1 - Coalitia pentru Egalitate de Gen



REVISTA PRESEI

DIN PERSPECTIVA DE GEN

Perioada: 25-31 Ianuarie 2015

CUPRINS

POLITICĂ 5

Raportul CEDS relevă în cazul României încălcări ale drepturilor salariaților, în special tineri și femei gravide 5

Agerpres, 27 ianuarie 2016 5

Anunţ important pentru mamele din România. Ce se întâmplă cu indemnizaţia de creştere a copilului 7

Realitatea tv, 30 ianuarie 2016 7

Cotele de gen in politica - o alta perspectiva 8

, 27 Ianuarie 2016 8

Cer dezbaterea și adoptarea legilor cotelor de gen în procedură de urgență parlamentară 10

Stiri pe surse, 31 ianuarie 2016 10

Feminism liberal la hotel, (ne)mulțumiri la adresa Alinei Gorghiu, misoginul politicii și apariția solitară în roșu 11

Botosanul.ro, 26 ianuarie 2016 11

Senatorul Moga vrea mai multe femei în administraţia publică locală 13

Ziua de Constanţa, 30 Ianuarie 2016 13

SOCIAL 14

Violenţa domestică face tot mai multe victime 14

Evenimentul Regional al Moldovei, 28 ianuarie 2016 14

Femei batute de barbati si aruncate in strada cu tot cu copii. Politia nu poate lua masuri 16

Invaslui.ro. 28 IANUARIE 2016 16

Violenta in familie – in crestere in ultimii ani 17

Ziarul de Prahova, 27 ianuarie 2016 17

Cazul româncei care şi-a abuzat sexual copiii a ajuns în presa internaţională 19

Adevărul, 29 ianuarie 2016 19

JUSTIŢIE 20

A cerut ajutorul Politiei, insa agentii nu au facut nimic. Detalii revoltatoare in cazul femeii ucise de fostul iubit 20

Stirile PRO TV, 31 ianuarie 2016 20

ECONOMIE-PIAŢA MUNCII 22

156 de femei din 14 judeţe, angajate la selecţia pentru o slujbă în Spania. Angajatorii oferă contract pe 3 luni la cules de căpşuni 22

Adevărul, 26 ianuarie 2016 22

Două angajate ISU Banat au învins FBI-ul la o competiţie din SUA 23

DIGI24, 31 ianuarie 2016 23

EDUCAŢIE 24

Profesor de religie cercetat disciplinar pentru că le-ar fi arătat unor eleve imagini obscene pe un telefon 24

TVR, 26 ianuarie 2016 24

Barbie se transformă "într-o femeie adevărată", cu forme voluptoase şi mai realiste 25

Mediafax, 29 ianuarie 2016 25

SĂNĂTATE 27

Monument în memoria femeilor victime ale politicii pro-nataliste din timpul regimului Ceaușescu 27

Agerpres, 25 Ianuarie 2016 27

Monument pentru mamele „decrețeilor“ 29

România liberă, 25 ianuarie 2016 29

Cum sunt încurajate gravidele să se prezinte periodic la medic, pentru monitorizarea sarcinii. Compensaţii pentru nou-născut 30

Alba24.ro, 26 ianuarie 2016 30

Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin 24 – 30 ianuarie 2016 31

Adevărul, 25 ianuarie 2016 31

Mamografii gratuite pentru femeile defavorizate din Timis 32

Timis Online, 28 ianuarie 2016 32

VIRUSUL ZIKA: Peste 20.000 de cazuri înregistrate în Columbia, printre care 2.000 de femei însărcinate 33

Agerpres, 30 Ianuarie 2016 33

ARTĂ-CULTURĂ 34

Monument în memoria femeilor victime ale politicii pro-nataliste din timpul regimului Ceaușescu 34

Coaliția pentru Egalitate de Gen, 25 ianuarie 2016 34

Proiectul-manifest împotriva violenţei sexuale: „nu contează cum sunt îmbrăcată, nu există justificare pentru abuzul sexual” 36

Adevărul, 26 ianuarie 2016 36

Barbie se transformă "într-o femeie adevărată", cu forme voluptoase şi mai realiste 37

Mediafax, 29 ianuarie 2016 37

RELIGIE 39

Decizie istorică în Israel. Bărbaţii şi femeile se vor putea ruga împreună la Zidul Plângerii 39

Adevărul, 31 ianuarie 2016 39

INTERNAŢIONAL 40

Cu ocazia Carnavalului de la Koln, autoritățile creează un spațiu securizat pentru femei 40

Agerpres, 29 Ianuarie 2016 40

Conchita Picciotto, activista care a protestat peste trei decenii în faţa Casei Albe, a murit la 80 de ani 41

Adevărul, 28 ianuarie 2016 41

Poveste horror din China comunistă. Vânzătoare de fructe, violată şi aproape ucisă pentru organe de "oamenii legii" 42

The epoch times Romania, 31 ianuarie 2016 42

LOCAL 44

Procurorii din Bârlad cer din nou arestarea preventivă a designerului acuzat de viol 44

Curentul, 29 Ianuarie 2016 44

Criminalul din Bârlad care şi-a măcelărit soţia din „iubire” cu peste 30 de lovituri de cuţit. Detalii halucinante din expertiza medico-legală 46

Adevărul, 25 ianuarie 2016 46

Tragedia înfiorătoare a unei femei din Hunedoara: a murit în chinuri după ce a fost snopită în bătaie de propriul fiu 48

Adevărul, 26 ianuarie 2016 48

SPORT 49

Românca plecată în Danemarca să ajungă între marii manageri de fotbal ai lumii: „Sunt conştientă că mulţi vor încerca să mă calce în picioare“ 49

Adevărul, 30 ianuarie 2016 49

POLITICĂ

Raportul CEDS relevă în cazul României încălcări ale drepturilor salariaților, în special tineri și femei gravide

Agerpres, 27 ianuarie 2016

În raportul Comitetului European pentru Drepturi Sociale (CEDS) pe anul 2015, publicat miercuri, sunt evidențiate unele încălcări ale drepturilor angajaților în România, mai ales în cazul tinerilor și femeilor gravide, și se solicită autorităților române, printre altele, garanții că familiile rome beneficiază de locuințe adecvate și că migranții nu vor fi expulzați în țările lor.

Raportul cuprinde în cazul României 25 de concluzii, dintre care 11 sunt de conformitate, alte 11 de neconformitate, în timp ce pentru trei Comitetul nu a putut realiza o evaluare invocând faptul că nu a avut la dispoziție informațiile necesare.

Cele mai multe dintre concluziile de neconformitate în cazul României fac referire la articolul 7 al Cartei (dreptul copiilor și tinerilor la protecție). Astfel, evaluarea menționează că nu sunt efectiv garantate interzicerea folosirii forței de muncă a copiilor sub 15 ani și nici prevenirea condiționării angajării lor în funcție de un anumit nivel de educație.

De asemenea, CEDS consideră că lucrătorii tineri sunt discriminați la capitolul salarial. Este criticat și faptul că în România nu este stabilit clar dreptul ca timpul dedicat programelor de formare profesională să fie inclus în programul normal de lucru și să fie remunerat la fel ca acesta. Pe de altă parte, Comitetul estimează că dreptul la concediul anual plătit nu este garantat în practică.

O concluzie de neconformitate ce privește articolul 8 — dreptul angajatelor la protecția maternității — menționează negarantarea unor despăgubiri corespunzătoare în cazul concedierilor abuzive ale femeilor aflate în perioada prenatală sau în concediu de maternitate.

De asemenea, articolul 11 — dreptul la ocrotirea sănătății — sesizează screeningul insuficient în cazul femeilor gravide și al copiilor mici. O altă concluzie de neconformitate, legată de articolul 12 — dreptul la securitate socială — menționează lipsa unui nivel minim de asistență pentru cei aflați în concediu medical.

Și în ceea ce privește respectarea articolului 13 — dreptul la asistență socială și medicală — concluzia de neconformitate menționează nivelul inadecvat al asistenței sociale acordate inclusiv persoanelor vârstnice fără resurse, precum și faptul că persoanele neasigurate nu au dreptul la asistență medicală.

Într-o altă concluzie de neconformitate, ce privește articolul 16 — dreptul familiei la protecție socială, juridică și economică, CEDS consideră că dreptul la o locuință adecvată nu este garantat pentru familiile alcătuite din romi.

Concluziile de conformitate fac referire în principal la respectarea dreptului privind examinarea medicală anuală și la concediul de paternitate.

Pentru majoritatea situațiilor prevăzute în articolele pentru care CEDS a cerut autorităților române informații suplimentare, concluzia preliminară este una de conformitate. Dar în ceea ce privește dreptul la concediu de maternitate sau dreptul la o protecție adecvată împotriva pericolelor fizice și morale, în cazul angajaților copii sau tineri, CEDS a amânat emiterea unei concluzii, în așteptarea primirii informațiilor cerute.

În cazul articolului 19, ce privește dreptul migranților angajați și a familiilor acestora la protecție și asistență, până la primirea informațiilor solicitate CEDS prezumă că în România migranții se bucură de un tratament egal în timpul procedurilor legale. În schimb, invocând tot lipsa informațiilor necesare, CEDS s-a abținut de la o concluzie privind garanțiile primite de migranții ajunși în România că nu vor fi repatriați în țările lor.

Comitetul consideră că lipsa informațiilor cerute pentru anumite capitole echivalează cu o încălcare de către autoritățile române a unei obligații asumate în baza Cartei Sociale Europene. Prin urmare, a solicitat guvernului de la București să furnizeze respectivele informații pentru următorul raport.

Evaluarea ce examinează respectarea Cartei Sociale Europene în 31 de state membre ale Consiliului Europei (CoE) cuprinde în total 762 de concluzii.

AGERPRES/(AS — autor: Sorin Popescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)



Anunţ important pentru mamele din România. Ce se întâmplă cu indemnizaţia de creştere a copilului

Realitatea tv, 30 ianuarie 2016

Noua sesiune legislativă le-ar putea aduce o veste bună mămicilor! Deputaţii vor discuta, săptămâna viitoare, proiectul care prevede ca mamele să primească între 600 şi 3.400 în primul an şi maxim 1200 de lei în al doilea an, indiferent dacă aleg să stea acasă cu bebeluşii un an sau doi.

Proiectul propune majorarea plafonul maxim pentru primele 12 luni din cei doi ani de concediu de crestere a copilului. Astfel, suma primită de mamici ar urma sa fie majorată de la 1.200 de lei la 3.400 de lei, în condițiile in care în prezent, 3.400 de lei primesc doar mamicile care optează să stea un singur an în concediu de creștere a copilului. Felul în care stau acum lucrurile este o formă de discriminare a mamelor, spun inițiatorii.

"Cine opta pentru primul an de concediu maternal primea 600 lei minim sau 3400 lei maxim, iar cine opta și pentru al doilea primea 600 sau 1200. Și s-a pus problema că, de la început, cel care opta pentru doi ani primea numai 1200 de lei maxim și era o nedreptate, discriminare. Și am spus: cine optează pentru primul sau al doilea an trebuie să primească la fel - 600 minim sau 3400 maxim în primul și maxim 1200 în al doilea an, indiferent de opțiune", explica senatoarea PNL Mariana Câmpeau.

Inițiativa a fost deja adoptată la Senat și urmează să fie discutată săptămâna viitoare la comisia de muncă de la Camera Deputaților.



Cotele de gen in politica - o alta perspectiva

, 27 Ianuarie 2016

Conferentiarul universitar Oana Baluta raspunde, intr-un text amplu publicat pe contul sau de Facebook, unui material publicat pe de Codru Vrabie, colaborator al rubricii "Invitatii ".

"Codru Vrabie a scris un articol despre cotele de gen, apoi niste raspunsuri pe pagina lui de Facebook", a scris pe Facebook Oana Baluta, notand ca astfel raspunde articolului lui Codru Vrabie.

"Dupa umila mea parere, orice cota de gen mai mica de 50% este neconstitutionala!", sustine acesta, generand un prim raspuns al Oanei Baluta, care sustine ca argumentul acesta "are niste minusuri".

"Exista trepte ale unei cote de gen ori proportii diferite. Cifra de 30 % indica o treapta, 50% (adica paritatea) corespunde unei alte trepte. Cele doua nu se exclud, nici nu sunt in opozitie. Exista argumente pentru 30% din zona numita teoria masei critice: un procent de 30% ar avea forta necesara pentru modificarea agendei de prioritati.

Adevarul factual ne spune ca femeile reprezinta mai mult de 50% din populatia Romaniei. Atunci inseamna ca neconstitutionalitatea nu sta in picioare daca ne raportam la cifra in sine. Daca nu marim cifra de 50, barbatii vor fi tot suprareprezentati. Dincolo de realitatea empirica, 30% reprezinta mai mult decat 11%.

Matematica aceasta are mai curand un rol retoric fiindca 30% femei pe o lista electorala nu asigura prezenta lor in forurile decizionale. Nici 30% barbati nu asigura automat prezenta lor la luarea deciziilor. Prezenta femeilor si a barbatilor se coreleaza cu locurile eligibile de pe lista si stim unde merg acesta, da?", spune aceasta, cu referire la faptul ca au fost initiate doua propuneri de modificare a Legilor 115 si 208/2015, care propun legiferarea unei proportii de cel putin 30% femei pe listele de candidati ale partidelor care vor intra in competitia pentru alegerile locale si parlamentare.

Cu ce drept se-apuca statul sa constranga femeile sa intre in politica?

"Statul roman are deja o politica publica privind incurajarea implicarii femeilor in politica, iar aceasta politica are si o parghie legislativa in art. 14, alin. 2 din legea privind finantarea partidelor. Mai exact, subventiile alocate din bugetul de stat, pentru cei 4 ani ai ciclului electoral, sunt mai mari pentru partidele care au mai multe femei cu mandate castigate/validate", este al doilea argument al lui Codru Vrabie.

"Masurile/actiunile pozitive exista, sunt legale. Stimulente financiare sunt astfel de masuri pozitive. Ele nu genereaza niste oportunitati consistente pentru candidaturile femeilor. Reprezinta mai mult decat nimic, dar ceva insuficient. Nu reifica femeile, ci au potentialul de a deschide o usa.

Intelegem ca actiunile pozitive au fost introduse fiindca tone de studii si cercetari ridica problema obstacolelor cu care se confrunta femeile in reprezentarea politica, da? Obstacolele acestea sunt si de natura politica (printre altele) si au legatura cu selectia realizata de partidele politice", mai sustine Oana Baluta, conferentiar la Universitatea din Bucuresti si la SNSPA.



Cer dezbaterea și adoptarea legilor cotelor de gen în procedură de urgență parlamentară

Stiri pe surse, 31 ianuarie 2016

De Andreea Paul, Deputat PNL

Pachetul acestei reforme a clasei politice conține două legi, prin care introducem criteriul reprezentării fiecărui gen a cel puțin 30% din candidați pe listele electorale la alegerile locale și parlamentare. Acest pachet de legi este semnat de peste 150 de parlamentari din toate partidele politice. Cele mai mari două partide politice, PNL și PSD, și-au anunțat public susținerea acestui principiu de reprezentare politică prin lege.

Când reușești într-un domeniu, politica nu face excepție, e bine să retrimiți liftul jos și să-ți dedici o bună parte din timpul tău pentru a ajuta alți tineri și alte doamne sa reușească.

Suntem prea săraci ca să mai neglijăm jumătate din populația României. Acea jumătate mai educată, cu o pondere mult mai mare a studiilor superioare în științele guvernării. Am convingerea că dacă dăm putere femeilor, dăm putere educației și sănătății, dăm putere societății în ansamblul său, iar politica ar fi mai bună.

Responsabilitatea deciziilor trebuie împărțită mai echilibrat între femei și bărbați, nu doar greutățile vieții. Cred că toată lumea e de acord că nimeni nu depășește contribuția femeilor la dezvoltarea societății exprimată în ore-muncă. Dar contribuția româncelor la decizia publică locală și parlamentară este de sub 10%, sub jumătate din media mondială, chiar sub o treime din media europeană. Lumea întreagă a ridicat la Davos în ultimele zile problemele discrimiăarii de gen în economie și politica. La noi lucrurile mai grave sunt în zona politică.

Am militat pentru umanizarea politicii prin acest principiu al echilibrului de gen când eram cercetător la Academia Română neimplicată politic, când am devenit membră de partid, cu atât mai mult azi, ca deputat cu rol de inițiator de legi și ca Prim-Vicepreședinte al PNL.



Feminism liberal la hotel, (ne)mulțumiri la adresa Alinei Gorghiu, misoginul politicii și apariția solitară în roșu

Botosanul.ro, 26 ianuarie 2016

Printre multitudinea de evenimente ce au fost organizate în ziua în care Alina Gorghiu și Vasile Blaga au stat la Botoșani, a fost și o acțiune destinată femeilor. Organizată în sala Eminescu a Hotelului Rapsodia, a strâns laolaltă zeci de doamne liberale. Iar mesajul ce s-a dorit a fi transmis a fost acela că femeile încă sunt puține în viața publică, fie că vorbim de politică sau companii private.

”Cât de greu este pentru o femeie să răzbească într-o lume a bărbaților”. Totuși, în orice domeniu dar mai ales în politică, petele de culoare sunt evident reprezentantele sexului frumos, care într-adevăr încearcă să penetreze lumea dură a bărbaților. Și pentru că unul dintre cele mai mari partide din România este condus și de o femeie, Alina Gorghiu s-a gândit să inițieze o lege privitoare la cotele de gen și prin care, la alegerile locale și parlamentare, pe liste să se regăsească un procent de 30% doamne. Asta în condițiile în care în România, populația majoritară, în proporție de 52% este formată din femei.

Evenimentul care le-a adunat pe liberalele botoșănene care debordau de eleganță, a fost deschis la Sânziana Secrieru.

”Oameni foarte importanți pentru noi și pentru dv. de la care astăzi, să luați tot ce vă interesează atât pentru campanie, cât și pentru viitor, sunt oameni cu experiență, sunt oameni care pot fi un model bun” – Sânziana Secrieru, co-președinte OFL Botoșani.

Printre invitați s-au regăsit Lucia Varga, co-președinte OFL, deputatul Carmen Hărău, prim vicepreședinte OFL, secretarul general al OFL, Daniela Nicolescu, Dan Motreanu, secretar general, Radu Surugiu de la Neamț, europarlamentarul Mihai Țurcanu, deputatul Verginel Gireadă, cei doi co-președinți ai PNL Botoșani dar și deputatul Roxana Anușcă - Țurcanu, o prezență mai puțin activă în politică după ce soțul ei a renunțat la viața publică.

Alina Gorghiu a a vorbit în jur de 10 minute despre legea privind cotele de gen și a arătat că la acest moment procentul femeilor care fac politică este de doar 11%.

”Vreau să știți în primul rând un lucru, că sunteți foarte frumoase și foarte deștepte și, în general dacă bărbații erau ca noi, nu mai avem nevoie de lege privitoare la cotele de gen. Dar, mă rog, noi avem nevoie de această lege, ne-am asumat-o și ei și colegele mele parlamentar dar cel mai important detaliu, care trebuie să-l știm este că și bărbații și-au asumat să susțină această inițiativă legislativă pentru că astăzi printre noi, la nivel de vârf al PNL, inițiativa referitoare la cotele de gen este susținută și de co-președintele Vasile Blaga” - Alina Gorghiu, co-președinte PNL.

A luat cuvântul și ”misoginul politicii românești” care printre altele a arătat care este avantajul în a lucra cu o femeie, în detrimentul unui bărbat.

”Spuneam și la Iași, acum un an, o lună și o săptămână, Alina era aleasă co-președinte al PNL. Și spuneam că mă înțeleg foarte bine cu ea, poate mai bine decât m-aș fi înțekes cu un bărbat deși eu am o fire mai aspră uneori. Iată că împreună am reușit să salvăm foarte multe animozități și să producem acest PNL. Iată că o femeie tânără poate fi președintele celui mai puternic partid. Am simțit nevoia să vorbesc pentru că întotdeauna am fost misoginul politicii românești, e adevărat. Am greșit la un moment dat, dar vă reamintesc tuturor că în vechiul PNL, în biroul politic 40% erau femei” – Vasile Blaga, co-președinte PNL.

Iar un exemplu concludent a fost o aspirantă la funcția de primar de la Botoșani care a exemplificat ce înseamnă să faci politică într-o lume a bărbaților.

”În urma sondajelor realizate în comuna Văculești am fost desemnată ca și candidat la Primărie. În politică sunt relativ de o perioadă scurtă de timp, din martie 2013, când în urma alegerii în cadrul organizației PNL am fost aleasă președinta organizației locale. Nu sunt la prima candidatură la funcția de primar, în anul 2012, am candidat ca independent și cred eu că am obținut un procent bun, 15%. Atunci contracandidații mei la funcția de primar mi-au adus contraargumente faptul că femeie, și ce poate să facă o femeie ca primar? Spre surprinderea dlor m-am clasat pe locul 3 din 7 candidați, toți reprezentanți ai partidelor politice” – Lăcrămioara Gutău, candidat Primăria Văculești.

O întrebare din sală, venită din partea unei reprezentate a organizației PNL de la Bucecea a sunat cam așa: ”ce argumente ne puteți da ca să facem politică?”. Răspunsul a venit de la Alina Gorghiu: ”Cei care mă întreabă de ce ar veni alături de mine, le spun: dacă vă place ce este în jurul vostru, nu intrați în politică. Dar dacă nu vă place, haideți alături de mine, să schimbăm ceva. Acest lucru a funcționat beetooon până acum”. Răspunsul nu a mulțumit-o pe botoșăneanca de la Bucecea care a replicat că ar fi dorit să audă ceva gen ”beton armat”. Alina Gorghiu a afișat o mină surprinsă.

Un alt răspuns a venit însă de la deputatul Lucia Varga care a spus despre organizația femeilor de la Botoșani că este una dintre surprizele plăcute.

”Politica ne afectează pe toți. Dacă vrei o viață mai bună, trebuie să vrei o politică făcută altfel, o politică făcută cu oameni care simt, care cred, care se apleacă atunci când vede un om necăjit dar stă drept și demn atunci când se opune corupției” – Lucia Varga, copreședinte OFL.

Alina Gorghiu promite asfaltarea ”rușinii naționale”: Este ireal că în județul Botoșani mai există acel drum național de pământ



Senatorul Moga vrea mai multe femei în administraţia publică locală

Ziua de Constanţa, 30 Ianuarie 2016

De Mihaela CIORBARU,

La finele anului trecut, parlamentari PSD, PNL, UNPR, PC, UDMR şi independenţi au semnat şi depus o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 115/2015 pentru alegerea administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

Propunerea legislativă a fost depusă la Senat pentru dezbatere şi poartă inclusiv semnătura senatorului PSD de Constanţa Nicolae Moga. Potrivit expunerii de motive, proiectul legislativ are la bază principiul egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi. În acest context, parlamentarii propun introducerea unei cote de gen de minimum 30% atât în cazul femeilor, cât şi în cel al bărbaţilor, care se constituie într-o condiţie pentru validarea listelor de candidaţi la alegerile locale. Semnatarii sunt de părere că, „dincolo de impunerea unei cote minime de reprezentare politică, se impun şi sancţiuni menţionate“.

Concret, parlamentarii vor modificarea legii prin includerea în alineatul 1 al articolului 7 a următorului text: „(…) Listele de candidaţi pentru alegerea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene trebuie întocmite astfel încât să asigure reprezentarea ambelor sexe în proporţie de cel puţin 30% dintre candidaturile înscrise pe fiecare listă în parte pentru fiecare dintre acestea, cu excepţia acelora care conţin un singur candidat“.

În cazul în care normativul va fi aprobat de Parlament, listele de candidaţi care nu vor respecta prevederile anterioare vor fi respinse de către biroul electoral de circumscripţie. În cazul acestei propuneri legislative, Camera Deputaţilor este for decizional.



SOCIAL

Violenţa domestică face tot mai multe victime

Evenimentul Regional al Moldovei, 28 ianuarie 2016

De Roxana NĂSTASĂ

Sute de femei din fiecare judeţ, împreună cu copiii lor, trec anual prin centre de Urgenţă pentru Victimele Violenţei în familie şi alte sute rămân în continuare să suporte bătaia soţilor fără ca nimeni să ştie * la Vaslui, nu mai puţin de 187 de persoane au solicitat, în cursul anului trecut, sprijin pentru internarea în Centrul din Bârlad, singurul existent la nivelul judeţului Vaslui * şi în celelalte judeţe ale Moldovei, situaţia este la fel de îngrijorătoare, fiind victime de ordinul sutelor, asta în condiţiile în care sunt luate în calcul doar cele care au sesizat autorităţile şi au cerut sprijin

Nu există zi în care autorităţile să nu fie sesizate despre cel puţin un caz cu victime ale violenţei în familie. Aşa se face că, pe parcursul unui an, sute de femei şi copii intră în Centrul de urgenţă pentru victime ale violenţei în familie, unde primesc îngrijire şi consiliere.

La Vaslui, 66 de femei care n-au mai putut suporta bătaia soţilor au trecut prin acest centru anul trecut. Lor li s-au alăturat 121 de copii, chinuiţi şi ei de o viaţă în care bătaia a fost la ordinea zilei. Nu mai luăm în calcul sutele de persoane care nu părăsesc domiciliul conjugal.

De asemenea, potrivit ultimelor statistici ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Vaslui, 367 de minori din judeţ au fost supuşi diverselor forme de abuz, două treimi dintre aceste cazuri fiind înregistrate în mediul rural. Reprezentanţii DGASPC Vaslui susţin că 237 dintre copiii cu probleme au fost lăsaţi în familii monitorizate permanent de autorităţi, iar pentru 130 de minori s-a dispus plasarea în regim de urgenţă în sistemul de plasament. În acelaşi timp, în 29 de cazuri s-a început urmărirea penală a agresorului.

Asistenţă pentru victimele violenţei în familie

La nivelul judeţului Vaslui există acum un Centru de Urgenţă pentru Victimele Violenţei în Familie, aflat în subordinea DGASPC, care are scopul de a preveni şi combate violenţa în familie. Acest centru asigură gratuit, pe o perioadă determinată, asistenţă familială, atât mamei, cât şi copilului aflat în îngrijirea acesteia, asistenţă medicală, iar atunci când situaţia o cere, hrană, cazare, consiliere psihologică şi consiliere juridică. Sesizarea cazurilor se poate face pe linia TEL VERDE – serviciu disponibil non-stop, la poliţie sau jandarmi sau alte instituţii implicate în prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Semnalarea poate fi făcută de victime sau rudele ori cunoştinţele acestora.

Prin acest serviciu persoanele asistate beneficiază de primire în regim de urgenţă şi găzduire temporară pentru o perioada determinată cuprinsă între 7 şi 60 de zile, cu posibilitate de prelungire până la 90 de zile, iar în situaţiile excepţionale până la 180 de zile, în limita capacităţii de 20 de locuri. De asemenea, persoanele asistate beneficiază de asistenţă şi îngrijire, consiliere juridică şi psihologică, oferind sprijin în vederea adaptării la o viaţă activă şi a realizării inserţiei sociale şi profesionale a victimei.

„Prin furnizarea serviciilor în cadrul centrului se urmăreşte reducerea fenomenului violenţei în familie, diminuarea izolării sociale, creşterea şanselor de reintegrare socială, facilitarea accesului la servicii, completarea gamei de servicii oferite acestor beneficiari şi modificarea atitudinii comunităţii vizavi de problematica violenţei în familie. În general, familiile în care se manifestă violenţa se confruntă cu dezechilibre de comunicare, instabilitate, stări de tensiune nervoasă, discuţii în contradictoriu cu caracter repetitiv, violenţe verbale (uneori reciproce), ce determină în final alterarea climatului familial”, a declarat Irina Cîmpeanu, purtător de cuvânt în cadrul DGASPC Vaslui.

Centru nou pentru victimele violenţei

Având în vedere amploarea fenomenului de violenţă în familie, la Vaslui, DGASPC va deschide încă un centru de recuperare pentru victimele violenţei în familie. Acest lucru se va realiza cu ajutorul unui proiect. Clădirea va fi de 200 mp şi vor beneficia de recuperare 12 femei victime ale violenţei în familie, împreună cu copiii lor. Proiectul a fost iniţiat în iunie 2015, având o durată de 12 luni şi o valoare de 200.000 de euro. În Vaslui mai este un centru pentru victime, la Bârlad.

Violenţa, boală grea

Şi în celelalte judeţe ale Moldovei, dar nu numai, situaţia e la fel de îngrijorătoare. La Bacău, anul trecut, DGASPC a avut în evidenţă 165 de cazuri de violenţă domestică, în creştere cu 68 de cazuri faţă de anul precedent.

Şi în judeţul Neamţ, victimele violenţei sunt de ordinul sutelor, fără a fi luate în calcul cele care nu au sesizat nicio autoritate. Ba mai mult, nu mai puţin de 40 de femei au fost violate, într-un an, conform unei statistici întocmite de Serviciul de Medicină Legală Neamţ



Femei batute de barbati si aruncate in strada cu tot cu copii. Politia nu poate lua masuri

Invaslui.ro. 28 IANUARIE 2016

Un numar de 187 de persoane din Vaslui au solicitat in cursul anului trecut sprijin pentru internarea in Centrul de Primire in Regim de Urgenta a Victimelor Violentei Domestice. Este vorba despre 66 de femei si 121 de copii. Potrivit reprezentantilor Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Vaslui, in ultimul timp se constata o crestere a adresabilitatii catre autoritati a victimelor violentei domestice. “De la un an la altul, constatam ca tot mai multe femei victime ale violentei domestice au curajul sa ni se adreseze si sa solicite sprijin. Ele beneficiaza de toate conditiile in centrul nostru, au parte de consiliere psihologica si sunt indrumate cu privire la ceea ce pot face pe viitor, deoarece nu pot ramane la nesfarsit in centru. Din pacate, multe dintre femei nu apeleaza la noi de frica sotilor agresivi, din cauza dependentei financiare fata de acestia sau pur si simplu pentru ca le este jena sa admita ca sunt victime ale violentei si ajung chiar sa se invinovateasca pentru aceasta situatie”, a declarat directorul DGASPC Vaslui, Ionel Armeanu Stefanica. Potrivit statisticilor, la fiecare 24 de ore in Romania se raporteaza patru cazuri de violenta domestica, majoritatea victimelor fiind femei. Situatia este ingrijoratoare daca ne gandim ca acestea sunt numai cazurile anuntate la Politie, cele mai multe victime evitand sa-si denunte agresorii. In multe cazuri, Politia recunoaste ca nu prea are ce face agresorului. Fie femeile victimizate nu vin sa declare agresiunea la Politie si aceasta ramane necunoscuta, fie isi retrag plangerea. Sau, daca agresorul primeste amenda, acest fapt e cauzator de noi conflicte caci amenda se plateste din bugetul comun al familiei. Ori, daca ajunge in instanta, agresorul sau scapa nepedepsit, sau primeste o pedeapsa foarte mica.



Violenta in familie – in crestere in ultimii ani

Ziarul de Prahova, 27 ianuarie 2016

De Ana Maxim,

Mii de femei din Prahova au suportat diverse forme de violență, în ultimii ani, din partea soților, a concubinilor sau a unor rude, iar de astfel de tratamente au avut parte și sute de bărbați și de copii. În câteva cazuri, în anul 2015, altercațiile izbucnite între rude au dus chiar la crime care au șocat comunitatea prahoveană. Conform datelor centralizate de Poliție, cele mai multe acte de violență în familie au avut loc anul trecut, în mediul rural. Nivelul scăzut de educație al agresorilor, consumul de alcool, problemele sociale și sărăcia se regăsesc printre cauzele acestui fenomen.

În anul 2015 au fost sesizate, în Prahova, 1.783 de fapte de violență în familie, numărul acestora fiind în ușoară creștere față de cel înregistrat în anul anterior, potrivit datelor ce ne-au fost furnizate de către Inspectoratul Județean de Poliție Prahova. Este vorba nu numai despre acte de agresiune fizică și verbală, ci și despre alte fapte la care face referire Legea 217 din 2003, pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, în sensul acesteia violența în familie reprezentând “orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate”. Chiar și împiedicarea femeii de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale reprezintă o formă de violență. Dintre cele 1.783 de infracțiuni din categoria celor la care face referire legea amintită, peste 1.000 au fost acte de agresiune fizică și verbală, cele mai multe manifestându-se între soți și concubini, femeile reprezentând majoritatea victimelor. Din păcate, nu au lipsit nici infracțiunile de mare violență, în anul 2015 în Prahova având loc șase omoruri, o lovitură cauzatoare de moarte și cinci violuri între rude cu diferite grade de rudenie! Una dintre tragedii a avut loc în luna martie a anului trecut, în comuna Bălţeşti, după cum v-am mai relatat și la vremea respectivă. Atunci, un bărbat în vârstă de 57 de ani a fost omorât în propria locuinţă, iar primele indicii ale anchetatorilor au mers către unul dintre fiii victimei. Suspectul a fugit din localitate împreună cu fiul său minor, iar ulterior, acesta s-a predat la postul de poliţie din localitate, însoţit de fiul său. Un echipaj al Serviciului de Investigaţii Criminale de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova l-a preluat imediat pe suspect, iar minorul a fost dat în plasament la Centrul “Cireşarii” din Ploieşti. Anchetatorii stabiliseră că tragedia s-a produs în urma unui scandal care a pornit de la bani.

Tot anul trecut, 524 de fapte de violență în familie au vizat: infracțiuni de abandon de familie, nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorilor, violare de domiciliu, împiedicarea accesului copiilor la învățământul obligatoriu, iar 104 sesizări au avut ca obiect infracțiuni de amenințare, potrivit informațiilor furnizate de IPJ Prahova. Poliția a întocmit dosar penal în cazul fiecărei sesizări de fapte de violență domestică, sarcina privind soluționarea acestora revenind parchetelor și instanțelor de judecată. Anul trecut, cele mai multe fapte încadrate în categoria celor prevăzute de Legea 217 din 2003 au fost săvârșite în mediul rural (965 de fapte). Dintre cele 1.843 de victime ale actelor de violență în familie, comise anul trecut, 1.268 sunt femei, dintre care peste 300- minore! Sesizările privind persoanele care ar fi săvârșit infracțiuni de violență în familie au vizat 1.843 de prahoveni, mai exact: 1.471 de persoane de sex masculin (șase dintre ei fiind minori), 330 de femei și două minore. În anul 2014 fuseseră sesizate 1.757 de fapte prevăzute prin legea amintită, dintre care 1.123 au fost de natură violentă, numărul acestora fiind în creștere cu 1,4% față de anul precedent. Fenomenul violenței domestice se manifestă pe fondul nivelului scăzut de educație al agresorilor, al ideilor preconcepute din anumite medii sociale, potrivit cărora soția are un statut inferior bărbatului, dar și pe fondul consumului de alcool și al nivelului scăzut de trai. Din cauza lipsei de informare, a fricii de răzbunare, al dependenței financiare de agresor, a lacunelor în educație, multe femei nu solicită din păcate, ajutor, suportând ani de zile coșmarul. Legislația românească oferă dreptul persoanelor agresate fizic de către un membru al familiei să ceară instanţei emiterea unui ordin de protecţie. Pentru că existau multe situații în care soluţionarea cauzelor privind emiterea ordinului de protecţie întârzia, legislația a fost modificată la sfârșitul anului trecut, iar cererile pentru emiterea ordinului de protecţie pentru victimele violenţei în familie se judecă acum de urgenţă, în termen de cel mult 72 de ore de la depunerea cererii. Persoanele care se confruntă cu astfel de situații trebuie să știe că prin ordinul de protecţie se pot dispune următoarele măsuri: evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei; limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune (atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima); obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învaţământ a persoanei protejate; interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima; obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute; încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora. Instanţa poate obliga agresorul inclusiv să suporte cheltuielile de chirie şi/sau întreţinere pentru locuinţa temporară în care victima, copiii minori sau alţi membri ai familiei locuiesc sau vor locui.

Totodată, acesta poate fi obligat să urmeze consiliere psihologică şi psihoterapie.



Cazul româncei care şi-a abuzat sexual copiii a ajuns în presa internaţională

Adevărul, 29 ianuarie 2016

De Claudia Spridon,

Cazul Roxanei Onu, românca arestată preventiv pentru că şi-a abuzat sexual fiica şi băieţelul în schimbul banilor, a fost relatat şi de presa internaţională. Britanicii de la Daily Mail au scris că tânăra de 24 de ani considera că a-şi abuza copiii era ceva normal.

Jurnaliştii au mai scirs că femeia le-a spus judecătorilor că micuţii nu aveau cum să fie afectaţi emoţional de abuzurile la care îi supunea, dat fiind faptul că sunt prea mici. Daily Mail mai arată că femeia riscă 15 ani de puşcărie dacă va fi găsită vinovată.

O mamă de 24 de ani a ajuns după gratii pentru viol, trafic de minori şi pornografie infantilă, după ce procurorii DIICOT Bucureşti au descoperit că aceasta şi-a exploatat sexual fiica în vârstă de 1 an şi fiul de 3 ani. Femeia întreţinea relaţii sexuale cu propriii copii în mai multe sesiuni video pe Skype, în schimbul unor sume de bani trimise de clienţi din afara ţării.

Totul a fost scos la iveală de agenţii FBI

Ancheta a demarat în octombrie 2015, atunci când americanul Brandon Gressette, un bărbat în vârstă de 31 de ani din Charleston, Carolina de Sud (SUA) a fost acuzat de exploatare sexuală şi pornografie infantilă prin sisteme informatice, fiind arestat de FBI. Autorităţile americane au descoperit că acesta a purtat prin intermediul Skype (serviciul de mesagerie comunicare text, audio, video şi schimburi de fişiere – n.r.), mai multe sesiuni video cu românca Roxana Elena Onu, care şi-a exploatat sexual fiica de aproape doi ani încă de când micuţa avea doar 11 luni. FBI a pus la dispoziţia autorităţilor române materialele pornografice cu minori găsite în calculatorul lui Brandon Gressette, dar şi schimbul de mesaje dintre tânăra mamă din România, care folosea userul „brunetelovex2“ şi bărbatul cu userul „autobahn1212“.

Verificând transferurile de bani prin Western Union, procurorii au descoperit că Roxana Onu a primit bani prin 13 transferuri în perioada 24 iunie 2014-10 octombrie 2015, de la şapte persoane aflate în SUA, Marea Britanie, Belgia şi Olanda. Suma totală: 10.000 de dolari.



JUSTIŢIE

A cerut ajutorul Politiei, insa agentii nu au facut nimic. Detalii revoltatoare in cazul femeii ucise de fostul iubit

Stirile PRO TV, 31 ianuarie 2016

Informatii revoltatoare ies la iveala in cazul crimei din cartierul Palas din Constanta in care o femeie de 41 de ani, mama a trei copii, a fost injunghiata mortal de fostul ei iubit dupa ce aceasta il parasise.

Cu doar o saptamana inainte de tragedie, victima depusese o plangere la politie pe numele celui care la scurt timp i-a devenit calau, dar se pare ca oamenii legii nu au luat nicio masura. O ancheta interna se desfasoara acum la IPJ Constanta chiar in ziua in care Mihaela a fost condusa pe ultimul drum.

Rudele spun ca femeia s-a dus mai intai la sectia de politie sa ceara sprijin apoi dupa alte scandaluri a facut si o plangere in scris, dar agentii nu au facut nimic. Asa ca barbatul, cunoscut ca deosebit de violent, a avut ragaz sa planuiasca cel de-al treilea omor.

Surse din cadrul IPJ Constanta sustin ca femeia a depus o plangere la politie cu doar cateva zile inainte de comiterea crimei. Era terorizata, o agasa permanent si ajunsese sa se teama pentru viata ei si a copiilor.

Era de-ajuns ca politistii sa se uite cu grija la profilul criminalistic al lui Nicolae Gociu: individul fusese condamnat 20 de ani de inchisoare dupa ce in 1993 i-a executat cu un automat Kalashnikov pe parintii iubitei lui de-atunci. Fusese eliberat conditionat, dar a ramas un criminal.

Duminica, Mihaela a fost condusa de rude, apropiati si vecini pe ultimul drum: oamenii povestesc cu amaraciune despre ultimele luni din viata ei, si despre tragicul sfarsit.

"A amenintat-o acum 3 ani de zile din puscarie si ii spunea: eu cand ma intorc vreau sa fii cu mine. A fost la politie, a depus plangere, politia nu a luat nici o masura a zis ca lasa ca nu se intampla si s-a intamplat." isi aminteste o vecina.

"De Revelion a facut un scandal. Ea s-a dus, a facut plangere la politie dupa care a fost iarasi la politie.” a spus un vecin.

“A fost de mai multe ori la politie?” intreaba reporterul.

“Da, a fost de vreo 2 ori la politie. Ea voia sa puna capat s-a dus la politie sa declare ca o urmareste, ca ii tine calea. I-a spus ca daca ea nu vrea sa mai fie cu el, el o sa aiba grija de lucrurile astea si tocmai de aceea ea intrase in panica." a raspuns vecinul.

"I-a pacalit si pe aia de la comisie, i-au dat drumul, ca avea inchisoare pe viata. La noi trebuie sa moara nu stiu cati ca noi sa dam o lege. Daca omul acesta nu este tratat psihologic cu medicamente, tratamente, omul asta va recivida tot timpul." avertizeaza Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist.

ONG-urile care militeaza pentru drepturile femeilor abuzate sustin ca ordinele de restrictie ar trebui eliberate mai repede, iar autoritatile sa fie obligate sa ia in serios orice plangere privind violenta domestica. Altfel, crime ca aceasta de la Constanta sa vor repeta.

"Atat din partea instantelor cat si din partea asistentei sociale trebuie urgentate termenele pentru infractiunile care aduc atingere integritatii corporale." spune Simona Voicescu, presedintele Asociatiei Necuvinte.

Cel mai probabil, spun anchetatorii, Nicolae Gociu va primi o noua pedeapsa cu inchisoarea pe viata. Dar asta nu-i va alina cu nimic pe cei trei copii ai femeii, ramasi fara mama.



ECONOMIE-PIAŢA MUNCII

156 de femei din 14 judeţe, angajate la selecţia pentru o slujbă în Spania. Angajatorii oferă contract pe 3 luni la cules de căpşuni

Adevărul, 26 ianuarie 2016

De Ionela Stănilă,

Aproximativ 200 de femei din 14 judeţe s-au prezentat, luni, 25 ianuarie, la seclecţia pentru locuri de muncă în Spania. 72 de femei din Călăraşi au primit un contract de muncă, pe loc, la întâlnirea cu angajatorii străini.

Selecţia pentru cele 800 de posture disponibile la cules de căpşuni a avut loc la sediul Centrului Regional de Formare Profesională a Adulţilor din Călăraşi. La acţiune au participat 188 de femei din 14 judeţe ale ţării, fiind admise şi semnând pe loc un un contract de muncă 156 dintre ele. Acestea vor pleca în Spania la jumătatea lunii februarie şi vor presta activităţi agricole pe o perioadă de 3 luni, pentru un salariu de 40 euro brut/zi.

72 de persoane din Călăraşi au fost anagajate

Din judeţul Călăraşi au participat 92 de femei, 72 dintre acestea primind un contract de muncă pentru Spania. Selecţia pentru ocuparea celor 800 de locuri de muncă din domeniul agricol continuă în zilele de 27 şi 28 ianuarie 2016, la Craiova, judeţul Dolj. "Persoanele interesate, care nu au reuşit să participe la selecţia de la Călăraşi, se pot prezenta la Centrul Multifuncţional, str Târgului nr.26, Craiova, începand cu ora 9.00", a anunţat Simona Donciu, purtător de cuvânt al AJOFM Călăraşi. Salariul oferit de firmă pentru cele trei luni de muncă este de este de 40 euro brut /zi, iar contribuţiile datorate sunt 2% impozit pe venit şi 113 euro asigurare socială. Cazarea este oferită de către angajator contra unei sume de 1,6 euro pe zi. Transportul către locul de muncă este plătit de angajator şi se decontează din salariile pe care lucrătorul le va primi în timpul lucrat la firmă.



Două angajate ISU Banat au învins FBI-ul la o competiţie din SUA

DIGI24, 31 ianuarie 2016

Două femei-pompier din vestul ţării sunt prototipul personajelor din filme americane. Frumoase şi iuţi, au luat medalii de aur la cel mai mare concurs sportiv de profil din lume, unde i-au lăsat în urmă, şi nu la figurat, pe celebrii agenţi FBI în proba de ştafetă.

Peste 5.000 de polițiști și pompieri din toată lumea se întrec, anual, la 40 de probe sportive în cel mai mare concurs al forțelor de apărare din lume. Adriana Paraschiv și Daniela Soare de la ISU Banat au câștigat pentru România aurul la canotaj-sală şi la atletism. Ultima competiţie a avut loc în Virginia, Statele Unite.

„În dialog cu partenera mea am spus: ești sigură că vrei să luăm locul întâi? și ea a fost foarte categorică și a spus: sigur locul întâi este al nostru și așa a și fost. Sunt polițiști, sunt pompieri, FBI”, spune plutonier adjunct Adriana Paraschiv, de la ISU Banat.

În lupta cu cei mai buni din lume, cum sunt cei de la FBI, de exemplu, tot ce contează e antrenamentul. Deşi e pompier de mai bine de zece ani, Daniela Soare aleargă zilnic ca să fie pregătită pentru proba de 200 de metri.

„Înainte de concurs am suferit o accidentare la picior, am mers într-un picior, a fost groaznic, dar am zis: am mers până acolo, trebuie să particip”, spune plutonier major Daniela Soare, de la ISU Banat.

Iar medalia de aur pe care o are acum la gât e dovada că toate sacrificiile au meritat.

„Cele două medalii de aur sunt o încununare a efortului celor două colege”, spune Mugurel Ioja, reprezentant ISU Banat.

World Police and Fire Games este o competiție cu tradiţie deja: se organizează de peste 30 de ani.



EDUCAŢIE

Profesor de religie cercetat disciplinar pentru că le-ar fi arătat unor eleve imagini obscene pe un telefon

TVR, 26 ianuarie 2016

Un profesor de religie dintr-o comună vâlceană este acuzat de părinţii unor eleve că ar fi avut un comportament nepotrivit la şcoală. Mai precis, le-ar fi arătat fetelor imagini obscene pe un telefon mobil. Mai multe ştie Tiberius Muşuroi, de la TVR Craiova.

Părinţii a două eleve de clasa a treia de la Şcoala Gimnazială din Vaideeni au reclamat că profesorul de religie le-a chemat la catedră pe fete în timpul orei şi le-a arătat imagini obscene pe telefonul său. Părinţii au depus plângere la primărie şi nu vor să-şi mai lase copiii la şcoală.

Dascălul a mai fost acuzat de fapte asemănătoare şi în urmă cu trei ani.

Sesizarea părinţilor a ajuns la Inspectoratul Şcolar Vâlcea care face o anchetă. Până la finalizarea acesteia, profesorul rămâne la catedră.

Profesorul de religie nu e preot şi a avut binecuvântarea Arhiepiscopiei Râmnicului ca să se poată titulariza. Reprezentanţii acesteia nu au avut încă o reacţie la scandalul de la Vaideeni.



Barbie se transformă "într-o femeie adevărată", cu forme voluptoase şi mai realiste

Mediafax, 29 ianuarie 2016

Păpuşile Barbie vor fi fabricate în trei noi mărimi, cu forme voluptoase, înalte şi mignone, compania Mattel, care le creează, precizând că acestora li se vor adăuga şi nuanţe noi pentru păr şi ochi, dar şi coafuri diferite, informează BBC.

Celebra păpuşă blondă Barbie a fost blamată de-a lungul anilor, printre criticii acesteia existând opinia că ar întipări în mintea tinerelor o falsă imagine a corpului ideal feminin. Cei care confecţionează jucăriile speră ca lansarea noilor versiuni ale păpuşii Barbie "să ofere fetelor o imagine a corpului mai apropiată de realitatea înconjurătoare".

"Suntem foarte entuziasmaţi că vom schimba imaginea brand-ului - noile păpuşi sunt o colecţie care reflectă mult mai bine realitatea - corpul feminin există în forme variate, tonurile pigmentului pielii sunt diferite, iar fetele vor avea ocazia să alegă ce păpuşă le place mai mult", a declarat Evelyn Mazzocco, directorul executiv al companiei americane Mattel, care produce aceste păpuşi. "Totuşi, nu toate hainele create pentru păpuşile Barbie şi care sunt disponibile pe piaţă se vor potrivi tuturor mărimilor păpuşilor", a mai spus Evelyn Mazzocco.

După acest anunţ, unii dintre utilizatorii reţelei de socializare Twitter au lăudat iniţiativa de diversificare a păpuşilor Barbie. În schimb, alţi internauţi au întrebat, cu umor, dacă Mattel va lua o decizie similară şi în privinţa lui Ken, iubitul ficţional al păpuşii Barbie.

Noile versiuni ale păpuşii Barbie vor fi puse în vânzare în primăvara acestui an, la nivel internaţional.

Reputaţia controversată din jurul păpuşii Barbie s-a iscat din cauza picioarelor sale lungi, a taliei subţiri, a gâtului suplu şi părului blond revărsat pe umeri. În realitate, spun cei care au generat controversa, forma corpului acesteia n-ar putea exista, dacă s-ar transpune în mărimea naturală a unui corp de femeie. "Probabil că păpuşa Barbie n-ar putea să stea în picioare, pentru că ar avea corpul asimetric. O femeie cu un corp precum cel al păpuşii Barbie s-ar clătina pur şi simplu pe picioare", au spus criticii acesteia.

În 1956, Barbara Handler, pe atunci o adolescentă în vârstă de 15 ani, aflată într-o vacanţă în Elveţia, alături de mama ei, Ruth - cofondatoare a companiei de jucării Mattel -, a remarcat o păpuşă, precursoarea lui Barbie, comercializată în magazine sub numele Lili.

Ruth Handler a cumpărat trei păpuşi Lilli şi le-a adus cu ea în California. Trei ani după aceea - pe 9 martie 1959 - a prezentat în premieră mondială versiunea americană a acelei păpuşi, la American International Toy Fair de la New York. Noua păpuşă a fost denumită Barbie, după numele fiicei lui Ruth Handler.

Până când Barbie a împlinit 50 de ani, în 2009, compania Mattel vânduse deja peste un miliard de astfel de păpuşi în lumea întreagă, mai ales graţie faptului că noua jucărie "cultiva imaginea unei femei înfloritoare şi sănătoase".



SĂNĂTATE

Monument în memoria femeilor victime ale politicii pro-nataliste din timpul regimului Ceaușescu

Agerpres, 25 Ianuarie 2016

Comunicat de presă - Asociația Front

Cel puțin 10.000 de femei moarte ca urmare a avorturilor clandestine, zeci de mii de copii abandonați, copii născuți cu malformații, creșterea incidenței stărilor depresive și a problemelor sexuale — acestea au fost numai câteva din efectele nefaste ale politicii pro-nataliste din timpul regimului Ceaușescu. Mai multe organizații pentru drepturile femeilor organizează o întâlnire la care vor participa artiști plastici, reprezentanți din mediul academic și din instituții publice pentru a discuta despre oportunitatea ridicării în București a unui monument care să păstreze vie memoria victimelor politicii pro-nataliste de dinainte de 1989.

Femeile din România au fost victime directe ale politicii pro-nataliste a lui Ceaușescu, cifrele oficiale indicând în jur de 10 000 de femei care au murit ca urmare a Decretului 77/ 1966, cel mai probabil realitatea fiind una mult mai dură. Alte efecte au fost creșterea numărului de copii nedoriți, mulți dintre aceștia fiind abandonați pe stradă sau în instituții ale statului (peste 25.000), creșterea mortalității infantile, creșterea incidenței nașterii de copii cu diferite tipuri de dizabilități fizice și psihice, creșterea incidenței stărilor depresive, a bolilor nervoase, a problemelor sexuale și a izolării sociale a femeilor. Din păcate, păstrarea memoriei acestor femei în spațiul urban nu a fost considerată încă importantă de către autorități.

Spațiul urban are o importantă dimensiune de gen. Modul în care e gândit, planificat, construit, cine e vizibil/invizibil simbolic în acest spațiu, cine are monopol pe deciziile privind spațiul urban — toate aceste aspecte spun ceva despre rolurile și relațiile de gen, despre raporturile de putere dintre femei și bărbați, despre mentalități și despre politicile de egalitate de șanse.

Credem deci că absența unui monument în memoria femeilor care au suferit în urma intervenției brutale a statului până în cele mai intime resorturi ale vieții intime în perioada 1966-1989 poate fi explicată și prin faptul că Bucureștiul este încă un spațiu al autorității simbolice masculine aspect pus în evidență în studiu recent publicat în volumul Orașul (non) sexist din care aflăm printre altele (pag. 29 — 32): dintre cele 102 de statui inventariate (busturi și personaje întregi), 87 reprezintă bărbați și doar 15 femei; femeile dorm, bărbații se luptă pentru patrie; majoritatea statuilor/monumentelor inventariate sunt făcute de bărbați.

Lipsa istoriei și memoriei femeilor din peisajul simbolic bucureștean este un fapt ce nu mai poate fi trecut cu vederea. Așadar, Societatea de Analize Feministe AnA alături de Coaliția pentru Egalitate de Gen organizează marți, 26 ianuarie 2016, ora 17:30, la 4+ Social Caffe, strada D.I Mendeleev, nr. 37, București masa rotundă 'Eroine printre eroi: argumente pentru un patrimoniu material inclusiv' unde alături de artiste și artiști plastici, ONG-uri, reprezentanți ai Universității de Artă, Universității de Arhitectură și Urbanism, și reprezentanți ai instituțiilor publice cu atribuții în domeniu se va discuta necesitatea realizării în București a unui monument care să păstreze memoria femeilor victime ale politicii pro-nataliste din România ceaușistă, dar și modalitățile concrete prin care această inițiativă ar putea deveni o realitate urbană contemporană.

Nu în ultimă instanță, în acest context Coaliția pentru Egalitate de Gen condamnă orice inițiativă care are drept scop limitarea dreptului femeilor de a decide cu privire la propriului corp atrăgând încă odată atenția asupra efectelor devastatoare pe care o astfel de măsuri le pot avea asupra integrității și autonomiei acestora, dar și asupra familiilor, comunităților și societății în ansamblul său.



Monument pentru mamele „decrețeilor“

România liberă, 25 ianuarie 2016

De Antonia Deak,

Mai multe organizaţii pentru drepturile femeilor analizează necesitatea realizării în Bucureşti a unui monument care să păstreze memoria femeilor victime ale politicii pro-nataliste din România ceauşistă. “Femeile din România au fost victime directe ale politicii pro-nataliste a lui Ceauşescu, cifrele oficiale indicând în jur de 10.000 de femei care au murit ca urmare a Decretului 77/ 1966, cel mai probabil realitatea fiind una mult mai dură. Alte efecte au fost creşterea numărului de copii nedoriţi, mulţi dintre aceştia fiind abandonaţi pe stradă sau în instituţii ale statului (peste 25.000), creşterea mortalităţii infantile, creşterea incidenţei naşterii de copii cu diferite tipuri de dizabilităţi fizice şi psihice, creşterea incidenţei stărilor depresive, a bolilor nervoase, a problemelor sexuale şi a izolării sociale a femeilor. Din păcate, păstrarea memoriei acestor femei în spaţiul urban nu a fost considerată încă importantă de către autorităţi”, se arată într-un comunicat al Asociaţia Front, citat de Agerpres.

Reprezentanţii asociaţiei atrag de asemenea atenţia asupra faptului că modul în care este planificat şi construit spaţiul urban transmite ceva despre rolurile şi relaţiile de gen, despre raporturile de putere dintre femei şi bărbaţi, despre mentalităţi şi despre politicile de egalitate de şanse.

“Credem deci că absenţa unui monument în memoria ­femeilor care au suferit în urma intervenţiei brutale a statului până în cele mai intime resorturi ale vieţii intime în perioada 1966 - 1989 poate fi explicată şi prin faptul că Bucureştiul este încă un spaţiu al autorităţii simbolice masculine, aspect pus în evidenţă într-un studiu recent publicat în volumul ‘Oraşul (non) sexist’ din care aflăm printre altele: dintre cele 102 de statui inventariate (busturi şi personaje întregi), 87 reprezintă bărbaţi şi doar 15 femei; femeile dorm, bărbaţii se luptă pentru patrie; majoritatea statuilor/monumentelor ­inventariate sunt făcute de bărbaţi (135 sculptori faţă de 14 femei)”, precizează Asociaţia Front.



Cum sunt încurajate gravidele să se prezinte periodic la medic, pentru monitorizarea sarcinii. Compensaţii pentru nou-născut

Alba24.ro, 26 ianuarie 2016

Parlamentarii propun ca gravidele care se prezintă periodic la doctor, pentru urmărirea sarcinii, să beneficieze de compensaţii pentru nou-născut, atunci când nasc. Astfel, femeile ar putea primi, pentru fiecare nou-născut viu, produse de îngrijire şi îmbrăcăminte, ca stimulent material.

Legea privind stimularea prezentării gravidelor la consultaţiile prenatale, prin care toate femeile însărcinate să fie monitorizate pe parcursul perioadei sarcinii, a fost elaborată de mai mulți senatori și deputați. Introducerea acestei măsuri de prevenţie ar asigura tratamentul adecvat, atunci când acesta este necesar, şi va duce la reducerea morbidităţii şi mortalităţii materno-fetale.

Potrivit inițiatorilor, doar o gravidă din trei se prezintă la medic în perioada sarcinii, de aici şi statisticile îngrjorătoare privind numărul crescut de decese materne, mortalitate infantilă, cazuri cu malformaţii, sau prematuritate.

Studiul de impact arată că implementarea acestei măsuri va costa între 60.000 şi 180.000 ISR anual, dar efortul nu este atât de mare precum cel făcut în tratamentul cazurilor cu probleme, rezultate din cauza nemonitorizării la timp a femeilor însărcinate.

„Pentru comparaţie, costurile anuale ale acestei măsuri de prevenţie sunt echivalente cu cele ale unei singure zile de tratament (1.000 euro) al tuturor prematurilor (20.000 pacienţi)”, mai spun inițiatorii proiectului depus la Senat luni, 25 ianuarie.



Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin 24 – 30 ianuarie 2016

Adevărul, 25 ianuarie 2016

De Angela Sabau,

În perioada 24-30 ianuarie 2016 se derulează Campania de Prevenire a Cancerului de Col Uterin sub sloganul “STOP cancerului de col uterin”. Astfel, se doreşte încurajarea adolescentelor şi femeile de toate vârstele să participe la programele de screening pentru cancerul de col uterin şi de vaccinare specifice, pentru prevenirea acestei afecţiuni grave.

Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, asigură coordonarea la nivel naţional a acestei campanii. La nivel judeţean, coordonarea este asigurată de Compartimentul Evaluarea şi Promovarea Sănătăţii din cadrul Direcţiei de Sănătate Maramureş.

Cancerul de col uterin este una din cele mai importante probleme de sănătate publică în Europa şi în România. Pe continentul european, 60.000 femei suferă de această boală şi 30.000 femei mor anual ca urmare a cancerului de col uterin.

România îşi menţine ratele înalte de incidenţă şi mortalitate prin cancer de col uterin, care este a patra cauză de mortalitate, după cancerul mamar, colorectal şi cel pulmonar, dar prima în rândul femeilor tinere, între 15 şi 44 de ani. O explicaţie a situaţiei ar fi că multe femei nu au informaţii referitoare la modalităţile de prevenire a cancerului de col uterin. Ca atare, acestea nu beneficiază de programele preventive disponibile si nu militează pentru implementarea acestor programe. ”Este evident că una dintre priorităţile actuale în lupta împotriva cancerului de col uterin este să ne asigurăm că populatia, politicienii şi furnizorii de servicii medicale înţeleg pe deplin beneficiile prevenirii cancerului de col uterin. În scopul conştientizării acestei probleme de sănătate publică şi de îmbunătăţire a nivelului de cunoaştere de către populaţie a mijloacelor prin care poate fi prevenit cancerul de col uterin, a fost lansată începând cu anul 2007 Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin”, arată reprezentanii DSP Maramureş.

Ca urmare a succeselor înregistrate în ultimii ani, în perioada 24-30 ianuarie 2016, va avea loc cea de a 10-a ediţie a Săptămânii Europene de Prevenire a Cancerului de Col Uterin.



Mamografii gratuite pentru femeile defavorizate din Timis

Timis Online, 28 ianuarie 2016

Mamografii gratuite pentru femeile defavorizate din Timis Scris de Adrian Panduru - Echipa campaniei Help25 continuă să lupte cu cancerul la sân, în primul rând prin depistarea lui la timp, pentru a se putea acționa. Prin intermediul campaniei se oferă mamografii gratuite femeilor cu venituri reduse sau fără venituri din Regiunea de Vest.

În cursul lunii septembrie a anului trecut, Asociația OncoHelp a decis ca, pentru fiecare mamografie efectuată contra cost, să ofere cadou un voucher pentru o mamografie gratuită, destinatara fiind o femeie defavorizată social. Mai mult, persoana care își face o mamografie contra cost poate alege cui să ofere cadou mamografia gratuită, Asociația OncoHelp semnând, în acest sens, convenții de colaborare cu DGASPC Timiș, AJOFM Timiș și Fundația „Pentru Voi”. Primele doamne urmează să fie selectate dintre beneficiarele aflate în evidența acestor instituții. La finele anului trecut și la începutul anului 2016, reprezentanții Asociației OncoHelp au oferit câteva zeci de vouchere gratuite pentru realizarea de mamografii, acestea urmând să aibă ca și destinatare femeile aflate în centrele rezidențiale ale DGASPC Timiș, femei care sunt în evidența AJOFM Timiș ca fiind șomere și fără venituri, precum și beneficiare ale Fundației „Pentru Voi”. Pe parcursul anului 2016, în funcție de nevoile partenerilor, Asociația OncoHelp va mai oferi vouchere gratuite pentru femeile defavorizate, precum și pentru alte femei care fac parte din categoria de risc.

În paralel cu această acțiune, chiar din primul trimestru al acestui an, Help25 va demara programul de informare și depistare precoce a cancerului la sân. Acest program va fi derulat alături de partenerii campaniei, respectiv de companii și instituții care înțeleg conceptul de responsabilitate socială și care doresc să ofere angajatelor lor șansa la o viață cât mai sănătoasă. Concret, reprezentanții Asociației se vor deplasa la instituțiile partenere și vor susține seminarii gratuite de informare și educație pentru sănătate, ce vor include inclusiv noțiuni de autopalpare și care vizează identificarea primelor semne care ar putea anunța existența unui cancer la sân.

Campania „Help25” a demarat în 1 octombrie 2013 şi este destinată conştientizării şi informării cu privire la cancerul la sân, având ca principale obiective implementarea unui program de screening cu privire la această boală, precum şi strângerea de fonduri necesară achiziţionării unui mamograf pentru Asociaţia OncoHelp.



VIRUSUL ZIKA: Peste 20.000 de cazuri înregistrate în Columbia, printre care 2.000 de femei însărcinate

Agerpres, 30 Ianuarie 2016

Columbia a anunțat sâmbătă că înregistrează 20.297 de cazuri de persoane infectate cu virusul Zika, printre care 2.116 femei însărcinate, relatează AFP.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) va avea luni o reuniune de urgență privind acest virus transmis prin pișcătura de țânțar și care se propagă spectaculos pe continentul american, cu trei până la patru milioane de cazuri așteptate în acest an, dintre care 1,5 milioane în Brazilia, țara cea mai afectată.

Columbia este în prezent a doua țară cea mai afectată de maladia care poate provoca la femeile însărcinate o gravă malformație congenitală, microcefalia.

Din cele peste 20.000 de cazuri înregistrate în Columbia, marea majoritatea au fost confirmate de examene medicale, numai 2.132 dintre ele fiind considerate încă suspecte. Virusul le afectează în primul rând pe femei, care reprezintă 63,6% dintre persoanele infectate.

Columbia a decretat marți primul nivel de alertă, verde, pentru ca spitalele să se pregătească pentru a răspunde unei creșteri masive a numărului de persoane infectate. De asemenea, autoritățile columbiene au recomandat cuplurilor să amâne perioada de sarcină cu șase până la opt luni.



ARTĂ-CULTURĂ

Monument în memoria femeilor victime ale politicii pro-nataliste din timpul regimului Ceaușescu

Coaliția pentru Egalitate de Gen, 25 ianuarie 2016

Cel puțin 10.000 de femei moarte ca urmare a avorturilor clandestine, zeci de mii de copii abandonați, copii născuți cu malformații, creșterea incidenței stărilor depresive și a problemelor sexuale – acestea au fost numai câteva din efectele nefaste ale politicii pro-nataliste din timpul regimului Ceaușescu. Mai multe organizații pentru drepturile femeilor organizează o întâlnire la care vor participa artiști plastici, reprezentanți din mediul academic și din instituții publice pentru a discuta despre oportunitatea ridicării în București a unui monument care să păstreze vie memoria victimelor politicii pro-nataliste de dinainte de 1989.

Femeile din România au fost victime directe ale politicii pro-nataliste a lui Ceaușescu, cifrele oficiale indicând în jur de 10 000 de femei care au murit ca urmare a Decretului 77/1966, cel mai probabil realitatea fiind una mult mai dură. Alte efecte au fost creșterea numărului de copii nedoriți, mulți dintre aceștia fiind abandonați pe stradă sau în instituții ale statului (peste 25.000), creșterea mortalității infantile, creșterea incidenței nașterii de copii cu diferite tipuri de dizabilități fizice și psihice, creșterea incidenței stărilor depresive, a bolilor nervoase, a problemelor sexuale și a izolării sociale a femeilor. Din păcate, păstrarea memoriei acestor femei în spațiul urban nu a fost considerată încă importantă de către autorități.

Spaţiul urban are o importantă dimensiune de gen. Modul în care e gândit, planificat, construit, cine e vizibil/invizibil simbolic în acest spaţiu, cine are monopol pe deciziile privind spaţiul urban – toate aceste aspecte spun ceva despre rolurile şi relaţiile de gen, despre raporturile de putere dintre femei şi bărbaţi, despre mentalităţi şi despre politicile de egalitate de şanse. Credem deci că absența unui monument în memoria femeilor care au suferit în urma intervenței brutale a statului până în cele mai intime resorturi ale vieții intime în perioada 1966-1989 poate fi explicată și prin faptul că Bucureștiul este încă un spațiu al autorității simbolice masculine aspect pus în evidenţă în studiu recent publicat în volumul Oraşul (non)sexist din care aflăm printre altele (pag.29 – 32): dintre cele 102 de statui inventariate (busturi și personaje întregi), 87 reprezintă bărbați și doar 15 femei; femeile dorm, bărbații se luptă pentru patrie; majoritatea statuilor/monumentelor inventariate sunt făcute de bărbați (135 sculptori fața de 14 sculptore).

Lipsa istoriei şi memoriei femeilor din peisajul simbolic bucureştean este un fapt ce nu mai poate fi trecut cu vederea. Așadar, Societatea de Analize Feministe AnA alături de Coaliția pentru Egalitate de Gen organizează marți, 26 ianuarie 2016, ora 17:30, la 4+ Social Caffe, strada D.I Mendeleev, nr.37, București masa rotundă “Eroine printre eroi: argumente pentru un patrimoniu material inclusiv” unde alături de artiste și artiști plastici, ONG-uri, reprezentanți ai Universității de Artă, Universității de Arhitectură și Urbanism, și reprezentanți ai instituțiilor publice cu atribuții în domeniu se va discuta necesitatea realizării în București a unui monument care să păstreze memoria femeilor victime ale politicii pro-nataliste din România ceaușistă, dar și modalitățile concrete prin care această inițiativă ar putea deveni o realitate urbană contemporană.

Nu în ultimă instanță, în acest context Coaliția pentru Egalitate de Gen condamnă orice inițiativă care are drept scop limitarea dreptului femeilor de a decide cu privire la propriului corp atrăgând încă odată atenția asupra efectelor devastatoare pe care o astfel de măsuri le pot avea asupra integrității și autonomiei acestora, dar și asupra familiilor, comunităților și societății în ansamblul său.



Proiectul-manifest împotriva violenţei sexuale: „nu contează cum sunt îmbrăcată, nu există justificare pentru abuzul sexual”

Adevărul, 26 ianuarie 2016

De Bogdan Dobre,

În lumina atacurilor sexuale şi violurilor care au avut loc în Koln, Germania, de Anul Nou, dar şi prejudecăţilor care transformă femeia îmbrăcată sumar sau sexy într-o pradă sexuală, o fotografă australiană a realizat o serie de fotografii în care apar femei aproape goale, cu mesaje împotriva abuzului sexual şi violului inscripţionate pe trup.

Intitulat „Still not asking for it” („Nici acum nu înseamnă că o cer”), proiectul realizat de fotografa australiană Rory Banwell este menit să atragă atenţia asupra prejudecăţilor prin care societatea scuză agresiunile sexuale asupra femeilor şi chiar violul, dacă acestea au fost îmbrăcate provocator.

Fotografiile în care apar femei aproape goale, cu mesaje împotriva abuzului sexual şi violului inscripţionate pe trup, transmit că indiferent cum ar fi îmbrăcată o femeie, abuzul sexual nu este justificat.

Ideea proiectului i-a venit lui Rory Banwell în 2014, când a aflat că este însărcinată şi că va avea o fetiţă, apoi a fost surprinsă de comentariile şi glumele pe care cunoscuţii au început să le facă pe acest subiect.

Imediat, oamenii au început să-i spună soţului meu că va trebui să-şi cumpere o puşcă, pentru că este tată de fată, că va fi nevoie să o protejeze doar pentru că este fată. Mi-am dorit să militez pentru a ne axa mai mult pe cei care abuzează, nu pe cei care sunt ţinte ale abuzului. Şi, de aceea, m-am concentrat pe ideea că ceea ce purtăm, ceea ce îmbrăcăm, nu reprezintă o scuză şi nici o invitaţie la abuzuri sexuale, a precizat aceasta pentru Daily Mail.

Fotografa speră ca fiica ei să nu fie nevoită să accepte sexismul şi abuzurile sexuale atunci când va creşte, motiv care a determinat-o cu atât mai mult să ia atitudine în acest sens. Rory se numără printre femeile fotografiate pentru acest proiect, cu o poză din perioada în care era însărcinată (foto jos)



Barbie se transformă "într-o femeie adevărată", cu forme voluptoase şi mai realiste

Mediafax, 29 ianuarie 2016

Păpuşile Barbie vor fi fabricate în trei noi mărimi, cu forme voluptoase, înalte şi mignone, compania Mattel, care le creează, precizând că acestora li se vor adăuga şi nuanţe noi pentru păr şi ochi, dar şi coafuri diferite, informează BBC.

Celebra păpuşă blondă Barbie a fost blamată de-a lungul anilor, printre criticii acesteia existând opinia că ar întipări în mintea tinerelor o falsă imagine a corpului ideal feminin. Cei care confecţionează jucăriile speră ca lansarea noilor versiuni ale păpuşii Barbie "să ofere fetelor o imagine a corpului mai apropiată de realitatea înconjurătoare".

"Suntem foarte entuziasmaţi că vom schimba imaginea brand-ului - noile păpuşi sunt o colecţie care reflectă mult mai bine realitatea - corpul feminin există în forme variate, tonurile pigmentului pielii sunt diferite, iar fetele vor avea ocazia să alegă ce păpuşă le place mai mult", a declarat Evelyn Mazzocco, directorul executiv al companiei americane Mattel, care produce aceste păpuşi. "Totuşi, nu toate hainele create pentru păpuşile Barbie şi care sunt disponibile pe piaţă se vor potrivi tuturor mărimilor păpuşilor", a mai spus Evelyn Mazzocco.

După acest anunţ, unii dintre utilizatorii reţelei de socializare Twitter au lăudat iniţiativa de diversificare a păpuşilor Barbie. În schimb, alţi internauţi au întrebat, cu umor, dacă Mattel va lua o decizie similară şi în privinţa lui Ken, iubitul ficţional al păpuşii Barbie.

Noile versiuni ale păpuşii Barbie vor fi puse în vânzare în primăvara acestui an, la nivel internaţional.

Reputaţia controversată din jurul păpuşii Barbie s-a iscat din cauza picioarelor sale lungi, a taliei subţiri, a gâtului suplu şi părului blond revărsat pe umeri. În realitate, spun cei care au generat controversa, forma corpului acesteia n-ar putea exista, dacă s-ar transpune în mărimea naturală a unui corp de femeie. "Probabil că păpuşa Barbie n-ar putea să stea în picioare, pentru că ar avea corpul asimetric. O femeie cu un corp precum cel al păpuşii Barbie s-ar clătina pur şi simplu pe picioare", au spus criticii acesteia.

În 1956, Barbara Handler, pe atunci o adolescentă în vârstă de 15 ani, aflată într-o vacanţă în Elveţia, alături de mama ei, Ruth - cofondatoare a companiei de jucării Mattel -, a remarcat o păpuşă, precursoarea lui Barbie, comercializată în magazine sub numele Lili.

Ruth Handler a cumpărat trei păpuşi Lilli şi le-a adus cu ea în California. Trei ani după aceea - pe 9 martie 1959 - a prezentat în premieră mondială versiunea americană a acelei păpuşi, la American International Toy Fair de la New York. Noua păpuşă a fost denumită Barbie, după numele fiicei lui Ruth Handler.

Până când Barbie a împlinit 50 de ani, în 2009, compania Mattel vânduse deja peste un miliard de astfel de păpuşi în lumea întreagă, mai ales graţie faptului că noua jucărie "cultiva imaginea unei femei înfloritoare şi sănătoase".



RELIGIE

Decizie istorică în Israel. Bărbaţii şi femeile se vor putea ruga împreună la Zidul Plângerii

Adevărul, 31 ianuarie 2016

De Ion Gaidau,

Guvernul israelian a luat duminică decizia istorică de a permite bărbaţilor şi femeilor să se roage împreună la Zidul Plângerii din Ierusalim, dând astfel curs unei solicitări susţinute timp de două decenii de mai multe grupări progresiste, informează agenţiile EFE şi Reuters, citate de Agerpres.

Este vorba de „o soluţie de compromis pentru o problemă foarte delicată în legătură cu un loc menit să-i unească pe evrei“, a afirmat premierul Benjamin Netanyahu înaintea adoptării măsurii, în pofida criticilor venite din mediile ultraortodoxe.

Iniţiativa prevede amenajarea unei noi esplanade de rugăciune mixte, pentru bărbaţi şi femei, la Zidul de Vest, locul sfânt al evreilor, pe lângă cele două existente deja, care sunt separate pe sexe. Guvernul israelian a alocat zece milioane de dolari pentru proiectul de transformare în loc de rugăciune a unui actual sit arheologic de lângă Zidul de Vest. Realizarea construcţiei ar urma să dureze un an.

Un alt aspect de maximă importanţă al deciziei luate duminică de Cabinetul Netanyahu constă în aceea că, spre deosebire de cele două locuri de rugăciune existente, cel de-al treilea nu va mai avea un rabin angajat al statului, ci va fi administrat de o comisie mixtă. Aceasta va fi compusă din reprezentanţi ai curentului conservator, precum şi ai celui progresist - susţinut puternic de evreii din exteriorul ţării, delegaţi ai guvernului, de la organizaţia „Femeile Zidului Plângerii“ şi de la Agenţia Evreiască.

Ziarul cu cel mai mare tiraj din Israel, „Yediot Aharonot“, a salutat o hotărâre „istorică“.

„Până în prezent, Zidul se afla sub controlul unei componente a extremei de dreapta cu mentalitate îngustă şi a unor ultraortodocşi idolatri care au o viziune limitată asupra lui Dumnezeu şi a iudaismului“, a declarat pentru EFE Susan Silverman, membră a organizaţiei „Femeile Zidului Plângerii“. Acest grup de activiste reformatoare militează de multă vreme pentru libertatea de cult în zona Zidului Plângerii, notează Agerpres.



INTERNAŢIONAL

Cu ocazia Carnavalului de la Koln, autoritățile creează un spațiu securizat pentru femei

Agerpres, 29 Ianuarie 2016

De Lelia Bretan,

Autoritățile municipale din Koln au anunțat crearea unei zone securizate pentru femei în timpul Carnavalului din oraș, care începe săptămâna viitoare, pentru a evita un val de agresiuni ca cel înregistrat în noaptea de Anul Nou la Koln, scrie The Telegraph, preluat vineri de slate.fr.

În acest spațiu protejat vor fi prezenți lucrători sociali și psihologi. Autoritățile municipale vor asigura și stâlpi de iluminat mobili în părțile mai întunecate și vor trimite forțe de ordine suplimentare. Pentru a asigura siguranța femeilor în perioada Carnavalului se vor cheltui 360.000 de euro, informează Suddeutsche Zeitung.

"Suntem conștienți că zilele Carnavalului vor fi o provocare și că trebuie să arătăm că am tras învățămintele cuvenite din incidentele din noaptea de Anul Nou", a declarat Guido Kahlen, consilier municipal. La Carnaval sunt așteptați circa 1 milion de vizitatori.

Nu este foarte clar rolul exact al acestor spații protejate și s-au ridicat multe semne de întrebare la care autoritățile nu au răspuns încă: Vor exista bariere? Femeile se pot refugia acolo după o agresiune? Cum vor putea asista femeile la Carnaval dacă vor fi nevoite să stea în zona protejată? "Desemnarea unei zone +securizate+ implică faptul că restul orașului +nu este securizat+ — că singurul loc unde femeile se vor simți în siguranță este un spațiu de carantină izolat și cu segregație de gen", scrie slate.fr.

Pentru incidentele din noaptea de Anul Nou, la Koln au fost reținuți circa 30 de suspecți, dintre care numeroși solicitanți de azil, după circa o sută de plângeri de agresiuni sexuale — dintre care două pentru viol. Cel puțin doi au fost arestați, amintește slate.fr.



Conchita Picciotto, activista care a protestat peste trei decenii în faţa Casei Albe, a murit la 80 de ani

Adevărul, 28 ianuarie 2016

De Viorica Marin,

Concepción Martín Picciotto, militanta de origine spaniolă cunoscută pentru a fi campat timp de 35 de ani în faţa Casei Albe în semn de protest faţă de proliferarea armelor nucleare, a murit luni într-un adăpost pentru femei din Washington, relatează EFE, preluată de agerpres.ro.

Adăpostul pentru persoane defavorizate N Street Village din capitala SUA a confirmat ziarului The Washington Post decesul lui Picciotto, considerată persoana care şi-a manifestat protestul public pentru cea mai lungă perioadă de timp din istoria SUA.

Deşi nu se cunoaşte vârsta exactă a celei decedate şi cauza morţii sale, ziarul relevă că Picciotto avea în jur de 80 de ani şi fusese victima unei căzături recente. Puţin îi ştiau numele şi aproape că nu există detalii despre viaţa ei înainte de a emigra în SUA şi de a se căsători cu un italian. Se ştie că femeia provenea din Vigo (Galicia, Espańa), şi devenise o figură de notorietate la Washington după ce se instalase într-un cort, în 1981, în faţa Casei Albe.

Conchita Martín a emigrat la New York în 1960 şi a lucrat în oraş ca angajată la un birou comercial al Ambasadei Spaniei. S-a căsătorit mai târziu cu un imigrant italian, împreună cu care a adoptat o fetiţă. Convingerea că soţul dorea să o despartă de fiica ei a determinat-o să plece la Washington, în 1979, pentru a căuta ajutor printre reprezentanţii politici, fără să aibă însă succes.

Atunci a cunoscut-o pe William Thomas, o militantă împotriva proliferării nucleare care se instalase într-un cort de campanie pe aleea Pennsylvania în faţa Casei Albe şi a decis să i se alăture. De atunci şi timp de peste trei decenii, Conchita Martín Picciotto nu a părăsit locul, nici măcar după moartea lui Thomas în 2009, şi a devenit un personaj celebru printre rezidenţii şi numeroşii turişti care vizitau capitala.



Poveste horror din China comunistă. Vânzătoare de fructe, violată şi aproape ucisă pentru organe de "oamenii legii"

The epoch times Romania, 31 ianuarie 2016

De Juliet Song,

Ca orice ţară condusă cu o mână de fier de un regim comunist criminal, China se poate "mândri" cu abuzuri revoltătoare ale forţelor de ordine. Un astfel de caz sugestiv este cel al doamnei Deng Guangying, o vânzătoare de fructe din oraşul Chongqing. Vă avertizăm că povestea este dramatică.

Totul a început în 2006 când un grup de bărbaţi a dat buzna în casa din Chongqing unde Deng Guangying stătea cu chirie. Au bătut-o, i-au furat toate obiectele de valoare şi apoi au dus-o cu forţa într-un spital militar. Aici a fost la un pas de a deveni o victimă a recoltării forţate de organe.

Dacă iniţial a crezut că bărbaţii care i-au spart casa şi au răpit-o erau criminali de drept comun, femeia a aflat cu surprindere că aceştia erau chiar poliţişti.

"Oamenii legii" au încercat să o determine să semneze un document prin care să renunţe în mod voluntar la organele sale. "Directivele de sus: Cei cu organe sănătoase trebuie să doneze", i-au spus poliţiştii.

În urma "discuţiei", Deng Guangying - care a refuzat să semneze documentul - şi-a pierdut un deget, şapte dinţi şi nu mai auzea cu urechea dreaptă.

Cum femeia a refuzat să semneze, poliţiştii s-au deplasat imediat la casele rudelor ei din suburbiile oraşului pentru a obţine permisiunea lor în acest sens. Primul contactat a fost fratele mai mic al lui Deng, care a refuzat să semneze acordul. Fratele ei mai mare a ales în schimb să-şi trădeze conştiinţa după ce a primit mită contravaloarea în yuani a aproximativ 7.000 de dolari.

"În acea zi, am fost legată de acest grup de oameni şi trimisă la o sala de operaţie din Spitalul 324 al Armatei de Eliberare a Poporului. Nu mă puteam mişca deloc", a povestit Deng Guangying într-un interviu, acordat pe 24 ianuarie postului de televiziune New Tang Dynasty Television (NTD) din New York.

Când un doctor a intrat în sala de operaţie şi i-a vorbit despre "donarea voluntară de organe", femeia şi-a dat seama instantaneu că e la un pas de moarte.

"I-am răspuns imediat: "Acest lucru nu este voluntar, am fost târâtă până aici cu forţa. Nu îmi voi dona niciodată organele. Nu vreau să mor, vreau să merg acasă", i-a spus femeia doctorului.

Discursul femeii nu l-a impresionat prea tare pe doctor care s-a pregătit de operaţie. Când era la un pas de a începe, a intrat în cameră şeful local al poliţiei paramilitare. "Deng Guangying are o rudă care lucrează în sectorul guvernamental. Operaţia nu poate continua", a spus el. Atunci i-au dat drumul.

Fratele mai mic al femeii apucase să- i ceară ajutorul unei rude de-a lor care era un oficial de la Procuratura Chongqing. Acesta din urmă a tras sforile şi a reuşit să anuleze în ultimul moment operaţia, a povestit femeia, care nu ştie când a intrat în vizorul acestei bande criminale.

Deng Guangying arată şi vorbeşte ca o femeie obişnuită de la ţară în jurul vârstei de 40 de ani. Exact acest aspect crede ea că a dus-o pe masa de operaţie. "În Chongqing, există o bandă care recoltează organe. Ei caută în special grupuri vulnerabile. Eu nu aveam încă 40 de ani, lucram în afacerile cu fructe...".

Reamintim că, potrivit grupurilor de drepturile omului, autorităţile chineze sunt implicate de ceva vreme în recoltarea forţată de organe de la dizidenţi şi prizonieri de conştiinţă, cea mai mare parte dintre ei adepţi ai mişcării spirituale Falun Gong [o şcoală de qigong ce cuprinde un set de exerciţii meditative şi un cod moral având la bază principiile adevăr, compasiune şi toleranţă].

Industria macabră, a cărei existenţă nu a trecut neobservată de comunitatea chirurgilor de transplant, ar fi făcut milioane de victime de la începutul anilor 2000, conform unei anchete publicate anul trecut.

În căutarea dreptăţii la Beijing

Revoltată de ceea ce i s-a întâmplat, Deng Guangying a încercat să-şi găsească dreptatea în justiţie. În Chongqing, acest lucru s-a dovedit inutil. Câţiva ani mai târziu, în 2013, când a avut loc o serie de schimbări politice pe care femeia le-a interpretat ca fiind favorabile, ea a mers la Beijing pentru a-şi prezenta cazul.

Aici nu numai că i-a fost respins cazul, dar "oamenii legii" au şi dus-o pe un câmp de la periferia capitalei unde au violat-o. Ofiţerii implicaţi au făcut fotografii când îi dădeau în mod forţat 100 de yuani (aproximativ 15 dolari) pentru a susţine că este prostituată.

Când Deng s-a dovedit a fi gravidă, poliţia din Beijing a forţat-o să bea o soluţie care i-a indus avort spontan. În tot acest timp, toate încercările ei de petiţionare s-au soldat cu ameninţări, supraveghere constantă şi alte forme de abuzuri.

"Multe femei care petiţionează sunt violate şi ucise în Beijing. Anul trecut, corpuri de femei şi articole de îmbrăcăminte aparţinând poliţiştilor au fost găsite dincolo de dealurile Lucun", a declarat Deng.



LOCAL

Procurorii din Bârlad cer din nou arestarea preventivă a designerului acuzat de viol

Curentul, 29 Ianuarie 2016

De Dorina Lascăr,

Procurorii au cerut Judecătoriei Bârlad înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu arestul preventiv a designerului Spiridon Andrei Silvian dar judecătorii le-au respins propunerea: „În baza art. 242 alin. 3 Cod proc. pen. cu ref. la art. 221 alin. 11 Cod proc. pen. respinge propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu, luată prin Încheierea nr.2/DLC din data de 13.01.2016, a Tribunalului Vaslui faţă de inculpatul S.S.A., cu măsura preventivă a arestului preventiv. Cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia.Cu drept de contestaţie în 48 ore de la comunicare. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi 28 ianuarie 20016”. Decizia finală va aparține judecătorilor Tribunalului Vaslui.

În 13 ianuarie 2016 judecătorii Tribunalului Vaslui au decis arestarea la domiciliu a designerului Andrei Spiridon, cel acuzat că a violat-o pe olimpica virgină din Bârlad. Fata are 17 ani.

Medicii legişti au arătat că fata a fost deflorată și că a avut nevoie de 5 -6 zile de îngrijiri medicale pentru leziunile identificate în zona anală şi 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru leziunile din zona genitală. Medicii legişti au descoperit pe trupul fetei mai multe urme de violenţă, escoriaţii, echimoze, semne care confirmă că aceasta a încercat să se apere.

Surse judiciare au declarat că la adresa lui Spiridon au mai fost plângeri de viol și în trecut dar acestea au fost retrase după ce agresorul s-a înțeles financiar cu victimele. Decizia vine după ce Judecătoria Bârlad a decis ca Spiridon să fie cercetat în libertate, Tribunalul admițând contestația procurorilor.

La începutul lunii ianuarie trecută, Spiridon și victima au încheiat un acord de mediere contra sumei de 50.000 de lei dar fata s-a răzgândit și astfel, dosarul penal merge mai departe.

A început hărțuirea victimei

În paralel cu procesul penal, Spiridon a intentat tot la Judecătoria Bârlad un proces civil fetei violate pentru recunoașterea acordului de mediere penal pe care, inițial mama fetei l-a semnat pentru 50.000 de lei și o mașină. Mare caracter și mama fetei! Deosebită femeie! Procesul civil are termen pe 8 februarie dar penalul ţine în loc civilul, (în limba franceză ,,le criminel tient le civil en état”), regulă potrivit căreia judecarea unei acţiuni civile în faţa instanţei civile se suspendă, dacă există un proces penal pendinte cu privire la aceeaşi faptă, până la rezolvarea definitivă a acţiunii penale (art. 19, alin. 2, C.p.p.).

Așa că procesele civile pe care Spiridon le intentează fetei nu fac decât să o hărțuiască. El are bani de la tati pentru avocați, fata nu are! În civil nu mai există avocați din oficiu.



Criminalul din Bârlad care şi-a măcelărit soţia din „iubire” cu peste 30 de lovituri de cuţit. Detalii halucinante din expertiza medico-legală

Adevărul, 25 ianuarie 2016

De Sabina Ghiorghe,

Ştefan Chiribou (52 ani), bârlădeanul care şi-a ucis soţia cu un cuţit, lovind-o din spate, a acţionat cu sânge rece, cred anchetatorii. Bărbatul i-a aplicat femeii mai multe lovituri letale, cu un cuţit de bucătărie, în numai câteva secunde. Tragedia s-a petercut duminică dimineaţă (24 ianuarie), într-un local din Bârlad în care lucra victima.

Un bărbat de 52 de ani, împotriva căruia existau mai multe plângeri la Poliţia Bârlad ca urmare a ameninţărilor cu moartea şi actelor de violenţă, a avut, parcă, încurajarea autorităţilor pentru a-şi duce planul diabolic la bun sfârşit. Gândurile criminale au fost puse în aplicare pe 24 ianauarie, la trei luni după ce Liliana Chiribou (49 ani), soţia care i-a stat alături aproape trei decenii şi i-a dăruit doi copii, a cerut insistent sprijinul poliţiştilor. Femeia a avut parte de o moarte extrem de violentă, sfârşind într-o baie de sânge în incinta barului unde lucra de patru ani.

Anchetatorii au refăcut filmul crimei pas cu pas. Criminalul a prins momentul când nu mai era de faţă niciun martor şi, profitând că femeia s-a dus în încăperea alăturată pentru a debarasa o masă, a atacat-o cu un cuţit de bucătărie de la spate. A pus-o la pământ după prima lovitură. Victima a apucat să ţipe în timp ce agresorul a continuat să o spintece cu zeci de lovituri de cuţit. Practic, era ca şi moartă după primele lovituri. A continuat, totuşi, să o măcelărească. Totul s-a petrecut în numai câteva secunde. Pe camera de supravaghere din incinta barului se vede cum se năpusteşte asupra femeii cu cuţitul în camera alăturată (care nu avea camere de monitorizare). A ieşit din camera măcelului în mai puţin de un minut.

"Pe trupul femeii erau 33-34 lovituri de cuţit la nivelul toracelui, abdomenului, mâinilor şi feţei. Dintre acestea, opt sau nouă erau lovituri letale în inimă sau plămâni. Loviturile au fost foarte puternice, cu un cuţit foarte bun, una dintre ele secţionând două dintre vertebrele coloanei, oase foarte dure", a precizat, pentru "Adevărul", medicul legist Sergiu Săvinescu.

Practic, efortul cadrelor medicale de pe Ambulanţă de a resuscita victima a fost în zadar. Aceştia chiar au spus, imediat după declararea decesului, că sângele ţâşnea din toate părţile şi era imposibil să stopezi hemoragia internă şi externă.

Liliana Chiribou a decis să-şi părăsească soţul violent în toamna anului trecut. A depus mai multe plângeri la Poliţia Bârlad şi a cerut protecţia autorităţilor. A părăsit apartamentul comun şi a locuit în ultimele trei luni la un frate, în garsoniera fiului sau pe la prieteni. Bărbatul şi-a ieşit cu totul din minţi când a aflat că acţiunea de divorţ este pe rol şi a ameninţat-o cu moartea, chiar a fugărit-o printre blocuri cu cuţitul în mână. Asta chiar în zilele dinaintea măcelului.

Criminalul a fugit iniţial de la locul faptei, dar a fost prins la scurt timp de poliţişti. A recunoscut senin fapta, spunând că ţinea foarte mult la soţia lui. Procurorul criminalist intenţionează să dispună şi o expertiză psihiatrică.



Tragedia înfiorătoare a unei femei din Hunedoara: a murit în chinuri după ce a fost snopită în bătaie de propriul fiu

Adevărul, 26 ianuarie 2016

De Daniel Guţă,

Ioan Crăciunean a fost reţinut de procurori după ce şi-a ucis în bătaie mama. Femeia a decedat în spital, după două săptămâni de chinuri, ca urmare a traumatismelor suferite.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au dispus, marţi, schimbarea încadrării juridice, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea lui Ioan Crăciunean Ioan pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte în condiţiile violenţei în familie. Bărbatul şi-a băut mama, iar aceasta a murit.

„Din cercetările efectuate până în prezent au rezultat probe privind suspiciunea rezonabilă că, la data de 9 ianuarie 2016, în timp ce se afla la domiciliul din Hunedoara sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele mamei sale, cauzându-i multiple leziuni care au avut ca urmare decesul acesteia la data de 25 ianuarie 2016.

Potrivit concluziilor preliminare moartea a fost violentă şi există legătură de cauzalitate între leziunile traumatice care s-au putut produce la data de 9 ianuarie 2016 prin lovire cu şi de corpuri dure şi prin comprimare între planuri dure. Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii”, a informat procurorul şef de secţie Judiciară Mirela Negruţiu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Bărbatul va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.



SPORT

Românca plecată în Danemarca să ajungă între marii manageri de fotbal ai lumii: „Sunt conştientă că mulţi vor încerca să mă calce în picioare“

Adevărul, 30 ianuarie 2016

De Alexandra Ardelean,

Alexandra Moise, o tânără sătmăreancă studentă la o facultate de prestigiu din Danemarca, vrea să demonteze mitul conform căruia femeile nu se pricep la fotbal. Ea va înfiinţa şi gestiona cinci echipe de fotbal care se vor întrece într-un campionat.

Alexandra Moise (20 de ani), din Tăşnad (judeţul Satu Mare), este studentă în Danemarca, la „Copenhagen Business Academy“ (n.r. – „Academia de Afaceri din Copenhaga“), unde a ajuns cu ajutorul unei burse. Încă de mică, a fost fascinată de fotbal, după ce tatăl ei i-a explicat regulile şi au urmărit împreună meciurile de la Campionatele Mondiale. În timp, a devenit un adevărat suporter al echipei Dinamo şi mărturiseşte că nu a văzut niciodată acest sport ca fiind unul dedicat exclusiv bărbaţilor. Ce legătură poate exista între o facultate de economie şi o pasiune pentru fotbal? Alexandra crede că le poate împăca pe amândouă: vrea să fie manager în fotbal.

„În familia mea, fotbalul este o religie şi tatăl meu mi-a cultivat de mică dragostea pentru acest sport. Cât timp am studiat în ţară eram convinsă că voi urma Facultatea de Drept, apoi m-am întors la prima mea iubire, fotbalul, şi am decis să fac o carieră din asta“, povesteşte sătmăreanca.

Fotbalistul ei preferat e Lionel Messi, despre care spune că e un talent înnăscut, muncitor şi perseverent, iar meciurile pe care nu le ratează niciodată sunt ale echipelor Manchester United şi FC Barcelona.

„La început, fotbalul mi s-a părut simplu şi interesant ca regulament, eram curioasă să văd cine câştigă, cum se situează echipa preferată în clasament, şi mai ales îmi plăcea suspansul din timpul meciurilor. Mai târziu, când mi-am dat seama că e un teritoriu pe care prea puţine femei îndrăznesc să păşească, mai ales pe partea de management, a devenit o provocare, una frumoasă, în care mă regăsesc pe zi ce trece tot mai mult, motiv pentru care îmi doresc să fac o carieră în acest domeniu“, explică Alexandra Moise.

Prejudecăţi şi etichete

„Sunt conştientă că mulţi vor încerca să mă calce în picioare, sunt conştientă că trebuie să fii călit pentru a face faţă răutăţilor, mă aştept să existe discriminări sau discuţii legate de acest subiect, dar sunt mai mult decât pregătită să le întâmpin şi sunt determinată să dobor orice mit legat de existenţa femeilor în managementul sportiv. Nu mă deranjează, intimidează sau doboară ideea că voi trăi şi munci în permanenţă într-o lume dominată de sexul masculin. Cred că sunt destul de inteligentă să fac faţă provocărilor cu zâmbetul pe buze şi fără a pune la suflet vorbele răutăcioase“, mărturiseşte sătmăreanca.

Studiază industria şi etica sportivă

Pentru a fi pe deplin pregătită pentru lumea fotbalului, Alexandra a decis să înveţe de la cei mai buni profesionişti în domeniu din Danemarca. „Momentan studiez Marketing şi Management, program în urma căruia mă voi putea înscrie la profilul Sports Management, unde se studiază intens marketingul şi managementul sportiv, industria şi etica sportivă, noţiuni de drept utilizate în mediul sportiv şi teorii, practici şi metode folosite în lumea sporturilor pentru a promova şi gestiona o echipă de fotbal. E foarte interesant, mai ales că am posibilitatea de a pune în practică tot ce învăţ“, adaugă Alexandra Moise. Dincolo de posibilităţile pe care le oferă campusul universitar şi materialele didactice puse la dispoziţia elevilor, Alexandra este instruită în ale sportului de unii dintre cei mai apreciaţi oameni din domeniu.Alexandra alături de colegele de la Academia de Afaceri din Copenhaga. sursa. arhiva personală

„Studiile superioare aici sunt structurate diferit faţă de modelul din România. Echivalentul licenţei fiind programul «AP», urmat de «Bachelor» care este format din patru semestre, ultimul fiind un semestru de internship. Momentan sunt la finalul celui de-al doilea semestru din «AP». Practic, licenţa durează trei ani şi jumătate în cazul meu. Programul este flexibil, ai posibilitatea să şi lucrezi. Cât despre profesori, tot ce pot să spun e că învăţ din experienţa unor legende ale domeniului. De exemplu, profesorul care predă Marketing Internaţional, din acest semestru, lucrează de 20 de ani pentru Carlsberg, a făcut strategii de marketing pentru FIFA, Manchester United, Liverpool, şi acestea sunt doar câteva nume mari din cele multe. Sunt fascinată efectiv în secunda în care începe să discute. În ansamblu, am fost foarte plăcut surprinsă de sistemul educaţional de aici“, spune tânăra.

„Referitor la România, am anumite reticenţe“

Deşi nu are decât 20 de ani, sătmăreanca are deja un plan bine stabilit referitor la viitorul ei, însă lasă loc şi de schimbări. Afimă cu certitudine că viaţa ei s-a schimbat şi că tinerii au prea puţine posibilităţi de afirmare şi de a-şi clădi un viitor în România, motiv pentru care nu regretă că a ales să îşi pună bazele unei cariere profesionale departe de casă.

„Cu toate că e mult prea devreme să mă pronunţ, mi-ar plăcea mult să mă stabilesc aici. M-am obişnuit foarte tare cu stilul de viaţă danez şi mi se potriveşte foarte bine. Plus că am posibilitatea să urmez o carieră din iubire şi pasiune pură, ceea ce mă face să iubesc şi mai mult Danemarca. Referitor la România, am anumite reticenţe legate de o întoarcere definitivă acasă. Sunt anumite diferenţe în mentalitatea şi atitudinea oamenilor, în sistemul educaţional universitar. În plus, birocraţia şi tot ce trebuie să facă un tânăr pentru a ajunge să facă ceea ce îi place, mă fac să îndrăgesc mai mult nordul Europei. Dacă aş putea aduce în România stilul de viaţă pe care îl am aici şi să fac ce îmi place, m-aş întoarce acasă. La urma urmei, acasă e acasă“, mai spune Alexandra.

Un proiect ambiţios

Alexandra Moise va înfiinţa şi gestiona în curând cinci echipe de fotbal. Este vorba despre cinci echipe de băieţi care vor debuta în primăvara acestui an, în cadrul unui campionat organizat între campusurile din cadrul „Copenhagen Business Academy“. Echipele vor funcţiona strict după regulamentele şi codurile de conduită FIFA.

„Scopul acestui proiect este de a crea o punte de legătură între studenţii veniţi la studii din toate colţurile lumii. Pe mine acest proiect mă va ajuta să gestionez diferite situaţii, să fac faţă provocărilor şi mărturisesc că este o experienţă care îmi dă o imagine mai clară în legătură cu ce mă aşteaptă în următorii ani“, spune ea.

Tânăra adaugă că nu va fi însă uşor, pentru că sunt multe lucruri de pus la punct, mai ales că ea îşi doreşte victoria în acest campionat. „Practic, se începe cu stabilirea numărului de echipe, numărului de jucători, regulile de conduită şi etică pe teren (care vor fi în concordanţă cu regulamentele FIFA), preselecţiile pentru fiecare echipă, numirea arbitrilor şi găsirea sponsorilor pentru echipamentele necesare. La acestea se adaugă şi coordonarea jucătorilor pe teren, alegerea strategiilor pe durata campionatului şi gestionarea fiecărei echipe în sine cu nevoile pe care le întâmpină pe parcurs“, încheie tânăra.



Monitorizare realizată de Tudorina Mihai şi Cristina Rădoi

Asociaţia Front

E-mail: front.feminist@

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009 – 2014.

................
................

In order to avoid copyright disputes, this page is only a partial summary.

Google Online Preview   Download