Tara Iancului



▪ Avram Iancu si timpul sau

▪ (Referat)

Vorbind de luptele românilor, dar mai ales cele ale motilor din Muntii Apuseni, pentru libertate si recunoastere ca natiune, care au avut loc în anul 1848 si o parte din 1849 este nevoie de a mentiona date, deoarece totul s-a petrecut într-un timp foarte scurt din punct de vedere istoric. Iar aparitia eroului acestei lupte, Avram Iancu, a fost ca trecerea unei comete pe cer, ca un fapt de scurta durata, dar violent. El este acela care a însemnat toate aceste evenimente ca un fir rosu, ca unul caruia soarta i-a daruit nu numai inteligenta dar si puterea necesara unei asemenea întreprinderi.

▪ Nicolae Balcescu a scris despre Transilvania: " Pe culmea cea mai înalta a muntilor Carpati se întinde o tara mândra si binecuvânta între toate tarile semanate de Domnul pe pamânt, aceasta este tara Ardelului "

▪ Populatia acestei tari binecuvântate este amestecata, majoritatea români, descendenti din vechea populatie dacica, în decursul veacurilor romanizata, atât ca limba cât si ca obiceiuri. Dar în decursul secolelor s-au asezat pe aceste meleaguri si alte popoare, aduse de cei ce stapâneau aceste teritorii, fie pentru a le coloniza, fie a încerca de a deznationaliza poporul autohton, puternic pregnat de origina sa latina. Înca de la începutul secolului XVIII, Austriecii au început cu exploatarea intesiva a minelor din Muntii Apuseni, ceea ce a dus la cea mai crunta exploatare a motilor din aceste regiuni, provocând la diferite intervale de timp rascoale taranesti, ca aceea a lui Horia, Closca si Crisan, reprimate toate cu cea mai mare brutalitate si cruzime. Pentru a preîntâmpina deznationalizarea lor, motii au organizat în decursul timpului, cu mijloacele proprii ce le stateau la dispozitie, înfiintarea de scoli elementare, unde se învata în limba stramoseasca, cea româna, datorita carora au avut ocazia multi din ei, cu toate ca erau iobagi, sa se cultive.

▪ La începutul secolului trecut traia în comuna Vidra de sus familia iobagului Iancu, tatal Alexandru om mai înstarit, cu toate ca trebuia sa-si dea obolul apasator stapânului de care depindea, la domnul pamântesc, coroana împarateasca, iar mama Maria Vila zisa Maria Mica, o femeie scunda care si-a crescut copiii în spiritul româneasc stramosesc. Ei aveau doi fii, pe Alisandru si pe Iancu, nascut în anul 1824, în ce zi si luna nu se stie. Fratii au fost unii din aceia care au învatat cititul si scrisul în scolile românesti platite si sustinute de moti, fiind sârguinciosi si dornici de învatatura cu toate ca erau legati de pamânturile pe care traiau. Citirea si scrierea au învatat-o în limba lor materna dela învatatorul Mihail Gombos, mot si iobag si el, dar român dornic de a transmite mai departe românismul. Din Vidra trece Avram la scoala primara din Câmpeni unde era ca învatator Moise Ioanette si el mot înveterat si român convins. Scoala gimnaziala o urmeaza la Slatna, dupa care terminând cu succes si sârguinta aceste cursuri, îl întâlnim între anii 1844 - 45 la Cluj unde studiaza dreptul. Pentru a se tine, ajuta la învatatura pe studentii români mai slabi pregatiti ca el. Dupa terminarea studiului lucreaza un scurt timp la Sibiu la Tezauriaratul tarii, iar în anul 1846 pleaca la Târgul Mures cu prietenul sau Iacob Bologa unde este angajat cancelarist, el fiind unul din cei 34 români din totalul de 200 cancelaristi, care sub îndemnul lui se unesc si se întâlneasc periodic pentru a discuta modalitatea de a realiza pentru românii din Transilvania o viata libera, mai buna, când la unul când la altul, ca pâna la urma locuinta lui Avram Iancu sa devina sediul conspiratiei lor. Dar cu toate ca statea la Târgul Mures, continua sa tina legatura strânsa cu Tara Motilor, calatorind din loc în loc, vorbimd cu taranii din satele Muntlor Apuseni. Astfel vin vesti din ce în ce mai multe de mici razmerite, din care cea mai importanta a fost cea condusa în anii 1846 - 47 de Ecaterina Varga. Când în anul 1847 se întruneste la Cluj dieta Transilvaniei, circula printre români zvonul : " Nu cu argumente filozofice si umanitare veti convinge pe acesti Domni, ci cu lancea lui Horea ". La cererea iobagilor, nu numai cei români, de a li se îmbunatati soarta, refuza aristrocratia feudala conservatoare proiectul prezentat de delegatiile oprimatilor. Refuzul provoaca în toate paturile de jos vii nemultumiri. Astfel se voteaza legea, contrar cerintelor celor multi, prin care feudalii sa capete partea cea mai mare a pamântului iobagesc " ab antique ". Avram Iancu care a luat parte la dezbateri îsi da seama cu ceilalti compatrioti ai sai ca anularea servitutilor nobiliare nu poate fi facuta pasnic. Deasemenea întelege ca este bine sa se uneasca si cu fortelor patriotice ungare care luptau mai mult împotriva dominatiei austriece, întelegând prin aceasta sa duca lupta comuna în ceea ce privesc problemele sociale ale taranimii, eliberarea lor din iobagie.

▪ La începutul anului 1848 pleaca printre motii sai, iar la 1 aprilie ia parte la Blaj la consfatuirea revolutionarilor români din Cluj, Târgu Mures si Muntii Apuseni. În afara de Avram Iancu sunt prezenti si alti conducatori ai luptei de libertate a românilor din Transilvania, ca Ioan Buteanu, Florian Micas, Al. Papiu-Ilarian, Timotei Cipariu si bucovineanul Aron Pumnul care si el lupta pentru drepturile românilor asupriti de ocupantii austrieci din Bucovina. La aceasta adunare se hotareste ca sa se tina la 30 aprilie 48 o adunare nationala a tuturor românilor din Transilvania si se recomanda contacte mai vii cu masele celor asupriti. Proclamatia este redactata de Aron Pumnul si difuzata de elevii si studentii care tocmai plecau la casele lor în vacanta de Paste. Avram Iancu pleaca înapoi la Târgu Mures unde afla ca se planuieste uciderea lui. Se retrage din nou la ai sai în Muntii Apuseni. Aici se întâlneste cu 500 de moti la Câmpeni, împreuna cu Ioan Buteanu, Simion Balint, Teodor Teoc, Nicolae Coches. La 3 aprilie se tine o adunare si la Abrud unde iau parte si iobagi maghiari. Iancu revine la Blaj aducând românilor de aici cele hotarâte, iar în zilele urmatoare cutreera satele de pe râul Mare si râul Mic. Aceste activitati ale sale îl fac din ce în ce mai cunoscut în toata regiunile Motilor din Muntii Apuseni, dar mai ales la autoritatile maghiare si austriece. Astfel Bámffy Miklós, comitele comitatului Alba raporteaza la 11 aprilie 1848 cerând guvernatorului Transilvaniei, episcopului unit Ioan Lemeni precum si lui Andrei Saguna ortodox, ca Avram Iancu sa fie rechemat la Târgu Mures unde fiind cancelarist sa primeasca o treaba oficiala. El pleaca cu o parte din aghiotantii lui la Târgu Mures unde la cererea guvernatorului Teleky îl atentioneaza presedintele curtii de apel sa se abtina de a lua parte la întrunirile motilor. De fata la aceasta întâlnire cu autoritatile au fost si Simion Balint si Ioan Buteanu. Cu aceasta ocazie sunt învinuiti ca fiind principalii instigatori si conducatori ale maselor de români care îsi cer drepturile lor firesti de oameni liberi. La începutul lui aprilie tabla regeasca din Târgu Mures constata ca Avram Iancu si-a luat examenul de avocat si deci nu mai sta sub jurisdictia judecatoriei regale. Se da deci ordin de arestare, dar el afla si se retrage în munti unde nu este de gasit, ca la 15 aprilie sa revina la Blaj iar la 18 aprilie îl întâlnim la Sibiu împreuna cu Ioan Buteanu, Florian Micas, Aron Pumnul, Grindeanu si altii, cu care organizeaza marea adunare convocata pentru 30 aürilie. Guvernatorul Teleky interzice tinerea adunarii cu mase de moti, cerând ca numai clericii sa poata lua parte. În urma acestei decizii guvernamentale hotareste consistoriul Fulda de la Sibiu ca adunarea sa fie amânata, dar Avram Iancu împreuna cu Papiu Ilarian hotaresc la o adunare a tineretului sa se faca în continuare propaganda pentru adunare. În urma acestei hotarâri a românilor se declara la 24 aprilie de catre autoritati starea de asediu, facându-se în acelas timp executii masive a taranilor care s-au revoltat, nevrând sa mai tina seama de starea lor de iobagi. Pâna si partidul liberal maghiar face cauza comuna cu oficialitatile, împotriva românilor. Se desfasoara astfel un val de teroare mai ales împotriva motilor. Micas împreuna cu un grup de studenti si preoti sunt arestati. Avram Iancu împreuna cu Ioan Buteanu se retrage în munti. Unitati de secui patrund în satele românesti arestând si executând tarani.

▪ Cu toata aceasta teroare care s-a abatut asupra tarii are loc totusi la Blaj în Dumineca Tomei marea adunare, fara autorizatie. Aici se strâng în jur de 5000 tarani, din care 3000 moti, câteva sute de iobagi si cancelaristi din Târgu Mures, precum si iobagi Sasi din Sona (Cetatea de Balta). Avram Iancu reuseste prin puterea sa de convingere sa evite violente, totusi adunarea este înconjurata de trupele guvernamentale. Faima acestei adunari a ajuns pâna în Principate, astfel vin la Sibiu Aron Florian, August Treboniu Laurian, Petre Suciu, Ion Axente Sever precum moldovenii Vasile Alexandri, Costache Negri, Lascar Rosetti, Gheorghe Sion, Ion Ionescu de la Brad, Alecu Russo, Curius, colonelul Alexandru Ioan Cuza, viitorul Domn al Principatelor Unite si multi alti. Avram Iancu apare împreuna cu Ioan Buteanu cu cei 2000 de moti ai sai în aplauzele multimii. În felul acesta devine reprezentantul tuturor rasculatilor din Transilvania. De pe terasa Catedralei se adreseaza multimii, asistat de Ioan Buteanu si Papiu Ilarian. Lozinca lor era " Noi suntem Poporul ". La îndemnul sau repetat adunarea se desfasoara pasnic.

▪ Dupa succesul adunarii se pregateste o adunare generala pentru 15 mai la Blaj, se intensifica propaganda pentru românism, preotii din sate explica oamenilor ca Transilvania este o parte a celor doua Voevodate Moldova si Valahia, dar maghiarii hotaresc la 8 aprilie 1848 ca dieta se se va tine la 29 mai ca sa ceara unirea Transilvaniei cu Ungaria, care însasi lupta pentru despartirea de Austria. Aceasta duce la rascoale în toata regiunea, oamenii ocupa pamânturile, distrug semanaturile grofilor, dar rascoala este înabusita sângeros de armata. În acest context are loc adunarea de la Blaj de la 3/15 mai 1848. Avram Iancu apare cu carturarii din Muntii Apuseni însotit de zece mii de moti înarmati. Aici la Blaj, spre deosebire de adunarea din Dumineca Tomei, participa reprezentanti din toate clasele sociale, burghezia progresista, intelectualitatea, preoti, tarani înstariti, iobagi români, maghiari si sasi. Adunarea are ca scop: - Problema taraneasca, - problema nationala si - problema independentei nationale a Transilvaniei. Se respinge cu desavârsire unirea cu Ungaria. Se alege un comitet national din care face parte si Avram Iancu, care sa plece la Viena la împarat si una la Cluj la Dieta tarii. Cu toate apelurile conducatorilor revoltelor continua în toata tara miscarile. Toti iobagii, români, sasi si maghiari refuza sa achite prestatii, pamânturile mosierilor fiind în mare parte ocupate. Între timp voteaza dieta din Ungaria desfiintarea iobagiei, dar numai pe teritoriul ei, Transilvania facând parte din Imperiul Austriac.

▪ În asteptarea evenimentelor dupa adunarea de la Blaj, Avram Iancu se întâlneste des cu apropiatii sai în casa lui Nicolae Corghes din Câmpeni, cu Teodor Teoc primar, Ioan Patitia preot precum cu satenii mai ridicati, Petre Ionette, Ioan Sulutiu functionar la Domeniu. Ei sunt de parere ca daca Dieta nu va vota desfiintarea iobagiei, ca la Buda-Pesta, atunci trebuie obtinut aceasta prin forta. Totusi la cererea autoritatilor se tine Iancu cu motii sai linistit, dar directorul guvernamental Nemegyei cere arestarea lui si a lui Simion Balint, ceea ce însa nu era decât formal deoarece el se tinu ascuns în muntii Apuseni. Pleaca totusi la Sibiu unde afla ca Dieta a hotarât la 29 mai unirea cu Ungaria, fara a se tine seama de cele hotarâte la Blaj. Chiar si poetul maghiar Sandor Petöfi se ridica împotriva acestei hotarâri, argumentând ca în Dieta se afla din 300 reprezentanti numai 3 români si 24 de sasi. Gheorghe Barutiu spune ca unirea cu Ungaria va ramâne în istorie ca o fapta a silei, a terorismului si a tiraniei. Dupa aceste evenimente desfiinteaza guvernatorul Teleky Comitetul National Român, care de acum functioneaza ilegal la Sibiu. Iar când baronul Bamffy pune armata sa traga în tarani la Mihalt se umple paharul. Iancu nu se mai tine de promisiunile lui de a se tine linistit, fiind hotarât sa înceapa lupta armata, dar Simion Barnutiu si Baritiu îl sfatuiesc sa mai astepte, dar el nu tine seama de sfat, aflând ca împotriva sa s-a emis un nou mandat de arestare, cât si împotriva lui Samuil Porutiu, Ioan Buteanu si Papiu Ilarian. Paraseste deci la 5 iunie 48 Sibiul si pleaca la Bucium-Cerbu. Motii se agita în munti fiind amenintati de ambele parti, maghiari si imperiali, cu împuscarea. La Abrud burghezia maghiara se constituie în garzi nationale, provocând neliniste în sânul taranilor. La îndemnul lui Avram Iancu încep motii sa se înarmeze, totusi Iancu mai face o încercare adresându-se la 7 iunie burgheziei maghiare din Abrud, aratând ca doreste o rezolvare pasnica. Totodata scrie lui Nemegyei în care arata ca motii nu au nici un interes sa distruga padurile, ci vor numai sa le tina ocupate în mod pasnic pâna la rezolvarea situatiei, dar acesta ca raspuns trimite trupe secuiesti din Aiud la Abrud si Câmpeni. Situatia se înrautateste, cu toate intentiile pasnice ale lui Avram Iancu, care începe la 9 iunie organizarea motilor. La 17 iunie apar multe cete neînarmate la Câmpeni iar la 19 iunie vin granicerii secui dinspre Albac. Iancu da alarma în munti ordonând concentrarea tuturor motilor înarmati sa se concentreze pe valea Ariesului Mare si Ariesului Mic, dar se dovedeste ca granicerii au fost în ultimul moment retrasi. În acest timp instruieste Avram Iancu 800 de tineri moti în ale luptei si trimite pe Petru Dobra la Pesta sa ceara lui Kossuth ca padurile din Muntii Apuseni sa fie date taranilor, dar acesta se întoarce fara rezultate.

▪ În acest timp de sedere a lui Avram Iancu în Codrii Zarandului sunt arestati la Sibiu membrii Comitetului National Român, însa multimea îi elibereaza cu forta ducându-i la Orlat. Iar în septembrie apare, fara stirea lui Avram Iancu, tânarul Axente Sever cu 500 de tineri moti la Blaj unde se aduna din nou mii de oameni si la 16 septembrie se organizeaza eliberarea lui Simion Balint si Teodor Toc, care dealtfel au fost eliberati mai înainte, ramânând totusi sub urmarire. La 21 septembrie apare si Avram Iancu cu peste 600 de moti pe Câmpia Libertatii, în aplauzele multimii, cu care ocazie rosteste urmatoarele cuvinte : " Pretentiile noastre sunt sfinte, pre cât se sfânta este dreptatea, iar noi suntem gata de a le apara cu orice pret ". Evenimentele se precipita, oamenii nemai având rabdare sa astepte ca sa li se dea libertatea de care au dreptul, ca la 25 septembrie sa soseasca la Orlat Simion Barnutiu, Al.Papiu Ilarian, August Treboniu Laurian si altii, Acuma începe marea adunare de protest care tine trei zile care nu mai era pasnica, oamenii fiind înarmati, se formeaza garzi înarmate pentru paza fruntasilor. Adunarea hotareste intesificarea luptei antifeudale, nu se mai face apel ca oamenii sa se tina linistiti. Se hotareste crearea unei Garzi Nationale Românesti înarmata si se respinge cu vehementa unirea cu Ungaria. Guvernul de la Pesta nu mai este recunoscut, cerându-se directa dependenta fata de împaratul de la Viena, aderarea la constitutia austriaca de la 25 aprilie 1848. Dieta Transilvaniei sa fie compusa si de români în proportie etnica. Procesul verbal este semnat de Papiu Laurian, Simion Barnutiu, Balasescu, Avram Iancu, de tânarul Axebte Sever, Ioan Brad, Ioan Piposiu si Vasile Tamas. Comitetul National este format din Barnutiu, Balasescu, Laurian, Papiu Ilarian, Ioan Brad, Florian Micas si Avram Iancu ca prefect general, însarcinat cu conducerea militara. La 30 septembrie Iancu paraseste Blajul în fruntea motilor, îndreptându-se spre munti, iar la 30 septembrie preda o delegatie româna generalului austriac Puchner petitia Adunarii Generale de la Blaj, cu scopul de a fi trimisa împaratului la Viena în speranta ca acesta va aproba cele cerute, având în vedere ca se cere alinierea spre Austria. În acelas timp se organizeaza lupta, fiecare sat trebuind sa dea 100 de oameni, apti de lupta, constituiti în decurii. Zece sate constituie un tribunat cu o mie de oameni, cu un tribun în frunte, iar zece tribunate a câte zece sate formau o prefectura. Se formeaza astfel 15 prefecturi. Dar în mare parte lipseau armele de foc.

▪ Se proclama o a treia adunare la Blaj cu care ocazie cetele se formeaza într-o legiune organizata. Avram Iancu este numit general al prefecturii a doua " Auraria Gemina ", iar în primavara anului 1849 este numit comandant suprem al întregii oaste din Muntii Apuseni care numara circa 25.000 de oameni. Majoritatea prefectilor erau moti, Nicolae Coches, Ioan Coches, Mihai Andreica, Clemente Aiudeanu. Printre ei erau si refugiati din Valachia ca Ioan Balaceanu, Constantin Racovita, Gheorghe Adrian viitorul ministru de razboi a României unite si pictorul Brabu Iscovescu. Toti erau foarte tineri, Avram Iancu avea la acea data 24 de ani. Guvernul de la Pesta se arata vadit potrivnic aspiratiilor românesti, iar la rândul lor maghiarii se razvratesc împotriva împaratului de la Viena, cerând despartirea de Austria. Maghiarii îi considera însa pe români ca razvratiti iar românii pe unguri ca insurgenti, si unii si altii luptând pentru aceeasi cauza, libertatea, cu toate ca erau potrivnici. Ca rezultat Ungurii îsi cer deocamdata independenta pe când românii lupta împotriva asupririi, indiferent din ce parte vine, din care cauza gaseste Avram Iancu de cuviinta sa se alieze cu Austriecii, cu armata imperiala, cu care ocazie spune "Austriecii asigura nationalitate, pe când Ungurii doresc o singura natiune maghiara, o singura patrie maghiara, doresc ca partea româna din Transilvania sa fie desnationalizata prin teroare si asuprire ". El lasa totusi o poarta deschisa de întelegere cu guvernul revolutionar Maghiar, dar acestia reactioneaza brutal, unii aristrocrati maghiari în frunte cu Apor György devasteaza sate românesti pe malul Muresului. La Iernut sunt spânzurati 26 de români ca rebeli, iar la Târgul Mures este asasinat Vasile Pop. Kossuth da o proclamatie catre " poporul valah " sa depuna armele. Ca raspuns românii dezarmeaza garzile nationale maghiare ale aristrocratilor, ca urmare a ordinului generalului austriac Puchner. Era totusi vadit ca Austriecii au cautat sa se alieze mai degraba cu maghiarii decât cu neamul românilor care au stapânit aceste regiuni din timpuri milenare.

▪ Ca urmare a celor petrecute hotareste Comitetul National Român de la Sibiu sa riposteze cu armele. Luptele încep în zonele Abrud, Baia de Aries, Câmpeni, Zlatna, Aiud, Alba Iulia si în alte regiuni. Fortele române acupa pasnic, dupa tratative, Abrudul si Rosia Montana, garzile maghiare fiind dezarmate. La orele lui Avram Iancu nu se ucid nevinovati si nici maghiarii nu sunt pedepsiti. El considera sa procedeze în mod civilizat, deoarece violenta nu poate atrage decât tot violenta. Ungurii distrug prin incendiere orasul Zlatna, Avram Iancu ocupa orasul organizând protectia locuitorilor si al functionarilor maghiari, cerându-le supunere. Deasemenea sunt dezarmate toate garzile din munti, este ocupat Aiudul si Cricau. Dupa aceste victorii jura ostasii credinta natiunii române, ca vor lupta pentru libertate si nu vor asupri pe nimeni, nici pe dusmani. Scopul victoriei finale fiind solutionarea problemei agrare si desfiintarea iobagiei. În noembrie soseste Avram Iancu cu 4000 osteni împreuna cu Ioan Buteanu la Teius unde se întâlnesc cu prefectii Solomon si Dionisie Pop Martian cari au venit cu alte mii de români. Armatele unite pornesc ofensiva împotriva Aiudului, Turdei, Clujului. Aiudul se preda fara lupte. Apoi se porneste catre Turda. Trupele maghiare în retragere distrug multe sate în calea lor, ucigând locuitorii lor. La 20 noembrie capituleaza si Turda fara lupte. Aceste succese ale armatei românesti îl fac pe generalul austriac Urban sa elibereze Clujul. Iancu este învitat cu suita sa la Cluj la generalul Wardener, pentru a însoti corpul de armata imperiala sub comanda colonelului Losenau, la Huedin si Ciucea. Aici se vede dubla tactica a austriecilor. Pe deoparte se aliaza cu Iancu cu ai sai iar pe de alta parte au contacte cu maghiarii, tactica ce nu va reusi sa le aduca nici un avantaj. În decembrie 48 pleacaa Aveam Iancu la Sibiu unde se întâlneste cu generalul Puchner, caruia îi cere arme si munitii., iar la sfârsitul lui decembrie se întruneste Comitetul National Român la Sibiu, în contra vointei lui Puchner. Se protesteaza înoit împotriva alipirii Transilvaniei la Ungaria si impotriva formarii de comitete care sa discute cu latifundiarii, asa cum ar fi vrut Puchner. În timpul lucrarilor de anunta ca generalul maghiar Bem ocupa cu trupele lui Clujul. Generalii austrieci cer lui Andrei Saguna si Comitetului National ca sa ceara ajutorul Tarului Rusiei, dar aceasta este refuzat. Însa Avram Iancu propune lui Puchner ca acesta sa intervina pe lânga trupele tariste ca acestia sa înarmeze o suta de mii de români, care sa lupte pentru pastrarea Transilvaniei sub coroana austriaca. Puchner însa prefera, din motive politice, armata tarista, dându-si seama ca în viitor armata românilor ar putea fi un pericol mult mai mare pentru austrieci, decât armata maghiara. Generalul maghiar Bem nimiceste armata austriaca si Puchner se refugiaza cu restul oamenilor în Tara Româneasca iar Comitetul National Român este obligat sa ia drumul exilului, dar unii fruntasi revolutionari în frunte cu Avram Iancu, Ioan Buteanu, Axente Sever, Simion Balint, Nicolae Vladut, Vasile Moldovean, aduna legiunile pentru a organiza apararea ultimelor puncte ce au mai ramas, Muntii Apuseni. Aici rezista cu îndârjire timp de opt luni. Avram Iancu este laudat chiar de catre baronul Kemény Farkas în memoriile sale de felul cum a condus operatiunile din munti. Iar în mijlocul lui ianuarie 1849 armata maghiarilor în jurul muntilor numara peste 20.000 de mii de oamsni cu tunuri si bine înarmati. Cordonul se întinde de la Ciucea, Huedin, Cluj, Turda, Aiud, Deva, Brad, Vascau, Oradea, oastea maghiara atacând în permanenta timp de peste 6 luni. La cartierul general a lui Avram Iancu apare Alexandru Golescu-Albu, fratele fostului locotenent Domnesc al Tarii Românesti, care tinea legatura dintre Avram Iancu si emigranti. Astfel devine Iancu un simpol de libertate si de abolirea situatiilor feudale în întreaga Europa. Emigrantii sunt de parere ca ar fi mai bine ca revolutia româna sa câstige mai degraba apusul liberal, ceea ce îi propune Golescu printr-o scrisoare, dar Iancu doreste sa se sprijine mai degraba pe austrieci, care erau mai aproape si aveau mai multe sanse de a trimite trupe decât alte natiuni care aveau greutatile lor interioare. Imediat dupa primirea scrisorii Iancu vine la Zlatna unde convoaca o conferinta a fruntasilor Transilvaniei, la care participa toti cei ce-i sunt apropiati si Alexandru Golescu-Albu, care în cele din urma resi sa-l convinga pe Avram Iancu ca nu este bine sa fie aliat cu austriecii. El se lasa convins si se considera independent si fata de împarat dispunând desfiintarea tutror legilor austriece si magghiare din întreaga regiune a Muntilor Apuseni. Puchner este socat de aceasta atitudine a fostului sau aliat si îi scrie ca el sta la Arad fara a întreprinde ceva. Acelas lucru zice Nicolae Balcescu la Paris mai târziu. Dar Avram nu statu cu mâinile încrucisate, ci se ocupa cu organizarea armatei sale, ceea ce a dus ca spre mijlocul anului 1849 trupele maghiare sa fie învinse, cu ajutorul trupelor tariste conduse de generalul Lüders. Acuma cauza maghiara este cu ajutorul Rusilor pierduta, în favoarea împaratului Austriei. Astfel se pronunta generalul Lüferd într-o convorbire cu Poujade, consulul Frantei : " Fara Iancu, seful românilor Transilvaneni nu asi fi reusit ".

▪ În cele din urma se hotareste ca însasi Avram Iancu sa fie trimis la Viena. Astfel el soseste la Viena la 20 februarie 1850 pentru a prezenta împaratului personal cerintele românilor. Este primit la 8 martie de împarat împreuna cu Laurian, Balint si Maior. Iancu îl saluta pe împarat pe latineste, ceea ce a facut o impresie buna. Împaratul îl lauda ca a reusit multe, ca s-a dat de partea imperialilor si atâta tot. Se mai duc si la alti influienti ai imperiului, dar si aici atâta tot. El mai pleca odata la Viena în august, apoi la Praga si la Baden, dar nici de data asta nu s-a obtinut nimica. Telul lui principal era acuma înfiintarea facultatii de drept în limba româna.

▪ O ultima încercare a lui Avram Iancu a fost cea din 1852 cu ocazia venirii împaratului, care a vizitat si Muntii Apuseni, sa vada unde locuiesc cei care au luptat pentru cauza sa austriaca, dar Avram se tine departe de serbarile care au avut loc cu ocazia acestei vizite înalte, nimeni nu stie dece, doar istoria si el însusi stie. I s-a atras atentia sa nu ia parte având în vedere marea lui popularitate. Austriecilor le era teama sa nu înceapa cu noi tulburari, iar când acestea se produc, fara stirea lui Avram Iancu, el este arestat si azvârlit în aceeasi închisoare în care au stat Horia, Closca si Crisan. Aici a fost tratat cu brutalitate. De aici fu adus la Sibiu si eliberat. Austriecilor le era teama ca idolul de libertate a românilor ar putea provoca noi nemultumiri la aflarea arestarii lui. La Sibiu i se ofera un post importatnt pe care el îl refuza. De aici este luat de tatal sau Alisandru, dus acasa în muntii în care s-a nascut, unde a mai trait douazeci de ani, linistit de orice trulburari, dar îmbatrânit si amarât ca poporul romând nu si-a capatat drepturile ce i se cuvin. Mintea i se întuneca pe masura ce trecea timpul, el nu mai era cometa aparuta pe cer care cere drepturi pentru un popor asuprit, propriul sau popor pentru care a luptat si suferit. Mai vine în anul 1860 la o întrunire la Alba Iulie unde este sarbatorit, dar mintea sa nu mai stralucea ca altadata. Avram Iancu se stinge la 10 septembrie 1872 la Baia de Cris, înmormântat în cimitirul din Zarand, acolo unde se afla gorunul lui Horea.. În anul 1850 îsi face testamentul, un scris scurt dar cuprinzator care oglindeste întreaga sa dorinta fata de poporul pentru care a luptat, poporul român, pe care nici o forta straina nu a resit pâna în zilele noastre sa-l îngenunche, si nu va reusi, niciodata în vecii vecilor. În testamentul sau zice :

▪ Ultima mea vointa

▪ "Unicul dor al vietii mele e sa-mi vad Natiunea mea fericita, pentru care dupa puteri am si lucrat pâna acuma, durere fara mult succes, ba tocma acuma cu întristare vad, ca sperantele mele si jertfa adusa se prefac în nimica. Nu stiu câte zile mai pot avea ; un fel de presimtire îmi pare ca mi-ar spune, ca viitorul este nesigur. Voiesc dar si hotarât dispun, ca dupa moartea mea, toata averea mea miscatoare si nemiscatoare sa treaca în folosul natiunii, pentru ajutor la înfiintarea unei academii de drepturi ; tare crezând, ca luptatorii cu arma legii vor putea scoate drepturile natiunii mele."

Autori: invatator: Popa Anisoara, Scoala cu clasele I-VIII „Liviu Rebreanu” Aiud

Invatator: Petrut Ana, Scoala cu clasele I-VIII „Liviu Rebreanu” Aiud

Bibliografie

▪ Ion Rusu Abrudeanu - Moţii. Calvarul unui popor eroic, dar nedreptăţit. 1924

▪ Valentin Borda, Viorica Dutcă, Traian Rus - Avram Iancu şi prefecţii săi, Casa de editură Petru Maior, Târgu Mureş, 1997

Marin Mihalache, „Avram Iancu- eroul cauzei notionale” Editura “LIBRA” -Bucuresti, 1992)[pic][pic][pic][pic]

................
................

In order to avoid copyright disputes, this page is only a partial summary.

Google Online Preview   Download