o mică incizie în gingie şi apoi o singură sutură. După aceea a scos sonda metalică din obraz. Nu s-a văzut nici o rană, atât la introducerea, cât şi la scoaterea sondei, şi nu a curs nici măcar o picătură de sânge în timpul întregii proceduri. Înregistrarea video a operaţiei o arată pe pacientă stând în picioare, dreaptă, afirmând calm că nu simte nici o durere. Înainte de a pleca, Entitatea a întins braţul drept şi un medium al Casei l-a identificat drept Sfântul Francisc Xavier.

Cu altă ocazie, Sfântul Francisc Xavier s-a încorporat şi a luat cârjele mai multor oameni care s-au apropiat de el. În timp ce cârjele cădeau cu zgomot pe podea, a ridicat o persoană imobilizată într-un scaun rulant şi a invitat-o să meargă prin cameră. Apoi a coborât personal până dincolo de linie şi a adresat oamenilor mesaje de vindecare. Când s-a apropiat de Heather, şi-a întins braţul drept, ţinând palma spre ea şi a întrebat: „Filha, cine sunt eu?” Cuvintele „Francisc Xavier” i-au pornit de pe buze. Mai târziu, Xavier le-a împărtăşit celor prezenţi o parte din vindecările miraculoase pe care le realizase cu ajutorul braţului drept, în vremea când era o fiinţă în trup.

Pe 29 aprilie 2006, o vizitatoare a Casei de Dom Inácio a anunţat că avea daruri pentru Entitate. Primul dar a fost o statuie a Sfintei Rita de la mănăstirea din Cascia. Apoi a despachetat o frumoasă pictură cu Sfântul Francisc Xavier, pe care o cumpărase de la capela din Roma unde era expusă mâna sfântului. Entitatea s-a schimbat şi a venit Francisc Xavier, care a fost încântat de pictură, iar Heather a întrebat dacă portretul îi seamănă bine. El a zâmbit cu mare plăcere şi a spus că într-adevăr seamănă. Apoi a întrebat dacă cineva ştie povestea despre ce s-a întâmplat cu braţul său în cursul acelei vieţi. Xavier s-a ridicat de pe scaun şi a arătat cu mâna stângă locul în care braţul îi fusese retezat, exact mai jos de cot. A mulţumit femeii pentru darul adus şi i-a cerut să atârne portretul pe peretele din spatele scaunului său.

REGELE SOLOMON

Regele Solomon s-a născut în secolul X î. Hr., fiind al zecelea fiu al Regelui David şi al Batşebei. Domnia sa de patruzeci de ani asupra israeliţilor este consemnată în Cartea a treia a Regilor şi în cele două cărţi ale Cronicilor (sau Paralipomena) din Vechiul Testament. În timpul domniei sale, Solomon a făcut eforturi pentru extinderea graniţelor regatului său. Cea mai mare realizare a sa a fost edificarea Templului Sfânt, monument ridicat pe Muntele Mariah pentru păstrarea Chivotului Legii. Templul reprezenta un sanctuar în care evreii puteau intra în comuniune cu Dumnezeu, conform ritualurilor şi pelerinajelor religioase. Templul era aşadar considerat un apogeu al succesului bazat pe criterii religioase, politice şi comerciale.

Lui Solomon i se atribuie scrierea mai multor cărţi din Vechiul Testament: Proverbele, Eccleziastul şi chiar Cântarea Cântărilor. Multe povestiri laice apreciază înţelepciunea şi imparţialitatea sa în calitate de conducător. Una dintre cele mai populare povestiri descrie două femei care au venit la judecată în faţa regelui. Cele două femei se certau în privinţa unui copilaş; fiecare din ele susţinea că ea este mama adevărată. Regele a poruncit ca pruncul să fie tăiat în două. Auzind această poruncă, mama adevărată a renunţat la dreptul ei asupra copilului, implorându-l pe Regele Solomon să nu-i facă nici un rău. Ascultându-i cuvintele, Solomon i-a recunoscut femeii dreptul asupra copilului.

Renumele său de „cel mai înţelept dintre oameni” este cel mai probabil inspirat de un pasaj biblic din Cartea a treia a Regilor. Solomon, atunci în vârstă de doisprezece ani, este întrebat de Dumnezeu ce doreşte ca rege nou numit al Israelului. Solomon a cerut darul „să asculte şi să judece întru dreptate poporul, să priceapă cumpăna dintre bine şi rău”, la care Dumnezeu a răspuns:

Pentru că aceasta ai cerut de la Mine, şi n-ai cerut viaţă lungă şi n-ai cerut bogăţie şi n-ai cerut vieţile vrăjmaşilor tăi, ci ai cerut priceperea de a asculta judecata, iată, ţi-am dat după cuvântul tău; şi iată, ţi-am dat inimă pricepută şi înţeleaptă; înainte de tine n-a fost nimeni ca tine şi nici după tine nu se va ridica vreunul care să-ţi semene. Dar Eu ţi-am dat şi ceea ce n-ai cerut: şi bogăţie şi slavă, aşa că nimeni între regi nu va fi asemenea ţie în toate zilele tale. (3 Regi, 3, 12)

Poate că această inimă plină de compasiune şi de înţelegere a fost cea care a vindecat patruzeci de oameni în acea zi remarcabilă, la Centrul Spiritist Hristos Mântuitorul, în care Mediumul João a încorporat pentru prima dată această Entitate de Lumină, la sfârşitul anilor 1950.

SFÂNTA RITA DE CASCIA (1381-1457)

Numită adesea „Sfânta Imposibilului”, Sfânta Rita de Cascia este adorată de cei care duc poveri excepţional de mari în viaţa lor, de cele mai multe ori fiind vorba de femei. Asta datorită faptului că Sfânta Rita a îndurat numeroase suferinţe ca soţie, ca mamă, ca văduvă, şi în ultimă instanţă, în calitate de credincioasă – conform practicilor instituite pentru călugăriţele augustine.

Născută în sătucul Roccaporrena din Italia, Tita Lotti era singura fiică a unei familii de credincioşi catolici în vârstă. Singura dorinţă a Ritei era să-l slujească pe Dumnezeu. Ea vizita adesea mănăstirea augustină din Cascia şi spera să fie primită în această comunitate. Părinţii aveau alte planuri pentru viitorul ei. Au aranjat să o mărite cu un bărbat despre care credeau că-i va asigura o viaţă de familie fericită şi lipsită de griji. Rita a fost foarte dezamăgiră, însă a ajuns să creadă că era voia lui Dumnezeu ca ea să se căsătorească. A început această nouă viaţă cu o atitudine plină de respect, acceptându-şi din toată inima datoriile de soţie şi de mamă. Din nefericire, soţul ei s-a dovedit irascibil şi abuziv. Ea îşi petrecea zilele în rugăciuni şi îndurând o viaţă grea.

Moartea soţului, ca urmare a unei încăierări violente, i-a adus Ritei şi mai multă suferinţă: cei doi băieţi minori doreau să răzbune uciderea tatălui lor. Rita îşi sfătuia cu răbdare copiii, învăţându-i să se roage şi să ierte. Când îndemnurile ei au eşuat, s-a rugat la Dumnezeu să acţioneze în numele ei. În mai puţin de un an, amândoi fiii au murit, iar Rita a început să-şi dedice viaţa ajutorării semenilor. A revenit la mănăstirea din Cascia, încercând să le convingă pe călugăriţe să o accepte. La început, călugăriţele i-au refuzat cererea. Poate se temeau de scandalul legat de moartea soţului ei; poate că nu voiau să încalce regula care cerea ca novicele să fie fecioare. Cu toate acestea, după o vreme, Rita a reuşit să le convingă pe călugăriţe să o primească în rândul lor. Unii spuneau că Rita a împăcat familiile implicate în moartea soţului ei; o altă povestire spune că Rita s-a aşezat în faţa porţilor mănăstirii, cufundată în rugăciune. Într-o dimineaţă, călugăriţele au găsit-o pe Rita între zidurile locaşului, fără să poată explica felul în care trecuse prin porţile închise. Indiferent ce poveste am crede, Rita a devenit călugăriţă în anul 1413.

Meditaţiile şi rugăciunile sale dovedeau o deosebită evlavie faţă de suferinţele îndurate de Iisus pe cruce. Într-o zi, pe când se ruga, pe fruntea ei, în locul unde ar fi stat coroana de spini, a apărut o rană; se spune că a purtat acest stigmat timp de cincisprezece ani. În ultimele zile ale vieţii sale, Sfânta Rita s-a îmbolnăvit şi a fost ţintuită la pat. Se spune că, într-o iarnă, Rita i-a cerut unei vizitatoare să-i aducă un trandafir din grădină ei. Când vizitatoarea a intrat în grădina din Roccaporrena, ea a fost uimită să găsească un singur trandafir înflorit, într-o tufă altfel complet ofilită. Pentru a comemora acest miracol, trandafirii sunt binecuvântaţi în fiecare an în bisericile Ordinului Augustinian şi oferite credincioşilor.

Sfânta Rita a murit în anul 1457 şi a fost canonizată în 1900. Această fiinţă spirituală iubită, cunoscută pentru spiritul său iertător, i-a apărut Mediumului João în Mato Grosso, în tinereţe, inspirându-l să înceapă o viaţă în slujba lui Dumnezeu.

DR. BEZERRA DE MENEZES (1831-1900)

Dr. Bezerra de Menezes s-a născut în statul Ceara din Brazilia, la 28 august 1831. A absolvit facultatea de medicină în anul 1856 şi curând a început o carieră politică, ce a durat aproape treizeci de ani. A fost un membru devotat al Partidului Liberal din Brazilia. A devenit un întreprinzător de succes în domeniul afacerilor şi a înfiinţat compania de căi ferate Macahe&Campo.

Ca membru al mişcării spiritiste, Dr. Menezes, împreună cu prietenii şi colegii săi Caibar Schutel şi Eurípides Barsanulfo, a răspândit „Vestea cea Bună” că nu există moarte, ci doar trecerea din lumea materială în lumea spiritelor. A fost proclamat preşedinte al Federaţiei Spiritiştilor Brazilieni în 1894. Dr. Menezes este cunoscut sub numele afectuoase de „Allan Kardec al Braziliei” şi de „doctor al săracilor”.

Dr. Menezes este autorul mai multor cărţi spirituale şi era renumit pentru activităţile sale caritabile. Nu avea tarife stabilite pentru serviciile sale medicale şi nu a refuzat niciodată să ajute pe cineva. Mulţi autori citează cuvintele sale: „Doctorii care refuză să acorde asistenţă oamenilor nevoiaşi, indiferent de motiv, dar mai ales din motive financiare, activează în afacerea vindecării şi nu sunt vrednici să poarte titlul de «Doctor în Medicină»”. Dr. Menezes provenea dintr-o familie înstărită, dar a murit sărac la 12 aprilie 1900, cheltuindu-şi averea pentru a avea grijă de bolnavi şi de săraci.

DR. AUGUSTO DE ALMEIDA (?-1908)

Nu este suficient să crezi, e nevoie mai presus de orice să fii un exemplu de bunătate şi de toleranţă.

- Dr. Augusto de Almeida

Dr. Augusto este una din Entităţile cele mai frecvent încorporate în Casa de Dom Inácio. El spune că a avut diferite ocupaţii în întrupările anterioare: a lucrat în armată, într-o plantaţie de arbori de cauciuc şi a devenit medic. Atunci când Dr. Augusto se încorporează, personalitatea sa puternică şi purtarea autoritară sunt cel mai uşor de observat. El lucrează serios şi repede, nu-i place să fie întrerupt în acest timp, cere ordine şi respect. În timpul vieţii ca doctor, a fost martorul multor suferinţe, deoarece anestezia nu fusese încă inventată. A remarcat că pacienţii săi erau nevoiţi să suporte durerile din timpul operaţiilor chirurgicale, ţinând strâns între dinţi bucăţi de lemn sau de pânză groasă. Ca spirit iluminat, el s-a dedicat alinării durerilor şi suferinţelor. Dr. Augusto este extrem de bun şi este foarte iubit de toţi cei din Casa de Dom Inácio.

În 2004, Dr. Augusto i-a chemat pe Martin Mosqueira şi pe Heather alături de el, explicând că au trecut nouăzeci şi şase de ani de când şi-a părăsit trupul (a murit). A spus că, în acea viaţă, trăise într-o comunitate mică, Jacunda, din statul Para, unde lucra la proiectul unei mine de aur cu un grup de europeni. „Atunci toate mergeau rău”, a spus el. Părea să se fi pierdut în amintiri pentru câteva minute. „Până în ziua de azi e o capelă acolo, dar acum e aproape acoperită de apă”. În ziua de Paşti a anului 2003, Dr. Augusto a anunţat că fusese înălţat la un alt nivel şi acum este „şeriful” acelui domeniu spiritual.

DR: OSWALDO CRUZ (1872-1917)

Dr. Oswaldo Cruz s-a născut în statul São Paulo, pe 5 august 1872. Şi-a început studiile la Facultatea de medicină din Rio de Janeiro la vârsta de paisprezece ani, absolvind-o după patru ani, cu titlul de doctor în medicină. Teza sa de licenţă se ocupa de apă ca mijloc de răspândire a microbilor. În continuare, s-a specializat în bacteriologie la Institutul Pasteur din Paris.

El a fost întemeietorul Institutului Federal de Seroterapie, cunoscut acum sub numele de Institutul Oswaldo Cruz, unde se produceau vaccinuri împotriva ciumei bubonice, a febrei galbene şi a variolei. Guvernul brazilian a cerut Institutului Pasteur din Paris să trimită un specialist care să ajute în lupta împotriva acestor epidemii. Răspunsul primit de la Institutul Pasteur a fost că Brazilia dispunea deja de cel mai bun om: Dr. Oswaldo Cruz. Acesta a contribuit la iniţierea unor campanii sanitare în întreaga Brazilie, care au reuşit să oprească epidemiile din Rio de Janeiro şi din alte oraşe, salvând astfel mii de vieţi.

Dr. Cruz a fost numit director al Serviciului de sănătate publică din Brazilia (un fel de minister al sănătăţii), în 1903. Dr. Carlos Chagas, unul dintre studenţii săi, a descoperit un parazit care era răspunzător de producerea unei afecţiuni cunoscute sub numele de Boala Chagas. Acest parazit poartă numele lui Cruz, Trypanosoma cruzi.

În 1907, la al 14-lea Congres Internaţional de Igienă şi Demografie din Berlin, Germania, Doctorului Cruz i s-a decernat medalia de aur, ca o recunoaştere a realizărilor sale. După ce s-a retras din funcţia de ministru al sănătăţii, în 1909, el s-a concentrat asupra activităţii Institutului de cercetări Oswaldo Cruz din Manguinhos, Rio de Janeiro, în cadrul căruia a organizat explorări ştiinţifice în interiorul Braziliei şi a adus informaţii importante despre popoarele indigene. De asemenea, a pus în aplicare programe sanitare în Belem, din statul Para, şi în regiunea braziliană Vale de Amazonas.

Suferind de o afecţiune renală, el a renunţat la cariera medicală şi s-a retras în oraşul Petropolis din statul Rio de Janeiro, devenind primar onorific al oraşului în 1916. A murit la 11 noiembrie 1917, la vârsta de patruzeci şi cinci de ani.

Ca Entitate a Casei de Don Inácio, Dr. Cruz este cunoscut ca fiind direct şi deschis în discuţii, dar este, în acelaşi timp, extrem de binevoitor şi plin de compasiune. Are cei mai frumoşi ochi, care par să reverse iubire necondiţionată către toţi cei din jurul său. Rareori îşi anunţă singur prezenţa spunându-şi numele, însă este recunoscut după felul său de a proceda şi după interesul faţă de bolile cu cauze virale şi greu de diagnosticat şi de tratat. Adesea el cere scoaterea ceasurilor de mână, deoarece îi tulbură curentul.

Heather relatează că, odată, Dr. Cruz i-a cerut unui voluntar să-i permită să ţină în mână ceasul pe care acesta îl purta. Voluntarul era mândru de ceasul său fin din import şi i l-a dat imediat doctorului Cruz. Mai târziu, în acea zi, omul a observat că ceasul i se oprise. S-a dus să-i schimbe bateria. Când ceasornicarul a desfăcut ceasul, a descoperit că piesele mecanismului erau strâmbe şi contorsionate. După câteva luni, Entitatea Dr. Cruz l-a chemat, întrebându-l dacă mai poartă ceasul. Omul a răspuns că da, sperând că Entitatea îl va ţine din nou în mână şi poate îl va repara. Dr. Cruz a zâmbit şi l-a întrebat dacă ar putea renunţa la ceas. Omul a fost de acord. Dr. Cruz a luat ceasul în mâna sa şi apoi l-a dat altei persoane. Ceasul a început să meargă din nou, fiind la fel ca înainte.

Cu altă ocazie, Entitatea Dr. Cruz consulta oameni în sudul Braziliei. Unui om cu mijloace de trai modeste i-a cerut să vină la Casa de Dom Inácio pentru continuarea tratamentului. Acesta a răspuns că nu avea bani să vină. Entitatea Dr. Oswaldo a luat ceasul de la mâna Mediumului João şi i l-a dat omului, spunându-i: „Vinde-l şi vei avea mai mult decât ai nevoie pentru călătoria până la Casa de Dom Inácio”.

DR. JOSÉ VALDIVINO

În sala de operaţii din Casa de Dom Inácio se află o fotografie în care puteţi vedea Entitatea Dr. José Valdivino atât de deplin încorporată încât corpul fizic al Mediumului João este aproape complet eclipsat de Entitate. Se ştiu foarte puţine lucruri de spre Dr. Valdivino care, atunci când este întrebat, răspunde simplu că el a fost un „protector al familiilor”.

Mediumul João crede că Dr. Valdivino a fost judecător într-una din vieţile sale. El este extrem de binevoitor, plin de compasiune şi de iubire, iar energia sa este deosebit de puternică pentru vindecarea celor afectaţi de paraplegie. Atingându-i cu mâna şi poruncindu-le să meargă ori să-şi mişte membrul afectat, au avut loc numeroase vindecări miraculoase.

ANDRE LUIZ

Andre Luiz a fost medic practicat, în primii ani ai secolului al XX-lea, în Rio de Janeiro, Brazilia. Spiritul său destrupat este cunoscut pentru contribuţiile sale valoroase privind natura existenţei de după viaţă. Cele mai memorabile expuneri au fost psihografiate de mediumul Francisco C. Xavier în limba portugheză şi traduse apoi în limba engleză. Prima carte este o expunere personală intitulată Nosso Lar: A Spiritual Home (Nosso Lar: un cămin spiritual), care ne oferă prima prezentare detaliată a vieţii în lumea spiritelor şi ne împărtăşeşte deschis reflecţiile privind viaţa sa, experienţele de după viaţă şi strădaniile de a scăpa de credinţele sale privind natura morţii. Relaţiile sale de colaborare cu Xavier continuă şi acum. Luiz ne împărtăşeşte multe din atitudinile şi punctele sale de vedere în această activitate. În cea de-a doua carte, intitulată And Life Goes On... (Şi viaţa merge mai departe...), Luiz ne împărtăşeşte observaţiile sale privind semnificaţia iubirii şi a prieteniei, precum şi rolurile diferite pe care le joacă fiecare dintre ele în evoluţia spirituală a unei persoane.

SORA SHEILA

Sora Sheila a fost infirmieră în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ea s-a născut în Germania şi a ajutat neobosită victimele germane din acea vreme. A murit în timpul unui raid aerian, spre sfârşitul războiului. Atunci când Entitatea sau spiritul Surorii Sheila este în Casă, se simte o mireasmă puternică de trandafiri.

EURÍPIDES BARSANULFO (1880-1918)

Eurípides s-a născut şi a trăit întreaga sa viaţă în orăşelul Sacramento, din statul Minas Gerais, Brazilia. A fost politician, ziarist şi educator. Eurípides şi-a câştigat curând o reputaţie de profesor înţelegător şi pasionat. A fost co-fondatorul şcolii primare şi a celei secundare din oraşul său natal.

Eurípides fusese crescut în tradiţia catolică, dar a fost fascinat de scrierile şi de învăţăturile lui Allan Kardec. A condus un Centru Spiritist timp de doisprezece ani şi apoi a înfiinţat Colegiul Allan Kardec, în 1907. Capacităţile sale de vindecător şi de medium erau recunoscute la nivel internaţional. Eurípides era un slujitor credincios al învăţăturilor şi principiilor lui Iisus Hristos. A lucrat fără încetare în timpul epidemiei de gripă spaniolă, ajutând mii de oameni. Epuizat şi slăbit de eforturile depuse, el a murit la 18 noiembrie 1918, la vârsta de treizeci şi opt de ani.

FRNCISCO CÂNDIDO XAVIER (1910-2002)

Francisco Cândido Xavier s-a născut în oraşul Pedro Leopoldo, din statul Minas Gerais, Brazilia, la 2 aprilie 1910. Cunoscut sub numele de Chico Xavier şi iubit în Brazilia şi în America Latină, el este unul dintre cei mai prolifici scriitori din secolul al XX-lea în mişcarea Spiritistă Allan Kardec din Brazilia. S-a distins prin uimitoarele sale capacităţi paranormale ca medium, îndeosebi prin tehnica numită psihografiere: preluarea prin „channeling” a mesajelor transmise de un spirit, pentru a scrie o carte bazată pe cunoaşterea împărtăşită de acel spirit. Nu este foarte clar dacă Chico este sau nu este unul din multele spirite care se încorporează în Casa de Dom Inácio. A fost mentor şi prieten iubit al Mediumului João.

Chico a preluat prin channeling peste patru sute de cărţi care acoperă o gamă largă de subiecte. Cel mai mult s-a remarcat prin lucrările realizate în colaborare cu doi dintre îndrumătorii săi: Emmanuel, o fiinţă foarte elevată, care i-a împărtăşit viziunea sa despre o nouă formă de creştinism, şi Andre Luiz, medic şi poet care a comentat despre natura vieţii de după moarte. Cărţile sale s-au vândut în peste 25 de milioane de exemplare şi toate veniturile au fost donate pentru ajutorarea săracilor şi bolnavilor. În afara activităţii sale de medium, Chico Xavier şi-a consacrat viaţa lui Iisus Hristos, a fost un umanist activ, folosindu-şi capacităţile psihice pentru a-i asigura pe ceilalţi oameni că viaţa continuă după moarte.

Chico Xavier a prezis că atunci când spiritul îi va părăsi trupul, Brazilia va fi într-o „zi de sărbătoare”. Chico a murit la 30 iunie 2002, la vârsta de nouăzeci şi doi de ani. Exact în acea zi, echipa de fotbal a Braziliei a câştigat Cupa Mondială pentru a cincea oară; într-adevăr, întreaga ţară a fost în zi de sărbătoare. Ţara mai deplânge încă pierderea lui Chico. În timpul celor două zile de priveghere, s-a apreciat că aproximativ 2.500 de oameni pe oră au trecut prin faţa sicriului său. Printre cei care i-au adus omagii s-au aflat conducători ai Braziliei, dar şi conducători ai comunităţilor islamice, mozaice şi creştine. Cărţile lui Chico sunt bogate în învăţăminte şi lămuritoare, fiind de mare folos dacă intenţionaţi să vizitaţi Casa de Dom Inácio. Operele lui Chico Xavier au fost traduse în limba engleză şi sunt disponibile la adresa .

EMMANUEL

Fiinţa iluminată cunoscută sub numele de Emmanuel a fost îndrumătorul şi mentorul spiritual al lui Chico Xavier. Conform însemnărilor lui Chico, Emmanuel a trăit într-una din vieţi în vremea romanilor, fiind senatorul Publius Sentulus. Într-o altă întrupare, a trăit în Portugalia, în 1517 fiind un conducător important al mişcării iezuite, Manuel de Nobrega. Nobrega a fost trimis să-i convertească la creştinism pe locuitorii Braziliei şi a creat şcoli şi colegii. A fost o personalitate importantă în istoria Braziliei, numele său fiind legat de înfiinţarea oraşului Rio de Janeiro. Tot din însemnările lui Chico, ştim că, într-o altă viaţă, Emmanuel a fost profesor la Universitatea Sorbonne din Paris. Emmanuel nu-şi anunţă prea des prezenţa, însă este una din Entităţile încorporate prin Mediumul João.

Atunci când Emmanuel i-a apărut pentru prima dată lui Chico, să-l pregătească pentru misiunea sa, el l-a întrebat dacă este pregătit pentru această sarcină. Chico a răspuns afirmativ. Emmanuel i-a promis că nu-l va părăsi niciodată şi i-a cerut lui Chico să urmeze trei reguli în misiunea sa spirituală:

1. Disciplină

2. Disciplină

3. Disciplină

SPIRITUALISM

Spiritualismul şi spiritismul sunt două mişcări ce împărtăşesc credinţa că este posibil să comunicăm cu spiritele fiinţelor decedate. Spiritele sunt contactate cu ajutorul mediumilor, care comunică direct cu aceste spirite pentru a prelua mesajele, îndrumările, încurajările şi învăţăturile. Spiritualismul nu urmează o anumită doctrină. Spiritismul este o colecţie de principii şi învăţăminte primite direct de la spiritele foarte elevate, cum ar fi Iisus Hristos. Aceste învăţături cuprind filozofia şi practica Spiritismului, la care ne referim sub denumirea dea Doctrina Spiritistă.

ALLAN KARDEC (1804-1896)

Să te naşti, să mori, să te naşti din nou şi să evoluezi în mod constant.

- Allan Kardec

Allan Kardec s-a născut în oraşul Lyon din Franţa, în 1804, iar numele său era adevărat Hippolyte Léon Denizard Rivail. Având o educaţie aleasă, el şi-a petrecut primii ani ai vieţii urmând studii academice în domeniile ştiinţelor, medicinii şi limbilor clasice. Pe la mijlocul anilor 1800, interesul lui Kardec s-a concentrat asupra fenomenului supranatural al comunicării spiritelor: presupusa capacitate a spiritelor de a-şi face cunoscută prezenţa în plan fizic. Fascinat de acest subiect, Kardec a întocmit o listă de întrebări şi a început să lucreze cu mediumi şi cu „channeleri” renumiţi, în încercarea de a consemna ştiinţific aceste fenomene. În 1857, rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în cartea Le Livre des Ésprits (Cartea spiritelor, tradusă în limba română: Bucureşti, Editura Larry Cart, 1995). Acest tratat a fost prima încercare a lui Kardec de a oferi o explicaţie detaliată a relaţiilor dintre lumea spirituală şi lumea materială.

Sunt unii oameni care au o viziune dualistă asupra lumii, considerând că realitatea fizică ţine de domeniul ştiinţei, iar toate celelalte revin religiei. Spiritismul caută să întindă o punte peste această prăpastie, oferind o perspectivă unică privind interconectarea acestor două domenii. Kardec credea că toate instituţiile de autoritate, ştiinţifice şi religioase, erau incapabile să desfăşoare studii obiective privind fenomenele paranormale deoarece erau prea cufundate în dogme. El intenţiona să înţeleagă relaţiile dintre lumea fizică şi lumile non-fizice, bazându-se doar pe discernământul spiritual. Pornind de la premisa că sufletul este etern, cercetarea sa urmărea clarificarea stării sufletului de-a lungul fiecărei întrupări. Cercetările sale au constituit temelia doctrinei spiritiste, care susţine credinţa că numai comunicarea directă cu lumea spiritelor permite obţinerea unor răspunsuri obiective la întrebarea: cum să duci o viaţă corectă din punct de vedere moral. Întregul set de principii este prezentat într-o serie de cinci cărţi, care ne prezintă perspective valoroase privind scopul şi semnificaţia vieţilor noastre.[15]

În sensul ei cel mai strict, doctrina spiritistă se ocupă de existenţa sufletului şi de starea acestuia după moarte. Ea porneşte de la premisa că o Entitate, sau un spirit, este o forţă inteligentă, cu voinţă proprie. Comunicarea directă cu aceste spirite se desfăşoară cu singurul scop al elevării noastre spirituale, individuale şi colective. Pentru activitatea practică, doctrina oferă un set precis de instrumente şi îndrumări pe care le putem folosi fie pentru a fi martori ai acestor comunicări, fie pentru a intra în comunicare rodnică şi sigură cu aceste spirite. Obiectivul celor care se angajează în asemenea comunicări (mediumi) este să-şi utilizeze capacităţile de medium într-un mod direct şi folositor.

Fundamentele filozofice ale doctrinei cuprind învăţămintele actuale despre spirite. Ca şi noi, aceste spirite sunt angajate într-o călătorie în urma căreia pot atinge lumile mai înalte şi mai pure ale conştiinţei. Şi datorită acestui lucru, ei ne oferă gratuit învăţăturile pe care le-au tras, cu intenţia ultimă de a lămuri relaţia dintre Dumnezeu şi noi înşine. Această relaţie este de obicei numită gol sau hiatus, în doctrina spiritistă. Ca să-l cităm pe Allan Kardec:

Doctrina spiritistă este cea care umple acest hiatus. Ea ne arată că toate lucrurile sunt legate între ele de la un capăt la celălalt al lanţului; că fiinţele, care există într-un număr infinit de niveluri, umplu golul dintre Dumnezeu şi noi înşine; şi că aceste fiinţe sunt spirite ca şi noi, fiecare aflându-se într-un punct diferit al evoluţiei sale spirituale.[16]

Pentru aceia dintre noi care călătorim la Abadiânia, acest gol este umplut de Entităţile pline de iubire şi de compasiune din Casa de Dom Inácio de Loyola. Mediumul João, care şi-a consacrat viaţa slujirii spirituale, este vehiculul prin care vindecarea este dăruită şi primită de noi toţi, indiferent cât de departe am ajuns în călătoria noastră spirituală.

IOAN AL DOMNULUI 3

CAPITOLUL 10

VINDECĂRI MIRACULOASE

Vindecarea cere: răbdare, perseverenţă, persistenţă şi credinţă.

- Dr. Augusto Almeida

De-a lungul celor douăsprezece luni în care am adunat materiale pentru această carte, s-au strâns peste o sută de mărturii despre vindecări. Întâmplările provin de la oameni pe care i-am cunoscut personal sau pe care îi văzusem în Casă ori de la oameni cu care Entităţile ne-au spus că ar trebui să vorbim. Am fi dorit să avem posibilitatea de a le cuprinde pe fiecare din ele, însă pur şi simplu nu este suficient spaţiu pentru toate. Suntem recunoscători tuturor celor care ne-au împărtăşit remarcabilele lor experienţe de vindecare. Să le împărtăşim cu dumneavoastră, exact aşa cum ne-au fost trimise, este pentru noi o mare onoare, dar şi un privilegiu.

▲

O CHEMARE LA VINDECARE

Phillip C. Bechtel, dr. în medicină

Am fost neurochirurg în Forth Worth, Texas, în ultimii treizeci de ani şi, de asemenea, eram interesat de metodele vindecării alternative, căutând căi de a le combina sau urmărind să găsesc tiparele fundamentale ale vindecării în armonie cu practica medicală standard. În cele din urmă, am început să simt o anumită atracţie către America de Sud şi, în sfârşit, am auzit despre un om numit Ioan al Domnului. Prima mea călătorie a fost în februarie 2002, când am călătorit în grupul condus de Heather Cumming. În următorii doi ani, am fost în Brazilia de unsprezece ori.

În cursul primei mele vizite, l-am urmărit pe Ioan al Domnului făcând incizii pe trupul oamenilor, precum şi răzuindu-le ochii şi punându-le tampoane cu substanţe hemostatice în nas, fără dureri semnificative, cu sângerări foarte slabe sau deloc şi fără nici un semn de infecţie. Aceste observaţii m-au forţat să-mi pun întrebarea: „Cum se poate aşa ceva?” Formulând această întrebare, pe care mintea mea o punea, întrezăream posibilitatea că ar putea să fie vorba de ceva mai mult decât un set de practici bizare.

În timpul primei săptămâni petrecute în Casă, am fost chemat în faţa Entităţii şi am fost întrebat ce miros simt cu ochii închişi. La început, am crezut că era un fel de parfum, dar în final am spus: un trandafir din soiul „Peach Rose”. Prin asta, Entitatea mi-a arătat că m-ar putea învăţa să fac astfel de operaţii. Mi-a cerut să găsesc un stilou care să conţină aur sau argint şi să-l aduc. Când am îndeplinit cerinţa, a ţinut stiloul în mână timp de un minut şi mi l-a dat înapoi, spunându-mi că a pus energie în el. De asemenea, mi-a spus că ar trebui să-l folosesc în munca mea, dar numai în cazurile cele mai dificile.

Nu aveam nici o idee cum să folosesc stiloul sau energia din el. Am hotărât, în privinţa stiloului, că aş putea să-l folosesc când aveam să simt o oarecare teamă în legătură cu un anumit pacient. Am început să le spun unora dintre pacienţii mei despre Ioan al Domnului şi despre stiloul pe care mi-l dăduse. I-am întrebat dacă le-ar face plăcere să folosesc stiloul. Nici unul nu a refuzat. Aveam deci să stau pur şi simplu cu pacientul în rezerva sălii de operaţii, ţinând stiloul într-una din mâini şi apoi punând mâna pe zona în care trebuia să fac operaţia. Întotdeauna energia părea să sporească şi să treacă din mâna mea în corpul pacientului. După trecerea unui anumit timp, încetam procedura şi reluam schema obişnuită a operaţiei chirurgicale. Nu am folosit această tehnică niciodată ca o alternativă la îngrijirea medicală standard. În schimb, am folosit-o ca procedură complementară. Am avut numeroase experienţe în utilizarea stiloului, ajungând probabil la un total de 800.

La fiecare călătorie în Brazilia, mi se spunea să stau în camera curentă, unde aveam să primesc energie. Din când în când, primeam încredinţarea să lucrez cu o anumită persoană. Prima dintre acestea a fost o femeie paraplegică din Franţa, care suferea de scleroză multiplă. Mi s-a spus să pun mâna pe gâtul femeii şi să stau alături de ea timp de două ore. Entitatea a spus că, la un moment dat, ceva avea să „intre în mine”. De asemenea, mi-a spus că s-ar putea să-mi pierd cunoştinţa. Datorită acestui lucru, un alt mediu trebuia să stea lângă mine pentru eventualitatea în care s-ar fi întâmplat să cad. Aşa cum puteţi bănui, eram puţin tulburat şi înspăimântat. Totuşi, m-am întâlnit cu femeia şi am urmat instrucţiunile primite.

Ceva a intrat în mine după circa o oră şi un sfert de şedere. Era o energie pe care o mai simţisem înainte într-un alt loc, în care se desfăşura un ritual de vindecare al indigenilor americani, cu folosirea unei măşti. Din această experienţă am înţeles că energia vindecătoare a Entităţilor este transculturală. Înainte de a pleca, după îndeplinirea acelei sarcini, Ioan al Domnului mi-a spus: „Acum, pentru că ştii ce este energia, lucrează cu ea”.

În plus faţă de călătoriile mele în Brazilia, am avut nenumărate ocazii de a aplica această experienţă după ce am revenit în Texas, de obicei în timpul nopţii. Timp îndelungat, am avut o serie de vise în care vorbeam cu Ioan al Domnului. El îmi punea întrebări şi eu răspundeam. Apoi mă trezeam şi resimţeam, timp de o oră sau mai mult, o energie intensă, după care adormeam din nou. În anumite ocazii, mă trezeam cu o durere puternică la picioare. Durerea era atât de mare, încât abia o putea suporta. Mă întrebam: „E de mirare dacă lucrează şi asupra mea?” Chiar în acea clipă, durerea dispărea. S-a întâmplat de trei sau patru ori. Cred că trupul meu a fost transformat în plan fizic pentru a se adapta conducerii energiei. Cu timpul, eram capabil să „tolerez” din ce în ce mai multă energie fără efecte secundare excesive, în afara unei dificultăţi de concentrare trecătoare şi a unei uşoare stângăcii, care durau amândouă între cincisprezece şi douăzeci de minute.

În timpul ultimei mele călătorii în Brazilia, se părea că Entităţile terminaseră cu mine – cel puţin în privinţa vizitelor la Casa de Dom Inácio. Acţionau ca şi cum nu existam şi nu mai aveau alte instrucţiuni să-mi dea. Atunci cunoaşterea intuitivă mi-a permis să înţeleg faptul că încheiasem munca spirituală pe care o desfăşuram în Brazilia. Au trecut trei ani de când am fost ultima dată acolo. Într-un anumit moment, l-am întrebat pe Ioan al Domnului: „Când ar trebui să revin?”, iar el mi-a răspuns: „Oricând vă gândiţi”. Multe dintre răspunsurile pe care mi le dădea aveau dublu înţeles şi, în acest caz, mi-am dat seama că probabil mesajul subînţeles era că putea să revin în Brazilia doar gândindu-mă la acest lucru.

În aceeaşi perioadă în care n-am mai fost în Brazilia, am încetat să mai folosesc şi stiloul. Cu o anumită teamă, l-am pus într-o frumoasă cutie din piele şi l-am lăsat acolo şi doar din când în când mă uitam la el şi îmi aminteam să-l folosesc. Am început să lucrez folosindu-mi mâinile, împreună cu stiloul. În acele din urmă, am ajuns la concluzia că stiloul era precum o pereche de roţi ajutătoare pentru o bicicletă, care sunt foarte utile până înveţi să mergi. La un moment dat, roţile sunt înlăturate şi descoperi că poţi să-ţi ţii singur echilibrul şi ai o mobilitate mai mare. La fel a fost cazul cu energia şi cu mâinile mele. Am continuat să lucrez şi energia continua să apară oricând aveam nevoie de ea. Sunt mereu conştient de nivelul scăzut al energiei obişnuite, dar când o „solicit” printr-o simplă rugăciune, ea apare întotdeauna. A fost doar o singură ocazie în care nu a apărut. În acel moment, lucram cu o femeie bolnavă, aflată într-o fază terminală, şi nu a apărut absolut nimic. Am considerat că nu avea nici o legătură cu ceea ce se întâmpla şi nu reprezenta un eşec în munca pe care o făceam.

Folosesc această procedură într-un mod foarte simplu: ţin mâna pacientului, o pun în contact cu genunchii mei şi folosesc apă şi o lumânare. Spun o rugăciune în care îl rog pe Dumnezeu să-mi pună mâinile în mâinile Sale, astfel încât, atunci când ating pacientul, o fac în mâinile lui Dumnezeu. Când spun această rugăciune, energia apare imediat. Durează un interval variabil de timp, de obicei între douăzeci şi treizeci de minute, şi apoi încetează brusc, de la sine, fără nici o interferenţă din partea mea.

Nu ştiu ce este energia sau cum acţionează. Într-adevăr, am fost informat în camera curentă că nu ar fi absolut necesar să ştiu şi acesta e un răspuns suficient pentru mine. Am observat că energia pare să inducă o vibraţie „simpatetică” în fiinţa căreia îi ţin mâna. Asta mă face să mă întreb dacă declanşez sau nu în lăuntrul pacientului o forţă care produce vindecarea. Am ajuns la concluzia că sarcina mea este pur şi simplu să mă dau la o parte şi să slujesc drept conducător al acestei energii sau forţe. Cred cu fermitate că sursa din care vine această energie ştie mai mult despre ce are de făcut, unde să acţioneze şi cum să ajute persoana asupra căreia lucrez, decât ştiu eu însumi. Prin urmare, nu încerc să direcţionez ori să controlez energia şi nici să influenţez funcţia acestuia în lăuntrul pacientului.

Deşi cea mai mare parte din munca mea se desfăşoară în contact direct cu o altă persoană, sunt multe situaţii în care am lucrat cu oameni aflaţi la distanţă, exact în acelaşi fel. Ei raportează experienţe care rivalizează sau uneori depăşesc experienţa fizică a lucrului direct. Am efectuat astfel de lucrări în locuri depărtate cum ar fi Brazilia, Canada, Costa Rica sau în statele americane California, Washington şi New Mexico.

Lucrez în primul rând cu oameni care au cancer, însă nu pot pretinde vreo vindecare. S-a observat o reducere substanţială a durerii şi cred că speranţa de viaţă a acestor pacienţi ar fi putut fi mai mare, desigur în rândul oamenilor cu tumori maligne pe creier, dar în cele din urmă toţi au decedat. Lucrul cel mai incredibil pentru mine a fost legătura pe care am resimţit-o cu pacienţii mei în această lucrare. Este una din cele mai profunde şi mai omeneşti trăiri pe care le-am avut vreodată.

Cred că este important să afirm că această muncă are foarte puţin de-a face cu munca unui vindecător. Ioan al Domnului spune adesea că el este doar un simplu om şi că Dumnezeu vindecă. Este o tendinţă firească a oamenilor bolnavi să proiecteze asupra vindecătorului o parte din ei înşişi, care se află în mare suferinţă. Oricum, eu pot doar să fiu recunoscător pentru experienţele pe care le-am trăit în Brazilia şi pentru legătura care mi-a fost dată cu propriii mei pacienţi aici, în această ţară. Ioan al Domnului aduce un serviciu imens omenirii în Casa de Dom Inácio.

Totuşi, ultima observaţie privind munca pe care el o face nu este despre Ioan al Domnului, ci despre energia, forţa, spiritele, inconştientul colectiv sau Dumnezeu, care se află în spatele tuturor acestor lucruri. Acestea acţionează într-adevăr aici şi, într-un anumit fel, ne deschide conştiinţa faţă de ceea ce este posibil. Cred că suntem limitaţi doar de propria noastră imaginaţie.

▲

INTERVENŢIE DIVINĂ

Marcelene Da Silva Oliveira

În septembrie 2003, Marcelene Da Silva Oliveira a simţit că nu avea altă opţiune decât să facă o operaţie chirurgicală, pentru amputarea braţului deformat. Cu doi ani înainte, tumorile sale canceroase fuseseră înlăturate, însă rănile nu se vindecau. Rănile deschise miroseau urât şi carnea vie începea să se descompună. Braţul îi atârna inert şi fără vlagă. La operaţia anterioară îi fusese scos tendonul şi acum braţul nu mai răspundea la comenzi.

La începutul lunii octombrie 2003, Sebastian a rugat-o pe Heather să traducă povestea Marcelenei. Cu o lună în urmă, el îi fotografiase braţul. Sebastian nu putea să-şi creadă ochilor atunci când a văzut amploarea vindecării ce avusese loc. Rănile erau aproape închise şi se formau ţesuturi sănătoase. La jumătatea povestirii Marcelenei, Sebastian a arătat fotografia făcută anterior şi oamenii au rămas cu gura căscată, fiindcă se vedea foarte bine carnea în stare de descompunere.

Marcelene ne spune povestea ei:

Atunci când doctorii mi-au spus că umflăturile de pe braţul meu erau tumori foarte grave şi, dacă boala ar avansa către creier, aş muri, am fost de acord să mă opereze. Înlăturându-mi tumoarea canceroasă, medicii mi-au tăiat nervul şi tendonul de la mână. Braţul îmi atârna inutil pe lângă trup, de la operaţia de acum doi ani. Rănile, aşa cum puteţi vedea din fotografie, erau deschise, urât mirositoare şi aveau dimensiuni de aproape 2,5 cm (un inch). Durerile erau cumplite şi sufeream de depresie. Medicii mi-au spus că singura sluţie era amputarea braţului, pentru a preveni extinderea infecţiei. Operaţia fusese programată în dimineaţa următoarei zile de luni.

Vineri, un prieten care lucra în Casa de Dom Inácio a insistat să-l văd pe Ioan al Domnului înainte de a-mi pierde braţul. Cu două ore în urmă, nu ştiam nimic despre Ioan al Domnului şi despre spiritele generoase aflate aici. Era greu pentru noi, din punct de vedere financiar, să călătorim şi să plecăm de acasă, dar fratele meu a venit imediat şi m-a adus aici, în Casă.

Heather continuă:

Întregul personal al Casei a fost uimit de recuperarea Marcelenei în numai treizeci de zile. Este o mărturie emoţionantă a vizitei unei persoane la Entitate şi a puterii vindecătoare a plantelor medicinale. Acest fapt ne-a reînnoit tuturor credinţa şi am putut simţi energia înaltă şi emoţia întreaga zi.

Marcelene mi-a cerut să o duc la Entitate; era timidă, dar voia foarte mult să cinstească şi să mulţumească Entităţii. Stând în picioare în faţa Entităţii, i-a arătat braţele şi rezultatul miraculos obţinut doar cu ajutorul plantelor medicinale. Entitatea a zâmbit cu acea cunoaştere plină de compasiune, care pătrunde în cele mai întunecate cotloane ale inimilor noastre. „La operaţia din această după-amiază, voi face lucrarea. Şi veţi avea o problemă aici”. A trecut pe lângă Marcelene şi, pentru câteva clipe, a masat trupul fratelui ei în zona ficatului: „Ficatul dumneavoastră. Voi face lucrarea astăzi şi apoi ar trebui să vă duceţi la doctorul pământesc, să încheie tratamentul”. Am mers cu toţii spre sala de operaţii. Fratele său era alb la faţă. Avea deja o programare la un spital pentru un control prin scanare la ficat şi pentru înlăturarea vezicii biliare.

Am aşteptat-o pe Marcelene până la terminarea operaţiei şi apoi i-am însoţit pe ea şi pe fratele ei la maşină. Karen a luat repede camera video şi Marcelene a început să-şi spună povestea. Deodată şi-a dat seama că îşi atingea gura cu mâna stângă, cea care fusese paralizată de doi ani! „Doamne Dumnezeule! Braţul şi mâna mi se mişcă!”, a exclamat ea, izbucnind în lacrimi. Mişcările erau încete şi rigide, dar peste o săptămână, când a revenit la controlul post-operator, putea mişca uşor şi deplin întregul braţ. Marcelene era uimită că braţul răspundea la comenzi şi se mişca fără tendon şi fără nervul motor. Ea revine la Casa de Dom Inácio o dată pe lună pentru vindecare. Asta înseamnă o zi de muncă pentru fratele ei, care este taximetrist. Marcelene nu poate lucra şi nu şi-ar putea permite să viziteze Casa în mod regulat. Obligaţia noastră faţă de ea este să ne asigurăm că are bani de transport, ca să ne poată vizita regulat şi să-şi poată continua tratamentul. Ea este devotată Casei şi aduce întotdeauna membri ai familiei şi prieteni aflaţi în nevoie. Marcelene este curajoasă, binevoitoare şi are o credinţă nestrămutată. Asta ne dă şi nouă credinţa să ascultăm aceste mărturii puternice.

„ Am revenit să-mi exprim mulţumirea şi să-i aduc pe unchiul, vărul şi nepoata mea”, spune Marcelene. „Unchiul meu avea acelaşi tip de tumori la braţ. Acum ele au fost înlăturate de Entităţi. A durat doar câteva minute; nu a curs sânge şi rănile păreau biete zgârieturi faţă de cicatricele adânci pe care le-am avut eu. Hernia lui este încă inflamată, dar nu mai are dureri. Nepoata mea avea crize frecvente de epilepsie, însă acum se simte bine după o singură vizită. Vărul meu avea o afecţiune la stomac şi, de asemenea, se simte mai bine. Nu putem mulţumi îndeajuns pentru Iubirea Divină care se manifestă aici. Voi reveni cât de des voi putea să stau în curent şi să mă rog pentru toţi cei care vin aici să se vindece.

▲

NU MAI AM NEVOIE DE PROTEZE LA PICIOARE, NICI DE SONDE

Ana Lucia

Ana Lucia s-a născut în 1985 cu spina bifida şi cu dislocare coxală. De la naştere, picioarele îi ajungeau deasupra capului şi îi atingeau urechile. Nu putea să le coboare ori să le întindă ca un copil normal. Medicilor le-a trebuit o lună şi jumătate să-i îndrepte picioarele. A suferit opt operaţii chirurgicale până la vârsta de patru ani.

Ana Lucia îşi începe povestea:

Nu ştiu de ce unii copii se nasc cu această boală, dar eu am avut norocul să nu-mi afecteze funcţia creierului, cu excepţia lipsei unui nerv care împiedica funcţionarea normală a vezicii urinare. Familia mea aflase despre Casa de Dom Inácio, când eu aveam nouă ani. În primul an, nu puteam să întreprind călătoria la Abadiânia, din punct de vedere fizic, astfel încât un prieten a dus fotografia mea Entităţilor. Am primit remedii pe bază de plante medicinale, pe care le-am luat cu deplină încredere. În acest fel, Entităţile mă tratau fără să fie nevoie de prezenţa mea fizică.

Când am împlinit zece ani, Entităţile mi-au cerut să vin la Casa de Dom Inácio. Am venit cu familia. Aveam două proteze la picioare, care ajungeau până la şolduri. Foloseam cârje pentru a merge şi purtam pamperşi. Când am venit în faţa Entităţii, nu i-am cerut să fiu vindecată, ci i-am spus că nu aş putea să revin la fiecare patruzeci de zile, fiindcă locuiam foarte departe, în sudul Braziliei. Entitatea a spus: „Fiica mea, poţi să vii la nouăzeci de zile şi, dacă nu te vindec, o să închid Casa”.

În următorii doi ani, am călătorit câte treizeci şi opt de ore cu autobuzul, pentru a fi văzută de Entitate la fiecare trei luni. Îmi scria o reţetă cu plante medicinale şi mă întorceam acasă. Nu mi-a spus niciodată nimic. Am urmat protocolul întocmai. După doi ani, am întrebat când îmi va funcţiona normal vezica urinară. Dr. Augusto m-a informat că, atunci când îmi vor putea fi scoase în siguranţă punga urinară şi sonda, el îmi va spune şi eu mă voi pregăti. Peste două zile, am plecat cu autobuzul. Aveam o infecţie urinară şi când am scos sonda să o înlocuiesc, nu am mai putut să o pun la loc din cauza infecţiei. Nu am urinat, nici măcar în pamperşi, timp de douăzeci şi şapte de ore. Când am ajuns acasă, am simţit brusc nevoia de a merge la toaletă şi am urinat normal pentru prima dată, fără sondă. Medicii spuneau că nu puteam trăi fără să port permanent o sondă, fiindcă era posibil ca urina să fie împinsă înapoi spre rinichi, pe care îi putea afecta grav. I-am telefonat lui Sebastian, la Casa de Dom Inácio, să aflu cât de gravă era situaţia. El s-a dus la Dr. Augusto, care i-a spus că mă va ajuta. Am hotărât să nu mai folosesc solda, pentru că mă simţeam pregătită spiritual şi fizic. Eram pe deplin conştientă că purtam răspunderea pentru hotărârea mea.

După patru luni, în 1999, am revenit la Casa de Dom Inácio în timpul vacanţei de vară, pentru trei luni. Dr. Augusto mi-a spus să mă duc pe scena cea mică şi să depun mărturie. Apoi a chemat un medic din camera curentă, să fie de faţă când Dr. Augusto mi-a luat o cârjă şi a aruncat-o pe podea cu zgomot. Dr. Augusto mi-a spus să merg. Am făcut câţiva paşi, dar am căzut, fiindcă eram obişnuită să folosesc două cârje. Dr. Augusto mi-a cerut să mă ridic. Mi-a spus că puteam şi nimeni altcineva nu trebuia să mă ajute, pentru că eram impregnată cu energie vindecătoare. Din acel moment, am început să merg cu o singură cârjă şi cu cele două proteze mari.

În ianuarie 2002, am făcut un control medical complet, cu rezultate excepţionale. În sfârşit, protezele incomode şi voluminoase mi-au fost scoase şi mi s-au pus două proteze mici. Încurajată, am venit la Casa de Dom Inácio şi am înmânat protezele mari Entităţii, într-o zi de vineri. Miercurea următoare, mi-am scos singură cele două proteze mici, dându-mi seama că nu mai aveam nevoie de ele. Le-am donat Casei. Vezica mea era complet vindecată: nu mai aveam nevoie de pamperşi şi nici de sonde. Mai folosesc două cârje mici atunci când merg, dar picioarele se mişcă libere. Uite, acum pot chiar să merg pe bicicletă. (Ana Lucia s-a urcat pe bicicletă şi a pornit spre hotel, făcându-ne cu mâna şi râzând fermecător).

În momentul în care am luat acest interviu, în 2003, Ana Lucia avea nouăsprezece ani şi era în primul an la colegiu. Acum se străduieşte să meargă liber, fără cârje.

▲

PROTECŢIE DE LA TATĂL

Tião Passarinho

La sfârşitul unei şedinţe de după-amiază din februarie 2005, Sebastian ardea de nerăbdare să o prezinte pe Heather tizului său (xara, în limba portugheză). Dorea ca ea să asculte povestea lui Sebastião Pereira Dos Santos, cunoscut sub numele Tião Passarinho (dar şi sub cel de Sebastião). „Arată-i cicatricele de la rănile de glonţ, mai întâi”, l-a îndemnat el. „Apoi spune-i povestea ta”. Tião şi-a ridicat cămaşa, descoperind urmele vizibile a patru răni de glonţ, dintre care una chiar deasupra inimii, una în zona splinei, alta pe partea dreaptă a cavităţii toracice şi a patra în zona stomacului.

Tião Passarinho îşi începe povestea:

Pe 14 octombrie 1994, îmi aduceam fiul acasă de la şcoală, la începutul după-amiezii. N-o să uit niciodată acea zi. Îmi parcam taxiul, când o altă maşină a intrat în faţa mea, iar şoferul a ieşit şi a început să ţipe la mine. Fiul meu stătea pe scaunul din dreapta mea. Nu am ieşit din maşină, fiindcă mă temeam pentru vieţile noastre. Îl cunoşteam pe acel om; avusesem o ceartă legată de nişte afaceri. Am observat un alt bărbat cu o cămaşă galbenă strălucitoare şi cu pantaloni maro, care stătea lângă maşină. Era pe partea opusă şoferului. M-am gândit că îl însoţea pe omul înfuriat. Şoferul maşinii era acum la doar un metru de mine. Avea un pistol în mână şi a tras cinci focuri. Patru gloanţe au intrat în trupul meu – cicatricele pe care le vedeţi sunt de la acele gloanţe. Un glonte s-a înfipt în maşină. Am fost dus în mare grabă la spital, unde am stat şaptesprezece zile. Am avut noroc că am scăpat cu viaţă. De când am fost externat, vin la Casa de Dom Inácio.

Sebastian ne împărtăşeşte:

Acum să vedeţi. Eram pe scenă cu Entitatea, în timp ce efectua operaţiile chirurgicale, iar Entitatea s-a întors spre mine şi mi-a spus: „Du-te şi adu-l pe filho, cel care este prietenul şi tizul tău. Tocmai a sosit”. Cum treceam prin Sala de Rugăciune, ştiam intuitiv la cine se referea Entitatea, dar nu aveam nici o idee că Tião era în Casă. Nu ştiam nimic despre incidentul sau despre spitalizarea lui. L-am găsit stând în picioare în afara sălii şi l-am adus în faţa Entităţii. Entitatea (Dr. Oswaldo Cruz) a pus mâna pe umărul lui Tião şi a spus: „Filho, îţi aminteşti ziua în care ai fost împuşcat? Era un bărbat care stătea lângă maşină, purtând o cămaşă galbenă şi pantaloni maro. Eu eram, Dr. Oswaldo Cruz”.

Tião continuă:

Sunt în viaţă deoarece Dr. Oswaldo Cruz a făcut astfel încât acele gloanţe să nu intre mai adânc în trupul meu. Imaginaţi-vă că era vorba de cinci gloanţe trase de la distanţa de un metru. Entitatea m-a salvat. Îi datorez viaţa. Sunt convins de acest lucru.

Am venit prima dată în Casa de Dom Inácio în anul 1980, pentru că tatăl meu suferea de dureri cumplite de cap. Durerea era atât de puternică şi de continuă, încât el fusese internat în Spitalul Santa Casa de Misericordia, fiind ţinut sub observaţie. Medicii i-au făcut analize timp de douăzeci şi trei de zile, dar nu au reuşit să găsească adevărata cauză a migrenelor. Auzisem despre Ioan al Domnului, aşa că m-am dus la spital şi am cerut medicilor permisiunea de a-l lua pe tatăl meu din spital pentru o zi. Solicitarea mi-a fost îndeplinită, cu condiţia să mă întorc cu el în aceeaşi noapte. Ei doreau să continue seria de analize.

L-am dus imediat pe tatăl meu la Casa de Dom Inácio şi a ajuns în faţa Entităţii, care a pus mâna pe capul lui şi i-a spus să revină în acea după-amiază pentru operaţie. Tatăl meu a mers într-o zonă liniştită din grădina Casei şi a început să plângă cu suspine, după ce primise binecuvântarea. Mi-a spus că a simţit o energie imensă atunci când Entitatea a pus mâna pe capul său şi durerile de cap i-au dispărut imediat. A rămas pentru operaţie şi în aceeaşi seară l-am dus înapoi la spital. Le-am spus medicilor ce se întâmplase şi că nu mai avea dureri de cap. Medicul a recomandat efectuarea unei scanări şi a găsit suturi vizibile clar mai jos de tâmpla stângă, deşi nu era nici un semn al unei intervenţii din exterior. Tatăl meu nu a mai avut vreodată dureri de cap de la acea operaţie efectuată cu mulţi ani în urmă.

De câte ori îmi cumpăr un taxi nou, înainte de a face prima cursă cu pasageri, duc cheile Entităţii, care le ţine în mână şi mă binecuvântează pentru a circula în siguranţă. Munca de taximetrist este destul de periculoasă, mai ales în timpul nopţii. Am fost jefuit de trei ori, dar am scăpat teafăr şi nevătămat de fiecare dată. Aceasta este o Casă a Domnului şi voi veni întotdeauna aici.

▲

VINDECATĂ DE HEPATITĂ B DUPĂ O SINGURĂ VIZITĂ

Susan Schinstine

Am făcut demersuri să-mi fac o asigurare de sănătate în iulie 2002. În august, am primit de la compania de asigurări o scrisoare prin care mi se refuza asigurarea şi eram îndemnată să mă duc la medic, pentru că analiza sângelui indica valori ridicate ale funcţiilor ficatului. Doctorul mi-a recomandat să fac o serie de analize şi rezultatele au fost pozitive pentru hepatită B. M-a trimis la un endocrinolog să văd ce se putea face. Între timp, eram distrusă şi am intrat într-o stare de depresie. Eram bolnavă, într-adevăr bolnavă, şi mai rău era faptul că nu aveam nici o idee cum dobândisem această boală. Mă gândeam că o contractasem în cursul unui concediu petrecut în Egipt.

Făceam tratamente prin acupunctură pe vremea aceea, dar a trebuit să-i spun prietenei mele că nu mai putea să mă trateze. Ea mi-a vorbit de un seminar despre vindecare pe care îl ţinea şi mi-a cerut să-l urmez. În cursul seminarului, a început să discute despre Ioan al Domnului. Atunci am înţeles de ce participarea la acest seminar fusese atât de vitală. Trebuia să aflu despre el.

Ştiam că trebuia să mă duc în Brazilia să-l văd pe acest vindecător. Prietena m-a pus în legătură cu Heather Cumming, soră a Casei şi conducătoare a unor grupuri de turişti. În februarie 2003, m-am dus în Brazilia să-l văd pe Ioan al Domnului, împreună cu un grup de pelerini. Ştiam că o să mă ajute. Am sosit într-o zi de luni şi Heather ne-a aşteptat la aeroport şi ne-a însoţit la Abadiânia. Ne-a arătat împrejurimile şi ne-a spus la ce să ne aşteptăm şi ce trebuia să facem. Ne-am dus la Casa de Dom Inácio miercuri, în prima săptămână. Când mi-a venit rândul, am ajuns în faţa Entităţii şi i-am explicat diagnosticul stabilit de medic. I-am cerut Entităţii să mă ajute în procesul de vindecare. Avea un zâmbet blând şi ochii umezi. Mi-a spus că o să mă ajute şi că trebuia să revin în dimineaţa următoare pentru operaţie.

A doua zi, am stat în sala de operaţii cu mâna dreaptă pe inimă şi cu mâna stângă în poală, pentru ca Entităţile să ştie că acceptam orice ajutor simţeau că am nevoie. În rugăciune, le-am cerut să mă ajute. Am simţit o lumină mişcându-se în interiorul corpului meu, asemănătoare cu o senzaţie de gâdilat prin tors. Apoi s-a mutat în sus, pe marginea gâtului, până în ureche. Îmi amintesc ce era în gândul meu: „Grozav. O să-mi vindece urechea”. Nu le spusesem despre durerile de ureche pe care le aveam atunci când stăteam culcată pe partea stângă.

După operaţie, m-am întors în camera mea şi m-am întins să mă culc pe partea stângă. Nu aveam absolut nici o durere, de nici un fel, în ureche. Mi-am petrecut restul celor două săptămâni în Brazilia, stând în camera curentă, dăruind şi primind energie. Ştiam în sufletul meu că mă vindecasem.

În iunie, m-am dus la medicul meu de familie, care era supărat că nu revenisem la medicul specialist. I-am spus doctorului că nu-mi plăcea de specialist, aşa că m-a trimis la altul. Mi-au trebuit şase luni să ajung la noul medic specialist. Era în ianuarie 2004. I-am spus noului doctor că eu nu credeam că sunt bolnavă, dar el mi-a făcut din nou analize pentru depistarea tuturor viruşilor de hepatită. M-a întrebat ce făcusem. I-am spus că mă dusesem la un vindecător spiritual, Ioan al Domnului, şi că el mă vindecase. Nefiind pe deplin convins, el mi-a recomandat o analiză foarte scumpă, care putea scoate în evidenţă până şi cele mai mici urme de virus din sânge. Şi acum rezultatul a fost negativ. Doctorul mi-a spus că nu aveam în sânge nici măcar vreo urmă rămasă, deşi de obicei rămâne întotdeauna o urmă după tratament. Mi-a spus să revin după trei luni pentru control şi, dacă aş simţi vreo durere la ficat, ar trebui să revin chiar mai curând. Peste trei luni, rezultatul controlului a fost tot negativ.

Soţul meu şi cu mine am revenit în Brazilia în mai 2004. M-am dus din nou în faţa Entităţii pentru a-i mulţumi că m-a vindecat. Entitatea mi-a spus că nu mai trebuie să-mi fac griji. Mă vindecasem de hepatită şi nu trebuia să revin decât dacă doream. Nu mai e nevoie să spun că am revenit în fiecare an şi voi continua să o fac atâta timp cât voi putea. Mă simt ca acasă în Casa de Dom Inácio şi simt lipsa legăturii atunci când nu sunt acolo. Acum mă duc să dau energie altora, ştiind că am întotdeauna mai multă decât am nevoie. Mă rog să-i pot ajuta pe alţii menţinând curentul pentru ei, aşa cum şi alţii o făcuseră pentru mine.

▲

SUNTEM CU TOŢII INVITAŢI LA ACEASTĂ PETRECERE

Roger Kitzis

Roger era medic ortodontist (specialist în prevenirea, diagnosticarea şi tratarea afecţiunilor gurii, maxilarelor şi dinţilor. N. trad.) şi lucra în cabinetul tatălui său din Long Island. Era un băiat iubitor de distracţie şi se bucura din plin de viaţă. Dar a început să-şi piardă vederea la unul din ochi. Ultimul lucru la care se gândea era să aibă scleroză multiplă. Fusese rareori bolnav de-a lungul vieţii. De ce s-ar fi schimbat lucrurile acum? Diagnosticul l-a uluit, însă era hotărât să nu se lase distrus de boală. A început să caute o abordare holistică a vindecării.

Roger ne spune povestea sa:

Atunci când a venit la Ioan al Domnului, în septembrie 2001, eram sigur că mă voi vindeca imediat.

Nu s-a întâmplat aşa. Ba mai mult, alţii veneau în faţa Entităţii, care vorbea cu ei şi le spunea „să stea în curent” ori să meargă la cascadă. În esenţă, mie doar mi-a făcut semn să trec, fără să mă cerceteze. Şi astfel am stat în camera curentă timp de trei zile. Eram dezamăgit şi total dezorientat. Aveam mentalitatea: „Sunt din New York. Ştiu că sunt cu omul potrivit şi la locul potrivit”. Era ca şi cum aş fi mers la un parc de distracţii şi făceam o plimbare călare. Îmi spuneam în gând: „Trebuia să mă fi vindecat deja”. Nu e de mirare că Entitatea nici nu se uita la mine.

A doua oară când am venit la Abadiânia, m-am simţit neluat în seamă până în ultima zi. Nu putea să vizualizez nimic. Repetam aceeaşi cerere la nesfârşit, în timp ce stăteam în sala curentă. Doream să mă vindec, pentru a putea să mă întorc la stilul de viaţă pe care îl aveam înainte şi în care petrecerile ocupau un loc important. Eram cam inconştient. Atunci am avut un vis puternic de trezire. Heather mi-a spus că asta însemna că eram într-un moment de cotitură. Am mers în faţa Entităţii şi i-am mulţumit pentru vis. Pentru prima dată, eram copleşit de recunoştinţă. Entitatea, pe care acum o numeam Părinte, a zâmbit şi mi-a spus: „Asta aşteptam; acum mergeţi şi lucraţi” Am continuat să stau în camera curentă şi să meditez.

La a treia vizită, am solicitat o operaţie vizibilă, fizică. Mintea mea ştiinţifică dorea o dovadă. Poate că operaţia fizică mi-ar fi adus o vindecare imediată. A fost o operaţie estetică la nas. Nu prea mă simţeam bine. Nu avusese loc nici o minune. Înainte de a pleca, Heather a întrebat Entitatea: „Este a treia călătorie, Părinte. De câte ori mai trebuie să vină?”

Entitatea a răspuns: „Dacă mai vine o dată, se va vindeca”. Prin urmare, când am aterizat la New York, îmi rezervasem deja biletele pentru a patra călătorie şi am revenit peste puţin timp. Eram emoţionat şi simţeam că doresc să mă fac bine ca să pot fi din nou eu însumi, cel de altădată. Viaţa era o glumă mai amplă şi eu doream să mă distrez. Deşi trupul meu se restrângea lent, eu încă luptam pentru lucrurile care, în esenţă, nu mai erau posibile şi nici importante.

În timpul următoarei călătorii, mi-am dat seama că vindecarea are loc în multe forme. După trei ani, ajunsesem să înţeleg faptul că doream fericire şi pace, mai degrabă decât o vindecare fizică. I-am cerut Entităţii fericire în loc de vindecare fizică. Când am aterizat din nou la New York, resimţeam o pace lăuntrică pe care nu o mai trăisem vreodată. Fericire înseamnă să poţi fi recunoscător pentru ceva.

Călătoria mea cuprindea şi o rezolvare fizică a problemelor mele de sănătate: tratament cu vitamine, cu medicamente şi medicină holistică, însă rezultatul final va veni din interior. Ioan al Domnului m-a învăţat să înţeleg şi să apreciez că există o Energie care porneşte de la Sursă şi că trebuie să mă cufund în ea. Suntem cu toţii invitaţi la această petrecere, la această sărbătoare. Nimeni nu este exclus ori judecat. Sunt doar ceea ce sunt. Sper să renasc, pentru a putea să fiu de folos celorlalţi.

▲

ULTIMUL LOC ÎN CARE AŞ FI DORIT SĂ MERG ERA BRAZILIA

Andy Rayson

Am patruzeci şi şase de ani şi lucrez în domeniul petrolier. Până acum trei ani, am fost preşedintele unei filiale a unei companii multinaţionale, având în subordine 3.000 de oameni. Locuiesc în Olanda şi am o soţie, Regina, şi doi copii mici, Rosie, de patru ani, şi Joe, de doi ani, dar şi un câine, Billy.

În cursul vacanţei de Crăciun a anului 2002, am fost diagnosticat cu Parkinson, după ce mâna dreaptă îmi tremura de circa un an. Situaţia s-a înrăutăţit continuu în următorii câţiva ani. La începutul anului 2005, Reggie a găsi pe Internet unele informaţii despre Ioan al Domnului şi mi-a spus despre vindecările miraculoase care aveau loc la centrul său de vindecare. Din anumite motive, asta m-a înfuriat, pentru că nu doream să mă bazez pe speranţa unor „miracole”. I-am spus că nu voiam să mai vorbim despre asta, dar pe undeva, această discuţie normală n-a tulburat puţin. Mi-am scos subiectul din gând şi am hotărât că ultimul loc în care aş fi dorit vreodată să merg era Brazilia.

După o săptămână, şeful meu m-a chemat şi m-a consultat în legătură cu o achiziţie pe care intenţiona să o facă în Brazilia. Trebuia să mă duc acolo în câteva săptămâni. Nu mai fusesem până atunci în Brazilia şi asta nu făcea parte din atribuţiile mele obişnuite. M-am gândit imediat să-l vizitez pe Ioan al Domnului. Reggie era încântată că mă duc şi a contacta-o pe Heather Cumming, care tocmai aflase de o persoană ce renunţa la locul rezervat în excursia fixată peste două săptămâni. Ceea ce coincidea perfect cu planurile mele.

Eram agnostic şi pe deasupra inginer, astfel încât aveam întotdeauna nevoie de o explicaţie pentru orice. Eram destul de sceptic în privinţa unei persoane care făcea minuni. Însă am pornit cu sufletul deschis. Am hotărât să nu citesc nimic despre Ioan al Domnului înainte de a ajunge acolo. M-am alăturat mai târziu grupului din Abadiânia, dar Heather m-a preluat imediat şi s-a purtat ca o mamă, iniţiindu-mă în ceea ce avea să urmeze. Am fost uimit de căldura şi de iubirea pe care o genera acest grup de oameni foarte obişnuiţi, chiar înainte de a ajunge la Casa de Dom Inácio.

În dimineaţa următoare, Heather m-a luat să fiu văzut de Ioan al Domnului. Ea mi-a spus să stau pe scenă, în partea din faţă. Peste câteva minute, Entitatea a apărut pe scenă cu un băiat tânăr, care părea să fie în transă. A introdus un cleşte Kelly în nasul tânărului, care părea că nu simte ce se întâmplă şi continua să zâmbească. Eram îngrozit. Când m-am ridicat eu însumi să mă duc la Ioan al Domnului, peste zece minute, iar el mi-a spus că voi face o operaţie, pot să vă spun că am fost aproape năucit şi eram gata să iau următorul avion spre casă. Heather mi-a explicat că adevărata lucrare se realizează în plan spiritual. Operaţiile fizice sunt pentru oameni care aveau nevoie de dovezi fizice că se întâmplă ceva. Ea m-a asigurat că Ioan al Domnului nu-mi va face o operaţie fizică fără consimţământul meu.

Când l-am privit în ochii albaştri, pătrunzători, şi el mi-a zâmbit, am ştiut că totul o să fie bine. M-a invitat să stau în camera curentă. Hather mi-a şoptit să stau cu ochii închişi şi să mă rog pentru vindecarea de care aveam nevoie. După ce mi s-a părut că au trecut vreo cinci minute, dar în realitate au fost cam trei ore, mi s-a spus să deschid ochii. Eram complet uluit, dar plin de mai multă căldură emoţională decât fusesem vreodată. Am izbucnit în plâns, cum nu o mai făcusem din copilărie.

În acea după-amiază, am „primit” operaţia spirituală. Atunci mă simţeam foarte bine şi participam. Eram cu sufletul şi cu mintea deschise. Operaţia nu a avut nici un impact fizic sau emoţional imediat. M-am întors în camera mea şi am dormit aproape treizeci de ore, trezindu-mă doar ca să mănânc supa binecuvântată pe care Heather mi-a adus-o. Sunt sigur că transformarea mea a început în cursul acestui somn îndelungat. Am avut mai multe vise privind vindecarea mea.

Peste trei zile, am fost într-o călătorie de două ore cu autocarul, împreună cu Heather şi cu grupul, să vedem locurile sacre din Brazilia. Cum stăteam liniştit în autocar, mi-am dat seama că mâna nu-mi mai tremura, pentru prima dată după mulţi ani. Eram foarte emoţionat, dar nu voiam să spun nimic în cazul în care minunea se întâmpla. Tremuratul a început din nou după două ore, dar era mult mai slab decât înainte.

Am trăit momente minunate în următoarea săptămână, făcând vizite la cascada întineririi, călătorii de meditaţie în care ne însoţea Heather şi remarcând uimitoarele legături de prietenie din cadrul grupului. Am scăpat de multe emoţii în cursul băilor cu cristale şi am descoperit spiritualitatea cu ajutorul multor oameni minunaţi din Casa de Dom Inácio. Simţeam îmbunătăţiri deosebite în plan fizic, la sfârşitul primei mele vizite, dar şi mai importantă era trezirea mea spirituală, care continuă să-mi aducă niveluri şi mai înalte de pace sufletească şi de fericire. Sunt convins că toate acestea mă vor duce către o refacere completă.

Celelalte simptome pe care le aveam cuprindeau pierderea mirosului, rigiditatea, durerile musculare cumplite, pierderea echilibrului şi înfăţişarea inexpresivă. Am făcut toate analizele şi aveam trei diagnostice separate, inclusiv de la un profesor doctor din Olanda. Toate confirmau că aveam Parkonson. Am refuzat să mai iau medicamente, pentru că eram îngrijorat de eficienţa lor scăzută şi de efectele lor secundare pe termen lung. Am explorat mai multe abordări alternative şi m-am bazat în principal pe masaj cranio-sacral, pe tratamente prin biofeedback şi pe acupunctură. Nu am revenit la aceste tratamente de şase luni. Practic yoga şi meditez zilnic în jur de treizeci de minute.

Recent, am fost la medicul meu neurolog, o doamnă foarte deschisă la minte. A fost uimită că manifestam îmbunătăţiri evidente în ultimele şase luni. Mi-a spus că m-am vindecat în proporţie de 80 la sută şi situaţia este stabilizată. Mi-a confirmat că nu mai era nevoie să vin la control la fiecare trei luni şi că puteam să-i telefonez numai dacă şi atunci când aş avea nevoie.

Nu am intrat în contact cu mulţi oameni care suferă de Parkinson, dar sunt convins că oamenii care au această boală se străduiesc să deţină controlul asupra propriei lor vieţi. Sunt sigur că o parte din refacerea mea înseamnă că pot să fiu mai deschis şi să renunţ la încercarea de a-mi controla viaţa. Acest lucru l-am învăţat la Abadiânia şi voi continua să revin la Casa de Dom Inácio în fiecare an.

▲

RECĂPĂTAREA VEDERII

Bob Dinga

În 1986, am fost diagnosticat cu o boală rară la retina ochiului, numită choroitidă serpiginoasă (coroitidă cu ulceraţii. N. Trad.). Nu existau medicamente pentru tratarea acestei boli şi operaţia cu laser era singura cale de a opri evoluţia bolii. După cinci operaţii cu laser într-o perioadă de treisprezece ani, am fost declarat orb „cu acte în regulă” şi mi s-a spus că ar fi bine să încep să învăţ alfabetul Braille. Nu se mai putea face nimic altceva.

În noiembrie 1998, iubita mea parteneră de viaţă, Diana Rose, mi-a citit o carte scrisă de Robert Pellegrino-Estrich, intitulată The Miracle Man (Omul miracol, carte tradusă în limba română: Bucureşti, Satya Sai, 2006). Când ea a terminat de citit cartea, am hotărât că trebuie să mă duc în Brazilia să-mi „primesc” miracolul de la Ioan al Domnului. În acel moment, încă puteam să citesc texte cu scris mare şi puteam să conduc maşina în apropierea casei, pentru că ştiam drumul.

Crezând că un miracol petrecut peste noapte mi-ar putea reda vederea, am angajat un translator de limbă portugheză şi am plecat spre Casa de Dom Inácio din Abadiânia, Brazilia, pentru o zi şi jumătate. Am stat în camera curentă de două ori în prima zi şi am „primit” o operaţie spirituală în sala de operaţii, în dimineaţa următoare. În timp ce stăteam în sala de operaţii, am simţit că cineva îmi sufla în ureche. Mi-am amintit că mă aşteptam ca cineva să lucreze asupra ochilor, nu asupra urechii mele. Fiindcă nu am înţeles gravitatea operaţiei şi nu simţeam nimic, translatorul şi cu mine am pornit într-o excursie prin regiune. Am petrecut chiar mai multe ore cumpărând cristale în oraşul Cristalina. Era exact opusul a ceea ce ni se spusese să facem după operaţie.

Spre sfârşitul zilei, eram epuizat şi am început să-mi dau seama că Entitatea făcuse într-adevăr o operaţie majoră asupra mea. Însă era prea târziu. Ignorasem avertizările şi vederea începea să fie din ce în ce mai slabă. Când am ajuns acasă, capacitatea de a citi se redusese până aproape de zero, fără o lupă puternică, şi nu mai puteam să conduc. Atunci când am fost întrebat dacă m-aş mai întoarce vreodată la Abadiânia, am răspuns: „Nu; nu fără să primesc un mesaj clar de la Dumnezeu”.

După vreo trei săptămâni de la întoarcerea acasă, Ioan al Domnului mi-a apărut în vis. Când l-am întrebat dacă ar trebui să revin la Casa de Dom Inácio, el a spus: „Da, de încă două ori”. Fără a fi în stare să citesc ce scria pe panourile de afişaj din aeroport şi fără să ştiu limba portugheză, am revenit de unul singur, în mai 1999, pentru trei zile, şi din nou în august, pentru trei săptămâni. După călătoria din mai, vederea mi-a revenit la nivelul din ianuarie. După călătoria din august, vederea mi s-a îmbunătăţit substanţial.

Am observat că, de fiecare dată când reveneam în Brazilia, vederea mi se îmbunătăţea semnificativ, dar începea să slăbească după câteva luni. În decembrie 1999, am vizitat Casa timp de trei săptămâni şi am avut cele mai profunde experienţe, revelaţii, şi cea mai evidentă îmbunătăţire a vederii. M-am întors acasă şi am renunţat la serviciu. Vederea mi s-a îmbunătăţit de atunci. Pot să citesc perioade scurte de timp şi conduc oriunde doresc să merg, chiar în condiţii minime de lumină. Duc din nou o viaţă normală şi lucrez la biroul meu de acasă, folosind computerul pentru a comunica cu oameni din lumea întreagă şi care vor să ştie mai multe despre Casa de Dom Inácio şi despre Ioan al Domnului. (Bob şi Diana Dinga locuiesc în California şi sunt ghizi oficiali ai Casei de Dom Inácio).

▲

ATINS DE UN FLUTURE

Ricardo Bezada

Ricardo a început să aibă dureri în umăr în anul 1987. Durerea era din ce în ce mai puternică şi, în cele din urmă, a fost diagnosticat cu o tumoră canceroasă. Din 1989 până în 1992, Ricardo a făcut şapte operaţii la Spitalul Valhalla din statul New York. Chiar cu cele mai mari eforturi, chirurgii nu au reuşit să-i înlăture întreaga tumoră, pentru că erau prinşi nervii umărului şi ai braţului. Prin 1992, Ricardo simţea durerile morţii şi nu-şi mai putea mişca deloc braţul drept.

Ricardo îşi spune povestea:

Nu mai aveam de ales. Medicii voiau să-mi amputeze braţul drept, pentru a putea opri extinderea tumorii. Am hotărât să-mi vizitez familia, în Peru, înainte de a lua o astfel de hotărâre dificilă. Rudele mi-au vorbit de un vindecător din Brazilia, pe care preşedintele Republicii Peru îl invitase în ţară pentru a-l ajuta să oprească o epidemie de holeră. Ei spuneau că vindecătorul, Ioan al Domnului, se întâlnise cu 15.000 de oameni şi epidemia fusese oprită. Cerusem deja ajutorul mai multor vindecători şi şamani din Peru şi nu eram convins că Ioan al Domnului putea să mă vindece, însă nu voiam să-mi pierd braţul şi să nu mai pot munci.

În disperare, am cumpărat un bilet de avion până în Brazilia. Am ajuns la Casa de Dom Inácio pentru şedinţa de dimineaţă şi am fost salutat de Sebastian, un băiat minunat, care a văzut că plângeam de durere. Nu dormisem cum trebuie în ultimii cinci ani şi eram epuizat. Sebastian m-a dus în faţa Entităţii, care mi-a spus că aveam să fac o operaţie invizibilă în acea după-amiază.

Mai târziu, în aceeaşi zi, mi s-a spus să iau loc, alături de alţii, în sala de operaţii. Entitatea a intrat şi a spus o rugăciune. În timpul operaţiei, am simţit o uşoară adiere de energie, ca şi cum aş fi fost atins de un fluture. Scăpasem de durere, când am ieşit din sala de operaţii, după doar câteva minute. Aproape ameţit, am mers până la Sebastian şi i-am spus: „Unde mi-a dispărut durerea?” Mi s-a spus să mă odihnesc. M-am dus înapoi la hotel şi am dormit trei zile. De mulţi ani, nu mai puteam să stau drept şi aveam tendinţa să cad pe partea dreapta, dar am dormit complet întins după operaţie.

Am ajuns cu avionul la New York şi am fost întâmpinat de soţia mea. Era încântată când m-a văzut, fiindcă stăteam drept, ceea ce eu nu observasem. Corpul meu revenise la normal, pentru că dispăruse durerea. Tumoarea era încă acolo şi, cu toate că eram bucuros că nu mai simţeam continuu durerea, m-am întors la Abadiânia peste o săptămână, să-mi continui lucrarea.

M-am dus imediat la sală să-l întâlnesc pe Mediumul João. Când Entitatea a venit pe scenă, s-a apropiat de mine şi mi-a luat mâna în mâna lui. Atunci când mi-a descheiat nasturii la cămaşă, am simţit un val de energie în locul tumorii celei mari. Iar când a terminat de scos complet cămaşa, m-am uitat la numărul meu şi am putut vedea că tumoarea dispăruse. Entitatea mi-a spus să mă duc la biroul notarului din satul apropiat şi să-mi înregistrez oficial vindecarea.

Revin la Casa de Dom Inácio o dată pe an, pentru a aduce mulţumiri şi pentru a primi energie vindecătoare. Am cicatrice adânci de la multele operaţii pe care le-am avut, dar nu mai am tumoarea. Procesul de vindecare continuă şi eu lucrez în compania mea de construcţii din New York.

▲

ÎMPĂRTĂŞIREA DARULUI

Sirlei Lerner

Sirlei a plecat din oraşul Porto Alegre, din statul Rio Grande do Sul, aflat în sudul Braziliei, pentru a veni la Casa de Dom Inácio, pentru prima dată, în ianuarie 1994. Lupta de trei ani cu un cancer la sânul drept. Medicii considerau că înlăturarea unui sfert din sân (operaţia fiind urmată de radioterapie şi chimioterapie) era cea mai bună cale de urmat. Sirlei nu dorea să aibă parte de o astfel de terapie invazivă.

Sirlei ne spune povestea ei:

Nu credeam în medicina convenţională, ci mai degrabă într-o abordare holistică. Am început să mănânc alimente crude, să studiez macrobiotica şi să folosesc medicamente naturopate (soare, aer, apă, exerciţii, dietă etc. N.Trad.). După trei ani, aveam şapte tumori mici la sân. Nu doream să renunţ la abordarea holistică, dar eram înspăimântată. O prietenă mi-a spus că o să mă ducă la Casa de Dom Inácio de Loyola pentru tratament. Nu eram sigur dacă preceptele credinţei mele catolice îmi permiteau să apelez la un vindecător spiritist, dar prietena mi-a cumpărat bilete la autobuz. În vremea aceea, devenisem deosebit de disperată. În ultimă instanţă, ce altceva aveam de ales? Nici nu puteam să mă gândesc la asta. Am făcut o călătorie de treizeci de ore cu autobuzul până la Abadiânia.

Miercuri dimineaţa, m-am dus la Casa de Dom Inácio şi am ajuns în faţa lui Ioan al Domnului. Sfântul Ignatius era Entitatea încorporată în acea zi. Mi-a zâmbit şi mi-a spus că eram un medium al casei. Mi-a spus că n-o să mor de cancer şi să nu-mi fie teamă. Mă va vindeca, însă trebuia să revin de mai multe ori. Mi-a mai spus că metodele alternative îmi salvaseră viaţa. Dacă aş fi permis înlăturarea sânului, cancerul s-ar fi extins fără milă şi Entităţile nu ar mai fi putut să mă vindece. Boala mea avea o cauză spirituală, iar operaţia chirurgicală convenţională nu ar fi ajutat.

Deci tratamentul meu începea. Prima dată când Entitatea (Dr. José Valdivino) a lucrat asupra mea, am fost aşezată într-un pat maca. Mi s-a spus că atunci când spiritele trimit o persoană pe un pat maca, o fac pentru o vindecare energetică profundă. Dr. Valdivino a strâns mai mulţi medici în jurul său, inclusiv celelalte Spirite de Lumină care lucrau în Casă în plan invizibil, şi le-a „arătat cancerul”, spunând că se numea aranha, adică păianjen. „Este un păianjen foarte agresiv şi furios”, a spus el. Apoi, începând de la picioare, s-a deplasat în partea de sus a corpului, explicând de ce aveam cancer. A ieşit sânge din pieptul meu, atunci când a stors tumoarea cea mare.

La fiecare patruzeci de zile, am călătorit cu autobuzul pentru a veni în faţa Entităţii; drumul foarte lung devenise o obişnuinţă. Odată, Entitatea (Dr. Valdivino) a luat o siringă, a introdus-o în tumoare şi a extras un lichid sângeriu. A curs şi sânge din mamelon. Spiritul a spus că toţi vorbeau de cancer în trupul meu şi de strângerea lui într-un singur loc, motiv pentru care tumoarea continua să crească. La a treia călătorie, Dr. Valdivino mi-a făcut o operaţie spirituală.

În 1996, Entitatea (Sfântul Ignatius) a observat că devenisem anxioasă şi mi-a spus să merg şi să fac o examinare medicală după douăzeci şi una de zile. M-am dus la cel mai bun medic oncolog din sudul Braziliei. A fost uimit că tumoarea era atât de mare încât nu încăpea pe ecranul monitorului, însă restul corpului era pe deplin sănătos. Ficatul, rinichii, creierul şi toate celelalte organe ale trupului meu nu aveau semne de cancer. Doctorul a fost şocat de faptul că, după cinci ani de cancer netratat, acesta nu făcuse metastaze în tot corpul. Mi-a spus că eram o minune a naturii, fiindcă nu găsea nici o explicaţie. Patru ani au trecut în acest fel.

În 1999, m-am mutat în oraşul Anápolis pentru a fi mai aproape de Casă. Într-o zi, când m-am dus la o şedinţă de vindecare, Entitatea era Regele Solomon, care nu se mai încorporase în trupul Mediumului João de optsprezece ani. Mi-a spus că fusesem foarte răbdătoare – deşi eu simţeam că sunt nerăbdătoare şi cam nervoasă. Entitatea mi-a spus: „Fiică, dacă n-ai fi venit la Casa de Dom Inácio cu atâta stăruinţă, n-ai mai fi fost cu noi”. Trecuseră opt ani de la stabilirea diagnosticului şi tumoarea continua să crească. Entitatea mi-a spus atunci să fac operaţia convenţională. Mi-a spus că spiritele îşi făcuseră partea lor şi tot cancerul fusese strâns într-un singur loc şi „încapsulat”. Tumoarea era ca o portocală uscată şi acum putea fi înlăturată de un medic chirurg.

Medicul meu a spus că putea să-mi facă o mastectomie în luna august a acelui an, dar voia să fac şi chimioterapie şi radioterapie. Am refuzat şi l-am întrebat dacă mi-ar putea face totuşi operaţia, fără celelalte tratamente. Doctorul mi-a spus că în mod normal nu ar face, dar era vorba de un caz extraordinar şi ar face ceea ce îi ceream. Am făcut operaţia de mastectomie la sânul drept, în care era cuprins întreaga tumoare.

În anul 2000, am făcut o nouă examinare şi nu au mai fost depistate semne de cancer în corpul meu. Nu-mi făceam probleme cu efectuarea controalelor, pentru că ştiam fără nici un dubiu că Entităţile mă vindecaseră complet de boala mea spirituală. O dată pe săptămână, mă duc în sala curentă din Casă şi meditez pentru a ajuta la vindecarea celorlalţi pelerini.

Am început să simt o mare dorinţă de a picta, cu toate că nu mai pictasem niciodată. Am urmat un curs de o jumătate de an în 1999. Penelul meu a început să „zugrăvească” pe Fecioara Maria, pe sfântul Ignatius şi multe alte Entităţi dintre spiritele Casei. Am mai urmat un curs de iniţiere în tehnica vopselelor acrilice, în 2002. Pictorul mi-a spus că trebuia să pictez zece ore pe zi şi să devin artistă, altfel o să fac un cancer la sân. I-am spus că aveam deja cancer la sân, deci singurul lucru care îmi rămânea de făcut era să devin artistă. Acum pictez zece ore pe zi. Cred că un mesaj fusese transmis prin el, fiindcă nu mă cunoştea. Entităţile mi-au cerut să le pictez. Mi-au spus că sunt un „medium pictor” şi acesta e darul pe care trebuie să-l împărtăşesc lumii. Întreaga viaţă mi s-a schimbat şi sunt atât de fericită.

Heather continuă:

I-am cerut lui Sirlei să-l picteze pe Dr. Augusto şi să introducă în imagine afirmaţia pe care o face frecvent: „Falanga mea nu e formată din zece, nici din sute, ci din mii. Sunt cel care merge până în adâncul prăpastiei pentru a salva un suflet”. Ea a pictat un tablou frumos şi mi l-a adus. Am dus pictura Entităţii (Dr. Augusto) pentru a fi semnată. Entitatea a remarcat că era într-adevăr o excelentă asemănare, dar a spus: „Ochii mei erau verzi, nu aveau culoarea mierii. De asemenea, cărarea nu era atât de pierdută, iar părul era mai lung şi cădea peste urechi. Mustaţa era mai puţin aranjată. Dar portretul e foarte bun”.

Sirlei a făcut micile schimbări sugerate şi am dus din nou tabloul Entităţii. De această dată, Dr. Augusto a zâmbit, a semnat pictura şi a spus că e perfectă. A recomandat ca toate viitoarele picturi cu chipul lui să cuprindă expresia sa obişnuită. Sirlei s-a ţinut de cuvânt şi toate picturile următoare purtau textul său. Am o întreagă colecţie cu picturile ei, realizate prin „channeling”. Am invitat-o întotdeauna să aducă picturile la hotel când sosesc grupurile mele. Se vindeau imediat şi primea noi comenzi. Multe din picturile ei se vindeau şi la pousadas, în sat. Sirlei îşi întreţinea singură copiii şi era recunoscătoare pentru faptul că Entităţile îi dăduseră darul de a picta.

În octombrie 2005, Entităţile i-au spus lui Sirlei că nu trebuie să conducă în săptămâna următoare, în zilele de marţi, miercuri sau joi. Nu ştiu din ce motiv, Sirlei a ignorat avertizarea Entităţilor şi l-a dus pe fiul său la lucru. Pe drumul de întoarcere spre casă, a calculat greşit distanţa în timp ce întorcea pe şoseaua principală şi maşina ei a lovit autobuzul. A murit pe loc. Toţi cei din Casă au fost îngroziţi de această veste. În ziua morţii ei, Martin, unul dintre mediumii Casei şi unul dintre translatorii lui Ioan al Domnului, a întrebat Entităţile despre Sirlei. Voia să ştie de ce murise şi dacă era acum cu ele. Au răspuns că accidentul fusese alegerea sufletului ei. El a întrebat dacă ea se va alătura falangei, iar Entitatea a răspuns că va putea să se alăture după perioada de recuperare. Cu o săptămână sau două înainte de moartea sa, Sirlei ne-a spus cât de minunat se simţea că peste cinci sute din tablourile sale se aflau acum în multe ţări din lumea întreagă.

▲

PĂŞIND PE POTECA LUMINII PERFECTE A LUI DUMNEZEU

Kathy Clifford

Aveam patruzeci şi opt de ani, când am fost diagnosticată cu un cancer la sân, care făcuse metastaze la coaste şi la coloana vertebrală. Am făcut două serii de tratamente cu radiaţii, cinci tipuri de şedinţe de chimioterapie şi mai multe operaţii care au lăsat cicatrice de cinci picioare (peste un metru şi jumătate) pe abdomenul meu. Cancerul distrusese trei vertebre lombare, ceea ce a făcut necesară reconstrucţia coloanei vertebrale şi o perioadă de refacere de un an. În timpul cât am stat în spital pentru această operaţie, am trăit o chemare clară şi „amănunţită” de trezire din partea lui Dumnezeu, lucru care mi-a schimbat complet viaţa. M-am transformat dintr-o persoană laică într-una centrată pe spiritualitate. Din vremea în care stăteam în spital, am simţit că vindecarea spirituală avea să joace un rol important în recuperarea mea. Totuşi, simt că este foarte important să accept vindecarea din orice sursă mi-ar fi oferită. Aceasta poate include tratamente convenţionale, urmarea unui regim alimentar special, suplimente alimentare şi o practică spirituală zilnică.

Până în acest moment, am „primit” patru operaţii invizibile de la Entităţi. Fiecare din ele a avut efecte puternice la nivel fizic şi emoţional. La câteva ore după prima operaţie, o vânătaie mare s-a format pe coloana mea vertebrală. Am pus agheasmă, pe care o simţeam ca pe o lumină lichidă pătrunzând în corpul meu. Vânătaia şi-a schimbat culoarea peste noapte, ajungând maro deschis. Continui să pun agheasmă, atunci când mă doare şi mă ajută mult. Alte operaţii au fost urmate de dureri în coaste, pe şolduri şi pe coloană. După operaţii, am simţit o mare uşurare sau o revelaţie emoţională ori spirituală.

Aşa cum se întâmplă de obicei. Vindecarea mea a început cu vindecarea emoţională. Cum stăteam în pat, am făcut o trecere în revistă a întâmplărilor care mă afectaseră cel mai profund în timpul vieţii, luându-le în ordine cronologică. Pentru prima dată, am reuşit să le văd dintr-o perspectivă diferită: fără să le judec. Am fost capabilă să înţeleg faptul că cei de care m-am simţit lovită erau fiinţe imperfecte ca şi mine şi că ei greşiseră ca şi mine. Putând să-i iert pe acei oameni, am scăpat de o povară enormă pe care o purtam pe umeri şi am dobândit multă pace sufletească. De asemenea, am reuşit să obţin iertarea de la alţi oameni pentru faptele mele din trecut, ceea ce m-a eliberat de sentimentul de vinovăţie pentru care mă pedepsisem de-a lungul anilor.

Energia vindecătoare din Casa de Dom Inácio s-a răspândit în toată familia mea, făcându-ne pe toţi să beneficiem de ea. Sora mea a avut un accident cumplit de maşină cu mai mulţi ani în urmă; fusese lovită de un şofer beat. Strivită de la brâu în jos, avea mobilitatea limitată şi suferea de dureri mari. A „primit” două operaţii invizibile în casa ei din Statele Unite în cursul vizitelor pe care mama şi eu le-am efectuat la Casa de Dom Inácio. Cu prima ocazie, ea fusese trezită de o Entitate care i-a ridicat piciorul şi a acţionat asupra gleznei. Durerea a slăbit începând din acel moment. A doua operaţie a fost realizată „cu înlocuitor”, mama, aflată în Casă, jucând rolul de transmiţător pentru sora mea, care era acasă. În dimineaţa următoare, sora mea s-a trezit că are o gleznă vânătă şi durerea a devenit şi mai slabă. Sora mea nu avea vreo bază sau vreo experienţă în vindecarea spirituală.

Acum înţeleg că scopul vieţii mele este să păşesc pe poteca ce duce către lumina perfectă a lui Dumnezeu. Poteca este lungă şi plină cu ceea ce obişnuiam să consider obstacole de netrecut. Acum mă gândesc la ele ca la nişte pietre. Atunci când întâlnesc una, în loc să mă simt pedepsită sau victimizată, o văd ca pe o nouă lecţie de învăţat. Mă bucur de această lecţie, pentru că asta înseamnă că am înaintat de-a lungul potecii şi că sunt pregătită să învăţ şi mai mult. Studiez fiecare piatră cu compasiune şi cu iubire şi imediat ce ajung să înţeleg mai mult, piatra se micşorează şi devine o pietricică, pe care pot să o ţin în mână. Cercetez pietricica pe toate părţile, dobândind o înţelegere şi mai amplă. Apoi sunt capabil să accept, să schimb, să iert şi să rezolv problema pe care o reprezenta piatra. Imediat ce piatra s-a prefăcut într-o pietricică, o pun în buzunar şi o port ca amintire a lecţiei pe care am învăţat-o. Cum poteca s-a eliberat de obstacole, eu continui să merg înainte spre lumină. E munca vieţii mele să transform pietrele în pietricele şi să eliberez poteca spre Dumnezeu.

Acum, pentru că beneficiez de o mai bună înţelegere a Spiritismului, sunt capabil să văd cancerul ca pe un dar. Obişnuiam să fiu arogantă. Boala mi-a captat atenţia. M-a făcut să mă concentrez asupra învăţării şi autoperfecţionării, precum şi asupra împărtăşirii cu alţii a revelaţiilor pe care le-am dobândit. Momentul în care am putut să-mi schimb felul în care priveam boala mi-a deschis o perspectivă uriaşă. Din clipa în care am fost în stare să-mi văd viaţa ca o zi de şcoală, să înţeleg şi să accept că spiritul meu are o existenţă infinită, importanţa lucrurilor care mi se întâmplau s-a schimbat brusc. Chiar dacă trupul meu moare, eu nu voi muri. Voi dobândi alt trup şi voi reveni la şcoală pentru a continua să învăţ. Scopul meu este să iubesc, să evoluez şi să fiu în slujba a cât mai mulţi oameni în această viaţă, ca şi în următoarea. Dar trupul meu nu va muri curând. La trei luni după prima mea vizită la Abadiânia, cancerul a slăbit în intensitate şi nu mai avansează de atunci.

▲

AMAZING GRACE (GRAŢIE MINUNATĂ)

Margaret Newton

Noaptea trecută, în timp ce îmi strângeam în braţe perna, am fost transportată înapoi, în Brazilia, prin intermediul unei amintiri. Era sâmbătă şi Arturo era în faţa sălii, fiindcă suferise o congestie cerebrală cu două zile în urmă şi supravieţuise. „Mulţumesc Entităţilor că sunt în viaţă”, spunea el. Toţi au râs. Felul său de a fi, direct, lipsit de înflorituri, era atrăgător şi a creat un mesaj care îi impresionase pe toţi.

Îmi amintesc vocile care răsunau în afara Casei, în timp ce ne alegeam cântece dintr-o carte. Nu am putut să cânt mulţi ani după moartea mamei mele, chiar dacă am fost la Kingdom Hall (Sala Regatului = loc de întrunire pentru Martorii lui Iehova. N. trad.) cu unchiul meu şi congregaţia a cântat la începutul şi la sfârşitul slujbei. Participarea la întrunirea din Sala Regatului era un memorial viu în amintirea ei. Vizitam ce fusese odinioară şi acum nu mai este. Mă copleşea tristeţea. Plecam întotdeauna cu o senzaţie de gol. Mă legăna o deşertăciune cum stăteam acolo fără să mai ascult vocea ei puternică peste umărul meu, cum făcusem toată viaţa. Aveam obiceiul să o tachinez, spunându-i că ea conducea întregul grup cu puterea vocii sale şi că nu s-ar mai fi cântat nici un cântec fără ea. Mai târziu, aveam să-mi dau seama că acele vorbe erau adevărate.

Atunci când cânt „Amazing Grace” în Casa de Dom Inácio, aud din nou vocea mamei mele şi simt iubirea pe care o ştiam de când eram copil şi ea cânta atât de puternic şi de clar. Lacrimi îmi curgeau pe obraji, scăldându-mi sufletul. N-am scos nici un sunet. Nu puteam să mă mişc. Mi-am dat seama ce multă bucurie este în cântec şi acolo, în Casă, am lăsat bucuria să ia locul mâhnirii. Am simţit petale de trandafir alb în jurul meu, ca şi cum erau o metaforă pentru lumina care se revărsa în trupul meu. Vocile copiilor mici puteau fi auzite cântând şi mă simţeam atât de aproape de cer, încât aş fi putut să ajung acolo în timp ce mă aflam încă în trupul fizic. Vocile lor tinere creau o bucurie pură sufletului meu. Simţeam căldura radiind în piciorul meu drept şi puteam să simt prezenţa unui spirit care mă mângâia. Bucuria m-a dus în visele din acea noapte, după cum îmi aminteam.

Nu am înţeles niciodată ce simţeam când eram în Casă. Era ca şi cum intrasem într-o cameră acoperită cu o pânză moale, frumoasă, în culori deschise. Chiar şi zgomotul paşilor îl simţeam atenuat. Cu ochii minţii, vedeam un văl subţire, transparent, în centrul camerei. Lucrurile care aveau formă eram destul de solide în partea în care stăteam eu. Aceleaşi forme existau şi de cealaltă parte a vălului, doar că erau molecule de energie în mişcare. Experienţele mele în Casă m-au făcut să mă întreb în legătură cu ceea este şi ceea ce nu este real. Cu cât simţeam mai multă iubire, cu atât mai puternică era emisia din lăuntrul meu, făcându-mă să mă reconectez cu senzaţia casei părinteşti pe care o pierdusem în ceasul morţii mamei mele.

Această cufundare spirituală era vindecarea corpului meu emoţional. Am găsit aceeaşi casă pe care mama o crease prin spiritualitatea ei – nu religia, ci spiritualitatea ce radia din fiinţa ei. Acum înţeleg de ce am plâns timp de trei săptămâni după operaţia spirituală efectuată în Casă.

Au trecut şase luni de atunci şi durerea emoţională şi psihică pe care o resimţeam cândva a dispărut şi eu sunt complet vindecată. Nu am ştiut niciodată că era posibil acest nivel de vindecare. Petrec mult timp din viaţă cu terapia şi seminarele de auto-ajutor, toate fiind de mare folos pentru evoluţia personală, dar nu şi pentru vindecarea reală. Nimic nu s-a apropiat vreodată de ceea ce mi s-a întâmplat atunci când am venit în faţa Mediumului João şi a Entităţilor.

▲

FIUL MEU MERGE

„Junior” da Silva

Neusa şi Gelson da Silva l-au adus pe fiul lor Junior la Casa de Dom Inácio în 1989. Făcuse poliomielită la vârsta de trei luni.

Neusa ne spune povestea ei:

L-am dus în grabă pe fiul meu la spital, cu febră de patruzeci de grade Celsius, după ce făcuse un vaccin împotriva poliomielitei. În următorii şase ani, soţul meu şi eu am căutat cu disperare soluţii şi răspunsuri, mergând la medici şi la vindecători, pentru a găsi un tratament în urma căruia să poată merge. Avea o proteză care îi înconjura piciorul şi corpul până la plexul solar. Să meargă nici nu se punea problema. Înfrunta viaţa într-un scaun rulant.

Prima dată l-am adus pe Junior la Casa de Dom Inácio când avea şase ani. Entitatea ne-a spus că tratamentul va dura mai mult timp, dar că putea să-l ajute. Pentru tratament, era nevoie să-l aducem pe Junior la Abadiânia la fiecare patruzeci de zile. Era o călătorie istovitoare cu autobuzul. Îi luam cărţile cu el, să-şi poată continua studiile. După un an, mobilitatea se îmbunătăţise sută la sută şi Entitatea a scos proteza care acoperea piciorul drept şi întregul tors al lui Junior. Entitatea ne-a spus că dacă nu-l aduceam la tratament atunci când am făcut-o, ar fi rămas permanent în scaunul rulant. Echipa medicală care îl tratase confirma acest lucru.

Junior a continuat tratamentul cu Entităţile până la şaisprezece ani. Mi-am onorat perseverenţa de a-l ajuta pe fiul meu devenind ghid al Casei şi ajutându-i pe alţii. La fiecare patruzeci de zile, închiriam un autobuz cu care aduceam oameni din localitatea mea pentru vindecare la Casa de Dom Inácio. Autobuzul era mereu plin. Călătoria de întoarcere dura întotdeauna mai mult, pentru că trebuia să facem opriri dese şi să-i ajutăm pe cei care făcuseră operaţii spirituale şi care vomitau adesea.

Entitatea mi-a spus, în 1999, că ar trebui să ne mutăm la Abadiânia. Nu aveam idee cum am fi putut să ne câştigăm existenţa cu doi fii la şcoală. Am rugat Entitatea să ne ajute. Proprietarii hotelului Vila Verde, Ernesto şi Izaura, îşi vindeau hotelul şi doreau să-l cumpărăm noi. Nu aveam fondurile necesare să cumpărăm hotelul, astfel încât, în cele din urmă, ni l-au închiriat până când găseau un cumpărător. Ne-am mutat cu toată familia. Gelson a trebuit să-şi vândă acţiunile pe care le avea la o firmă de afaceri imobiliare, iar eu am vândut o afacere rentabilă în comerţul cu amănuntul pentru haine de damă. Ne-am luat viaţa de la capăt şi am învăţat să lucrăm în domeniul hotelier. Avem încă de luptat pe plan financiar. Încetul cu încetul, am învăţat şi am început să îndrăgim noua noastră viaţă.

În 2002, Ernesto şi Izaura nu au mai reînnoit contractul cu noi şi ne-au dat un preaviz de o lună, fiindcă voiau să închidă hotelul. Eu m-am întors la Porto Alegre, în sudul Braziliei, să găsesc de lucru şi să-mi înscriu fiii din nou la şcoală. Gelson era disperat şi s-a dus la Heather, care aducea întotdeauna grupurile ei de pelerini la hotelul nostru. Heather şi doi prieteni au găsit o cale de a cumpăra hotelul şi ni l-au dat nouă în leasing, ca să ne putem relua viaţa în acest sanctuar.

Fiul nostru merge fără cârje acum şi mai trebuie să folosească doar o mică proteză pentru picior. Fiindcă suntem cam strâmtoraţi cu banii, a trebuit să-l retragem de la facultatea de drept, la vârsta de douăzeci şi patru de ani, dar el este un atlet din fire şi joacă într-o competiţie de baschet în scaune rulante. În 2005, a început să joace tenis în scaun rulant şi îi merge bine. Datorită lui Heather şi sponsorizării prietenilor ei şi Fondului Sfântul Ignatius, a putut să se antreneze cu un antrenor olandez din São Paulo şi să călătorească în Chile, pentru a participa la competiţii internaţionale. Graţie talentului său, a fost recunoscut de Asociaţia Sporturilor pentru Persoanele cu Handicap, fondată de americanul Steve Dubener, şi este acum antrenat şi primeşte o bursă acordată de asociaţie pentru a-şi termina studiile de drept la São Paulo. Aş putea să umplu o carte cu povestiri despre vindecările miraculoase la care am fost martoră în cei douăzeci de ani de când am venit în Casă. Iubim Abadiânia. Aici ne-am găsit adevăratul cămin şi adevărata familie.

▲

POARTĂ CĂTRE DIVINITATE

Rosa Haritos

În ianuarie 2004, atinsesem nivelul profesional de cercetător la nivel academic în cadrul unei mari universităţi din „conferinţa atletică” Ivy League. Lucram cu oameni de înalt nivel în domeniul meu. Pe plan personal, eram pe un teren mai puţin solid: căsătoria mea de unsprezece ani se destrăma. Valuri de furie, de teamă şi o senzaţie de neajutorare mă loviseră în timp ce îl urmăream pe soţul meu cum se închidea treptat în sine. După trei ani în care am încercat terapia convenţională, am ajuns să iau dificila hotărâre de a căuta să divorţez. Şi totuşi era o durere mai profundă, o nemulţumire mai profundă în legătură cu aproape orice lucru din viaţa mea, o senzaţie de „asta e tot ce există?”. Călătoria mea la Ioan al Domnului a avut două obiective: să mă vindec de trauma emoţională provocată de divorţ şi să mă reconectez la viaţă în plan spiritual.

Am sosit într-o miercuri dimineaţa, la ora 7:30. Casa era un furnicar de oameni de toate vârstele, culorile şi suferinţele. Erau scaune rulante, cârje, copii mici, bătrâni, şi se vorbeau cel puţin cinci limbi diferite în afară de portugheza braziliană, care se auzea în difuzoarele unui post de radio. Oamenii stăteau la rând, dornici să fie văzuţi de Ioan al Domnului. Stăteam în linişte, cu broboane de sudoare curgându-mi pe ceafă, cu ochii închişi, încercând să acumulez totul.

Am simţit o mână trecând ca o perie. Când am deschis ochii, am văzut un tânăr în meditaţie profundă, care îmi prindea strâns mâna în mâna lui. Aproape imediat, am simţit o descărcare electrică trecând ca un şoc prin tot corpul. Am auzit o voce care spunea exact cuvintele care aveau ecou în mintea mea: „Ce a fost asta?” Am deschis ochii, aşteptând să văd pe cineva în partea cealaltă, dar nu era nimeni. Omul care îmi ţinea mâna era încă adâncit în rugăciune. Dezorientat, mi-am întors privirea de-a lungul încăperii aglomerate şi am fost atras de o tânără femeie. Era ca şi cum ne-am fi auzit pur şi simplu gândurile una alteia, mai presus de orice zgomot, dar părea imposibil. Ne-am croit drum una spre cealaltă, ne ţineam mâinile, am închis ochii şi ne-am concentrat asupra prezenţei unei entităţi mai presus de noi, o prezenţă divină.

Restul călătoriei mele a fost plin de experienţe şi mai ciudate. Nu puteam să-mi explic – ţinând seama de riguroasa mea pregătire ştiinţifică. Am avut viziuni Tehnicolor cu ochii închişi şi am simţit mâini pline de energie, care îmi îndoiau uşor corpul, umplându-l cu lumină şi căldură, în timp ce stăteam în camera curentă. Aceste două experienţe nu s-au limitat la spaţiul Casei. În a patra noapte din sejurul meu de două săptămâni, am simţit în camera mea o prezenţă, în timp ce stăteam întinsă în pat. Simţeam ca şi cum două mâini îmi prinseseră gleznele şi apăsau puternic pe ele. Puteam să simt căldura care se pierdea şi presiunea crescând în corpul meu, iar când mi-au atins genunchii, milioane de ace încărcate cu energie s-au descărcat. Durerea era copleşitoare, dar cu acest gând a slăbit. Cu fiecare respiraţie, mâinile continuau să se deplaseze în sus pe trupul meu, împingându-mă în pat. Cum mă uitam în jos, către piept, îmi puteam vedea trupul ridicându-se cu fiecare mişcare. Vedeam jeturi de lumină strălucitoare şi simţeam ca şi cum cineva îmi realinia coloana vertebrală în întregime. Apoi am simţit o mână în interiorul gurii, apăsând, în timp ce valuri de electricitate pulsau prin dinţii, gingiile şi maxilarele mele. În cele din urmă, am simţit o rafală de aer şi prezenţa a dispărut. În dimineaţa următoare, i-am povestit întâmplarea lui Heather, care m-a asigurat că era ceva destul de obişnuit ca Entităţile să vină în camerele noastre şi să lucreze asupra noastră. Mi s-a spus să nu mă îngrijorez, ci să am încredere în ceea ce se întâmpla.

M-am gândit la viaţa mea, în timp ce stăteam la rând în acea dimineaţă. Ca fiică a unor imigranţi, am crescut într-o casă plină de suferinţă şi de teamă. Şi totuşi, experienţele mele directe erau atât de diferite – consideram viaţa plină de bucurie şi de iubire şi o îmbrăţişam deplin. Aveam dorinţa puternică de a elibera lumea de toate suferinţele. Dar când mă gândeam la căsătoria mea, o tristeţe îmi apăsa inima şi sufletul. Mă simţeam pierdută şi incapabilă să trag o punte peste prăpastia care mă despărţise de soţul meu. Sub această tristeţe se ascundea mânia, o emoţie pe care preferam să nu o iau în seamă. Cum aceste emoţii mă cuprindeau, îmi amintesc că am cerut ajutor să scap de ele, fără să ştiu ce însemna asta sau dacă era posibil.

Heather mi-a recomandat să scriu numele soţului pe o bucată de hârtie, împreună cu data naşterii. Nu adusesem o fotografie, dar când m-am apropiat de Entitate, a luat cu blândeţe bucata de hârtie şi a ţinut-o în mână. S-a uitat în ochii mei cu iubire şi compasiune, spunând: „E om bun”. Din nou, am simţit ca şi cum cineva îmi citea gândurile şi am zâmbit. Entitatea a repetat: „E om bun”, la care eu am răspuns: „Ştiu, Părinţe, dar nu mai pot trăi cu el”. Mi-a luat mâna dreaptă şi a început să vorbească foarte repede în limba portugheză. Heather a spus: „Nu trebuie să faceţi ce tocmai vrea să vă spună”. I-am spus lui Heather că eram recunoscătoare pentru vindecarea pe care o primisem deja şi aş face orice pentru a-mi alina durerea din suflet. Din nou, Entitatea a spus: „Nu trebuie să faceţi ce spun eu”. Îmi amintesc că eram năucă şi nerăbdătoare, însă Heather m-a explicat: „E vorba de liberul arbitru. Entitatea vă va da un sfat, dar sunteţi liberă să nu-l luaţi în seamă”.

M-am uitat direct în ochii Entităii şi am spus: „Părinte, vă rog să-mi spuneţi”. Hather traducea: „Aduceţi trei fotografii ale dumneavoastră şi să fiţi aici mâine dimineaţă, în rândul de la ora 8:00. Dacă faceţi asta, vă voi da multă fericire în casă”. Lacrimi de recunoştinţă îmi curgeau pe faţă, în timp ce eram însoţită într-un taxi de Heather, care îi explica şoferului ce trebuia să facă. Am fost condusă la Anápolis şi, în sfârşit, am găsit un centru de făcut fotografii pentru paşaport, într-un magazin universal. M-am întors în camera mea de hotel în acea după-amiază, cu fotografiile în mână, obosită şi nesigură de ceea ce mă aştepta în ziua următoare.

La ora 8:00, stăteam la rând să fiu văzută de Entitate, ţinând strâns în mână fotografiile, şi eram plină de speranţă. M-am apropiat de Entitate şi i-am dat fotografiile. „Sunt fotografiile dumneavoastră?”, m-a întrebat.

„Da, Părinte”, am răspuns.

Un zâmbet. „Sunt recente?”

„Da, Părinte”.

Alt zâmbet. „Sunteţi sigură?”

Simţind jena mea crescândă, Heather i-a spus Entităţii despre călătoria mea la Anápolis. Din nou, m-a tras mai aproape şi mi-a luat mâna dreaptă. „Acum vă voi da ceea ce am promis”. În acea clipă, am simţit un val de energie în mâna dreaptă şi mi s-a spus: „Credinţa dumneavoastră este puternică şi ea v-a vindecat”. Apoi am fost însoţită în afara rândului şi mi s-a recomandat să merg şi să „stau în camera curentă”. A fost atât de simplu – şi atât de complex.

În ultima zi din acel sejur, în timp ce stăteam la rând să-mi iau la revedere de la Entitate, mi s-a spus că eram o Fiică a Casei, membru al familiei de mediumi ai Casei şi mi s-a dat o reţetă cu plante medicinale. În cursul şederii mele de două săptămâni, nu făcusem operaţii şi nu primisem plante medicinale, ci doar recomandări să stau în camerele curente. Nu eram sigură ce presupunea să fii medium şi, ca să fiu sinceră, cuvântul însuşi îmi evoca imagini cu sfere de cristal şi „şedinţe”. Şi totuşi, din ce puteam bănui, mediumii Casei erau bărbaţi şi femei pline de credinţă şi înţelepciune, care se deschideau către Divinitate doar stând liniştiţi, făcând rugăciuni sau direcţionându-şi conştiinţa spre binele celor care călătoreau la Casa de Dom Inácio. Propria mea cunoaştere privind sănătatea se baza pe premisa alinării suferinţelor. Mediul în care mă simţeam cel mai bine era educaţia şi acţiunea concretă. Poate venise vremea să privesc lucrurile într-o perspectivă mai amplă. Mi s-a spus să iau plantele medicinale şi să respect trei reguli: să nu mănânc carne de porc, să nu beau alcool şi să nu folosesc alimente condimentate sau ardei iute. „Trăiţi-vă viaţa ca de obicei”, mi-a spus Heather. Destul de sincer, nu prea avea importanţă, fiindcă viaţa pe care o cunoscusem nu mai exista.

Lucrurile păreau foarte diferite când am ajuns acasă. De fapt, eu eram diferită. Am încercat să fac tot ce puteam pentru a transmite mai departe ceea ce mi se întâmplase în Casa de Dom Inácio, dar era greu fiindcă nu eram sigură ce se întâmplase. Mânia, teama şi tristeţea fuseseră înlocuite cu o deschidere largă a minţii şi a sufletului. Mă simţeam smerită de simplitatea Casei, de mediul plin de bunăvoinţă şi de iubire. Mă simţeam acum pregătită să privesc cinstit calea pe care îmi conduceam viaţa, înlăturând tot ceea ce nu mi se mai potrivea. M-am trezit atrasă într-o lume cu care nu eram obişnuită: aveam viziuni în timpul zilei; simţeam energii şi auzeam gânduri şi idei care nu erau ale mele şi acea mână obişnuită şi puternică pe spate. Pe măsură ce aceste experienţe deveneau tot mai puternice, mi-am dat seama că aveam nevoie de ajutor să navighez în această lume nouă. M-am cufundat în iniţierea şamanică în următorii doi ani, petrecând nenumărate ore ca să învăţ despre darul mediumnităţii şi despre responsabilitatea pe care o avem atunci când îi slujim pe alţii.

Am revenit la Abadiânia în fiecare an şi mă aştept să continui acest pelerinaj, nu doar din recunoştinţă, ci şi dintr-o dorinţă de a-i sluji pe ceilalţi oameni care reuşesc să vine pentru a fi văzuţi de acest vindecător minunat. Soţul meu a vizitat Casa pentru o săptămână, în vara anului 2005, şi a avut şi el o experienţă de reconectare cu ceea ce avea divin în fiinţa lui. Ne-am străduit din greu să ne consolidăm căsătoria şi am făcut progrese remarcabile – ceva la care nici unul din noi nu se gândea că ar fi posibil. Mai avem multe de făcut, dar dorim să continuăm împreună, cu iubirea şi sprijinul Entităţilor Casei.

E un proverb care ne spune să studiem degetul care arată spre lună. Pentru mine, Casa este acel deget – un semnal luminos care m-a chemat acasă, mi-a încălzit sufletul şi mi-a furnizat o rezervă sigură pentru a mă reconecta cu propria mea lumină şi pentru a mă trezi din somnul adânc al indiferenţei. Am învăţat că atâta timp cât trăiesc şi acţionez aşa cum îmi dictează sufletul, urmează fapte bune.

▲

O A DOUA ŞANSĂ

John Friesman

John fusese învăţat să dispreţuiască acele momente ale zilei în care corpul său era obligat să-ţi cureţe trupul ori de câte ori era nevoie. Trăia cu o durere de cap permanentă şi puternică. Nu exista alinare şi, timp de mai multe luni, John îşi vizitase medicul de nemumărate ori. Având diagnosticul de depresie şi urmând un tratament cu neurotransmiţătorul Prozac, John a găsit în cele din urmă un doctor care l-a trimis la Spitalul Auckland pentru a face o analiză de vizualizare prin rezonanţă magnetică (RMN).

John îşi spune povestea:

Am suferit şocul vieţii mele în iulie 1998. Medicul care mi-a recomandat să fac RMN-ul m-a rugat să aştept pe coridor, în timp ce el avea să arunce o privire asupra planşei cu imagini. Când a venit să-mi dea rezultatul, am observat că devenise palid. Mi-a explicat că, în şaptesprezece ani de când lucra în domeniul medical, nu văzuse niciodată o tumoare pe creier atât de mare.

M-a dus imediat în sala de operaţii pentru a înlătura presiunea asupra creierului. În timpul operaţiei, a introdus o valvă de blocare în stomac, cu un tub care mergea de la abdomen la creier şi la o altă valvă de pe craniu. Mă simţeam fantastic după asta, dar medicii m-au avertizat că era doar începutul. Ei ar fi trebuit să reducă mai întâi tumoarea, datorită dimensiunilor sale neobişnuite. A doua procedură, ceva mai periculoasă, a fost efectuată peste două zile. A fost operaţie de zece ore şi jumătate şi erau gata să mă piardă de două ori, resuscitându-mă de fiecare dată şi apoi închizându-mi operaţia, după ce scoseseră doar jumătate din tumoare, fiindcă era prea periculos să continue. Tumoarea, de mărimea unui ou, crescuse şi în prima vertebră, astfel încât mi-au scos şi o treime din vertebră pentru a înlătura orice rădăcină. M-au supus unor doze masive de radiaţii, după ce m-au cusut, şi mi-au dat cantităţi mari de steroizi.

M-au externat şi mi-au spus să merg acasă, chiar dacă eram extrem de slăbit şi foarte bolnav. Aveam dureri mari de stomac pe drumul spre casă şi am oprit când am văzut maşina fostei mele partenere. Ea mi-a spus că arătam groaznic şi că nu trebuia să fiu lăsată singur. Nu aş fi fost capabil să supravieţuiesc. M-a luat acasă la ea, mi-a dat patul ei şi a avut grijă de mine timp de şapte săptămâni. Aveam şaizeci şi şase de leziuni ale mucoasei gastrice, diagnosticul fiind ulcer peptic. Am încetat să mănânc şi să beau într-un anumit moment. N-aş fi reuşit să trec peste această situaţie fără ajutorul unei femei bătrâne, doamna Rebecca Parks, care mă vizita. Ea mi-a spus că nu putea să suporte felul în care arătam. S-a dus acasă şi a preparat o cană cu apă de orz. Mi-a adus-o, a încălzit-o şi cu toate că alţii mă considerau pierdută, ea a rămas cu mine până când am terminat toată cana, dându-mi picătură cu picătură. După acest tratament, mi-am revenit într-adevăr.

A urmat un proces de remisie timp de un an. În tot acest timp, mă duceam la Spitalul Auckland la fiecare trei luni. „E totul curat”, mi-au spus. „Mergeţi acasă”. Eram foarte fericit în privinţa mea, până când la un astfel de control, medicul se uita spre podea. Citise nişte statistici înspăimântătoare. „Cincizeci la sută dintre oamenii cu acest tip de tumoare mor în mai puţin de cinci ani, dar nu sunteţi deloc aproape de acest interval maxim”. Mi-a spus că tumoarea creştea rapid chiar prin creierul meu. Devenisem neoperabil şi doctorii nu mai puteau face nimic pentru mine. N-am mai putut să ascult şi altele şi am ieşit din spital, în fugă şi plângând. Medicul a venit după mine, spunându-mi: „Johny, ascultă, putem să-ţi dăm morfină, când veţi fi ţintuit la pat”. Era ultimul lucru pe care trebuia să-l aud.

M-am dus la telefon şi l-am sunat pe tatăl meu. I-am spus: „Tată, mor”. Tatăl meu este un olandez puternic şi perseverent. El mi-a spus: „Ascultă, băiete, nu renunţa. O să sunăm la fiecare spital din lume, dacă va fi nevoie, până vom găsi pe cineva care poate să te ajute”. Însă toţi aveau acelaşi răspuns. Într-adevăr nu puteau să facă nimic pentru mine. De la un spital din Melbourne, Australia, mi-au răspuns că puteau să mă folosească drept cobai pentru experimentarea unor medicamente, dar cel mai probabil aveam să mor în următoarele douăsprezece săptămâni.

Nu aveam încotro să mă îndrept. Atunci am primit un telefon de la un bărbat mai în vârstă, dl. Howard, dintr-o insulă din zona Marii Bariere de Corali. Când eram copil şi lucram la o măcelărie, obişnuiam să aduc carne acestei familii, când veneau pe insulă, în vacanţă. Nu-l mai văzusem prea des de atunci. Mi-a spus că avusese un vis cu o noapte înainte. „Mi s-a spus că trebuia să vă arăt ceva”. Locuia cu fiica lui în Auckland şi mi-a cerut să vin şi să văd despre ce era vorba. Nu ştiam ce să fac, dar neavând nimic de pierdut, am zburat până la Auckland. Mi-a arătat o casetă video cu Ioan al Domnului. M-am hotărât să merg la acest vindecător. Era doar un număr de telefon pe acea casetă. Era numărul unui tânăr care îşi strivise o vertebră într-un accident şi care s-a dus la Ioan al Domnului pentru ajutor. I-am telefonat. Mi-a spus că putea să stea în picioare doar o jumătate de oră, atunci când s-a dus pentru prima dată la Casa de Dom Inácio, acum câţiva ani. Era pe jumătate vindecat. Ieşise să facă windsurfing în acea zi şi se simţea fantastic.

Cele spuse mi-au dat încredere. El mi-a dat numărul de telefon al Bernadettei Andrew, care ducea oameni din Noua Zeelandă la Ioan al Domnului. La început, nu a vrut să mă ia fără o permisiune scrisă de la medici, însă medicii nu au vrut să mi-o dea. Bernadette a întrebat cu multă bunăvoinţă Entităţile dacă trebuia sau nu să merg. Entităţile i-au răspuns să-şi folosească propria înţelepciune, propriul discernământ, astfel încât ea m-a luat la următoarea călătorie.

Eram şaptesprezece persoane care urmau să treacă prin faţa Entităţii, în primă zi. Aveam dureri atât de puternice, încât mergeam pe vârful picioarelor. Nu mă puteam opri din plâns de durere. Ioan al Domnului a ieşit pe mica scenă din faţa noastră. Erau sute de oameni în jurul nostru, dar el părea să mă privească direct, îndreptându-se spre mine. Nu mai puteam de bucurie. Credeam că voi fi tratat, dar în ultima secundă a schimbat direcţia spre dreapta şi s-a dus la un bărbat brazilian. O femeie ţinea o tavă cu instrumente. A luat un bisturiu şi a început să răzuiască globii oculari ai bărbatului. Urmăream cu atenţie fiecare mişcare. Bărbatul nu simţea nici o durere; nu a tresărit niciodată. Lucrez mult la gater şi ştiu cum se simte rumeguşul în ochi. Şi totuşi, acel om nici nu se mişca. Eram supărat că Ioan al Domnului nu lucrase asupra mea. Însă puţin mai târziu, Entităţile m-au programat pentru operaţie în dimineaţa următoare.

A doua zi, m-am dus în sala de operaţii şi l-am aşteptat pe Ioan al Domnului. Atunci când a intrat, a spus mai întâi Rugăciunea Domnească (Tatăl Nostru). Aveam ochii închişi şi ţineam mâna dreaptă în partea din spate a capului. Operaţia non-fizică începuse. Gâtul şi capul păreau că devin mai moi sub mâna mea şi simţeam un fel de fluturi care îmi fâlfâiau pe sub pielea. Era uimitor. Înainte să-mi dau seama, cineva din personalul ajutător mi-a spus că puteam să merg acasă acum, pentru că operaţia mea se terminase. Am ieşit şi deodată am observat că mergeam pe propriile picioare, fără nici o durere. Mi s-a spus să mă întorc la hotel şi să mă odihnesc timp de douăzeci şi patru de ore.

Când am coborât din taxi, eram atât de bucuros că nu mai aveam dureri, încât am sărit „în sus şi în jos”, să văd dacă era adevărat – exact ce mi se ceruse să nu fac. Bernadette mi-a explicat foarte riguros că era o „operaţie chirurgicală adevărată”, cu posibile suturi interne. „Aţi sări încoace şi încolo după o operaţie pe creier într-un spital obişnuit?”

Trebuia să revin în faţa Entităţii după şapte zile, pentru control. Am scris o notă în care mulţumeam lui Ioan al Domnului şi Entităţilor pentru a doua şansă la viaţă. Mi s-a spus să revin când simţeam că sunt pregătit. Mi-am redobândit forţa şi nu am mai avut dureri de cap ori senzaţii de vomă timp de un an. Dar apoi, în iulie 2000, am început să am din nou dureri de cap. Am revenit la Abadiânia pentru a doua operaţie şi mi s-a spus după aceea că eram pe deplin vindecat.

M-am întors acasă şi de atunci nu am mai avut dureri. Am făcut o examinare prin rezonanţă magnetică (RMN) acum câţiva ani, pentru a verifica vindecarea. Masa de forma unui ou se redusese la dimensiunile unui cucui inactiv, la baza craniului. Medicul a hotărât că nu mai aveam nevoie de vreun alt tratament.

Spun povestea mea oricui doreşte să o audă. Arăt altora imagini video ca să-l răsplătesc pe Ioan al Domnului pentru noua mea viaţă şi, dacă mi se cere, sunt dornic să ajut pe oricine vrea să-l viziteze pe acest vindecător uimitor.

▲

CEASUL BĂTEA

Barbara Ettleson

Pe 27 martie 2002, am fost diagnosticată cu un cancer la sân. Un diagnostic mult prea comun pentru femeile din această ţară. Medicul meu dorea să fac o dublă mastectonie; în definitiv, aveam chisturi fibroase la sâni şi era greu să fie obţinută o mamografie clară. Eram şocată. Chirurgul mi-a spus că aştepta să iau o hotărâre în trei zile. Eram într-o zi de joi. Vineri, m-am dus cu partenerul meu şi cu o prietenă să facem o vizită radiologului şi oncologului. Oncologul mi-a spus că nimic altceva nu ar da rezultate, în afara operaţiei, urmată de radioterapie şi de chimioterapie. „Să nici nu vă gândiţi la plante medicinale”, a spus el. „E cancer”. Radiologul a fost cel mai dornic să ne ajute şi ne-a explicat protocolul tratamentului cu radiaţii. Spitalul Methodist din Des Moines, statul Iowa, nu folosea Sentinel Node Biopsy (Biopsia Sentinel a nodulilor. N.Trad.) ca standard de tratament, ceea ce însemna că toţi nodulii mei limfatici trebuiau controlaţi. Eram înspăimântată şi am intrat repede într-o stare de depresie. Ceasul bătea în defavoarea mea.

M-am trezit sâmbătă dimineaţă, amintindu-mi despre călătoria spirituală a unei profesoare la Ioan al Domnului, în Brazilia. I-am telefonat profesoarei şi ea m-a încurajat să mă duc. Mi-a dat numele unei persoane care conducea grupuri de pelerini la Ioan al Domnului. Profesoara mi-a spus că acea femeie tocmai se întorsese din Brazilia şi s-ar fi putut să nu mai plece prea curând, dar oricum să-i telefonez. Profesoara mi-a spus că s-ar putea să am mult de aşteptat până voi fi sunată, dar să nu mă descurajez. Am terminat convorbirea cu profesoara şi am telefonat lui Heather Cumming. Mi-a răspuns şi mi-a spus că se va întoarce în Brazilia peste două săptămâni, cu afaceri personale, dar că ar fi încântată să ne însoţească la Ioan al Domnului. În cele două săptămâni am reuşit să obţinem paşapoartele, să vindem o casă şi să cumpărăm una nouă, iar acum ne îndreptam spre Brazilia.

Aflaţi în avionul spre Brazilia, lumea se învârtea mai încet. Pelerinajul nostru începuse. Ne-au trebuit treizeci de ore să ajungem în oraşul în care Ioan al Domnului realiza vindecări miraculoase. Heather ne-a întâmpinat în Brazilia şi ne-a luat în grija ei. Am avut mai multe zile să ne pregătim înainte de a fi văzuţi de Ioan al Domnului. Era o adevărată călătorie de vindecare şi de iubire. Am petrecut mult timp într-o bisericuţă veche din Abadiânia, cunoscută ca fiind vizitată de Fecioara Maria, rugându-ne, discutând şi fiind ţinuţi în mare iubire de spiritele bisericii. Am meditat la cascada de pe terenul aflat în proprietatea Casei de Dom Inácio. Am fost salutaţi de mulţi Divas şi, cel mai incredibil, un şarpe ne-a întâmpinat pe potecă atunci când coboram la cascadă – un semn clar de transformare.

Ioan al Domnului mi-a spus să mă pregătesc pentru operaţie şi m-a trimis să-mi petrec timpul meditând la vindecarea de care aveam nevoie. Personalul Casei m-a încurajat să mă concentrez pe iubire şi pe iertare în timp ce meditam. Bunătatea manifestată de personalul Casei m-a ajutat să rămân „centrat”, plin de speranţă şi cu un simţ al calmului şi al iubirii, în timp ce abordam lucrarea pe care trebuia să o fac. Ioan al Domnului mi-a spus să revin de trei ori, iar la ultima vizită m-a declarat vindecat. Am fost onorat, fiind chemat să le vorbesc altor oameni care veniseră la Ioan al Domnului pentru vindecare.

În plus faţă de munca noastră spirituală în Brazilia, partenerul meu şi cu mine ne-am schimbat regimul alimentar. Colaboram cu Institutul Kushi din Becket, Massachusetts, şi urmam un regim strict. Eram înscrişi într-un program de trei ani de activitate şamanică în cadrul Fundaţiei pentru Studii Şamanice. Sub îndrumarea Sandrei Ingerman, am avut parte de vindecare, lucrând cu ea şi cu ceilalţi colegi vindecători.

După ce m-am întors din a treia călătorie în Brazilia, am hotărât să fac o analiză la tomograf pentru a evalua starea de sănătate a sânilor mei. Am făcut o serie de analize pe o perioadă de şase luni. La sfârşitul celor şase luni, medicul mi-a explicat că valorile tomografiilor la sân variau atât de lent, încât „trebuie să fi fost diagnosticată greşit”.

Nu voi şti niciodată dacă am fost sau nu diagnosticată greşit. Ceea ce ştiu este că iubirea, iertarea, un partener de viaţă devotat şi iubitor, un mod de hrănire sănătos, precum şi sprijinul şi înţelepciunea spiritelor au avut efect asupra mea. Fiecare îşi urmează propria potecă, iar calea mea nu este potrivită pentru oricine. Însă cred că acel cancer a fost un dar pe care l-am primit şi eu am rezolvat situaţia. Şi pentru că am reuşit, pot doar să-l împărtăşesc şi altora. Sunt recunoscător pentru experienţele mele şi încerc în fiecare zi să apreciez darul vindecării făcut de spirite şi de cei care m-au însoţit în această călătorie.

▲

DUPĂ TREI DECENII DE SURZENIE

Barbara Brodsky

Am făcut prima călătorie la Casa de Dom Inácio, în ianuarie 2004, cu speranţa că puteam să mă vindec de surzenie. Mi-am pierdut auzul în 1972, imediat după ce am născut primul meu copil. În timpul naşterii, nervii au fost lipsiţi de oxigen şi au murit, lăsându-mă surdă şi fără echilibru. Medicii din Statele Unite mi-au spus că nu exista tratament. Mai multe zeci de ani, am trăit împăcându-mă cu această situaţie, învăţând să citesc de pe buze şi sprijinindu-mă într-un baston pentru păstrarea echilibrului. Apoi cineva mi-a trimis unele materiale despre Casa de Dom Inácio şi am hotărât să mă duc.

Primul pas a fost să analizez posibilitatea de a auzi. Părea minunat, dar trebuia să fiu cinstită cu mine însămi. Surzenia era şi o cale de a scăpa de lucrurile neplăcute. Dacă cineva era mânios, puteam să-mi îndrept privirile în altă parte. Atunci când ştirile internaţionale erau neplăcute, puteam înceta să mai citesc textele afişate. Atunci când copiii mei făceau gălăgie, priveam aiurea. După trei decenii de surzenie, mă obişnuisem să trăiesc într-un anumit grad de izolare. Vedeam surzenia în multe privinţe ca pe un dar, care mă îndreptase către munca vieţii mele, ca profesoară de meditaţie. Ce ar fi însemnat să aud? Ce aş pierde?

Lunile dinaintea primei mele vizite au fost foarte intense, pentru că analizam intenţia de a auzi şi ce însemna auzul într-un sens mai profund. În clipa în care avionul a decolat, mă simţeam pregătită. Entităţile mi-au spus că probabil mă puteau ajuta. Avea să dureze mai mult timp şi trebuia să revin de mai multe ori, dar era bine.

La trei luni după prima mea vizită, am avut un accident cumplit în care am fost aruncată la fundul oceanului de un val de mari dimensiuni. Am fost trasă în stare de inconştienţă spre larg, fiind aproape de moarte. Multe oase mi-au fost fracturate, inclusiv oasele feţei, şi vederea îmi slăbise puternic. Acum nu mai eram doar surdă, ci şi oarbă la un ochi, cu vederea slabă la celălalt şi cu dureri foarte mari. Dar chiar în acele momente, când eram pe fundul oceanului, luasem decizia să trăiesc. Şi trupul meu să se vindece. Gâtul şi coloana nu erau rupte şi eu ştiam că era un dar de la Entităţi. Le-am simţit alături de mine în acel moment de impact. M-am concentrat pe vindecarea oaselor rupte şi pe explorarea semnificaţiei faptului că am ales viaţa şi trăirea ei din plin. Puteam să simt energia şi sprijinul Entităţilor în cursul meditaţiei.

Următoarea mea călătorie în Brazilia a avut loc în februarie 2005. Din nou, am cerut să-mi fie vindecate surzenia şi afecţiunile vederii. Am plecat cu o valoare de 20/100 la un ochi şi 20/200 la celălalt. M-am întors acasă peste o lună cu valoarea 20/20 la ochiul mai bun şi 20/50 la celălalt, dar şi cu o imensă recunoştinţă pentru că lumea se întorsese către mine. Alesesem viaţa! Această vindecarea m-a condus înapoi la întrebarea: ce înseamnă să te vindeci? Nu se vindecă numai trupul, căci vindecarea se referă la karmă şi la totalitatea relaţiilor cu lumea. Să auzi şi să vezi bine înseamnă să fii în relaţii apropiate şi bune cu lumea. Dar toţi ne protejăm, ne blindăm în diferite feluri. Ca profesoară de meditaţie, găsesc că, pentru mulţi oameni, separarea, despărţirea, este cea mare suferinţă. Ne separăm de lume, de cei din jurul nostru şi de noi înşine.

Anul 2005 a adus propriile sale provocări, deoarece un tratament medical făcut în Statele Unite mi-a afectat din nou vederea. Când am revenit la Abadiânia, în ianuarie 2006, un ochi era complet orb şi acum, la doi ani după prima mea călătorie, nu apăruse nici o schimbare în privinţa auzului. În 2005, Entitatea mi-a cerut să cumpăr o gamă completă de diapazoane şi să le fac să vibreze lângă fiecare ureche, zilnic, pentru a „auzi” undele sonore şi să cânt tonurile. Eram acum expertă în acest sens şi eram capabilă să recunosc vibraţiile şi să cânt în acord. Dar tot nu puteam auzi vorbirea normală şi nici măcar o petardă. Pe măsură ce călătoria se apropia, apăreau îndoieli. Mă amăgeam singură? Ar fi trebuit oare să renunţ?

La începutul vizitei mele din 2006, una dintre Entităţi m-a întrebat cu o privire şi cu o expresie plină de compasiune: „De ce vreţi să vedeţi şi să auziţi?” Întrebarea m-a readus la reflecţia mea de la început în legătură cu permisiunea de a fi în deplină intimitate cu lumea. Ştiam că întrebarea nu era o provocare, ci mai degrabă o sugestie pentru ca eu să obţin o mai mare limpezire interioară. Primul meu gând a fost dorinţa de a auzi frumuseţea râsului unui copil, muzica plăcută a unui pârâu care curge printre stânci, adierea brizei printre copaci, unele bucăţi muzicale ; să văd frumuseţea unui curcubeu, un zâmbet, picăturile de rouă. Dar imediat am ştiut că nu era suficient. Alături de toate acele sunete şi imagini, există şi altele disonante şi dure: gemetele cumplite ale fiinţelor în agonie, mugetul unui val de flux ori al erupţiei unui vulcan, plânsul de durere, violenţa exploziei unei bombe, membrele sfâşiate şi zburând prin aer.

La început, am spus: „Sunt dornică să aud şi să văd totul”. Apoi mi-am dat seama că era necesar să mă corectez. Vreau să văd şi să aud totul. Doar prin intimitatea cu ceea ce unii numesc cele zece mii de bucurii şi de necazuri, inima se deschide pe deplin. De-abia atunci începem să cunoaştem adevărata compasiune? Pot atunci să spun că vreau să aud şi să văd pentru a înţelege mai bine compasiunea? Am petrecut mai multe zile cu această întrebare în gând. Scopul nu este compasiunea, ci iubirea necondiţionată. Numai iubirea ne permite să fim pe deplin prezenţi faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi; numai iubirea poate aduce schimbare. Compasiunea este poteca, iar intimitatea şi prezenţa însoţesc compasiunea.

Există oare o componentă voyeuristică în dorinţa de a auzi şi de a vedea, ca şi de a trăi o experienţă? Recunosc că e ceva din asta: puţină lăcomie, dorinţa de a câştiga ceva, de a mă împlini. Dar acel ceva nu e dorinţa de a cunoaşte intim durerea, ci doar de a o vedea din afară. Motivaţia trebuie să meargă mai profund, în acel loc care aspiră să cunoască iubirea necondiţionată şi să slujească din acel loc al iubirii.

Întrebarea Entităţii m-a făcut să văd mai clar destinaţia, aspiraţia de a sluji şi de a iubi, dar şi intenţia de a mă deschide şi mai deplin faţă de toate aspectele vieţii. Apoi a trebuit să mă întreb: am oare nevoie de vedere şi de auz la nivel fizic pentru a atinge acest scop? Nu. Atunci de ce vreau să aud şi să văd? Aici inima mi s-a deschis profund, în sfârşit, către imensa tristeţe faţă de ceea ce pierdusem, acea senzaţie de limitare pe care o datoram pierderii auzului şi vederii slabe.

Acum tratez toate aspecte în mod egal, la acelaşi nivel. Dar văd şi cum mă retrăsesem de-a lungul anilor, cu o atitudine subtilă de tipul „strugurii sunt acri”. Am eşuat să cred în posibilităţile reale de conectare, să am încredere în capacitatea inimii de a iubi şi de a stăpâni durea prin iubire. Surzenia era doar ţapul ispăşitor. Atunci, ce trebuia oare vindecat? Nu ochii. Nu urechile. Ci separarea. M-am deschis către „vindecarea veşnică”, către acea fiinţă care îşi cunoaşte divinitatea, deplinătatea şi perfecţiunea înnăscută.

Pe măsură ce mă gândeam la asta, a revenit întrebarea: „De ce vreau să aud şi să văd?” De bucurie” Nu doar acel ego vrea experienţă. Iubirea invită experienţa bucuriei doar pentru minunea ei. Acea intenţie trebuia să fie onorată, intenţia iubirii de a se cunoaşte pe sine şi mai profund. Am văzut partea din mine care simţea puţină lăcomie şi putea să-i ofere bunătatea, dar şi partea care simţea puţină ruşine în a cere vindecarea surzeniei, gândindu-mă la auz doar ca la o senzaţie fizică. Ambele aspecte apar în viaţa omului. Să le lăsăm să existe şi să le îndreptăm spre cel care caută bucurie şi iubire.

În cele din urmă, am înţeles că aceasta era vindecarea mai profundă, a cărei necesitate Entităţile au înţeles-o cu mult înaintea mea. Nu ele au creat accidentul cu valul oceanului, desigur. Vieţile noastre ne atrag acolo unde trebuie să fim şi va apărea o experienţă sau ceva de acest fel. Însă Entităţile m-au ajutat să folosesc experienţa pentru a înceta să mă mai blindez în orice fel, să-mi deschid inima către lume şi către mine însămi. În înţelepciune lor, nici măcar nu au „reparat” doar simptomul exterior, ceea ce ştiam că puteau face, ci mi-au cerut să-mi vindec rănile lăuntrice.

Acesta a fost primul pas necesar. Ochiul meu vede mai bine şi ştiu că şi auzul se va îmbunătăţi. În acest an, Entităţile au zâmbit când am făcut demonstraţia cu diapazonul şi mi-au spus că suntem pe drumul bun. Lucrează asupra urechilor mele. E interesant că, în timp ce aleg să aud, nu mai am nevoie să aud, fiindcă aud totul prin celelalte simţuri ale mele. Barierele au dispărut. Sunt împlinită şi auzul va fi un minunat dar primit în plus!

Heather comentează:

Pe 14 martie 2006, în săptămâna următoare întoarcerii Barbarei acasă, în Statele Unite ale Americii, Dr. Valdivino a anunţat cu voce tare, pentru ca oamenii din camerele curente să audă: „Pe prietena voastră, pe femeia care este surdă, o ajut. Spuneţi-i că am grijă de ea”.

Pentru a afla mai multe despre aceste povestiri remarcabile privind vindecarea şi despre altele, vizitaţi

Postfaţă

Cartea noastră, concepută treptat, prin călăuzirea şi binecuvântarea Entităţilor, a început ca o carte de mărturii. Era destul de evident, când am început să o scriem, trezindu-ne adesea la ora 4:00 dimineaţa, inspirate de Spirite, că textul avea să devină un ghid pentru cei care călătoreau spre Casa de Dom Inácio şi o scurtă privire în viaţa omului Ioan al Domnului. S-a spus adesea că vălul care desparte lumea spirituală de lumea pământească este foarte subţire la Abadiânia. Prin urmare, spiritele ne pot influenţa vieţile pe căi foarte profunde şi tangibile. Cei care se întorc din pelerinaje ne captivează adesea cu descrieri ale miracolelor extraordinare la care au fost martori sau despre care au auzit. Avem speranţa sinceră că această carte va ridica o parte din vălul de mister al acestui proces. Din experienţa noastră, oamenii care vin în călătorie la Casa de Dom Inácio simt o chemare lăuntrică şi o urmează; ei se angajează solemn într-o misiune de evaluare a propriei vieţi şi în reconectarea cu ceea ce au divin în ei. Poate fi un efort care vă descurajează şi uneori roadele apar încet şi greu sau rezultatele nu sunt ceea ce vă aşteptaţi. Aşadar de ce ar alege cineva să plece în pelerinaj la Casă şi ce îi face pe unii să revină?

Entităţile ne spun că aparţinem unei singure familii spirituale. Entităţile ne iubesc pe toţi, în mod egal şi necondiţionat. La Casa de Dom Inácio de Loyola, pelerinii se adună cu intenţia de a fi văzuţi, ascultaţi şi vindecaţi. Ei poartă mărturia acestui proces nu doar în ei înşişi, ci şi în ceilalţi. Această convergenţă a energiei – această dorinţă palpabilă de a participa la vindecarea colectivă – este cea care ajunge în lumile spirituale ale Entităţilor pline de iubire şi de compasiune. Şi ele simt chemarea şi îşi fac simţită prezenţa în timp ce supervizează vindecarea noastră individuală şi vindecarea planetei noastre.

Mulţumim Mediumului João şi soţiei sale Ana pentru că ne-au permis să le pătrundem în viaţă şi au vorbit deschis cu noi. De asemenea, mulţumim personalului Casei, voluntarilor şi tuturor celor care ne-au împărtăşit întâmplările lor. Şi Entităţilor de lumină, pline de iubire şi de compasiune, le suntem recunoscătoare pentru iubirea lor şi pentru sprijinirea proiectului nostru.

Ne despărţim de dumneavoastră, amintindu-vă cuvintele Mediumului João: „Dumnezeu este Arhitectul Universului, inteligenţa supremă. Dumnezeu se află în toate, în orice clipă. Mesajul meu către voi este să vă iubiţi şi să vă ajutaţi semenii cu iubire frăţească. Toţi sunteţi bineveniţi aici”.

Suntem cu toţii binecuvântaţi de cuvintele Entităţilor care răsună în lume: „Fica na paz de Deus – Rămâneţi în pacea Domnului”.

Dacă sunteţi inspiraţi de această carte să mergeţi la Abadiânia, nu este un dar mai frumos pe care vi-l puteţi face singuri decât un pelerinaj în acest ţinut sacru. O excursie de două săptămâni, în special pentru prima vizită, este şi mai benefică dacă mergeţi cu un grup organizat şi însoţit de un ghid. Fiind martori ai procesului de vindecare al altora şi participând activ la această dinamică, diferenţele şi barierele vor dispărea, astfel încât, în cele din urmă, nu va mai fi vindecarea „ta” sau „a mea”, ci vindecarea „noastră”, cea care ne permite să ne reconectăm cu ceea ce are o semnificaţie în vieţile noastre.

Vizitaţi adresa pentru informaţii detaliate despre hotelurile din Abadiânia şi despre ghizii turistici oficiali ai Casei. Pentru informaţii privind excursiile organizate pentru vizitarea lui Ioan al Domnului de către Heather Cumming şi pentru mărturii la zi, vizitaţi sau . Pentru informaţii la zi, inclusiv posibilitatea de a vedea şi de a cumpăra fotografii cu spirite, fotografii din camerele curente ale Entităţilor, interviuri video şi alte produse binecuvântate ale Casei de Dom Inácio de Loyola, vizitaţi . Pentru alte fotografii făcute de Karen Leffler sau pentru a face călătorii „fotografice” în locuri sacre cu Karen, vizitaţi şi .

MULŢUMIRI

Suntem onorate şi recunoscătoare pentru încurajarea Entităţilor care ne-au ajutat şi inspirat. Mulţumim lui Ioan al Domnului pentru încorporarea acestor spirite cu scopul altruist de a-i vindeca pe alţii – şi pentru că ne-a spus că are „deplină credinţă şi încredere” în capacitatea noastră de a scrie această carte. De asemenea, mulţumim Duhului Sfânt care sălăşluieşte în fiecare fiinţă umană.

Prietenilor şi însoţitorilor noştri care ne-au împărtăşit întâmplările lor le mulţumim. „Shungo” – din inimile noastre către inimile voastre. Mulţumiri speciale adresăm lui Jenny Lauren, Janice Papolos şi Judy Ostrow, pentru încurajarea de a găsi un editor. Lui Richard Cohn şi Cindy Black pentru că ne-au împărtăşit viziunea; şi editorilor Jessica Bryan, Henri Covi şi Rosa Haritos – recunoştinţa noastră este dincolo de cuvinte. De asemenea, mulţumim celor care au împărtăşit cu noi lacrimile de bucurie şi pe cele de teamă: Joann Wolff, Barbara Conetta, Veronica Wilson, Maureen Adler, Pam Garner, Trudy Griswold, Linda Hooper, Denise Gross, Susan Grunebaum, Jane Brown, Nancy Cingari, Lucy Walker, Eileen Karn, Martin şi Fernanda, Bill Walker, Maninho şi Lucia, Gelson şi Neusa, Nancy şi Kathy, Donna Whittaker, Mignon Lawless şi Anthony Smokovich.

Lui Cokie Lewis, Pat, Barbara şi Sandra Ingerman, profesor şi mentor; lui Sebastian, amabilul nostru ghid; şi tuturor celorlalţi care ne-au mişcat inimile, le mulţumim. Karen mulţumeşte copiilor lui Heather pentru bucuria profundă pe care i-au adus-o Heather mulţumeşte copiilor săi, Sasha şi Ben – iubirea, sprijinul şi încurajarea voastră constituie lumea mea. Vă mulţumesc pentru că m-aţi ales drept „mumma” şi m-aţi acceptat necondiţionat cu toate ciudăţeniile şi idiosincraziile mele. Voi sunteţi învăţătorii mei. Te Amo pra la de todas as luas! Dan, obrigado Senhor!

BIBLIOGRAFIE

ŞI LECTURI RECOMANDATE

BIBLIOGRAFIE

BRAGDON, Emma Kardec’s Spiritism: A Home for Healing and Spiritual Evolution. Woodstock, Vt., Lightening Up Press, 2000.

BRODSKY, Barbara Presence, Kindness and Freedom. Ann Arbor, Mich., Deep Spring Press, 2003.

BUTLER, Alban Lives of the Saints. Collegeville, Minn., Liturgical Press, 2003.

CARMAN, Philip Ignatius Loyola. New York, Harper & Row, 1990.

COLERIDGE, Henry James Life and Letters of St. Francis Xavier. London, Burnes and Oates, 1876.

EMOTO, Masaru The Secret Life of Water. New York, Beyond Words Publishing/Atria Books, 2005. (traducerea în limba română: Viaţa secretă a apei. Braşov, Editura Adevăr Divin, 2006).

GARCIA, Ismar Estulano Curas Espirituais. Goiânia, Brazilia, AB Editora, 2006.

GOSWAMI, Amit Physics of the Soul. Charlottesville, Va., Hampton Roads Publishing, 2001.

GOSWAMI, Amit The Quantum Doctor: A Physicist’s Guide to Health and Healing. Charlottesville, Va., Hampton Roads Publishing, 2004.

GOSWAMI, Amit The Self-Aware Universe: How Consciousness Creates the Material World. New York, Putnam’s Sons, 1993.

IGNATIUS of LOYOLA, Saint The Spiritual Exercises of Saint Ignatius. New York, P. J. Kenedy, 1963.

INGERMAN, Sandra Medicine for the Earth: How to Transform Personal and Environmental Toxins. New York, Three Rivers Press, 1994.

KARDEC, Allan The Book on Mediums. New York, Samuel Weise, 1970.

KARDEC, Allan Genesis. New York, The Spiritist Alliance for Books, 2003.

KARDEC, Allan The Gospel Explained by the Spirit Doctrine. Philadelphia, Allan Kardec Educational Society, 2000.

KARDEC, Allan Heaven and Hell. New York, The Spiritist Alliance for Books, 2003.

KARDEC, Allan Le Livre des Esprits. Paris, France, Elibron Classics Edition, 1861.

KARDEC, Allan The Spirit’s Book: Inspiration and Resolution for the Questioning Soul. Philadelphia, Allan Kardec Educational Society, 2003.

KARDEC, Allan and WOOD, Emma A. Experimental Spiritism: Book on Mediums, or a Guide for Mediums and Invocators. Whitefish, Mont., Kessinger Publishing, 1874.

KORNGOLD, Jussara and LEVINSON, Marie (traducere) Endearing Gems from Francisco Cândido Xavier. New York, The Spiritist Alliance for Books, 2005.

MACKENZIE, Kenneth R. H. The Royal Masonic Cyclopaedia of History, Rites, Symbolism, and Biography. New York, J. W. Bouton, 1877.

MCGREGOR, Pedro Jesus of the Spirits. New York, Stein and day, 1967.

O’MALLEY, John W. The First Jesuits. Cambridge, Harvard University Press, 1993.

PELLEGRINO-ESTRICH, Robert The Miracle Man: The Life Story of João de Deus. Goiânia, Goiás, Brazilia, Grapica Terra, 2002. (Tradusă în limba română: Omul-miracol. Povestea vieţii lui João de Deus. Bucureşti, Satya Sai, 2006).

POVOA, Liberato João de Deus, Fenomeno de Abadiânia. Anápolis, Goiás, Brazilia, Múltipla Gráfica e Editora Ltda. 1994.

ROBERTSON, Elisabeth and AMIDOR, Elias Life Prayers from Around the World. New York, HarperCollins, 1996.

SAVARIS, Alfedrina Arlete Curas Paranormais Realizadas por João Teixeira de Faria. (Teză postuniversitară). Curitiba, Brazilia, Universitatea Dr. Bezerra de Menezes, 1977.

SICARDO, Joseph St. Rita of Cascia: Saint of the Impossible. Rockford, Ill., TAN Books, 2003.

XAVIER, Francisco Câandido (psihografiat prin Andre Luiz) And Life Goes On… Philadelphia, Allan Kardec Educational Society, 2000.

LECTURI RECOMANDATE

HICKS, Esther The Amazing Power of Deliberate Intent. Calrsbad, Calif., Hay House, 2005.

SPALDING, Baird T. Life and Teaching of the Masters of the Far East. Marina del Rey, Calif., DE Vorss Publications, 1927.

RAVENWING, Josie The Book of Miracles: The Healing Work of João de Deus. Bloomington, Ind., AuthorHouse, 2005.

RESURSE WEB

Pentru mai multe informaţii despre Fundaţia Oswaldo Cruz, vă rugăm să vizitaţi website-ul în limba portugheză .

Pentru mai multe informaţii despre Spiritsm, vă rugăm să vizitaţi website-ul Grupului Spiritist din New York .

Pentru mai multe informaţii despre istoria Braziliei, vă rugăm să vizitaţi website-ul .

Pentru mai multe informaţii despre Bezerra de Menezes, vă rugăm să vizitaţi website-ul în limba portugheză .

Pentru un articol despre istoria Fundaţiei Oswaldo Cruz, scris de preşedintele ei Paulo Buss (The Oswaldo Cruz Foundation: 100 Years, TDR News 65, 2001), vă rugăm să vizitaţi .

Pentru mai multe informaţii despre Francisco Cândido (Chico) Xavier, vă rugăm să vizitaţi website-ul în limba portugheză .

Pentru a comanda cartea lui Ismar Estulano Garcia Curas Espirituais, vă rugăm să vizitaţi website-ul în limba portugheză al Editurii AB .

-----------------------

[1] Aşa cum le-am prezentat, pe scurt, în cartea mea Physics of the Soul (Fizica sufletului).

[2] A vedea cartea mea The Quantum Doctor (Medicul cuantic), pentru detalii suplimentare privind acest subiect.

[3] Despre Chico Xavier şi Spiritism vom discuta în capitolele următoare.

[4] Mediumul João a călătorit la Washiton D.C., la 20 martie 2003. Era o mică adunare, formată din circa 120 de oameni, iar el a numit-o „misiune pentru pace”.

[5] . Heather a vizitat mina Mediumului João în 2006. Companii miniere internaţionale, mult mai mari, cu echipamente de ultimă oră, cu garduri înalte şi cu paznici, înconjurau şi împiedicau dezvoltarea minei sale, care era în contrast izbitor cu întreprinderile mari care o mărgineau; exploatarea era primitivă şi rustică, amintind de anii 1850, iar veniturile modeste; echipa de căutători tocmai descoperise un nou filon aurifer. „Dr. Augusto ne-a spus că Entităţile îl călăuziseră să cumpere drepturile de prospectare în domeniul minier, dar acum e obosit şi mina îi ia prea mult timp”, ne-a spus mediumul João. Datorită problemelor financiare, Mediumul João a fost nevoit să închidă prospecţiunile miniere în toamna anului 2006.

[6] Conform mitului indian, lingamul şi yoni simbolizează unirea puterilor cosmice ale zeului Shiva şi ale consoartei sale Uma.

[7] Dr. Alfredina Arlete Savaris, teză post-universitară: „Curas Paranormais Realizadas por João Teixeira de Faria”; Robert Pellegrino- Estrich, The Miracle Man (Omul miracol. Viaţa lui João de Deus. Tradusă în limba română, Bucureşti, Editura Satya Sai, 2006), cap. 11, „Observaţii ştiinţifice”.

[8] Cititorii care intenţionează să vină la Casa de Dom Inácio sunt rugaţi să vadă capitolul 7, „Instrumente, modalităţi şi rugăciuni”, pentru mai multe sugestii de a „menţine curentul”.

[9] Fragment dintr-o şedinţă cu mesaje preluate de scriitoarea şi profesoara Barbara Brodsky.

[10] Dr. Carlos Appel, Abadiânia, 4 februarie 2006.

[11] Sandra Ingerman, Medicine for the Earth (Medicină pentru Pământ). New York, Three Rivers Press, 1994.

[12] Psihografiată în noaptea de Crăciun a anului 1873, de Doamna W. Krell, în Bordeaux, Franţa, din partea spiritului Entităţii Caridas (Caritas sau Caritatea). Din Cartea de rugăciuni ale Casei. Casa de Dom Inácio, Abadiânia, Brazilia.

[13] Sfântul Ignatius de Loyola, The Spiritual Exercises of Saint Ignatius, 29.

[14] Ziua Sfântului este, de fapt, pe 31 iulie, dar sărbătoarea se ţine într-o zi în care se desfăşoară şedinţe de vindecare în Casa de Dom Inácio.

[15] A se vedea Bibliografia şi Lecturile recomandate, unde veţi găsi cărţile lui Kardec.

[16] Allan Kardec, The Spirit’s Book, 31.

................
................

In order to avoid copyright disputes, this page is only a partial summary.

Google Online Preview   Download