R O M Â N I A - Politia Romana
|R O M Â N I A |N E S E C R E T |
|Ministerul afacerilor interne |Bucureşti |
|[pic] |Nr. 178678 din 18.12.2020 |
|Inspectoratul General al Poliţiei Române |Ex. unic |
|INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN GALAŢI | |
A P R O B
POSTAREA PE INTERNET
ŞI AFIŞAREA LA SEDIUL I.P.J GALAŢI ,
INSPECTOR ȘEF
Comisar-şef de poliţie
MOTOTOLEA CORNEL
A N U N Ţ
În conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului, O.M.A.I. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în baza adresei I.G.P.R. –D.M.R.U. nr. 45472 din 18.12.2020 (înregistrată la nivelul S.R.U. sub nr. 178641 din 18.12.2020), Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, cu sediul în strada Brăilei, nr. 200, organizează examen/concurs în ziua de 23.01.2021, în vederea ocupării următoarelor posturi vacante, cu recrutare din sursă internă, prin trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie a agenţilor de poliţie a postului vacant de ofiţer specialist III la Compartimentul Administrarea Patrimoniului Imobiliar şi Intendenţă din cadrul Serviciului Logistic a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, poziţia 90 din Statul de organizare al unităţii.
Secţiunea I – Condiţii de participare
Poate participa la concurs/examen, agentul de poliţie care a absolvit studii superioare, dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) este declarat «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop;
b) nu este cercetat disciplinar sau nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare;
c) nu este pus la dispoziţie ori suspendat din funcţie în condiţiile art. 27^21 alin. (2) sau art. 27^25 lit. a), b) şi h) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare;
d) a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu.
e) are studii corespunzătoare cerinţelor postului pentru care candidează, respectiv :
- pentru cei care au absolvit anterior organizării studiilor universitare în sistem „Bologna”: studii universitare de lungă durată cu diplomă de licenţă/echivalentă într-unul din următoarele domenii: ştiinţe juridice, ştiinţe economice, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică, ştiinţe inginereşti.
SAU
- pentru cei care au absolvit studii superioare de licenţă, ciclul I studii universitare în sistem Bologna într-unul din următoarele domenii fundamentale: drept; ştiinţe administrative; ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică; management; ingineria sistemelor; cibernetică, statistică şi informatică economică; contabilitate; finanţe; marketing; economie şi afaceri internaţionale; inginerie civilă; ingineria instalaţiilor, inginerie electrică; ingineria energetică; ingineria autovehiculelor; inginerie mecanică; ingineria transporturilor; inginerie genistă.
f) vechime în muncă/ din care în M.A.I.: minim 2 ani/minim 2 ani.
Atenţie! – Nu se admit derogări de la niciuna dintre condiţiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunţ.
Secţiunea a-II-a – Reguli privind înscrierea la concurs
Având în vedere că proba scrisă a concursului va avea loc la aceeași dată pentru toate posturile scoase la concurs, la nivelul Poliției Române, candidații vor putea susține proba doar pentru ocuparea unui singur post dintre cele scoase la concurs.
Înscrierea se realizează, în perioada 18-28.12.2020 (pe data de 28.12.2020 doar până la orele 16:00), online la adresa de e-mail resurseumane@gl.politiaromana.ro
Cererile de înscriere însoțite de documentația solicitată transmise după data de 28.12.2020, orele 16:00, nu vor fi luate în considerare.
Reguli privind transmiterea documentelor necesare înscrierii, menționate mai sus:
- documentele care necesită a fi completate (Ex. cererea de înscriere, declarații, etc.) vor fi printate de către candidat, completate olograf, datate și semnate, iar ulterior scanate în format pdf și transmise în format electronic pe adresa de e-mail resurseumane@gl.politiaromana.ro- fiecare document va fi scanat și salvat într-un fișier pdf separat, denumirea fișierului fiind compusă din numele candidatului și conținutul fișierului (exemplu: Popescu Ioan-act identitate, Popescu Ioan-cerere înscriere, etc.);
- toate documentele vor fi scanate în format pdf, candidații urmând a verifica înaintea transmiterii, conținutul fișierului pdf scanat, respectiv faptul că acesta este scanat integral (corespunde cu documentul original Ex: diploma de licență este scanată față verso) și este lizibilă;
- toate documentele menționate mai sus vor fi transmise în format electronic printr-un singur e-mail (ca atașamente la e-mail), mărimea totală a tuturor documentelor transmise de către candidat (fișierele pdf atașate e-mailului) pentru înscriere la concurs nu trebuie să depășească 50 MB;
- e-mailul transmis de către candidat va avea subiect (titlu) de următoare formă: grad (opțional) nume, prenume, candidat, conținutul e-mailului și concursul la care se înscrie (Ex: Candidatul /Agent de poliție DUCU RADU - Dosar de recrutare înscriere concurs resurse umane).
Atenție! Documentele transmise de către candidat vor fi printate și prezentate comisiei de concurs pentru activitatea de validare/invalidare a candidaturilor. La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs. Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare incomplete sau incorect întocmite.
În următoarea zi lucrătoare, ulterioară depunerii cererii de înscriere însoțită de documentația aferentă, candidaților li se va transmite un e-mail de confirmare a primirii cererii de la aceeași adresa, respectiv resurseumane@gl.politiaromana.ro, precizându-se numărul de înregistrare și codul atribuit candidatului.
În situația în care candidatul înscris la acest concurs nu primește confirmare în termenul prevăzut mai sus, acesta se poate adresa la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi - Serviciul Resurse Umane la nr. 0236407000 - int. 26114, în vederea clarificării.
ATENȚIE! Se recomandă tuturor candidaților să evite înscrierea la același concurs pe mai multe posturi sau la alte concursuri organizate de poliția română, la aceeași dată, întrucât testele scrise se vor desfăşura concomitent.
Înscrierea candidaţilor se va face pe bază de cerere de înscriere, conform Anexei nr. 2, și a documentelor, în volum complet, specificate în anunţ, ce vor fi scanate în format PDF şi transmise împreună la adresa de e-mail menţionată în anunţ, respectiv resurseumane@gl.politiaromana.ro.
Atenție! Este interzisă înscrierea prin fax, prin poștă, inclusiv poștă militară sau prin orice alte mijloace decât prin e-mail, documentele transmise printr-una din aceste modalităţi nefiind luate în considerare.
Documentele necesare înscrierii:
• cererea de înscriere (Anexa nr. 2 ) şi CV (Anexa nr. 3);
• copii ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului (diploma de licenţă şi suplimentul/foaia matricolă),
(Se vor accepta adeverinţele de studii numai dacă aceste documente sunt în termenul de valabilitate, respectiv 12 luni de la finalizarea studiilor. Termenul de valabilitate al adeverinţei de studii se calculează de la data finalizării studiilor, nu la data eliberării adeverinţei de către instituţia de învăţământ);
(Agenţii de poliţie care au absolvit studii superioare în alte state vor prezenta documentele echivalate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale)
• copie a actului de identitate;
• copii ale certificatului de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi fiecărui copil, ale certificatului de căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă;
• declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare (Anexa nr. 3);
• adeverinţă eliberată de structura de resurse umane a unităţii unde este încadrat din care să reiasă că nu este cercetat disciplinar şi nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare, nu este pus la dispoziţie ori suspendat din funcţie în condiţiile art. 27^21 alin. (2) sau art. 27^25 lit. a), b) şi h) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi calificativele obţinute la ultimele două evaluări anuale de serviciu. (adeverinţa este necesară pentru agenţii de poliţie care nu sunt încadraţi la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi sau la Secţia Regională de Poliţie Transporturi Galaţi)
Atenţie! Candidaţii care nu transmit, la înscriere, toate documentele mai sus menţionate nu vor fi înscrişi la concurs.
Atenţie! După data limită de înscriere, respectiv 28.12.2020, orele 16:00, nu se vor mai accepta documente necesare completării dosarului de candidat.
Atenţie! Candidatul declarat admis va prezenta documentele în original, în vederea certificării pentru conformitate cu originalul a copiilor documentelor transmise la înscriere, documente care vor fi semnate de către persoana desemnată şi de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
În situaţia în care candidatul declarat admis nu prezintă toate documentele solicitate şi/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor şi/sau în situaţia în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, prevederile art. 57^1 alin. (5) din Anexa 3 la OMAI nr. 140/2016 se aplică în mod corespunzător, respectiv în cazul neîndeplinirii acestei condiții, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
Secţiunea a-III-a – Reguli privind examinarea psihologică
După încheierea perioadei de înscriere, candidaţii vor susţine examinarea psihologică iar locul şi ora desfăşurării examinării psihologice vor fi stabilite în funcţie de numărul candidaţilor înscrişi urmând a fi comunicate, în timp util, prin afişare pe la avizierul unităţii şi pe pagina de internet a instituţiei gl.politiaromana.ro, la secţiunea „carieră”.
Rezultatele la examinarea psihologică vor fi afişate la avizierul unităţii şi publicate pe pagina de internet a instituţiei gl.politiaromana.ro, la secţiunea „carieră”.
Atenţie! Candidaţii nu vor fi anunţaţi personal cu privire la data, ora şi locul unde se va organiza testarea psihologică, fiind obligaţi să se informeze prin verificarea permanentă a paginilor de Internet indicate mai sus.
Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea testării psihologice şi nu vor putea solicita o reprogramare.
Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale.
Listele candidaturilor validate/invalidate vor fi publicate pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi - gl.politiaromana.ro, la secţiunea „carieră”.
La concurs pot participa numai candidaţii ale căror dosare de recrutare sunt complete şi corect întocmite.
Orice alte modificări în calendarul desfăşurării concursului vor fi aduse la cunoştinţa candidaţilor prin postarea unui anunţ pe pagina de internet gl.politiaromana.ro,.
Secţiunea a-IV-a – Desfăşurarea concursului (proba de concurs)
➢ Test scris - rezolvarea unui test grilă.
Acesta va consta în susţinerea unui test grilă, elaborat de către Comisia Centrală de Concurs din cadrul I.G.P.R. din tematica şi bibliografia recomandate (Anexa nr. 1), având ca scop verificarea cunoştinţelor necesare îndeplinirii atribuţiilor postului, care va fi înregistrat/supravegheat video şi va avea loc la data de 23.01.2021.
Numărul de subiecte va fi stabilit de Comisia Centrală de concurs.
Durata de rezolvare a testului este de 3 ore.
Aprecierea rezultatelor probei de concurs se face cu note de la 1 la 10.
Nota de promovare este minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.
Ora şi locul unde se va desfăşura proba scrisă se vor stabili, în funcţie de numărul candidaţilor, şi se vor comunica acestora prin postarea unui anunţ ulterior pe pagina de internet a I.P.J. Galaţi gl.politiaromana.ro, Secţiunea carieră – Posturi scoase la concurs , precum și pe pagina de Intrapol.
Rezultatul la proba test scris se poate contesta o singură dată în termen de 24 de ore de la afişare, iar contestaţiile se depun pe adresa de e-mail, respectiv resurseumane@gl.politiaromana.ro sau la nr. de fax 0236.436309.
Eventualele contestaţii se soluţionează de către comisia constituită în acest scop, în termenul legal.
Nota acordată după soluţionarea contestaţiei la proba scrisă este definitivă.
Candidaţii pot contesta numai notele la propriile lucrări.
Admiterea/respingerea contestaţiei se va comunica prin postare pe pagina de internet a I.P.J. Galaţi, gl.politiaromana.ro, Secţiunea carieră – Posturi scoase la concurs, precum și pe pagina de Intrapol.
Secţiunea a-V-a – Precizări privind rezultatele finale ale concursului şi exercitarea opţiunilor de către candidaţi
Nota finală reprezintă nota obţinută la proba test scris.
Este declarat „admis” candidatul care a obţinut nota finală cea mai mare, dintre candidaţii înscrişi pe post.
În situaţia în care între doi sau mai mulţi candidaţi există egalitate la proba scrisă, departajarea candidaților în vederea declarării ,,admis” sau ,,respins” la concurs se realizează pe baza rezultatelor obținute în urma susținerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale, elaborate din tematica şi bibliografia recomandate.
În eventualitatea susținerii interviului de departajare, tabelul nominal cu rezultatele finale obţinute se va afişa prin postare pe pagina de internet a unităţii, gl.politiaromana.ro., Secţiunea carieră – Posturi scoase la concurs, precum și pe pagina de Intrapol.
Atenţie! Candidaţii declaraţi "respins" la concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant nu pot ocupa, în baza notei finale obţinute la respectivul concurs, alte posturi vacante în aceeaşi unitate sau în alte unităţi.
Agenţilor de poliţie declaraţi „admis” la concurs şi care îndeplinesc condiţiile legale pentru trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie, li se vor acorda grade profesionale conform prevederilor Legii 360/2002, privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.
Ulterior trecerii în corpul ofiţerilor, candidatul declarat „admis” va fi numit în funcţia minimă prevăzută de lege corespunzătoare gradului profesional acordat.
Secţiunea a-VII-a – Reguli privind buna organizare şi desfăşurare a concursului
- Prin înscrierea la acest concurs, candidaţii îşi manifestă implicit acordul cu privire la condiţiile şi modul de organizare şi desfăşurare a concursului;
- Candidaţii sunt rugaţi să citească cu atenţie anunţul şi să respecte organizarea stabilită cu privire la toate etapele concursului: înscrierea, depunerea dosarului în volum complet şi susţinerea probelor de concurs;
- După verificarea corectitudinii întocmirii dosarelor de recrutare a candidaţilor, comisia de concurs întocmeşte lista finală a candidaţilor a căror candidatură a fost validată sau invalidată, pe care o publică printr-un anunţ;
- Se impune verificarea permanentă şi atentă a paginii de internet a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, gl.politiaromana.ro, Secţiunea carieră – Posturi scoase la concurs, precum și a paginii de Intrapol, întrucât comunicarea informaţiilor ulterioare referitoare la concurs se va realiza doar în această modalitate. În perioada concursului, pe paginile de Internet/Intrapol se vor posta informaţii privind mai multe concursuri, situaţie în care este necesară verificarea atentă a tuturor anunţurilor postate, astfel încât să se evite omiterea luării la cunoştinţă de către candidaţi a unor informaţii legate de concurs;
- La proba concursului candidaţii se vor prezenta în ţinută adecvată şi vor prezenta actul de identitate;
- În cadrul probei scrise, candidaţii vor avea asupra lor doar documentul de identitate şi pix/ stilou de culoare albastră (nu vor avea voie cu materiale documentare, dicţionare, notiţe, însemnări, precum şi cu orice alte mijloace de calcul sau de comunicare). Nu se admit pixuri/ stilouri care permit ştergerea şi rescrierea. Fraudele, precum şi tentativa de săvârşire a acestora se sancţionează prin eliminarea din concurs a candidatului/ candidaţilor în cauză;
- Fişa postului scos la concurs poate fi consultată de către candidaţi, în urma unei solicitări scrise, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia informaţiilor clasificate.
Preşedintele comisiei de concurs
Comisar-şef de poliţie
TĂNĂSESCU CLAUDIA-IULIANA
Membrii comisiei de concurs:
Inspector de poliţie TANDAFIR LAVINIA-NICULINA _______________
Inspector de poliţie NISTOR CRISTIAN ________________
Secretarul comisiei de concurs,
Comisar de poliţie
TUDOR MARIA
Anexa nr. 1
|R O M Â N I A | |NESECRET |
|MINISTERUL AFACERILOR INTERNE | |Bucureşti |
|[pic] | |Nr. 2538227 |
|INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE | |din 17.12.2020 |
|DIRECȚIA DE LOGISTICĂ | |Ex. UNIC |
| | | |
| | | |
TEMATICA ȘI BIBLIOGRAFIE
recomandată candidaților înscriși la concursul de trecere în corpul ofițerilor pentru ocuparea posturilor pe linie de logistică – administrarea patrimoniului imobiliar
A. Pentru ocuparea funcțiilor de ofițer administrare patrimoniu imobiliar
I. TEMATICA GENERALĂ:
1. Organizarea și funcționarea Poliției Române
2. Codul de etică și deontologie al polițistului
3. Drepturile, îndatoririle și restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți ale polițistului
4. Recompensele, răspunderea juridică și sancțiunile aplicabile polițiștilor
5. Organizarea și asigurarea accesului la informațiile de interes public
6. Reglementarea activității de soluționare a petițiilor
7. Protecția informațiilor clasificate
8. Clasificarea și declasificarea informațiilor. Măsuri minime de protecție specifice claselor și nivelurilor de secretizare
9. Răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne.
II. BIBLIOGRAFIE GENERALĂ:
1. Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare;
2. Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, republicată, cu completările ulterioare;
3. Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare;
4. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare;
5. OG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare;
6. OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, cu modificările și completările ulterioare;
7. Hotărârea de Guvern nr. 991/2005 pentru aprobarea Codului de etică și deontologie al polițistului
8. Hotărârea de Guvern nr. 725/2015 pentru stabilirea normelor de aplicare a cap. IV din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, referitoare la acordarea recompenselor și răspunderea disciplinară a polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare;
9. Hotărârea de Guvern nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, cu modificările și completările ulterioare;
10. IMAI nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne
III. TEMATICA DE SPECIALITATE
1. Dispoziții generale privind calitatea în construcții
2. Sistemul calității în construcții
3. Obligații și răspunderi ale proiectanților, investitorilor, executanților și proprietarilor construcțiilor
4. Obligații și răspunderi ale administratorilor și utilizatorilor construcțiilor
5. Obligații și răspunderi ale specialiștilor verificatori de proiecte, ale responsabililor tehnici cu execuția și ale experților tehnici, atestați
6. Obligații și răspunderi comune ale factorilor implicați în realizarea și exploatarea construcțiilor
7. Autorizarea executării lucrărilor de construcții
8. Certificatul de urbanism și autorizația de construire
9. Documentația necesară emiterii autorizațiilor de construire
10. Evidența cadastral-juridică
11. Procedura de înscriere în cartea funciară
12. Obligațiile și responsabilitățile deținătorilor/utilizatorilor de instalații/ echipamente sub presiune, ce intră în competența de autorizare ISCIR
13. Aprobarea proiectelor de investiții publice
14. Obligația ordonatorilor de credite de a notifica prestatorilor, executanților și furnizorilor sumele cuprinse în programele de investiții publice la credite bugetare
15. Principii și reguli bugetare
16. Categorii de ordonatori de credite
17. Rolul ordonatorilor de credite
18. Responsabilitățile ordonatorilor de credite
19. Structura programelor de investiții publice
20. Regulamentul privind recepția construcțiilor: dispoziții generale, recepția la terminarea lucrărilor, recepția finală, dispoziții finale
21. Cartea tehnică a construcției
22. Regulament privind stabilirea categoriei de importanță a construcțiilor;
23. Regulament privind urmărirea comportării în exploatare, intervențiile în timp și post utilizarea construcțiilor
24. Nota conceptuală și tema de proiectare
25. Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții
26. Devizul general și devizul pe obiect
27. Proiectul pentru autorizare/desființarea executării lucrărilor și proiectul tehnic de execuție
28. Regulament de verificare și expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuției lucrărilor și a construcțiilor
29. Duratele normale de funcționare ale activelor fixe cu destinația construcții de locuințe și social-culturale, ce se regăsesc în conținutul codului de clasificare 1.6 al Catalogului aprobat prin H.G. nr. 2139/2004
30. Închirierea fondului locativ aflat în administrarea unităților M.A.I.
31. Obligații ale unităților de administrare și ale titularilor contractelor de închiriere a spațiilor M.A.I.
32. Spații disponibile și proceduri privind închirierea spațiilor disponibile la nivelul M.A.I.
33. Procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcții, precum și a instalațiilor aferente acestora
34. Procedura privind efectuarea controlului de stat în faze de execuție determinante pentru rezistența mecanică și stabilitatea construcțiilor
35. Drepturile, obligațiile și răspunderile titularilor de autorizații ce oferă dreptul acestora de a desfășura activitatea de dirigenție de șantier
36. Organizarea inventarierii bunurilor materiale în unitățile M.A.I.
37. Executarea inventarierii patrimoniului M.A.I.
38. Perioadele la care se execută inventarierea bunurilor materiale, pe compartimentul logistic ”cazarmare” la nivelul unităților M.A.I.
39. Angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice
40. Asigurarea tehnică a construcțiilor din administrarea M.A.I.
41. Disponibilizarea bunurilor din patrimoniul unităților M.A.I.
42. Scoaterea din funcțiune a mijloacelor fixe din patrimoniul unităților M.A.I.
IV. BIBLIOGRAFIE DE SPECIALITATE
1. Legea nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și aparatelor consumatoare de combustibil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
2. Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare;
3. Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului, cu modificările și completările ulterioare;
4. Legea nr. 7/1996 – Legea cadastrului și a publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
5. Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
6. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
7. Hotărârea Guvernul României nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul–cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
8. Hotărârea Guvernului României nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu modificările și completările ulterioare;
9. Hotărârea Guvernului României nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcții, cu modificările și completările ulterioare;
10. Hotărârea Guvernului României nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului privind verificarea şi expertizarea tehnică a proiectelor, expertizarea tehnică a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor, precum şi verificarea calităţii lucrărilor executate, cu modificările și completările ulterioare;
11. Hotărârea Guvernului României nr. 273/1994 pentru aprobarea Regulamentului privind recepţia construcţiilor, cu modificările și completările ulterioare;
12. Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 231/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului în unitățile M.A.I;
13. Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 243/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind utilizarea unor spatii aflate in administrarea Ministerului Administrației și Internelor, cu modificările și completările ulterioare;
14. Ordinul M.F.P. nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, cu modificările și completările ulterioare;
15. Ordinul M.D.R.A.P. nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții;
16. Ordinul M.D.R.A.P. nr. 1370/25.07.2014 pentru aprobarea Procedurii privind efectuarea controlului de stat în faze de execuție determinante pentru rezistență mecanică și stabilitatea construcțiilor;
17. Ordinul ministrului dezvoltării regionale și turismului nr. 1496/2011 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a diriginților de șantier, cu modificările și completările ulterioare;
18. Instrucțiunile nr. 664/2008 privind normele de asigurare tehnică a construcțiilor aflate în administrarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, cu modificările și completările ulterioare;
19. Instrucțiunile M.A.I. nr. 167/2009 privind scoaterea din funcțiune, valorificarea și casarea bunurilor, în unitățile Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările și completările ulterioare;
20. Instrucțiunile M.A.I. nr. 549/2008 privind organizarea cadastrului pentru structurile din Ministerul Internelor și Reformei Administrative
NOTĂ:
Candidații vor studia actele normative stabilite în bibliografie cu toate modificările și completările avute la data publicării anunțului.
Actele normative menționate în bibliografie și pentru care nu sunt specificate capitole sau titluri, vor fi studiate în totalitate.
Singura probă de concurs este proba scrisă care va consta în rezolvarea unui test grilă, cu un singur răspuns corect.
Comisia centrală de concurs:
|Președinte comisie: |Chestor |DRAGNEA MARIUS |
|Membri: |Comisar-șef |DINESCU SEVASTIAN |
| |Comisar-șef |NEAȚĂ CAMELIA |
| |Comisar-șef |NICOLESCU LAURENȚIU |
| |Comisar-șef |SOARE IULIAN |
| |Comisar-șef |PAGNEJER CORNEL |
| |Comisar-șef |POENARU MIHAI |
| |Comisar-șef |MIHART ION |
| |Comisar-șef |POPESCU FLORIN |
| |Comisar |ISBICEANU DANIEL |
| |Comisar-șef |NEAGOE EDUARD |
Anexa nr. 2
Cerere de participare la concursul pentru
ocuparea posturilor vacante de ofiţer de poliţie, prin modalitatea trecerii agenților de poliție în corpul ofiţerilor de poliție
APROB
INSPECTOR ȘEF
Comisar șef de poliție MOTOTOLEA CORNEL
DOMNULE INSPECTOR ŞEF,
Subsemnatul(a)___________________________________________________________, fiul(fiica) lui______________________ şi al (a)_________________________, născut(ă) la data de _____________, în localitatea__________________, judeţul/,sectorul_____________, cetăţenia_____________ , posesor/posesoare al/a cărţii de identitate seria _______ , nr. ____, eliberată de _____________, la data de ___________ , C.N.P _____________________, cu domiciliul (reşedinţa) în localitatea ______________ , judeţul/sectorul ____________ , strada ______________, nr. _____, bloc_____, etaj ____, apartament ____, absolvent(ă) al/a (se menţionează unitatea de învăţământ/profilul/ specializarea/) ______________________________
_______________________________________________________, forma de învăţământ _________ , sesiunea _______ , profesie__________ , salariat(ă) la_______________________
_____________, starea civilă ________________, cu serviciul militar ____________, la arma ___________, trecut în rezervă cu gradul _______________ .
Vă rog să-mi aprobaţi înscrierea la concursul organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, în vederea încadrării postului vacant de ofiţer de poliţie din cadrul ____________________________________________________________________________
Am luat la cunoştinţă de condiţiile de recrutare, selecţionare şi participare la concurs, precum şi de faptul că, potrivit anunţului, sunt obligat/ă să mă înscriu pentru un singur post dintre cele scoase la concurs.
Sunt de acord cu prelucrarea informaţiilor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 679/2016 pentru protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.
Mă oblig ca, în situaţia nepromovării concursului, să mă prezint în maxim 30 de zile de la susţinerea acestuia la structura de resurse umane unde m-am înscris, pentru a ridica dosarul depus în acest scop.
Data______________
Semnătura_______________
TELEFON:
Anexa nr. 3
| | | |
| | | |
|Curriculum vitae |Inseraţi fotografia |
|Europass | |
| | |
|Informaţii personale | |
|Nume / Prenume |Nume, Prenume |
|Adresă(e) |Număr imobil, nume stradă, cod poştal, localitate, ţară |
|Telefon |Fix: |Mobil: | |
|Fax(uri) |(rubrică facultativă) |
|E-mail(uri) | |
| | |
|Naţionalitate | |
| | |
|Data naşterii |(ziua, luna, anul) |
| | |
|Sex | |
| | |
|Locul de muncă vizat / Domeniul ocupaţional |(rubrică facultativă) |
| | |
|Experienţa profesională | |
| | |
|Perioada |Menţionaţi, dacă este cazul, separat fiecare experienţă profesională relevantă, începând cu cea mai |
| |recentă dintre acestea |
|Funcţia sau postul ocupat | |
|Activităţi şi responsabilităţi principale | |
|Numele şi adresa angajatorului | |
|Tipul activităţii sau sectorul de activitate | |
| | |
|Educaţie şi formare | |
| | |
|Perioada |Menţionaţi separat fiecare forma de învăţământ şi program de formare profesională absolvite, începând |
| |cu cel mai recent |
|Calificarea / diploma obţinută | |
|Disciplinele principale studiate / competenţe| |
|profesionale dobândite | |
|Numele şi tipul instituţiei de învăţământ / | |
|furnizorului de formare | |
|Nivelul în clasificarea naţională sau | |
|internaţională | |
| | |
|Aptitudini şi competenţe personale | |
| | |
| | |
|Limba(i) străină(e) cunoscută(e) | |
|Autoevaluare | |Înţelegere |Vorbire |Scriere |
|Nivel european (*) | |Ascultare |Citire |Participare la |Discurs oral |Exprimare |
| | | | |conversaţie | |scrisă |
|Limba | |
| | |
|Competenţe şi abilităţi sociale |Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite. |
| | |
|Competenţe şi aptitudini organizatorice |Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite. |
| | |
|Competenţe şi aptitudini tehnice |Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite. |
| | |
|Competenţe şi aptitudini de utilizare a |Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite. |
|calculatorului | |
| | |
|Competenţe şi aptitudini artistice |Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite. |
| | |
|Alte competenţe şi aptitudini |Descrieţi aceste competenţe şi indicaţi contextul în care au fost dobândite. |
| | |
|Permis(e) de conducere |Menţionaţi dacă deţineţi un permis de conducere şi categoria. |
| | |
|Informaţii suplimentare |Includeţi orice alte informaţii utile, care nu au fost menţionate anterior |
| | |
|Anexe |Enumeraţi alte documente anexate CV-ului, dacă este cazul |
Data Semnătură
Anexa nr. 4
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
_________________________________________________________
__________________________________________________
DECLARAŢIE DE CONFIRMARE A CUNOAŞTERII ŞI ACCEPTĂRII CONDIŢIILOR DE RECRUTARE
DOMNULE INSPECTOR ŞEF,
Subsemnatul (a) _______________________________________________, fiul (fiica) lui_________________ şi al _________________________, născut(ă) la data de ____________, în localitatea_______________, judeţul/ sectorul ____, C.N.P _____________________, posesor (posesoare) al (a) BI/CI seria _______, nr. ___________, eliberat de ___________________, la data de __________, în calitate de candidat la concursul organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, în vederea ocupării postului vacant de ofiţer de poliţie ____________________________________________________________________________prin modalitatea trecerii în corpul ofițerilor de poliție, declar pe propria răspundere că am luat la cunoştinţă despre condiţiile de recrutare menţionate în anunţ [1], cu care sunt de acord şi pe care le îndeplinesc cumulativ.
Precizez că nu fac parte din nicio organizaţie politică sau grupare interzisă de lege sau care promovează idei şi interese contrare ordinii constituţionale şi statului de drept.
Am fost informat(ă) şi sunt de acord cu efectuarea de verificări, cunoscând faptul că în situaţia în care vor rezulta aspecte contrare celor declarate în prezenta declaraţie ori incompatibilităţi determinate de neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de recrutare nu voi fi încadrat(ă), chiar dacă rezultatele obţinute la concurs ar permite acest fapt. Dacă o asemenea situaţie se va constata după încadrare, urmează să îmi înceteze raporturile de muncă.
Îmi asum responsabilitatea asupra exactităţii datelor furnizate şi sunt de acord cu prelucrarea informaţiilor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 679/2016 pentru protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv sunt de acord cu prelucrarea datelor de cazier judiciar, acestea urmând a fi solicitate structurilor abilitate în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 41/2016.
Menţionez că am fost/nu am fost încadrat în sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (în caz afirmativ urmează să precizaţi instituţia, unitatea, funcţia şi alte date necesare ______________________________________________________________________) şi mi-au încetat raporturile de serviciu/muncă/ am fost trecut în rezervă ______________ (se scrie motivul – la cerere, demisie, alt motiv) în temeiul art. ___ alin. (__) din Legea nr.____/_______.
Declar, susţin şi semnez, după ce am luat la cunoştinţă despre întregul conţinut şi am completat personal datele din prezenta declaraţie.
Data______________ Semnătura __________
Anexa nr. 5
|MINISTERUL AFACERILOR INTERNE | |NESECRET |
| | | |
|[pic] | | |
|INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE | | |
|INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN GALAŢI | | |
GRAFICUL
desfăşurării concursului pentru ocuparea unui post de ofiţer de poliţie din cadrul Serviciului Logistic a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi
|Nr. |Activitatea |Perioada |
|Crt. | | |
|1 |Constituirea comisiei de concurs şi a comisiei de soluţionare a |15-17.12.2020 |
| |contestaţiilor | |
|2 |Publicarea anunţurilor de concurs |18.12.2020 |
|3 |Înscrierea candidaţilor la concurs |18.12- 28.12.2020 |
|4 |Evaluarea psihologică a candidaţilor |04 – 15.01.2021 |
|5 |Centralizarea rezultatelor la evaluarea psihologică de către comisiile de |Până la data de 18.01.2021 |
| |concurs | |
|6 |Activitatea de validare/invalidare a candidaturilor şi |Până la 18.01.2021 |
|7 |Publicarea anunţului de validare/invalidare a candidaturilor |19.01.2021 |
|8 |Desfăşurarea probei scrise |23.01.2021 |
|9 |Publicarea rezultatelor la proba scrisă |23.01.2021 |
|10 |Depunerea contestaţiilor la proba scrisă |24.01.2021 |
|11 |Rezolvarea contestaţiilor şi publicarea rezultatelor finale |25.01. – 26.01.2021 |
| |
-----------------------
[1] Candidaţii sunt rugaţi să citească cu atenţie anunţul şi să respecte organizarea stabilită cu privire la toate etapele concursului
................
................
In order to avoid copyright disputes, this page is only a partial summary.
To fulfill the demand for quickly locating and searching documents.
It is intelligent file search solution for home and business.
Related download
- cerere dgas
- acasa aep registrul electoral
- modele decizii itm dolj
- r o m  n i a politia romana
- model de incetare a suspendarii
- cerere cu valoare redusa just
- cerere tip pentru eliberare formular european
- soft hr program resurse umane externalizare hr
- ministerul administraŢiei guvernul romaniei
- contract de inchiriere