Cerecetare - UAUIM



VALOAREA CULTURALĂ ȘI ECOLOGICĂ A SPAȚIILOR URBANE DIN ZONA BANATULUI

CAPITOLUL I - REALIZĂRI ȘTIINȚIFICE, PROFESIONALE ȘI ACADEMICE

INTRODUCERE

În această lucrare sunt prezentate cercetări care s-au desfășurat într-o perioadă de cincisprezece ani, timp în care am desfășurat permanent activități legate de cercetare, predare și proiectare. Cele trei activități sunt strâns legate între ele, deoarece rezultatele obținute în oricare din cele trei direcții menționate mai sus au avut o foarte mare influență și asupra celorlalte. Experiențele din cercetare și proiectare se întregesc reciproc, și ambele creează mijloacele atât de necesare pentru transmiterea informațiilor către alte persoane. În același timp, și activitatea didactică influențează într-un mod pozitiv proiectarea și cercetarea, prin deosebita bogăție de idei care se degajă din munca comună a unor clase de studenți.

În cadrul cercetărilor care au avut loc în toți acești ani, am pus accentul pe două probleme importante, care sunt foarte atractive în sine, și care în mod paradoxal au fost foarte neglijate în ultimele decenii. Este vorba despre istorie urbană și despre proiectarea spațiilor verzi, două direcții de cercetare foarte mult apreciate în ultima vreme în Occident, dar neglijate la noi. Studiile au avut ca subiect principal Timișoara și zona Banatului, deaorece trăiesc în această zonă, dar și pentru că subiectele alese de mine au fost prea puțin cercetate de alții până acum. Istoria Urbană referitoare la zona Banatului a fost foarte vitregită până acum, deoarece nu au existat suficienți intectuali din zonă atrași de acest subiect, în timp ce specialiștii din București, Budapesta sau Viena, au considerat zona prea îndepărtată și arhitectura ei marginală. În cadrul lucrărilor scrise am demonstrat că Banatul nu este o zonă marginală din punct de vedere arhitectural și cultural, ci un punct de întâlnire a mai multor arii geografice și culturale, care au dat naștere unui caracter local interesant și demn de a fi studiat. Este interesantă în acest sens relația cu capitalele europene Viena, Budapesta și București, sau cu alte zone ale continentului, dar și caracterul original al inovațiile creatorilor locali din diferite perioade istorice. Rezultatul nu este un amalgam lipsit de interes, ci un loc interesant, care a absorbit și asimilat diferite influențe venite în timp din mai multe direcții. Contrar unor așteptări, arhitectura din Banat este unitară, diversă și armonioasă. Baza acestei armonii o crează legile urbanistice strict respectate în decurs de trei secole, și capacitatea arhitecților de a-și acorda creația cu stilurile și construcțiile deja existente.

Studiile legate de spațiile verzi ale unor localități din vestul țării și de ecologia acestor așezări au fost necesare deoarece peisagistica a fost o știință mult neglijată în trecut. Activitatea de cercetare în acest domeniu este strâns legată de activitatea didactică din cadrul Secției Peisagistică a Universițății de Științe Agricole din Timișoara. Studiile de istorie urbană și de peisagistică pun în lumină problemele și calitățile spațiilor urbane ale așezărilor studiate, valorile artistice și istorice ale trecutului, tradiția locală, dar și posibilitățile de remodelare ale acestor spații, cât și adaptarea lor la standardele ecologice actuale. Toate aceste demersuri au ca scop găsirea unor direcții corecte pentru viitoarele proiecte de arhitectură, urbanism, peisagistică și restaurare, care trebuie să aibă în vedere respectarea unor valori culturale locale.

CERCETĂRI ÎN DOMENIUL ISTORIEI URBANE LEGATE DE ZONA BANATULUI

Înaintea începerii activității mele în domeniul istoriei urbane, au existat doar câteva scrieri legate de arhitectura din Banat. Trebuie să amintim în acest sens lucrarea nepublicată a arhitectului Gheorghe Bleyer, aflată sub formă de manuscris la Muzeul Banatului din Timișoara, și cărțile publicate de domnul arhitect Mihai Opriș. Prima carte a domnului Opriș publicată în anii 1980 este intitulată „Timișoara - Mică monografie urbanistică”. Mai recent domnul Opriș a mai publicat cărțile „ Timișoara - Monografie Urbanistică”, și „Arhitectura istorică din Timișoara”. Ultima lucrare prezintă sute de clădiri istorice din oraș, prin poze superbe realizate de arhitect Mihai Botescu, însoțite de comentariile domnului Opriș prin care expune datele găsite în arhive referitoare la fiecare clădire. Mai recent a apărut și o carte a doamnei Raluca Vârtaciu Medeleț despre arta barocă din Banat, carte ce cuprinde și un capitol dedicat arhitecturii. Din păcate înaintea apariției cărților mele nu a existat aproape nicio tentativă de înțelegere și interpretare a fenomenului arhitectural din Timișoara, Arad și alte localități din zonă. Am folosit în cadrul lucrărilor mele toate datele existente în lucrările amintite mai sus, am beneciat de anumite date din arhiva domnului ziarist Szekernyés János, am căutat date în toate arhivele existe în zona studiată, am contactat persoane care au deținut informații legate de clădiri sau arhitecți, am efectuat mulți ani muncă de teren. Pe baza tuturor acestor informații am interpretat și descris arhitectura locală, căutând să înțeleg relația ei cu arhitectura din capitalele Europei Centrale, contribuția interesantă a creatorilor locali, valențele culturale și în general relația arhitecturii cu cultura și arta în ansamblul ei. În cadrul acestor studii am descris aspecte legate de stiluri, tipurile de locuire, și evoluția urbanistică a așezărilor. În ultimii cinci ani mi-am concentrat atenția asupra identității și creației arhitecților care au proiectat casele din așezările regiunii. Rezultatul acestei cercetări care a durat cinci ani, și a fost inițiată de Academia Română Filiala Timișoara, este un dicționar al arhitecților din Banat. Prin rezultatele obținute și prin publicațiile apărute, am reușit să adaug câteva lucrări importante istoriei locale a arhitecturii, a cărei înțelegere a devenit în prezent mult mai facilă decât în trecut datorită activității mele. Putem spune că până recent datele referitoare la arhitectura regiunii au fost doar în mică masură adunate la un loc, sistematizate sau interpretate. Prin toată această activitate am ajuns la concluzii neașteptate legate de evoluția fenomenului arhitectural și urbanistic. Am adus la lumină creația unor arhitecți importanți ai zonei, care din păcate au fost total uitați de posteritate.

Am început cercetările având ca temă arhitectura istorică din zona Banatului în timpul studiilor universitare, prin scrierea unor lucrări legate de arhitectura istorică din orașele Timișoara și Arad, cât și despre evoluția urbanistică a celor două localități. Lucrările au fost realizate în cadrul unor discipline opționale predate de cadrele didactice din cadrul Catedrei de Istoria și Teoria Arhitecturii a Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. După obținerea acestor prime rezultate am scris o lucrarea de licență (proba teoretică din cadrul examenelor de finalizare a studiilor universitare) în care am utilizat datele deja adunate, și am continuat cercetarea cu alte probleme legate de arhitectura din zona Banatului. Lucrarea de treizeci de pagini a fost un studiu în care am identificat etapele de dezvoltare ale arhitecturii și urbanismului din zona Banatului. Această lucrare teoretică, după a ce a fost puțin modificată, a devenit primul capitol introductiv din cadrul tezei mele de doctorat intitulate ”Cultura Central Europenă reflectată în evoluția arhitecturală și urbanistică” studiu de caz ”Timișoara și Arad” - finalizată în anul 2007 sub îndrumarea Prof. dr. Arh. M. Caffe.

CĂRȚI ȘI STUDII CARE AU CA SUBIECT ISTORIA URBANĂ

”Cultura Central Europenă reflectată în evoluția arhitecturală și urbanistică” studiu de caz ”Timișoara și Arad”

Lucrarea este o ”istorie culturală” care are ca temă evoluția fenomenelor legate de arhitectură și urbanism în zona Banatului în perioada 1700 -1945. Studiul evoluției arhitecturale este corelată în carte cu evoluția arhitecturii europene în general și cu curentele și stilurile care se succed în cele două capitale ale Imperiului Habsburgic - Viena și Budapesta. Atât în arhitectură cât și în urbanism evoluția este complexă, deoarece arhitecții și meșterii din Banat nu urmăresc cu fidelitate doar uneori opțiunile stilistice din capitale. În paralel cu influențele occidentale se remarcă în timp și inovațiile locale ale constructorilor. Arhitectura cultă este cea care impune de obicei stilul marilor edificii din orașe, în timp ce meșterii creează o arhitectură vernaculară barocă, mai târziu eclectică, în sate și la periferiile orașelor.

În cadrul lucrării sunt prezentați și specialiștii din domeniul construcțiilor care au lucrat în perioada de timp studiată. Primii proiectanți ai zonei Banatului după 1700 au fost inginerii militari austrieci, care vor lucra pentru armata habsburgică și în secolul XIX, iar la o scară mult mai mică vor realiza proiecte de case, școli, biserici etc.. Puțin mai târziu apar meșterii constructori care lucrează independent, apoi arhitecții diplomați chemați pentru lucrări mai mari din Budapesta și Viena. În preajma anului 1900 se stabilesc la Timișoara și Arad primii arhitecți diplomați care se întorc de la studii efectuate la universitățile de arhitectură din Budapesta și Viena, sau în alte școli superioare din Germania sau Elveția.

În ceea ce privește comanditarii construcțiilor, în secolul al XVIII-lea nobilimea și funcționarii armatei habsburgice sunt beneficiarii clădirilor din Timișoara și Arad, dar în timp se afirmă economic, politic și cultural burghezia locală. Locuințele urbane din zona Banatului au păstrat timp de două secole cu fidelitate tipul de casă nobiliară vieneză, care are la bază structura unor palate italiene din timpul renașterii. Casele au front continu la stradă și curți interioare închise pe trei sau patru părți cu cursive la etaj. Doar perioada interbelică aduce schimbări ale tipurilor de locuire, care se apropie de gândirea funcționalistă. Ca amplasare pe teren casele vor fi izolate pe lot începând cu anii 1930.

Lucrarea tratează și evoluția stilurilor fațadelor în diferitele perioade: barocul austriac provincial târziu în anii 1700, eclectismul în anii 1800, în cadrul căruia domină neorenașterea și neobarocul, Art Nouveau-ul în perioada 1900, și modernismul cu elemente specifice locale după 1920. În realitate după 1920 apare în orașele din Banat o pluralitate de stiluri printre care putem aminti: modernismul pur, modernismul cu elemente tradiționale, (atice, balcoane, mici decorații etc.) cât și stilul neoromânesc. Prin lucrare se demonstrează că în toată perioada 1800-1945 alegerea stilurilor fațadelor este o problemă culturală complexă, influențată de proiectanți (arhitecți sau simpli meșteri constructori), de beneficiari și cultura lor, cât și de deciziile comisiilor din cadrul primăriilor din acea vreme. În evoluția lor continuă barocul și eclectismul dau naștere unor forme aproape vernaculare de arhitectură - numite uneori în literatură ”Baroc Țărănesc”. Arhitectura cultă se integrează în arhitectura vernaculară a zonei. În același timp Secessionul central european, cu diferitele ei variante aduce pe fațade inclusiv motive populare, la fel ca și stilul neoromânesc care ajunge în Banat după anul 1920.

În cadrul lucrării se arată că arhitectura oficială evoluează în timp de la arhitectura barocă austriacă de secol XVIII spre neorenaștere, neogotic, neobaroc, neoromânesc și modernism după 1920. Palatele de raport ale burgheziei devin după anul 1900 din ce în ce mai mari și mai variat decorate. Elemente ale stilului secession se îmbină în imaginea urbană generală cu elemente din stilurile epocilor anterioare, încă utilizate în multe cazuri. Decorațiile acestea de factură secession, moderne, tradiționale sau mixte, ating o mare complexitate în perioada anilor 1900-1918. Ele reușesc să reflecte ca și interioarele vremii starea de spirit și așteptările comanditarilor. Pentru burghezia din Banat, arhitectura cultă este una dintre principalele mijloace de integrare (sau reintegrare) în cultura europeană a momentului.

Anul 1700 corespunde aproximativ cuceririi austriece (desfăşurate între 1680 şi 1718 pe măsură ce imperialii ocupau oraşele stăpânite de turci). Anul 1945 reprezintă sfârşitul unei perioade de dezvoltare normală, pentru ca după această dată să asistăm la o dezvoltare planificată de o cu totul altă factură. Aceasta s-a materializat printr-o evoluţie total diferită de tot ce s-a realizat aici timp de două secole şi jumătate. În cadrul lucrării anumite etape de dezvoltare au fost tratate mai pe larg faţă de altele, deoarece au o importanţă mai mare din punct de vedere al clădirilor construite în acea perioadă, sau sunt mai importante din punct de vedere cultural în general. Pentru lucrarea de față a fost mai importantă studierea evoluţiei ideilor care au dominat diferitele perioade istorice. Din aceast motiv s-a recurs la exemplificări doar pentru a descrie fenomenul în cauză, nu pentru a face un inventar al clădirilor sau zonelor istorice din Timişoara sau Arad. Cu toate acestea marea majoritate a clădirilor importante din cele două oraşe sunt evidenţiate în cadrul lucrării datorită aportului lor la dezvoltarea arhitecturală sau urbanistică. Atunci când se face referire în lucrare la „Zona Banatului” aceasta se referă la teritorii aflate astăzi în România, dar sunt valabile de obicei pentru întregul Banat istoric şi pentru zonele apropiate din Ungaria. Oraşul Arad se află la limita Banatului, care se consideră că este delimitat geografic la nord de râul Mureş, şi astfel îl putem considera ca al doilea oraş al acestei zone ca dimensiune şi importanţă. Oricum nu trebuie pierdut din vedere că marea majoritate a concluziilor sunt valabile pentru o arie geografică mai largă din Europa Centrală.

Astfel, prin studiul oraşelor Timişoara şi Arad se pot trage concluzii legate de arhitectura urbană a unui teritoriu cuprins între Dunăre la vest şi sud şi munţii Carpaţi la est. Această regiune care cuprinde vestul României, estul Ungariei şi Banatul Sărbesc a avut o istorie unică în ceea ce priveşte evoluţia oraşelor de aici. Oraşele medievale au fost aproape total distruse de turci, sau demolate de austrieci după anul 1700, şi reconstruite după modelul Vienei. Influenţa era directă în anumite cazuri, în timp ce în altele Budapesta a jucat un rol de intermediar al modelului Vienez. Într-un mod paradoxal Viena a reuşit să influenţeze mai mult acest teritoriu decât pe cele din imediata ei apropiere aflate astăzi pe teritoriul Austriei, Ungariei sau Cehiei. Preluarea modelelor marii metropole s-a petrecut cu atât de multă fidelitate în regiunea dintre Dunăre şi Carpaţi, pentru că acest teritoriu şi-a pierdut total patrimoniul construit datorită ocupaţiei otomane, inclusive centrele istorice ale oraşelor. Acestea s-au reclădit treptat după 1700 sub stricta supraveghere a Imperiului, ceea ce s-a materializat prin planuri concrete de reconstrucţie în anumite situaţii pe de o parte, şi prin influenţă culturală spontană pe de altă parte. Rezultatul a fost o punere rapidă în practică în aceste oraşe a tuturor ideilor artistice şi urbanistice care se vehiculau în capitală. Lipsa unor centre istorice medievale, sau a unor tradiţii locale au făcut ca Imperiul să modeleze aceste aşezări urbane după “chipul şi asemănarea sa” fără nici un fel de impediment. Populaţia mixtă din punct de vedere etnic şi religios care trăia în aceste aşezări, formată din catolici, (colonişti germani şi maghiari), ortodocşi, (sârbi sau români), cât şi din evrei, nu avea o identitate şi o tradiţie urbană proprie pe care să o opună modelelor vieneze. Preluarea modelului occidental însemna în epocă o reintegrare în lumea culturii europene după un secol şi jumătate de ocupaţie otomană. Înafară de aceasta construcţiile militare austriece marcau în multe situaţii evoluţia oraşelor din zonă, mai ales în secolul al XVIII-lea.

Studiul a două oraşe apropiate, cu rădăcini culturale comune dar cu o evoluţie diferită în timp, a permis comparaţii între cele două aşezări, dar şi o imagine mai clară în legătură cu evoluţia oraşelor din întreaga regiune central europeană ce cuprinde Banatul şi Crişana. În acest scop au fost utile şi comparaţiile cu un al treilea oraş mare de provincie din apropiere, oraşul Szeged din Ungaria.

Evoluţia arhitecturală a oraşelor Timişoara şi Arad se structurează în cei două sute cincizeci de ani de dezvoltare în patru etape distincte ce sunt foarte uşor de identificat datorită stilurilor arhitecturale folosite în epocile respective. Tipurile de locuire şi stilurile faţadelor sunt o oglindă a perioadelor istorice în care au fost create. În general evoluţia a parcurs un drum lung de la modelele instituţionalizate spre spontan şi de la simplu spre divers, atât în ceea ce priveşte gândirea locuinţei, cât şi în cazul faţadelor. Nu întâmplător şi din punct de vedere urbanistic fiecare etapă şi-a avut propriul mod de gândire. De la relativa simplitate a oraşului baroc s-a ajuns în decurs de două secole la complexitatea oraşului modern.

Toate aspectele legate de problemele oraşului, de tipurile de locuire sau modalitatea decorării faţadelor sunt tratate în această lucrare ca nişte produse ale societăţii şi ale culturii epocii respective. Această legătură între arhitectură ca artă şi celelate elemente spirituale care compun societatea sunt uşor de urmărit până în 1945, dar nu ar mai fi posibil după această dată, când cea mai mare parte a construcţiilor devin produse industriale fără nici un fel de identitate culturală. Evoluţia celor două aşezări este caracteristică într-un sens foarte larg dezvoltării de pe întregul continent, iar într-un sens mai restrâns unei anumite arii geografice din centrul Europei. Există însă şi un specific al locului mai mult sau mai puţin pronunţat în diferite epoci. Acesta provine din reinterpretări ale modelelor iniţiale realizate de către meşterii locali sau de către arhitecţii care lucrează în cele două oraşe în decursul timpului. Distanţa dintre arhitectura cultă şi cea vernaculară creată de meşteri anonimi este foarte mică în anumite perioade, pentru ca în alte perioade să devină foarte pronunţată.

Evoluţia societăţii de la oraşul secolului al XVIII-lea asupra căruia autorităţile imperiale exercită un control foarte ferm pe toate planurile, până la societatea burgheză de secol XIX şi până la societatea de secol XX marcată de dezvoltarea industriei, se reflectă în gândirea caselor, a faţadelor şi în final a întregului oraş. Trecerea de la feudalism spre capitalism şi democratizarea treptată a aşezărilor Europei Centrale se reflectă în această evoluţie lentă dar continuă.

Tradiţionalismul caracterizează în general această regiune în toate perioadele ei de dezvoltare. Acest lucru este valabil atât pentru tipurile de apartamente cât şi pentru alegerea stilurilor folosite la decorarea faţadelor. Fenomenul este caracteristic pentru întreaga arie geografică, dar nu este o regulă general valabilă în toate timpurile şi în toate situaţiile.

Arhitectura şi urbanismul din Timişoara şi Arad din anii 1700-1945 sunt legate în mod organic atât de arhitectura central europeană în particular cât şi de cultura locală în general. Este importantă descrierea şi clarificarea firelor celor mai importante care leagă Timişoara şi Aradul de cultura Europei Centrale şi în acelaşi timp evidenţierea diferenţelor care există datorită interpretărilor şi reinterpretărilor locale ale ideilor şi curentelor din capitală. Cultura aceasta specifică este oarecum provincială dar în nici un caz nu poate fi considerată periferică sau lipsită de valoare. În loc să scadă din valoarea artistică a curentelor respective, reinterpretările au îmbogăţit temele majore folosite în epocile respective. Acest fenomen a devenit tot mai puternic odată cu democratizarea Imperiului în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, şi deosebit de viguros în perioada anilor 1900, ani de mare înflorire spirituală pentru capitala Austriei şi pentru oraşele influenţate de aceasta. Din perspectiva unui întreg secol care s-a scurs de atunci, arta şi cultura Europei Centrale par astăzi interesante, atractive, moderne şi pline de o prospeţime surprinzătoare. Pentru întreaga perioadă studiată, problemele oraşului, locuirea şi stilurile faţadelor sunt teme majore pentru viaţa societăţii de atunci, tratate cu o deosebită seriozitate în epocă. Odată cu democratizarea înceată dar continuă de după 1867, aceste sentimente şi preocupări coboară din sfera păturilor superioare ale societăţii austro-ungare spre pătura de mijloc care devine o înfocată susţinătoare a culturii, şi se consideră obligată să sprijine arta ca pe un fenomen reprezentativ pentru întreaga societate.

Astăzi, după un secol de când arhitectura a devenit un demers abstract şi raţional, perioadele mai vechi par fascinante datorită modului diferit în care tratau această artă. Lipsa funcţionalismului din gândirea clădirilor vechi pare mai puţin supărătoare astăzi decât în urmă cu câteva decenii, în schimb mulţi admiră aceste imobile pentru modul în care este abordată latura spirituală a locuirii. Reminiscenţele din vechea tradiţie nobiliară ce se pot descifra în concepţia acestor case, sunt atractive în multe cazuri. Tratarea distinctă a fiecărui spaţiu, fie el privat public sau semiprivat, gradarea acestora, grija pentru detalii, importanţa acordată funcţiei de reprezentare a clădirii fascinează. Nu poate fi negată eleganţa oraşelor central europene caracterizate prin sobrietate şi ordine, având o origine veche mediteraneană, dar şi o tradiţie proprie formată în timp.

Deşi modelele care au inspirat constructorii oraşelor Timişoara şi Arad au fost aceleaşi pentru ambele localităţi şi clădirile sunt de aceeaşi factură atât din punct de vedere al compoziţiei faţadelor cât şi din punct de vedere al împărţirii apartamentelor, totuşi oraşele mai sus amintite au fiecare propria atmosferă caracteristică, ceea ce este adevărat şi pentru celelalte oraşe din zonă. Aceasta se datorează evoluţiei urbanistice specifice pentru fiecare oraş în parte. Străzile regulate şi drepte sau neregulate, mai late sau mai înguste, prezenţa sau absenţa vegetaţiei şi a statuilor, unitatea sau diversitatea fronturilor construite, înălţimea clădirilor, toate dau împreună caracterul străzilor de astăzi din oraşele Europei Centrale. Rezultă de aici faptul că spaţiul urban central european este unitar în general în ceea ce priveşte concepţia, dar şi divers. Relaţia dintre centru şi periferie este una dintre elementele cheie care determină caracterul străzilor. De la început în centrele acestor oraşe au predominat construcţiile cu etaj, în timp ce în zonele exterioare ale oraşelor existau case cu un singur nivel. Există zone unitare constituite într-o perioadă scurtă de timp şi zone ce s-au format într-un timp mai îndelungat şi se caracterizează prin diversitate datorită stilurilor ce s-au succedat. Toate străzile oraşelor din această regiune constituite înainte de 1920 au străzi tip coridor cu fronturi continue ale faţadelor. (Înafara cetăţii la Timişoara au existat şi case izolate pe lot în secolul al XVIII-lea). Criticat începând cu perioada modernismului, acest model urban al străzii coridor este apreciat astăzi de către mulţi urbanişti europeni şi nord americani care îl propun ca pe un posibil model de urmat.

Etapele succesive de dezvoltare au preluat în decursul celor două sute cincizeci de ani câte ceva din perioadele anterioare, ceea ce a condus la o unitate a patrimoniului construit central european. Modelul iniţial de apartament promovat de austrieci a fost păstrat cu mici modificări timp de două sute de ani. El era potrivit pentru un anumit mod de viaţă urbană caracteristică pentru Imperiu. Produs cultural el însuşi, locuinţa urbană central europeană a modelat societatea timp de secole, practic până în prezent datorită existenţei vechilor clădiri. În cazul faţadelor se poate spune că elemente ale barocului au fost folosite şi după anul 1800, iar eclectismul de secol XIX a devenit parte a unei culturi locale care şi-a făcut simţită prezenţa până după cel de al doilea război mondial. Această evoluţie păstrătoare de tradiţii şi-a atins apogeul în perioada anilor 1900 prin acea explozie de creativitate pe care îl reprezintă secessionul. Preocupările artistice, bogăţia motivelor utilizate, interesul pentru aspectul oraşelor, generozitatea cu care se alocau sume mari de bani pentru înfrumuseţarea clădirilor au atins în epocă un nivel fără precedent şi neegalat până astăzi. Faţadele clădirilor secession, şi-au avut originea în revoluţia culturală a Vienei din acei ani. Bogăţia ideilor din capitala Imperiului a revoluţionat radical arta şi ştiinţa europeană şi universală.

Deşi în multe oraşe central europene centrele istorice, sau anumite zone din cuprinsul lor sunt declarate monumente sau chiar parte a patrimoniului construit universal, cum este şi cazul centrului istoric din oraşul Szeged din Ungaria, în mod paradoxal clădirile vechi din Timişoara şi Arad atrag astăzi atenţia unora mai mult ca valori materiale decât ca valori culturale. Ele îşi datorează existenţa faptului că au fost atât de bine construite încât au rezistat timpului fără să fie reabilitate timp de zeci de ani, şi multe dintre ele sunt încă şi astăzi într-o stare acceptabilă. Unitatea culturală a oraşelor central europene şi valorile lor deosebite ar trebui redescoperite astăzi în folosul celor ce locuiesc în ele şi al celor ce le vizitează. Din fericire pierde teren astăzi tot mai mult ideea că preocuparea pentru trecut este în detrimentul unei dezvoltări raţionale şi eficiente în prezent. Patrimoniul construit nu poate fi sacrificat din motive economice sau pentru a crea loc unor dotări moderne în centrele oraşelor. Interesul pentru trecut nu este o activitate retrogradă ci o atitudine modernă şi raţională.

Lucrarea s-a ocupat de clădiri şi ansambluri construite cu o vechime ce variază între şaizeci şi trei sute de ani. Timpul a dat acestor zone istorice o patină atrăgătoare, iar distanţa mare de timp ne poate ajuta să vedem mai clar evoluţia fenomenelor din trecut. Nici una dintre aceste clădiri izolate, ansambluri, sau spaţii urbane nu mai aparţine unui trecut apropiat pe care ar avea rost să-l criticăm, ci aparţin trecutului nostru istoric cu toate calităţile şi defectele lor estetice sau funcţionale. Dincolo de valorile lor incontestabile ele merită respectul nostru pentru vechimea lor şi pentru idealurile culturale ale căror purtătoare mai sunt aceste clădiri şi astăzi.

Cartea argumentează aceste fapte cu teorii artistice, descrieri și citate din autori consacrați ai teoriei arhitecturii și ai esteticii. Evoluția arhitecturală este corelată în carte cu evoluția economică și culturală a societății, cât și cu structura populației din punct de vedere al grupurilor etnice, al meseriilor practicate etc. În timp stilurile, opțiunile oamenilor, raportarea la fenomenele culturale se modifică și evoluează.

Lucrarea urmărește de asemenea evoluția urbanistică a orașelor Timișoara și Arad, profund diferite una de cealaltă, și evoluția diferitelor tipuri de spații urbane specifice.

Cartea a fost încheiată cu următoarea postfață:

Deşi nu putem nega caracterul pragmatic al meseriei de arhitect şi faptul că arhitectura nu se poate exprima decât prin forme şi imagini, totuşi este evident că teoria arhitecturii este astăzi mai importantă ca oricând pentru a înţelege partea artistică şi intelectuală a acestei profesii. Într-un moment când nu mai există un stil dominant în arhitectură, ci doar nesfârşite căutări pentru găsirea unor forme care să fie purtătoare ale unui mesaj artistic, este important să înţelegem modul în care s-a constituit patrimoniul construit al epocilor trecute. Astăzi când datorită evoluţiei tehnologiei dispunem în toate domeniile de informaţii mult mai multe decât oricând în istorie până acum, este important să folosim aceste date în folosul nostru. Am încercat în prezenta lucrare să fiu obiectiv în legătură cu toate epocile, stilurile şi curentele artistice studiate, pentru a ajunge la o imagine cât mai realistă şi clară. Distanţa în timp ne ajută să putem diferenţia valorile adevărate de cele aparente, şi curentele de moment neimportante de stilurile majore care au marcat evoluţia societăţii. Nu am căutat să realizez o analiză exhaustivă din punct de vedere urbanistic sau arhitectural a tot ce s-a construit în Timişoara sau Arad în ultimele trei secole, deoarece scopul lucrării nu este realizarea unei monografii ci analizarea ideilor care au marcat evoluţia celor două oraşe în timp, şi modul inedit în care s-au succedat ele. Este cel puţin surprinzător cât de puţină atenţie au acordat arhitecţii şi urbaniştii oraşelor de „provincie” din Europa Centrală în ultimele decenii, deși mulți dintre ei au trăit în aceste aşezări. Practic cu excepţia arhitectului timişorean Gheorghe Bleyer şi a arhitectului Mihai Opriş aproape nimeni din breaslă nu s-a preocupat de patrimoniul construit şi de spaţiile urbane ale Timişoarei, iar în cazul Aradului s-au publicat doar câteva articole. Din fericire au existat câţiva istorici ai artei şi alţi oameni de cultură care au fost atraşi din când în când de un loc aparte sau de câte o clădire din oraşul lor. Cred că este important să punem întrebări şi să încercăm să găsim răspunsuri într-o lume în care clădirile utilitar-comerciale fără nici o valoare artistică reprezintă astăzi imensa majoritate a construcțiilor nou realizate. Acest lucru nu ar trebui să reprezinte o problemă în sine. Au existat arhitecţi ca Adolf Loos care în urmă cu un secol priveau arhitectura ca pe un meşteşug nu ca pe o artă, şi subliniau latura pur funcţională a clădirilor obişnuite. Poate tocmai din această cauză ar trebui să găsim soluţii reale pentru păstrarea patrimoniului construit din oraşele noastre. Zonele istorice poartă garanţia unor valori artistice certe şi a unei tradiţii de trei secole.

Este rolul teoriei arhitecturii să descifreze relaţia complexă care există în diferite situaţii între creator, comanditar şi utilizator, relaţie ce determină în final felul în care se constituie clădirea la o scară mai mică şi oraşul în întregimea ei la o scară mai mare. Pentru noi centrele şi zonele istorice sunt în cadrul oraşului de astăzi insule de arhitectură cu mesaj cultural, cu tradiţie şi caracter, aflate într-o contradicţie brutală cu masa clădirilor din cartierele rezultate în urma planificării din perioada 1945-1990, sau cu zonele adesea haotice şi lipsite de personalitate constituite după 1990. Din fericire clădirile vechi rezistă încă în multe locuri prin simpla lor valoare materială, chiar şi acolo unde regulamentele nu le protejează deloc. Încă nu este rentabilă la periferie demolarea unei clădiri cu etaj veche de o sută de ani pentru a construi alta nouă, iar zonele centrale sunt oarecum protejate prin regulamentele existente. Totuşi perspectivele unor lucrări de reabilitare pe scară largă nu se întrevăd încă nici măcar pentru zonele centrale.

Nu cred că ar trebui să căutăm contradicţii între arhitectura modernă şi cea tradiţională, din contră ar trebui să găsim punctele comune esenţiale valabile în toate timpurile şi în toate împrejurările. Zonele istorice nu sunt o piedică în calea arhitecturii moderne, dimpotrivă pot constitui o sursă imensă de idei, teme şi motive ce pot aduce legitimitate, caracter şi valoare creaţiilor de astăzi.

Am dorit să demonstrez caracterul central european tipic al oraşelor istorice Timişoara şi Arad, apărute iniţial în urma reconstrucţiei realizate de Habsburgi la începutul secolului al XVIII. Voinţa imperială a fost succedată şi înlocuită în timp de iniţiativa burgheziei locale, pătură socială ce şi-a propus în special începând din secolul al XIX-lea, odată cu dezvoltarea economică să „recupereze” pierderile materiale şi culturale datorate ocupaţiei otomane şi să readucă în această parte a lumii o spiritualitate tipic europeană bazată pe ordine, logică şi nu în ultimul rând admiraţie pentru artă. Dacă ne întrebăm ce este de fapt tradiţia central europeană, ajungem la concluzia că este un fenomen complex care nu poate fi înţeles doar privind tipicele şiruri de faţade neorenascentiste şi neobaroce ale oraşelor noastre. Ele reprezintă interfaţa, fundalul pe care s-a desfăşurat viaţa societăţii care exista aici cândva. Oricum cultura central europeană a fost un fenomen viu care a evoluat în timp odată cu societatea, şi care îşi modela decorul în funcţie de preferinţele sale. Oraşul auster baroc al secolului al XVIII-lea dominat de fortificaţii, oraşul eclectic de secol XIX al burgheziei, asamblurile secession cu bogăţia lor de forme şi idei, modernismul moderat din perioada anilor 1930 - 1940 sunt toate faţete ale evoluţiei acestei culturi. Fiecare etapă istorică şi-a avut corespondentul în literatură, muzică etc. Ar fi totuşi o eroare să credem că Timişoara sau Aradul reprezintă doar copii la scară mai mică a Vienei sau Budapestei de secol XIX. Deşi preluarea modelelor urbanistice şi a stilurilor este un fapt evident, există particularităţi locale care în decursul timpului au devenit din ce în ce mai evidente. Am putea spune că după a doua jumătate a secolului al XIX-lea oraşele Timişoara şi Arad, de altfel ca toate oraşele din regiune au dobândit caracteristici proprii. Un pas foarte important în acest sens a reprezentat secessionul care la Timişoara a primit un caracter aparte eclectic, diferit de secessionul din orice altă localitate. La fel şi modernismul din perioada interbelică din Timişoara şi Arad prezintă caracteristici speciale datorate unor influenţe eclectice. Am putea spune că folosirea unor motive din limbajul neobaroc şi neorenascentist a devenit o tradiţie importantă a locului. În timp ce neorenaşterea şi neobarocul pătrund în limbajul curent al arhitecturii vernaculare, arhitectura cultă din primii ai secolului XX încearcă să ridice la rang de artă pură motivele populare ale secessionului maghiar, şi mai târziu pe cele ale stilului neoromânesc ce apare după 1918 sub influenţa arhitecturii din Vechiul Regat. La Timişoara în 1900 reconstrucţia oraşului după demolarea zidurilor cetăţii a corespuns întâmplător cu un moment de maximă înflorire culturală la Viena, ce a dat umanităţii valori greu de egalat în toate domeniile. Iradierea culturală a capitalei austriece s-a cristalizat la Timişoara prin ansambluri urbane de o mare valoare artistică.

Casa urbană central europeană, rezultată iniţial prin copierea unor palate renascentiste italiene, şi răspândită prin intermediul Vienei a impus în oraşe ca Timişoara şi Arad timp de două secole un anumit mod de locuire prin dispunerea specifică a încăperilor, prin orientarea acestora, prin gradarea spaţiilor comune private şi semiprivate ale casei.

În ceea ce priveşte soluţiile urbanistice am putea spune că Aradul şi-a urmat cursul dezvoltării fireşti începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, în timp ce Timişoara în preajma anilor 1900 devine un real câmp de experimentări pentru idei urbanistice moderne ale vremii. Caracterul de astăzi al celor două oraşe, dealtfel uşor de descifrat pentru oricine, este tributar în fiecare caz evoluţiei specifice a aşezării respective.

Spaţiul central european a fost în decursul timpului un spaţiu multicultural bazat pe convieţuirea paşnică a mai multor etnii şi confesiuni. În acest context arhitectura, alături de alţi factori culturali şi sociali, reprezenta una dintre numeroasele elemente unificatoare ale Imperiului până în 1918, pentru ca după acest moment să apară influenţe venite din Vechiul Regat. Am putea spune că oraşele Timişoara şi Arad au asimilat cu uşurinţă în decursul timpului noile influenţe, dar că după 1900 apare tot mai pregnant voinţa de a adapta faţadele tradiţiei proprii. În mod paradoxal această tradiţie are ca origine eclectismul de secol XIX devenit un fel de artă vernaculară a locului.

Cartea se compune din patru capitole, care au fiecare un rol distinct în demonstrarea și exemplificarea problemelor abordate. Capitolul I este un scurt studiu de ansamblu a evoluției fenomenului arhitectural și urbanistic din zona Banatului între anii 1700-1945. Pentru fiecare etapă istorică sunt prezentate pe scurt stilurile arhitecturale caracteristice, tipurile de locuire și evoluția urbanistică. Capitolul II al lucrării este dedicat legăturii dintre arhitectură și societate, fiind studiat trinomul comanditar- proiectant- utilizator, pentru fiecare etapă. Este descrisă identitatea culturală a meșterilor constructori și a arhitecților pe de o parte, și a societății pe de altă parte. Societatea este reprezentată prin beneficiarii lucrărior și prin cei ce în final locuiesc în case. Se arată în acest capitol ce fel de societate în miniatură exista în spatele porților caselor de raport ale timpului, cu apartamente cu acces din casa scării sau din curtea comună interioară. Capitolul III este dedicat spațiilor urbane. Este explicată evoluția stilurilor fațadelor, în diferitele perioade istorice, și semnificația culturală a spațiului urban al orașelor din Banat. Spațiile urbane au trecut și ele printr-o evoluție spectaculoasă, în special orașul Timișoara. Capitolul IV este dedicat legăturilor culturale dintre evoluția arhitecturală și urbanistică și celelalte aspecte ale vieții culturale și sociale. Sunt descrise modelel cultrale preluate din vestul Imperiului, legătura cu diferitele curente din domeniul artelor vizuale, revoluțiile culturale care au avut loc la Viena după anul 1900.

Este evident că oraşele Timişoara şi Arad sunt oraşe de provincie reprezentative ale spaţiului cuprins la vest de Dunăre şi la est de Carpaţi, ce poartă toate caracteristicile aşezărilor central europene din această zonă a continentului. Modelele provin majoritar din Viena, capitală imperială la acea vreme şi în anumite cazuri din Budapesta. În acelaşi timp aceste oraşe au caracteristici proprii importante dobândite pe parcursul evoluţiei datorită soluţiilor urbanistice specifice adoptate în cazul fiecărei aşezări, şi datorită unor tradiţii proprii conturate în timp legate de decorarea faţadelor, evidente în special după 1900.

Pentru studiul a numeroase probleme discutate în această lucrare a fost necesară abordarea unor fenomene culturale, sociale sau artistice general valabile pentru o zonă mult mai mare a Europei Centrale decât imediata vecinătate a celor două oraşe analizate. În acest sens sunt importante comparaţiile cu oraşele capitală Budapesta şi Viena. A fost de asemenea necesară studierea mai detaliată a altor oraşe apropiate şi cu o istorie asemănătoare, cum este cazul oraşului Szeged aflat la o distanţă mică de ambele aşezări. În lumina acestora se poate constata că numeroase teme ale studiului de faţă sunt valabile pentru un număr mai mare de oraşe din aria geografică mai sus amintită.

Cartea a fost publicată până acum în aproximativ 500 de exemplare. Ea a fost finațată și achiziționată de următoarele instituții : Consiliul Județean Timișoara, Primăria Arad, Consiliul Județean Arad. În acest fel cartea a ajuns în foarte multe biblioteci și instituții de cultură școli și universități din Timișoara, Arad și București. Un număr de aproximativ o sută de exemplare au fost vândute în librării din Timișoara.

Volumul ”Istoria Banatului” - ”Studii privind particularitățile unei regiuni transfrontaliere - coordonator prof. Victor Neumann

Volumul care a apărut în anul 2015 la editura Academiei Române începe printr-un cuvânt înainte al Acad. Răzvan Theodorescu, și un studiu introductiv al Prof. Victor Neumann. Cei care au scris capitolele lucrării sunt istorici și istorici ai artelor, cu excepția arhitectului Gabriel Székely, care a scris capitolul dedicat arhitecturii urbane din zona Banatului - secolul al XVIII-lea și secolul al XIX-lea.

În introducerea cărții Prof. Victor Neumann scrie:

” Banatul este regiunea în care au avut loc câteva dintre cele mai fecunde interferențe între tradițiile românești și acelea europene, între limbile culturilor locale și ale acelora învecinate, între religiile orodoxă și romano-catolică. Este regiunea care a acceptat și, uneori, s-a mândrit cu relațiile creștino-iudaice și creștino-musulmane. Întâlnirea Balcanilor cu Europa Centrală este aici la ea acasă. Personal, am descifrat semnificațiile unei geografii inimitabile, diversă, deschisă spre lume, când și când capabilă să devină infrastructura unei fascinante istorii. Social, economic, politic, Banatul a fost spațiul experimentelor, al inițiativelor social-liberale, al aspitațiilor umaniste și al dorințelor de bunăstare materială. Uneori, locurile acestea au fost ale acelor indivizi și comunități ce au refuzat servituțiile regimurilor autoritare sau totalitare. Din aceste motive și pentru multe altele, Banatul își are particularitățile sale. Cunoașterea și invocarea realităților istorice este direct legată de proiectele de viitor. Orice perspectivă culturală avem, nu vom putea ignora observația potrivit căreia o societate are viitor atâta vreme cât are un trecut de la care se poate revendica”.

Atât profesorul R. Theodorescu cât și profesorul V. Neumann, vorbesc în prefațele scrise de ei despre valențele culturale multiple ale unui Banat aflat la răscrucea mai multor arii culturale. Ei evidențiază istoria bogată a regiunii, rezultatele remarcabile din trecut și șansele unui viitor în care Banatul să redevină un loc atractiv și bogat al Europei, un spațiu geografic și cultural valoros și divers.

Autorii diferitelor capitole din carte, în general profesori universitari, trăiesc în mai multe țări: România, Ungaria, Serbia. În acest fel descrierea Banatului Istoric se face din mai multe perspective, care toate converg într-o imagine unitară originală. Cuvântul cheie al autorilor și al volumului realizat este ”Interculturalismul”, adevărat fir roșu care străbate textele întregului volum. Aceasta este modalitatea în care prof. Victor Neumann a conceput și a structurat amplul studiu istoric. Fiecare dintre autorii de texte a dedicat mai mulți ani studiului câte unui aspect din evoluția istorică și culturală a regiunii. În final textele se completează reciproc și formează o unitate, care dorește să reproducă modul în care a evoluat Banatul Istoric ca spațiu cultural, social și politic. Textele volumului tratează probleme istorice și culturale care au ca subiect următoarele teme: iluminismul și politicile Habsburgilor, rolul administrației în colonizarea regiunii, strategiile politice ale Casei imperiale, Iosefinismul și reformele modernizatoare, relația dintre diferitele biserici, relația dintre stat și diferitele biserici, arhitectura orașelor din Banat, habitatul rural, particularitățile regionale ale artei baroce, atelierele de pictură, sistemul școlar sub influența Vienei, presa culturală de limba sârbă, mișcările revoluționare de la 1948 și semnificațiile lor, reforma religioasă iudaică și emanciparea politică a evreilor, autonomia regională vs. activism etnonațional, intelectualitatea română la mijlocul secolului al XIX-lea, trecerea de la centralismul habsburgic la Monarhia Austro-Ungară, învățământul în timpul Monarhiei Austro-Ungare, unirea unei părți a Banatului cu Serbia în 1918, unirea Banatului cu România, importanța Timișoarei ca oraș de referință al Banatului interbelic.

Capitolul referitor la orașele din Banat poartă titlul ”Arhitectura orașelor libere regești Timișoara și Arad”. În introducerea capitolului se arată că orașele Timișoara și Arad au fost alese ca obiecte de studiu, pentru că ele concentrează toate caracteristicile arhitecturii urbane din această regiune. Cele două orașe sunt parțial diferite, dar sunt și asemănătoare din multe puncte de vedere, și au concentrat cel mai mare efort creator din zona studiată timp de două secole. Descrierea spațiului construit este importantă ca fenomen cultural complex care face parte din cultura de ansamblu a Banatului. În același timp spațiul urban și spațiul construit în general reprezintă fundalul vieții sociale, care este atât de interesant descrisă în acest volum.

Studiul dedicat arhitecturii începe cu următorul text: ”Cuceririle spirituale și științifice s-au manifestat în Banat cu întârziere și în variante sensibil diferite în raport cu forma lor originară. Acest fapt s-a datorat contextului social și istoric distinct, poziției periferice în cadrul monarhiei, sau modului în care producția culturală europeană a fost înțeleasă și apropriată de locuitorii din Banat. În ceea ce privește arhitectura, de remarcat este faptul că aproape toate curentele ajunse în această regiune și-au păstrat caracteristicile esențiale, chiar și atunci când modelele originale au dispărut. Dezvoltarea urbanistică a așezărilor din Banat a avut un caracter planificat. Străzile și clădirile rămase din perioada ocupației otomane au fost, în mod sistematic, demolate și reconstruite pentru a înlesni circulația, pentru a da un nou aspect așezărilor, dar și din motive strategice. Spre deosebire de orașele din Banat, cele din Transilvania păstrează până astăzi amintirea epocii medievale.” (pag. 186)

Primul capitol se intitulează ”Arhitectura în Timișoara și Arad între anii 1700-1780.” În acest capitol sunt decrise spațiile urbane ale Timișoarei și Aradului din secolul al XVIII-lea. Cetatea Timișoarei, era destinată nevoilor armatei imperiale, dar locuită și de un număr mare de civili. Acest fapt determină complexitatea spațiului urban descris. Spre deosebire de spațiul urban din cetatea Timișoarei, Aradul se conturează într-un mod foarte diferit în secolul al XVIII-lea, în vecinătatea unei fortificații aflate într-un cot al Mureșului. Sunt descrise și comparate spațiile urbane studiate, valoarea lor urbanistică, caracterul lor, modul lor de folosință.

Al doilea capitol poartă titlul ”Fațade, decorații, monumente”. Este studiată imaginea urbană a orașelor Timișoara și Arad în secolul al XVIII-lea. Sunt analizate ca tipologie fațadele clădirilor obișnuite, cele apaținând clădirilor publice, ale cazarmelor și ale bisericilor. Un rol aparte în imaginea urbană au și statuile și monumentele de for public, destul de numeroase deja în epocă. Așa cum rezultă din studiu, fiecare au caracterul lor diferit, dar compun împreună imaginea urbană din acele timpuri. Sunt studiate și dimensiunile spațiilor urbane, și modul în care se percepeau perspectivele în capătul străzilor drepte din cetatea Timișoarei.

În următorul capitol ”Noul context al secolului al XIX-lea”, se studiază schimbările care apar în această perioadă, în comparație cu cea precedentă. Este precizat rolul burgheziei locale în reconstrucția orașelor, care începe să preia inițiativa pe plan local, și să-și impună valorile. Sunt studiate și limitele spațiului urban, foarte diferite ca morfologie în cazul celor două localități. Caracterul Timișoarei este dat de existența fortificațiilor din jurul cetății și a unor cartiere exterioare, izolate fizic, care se dezvoltă continuu. Sunt studiate străzile și piețele. Străzile de secol XIX sunt străzi coridor caracterizate prin frontul continuu al fațadelor perfect aliniate. Este studiată tipologia specifică a orașului de secol XIX, cu caracteristicele curți interioare spre care se deschid o mare parte a fațadelor. Este studiată de asemenea evoluția stilurilor fațadelor ”de la baroc și rococo la romantism”. Opțiunile stilistice trec printr-o lentă transformare în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Este citat arhitectul Gheorghe Bleyer, care constată că în secolul al XIX-lea arhitectura Timișoreană avea un caracter provincial, deși în oraș lucrau și arhitecți vienezi. Este remarcat caracterul unitar al zonelor istorice din epocă. Un alt capitol este dedicat influenței vieneze: ”Ringstrassenstil și noile programe de arhitectură”. Sunt studiate legăturile cu arhitectura din Viena, model și sursă de inspirație pentru arhitecții și meșterii constructori din epocă. Înfluența vieneză se face simțită în diferite moduri, în funcție de programul de arhitectură studiat și valoarea investiției. Sunt studiate principalele programe de arhitectură abordate în epocă. Un alt capitol studiază ”Arhitectura în anii 1900-1914”. Studiul arată că din punct de vedere urbanistic, schimbări se pot vedea mai mult în structura Timișoarei, și în mult mai mică măsură în structura Aradului. Sunt descrise schimbările care au loc în epocă, principalele programe de arhitectură care apar mai pregnant de aici înainte. Este descris în continuare rolul important jucat de stilul secession în schimbarea imaginii urbane, în special la Timișoara. Sunt descrise diferitele tipuri de decorații folosite în cadrul acestui stil, care în Banat se îmbină de multe ori cu elemente din repertoriul stilurilor tradiționale. Pentru cele două orașe, noile fațade decorate cu flori și ornamente geometrice înseamnă un nou mod de a împodobi fațadele, utilizând forme într-un mod liber. Decorațiile noi au semnificații culturale diverse, și sunt selectate în funcție de programul de arhitectură, sau de viziunea artistică a comanditarilor sau a proiectanților. Din acest moment străzile celor două orașe devin mult mai diverse și mai interesante datorită noului limbaj. Alături de motivele geometrice sau florale cunoscute ale stilului, pe fațadele noilor clădiri apar elemente decorative inspirate din folclor, din arhitectura populară, uneori din arhitectura medievală europeană.

În cadrul concluziilor este explicată trecerea de la un stil la altul, evoluția de la formele barocului provincial spre eclectismul de secol XIX. În jurul anului 1900 se impune cultura vizuală a secessionului, pentru ca după primul război mondial, în perioada interbelică să asistăm la existența paralelă a mai multor stiluri.

Apariția amplului studiu apărut în 2015 și coordonat de profesorul Victor Neumann a fost salutată de mediul academic din Timișoara, dar și din țară, considerându-se că umple un gol în ceeace privește studiile istorice și sociale legate de zona Banatului. Studiul lămurește anumite probleme istorice și culturale mai puțin cunoscute, dar prezintă și un model aparte de conviețuire a unor entități etnice și religioase diferite, care au locuit concomitent pe acest teritoriu marcat de confluențe, și care uneori s-au influențat reciproc. Arhitectura locului este cu siguranță una dintre acele domenii în care a existat o colaborare totală între toate grupurile etnice, religioase și sociale, modelele urbanistice și de arhitectură aplicate fiind destinate de autoritățile habsburgice să unifice spațiul stăpânit, și să-l facă propice pentru a fi exploatat din punct de vedere economic. Într-adevăr, din punct de vedere al arhitecturii nu există un Banat al românilor, al maghiarilor, al sârbilor sau al germanilor, al nobililor sau al burghezilor, există doar un singur spațiu socio-cultural unitar. Singura deosebire o reprezintă arhitectura zonei rurale, diferită oarecum de cea urbană, problemă expusă în carte printr-un studiu separat, scris de Profesor Arh. Teodor Octavian Gheorghiu. Se poate afirma că textele cărții descriu cu multe amănunte și detalii caracteristicile spațiului european ales, reușind să ajungă la conturarea aspectelor esențiale ale teritoriului în cauză. Cartea a apărut la Editura Academiei Române, în condiții grafice deosebite, fiind un obiect frumos și valoros în biblioteca tuturor celor interesați de cultura zonei studiate.

Capitolul dedicat arhitecturii întregește un mozaic compus din diverse subiecte istorice, care lămuresc câte o problemă legată de istoria regiunii. Arhitectura este abordată ca un fenomen artistic și cultural, dar și ca un fenomen social, cadrul al existenței în societate și oglindă a organizării acesteia. Colaborarea cu colectivul de autori ai cărții a fost un lucru firesc, deoarece înafară de domnul arhitect Mihai Opriș, sunt singurul care în ultimii douăzeci de ani a avut preocupări legate de evoluția arhitecturii în zona Banatului. Capitolul dedicat arhitecurii răspunde unor întrebări ridicate de celelalte capitole, și îi face pe cititori să înțeleagă mai bine societatea austro-ungară și valorile culturale în care credea.

”Enciclopedia Arhitecților din Banat 1700-1990” - studii și cercetări legate de etapele și stilurile arhitecturale reprezentative

Cartea este o lucrare care prezintă rezultatele unei cercetări care s-a desfășurat într-o perioadă de cinci ani. Scopul cărții este prezentarea activității acelor arhitecți și meșteri constructori, care în ultimele trei secole au realizat clădirile valoroase în zona studiată. Lucrarea umple un gol, deoarece până în prezent nu a existat niciun dicționar al arhitecților din regiunea mai sus amintită. Este important de menționat că până în prezent a fost studiată doar opera câtorva arhitecți din trecut care au trăit în Banat, și au fost uitate personalități care s-au bucurat cândva de foarte mult respect fiind considerați arhitecți foarte buni. Această uitare se datorează unor evenimente nefaste din trecut printre care ar trebui să amintim distrugerea aproape totală a arhivelor de proiecte din primării, războaiele mondiale, efectele unor măsuri luate de autorități în perioada comunistă, emigrarea unei părți a populației din Banat după anul 1945 etc. În acest context recuperarea memoriei și readucerea în conștiința colectivă a operei unor arhitecți din trecut pare astăzi o datorie.

Cercetarea s-a desfășurat în condiții destul de grele datorită lipsei arhivelor și a interesul scăzut din trecut pentru această temă. Datele s-au adunat cu multă dificultate prin folosirea puținelor materialelor rămase în arhive, dintre care multe private (ale unor persoane private, biserici etc), prin muncă de teren (căutarea plăcuțelor care marchează încă unele clădiri interbelice, studii în cimitire pentru găsirea mormintelor arhitecților, vizitarea, studierea și fotografierea imobilelor), prin contactarea unor persoane dintre care multe nu trăiesc astăzi în România, prin folosirea unor cărți, articole, texte, dintre care foarte multe în limbile maghiară și germană. Multe astfel de informații provin din cărți sau articole apărute în Austria sau Ungaria.

Studiul se adresează tuturor celor interesați de arhitectura istorică din zona Banatului, dar în mod special arhitecților, care au nevoie de informații legate de zonele istorice, atunci când proiectează clădiri în aceste cartiere. Cartea are și o contribuție legată de evoluția culturală generală a Banatului, și a modului în care s-a practicat meseria de arhitect în diferite perioade istorice.

Prima parte a cărții cuprinde capitole dedicate fiecărei etape istorice: perioada barocului (secolul al XVIII-lea), secolul al XIX-lea, momentul 1900, trei capitole dedicate diferitelor orientări din perioada interbelică și un capitol dedicat anilor 1945-1990. În cazul fiecărei etape este prezentat contextul istoric și social, cât și arhitecții sau meșterii constructori care s-au evidențiat prin activitatea lor. Partea a doua a cărții este un dicționar de arhitecți, în care sunt prezentate printr-un scurt articol viața, activitatea și opera fiecărei persoane. Diferitele localități sunt prezentate în capitole separate. De asemenea se prezintă în capitole separate arhitecții care au trăit în zona Banatului, cei care au lăsat opere în zona Banatului dar nu au trăit aici, cât și cei care s-au născut în această regiune, dar au trăit și au lucrat în altă parte.

Cartea descrie personalitățile care au contribuit la evoluția arhitecturii din Banat în ultimele secole, și demonstrează că regiunea a avut în trecut personalități remarcabile în acest domeniul, cât și faptul că arhitecți celebri, în special din Europa Centrală, au lăsat opere remarcabile în diferite localități, în special la Timișoara și la Arad.

Prima parte a cărții se intitulează ”Studii și cercetări legate de arhitectura din județele Timiș, Arad și Caraș - Severin în perioada 1700-1990”

Introducerea cărții este următoarea:

Cartea de față este rezultatul unor cercetări care au început în urmă cu aproape douăzeci de ani. Totuși, ideea că ar fi posibilă scrierea unei enciclopedii a arhitecților din Banat a apărut doar în urmă cu cinci ani. La prima vedere sarcina părea imposibilă, deoarece se știe că arhivele cu proiecte au dispărut aproape în totalitate pentru perioada de dinainte de anul 1920, și nici pentru perioada interbelică nu există surse complete de documentare. În aceste condiții scrierea enciclopediei a părut o încercare a cărei șanse de reușită nu puteau fi prea mari. Subiectul tentant m-a făcut totuși să continui cercetările, care în final au revelat surprinzător de multe date referitoare la arhitecții din zona Banatului (județele Arad, Timiș și Caraș Severin), pentru perioada de timp cuprinsă între cucerirea habsburgică și anul revoluției - 1989. Este vorba despre o perioadă de peste două sute cincizeci de ani, timp în care s-au conturat toate localitățile mai mici sau mai mari din această parte a țării. În timp a devenit clar că existau unele informații referitoare la clădirile vechi și la arhitecți, doar că aceste date erau împrăștiate haotic, și aproape nimeni nu a încercat vreodată să le adune la un loc. Din păcate studiile de teren și interviurile sunt foarte greu de realizat astăzi, pentru că nu mai sunt printre noi persoanele care cunoșteau istoria vechilor case. Cât despre urmașii celor care au cunoscut istoria caselor istorice, foarte mulți dintre ei nu mai trăiesc în țară, și nu a fost ușor să fie contactați în străinătate. Au existat totuși persoane în vârstă care au furnizat informații valoroase, și au trimis documente, cât și urmașii unor arhitecți, care au contribuit și ei la obținerea unor date. Există câteva persoane în orașele din zona studiată, care din pasiune, în decursul timpului au adunat documente și informații despre istoria orașelor, din interes pentru trecut, din curiozitate, sau din iubire pentru localitatea lor. Dorim să le mulțumim pe această cale pentru faptul că au pus la dispoziția cercetării noastre materialele pe care le au în arhiva proprie. În cazul Timișoarei de mare ajutor a fost datele primite de la domnul arhitect Mihai Opriș și de la domnul jurnalist Szekernyés János. Domnul Opriș și-a desfășurat cercetările în arhivele de stat din România, Ungaria și Austria, în timp ce domnul Szekernyés a studiat ziarele maghiare din perioada 1880-1920, în care a găsit informații de o mare valoare documentară. În cazul Aradul dorim să mulțumim domnilor jurnaliști Ujj János și Puskel Péter, în cazul Lugojului doamnei Agnes Schwertner, în cazul orașului Reșița domnului Dan Perianu. Cecetările de teren au avut și ele rolul rol în acest demers, deoarece pe unele clădiri din Timișoara mai există încă plăcuțele cu numele arhitecților Albert Krausz, Michael Wolf sau Károly Fenyves. S-au folosit și date care există în lexicoane vechi din perioada interbelică, sau din perioada anilor 1900.

De mare ajutor au fost datele stocate pe site-ul Wikipedia, articole redactate în limbile română, maghiară, germană și engleză de către diferite persoane din țările Europei Centrale. Este un mare noroc că la Viena, la Budapesta și în alte centre de cultură din această parte a lumii există instituții de cercetare a arhitecturii și un viu interes pentru trecut și pentru istoria orașelor. Împecabila documentare a unor specialiști din Austria și Ungaria a fost de mare ajutor în întocmirea materialelor, cât și faptul că despre arhitecții de renume din istoria Bucureștiului se cunosc destul de multe lucruri. Nu putem spune din păcate același lucru și despre arhitecții care au trăit la Timișoara, la Arad și în alte orașe din regiune. Amintirea multor proiectanți de mare valoare pur și simplu s-a șters cu timpul din memoria colectivă, ajungând să fie total uitați în cei șaizeci, o sută sau două sute de ani de când nu mai sunt printre noi. În această carte sunt reconstruite prin articole mai scurte sau mai lungi portretele unor arhitecți de foarte mare valoare, a căror clădiri sunt reprezentative pentru orașele unde au trăit și au muncit. În cazul unora dintre ei datele au trebuit reconstituite din trei, patru sau chiar șapte sau opt surse diferite, pentru a putea oferi un minim de informație coerentă referitoare la viața lor și în special la creația lor. Orașele din Banat au avut personalități mari în acest domeniu, păstrând desigur scara lucrurilor, pentru că nu ar fi putut să aibă carierele colegilor lor celebri din marile capitale europene. Ulterior din păcate foate mulți au fost uitați, dar datorită prezentei lucrări își vor reocupa poate locul meritat în conștiința societății de astăzi. Proiectanții sunt împărțiți în dicționar pe trei categorii- cel puțin pentru localitățile Timișoara și Arad: arhitecți care au trăit și au muncit în respectivele orașe, arhitecți care nu au trăit aici, dar care au realizat lucrări de referință în zona Banatului, și în sfârșit arhitecți care nu au trăit și nu au lucrat în regiune, dar care s-au născut într-una din orașele menționate. Istoria meseriei de arhitect este complexă, și academiile de arhitectură au apărut târziu în această parte a lumii. Formarea profesională era diferită față de cea care există în accepțiunea noastră de astăzi. Din această cauză foarte mulți arhitecți din timpurile mai vechi nu posedau diplome, așa cum i se pretinde astăzi cuiva care vrea să practice meseria. De fapt sarcina de a proiecta clădirea și cea de a o construi nu erau în trecut două meserii diferite ca astăzi. Exista o singură meserie, și un singur fel de specialiști, care știau să proiecteze și erau capabili să și construiască clădirile dorite de beneficiari. Situația în care cineva nu știa să proiecteze, doar să realizeze fizic construcția, se datora unei calificări mai modeste, iar situația în care cineva se ocupa numai cu proiectarea, era una privilegiată, accesibilă pentru foarte puține persoane, care au investit deosebit de mult în propria educație.

Studiul nostru începe cu cucerirea habsburgică din anul 1716, când vechea cetate a Timișoarei este cucerită de austrieci, iar în următorii ani demolată aproape în întregime și reconstruită. Este important de știut că austriecii au adus în Banat un aparat de stat sofisticat pentru acea vreme, care dădeau mare importanță reconstruirii Timișoarei, Aradului și a întregului Banat. Alături de alți numeroși funcționari, vin din Imperiu în acea perioadă de timp arhitecți, tehnicieni și ingineri calificați în construcția drumurilor, a fortificațiilor și a lucrărilor hidrografice. Pentru standardele acelor vremuri proiectanții din Banat din secolul al XVIII-lea sunt foarte bine calificați, cu sarcini și încadrări foarte clare din partea autorităților, care corespund de obicei unor studii absolvite. Se știe că în acest secol unii proiectanți plecau la cursuri de calificare și recalificare pe banii instituțiilor în cadrul cărora lucrau. Dacă la Timișoara existau școli de o categorie inferioară, pentru calificările superioare cursanții plecau la Viena, sau în alte centre din vestul imperiului. În această perioadă denumirile profesionale sunt foarte clare și riguroase. Tehnicieni în domeniul construcțiilor erau mulți, ingineri calificați mult mai puțini, iar titlul de arhitect din cât se știe l-a purtat doar o persoană în secolul al XVIII-lea în Banat, anume Alexander Steinlein. De aici rezultă că acest titlu era foarte greu de obținut, și trebuiau trecute mai multe nivele de calificare, până când în final candidatul putea să acceadă la acest titlu suprem în domeniul construcțiilor. Denumirea nu are nimic în comun cu clasificarea de astăzi a meseriilor. În secolul respectiv nu existau ingineri de structură, ci doar ingineri în domeniul construcțiilor, la modul generic, iar titlul de arhitect însemna o calificare superioară după obținerea titlului de inginer, nu o altă meserie ca astăzi. Nu trebuie uitat nici faptul că în paralel cu pretențiile și clasificările Statului Habsburgic persistau breslele, cu o veche tradiție, care aveau propriile reguli și mecanisme prin care formau noii membri. Meșterii grupați în bresle nu aveau diplome de stat sau militare, având doar o recunoaștere a abilităților lor din partea asociației profesionale. Ei sunt cei care realizau în epocă cea mai mare parte a clădirilor cerute de beneficiari. Este adevărat pe de altă parte că în Banatul secolului al XVIII-lea buna organizare a aparatului de stat și dorința acesteia de a controla un teritoriu de graniță considerat important strategic, a făcut ca foarte multe clădiri să fie proiectate sau chiar construite de angajații imperiali. Astfel aceștia proiectau ateliere, drumuri, poduri, biserici, fortificații și diverse tipuri de locuințe. Atunci când în secolul al XIX-lea interesul statului pentru Banat a scăzut, deoarece nu mai exista o amenințare militară directă, în consecință și aparatul de stat a fost redus proporțional. S-a constituit o societate burgheză obișnuită pentru acele vremuri, în care rolul constructorilor l-au reluat meșterii din bresle, așa cum era vechea tradiție. Se pare că militarii au început să angajeze și ei ocazional astfel de meșteri pentru extinderea, întreținerea sau proiectarea construcțiilor de apărare și a cazarmelor, pentru că volumul redus de muncă nu mai motiva un număr mare de angajați permanenți. În secolul al XIX-lea noțiunea de arhitect diplomat practic nu există în orașele de provincie din Imperiul Habsburgic. Schimbarea începe după anul 1880, când în universitățile din Viena, Praga, Budapesta, și în anumite școli militare încep să fie formați arhitecți cu diplome recunoscute de stat, care imediat vor începe să îndeplinească un rol bine determinat în societate. Dacă numărul acestor arhitecți diplomați este foarte mic inițial, el va crește constant în timp în următoarele decenii. Meseria de inginer constructor apare în cele mai multe țări începând cu anii 1920-1930, datorită noului material - betonul armat, a cărei folosire eficientă a făcut necesară apariția unei noi meserii. Există o imensă confuzie datorată faptului că pe toate diplomele eliberate de școlile de arhitectură din Austria și Ungaria apărea sintagma ”inginer constructor”. Cuvintele ”Inginer constructor” în limba maghiară înseamnă și astăzi ”arhitect”, în timp ce inginerii de structură poartă denumirea de ”staticieni” sau mai exact ”specialiști în statica construcțiilor”. Într-adevăr nu era nevoie de structuriști în perioada în care nu exista încă betonul armat. Cele două ramuri de bază ale facultăților de construcții din Imperiu erau secția de Construcția Clădirilor (Arhitectură) și secția Drumuri și Poduri. Aceste categorii se regăseau și în școala similară din București, înființată în primii ani ai secolului XX. Atunci când arhitecții încep să folosească primele sisteme compozite din metal și beton (de obicei șine de metal înglobate în beton) pentru stâpi, grinzi și planșee, ei cheamă în ajutor în primă instanță pe constructorii de poduri, care la acea vreme aveau deja o mare experiență în folosirea metalului în construcții. În lumina acestora, pentru secolul al XVIII-lea am folosit denumirile de tehnician, inginer și arhitect, așa cum erau folosite în epocă în actele oficiale. Pentru secolul al XIX-lea nu cunoaștem niciun proiectant cu diplomă, înainte de anul 1880. Din această cauză am folosit în cazul proiectanților din epocă sintagma de meșteri (membri ai breslei constructorilor), sau meșteri constructori, înafara de două persoane din Arad, despre care se face referire în acte cu titlul de arhitect. Pentru perioada de după 1880 am numit arhitecți doar persoanele cu diplome obținute în cadrul unor universități, pentru a-i putea deosebi de alte categorii de proiectanți, iar pe ceilalți i-am numit meșteri, meșteri constructori sau meșteri cu drept de semnătură din partea breslei profesionale. Pe lista asociației constructorilor din Arad din anii 1920, care se găsește la Arhivele Statului din localitate se pot distinge patru categorii de membri: arhitecți cu diplomă, meșteri constructori cărora asociația profesională le-a acordat drept de semnătură pentru toate tipurile de clădiri, meșteri constructori care au primit dreptul de a proiecta doar clădiri de importanță redusă, și meșteri constructori fără drept de proiectare. Se vede din acest document și din multe altele că meseria de proiectant se învăța de multe ori în cadrul breslei, lucrând pentru un patron cu experiență, chiar și la începutul secolului XX, iar numărul celor care studiau în universități era foarte redus. La Timișoara și la Arad în preajma anului 1900 trăiau doar câte cinci arhitecți diplomați în fiecare oraș. Pentru a păstra riguarea, am preferat să numim în această carte ”arhitecți„ doar persoanele care au absolvit o universitate. Trebuie precizat că au existat în diferite epoci și persoane fără diplomă care au proiectat clădiri semnificative în zona Banatului.

Lucrarea de față cuprinde două părți, o listă a arhitecților care au lucrat în zona Banatului de la începutul secolului al XVIII-lea până în 1990, și articole explicative pentru perioadele istorice principale, sau pentru stilurile arhitecturale definitorii.

Capitolul I este dedicat secolului al XVIII-lea. Este descrisă societatea locală marcată de războaie, epidemii, valuri de colonizări, dar și o dezvoltare economică continuă. Este descris modul în care erau proiectate clădirile momentului de către inginerii militari austrieci și de către meșterii constructori. Stilul arhitectural al perioadei este barocul.

Capitolul II este dedicat arhitecților și meșterilor constructori care au lucrat la Timișoara și la Arad în secolul al XIX-lea. Este descrisă evoluția societății, care va fi marcată în timp tot mai mult de burghezia locală care preia inițiativa de la administrația habsburgică. Trăiesc în Banat în epocă meștri constructori celebri care realizează clădiri de mari dimensiuni. Stilul dominant al epocii este eclectismul.

Capitolul III este dedicat arhitecților care au lucrat la Timișoara și la Arad în jurul anului 1900. Este vorba despre un grup de aproximativ zece arhitecți tineri, care se întorc de la studii din Viena, Budapesta sau din Germania. Ei proiectează în următorii zece ani palate de raport și clădiri publice care marchează până astăzi imaginea urbană a orașelor studiate. Stilul momentului este secessionul, care se împletește uneori cu elemente inspirate din stilurile tradiționale mai vechi.

Capitolul IV este dedicat descrierii celor trei orientări principale din perioada interbelică. Sunt prezentați arhitecții importanți care aveau fiecare preferințele lor stilistice. Gheorghe Bleyer, Albert Krauss și Silvestru Rafiroiu care preferau modernismul internațional, Victor Vlad care prefera stilul neoromânesc, Mathias Hubert care folosea decorații inspirate din arhitectura tradițională a Banatului, Michael Wolf care folosea modernismul, dar și elemente Art Deco, Fenyves Károly de asemenea apropiat de Art Deco care împodobea casele sale cu decorații de cărămidă roșie și basoreliefuri.

Capitolul V este dedicat creatorilor stilului neoromânesc în Banat. Este explicat modul în care a apărut acest stil la Timișoara și la Arad, parțial datorită promovării sale de către stat după 1920. Sunt prezentați arhitecții importanți care au lucrat în acest stil, printre care Victor Vlad, Adrian Suciu, Duiliu Marcu, Ion Trajanescu.

Capitolul VI este dedicat arhitecților moderniști din perioada interbelică: Gheorghe Bleyer, Albert Krauss, Silvestru Răfiroiu și Michael Wolf. Este prezentat modul în care ei au reușit să aducă în Banat formele cubiste ale modernismului internațional, într-un context cultural preponderent conservator.

Capitolul VII este dedicat perioadei 1945-1990. Este descrisă creația arhitecților tineri din perioada anilor 1960-1970, care au proiectat clădirile publice majore ale vremii. Sunt descrise dificultățile lor datorate sistemului economic socialist, și succesele lor cu adevărat remarcabile în condițiile date.

Partea a doua a lucrării este dicționarul arhitecților din Banat, care au lucrat aici în toată perioada de timp cuprinsă între anii 1700 și 1990.

Cartea se încheie cu următoarele concluzii

Materialul de față permite evidențirea unor aspecte noi legate de evoluția arhitecturii în zona Banatului, rezultatele fiind bazate pe cercetările efectuate. Studiul oferă o imagine asupra modului în care s-au succedat generațiile de meșteri constructori și proiectanți, civili sau militari, meșteri constructori școliți în atelierele maeștrilor mai în vârstă, sau arhitecți întorși acasă după ani de studii în diferite țări europene. Se poate observa cu ușurință că evoluția nu a fost liniară, și a fost mereu influențată de condițiile economice și sociale schimbătoare. În toată perioada de aproape trei secole a existat un număr de persoane calificate, care au proiectat și construit construcțiile civile și militare, necesare pentru societatea din epoca respectivă. Tehnologiile erau de obicei similare cu cele folosite în occident, cu eventuale decalaje de zece, douăzeci sau treizeci de ani. În general prin existența unor legături directe cu capitalele imperiului, Viena și Budapesta, și cu alte zone din nordul Italiei și Cehia, inovațiile occidentale ajungeau repede și în Banat. În perioada 1867-1918 Timișoara a devenit orașul unor realizări tehnologice deosebite legate de iluminatul public sau tramvaiul tras de cai, apoi electric. Mai trebuie amintit faptul că în toată perioada studiată, în cazul clădirilor publice majore, au fost invitați arhitecți renumiți din capitală (fie ea Viena, Budapesta, sau mai târziu București în funcție de epocă), care au lăsat în urmă clădiri valoroase. Aceștia erau chemați datorită prestigiului lor, sau pentru că erau specializați în anumite tipuri de construcții. De exemplu în perioada anilor 1900, în Monarhia Austro-Ungară existau arhitecți specializați pe diferite tipuri de clădiri publice : școli teoretice, școli de meserii, tribunale și pușcării, clădiri de bancă, biserici, clădiri de gări, clădiri industriale etc. Cariera și opera acestor proiectanți este descrisă în articolele destinate lor în cartea de față. Prezența specialiștilor veniți din capitală era cu siguranță o piedică în calea afirmării arhitecților locali. Un localnic cu o carieră impresionantă a fost arhitectul austriac venit în Banat cu administrația imperială din secolul al XVIII -lea, Alexander Steinlein, care pentru un număr de ani s-a aflat în vârful ierarhiei proiectanților din regiune. În calitatea sa de arhitect aflat în slujba Imperiului și a armatei imperiale a proiectat biserici, fortificații, cazărmi, și multe clădiri tip necesare pentru colonizarea sistematică a Banatului - biserici tip, case tip, depozite tip etc. În secolul al XIX-lea Antal Czigler la Arad, și Anton Schmitd la Timișoara sunt cei care proiectează clădiri majore. Czigler la Arad a proiectat biserica ortodoxă și școli, în timp ce Schmidt a proiectat cazărmi și case de raport. După anul 1900 arhitecți ca Székely László din Timișoara și Szántay Lajos din Arad fac ca prezența unor specialiști străini să fie aproape inutilă în orașul lor, și reușesc să proiecteze clădirile publice majore ale orașului în care trăiesc. Székely proiectează pe lângă foarte multe palate de raport și biserici, abatorul municipal, fabrici, ecluzele de pe râul Bega, clădiri de birouri, actuala clădire a primăriei (inițial școală profesională), Liceul Piarist, Clădirea Camerei de Comerț etc. Szántay la rândul său proiectează la Arad impunătoarea Casă de Cultură a orașului, Biserica Luterană, palate mari de raport, fabrici. Ar trebui să-l mai amintim pe Eduard Reiter, arhitectul preferat al episcopiei catolice din Timișoara care a proiectat în perioada anilor 1900 multe clădiri de școli și biserici la Timișoara și în alte localități din Banat. La Arad o activitate bogată a avut arhitectul Emil Tabakovics, care a proiectat case de raport, școli și Biserica Catolică a Minoriților de pe strada principală. În perioada interbelică arhitecții timișoreni Victor Vlad și Mathias Hubert sunt cei care reușesc să proiecteze clădiri publice, și într-o mai mică măsură Michael Wolf și Albert Krausz în perioada 1933-1940. În perioada dintre 1945-1990 au reușit să proiecteze clădiri publice majore în regiune arhitecții Hans Fackelmann, Gheorghe Gîrleanu, Miloș Constantin Cristea, Sorin Gavra, Gheorghe Vasile Oprișan, Francisc Mádi, Sabin Nicolae Dancu, Ivan Stern.

Au existat și celebrități care au lăsat clădiri proiectate de ei în zona Banatului. Probabil cel mai renumit arhitect care a lucrat la Timișoara, este marele urbanist teoreticean vienez Camillo Sitte, care a proiectat o biserică catolică în anii 1880 în cartierul cetate, și Lechner Ödön, creatorul stilului secession în Ungaria, care a proiectat primăria din Arad. Ar trebui să-l mai amintim pe Ernst Donath Gotthilf von Miskolcz, născut la Timișoara, care a proiectat doar o clădire de școală și orfelinat în orașul natal, dar care la Viena în anii 1900 era unul dintre cei mai cunoscuți arhitecți, cu nenumărate palate și clădiri publice construite în capitala imperiului. Donath a murit la Londra unde s-a refugiat în 1938 din calea Nazismului. O altă celebritate care a proiectat clădiri la Timișoara a fost arhitectul din Budapesta Alpár Ignác, care a proiectat la Timișoara clădirea Liceului C.D. Loga și Palatul Poștei. Ar trebui să-l mai amintim pe Carl Wilhelm Cristian von Doderer, vestit arhitect vienez, care în secolul al XIX -lea a proiectat Cazinoul din Herculane, iar în Regatul României Castelul Peleș. Banatul are un patrimoniu arhitectural bogat, cu care s-ar putea mândri, dacă starea fizică a clădirlor ar permite acest lucru, și dacă informațiile legate de aceste imobile ar fi difuzate.

Dacă punem la socoteală posibilitățile materiale ale Banatului, și că multe clădiri importante au fost proiectate de arhitecți care veneau din alte zone, rezultă că rămânea o cantitate limitată de proiecte interesante pentru arhitecții locali. Se observă că în fiecare epocă doar trei, patru sau cinci arhitecți mai talentați sau poate mai norocoși reușeau să proiecteze clădiri publice și clădiri de locuit de mari dimensiuni. Rezultatele acestor proiectanți au diferit mult în funcție de epoca în care au trăit și de alegerile comanditarilor lor.

În carte se găsește și rezumatul care poartă titlul:

Proiectanți și constructori care și-au pus amprenta asupra localităților din Banat prin numărul și calitatea lucrărilor realizate

În secolul al XVIII-lea activitatea de proiectare în Banat decurge într-un cadru foarte strict organizat. Cetățile fortificate, orașele și satele de coloniști sunt construite s-au reconstruite după planuri foarte precise, întocmite de arhitecții și inginerii aflați în slujba Imperiului Habsburgic. În acest context toate planurile sunt supervizate de autoritățile civile, dar și cele militare, care au datoria să urmărească toate proiectele propuse pentru dezvoltarea regiunii. În primele decenii coloniștii își construiesc casele pe parcelări realizate de autorități, în timp ce clădirile publice propuse beneficiază de un control și mai ferm din partea autorităților. Se supun autorizării atât planurile urbanistice noi, cât și planurile noilor clădiri. Se realizează proiecte tip, atât pentru locuințe cât și pentru alte tipuri de construcții: școli, spitale, biserici, hale pentru ateliere, grajduri, etc. În cazul locuințelor există mai multe tipuri de case tip propuse și autorizate în epocă: case pentru învățători, case pentru preoți, case pentru coloniștii agricultori, case pentru mineri, case pentru medici. Autoritățile folosesc toată experiența profesională a inginerilor din Austria și Cehia pentru reconstrucția Banatului, și fiind vorba despre o zonă strategică de graniță sunt mai atenți la diferitele detalii ca oriunde în Imperiu.

În acest context vine în Banat inginerul Steinlein Carl Alexander - în secolul al XVIII- lea, care după nu mult timp pleacă la studii la Viena în 1754 pentru doi ani, și obține calificarea supremă în domeniu- cea de arhitect. Calificarea implică studii superioare în domeniu din punct de vedere artistic, dar mai ales din punct de veder tehnic. Steinlein care își începe actrivitatea în cadrul armatei la 18 ani parcurge toate treptele carierei, pentru ca în final să preia postul de șef al serviciilor de construcții, funcție pe care o va păstra până la pensionare. A avut o activitate bogată ca proiectant. În ceea ce priveşte locuinţele, Steinlein a executat proiecte de case tip destinate funcţionarilor administraţiei, sau pentru subperceptori în zonele rurale. A proiectat o casă pentru chirurgi la Lugoj şi o casă de învăţător la Sânnicolaul-Mare precum şi case parohiale pentru numeroase sate din zonă. Se cunosc peste treizeci și cinci de planuri proiectate de el, care se găsesc astăzi la Arhivele Imperiale din Viena.

Proiecte: În anii 1768 și 1769 Steinlein a proiectat o clădire cu fațada bogat decorată în stil baroc, care ar fi trebuit să fie amplasată în Piața Libertății și să adăpostească Oficiul General al Vămilor. Construcția aceasta nu a fost realizată. Există și un plan al orașului desenat de el în anul 1758. C.A. Steinlein a proiectat biserica catolică Sf. Maria din cartierul Iosefin, în 1768. Construcția a fost realizată între 1774-1775. Planul îmbină elemente baroce și neoclasice, cu o profilatură puternică a pilaștrilor ce ritmează fațada, cât și turnul, completate cu volutele laterale ale turnului. Deasupra portalului se găsește un frumos decor baroc. Fațada a fost ultelior puțin modificată. Steinlein a proiectat pentru localitatea Steierdorf un cvartal pentru felceri, și unul asemănător pentru localitatea Lugoj în 1772. La Caransebeș, Reșița și Anina (Steierdorf) s-au executat câte un cvartal de locuințe muncitorești proiectate de el în 1770, ultimul fiind construit de meșterul Pelagrus. A realizat planurile fabricii de mătase de la Ciacova în 1768 și în 1765 un proiect pentru un turn de apă pentru Timișoara. La mijlocul secolului al XVIII-lea, Steinlein a realizat un plan valoros al orașului Timișoara împreună cu inginerul Carl Joseph Römmer, în care se văd deja multe case marcate în interiorul noii cetăți. Alte construcții civile din mediul rural proiectate de el sunt: clădirea vămii din Becei în 1763, Mehadia tot în 1763, Panciova, case pentru subperceptor la Birchiș și Tomașița, casă pentru cadre medicale la Lugoj și locuința pentru învățătorul din Sânnicolaul Mare. În 1763 și în 1766 proiectează un plan de biserică catolică tip pentru satul Dudești (Alt Beschenova) și unul pentru Biled, care este reluat după un an. De această dată semnează planul împreună cu Th. Kostka și cu I. Sax cu care colabora. În anul 1767 realizează un plan tip de biserică pentru satele Iecea, Grabăț, Cenad, Săcălaz, Neudorf, și Schöndorf.

Funcția ocupată și numărul mare de proiecte face ca Steinlein să fie fără îndoială cel mai important arhitect din zona Banatului în secolul al XVIII-lea. Activitatea sa a trecut dincolo de limitele impuse de funcția ocupată în biroul de proiectare imperial, și a avut ocazia în diferite situații să-și demonstreze talentul, în condițiile în care munca lui era foarte strict restricționată de legi, normative și regulamente militare și civile. Singura clădire a sa ce poate fi vizitată la Timișoara este biserica catolică Sf. Maria din cartierul Iosefin, parțial modificată ulterior în secolul al XVIII-lea.

Un alt arhitect remarcabil al momentului a fost Kostka Johann Theodor (1733-1807) – care de asemenea a lucrat în sec. al XVIII-lea la Timișoara. A fost un colaborator apropiat al arhitectului Steinlein. Ca arhitect Kostka a realizat planurile multor construcții civile și ecleziastice din Banat. A proiectat planuri de sistematizare pentru satele de coloniști, cât și diverse planuri pentru sistematizarea canalului Bega. În anul 1775 când C.A. Steinlein ajunge director al construcțiilor, Kostka este numit inginer șef (provinz Ingenieur), iar după retragerea lui Fremaut, în atelierul căruia a și lucrat, ocupă postul acestuia. La Lipova în 1767. J. Th. Kostka a proiectat un cvartal al moașelor (Hebammenquartier). În anul 1762 la Vârșeț a proiectat o fabrică de mătase, cât și case parohiale în diferite localități din Banat. A realizat și proiecte pentru case parohiale, cum este cel din Timișoara pentru cartierul Iosefin. În arhivele din Viena se găsește planul cu titlul ” Plan des 1. Kleinen Pfarrhofes und 2. des grosses Pfarrhofes aus dem ehemaligen Besitz des Jesuitenordens in der Josefstadt zu Temeswar, anno 1779”. Pe planșă sunt prezentate două construcții la dreapta și la stânga unui coridor boltit, cu pivnițe înalte boltite. A proiectat biserica catolică parohială Sf. Maria în stil baroc din cartierul Fabric la Timișoara, în anul 1763. Clădirea are un turn profilat pe fațadă, sprijinit de volute decorate cu urne. În 1767 proiectează o biserică catolică pentru satul Dudești (Alt Beschenova), care urmează schema unui plan tip.

În anul 1774 inginerul a finanțat din bani proprii și a proiectat turnul bisericii Sf. Ecaterina din Timișoara. A condus lucrările din ultima etapă a construirii Domului din Timișoara, după ce șantierul a fost închis pentru câțiva ani. A simplificat puțin proiectul inițial. A renunțat la statuia Sf. Gheorghe care ar fi trebuit să fie pe fațadă și la acroterele de pe flancuri.

Astfel ambii arhitecți amintiți, Steinlein și Kostka, au la Timișoara câte o biserica catolică proiectată de ei. În cazul acestora cunoaștem cu siguranță proiectantul, spre deosebire de cazul Domului Catolic din Timișoara, unde au lucrat mai mulți proiectanți în diferite perioade, și unde nu știm cu exactitate nici astăzi dacă implicarea lui Fischer von Erlach Josef Emmanuel (fiul renumitului Fischer von Erlach) este reală sau nu. Probabil că s-au realizat desene în atelierul din Viena condus de Fischer von Erlach junior. Numele Steinlein și Kostka ar trebui să fie mult mai cunoscute la Timișoara, deoarece până în prezenți înafară de câțiva cercetători aproape nimeni nu a acordat celor doi arhitecți importanța meritată.

În secolul al XIX-lea construcțiile majore din zona Banatului sunt proiectate de meșteri localnici și de câțiva arhitecți invitați pentru a realiza clădirile noi majore ale orașelor. Trebuie amintit în acest sens arhitectul Lechner Ödön, creatorul stilului Secession în Ungaria, care a proiectat primăria din Arad. Proiectul a fost modificat ulterior la cererea autorităților de către arhitectul arădean Pekár Ferenc, care a eliminat un etaj al clădirii cu turn central, decorată în stil renascentist flamand.

Un alt constructor de renume din Arad a fost în epocă Czigler Antal Gyula (1810 - Arad 1872). El a aparținut unei dinastii de constructori, fiind fiul meșterului constructor Czigler Antal (senior), care a lucrat timp de zeci de ani pentru familia conților Wenckheim la Gyula- Ungaria. Fiul lui Czigler Antal a fost arhitectul Czigler Győző care a fost profesor la Budapesta. Czigler Antal a studiat la Viena la Facultatea de Construcții a Academiei Militare și la Academia de Arte Frumoase. A realizat la Arad clădiri importante: Clădirea Liceului Ghiba Birta în anul 1880, Biserica Ortodoxă (Catedrala) între anii 1862-1865, și proiectul iniţial al Teatrului din Arad în anul 1871, probabil în colaborare cu fiul său arhitect. Astfel putem spune că familia Czigler a realizat în secolul al XIX clădiri importante, care sunt și astăzi reprezentative pentru Arad. Conform obiceiului din acea epocă clădirile erau decorate în stil eclectic, fiind preferate diferite variante ale stilului neorenascentist și neobaroc.

Dintre proiectanții din Arad trebuie să-l mai menționăm pe Heim Domokos, care a fost constructor şi primar al Aradului în secolul al XIX-lea. A construit Sinagoga Neologă din Arad între anii 1827-1834 și propria casă în strada Eminescu nr. 22 în anul 1830.

Dintre proiectanții din Timișoara trebuie amintit Anton Schmidt (1786 Makó -1863 Timișoara), care a fost constructor şi proiectant la Timișoara în sec. al XIX –lea. A lucrat la Aradul Nou ca ucenic al meșterul Franz Pumberger, unde a primit diploma de zidar din partea breslei din Arad în anul 1807.

În anul 1809 se stabilește la Timișoara unde primește diploma de membru al breslei locale a zidarilor, pietrarilor, dulgherilor și cioplitorilor și calitatea de cetățean al orașului în anul 1815. La Muzeul Banatului din Timișoara se păstrează o colecție a planșelor realizate de el, dar din păcate foarte puține dintre lucrările sale mai pot fi văzute astăzi. A participat de-a lungul anilor la foarte multe competiții și ofertări de proiecte, dintre care multe nu s-au realizat niciodată.

În anul 1809 proiectează biserica catolică de la Orțișoara, care a suferit multe transformări ulterioare. Între anii 1833-1838 a proiectat și construit casa Magistraților de la Pancevo (astăzi Serbia). Dintre lucrările sale dispărute trebuie amintite o clădire pentru tratamente balneare la Buziaș din anul 1834, un proiect de teatru nerealizat la Timișoara în 1835. Tot în 1835 a costruit o casă domnească la Herneacova, dispărută astăzi. A lucrat la biserica Sfântul Gheorghe de la Timișoara (demolată după 1900) și a construit un nou etaj peste clădirea seminarului care aparținea de biserică. Planșa este datată 1836, lucrările au terminate în 1841. Între 1837-1939 a realizat planuri pentru biserica evanghelică (luterană) de la Timișoara, care nu au fost folosite. A făcut lucrări și la clădirea vechii prefecturi din Timișoara. A construit numeroase clădiri pentru armată, printre care multe fortificații și cazarme. Cazarma inginerilor geniști care se afla pe locul aripii noi a Hotelului Timișoara a fost demolată în anul 1975. Pentru Franz Xaver Strohmayer, care era comerciant bogat de mărfuri coloniale, tribun și apoi senator în parlament, a proiectat casa cu numărul 1 pe strada 9 Mai colț cu Piața Libertății. Clădirea cu mai multe apartamente și trei etaje, terminată în anul 1842 se mai păstrează și astăzi și a fost recent restaurată.

În perioada anilor 1900 construcțiile iau un mare avânt în noul context politic și economic. Din anii 1990 se afirmă la Timișoara arhitectul Eduard Reiter – (d. 1908 Timișoara). A fost proiectantul Episcopiei Catolice din Timișoara, pentru care a proiectat numeroase biserici și alte construcții. A lucrat și ca antreprenor. În această calitate a realizat multe clădiri importante printre care clădirea Facultății de Chimie din Timișoara de pe str. Telbisz Károly, proiectată de Jakob Klein în 1891 și clădirea fostei Școli de Stat și Meserii din Piața Huniade nr. 3 în colaborare cu Karl Hart între anii 1898-1900. A lucrat și la lucrările de transformare a fabricii de bere. A proiectat multe clădiri importante: Complexul de şcoli din Cartierul Iosefin – Nôtre Dame, din care face parte și clădirea Liceului Colegiul Bănățean și biserica catolică ”Prea Sfânta Inimă a lui Isusu” pe Bd. General Dragalina nr. 4 în 1893, Biserica Catolică din Cartierul Mehala în Piața Avram Iancu în 1887, Biserica catolică din Vinga în anul 1890, Casa Capitlului de Cenad în anul 1902 - str. Matei Corvin nr. 2, Palatul de raport al Casei de Economii din Iosefin pe Bd. Regele Carol I. nr. 18 în anul 1898. A proiectat Spitalul CFR (fosta Casă Sectorială de Sănătate) în 1902 pe Splaiul Tudor Vladimirescu nr. 13. A reconstruit palatul Kossak din str. general Praporgescu nr. 2 în anul 1894. Cu Halmay Andor din Arad a proiectat biserica catolică din Pecica județul Arad în anul 1886.

Halmay Andor – a fost arhitect la Arad în a doau jumătate a secolului al XIX-lea și în perioada anilor 1900. A refăcut teatrul din Arad în 1882 după incendiu, a construit magazia baronului Andrényi Károly pe str. Unirii, nr. 7 în 1903 și Capela Kalvaria din Szeged. În colaborare cu arhitectul Reiter Eduard din Timișoara a proiectat Biserica catolică din Pecica. A mai proiectat clădirea Trezoreriei din Arad, Rectoratul Universității Aurel Vlaicu din Arad (lângă primărie). La Békéscsaba (Ungaria), a proiectat clădirea teatrului din localitate în anul 1879 și clădirea Muzeului Munkácsy în anul 1899.

Un alt colaborator al lui Reiter a fost Karl Hart – (1858 Pancevo -astăzi Serbia - 1920 Timișoara). A fost arhitect, antreprenor și constructor în perioada anilor 1900 la Timişoara. A absolvit în 1876 Liceul Real din Pancevo și Școala de Meserii Secția Construcții din Viena în 1880. În anul 1992 a obținut diploma de arhitect. A lucrat la început în atelierul arhitectului Eduard Reiter din Timișoara, întâi în calitate de desenator, mai târziu ca proiectant. Deschide o firmă proprie în anul 1892, după ce obține diploma de arhitect, dar va mai colabora cu Eduard Reiter pentru realizarea multor clădiri. A proiectat și construit multe case de raport, vile, școli, biserici. În 1901 a proiectat și construit propria casă de raport în Piața Mocioni nr. 4. În anul 1903 a proiectat Palatul Bejan din Lugoj, în anul 1897 Palatul Löwy Mór pe Bd. 3 August 1919 nr. 19 Timișoara, în 1900 ”Școala Populară Comunală Elementară” din cartierul Iosefin pe Bd. Regele Carol I nr. 17, în anul 1894 a proiectat casa Rudolf Menczer de pe Bd. 16 Decembrie nr. 27. A proiectat biserica catolică din Deta și sinagoga din cartierul Iosefin Bd. Iuliu Maniu nr. 55 în 1895. În calitate de constructor și antreprenor a construit Liceul Pedagogic (la acea vreme Școala Superioară de Stat de Fete), Fosta Școală de Stat de Meserii în colaborare cu arh. Eduard Reiter între anii 1998-1900 - Piața Huniade nr. 3, Palatul Apelor proiectat de Baumhorn Lipót pe malul râului Bega lângă podul Traian în perioada 1900-1901, Palatul Comunității Reformate de pe Bd. 16 Decembrie 1989 și Clădirea Spitalului de Copii.

Din cele menționate mai sus se vede cât de importantă a fost activitatea lui Reiter și a colaboratorilor săi Hart și Halmay în perioada anilor 1900 la Timișoara, la Arad și în alte localități din Banat. Mărimea și calitatea clădirilor proiectate și/sau construite de ei este impresionantă.

Tot în primii ani ai secolului se afirmă la Timișoara ca o personalitate aparte arhitectul

Martin Gemeinhardt . A obținut diploma de arhitect în anul 1902. A fost și scriitor de teatru și proză. Tatăl său a fost și el arhitect. După 1918 a trăit mai mult în Elveția unde a și murit. Fațadele lui Martin Gemeinhardt decorate într-un stil secession rafinat sunt unitare și expresive. În perioada anilor 1900 M. Gemeinhart a decorat casele sale într-un stil secession mai pur decât colegii săi de generație. A proiectat la Timișoara următoarele clădiri : Casa Romulus Nicolin - Casa cu păuni, str. Berthelot nr.4 în anul 1904 decorată în stil secession cu elemente zoomorfe și vegetale, Casa Johann Hartlauer din Piața Plevnei nr. 7 proiectată în anul 1904 decorată de asemenea cu elemente zoomorfe și vegetale, Palatul Martin Gemeinhart, str. Berthelot nr. 7 în anul 1908, Propriul hotel pe Bd. Gen. Dragalina nr. 23 în anul 1911, Casa de raport pe colțul străzilor Gh. Doja și Bălcescu, Casa de raport Ferenc Marschall, Splaiul T. Vladimirescu nr. 12, în anul 1903, Palatul de raport al Casei de Economii str. I. Ghica nr. 1 în anul 1906, Palatul Ancora - fostul Palat Kudelich în 1901 în Iosefin, transformări pentru Hotelul Corona în zona gării de nord - dispărut astăzi proiectat în 1911. Cercetător Ileana Pintilie Teleagă îi atribuie Palatul Jakab Csendes str. Eugeniu de Savoya nr. 22 proiectată în 1904, palatele din stânga Palatului cu Ancoră din Iosefin (Schmirer și Hanecker)- Splaiul Tudor Vladimirescu numerele 22, 23 și 24, și Palatul Albert Schott Bd. Iuliu Maniu nr. 47 proiectată în 1911. Clădirile lui Gemeinhart au o plasticitate aparte prin armonia formelor și folosirea unor basoreliefuri de mari dimensiuni, sau chiar statui adosate pereților care reprezintă forme umane sau zoomorfe. În cazul altor clădiri a folosit un stil geometric fără astfel de decorații.

O altă personalitate marcantă în aceeași perioadă la Timișoara a fost arhitectul Baumhorn Lipót (1860 Kisbér, Ungaria-1932 Budapesta). A fost arhitect la Budapesta la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. A obținut diploma în anul 1883 la facultatea Technische Hochschule -din Viena. Timp de zece ani a lucrat în atelierul arhitecților Pártos și Lechner din Budapesta. În anul 1888 câștigă concursul pentru sinagoga din orașul Esztergom din Ungaria. După 1894 lucrează independent și proiectează sau restaurează 24 de sinagogi, printre care se numără și cea din Brașov și cea din Szeged - Ungaria. A proiectat multe școli și clădiri publice. La Timișoara a proiectat Sinagoga din cartierul Fabric în anul 1897, clădirea Liceului Pedagogic, Clădirea Palatului Apelor în anul 1900, Palatul Comunităţii Evreieşti din Timișoara str. Ghe. Lazăr nr. 5 în 1905, Clădirea Rectoratului Politehnicii din Piața Victoriei (care a fost inițial clădirea Bursei Agricole din Banat) în 1910. Cercetările de teren arată că a proiectat și Palatul cu statuia Mercur din Piața Traian- construită 1908-1909, și Palatul István Nemes construită în 1902 pe Bd. 16 Decembrie 1989. Mărimea și calitatea lucrărilor realizate de Baumhorn îl recomandă ca unul dintre cei mai importanți arhitecți care au lucrat la Timișoara în toate timpurile. El a lucrat și în alte orașe din regiune, mai ales la Szeged (Ungaria), Subotica (astăzi Serbia) și Novi Sad (Serbia) unde a realizat de asemenea lucrări de mare valoare artistică. Baumhorn a lucrat foarte mult în diferite orașe din Banatul istoric. Rămâne de elucidat dacă arhitectul a și trăit la Timișoara, sau într-un alt oraș din zonă, sau a realizat proiectele doar în atelierul său din Budapesta. Numărul foarte mare de clădiri importante proiectate de el în regiune ne face să credem că poate a avut și la Timișoara un atelier de proiectare. Oricum se știe că a devenit membru de onoare al comunității evreiești din oraș, după ce a proiectat clădirea sinagogii din cartierul Fabric și palatul de raport al comunității (str. Mărăști colț cu str. Ghe. Lazăr).

Un important concurent al lui Székely László ca arhitect și antreprenor la Timișoara în primii ani ai secolului XX a fost Merbl Arnold (1876 Felsö-Iregh jud. Tolna Ungaria - 1950 Timișoara). A absolvit facultatea de arhitectură în anul 1898 la Budapesta.

A construit propria casă de raport pentru închiriere în Piața Revoluției în anul 1912 (autorizată în 1911), decorată în stil secession. A editat o revistă de artă Art Nouveau. A lucrat mult ca antreprenor și în această calitate a construit Palatul Weiss în Piața Revoluției, Palatul Lloyd (astăzi Rectoratul Politehnicii) inaugurată în 1912 și Liceul Piarist din Timișoara. În anul 1908 a construit propria vilă pe strada Virgil Madgiaru nr. 36. Astăzi casa este transformată. A proiectat propriul palat din Piața Victoriei din Timișoara și o școală pentru comunitatea evreiască în cartierul Iosefin în anul 1928, în colaborare cu arhitectul Jakob Klein. A proiectat un bloc pe str. Iancu Văcărescu nr. 21 în anul 1935. În perioada interbelică a proiectat la Timișoara numeroase vile și case familiale, multe în zona centrală a orașului. În anul 1934 vila nr. 8 pe str. Bolintineanu.

Klein Jakab (1855 Subotica -astăzi Serbia -1928). A fost arhitect la Timișoara în perioada anilor 1900. A studiat la facultățile de arhitectură din Viena și Budapesta.

A fost arhitect la Timișoara în perioada 1885-1928 și membru în comisia tehnică a primăriei. A fost profesor la Școala de Stat de Arte și Meserii, întâi la Cernăuți între anii 1878-1885, apoi la Timișoara, unde a avut și funcții de conducere. În 1920 a supervizat planurile Liceului Evreiesc din Timișoara, proiectat de arh. Neubauer. A colaborat pentru Școala de Fete (astăzi Liceul Pedagogic) cu arh. Baumhorn Lipót. A proiectat clădirea Muzeului de istorie și arheologie, astăzi Biblioteca Academiei în anul 1885. A proiectat între anii 1991-1993 clădirea Facultății de Chimie din centrul Timișoarei, care în acea vreme a fost școală elementară, școală de băieți și liceu comercial. Clădirea a fost executată de antreprenorul arhitect Eduard Reiter. A proiectat clădirea nr. 44 de pe str. Gheorghe Doja. A lucrat la reabilitarea Palatului Baroc din Piața Unirii Timișoara între anii 1885 - 1886. A adăugat clădirii elemente inspirate din Neorenașterea Franceză, inclusiv feroneriile cu grifoni de la colțuri. A proiectat o școală pentru comunitatea evreiască în cartierul Iosefin, împreună cu arhitectul Arnold Merbl în anul 1928. A publicat următoarele scrieri: Zeichnenkurs der Baukonstruktionslehre; Architektonische Formenlehre zum Studium der Renaissance Formen; Comparație între predarea din școlile de meserii din Austria și Ungaria; Decorațiile în stil Renascentist; Forme în arhitectură; Stilul industrial. Jakab Klein a fost om de cultură, autori al unor cărți de arhitectură, profesor, membru în comisia tehnică a primăriei și în consiliul de conducere al Comunității Evreiești din Timișoara, autor al unor clădiri publice reprezentative, restaurator al clădirii Muzeului de Artă (Palatul Baroc) din Piața Unirii. Cercetările nu au putut găsi unde a fost înmormântat, deoarece mormântul său nu se află în cimitirul evreiesc din Timișoara. Spre deosebire de mulți colegi de breaslă a avut mai multe preocupări intelectuale și nu a avut o antrepriză de construcții. Era un foarte bun teoretician și cunoscător al stilurilor istorice.

Între anii 1903-1914, după venirea sa la Timișoara, Székely László (1877 Salonta - 1934 Timișoara) a fost cel mai prolific arhitect din oraș, antreprenor și arhitect șef al orașului în perioada 1903 - 1914. Diploma de arhitect a obținut-o în 1900 la facultatea din Budapesta. Ulterior a fost la universitate asistentul arhitectului Czigler Győző, care era originar din Arad.

S-a mutat la Timișoara în 1903, unde devine și arhitect șef al orașului până la sfârșitul primului război mondial, dar avea și birou propriu de proiectare. În piața centrală a orașului (Piața Victoriei) care s-a conturat în perioada când a fost arhitect șef, a proiectat cinci clădiri de mari dimensiuni. Nici un alt arhitect nu a proiectat la Timișoara în acea perioadă un număr atât de mare de clădiri de mari dimensiuni. A abordat stiluri arhitecturale numeroase: secession, neoclasicism, diferite variante eclectice, neoromânesc dar și clădiri aproape lipsite de decorații, probabil sub influența modernismului. În numeroase cazuri îmbină elemente caracteristice secessionului cu decorații din vocabularul tradițional al eclectismului de secol XIX, sau din alte stiluri istorice. Era proprietarul mai multor palate de raport proiectate de el. A proiectat la Timișoara:

Complexul Piariştilor în 1908, biserica s-a construit în 1912, Palatul de raport al Primăriei din Piața Traian în 1911, Clădirea turbinelor de pe râul Bega proiectat în 1906- construit în 1909, fosta clădire a pompierilor voluntari din cartierul Iosefin în 1905 pe Bd. 16 Decembreie 1989, clădirea abatorului comunal în 1904 Bd. Eroilor de la Tisa nr. 24, clădirea Clubului Regatta din Parcul Rozelor în 1910, Palatul Neptun în 1910 și Palatul văduvei Szekely (mama arhitectului) în 1911, ambele pe Bd. 3 August, în Piața Victorie Palatul Lloyd în 1911, Palatul Dauerbach în 1911, Palatul Nuehausz în 1910, Palatul Hilt 1911, Palatul Szécsenyi 1911, Palatul Camerei de Comerț, Palatul Băncii de Credit în anul 1911 în Piața Libertății, Clădirea fabricii de ciorapi în 1908- pe str. Kogălniceanu, Casa minorității maghiare din Timișoare în 1929 pe Bd. Revoluției din 1989, Monumentul Fecioarei Maria- în Piața Maria în 1906, Parcul Poporului în anul 1910, noua fațada a clădirii Episcopiei Sârbești din Piața Unirii în anul 1905, Reamenajarea clădirii Casei de Economii din Piața Sf. Gheorghe în 1912, vila Darvas Gábor pe str. Diaconovici Loga nr. 50 în 1910, vila Margit, str. Beethoven nr. 5, Palatul Brück Salamon din Piața Unirii în 1910, Palatul Ferencz Emmer str. Mercy nr. 7 în 1906, Palatul László Kralik str. Ghe. Lazăr în 1912, Palatul Vértes Adolf în Piața Plevnei în 1909 colț cu str. gen. Berthelot, o vilă pentru fiicele sale pe Bd. Mihai Viteazul nr. 28 în 1908, casa muncitorilor pe str. doctor Liviu Gabor nr. 4 între anii 1924-1927, numeroase vile, remodelări de faţade ale unor clădiri din Piaţa Unirii etc. La Salonta a proiectat clădirea Primăriei și a Gimnaziului de Stat.

De la venirea sa în 1903 până în 1907, în foarte scurt timp Székely se afirmă la Timișoara ca un arhitect valoros, iar după această dată, până în 1914, va proiecta cea mai mare parte a noilor construcții de mari dimensiuni din oraș. Numărul acestora este impresionant, pentru că în acei ani orașul se afla în plină dezvoltare. În atelierul său de proiectare lucrau mai multe persoane, și este foarte probabil că proiectele de mari dimensiuni erau elaborate de o întreagă echipă de arhitecți, ingineri și tehnicieni conduși de el. Cel mai important colaborator al său a fost arhitectul Telkes Henrik. Acesta a lucrat după absolvirea studiilor timp de cinci ani la primăria din Timișoara, între anii 1905-1910, avându-l ca șef pe Székely László. Între anii 1910-1912 semnează planurile a numeroase clădiri de mari dimensiuni din Timișoara. Cariera fulminantă a tânărului Telkes, care își părăsește postul din primărie în 1910 este imposibil de explicat fără a lua în calcul colaborarea sa cu Székely. În mod interesant aproape toate proiectele lui Telkes sunt semnate în anii 1910 și 1912. Nu știm cum decurgea colaborarea între fostul angajat al primăriei și arhitectul șef, dacă lucrau în ateliere diferite sau poate împreună. Cert este că în cazul anumitor proiecte Székely a semnat proiectul iar Telkes a fost colaborator, cum a fost în cazul clădirilor industriale a stației de epurare și în cazul proiectului de clădiri sociale ”Șase case” inițiat de primăria orașului. În alte cazuri Telkes semnează proiecte pentru anumiți beneficiari care cu puțin timp în urmă l-au angajat pentru alte lucrări pe Székely. (Este vorba despre farmacistul Nägele și omul de afaceri Salomon Brück). Totul duce cu gândul la faptul că cei doi lucrau în colaborare, și în anii 1910-1912 au realizat imensa majoritate a proiectelor de clădiri publice și palate de raport construite la Timișoara.

Telkes Henrik (născut Rosenthal Henrik) (1881 Sînnicolaul Mare -1964 Timișoara)– a fost arhitect la Timișoara în perioada anilor 1900. A absolvit liceul la Timișoara și Facultatea de Arhitectură la Institutul Politehnic din Budapesta. După absolvirea studiilor a lucrat timp de cinci ani la primăria orașului Timișoara. După aceasta în anul 1910 a deschis un birou de proiectare propriu, unde într-un timp foarte scurt a proiectat un număr mare de palate de raport construite la Timișoara. În anul 1918 a fondat o fabrică de săpun, împreună cu alți membri din familia sa. Fabrica a funcționat până după al doilea război mondial. Începând din anii 1950 a lucrat în cadrul mai multor instituții de stat în calitate de proiectant, până la vârsta de optzeci de ani. În anul 1911 a proiectat casele gemene Csermák din str. Iuliu Maniu nr. 36 din Timișoara. În același an casa de raport Róna Miksa cu fațade pe două străzi : str. Romanilor nr. 2 și str. Ștefan cel Mare nr. 4. Tot în anul 1911 casa de raport Panits Katalin pe Bd. Regele Carol I nr. 19, care a rezultat în urma reconstrucției unui imobil existent. A proiectat Palatul Löffler din Piața Victoriei Timișoara în anul 1912. Palatul Farmaciei Kovács, autorizat în anul 1910, pe str. Dacilor nr. 10, construită inițial pentru farmacistul Anton Nägele, care a vândut clădirea în anul 1917 lui Kovács Aladár. Palatul Miksa (Max) Bruck, Bd. Iuliu Maniu nr.40, în anul 1911. Palatul Galgon Ágoston în anul 1911, pe str. Eugen de Savoya nr. 9. A mai proiectat stația de epurare a orașului Timișoara din cartierul Iosefin în perioada 1910-1912 și un bloc pentru propria familie pe str. Titu Maiorescu nr. 15 în anul 1942. A avut o contribuție și la realizarea ansamblului celor șase clădiri cu locuințe sociale construite pe Bd. Take Ionescu din Timișoara. Proiectul finanțat de primărie și minister a fost început în 1911 și finalizat câțiva ani mai târziu.

Székely și Telkes proiectează atât de multe clădiri mari între anii 1910 și 1914, că este aproape imposibil de înțeles cum au reușit să le deseneze, chiar dacă beneficiau de ajutorul unor întregi firme de proiectare. În această perioadă la Timișoara nu mai vin proiectanți invitați din alte orașe, iar arhitectul timișorean Reiter nu mai este în viață. Baumhorn nu mai activează în oraș, în timp ce Jakob Klein și Arnold Merble proiectează puțin. (Merbl proiectează propriul palat din Piața Victoriei și lucrează mult ca antreprenor). Doar Martin Gemeinhart mai reprezintă o oarecare concurență pentru cei doi arhitecți tineri, care reușesc pe moment să se impună atât de puternic în detrimentul colegilor de breaslă. Despre Telkes s-a știut până recent foarte puțin, dar numele său trebuie reținut ca unul dintre cei mai importanți arhitecți ai începutului de secol XX la Timișoara. Stilul său este elegant și echilibrat, mai mult geometric decât floral, cu forme bine armonizate tributare secessionului vienez și celui maghiar. Palatele proiectate de el sunt determinante pentru imaginea urbană a cartierelor Cetate, Fabric și Iosefin.

La Arad cel mai cunoscut arhitect în perioada anilor 1900 a fost Szántay Lajos (1872 Arad -1961 Arad). A absolvit liceul tehnic la Arad și Budapesta. A obținut diploma de arhitect la Zürich în anul 1892. După absolvire lucrează între anii 1897-1900 la firma maestrului constructor Majorosi Géza la Budapesta, apoi la biroul de proiectare al arhitectului Hofhauser Antal din același oraș. Se întoarce în Arad în anul 1897 unde deschide un birou de proiectare. Din 1907 face parte din comisia tehnică a primăriei. S-au realizat 72 de clădiri după proiectele lui. Dintre lucrările cele mai importante trebuie menționate: Casa Gábor András, str. Decebal nr. 14 în 1902, Palatul Cultural din Arad, Piaţa G. Enescu, nr. 1, construită între 1911-1913, Biserica Luterană proiectată în 1904, construită între 1905-1906 pe Bd. Revoluţiei și palatul de raport alăturat al Bisericii Luterane, Extinderea și transformarea bisericii Calviniste din str. Calvin, Palatul Bohus în 1913, pe colțul străzilor Bd. Revoluției şi str. V. Goldiş, Palatul Szántay (proprietate personală) în 1905, str. Episcopiei colţ cu str. Horia, Casa de raport Kohn Jószef în anul 1905, str. Episcopiei nr. 9, Casa contelui Hunyadi Károly în anul 1909 pe str. Mețianu nr. 4, Casa Szücs din str. Crișan nr. 10 în anul 1909, Palatul Lloyd din Arad, în anul 1911 pe Bd. Revoluției nr. 87, Cvartalul de locuințe construit de baronul Neuman pentru muncitorii din fabrica sa de textile în anii 1920, Clădirea Diecezanei Ortodoxe din str. Eminescu nr. 18 cu tipografie, Vila din str. T. Vladimirescu nr. 23, Clădirea uzinelor U.T.A., Magazia de cereale din gara Arad, Magazia de fier din gara Arad pentru întreprinderea Andrényi, Spitalul de boli dermato-venerice din str. Dobrogeanu Gherea, Clădirea băilor Simay, Ferma de porci din Arad-Gai-Ciala. Palatul Cutural, Biserica Luterană, Palatul Szántay, Palatul Bohus sunt clădiri determinante pentru imaginea Aradului de astăzi. Palatul Cultural este decorat în stil eclectic, Biserica Luterană în stil neogotic, palatele de raport în stil secession.

Szántay a fost mulți ani președintele asociației constructorilor din Arad și a realizat clădiri importante în oraș. Avea propria antrepriză de construcții, era proprietarul mai multor case de raport (printre care elegantul Palat Szántay) și avea pământuri moștenite de soția lui de la părinți.

Un alt arhitect de mare succes al perioadei anilor 1900 la Arad a fost Tabakovits Emil (Milan) - (1860 Arad- 1946 Novisad) – A fost arhitect la Arad în perioada anilor 1900. După 1919 trăiește și lucrează la Kikinda și la Novisad în Iugoslavia. A fost printre primii care au adoptat stilul secession în Arad și a avut o carieră deosebită cu un număr impresionant de lucrări. A avut un fiu arhitect și unul pictor, care au trăit și ei după 1918 în Iugoslavia. Fiul, Gheorghe Tabakovits a fost arhitect. Emil Tabakovics a absolvit liceul la Arad. A obținut diploma de arhitect în anul 1888 la Budapesta. A lucrat o perioadă ca profesor la Arad. A deschis un birou de proiectare în anul 1894. Printre lucrările sale trebuie amintite: Biserica Catolică din Arad 1902-1904; Palatul de raport Neumann- prima parte în 1891, Bd. Revoluției nr. 78; Palatul Földes Kelemen, în anul 1900 pe str. Şt. Cicio Pop; Casa de raport str. Grigorescu nr. 5, în anul 1907, decorată în stil secession; Casa dr. Nicolae Oncu în 1909 pe str. Eminescu nr. 37; Clădire neoclasică, sediu al unei loje masonice pe Bd. General Dragalina nr. 30 în 1905; Casa de raport str. Episcopiei nr. 3, în 1911; Casa de raport Nachtnebel Ödön pe str. Ghiba Birta nr. 18, în 1911; Spitalul de copii, azi Clinica de Pediatrie a Univ. Vasile Goldiş, Bd. Victoriei, nr. 1, în 1905; Clădirea Grup Şcolar Industrial „Aurel Vlaicu” din Arad, str. Romulus Cărpinişan, nr. 1, în 1905; Casa de raport Palatul Sârbesc, - Piaţa Sârbească, nr. 7/8, la începutul sec XX; Banca ACSEV – a căilor ferate Arad-Cenad în stil clasicist, față în față cu primăria orașului în 1906. Clădirile lui Tabakovics impresionează și astăzi prin mărime și frumusețe. După ce a fost profesor câțiva ani, în anul 1902 primește posibilitatea să proiecteze noua biserică catolică a orașului pe strada principală a orașului. Succesul avut îl ajută să devină un arhitect cunoscut în oraș și să proiecteze în următorii zece ani un număr mare de clădiri importante. A două parte a carierei sale s-a desfășurat în Iugoslavia.

Un alt nume de referință al arhitecturii din perioada 1900 la Arad este Steiner József (1872 la Solt - d. Arad). A studiat la Budapesta unde a obținut diploma de arhitect în anul 1896. A fost asistentul profesorului Czigler Győző la universitatea din Budapesta. S-a mutat la Arad în anul 1903, unde a lucrat ca arhitect. Printre lucrările sale trebuie amintite următoarele: Vila Urbán, în 1904 pe str. Cloşca nr. 4, Palatul de raport al văduvei Rónai, în 1905, str. Ştefan Popa de Teiuş, nr. 9, Casa Domán István, în 1902, str. Unirii nr. 14, Palatul farmaciştilor Rozsnyai, redecorat secession în anul 1902, situat în Piaţa Avram Iancu colţ cu str. Bălcescu, Casa de raport str. Decebal nr. 37, în anul 1910, Şcoala de Fete, azi Școala de aplicaţie clasele I-IV a şcolii Normale D. Ţichindeal, str. L. Blaga nr. 9, în anul 1911, Palatul Kintczig János, str. L. Blaga nr. 11, în anul 1902, Palatul Steiner, (proprietate personală) Bd. Decebal nr. 37, în anul 1910, Palatul CFR Piaţa Podgoria, Castelul Andrényi în localitatea Moneasa.

O altă personalitate importantă a arhitecturii din Arad este Reisinger Sándor (1868-1934 Arad). În perioada 1903-1910 a colaborat cu arhitectul Fodor Zsigmond. Au realizat împreună numeroase case de raport și clădiri publice în Arad și în alte orașe. Printre clădirile proiectate la Arad trebuie amintite: Biblioteca Judeţeană în 1909, str. Gh. Popa de Teiuş, Lic. Pedagogic în 1905, Bd. Dragalina nr. 7, Hotelul Central, în 1894, Bd. Rev. nr. 88, Palatul contelui Nádasdy, str. Meţianu nr. 2, construit 1904, Clădirea fabricii de automobile Marta. Au mai proiectat numeroase case și palate de raport. La Cluj-Napoca au realizat: Clădirea centrală a Universității din Cluj-Napoca, Școala Superioară de fete din același oraș, Casa Învățătorilor, Muzeul Tehnicii. Au mai proiectat Liceul din Orăștie, Liceul de Băieți din Târgu-Mureș, Liceul Real de Stat și internatul său la Deva, La Szeged și Eger în Ungaria palatele de justiție, la Budapesta o hală a fabricii de gaz.

Perioada de după 1920 este dificilă, deoarece după primul război mondial Europa se află în criză economică. Se realizează lucrări mici, de obicei case familiale, sau necesare producției agricole și industriale care repornește cu greu. Vechile firme mari de proiectare din Timișoara și Arad își pierd pe moment locul ocupat în timpul Imperiului. Arhitectul Székely László își va continua activitatea, dar nu mai ocupă funcția de arhitect șef al orașului. Va mai proiecta clădiri importante la Timișoara, deși își pierde poziția privilegiată ocupată înainte de război, când proiecta cele mai multe clădiri importante din oraș, le autoriza în calitate de arhitect șef, și uneori le și construia prin antrepriza sa de construcții. Până în anul 1934 când a murit a mai realizat câteva proiecte mari ca Internatul Liceului Izraelit din Timișoara pe Bd. C.D. Loga, Casa Comunității Maghiare (între cele două clădiri există asemănare) și clădirea Camerei de Comerț și industrie din piața centrală a orașului. Datorită clădirile publice de mari dimensiuni contractate, locul lui Székely va fi oarecum preluat de cuplul de arhitecți Victor Vlad și Adrian Suciu. Dintre proiectanții Timișoreni ai momentului, ei sunt cei care beneficiază de cele mai multe lucrări mari în anii 1920 și 1930. Suciu ocupa postul de arhitect șef al orașului (ca Székely mai devreme), iar Vlad era profesor la nou inființata Universitate Politehnică a orașului. Firma celor doi se bucură de încredere din partea autorităților locale și a celor de la București. Lista lucrărilor realizate de cei doi în prima parte a perioadei interbelice este impresionantă. Ei folosesc ca stil predilect neoromânescul, recomandat în anii 1920 și de ministerele din București, care doresc să unifice România și prin folosirea ”Stilului Național”.

Victor Vlad (1889 Lugoj - 1967 Timișoara). A fost arhitect și inginer la Timișoara în perioada interbelică, și profesor universitar până la pensionare. A fost absolvent al Liceului Andrei Șaguna din Brașov în anul 1908. A absolvit în 1917 Universitatea Politehnică din Budapesta la Facultatea de Poduri și Șosele la specializarea arhitectură ( în condițiile în care meseriile de arhitect și inginer constructor nu erau separate încă). La Școala Politehnică din Timișoara este profesor provizoriu din anul 1923, iar din anul 1926 profesor definitiv la materia geometrie descriptivă. A întocmit caietul de sarcini pe baza căreia Duiliu Marcu a proiectat Corpul principal al clădirii Politenicii (astăzi Facultatea de Mecanică), căminul 1MV și cantina 1MV. A fost și diriginte de șantier la realizarea acestora. Cere în repetate rânduri înființarea unei Facultăți de Construcții în cadrul Politehnicii, ceea ce se va împlini în 1941. Va fi decanul noii facultăți între anii 1941-1948 și din nou între 1956 și 1961. Din anul 1948 până la pensionare în 1962 va fi șeful Catedrei de Construcții Civile. A fost timp de mulți ani președintele filialei Banat a Uniunii Arhitecților. A realizat proiectul pentru clădirea Prefecturii Timiș, transformând construcția proiectată inițial de arhitectul Mathias Hubert cu colaboratorii săi Cornel Liuba și Edmund Stanzel pentru școala de fete ”Sofia Imbroane” în perioada interbelică. Transformarea clădirii a avut loc între anii 1938-1943. Victor Vlad a mai proiectat biserica ortodoxă ”Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Iosefin Timișoara în 1931, biserica ortodoxă din cartierul Mehala Timișoara, catedrala ortodoxă din Târgu Mureș. În colaborare cu Adrian Suciu a lucrat la proiectele pentru Clădirea Institului de Igienă de pe strada Victor Babeș din Timișoara în 1928 și la transformarea fațadei primăriei din Timișoara. A mai proiectat vila cu mai multe apartamente pe str. 1 Decembrie nr. 5 în anul 1935 și Ofelinatul Societății Femeilor Române - astăzi clădirea Facultății de Farmacie din Timișoara (din cadrul U.M.F. Timișoara) în Piața Eftimie Murgu nr. 1, în anul 1931. A proiectat la Reșița catedrala ortodoxă a orașului în anul 1940 și Palatul Cultural al Plugarilor din Reșița, construit între anii 1928-1930.

Un alt nume important al periodei de după război este cel al arhitectului Mathias Hubert. A lucrat cu o echipă de proiectanți buni din care au făcut parte printre alții Cornel Liuba și pe atunci foarte tânărul Edmund Stanzel. Cei doi au realizat mai târziu împreună construcții importante la Timișoara care nu au mai fost semnate de Hubert. Ca și Vlad, și Hubert reușește să primească în anii 1920 comenzi pentru clădiri publice, devenind unul dintre cei mai cunoscuți arhitecți ai orașului.

Hubert Mathias (1892- Jamu Mare - 1964 Timișoara) – a fost arhitect la Timișoara în perioada interbelică. A absolvit Liceul de Stat din Vârșeț în anul 1911. Între 1911 și 1918 a studiat la Facultatea de Arhitectura din Budapesta unde a obținut diploma în 1919.

A fost pe front în primul război mondial unde a fost rănit de mai multe ori și a ajuns locotenent. Între 1919 și 1959 a fost profesor la Timișoara, întâi la Școala de Arte și Meserii, iar după 1945 la Școla Profesională de Construcții. A proiectat Clădirea Institutului de Medicină (inițial Școala Banația) în anul 1924, Clădirea Hotelului Timişoara (lângă Operă) la acea vreme Palatul Băncilor Bănățene în anul 1931 str. Mărășești nr. 1, Casa de raport Ciobanu între anii 1924-1926 pe str. 3 August 1919, propria vilă pe strada Ghirlandei nr. 1 în anul 1935, un bloc pentru Geza Győrffy pe str. Titu Maiorescu nr. 24 în 1935, la Voiteni Școala de Agricultură, casa Rudolf Jahner pe Bd. Revoluției din 1989 nr. 19 în anul 1938, vila în stil neoromânesc pentru Emil Lazăr pe Splaiul Tudor Vladimirescu nr. 4 în anul 1929. A proiectat în 1933 clădirea actuală a Prefecturii județului Timiș, dar planurile au fost modificate ulterior.

Activitatea arhitecților timișoreni era limitată în epocă de prezența unor arhitecți Bucureșteni ca Duiliu Marcu, sau Ion Trajanescu (proiectantul catedralei din Timișoara), care realizează cele mai importante proiecte ale momentului. Alături de cei doi arhitecți cunoscuți mai sunt prezenți și alți bucureșteni care proiectează la Timișoara clădiri publice, cum ar fi arhitecta Henriette Delavrancea -Gibory, care realizează planurile pentru reconstrucția clădirii Spitalului Clinicile Noi. Începând cu anii 1930 apar la Timișoara câțiva arhitecți tineri care se impun repede ca proiectanți valoroși. Dintre aceștia trebuie amintit numele lui Albert Krausz.

Krausz Kristof Albert (1892- 1958 Timișoara) – a fost arhitect și artist plastic în perioada interbelică la Timișoara. A absolvit Liceul Real de Stat din Timișoara. A obținut diploma de arhitect în anul 1915 la München, unde l-a avut ca profesor pe arhitectul modernist Theodor Fischer. În timpul primului război mondial a fost inginer în armată. A fost pictor talentat. Între anii 1929 și 1932 și-a continuat studiile de artă la Berlin. A pictat portretele multor personalități ale Timișoarei interbelice: scriitori, pictori, ziariști celebri etc. prima lui axpoziție a avut loc în 1919. În 1923 a avut o expoziție de portrete. Înainte și după anul 1944 a publicat articole în revistele de cultură ale vremii. În perioada interbelică a proiectat vile moderniste, blocuri și alte clădiri la Timișoara: blocul doctorului Merkler de pe str. M. Eminescu nr. 5 în anul 1935, blocul de pe str. Coriolan Brediceanu nr. 5 pentru Simion Goldmann în 1937, vila de pe str. Rêné Brasey (fostă Tâmpa) nr. 1 pentru Anton Szabados în anul 1933, vila nr. 2 pe str. Grozăvescu în anul 1933 pentru Dezső Basch, vila nr. 5 pe str. Ofcea, pe str. Academician Alexandru Borza vilele cu numerele 7, 8, 9, 10, 11 și 13, pe str. C.D. Loga vilele nr. 8, 10 și 16, vila familiei Merkler de pe str. M. Eminescu nr. 9, pe Bd. Take Ionescu vilele nr. 1 și nr. 8 ( Casa Grün Ioan trasformată astăzi), vila de pe str. A. Cosma (fostă Postăvaru) nr. 6, vila nr. 2 pe str. Beethoven în 1939 pentru Moris Nemeth, vilele nr. 8 și 10 pe str. Nemoianu în anul 1935, vila nr. 2A pe str. Sorin Titel (intrare și de pe str. Victor Babeș - nr. 2), vila de pe str. Paris nr. 6 în anul 1935 pentru Eugen Halmos, blocul de pe str. Filaret Barbu nr. 12, pe str. Remus vila nr. 4 pentru Emil Wilwert în 1932. Blocul doctorului Samuel Kohn- pe Bd. 3 August nr. 31 proiectată în 1935, clădirea Hotelului Carlton - astăzi Cina-Banatul în anul 1935 - constructor Jänner (partea construcției dinspre Bd. Republicii care a fostul Hotelul Savoy a fost proiectat de M. Wolf în 1938), Sanatoriul doctorului Freund pe Bd. Revoluției din 1989 nr. 12 în anul 1935 (astăzi în clădire funcționează Policlinica Ascar).

Un alt arhitect prolific al anilor 1930 a fost Michael Wolf, concurent al lui Krausz în epocă. Cei doi arhitecți relativ tineri și-au găsit comanditarii în sfera burgheziei locale a timpului. Pe parcele din zona centrală a orașului, care erau încă libere se construiau vile și blocuri mai marei sau mai mici, în funcție de cerințele regulamentului de urbanism din acea vreme.

Wolf Michael – (1901 Biled jud. Timiș - 1998 Germania). A fost arhitect în perioada Interbelică la Timișoara. A studiat la început la Budapesta la Facultatea de Arhitectură. A obținut diploma de arhitect la Stuttgart în Germania în 1926. A lucrat în atelierul arhitectului Székely László, după care a avut un birou de proiectare propriu din 1934 când a obținut dreptul de liberă practică. După al doilea război mondial a trăit la București, mai târziu în Germania din anul 1963. A colaborat cu arhitectul Mathias Hubert la proiectarea clădirii Facultății de Medicină (Școala Banația în acea vreme) în anul 1924. A proiectat la Timișoara Casa Studenţilor (ca extindere a şcolii Nôtre Dame) din Cartierul Iosefin pe Bd. Regele Carol nr. 9 în anul 1936, Casa Politehnicii – Clădire de protocol și cazare a Universității Politehnice pe Bd. Regele Ferdinand nr. 2, Casa de Cultură a Comunității Germane pe str. dr. Păulescu (Măceșilor) nr. 3 - devenită mai târziu Clubul C.F.R. A proiectat o casă pentru Alexandru Pisică pe str. Emanoil Gojdu nr. 2 în anul 1937. A proiectat în anii 1930 numeroase blocuri la Timișoara: pe str. Virgil Madgearu blocul nr. 2, pe str. 20 Decembrie 1989 blocul nr. 2 în 1937 pentru dr. Petru Feiler, pe str. M. Eminescu blocul nr. 3, pe Bd. Revoluției din 1989 blocurile nr. 10 și nr. 24, pe str. Coriolan Brediceanu blocul nr. 3 în 1937 pentru Carol Parutsch, pe str. Semenic blocul nr. 1. A mai proiectat vila Ruth Rörich pe str. A. Cosma ( fosta Postăvaru) nr. 5 devenită celebră în epocă la Timișoara, imobilul de pe str. Feldioara nr. 1A în 1937 pentru Elena Telbisz Schwartz, vila nr. 2 de pe str. Semenic și fostul Hotel Savoy pe Bd. Republicii (I. Duca în acea vreme) în 1938. Varianta inițială care se găsește la Arhivele Statului este semnată de arhitectul Albert Krausz. Constructor a fost firma Martin.

O foarte importantă concurență reprezentau la acea vreme pentru arhitecții diplomați meșterii constructori proprietari de antreprize, care se ocupau și de proiectare. Dintre aceștia Fenyves Károly, Constatntin Purcariu și Martin Wetzl erau profesioniști de mare valoare, care în ciuda faptului că nu au avut șansa să studieze la facultate proiectau și construiau clădiri de foarte bună calitate. Erau foarte apreciați de beneficiarii din epocă pentru profesionalismul lor, pentru cunoștințele tehnice vaste, pentru faptul că stăpâneau în egală măsură partea practică a meseriei (proiectarea) cât și problemele legate de execuție. Este ușor de imaginat că ei ofereau proiectarea aproape gratuit pentru cei care contractau execuția clădirilor la antreprizele lor. Cu toate acestea, cei trei acceptau lucrări de proiectare și în situația când nu li se încredința execuția. Deoarece asociația profesională le-a recunoscut dreptul de semnătură, semnau planșele cu titlul de ”arhitect” adăugat înaintea numelui. Faptul că s-au apropiat de meserie din direcția realizării tehice, și au petrecut o bună parte din viață pe șantiere nu a scăzut valoarea artiscă a lucrărilor lui Purcariu sau Fenyves, proiectanți talentați care stăpâneau până în detaliu problemele meseriei lor. Valoarea proiectelor acestora nu este mai mică ca a colegilor din epocă care au studiat la universități. Este ușor de observat, mai ales în cazul lui Fenyvs Károly, că desena forme și texturi despre care știa cum le va realiza în practică cu meșterii lui. Acestui fapt se datorează de exemplu jocurile de cărămidă aparentă cu care și-a împodobit proiectantul constructor clădirile. Este foarte probabil că Fenyves vizualiza formele și decorațiile atunci când proiecta, și în timp ce desena își imagina cum va pune în practică respectivul detaliu. Datorită acestui fapt detaliile realizate de el sunt foarte elaborate, și denotă o foarte bună cunoaștere a materialelor. În ceea ce privește calitatea detaliilor nimeni nu l-a întrecut pe Fenyves Károly la Timișoara în perioada interbelică.

Fenyves Károly – A fost meșter constructor și antreprenor la Arad în perioada anilor 1900 și la Timișoara în perioada interbelică. Nu avea diplomă, dar avea drept de semnătură pentru proiectare din partea asociației constructorilor la Arad, mai târziu la Timișoara. La Arad a proiectat și construit casa de raport proprie, aflată pe str. O. Goga nr. 3, construită în anul 1912 în stil secession, casa de raport din str. V. Alecsandri nr. 6, casa de raport din str. Cloșca nr. 11 pentru antreprenorul Koch Károly în anii 1920-1921. La Timișoara a proiectat vile și blocuri în perioada interbelică : vila de pe str. Paris nr. 15, blocul de pe str. A. Cosma (Postăvaru) nr. 2, vila de pe str. Nemoianu nr. 6, blocul de pe str. Cololonel Enescu nr. 1 în 1934, casa de pe str. Colonel Enescu nr. 8, blocul de pe str. Episcop Miron Cristea cu două intrări - numerele nr. 15 și nr. 17, blocul de pe str. Medicinei nr. 1, casa cu mai multe apartamente pe str. Victor Babeș nr. 4 în anul 1932, blocul de pe str. Sorin Titel nr. 20, casa de colț cu intrările pe str. Sorin Titel nr. 2 și str. George Dragomir nr. 20A, blocul de pe Bd. M. Viteazul nr. 12, vila de pe str. Paciurea nr. 5, vila pentru Lendvai Jenö de pe str. Brediceanu nr. 7 în anul 1935, casa cu mai multe apartamente de pe Bd. 16 decembrie 1989 - nr. 55 în anul 1936 pentru antreprenorul constructor Kocsi din Timișoara, blocul de pe Bd. Dragalina nr. 12, vila de pe str. Acad. Borza nr. 12, blocul cu două etaje de pe str. Preyer nr. 1A în 1935 pentru József Ungvári, vilele de pe Bd. M. Viteazul - numerele 5 și 7, blocul de pe str. Iuliu Maniu nr. 41 în 1937, blocul de pe Bd. Tinereții nr. 12.

O activitatea importantă a avut în perioada interbelică la Arad Madár Géza. Ca și colegii lui amintiți mai sus nu avea diplomă de arhitect, dar avea drept de semnătură din partea asociației profesionale. În proiectele sale Madár a dat dovadă de mult talent și o bună cunoaștere a stilului Modernist Internațional.

Madár Géza – A fost proiectant și meșter constructor la Arad în perioada interbelică. Avea drept de semnătură pentru proiectare din partea Asociației Constructorilor. S-a remarcat ca proiectant talentat de vile și mici blocuri moderniste după 1930. Era printre puținii adepți în epocă ai unui stil modernist pur. La Timișora a proiectat vila doctorului Traian Bona pe str. Acad. Alexandru Borza (Trandafirilor) nr. 10 în anul 1934 și vila văduvei G. Reindl pe str. Virgil Madgearu nr. 12 în 1932. La Arad a proiectat vila nr. 4 în stil eclectic în 1928 pe str. General Georgescu în 1928. A mai proiectat o vilă modernistă pe str. Vincențiu Babeș și vila Szerényi pe str. Cloșca nr. 3 în anul 1934. După unele surse a proiectat și blocurile moderniste nr. 11 și 13 de pe str. General Milea, unde a locuit multă vreme.

Răfiroiu Silvestru (1903 Araci - Jud. Trei Scaune -1961 Timișoara)[pic][pic] - a fost un arhitect interbelic modernist la Timișoara și la Arad. A obținut diploma de arhitect la Școala Superioară de Arhitectură din București în anul 1929 și dreptul de liberă practică la Arad în anul 1933. A proiectat locuinţe individuale şi colective, sedii de bănci, lăcaşe de cult, monumente de for public şi funerare, ştranduri, cinematografe. În cazul lăcaşelor de cult şi a monumentele de for public şi funerare a folosit stilul Neoromânesc. La unele biserici (Piaţa UTA, Agriş) utilizarea decoraţiilor a fost minimă, arhitectura remarcându-se prin compoziţia volumetrică şi raportul plin-gol. A fost membru al Corpului Arhitecților (1933-1949). Și-a desfășurat activitatea profesională la Domeniile Mocsonyi, la Primăria Arad, fiind membru în comitetul edilitar al municipiului Arad (1929-1932), ca liber profesionist între 1932-1939, apoi arhitect la Primăria Timișoara în perioada 1936-1948, între anii 1950-1953 arhitect proiectant la I.P.I.V. Timișoara, șef de șantier la Sovromconstrucția între 1950-1952, iar din 1953 – referent arhitect la D.R.D.T. În dosarul de înscriere în UAR la rubrica Activitate profesională, arhitectul Rafiroiu a trecut: 14 case de locuit, 3 cinematografe, 1 ștrand, 2 școli primare, 1 cantină club, 3 cavouri, 11 biserici, 3 concursuri: Catedrala Timișoara, ștrand la Arad și Prefectura de la Oravița.  Proiecte de urbanism realizate : Arad: schiță de sistematizare a crângului orășenesc – Podgoria-Pădurice-Obor (1931) și schiță de sistematizare a cartierului BUJAC (1932). Timișoara: documentare și schiță de sistematizare a orașului (1947). Concursuri : Timișoara: Catedrala Ortodoxă, Ștrandul Arad și Prefectura Oravița. Locuințe: Arad: vilă strada Nicolae Grigorescu, nr. 7 – 1932, bloc strada Nicolae Bălcescu, nr. 20 – 1934, strada Vasile Alexandri, nr. 8 – 1933, strada G-ral. Praporgescu, nr. 3, vila Diaconescu pe Bd. Carol nr. 25 în anul 1933. La Timișoara: vilă strada Take Ionescu, nr. 35 – 1934 (vila Câmpeanu) , blocul Pietatea Bănățeană, două- Bd. Revoluției din 1989, nr. 25 – 1935. Lăcașe de cult Arad: Piața UTA – 1934, Iuliu Maniu, nr. 124 – 1930, Tudor Vladimirescu – 1930, Agrișul Mare – 1936, Bata – 1947, Bodrog, paraclisul de vară – 1935, Sofronea – 1939. Monumente de for public și funerare Arad: Crucea martirilor arădeni, din Parcul Eminescu – 1936; Halmagiu: Monumentul Eroilor Neamului – 1933; Capela Demetriu Bonciu, Cimitirul Eternitatea – 1932; monument Vasile Goldiș, Cimitirul Eternitatea – 1934; monument Ștefan Albu, Cimitirul Eternitatea – 1932, poarta de intrare, Cimitirul Pomenirea – 1932. Instituții publice Timișoara: Banca Victoria – transformări, Bd. Revoluției, nr. 1 – 1938, Banca Albina, strada Mercy, nr. 2 – 1939. La Timișoara biserica ”Sfinții apostoli Petru și Pavel” str. Chișodei nr. 1 proiectată în 1940, sfințită 1964.

Altele: Lipova pavilion Ștrandul Băile Lipova – 1936; Arad: Poarta de intrare a Ștrandului Neptun (demolată), Grădina de Vară Central, pe malul Mureșului, în spatele Cazinoului (demolată), amenajări ale prăvăliilor improvizate, strada Mețianu, nr. 1 (demolate).

În perioada dintre 1945-1990 au reușit să proiecteze clădiri publice majore în regiune arhitecții Hans Fackelmann, Gheorghe Gîrleanu, Miloș Constantin Cristea, Sorin Gavra, Gheorghe Vasile Oprișan, Francisc Mádi, Sabin Nicolae Dancu, Ivan Stern.

Studiul - ”Arhitectura din Banat și fenomenele socio-culturale în anii 1920-1940”.

Studiul a apărut în volumul Euroregionalia în anul 2014, coordonator fiind Prof. Victor Neumann. (Revistă de studii interdisciplinare editată la Muzeul de Artă Timișoara). Lucrarea a fost prezentată la conferința din noiembrie 2014 de la Muzeul Banatului din Timișoara.

În introducere lucrarea prezintă succint evoluția arhitecturii din zona Banatului înainte de apariția modernismului, cu particularitățile ei caracteristice. Este de asemenea prezentată evoluția curentului modernist în arte în general și în arhitectură în particular. Este descrisă schimbarea care se produce în societate și în gândirea proiectanților după 1920, când încep să pătrundă în această parte a lumii ideile novatoare, și se schimbă preferințele burgheziei locale legate de ideea de locuire. Sunt prezentați cei mai importanți arhitecți ai perioadei și contextul social al Banatului interbelic. Este descris în ce mod schimbările sociale și culturale care aveau loc, au influențat evoluția programului de locuire. În urma pătrunderii ideilor funcționaliste locuințele încep să fie gândite într-un mod diferit față de perioadele anterioare. Sunt studiate locuințele burgheze din epocă, dar și locuințele muncitorilor industriali cât și cele sociale. Din punct de vedere al urbanismului din acea vreme, sunt descrise regulamentele de urbanism ale perioadei, și modul în care au modelat ele spațiul urban în cei douăzeci de ani ai perioadei interbelice. Este prezentată și evoluția imaginii spațiului urban, datorată schimbărilor din arhitectură și urbanism. Sunt descrise separat clădirile publice și locuințele. În ceea ce privește stilurile arhitecturale, sunt descrise în cazul locuirii cele trei curente majore: clădiri cu fațade în stil neoromânesc, clădiri cu fațade moderniste și clădiri cu fațade decorate cu elemente eclectice. Sunt studiate și fațadele clădirilor publice din epocă decorate în stil modernist, neoromânsc sau clasicizant. Clădirile comandate de stat au fost în anii 1920 decorate în stil neoromânesc, ca mai târziu în anii 1930 în timpul dictaturii regelui Carol II să există o obțiune clară spre stilul neoclasic.

Concluziile arată în ce mod în perioada interbelică a fost remodelată imaginea urbană a orașelor din Banat și cum au evoluat în această perioadă diferitele programe de arhitectură.

Studiul „Între tradiție și modernitate” dedicat bisericilor construite la Timișoara după anul 1990

În cadrul volumlui este prezentat ca introducere următorul text:

În anii care au trecut din 1990 până acum, în Romnânia s-au construit numeroase biserici. Fenomenul este unul normal, deși sunt mulți cei care sunt de părere că banii destinați clădirilor de cult ar trebui folosiți pentru alte scopuri mai importante pentru societate. Această ipoteză, deși se bazează pe un raționament logic, este totuși incorect cel puțin din două puncte de vedere. Nu s-au luat bani din fondurile destinate altor clădiri publice pentru a le transfera bisericilor, și nu a fost obligată nicio persoană să contribuie la aceste fonduri împotriva voinței ei. Regimul comunist a interzis practic construirea unor noi clădiri de cult, în condițiile în care populația de religie ortodoxă a crescut în Timișoara din 1930 până astăzi de la 30 000 la aproximativ 250 000. La o diferență de 220 000 de persoane era firească decizia de a crea noi biserici în diferite cartiere. În unele zone din Timișoara nu existau biserici de niciun fel. Dacă comunitatea catolică nu a simțit nevoia să construiască clădiri noi, acest lucru s-a datorat faptului că numărul catolicilor a scăzut în timp datorită emigrației masive a populației de etnie germană, ca să nu mai vorbim despre populația evreiască a orașului, care de la 13 000 de membri a ajuns astăzi la doar 300. O altă situație este cea a comunităților religioase reformate (neo-protestante), care au crescut ca număr în ultimele decenii, și au avut nevoie de spații potrivite pentru rugăciune și activități comunitare. Am putea spune deci că acțiunea de construire a unor spații de cult în ultimii 20 de ani este în mare parte o evoluție firească prin care orașul încearcă să se adapteze condițiilor și necesităților actuale și să corecteze unele carențe ale localității datorate politicii de stat din trecut.

O cu totul altă situație se conturează dacă privim lucrurile strict din perspectiva profesiei de arhitect. Nu este greu de observat că între ceea ce se predă în România în facultățile de arhitectură și ceea se ce se creează pentru spațiile de cult, există o reală prăpastie. Subiectul este considerat de către unii oarecum tabu, deși nu este normal să se întâmple așa. S-a răspândit în mod eronat ideea, conform căreia conducătorii Bisericii Ortodoxe ar impune pentru noile clădiri copierea exactă, sau aproape exactă a unor biserici istorice. Singurul lucru real din acest mit este acela, că pentru respectarea ritualului religios bisericile au nevoie de anumite spații specifice, și chiar de anumite volume construite, care trebuie pictate cu imagini conform tradiției. Din acest motiv o biserică ortodoxă sau o moschee nu ar putea fi transformate într-un cub de scticlă și metal, oricât de mult dorim să creăm obiecte de arhitectură modernă. În cazul bisericilor catolice, putem vorbi despre mai multă flexibilitate în acest sens, pentru că tradițiile permit aproape orice fel de forme arhitectonice și orice fel de decorații.

Un exemplu interesant este cel al moscheilor construite în ultimele decenii în lumea musulmană, unde putem observa de multe ori o frumoasă îmbinare a arhitecturii tradiționale islamice cu arhitectura modernă. Multe moschei din Lumea Arabă au fost proiectate de firme de arhitectură renumite din America sau din Europa. Aceste clădiri reușesc de multe ori să rămână oarecum respectuoase în fața tradiției, dar fără a renunța la simplitatea și eleganța arhitecturii moderne. Nu cred că ar trebui să vorbim în acest caz despre încercări Postmoderne, ci mai degrabă despre o fascinantă și elegantă reinterpretare a modernismului într-o altă tonalitate.

Pentru arhitecții din România subiectul este în general mai mult neplăcut decât plăcut. Suntem cu toții conștienți de absurditatea copierii unor modele istorice, aproape fără discernământ, acum în secolul XXI. Totuși respectul pentru biserică face ca mulți intelectuali să nu exprime nicio părere legat de acest subiect. Din păcate arhitectura de proastă calitate este aproape o caracteristică a clădirilor realizate în România după 1990. Lipsa unei critici de specialitate, lipsa de cultură a multor beneficiari, snobismul, dezinteresul și atituniea unor proiectanți au făcut ca după 1990 să se producă în continuare, cu mici excepții, arhitectură fără valoare și fără conținut cultural. Dacă admitem că arhitectura este imaginea în oglindă a societății care o produce, nu este greu să înțelegem de unde provin carențele clădirilor din ultima perioadă de timp. Lunga și neterminata tranziție a societății și-a lăsat amprenta asupra unei mari părți a mediului nostru construit contemporan. Privind lucrurile în acest context, este aproape firesc că prin clădirile de cult proiectanții nu au prea reușit să creeze valoare în ultima perioadă. În România există din păcate o prea ușoară acceptare a arhitecturii de proastă calitate.

Dacă studiem arhitectura din celelalte țări ale fostului Bloc Sovietic, situate la vest de noi, putem observa cu ușurință câteva trăsături generale. Centerele istorice din aceste țări sunt aproape întotdeauna restaurate cu pricepere și atrag un număr mare de turiști. În zonele centrale străzile și piețele pietonale sunt pavate cu piatră naturală, sau dalaje colorate de bună calitate. În aceste spații pietonale putem vedea statui moderne, obiecte cu forme interesante, aranjamente frumoase și moderne pe spațiile verzi, fântâni diverse etc. În ceee ce privește clădirile noi, atât cele publice cât și locuințele sunt de obicei corect integrate în contextul istoric, și încearcă de multe ori să comunice ceva prin forme, culori, decorații. În ansamblu se pare că se caută ordinea, coeziunea și fantezia în ansamblul urban, ceea ce în România nu este foarte evident. Clădiri contemporane copiate după modele istorice nu există în țările din centrul și vestul Europei. Citate istorice pot să apară uneori pe fațade, în anumite contexte, dar niciodată clădiri vechi de sute de ani nu sunt copiate, nici pentru a crea clădiri de cult, nici în alte scopuri. Calitatea superioară a arhitecturii din aceste țări față de România este indiscutabilă, și cu siguranță și discuțiile profesionale legate de această artă. Totuși există punctual și în orașele noastre exemple reușite de arhitectură din ultimele două decenii, și nu fac excepție în acest sens nici unele clădiri de cult. În București, Timișoara, Cluj -Napoca sau alte orașe, există clădiri valoroase noi, deși ele nu reușesc să se impună în masa de clădiri de calitate culturală îndoielnică.

Există în ultima perioadă exemple de biserici ortodoxe, unele chiar de mari dimensiuni care îmbină în mod fericit elemente provenite din tradiție cu elemente luate din modernitate. Am putea aminti în acest sens unele clădiri din București, biserica ortodoxă din centrul orașului Predeal, dar și exemple din Timișoara. Scopul publicației noastre este de a demonstra că în ultimii ani la Timișoara a apărut o nouă orintare în ceea ce privește clădirile de cult de toate tipurile. Acest nou mod de a aborda arhitectura de cult este probabil primul semn al unei schimbări, care își va face apariția și în alte localități din țară. Este desigur foarte dificil să prevezi viitorul, sau să dai verdicte pe baza unor încercări aflate într-o fază incipientă. Totuși, în cazul Timișoarei se poate vorbi deja fără a greși prea mult, despre o nouă orientare în ceea ce privește arhitectura clădirilor de cult. Luând în considerare tradiția și poziția geografică a orașului, este poate firească apariția unei noi modalități de gândire tocmai aici.

Noua orientare în ceea ce privește bisericile din Timișoara este spontană. Arhitecții, cel puțin unii dintre ei, caută în mod firesc să creeze un consens între standardele impuse de meserie și nevoia de a respecta tradiția. Fiecare dintre proiectanți caută o cale individuală, și nu se inspiră dintr-un model creat de către colegi. Cu atât mai interesant este caracterul relativ unitar al noii tendințe. Există o explicație rațională a acestui fenomen. Îmbinarea tradiției cu arta modernă este un lucru necesar și important din punct de vedere cultural, un pas pe care arta în general și arhitectura în particular trebuie să le parcurgă. Experiența altor țări europene ilustrează acest lucru prin numeroase exemple. România nu poate să rămână la nesfârșit înafara unui drum pe care cultura europeană îl parcuge în prezent. Pe de altă parte încercarea de a reinterpreta forme arhitecturale bizantine în cheia modernității este tentantă și interesantă.

Este important de înțeles că folosirea unor modele tradiționale pe clădirile din timpurile noastre nu se poate face oricum. Ca manieră de lucru nu este suficient ca varianta care arată plastic cel mai bine să fie preferată. Pe lângă căutarea unor forme interesante este nevoie de un demers intelectual bazat pe studiul arhitecturii tradiționale. Din acest studiu ar trebui să rezulte exact, care sunt acele elemente care sunt importante pentru o astfel de clădire, și fără de care ea își poate pierde esența ca manifestare culturală. Studiul și înțelegerea arhitecturii tradiționale fac ca demersul să fie dificil și laborios. Arhitectura istorică se bazează pe principii foarte diferite de cele folosite astăzi în proiectare. Însăși înțelegerea unei astfel de clădiri de către privitor este dificilă în lipsa unor cunoștințe legate de bisericile ortodoxe din spațiul balcanic și est european. În realitate nici nu este posibil să comunici un mesaj de o atât de mare complexitate persoanelor, care nu au studii în domeniul arhitecturii sau al artelor în general. Recepționarea mesajului transmis de aceste clădiri se va face in consecință în mod diferit de la un observator la altul. Informația transmisă va avea un grad mai mare sau mai mic de complexitate în funcție de nivelul de cultură al privitorului. În niciun caz nu ar trebuie să creăm clădiri de cult pe baza raționamentului ”este frumos ceea ce ne place”. Oricum căutarea frumosului în sine este un demers insuficient pentru a proiecta clădiri moderne inspirate din tradiție.

Este interesant modul în care se poate realiza structura de rezistență a clădirilor de cult folosind forme bizantine istorice. Conformația vechilor biserici a rezultat din experiența și munca de sute de ani a meșterilor constructori. În Europa medievală occidentală, dar și în cea orientală, pentru construirea spațiilor de cult erau aleși cei mai buni din breasla lor. Motivul era de obicei complexitatea și importanța clădirii. Astăzi structuriștii care lucrează pe aceste proiecte observă ca prin secțiunuile acestor construcții inspirate din tradiție, eforturile se scurg într-un mod firesc, logic. Formele geometrice tradiționale sunt rezistente și stabile. Dovada acestui fapt este că ele au rezistat secole, sau chiar un mileniu, fiind făcute doar din cărămidă și mortar de var.

În ceea ce privește demersul proiectării unor biserici ortodoxe noi, există unele întrebări. Ar fi bine de precizat care sunt elementele importante fără de care clădirea își pierde caracterul specific, și care sunt acele elemente care pot fi înlocuite cu ușurință sau neglijate. Mai precis, care este sâmburele arhitecturii tradiționale, care trebuie neapărat păstrat. Din experința mai multor arhitecți se pare că elementele esențiale care ar trebui păstrate sunt următoarele volume majore: spațiul interior dreptunghiular, absidele, cupolele cilidrice, turlele. Acestea nu pot fi subiect de negociere, deoarece în lipsa lor clădirea nu ar putea fi pictate conform tradiției. Un alt element indispensabil pentru atmosfera specifică a acestor clădiri pare să fie lumina, care pătrunde în clădire în cantități mici prin ferestrele înguste tradiționale. Atmosfera creată este evident oarecum mistică. Sunt de asemenea obligatorii o gamă întreagă de decorații și picturi interioare, specifice ritului. Decorațiile exterioare, culoarea clădirii, modul în care se îmbină între ele diferitele forme, pot fi influențate de viziunea arhitectultui, sau de unele cerințe ale beneficiarului.

În cazul clădirilor de cult destinate bisericii catolice sau unor biserici protestante, lucrurile sunt mult mai simple în aparență, deoarece tradiția nu impune canoane atât de clare în legătură cu poziția unor picturi în biserică. În acest sens tradiția europeană furnizează o gamă imensă de biserici catolice și protestante moderne, unele mai apropiate de tradiție, altele inspirate doar din principiile folosite în arhitectura vremurilor noastre. Clădiri de cult de acest fel inspirate din tradiție, dar moderne în esența lor, au apărut în Europa încă de la începutul secolului XX. Stau mărturie în acest sens numeroase construcții frumoase din diferite țări. În ultimii douzeci de ani arhitectura clădirilor de cult neo-protestante a beneficiat de o libertate de exprimare prin forme, mult mai mare ca cea care a fost posibilă în cazul bisericilor ortodoxe. Proiectanții celor mai multe clădiri din această categorie nu au profitat din păcate de această libertate, și construcțiile au foarte mică valoare artistică. Totuși există în cadrul acestei categorii de clădiri și exemple reușite, mai ales în zona de vest a țării. În cazul acestora, principiile artei moderne s-au putut exprima liber, și s-au creat jocuri interesante de volume și lumini.

Este foarte greu să stabilești calitatea reală a unor clădiri noi. De obicei în artă doar din perspectiva timpului știm cu exactitate care este valoarea adevărată. Totuși nu greșim foarte mult dacă afirmăm că în Timișoara unele clădiri noi de cult sunt valoaroase, și deschid drumuri noi în contextul actual din România. Nu putem înțelege astfel de fenomene dacă nu le studiem în contextul realităților economice sociale și artististice actuale. În lumina acestor fapte, clădirile de cult noi reprezintă dorința de inovație a unor proiectanți și a unor beneficiari, și pot deveni modele la nivelul întregii țări, sau eventual într-un context mai larg. Abordarea arhitecților timișoreni datorează cu siguranță ceva și influenței venite dinspre occident. În țările situate mai la vest de România, îmbinarea unor elemente tradiționale cu elemente din modernitate este un lucru obișnuit de multă vreme, dacă nu cumva una dintre metodele majore de a crea drumuri noi în arhitectura contemporană. Folosirea unor elemente din tradiție poate îmbogăți foarte mult arhitectura. Este vorba despre continuarea unor valori certe, pe care nimeni nu are curajul să le pună la îndoială. Totuși, valorile istorice în sine nu mai fac parte în mod obișnuit din lumea artistică contemporană. În schimb metoda de îmbinarea a unor elemente de tradiție cu elemente moderne, poate folosi și reinterpreta formele tradiționale, fără a pierde legătura cu lumea contemporană. Formele arhitecturale care sunt inspirate din tradiție dar fac în același timp parte din lumea de astăzi sunt considerate în general fascinante atât de către localnici cât și de către turiști. Mecanismele psihologice care conduc aici sunt complexe, și au cu siguranță atât o componentă conștientă, cât și una subconștientă. De obicei arta adevărată atrage oricum, fără ca privitorul să fie capabil să explice ce anume îl atrage.

Abordările acestea care recurg la mai multe curente culturale necesită un oarecare curaj din partea arhitecților, în condițiile în care valorile artistice sunt destul de vag definite astăzi în România. Există universități și alte instituții de cultură în țară care promovează cultura, dar între ceea ce afirmă ele și lumea reală din societate există o foarte mare discrepanță. Societatea nu acceptă aproape nimic din ceea ce ar putea difuza instituțiile culturale, iar arhitectura nu se poate ascunde în muzee și săli de spectacole ca în cazul altor arte, destinate mai mult elitelor. Clădirile de cult reprezintă o șansă aproape unică pentru proiectanți prin caracterul lor aparte. Bisericile în condiții normale își pot păstra aspectul și funcțiunea timp de secole, ceea ce rar este adevărat în cazul altor clădiri. În același timp ele beneficiază de obicei de respectul populației și sunt declarate obiecte de artă încă din momentul construirii lor, în timp ce alte construcții pot aspira la acest statut doar după decenii sau uneori după secole. Aceste lucruri explică de ce unele clădiri noi de cult din Timișoara ar putea reprezenta mai mult decât masa clădirilor contemporane din oraș.

Clădirile prezentate în acest volum deschid noi drumuri în tradiția gândirii artistice în România. Pentru mulți vizitatori străini, dar și pentru locuitorii orașului, ele reprezintă de multe ori un element de surpriză. Impresia creată de aceste construcții este de obicei bună. În mod interesant bisericile surprind atât prin modernitatea lor, cât și prin atitudinea respectuasă a proiectantului față de tradiție. Această dualitate intrinsecă a construcțiilor prezentate, este o garanție în sine a valorii lor, și a impactului pe care îl au asupra societății și a mediului construit. Când afirmăm acest lucru trebuie să luăm în calcul și mijloacele materiale mult mai limitate care stau la dispoziția arhitecților noștri, comparativ cu cei din occident. Dacă în general arhitectura din România nu se poate ridica la nivelul celei din alte țări europene, fapt pe care trebuie să-l conștientizăm de multă vreme cu tristețe, clădirile de față par compatibile din multe puncte de vedere cu cele din vestul continentului. Mai mult decât atât, putem descoperi în ele multă fantezie, unitate, varietate, prin care ar putea chiar întrece marea masă a clădirilor din alte țări. Dacă în cinematografie, teatru, muzică, pictură, dans, artiștii din România au avut și în ultimii ani succese răsunătoare în occident, de ce nu ar putea produce și școlile de arhitectură valori care să impresioneze lumea occidentală contemporană. Am dori să credem că și prin unele clădiri contemporane, transpare ceva din imensa dorință a artiștilor din această parte a lumii de a întrece occidentul în fantezie și creativitate.

LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE CARE AU CA SUBIECT ISTORIA URBANĂ

Articolul "Noile palate ale Timișoarei"

Autor : Székely Gabriel

Publicat în revista „Octogon, arhitectură și design", 2003.

Articolul atrage atenția asupra apariției la Timișoara după anul 1990 a unor clădiri decorate în stiluri clasice, dar prost proporționate și cu elemente ciudate, care nu respectă scara obișnuită. Se atrage atenția asupra pericolului distrugerii unor zone istorice prin prezența acestor clădiri nepotrivite ca aspect, construite de multe ori fără autorizație de construire.

Articolul „Timişoara – probleme de astăzi şi şanse pentru viitor”

Autor : Székely Gabriel

Publicat în revista „Revista Arhitectura” , nr. 53/Aprilie, 2007.

Artiocolul atrage atenția asupra unor probleme datorate apariției unor clădiri nepotrivite la Timișoara, care nu sunt bine integrate în contextul dat. Sunt de asemenea amintite și anumite posibilități dezvoltare, care ar fi benefice pentru oraș.

Articolul „Termopanele ameninţă faţadele istorice ale Timişoarei”

Autor : Székely Gabriel

Publicat în „Revista Arhitectura" , nr. 84, cod 422080, 2010

Articolul prezintă problemele datorate înlocuirii de către proprietarii unor apartamente din zona istorică a Timișoarei, a vechilor tâmplării de lemn cu motive sculptate, cu tâmplării fabricate din PVC, multe de culoare albă. Se arată impactul negativ al acestor elemente parazitare asupra aspectului de ansamblu al clădirilor istorice, și modul în care aceste elemente nepotrivite distrug valoarea și unitatea construcțiilor. Înlocuirea vechilor tâmplării cu astfel de rame de geam în zona istorică este ilegală conform legislației aflate în vigoare.

Articolul „Spațiul urban al orașelor Timișoara și Arad în perioada 1780-1900"

Autor : Székely Gabriel

Publicat în ”Patrimonium Banaticum” nr. 4/2005 ed. Mirton ISSN 1583-4220, 2005

Articolul descrie evoluția spațiului urban în perioada anilor 1780-1900, în orașele Timișoara și Arad. Este o perioadă în care controlul Statului Habsburgic scade, și se afirmă burghezia locală. Ca stil arhitectural este o perioadă în care este utilizat eclectismul tipic pentru secolul al XIX-lea, exprimat de obicei prin compoziții în stil neo-renaștere, neo-baroc, neo-clasic sau neo-romanic. Imaginea urbană a orașelor este marcată de prezența cetăților, care în cazul Timișoarei înconjoară cartierul central al așezării. Se analizează caracterul străzilor și piețelor publice, fațadele clădirilor, curțile interioare, monumentele de for public.

Articolul „Arhitectura vernaculară şi cea cultă din Timişoara şi Arad 1700-1918”

Autor : Székely Gabriel

Publicat în „Patrimonium Banaticum” nr. 5/2006 ed. Mirton ISSN 1583-4220, 2006.

Articolul studiază relația dintre arhitectura vernaculară și cea cultă în zona Banatului între anii 1700-1918. Modelele arhitecturale care se impun după anul 1700 în Banat provin din modelele impuse de Statul Habsburgic în toate provinciile lor la acea vreme. Pe baza acestei arte culte impuse de imperiali se dezvoltă în timp în Banat o arhitectură țărănească vernaculară (barocul țărănesc) și o arhitectură eclectică urbană. Pe de altă parte stilurile Art Nouveau și cel Neoromânesc se inspiră din creația artei populare și din diverse motive rustice, în dorința de a crea un stil original și autentic. Asistăm deci în timp la un schimb cultural reciproc între arta cultă provenită din tradiția marilor curente europene și arta populară spontană.

Articolul „Arhitecți diplomați la Timișoara și Arad în perioada 1900”.

Autor : Székely Gabriel

Publicat în ”Peisaj Cultural, Arhitectură, Tendințe 120 de ani învățământ superior de arhitectură”, ed. Universitară Ion Mincu, ISBN 978-606-638-047-8, 2012

Lucrarea descrie cariera și creația primei generații de arhitecți, care în preajma anilor 1900 se întorc de la studii din Budapesta, Viena sau din centre universitare din Elveția și Germania. Ei au șansa să proiecteze frumoasele palate de raport care schimbă imaginea urbană în orașele din Banat.

Abstract

În preajma anilor 1900 orașele Timișoara și Arad se dezvoltă mult din punct de vedere economic, cultural și urbanistic. Alături de câțiva arhitecți din Budapesta, cel mai mare rol în această transformare îl au cei aproximativ zece arhitecți tineri din cele două orașe care după studii efectuate la Budapesta sau Viena, eventual mai rar în orașe din Germania sau Elveția, se întorc acasă. Ei se afirmă în scurt timp într-un mod spectaculos, profitând de evoluția economică și urbanistică favorabilă a orașelor din Banat. În perioada 1900-1914 palatele de raport și clădirile publice proiectate de ei își pun amprenta definitiv asupra imaginii centrelor urbane din Timișoara și Arad. Stilul abordat este de cele mai multe ori cel secession. Pentru noile clădiri sunt folosite numeroase inovații tehnice ale momentului (planșee de beton armat, sisteme de alimentare cu apă, lifturi). Tinerii arhitecți diplomați se bucură de un prestigiu foarte mare în societate și de obicei au întâietate în fața colegilor lor care nu au diplomă.

Articolul „Arhitecți moderniști la Timișoara în perioada interbelică”

Autor : Székely Gabriel

Publicat în ”Semnificații și conecsiuni în spațiul arhitectural” - ed. UAUIM București, ISBN 978-606-638-148-2, 2016

Lucrarea descrie cariera și creația arhitecților moderniști care au lucrat la Timișoara și la Arad în anii interbelici. Este vorba despre proiectanți tineri la acea vreme, cu studii efectuate în Germania, Elveția sau la București. Creația lor este astăzi parțial protejată ca parte a patrimoniului arhitectural din orașele Timișoara și Arad.

Abstract:

În perioada interbelică doi arhitecți tineri talentați s-au întors de la studii din occident la Timișoara, aducând cu ei idei noi despre artă, în timp ce un al treilea s-a stabilit aici în urma terminării studiilor la București. În munca lor, de câte ori a fost posibil au aplicat principiile modernismului pur. Au proiectat vile funcționaliste și blocuri pentru timișorenii din pătura mijlocie. Au pus bazale unui nou mod de viață în apartamente funcționaliste. Până în anul 1950, când cariera lor ca arhitecți independenți se sfârșește, ei perseverează în răspândirea modernismului, deși ceilalți arhitecți din Timișoara au în general idei foarte diferite despre artă.

Articolul „Arhitecți creatori ai stilului Neoromânesc în zona Banatului”

Autor : Székely Gabriel

Publicat în ”Patrimonium Banaticum” , Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, vol VI, ed. MEGA Cluj-Napoca, 2016, ISSN 1583-4220, 2016

Lucrarea descrie evoluția stilului Neoromânesc în Timișoara și în zona Banatului în general, după anul 1920, când stilul apare pregnant în această parte a țării. Statul Român promovează după 1918 folosirea Stilului Național, ca parte a unificării culturale a țării în noul context al României Mari.

Abstract:

Stilul Național - Neoromânesc, a apărut în România la sfârșitul secolului al XIX-lea, ca rezultat a efortului unui grup de tineri arhitecți talentați, având un conducător carismatic în persoana lui Ion Mincu. Inspirată de noul curent al arhitecturii Art Nouveau, care a creat în multe țări europene stiluri naționale valoroase, noua arhitectură națională a devenit celebră și mult folosită în România, mai ales în capitala țării, București. După anul 1918, în noul context politic al României Mari, statul promovează Stilul Național, care va fi folosit la decorarea fațadelor noilor clădiri publice la Timișora și în multe alte orașe. Prezentul articol este bazat pe studii care au folosit informații din arhive, din cărți și studiul unor clădiri existente. Concluzia este că cele mai importante fațade în stil Neoromânesc din Timișoara, au fost proiectate de arhitectul bucureștean Ion Trajanescu - autorul Catedralei Ortodoxe, Duiliu Marcu, un arhitect important al momentului, Victor Vlad care s-a născut în Banat și a trăit la Timișoara cât și colaboratorul său, arhitectul Adrian Suciu. Noul stil a avut un impact important asupra clădirilor publice din Timișoara după anul 1918, în special asupra construcțiilor importante ale vremii. În cazul clădirilor de locuit, stilul a coexistat cu alte stiluri.

Articolul ”Telkes Henrik și Fenyves Károly, doi arhitecți uitați ai Timișoarei”

Autor : Székely Gabriel

Publicat în ”Patrimonium Banaticum” , Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, vol VII, ed. MEGA Cluj-Napoca, 2017, ISSN 1583-4220, 2017

Lucrarea descrie activitatea și opera celor doi arhitecți timișoreni, care au lăsat în urmă clădiri remarcabile în prima jumătatea a secolului al XX-lea. Din păcate despre cei doi proiectanți valoroși astăzi au auzit foarte puțini. Lucrarea de față dorește să repare această nedreptate, și să pună în lumină valoarea creației lor.

Abstract

La începutul secolului XX Timișoara a cunoscut o dezvoltare rapidă. Aceasta s-a datorat creșterii economice a momentului și performanțelor realizate de industria și agricultura regiunii. Cei mai imortanți arhitecți ai momentului au fost László Székely, Martin Gemeinhardt, Eduard Reiter, Jakob Klein. După Primul Război Mondial Victor Vlad și Mathias Hubert au devenit arhitecți celebri la Timișoara. Numele lui Henrik Telkes și Károly Fenyves sunt aproape necunoscute, deși cercetările au arătat că au avut o activitate importantă la începutul secolului XX. Arhitectul Telkes, care a fost probabil un asociat al lui László Székely a proiectat clădiri importante în stil secession la Timișoara înainte de anul 1914. Datorită poziției lor în oraș și dimensiunilor lor, multe dintre acestea sunt bine cunoscute de către locuitorii orașului. Activitatea lui Károly Fenyves a început la Arad, dar s-a desfășurat după anul 1920 la Timișoara. Blocurile și vilele proiectate de el sunt de multe ori decorate cu cărămidă aparentă, și sunt astăzi parte a imaginii zonei centrale a orașului. Totuși până în prezent s-a știut foarte puțin despre opera celor doi.

CONCLUZII ȘI REZULTATE ALE CERCETĂRILOR ÎN DOMENIUL ISTORIEI URBANE

Cercetările de până acum în domeniul Istoriei Urbane s-au desfășurat pe o perioadă de peste cincisprezece ani. În capitolele de mai sus au fost prezentate concluziile fiecărei etape de cercetare parcurse. În domeniul Istoriei Urbane cercetările nu pot fi terminate, pot fi doar întrerupte eventual, pentru că munca de căutare a datelor și interpretarea lor rezolvă mereu noi probleme, care la rândul lor ridică alte probleme la care trebuie găsite răspunsuri potrivite. Totuși, din cele de mai sus se vede, că prin această activitate de cercetare s-au găsit răspunsuri concrete la problemele propuse prin temele studiate.

În domeniul istoriei urbane rezultatele cercetărilor nu se concretizează de obicei într-o idee unică demonstrată, sau într-o formulă nouă ca în domeniul științelor exacte, ci printr-un grup de idei și rezultate care caracterizează un anumit loc și o anumită perioadă istorică. Acestea împreună descriu în final fenomenul arhitectural studiat și epoca respectivă.

În toată această perioadă de strângere a datelor și de analize, s-a urmărit definirea și explicarea fenomenelor legate de arhitectură și artă în concordanță cu fenomenul mai larg al culturii din zona Banatului, în perioada parcursă între anii 1700 și 1990. Precum s-a arătat mai sus, Banatul este un produs al interculturalității, datorate unei istorii în care elemente culturale diverse s-au împletit și s-au completat timp de secole. Nu este posibilă înțelegerea arhitecturii din Banat fără un studiu amănunțit al fenomenului cultural general din zonă, și fără evidențierea etapelor istorice pe care le-a parcurs această regiune în ultimii trei sute de ani.

Una dintre rezultatele majore ale cercetărilor efectuate este faptul că Banatul are identitate culturală, și încă una complexă contrar unor acuzații nefondate din trecut, care afirmau că în această zonă arta și cultura sunt periferice și provinciale. Studiile inspirate de Regionalismul Critic, caută de zeci de ani să demonstreze valoarea și unicitatea unor zone și arii culturale, care până recent nu s-au aflat în lumina reflectoarelor, dar care totuși reprezintă valori importante și certe ale unei Europe și a unei lumi care se află în căutare de identitate. Așa cum bine a observat Keneth Frampton în urmă cu treizeci de ani culturile considerate de către unii a fi periferice au la fel de mult drept la existență ca cele bine cunoscute în lume, și este foarte recomandabil ca pe plan local comunitățile umane să-și studieze cu grijă moștenirea istorică, pentru a o păstra, și pentru o folosi ca un ghid și reper în lumea uniformizată și banalizată a modernismului internațional.

Ceea ce au demonstrat analizele efectuate este faptul că Banatul și zonele sale limitrofe au o identitate culturală clară, și au valori ascunse, care au fost prea mult timp ignorate. Pe baza acestora se poate stabili un set de valori care să ajute intelectualii de astăzi în general, și proiectanții în particular. Metodele de stabilire a adevăratelor repere arhitecturale și urbanistice ale Banatului sunt diverse, și nu pot urma calea nici unei dogme de cercetare stabilite în centre universitare de prestigiu din alte părți ale lumii. Valorile locale pot fi decelate numai cu ajutorul unor metode specifice, croite pe măsură, care încearcă să găsească esența problemelor. Acest lucru este cu atât mai mult valabil cu cât căutările nu sunt simple nici ca metodă nici ca realizare, în condițiile în care în zona studiată s-a făcut prea puțină cercetare în domeniu în ultimii o sută de ani. Totuși, eforturile nu sunt inutile și rezultatele sunt uneori surprinzătoare prin noutățile pe care le aduc.

În cadrul doctoratului și în studiile care au urmat în anii următori, cercetarea cea mai importantă a fost legată de evoluția generală a fenomenului arhitectural și urbanistic. Punând cap la cap informații disparate și incomplete, s-a conturat o imagine complexă a unui Banat care a evoluat timp de aproape trei secole după niște reguli inedite. Fenomenele artistice și stilurile inspirate de centrele de cultură central europene, au fost asimilate și în timp adaptate unei tradiții proprii a provinciei dintre Dunăre și Carpați. Astfel Banatul în timp a produs valori culturale, inclusiv arhitecturale, care se înscriu într-o traiectorie coerentă și complexă, modelată de multe fenomene aparent minore, dar importante pentru evoluția zonei. Scopul cercetărilor nu este comparația inutilă a culturii locale cu marile realizări celebre din capitalele Europei, ci stabilirea unei identități locale, care trebuie apreciată la reala ei valoarea. Evoluția viitoare va trebui să țină cont de aceste lucruri dacă vom dori ca și în viitor să putem păstra măcar o parte a identității noastre locale.

Modul de concepere al spațiilor urbane tradiționale, și a legăturii dintre clădiri și spațiul public, ar trebui să rămână un etalon pentru noile dezvoltări urbanistice. Strada tip coridor cu fronturi continue ale fațadelor este tipică pentru zona Europei Centrale. Studiile au arătat în ce mod acest spațiu urban a evoluat și și-a păstrat caracterul timp de secole. La rândul ei producția arhitecturală a fost inegală în timp, și desigur în mare parte tributară zonelor de influență central europene, dar se remarcă totuși printr-o deosebită unitate și armonie. Studiile au arătat existența unor straturi clare în evoluția orașelor din Banat, dar tocmai coexistența armonioasă a acestor straturi diferite, este cea care dă caracterul arhitecturii locale. Straturile dezvoltării urbane sunt: arhitectura de secol XVIII, având ca stil dominant barocul, arhitectura de secol XIX, având ca stil dominant eclectismul, perioada anilor 1900 având ca stil dominant secessionul, perioada interbelică, având ca stiluri dominante stilul neoromânesc și cel modernist, și în final perioada 1945-1990 cu arhitectura sa tipică industrializată. Studiile au relevat valori găsite în toate perioadele istorice analizate. A fost descris și modul în care a evoluat programul de locuire, în relație cu modul de viață din Imperiu și așteptările timpului, legate de diferitele tipuri de case și apartamente folosite de pături sociale distincte.

Cu ocazia cercetărilor mai recente au fost identificați creatorii arhitecturii din Banat, arhitecții, inginerii, meșterii constructori și tehnicienii, care au realizat în timp clădirile valoroase ale zonei. Analizele au arătăt că lista numelor celor care au lăsat în urmă construcții valoroase nu este atât de lungă pe cât se credea, și că în fiecare perioadă istorică a existat un număr mic de proiectanți și constructori valoroși care s-au impus în acest domeniu. Desigur, înafară de localnici, au realizat clădiri importante și arhitecți vienezi, budapestani, sau proveniți din alte locuri. Studiul proiectanților din trecut a reușit să contureze portretele unor personalități mari dar din păcate uitate, care au fost foarte apreciați în timpul vieții, dar despre care nu se mai vorbește astăzi aproape nimic. Dicționarul de arhitecți publicat recent va readuce probabil în conștiința publica numele multor personalități uitate pe nedrept.

Aceste cercetări reușesc să umple parțial un gol cauzat de lipsa unor astfel de activități din trecut. Descrierea etapelor istorice, a evoluției stilurilor, a tipurilor de locuire, a spațiului urban, și evidențierea personalităților care au creat opere de artă importante în orașele din Banat, sunt importante atât pentru proiectanții de astăzi cât și pentru oamenii de cultură în general. Spre deosebire de anii 1970-1980, când se proiectau imobile fără a ține cont de mediul în care erau plasate, astăzi un astfel de demers ar fi imposibil. Toate modelele de dezvoltare urbană și de restaurare a centrelor istorice din Europa arată că este obligatorie pentru proiectanți o cunoaștere detaliată a istoriei locului unde urmează să amplaseze construcții noi, și noile clădiri trebuie să se integreze în contextul istoric dat. Cercetarea în arhive, în biblioteci, pe teren, sau prin interviuri, nu este în cazul arhitecturii o activitate culturală abstractă, menită doar să descopere niște valori ale trecutului. Este importantă înțelegerea tradiției și spiritului orașelor și cartierelor istorice, pentru a le putea integra într-un mod corect într-un sistem urban modern și funcțional, fără a sacrifica din neștiință sau din interese materiale valorile trecutului și atmosfera specifică a locurilor. Întoarcerea spre valorile trecutului este în lumea întreagă o tendință firească astăzi, deoarece mijloacele de informare s-au diversificat, turismul a crescut în amploare, iar investițiile contemporane în magazine, birouri și cartiere de locuit de mari dimensiuni amenință zonele istorice aflate în centrul orașelor, unde valoarea unui metru pătrat construit atinge valori exorbitante.

Cecetarea în acest domeniu nu a fost posibilă fără utilizarea unor informații și surse documentare din alte sfere ale culturii, în special al istoriei. Pentru a ajunge la rezultatele dorite căutările trebuie să fie diverse, pentru că trebuie atinse aspectele tehnice și artistice ale arhitecturii, dar și cele sociologice legate de comanditarii vechilor clădiri sau de proiectanții care le-au realizat. Cercetătorul trebuie să aibă în vedere că în domeniul istoriei urbane întâlnește în general un fenomen cultural complex, care nu poate fi înțeles sau analizat printr-o simplă enumerare a unor date. Pe parcursul cercetărilor au apărut multe legături surprinzătoare, dintre care multe nu puteau fi bănuite până recent. Multe aspecte legate de diferite epoci istorice sunt imposibil de înțeles, fără studierea societății din acele vremuri, arhitectura fiind profund legată în toate timpurile de așteptările diferitelor pături sociale, de curentele artistice la modă, de bunăstarea epocii, de modul în care oamenii se relaționau la artă și la tradiție.

Din păcate cercetarea nu poate avea un program exact prestabilit, deoarece nu există arhive sau alte locuri în care știm că putem găsi informațiile căutate. Cea mai mare parte a datelor adunate au fost găsite timp de cincisprezece ani printr-un proces complex de căutare. Aceasta a însemnat discuții cu multe persoane care astăzi trăiesc în diferite localități și țări, descoperirea unor arhive particulare ale unor persoane și instituții, în condițiile în care arhivele de stat conțin foarte puțină informație. Au fost de asemenea necesare cercetări de teren care au inclus studierea clădirilor istorice și a cimitirelor unde se află mormintele unor arhitecți, studiul unor cărți, lexicoane vechi, și alte tipuri de edituri.

CERCETARE ÎN DOMENIUL PEISAGISTICII

Cercetarea în domeniul Peisagistică s-a desfășurat pe o perioadă de cincisprezece ani, având ca rezultat publicarea a două cărți și unui număr mare de articole.

Înaintea începerii activității mele în domeniu, preocupările pentru peisagistică au fost puține în toată țara. În perioada comunistă nu au existat nici facultăți nici instituții de profil, motiv pentru care această știință și artă a trebuit reinventată pe baza experienței occidentale din domeniu, și pe baza unor tradiții locale punctuale. Prin activitatea mea de cincisprezece ani în cadrul Secției Peiagistică a Universității de Științe Agricole din Timișoara, am avut o importantă contribuție la revigorarea acestei specializări. Înafara cărților concepute ca manuale pentru studenți, mi-am concentrat atenția asupra spațiilor verzi din mai multe localități din vestul țării. Articolele scrise descriu starea, conținutul și valoarea spațiilor verzi existente, și propun soluții pentru refacerea lor. Singur, sau în cadrul universității la atelierul de proiectare, am realizat proiecte de spații verzi, dintre care multe au fost construite la Timișoara și în alte localități. Cu sprijinul unor colegi, am reușit să readucem în atenția societății și a comunității academice această știință atât de vitregită până acum, dar care se bucură de un reviriment deosebit astăzi în lume. Prin articolele și studiile deidicate urbanismului, am arătat rolul și importanța spațiilor verzi în structurile urbane, din păcate deficitare până în prezent. Studiile de caz s-au ocupat de zone din vecinătatea Municipiului Timișoara, sau de alte localități mai mici din regiune.

Cartea intitulată Planificarea peisajului este un curs universitar întocmit pentru disciplina cu același nume, care se predă în cadrul anului II la specializarea Peisagistică din cadrul Facultății de Horticultură și Silvicultură a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Regele Mihai I din Timișoara. Cursul este destinat studenților peisagiști și are ca subiect descrierea aspectelor teoretice legate de proiectarea și întreținerea spațiilor verzi.

Cursul Planificarea Peisajului

Cartea cuprinde următoarele capitole:

- INTRODUCERE

- TEORIA ÎN PEISAGISTICĂ

- PEISAJUL

- TIPURI DE SPAȚII VERZI URBANE

- TIPURI DE SPAȚII VERZI URBANE - clasificare

Clasificarea spațiilor verzi, Pădurile parc, Parcurile, Grădinile publice, Scuarurile, Spațiile verzi din cuprinsul arterelor de circulație

- SPAȚII VERZI CU ACCES LIMITAT

Parcurile sportive, Spații verzi pentru instituții de învățământ și de cercetare, Spații verzi de pe lângă întreprinderile industriale, Spații verzi de pe lângă instituții sanitare și curative, Spații verzi pentru copii și tineret, Grădini și parcuri speciale pentru copii, Spațiile verzi de pe lângă locuințe, Grădinile individuale, Grădinile pe terase.

- SPAȚII VERZI CU PROFIL SPECIALIZAT

Grădinile botanice și parcurile dendrologice, Grădinile de trandafiri, Grădinile și parcurile zoologice, Parcurile pentru expoziții, Spații verzi din cimitire, Spații verzi cu funcții utilitare, Spații verzi din zonele turistice și de agrement, Spațiile verzi din localitățile rurale.

- PRINCIPII GENERALE ȘI METODE DE COMPUNERE A PARCURILOR ȘI GRĂDINILOR

Generalități

- ALEGEREA STILURILOR

- ALEGEREA STILURILOR ȘI PRINCIPIILOR DE COMPOZIȚIE

Stilul geometric regulat, Stilul natural peisager, Stilul mixt,

- PERCEPȚIA SPAȚIULUI ȘI REGULI GENERALE DE COMPOZIȚIE

Percepția spațiului, Simbolismul liniilor, Relația dintre elemente, Percepția detaliilor, Percepția în funcție de viteza observatorului, Celelalte percepții, Percepția psihică, Repere dimensionale, Repere psihice

- REGULI DE COMPOZIȚIE

Scara, Proporția, Unitatea, Elemente ce permit dinamizarea spațiului,, Principiul dualității, Ritmul, Contrastele, Armonia, Variația, Simplitatea, Culorile și lumina, Centrul compoziției și perspectiva, Succesiunea spațiilor

- ALEGEREA CARACTERULUI GRĂDINII ȘI TIPURILE DE PEISAJE

Alegerea vegetației, Percepția vegetației

- ANALIZA ELEMENTELOR COMPONENTE ALE PEISAJULUI

- INTRODUCERE LA ANALIZA PEISAJULUI

Locul și tehnica folosită pentru observare, Relevarea și descrierea elementelor importante, Înțelegerea peisajului, Elementele mediului natural, Analiza locului, Funcțiile vegetației în structura mediului ambiant, Vântul, Relieful, Subteranul, Solul, Componentele ecologice

- ELEMENTELE MEDIULUI AMBIANT UMAN

Mediul socio-economic, Populația, Studiul istoric al locului, Documente cartografice, Înțelegerea hărților peisagere ca urmare a analizei

-ANALIZA COMPONENTELOR PEISAGERE - STUDIUL VEGETAȚIEI

Elemente ce trebuie analizate, Analiza structurii vegetației, Diagnosticul vegetației, Folosirea fișelor de inventar, Concluzii.

-ANALIZA NEVOILOR ÎN CONTEXTUL UNUI SPAȚIU DAT

- ROLUL GRĂDINILOR PARTICULARE

Nevoi legate de copilărie, nevoile adolescenților, Amenajări colective.

-PLANIFICAREA URBANĂ ȘI TERITORIALĂ ÎN ROMÂNIA ȘI ÎN ȚĂRILE U.E.

-TIPURI TRADIȚIONALE DE GÂNDIRE ÎN PLANIFICARE

-ROLUL CONSTITUȚIEI ÎN URBANISM ȘI AMENAJAREA TERITORIULUI

-STRUCTURA PUTERII ÎN STAT

-TENDINȚE ACTUALE

1) Relația dintre puterea centrală și locală

2)Flexibilitate și siguranță în luarea deciziilor

3)Ministere și cooperări transfrontaliere

4)Influența U.E. asupra planificării

-PROCESUL DE ELABORARE A PLANURILOR ȘI POLITICILOR URBANISTICE

-CONSULTANȚA - DIALOGUL CU CETĂȚENII

-COOPERARE TRANSFRONTALIERĂ

-AUTORIZAȚII DE CONSTRUIRE

-FINANȚAREA DOTĂRII TERENURILOR CU INFRASTRUCTURĂ - ÎMBUNĂTĂȚIRI ȘI COMPENSAȚII

-IMPLEMENTAREA PLANURILOR - INIȚIATIVA PRIVATĂ ȘI CEA A STATULUI

-MECANISME DE PROMOVARE A INVESTIȚIILOR

-PROTECȚIA MEDIULUI AMBIANT ȘI A NATURII

-FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ OPERAȚIILE DE AMENAJAREA TERITORIULUI

-POLITICA URBANĂ- REVITALIZAREA CENTRELOR ISTORICE- CATEGORII DE MONUMENTE

-LOCUIREA

-INDUSTRIA

-TURISMUL

-RESURSELE NATURALE

-TRANSPORTUL

-DEȘEURILE ȘI POLUAREA

-UTILIZAREA PLANURILOR DE AMENJAREA TERITORIULUI

-LIBERTATE ÎN LUAREA DECIZIILOR

-MODIFICĂRILE PLANURILOR URBANISTICE

-CONCLUZII

-PEISAJUL URBAN

-ȘCOLILE DE PEISAGISTICĂ ÎN FRANȚA

-PEISAGIȘTII FRANCEZI ÎN SEC. XX.

-IMAGINEA ORAȘULUI TRADIȚIONAL ȘI AL CELUI MODERN

-TERENURILE VAGI ȘI SIMBOLURILE URBANE

-IMAGINEA URBANĂ ÎN PERCEPȚIA CINEAȘTILOR

-PEISAJUL URBAN ÎN VIZIUNEA LUI KEVIN LYNCH

-POLITICA URBANĂ ȘI PEISAJUL URBAN ÎN METROPOLELE EUROPENE

-TIMIȘOARA EVENIMENTUL „VERDE 2000”

-TENDINȚE ACTUALE ÎN PEISAGISTICĂ

-REABILITAREA SITURILOR INDUSTRIALE

-Reabilitarea High Line - Manhattan New York

-SITURI CU VALOARE DE PATRIMONIU

-IDENTIFICARE PEISAJELOR - PROCEDEE

-CARACTERIZAREA UNITĂȚILOR PEISAGERE

-DELIMITAREA SITURILOR

-EVALUAREA PEISAJELOR

Observarea dinamică a peisajului. Gestiunea peisajelor și punerea lor în valoare. Evaluarea dezvoltării locale în timp. Limitele zonei studiate. Documente de gestiune a sitului. Elemente cheie în peisagistică.

-PEISAJUL CA VALOARE DE PATRIMONIU

-AMENAJAREA PEISAGERĂ A TRASEULUI ȘOSELELOR

-SPAȚII VERZI ALE TIMIȘOAREI CA REZULTAT AL EVOLUȚIEI PEISAGISTICE

-ETAPE ÎN PROIECTAREA PEISAGISTICĂ

ANEXĂ

-MATERIALE DE CONSTRUCȚII

-PIATRA NATURALĂ

-ROCI SEDIMENTARE

-ROCI VULCANICE

-ROCI METAMORFICE

-PROPRIETĂȚI ȘI DEFECTE ALE PIETRELOR NATURALE

-ROCI FOLOSITE LA CONSTRUCȚII ÎN SPAȚII EXTERIOARE

-LIANȚII ȘI PRODUSELE DERIVATE

-LIANȚII HIDRAULICI

-VARUL

-CIMENTUL

-PRODUSE PE BAZĂ DE LIANȚI HIDRAULICI

-MORTARELE

-BETOANELE

-ELEMENTE PREFABRICATE DIN BETON

-LIANȚI PE BAZĂ DE HIDROCARBURI

-PRODUSE PE BAZĂ DE LIANȚI DIN HIDROCARBURI

-LEMNUL

-USCAREA ȘI STOCAREA LEMNULUI

-METALELE

-MATERIALELE CERAMICE

-PRODUSE DIN MASE PLASTICE

Prima parte a cărții clasifică spațiile verzi în funcție de mărimea, importanța, și rolul lor. Dimensiunile spațiilor verzi diferă foarte mult. În cadrul așezărilor ele formează sisteme de spații verzi cu un important rol estetic și ecologic. Sistemele de spații verzi sunt părți componente ale structurii urbanistice ale așezării. Primul tip de clasificare se face în funcție de mărimea și structura spațiilor. În funcție de mărime și cantitatea vegetației prezente parcurile și grădinile au o anumită valoare în cadrul orașului. În ultimii zeci de ani, odată cu înțelegerea importanței problemelor ecologice, a crescut și importanța acordată vegetației urbane. Este importantă și precizarea rolului teoriei în abordarea acestor probleme. Spațiile verzi sunt expresia fizică a unor opțiuni culturale, și pot exprima prin limbajul specific diverse mesaje legate de creator și de societatea care le utilizează. În timp proiectanții devin tot mai conștienți de valoarea spirituală a spațiilor urbane neconstruite și a spațiilor verzi. Interpretările acoperă astăzi un câmp larg, de la simple sugestii și simboluri culturale la exprimarea unor idei complexe, inclusiv de natură filosofică.

Un alt capitol se ocupă cu importanța și clasificarea spațiilor verzi în funcție de funcțiunea lor. În timp spațiile verzi s-au specializat tot mai mult pentru satisfacerea unor nevoi sociale specifice, legate uneori de funcțiunea clădirii pe care o deservesc. Varietatea acestor grădini specializate a crescut constant în timp, ajungând astăzi să deservească practic toate programele de arhitectură, sau să devină ele în sine astfel de programe destinate satisfacerii unor nevoi ale societății. Tehnologia modernă influențează și ea această evoluție, prin crearea grădinilor pe acoperișurile clădirilor, și prin introducerea unor mecanisme tehnice complexe în compoziția unor spații urbane verzi. Grădinile specializate deservesc de multă vreme anumite nevoi ale societății legate în special de petrecerea timpului liber, dar și ca spații cu funcțiuni utilitare, în special cu rol de protecție fonică, termică, antifoc etc. Spațiile verzi din zonele turistice au o valoare aparte, în timp ce crearea spațiilor verzi în zonele rurale a devenit în ultima vreme o preocupare a autorităților la toate nivelurile, de la ministere până la primăriile comunelor. Stilurile au un rol aparte în peisagistică, și cunoașterea lor este obligatorie pentru viitorii specialiști. Totuși, astăzi spațiile verzi construite în lume mai folosesc doar fragmente de grădini costruite în stiluri istorice, sub formă de citate, în timp ce marea majoritate a spațiilor sunt gândite sub forma unor compoziții libere bine structurate, cu rol funcțional și ecologic.

O altă problemă importantă este percepția spațiului. În mod evident este obligația proiectantului să înțeleagă în ce mod spațiul propus de el va fi perceput și apreciat de utilizatori. În țările occidentale în ultimii zeci de ani s-au făcut cercetări importante pentru a vedea în ce mod percep oamenii spațiul în care se află, și în ce mod poate fi influențat prin proiectare comportamentul lor. Fiind vorba despre spații deschise cu funcțiuni diverse, comportamentul uman este în acest caz mai greu previzibil ca în cazul clădirilor.

Principiile compoziției sunt în esență aceleași și pentru peisagistică, ca în cazul tuturor artelor vizuale. Scara, proporția, unitatea, ritmul, dinamica, contrastele, armonia și variația, sunt și aici condiții esențiale ale reușitei din punct de vedere plastic. Acest lucru este valabil și pentru culoare și lumină, care au un rol esențial în crearea compozițiilor. Alegerea corectă a centrelor compoziționale și construirea perspectivelor cu mijloacele specifice, sunt esențiale în cadrul demersului creator.

O altă problemă o reprezintă caracterul peisajului creat, care poate să reproducă sub o formă simplificată diverse teme și motive din natură, specifice anumitor tipuri de climă.

Este importantă și analiza, care este un element vital pentru înțelegerea datelor care trebuie adunate înainte de începerea procesului de proiectare. În ultimele decenii au apărut nenumărate modalități diverse de analiză a spațiului înconjurător. În multe țări occidentale, în cadrul institutelor de proiectare /cercetare, analiza spațiilor urbane și extravilane a devenit o știință considerată foarte importantă și finanțată din bugetele instituțiilor statului. Analiza peisajului se face în diverse moduri și cu diverse tehnici. Observarea, relevarea elementelor importante, înțelegerea peisajului sunt precondiții ale unei activități de proiectare lipsite de erori. O altă problemă o reprezintă analiza elementelor naturale care influențează locul ales pentru viitoarea amenajare. Este de asemenea importantă înțelegerea mediului socio-economic, a datelor referitoare la populația din zonă, și studiul informațiilor legate de istoria locului. Baza fizică a noilor proiecte o constituie planurile și hărțile de diverse feluri: hărți geografice, hărți ale vegetației, hărți hortico-ecologice, hărți ce exprimă dinamica vegetației. Mai sunt utile hărțile solului, (geologice, hidrogeologice, geomorfologice, pedologice), hărțile administrative, fotografiile aeriene și imaginile din satelit. Prin munca de documentare se elaborează fișele de inventar, folosite astăzi pentru identificarea datelor arborilor și grupurilor de arbori din cadrul spațiilor verzi. Este de asemenea importantă înțelegerea nevoilor diferitelor categorii de vârstă, pentru a putea crea spații verzi potrivite fiecărui grup, cât și raportarea oamenilor la grădinile lor private și la cele ce aparțin de locuințele colective.

Partea a doua a cursului abordează problema peisagisticii din perspectiva urbanismului și amenajării teritoriului, cât și a legislației local și europene în domeniu. Se prezintă modul în care se face planificarea teritoriului în diferitele state membre ale Uniunii Europene. Sunt prezentate modurile tradiționale de gândire în planificare existente în diferite părți ale continentului, pe baza tradițiilor locale culturale și juridice. Este explicat rolul legislației în modelarea acțiunii de proiectare și modalitățile prin care instituțiile statului influențează evoluția economică și socială. Sunt descrise modalitățile de elaborare a planurilor și politicilor urbanistice. Spațiile verzi sunt componente ale planurilor urbanistice gen PUG și PUZ.

O altă problemă este dialogul cu cetățenii. Este vorba despre un exercițiu democratic care a devenit realitate în ultimele decenii în lumea occidentală, deși există și aspecte negative ale acestui demers. Urbanismul participativ înseamnă costuri mai mari, și chiar pericole datorate implicării unui număr mare de oameni fără pregătire profesională în domeniu, cu intenții care nu pot fi știute de la început. Oricum democratizarea procesului de proiectare, și deschiderea unor dialoguri cu beneficiarii proiectelor sunt o realitate importantă a lumii de astăzi. Sunt prezentate principalele mecanisme prin care sunt autorizate proiectele de urbanism și de arhitectură. Alte subcapitole au ca temă finanțarea dotării terenurilor, implementarea planurilor prin inițiativă privată și a statului. Sunt descrise problemele legate de promovarea investițiilor, protecția mediului ambiant și factorii care influențează operațiile de amenajare a teritoriului. Politica urbană și revitalizarea centrelor istorice sunt alte capitole majore ale planificării. Este prezentată și problema locuirii, a industriei, a turismului, a resurselor naturale și a transportului din perspectiva proiectanților și a autorităților statului. Este important ca autoritățile să aibă o politică clară și eficientă legat de posibilitatea modificării planurilor urbanistice.

Un alt capitol important este cel legat de Peisajul Urban.

Sunt prezentate problemele peisajului urban, tipurile de spații urbane în funcție de clădirile și spațiile deschise prezente. Școlile de peisagistică au avut o istorie interesantă după al doilea război mondial, cu un număr tot mai mare de studenți, și succese tot mai importante, odată cu afirmarea domeniului. Dezvoltarea economică, modernizarea și democratizarea societății au creat o piață importantă pentru specialiștii din domeniu, în special în țări ca Franța, Anglia, Germania. Evoluția meseriei în Franța este reprezentativă pentru evoluția de pe întregul continent în ultimele decenii. Este analizată evoluția imaginii urbane în orașele europene în ultimele secole, și probleme actuale cum sunt terenurile vagi și simbolurile urbane. Sunt descrise variante de analiză a imaginii urbane, printre care metoda inventată de urbanistul american Kevin Lynch. Politica urbană în marile metropole ale continentului este o problemă de mare actualitate, dezbătută pe multe foruri, pentru că are legătură cu ramuri economice importante ca turismul sau proiectele noi imobiliare. Încercarea păstrării tradiției pe baza concluziilor unor analize detaliate, este astăzi un demers obișnuit în multe țări. Municipiul Timișoara aderă în ultima vreme la acest mod de abordare occidental. În acest scop s-au organizat și concursuri, cum a fost cel intitulat ”Timișoara 2000”, care a avut ca scop găsirea unor idei de regândire a spațiilor verzi. Sunt prezentate tipurile de spații verzi care au fost create în marile orașe europene cu exemple reprezentative. Tendițe noi pot fi observate din multe puncte de vedere: cel al modului de plantare, al speciilor folosite, al folosinței spațiului, din punct de vedere al respectării unor principii ecologice. Siturile industriale reabilitate în ultimele două decenii reprezintă o altă temă discutată în carte. Sunt prezentate modele de reabilitare devenite celebre din diferite țări europene. Este prezentat și cazul reabilitării căii ferate High Line din Manhattan New York, transformat în spațiu verde și de promenadă.

Într-un alt capitol este prezentat studiul de caz al analizei întreprinse de autoritățile franceze în valea râului Juine, folosind peisajul aflat pe malurile râului pe o suprafață de 12 000 de hectare, într-o zonă cu multe valori naturale și de patrimoniu, care înpreună au devenit parte a unui teritoriu protejat. A fost necesară caracterizarea unităților peisagere, delimitarea siturilor, evaluarea peisajelor pe baza valorilor existente. Așa cum se poate vedea în cazul prezentat, după declararea zonei ca spațiu protejat este necesară observarea dinamică a peisajului, gestiunea peisajului și punerea lui în valoare, evaluarea potențialului de dezvoltare pentru viitor, cu ajutorul unor scenarii realiste. În cadrul acestor studii mai este necesară stabilirea limitelor zonelor studiate, realizarea documentelor de gestiune a sitului, stabilirea elementelor cheie ale sitului. Este discutată de asemenea valoarea de patrimoniu a peisajelor, acestea având valențe culturale. Trebuie ținut cont de schimbările continue la care este supus peisajul.

Ca studiu de caz este prezentată și evoluția spațiilor verzi din Municipiul Timișoara în ultimele două secole.

Într-un alt subcapitol sunt analizate etapele care trebuie parcurse în cadrul proiectării peisagistice.

Capitolul - materiale de construcții

Capitolul prezintă materialele de construcții folosite în peisagistică. Sunt analizate tipurile de pietre natrurale: sedimentare, vulcanice și metamorfice. proprietățile și defectele pietrelor naturale, tehnologiile folosite la prelucrarea rocilor. Într-un alt capitol sunt prezentați lianții și produsele derivate - lianții hidraulici: varul și cimentul. Se prezintă de asemenea produsele pe bază de lianți hidraulici - mortarele și betoanele. O altă categorie de materiale prezentate sunt lianții pe bază de hidrocarburi. Mai sunt descrise lemnul, metalele, materialele ceramice și masele plastice, ca mod de folosință și întrebuințare.

Cursul restaurarea parcurilor și grădinilor

Cartea intitulată Restaurarea Parcurilor și Grădinilor este un curs universitar întocmit pentru disciplina cu același nume, care se predă în cadrul anului IV la specializarea Peisagistică din cadrul Facultății de Horticultură și Silvicultură a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Regele Mihai I din Timișoara. Cursul este destinat studenților peisagiști și are ca subiect descrierea tuturor problemelor care apar cu ocazia restaurării spațiilor verzi. Prima parte cuprinde aspectele teoretice legate de problema noțiunii de patrimoniu și a celui de monument istoric, istoria restaurării monumentelor, legislația în domeniu, cartele internaționale ale restaurării. Partea a doua are ca subiect problemele tehnice ale restaurării: moduri de analiză, restaurarea diferitelor componente ale clădirilor istorice.

Cartea cuprinde următoarele capitole:

1. NOȚIUNEA DE PATRIMONIU

- PATRIMONIUL SPAȚIILOR VERZI ISTORICE ÎN ROMÂNIA..

2. PROBLEME LEGATE DE RESTAURAREA SPAȚIILOR VERZI

- RESTAURAREA PARCURILOR - ÎNTRE CONSERVARE ȘI INOVAȚIE

- POSIBILITĂȚI DE FOLOSIRE A STILURILOR ISTORICE ASTĂZI.

- ANALIZE ȘI STUDII NECESARE ÎN CAZUL UNUI PARC ISTORIC

- INIȚIATIVE NOI ÎN DOMENIUL RESTAURĂRII SPAȚIILOR VERZI .

- CENTRAL PARK DIN NEW YORK - ACȚIUNI DE RESTAURARE ÎN PERIOADA 1965-1987

3.LEGISLAȚIE REFERITOARE LA PROTECȚIA MONUMENTELOR ȘI A PATRIMONIULUI CONSTRUIT, CARTELE INTERNAȚIONALE ALE RESTAURĂRII.

- LEGISLAȚIA DIN ROMÂNIA .

- AUTENTICITATEA ȘI CARTELE INTERNAȚIONALE.

-CARTE INTERNAȚIONALE REFERITOARE LA REABILITAREA MONUMENTELOR ISTORICE

- CARTA DE LA ATENA .

- CARTA ITALIANĂ A RESTAURĂRII 1931

- CARTA DE LA VENEȚIA

- CARTA ITALIANĂ DE RESTAURARE DIN 1972

- DECLARAȚIA DE LA AMSTERDAM

- CARTA DE LA MACHU PICCHU

- CONVENȚIA PENTRU SALVAREA PATRIMONIULUI ARHITECTURAL AL EUROPEI- GRANADA 1985

- CARTA DE LA NOTTO

- DOCUMENTUL DE LA NARA

- CARTA DE LA WASHINGTON

- CARTA C.N.R.

- CARTA DE LA FLORENȚA

- CONVENȚIA EUROPEANĂ A PEISAJULUI- FLORENȚA 2000

4. DIAGNOZA, ANALIZA ȘI CATEGORII DE INTERVENȚII ÎN CAZUL CONSTRUCȚIILOR ISTORICE

- CONCEPTUL DE DIAGNOZĂ

- ANALIZA SIMPTOMELOR DE DEGRADARE

- CATEGORII DE INTERVENȚII

- REABILITAREA PATRIMONIULUI CONSTRUIT .

5. CAUZELE DEGRADĂRILOR CONSTRUCȚIILOR .

I. CAUZE CLIMATICE .

II. CAUZE ANTROPICE ALE DEGRADĂRII CONSTRUCȚIILOR

6. ANALIZĂ ȘI CERCETARE ÎN RESTAURARE

- ANALIZA FUNDAȚIILOR

- STUDIUL RUINELOR

- VALOAREA ECONOMICĂ ȘI VALOAREA MATERIALĂ

- METODE ȘI POSIBILITĂȚI DE INTERVENȚIE PE MONUMENTE

7. TEHNICI DE INTERVENȚIE PE DIFERITE ELEMENTE ALE CONSTRUCȚIEI

- SCHELE ȘI EȘAFODAJE

- FUNDAȚIILE

- ZIDĂRIILE

- FACTORI DE DEGRADARE A ZIDĂRIEI

- INVESTIGAREA ZIDĂRIEI

- RESTAURAREA BOLȚILOR

- ANALIZA BOLȚILOR ȘI INTERVENȚII POSIBILE

- TIPURI DE DEGRADĂRI ALE PIETREI ȘI TRATAMENTE

- DEGRADĂRILE FAȚADELOR DE PIATRĂ

8. RESTAURAREA STRUCTURALĂ ȘI PROBLEMELE SEISMICE

9. UMIDITATEA ÎN CONSTRUCȚIILE VECHI

- DIAGNOZA UMIDITĂȚII

- TRATAMENTE CONTRA UMIDITĂȚII

Cartea începe prin prezentarea noțiunii de patrimoniu. Este prezentat modul în care apare noțiunea de patrimoniu în cultura europeană. Sunt amintite personalitățile care au contribuit la dezvoltarea teoriilor pe baza cărora se practică restaurarea clădirilor și a altor monumente, printre care englezii John Ruskin și William Morris, francezul Viollet le Duc, italianul Camillo Boito, austriacul Alois Riegel. Prin opera lor, teoreticienii mai sus amintiți au pus pas cu pas bazele științei moderne a restaurării, valabilă în cea mai mare parte și în cazul peisagisticii. Este în continuare descrisă activitatea peisagiștilor restauratori care au trăit în urmă cu un secol și în perioada interbelică în Anglia, Franța, Spania și în Țările de Jos. Prin munca lor au reconstituit și salvat grădinile istorice din diferite țări europene, dintre care multe sunt parcurile castelelor franceze din secolele XVII și XVIII, grănile celebre ale vilelor renascentiste italiene, grădini cu valoare de patrimoniu din Anglia, Spania, Germania, Belgia, Olanda.

Sunt prezentate atitudinile diferitelor școli de peisagistică din Europa, problema complexă a stabilirii valorilor, modalitățile de analiză, evoluția noțiunii de patrimoniu în timp și tendințele actuale.

Un subcapitol este dedicat patrimoniului spațiilor verzi istorice din România. Este amintită opera peisagistului austriac Meyer, care a trăit și a lucrat în România în secolul al XIX-lea.

CAPITOLUL - PROBLEME LEGATE DE RESTAURAREA SPAȚIILOR VERZI

Un alt capitol este dedicat problemelor restaurării spațiilor verzi. Problematica restaurării include multe aspecte legate de cultură, artă și istorie în general. Sunt prezentate teoriile lui René Pêchere legate de restaurarea spațiilor verzi istorice. Acesta acceptă modificări punctuale ale spațiilor verzi istorice cu ocazia restaurării, dacă acest lucru este necesar. Sunt evocate concluziile Mariei Giusti din cartea ”Restauro dei Giardini, teoria e storia” :

”Intervenții minimale, respectarea dinamicii evolutive, regăsirea unității stilistice, desăvârșirea procesului de simplificare și abstractizare, reproducerea atmosferei conform spiritului epocii, și nu în ultimul rând abordarea din punct de vedere contemporan. Rolul unei grădini istorice este astăzi de natură culturală, educativă și socială”.

Sunt discutate analizele și studiile necesare în cazul unui parc istoric: analiza planurilor topografice, analiza funcțiunilor din zonă și a populației, analiza compoziției parcului și a elementelor existente, problema centrului compoziției și a alegerii perspectivelor, armonia și proporția ca probleme de compoziție. Alte aspecte sunt legate de lumină și de iluminatul nocturn, circulația, accesele și împrejmuirile spațiilor verzi. Suprafețele de apă reprezintă o altă problemă prezentată. Mai sunt importante vegetația și raportul zonă plantată și zonă cu peluze, nevoile populației locale pe categorii de vârstă și sociale, corelarea spațiului verde cu clădirile învecinate, analiza spațiului parcului și a zonelor limitrofe, reabilitarea istorică, reinterpretarea spațiilor istorice, reamenajarea liberă a spațiului verde fără a respecta în totalitate planul inițial, intervențiile punctuale în cadrul amenajării, reorganizarea funcțională a parcului, refacerea dotărilor utilitare, prezența elementelor de sculptură și mobilier din cadrul grădinii. Alte teme discutate sunt: replantarea eșalonată a vegetației în timp, extinderea parcului cu noi suprafețe adăugate, crearea de noi centre de interes, crearea de baze sportive sau terenuri de sport, evaluarea analizelor efectuate. Toate aceste probleme stau la baza unor dezbateri vii pe plan internațional. Înțelegerea lor necesită nu doar cunoștințe legate de proiectare, dar și de istoria culturii.

Într-un alt capitol sunt prezentate inițiativele moderne, care pot fi văzute astăzi în orașe ca Barcelona - un adevărat loc al experimentărilor în domeniul spațiilor exterioare amenajate, Valencia cu șirul ei de parcuri care au apărut în fosta albie a râului Turia, SUA - unde începând cu anii 1980 arhitectul Emilio Ambasz a făcut experimente interesante.

Este prezentată istoria parcului Central Park din New York în ultimii cincizeci de ani.

CAPITOLUL - LEGISLAȚIA REFERITOARE LA PROTECȚIA MONUMENTELOR ȘI A PATRIMONIULUI CONSTRUIT

Este prezentată istoria legislației monumentelor în diferite țări în utimii o sută de ani. La evoluția generală a legislației internaționale au participat prin contribuția lor mai multe țări și mulți oamnei de cultură, care au luptat pentru protecția unor locuri istorice sau pentru modificarea legislațiilor naționale. Legislația din domeniu a avut o istorie lungă și nu lipsită de dificultăți.

Într-un subcapitol este analizată evoluția legislației din România, începând din secolul al XIX-lea, continuând cu instituțiile de specialitate din perioada interbelică, din perioada regimului comunist 1945-1990, cât și în anii de după anul 1990. Astăzi o parte a sarcinii revine Comisiilor Regionale ale Monumentelor Istorice și Compartimentului de Control și Audit pentru activitatea de protejare a monumentelor istorice - care sunt organisme care își împart responsabilitatea de expertiză, avizare, finanțare, supraveghere și sancționare a activităților patrimoniale din România. Sunt prezentate atât aspectele pozitive, cât și cele negative ale evoluției legislative în domeniul restaurării.

Într-un subcapitol următor sunt prezentate cartele internaționale ale restaurării, care prin conținutul și importanța lor au modelat legislația legată de restaurare în toate țările, sugerând modalitățile corecte pentru rezolvarea diferitelor probleme ale domeniului. Sunt prezentate și analizate următoarele Carte : „Carta de la Atena” din 1931, „Carta Italiană a Restaurării” din 1931, „Carta Internațională referitoare la conservarea și restaurarea monumentelor de la Veneția din 1964”, „Carta Italiană de restaurare din 1972”, „Declarația de la Amsterdam” din 1975, „Carta de la Machu Picchu” 1978, „Convenția pentru salvarea patrimoniului arhitectural al Europei de la Granada” 1985, „Carta de la Notto”, „Documentul de la Nara Japonia”- despre autenticitate, „Carta de la Washington” (Carta ICOMOS) din 1987 privind revitalizarea zonelor istorice, „Carta C.N.R. din 1987 privind conservarea obiectelor artistice și de cultură”, „Carta grădinilor istorice de la Florența” din 1981, „Convenția europeană a peisajului” (Florența 2000).

Dacă cartele internaționale referitoare la restaurare au în general o mare importanță pentru restaurarea tuturor siturilor cu valoare istorică, inclusiv a grădinilor, cartele referitoare la spațiile verzi istorice ale Europei au un rol aparte, prin sugestiile pe care le oferă pentru viitoarele legi care vor fi elaborate, și în general pentru practica din domeniu.

CAPITOLUL - DIAGNOZA, ANALIZA ȘI CATEGORIILE DE INTERVENȚIE ÎN CAZUL CONSTRUCȚIILOR ISTORICE.

În acest capitol se descrie modul în care trebuie făcută analiza construcțiilor istorice prin analiză multicriterială. Este în continuare prezentat conceptul de diagnoză, cu toate variantele ei: diagnoza generală, diagnoza sectorială, diagnoza locală, diagnoza specifică, diagnoza indirectă și diagnoza directă. Sunt prezentate modalitățile în care trebuie să acționeze expertul, pentru a găsi soluțiile corecte. Este definită pre-diagnoza, și diagnoza aprofundată, ca modalități diferite de analiză.

Un alt subcapitol se referă la simptomele de degradare și identificarea cauzelor degradărilor. Pe baza acestora se pot găsi categoriile de intervenții : restaurarea, restaurarea parțială, restaurarea globală.

CAPITOLUL CAUZELE DEGRADĂRILOR

Sunt prezentate cauzele care duc la degradarea construcțiilor. Cauzele climatice sunt: radiația solară, apa capilară sau din infiltrații, condensul, aerosolii, calamitățile naturale. Cauzele antropice sunt: vibrațiile, desecările, poluarea chimică.

CAPITOLUL ANALIZĂ ȘI CERCETARE ÎN RESTAURARE

În acest capitol se prezintă modalitățile de analiză necesare din punct de vedere al găsirii soluțiilor corecte din punct de vedere istoric și cultural. Se descrie aportul diferiților specialiști implicați, printre care: istorici de artă, istorici și arhiviști, sociologi.

Sunt descrise analizele necesare pentru diferitele părți ale construcțiilor, cu prolematica lor specifică, și problemele care apar în mod obișnuit. Este descrisă analiza fundațiilor, studiul ruinelor. Următorul subcapitol tratează problema valorii culturale și a valorii materiale, noțiuni distincte importante. Metodele și posibilitățile de intervenție pe monumente includ mai multe tipuri de lucrări: protecția fizică, intervențiile de întreținere, lucrările de conservare, de consolidarea, restaurarea, restaurarea analitică, renovarea, reconstrucția, anastiloza, reabilitarea, mansardările, restructurările urbane, renovarea urbană, reconstrucția urbană. Aceste acțiuni acoperă gama posibilă de acțiuni și activități în domeniul restaurării.

CAPITOLUL TEHNICI DE INTERVENȚIE PE DIFERITE ELEMENTE ALE CONSTRUCȚIEI

Acest capitol include subcapitole destinate fundațiilor, zidăriilor de cărămidă, zidăriilor de piatră de diferite feluri. Sunt prezentați factorii care influențează degradarea zidăriilor - agenți fizici, chimici, biologici, umezeala, degradarea liantului, lipsa de omogenitate a zidăriilor mixte. Un alt subcapitol se referă la investigarea zidăriilor și la metodele de intervenție. Este tratată și problema bolților care trebuie restaurate, intervențiile posibile pe bolți. Se mai descriu degradările pietrei și tratamentele acesteia, degradările fațadelor din piatră: fisurile, eroziunea, atacurile chimice, încrustațiile, bioxidul de sulf din aer. În continuare sunt descrise și tratamentele necesare în cazul pietrei naturale.

CAPITOLUL RESTAURARE STRUCTURALĂ ȘI PROBLEME SEISMICE

Capitolul se referă la problema structurilor clădirilor, și la modalitățile de intervenție conform teoriilor moderne din ultimele decenii.

CAPITOLUL UMIDITATEA ÎN CONSTRUCȚII

Acest capitol tratează umiditatea în funcție de originea ei și de modul în care ea acționează asupra construcțiilor. Se prezintă consecințele umidității pentru clădiri. Sunt prezentate umiditatea din condens, umiditatea din ascensiunea capilară. Sunt explicate cauzele umidității, sursele posibile de alimentare și tratamentele posibile.

LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE ÎN DOMENIUL PEISAGISTICĂ

Articolele în domeniul Peisagistică au ca tematică spațiile verzi, în special cele din Timișoara și localitățile din zona Banatului. Este descrisă starea actuală a spațiilor verzi studiate, elementele valoroase pe care le cuprind, factorii geografici, climatici și istorici care definesc locul, factorul antropic din zona studiată.

Articolul - „Un nou parc pentru orașul Jimbolia” (A new park for the town of Jimbolia

Autor: Székely Gabriel

Publicat în „Journal of Horticulture, Forestry and Biotechnology”, vol 13 2009, ed. Agroprint

În articol este descris proiectul realizat pentru un nou spațiu verde în localitatea amintită și analizele care au fost necesare pentru realizarea acestui proiect.

Abstract

În anul 2008 Primăria oraşului Jimbolia a obţinut din partea Ministerului Mediului finanţarea pentru construirea unui parc de aproximativ 4 ha. Terenul se află la marginea localităţii, dar nu departe de centru. În oraş nu există în prezent decât câteva spaţii verzi de mici dimensiuni. Construirea acestui parc dublează suprafaţa de spaţii verzi a oraşului conform normelor actuale şi creează pentru prima dată pentru cetăţeni condiţiile pentru petrecerea timpului în aer liber într-un spaţiu verde amenajat de mari dimensiuni. Investiţia are implicaţii importante din punct de vedere social şi ecologic. Cu această ocazie se va diversifica şi paleta speciilor de arbori existente în localitate.

Articolul - „Parcurile periclitate din Timișoara” (The endangered parks of Timișoara)

Autor: Székely Gabriel

Publicat în „Journal of Horticulture, Forestry and Biotechnology”, vol 13 2009

În articol este prezentată situația spațiilor verzi din Timișoara, care an de an pierd suprafețe de teren din cauza unor noi construcții care apar pe suprafața lor, sau la limita lor cu influență directă asupra parcurilor. Cauza este politica primăriei în domeniu, și situația juridică neclară a spațiilor publice, care sunt rând pe rând revendicate de foști proprietari, sau folosite în mod arbitrar de către autorități pentru rezolvarea lipsei de spațiu construibil în zona centrală a localității.

Abstract

Deşi cândva oraşul Timişoara era vestit pentru parcurile sale, astăzi spaţiile verzi ale oraşului sunt tot mai mult periclitate de noile construcţii ce se ridică în număr tot mai mare pe spaţiile verzi de altădată. În lipsa unui sistem juridic adecvat şi a unei politici urbane acceptabile parcurile pierd din suprafaţă an de an în favoarea unor construcţii. Cauza este piaţa imobiliară ce nu funcţionează într-un mod normal. Spaţiile verzi ale oraşului sunt oricum expuse poluării, traficului, lipsei acute de locuri de parcare în oraş. Din acest motiv ele trebuie să fie protejate şi nu periclitate prin reducerea suprafeţei lor prin înserarea unor construcţii de mari dimensiuni. Studiile ecologice arată că este importantă găsirea unei soluţii cât mai rapide în această problemă.

Articolul - „Un parc nou pentru Cartierul Fabric Timișoara” (A new park in Fabric Quarter Timișoara”

Autor: Székely Gabriel

Publicat în „Journal of Horticulture, Forestry and Biotechnology”, vol 13 2009

Articolul prezintă cazul unui spațiu verde din municipiul Timișoara, Cartierul Fabric, care după 1990 se afla în stare deteriorată. Spațiul verde care în urmă cu un secol și jumătate a fost parcul unei vile era total distrus, deși mai conținea câțiva arbori bătrâni valoroși, printre care și un stejar secular. În urma unui concurs organizat pentru studenții Secției Peisagistică - anul III de studii, spațiul verde a fost amenajat cu fondurile Primăriei Timișoara, pe baza proiectului câștigător.

Abstract

În cartierul Fabric din Timișoara, pe strada Zürich, se află un spațiu verde deteriorat, fosta grădină a vilei Kiml, decorată în stil neoclasic, construită la mijlocul secolului al XIX-lea. Vila se află și astăzi la marginea parcului. Pentru reamenajarea spațiului verde a fost organizat un concurs pentru studenții anului III Secția Peisagistică din cadrul Universității de Științe Agricole a Banatului. Pe baza proiectului câștigător, parcul și-a schimbat înfățișarea, devenind o grădină atractivă destinată locuitorilor din cartier, care cuprinde un loc mare de joacă pentru copii, foarte frecventat în timpul sezonului cald.

Articol - „Situația spațiilor verzi în Timișoara astăzi” ( ”The situation of green spaces in Timisoara today”)

Autori: Székely Gabriel și Silivășan Marius

Publicat în „Journal of Horticulture, Forestry and Biotechnology”, vol 18(4), 2014

Articolul descrie starea deplorabilă a multor spații verzi din zonele exterioare ale municipiului Timișoara, și propune reamenajarea și extinderea lor pentru binele locuitorilor din aceste zone dezavantajate.

Abstract

În ultimele două decenii, spațiile verzi din Timișoara s-au schimbat mult. Unele s-au dezvoltat în timp și corespund astăzi standardelor europene. Există multe spații verzi frumoase la Timișoara. Totuși, prezentul studiu arată că în cele mai multe cartiere ale orașului spațiile verzi nu au suprafață suficientă, sau se află într-o stare de degradare. O excepție reprezintă zona centrală a orașului, unde parcurile și grădinile sunt bine întreținute și acoperă suprafețe mari de teren. Soluția evidentă pentru viitor este să crească suprafața totală a spațiilor verzi, mai ales în unele cartiere dezavantajate, folosind suprafețe de teren libere, prin cumpărarea unor terenuri, prin reproiectarea unor parcuri, piețe, cimitire, maluri de apă. Remodelarea parcurilor din cartierele din suburbii este un obiectiv important, în special pentru a satisface nevoile unor familii cu copii sau a unor bătrâni, care au nevoie de spații verzi aproape de locuința lor.

Articolul - „Situația spațiilor verzi în extinderile noi ale Zonei Metropolitane Timișoara”, (The situation of green spaces in new areas of Timișoara Metropolitan Region)

Autor : Székely Gabriel

Publicat în „Journal of Horticulture, Forestry and Biotechnology”, vol 20(3), 2016, ed. Agroprint

Articolul atrage atenția asupra problemelor legate de extinderea aproape necontrolată a orașului pe foste terenuri agricole. Acest lucru creează probleme pentru că există doar parțial infrastructură necesară pentru aceste noi cartiere, pentru că nu sunt prevăzute în teritoriul metropolitan viitoarele bulevarde, parcuri și clădiri publice, și pentru că din punct de vedere ecologic nu sunt satisfăcute condițiile minimale cerute de normativele internaționale.

Abstract

În ultimii douăzeci și cinci de ani, au apărut cartiere noi în jurul Municipiului Timișoara, care au apărut prin extinderea unor zone construite, care oficial și astăzi din punct de vedere juridic sunt localități independente. Extinderile urbane în teritoriu, care nu erau cunoscute în România înainte de anul 1990, au devenit un fenomen important în jurul orașelor mari din țară, inclusiv în cazul Timișoarei. Noile zone construite se extind de obicei pe foste terenuri arabile, și ocupă noi și noi suprafețe, dintre care unele se află la o distanță considerabilă de limitele oficiale ale orașului. Printre alte probleme, cum ar fi lipsa unei infrastructuri potrivite în zonele mai sus menționate, trebuie să observăm o serioasă lipsă a parcurilor publice, sau a altor tipuri de spații verzi. În timp aceste probleme vor deveni din ce în ce mai greu de rezolvat, considerând că în fiecare an se construiesc clădiri noi, și că nu există nici un plan urbanistic coerent pentru viitoarea zonă metropolitană a Timișoarei. Vor exista probleme importante, atunci când orașul în totalitatea sa va trebui să facă față cerințelor Uniunii Eiropene și a altor organisme internaționale.

Articolul - „Schimbări și evoluție în imaginea urbană a zonei Metropolitane Timișoara” - (Changes and evolution of the urban landscape of Timișoara and its Metropolitan Region)

Autor: Székely Gabriel

Publicat în „Journal of Horticulture, Forestry and Biotechnology”, vol 21(4), 2017, ed. Agroprint

Articolul abordează schimbarea imaginii urbane la Timișoara în ultimii douăzeci și cinci de ani, o evoluție în acord cu fenomenele similare din multe orașe de mărime mijlocie din occident. Se atrage totodată atenția asupra potențialelor pericole care amenință în timp orașul, dacă nu se vor lua măsurile necesare.

Abstract

În decursul ultimilor douăzeci și cinci de ani, orașul Timișoara a crescut și s-a dezvoltat printr-un continuu proces de transformare. Cartierele vechi istorice cât și cele care au fost construite în perioada regimului comunist, au fost completate cu părți noi, de obicei ocupate cu cartiere de case unifamiliale, care s-au întins în toate direcțiile, pe suprafețe de pământ agricol. Recent, a început o dezvoltare fără precedent în zonele centrale ale Timișoarei, în special în zonele unde au existat înainte platforme industriale. Clădirile noi înalte încep să schimbe imaginea urbană existentă. Acest nou sistem urban va avea nu numai o nouă imagine, dar și un nou mod de funcționare. Orașul se transformă urmând modelele care au influențat toate orașele de mărime mijlocie care s-au dezvoltat în ultimii șaizeci de ani. Este posibil ca nu numai aspectele pozitive, dar și cele negative ale centrelor urbane din Occident să apară în viitor la Timișoara. Principalele probleme care trebuie luate în calcul sunt: circulația, transportul în comun, problema spațiilor verzi, modul de distribuție în teritoriu al spațiilor publice. Dacă nu se găsesc soluții la timp, aceste probleme vor deveni aproape imposibil de rezolvat, și vor afecta grav viața populației locale.

Articolul - „Proiectarea și restaurarea grădinilor - Reconstrucția unui loc istoric -- Yvoire Franța” (Garden design and restoration - rebuilding hystorical places - Yvoire France)

Autor: Székely G.

Publicat în „Journal of Horticulture, Forestry and Biotechnology”, vol 17(3), 2013, ed. Agroprint

Articolul descrie evoluția interesantă a micii așezări medievale Yvoire din Franța, un sat aproape uitat lângă o veche cetate pe malul lacului Léman. Astăzi prin strădania peisagiștilor și a grădinarilor localitatea a devenit o adevărată bijuterie vizitată de zeci de mii de turiști pe an. Vegetația superbă plantată aici a repus pe hartă satul care a primit de mai multe ori titlul de „Cea mai înflorită localitate din Franța”.

Abstract:

Micul sat Yvoire, situat în Franța pe malul Lacului Léman, și-a păstrat aproape intactă imaginea, care își are originea în evul mediu. În ultimul timp așezarea a fost transformată prin două tipuri de activități. Una a constat în restaurarea clădirilor, cealaltă a fost continua muncă a grădinarilor și a peisagiștilor, care au adus specii de plante în întreaga localitate și în grădina botanică locală. Rezultatul acestor activități ar trebui să fie un exemplu pentru multe localități mici, a căror istorie și împrejurimi oferă un mediu potrivit.

Articolul - „Spațiile verzi ale Timișoarei ca rezultat al evoluției concepțiilor urbanistice” (The green spaces of Timișora as a result of the evolution of urban conceptions).

Autor : Székely Gabriel

Publicat în ”Cercetări Științifice, U.S.A.M.V.B. Timisoara”, 2005

Articolul descrie evoluția orașului Timișoara, în ultimii o sută cincizeci de ani. Evoluția spațiilor verzi din localitate a fost influențată de planurile urbanistice care s-au succedat în timp. Un moment decisiv a fost reconstrucția orașului în preajma anului 1900 după demolarea zidurilor cetății, și schimbarea concepțiilor urbanistice în anii 1930, odată cu noua gândire funcționalistă din arhitectură și urbanism.

Abstract

În preajma anului anului 1900 la Timişoara după eforturi îndelungate s-a aprobat de către autorităţile imperiale demolarea zidurilor cetăţii. În consecinţă în zona centrală a oraşului s-a creat suprafaţă de 1.380.460 mp teren liber.

Inginerii şi arhitectul însărcinaţi cu sistematizarea oraşului în noile condiţii au alocat în mod înţelept o mare parte a terenurilor pentru crearea unor spaţii verzi. Ei nu au urmat modelul parizian al baronului Haussmann care a condus reconstrucţia acelui oraş, au urmat în schimb parţial modelul Ringului Vienez cu bulevarde radiale în jurul vechiului nucleu urban. Au ţinut cont de asemenea de noile idei ale Urbanismului Organic promovat de arhitecţi tineri în Germania, care propuneau crearea unei centuri verzi în jurul centrelor oraşelor, care se extind înafară şi delimitează cartierele.

Ulterior în anii 1930 datorită construcţiei noilor parcuri în lungul râului Bega, şi datorită noilor concepţii urbanistice ale vremii aspectul zonei centrale a Timişoarei s-a schimbat profund. Vilele izolate pe lot în conformitate cu ideile moderniste, şi cu un număr redus de etaje au dus la apariţia a multor grădini în jurul caselor. De asemenea au apărut spaţii verzi pe străzile oraşului şi în lungul anumitor bulevarde. Astfel dintr-un oraş construit compact şi cu vegetaţie puţină Timişoara a devenit un oraş cu multe spaţii verzi variate.

Păstrarea spaţiilor verzi ale Timişoarei va fi o importantă răspundere pentru conducerea oraşului în viitor, în condiţiile în care preţul terenurilor urbane creşte explosiv şi produce presiune pentru construirea zonelor rămase încă libere de clădiri.

Articolul - „Etape în proiectarea peisagistică” (Stages in landscape design)

Autor : Székely Gabriel

Publicat în ”Cercetări Științifice, U.S.A.M.V.B. Timisoara”, 2005

Articolul analizează etapele pe care trebuie să le parcurgă proiectantul peisagist în timpul activității sale, de la primele întâlniri cu beneficiarii și stabilirea temei de proiectare, până la realizarea ultimelor detalii necesare în decursul execuției.

Abstract

În condiţiile actuale în care meseria de peisagist este pe cale de a fi recunoscută ca o meserie independentă, este importantă stabilirea principalelor etape necesare pentru elaborarea unui proiect. Etapele trebuie gândite prin analogie cu cele folosite de către arhitecţi şi urbanişti. Având cunoştinţe suficiente de urbanism, peisagiştii ar putea realiza singuri, fără ajutorul urbaniştilor, proiecte integrate în planurile urbanistice zonale şi generale. De asemenea ei ar fi cei mai îndreptăţiţi să creeze reglementările urbane pentru spaţiile verzi de mari dimensiuni din oraşe.

Articolul - „Tendințe în peisagistică în ultimele secole în Europa (Tendencies in European Landscape and Garden Design during the last centuries)

Autor: Székely Gabriel

Publicat în „Journal of Horticulture, Forestry and Biotechnology”, vol 18(4), 2014, ed. Agroprint

În cadrul articolului se descrie rolul peisagisticii în cadrul planificării și reabilitării orașelor Europene, ca mijloc de prim rang pentru redefinirea spațiilor urbane, pentru decorarea unor străzi și piețe, pentru atingerea unor standarde ecologice, pentru regândirea spațiilor urbane. Planurile urbanistice țin tot mai mult cont în ultima vreme de partea estetică al muncii de planificare.

Abstract:

Ideile referitoare la spațiile verzi s-au schimbat mult în Europa, în timpul ultimelor secole. Rolul acestor grădini, înfățișarea lor, dimensiunile și rolul lor social par să fi fost într-o continuă transformare. Unele dintre ideile inovative s-au născut în Europa, în timp ce altele au fost importate de pe alte continente. Grădinile din perioade renașterii, cele enlezești și cele franceze, și-au adus toate contribuția la cultura europeană. Grădinile vechi europene, au fost parcurile vechi și frumoase, izolate ale nobilimii, fiind de obicei legate de palate sau alte clădiri. Restaurarea acestor spații verzi urmează în general aceleași principii, care se aplică astăzi în cazul zonelor construite, deși există diferențe semnificative. După multe schimbări fundamentale, care s-au succedat în timp, printre care și numeroase inovații vestite, rolul grădinilor s-a schimbat. Multe au devenit în timp simboluri urbane importante, sau includ elemente care definesc așezarea în care se află. Astăzi spațiile verzi sunt părți esențiale ale politicilor urbane sau teritoriale pe tot continentul, și contribuie în mod decisiv la înfățișarea așezărilor. Importanța economică și socială a grădinilor s-a schimbat în timp, și încă se mai află în schimbare și în prezent. Planificarea urbană și programele de restaurare se folosesc astăzi de mijloacele oferite de peisagistică, ca elemnete esențiale pentru a redefini anumite zone urbane. Turismul este mult influențat de calitatea spațiilor urbane, care includ și spațiile verzi. Pentru multe țări dezvoltate, remodelarea anumitor regiuni a devenit o temă importantă. Scopul este de a obține un peisaj atractiv, ca rezulat al evoluției care are loc în concordanță cu planurile locale de dezvoltare.

Articolul - „O stațiune distrusă în orașul Arad” (A destroyed summer resort in the town Arad)

Autor : Székely Gabriel

Publicat în „Journal of Horticulture, Forestry and Biotechnology”, vol 14 2010, ed. Agroprint

Articolul descrie importanța ștrandului din localitate pentru Arad, ca loc de recreare și unic spațiu verde de mari dimensiuni. Este prezentată evoluția acestui loc în ultimii douăzeci de ani, timp în care ștrandul a fost parțial distrus, o parte spațiul fiind transformată în parcare pentru mașini și loc pentru construcții de proastă calitate destinate alimentației publice și comerțului.

Abstract

În ultimii ani ecologia devine din ce în ce mai mult un subiect important pentru cercetare. Uniunea Europeană creează standarde noi care impun crearea a tot mai multe spații verzi, pentru fiecare oraș sau comună. Aradul este un oraș construit în secolul al XVIII-lea și al XIX-lea, cu rânduri compacte de case, așa cum era obișnuit în Europa Centrală în acea perioadă de timp. Regulamentele urbanistice aveau ca scop în acea perioadă crearea unor așezări bine ordonate, fără spații neconstruite. Din această cauză spațiile verzi sunt foarte puține în centrul vechi al Aradului. Primele mici parcuri au apărut pe malurile râului Mureș numai în urmă cu un secol. Singura așezare verde de mari dimensiuni era în mod tradițional ștrandul aflat pe malul râului, pe peninsula creată în urmă cu două secole pentru fortificația orașului, care este construită în stil Vauban.

Articolul - „Noi locuri de joacă pentru copii din Timișoara” (New playgrounds for the children of Timișoara)

Autor : Székely Gabriel

Publicat în „Journal of Horticulture, Forestry and Biotechnology”, vol 13 2009, ed. Agroprint

Articolul descrie construirea de către Primăria Municipiului Timișoara a unor locuri de joacă, pentru copii din diferitele cartiere ale orașului. Sunt descrise soluțiile găsite și modul în care au fost proiectate noile locuri de joacă.

Abstract

În anul 2008 Primăria din Timișoara a avut inițiativa să construiască un număr de locuri noi de joacă, care satisfac cerințele europene. Copii de diferite vârste beneficiază de existența acestor locuri de joacă bine amenajate. Suprafețele de teren folosite de către copii sunt protejate cu garduri și plantate împrejur cu arbori. Pavimentele sunt din piatră, iarbă și nisip. Locurile de joacă sunt folosite intens de către copii cărora le place să-și petreacă timpul liber în acest mod. În fiecare cartier, proiectul s-a acomodat condițiilor date, suprafețelor de teren disponibile, clădirilor învecinate, aleilor și drumurilor existente. Soluțiile nu sunt foarte scumpe, dar bine gândite și folositoare pentru copii. Spațiile verzi sunt un indicator al gradului de civilizație a unei națiuni. Prezența proiectelor de amenajarea peisajului în sistemul urban al unei așezări, reflectă gradul de dezvoltare socială și economică a ecosistemului, contribuind la valoarea comunității locale, îmbunătățind nivelul de viață, prin înfrumusețarea habitatului uman, și prin crearea unor locuri potrivite pentru petrecerea timpului în aer liber.

Articole destinate diferitelor specii de arbori și arbuști din parcurile Municipiului Timișoara.

Publicate în „Journal of Horticulture, Forestry and Biotechnology”, ed. Agroprint , în colaborare colegi din cadrul universității de Științe Agricole

Articolele descriu prezența și evoluția unor specii de arbori și arbuști prezenți în parcurile orașului. În cazul fiecărui articol este descrisă specia, caracteristicile sale importante, numărul de arbori care se pot găsi în fiecare spațiu verde al orașului, valoarea arborilor, evoluția în timp a numărului de exemplare, plantările efectuate recent în aceste zone verzi. Articolele pun în lumină valoarea arborilor din spațiile verzi ale orașului, calitatea vegetației în general, evoluția deferitelor specii pe suprafețele verzi de pe cuprinsul așezării.

Articolul - „Îmbunătățirea imaginii urbane a orașului Caransebeș, prin extinderea spațiilor verzi și a zonelor pietonale în centrul orașului”. (Improving the urban image of the town of Caransebeș by the extension of green spaces and pedestrian areas in the city centre)

Autori: Ţenche-Constantinescu Alina-Maria, Székely Gabriel, Borlea Gheorghe Florian

Publicat în „Journal of Horticulture, Forestry and Biotechnology”, vol 20(2), 2016, ed. Agroprint.

Articolul este un studiu al situației spațiilor verzi din localitatea Caransebeș, în special a celor din zona centrală a orașului, prin care se propun soluții de schimbare care pot îmbunătății imaginea urbană. Prin aceste transformări orașul ar putea evolua din punct de vedere ecologic, apropiindu-se de standardele europene, în timp ce circulația pietonală în zona centrală ar avea de asemenea de câștigat.

Abstract:

În acest articol este analizată starea zonei centrale din Caransebeș, din punct de vedere al peisagisticii și urbanismului, și este prezentată o variantă de extindere a zonei centrale prin eliminarea mașinilor, și prin realizarea unei legături între Parcul Dragalina și zona pietonală existentă, prin folosirea unei suprafețe verzi noi. Pentru a atinge aceste obiective se propune și reparația și extinderea pavajului existent, schimbarea mobilierului urban, extinderea sistemului de iluminat, elemente noi decorative și crearea unor spații verzi noi cu specii de plante decorative ornamentale. Toate acestea vor crea o zonă centrală cu o imagine urbană modernă, funcțională din cauza îmbunătățirii circulației pietonale și a amprentei de carbon a Municipiului Caransebeș.

Articolul - „Analiza potențialului urbanistic și ecologic pentru dezvoltarea regională în Caransebeș” (The analysis of the urbanistic and ecological potential for regional development in Caransebes)

Autori : Szekely Gabriel, Ţenche Constantinescu Alina

Publicat în ”International multidisciplinary science conference on social science & arts SGEM 2016” Ed. Stef92 Technology Limited

Lucrarea are ca temă analiza orașului Caransebeș din punct de vedere urbanistic, arhitectural, peisagistic, geografic. Sunt identificate valorile locale și posibilitățile viitoare de dezvoltare, pornind de la cele existente oferite de anumite zone și cartiere.

Abstract

Această lucrare prezintă rezultatele și recomandările unui studiu urbanistic a unui oraș mic, Caransebeș. Acesta este situat în România, în regiunea Banat, și are o poziție geografică specială, în locul în care munți înalți, dealuri și câmpii se întâlnesc, la confluența dintre râurile Timiș și Sebeș. În ceea ce privește morfologia așezării, putem împărți Caransebeșul în diferite părți, care formează straturi urbane diferite. Analiza a demonstrat un potențial surprinzător de mare a multora dintre aceste spații urbane, și o interesantă varietate a zonelor pentru un oraș atât de mic. Studiul prezentat este menit să identifice valorile potențiale ale locului, în special în zona centrală, Parcul Teiuș și Cartierul Teiuș, și să prevadă posibile căi de dezvoltare.

Articolul - „Evaluare și probleme posibile referitoare la dezvoltarea zonei metropolitane a Municipiului Timișoara. Studiu de caz - Comuna Giroc” (Evaluation and problems concerning the development of Timișoara Metropolitan Area. A case study - Giroc Commune)

Autori : Szekely Gabriel, Ţenche Constantinescu Alina

Publicat în ”International multidisciplinary scientific Geo-Conference SGEM 2017 ”, Ed. Stef92 Technology Limited

Lucrarea dorește să pună în lumină problemele ecologice și urbanistice ale comunei Giroc, devenită în timp parte a Zonei Metropolitane a Municipiului Timișoara, un loc care a atras recent multe investiții imobiliare, dar care se confruntă deja cu grave probleme urbanistice, datorate lipsei unei concepții de ansamblu și a unor principii ecologice corecte.

Abstract

În ultimii douăzeci și cinci de ani, Timișoara s-a dovedit a fi una dintre principalele centre de dezvoltare al României, și a devenit cea mai importantă zonă economică din partea de vest a țării. Ca parte a acestei evoluții localitățile învecinate cu orașul au început să se transforme, și în timp au devenit parte a unui sistem urban mai mare. La început toate inițiativele au venit din partea investitorilor, cei mai mulți Timișoreni, care căutau suprafețe ieftine de pământ pentru proiectele lor viitoare. Deși noile investiții au reprezentat mari posibilități pentru Giroc (anterior o localitate agricolă) în timp au apărut probleme importante legate de societate, structura urbană a localității, și sistemul ecologic al zonei. În mod regretabil, soluțiile găsite nu au ținut pasul cu disfucțiile din ce în ce mai vizibile ale sistemului urban local. A devenit din ce în ce mai evident, că multe principii ecologice generale nu au fost respectate, și zonele gri au început să devină preponderente, în detrimentul celor verzi, ceea ce a produs o însemnată pierdere a biodiversității. În același timp au fost semnalate probleme legate de traficul din zonă, care a devenit în timp dificil și greu predictibil. Girocul a devenit parte a aproape necontrolatei dezvoltări urbane a Timișoarei. Mai recent, din partea primăriei locale, există o abordare pozitivă a problemei. Scopul este de a crea spații verzi noi, care să satisfacă nevoile comunității locale aflate în creștere. Această lucrare se concentrează pe problemele prezente și viitoare ale comunei Giroc, legat de evoluția peisagistică a locului, în concordanță cu principiile ecologiei.

Articolul - „Peisaj și ecologie în pășunile alpine din Munții Carpați” (Landscape and ecology in the Carpathian Mountains)

Autor: Gabriel Székely

Publicat în: ”Reziliență în artă, arhitectură și urbanism” - ed. Univ. ”Ion Mincu” București, 2015

Studiul descrie modul în care oamenii și natura interacționează în regiunea pășunilor alpine din Munții Carpați. Spațiul alpin studiat este o zonă antropică, în care interacțiunea om - natură se realizează într-un mod aparte, după un model care astăzi ar putea fi numit sustenabil, și care a funcționat cu succes timp de secole. Oamenii care trăiesc o parte a anului în această zonă, păstori, tăietori de lemne, pădurari etc., au modelat locul prin tăieri de arbori și arbuști, prin protejarea zonelor de pășunat, prin construcția drumurilor și a colibelor, prin amenajarea locurilor de adăpat. Astăzi, acest echilibru armonios între om și spațiul natural pe care l-a modelat și protejat este în pericol. Modelele tradiționale de conviețuire între om și mediul său sunt intens studiate astăzi datorită dezechilibrelor grave care s-au produs în natură, în diverse locuri din lume.

Abstract

Pășunile din regiunile înalte ale Munților Carpați au fost folosite de secole de către populația locală pentru pășunat în timpul sezonului cald. Putem vorbi despre o activitatea milenară în aceste regiuni legată de creșterea animalelor, exploatarea lemnului și culegerea fructelor de pădure. Se poate spune că în secole s-a creat în zonele alpine o civilizație și un mod de viață aparte. Deși a existat o activitate umană permanentă, legată în special de pășunat, aceste locuri au fost mai puțin afectate de prezența umană în comparație cu alte zone montane din Vestul Europei. Au apărut poteci, mici diguri, construcții de lemn, dar oamenii au reușit să mențină un echilibru ecologic remarcabil în timp. Impactul asupra vegetației locale, a surselor de apă și a animalelor sălbatice a fost limitat și nu a influențat decisiv ecosistemele. Construcțiile realizate din materiale naturale se integrează frumos în peisaj și nu produc poluare nici după ce sunt părăsite sau dezafectate. Există o legătură strânsă între ecologie și valoarea peisajului. Zonele sănătoase din punct de vedere ecologic își păstrează frumuseațea, în timp ce orice dezechilibru ecologic devine vizibil în timp și în peisaj. A apărut în ultimul timp o știință care se numește ”Ecologia Peisajului”, care se ocupă de caracteristicile ecologice ale unor zone clar delimitate din peisaj. În lipsa unor măsuri conștiente există un pericol real ca imensele valori naturale ale Carpaților să fie pierdute în viitorul datorită unor acțiuni economice care țin cont doar de profit. Peisajul pășunilor alpine din Carpați are o foarte mare valoare estetică, care trebuie menținută cu orice preț. Spațiile alpine amintite sunt ”Locuri” conform conceptului filozofic al lui Heidegger. Spațiul acesta este un spațiu antropic, modelat de om timp de secole, dar care a reușit să-și mențină valoarea. Acest model de relație cu natura este deosebit de interesant și ar trebui să devină o referință în contextul economic, politic și social actual.

CONCLUZII ȘI REZULTATE ALE CERCETĂRILOR ÎN DOMENIUL PEISAGISTICĂ

Cercetările în domeniul Peisagistică s-au desfășurat într-o perioadă de cincisprezece ani. Analizele efectuate au ca subiect spațiile verzi din municipiul Timișoara, din zona metropolitană a orașului sau din alte localități. Unele articole au analizat situația vegetației existente, în special în parcurile din zonele centrale ale orașului. Alte articole au fost dedicate câte unui parc mai important din oraș, sau au descris noile locuri de joacă. Au fost studiate plantările care s-au efectuat în ultimii ani în cadrul așezării. În alte studii a fost descrisă proiectarea unui nou parc pentru orașul Jimbolia și reconstrucția unui mic parc din cartierul Fabric din Timișoara, pe strada Zürich. Așadar subiectele acestor studii includ analize ale stării vegetației existente, situația noilor plantări efectuate în ultimii ani sau reconstrucția unor spații verzi importante pentru un mic oraș sau pentru un cartier din Timișoara. Alte articole, cum este cel dedicat orașului Yvoire din Franța descriu transformarea unei localități puțin cunoscute într-o localitate de mare atractivitate pentru turiști, datorită plantelor deosebite care se pot vedea în tot orașul și datorită grădinii botanice din centrul așezării. Din păcate multe studii au trebuit dedicate problemelor majore cu care se confruntă municipiul Timișoara în domeniul spațiilor verzi. Articolele au analizat modul în care a fost distrus Ștrandul din Arad, care este cel mai mare spațiu verde al orașului și cum au fost construite clădiri pe suprafețe de teren care până recent au făcut parte din spațiile verzi ale municipiului Timișoara. O mare problemă reprezintă extinderea aproape necontrolată a Timișoarei în teritoriul ei limitrof, cu cartiere tot mai întinse de case și cu zone industriale, dar care nu beneficiază de prezența unor spații verzi, a unor piețe publice, și din păcate nici de prezența unor clădiri publice. Alte articole au fost dedicate eforturilor din municipiul Caransebeș de a schimba imaginea zonei centrale și extinderea spațiilor verzi existente.

Toate articolele se bazează pe analizele efectuate, care au pus de obicei în evidență deficiențele zonelor respective. În cazul Timișoarei, în urmă cu un secol orașul avea spații verzi foarte multe comparativ cu mărimea sa, situate în jurul zonei centrale, unde exista mult spațiu liber după demolarea zidurilor cetății. Din păcate de atunci s-au creat foarte puține spații verzi noi, și astăzi există zone întregi care nu beneficiază de prezenta parcurilor. În cadrul articolelor spațiile verzi au fost studiate din punct de vedere urbanistic sau din punct de vedere peisagistic și ecologic, sau al diversității și situației diferitelor specii existente. Analizele legate de plante și cele legate de problemele de ecologie și urbanism au necesitat moduri diferite de cercetare, prin recurgerea la modalități specifice de analiză. Activitatea de cercetare în domeniul peisagisticii a fost importantă și datorită legăturii sale cu activitatea didactică desfășurată în domeniu. De asemenea activitatea de cercetare este legată și de cea de proiectare, deoarece în ultimii zece ani am proiectat diverse spații verzi de dimensiuni diferite. În articolul dedicat pășunilor alpine din Munții Carpați, este studiat echilibrul ecologic care există de secole între natură și oamenii care folosesc aceste locuri, echilibru ce trebuie păstrat cu orice preț. Spațiul alpin al pășunilor poate fi deci considerat un spațiu antropic și natural în același timp, deosebit de valoros și aproape unic în Europa. Articolul studiază toate elementele acestui sistem complex în care omul a reușit să exploateze timp de secole un spațiu natural fără să-l distrugă.

Putem spune că până recent spațiile verzi urbane sau rurale, artificiale sau naturale, au fost puțin studiate. Peisagistica, la fel ca istoria urbană, erau discipline foarte puțin studiate înainte de anul 1990 în România. Din motive economice, ecologice, urbanistice și sociale, astăzi se impune studiul detaliat al spațiilor verzi din cuprinsul localităților și din afara acestora.

Studiile legate de peisagistică pot avea diferite orientări în funcție de scopul analizelor efectuate. Unele doresc să lămurească rolul și valoarea spațiilor verzi în cadrul orașului, sistemele de spații verzi fiind o componentă majoră a planurilor urbane. Alte studii au ca scop evidențierea rolului ecologic al diverselor parcuri și grădini în cadrul orașelor. Altele abordează spațiile verzi din punct de vedere estetic, pornind de la ideea că alături de fațadele clădirilor, parcurile și grădinile sunt cele care pot înfrumuseța spațiul urban.

Există astăzi în occident un interes deosebit pentru imaginea urbană, pentru calitatea spațiilor exterioare și pentru îmbunătățirea spațiilor verzi. Se alocă sume mari de bani pentru construcția de parcuri și grădini, se aleg cu mare grijă speciile, sunt formați specialiști care activează chiar și în cele mai mici orașe din țările din vestul Europei.

Studiile dedicate spațiilor verzi din Timișoara și din alte localități din vestul țării au evidențiat valorile existente, potențialul real al unor spații verzi, dar și problemele majore care există încă în acest domeniu în cele mai multe orașe din România. Au fost semnalate atât tendințele pozitive cât și cele negative care apar în cadrul spațiilor exterioare. Cele mai multe studii legate de spațiile verzi au fost publicate în jurnalul „Journal of Horticulture, Forestry and Biotechnology” care este editat de Facultatea de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului ”Regele Mihai I” din Timișoara.

Ca o concluzie generală legată de evoluția spațiilor verzi din vestul țării se poate afirma că din punct de vedere estetic se poate observa o îmbunătățire continuă a spațiilor studiate, prin plantarea unor arbori și arbuști decorativi de talie mică care înfloresc primăvara. Totuși din punct de vedere ecologic, spațiile verzi își pierd în timp valoarea, pentru că nu se plantează specii de arbori mari cu valoare ecologică, și pentru că s-au pierdut suprafețe din parcuri datorită unor revendicări a unor terenuri de către foști proprietari, sau pentru că primăria sacrifică anumite suprafețe schimbându-le destinația. Din alt punct de vedere, spațiile verzi din zona centrală a Timișoarei sunt relativ bine întreținute, și continuă să fie foarte importante pentru oraș. O problemă mare reprezintă extinderile orașului prin localitățile limitrofe pe foste terenuri agricole, în urma căreia au apărut cartiere mari de case familiale, lipsite aproape în totalitate de spații verzi. Datorită acestor lipsuri problemele se vor agrava în timp, dacă dezvoltarea va continua după modelul din ultimii douăzeci de ani.

ACTIVITATEA DE PROIECTARE

Activitatea de proiectare s-a desfășurat pe o perioadă de cincisprezece ani, și cuprinde proiecte de arhitectură, urbanism și peisagistică. În cadrul proiectelor de arhitectură există proiecte cu funcțiunea de locuire (locuințe individuale, tip duplex, colective), clădiri de birouri, biserici, policlinică, hale industriale, ferme pentru animale, ferme pentru cultura legumelor, clădiri de învățământ, hotel, clădiri pentru sport.

Am proiectat între anii 2003-2018 zeci de locuințe individuale și câteva clădiri pentru locuințe colective. În cadrul acestor proiecte este esențială găsirea unei funcțiuni care să satisfacă confortul și necesitățile viitorilor locuitori ai clădirii. Trebuie avute în vedere aspectele economice, tehnice, dar și realizarea unor construcții cu fațade frumoase, armonioase, expresive. Dorințele speciale ale beneficiarilor și limitele materiale ale investiției sunt aspecte care îngreunează procesul de proiectare. Clădirile proiectate se află în municipiul Timișoara și în localitățile limitrofe. Am urmărit proiectarea unor clădiri bine proporționate, cu planuri clare și funcționale, cu o împărțire corectă a spațiilor interioare. Am proiectat un bloc cu opt apartamente pe strada Memorandului și unul cu unsprezece apartamente pe strada Lugojului la Timișoara.

Am realizat proiectele pentru reabilitarea termică și mansardarea multor blocuri de locuințe P+4E din Timișoara. Prin acest demers este posibilă totala schimbare a imaginii imobilelor respective. Clădirile construite din panouri prefabricate din beton, care au de obicei fațade degradate, prin acest proces își pot schimba aspectul. Se realizează de asemnea izolarea termică a imobilelor, conform standardelor de astăzi. Prin proiectele de mansardare se pot realiza locuințe ieftine pentru tineri cu investiții mici.

Am proiectat clădirea de birouri de pe strada Popa Șapcă nr. 12. A existat un proiect inițial realizat de alți proiectanți. A trebuit să modific acest proiect al corpului nou de clădire, și să realizez proiectul de schimbare destinație din locuință în birouri a corpului vechi dinspre stradă. La parterul acestui corp se află un cabinet medical. A rezultat o clădire de birouri de aproximativ 1500 mp, dotată conform standardelor actuale. O altă clădire de birouri este sediul Ocolului Silvic din Pădurea Verde Timișoara, aflat la începutul drumului care merge spre comuna Giarmata Vii. Proiectul a presupus transformarea unei hale vechi folosite pentru depozitare în clădire de birouri. Peste structura veche a halei s-a adăugat un etaj - mansardă cu structură de lemn laminar, care adăpostește o sală mare de conferințe, un hol, grupuri sanitare, și două camere de oaspeți. La parterul clădirii se află birourile ocolului silvic. Prin proiect s-a încercat îmbinarea armonioasă a unor elemente moderne și tradiționale. S-a mizat pe efectele produse de folosirea lemnului, care a rămas vizibil în multe locuri și a altor materiale naturale. Clădirea are balcoane largi elegante și o frumoasă vedere spre Pădurea Verde cu care se învecinează. Timp de cinci ani am asigurat consultanța necesară pentru realizarea detaliilor și am vizitat des șantierul.

Pentru Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului am proiectat o biserică ortodoxă pentru un număr de aproximativ 150 de persoane. Clădirea este amplasată la intrarea în Campusul Universitar. Din punct de vedere stilistic este o îmbinare a formelor tradiționale a bisericilor ortodoxe cu plan de tip cruce greacă înscrisă, cu unele elemente moderne. Clădirea are pereți albi lipsiți de decorații, cu excepția porticului de la intrare și a turnului, care sunt decorate cu cărămidă aparentă de două culori - bej și roșu. Interiorul clădirii este pictat conform tradiției, dar într-o manieră mai modernă, figurile umane fiind puțin stilizate. Pe o scară în formă de spirală se poate urca la balconul destinat corului, care se află deasupra intrării. Construcția urmează modelul de biserică ortodoxă folosită și la Biserica Sfântul Nicolae de la Curtea de Argeș, dar nu are o șarpantă de lemn deasupra bolților. Forma bolților este vizibilă din exterior. Acoperișul este acoperit cu tablă. În acest fel forma plastică a clădirii este vizibilă din exterior, și nu este mascată ca în cazul bisericii de la Curtea de Argeș și a altor biserici tradiționale cu plan în formă de cruce greacă înscrisă. Am urmărit lucrările pe șantier timp de cinci ani, și am asigurat consultanță pentru realizarea detaliilor.

[pic]

Biserica din campusul Univ. de Științe Agricole

[pic]

Imagine din interiorul Bisericii din campusul Univ. de Științe Agricole

[pic]

Imagine din interiorul Bisericii din campusul Univ. de Științe Agricole

Clădirea de policlinică de pe strada Cozia adăpostește cabinete medicale pentru diverse ramuri ale medicinei: oftalmologie, ginecologie, mică chirurgie și altele. În clădire există în total cinci cabinete medicale, o sală de operație, holuri, dependințe și grupuri sanitare. Fațada clădirii este modernă, bine integrată în zona respectivă, caracterizată prin clădiri de dimensiuni relativ mici înconjurate de grădini.

Am proiectat hale industriale și modificări de hale industriale, de exemplu pentru firma germană Radel und Hahn. Am proiectat zece ferme pentru vaci cu lapte, proiecte dintre care unele au primit finanțare prin programul Sapard. Fermele se află în județele Timiș, Arad și Caraș Severin. Alte proiecte au avut ca obiect ferme pentru legume, pentru ciuperci și pentru roșii. Ferma pentru cultura roșiilor de la Biled, județul Timiș, este o fermă modernă, creată pe baza unei tehnologii olandeze, construită pe o suprafață de un hectar. Construcția este dotată cu instalații automatizate, sisteme de umbrire, sisteme de ventilare, sisteme de udare. Plantele cresc pe rafturi construite din metal și plastic într-un rumeguș obținut din coaja nucilor de cocos. Substanțele hrănitoare ajung la plante prin apa cu care sunt udate printr-o rețea. Sera funcționează ca o fabrică dotată cu sisteme informatizate, cazane pentru încălzire, rețele de alimentare etc.

La Muntele Mic am proiectat un hotel cu șaizeci de camere destinat turiștilor, în special celor care vin la schi iarna. Clădirea va fi dată în funcțiune în curând.

La Universitatea de Științe Agricole a Banatului am realizat proiectul de modernizare și reabilitare a clădirii Rectoratului, inclusiv amenajarea unei săli noi pentru ședințe. În cadrul acestui proiect am întocmit și desenele pentru amenajarea curții universității, inclusiv grădinile amenajate pe treptele rectoratului.

[pic]

Noua sală de ședințe din cadrul Rectoratului Univ. de Științe Agricole

[pic]

Noua sală de ședințe din cadrul Rectoratului Univ. de Științe Agricole

[pic]

Treptele Rectoratului Univ. de Științe Agricole

[pic]

Treptele Rectoratului Univ. de Științe Agricole

În domeniul urbanismului am realizat proiecte PUD și proiecte PUZ, pentru parcelări de locuințe, pe terenuri aflate în vecinătatea municipiului Timișoara. Două astfel de proiecte sunt autorizate, iar alte două sunt în curs de autorizare într-o fază finală. Parcelările cuprind loturi pentru case, dotări și servicii, și spații verzi - conform prevederilor legale.

Am proiectat și spații verzi printre care trebuie să amintim parcul nou din localitatea Jimbolia, proiectat în urmă cu zece ani. Proiectul s-a realizat prin finanțare de la Ministerul Mediului, beneficiar fiind Primăria Jimbolia. Spațiul verde are o suprafață de 3ha, și se află în imediata vecinătate a ștrandului orașului, la marginea localității. În cadrul acestui proiect s-au propus alei dalate, vegetație formată din multe specii de arbori, arbuști și flori, pergole, și zone amenajate care cuprind un lac, o fântână, un loc de joacă pentru copii.

Un alt proiect realizat împreună cu studenții Secției Peisagistică a reprezentat reamenajarea parcul din strada Zürich din Timișoara, în apropierea Gării de Est. Proiectul a presupus refacerea integrală a unui spațiu verde de 1ha, care în trecutul îndepărtat a fost grădina unui conac al familiei Kiml, care se află în vecinătate. Grădina în timp a fost abandonată, parțial a fost acoperită cu platforme de beton pentru depozitele fabricii de ciorapi, în timp ce cealaltă jumătate era neamenajată, dar mai conținea un grup de arbori maturi valoroși. Întregul spațiu verde a fost reconstruit și pus în valoare. Astăzi parcul este un punct de atracție pentru copii din tot cartierul, mai ales în timpul sezonului cald, iar arborii bătrâni existenți au o mare valoare ecologică. Am proiectat și spații verzi mai mici, grădinile unor vile private.

În domeniul proiectării am avut în vedere în toate cazurile o corectă raportare la zona în care se realizează noua construcție. În arhitectură, urbanism și peisagistică, am încercat să raportez tot ceea ce am proiectat la valorile existente în localitate, sau într-o zonă mai restrânsă în cartier. Clădiri ca biserica din cadrul campusului Universității de Științe Agricole, sau birourile Ocolului Silvic din Pădurea Verde, au luat naștere pe baza unor analize detaliate a locului respectiv și a stilurilor istorice. O îmbinare corectă a noului și a vechiului sunt posibile, dar demersul acesta este complex și necesită cunoștințe istorice din partea proiectantului. În zonele istorice din orașele din occident toate noile construcții sunt armonizate cu locul în care se află și cu orașul istoric din vecinătate. Acesta presupune uneori doar o atentă integrare în frontul de case existent ca formă și gabarit, dar de multe ori este nevoie și de o îmbinare a unor elemente tradiționale cu unele moderne. Acest demers este foarte important dacă dorim să privim orașul ca pe un spațiu cultural. În cadrul celor mai importante proiecte am urmărit îmbinarea cât mai armonioasă a tradiției cu modernitatea. Modernitatea este impusă de funcțiune și de materialele utilizate astăzi, dar o integrare fină într-un context arhitectural și urbanistic dat sunt foarte importante. Biserica din Campusul Universității de Științe Agricole îmbină elemente ale arhitecturii bizantine tradiționale cu elemente din repertoriul modernist. Elementele sunt în așa mod îmbinate încât formează o unitate armonioasă. Idee de bază a fost de a folosi și de scoate în evidență formele tradiționale majore ale tipului de biserică bizantină cu plan în Cruce Greacă Înscrisă, dar de a folosi în același timp elemente care să integreze clădirea în lumea artei moderne. Rezultatul este un dialog intercultural peste secole între două orintări, care contrar părerii unora pot fi armonizate.

În cazul birourilor Direcției Silvice (în prezent ocol silvic) am dorit de asemenea să îmbin elemente din arhitectura tradițională cu elemente moderne. Forma acoperișului, și lemnul folosit la interior ca finisaj aduc aminte de limbajul tradițional, dar geamurile de mari dimensiuni și simplitatea formelor aduc clădirea aproape de lumea gândirii moderniste. Balcoanele foarte mari și relația cu pădurea învecinată prin geamurile generoase creează efecte speciale. Construcția care a rezultat din refuncționalizarea unei hale vechi a fost gândită pentru locul în care se află, căutând dialogul potrivit cu tradiția, cu natura, dar și cu arhirtectura zilelor noastre. Elementele tradiționale aduc aminte de atmosfera castelelor de vânătoare, deoarece Pădurea Verde în care se află clădirea era folosită în secolele trecute ca pădure de vânătoare pentru elita locală și invitații de seamă din capitală.

În cazul amenajărilor din curtea Universității de Științe Agricole am creat grădini pe treptele mari ale Rectoratului și ale Clădirii Facultății de Agricultură, deoarece am considerat că trebuie să arăt prin micile spații verzi create activitățile specifice ale instituției respective. Pe treptele de acces ale clădirilor se pot vedea astăzi flori de diferite feluri, peluze, arbuști diverși, pomi fructiferi de talie mică și viță de vie. Curtea rezultată are o atmosferă specială și a devenit o emblemă a instituției. Fațadele moderniste au fost reabilitate și îmbogățite ca limbaj prin diverse parasolare. S-a mai creat la interior o nouă sală de ședințe dintr-o parte a holului care exista anterior. Sala de dimensiuni nu prea mari, este cel mai elegant spațiu din Campusul Universității de Științe Agricole. Din descrierea acestor proiecte se vede că au fost puse în practică prin aceste lucrări, idei care au stat la baza cercetărilor mele teoretice în domeniul Istoriei Arhitecturii și a Peisagisticii.

ACTIVITATEA DE CERCETARE

Activitatea de cercetare s-a desfășurat în ultimii cincisprezece ani în cele două domenii prezentate mai sus, Istoria Urbană și Peisagistică. Activitatea din domeniul Istorie Urbană a presupus cercetările descrise în capitolele anterioare, cu ocazia căutării materialelor și datelor necesare pentru scrierea cărților, articolelor și studiilor mai sus amintite. Materialele necesare scrierii tezei de doctorat au fost strânse în cadrul unei activitițăți de cercetare care a durat cinci ani. Datele pentru lucrarea Dicționarul Arhitecților din Banat, au fost adunate în cadrul unui contract de cercetare cu Academia Română, Filiala Timișoara. Pentru munca depusă nu s-a acordat o recompensă materială dar a existat o colaborare cu Academia. Până la publicarea cărții, activitatea s-a derulat pe o perioadă de cinci ani. În cadrul acestei colaborări cu instituția mai sus amintită se dorește republicarea cărții, eventual într-o variantă nouă, care să includă și capitole dedicate celorlalte arte vizuale.

Activitata dedicată cercetărilor în domeniul Peisagistică a avut loc din anul 2003 până astăzi. Rezultatele cercetărilor au fost publicate sub formă de cărți, articole științifice și studii de specialitate. În ultimii trei ani, am fost membru în două colective de cercetare din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, în colaborare cu colegi de la Secția Peisagistică. Contractul de cercetare încheiat între Universitate și Primăria din Caransebeș, care s-a derulat în perioada 2015-2017 s-a intitulat ”Studiu pentru Strategia de dezvoltare a Spațiilor Verzi din Municipiul Carasebeș”. Contractul de cercetare încheiat între Universitate și Primăria din Comuna Giroc județul Timiș a fost intitulat ”Studiu privind Strategia de Dezoltare a Spațiilor Verzi din Comuna Giroc” și se derulează în perioada 2016-2020.

Cele două studii au avut ca scop inventarierea spațiilor verzi existente în cele două localități și evaluarea valorii acestor spații verzi. În cadrul studiilor au fost propuse soluții pentru schimbarea mobilierului, înlocuirea parțială a vegetației, păstrarea și protejarea vegetației valoroase. Au fost prezentate și propuneri de amenajări pentru anumite spații verzi din Municipiul Caransebeș. Un accent deosebit s-a pus pe remodelarea zonelor verzi din zona centrală a orașului, prin extinderea și modificarea acestora. Studiile au avut componente referitoare la factorii de mediu, planuri de cadastru verde, planșe desenate pentru propunerile noi de spații verzi, memorii scrise. Au fost identificate în cadrul proiectului încheiat cu Primăria Canransebeș spații verzi de o mare valoare. Între acestea trebuie menționat Parcul Dragalina din Caransebeș și Zona Teiuș din aceeași localitate. Soluțiile propuse au avut ca scop punerea în valoare a vegetației deosebite din Parcul Dragalina - în special Platanii de foarte mari dimensiuni, și valorificarea zonei Teiuș, care are un aer de o calitate deosebită, se află la marginea pădurii, într-o zonă deosebită pe un deal în apropierea râurilor Timiș și Sebeș. Studiile oferite primăriilor mai sus amintite vor ajuta la realizarea unei strategii coerente pentru spațiile verzi din cele două localități.

În cadrul unui alt proiect finanțat de Ministerul Învățământului, împreună cu colegii și studențiii Secției Peisagistică am realizat în anul 2017 un proiect pentru o grădină botanică în curtea Universității de Științe Agricole. Proiectul a fost pus în practică la sfârșitul anului 2017.

ACTIVITATEA DIDACTICĂ

În cadrul activității didactice am scris cursuri pentru materii care au fost foarte puțin studiate în trecut în țară. Practic toate cursurile sunt lucrări originale create în decurs de câțiva ani pe baza unei bibliografii care conține cărți și articole scrise în mai multe limbi. Am realizat în acest fel manuale pentru materii care nu au fost studiate aproape deloc în perioada comunistă. Am inventat și metode de predare pentru atelierul de proiectare în peisagistică. Metoda creată pornește de la compoziții abstracte, pentru ca apoi compoziția cea mai reușită să fie progresiv transformată într-un parc perfect funcțional, care respectă cerințele temei de proiectare.

Am început activitatea didactică în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București în anul 2001, ca asistent al profesorului doctor arhitect Augustin Ioan, la disciplina Teoria Arhitecturii. Disciplina avea ca obiect analiza și interpretarea textelor filosofice moderne care abordează tematica spațiului ambiant. Am folosit în acest scop textele unor filosofi contemporani ca Michel Foucault, Jacques Derrida și alții. Textele studiate se refereau toate la înțelegerea spațiului dintr-o perspectivă diferită față de cea obișnuită. Preocuparea acestor intelectuali contemporani, preponderent francezi pentru problema spațiului, și a existenței umane în cadrul unui spațiu dat, real sau imaginar, mai concret sau mai abstract, a avut ca rezultat colaborări interesante, cum a fost cea dintre filosoful Michel Foucault și arhitectul Peter Eisenmann, care au scris împreună o carte dedicată fenomenului Deconstructivismului. Spațiul este desigur o temă interesantă a filosofiei, pentru că existența este o tema majoră, iar locul în care se desfășoară viața umană este un factor determinant al existenței. Acest lucru a devenit evident încă în urmă cu 70 de ani, odată cu studiile legate de acest subiect ale lui Martin Heidegger.

Din anul 2003 până în prezent sunt cadru didactic în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului ”Regele Mihai I” din Timișoara, la Secția Peisagistică. Am predat și am scris cursuri pentru mai multe discipline.

Disciplina Planificarea Peisajului este un curs teoretic descris în primul capitol al acestei lucrări. Scopul cursului este de a-i familiariza pe studenți cu problematica peisagisticii. Sunt descrise toate aspectele legate de proiectarea spațiilor verzi, diferitele tipuri și categorii de spații verzi, principiile și problemele legate de proiectare, etapele și metodele de care este nevoie pentru proiectarea unei grădini. Sunt abordate probleme diverse de la cele mai abstracte până la cele mai concrete, de la cele mai simple la cele mai complexe. Nu s-a dorit ca cursul să fie de o complexitate și dificultate deosebite, dar reușește să atingă problemele importante ale domeniului și să comenteze o gamă largă de aspecte ca: diversele tipuri de spații verzi, istoria peisagisticii, legislație, proiectare, relația cu clienții, experiența internațională în domeniu, semnificația culturală a diverselor proiecte. Cursul este destinat studenților de anul II, și se întinde pe parcursul a două semestre. Rolul materialului este să ajute studenții în întocmirea proiectelor de spații verzi, să-i ajute să înțeleagă în ce mod se practică meseria de peisagist și să explice în ce mod trebuie abordată latura culturală a domeniului. Orele de atelier completează cunoștințele acumulate cu ocazia cursului teoretic cu alte date, și cu alte metode de învățare prin realizarea unor proiecte de spații verzi. Partea teoretică și practică a materiei se completează reciproc. În partea a doua a cursului este explicată legătura dintre peisagistică și planificare. Sunt de asemenea explicate principiile generale valabile ale artelor vizuale, care sunt aceleași și în cazul proiectelor de spații verzi.

Obiectivele cursului conform fișei disciplinei sunt următoarele: Însuşirea noţiunilor de bază necesare în analiza, reglementarea și proiectarea spațiilor verzi în cadrul orașelor. Este importantă învățarea noțiunilor fundamentale de legislație urbană, modurile de realizare a diferitelor tipuri de planuri folosite în urbanism și peisagistică, importanța lor, modul lor de utilizare. Analiza urbană presupune evaluarea corectă a diferitelor cartiere, străzi, parcuri. Amenajarea Teritoriului presupune proiectarea și reglementarea unor suprafețe mari de teren. Trebuie explicată legătura strânsă care există între urbanism și peisagistică, în condițiile în care se poate considera că peisagistica este acea ramură a urbanismului care se ocupă cu spațiile verzi din orașe sau din teritoriu și cu estetica spațiilor urbane și extravilane.

Obiectivele specifice sunt următoarele: Insușirea legislației și reglementărilor legate de planurile urbanistice, care sunt necesare și pentru activitatea peisagiștilor. Insușirea metodelor de analiză și sinteză a informației folosite în analiza și proiectarea spațiilor verzi urbane și din teritoriul extravilan. Ințelegerea aspectelor economice și sociale cu efecte imediate asupra spațiilor vezi în special și spațiilor urbane în general.

Disciplina Restaurarea și Reabilitare Peisagistică este un curs teoretic prezentat în primul capitol al acestei lucrări. Cursul își propune să descrie toate aspectele procesului de restaurare prin care trebuie să treacă un spațiu verde atunci când devine necesară modificarea sau înnoirea sa. Este prezentată istoria noțiunilor de restaurare și patrimoniu istoric, activitatea primilor teoreticieni care au pus bazele restaurării în arhitectură și proiectare în general, principiile generale de proiectare în restaurare. Un capitol separat amplu este destinat problemelor legate de restaurarea parcurilor și grădinilor în particular. Este prezentată legislația în domeniu, Cartele Internaționale ale restaurării care au lămurit problemele majore ale domeniului în decurs de un secol. Sunt prezentate modele spectaculoase de spații verzi restaurate în diverse țări. În partea a doua a cursului sunt descrise aspectele tehnice ale restaurării, legate în mare parte de numeroasele obiecte construite care se găsesc în parcuri și grădini. Din această cauză aspectele prezentate se referă practic la metodele tehnice necesare pentru restaurarea unor obiecte de arhitectură. Este importantă partea metodologică a cursului, care expune diverse abordări posibile ale restaurării unor obiecte de patrimoniu, și părerea contemporană a specialiștilor, în legătură cu posibilitățile de intervenție în cazul anumitor tipuri de obiecte istorice. Această teorie coincide cu cea utilizată astăzi în arhitectură în cazul restaurării monumentelor.

Obiectivele cursului din fișa disciplinei sunt următoarele: însuşirea noţiunilor de bază necesare în proiectare, cu accent pe probleme legate de amenajarea spaţiilor exterioare. Partea teoretică are ca scop însuşirea noţiunilor legate de reabilitarea spaţiilor verzi, întreţinerea, restaurarea şi refuncţionalizarea acestora. Se studiază aspecte legate de tehnică de restaurare, legislaţie privind monumentele istorice, punere în valoare şi protecţie a monumentelor istorice, metode de cercetare. Partea practică presupune proiectarea unor spaţii verzi complexe care implică alegerea vegetaţiei, rezolvarea circulaţiilor, a acceselor şi a construcţiilor necesare. Revitalizarea unor spaţii verzi existente, punerea în valoare şi conservarea parcurilor istorice.

Obiectivele specifice ale cursului sunt: însușirea unor tehnici de restaurare a spațiilor verzi, însușirea tehnicilor de refacere a elementelor construite, învățarea teoriei legate de restaurarea zonelor istorice.

În cadrul orelor de atelier, studenții realizează proiecte de restaurare pentru spații verzi de diverse dimensiuni. În cadrul proiectelor se aplică cunoștințele teoretice învățate la curs.

Disciplina Urbanism și Amenajarea Teritoriului care se predă în anul III de studii, este un curs teoretic legat de evoluția, problematica, legislația din domeniul urbanismului și amenajării teritoriului. Obiectivele cursului sunt : însuşirea noţiunilor de bază necesare în analiza, reglementarea și proiectarea orașelor moderne. Este importantă învățarea noțiunilor fundamentale de legislație urbană, modurile de realizare a diferitelor tipuri de planuri urbanistice, importanța lor, modul lor de utilizare. Analiza urbană presupune evaluarea corectă a diferitelor cartiere, străzi parcuri. Amenajarea Teritoriului presupune proiectarea și reglementarea unor suprafețe mari de teren. Trebuie explicată legătura strânsă care există între urbanism și peisagistică, în condițiile în care se poate considera că peisagistica este acea ramură a urbanismului care se ocupă cu spațiile verzi din orașe sau din teritoriu și cu estetica spațiilor urbane și extravilane.

Obiectivele specifice ale cursului sunt: - Insușirea legislației și regelemntărilor legate de planurile urbanistice, care sunt necesare și pentru activitatea peisagiștilor. Insușirea metodelor de analiză si sinteză a informației, folosite în urbanism. Înțelegerea aspectelor economice și sociale legate de așezări cu efecte imediate asupra spațiilor verzi în special și spațiilor urbane în general. Învățarea problemelor esențiale legate de legislația în urbanism și documentațiile întocmite de urbaniști. Capitolele primei părți a cursului sunt: Cap. I. Obiectivele generale și specifice ale urbanismului și amenajării teritoriului, Cap. II. Amenajarea teritoriului ca știință. Obiective, definiții, interdisciplinaritate, Cap. III. Istoricul Amenajării Teritoriului în România și în Europa, Cap. IV. Amenajarea Teritoriului în România și în Uniunea Europeană în prezent, Cap. V. Moduri de corelare a planurilor de Amenajarea Teritoriului și a celor de Urbanism. Caracterul director și reglementator al planurilor, Cap.VI. Aspectele ce trebuie analizate pentru întocmirea planurilor și documentațiilor de Amenajarea Teritoriului, Cap. VII. Importanța statisticii pentru Urbanism și pentru Amenajarea Teritoriului, Cap. VIII. Probleme legate de dezvoltarea economică locală, Cap. IX. Cooperarea intercomunală și alte forme de cooperare în România și U.E, Cap. X. Folosirea strategiilor și politicilor pentru realizarea unei dezvoltări urbane corecte, Cap. XI. Importanța dezvoltării durabile pentru Urbanism și Amenajarea Teritoriului, Cap. XII. Aspecte legate de dezvoltarea regională. Partea a doua a cursului conțime următoarele capitole: Cap. I Obținerea autorizației de construire. Etape necesare și reglementări. Certificatul de urbanism. Întocmirea documentației pentru obținerea autorizației de construire, Cap. II Autorizația de construire. Valabilitate autorizației. Prelungirea valabilității autorizației, Cap. III. Planurile urbanistice- cadru al amenajărilor. Noţiunile de PUG, PUZ, PUD. Metodologia de elaborare și conținutul cadru al acestor documentații, Cap.IV. Planul urbanstic zonal. Aplicare, conținut-cadru. Conținutul PUZ-ului, Cap. V. Planul urbanistic general. Moduri de aplicare. Conținutul cadru al PUG-ului, Cap. VI. Istoria urbanismului. Etape semnificative în istoria urbanismului, Cap. VII. Importanța cunoașterii evoluției urbanistice și corelarea analizei urbane cu procesul modern de proiectare urbană.

La seminariile acestui curs teoretic se realizează proiecte de analiză urbană ale unor cartiere, străzi, sau zone din oraș. Se întocmesc planșe de analiză, sinteză concluzii și propuneri. Zonele studiate includ de obicei un spațiu verde și străzile învecinate. În cadrul orelor de seminar se studiază toate tipurile de analiză specifice urbanismului, și se întocmesc planșe care îi pregătesc pe studenți pentru întocmirea unor documentații de urbanism.

Disciplina Peisagistică Teritorială și Urbană este predată în anul IV de studii. Obiectivele cursului din fișa discipilinei sunt: Însuşirea noţiunilor de bază necesare în analiza, reglementarea și proiectarea spațiilor verzi în cadrul orașelor. Este importantă învățarea noțiunilor fundamentale de legislație urbană, modurile de realizare a diferitelor tipuri de planuri folosite în urbanism și peisagistică, importanța lor, modul lor de utilizare. Analiza urbană presupune evaluarea corectă a diferitelor cartiere, străzi, parcuri. Amenajarea Teritoriului presupune proiectarea și reglementarea unor suprafețe mari de teren. Trebuie explicată legătura strânsă care există între urbanism și peisagistică, în condițiile în care se poate considera că peisagistica este acea ramură a urbanismului care se ocupă cu spațiile verzi din orașe sau din teritoriu și cu estetica spațiilor urbane și extravilane.

Obiectivele specifice sunt: însușirea legislației și a reglementărilor legate de planurile urbanistice, care sunt necesare și pentru activitatea peisagiștilor, însușirea metodelor de analiză si sinteză a informației folosite în analiza și proiectarea spațiilor verzi urbane și din teritoriul extravilan, înțelegerea aspectelor economice și sociale cu efecte imediate asupra spațiilor vezi în special și a spațiilor urbane în general, înțelegerea caracterului interdisciplinar al activităților legate de peisagistică.

Capitolele primei părți a cursului sunt: Cap. I. Istoricul amenajării teritoriului și urbanismului în Europa, principii și tendințe. Aspecte relevante pentru evoluția amenajărilor spațiilor verzi și a spațiilor urbane, Cap. II. Evoluția principiilor AT în România. Istoric, legislație, organizare administrativ -teritorială. Rolul spațiilor verzi în cadrul planurilor urbanistice, Cap. III. Modalități de lucru și instrumente folosite în urbanism și AT. Posibilități de analiză și reglementare a spațiilor vezi urbane și extravilane, Cap. IV. Rolul statisticii în activitatea de proiectare. Modalități de prelucrare a datelor. Evidențierea problemeor sociale și economice, Cap. V. Probleme ce trebuie analizate pentru o bună evaluare a unui teritoriu. Potențialul economic, populația. Metode de soluționare a problemelor prin reglementări și planuri urbanistice, Cap.VI. Elemente fizice ce trebuie analizate în cadrul procesului de reglementare urbanistică: rețeaua de localități, infrastructura, mediul natural, Cap. VII. Analiza mediului cultural (antropic) și consecințele sale asupra alegerii soluțiilor, Cap. VIII. Etape ale planificării teritoriale, Cap. IX.Documentații folosite în AT în România PATN, PATZ, PATJ, Cap. X. Metode de realizare a planurilor. Tehnici de reprezentare a elementelor reglementate, Cap. XI. Modalități de reglementare a spațiilor verzi, Cap. XII. Dezvoltarea durabilă - scop prioritar al AT și al proiectelor de amenajare peisagistică.

Capitolele părții a doua a cursului sunt: Cap. I. Influența legislației asupra procesului de proiectare. Modalități de finanțare. Rolul sectorului public și privat, Cap. II Fluxuri de circulație în zonele urbane și în teritoriu. Elemente cu valoare de reper și noduri urbane. Rolul lor în ordonarea spațiului urban și extravilan, Cap. III. Prioritățile AT, și ale urbanismului în diferite state europene: Franța, Olanda, Marea Britanie, Italia.

Rolul peisagisticii și a imaginii urbane în abordarea problemelor sociale și culturale, Cap.IV. Tratarea diferită a spațiilor verzi în cadrul planurilor AT, și a celor urbanistice. Situația specifică în cazul PUG-urilor. Probleme actuale în amenajarea spațiilor verzi extravilane, Cap. V. Relația spațiilor vezi cu diferitele funcțiuni care apar în teritoriu. Restricții posibile și compromisuri necesare. Strategii și politici legate de teritoriile extravilane în țările europene, Cap. VI. Problema resurselor disponibile. Posibilități de implementare a unor politici ecologice, Cap. VII. Influența legislației și al deciziilor politice asupra evoluției spațiilor extravilane.

La seminariile acestui curs teoretic se realizează proiecte de analiză urbană, punând accent pe aspectul vizual - peisagistic. Se întocmesc planșe de analiză, sinteză concluzii și propuneri. Se realizează studii ale unor trasee urbane, prin care se evaluează calitatea vizuală, estetică, ecologică și arhitecturală a punctelor cheie de pe traseul parcurs. În semestrul al doilea proiectul presupune analiza unei zone extravilane. Se întocmesc planșe de analiză, sinteză, și se face o propunere de dezvoltare a zonei pe baza analizei efectuate.

Disciplina Dotări Utilitare și Ornamentale - este predată în anul IV de studii. Obiectivele cursului din fișa discipilinei sunt: Însuşirea cunoştinţelor tehnice necesare pentru realizarea detaliilor, a instalaţiilor, a construcţiilor şi dotărilor folosite la realizarea spaţiilor verzi. Învăţarea procesului de proiectare a unor detalii constructive corecte din punct de vedere funcţional şi expresive ca formă. Respectarea normativelor în vigoare în ceea ce priveşte întocmirea proiectelor tehnice şi a planşelor cu detalii de execuţie.

Obiectivele specifice ale cursului sunt: Insușirea unor tehnici de proiectare a dotărilor utilitare, Insușirea tehnicilor de proiectare a mobilierului urban, Invățarea unor detalii tehnice fundamentale pentru spații verzi.

Capitolele cursului sunt: Cap.I. Tipuri de dotări utilitare. Normative actuale. Dotări pentru diferite tipuri de spaţii urbane. Rolul elementelor ornamentale în amenajarea spaţiilor exterioare. Proiectarea mobilierului urban. Cap.II. Materiale de construcţii folosite la realizarea infrastructurii urbane şi a elementelor utilitar-ornamentale, Cap.III. Detalii importante folosite la realizarea construcţiilor şi structurilor din lemn. Detalii folosite la realizarea fundaţiilor construcţiilor. Detalii folosite la realizarea aleilor trotuarelor şi treptelor. Cap. IV. Detalii folosite la realizarea şarpantelor din lemn. Detalii folosite la realizarea teraselor cu strat vegetal. Detalii folosite la realizarea pereţilor şi pentru placarea acestora. Cap. V. Piatra naturală. Fabricaţie, moduri de utilizare, tipuri de roci. Cap.VI. Lianţii şi produsele derivate. Varul, cimentul, mortarele şi betoanele. Compoziţie şi moduri de utilizare. Lianţi pe bază de hidrocarburi. Descrierea materialelor şi moduri de utilizare. Cap.VI. Lianţii şi produsele derivate. Varul, cimentul, mortarele şi betoanele. Compoziţie şi moduri de utilizare. Lianţi pe bază de hidrocarburi. Descrierea materialelor şi moduri de utilizare. Cap. VII. Lemnul. Detalii, moduri de utilizare, punere în operă. Metale şi materiale ceramice. Detalii, moduri de utilizare, fabricaţie, şi punere în operă şi fabricaţie.

Tematica orelor de seminar este următoarea: 1. Detalii importante folosite la realizarea construcţiilor şi structurilor din lemn, 2. Detalii pentru realizarea fundaţiilor obiectelor din amenajările peisagere. Detalii folosite la realizarea aleilor trotuarelor şi treptelor, 3. Detalii folosite la realizarea şarpantelor din lemn, 4. Detalii folosite la realizarea teraselor cu strat vegetal, 5. Detalii folosite la realizarea pereţilor şi pentru placarea acestora, 6. Realizarea unui proiect tehnic prin care studenţii învată regulile de bază ale detalierii tehnice, reguli de cotare şi redactare a proiectelor tehnice conform reglementărilor aflate în vigoare. Proiectul corespunde fazelor de „proiect tehnic” şi fazei DDE din proiectare.

Disciplina Conpoziție și Studiul Formei este predată în anul II de studii. Obiectivele cursului din fișa discipilinei sunt: Însuşirea noţiunilor de bază în compoziţie, desen, studiul formei şi studiul culorilor. Învăţarea metodelor de desen şi colorare în diverse tehnici (tempera, creioane colorate, acuarelă etc.). Realizarea unor compoziţii complexe cu forme geometrice abstracte, desenarea obiectelor din natură şi a unor naturi statice. Realizarea unor machete din diverse materiale pentru studiul formelor şi a compoziţiei. Obiectivul este ca studenţii să-şi dezvolte simţul artistic şi să devină buni desenatori pentru a putea să-şi redacteze mai bine proiectele de peisagistică.

Obiectivele specifice ale cursului sunt: Insusirea unor tehnici de desen și grafică, Însusirea tehnicilor de pictură, Învățarea tehnicilor de realizare a machetelor.

Capitolele cursului sunt: Cap.I. Obiectivul şi conţinutul cursului. Desenul ca manieră artistică de exprimare. Tehnici de redactare. Desenul tehnic şi desenul artistic, Cap.II. Studiul culorilor. Culori principale şi secundare. Obţinerea culorilor şi a diferitelor nuanţe. Tehnici de pictură. Reprezentarea luminii, Cap.III. Metode de realizare a compoziţiilor, Compoziţii cu forme geometrice abstracte şi compoziţii cu forme din natură. Cap. IV. Realizarea naturilor statice. Armonie, ierarhie a obiectelor, proporţii. Paginarea naturilor statice. Cap. V. Perspectiva şi regulile ei. Perspectiva în peisagistică. Metode de reprezentare a perpectivelor şi construirea lor. Cap.VI. Metode de reprezentare în desenul tehnic şi geometria descriptivă. Forme geometrice regulate şi poliedre. Cap. VII. Tipuri de compoziţii: figurative, nonfigurative, geometrice, abstracte. Rolul culorii şi al formelor în compoziţie. Metode şi reguli create de marile personalităţi ale artei în diferitele perioade istorice.

La orele de atelier la această disciplină se fac compoziții și studii de desen, culoare, modelaj, studii după natură și naturi statice.

Proiectare - în cadrul Specializării Peisagistică

În cadrul Specializării Peisagistică se predă proiectare la multe discipline, din diferiți ani de studiu. Primul proiect important pentru spații verzi se face în cadrul disciplinei Planificarea Peisajului, în anul II de studii. Spre deosebire de alte secții din alte centre universitare din țară, în cadrul Secției Peisagistică din Timișoara, se realizează în cadrul studiilor multe proiecte de spații verzi, la diferite scări: 1:200, 1:500 și 1:1000, cu detalii la scara 1;20, 1:50. Aceasta înseamnă că se realizează proiecte în care parcul este tratat „arhitectural”, nu doar ca o zonă reglementată urbanistic. Se fac astfel proiecte de spații verzi detaliate, care prezintă parcul, grădina, ștrandul sau cimitirul ca pe un obiect de arhitectură de mari dimensiuni, care cuprinde alei, vegetație, mobilier, obiecte construite. Planșele prezentate cu ocazia multor expoziții, și prin proiectele expuse pe pereții facultății, demonstrează calitatea proiectelor de spații verzi pe care le realizează studenții din cadrul secției. Ca metodă, pentru proiectarea acestor grădini sunt urmați mai mulți pași importanți: găsirea unei compoziții potrivite pentru spațiul studiat care va fi amenajat, proiectarea tramei de alei a spațiului verde, alegerea vegetației potrivite și detalierea centrelor de interes din cadrul proiectului. Proiectele astfel realizate includ vegetația propusă, dar și obiectele arhitecturale care se găsesc în parc. Sunt studiate nu doar parcuri, ci orice fel de spații exterioare care necesită amenajare. În anumite țări proiectele de acest gen poartă denumirea de „Arhitectură de exterior”.

Proiectele se compun de obicei din mai multe planșe: plan de situație, planul vegetației existente, planul de amenajare (plan de prezentare colorat), planul de plantare (numai cu arborii nou propuși), plan cotat, planșe cu zone detaliate ale părților importante din parc. La acestea se mai adaugă memoriul tehnic, care conține mai multe capitole : analiza zonei din punct de vedere climatic, analiza solului, a locației, al accesului. Este prezentat proiectul propus, prin descrierea detaliată a obiectelor construite propuse și a vegetației care va fi plantată în cadrul spațiului verde.

Studenții învață în cadrul orelor de atelier cunoștințele necesare pentru fiecare etapă dintre cele prezentate mai sus. În primul semestru din anul II de studii proiectul este de dimensiuni mai mici, însă în semestrul al doilea este abordat un proiect mai mare. Proiectele realizate în anul II de studii se desenează pe planșetă fără folosirea calculatorului. Proiecte desenate pe calculator se fac doar începând cu anul III de studii.

La disciplina Restaurare și Reabilitare Peisagistică se realizează în cadrul orelor de atelier planuri pentru spații verzi care necesită intervenții datorită vechimii lor, sau datorită stării lor de degradare. În cazul acestor proiecte rămân valabile toate principiile obișnuite ale proiectării spațiilor verzi, dar trebuie ținut cont de regulile internaționale ale restaurării, elaborate în timp pe baza Cartelor Internaționale din domeniu, și pe baza diferitelor legislații naționale. În cazul acestor proiecte de restaurare se studiază de obicei spații verzi existente din Timișoara sau din alte localități care necesită intervenții. În cadrul lor există de obicei arbori bătrâni sau obiecte arhitecturale valoroase, care trebuie păstrate și reabilitate. Dincolo de aspectele tehnice abordate, luarea deciziilor în acest domeniu este dificil, și trebuie să se bazeze pe cunoștințele teoretice și practice ale proiectantului, cât și pe capacitatea lui de a înțelege care sunt adevăratele valori ce trebuie păstrate.

Nivelul ridicat de pregătire al studenților în domeniul proiectării s-a văzut și cu ocazia concursurilor Agronomiada - concursuri anuale organizate între unversitățile de științe agricole din țară, la care studenții noștri au obținute premii I și II în ultimii ani.

În cadrul Specializării Peisagistică am coordonat șaizeci de lucrări de diplomă (licență) în ultimii cincisprezece ani. Lucrările au ca tematică în aproape toate cazurile proiectarea unui spațiu verde, a cărui dimensiune poate varia de la câțiva zeci de metri pătrați până la câteva hectare. Cu cât suprafața de teren studiată este mai mică, cu atât mai detaliate trebuie să fie zonele din cadrul lucrării. Volumul de muncă final trebuie să fie același în cazul tuturor lucrărilor, indiferent de suprafața de teren aleasă pentru studiu. Printre temele abordate au existat grădini private, parcuri, grădinile unor instituții, grădini tematice, grădini botanice, ștranduri, acoperișuri înverzite, amenajări pentru malurile unor ape. Structura lucrările de diplomă este următoarea:

1. Partea teoretică a lucrării cuprinde mai multe capitole, în cadrul cărora sunt prezentate următoarele probleme: amplasarea sitului, datele climatice ale locului respectiv, istoria locului, structura solului în zona respectivă, descrierea vecinătăților, specificul populației din zonă. Memoriul tehnic prezintă proiectul care se va realiza. Este descris stilul compoziției, tipul de compoziție, materialele folosite pentru construcția aleilor, obiectele construite în cadrul spațiului verde, vegetația existentă și vegetația propusă. În cadrul părții scrise se prezintă și tabele cu vegetația propusă, care prezintă plantele prin imagini, numele latin, descrierea lor și modul în care pot fi folosite în cadrul proiectului.

2. Partea a doua a proiectului cuprinde planșele desenate. De obicei se pun în dosar următoarele planșe desenate: Plan de încadrare în zonă, Plan de situație, Planul vegetației existente, Plan propunere, Planul cotat care prezintă amplasarea aleilor și ale obiectelor construite, Planul vegetației propuse, Planșe cu detalii, Planșe cu vederi și secțiuni. Detalii se prezintă prin zone de plan mărite (scara 1:50, 1:20 etc.), perspective, axonometrii, vederi și secțiuni.

Comisiile apreciază complexitatea soluției, corectitudinea detaliilor tehnice prezentate, frumusețea compoziției realizate, relația dintre propunere și zona înconjurătoare, alegerea funcțiunilor pentru fiecare zonă a spațiului verde, varietatea vegetației, alegerea corectă a vegetației propuse pentru diferite scopuri.

Am îndrumat în ultimii ani și aproximativ zece lucrări de dizertație, lucrări prezentate cu ocazia terminării studiilor de Masterat la Specializarea Peisagistică. Structura lucrărilor este asemănătoare cu cea a lucrărilor de licență, dar cu teme puțin mai generale ca abordare.

Am predat în cadrul Secției Peisagistică și materia Design în Peisagistică. La această disciplină studenții realizează planșe de design pentru obiecte de mobilier care se folosesc în parcuri: bănci, corpuri de iluminat, coșuri de gunoi, pergole, fântâni. Proiectele se pot vedea afișate pe pereții facultății. S-a urmărit realizarea unor obiecte funcționale și moderne ca formă.

Pe pereți sunt afișate de asemenea proiectele de urbanism, care conțin planșe de analiză pentru diferite cartiere și trasee urbane, cât și propuneri pentru anumite zone. Tematica proiectelelor de urbanism ține seamă de faptul că secția are ca specific Peisagistica, și din această cauză în centrul multor proiecte stau spații verzi de diferite feluri.

Expoziții și concursuri - în cadrul Specializării Peisagistică

Expoziții

În cadrul Specializării Peisagistică am organizat în ultimii cincisprezece ani multe expoziții. Se oganizează în fiecare an expoziții cu lucrările studenților. De multe ori aceste expoziții au fost expuse în holul rectoratului universității. Tot aici au fost expuse și expozițiile cu lucrările studenților realizate pentru concursuri, organizate cu Primăria Timișoara. În urma unei astfel de expoziții - concurs a fost selecționată și lucrarea care a fost executată ulterior în parcul din strada Zürich din Timișoara. Împreună cu colegi am organizat și expoziția cu proiecte de la Iulius Mall - la magazinul Cărturești.

Sub forma unei expoziții permanente, lucrările studenților se pot vedea expuse pe pereții sălilor de curs ale secției, și pe pereții atelierului de proiectare. În urmă cu patru ani am fot coorganizator, alături de Ordinul Arhitecților din Timișoara la expoziția ”The Swiss Touch in Landscape Architecture”, expusă în sala de expunere din Bastionul Terezia. În calitate de vorbitor am prezentat expoziția de proiecte și pe curatorul Elvețian al colecției de proiecte.

Concursuri

În ultimii cincisprezece ani am organizat mai multe concursuri pentru studenții peisagiști. Scopul a fost găsirea celei mai bune soluții pentru amenjarea unor spații verzi din Timișoara din strada Zurich, str. Lacului, curtea interioară a Muzeului de Istorie etc. Unele lucrări expuse la concurs au fost puse și în valoare.

Am îndrumat studenții care au luat parte la concursuri de peisagistică, dintre care trebuie să amintim și concursul Agronomiada - concurs studențesc organizat anual pentru studenții universităților de științe agricole din țară. La aceste concursuri studenții au obținut premii de mai multe ori.

Membru în comisii

În cadrul Secției Peisagistică am fost membru în Comisia de Licență în ultimii zece ani, și în Comisia de Diplomă de multe ori. Cursul scris de mine ”Planificarea Peisajului” - este una dintre cele cinci discipline din cadrul examenului de licență. Am fost membru și în Coimisia de Dizertație, în cadrul studiilor de Master - Secția Peisagistică.

Sunt membru în Comisia de Urbanism a Municipiului Timișoara de cinci ani.

Ședințele comisie sunt lunare. Din comisie fac parte în total cincisprezece persoane, în mare parte specialiști recunoscuți în domeniul urbanismului și cadre universitare. În cadrul ședințelor comisia dezbate corectitudinea soluțiilor noile proiecte tip PUZ și PUD, depuse la primărie pentru autorizare. Și propunerile noului Plan Urbanistic General al Municipiului Timișoara sunt prezentate în cadrul comisiei. Sper că prin intervențiile avute în acești ani în cadrul comisiei, am contribuit la valoarea finală și la corectitudinea acestor documentații de urbanism. Mai recent sunt membru și în Comisia Consultativă a Turismului, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara. Experiențe dobândită în cadrul activității de proiectare în din cadrul comisiilor, m-a ajutat și în activitatea de predare.

PARTICIPĂRI LA CONFERINȚE

Am participat în ultimii cincisprezece ani la multe conferințe de arhitectură, urbanism, istorie urbană, peisagistică.

Am participat anual de cincisprezece ani la conferința organizată de Facultatea de Horticultură și Silvicultură a Universității de Științe Agricole din Timișoara- „Journal of Horticulture, Forestry and Biotechnology”. În jurnalul acestei conferințe am publicat multe articole.

Am participat la conferințele ”International multidisciplinary science conference on social science & arts SGEM 2016” (unde am editat lucrare cotată ISI), și la conferința ”International multidisciplinary scientific Geo-Conference SGEM 2017”, (unde am publicat lucrări cotate ISI).

La Institutul de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București am participat cu lucrări la următoarele conferințe :

- ”Peisaj Cultural, Arhitectură, Tendințe 120 de ani învățământ superior de arhitectură 2012” cu lucrarea ”Arhitecți diplomați la Timișoara și Arad în perioada 1900”,

- ”Reziliență în artă, arhitectură și urbanism 2015” cu lucrarea ”Peisaj și ecologie în pășunile alpine din Munții Carpați”

- ”Semnificații și conecsiuni în spațiul arhitectural” cu lucrarea ”Arhitecți moderniști la Timișoara în perioada interbelică”.

La Muzeul Banatului din Timișoara am publicat în anul 2014 lucrarea ”Arhitectura din Banat și fenomenele socio-culturale în anii 1920-1940” articol publicat în Eororegionalia - ”Revistă de studii interdisciplinare”.

La conferința organizată de Facultatea de Horticultură din Brno- Republica Cehă ”Horticulture in quality and culture of life” - septembrie 2014 - Lednice Republica Cehă, am prezentat lucrarea ”Tendencies in European landscape and garden design during the last centuries”.

CAPITOLUL II - EVOLUȚIA ȘI DEZVOLTAREA CARIEREI PROFESIONALE

SEMNIFICAȚIA CERCETĂRILOR EFECTUATE PENTRU STUDII VIITOARE

Motivația studiilor efectuate

Studiile realizate în ultimii cincisprezece ani au avut ca obiectiv înțelegerea unor fenomene care nu au fost suficient studiate în trecut. A fost nevoie să realizez aceste studii pentru propriile mele cercetări și proiecte de arhitectură, dar și pentru a ajuta munca altora prin lămurirea și descrierea unor fenomene legate de arhitectură, urbanism și peisagistică. Este evident astăzi că arhitectura nu poate exista ca un demers abstract, care ia în calcul doar proiectarea corectă a unor construcții din punct de vedere a funcțiunii, și care realizează obiecte bine amplasate din punct de vedere urbanistic într-un cadru dat. Este vorba despre o abordare culturală a arhitecturii, care nu are legătură directă cu problemele economice, dar foarte importantă din punct de vedere al societății care utilizează obiectele propuse de arhitecți. O problemă importantă a fost, găsirea acelor elemente care determină caracterul cultural al spațiului în care trăim, și cum pot ele influența în final spațiile noi în care ne desfășurăm activitatea de zi cu zi. Nu este greu de observat că foarte multe persoane, atunci când doresc să se simtă bine, se îndreaptă spre zonele centrale ale orașelor, sau se plimbă în parcuri. Dacă recurgem la un studiu de caz, se observă că o foarte mare parte a acestor spații agreate de oameni la Timișoara, la Arad, sau în alte localități din vestul României, au fost construite și concepute în urmă cu zeci, sau chiar sute de ani. Multe dintre acele părți ale orașelor care încă mai poartă un mesaj cultural, se datorează unor epoci trecute, unor societăți care astăzi nu mai există, dar care și-au pus definitiv amprenta asupra acestor localități. Am observat, că deși există un consens aproape universal legat de valoarea plastică și culturală a centrelor istorice ale localităților, totuși, ele au fost foarte puțin cercetate în cazul localităților din vestul țării. De fapt puținele cercetări care au avut loc, s-au mulțumit cu constatarea unor adevăruri banale, legate de înrudirea arhitecturii locale cu centrele urbane central europene, care desigur au servit ca modele pentru zona Banatului, pe o perioadă de timp de peste două sute de ani. Din păcate în conștiința publică a existat în trecut o idee legată de aspectul periferic al arhitecturii din Banat, dacă nu chiar ideea falsă, că în orașele din Banat vedem doar copii provinciale ale capodoperelor din orașele Europei Centrale. Este adevărat că zona studiată s-a aflat pentru o lungă perioadă de timp sub influența culturii propagate de Imperiul Habsburgic, și nu se afla geografic în centrul imperiului. Totuși este o mare eroare a crede că este vorba despre o regiune periferică. Au existat și voci care au încercat să apere din diferite puncte de vedere valoarea unor clădiri sau zone din Timișoara, Arad sau din alte orașe, dar pledoariile au suferit mult de pe urma lipsei unor argumente documentate, pe care doar niște studii aprofundate le puteau furniza. Din această cauză am studiat timp de mai mulți ani acele aspecte, despre care cred că sunt relevante pentru stabilirea unor valori culturale certe. Aceste valori ar trebui înțelese, interpretate și puse în valoare, de către cei care lucrează în domeniul arhitecturii. Chiar și cei care vor dori să nege anumite valori sau tradiții arhitecturale, ar trebui să-și construiască discursul pe cunoașterea unor date reale, pentru a putea argumenta, care dintre aspectele tradiționale nu le consideră importante. Dacă dorim să construim obiecte care să aducă un aer cu totul nou în anumite puncte ale orașului, cunoașterea și înțelegerea trecutului și a valorilor locale sunt obligatorii pentru toată lumea. Se bazează pe realitate observația unor oameni de cultură, că în alte orașe din țară, de exemplu în capitală sau în marile orașe din Transilvania, au avut loc studii mult mai temeinice legate de trecutul istoric, inclusiv referitor la arhitectură și urbanism. Din această cauză în ultimii cincisprezece ani, mi-am îndreptat atenția asupra fenomenelor care au guvernat arhitectura istorică din Timișoara, Arad și alte localități din zonă. Trebuie amintit de asemenea, că în orașele istorice au fost create în trecut numeroase spații verzi, care și astăzi au un rol deosebit de important pentru aceste localități. Istoria urbană și ecologia reprezintă astăzi repere fără de care așezările nu pot exista în epoca post-industrială. Europa care a trecut în această nouă etapă de dezvoltare, trăiește astăzi prin spațiile sale urbane dominate de istorie, semnificații culturale și natură. Aceste lucruri au devenit în ochii majorității oamenilor opusul suprafețelor de beton nesfârșite, propuse de proiectanții orașelor moderne în urmă cu câteva decenii. Nu este vorba aici de negarea arhitecturii moderne, ci din contră, de acel proces prin care am putea construi dialogul necesar între tradiție și modernitate, între natural și artificial. Sunt convins că soluția bună pentru orașele noastre nu constă în evadarea întregii pături mijlocii spre periferie, într-o disperată căutare a unui loc mai uman, mai verde, mai liniștit, sau poate mai divers și personalizat. Trăim o dramă colectivă prin această evadare spre exteriorul orașelor mari, migrație care în timp duce la imense probleme și dezechilibre sociale, economice și urbanistice. Neînțelegerea problemelor naște din păcate noi și noi dileme, din care ieșirea o reprezintă diverse soluții extreme, care la rândul lor devin dăunătoare pentru întreaga societate. Necunoașterea istoriei orașului în care trăim, lipsa de apreciere pentru spațiile verzi existente, folosirea excesivă a mașinilor, și în final mutarea întregii pături mijlocii a societății la extremitățile orașelor, apoi dincolo de aceste extremități, pe niște zone neurbanizate și construite haotic, sunt probleme care influențează într-un mod foarte negativ nivelul de viață al cetățenilor. Este afectată într-un mod indirect și arhitectura pe care clienții o pretind de la proiectanții de astăzi. În ultimii ani am încercat să mă ocup prin studiile mele de mai multe aspecte legate de aceste probleme complexe, care dacă nu vor fi înțelese și rezolvate, vor provoca efecte importante în viitor. Acele orașe occidentale care sunt echilibrate și funcționale, se mândresc astăzi cu soluții care au privit în ultimii treizeci de ani exact problemele enumerate mai sus. Din această cauză cred că cercetările mele au fost utile, și dacă aparent s-au concentrat pe mai multe probleme, acesta s-a întâmplat pentru că am încercat să mă ocup de mai multe fațete ale unor fenomene. Orașul trebuie privit ca un organism viu, a cărui diverse funcții sunt interconectate. Cercetările mele s-au ocupat doar de probleme culturale și ecologice, și nu au fost legate de tehnologie și de aplicare acesteia în orașul contemporan. Acele probleme necesită o abordare cu totul diferită ca metodologie.

Importanța cercetărilor pentru zonele istorice și spațiile verzi din Timișoara

Cercetări legate de arhitectura istorică din Timișoara, au efectuat în trecut domnul arhitect Mihai Opriș, domnul jurnalist János Szekernyés, și prin câteva articole de specialitate cercetătorii Liliana Roșiu, Adriana Buzilă și Ileana Pintilie. Domnul Szekernyés a studiat în arhive ziarele de limbă maghiară din perioada anilor 1900, și în timpul lungii cariere a domniei sale a adunat date diverse legate de oraș. A aflat astfel informații importante legate de unele clădiri din Timișoara. Domnul Mihai Opriș, a studiat arhivele legate de cetatea Timișoarei în arhivele din București, Budapesta și Viena, cât și caietele de autorizații păstrate la Primăria Timișoara - referitoare la anii 1890, anii 1900-1915 și la perioada interbelică. Pe baza acestora a identificat istoria construirii cetății din Timișoara, arhitecții care au proiectat anumite clădiri, cât și beneficiarii unor imobile din oraș.

În ultimii cincisprezece ani am adunat toate datele care au putut fi găsite, și am continuat cercetările. Am studiat multe aspecte legate de istoria arhitecturii din Timișoara.

Evoluția stilurilor arhitecturale, a însemnat identificarea stilului (stilurilor) dominante pentru fiecare perioadă istorică. În cadrul unor lucrări științifice și a tezei de doctorat, am identificat stilurile caracteristice pentru fiecare etapă de dezvoltare. Etapele sunt legate de evoluția istorică și politică a Banatului. Stilurile au urmat modelele central europene folosite în zonele de vest ale Imperiului Habsburgic.

O altă temă de cercetare a fost evoluția spațiilor urbane, dominate de lucrările majore de reconstrucție a cetății Timișoarei, și de celelalte operațiuni urbane majore de mai târziu. Alte capitole ale cercetării au fost dedicate programului de locuire, și evoluției acesteia, din 1700 până în perioada de după 1945. Au fost identificate tipurile tradiționale de locuințe, modul în care deserveau ele familiile din diferite categorii sociale, funcția de reprezentare a acestor locuințe în cazul celor bogați, modul în care se trăia în clădirile urbane tradiționale central europene cu curți interioare. Au fost studiate tipurile de locuire, și oamenii care au utilizat aceste clădiri în urmă cu decenii sau secole. Într-un studiu mai recent intitulat ”Enciclopedia arhitecților din Banat 1700-1990”, mi-am propus identificarea arhitecților și meșterilor constructori care au proiectat și construit clădirile din Timișoara și din întregul Banat în ultimele trei secole. Am reușit pe parcursul cercetării care a durat cinci ani, să găsesc documente despre munca a sute de arhitecți și meșteri constructori, care au lucrat în zona Banatului în ultimele trei secole. Am clarificat astfel în mare parte rolul arhitecților localnici sau veniți din alte părți ale Imperiului în dezvoltarea orașului și a regiunii. Cercetarea a fost îngreunată în toate aceste cazuri de faptul că în arhive pot fi găsite doar foarte puține documente sau planuri de clădiri.

În aceste condiții materialul sintetizat și complectat cu foarte multe date, poate furniza informație pentru toți cei interesați de istoria arhitecturii orașului Timișoara. Toate cercetările viitoare legate de evoluția arhitecturii din Timișoara, vor trebui să aibă ca bază cărțile domnului arhitect Mihai Opriș și ale mele. Studiile viitoare realizate de către arhitecți, doctoranzi, sau grupuri de cercetători, ar trebui să detalieze anumite aspecte legate de evoluția arhitecturii locale, pornind de la datele care se află deja la dispoziție. Cercetările ar putea continua ca și cele de până acum, prin muncă de teren, cercetări în arhive în țară și străinătate, interviuri cu diverse persoane etc. Foarte multe teme, care nu au neapărat ca scop studierea arhitecturii istorice vor trebui să recurgă la datele existente, în cazurile în care se cercetează un anumit program de arhitectură, sau se studiază modul în care clădiri moderne pot fi înserate în țesutul istoric, fără a-l distruge. Datele sunt de asemenea necesare și pentru studiul unor tipuri de clădiri sau programe de arhitectură la nivel regional sau național. Astfel foarte multe teme de cercetare care sunt legate într-un mod sau altul de Timișoara, vor folosi concluziile și datele rezultate din cercetările mele. Există și în prezent cercetători și doctoranzi care folosesc rezultatele muncii mele de cercetare. Este probabil că dacă și alți cercetători vor aborda total sau parțial temele abordate de mine, rezultatele vor fi și mai bune. Experiența didactică și cea din domeniul cercetării, cât și rezultatelor muncii de cercetare, mă ajută să îndrum cu rezultate bune și munca altor persoane interesate în acest domeniu. Până în prezent activitatea mea a contribuit deja la succesul altor persoane care și-au desfășurat propria muncă de cercetare. Dintre aceștia putem aminti studenții de la Secția Peisagistică care au realizat lucrări de licență sau dizertații la masterat, studenți de la Facultatea de Arhitectură care au utilizat cărțile sau articolele mele pentru lucrări din timpul studiilor, sau cu ocazia lucrării de licență, artiști plastici, istorici, sau alți oameni de cultură care au avut nevoie de date legate de arhitectura Timișoarei, echipe de cercetare, ca cel condus de domnul inginer Vasile Ciupa, care au elaborat recent un studiu depre parcurile orașului.

Rezultatele cercetărilor descrise mai sus vor fi utilizate cu siguranță în viitor și pentru realizarea unor studii cu caracter interdisciplinar, care au ca obiect istoria orașului, sau teme de sociologie. Toate aceste studii necesită date referitoare la evoluția orașului, la locuitorii ei din trecut, la modul în care au trăit și locuit oamenii în diferite perioade istorice. Dovada faptului că studiile descrise mai sus au legătură cu istoria orașului și a societății, sunt studiile și articolele publicate în volume care tratează aceste subiecte, sau arta din zona Banatului. În acest sens putem aminti articolele publicate în decursul timpului în volumul ”Patrimonium Banaticum”, studiul publicat în primul volum al publicației ”Euroregionalia” - editat de Muzeul de Artă din Timișoara, sau contribuția la volumul ”Istoria Banatului ” - coordionat de profesor Victor Neumann, și editat de Academia Română. Câmpul studiilor interdisciplinare este foarte vast, dacă luăm în calcul cercetările specialiștilor din domeniile amintite mai sus, dar și pe cele din domeniul istoriei artelor, sau artelor vizuale în general. Studiile mele pot sta la baza unor cercetări interdisciplinare, deoarece în cadrul doctoratului și a altor studii, am analizat arhitectura din zona Banatului ca un fenomen cultural complex, aflat în relație cu celelalte ramuri ale artei și culturii. Am identificat curentele artistice și culturale, școlile din Viena și din alte capitale europene, care au influențat mai mult sau mai puțin evoluția artei locale.

Studiile din domeniul peisagisticii sunt legate în mare parte de spațiile verzi ale Municipiului Timișoara, și de zonele învecinate acesteia. Cărțile scrise de mine în acest domeniu pot furniza baza teoretică pentru analiza spațiilor verzi, în timp ce articolele tratează teme de mare interes pentru oraș. Diverse analize legate de spațiile verzi ale orașelor au fost folosite pentru alte studii de peisagistică și ecologie, sau citate în articole referitoare la spații verzi, având ca temă diverse specii de arbori, cărora le-am dedicat articole în anii trecuți. Am fost singurul arhitect care s-a ocupat intens de spațiile verzi ale orașului și am scris studii legate de acest subiect. Experiența din domeniul istoriei urbane, dar și a peisagisticii, mă ajută să înțeleg spațiul urban tradițional ca fenomen global, folosind criteriile atât de importante astăzi ale istoriei culturii și ale ecologiei. Într-un fel sau altul, am dedicat în ultimii ani studii tuturor spațiilor verzi din Timișoatra, și din localitățile învecinate. Am studiat istoria acestor spații verzi, valoarea lor, speciile de plante prezente, importanța lor pentru cetățenii care locuiesc în apropiere. În înțelegerea diferitelor fenomene legate de starea și evoluția spațiilor urbane ale Timișoarei, a avut rol important și activitatea mea ca membru în Comisia de Urbanism a Municipiului și în Comisia Consultativă pentru Turism a orașului. În cadrul unui contract semnat cu Departamentul de Spații verzi al Primăriei Timișoara, asigurăm împreună cu colegii mei, consultanță în domeniul peisagisticii pentru această instituție.

Importanța cercetărilor pentru arhitectura istorică din Banat

Cercetările efectuate timp de cinciprezece ani au avut ca rezultat concluzii care sunt aplicabile pentru întreaga zonă a Banatului. Teritoriul format din județele Timiș, Arad și Caraș Severin, dar și unele zone dinafara acestor județe sunt caracterizate de o unitate remarcabilă. Unele caracteristici ale arhitecturii locale sunt tipice pentru întregul teritoriu care începe la est de Viena, până la Carpați. Arhitectura de factură barocă a secolului al XVIII-lea, și urbanismul acelei perioade, promovate de Statul Habsburgic, sunt caracteristice pentru o mare parte a Europei Centrale. Acest lucru se datorează statului centralizat din acele vremuri, și școlilor de proiectare austriece, în special militare, care promovau un anumit mod de a construi orașele și clădirile. Și în perioada secolului al XIX, arhitectura din zona Banatului prezintă foarte multe similitudini cu arhitectura din Europa Centrală. Din această cauză rezultatele cercetărilor mele sunt valabile pe un teritoriu mai mare decât cel studiat. Scopul cercetărilor nu a fost numai înțelegerea stilurilor și a tipurilor de locuire care s-au succedat în timp, dar și înțelegerea modului în care societatea folosea clădirile, apartamentele, și orașul în totalitatea sa. Dacă studiile din perioada doctoratului și care au urmat au vizat stilurile arhitecturale, tipurile de locuințe, spațiul urban, modul în care societatea utiliza spațiul, originera curentelor și stilurile dominante, cercetările mai recente s-au ocupat de identificarea arhitecților din cele trei zone studiate, care au realizat în trecut monumente importante. Scopul a fost înțelegerea arhitecturii ca fenomen social și cultural, determinat de evoluția societății, și care influențează evoluția societății locale. În perioada dintre anii 1716 și 1918 s-a încercat o reintegrare a acestor teritorii cucerite anterior de turci, în sistemul cultural al Europei Occidentale, arhitectura fiind una dintre principalele mijloace în acest scop. Studiile efectuate au arătat relația strânsă între arhitectură și dezvoltarea culturală generală a societății.

După anul 1900, datorită diverselor influențe ale modernismului, printre care prima este apariția stilului Art Nouveau și datorită apariției industriei moderne, fenomenele culturale devin mult mai complexe. Arhitectura și arta locală dobândesc personalitate, beneficiarii încep să aibă cerințe mai deosebite, iar proiectanții nu mai sunt îngrădiți în a-și utiliza fantezia. După anul 1920, aceste lucruri devin și mai evidente, atunci când asistăm pentru prima dată la o pluralitate de stiluri arhitecturale, promovate de persoane care diferă între ei prin grad de cultură, apartenență etnică și avere. Am studiat cu ocazia acestor cercetări influențele culturale prin care trecea societatea, dar și modalitățile în care diverși proiectanți din acea vreme erau influențați de școlile absolvite și de noile tendințe artistice ale momentului. Dacă la Timișoara sau la Arad, aceste tendințe și influențe sunt mult mai evidente, fenomene asemănătoare por fi observate în toate localitățile urbane din zona Banatului. Și fenomenele culturale de după 1920 au valabilitate pentru o arie geografică mai mare, care include întreaga Europă Centrală, dar în mai mică măsură ca în perioadele anterioare. Odată cu trecerea timpului, regiunea a dobândit tot mai mult o identitate culturală. Înțelegerea acestor fenomene socio- culturale, deschide calea unor noi cercetări pentru viitor. Există aspecte diverse ce pot fi aprofundate. Pe baza rezultatelor obținute, se pot face studii comparative importante, prin studierea fenomenului local din Banat și a fenomenelor similare din alte zone apropiate ale Europei. Aceste cercetări ar putea produce rezultate interesante, pentru că unii proiectanți care au lucrat la Timișoara, au proiectat clădiri care se află astăzi în Ungaria, Serbia, Austria, sau pe teritoriul altor state. Ar mai trebui căutate date în arhivele din țările învecinate, lucru pentru care este nevoie de colaborarea mai multor persoane. Cercetările efectuate până în prezent, fac posibile noi căutări, prin compararea rezultatelor obținute cu cele obținute de alți cercetători din această parte a Europei. Există astăzi un consens pe întregul continent, legat de faptul că arhitectura localităților mici și mijlocii nu este nici banală, nici provincială, nici lipsită de valoare. Noile tendințe din cultură și filosofie, acordă mare atenție curentelor și fenomenelor considerate mai demult marginale, care nu fac parte din curentul major al artei europene. În vestul Europei, recunoașterea acestor valori s-a întâmplat deja în urmă cu douăzeci, sau chiar treizeci de ani, dar și în fostele țări socialiste noul mod de abordare câștigă teren. Curentele culturale și realizările trecutului, sunt astăzi analizate și reinterpretate dintr-o triplă perpectivă de studiu: artistic, social și filosofic. Prin studiile efectuate am reușit să furnizez o cantitate destul de mare de date, pentru toți cei care vor continua cercetările, și am făcut sugestii, legat de valoarea culturală universală a arhitecturii din zona Banatului. Prin aceste noi abordări distanțele spirituale dintre marile capitale ale continentului și Timișoara se reduc considerabil, dar și distanțele dintre orașul acesta și micile așezări din împrejurimi. Este foarte importantă deschiderea pentru o cercetare lipsită de prejudecăți, care permite observarea valorilor din trecut. Cred că cercetările pe care le-am realizat pot deschide căi noi prin valoarea datelor adunate, dar și prin noutatea demersului. Oricum relația dintre marile capitale central europene și „periferie” este complexă, și nu poate fi înțeleasă decât prin studii aprofundate. Zona Banatului nu poate fi studiată și înțeleasă fără o oarecare concepție cosmopolită, deoarece aici se întâlnesc diverite culturi, etnii, obiceiuri. Cecetările legate de Banat nu pot fi complete fără cercetarea unor documente scrise în diverse limbi: germană, română, maghiară și sârbă. De exemplu pentru interpretarea documentelor referitoarea la arhitecții din Banat, au fost folosite texte scrise în limbile română, maghiară, germană și engleză. În noul context cultural, când călătoriile sunt mai numeroase, iar noile tehnologii permit o cunoaștere reciprocă mai facilă, cunoștințele legate de zona Banatului pot fi difuzate mai ușor. Rezultatele obținute pot fi folosite pentru noi cercetări, dar și pentru fundamentarea unor proiecte din domeniul arhitecturii și urbanismului. Este de asemenea importantă continuarea căutărilor în întreaga regiune, în condițiile în care tot mai multe monumente istorice și clădiri vechi vor trebui restaurate, după o lungă perioadă în care au fost neglijate în totalitate. Chiar și atunci când noile cercetări vor aborda clădiri sau zone care nu au fost atinse până acum, căutările vor fi ușurate de numeroasele analogii posibile, și de anumite aspecte legate de metodele de cercetare folosite. Cercetările care vor acoperii arii mai largi, vor necesita în mod deosebit cooperarea viitorilor doctoranzi cu specialiștii din domeniu, și cu cercetătorii care trăiesc în diverse țări din întreaga arie geografică.

Aspectul interdisciplinar al cercetărilor

Prin natura lor cercetările legate de arhitectura din zona Banatului au un caracter interdisciplinar, deoarece în timp au fost atinse numeroase probleme legate de evoluția societății, evoluția curentelor artistice, așteptările diverselor pături sociale, modul în care autoritățile luau decizii în trecut.

Cercetările legate de evoluția tipurilor de locuire și de relația dintre cei trei actori - beneficiar, proiectant, utilizator - s-au bazat pe studii legate de arhitectura practicată în perioadele respective, dar și pe studii legate de modul în care proiectanții și utilizatorii percepeau spațiul construit în acele secole. Înțelegerea acestor fenomene nu este posibilă fără studierea societății care a creat respectivele imobile. Locuirea în casele de raport Austro-Ungare era conectată cu modul în care trăiau acele familii. La etaj locuiau familii mai bogate, care de obicei aveau și servitori. Aceștia locuiau în camerele special amenjate pentru ei în apropierea bucătăriei, și foloseau scara secundară destinată lor. La parter locuiau oameni mai săraci. Casele acestea reproduceau în miniatură societatea Austro-Ungară. Clădirile din perioada interbelică reflectă pe de altă parte evoluția așteptărilor societății din acea vreme. Nu se mai construiesc casele cu curți interioare din perioada precedentă, în schimb clădirile sunt amplasate izolat pe lot, cu grădini în față, cu apartamente mai moderne în concepție. Indiferent de opțiunea lor stilistică, toți proiectanții momentului propun clădiri în conformitate cu noile idei ale vremii. Schimbările sociale și de gândie modifică încet dar în profunzime societatea, și implicit modul de locuire al diferitelor pături sociale. În toată perioada dintre anii 1700 și 1990, arhitectura urmează schimbările din societate, și se pliază pe modificărilor de mentalitate care apar periodic. Relația dintre proiectanți și beneficiari este studiată în detaliu în cadrul dicționarului de arhitecți apărut în anul 2017. Meșterii constructori, inginerii și arhitecții, se adaptează în diverse perioade nevoilor momentului, cerințelor pieții imobiliare și curentelor artistice care erau la modă. Fiecare dintre ei își asumă dezideratele unor categorii sociale de clienți, stiluri arhitecturale provenite din alte zone, dar adaptate locului. Înțelegerea acestor fenomene a necesitat studierea unor fenomene sociale și socio-culturale. Dacă în toată perioada dintre anii 1700 și 1990, arhitectura urmează modelele occidentale, în special pe cele vieneze ale vremii, după 1920, diferitele etnii ale Banatului încearcă să se exprime într-un mod diferit. Românii preferă de multe ori Stilul Național - Neoromânesc, germanii folosesc elemente din arhitectura devenită tradițională a barocului popular rustic, sau elemente Art-Deco, în timp ce mulți evrei sunt adepții modernismului internațional. După două secole de control ferm din partea statului, care se exprimă prin soluții urbanistice, dar și prin stilurile arhitecturale folosite, după 1920, diversele etnii ale Banatrului încearcă să-și construiască identitatea culturală și prin arhitectura promovată de ei. Astfel evoluțiile din domeniul sociologiei influențează direct și arhitectura. De altfel de multe ori am arătat în scrierile mele, că arhitectura este profund legată de evoluția istorică, de fenomenele sociale, dar și de deciziile politice. Acest din urmă lucru se observă în special în cazul clădirilor publice. Stilul arhitectural al clădirilor promovate de putere, de obicei clădiri publice, a necesitat studii aparte, tratate de mine în diverse articole și în unele capitole din cărți. În esență statele au încercat de fiecare dată să-și exprime puterea prin crearea unor imobile impunătoare, de mută ori purtătoare ale unor valori considerate „sigure”. Studiind evoluția arhitecturii din Banat, se realizează practic și o istorie a evoluției sociale pe o perioadă de mai multe secole.

Pe lângă aceste legături strânse cu știința sociologiei, arhitectura este profund legată și de evoluția istoriei. În perioadele de criză și de războaie efortul de a construi imobile se reduce substanțial, în timp ce în perioadele de pace și prosperitate se construiesc clădiri mult mai multe. Așadar și clădirile din zona studiată au fost realizate mai mult în perioadele de prosperitate, care coincideau cu momentele de avânt al economiei locale. Aceste permanente valuri ale schimbărilor economice au marcat tot timpul caracterul și cantitatea noilor construcții.

Deciziile istorice în sine, și momentele cruciale ale istoriei au marcat desigur și ele în profunzime evoluția arhitecturii și a urbanismului. De altfel cartiere din Timișoara poartă și astăzi numele unor împărați Habsburgi, a căror domnie și-a pus amprenta asupra evoluției orașului.

Arhitectura locală a fost de asemenea influențată de curentele artistice care s-au succedat, și chiar de școlile de artă și arhitectură din cadrul Imperiului Habsburgic. Barocul, diversele variante ale eclectismului de secol XIX, curentul secession, modernismul sub diversele sale fațete, toate au fost difuzate prin existența unor școli și ateliere de creație, unde erau formați tinerii artiști. Prin mutarea acestor artiști în alte zone ale Imperiului, sau prin influență, noile orientări artistice ajungeau destul de repede și în zonele estice ale țării.

În cadrul doctoratului am prezentat și ideile care erau difuzate în jurul anului 1900 de către școlile de istoria artelor din Viena. În aceste instituții se realiza o reapreciere a fenomenului artistic în general, ideile difuzate ajungând să influențeze indirect și arhitectura din Banat. Libertatea gâdirii legată de artă în cadrul primului val al modernismului vienez din anii 1910-1914, a influențat arhitectura locală, nu direct prin exemplul creației lui Adolf Loos, ci probabil prin creația unor arhitecți contemporani din Budapesta. Barocul, eclectismul, arta secession, modernismul, stilul neoromânesc și alte curente și stiluri minore au reușit în timp să influențeze sub un fel sau altul arta și arhitectura din Timișoara, Arad și alte localități. Zona Banatului nu a fost niciodată izolată de orientările artistice majore europene, dar toate stilurile au fost modificate sau adaptate specificului local. Regulamentele urbanistice locale, tradițiile locului, alegerile meșterilor și arhitecților locali, opțiunile populației, toate au avut un rol în transformarea și adaptarea stilurilor venite din alte părți ale Imperiului sau ale Europei. Banatul a fost și a rămas în timp locul unor dialoguri interetnice, interculturale, și interprofesionale, loc de întâlnire a mai multor zone culturale, iar arhitectura locală este și ea locul unor dialoguri între diverse stiluri artistice venite din locuri diferite. Această diversitate este exact elementul care dă valoare arhitecturii locale. S-a format în timp o adevărată unitate în diversitate, și un dialog între niște stiluri care se complectează reciproc. Există o unitatea majoră în cadrul întregii arhitecturi din Banat, iar micile contraste locale dintre clădirile ce poartă amprenta unor stiluri diferite, întăresc caracterul fiecăreia dintre ele, și creează o diversitate valoroasă. Școlile contemporane de artă și de gândire apreciază foarte mult astfel de dialoguri intelectuale subtile, între elementele unui sistem, care se complectează dar nu se resping.

Studiile efectuate de mine până în prezent pot reprezenta baza unor cercetări interdisciplinare viitoare, pornind de la datele și concluziile obținute.

Importanța cercetărilor pentru arhitectura contemporană

Rezultatele obținute, care au clarificat numeroase aspecte legate de arhitectura istorică din Banat, sunt utile și pentru proiecte de cercetare care au ca scop amplasarea unor noi proiecte. Datele din dicționarul de arhitecți și din celelalte lucrări sunt utile pentru toți cei care se vor documenta în legătură cu zonele istorice din Timișoara și din celelalte orașe din Banat. Se pot găsi astfel informații legate de clădiri din zonele istorice, referitoare la diferiți arhitecți, sau alte detalii ce au legătură cu orașele istorice. Este evident că nu se mai pot amplasa clădiri noi în zona istorică a orașelor sau în vecinătatea acestora, fără a studia în detaliu situl existent și viitoarea relație cu zona istorică. Studiile mele sunt puncte de plecare posibile pentru astfel de cercetări. Materialele vor fi utile pentru găsirea unor date concrete legate de diferite clădiri, sau referitoare la unii proiectanți, dar și pentru înțelegerea valorilor culturale locale și a contextului în care s-au format diferite zone istorice. Clădirile noi pot fi influențate din mai multe puncte de vedere de rezultatele obținute de mine. În primul rând pentru evitarea unor discordanțe între soluțiile noi care sunt propuse și tradiția locului respectiv. În al doilea rând pentru situația în care se dorește realizarea unei clădiri noi, care să preia ceva din limbajul arhitecturii istorice locale.

Proiectele de urbanism - planuri urbanistice zonale, sau planuri urbanistice generale - vor putea beneficia de informațiile adunate, deoarece dacă zona se află într-o parte istorică a orașului, sau aproape de un asemenea cartier, sunt necesare studii legate de caracterul istoric al locului și de regulamentele ce trebuie să decurgă de aici. Toate proiectele din categoria P.U.G. conțin în mod obligatoriu capitole de studii de istorie urbană și de peisagistică.

Rezultatele cercetărilor sunt de asemenea utile pentru studii care au ca scop rezultate teoretice, adică cercetări realizate de doctoranzi sau alți cercetători, care vor avea ca rezultat stabilirea caracterului arhitecturii contemporane, și modul în care aceasta se va putea încadra în localitățile existente. Cercetările cuprind și rezultate legate de orașul istoric, informații legate de monumente, de ansambluri construite mai vechi sau mai noi, sau referitoare la clădirile de cult construite după anul 1990. Prin faptul că studiile au cuprins și clădiri publice, sau ansambluri de clădiri realizate în perioada 1945-1990, cât și clădirile de cult construite după 1990, cercetările au abordat foarte multe zone urbane. Există materiale suficiente pentru continuarea studierii unor zone cu arhitectură mixte, oriunde ar fi ele în zona istorică a Timișoarei, în vecinătatea acestor zone, la Arad, sau în alte orașe din Banat.

Chiar dacă o clădire sau un ansamblu de clădiri nu este situat în apropierea zonelor istorice, în unele cazuri ar trebui cercetat, în ce măsură noile construcții ar trebui să se raporteze la istoria orașului și la clădirile deja existente. Raportarea la trecut se poate face în multe moduri. Una dintre ele presupune proporționarea volumelor construite într-un mod asemănător cu modul în care se făcea acest lucru în trecut. În multe cazuri, fragmentarea volumelor mari în unele mai mici este metoda prin care se poate ajunge la acest rezultat. În alte cazuri se poate studia forma volumelor construite din cadrul orașului istoric pentru a putea căuta puncte de legătură, sau se poate studia volumetria șarpantelor vechilor clădiri. Se poate studia forma ferestrelor, modul de acces în unele clădiri vechi, modul de construire pe parcele, dispunerea spațiilor verzi etc. În occident, astăzi, toate aceste modalități de analiză sunt folosite pe larg, mai ales în cazul orașelor istorice care beneficiază mult de pe urma turismului. Analizele nu au ca scop neapărat copierea unor forme arhitecturale din trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat, dar își propun cunoașterea acestora, pentru a putea crea un dialog corect între obiectele arhitecturale realizate în diferite epoci. Uneori clădirile dialoghează în cadrul unui ansamblu urban prin contrast. Contrastul nu este o modalitate imposibilă de relaționare a construcțiilor, dar nu este indiferent ce fel de contrast se creează, și ce rol va avea această relație de opoziție în cadrul ansamblului urban mai larg. Studiile de acest fel le pot realiza doctoranzi, cercetători, sau chiar proiectanții care au ca sarcină realizarea unui obiect arhitectural nou, care trebuie integrat într-un cotext dat. Postmodernismul, Deconstructivismul, Modernismul pur, clădirile cu fațade de sticlă, toate au ridicat în momentul în care au apărut probleme complexe. Raportarea dintre tendințele noi și ansamblurile urbane existente provoacă reacții din partea societății. De multe ori obiectele noi sunt criticate, în alte cazuri sunt apreciate de către specialiști, de către publicul larg, sau de către arhitecți. Situațiile sunt foarte diverse în viața reală, dar în lumea occidentală este obligatoriu, ca aceste lucruri să fie dezbătute, analizate și înțelese de către publicul larg. Doar un astfel de demers poate face ca noile obiecte create să fie asumate de către societate în ansamblul ei și de către specialiști. Din această cauză în ultimele decenii, în Europa și în celelalte țări occidentale, s-au alocat sume foarte mari de bani pentru studiile teoretice. În mod special au fost apreciate cele care urmăresc implementarea ulterioară a unor obiecte noi. Cele mai multe astfel de studii sunt efectuate de către doctoranzi, care trebuie să aleagă o temă teoretică strâns legată de situații reale. Alături de alte lucrări, și datele adunate de mine vor fi folosite în viitor ca punct de pornie pentru cercetări din cadrul unor studii doctorale. Mergând pe urma acestor rezultate, ar putea fi analizate studii de caz, care ar putea lămuri în ce mod studiile teoretice existente pot ajuta dezvoltarea armonioasă și firească a unor zone construite. Astfel de analize ar trebui făcute pentru foarte multe zone din Timișoara, Arad, sau alte localități. Studiile ar trebui să conțină capitole legate de integrarea urbanistică corectă, dar și de modalitățile în care ar trebui tratate fațadele, intrările, golurile de pe fațade etc. Dezbaterile complexe la care am asistat în ultimii ani, în calitate de membru al Comisiei Tehnice de Urbanism a Municipiului Timișoara, sau dezbaterile din cadrul Comisiei Monumentelor, dovedesc necesitatea și importanța unor studii. Acestea ar trebui să lămurească valorile arhitecturale și urbanistice ale orașelor din Banat, și să stabilească posibitățile de dialog acceptabile, dintre ansamblurile și obiectele construite din diferite perioade de timp. Dacă aceste studii vor reuși să dobândească un caracter interdisciplinar, prin abordarea unor probleme de sociologie, istorie, sau filosofie, atunci vom putea spera să avem în viitor un spațiu urban plurivalent, complex, armonios și echilibrat. Ceea ce este esențial este faptul că orașul istoric a avut în trecut și are și astăzi semnificație culturală, chiar dacă diverse valențe se schimbă în timp. Mesajele se modifică datorită modalității diferite în care oamneii de astăzi receptează locurile, în comparație cu cei din trecut. Într-o variantă optimă, semnificațiile culturale se schimbă, dar se diversifică și devin în timp tot mai complexe. Acesta este contextul în care arhitectura contemporană ar trebui să se integreze ca formă și ca mesaj intelectual. Până în 1945, când venirea comunismului și industrializarea din domeniului construcțiilor a schimbat totul, nu exista niciun fel de dubiu în legătură cu faptul că cele mai multe clădiri, chiar și unele relativ modeste, aveau un mesaj al lor. Acesta era adresat în primul rând beneficiarului, și se năștea din cooperarea proiectanților cu viitorii locuitori ai casei, dar și din modul personal de exprimare al proiectanților. Era de asemenea destinat trecătorilor de pe stradă, care văzând construcția urmau să înțeleagă ceva despre cei care trăiesc acolo. Din păcate odată cu industrializarea lucrurile s-au schimbat într-un mod radical.

Importanța cercetărilor din domeniul Peisagisticii

Studiile referitoare la parcurile din Timișoara și din alte localități furnizează date și modalități de lucru pentru viitoare studii destinate spațiilor verzi. Au fost cercetate și analizate numeroase spații verzi extra și intravilane, au fost stabilite valorile existente, defectele, speciile de plante și măsurile care ar trebui luate. Alte studii au abordat spațiile verzi la scară mai mare din punct de vedere urbanistic, analizând rolul, valoarea și funcționarea acestor parcuri în cadrul sistemului urban în care se află.

Sunt de asemenea relevante proiectele realizate de studenți în decursul anilor. Aceste adevărate cercetări au analizat și dezbătut printr-un număr mare de variante diversele posibilități de folosire și îmbunătățire a spațiilor verzi existente, și modalitățile prin care s-ar putea crea spații verzi noi pe terenuri încă neutilizate. Un rol aparte au avut în timp lucrările de diplomă ale studenților, în cadrul cărora au fost realizate studii complexe și bine documentate, legate de un număr foarte mare de spații verzi din vestul țării din diverse localități. Toate rezultatele propuse s-au bazat pe studii complexe, prin care s-au analizat locațiile, accesele, trama aleilor, mobilierul, vegetația existentă, relația cu vecinătățile, opțiunile populației locale, clima, relieful etc. Atelierul de proiectare din cadrul Secției Peisagistică a Facultății de Horticultură și Silvicultură din Timișoara, este un adevărat laborator, în care au fost analizate și studiate un număr foarte mare de spații verzi. Principiile după care s-a efectuat munca au luat în calcul reguli de proiectare, reguli urbanistice, probleme de ecologie, moduri posibile de folosire a plantelor, și multe alte aspecte care au rezultat din specificul locurilor cercetate. În prezent complexitatea studiilor este oarecum limitată de lipsa studiilor doctorale în cadrul acestei specializări. Existența lor ar permite studii și mai aprofundate. Oricum, prin specificul activității depuse, Secția Peisagistică din Timișoara, este singura din vestul țării care a avut preocupările descrise mai sus la un nivel academic adecvat. În cadrul cercetărilor mai sus menționate, există studii ce pot fi integrate în domeniul urbanismului, prin preocuparea pentru generarea unor spații verzi mari pe suprafețe importante de teren, sau prin preocuparea pentru spațiile verzi din cadrul orașului. Totuși, cele mai mari eforturi au fost depuse pentru găsirea unor soluții cât mai bune de proiectare, pentru realizarea unor planuri de amenajare și reamenajare a unor spații verzi. Aceste eforturi au avut ca scop crearea unor proiecte detaliate pentru arhitectura spațiilor exterioare. Timp de decenii peisagistica nu a fost acceptată ca domeniu independent de activitate, și astfel de secții nu existau în țară, pentru că se considera că specializarea este una destinată „burgheziei”. Astăzi căutările și realizările din cadrul școlii de peisagistică menționate, nu sunt cu nimic mai prejos în comparație cu numeroase școli de acest fel din occident. Dacă ar exista și doctoranzi, care să ia parte la munca de cercetare începută odată cu crearea secției, rezultatele ar fi cu siguranță și mai bune. Ecologia, proiectarea spațiilor exterioare, folosirea diferitelor tipuri de plante și combinarea lor, satisfacerea nevoilor populației, conform unor standarde europene, oferă un câmp infinit de experimetări și căutări. Prin natura ei, peisagistica este o activitate interdisciplinară, care într-o oarecare măsură include elemente de arhitectură, urbanism, design, horticultră și ecologie. Acest caracter divers permite colaborarea și interacționarea cu multe domenii conexe, și un câmp foarte larg de posibilități de experimentare. Asigurarea unei calități superioare pentru spațiile urbane exterioare și implicit o calitate superioară a vieții în orașe, se poate realiza doar cu ajutorul unor parametri optimi de mediu. Aceasta este o strategie fundamentală a Uniunii Europene, pe care și România trebuie să o respecte. Proiectarea și construirea grădinilor reprezintă astăzi în orașele mari din țară o preocupare importantă, care din păcate nu beneficiază încă în toate cazurile de o abordare profesionistă.

Calitatea spațiilor exterioare, publice sau private, are o foarte mare contribuție la calitatea generală a spațiilor urbane. Reușitele tot mai bune din domeniu sunt cu siguranță condiționate de posibilitatea efectuării unor studii teoretice complexe, și implicit de existența unor specialiști cât mai bine pregătiți. Împreună cu câțiva colegi din țară, am reușit în ultimii ani să punem bazele unei educații performante în domeniu, și am făcut cercetări interesante individual sau în echipe. Este important de remarcat că proiectele prezente pe pereții secției din Timișoara, sunt preponderent proiecte de arhitectură, fiind vorba desigur despre arhitectura spațiilor exterioare: parcuri, ștranduri, locuri de agrement, cimitire, piețe publice. De câte ori este posibil am încercat împreună cu studenții să găsim toate elementele pe care o cercetare riguroasă le necesită în domeniu. Aceleași principii le-am aplicat și în cazul proiectelor realizate de mine în calitate de proiectant.

În cadrul unor studii doctorale din domeniul peisagisticii, s-ar putea realiza cercetări și mai bine elaborate pentru proiectele de spații verzi. S-ar putea concepe detalii și mai complexe, și s-ar putea aprofunda anumite probleme ecologice, care necesită un volum mare de muncă și o abordare care necesită multe cunoștințe în domeniu.

Experiența rezultată din activitatea de proiectare. Relația dintre vechi și nou

În ultimii cincipsrezece ani am realizat peste 200 de proiecte autorizate, dintre care majoritatea sunt proiecte de arhitectură, dar și proiecte de urbanism și peisagistică. Unele proiecte au necesitat documentare de diferite feluri sau chiar cercetare, pentru găsirea datelor necesare și ulterior a soluțiilor de proiectare potrivite.

În cazul zonelor istorice, cercetarea a presupus documentarea legată de orașul istoric, și de modalitățile optime de integrare a unui obiect nou în contextul dat. Proiectele de restaurare au necesitat de asemenea anumite cercetări din domeniul istoriei urbane. Rezultatele teoretice obținute anterior au fost utile și pentru aceste proiecte. Datele obținute din cercetări teoretice, și cele obținute cu ocazia realizării unor proiecte de arhitectură se completează în acest fel.

Alte cercetări au avut ca scop proiectarea unor ferme de legume de diferite feluri. Acest tip de documentare care presupune și înțelegerea unor aspecte legate de tehnologie, dar și legate de cultura plantelor, are legătură și cu cercetările din domeniul peisagisticii, unde de asemenea este vorba despre folosirea unor plante. Se poate spune în general că proiectarea clădirilor de birouri, a bisericilor, a clădirilor cu funcțiunea de policlinică etc., toate ajută la înțelegerea unor aspecte teoretice. Prin natura ei arhitectura presupune îmbinarea unor cunoștințe teoretice cu unele aspecte practice, dobândite prin munca de proiectare, sau prin vizitarea șantierelor de construcții.

Cu ocazia realizării proiectelor, am avut ocazia să analizez în repetate rânduri modul în care funcțiunea, tehnica și arta se condiționează reciproc, și se influențează în timpul procesului de creație. Am încercat de câte ori s-a putut să evit soluțiile banale, sau cele folosite prea des, pentru a găsi soluții potrivite situației date prin mijloace specifice. Am studiat modul în care diferitele tipuri de construcții din diferite epoci au fost, și sunt încă receptate de către cei care le folosesc, cât și eventualele defecte sau avantaje ale unor soluții arhitecturale sau urbanistice. Diferitele posturi, de student la începutul carierei, de profesor, de cercetător și de proiectant, toate contribuie în timp la experiența personală a unui arhitect, și îl ajută să găsească soluțiile potrivite. Cu ocazia experienței de cadru didactic la Catedra de Istoria și Teoria Arhitecturii în cadrul Universității de Arhitectură Ion Mincu din București, imediat după terminarea studiilor universitare, am avut ocazia să caut răspunsuri la probleme complexe legate de semnificația spațiului. Am folosit la cea vreme, inclusiv răspunsuri sau experimentări propuse de filosofii contemporani. Distanța dintre teorie și practică este surprinzător de mică, dacă întrebările sunt puse așa cum trebuie.

Am studiat de asemenea în cadrul activității de proiectare, dar și din punct de vedere teoretic, modul în care modernismul, posmodernismul, deconstructivismul, sau alte curente pot fi aplicate în cadrul activității de zi cu zi. Este interesant de analizat reacția beneficiarilor sau a instituțiilor statului în legătură cu diferite propuneri stilistice, și de modul în care vechiul și noul pot forma o armonie, sau pot fi într-un contrast interesant. Am încercat să înțeleg în ce măsură modernismul a devenit sau nu un nou academism al zilelor noastre, și cum se raportează mediul academic și populația la acest stil funcționalist, a cărui utilitate nu se poate nega. Cu toate acestea, tendințe noi contradictorii și uneori haotice, tind să modifice, să îmbogățească, sau să distrugă esența „dogmei” moderniste, cu mai mult sau mai puțin succes.

Este foarte greu de dat un verdict, sau de găsit soluții universal valabile în această dispută uneori confuză din zilele noastre, în legătură cu problema stilului. Oarecum mai simple sunt lucrurile legate de relația dintre formele tradiționale și cele noi. Proiectarea, experiența practică în general și experiența teoretică, toate sunt utile în găsirea soluțiilor corecte ce au ca scop construirea dialogului între vechi și nou. Înțelegerea valorilor fundamentale ale arhitecturii din timpuri mai vechi, și crearea conștientă a dialogului, este probabil una dintre cele bune căi de integrare a tuturor elementelor ce constituie orașul în ansamblu. Nu trebuie uitat că dialogurile intelectuale permit, sau chiar presupun contrastul, dar nu orice fel de contrast. Regulile extrase din caracterul zonelor mai vechi ale unei așezări, și aplicate orașului contemporan, trebuie să fie de o mare generalitate, și pot fi negate, dacă efectul final propune un mesaj cultural acceptabil. Spațiile construite și modul în care ele sunt utilizate, împreună cu alte câteva elemente ca limba vorbită, și anumite obiceiuri, stau la baza culturii și identității societăților. Cred că foarte multe dintre temele abordate de viitorii cercetători și doctoranzi din domeniul arhitecturii, vor trebui să țină seamă de aceste lucruri, pentru că fără atingerea problemei culturale, teoria arhitecturii devine o problemă pură de statistică. Prin activitatea mea teoretică, practică și didactică de până acum, am abordat numeroase teme ce vor putea fi continuate de mine sau de alte persoane.

Concluzii legate de valoarea culturală și ecologică a zonelor cercetate

Se poate observa din titlurile cărților și lucrărilor științifice scrise de mine, că două probleme majore au stat la baza cercetărilor mele, valoarea și semnificația culturală a spațiului arhitectural, și problema ecologiei - din perspectiva construirii și întreținerii spațiilor verzi.

Din punct de vedere funcțional, clădirile construite în țară în ultimele decenii nu sunt în toate cazurile concepute ideal, dar de obicei sunt respectate criteriile fundamentale ale funcționalismului. O construcție prost rezolvată funcțional este greu de valorificat pe piața liberă, motiv pentru care soluțiile de obicei sunt acceptabile. Din punct de vedere al structurii, construcțiile corespund standardelor din țară, care din cauza pericolelor seismice sunt foarte exigente. Chiar dacă există abuzuri, Inspectoratul de Stat în Construcții nu permite ca structura de rezistență a clădirilor să nu satisfacă parametri ceruți prin lege. Cerințele sunt clar formulate, și se pot aplica amenzi mari pentru nerespectarea lor. Mai complexă este problema din punct de vedere a esteticii clădirilor și a spațiilor urbane exterioare. Comisia Monumentelor impune cu exactitate criteriile care trebuie satisfăcute, dar până recent, în cele mai multe localități nimeni nu era obligat să-și reabiliteze clădirea, chiar dacă se afla într-o stare avansată de degradare. În legătura cu arhitectura istorică a Banatului nu s-au făcut prea multe cercetări, deaorece a existat în trecut ideea falsă, că arhitectura locală nu este valoroasă, fiind doar o variantă provincială a arhitecturii din capitalele Europei Centrale.

Mi-am concentrat atenția asupra arhitecturii istorice locale, în special din Timișoara și Arad, și asupra amenajării spațiilor exterioare, pentru că am considerat că nu s-a acordat în trecut acestor domenii atenția cuvenită. Este evident că din această cauză localitățile au suferit destul de mult. Orice comparație cu așezări similare din occident poate confirma cu ușurință acest lucru.

Pentru înțelegerea evoluției arhitecturii locale, a fost nevoie ca timp de câțiva ani să studiez toate publicațiile referitoare la acest subiect. Deoarece în acest mod nu am obținut informații suficiente, am adăugat acestor studii observații și cercetări făcute pe teren, și am consultat surse din alte țări. Din fericire în arhivele din Ungaria și Austria există numeroase informații referitoare la zona Banatului și la arhitecții celebri din trecut. Aceștia au realizat de multe ori clădiri importante și în zona studiată. Rezultatele acestor cercetări se găsesc în cărțile și articolele publicate. Mai recent am studiat arhitecții care și-au pus amprenta asupra localităților din Banat, și am reușit identific pentru fiecare etapă istorică proiectanții de valoare. Prin toate aceste cercetări am reușit să reordonez toate informațiile care erau deja cunoscute, și să adaug informații noi. Cred că prin lucrările scrise am reușit să prezint arhitectura Banatului sub o formă nouă.

Prin lucrările dedicate peisagisticii am analizat spațiile verzi urbane din numeroase puncte de vedere, și am propus soluții pentru viitoarele proiecte din domeniu. Concluziile se referă la cantitatea spațiilor verzi necesare, la calitatea lor, la modul lor de dispunere, la prezența sau absența unor specii, la modalitatea în care suprafețele verzi ar trebui să devină parte componentă a noilor dezvoltări imobiliare pe foste terenuri arabile aflate în jurul marilor orașe.

Scopul cercetările este deci găsirea acelor elemente ce pot da valoare culturală spațiului arhitectural. În general spațiile construite din România suferă foarte mult, deoarece ansamblurile noi construite după 1945 nu au de obicei valoare culturală, iar cele mai vechi se află într-o stare avansată de degradare. În măsura în care se dorește integrarea localităților din țară în ansamblul cultural al Europei, este evident că vor trebui atinse standarde occidentale, ceea ce nu va fi ușor de atins considerând situația de acum. Cercetările prezente și viitoare, vor trebui să se concentreze asupra acestui fenomen de transformare, în urma căruia societatea va trebui să înțeleagă și să cunoască valorile construite ale localității în care trăiește. Acestea vor trebui restaurate sau construite conform acestor cerințe culturale.

Este vorba practic despre o recuperare a culturii locale. În trecut arhitectura avea incontestabil valoare spirituală și artistică, reflecta năzuințele comanditarilor, curentele artistice la modă, cât și deciziile conducerii locale. Din punct de vedere urbanistic, cercetările relevă o lipsă dezastruoasă de coerență în cazul noilor extinderi urbane, lipsa dotărilor elementare, și nerespectarea standardelor ecologice europene. Cele cinci procente de spațiu verde și de spațiu destinat dotărilor din cadrul planurilor urbanistice zonale aprobate în ultimii douăzeci și cinci de ani, au devenit loturi pentru locuințe, terenuri goale, sau în cel mai rău caz locuri în care se adună gunoiul. Modul în care au fost aprobate aceste planuri pentru noi dezvoltări imobiliare, se bazează pe foarte multă ipocrizie și indiferență la adresa viitorului societății. Acestor realități triste, le putem opune legi noi, dar și un set de valori culturale, bazate pe cunoașterea trecutului istoric al diverselor locuri, și dorința de a transmite ceva din vechile valori și noile zone construite.

În ultimii cincisprezece ani am avut o preocupare permanentă și pentru proiectare, prin concluziile cercetărilor făcute, prin experința de proiectare de zi cu zi și prin activitatea desfășurată în calitate de cadru didactic. Cercetările viitoare vor trebui să se împartă între eforturile făcute pentru cunoașterea mai detaliată a valorilor trecutului, și între căutările destinate unor noi soluții ce vor viza noile zone rezidențiale, de agrement, de birouri sau industriale. Într-un mediu relativ ostil abordărilor culturale, în condițiile în care singurul criteriu real este câștigul material, nu este ușor de implementat cele afirmate mai sus. Totuși, următorii douăzeci de ani par să fie decisivi pentru noua imagine a orașului Timișoara, a întregii zone metropolitane din jurul ei, cât și a altor localități din zonă. Reabilitarea centrelor istorice, realizarea unor dezvoltări urbanistice rezidențiale de calitate, aplicarea unor norme ecologice eficiente, valorificarea orașelor din regiune ca centre turistice, nu mai pot suferi niciun fel de amânare. Acest lucru este important din perspectiva unei integrări europene reale dar și pentru că amânarea ar putea duce la pierderi irecuperabile pentru spațiilor urbane din zonă. Piața imobiliară va impune cu siguranță revalorificarea urgentă a multor spații construite, dar nu este indiferent modul în care se va întâmpla acest lucru. Cât despre spațiile exterioare, nici ele nu vor putea să rămână sub forma actuală. Dacă cetățenii și autoritățile nu vor impune standarde noi, acestea vor fi impuse de dezvoltatorii imobiliari, în conformitate cu propriile interese.

În final valoarea culturală și ecologică a mediului în care trăim, vor trebui să fie considerate bunuri comune ale societății, și elemente determinante ale culturii locale în ansamblul ei.

Astfel, prin studiul oraşelor Timişoara şi Arad se pot trage concluzii legate de arhitectura urbană a unui teritoriu cuprins între Dunăre la vest şi sud şi munţii Carpaţi la est. Această regiune care cuprinde vestul României, estul Ungariei şi Banatul Sărbesc a avut o istorie unică în ceea ce priveşte evoluţia oraşelor de aici. Oraşele medievale au fost aproape total distruse de turci, sau demolate de austrieci după anul 1700, şi reconstruite după modelul Vienei. Influenţa era directă în anumite cazuri, în timp ce în altele Budapesta a jucat un rol de intermediar al modelului Vienez.

Cercetări viitoare

Cercetările viitoare vor trebui să le continue pe cele din trecut. Acest lucru se va realiza prin activități legate de proiectare, cercetare și predare.

Cercetările din domeniul istoriei urbane vor fi urmate de unele noi prin continuarea proiectelor începute. Mai pot fi identificate date legate de clădirile istorice din zona Banatului, și de creatorii acestora, arhitecți și meșteri constructori. Căutările de acest fel pot fi continuate foarte mulți ani, în scopul găsirii unor noi informații. Experiența arată că se pot identifica noi detalii, care pot lămuri mai bine anumite aspecte ale arhitecturii tradiționale.

Cercetările din domeniul peisagisticii oferă de asemenea multe posibilități pentru viitor, deoarece spațiile verzi nu au fost suficient cercetate în trecut, iar evoluția rapidă a orașelor și extinderea lor în teritoriu pun noi probleme inedite care așteaptă răspunsuri.

Atât valoarea ecologică a spațiilor verzi, cât și rolul lor în structura urbană, sunt subiecte de mare actualitate. Municipiul Timișoara și celelalte localități din zonă se află într-un proces de transformare, care va avea ca rezultat extinderea în teritoriu pe suprafețe mari. Lipsa suprafețelor verzi amenajate în zona periurbană este o problemă majoră a așezării.

Este evident că valoarea spațiilor urbane va depinde în viitor de modul în care se va pune accent pe valoarea ecologică, și de felul în care spațiile istorice din zonele centrale vor fi valorificate ca locuri cu semnificație culturală. În acest fel toate cercetările din domeniul istoriei urbane și a peisagisticii vor fi importante. Intenționez să continui aceste cercetări, în scopul cunoașterii teoretice, dar și pentru beneficiul localităților din zona Banatului. Nu va fi suficientă doar continuarea muncii teoretice, dar va trebui găsite căi de folosire practică a informațiilor acumulate. În acest sens am oferit lucrările mele din domeniul istoriei urbane și peisagisticii primăriilor din zonă, pentru a putea fi utilizate în scopuri practice. Numeroase instituții din vestul României au achiziționat cărțile sau studiile mele. În acest sens putem aminti următoarele instituții: Primăria Timișoara, Primăria Arad, Direcția pentru Cultură a Județului Timiș, Universitățile din Timișoara etc. În cadrul unui parteneriat împreună cu colegii de la Secția Peisagistică oferim consultanță Primăriei Timișoara. Sunt membru în Comisia de Urbanism a Mun. Timișoara, și în Comisia pentru Turism a Primăriei Timișoara. Exemplare ale cărților scrise de mine sunt folosite și de către inspectorii Inspectoratului de Stat în Construcții din Timișoara. În viitor voi continua cercetările teoretice, dar voi căuta și noi modalități de aplicare practică a cunoștințelor acumulate.

În cadrul unor cercetări efectuate cu colegii de la Secția Peiagistică, am colaborat în cadrul unor proiecte de cercetare cu primăriile din Comuna Giroc - Timiș și cu Primăria din Caransebeș - județul Caraș Severin. Scopul acestor cercetări este identificarea și analizarea parcurilor și a vegetației din localitățile amintite. În acest fel cercetările efectuate în ultimii ani au o latură teoretică, dar și un practică. Doresc să continui aceste activități pe care se desfășoară pe mai multe planuri.

Aria zonelor cercetate s-ar putea extinde, prin cercetări în zone relativ apropiate, cum este județul Hunedoara, unde există multe valori arhitecturale, dar puțini specialiști în domeniu.

Vor avea loc în viitorul apropiat mai multe expoziții pe care doresc să le organizez și activități tip workshop, cu studenți de la Facultatea de Arhitectură și de la Secția Peisagistică din Timișoara. Un exemplu de expoziție care va avea loc în anul 2018, va fi cea dedicată creației arhitectului timișorean pe nedrept uitat Henrik Telkes.

Cercetările viitoare vor trebui să fie dedicate în mare parte zonei Banatului, așa cum s-a întâmplat și până acum, și vor trebui să aibă un caracter interdisciplinar, pentru a putea acoperi o arie suficient de mare de probleme, și pentru a putea aborda probleme complexe.

Un domeniu important de experimentări va trebui să rămână proiectarea. Acesta va acoperi ca până acum o arie vastă care include arhitectura, urbanismul, peisagistica și designul de interior.

O altă activitate importantă, care are și o componentă de cercetare, este cea de cadru didactic universitar. Lucrările studenților de pe pereții Secției Peisagistică, din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, demonstrează complexitatea activității care se desfășoară acolo. Planșele afișate se împart în mai multe categorii: proiecte de spații verzi diverse, proiecte de urbanism cu componente peisageră, studii de imagine urbană, proiecte de design, proiecte tehnice.

Cercetările mele extinse și puse în practică ar permite punerea în valoare a arhitecturii tradiționale din zona Banatului. Înțelegerea arhitecturii tradiționale poate contribui mult la formarea unei identități locale, bazate pe cunoașterea valorilor trecutului. Înțelegerea valorilor trecutului permite crearea unei arhitecturi și a unor spații urbane de calitate, care au legătură spirituală cu istoria locului. Existența unor zone urbane vechi sau noi, care respectă tradiții, este necesară pentru evoluția culturală generală a societății, și pentru crearea unor spații atractive pentru turiști și pentru localnici. Clădirile bine integrate în context și amenajările peisagistice de calitate pot transforma așezările în locuri cu adevărat atractive și valoroase. În acest sens ar putea fi foarte utile rezultatele mele care demonstrează că arhitectura modernă și cea tradițională pot fi îmbinate în anumite situații, că designul spațiilor verzi poate schimba întreaga imagine urbană, că istoria urbană și tradițiile pe care le poate transmite determină hotărâtor valoarea orașelor. Am găsit în timp răspunsuri pentru înțelegerea valorilor reale ale așezărilor din zona Banatului, și soluții pentru amenajarea spațiilor exterioare. Materialele expuse mai sus, concretizate în timp în șase cărți, studii, cincizeci de articole, proiecte de arhitectură, urbanism și peisagistică, materiale didactice, metode de predare, formează un ansamblu de cunoștințe care pot constitui repere pentru numeroase cercetări și studii viitoare.

BIBLIOGRAFIE

+

ARHIVE, INTERVIURI, LEXICOANE , MUNCĂ DE TEREN

ARHIVE CERCETATE

- Arhiva Comunii Evreiești din Timișoara - pentru găsirea mormintelor arhitecților - Merbl Arnold și Krausz Albert și midentificarea anilor în care au trăit.

- Arhiva Comunității Evreilor din Arad

- Arhivele Online ale revistelor de cultură de limbă maghiară din Transilvania Utunk și Korunk pentru articolele dedicate arhitecților timișoreni Krausz Albert (pictor și arhitect) și Bleyer Gheorghe (arhitect și cercetător în domeniul istoriei arhitecturii), Déznai Victor (urbanist) .

- Arhivele Uniunii Arhitecților din București - pentru date despre arhitecții Székely László din Arad, Bulgăreanu Viorel din Arad, Sârbu Aurel care a lucrat la Timișoara, Madi Alexandru din Arad, Antonescu Șerban din Reșița.

- Arhivele Primăriei Timișoara - volumele ce cuprind autorizațiile eliberate de Primăria Timișoara în perioada anilor 1900 și în perioada interbelică.

- Arhivele de Stat din Caransebeș - Articole despre Arhitecții din Caransebeș în perioada nilor 1920.

- Arhivele de Stat din Timișoara - Articole despre Arhitecții din perioada interbelică din Timișoara

- Arhivele de Stat din Arad - Articole despre Arhitecții din perioada interbelică din Arad

- Arhivele Imperiale din Viena - colecția de planuri referitoare la Timișoara

- Arhiva personală a doamnei Nicolin Maria din Timișoara, pentru clădirile arhitectului Telkes Henrik din Timișoara.

- Arhiva familiei Varjas din Arad, pentru date referitoare la arhitectul Varjas Ludovic din Arad

- Arhiva personală a doamnei Segal Sandra din București - pentru date despre tatăl ei arhitectul bucureștean Mihai Doliner.

- Arhiva personală a domnului Drexler Ioan din Israel pentru informații legate de unchiul său Victor Déznai

- Arhiva personală a domnului Ujj János din Arad

- Arhiva personală a domnului Puskel Péter din Arad.

- Arhiva personală a domnului Szekernyeș Janos din Timișoara

- Arhiva personală a domnului arh. Opriș Mihai din Timișoara

- Arhiva personală a doamnei Schwertner Agnes din Lugoj

- Arhiva personală a domnului Muntean Ioan din Timișoara

- Arhiva personală a domnului Perianu Dan din Reșița

LEXICOANE

- Teodorescu Sidonia, Niculae Raluca, Bâesan Andrei, Țelea Vasile, - ”Dicționar online al arhitecturii românești moderne sec. XIX, XX, XXI”, Literele A-C Buc. 2012. - Articol despre Bell Stefan -arh. la Arad în perioada interbelică.

- Dr. Petri Anton Peter, Biographiches Lexicon des Banater Deutschen. 1992. Th. Breit Druck+ Verlag Gmbh Maquarstein - Articol despre arh. Karl Hart și dspre generalul von Harsch.

- Ki Kicsoda - Bánsag Kozéleti Lexikonja (Cine este cine - Lexiconul Societății din Banat), Redactor Damo Jenö, ed. ”Lexika” Timișoara pag. 389 - Articol despre arh. Telkes Henrik

- Gerle János, Kovács Attila, Makovecz Imre - ”A századfordulo magyar epiteszete”, (Arhitectura maghiară a anilor 1900), ed. Szépirodalmi Konyvkiado, Budapesta 1990 - Date despre arhitecții maghiari din perioada anilor 1900.

- Ujj János - ” Arad megye neves szülottei” (Oameni vestiți născuți în județul Arad), ed. Asociației Alma Mater din Arad, 2007 Arad. - date despre arhitecți care au lucrat la Arad sau s-au născut la Arad.

- Lexicon literar maghiar din România editor șef David Gyula ., Buc. ed. Kriterion 1994

- Lexicon literar maghiar online din România - 2006

- Dicționarele Online Wikipedia în limbile română, maghiară și germană - cu date despre arhitecți din România, Ungaria și Austro-Ungaria pentru perioada de dinainte de anul 1918.

INTERVIURI REALIZATE CU ARHITECȚI

- Date primite despre arhitect Milos Cristea de la familia sa.

- Date primite de la arhitect Ivan Stern în anul 2016

- Interviu realizat cu arhitect Vasile Gheorghe Oprișan în anul 2016.

- Interviu realizat cu arhitect Gheorghe Gârleanu în anul 2016.

WEBOGRAFIE - ISTORIE URBANĂ

- Măran Radu - Articolul - online, publicat despre arh. Silvestru Răfiroiu pe E-net de către Radu Măran luni, 16 ianuarie 2012.

CERCETĂRI DE TEREN

Cercetări de teren în orașele Timișoara și Arad pentru identificarea clădirilor proiectate de arhitecți din diferite epoci. Au fost identificate numeroase imobile proiectate la Timișoara în perioada iterbelică de arhitecții Michael Wolf, Krausz Albert, Merbl Arnold, Wetzl Martin, Purcariu Constatntin, Fenyves Karoly și alții. Identificarea s-a făcut pe baza datelor obținute din arhive, pe baza plăcuțelor existente cu numele arhitecților și uneori pe baza unor decorații tipice pentru opera unor arhitecți.

LITERATURĂ REFERITOARE LA EVOLUŢIA ORAŞELOR TIMIŞOARA ŞI ARAD

CĂRȚI ȘI MONOGRAFII

- Antoniuc Doina, Baiski Duşan, Hotoipilă Vasile, Petru Isac, Junea Cristina, Medinski Andrei, Micle Dorel, Streian Virgiliu, Zonte Violeta – „Judeţul Timiş, Monumente de for public”, ed. Graphite, Timişoara 2010

- Bleyer Gheorghe – manuscris, Muzeul Banatului Timişoara

- Borovszky Samu – „Monografia Timişoarei” ed. Academiei maghiare, Budapesta 1911

- Brătuleanu Anca - ”Timișoara Interbelică Urbanism și Arhitectură”, - date despre arhitectura interbelică din Timișoara, ed. Art Press 2016.

- Delesega Gyula - ”Temesvari kalauz” (Ghid al Timișoarei), ed. Marineasa, Timișoara 2005 - Date despre clădiri și personalități din Timișoara istorică.

- Facultatea de Arhitectură din Timișoara - Universitatea Politehnică Timișoara, ” Date - 40 de ani de învățământ superior de arhitectură la Timișoara”, Timișoara 2010 editor realizator Erika Gabriela Dudaș.

- Geml Josef - ”Veche Timișoara” ed. Cosmopolitan art 2016.

- Ilieşiu Nicolae – „Timişoara monografie istorică” , ed. Planetarium, Timişoara 2003

- Lanevschi Gheorghe – „Aradul vremurilor de mult apuse 1834-1914” , ed. Polis Cluj 2005

- Lanevschi Gheorghe - ”Arh. Szántay Lajos- Monografie omagială”, ed.Asociației Eured, 2011 Arad. - Date despre opera arhitectului Szántay Lajos din Arad.

- Lanevschi Gheorghe și Ujj János, coordonator Bognár Levente - ”Arad - patrimoniul cultural construit”, ed. Brumar Timișoara 2014 - date despre clădirile istorice din Arad.

- Leșcu Octavian - ”Ghidul orașului Timișoara de-a lungul timpului 1900-2000”, pag. 20-63, Timișoara

- Leşcu Octavian – „Planurile municipiului Timişoara şi denumirea străzilor în decursul anilor 1716-2000” , Timişoara 2003

- Munteanu Ioan, Munteanu Rodica – „Timişoara Monografie” ed. Mirton Timişoara 2002

- Opriş Mihai - “ Timişoara.Mica monografie urbanistică” ed. Tehnică Bucureşti 1987

- Opriș Mihai - ”Timișoara monografie urbanistică”, ed. Brumar 2007 Timișoara, date despre clădiri din Timișoara

- Opriș Mihai, Botescu Mihai - ”Arhitectura Istorică din Timișoara”, ed. Tempus 2014 Timișoara

- Popescu Carmen – „Le style National Roumaine” ed. Simetria 2004

- Puskel Péter – „Emleklapok a regi Aradrol” (Cărţi poştale din vechiul Arad), ed. Irodalmi Jelen, Timişoara 2005- date despre clădiri istorice din Arad.

- Szekernyés János - ” Szekely Laszlo”, ed. Erdelyi Hiradó, 2002.

- Ujj János - ”Arad épitészeti emlékei” (Arhitectura veche din Arad), ed. Asociației de protecția monumentelor din Bihor și Banat, 2008 Oradea - ate despre clădirile istorice din Arad

- Vârtaciu Medeleț Rodica - ”Valori de Artă Barocă în Banat”, ed. Fundației Interart Triade 2015- Informații despre arhitectura secolului al XVIII-lea în Banat

PERIODICE

- Anghel Emil- „Die anordnung der Markplatze von Arad” –Historia Urbana- nr. 1/1993

- Anghel Emil – „Distrugeri şi reconstrucţii la Arad” – Historia Urbana nr. 1-2/1996

- Anghel Emil- „Urbanism şi arhitectură în Aradul interbelic”, broşura „Marea unire din 1918”, ed. Vasile Goldiş University Press 2004.

- Buzilă Adriana – „Tehnicieni constructori în Banatul secolului al XVIII-lea” – Analele Banatului vol. 3/1998 Artă

- Buzilă Adriana – „Carl Alexander Steinlein, arhitect şi inginer în banatul secolului al XVIII-lea” – Analele Banatului, vol. II/1997 Artă

- Crainic Paul Dorin- „Propuneri de reintegrare a centrului vechi din Arad în viaţa social economică” revista „Arhitectura” nr 4/1983

- Déznai Victor, - „Broşură de urbanism – Timişoara”, ed. Hunyadi, Timişoara 1929

- Harţunache Maria – „Întoarcere spre melancoliile şi capriciile artei 1900”- Studii şi comunicări, Muzeul Arad,, Nr. 4-5/1999, pag. 3

- Lanevschi Gheorghe – „Realizări ale arhitecţilor arădeni în Timişoara şi judeţul Timiş în cursul secolului XIX” – Analele banatului vol. 3/1998 Artă

- Lanevschi Gheorghe – „Schimbarea aspectului stilistic al unui edificiu din Arad ca urmare a redimensionării sale”- „Studii şi comunicări” – Muzeul Arad – nr. 7/2001-2002

- Lanevschi Gheorghe – „Palatul Kovács Arthur, un frumos edifiu secession din Arad” , Analele Banatului , vol. III/1997 Artă,

- Lanevschi Gheorghe – „Rolul arhivei în elucidarea Art Nouveau-ului arădean” – „Studii şi comunicări” Muzeul Arad nr. 4-5/1999

- Medeleanu Horia – „Aradul în secolul al XVIII-lea – pe baza conscripţiei străzilor din anul 1783” ,- Revista monumentelor istorice şi de artă –nr. 1/1982

- Mihoc Dana – „Note privind arhitectura industrială Stil 1900 din Timişoara” – Analele Banatului vol. 3/1998 Artă

- Mihoc Dana şi Ciubotaru Dan Leopold- „Capela gimnaziului piarist din Timişoara – obiectiv arhitectonic „Stil 1900”” – Analele Banatului vol. II 1997 Artă

- Miklosik Elena - ”Anton Schmidt (1786-1863) - constructorul uitat al Timișoarei moderne” - Analele Banatului, Arheologie- Istorie nr. XXI, 2013, ed. MEGA

- Oprescu Marcela – „Consideraţii asupra artei bijutierilor Timişoreni la 1900” – „Studii şi comunicări” – Muzeul Arad nr. 4-5/1999

- Opriș Mihai - ”Accesul monumental în cartierele Iosefin și Elisabetin: Palatul Direcției Apelor și Palatul Franz Marschall”, publicat în Monitorul Primăriei Timișoara, serie noup, anul X, Nr. 98, iunie 2011.p.16

- Opriș Mihai - ”Piața Plevnei, fostă Piața Doja” (partea I), publicat în Monitorul primăriei Timișoara, serie nouă, anul X, Nr. 99, iulie 2011, p.16

- Opriș Mihai - ”Piața Plevnei” (partea II), publicat în Monitorul Primăriei Timișoara, serie nouă, anul X, Nr. 100, august 2011, p.16.

- Pintilie Ileana – „Seminarul teologic Romano-catolic- un monument timişorean în stil Secession” – Analele Banatului vol. 3/1998 Artă

- Pintilie Ileana – „Viena, Budapesta şi Timişoara- raportul dintre centru şi periferie în anii „Întemeierii”premisă a răspândirii „Stilului 1900””, - Analele Banatului vol. II/1997 Artă

- Pintilie Ileana – „Interferenţe regionale în arhitectura de Stil 1900 reflectată în opera lui Lipót Baumhorn” – „Studii şi comunmicări” – Muzeul Arad nr. 7/2001-2002

- Pintilie Ileana- „Documente din arhive particulare contribuind la cunoaşterea unui arhitect timişorean de la începutul secolului XX- Székely Lászlo” – „Studii şi comunicări”- Muzeul Arad nr. III/1996

- Pintilie Ileana – „Evoluţia stilistică în creaţia arhitectului timişorean Székely Lászlo”- „Studii şi comunicări” nr. 4-5/1999

- Pintilie Ileana – „Urbanism şi arhitectură la început de veac în Timişoara” – „Analele banatului” vol. III/1998 Artă

- Revista ,,Arhitectura R.P.R.”, nr. 4 anul 1964.

- Roşiu Liliana – „Relaţia formă- funcţiune în arhitectura 1900 din Banat” – „Studii şi comunicări” Muzeul Arad nr. 4-5/1999

LITERATURĂ REFERITOARE LA ALTE AŞEZĂRI DIN ZONA BANATULUI SAU LA ORAŞE IMPORTANTE DIN EUROPA CENTRALĂ

CĂRŢI

- Bede Bela , "225 highlights. Hungarian Art Nouveau Architecture" ed. Corvina, Budapesta, 2015

- Constantin Paul – „Arta 1900 în România”, ed. Meridiane, Bucureşti 1972

- Charpentrat Pierre şi Stierlin Henri – „Barock. Italien und Mitteleuropa” 1964

- Curinschi Gheorghe - “Centrele istorice ale oraşelor” ed. Tehnică, Bucureşti 1967

- Derer Hanna – „Sibiu arhitectura în epoca barocă” ed. Univ. Ion Mincu Bucureşti 2003

- Derer Peter - “Locuirea urbană” ed. Tehnică Bucureşti, 1985

- Gaal Endre (coordonator), „Szeged története” (Istoria oraşului Szeged), ed. Bibliotecii „Somogyi konyvtar”, 1991 Szeged.

- Gheorghiu O. Teodor – „Locuire şi neaşezare” ed. Paideia, Bucureşti 2002

- Giroud Francoise - „Alma Mahler, ou l’art de être aimée”, ed. Robert Laffont, Paris 1988, pag. 15

- Göncz József, Bognár Béla - ''Temes Megyénk'' (Județul nostru -Timiș), ed. Szép Sopronunk, Sombathely 2012

- Johnston M. William – „Spiritul Vienei” , ed. Polirom Iaşi, 2000

- Neumann Victor - Evreii Banatului - ed. Brumar 2016 și informații de la autor despre inginer Neumann Armin

- Neumann Victor coordonator - volumul ”Istoria Banatului”, articol scris de Vlăsceanu Mihaela ”Particularități regionale ale artei din Banat”, pag. nr. 235, ed. Academiei Române

- Oprea Adrian – „Academician Duiliu Marcu- Arhitectură”, ed. Tehnică Bucureşti, 1960

- Palóczi Antal – „A városok rendezése” (Urbanismul), ed. Uniunii arhitecţilor şi inginerilor din Ungaria, Budapsta 1903

- Pevsner Nikolaus - “An Outline of European Architecture” ed. Penguin Books, Londra 1966

- Plank Ibolya, Hajdu Virag, Ritook Pal, - „Fény es forma” , „Light and Form”, Modern Architecture and Fotographi, (Arhitectură modernă şi fotografie) 1927-1950., ed. Kulturalis örökség védelmi hivatal, Budapesta 2003

- Roșu Ovidiu Laurențiu - ” Cominitatea de avere a fostului regiment grăniceresc româno- bănățean nr. 13 din Caransebeș”, ed. Cosmopolitan art 2010

- Schorske Carl. E. - “Viena, fin de siecle” ed. Polirom Iaşi 1998

- Stone Irving – „Turnul nebunilor” (Viaţa lui Freud), ed. Orizonturi Bucureşti 1995

- Ţoca Mircea – „Clujul Baroc” Cluj 1983

- Voit Pál – „A barokk Magyarországon” (Barocul în Ungaria), ed. Corvinus, Budapesta 1970

- Zweig Stefan – „Die Welt von Gestern” ed. Anonymus, Budapesta, 1945

PERIODICE

- Achtleitner Friedrich, „Mascarea realităţii, câteva propuneri privind arhitectura vieneză”, în „Secolul XXI” , „Viena o metropolă contemporană” - 1994

- Buzilă Adriana – „Pătrunderea stilului Baroc în arhitectura tradiţională românească a Banatului în secolul XVIII-lea”- Analele banatului –etnografie şi artă, vol. II/1984 Artă

- Clepea C. Stela – „Consideraţii asupra gospodăriei şi locuinţei şvabilor din Banat” – Analele Banatului, etnografie şi artă – vol. II/1984

- Costescu Eleonora- „Ecouri secessioniste în arhitectura unor construcţii lipovane din sec. XX” – „Studii şi comunicări” Muzeul Arad nr. 4-5/1999

- Hochhauser Ronald – „Pavimente de interior în maniera „Artei 1900”, în edificii orădene. – „Studii şi comunicări” - Muzeul Arad nr. 4-5/1999

- Lanevschi Gheorghe – „Rolul arhivei în elucidarea Art Nouveau-ului arădean” – „Studii şi comunicări” nr. 4-5/1999

- Oprescu Marcela – „Consideraţii asupra monumentelor de for public din mediul rural”- Studii şi comunicări – Muzeul Arad – nr. 7/2001-2002

- Roşiu Liliana – „Opţiuni arhitecturale în Banatul secolului al XIX-lea”- „Studii şi comunicări” – Muzeul Arad – nr. 7/2001-2002

- Roşiu Liliana, „Studii şi comunicări” Muzeul Arad –nr. 4-5/1999, „Relaţia formă funcţiune în Arhitectura 1900 din Banat”, pag. 196

- Regulament de urbanism al oraşului Pécs 1889– „Pécs szabad királyi város épitési rendelete 1889”, ed. Lyceum Pécs 1889

URBANISM, SOCIOLOGIE, ISTORIA ŞI TEORIA ARHITECTURII

CĂRŢI

- Abraham Dorel– „Introducere în sociologia urbană” ed. Ştiinţifică, Bucureşti 1991

- Alexander Christopher – „Une experience d’urbanisme democratique” ed. De Seuil 1976

- Argan Giulio Carlo – „Arte Barocca”, Roma 1989

- Bachelard Gaston - „La poetique de l’espace” , ed. Quadrige, Paris 1989,

- Baudelaire Charles – „Oeuvres completes”, ed. Claude Pichois, Paris, 1976, tomul 2

- Benjamin Walter – „Iluminări”, ed. Univers. Bucureşti 2000

- Benevolo Leonardo – „Oraşul în istoria Europei” ed. Polirom 2003

- Burckhart Jakob- „Cultura Renaşterii în Italia”, ed. Minerva, Bucureşti, 2000

- Choay Francoise – „Alegoria patrimoniului” ed. Simetria, Bucureşti 1998

- Chombart de Lauwe Paul-Henri - „Evoluţia necesităţilor şi transformarea modului de locuire” – Rev. Ahitectura, nr.4/1966, pag. 4

- Eftenie Mariana – „Concepţie şi proiectare în urbanism” ed. Universităţii Ion Mincu 2002

- Freud Sigmund – „Totem şi tabu”, -„Opere 1”, ed. Ştiinţifică 1991 pag. 73

- Ianăși Liviu - Planificarea strategică urbană- un model (Strategic Urban Planning- a model), ed. Universitară ''Ion Mincu" , București, 2014

- Haiko Peter şi Kassal –Mikula Renata – „Otto Wagner und das Franz Josef-Stadt Museum das Scheitern der Moderne in Wien” – catalogul expoziţiei de la Historisches Museum der Stadt Wien , Viena 1988

- Hall Peter – „Oraşele de mâine” ed. All Educational 1999

- Harouel Jean-Louis – „”Istoria urbanismului” ed. Meridiane 2001

- Hauser Arnold – „A müvészet filozofiája” în original „Philosophie der Kunstgeschichte” (Filosofia istoriei artelor), Budapesta, ed. Gondolat 1963

- Heidegger Martin – „Originea operei de artă”, ed. Humanitas, Bucureşti, 1995

- Hermann Istvan – „Kitch-ul fenomen al pseudoartei” ed. Politehnică, Bucureşti 1973

- Jencks Charles – „The language of postmodern architecture”, New York 1992

- Johnston M. William – „Spiritul Vienei” ed. Polirom 2000

- Jones Ernest – „Papers on Psyho-Analysis, New York 1938

- Kostoff Spiro – „The City Assembeled” ed. Bulfinch Press Book, 1999

- Lacaze Jean Paul – „Introduction a la planification” ed. Le Moniteur, Paris 1995

- Lascu Nicolae- “Funcţiune si forma” ed. Meridiane, Bucureşti 1989

- Le Corbusier – „La ville radieuse”, Paris 1933

- Le Rider Jacques – „Modernitatea vieneză şi crizele identităţii”, ed. Univ. Al. Ioan Cuza Iaşi. 2003

- Le Rider Jacques – „Europa Centrală sau pradoxul fragilităţii”, ed. A treia Europă, Polirom Iaşi 2001

- Lynch Kevin- ''Imaginea Orașului'' (The Immage of the City), ed. Registrul Urbaniștilor din România (Original edition 1960 M.I.T. and the President and Fellows of Harvard College), București, 2012.

- Loos Adolf - „Keramika”, în Troztdem 1900-1931, ed. De Adolf Opel, Viena, 1982

- Lukovich Tamás – „A Posztmodern kor városépitészetének kihivásai” (Provocările urbanismului în epoca postmodernă), ed. Szószabo studio, Budakalász, 1997

- Lyotard Jean-Francois – „Posmodenismul pe înţelesul copiilo”, ed. Biblioteca Apostrof, Cluj, 1997

- Mann Thomas, „Tonio Kröger”, - Samtliche Erzelungen, Frankfurt/Main, 1963

- Marcuse Herbert – „One – Dimensional man” Beacon Press , Boston 1964

- Marcuse Herbert - ”Scrieri filosofice” , Editura Politică, București 1977

- Mattenklott Gert – „Bilderdienst – Asthetische Opposition bei Beardsey und George, Frankfurt, 1985.

- Mayreder Rosa - „Zur Kritik der Wieblichkeit”, Essays Jena-Leipzig. 1905,

cap IV

- Mumford Lewis - “The culture of cities” ed. Harcourt, Brace and Company New York 1938

- Nietzsche Friedrich – „Aşa grăit-a Zarathusra”, ed, Grill Karoly, Budapesta 1908

- Norbeg-Schultz Christian – „La signification dans l’architecture occidentale”, ed. Pierre Mardaga, Paris, 1977

- Norberg –Schultz Cristian- „Intentions in architecture” MIT Press Cambrige 1977

- Pevsner Nikolaus - “An Outline of European Architecture” ed. Penguin Books, Londra 1966

- Popper Karl R. – „Mizeria Istoricismului” ed. All, Bucureşti 1998

- Radoslav R., About urbanism, Ed. Brumar, Romania, 2004;

- Ruskin John, - ”Cele șapte lămpi ale arhitecturii” (The seven lamps of architecture), Editura universitară Ion Mincu, București 2015

- Sarnitz August- „Adolf Loos”, ed. Tachen/ Noi media print Bucureşti 2000

- Sedlmayr Hans – „Pierderea măsurii” – ed. Meridiane, Bucureşti 2001

- Sitte Camillo - “Arta construirii oraşelor” ed. Tehnică, Bucureşti, 1991

- Stone Irving – „Turnul nebunilor” (Viaţa lui Freud), ed. Orizonturi Bucureşti 1995

- Uitermark J., Integration and control: the governing of urban marginality in Western Europe, International Journal of Urban and Regional Research, 38 (4), U.S.A., 2014.

- Valade Bernard – „Tratat de sociologie” , ed. Humanitas, Bucureşti, 1992

- Vasilescu Sorin- “Istoria arhitecturii moderne”, Institutuil de Arh. „Ion Mincu”, Bucureşti, 1993

- Voitec –Dordea Mira – „Renaştere Baroc şi Rococo în Arhitectura Universală” ed. Didactică şi Pedagogică 1994

- Wieczoreck Daniel – „Camillo Sitte et le début de l ‘urbanism modern”, ed. Pierre Mardaga, Paris 1980

PERIODICE

- Baudrillard Jean, „Modernite” din Encylopaedia Universalis, tomul 12, Paris 1985

- Champy Florent – „Architecture contemporaineet patrimonaine” Les Anales de la rechercehes Urbaines, nr. 82 Mars 1999

- Chombard de Lauwe Paul Henri – „Colocviu naţional asupra locuinţei” U.I.A. Revista Arhitectura 1966 nr.5

- Ioan Augustin – „Teme şi dificultăţi ale relaţiei filosofie arhitectură : caztul fenomenologiei” – broşură bibliteca U.A.U.I.M.

- Ioan Augustin – „Fenomenologia ca metodă de interpretare şi proiectare a spaţiului edificat” broşură biblioteca U.A.U.I.M.

- Lortie Andre- „Paris S’exporte”, 1995- juin-septembre, „Modele d’architecture, ou architecture modeles”

- Vasilescu Sorin – „Art Nouveau” – „Studii şi comunicări” – Muzeul Arad – nr. 4-5/1999

PEISAGISTICĂ

CĂRȚI

- Bărbulescu C., Motca G., - "Pajistile muntilor inalti", ed. Ceres, București 1983

- Blaga Lucian - "Spatiul Mioritic" , Series Trilogia Culturii - ed. Cartea Româneasca, Bucuresti 1938

- Braggi M. F. -"La longue histoire du paysage". - in "Pro Natura" - "Manuel de protection de la nature en Suisse", pag. 45, ed. Delachaux et Niestlé S.A. Lausanne-Paris 1997

- Cárán G. - ” Kalauz a Biharfuredi kirandulasokra” (A Guide for trips from Stâna de Vale), 1903, Beius

- Ciupa V., Cadariu C.S., Nica D.M., Burtic D.E., Carp N., The strategy of the development of green spaces in Timisoara 2010-2020, Romania, 2011;

- Doniță N., Ceianu I., Purcelean S., Beldie A. - "Ecologie Forestiera" (Forest Ecology) pag. 19, ed. Ceres, Bucursti 1977

- von der Dunk Andreas, Grêt-Regamey A., Dalang T., Hersperger A.M., Defining a typology of peri-urban land-use conflicts - A case study from Switzerland, Landscape and Urban Planning,Volume 101, Issue 2, Netherlands, 2011;

- Gruiță O., Giroc. Historical Monografy, Ed. Marineasa, Romania, 1996;

- Holden Robert, Liversedge Jamie, ''Landscape Architecture - An introduction", - ed. Laurence King Publishing Ltd, London, 2014

- Howard Ebenezer, "Garden-Cities of To-morrow", ed. Swan Sonnenschein, London 1902

- James P., Tzoulas K., Adams M.D., Barber A., Box J., Breuste J., Elmqvist T., Frith M., Gordon C., Greening K.L., Handley J., Hanvorth S., Kazmierczak A.E., Sandler Y. P., Ward Thompson C., Towards an integrated understanding of green environment, Urban Forestry and Urban Greening, 8 (2), Germany, 2009;

- Kovács Kázmér, "Peisaj cu grădină și casă”, (Landscape with Garden and House) ed. Simetria, București 2011

- Marușca T, Movanu V., Has E., Tod Monica - "Ghid de intocmire a amenajamentelor pastorale", pag. 133, ed. Capolavoro, Brasov 2014

- Matiuți M., Matiuți Carmen-Luminita, - "Etnozootehnie, resursele genetice animale din spatiul Carpato-Dunarean", ed. Tempus, 2012, Timisoara, pag. 210-215

- Moisuc I, Breazu L., Samfira I., - Lucrari practice, Cultura pajistilor si a plantelor forager, ed. Lito IAT, Timisoara 1995

- Larcher J.I., Dubois M.N., - "Amenagement des espaces verts et du paysages rural", ed. Tec- doc Paris 1984.

- Pro Silva Europe - 3e Congres International, - ''Le rendement soutenu dans le temps dans l'espace'' - Raport du congres, Fallingbostel- Allemagne, 02 au 07 juin 2000- ed. pro Silva Europa

- Rottle N., Yocom K., Basic Landscape architecture 02: Ecological design, AVA Publishing SA, Switzerland, 2010;

- Shkaruba A., Kireyeu V., Likhacheva O., Rural-urban peripheries under socioeconomic transitions: Changing planning contexts, lasting legacies, and growing pressure, Landscape and Urban Planning, Volume 165, 2017

- Swaffield Simon, "Theory in Landscape Architecture", University of Pennsylvania Press, Philadelphia 2002

- Tenche-Constantinescu A.M., Study of the Undergroud water quality in the peri-urban area of Timisoara, Ed. Eurobit, Romania, 2015;

- Weinberg P. J. , Shandra Oleksandra, Becker Miles E. - "Landscape influences on recent timberline shifts in the Carpathian Mountains : Abiotic influences , Modulate effects of land use change". - in "Arctic Antarctic and Alpine Research" (Univ. of Colorado), pag. 404-414., Aug. 2013

PERIODICE

- Alvey A. Alexis - Promoting and Preserving Biodiversity in the Urban Forest, Urban Forestry and Urban Greening 5 ; 2006;

- Angold P.S., Sandler J.P., Hill M.O., Pullin A., Rusgton G., Austin K., Small E., Wood B., Wadworth R., Sanderson R., Thompson K., Biodiversity in urban habitat patches, Journal Science of the Total Environment, 380, Netherlands, 2006;

- Ding Y., de Vries B., Han Q., - Measuring regional sustenability by a coordinated development, Procedia Environmental Science 22, 2014;

- James P., Tzoulas K., Adams M.D., Barber A., Box J., Breuste J., Elmqvist T., Frith M., Gordon C., Greening K.L., Handley J., Hanvorth S., Kazmierczak A.E., Sandler Y. P., Ward Thompson C., Towards an integrated understanding of green environment, Urban Forestry and Urban Greening, 8 (2), Germany, 2009;

- Koga M., Izumi S., Matusabara S., Inada Y., Gaidar D. - Proposal for welfare town planning method and experimental development of support system for persons with disabilities, Procedia Environmental Science 22, 2014;

- Marciczak Szymon, Michael Gentile, Samuel Rufat, Liviu Chelcea - International Journal of Urban and Regional Research. Volume 38, Issue 4, July 2014;

- Niemelä Jari - Ecology and Urban Planning, Journal - Biodiversity and Conservation (8), 1999;

- Nowak D.J., Hoehn R., Crane D.E., Oxygen production by urban trees in the United States, Arboriculture and Urban Forestry, 33(3), U.S.A., 2007;

- Philip James , K. Tzoulas, M.D. Adams, A Barber, J, Box, J, Breuste, T. Elmqvist, M. Frith, C. Gordon, K.L. greening, J. Handley, S. Hanvorth, A.E. Kazmierczak, Y.P. Sandler, C. Ward Thompson - Towards an Integrated Understanding of Green Environment, Urban Forestry and Urban Greening, 2009;

- Tratalos Jamie , Richard A. Fuller, Philip H. Warren, Richard G. Davies, Kevin J. Gaston, - Urban Form, Biodiversity Potential and Ecosystem Services, Landscape and Urban Planning 83 ; 2007;

- Tzoulas Kostantinos, Korpela K., Venn S., Yli-Pelkonen V., Kazmierczak A., Niemelä J., James P., Promoting ecosystem and human health in urban areas using green infrastructure: A literature review, Landscape and Urban Planning, Volume 81, Netherlands, 2007;

- Uitermark Justus - Integration and Control: The Governing of Urban Marginality in Western Europe, International Journal of Urban and Regional Research. Volume 38, Issue 4, July 2014;

-Vallance Suzanne - Living on the Edge; Lessons from the Peri -urban Village, International Journal of Urban and Regional Research 38 , 2014;

- Vandermeulen Valerie, Ann Verspecht, Bert Vermeire, Guido Van Huylenbroeck, Xavier Gellynck - The Use of Economic Valuation to create Public Support for Green Infrastructure Investments in Urban Areas, Landscape and Urban Planning, 103(2) , 2011;

- Walch R. Jennifer, Jason Byrne, Joshua P. Newell - Urban Green Space, Public Health and Environmental Justice: The Challenge of Making Cities ' Just Green Enough' , Landscape and Urban Planning, 2014;

-Wilkie Stephanie - The influence of co-production use for urban public space regeneration on residents perceptions of life satisfaction and social cohesion. Journal of Architectural and Planning Research 12/2014; 31 (4);

- Yang Dujuan, Harry Timmermans - Effects of Urban Spatial form on Individuals Footprints: Empirical Study Based on Personal GPS Panel Data from Rotterdam and Eidhoven Area, Procedia Environmental Science 22, 2014;

WEBOGRAFIE

- Wikipedia information - Articolul Wikipedia despre Ecologia Peisajului

- Ecological Program - Restoration of Long-Distance Transhumance in eastern Bulgaria, as Traditional and Nature-friendly Practice. Location : Kotel Mountain Bulgaraia, Garantee: Fund for wild flora and fauna, Bulgaria - transhumance/

- Muzeul de Vânătoare Sibiu - Informații DE LA Muzeul de Vânătoare și trofee din Sibiu.

- Articol Wikipedia "Memorial Parks".

................
................

In order to avoid copyright disputes, this page is only a partial summary.

Google Online Preview   Download