Nr - Stiri ONG
Model participativ de elaborare
a unei politici publice privind ONG
in Romania
de Mihai Lisetchi
Cuprins:
Rezumat...............................................................................................................................4
1. Definirea initiativei .........................................................................................................5
2. Introducere ...……………………..………................……………………………………….. 6
2.1. Despre organizatii neguvernamentale .......……………………………………….. 6
2.1.1. Conceptul de organizatie neguvernamentala .......................................6
2.1.2. Terminologie .........................................................................................7
2.1.3. Organizatiile neguvernamentale in societate ........................................9
3. Relatiile dintre organizatii neguvernamentale si autoritati publice nationale ....... 11
3.1. Strategia guvernului privind sectorul neguvernamental. Scurt istoric ...............11
3.2. Oportunitatea parteneriatului ………………………………………………………19
3.3. Rolul declaratiilor publice in relatia autoritate publica - organizatii
neguvernamentale ……………………………………………………………………….24
3.4. Documente de politica publica privind cooperarea guvern - organizaţii
neguvernamentale………………………………………………………………………. 26
4. Oportunitatea elaborarii unei politici publice nationale cu privire la organizatii neguvernamentale in Romania ....................................................................................35
4.1. Ipoteze de lucru ..............................................................................................35
4.2. Particularitati ale unor modele (experiente) existente......................................36
4.3. Beneficii asteptate ...........................................................................................37
4.4. Concepte si terminologie propuse ...................................................................37
4.4.1. Politica Guvernului Romaniei privind ONG .........................................37
4.4.2. Agenda relatiei dintre stat si ONG ………………………………………38
4.4..3. Instrumente ale unei politici publice ……………………………………38
5. Documente de realizat in cadrul initiativei ..…………………………………………….38
5.1. Documentul de pozitie ……………………………………………………………...38
5.2. Codurile de conduita …………………………………………………………….….39
5.3. “Politica Guvernului Romaniei privind relatiile cu ONG” ………………………...39
5.4. Raportul de evaluare a politicii publice privind ONG in Romania.............. .......40
6. Structuri ce operationalizeaza initiativa ....................................................................40
6.1. Grupul de initiativa pentru optimizarea relatiei dintre guvern si ONG ..............40
6.2. Grupul de lucru ONG pentru relatia guvern-ONG ............................................41
6.3. Comitetul mixt: guvern – ONG................................................... ......................42
7. Etapele implementarii initiativei..................................................................................42
7.1. Definirea agendei pentru relatia guvern-ONG...................................................42
7.2. Elaborarea setului de documente ce prezinta politica publica privind ONG......43
7.3. Adoptarea documentului de pozitie privind ONG de catre parlament...............43
7.4. Evaluarea anuala a politicii publice privind relatia guvern-ONG.......................44
7.5. Dezvoltarea instrumentelor prevazute de politica publica privind relatia guvern-ONG.........................................................................................................................45
7.6. Implementarea politicii privind relatia guvern-ONG de catre institutiile
publice competente..................................................................................................45
8. Bibliografie....................................................................................................................46
ANEXE
ANEXA 1: O analiză comparativă a politicilor şi practicilor europene în cooperarea dintre guvern şi organizaţii neguvernamentale.........................................................49
ANEXA 2: Compact on Relations between Government and the Voluntary and Community Sector in England..................................................................................91
ANEXA 3: An Accord Between the Government of Canada and the Voluntary Sector.......................................................................................................................97
ANEXA 4: Estonian civil society development concept..........................................108
ANEXA 5: ACTIVITY PLAN for the implementing Estonian Civil Society Development Concept for 2004-2006…………………………………………………114
Rezumat
Lucrarea[1] descrie un model participativ de elaborare a unei politici publice cu privire la ONG in Romania.
Capitolul 1. Definirea initiativei prezinta scopul si obiectivele acestei initiative.
Capitolul 2. Introducere isi propune familiarizarea cu principalul grup-tinta vizat de lucrare: organizatiile neguvernamentale (concept, terminologie si rol in societate)
Capitolul 3. Relatiile dintre organizatii neguvernamentale si autoritati publice nationale prezinta un scurt istoric al strategiei guvernelor romanesti privind sectorul neguvernamental, pledand pentru crearea de oportunitati de parteneriat si utilizarea de documente de politica publica privind cooperarea guvern - organizaţii neguvernamentale
Capitolul 4. Oportunitatea elaborarii unei politici publice nationale cu privire la organizatii neguvernamentale in Romania descrie ipotezele de lucru, particularitati ale unor modele deja existente, beneficiile asteptate si conceptele si terminologia propuse.
Capitolul 5. Documente de realizat in cadrul initiativei face o trecere in revista a principalelor documente ce ar urma sa stea la baza unei politici nationale privind ONG in Romania.
Capitolul 6. Structuri ce operationalizeaza initiativa descrie operatorii ce ar urma sa fie creati pentru a putea gestiona aceasta initiativa.
Capitolul 7. Etapele implementarii initiativei puncteaza principalele momente ale procesului.
Anexele ofera informatii extensive cu privire la cele mai relevante modele pentru situatia din Romania: cazurile Angliei, Canadei si Estoniei.
1. Definirea initiativei
• Posibil model de elaborare a unei politici publice:
Lucrarea descrie procesul de dezvoltare a unei initiative comune, implicand guvernul si organizatii neguvernamentale, in vederea definirii si implementarii unei politici publice cu privire la ONG in Romania!
• Scopul acestei initiative:
Adoptarea, pe baza unei largi consultari a sectorului asociativ, a unui set de documente care sa afirme politica statului cu privire la ONG si, in etapa urmatoare, punerea ei in aplicare.
Nota: domenii specifice (cultura, mediu, servicii sociale, etc) ar urma sa fie abordate, ulterior, de catre organizatiile active in respectivul domeniu!
• Obiectivele initiativei
a) adoptarea unei politicii a statului cu privire la ONG,
b) implementarea acestei politici,
c) evaluarea si ajustarea ei anuala.
2. Introducere
2.1. Despre organizatii neguvernamentale
2.1.1. Conceptul de organizatie neguvernamentala
Organizatiile neguvernamentale sunt structuri institutionalizate de natura privata ce pot activa fie ca grupuri informale, fie ca persoane juridice, si care sunt independente in raport cu orice autoritate publica. Ele nu urmăresc nici accesul la puterea politică şi nici obţinerea de profit.
Organizatiile neguvernamentale trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii*:
❖ Sa functioneze ca entitate structurata – pot face dovada unei anumite structuri organizationale institutionalizate (exista mecanisme interne de decizie, elaboreaza si respecta propriile reguli de functionare, proceduri, in activitatea pe care o desfasoara, etc.). Reuniuni ad-hoc, temporare si informale ale unui grup de persoane, nu sunt considerate ca fiind organizatii.
Cel mai adesea, aceste institutii functioneaza ca persoane juridice, dar functionarea lor este posibila si fara sa aibe personalitate juridica;
❖ Sa fie de natura privata – sunt institutional separate de autoritatile publice (fapt care nu exclude finantarea din bugetul public), fiind constituite pe baza exercitarii drepturilor la libera initiativa si libera asociere;
❖ Sa respecte criteriul nondistributiei profitului – pot genera venituri, respectiv obtine “profit” din activitatile lor, dar acestea nu pot fi distribuite membrilor sau organelor de conducere, ci sunt folosite doar pentru atingerea obiectivelor declarate;
❖ Sa se auto-guverneze – au capacitatea de a-si asuma decizii privind functionarea interna sau relatiile cu alte institutii in mod independent, iar structurile de conducere nu sunt dominate de reprezentantii autoritatilor publice;
❖ Sa fie conduse in regim de voluntariat – organizatiile se bazeaza, in general, pe activitati voluntare in procesul de conducere sau in actiunile pe care le desfasoara (fapt care nu exclude posibilitatea angajarii de personal);
❖ Sa fie de interes public – servesc unor scopuri de interes public sau contribuie la binele public.
Din punct de vedere juridic, in Romania, organizatiile neguvernementale pot exista sub trei forme: asociatie, fundatie, federatie. In ceea ce priveste denumirile comerciale, in practica se intalnesc o larga varietate de denumiri: club, comitet, societate, confederatie, etc.
2.1.2. Terminologie
In Romania, sintagma generic utilizata de "organizatii neguvernamentale" (sau ONG) vine sa pozitioneze organizatiile ce fac subiectul discutiei din textul de mai jos in raport cu institutiile publice. In acest sens, trebuie mentionat faptul ca, cel mai adesea, organizatiile functioneaza ca persoane juridice distincte, dar, in raport cu cadrul juridic si practica din Romania, ca si din majoritatea tarilor lumii, functionarea lor este posibila si fara ca ele sa aibe personalitate juridica, caz in care responsabilitatea juridica a actiunilor realizate se rasfrange in mod personal asupra membrilor.
Atribuirea unei conotatii politice de tipul "antiguvernamental", la inceputul anilor ’90, sintagmei "organizatii neguvernamentale" era rezultatul lipsei de informatii cu privire la modul de structurare al societatii civile. Cu rare exceptii, organizatiile neguvernamentale actioneaza intr-un mod nepartizan din punct de vedere politic. Chiar daca acest comportament organizational nu este impus de lege, el este recomandat de principiile de buna practica.
Acest fapt nu semnifica insa, ca la un moment dat, una sau mai multe organizatii, nu pot sa adopte o anumita pozitie intr-o anumita conjunctura sau legat de o anumita problema specifica. Un atare comportament se manifesta vizibil in special legat de procesul de elaborare si implementare de politici publice. Atata vreme cat pozitia adoptata are un caracter temporar, orientarea “politica” a organizatiei (daca ea exista) putand sa alterneze in functie de dinamica schimbarilor in comunitate si, deci, nu constituie o caracteristica pe termen lung, se poate considera ca, in general, demersul este nepartizan din punct de vedere politic.
De fapt, atributul de "neguvernamental", desi exprima o trasatura importanta a sectorului asociativ, nu este suficient pentru separarea organizatiilor la care se face referire din multimea institutiilor carora le corespunde aceasta caracteristica.
In ultima instanta si societatile comerciale si sindicatele, desi nu sunt subordonate ierarhic guvernului, nu sunt considerate organizatii neguvernamentale. Ele, insa fac parte, impreuna cu organizatiile neguvernamentale, dintr-o categorie mai larga de institutii, reunite sub denumirea de organizatii ale societatii civile.
Din aceasta perspectiva, ceea ce distinge organizatiile neguvernamentale de societatile comerciale este faptul ca cele dintai nu au ca si scop principal obtinerea de profit.
O discutie aparte merita in acest context termenul de nonprofit, atribut des folosit, mai ales in SUA, in sintagma "organizatii nonprofit", o alta expresie generica pentru definirea organizatiilor neguvernamentale. De mentionat ca atributul "nonprofit", in acest caz nu
trebuie inteles la modul absolut ca fiind absenta profitului.
Spre deosebire de cazul societatilor comerciale, organizatiile neguvernamentale obtin, de obicei, cea mai mare parte a veniturilor prin sponsorizari, donatii sau finantari nerambursabile (granturi) si mai rar prin activitati economice cu caracter profitabil.
In oricare dintre situatii, "nonprofit" nu inseamna faptul ca, la sfarsitul anului fiscal, organizatia nu are voie sa mai aibe bani in cont, ci faptul ca suma respectiva nu va fi folosita pentru uzul personal al uneia sau mai multor persoane fizice asociate organizatiei (cum se intampla in cazul profitului comercial transformat in dividente pentru patroni sau asociati), ci este destinata desfasurarii de activitati sau programe pentru atingerea scopului generic al organziatiei. Aceasta afirmatie se bazeaza pe faptul ca insusi termenul de profit, definit ca diferenta pozitiva dintre venituri si cheltuieli la sfarsitul anului fiscal, nu este potrivit pentru a descrie acea suma de bani ce ar putea constitui un surplus pentru organizatie la incheierea anului financiar. Relevant, in acest sens, este cazul unei organzatii care, fara sa desfasoare nici un fel de activitati economice, are la sfarsit de an in contul sau de profit si pierderi o suma pozitiva pentru ca finantarile primite acopera o perioada mai mare de timp decat anul fiscal la care bilantul contabil face referire.
Alte expresii similare celei de "nonprofit" si care pot fi intalnite ca atribute ale organizatiilor neguvernamentale sunt "nepatrimonial" sau " fara scop lucrativ". Ca si in cazul atributului "nonprofit", nici acestea nu trebuie intelese la modul absolut.
"Nepatrimonial" nu inseamna ca organizatia nu poate avea un patrimoniu propriu, tot asa cum "fara scop lucrativ" nu inseamna ca organizatia nu ar putea derula si activitati cu caracter lucrativ, cu alte cuvinte orientate catre obtinere de profit, atata timp cat veniturile obtinute sunt destinate atingerii scopului generic al organizatiei.
Sindicatele si bisericile, desi la randul lor au un caracter nonprofit, nu fac obiectul analizei noastre.
In raport cu apartenenta la o cultura sau alta, organizatiile neguvernamentale sunt denumite prin diferite sintagme. In Marea Britanie, de exemplu, ele se numesc organizatii voluntare (voluntary organisations). Acest lucru se datoreaza faptului ca, organizatiile neguvernamentale se bazeaza, in general, pe activitati voluntare in procesul de conducere (activitatea consiliului de administratie nu este remunerata) sau in actiunile pe care le desfasoara (dar utilizarea de voluntari nu exclude posibilitatea angajarii de personal). Aceste elemente se regasesc in functionarea organizatiilor, indiferent de tara in care activeaza.
In concluzie, organizatiile neguvernamentale sunt structuri institutionalizate de natura privata ce pot activa fie ca grupuri informale, fie ca persoane juridice, si care sunt independente in raport cu orice autoritate publica. Ele nu urmăresc nici accesul la puterea politică şi nici obţinerea de profit.
Clasificarea folosita in România pentru organizatii neguvernamentale este cea elaborata de Johns Hopkins University din SUA, acceptata si folosita la ora actuala de cercetatori si practicieni din intreaga lume: ICNPO – International Classification of Nonprofit Organizations.
De mentionat faptul ca in practica se folosesc si clasificari empirice definite dupa dimensiunea organizatiei, structura organizationala, domeniu de actiune, pozitionare geografica, surse de finantare, felul membrilor, structura resurselor umane, grupul-tinta, etc.
2.1.3. Organizatiile neguvernamentale in societate
Modificările permanente ce apar în mediu, generând în consecinţă noi nevoi sociale sau agravarea celor existente deja, impun o continuă evaluare şi reorientare a activităţilor principalilor actori ai comunităţii către priorităţile momentului.
Organizaţiile neguvernamentale sunt caracterizate printr-o mare mobilitate în ceea ce priveşte modul şi direcţiile lor de acţiune. Această mobilitate reprezintă condiţia lor de supravieţuire, atâta vreme cât funcţionarea lor este dependentă de o corectă identificare a nevoilor în comunitate şi de atragerea resurselor necesare pentru abordarea acestor nevoi. Organizaţiile neguvernamentale reprezintă un "barometru" al comunităţii.
Dinamicitatea lor este relevante în ceea ce priveşte capacitatea comunităţii de a reacţiona rapid la propriile sale nevoi, catalizând resurse de care administraţia publică nu dispune. În acelaşi timp, analiza direcţiilor de acţiune ale organizaţiilor ar putea da administraţiei publice semnale relevante privitoare la problemele pe care în viitorul apropiat va trebui să le abordeze. ONG-urile pot juca un rol fundamental în identificarea unor probleme ce ar putea fi trecute cu vederea de către autorităţile publice, iar prin utilizarea resurselor umane proprii, a datelor locale şi a capacităţii lor organizatorice, ele pot monitoriza activitatea agenţiilor publice şi le pot sprijini în realizarea obiectivelor lor.
Adeseori, ONG-urile pot acoperi anumite nevoi ale comunităţii, mai bine şi mai ieftin decât o poate face sectorul public (exemple frecvente sunt oferite în domeniile asistenţei grupurilor vulnerabile sau al managementului unor instituţii de asistenţă medicală).
Căile prin care sectorul neguvernamental poate influenţa dezvoltarea comunităţii[2]:
încurajând instituţiile publice să adopte soluţii elaborate şi folosite cu succes în cadrul sectorului.
educând şi sensibilizând publicul în privinţa drepturilor prevăzute de cadrul legislativ
participând la adaptarea programelor guvernamentale la nevoile publice, exprimând punctul de vedere al opiniei publice şi punând în valoare experienţele locale
colaborând cu instituţiile publice
influenţând politicile de dezvoltare locală a instituţiilor naţionale şi internaţionale
ajutând administraţia publică şi finanţatorii să elaboreze o strategie de dezvoltare mai eficientă, prin întărirea instituţiilor, creşterea calificăriii profesionale a personalului, instruirea acestuia şi întărirea capacităţii sale manageriale.
Într-o societate democratică, organizaţiile neguvernamentale au ca roluri generice:
- de a răspunde unora dintre nevoile comunităţii care nu sunt acoperite în totalitate de alte tipuri de instituţii (administraţie publică, mediu de afaceri)
- de a oferi posibilitatea unei participări cât mai largi a cetăţenilor la decizia publică.
Organizatiile neguvernamentale sunt active in orice domeniu in care se manifesta nevoia societatii: educatie, stiinta, cercetare, cultura, protectie sociala, minoritati, drepturile omolui, protectia mediului, protectia copilului, etc.
În acest sens, organizaţiile neguvernamentale îsi pot asuma diverse funcţii, cum ar fi:
• Intermedierea relaţiei dintre cetăţeni şi autorităţi
• Facilitarea integrării sociale şi politice a cetăţenilor (organizatiile reprezinta un cadru de participare civica);
• Furnizarea de bunuri şi servicii publice;
• Reprezentarea intereselor de grup în societate.
3. Relatiile dintre organizatii neguvernamentale si autoritati publice nationale
In unele tari, relatiile dintre organizatii neguvernamentale si autoritati publice au o istorie lunga si bine fundamentata. In Statele Unite, de exemplu, acest tip de relatii dateaza inca din secolul 18, cand primele institutii nonprofit, cum ar fi universitati, spitale, isi datoreaza existenta suportului public.
Pentru alte tari, inclusiv pentru Romania, relatii fara un evident caracter politic intre organizatii neguvernamentale si autoritati publice reprezinta un nou tip de relatii publice ce se leaga de inceputul anilor ’90. Ele au devenit posibile numai odata cu inceputul schimbarilor democratice in fostele tari socialiste, tari ale caror guverne au tinut toate initiativele private sub stricta supraveghere si control administrativ[3].
3.1. Strategia guvernului privind sectorul neguvernamental. Scurt istoric
În strategiile guvernamentale elaborate după 1990, parteneriatul administraţie - organizaţii neguvernamentale a figurat în mod constant ca obiectiv al tuturor guvernelor. Au fost anunţate periodic măsuri de ordin legislativ şi instituţional menite a facilita cooperarea şi consultarea administraţie - ONG la nivel sectorial, naţional şi local[4].
Perioada actuală este (in continuare) una de tranziţie şi de creaţie instituţională.
Constituita in 1994, Direcţia pentru Dezvoltare Socială şi Reforma Administraţiei (DDSRA) - avand iniţial numele de Direcţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile şi Reforma Administraţiei - din cadrul Consiliului pentru Coordonare, Strategie şi Reformã Economicã, este primul compartiment al administraţiei centrale cu atribuţiuni în domeniu.
Incepand cu 1995, Direcţia asigura şi secretariatul pentru Grupul de Lucru Interministerial (GLIM) pentru dezvoltarea societăţii civile, creat prin ordinul ministrului de stat în octombrie 1994.
În general, activitatea Direcţiei privind facilitarea parteneriatului dintre organizaţii neguvernamentale şi GLIM, a fost drastic limitată datorită lipsei de hotărâre şi clarviziune, precum şi datorită permanentei restructurări a oficiilor, schimbării competenţelor acestora, modificării structurii personalului şi, nu în ultimul rând, datorită lipsei de resurse umane şi materiale. Ultima întâlnire a GLIM a avut loc în august 1996.
În unele ministere existau, la acel moment, compartimente pentru relaţiile cu ONG-urile, deseori afiliate la alte departamente ministeriale de coordonare a ajutoarelor, birouri juridice sau relaţii cu publicul.
Sprijinirea realizării Programului PHARE de dezvoltare a societăţii civile şi a secţiunii “Etica funcţionarilor publici” din Programul PHARE de reformă a administraţiei publice este o primă deschidere către un dialog structurat. Sunt organizate mai multe întâlniri şi se încearcă elaborarea unui raport de evaluare a stadiului colaborării. Mai precis, in cadrul efortului de reformare a administraţiei şi ca obiectiv al uneia din componentele Programului Phare pentru Reforma Administraţiei Publice, Guvernul României şi-a asumat sarcina de a elabora primul Raport Anual Guvernamental asupra sectorului ONG.
Raportul nu intenţiona să reprezinte o analiză exhaustivă a sectorului ONG, ci să furnizeze informaţii de bază folositoare factorilor de decizie din administraţia centrală şi locală, să descrie activităţile guvernamentale actuale şi viitoare care influenţează organizaţiile neguvernamentale şi să sugereze linii directoare ale unei politici în domeniu, precum şi soluţii instituţionale care pot asigura dezvoltarea societăţii civile.
Termenul iniţial de predare a raportului a fost succesiv amânat (decembrie 1996, decembrie 1997, iunie 1998); el nu a mai apărut niciodata, chiar daca era considerat un bun instrument de lucru pentru funcţionarii având atribuţii legate de cooperarea cu ONG la nivel central şi local.
In 1997, are loc prima întâlnire a Primului Ministru cu reprezentanţii sectorului neguvernamental. Au loc consultări între consilierul Primului Ministru responsabil de relaţia cu ONG-urile, DDSRA şi ONG-urile cu vocaţie trans-sectorială în vederea definitivării cadrului instituţional de colaborare cu ONG-urile.
Din noiembrie 1997, la nivelul Guvernului, de problema parteneriatului administraţie - ONG a răspuns Oficiul pentru Relaţia Guvern - ONG. Acesta a fost constituit[5], iniţial, în aparatul de lucru al Primului Ministru. Constituirea sa semnifica recunoaşterea, la nivelul executivului, a importanţei sectorului asociativ şi voinţa de a colabora cu ONG-urile pentru soluţionarea problemelor de interes general ale societăţii. El a fost conceput ca:
structură de concertare a politicii administraţiei vizând abordarea, în parteneriat cu organizaţiile neguvernamentale, a misiunilor sale specifice, precum şi articularea şi promovarea iniţiativelor ONG-urilor.
structură de contact pentru problemele comune ale sectorului asociativ, precum şi o structură de mediere cu alţi actori din sectorul public şi privat.
Misiunea Oficiului era de a dezvolta parteneriatul administraţie publică - ONG-uri în vederea identificării şi susţinerii iniţiativelor publice şi private menite să contribuie la soluţionarea problemelor comunităţii.
La momentul respectiv, în ţările europene aflate în tranziţie, acest tip de structură se mai regăsea doar în Polonia[6].
Obiectivele Oficiului vizau:
A. Privitor la creşterea capacităţii administraţiei publice de a colabora cu sectorul asociativ:
Optimizarea cadrului normativ referitor la activitatea ONG-urilor şi la atribuţiile care revin diferitelor eşaloane ale administraţiei care colaborează cu ONG-urile
Optimizarea organizării şi funcţionării compartimentelor administraţiei care au atribuţii în realizarea parteneriatului cu ONG-urile
Promovarea unor proceduri şi standarde de lucru ale administraţiei cu ONG-urile la nivel central şi local
Promovarea unor programe de perfecţionare a funcţionarilor publici care au atribuţii în realizarea parteneriatului administraţie - ONG-uri, de schimburi de experienţă
Realizarea de activităţi de asistenţă şi consultanţă pentru compartimentele administraţiei centrale şi locale cu atribuţii în realizarea parteneriatului administraţie - ONG-uri
Atragerea de resurse interne şi externe pentru promovarea acestor elemente ale strategiei (PHARE, Banca Mondială, USAID)
B. Privitor la promovarea politicii de parteneriat administraţie publică – ONG-uri:
Promovarea constituirii de structuri consultative administraţie – ONG-uri la nivel sectorial şi teritorial pentru definirea politicilor publice
Promovarea parteneriatului administraţie ONG-uri la nivel sectorial şi teritorial vizând punerea în aplicare a programelor de dezvoltare/reformă specifice
Promovarea unei politici de consultare a ONG-urilor în toate măsurile administraţiei care le pot interesa
C. Privitor la susţinerea sectorului asociativ ca actor al dezvoltării acţiunii comunitare:
Elaborarea unui Raport anual privitor la relaţia administraţie –ONG-uri
Constituirea unui fond documentar şi promovarea cercetării referitoare la sectorul asociativ, permiţând funcţionarea ca un centru de expertiză şi informare în domeniu.
De la început, în funcţionarea sa Oficiul s-a bazat pe consultarea unor experţi din rândul ONG-urilor, fiind organizate câteva întâlniri mixte cu reprezentanţi ai administraţiei şi ai ONG-urilor.
In 1998, Oficiul pentru Relaţia Guvern-ONG-uri procedează la o diagnoză a stadiului parteneriatului administraţie – ONG şi solicită prefecturilor şi consiliilor judeţene desemnarea unor persoane responsabile de colaborarea cu ONG-urile.
Oficiul a funcţionat în cadrul Secretariatului General al Guvernului.
La întâlnirea organizatiilor neguvernamentale cu Primul Ministru, din martie 1998, a fost formulat ca obiectiv imediat următor constituirea Consiliului Consultativ al Primului Ministru pentru Relaţia cu Organizaţiile Neguvernamentale.
Consiliului Consultativ era constituit[7] din experţi provenind din sectorul neguvernamental, a căror participare era voluntară, si avea ca atribuţii:
Avizarea proiectelor de lege şi a altor reglementări interesând sectorul neguvernamental, la cererea Primului Ministru
Realizarea de rapoarte asupra dezvoltării sectorului asociativ din România şi formularea de propuneri de sprijinire a participării sectorului neguvernamental la elaborarea şi punerea în aplicare a politicilor publice
Formularea de propuneri şi elaborarea de programe de promovare a parteneriatului dintre administraţia publică şi sectorul neguvernamental.
Programul de Guvernare 1998 – 2000
Programul de Guvernare (aprilie 1998) includea între obiectivele sale sprijinirea dezvoltării societăţii civile şi a participării cetăţenilor şi a comunităţilor la conducerea şi controlul treburilor publice.
În cadrul prezentării strategiilor sectoriale, referirile la parteneriatul cu ONG-urile erau mentionate în aproape toate domeniile abordate: dezvoltare regionala şi locala, utilizarea capitalului natural, politicile privind capitalul uman, politicile sociale, politicile privind drepturile omului.
In anul 2000 este de semnalat apariţia Ordonanţei nr.26/2000 – noua reglementare privind asociaţiile şi fundaţiile, care are un capitol distinct dedicat relatiilor dintre autoritati si organizatii neguvernamentale.
In 2001, se desfiinţează Oficiul pentru Relaţia Guvern-ONG-uri şi atribuţiile acestuia sunt preluate de Direcţia de Relaţii cu Mediul Politic şi Asociativ[8] (DRMPA) din cadrul Departamentului pentru Analiză Instituţională şi Socială (DAIS), iar majoritatea ministerelor au atribuţii legate de societatea civilă şi unele au chiar departamente în a căror titulatură se reflectă relaţia cu ONG-urile.
Direcţia de Relaţii cu Mediul Politic şi Asociativ avea misiunea de a promova strategia Guvernului în domeniul parteneriatului cu organizaţiile neguvernamentale, de a asigura transparenţa acţiunilor guvernamentale şi nu în ultimul rând, de a asigura dialogul Primului Ministru cu partidele şi formaţiunile politice, structurile neguvernamentale cu influenţă politică (grupuri de influenţă, grupuri de presiune, etc.) şi societatea civilă.
Obiectivul DRMPA îl constituia crearea unui cadru democratic de dezbatere şi consultare. Departamentul se adresa atât organizaţiilor neguvernamentale care nu-şi propun scopuri politice explicite, cât şi actorilor cu influenţă politică în calitatea lor reprezentanţi ai societăţii civile româneşti ce formulează apeluri, solicitări sau probleme de interes general.
Pornind de la analiza şi prelucrarea informaţiilor referitoare la raportul dintre Guvern şi mediul asociativ, Direcţia isi propunea derularea de acţiuni de:
ˇ Formare profesională, la nivelul oricărei structuri administrative, a funcţionarilor publici care au un rol în asigurarea implicării societăţii civile în procesul consultativ privind politicile publice sectoriale şi transectoriale, naţionale şi locale.
ˇ Elaborarea şi coordonarea unor programe specifice având ca parteneri: structuri ale administraţiei, asociaţii şi fundaţii româneşti şi/sau străine.
ˇ Monitorizarea aplicării normelor referitoare la sectorul asociativ în colaborare cu structuri administrative omologe.
ˇ Participarea la normalizarea şi ameliorarea cadrului legislativ referitor la viaţa asociativă, în funcţie de informaţiile deţinute, de solicitările şi observaţiile organizaţiilor partenere sau a altor structuri guvernamentale de resort.
ˇ Asistarea organizării şi funcţionării unor structuri de dialog şi de consultare ale administraţiei cu organizaţile neguvernamentale la nivel central şi local.
ˇ Informarea sectorului asociativ despre programele şi acţiunile guvernamentale, despre finanţări şi parteneriate interne şi internaţionale care prezintă interes pentru acestea.
Parteneriatul cu mediul politic şi asociativ este condiţia necesară implementării şi îmbunătăţirii politicilor guvernamentale. De aceea, Direcţia îşi propunea să fie un intermediar activ între administraţia publică, organizaţiile neguvernamentale, şi grupurile politice sau cele cu influenţă politică. În acest sens, si-a propus ameliorarea formării profesionale a funcţionarilor publici şi a cadrului legislativ referitor la mediul asociativ.
In anul 2005, printr-o reorganizare in structura guvernului, Departamentul pentru Analiză Instituţională şi Socială a fost transformat in Departamentul de Analiză şi Planificare Politică[9]. Acest departament funcţioneaza in cadrul Cancelariei Primului Ministru si cuprinde "Directia de Relatii cu Mediul Asociativ" (DRMA).
În domeniul parteneriatului cu mediul asociativ, Departamentul de Analiză şi Planificarea Politică îndeplineşte următoarele atribuţii[10]:
• promovează şi evaluează politicile guvernamentale în domeniul vieţii asociative şi formulează recomandări cu privire la acestea;
• asigura asistenţa şi consultanţa pentru întărirea capacităţii administraţiei de a colabora cu mediul asociativ;
• asigură cadrul de dialog între primul-ministru şi societatea civilă;
• asigură transparenţa măsurilor guvernamentale, participarea şi comunicarea permanentă cu societatea civilă;
• promovează iniţiativele mediului asociativ pentru reprezentarea legitimă a sectorului în formularea şi implementarea politicilor publice;
• asistă şi coordonează corpul funcţionarilor publici cu atribuţii în relaţionarea cu mediul asociativ;
• dezvoltă programe în parteneriat pentru formarea profesionala a funcţionarilor publici care au atribuţii în domeniul său de activitate;
• analizează propunerile mediului asociativ, politic, economic, pentru determinarea direcţiilor de acţiune strategică
Incepand cu anul 2006, Directia de Relatii cu Mediul Asociativ asigura secretariatul Colegiului pentru Consultarea Asociatiilor si Fundatiilor (care, initial, se numea Colegiul pentru Consultarea Societatii Civile). Acesta a fost creat de catre guvern[11] din dorinta de a recunoaste valoarea competentelor acumulate si de a asigura participarea mediului asociativ la elaborarea, evaluarea, amendarea si implementarea politicilor publice. Colegiul este organism consultativ, fãrã personalitate juridicã, functionând pe lângã Primul-ministru.
Colegiul faciliteazã comunicarea si asigurã implicarea societãtii civile în realizarea politicilor guvernamentale la toate palierele decizionale ale administratiei publice centrale.
Scopul Colegiului este dezvoltarea parteneriatului strategic între autoritãtile publice si mediul asociativ si consolidarea democratiei participative în România.
Pentru îndeplinirea obiectivelor mentionate, Colegiul exercitã urmãtoarele atributii:
a) sesizeazã si informeazã primul ministru în privinta dinamicii, evolutiei si oportunitãtilor de dezvoltare ale mediului asociativ;
b) propune instrumente de implicare realã a mediului asociativ în proiectarea, definirea si gestionarea politicilor publice;
c) formuleazã solutii pentru ameliorarea regimului legal fiscal pentru sectorul nonprofit;
d) elaboreazã propuneri privind posibilitatea constituirii unor fonduri publice pentru finantarea organizatiilor neguvernamentale
e) sprijinã politicile de integrare europeanã si analizeazã impactul lor asupra mediului asociativ;
f) propune mecanismele de acces al organizatiilor neguvernamentale din România la fondurile structurale europene;
g) recomandã directii de actiune strategicã în domeniile prioritare pentru mediul asociativ;
h) organizeazã consultãri si avanseazã propuneri primului ministru pentru desemnarea reprezentantilor sectorului asociativ în cadrul Consiliului Economic si Social sau în alte organisme mixte;
i) realizeazã anual rapoarte sau studii privind tendintele de dezvoltare ale mediului asociativ si evolutia relatiilor cu autoritãtile publice.
Alte structuri de dialog la nivel national
În cadrul Parlamentului s-a înfiinţat, în 1997, Biroul pentru Informaţii Publice şi Raporturile cu Societatea Civilă (birou de legătură Parlament - ONG), iar în cadrul Instituţiei Prezidenţiale, de domeniul ONG se ocupă, din decembrie 1997, un Departament pentru Relaţia cu ONG[12].
Comparativ cu situatia din alte tari, in Romania se manifesta, in mod cert, o tendinta catre implementarea unei diversitati de forme ale colaborarii dintre autoritati si organizatii neguvernamentale, atat la nivel central, cat si la nivel local[13].
3.2. Oportunitatea parteneriatului
Avantajele derularii de parteneriate intre organizatii neguvernamentale si administratia publica in rezolvarea unor probleme ale comunitatii au fost inventariate si recunoscute de catre reprezentantii ambelor parti.
Un exemplu in acest sens, il reprezinta declaratia Pactului de Stabilitate privind parteneriatul ONG-uri - guverne în Sud - Estul Europei[14]:
„...Statele participante la Pactul de Stabilitate, partile interesate si organizatiile asociate la Pact:
1. Fiind constiente ca ONG-urile din regiune si initiativele societatii civile joaca un rol fundamental in procesul de democratizare, construire a pacii, promovare si protectie a drepturilor omului, ca si in dezvoltarea cooperarii transfrontaliere in Sud-Estul Europei si in perpetuarea spiritului si valorilor Pactului de Stabilitate,
2. Tinand seama ca, prin sprijinirea si reprezentarea unei diversitati de persoane si grupuri si prin intarirea comunitatilor, organizatiile non-profit din Sud-Estul Europei au un aport extrem de valoros in societate, completand rolul statului si al mecanismelor pietei, si ca activitatea comunitara si de voluntariat este esentiala pentru dezvoltarea unei societati democratice cu deschidere sociala,
3. Recunoscand ca este practic imposibil sa existe un sector ONG puternic si eficient fara respectarea statului de drept si in absenta unui mediu politic si social stabil,
4. isi reafirma adeziunea la principiul libertatii de asociere, asa cum este inscris in Art. 11 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Art. 22 al Conventiei Internationale asupra Drepturilor Civile si Politice, Art. 20 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului si la principiile Declaratiei Natiunilor Unite asupra dreptului si obligatiei indivizilor, grupurilor si organismelor sociale de a promova si proteja drepturile omului universal recunoscute si libertatile fundamentale, ca si la angajamentele OSCE,
5. Sunt hotarate sa-si directioneze eforturile spre a sprijini ONG-urile si initiativele societatii civile din regiune in consolidarea capacitatii lor, promovarea programelor bazate pe schimbul de experti si de experienta, stabilirea de contacte transfrontaliere si sa faciliteze implicarea cat mai larga a ONG-urilor in activitatile specifice fiecarui Grup de Actiune...”
Accesul la resurse complementare si, implicit, cresterea capacitatii de actiune a partenerilor dincolo de o însumare aritmetica, sporirea credibilitatii si câstigul de imagine al partenerilor, precum si beneficiul social obtinut prin instituirea unor modele pozitive în comunitate, sunt cateva argumente invocate atat de reprezentantii organizatiilor neguvernamentale, cat si de catre cei ai autoritatilor, rezultate din studiile consacrate acestei problematici.
Lista oportunitatilor pentru realizarea unor asemenea demersuri la nivelul oricarei comunitati locale este extrem de lunga si atunci intrebarea care se naste in mod firesc este de ce nu se regaseste acest tip de abordare in practica curenta a rezolvarii problemelor comunitare.
Lipsa unei culturi asociative la nivelul tuturor potentialilor parteneri, accesul limitat la resurse al partilor, ca si un mediu legislativ neutru, nerestrictiv, dar, in acelasi timp, nestimulativ fata de un demers de tip asociativ, pot fi cateva dintre elementele ce ar putea fi citate, in cazul Romaniei, ca si raspuns la intrebarea de mai sus[15].
In procesul de identificare si rezolvare a problemelor comunitatii, organizatiile neguvernamentale sunt considerate ca "alternative" la solutiile administratiei publice. Expresia folosita ar putea crea confuzie. Comunitatile nu sunt puse în situatia de a alege între modelul de dezvoltare propus de administratia publica si unul propus de organizatii, pentru simplul motiv ca organizatiile nu pot lansa o asemenea oferta. Sunt exceptii cazurile in care eforturile organizatiilor ar putea sa duca la rezolvarea în întregime a unei probleme în comunitatea locala.
În acelasi timp însa, modul de actiune al organizatiilor poate reprezenta un model de abordare a problemei, nu neaparat singurul si nu neaparat cel mai bun, dar cu certitudine eficient prin prisma raportului investitie/efect. Acest lucru nu înseamna ca vreodata organizatiile neguvernamentale se vor substitui administratiei publice sau ca vor realiza ele sarcinile acesteia. Organizatiile nu reprezinta o alternativa în sine. Ele reprezinta un mod de actiune complementar activitatii administratiei, prin care comunitatea se autoresponsabilizeaza fata de rezolvarea propriilor probleme.
Organizatiile pot gasi noi solutii pentru probleme cu care se confrunta populatia, dar aceste solutii devin relevante doar daca ele pot influenta procesul de dezvoltare la nivelul întregii comunitati. Administratia si organizatiile neguvernamentale pot oferi, deci, nu alternative în competitie, ci solutii complementare pentru problemele comunitatii, fapt ce deschide calea catre o adevarata colaborare între ele[16].
In acest context, conceptul de parteneriat poate fi declarat drept un principiu dezirabil de actiune ce se regaseste, intr-o anumita masura, in cultura organizationala si practica unor institutii publice.
Administratia publica, prin statutul ei de “autoritate” in cadrul comunitatii, are un rol determinant in constituirea si derularea de parteneriate cu diversi actori ai comunitatii in vederea solutionarii unor probleme concrete.
Un aport suplimentar de resurse, pe fundalul unei adevarate explozii a nevoilor resimtite de cetatean, coroborata cu o criza cronica de resurse careia administratia trebuiie sa ii faca fata, in orice parte a lumii ar functiona ea, reprezinta pentru institutia publica motivatia unei deschideri spre un comportament asociativ in rezolvarea problemelor de interes comunitar[17].
In practica, se constata insa ca, dincolo de asumarea, in ultimii ani, a conceptului teoretic si dincolo de discursul narativ, continua existenta unei implicari inegale a celor doi potentiali parteneri in dezvoltarea de colaborari. Desigur, exista si numeroase cazuri de parteneriat intre organizatii neguvernamentale si institutii publice, acest lucru fiind raportat public in mod pozitiv.
Practic, insa, pe fundalul unor declaratii de deschidere ale administratiei publice catre demersul comun, de apreciat de altfel, se constata o atitudine profund pasiva din partea majoritatii institutiilor publice fata de acest tip de abordare.
Initiativa, cu privire la rezolvarea in comun a unor probleme de interes public, continua sa apartina in majoritatea covarsitoare a cazurilor, organizatiilor neguvernamentale. Desigur, nu vorbim despre toate organizatiile, tot asa cum nu vorbim despre toate institutiile publice. Nuantari ale discursului se impun in contextul unei realitati in care nu toate organizatiile neguvernamentale trebuie sa isi asume in mod necesar vocatia binelui public, tot asa cum afirmatia de mai sus nu inseamna ca in administrarea problemelor comunitare, institutia publica trebuie neaparat sa isi atraga organizatii neguvernamentale drept parteneri.
Cu alte cuvinte, in general, organizatiile sunt cele care solicita colaborarea administratiei publice si, functie de varii conditii: prioritati proprii, disponibilitate de a lucra in parteneriat, imaginea publica a organizatiei, etc., administratia accepta sau nu implicarea intr-un asemenea demers. Pe fond, normalitatea situatiei descrise mai sus, nu poate fi contestata. Problema este legata, insa, de atitudinea fata de responsabilitatea rezolvarii problemelor comunitatii a celor doi potentiali parteneri. Daca pentru administratie acest tip de responsabilitate este definit prin norma legaare un caracter obligatoriu, impus, si, in ultima instanta, reprezinta ratiunea de a fi a institutiei publice, pentru organizatiile neguvernamentale, ca forme structurate ale initiativei private, asumarea acestui tip de responsabilitate este rezultatul propriei vointe, determinata fiind de orientarea unui interes de grup, cu caracter privat, catre binele public.
O atitudinea pozitiva a administratiei publice fata de ideea unui demers asociativ in rezolvarea problemelor cu care se confrunta comunitatea se regaseste in existenta si, respectiv, aplicarea unei politici publice cu privire la organizatii neguvernamentale, in general, si mai ales cu privire la cele ce au volcatia binelui public, in special.
Cu alte cuvinte, raportat la responsabilitatea sociala pe care fiecare dintre cele doua parti in discutie o poarta in raport cu comunitatea, ar fi de asteptat, ca autoritatile publice sa manifeste mult mai mult interes fata de ideea atragerii de resurse complementare celor de care dispune intr-o cantitate mai mult decat limitata, dupa cum aratam mai inainte, indiferent de modul in care s-ar materializa aceste resurse: expertiza, bani, logistica, etc.
Acest interes, daca el exista, trebuie sa fie manifestat de o maniera publica, intr-un mod coerent, transparent si echidistant fata de potentialii parteneri. Pe scurt, toate aceste caracteristici s-ar regasi in existenta unei politici publice privitoare la o problema data (starea de sanatate a populatiei, situatia mediului ambiant, etc.) sau fata de un anumit grup-tinta (tinerii, organizatiile neguvernamentale, etc.)[18]
ACTORI IMPLICATI ÎN PROMOVAREA PROIECTELOR DE COOPERARE[19]
– MIZE ŞI MIJLOACE -
Abordarea raporturilor dintre administraţia publică şi ONG-uri este un demers care nu poate fi neutru din punct de vedere axiologic, necesitând asumarea unei poziţii în raport cu valorile societăţii. A promova relaţii de colaborare între aceste părţi, a stimula formule de parteneriat administraţie publică - ONG-uri, reprezintă o opţiune în favoarea democraţiei şi a unei evoluţii democratice a proceselor dintr-o societate[20].
3.3. Rolul declaratiilor publice in relatia autoritate publica - organizatii
neguvernamentale
Relatia autoritate publica - organizatii neguvernamentale ar fi mai usor de construit si dezvoltat daca ar fi fundamentata pe documente oficiale, care sa consacre public valorile asumate si intentiile partilor. De cele mai multe ori, in cazul reuniunilor comune a celor doua parti aici in discutie, indiferent de tipul institutiei care a initiat reuniunea, participantii nu reusesc sa construiasca dialogul, esuand in lamentari si acuzatii reciproce. Participantii la asemenea intalniri nu reusesc sa treaca de bariere inerente de comunicare ce deriva din apartenenta la doua tipuri diferite de cultura organizationala si nici nu cauta sa defineasca o baza comuna pentru a dialoga.
In situatia descrisa, reactiile participantilor par perfect naturale in raport cu gradul de maturitate al institutiilor reprezentate la discutii, guvernamentale si neguvernamentale (evident, aceasta afirmatie nu inseamna ca situatia descrisa este si dezirabila!)
Tipurile de reactii descrise, nu reprezinta niste cazuri in sine, izolate, specifice unui numar mic de indivizi, ele sunt definitorii pentru ceea ce ar fi comportamentul comun astazi si se regasesc transpuse in cultura organizationala a institutiilor, oricare ar fi natura lor.
Trecand intr-un plan metodologic, modul de abordare al dialogul dintre autoritate publica si organizatii implică un risc major si care ar putea sa compromita ideea dialogului in sine. Incercarea de a trece direct la actiune (chiar si cand e vorba doar despre intalniri intre cele doua parti), fara a se realiza o definire de pozitii a celor doua tipuri de institutii, guvernamentale si neguvernamentale, si, respectiv, a interesului pentru o asemenea abordare (construirea unei relatii de colaborare intre parti), ar putea sa conduca la esuarea initiativei.
E vorba de un proces tipic de negociere in care cele doua parti ar trebui sa inceapa prin a-si defini pozitiile de negociere pe baza unor declaratii publice, adoptate de fiecare in parte si care sa includa valorile pe care si le asuma institutia, principii de actiune, interesul/pozitia in raport cu problema pusa in discutie, interesul/pozitia in raport cu alte institutii (eventual, chiar o nuantare cu privire la posibili parteneri), etc. pentru ca, ulterior, diin cele doua pozitii declarate sa fie identificata zona comuna de interes.
Declaratiile publice nu au doar rolul de a clarifica pozitia unei parti in raport cu problema data, ci si de angajament public, constituind un reper pe care opinia publica il poate folosi in evaluarea demersurilor realizate pe baza angajamentului auto-asumat de catre fiecare parte. Evident, dintr-o anumita perspectiva, procesul devine, prin complexitatea sa, mult mai dificil de administrat.
Revenind la problema comportamentului comun si, respectiv a culturii organizationale in Romania, gestionarea unui moment reflexiv, din perspectiva descrisa, este un exercitiu putin practicat, fiind preferata actiunea directa unei abordari care sa implice un consum suplimentar de timp “cand sunt atatea de facut..."
Tot din perspectiva metodologica, si tot legat de ceea ce este, de fapt, un proces de negociere, ar trebui luat in considerare si faptul ca procesul este de obicei dezechilibrat. Avem pe de o parte, pozitia autoritatii publice, oricare ar fi ea, si, pe de alta parte, pozitiile a numeroase alte institutii. E dificil de gasit zona comuna atunci cand exista o mare diversitate de pozitii (ceea ce nu inseamna ca trebuie restrans accesul organizatiilor la asemenea negocieri). Cu alte cuvinte, inainte de intalnirile cu autoritatea publica, organizatiile neguvernamentale ar trebui sa isi defineasca propria pozitie comuna. Altfel, exista riscul ca autoritatea, oricat de binevoitoare ar fi, sa nu aibe cu cine dialoga sau sa isi gaseasca parteneri de dialog a caror legitimitate sa fie larg contestata (GONGO's - GOvernmental NGOs, de exemplu...). Sau si mai grav, autoritatea poate sa isi justifice lipsa de interes pt dialog prin inexistenta unei "voci comune" a posibililor parteneri .
Legat de definirea pozitiei autoritatii publice in raport cu organizatiile neguvernamentale, este de dorit ca relatia oricarei autoritati cu aceste organizatii sa fie construita sub forma unui demers sistematic si coerent (proceduri, politica publica), bazat pe declaratii de politica publica si care permite depasirea fazei declarative si a actiunii conjuncturale.
3.4. Documente de politica publica privind cooperarea guvern - organizaţii
neguvernamentale[21]
Documentele de politici privind cooperarea (DPC) reflectă un stadiu timpuriu de dezvoltare în relaţia dintre guvern şi organizaţiile nonprofit. Ele exprimă punctele de vedere ale autorităţilor publice (guvern, Parlament, instituţii UE) asupra rolului societăţii civile şi creează o bază pentru o interacţiune constructivă cu organizaţiile celui de al treilea sector.
DPC urmăresc două obiective primordiale:
• încurajarea participării publice în viaţa politică
• stabilirea unor mecanisme de cooperare care să uşureze sarcina guvernului în furnizarea de servicii publice.
Pentru atingerea acestor obiective, DPC includ principii generale, precum şi planuri specifice[22]. Ele recunosc în mod caracteristic rolul important al sectorului nonprofit în dezvoltarea societăţii, articulează principiile de cooperare, prevăd intenţii generale şi schiţează etapele specifice care să fie urmate de guvern şi organizaţiile civice.
DPC sunt de obicei rezultatul unor eforturi mutuale şi negocieri. Ele includ documente bilaterale de tip “înţelegere”(Compact-urile din Marea Britanie), acorduri de facto adoptate ca programe oficiale de către Guvern (Programul Croat pentru Cooperare) sau de către Parlament (Conceptul de Dezvoltare a Societăţii Civile Estoniene), şi declaraţii unilaterale exprimând angajamentele luate numai de către o singură parte (Strategia Guvernului Ungariei faţă de Sectorul Civil).
Aceste înţelegeri sau declaraţii oferă avantaje tangibile atat pentru sectorul asociativ, cat şi pentru sectorul public.
DPC oferă organizaţiilor civice un mijloc de a creşte sprijinul pentru munca lor şi ca urmare pentru a şi putea extinde activităţile în interesul societăţii.
Pentru guvern, acordurile pot ajuta la asigurarea unei îndepliniri mai performante a sarcinilor guvernamentale.
O politică de cooperare nu poate reuşi decât dacă fiecare parte înţelege, respectă şi acordă încredere “rolului şi misiunii celeilalte parti”[23]. Organizaţiile neguvernamentale, de regulă, iau iniţiativa de a propune negocieri, dar autorităţile publice pot, deasemenea, iniţia procesul şi conduce la un rezultat de succes, cum a fost cazul în Croaţia şi Ungaria. Experţii ar putea fi implicaţi în schiţarea textului şi stadiul de discuţii şi de consolidare ar trebui să aibă drept caracteristică definitorie o largă participare publică.
Succesul relatiei, desigur, necesită mai mult decât un document de politică. Punctul nr. 15 din Compactul britanic numeşte documentul “un punct de plecare şi nu o concluzie”[24].
Guvernul şi organizaţiile neguvernamentale pot realiza o comunicare mai bună şi, deci, o relaţie mai puternică, prin procesul de negocieri cu frecventele sale contacte, discuţii constructive, cooperare activă, compromisuri, concesii reciproce şi înţelegeri.
Documentele politice de cooperare urmăresc două abordări principale:
• unele DPC subliniază un cadru general pentru cooperarea viitoare, dar lasă detaliile să fie rezolvate în implementare (precum în Marea Britanie şi Danemarca),
• altele specifică atât aspecte ale viitoarei cooperări, cât şi detalii de implementare (precum în Conceptul de Dezvoltare a Societăţii Civile Estoniene).
Experienţa arată că modul de abordare adoptat nu afectează şansele pentru implementarea efectivă. Mai degrabă, succesul final depinde de buna voinţă a ambelor părţi, mecanismele legislative şi politice de împlinire a obligaţiilor contractuale şi a angajamentelor politice, precum şi de starea relaţiilor între sectorul guvernamental şi cel neguvernamental.
Fie detaliat, fie numai în termeni generali, documentul trebuie să stabilească câteva elemente esenţiale pentru crearea unui parteneriat de succes. Aproape toate acordurile, declaraţiile, documentele, şi strategiile de acest tip includ următoarele secţiuni:
• O declaraţie de reprezentare privind părţile care reprezintă cele două sectoare în adoptarea şi implementarea DPC, incluzând mecanismele pentru numirea lor şi împuternicirile, responsabilităţile şi obligaţiile lor.
• O declaraţie de principii adresându-se rolurilor şi funcţiilor celor două părţi în dezvoltarea societăţii democratice, incluzând recunoaşterea autonomiei lor (vezi Carta Daneză), drepturile de bază şi obligaţiile, constrângerile legale şi logice cărora trebuie să le facă faţă în îndeplinirea acestor obligaţii[25] şi angajamentele lor pentru valori comun respectate, definite în document. Aceste valori pot include participarea publică în procesul de luare a deciziilor şi flexibilitatea în instrumentele guvernării (Cartea Albă a UE privind Guvernarea Europeană EU[26]); şi, pentru sectorul voluntar, diversitatea (Compact-ul britanic), responsabilitatea, deschiderea, promovarea non violenţei şi egalităţii între oameni, coerenţa, transparenţa şi responsabilitatea pentru utilizarea resurselor publice (Programul Croat pentru Cooperare).
• O schiţă generală a domeniilor de cooperare, precum furnizarea de servicii, legislaţie şi alte procese de luare a deciziei, mediu, ajutor internaţional de dezvoltare, acces la informaţie, formularea politicilor publice în domenii variate, descentralizare şi dezvoltarea de intreprinderi sociale; şi instrumente specifice de cooperare, incluzând dezbaterile publice, consultările, corpurile consultative comune şi de luare a deciziei, acorduri de parteneriat pentru furnizarea comună a serviciilor, schimbul de informaţie şi dreptul la iniţiativă legislativă.
• Problemele legate de finanţare pot include obligaţiile de a dezvolta coduri de bune practici de finanţare (Compactul din Anglia), descrieri ale mecanismelor de finanţare pentru a sprijini mediul asociativ (pe termen lung sau scurt), angajamente de a stabili un sistem fiscal care direct sau indirect să încurajeze activităţile celui de al treilea sector (ca în Conceptul Estonian pentru Dezvoltarea Societăţii Civile), şi angajamente de a dezvolta legislaţia care sprijină auto sustenabilitatea celui de al treilea sector şi finanţarea organizaţiilor persoanelor dezavantajate (Programul Croat pentru Dezvoltare şi Strategia Guvernului Ungar).
Dată fiind natura lor generală şi în cea mai mare măsură neconstrângătoare, documentele politice de cooperare nu stabilesc obligaţii specifice de finanţare. Mai degrabă, ele preconizează dezvoltarea politicilor de finanţare şi mecanismelor care să asigure sprijinul public pentru sectorul voluntar. Documentul poate oferi modele clare de politici de finanţare, inclusiv atât tipuri variate de mecanisme de finanţare (sprijinul în natură nu trebuie trecut cu vederea) cât şi obligaţiile celui de al treilea sector de a stabili standarde de contabilitate pentru folosirea banilor publici.
• Elementele de implementare includ un calendar acoperind obiectivele pe termen scurt sau lung[27], alocarea de responsabilităţi instituţiilor publice implicate în implementare, şi, posibil, elemente precum propunerea unui instrument de monitorizare şi evaluare, prevederi pentru examinare şi revizuire, şi un mecanism pentru rezolvarea disputelor.
Această secţiune reflectă nivelul de angajare a guvernului faţă de principiile recunoscute în documentul politic, specificitatea fiind aici crucială. Natura generală a documentului poate să nu permită o planificare detaliată a implementării; totuşi pentru a evita crearea unui acord "literă moartă", această secţiune ar trebui să fie cât mai concretă şi ar trebui să prevadă pentru realizarea unei relaţii constructive între calendare, cadru instituţional pentru implementare, responsabilităţi reciproce şi coordonarea generală. La secţiunea “Dezvoltarea pe mai departe a Programului” din Programul Croat pentru Cooperare, de exemplu, reprezentanţii guvernului şi celui de al treilea sector se întâlnesc anual pentru a “revizui şi analiza acţiunile din cadrul Programului,” după care ei publică un raport al întâlnirii şi îl trimit Parlamentului. Compactul britanic autorizează un grup ministerial special să supravegheze implementarea Compactului, să “încurajeze adoptarea sa de alte agenţii publice....şi să promoveze comunicarea între Guvern şi sectorul voluntar şi comunitar”.
Conţinutul specific variază, în funcţie de natura legală a documentului, nivelul existent de cooperare între cele două sectoare, tradiţiile legislative, politice şi sociale din ţară, şi instituţiile publice care adoptă acordul. Un document poate conţine numai discuţii superficiale pe anumite subiecte sau chiar să le omită cu totul. O detaliere exhaustivă nu este esenţială. Chiar şi aşa, şansele de succes cresc atunci când anumite aspecte sunt abordate în detaliu, în special, mecanismele de finanţare.
PERSPECTIVA COMPARATIVA A ACORDURILOR INCHEIATE
INTRE SECTORUL PUBLIC SI ORGANIZATII NEGUVERNAMENTALE
| |Estonia |Croatia |Anglia |Tara Galilor |Scotia |Canada |
|Name |Conceptul de Dezvoltare|Programul National pentru |Compact |Compact |Compact |Acord |
| |a Societatii Civile |Cooperarea dintre Guvernul| | | | |
| |Estoniene (EKAK) |Republicii Croate si | | | | |
| | |Sectorul Civil Croat | | | | |
|Initiatori |Documentul a fost |Organizatii ale societatii|Initiat de organzatii ale |Necesitatea ca Adunarea Nationala sa|Presat de sectorul de voluntariat, |Document propus de organizatii ale |
| |initiat de organizatii |civile impreuna cu biroul |societatii civile ca parte a Deakin|configureza un plan este mentionata |Partidul Laburist a fost de acord cu |societatii civile (OSC) si dezvoltat in|
| |ale societatii civile |guvernamental pentru |Commission privind viitorul |in Actul Guvernului Galez si a fost |o asemenea intelegere in 1997, |colaborare cu guvernul si OSC ca parte |
| |in cadrul proiectului |cooperarea cu ONG-urile |sectorului de voluntariat. Preluat |initiata de sectorul de voluntariat.|inaintea alegerilor pentru guvernul |componenta a Initiativei Sectorului |
| |UNDP | |de Partidul Laburist aflat in |Adunarea Nationala este responsabila|Marii Britanii. Un Compact scotian a |Asociat de Voluntariat (2000-2006) |
| | | |opozitie si apoi dezvoltat dupa |pentru initierea Planului rezultat |fost dezvoltat inainte de desemnarea | |
| | | |alegerile din 1997 | |puterii in 1998 si ulterior adoptat | |
| | | | | |de Parlamentul scotian. A fost | |
| | | | | |revazut si revizuit in comun in 2004 | |
| | | | | |si readoptat de Parlament | |
|Nivelul |Aprobat de Parlament 12|Aprobat de Parlament |Lansat in noiembrie 1998 |Aprobat de Adunarea Nationala a |Aprobat de Comitetul de Politici |Aprobat de Ministerul de conducere si |
|acreditarii |decembrie 2002 |decembrie 2000 | |Tarii Galilor in 2000, readoptat in |SCVO, de cabinetul executiv scotian |de Coalitia aflata la guvernare si |
| | | | |octombrie 2004 in urma unei |si adoptat de Parlament |semnat de Primul Ministru si de |
| | | | |revizuiri dupa alegerile Adunarii | |reprezentantii OSC 5 decembrie 2001 |
|Scopul principal |Document strategic ce |Document strategic ce |Stabileste principiile si |Planul este realizat in cadrul |Compact este un acord intre |Un document ce serveste drept cadru, |
|al documen-tului |contureaza un cadru |atesta un cadru pentru |initiativele atat pentru sectorul |Sectiunii 114 a Actului |Executivul Scotian, agentiile si |trasand valorile, principiile si |
| |pentru cooperare in |cooperare in dezvoltarea |guvernamental cat si cel de |Guvernamental Galez din 1998 care |Corpurile publice non-departamentale |angajamentele fiecarei parti sa ghideze|
| |dezvoltarea si |si implementarea |voluntariat pentru a promova |cere ca Adunarea Nationala sa |(CPND si sectorul de voluntariat pe |relatia dintre guvern si OSC. Codurile |
| |implementarea |politicilor publice si in |relatii bune de munca, incluzand |realizeze o schita a planului care |principiile lucrului bazat pe |ulterioare de Buna Practica au |
| |politicilor publice si |consolidarea societatii |recunoasterea si sprijinul acordat |sa prezinte modalitatile prin care |parteneriat). Este bazat pe |subliniat cum aceste principii sunt |
| |in consolidarea |civile |pentru independenta sectorului |isi propune, prin exersarea |intelegerea mutuala a valorilor |aplicate in domeniile finantarii si |
| |societatii civile | | |functiilor sale, sa promoveze |distincte si a rolurilor Executivului|dezvoltarii politicilor publice |
| | | | |interesele organizatiilor importante|si sectorului de voluntariat. Scopul | |
| | | | |din sectorul de voluntariat |lui este de a dezvolta relatii solide| |
| | | | | |in vederea unui bine public cat mai | |
| | | | | |mare | |
|Corpul de |Un comitet asociat |Coordonarea : |Sedinta comuna anuala intre |Adunarea desemneaza Primul Ministru|Compact trebuie sa fie implementat de| Un Comitet de Conducere Asociat |
|implementare |intre Guvern si |Biroul Guvernamental |ministrii guvernamentali, sectorul |sa aiba o responsabilitate generala |comun acord si prin parteneriat. |format din 7 functionari publici |
| |Organizatiile |pentru cooperarea cu |de voluntariat (prin Grupul de |pentru Planul Sectorului de |Implementarea sa este supravegheata |seniori si 7 reprezentanti ai OSC |
| |Societatii Civile, |ONG-urile. Monitorizarea |lucru Compact) si administratia |Voluntariat. Deasemenea, desemneaza |de executivul scotian/ de Forumul |coordoneaza implementarea Acordului si |
| |prezidat de Ministerul |implementarii: un Consiliu|locala (condusa de Secretar si de |un ministru al Adunarii sa isi asume|sectorului de voluntariat - un |a Codului. In timp ce responsabilitatea|
| |pentru Afaceri |pentru dezvoltarea |presedintele Grupului de lucru |in mod special responsabilitatea |comitet cu o politica de comun acord |Guvernului costa in Ministerul pentru |
| |Regionale |societatii civile |Compact) |pentru interesele sectorului de |(cu responsabilitati mai mari decat |Dezvoltare Sociala, responsabilitatea |
| | | | |voluntariat, care prezideaza |cele ale Compactului) |sectorului societatii civile consta |
| | | | |Consiliul de Parteneriat al | |intr-o coalitie superioara numita |
| | | | |Sectorului de Voluntariat din | |Forumul Sectorului de Voluntariat |
| | | | |Adunarea Nationala (reprezentanti ai| | |
| | | | |sectorului de voluntariat si membrii| | |
| | | | |ai Adunarii Nationale) WCVA | | |
| | | | |faciliteaza implicarea sectorului de| | |
| | | | |voluntariat | | |
|Procesul de |Un comitet asociat al |Documentul de strategie |Intalniri anuale stabilesc planul |Consiliul de parteneriat cade de |Exista un nou plan comun de |Implementarea consta in pasi |
|implementare |guvernului si al |nationala este in curs de |anual de actiune pentru guvernul |acord asupra unui plan anual de |implementare pentru 3 ani incepand cu|prestabiliti in fiecare sector pentru a|
| |reprezentantilor |dezvoltare |central si local si pentru sectorul|actiune. Fiecare minister se |2004 |spori gradul de constientizare si |
| |ONG-urilor a elaborat | |de voluntariat. Principala |intalneste cu retele ale sectorului | |aplicarea Acordului si a Codului si |
| |un plan de activitate | |responsabilitate revine |de voluntariat de cel putin doua ori| |monitorizare anuala pentru a observa |
| |pentru anii 2004-2006, | |Ministerului de Interene ( Unitatea|pe an | |efectele acestor schimbari si care sunt|
| |care a fost aprobat de | |Comunitatii Active) si Grupului de | | |problemele de rezolvat in viitor |
| |guvern | |lucru compact | | | |
|Finantarea |Contributia |Coordonare pe baza |Echipa de lucru Compact este |Membrii sectorului de voluntariat |Exista un mic buget de la Executiv |Finantare din partea guvernului federal|
|implementarii |participantilor |bugetului de stat |finantata de Ministerul de Interne |din Consiliul de parteneriat primesc|pentru costurile de cercetare pentru |pentru martie 2006 in vederea |
| |(sectorul public si de | |(4 echipe de personal) pentru a |finantare pentru a ajuta cu |a monitoriza eficienta implementarii.|implementarii Acordului si a altor |
| |asemenea ONG-uri). | |ajuta implementarea in sector. |responsabilitatea lor la comunicarea|In rest, contributia ambelor parti |activiati ulterioare VSI-ului. |
| |Buget de stat- pentru | |Unitatea Comunitatii Active |cu sectorul mai larg. Multi din |pentru a acoperi costurile |Contributia Sectorului Civil in natura |
| |coordonarea minima a | |primeste finantare ca parte din |plaja mai larga implicata sunt | |prin convocare, comunicare, instruire |
| |costurilor (analize, | |activitatea sa mai larga in acest |finantati separat de Adunare | |si orientare |
| |anchete, materiale) | |sector. Celelalte departamente | | | |
| | | |guvernamentale primesc finantare | | | |
| | | |pentru a incuraja initierea | | | |
| | | |relatiilor cu sectorul de | | | |
| | | |voluntariat | | | |
|Monitori-zare |In fiecare an guvernul |Guvernul de stat- anual |Intalniri anuale - incluzand |Raport anual dezbatut de Adunarea |O trecere in revista este realizata |Chestionare anuale in departamente |
| |trece in revista un |trebuie sa aiba loc o |raporturi anuale de la guvern si de|Nationala pentru Walles review dupa |de evaluatori independenti la fiecare|guvernamentale si de-a lungul |
| |raport al activitatilor|discutie deschisa si sa se|la Grupul de Munca Compact |fiecare alegere a Adunarii |18 luni, la care se adauga o recenzie|sectorului societatii civile. Raport |
| |Comitetului |ofere un raport |(inclusiv cercetarea sectorului) | |a Parlamentului la fiecare 3 ani |anual al Comitetului Asociat de |
| |Parlamentar- la fiecare|Parlamentului |intalniri trimestriale ale | | |Conducere, rapoarte in privinta |
| |doi ani trebuie | |Grupuilui de Munca | | |descoperirilor realizate in urma |
| |organizata o sedinta | | | | |cercetarilor, a progresului |
| |publica | | | | |implementarii si in privinta |
| | | | | | |urmatorilor pasi (2003, 2004). |
| | | | | | |Intalniri anuale ale Comitetului |
| | | | | | |Ministerial Consultativ cu |
| | | | | | |reprezentantii sectorului societatii |
| | | | | | |civile pentru a trece in revista |
| | | | | | |progresul si problemele aparute |
|Principale |Principiile, valorile |Principiile si valorile |Principiile si valorile cooperarii |O politica privind munca in cadrul |Compact contureaza valorile |Obiectivul acordului - de ce si de ce |
|probleme tratate |si scopurile |cooperarii. Modalitati de |(incluzand independenta |parteneriatului cu sectorul de |impartasite si precizeaza |acum. Valori care formeaza contextul, |
|de document |cooperarii. |cooperare (legislatie, |organizatiilor de voluntariat). |voluntariat si masurile de sprijin |angajamentele Executivului si ale |Principii ce ghideaza relatia - |
| |Recunoasterea si |consiliere, elaborare de |Codurile de Buna Practica se refera|al acesteia, acorduri privind |sectorului de voluntariat fata de |independenta, interdependenta, dialog, |
| |reprezentarea |politici, proces de |la: Finantare (inclusiv bursele si |consultarea sectorului de |Recunoastere, Reprezentare, |cooperare si colaborare si |
| |parteneriatului, |descentralizare, |contractele) Consultare si |voluntariat. O politica privind |Parteneriat, Resurse |responsabilitate |
| |dezvoltarea politicilor|finantare, participare |dezvoltare de politici, grupuri ale|activitatea de voluntariat si masuri| | |
| |si a resurselor ca |publica, intreprindere |Comunitatii de Voluntariat, |de promovare a acesteia, o politica | |Angajamente la actiune- angajamente din|
| |modalitati de a atinge |sociala) |organizatii de voluntari ale |privind dezvoltarea comunitatii si | |partea guvernului, din partea |
| |obiectivele | |persoanelor de culoare si ale |masuri de promovare a acesteia, un | |sectorului si angajamente comune: |
| |implementarii | |minoritatilor etnice |cod de practica pentru finantarea | |dezvoltarea Codurilor de Buna Practica |
| |(prioritati, promovare,| | |sectorului de voluntariat care este | |privind finantarea si politicile |
| |monitorizare) | | |editat ca document separat | |dialogului, modalitati de a creste |
| | | | | | |gradul de constientizare a Acordului, |
| | | | | | |de a monitoriza progresele si noile |
| | | | | | |probleme, de a rezolva disputele si de |
| | | | | | |a se intalni si a raporta in mod |
| | | | | | |regulat progresul inregistrat |
|Principalelproble|Mecanisme de implicare |Planurile sunt in curs de |Promovarea dezvoltarii |Vezi deasupra | |Masurile guvernamentale includ |
|me tratate in |a sectorului |dezvoltare |compact-urilor locale. Integrarea | | |responsabilitati desemnate |
|planul de |non-profit. | |Compactului in departamentele | | |functionarilor publici seniori, |
|implementare |Participarea sectorului| |guvernamentale si in practica | | |desemnarea unor lideri in toate |
| |non-profit la procesul | |agentiilor. Influentarea | | |departamentele, raporturi si sedinte |
| |legislativ. Finantarea | |recunoasterii si a practicii | | |regulate intre liderii politici si |
| |sectorului non-profit | |sectorului public privind ONG. | | |reprezentantii sectorului, sporirea |
| |din bugetul de stat. | |Cresterea gradului de | | |gradului de constientizare si a |
| |Dezvoltarea unor | |constientizare privind Compactul | | |bunavointei prin informare, instruire |
| |statistici si a unor | | | | |si monitorizare. Masurile sectorului |
| |analize statistice si | | | | |includ comunicare si training, servicii|
| |de cercetare a | | | | |disponobile pentru a spori gradul de |
| |sectorului non-profit. | | | | |constientizare al Acordului si a |
| |Educatie civica. | | | | |utilitatii lui si impartasirea |
| |Infrastructura si | | | | |lectiilor invatate in implementarea |
| |servicii | | | | |Acordului si a codurilor |
|Probleme de |Structuri de suport si |Dezvoltare de strategii, |Furnizare de servicii publice de |Dreptate sociala si progres, |Se considera ca executivul si |Dezvoltarea unor noi domenii de |
|cooperare |cooperare, statistici, |grupuri de munca, |catre organizatii de voluntari, |ingrijire medicala si asistenta |sectorul de voluntariat trebuie sa |politica publica. Apel la mecanismele |
| |mediu legal, implicare |informare si media, |implicarea comunitatii in |sociala. Dezvoltare economica si |aiba interese mutuale in ceea ce |de finantare pentru a facilita |
| |in elaborare de |mecanisme de finantare |elaborarea unor mai bune politici |initiativa sociala. Educatie si |priveste programul politicilor |strategii de investitii mai puternice. |
| |politici, sisteme de | |publice, structuri de parteneriat |invatare continua. Arta, cultura si |publice, iar Compact trebuie sa |Imbunatatiri aduse cadrului normativ |
| |finanteare, furnizari | |la nivel national si local, |limba galeza. Mediu inconjurator, |asigure cadrul necesar pentru |prin crearea unei noi legislatii |
| |de servicii publice, | |incurajarea sprijinului acordat |planificare si politici rurale. |implicare peste tot |privind sectorul non-profit si |
| |educatie civica, | |organizatiilor de voluntari si ale |Guvernare locala si servicii publice| |schimbari privind impozitele. |
| |informare si media etc | |comunitatii pentru a construi | | |Cercetarea si analiza statistica a |
| | | |comunitati mai puternice | | |sectorului. Modalitatea in care este |
| | | | | | |tratat suportul public in legislatia |
| | | | | | |actuala. Dezvoltarea unui mecanism de |
| | | | | | |rezolvare a disputelor |
|Coordonate de |ngo.ee |uzuvrh.hr |.uk |http: //wcva.o |http: //.uk/ |http: //vsiisbc. |
|contact |emy.ee | | |rg.uk/ |library5/ |ca/eng/index.cfm |
| | | | |content/ |social/ | |
| | | | |volunteering/ |sccm-00.asp | |
| | | | |index.cfm?sub=3 | | |
| | | | |&display_sitetextid=199 | | |
4. Oportunitatea elaborarii unei politici publice nationale cu privire la organizatii neguvernamentale in Romania
4.1. Ipoteze de lucru
- Interesul statului in a-si asocia organizatii private in rezolvarea unora dintre problemele existente pe agenda societatii este foarte vizibil, cu precadere in domeniul dezvoltarii economice, domeniu in care acest interes este materializat printr-un set de reglementari si mecanisme ce vizeaza stimularea dezvoltarii firmelor private!
Nu acelasi lucru se poate afirma despre pozitia statului cu privire la organizatii neguvernamentale! Un argument in favoarea acestei declaratii, il reprezinta prevederile cadrului legislativ, o componenta esentiala in definirea mediului in care se constituie si isi desfasoara activitatea atat organizatiile neguvernamentale, cat si administratia publica.
La nivelul acestei ultime afirmatii se poate constata ca in Romania, intr-o perspectiva comparativa internationala, cadrul legislativ defineste un mediu mai degraba permisiv decat stimulativ in raport cu functionarea organizatiilor neguvernamentale.
In masura in care este acceptata ideea ca, si in Romania, conceptul de dezvoltare a societatii ar include, pe langa dimensiunea economica, si alte dimensiuni: culturala, civica, etc., se impune existenta unei politici publice a guvernului privind ONG;
- Existenta unei politici publice privind ONG face si obiectul recomandarilor pentru procesul de reforma a administratiei publice,
- Este previzibil, intr-o perioda foarte scurta de timp, un moment de criza in ceea ce priveste accesul organizatiilor neguvernamentale din Romania la resurse (publice sau private). Principalii finantatori privati pentru organizatiile neguvernamentale din Romania sunt institutii straine si ele au inceput sa migreze inspre alte tari inca din 1995, iar apropierea de momentul integrarii face ca si fondurile de preaderare puse la dispozitie de Uniunea Europeana sa dispara,
- In acest moment, nu exista o politica publica a guvernului cu privire la ONG. Pozitia guvernului cu privire la ONG este materializata, in prezent, prin existenta, in mod independent, a mai multor elemente (legi privind ONG, mecanisme de finantare, etc), care au fost create la momente diferite, fara sa fie urmarita coerenta constructiei! Aceasta situatie face ca pozitia guvernului cu privire la ONG sa fie greu definibila in ansamblul sau si putin predictibila!
- dezvoltarea politicii publice a guvernului cu privire la ONG, cu alte cuvinte, introducerea de noi instrumente de politica publica si optimizarea celor existente, ar trebui sa fie realizata pe baza unei largi consultari a sectorului asociativ, in calitate de beneficiar.
4.2. Particularitati ale unor modele (experiente) existente
- la ora actuala exista mai multe tari in care au fost elaborate si adoptate documente oficiale, sub diferite denumiri, care definesc valorile si principiile ce stau la baza relatiilor dintre stat si organizatii neguvernamentale.
Modelul de referinta cu privire la dezvoltarea unei politici publice a guvernului cu privire la ONG este cel britanic (COMPACT – COMmunity PACT prezentat in anexa 2).
El a fost deja replicat, in diverse versiuni, in mai multe tari ale lumii, inclusiv in unele tari din Estul si Centrul Europei (Estonia, Croatia).
- In Canada nu exista, ca in Marea Britanie, o organizatie-umbrela care sa negocieze, in numele sectorului, elaborarea unui document care sa stipuleze elementele ce ar trebui sa stea la baza relatiei dintre guvern si ONG. De aceea, in aceasta tara, procesul de elaborare s-a desfasurat sub forma unui ciclu de mese rotunde ce au avut loc in diverse locatii geografice, acoperind teritoriul national. O prezentare a procesului, a partilor implicate si a rezultatelor obtinute se gaseste in anexa 3. Din perspectiva mentionata, o asemenea metodologie ar fi relevanta si pentru situatia din Romania.
- pentru a asigura “continuitatea politica” a documentului ce afirma principalele valori si principii ce stau la baza politicii publice privind ONG (documentul de pozitie), este recomandabila adoptarea acestui document de catre parlament (dupa modelul estonian – anexele 4 si 5 - considerat, in acest moment, un reper chiar si pentru Marea Britanie). Experienta actuala demonstreaza necesitatea trecerii documentului prin parlament (vezi cazul Canadei, unde documentul a cazut in desuetitudine dupa schimbarea Primului-ministru ce a semnat documentul)!
- din perspectiva integrarii Romaniei in Uniunea Europeana, intr-un orizont apropiat de timp, si, implicit, disponibilizarii unor fonduri europene substantiale (proportional cu dimensiunile tarii), se pune problema capacitatii noastre de a dezvolta si implementa programe, pe de-o parte, si de a utiliza performant fondurile disponibilizate, pe de alta parte. Experiente similare anterioare (cazul Poloniei) arata ca guvernul a constientizat nevoia de a asocia ONG la procesul de administrare a acestor fonduri, motiv pentru care, cu doi ani inainte de momentul aderarii, si-a pus problema stimularii capacitatii ONG de a administra fonduri europene.
4.3. Beneficii asteptate
Adoptarea in Romania a unei politici publice privind ONG va conduce la:
- coagularea unui nou model in relatia guvern-ONG, cel mai avansat la ora actuala dintr-o perspectiva comparativa internationala,
- un puternic castig de imagine publica pentru Romania,
- o crestere a legitimitatii sectorului ONG si a capacitatii sale de a interveni eficace in strategia de modernizare a Romaniei
- crearea premiselor constituirii unui grup de actori sociali capabili sa stimuleze si sa eficientizeze reforma administratiei publice insasi
4.4. Concepte si terminologie propuse
4.4.1. Politica Guvernului Romaniei privind ONG
In intelesul acestui text, politica publica este formata dintr-un set de elemente coerente si sistematic aplicate ce definesc atitudinea si comportamentul unei institutii publice cu privire la o anumita problematica (specifica unui domeniu de activitate in societate: cultura, sanatate, economie mediu, etc. sau un anumit grup-tinta: batrani, tineri, someri, etc)
Ea cuprinde declaratii de valorizare, reglementari legale, programe de finantare, etc.
In cazul de fata, este vorba despre politica publica ce defineste relatiile dintre guvern si ONG. Ea materializeaza atitudinea si comportamentul guvernului fata de ONG, respectiv, fata de problematica cu care ele se confrunta.
Relatiile de colaborare dintre guvern si ONG pot lua forma urmatoarelor actiuni:
- asociere in procesul de elaborare de politici sau decizii publice;
- alocare de resurse publice (in mod direct: granturi, contractari de servicii publice, alocare de sedii sau terenuri, respectiv, indirect: scutiri de taxe sau impozite, etc.);
- implementare de politici publice (asocierea ONG la elaborarea, implementarea si evaluarea programelor guvernamentale).
Continutul acestei politici publice este definit de catre agenda relatiei dintre stat (administratie publica centrala, parlament) si ONG.
4.4.2. Agenda relatiei dintre stat si ONG
Este constituita din totalitatea subiectelor ce definesc relatia dintre stat si ONG, cu mentiunea ca este vorba doar despre subiecte relevante pentru orice organizatie neguvernamentala! (cu alte cuvinte, subiecte ce nu sunt asociate, in mod specific, doar organizatiilor ce activeaza intr-un anumit domeniu!)
4.4..3. Instrumente ale unei politici publice
Este vorba despre totalitatea elementelor ce definesc o anumita politica publica.
Aceste elemente pot fi:
1. de pozitionare (declaratii de valori sau principii: transparenta, participare, dialog, etc.)
2. de reglementare (norme legale ce definesc procedurile prin care institutii publice abordeaza o anumita problema, in cazul de fata, ce vizeaza organizatii neguvernamentale. De ex.: modalitati de finantare a ONG din fonduri publice, de consultare a ONG in procesul elaborarii deciziilor publice, de constituire a unei ONG, obtinerea statutului de utilitate publica, de acreditare ca furnizori de servicii, etc. )
3. de structurare (de ex.: consilii consultative, atributii explicite pentru functionarul cu responsabilitati privind relatia cu ONG din cadrul oricarei institutii publice, etc)
4. de monitorizare si evaluare a procesului de implementare a politicii publice, respectiv, a rezultatelor obtinute si impactului creat
5. Documente de realizat in cadrul initiativei
5.1. Documentul de pozitie
Este un instrument de politica publica ce vizeaza optimizarea relatiilor dintre stat (administratie publica centrala, parlament) si ONG in beneficial cetatenilor Romaniei.
Documentul de pozitie cuprinde:
1. valorile si principiile pe care guvernul si parlamentul si le asuma pentru a defini baza relatiei cu ONG (elementele de pozitionare)
2. sarcinile pe care guvernul si le asuma privind transpunerea in practica a valorilor si principiilor (mentionate mai sus), respectiv:
- nominalizarea unei structuri interne a guvernului care sa aibe ca sarcina elaborarea politicii publice a acestuia cu privire la ONG si punerea ei in aplicare.
- realizarea anuala a documentului “Politica guvernului privind ONG in Romania”.
Documentul este adoptat, in urma dezbaterii sale, de catre Parlamentul Romaniei.
Textul supus dezbaterii este rezultatul activitatii unui grup de lucru (comitetul mixt) format din reprezentanti ai guvernului si ai ONG.
Daca este cazul, textul documentului de pozitie este revizuit de catre comitetul mixt pe baza raportului anual de evaluare a politicii publice privind ONG.
Ulterior, este dezbatut si adoptat de catre Parlamentul Romaniei in sesiunea de toamna.
5.2. Codurile de conduita
Sunt documente ce descriu valorile si principiile pe care guvernul si le asuma pentru un anumit tip de relatie cu ONG (de ex.: codul de conduita privind finantarea ONG din fonduri publice. La fel pentru consultare.).
Aceste coduri sunt instrumente ce promoveaza modele de buna practica in ceea ce priveste conduita guvernului si a institutiilor subordonate lui in raport cu diversele tipuri de relatii pe care guvernul le dezvolta cu ONG.
In faza initiala, textul documentului este realizat in cadrul comitetului mixt pentru relatia guvern-ONG. In final, textul rezultat, este adoptat de catre guvern.
Textul documentului este revizuit de catre comitetul mixt pe baza raportului anual de evaluare a politicii publice privind ONG. Daca se fac recomandari de modificare, el este, ulterior, adoptat de catre Guvernul Romaniei in varianta noua.
5.3. Politica Guvernului Romaniei privind relatiile cu ONG
Este un document care, pornind de la valorile si principiile din documentul de pozitie, cuprinde:
1. inventarul elementelor de reglementare si de structurare (asa cum au fost descrise mai sus ca instrumente ale unei politici publice) si pe care guvernul si le asuma in gestionarea relatiei cu ONG
Inventarul acestor elemente face referire la urmatoarele tipuri de reglementari si structuri (instrumente):
- care exista in practica actuala a guvernului
- care exista in practica actuala, dar trebuie optimizate
- care nu exista in practica actuala si ar trebui create.
2. planul de implementare aferent.
In faza initiala, textul documentului este realizat de catre guvern. Ulterior, continutul este dezbatut cu reprezentantii ONG, in cadrul comitetului mixt pentru relatia guvern-ONG.
In final, textul rezultat, este adoptat de catre guvern.
5.4. Raportul de evaluare a politicii publice privind ONG in Romania
Raportul este realizat anual, incepand cu anul 2006 (pentru anul 2005), de catre un grup de consultanti independenti, angajati de catre guvern.
Continutul sau este supus consultarii grupului ONG pentru relatia guvern-ONG, dupa care este dezbatut in cadrul unei mese rotunde ce are loc in cadrul parlamentului, in primul trimestru a fiecarui an.
Varianta finala a textului este publicata de catre guvern sub forma unei brosuri, respectiv, postata pe Internet.
6. Structuri ce operationalizeaza initiativa
6.1. Grupul de initiativa pentru optimizarea relatiei dintre guvern si ONG
Grupul functioneaza ca o structura informala si este format din organizatii care prin misiunea lor isi asuma rezolvarea problematicii sectorului, in ansamblul sau (centre de resurse ONG dedicate dezvoltarii sectorului) sau organizatii cu un relevant potential de influentare a politicilor publice!
Premiza existentei unui asemenea grup este legata de necesitatea asumarii initiativei care vizeaza optimizarea relatiei dintre guvern si ONG!
Atributiile grupului sunt legate de:
- definirea initiativei (scop, etape, actiuni, produse) ce vizeaza optimizarea relatiei dintre guvern si ONG
- identificarea reprezentantilor guvernului ce ar putea fi implicati in proiect
- negocierea conditiilor de implicare a guvernului ca partener in acest proiect. Stabilirea de comun acord a obiectivelor si etapelor proiectului
- elaborarea agendei, documentatiei aferente, precum si a metodologiei pentru dezbaterea subiectelor la nivel local, respectiv, identificarea organizatiior cu potential de organizare a acestor dezbateri
- elaborarea agendei, documentatiei aferente, precum si a metodologiei pentru dezbaterea subiectelor in cadrul Forumului National ONG.
Note:
- grupul de initiativa nu reprezinta sectorul asociativ!
- grupul se auto-dizolva in momentul desemnarii, in cadrul Forumului National ONG, a unor reprezentanti de organizatii neguvernamentale ca membri ai grupului de lucru ONG pentru relatia guvern-ONG.
6.2. Grupul de lucru ONG pentru relatia guvern-ONG
Este o structura informala a carei membrii sunt numiti in cadrul Forumului National ONG avand ca mandat reprezentarea intereselor organizatiilor neguvernamentale in procesul de elaborare, respectiv, de evaluare, a politicii publice privind ONG in Romania.
Componenta propusa pentru acest grup se bazeaza pe clasificarea internationala a organizatiilor neguvernamentale (ICNPO), in ideea ca pentru fiecare domeniu de actiune (servicii sociale, protectia mediului, cultura, etc), forumul sa numeasca reprezentantul unei organizatii reprezentative (organizatie-fanion).
Metodologia acestor nominalizari urmeaza sa fie definitivata in cadrul forumului.
Atributiile grupului sunt legate de:
- elaborarea textului pentru documentul de pozitie (in cadrul comitetului mixt: guvern – ONG)
- elaborarea textului pentru codurile de conduita (in cadrul comitetului mixt: guvern – ONG)
- negocierea continutului pentru “Politica Guvernului Romaniei privind ONG” (in cadrul comitetului mixt: guvern – ONG)
- amendarea textului pentru Raportul anual de evaluare a politicii publice privind ONG
6.3. Comitetul mixt: guvern – ONG
Este un grup de lucru format din reprezentanti ai guvernului si ai grupului de lucru ONG pentru relatia guvern-ONG. Grupul functioneaza ca o structura informala.
Reprezentantii guvernului sunt desemnati din partea unor ministere sau structuri specializate ale guvernului pentru gestionarea relatiei cu ONG.
Atributiile comitetului sunt legate de:
- elaborarea textului pentru documentul de pozitie
- elaborarea textului pentru codurile de conduita
- negocierea continutului pentru “Politica Guvernului Romaniei privind ONG”
7. Etapele implementarii initiativei
7.1. Definirea agendei pentru relatia guvern-ONG
• asteptarile si propunerile sectorului asociativ
Ele urmeaza sa fie identificate in cadrul unui larg proces de consultare a organizatiilor neguvernamentale.
La nivel local, procesul de consultare este administrat de catre grupul de initiativa pentru optimizarea relatiei dintre guvern si ONG in colaborare cu organizatii locale interesate.
In urma acestor dezbateri vor fi identificate, de catre grupul de initiativa, asteptarile organizatiilor cu privire la valorile, principiile, reglementarile si structurile definitorii pentru relatia guvern – ONG (de optimizat sau de creat).
Aceste informatii vor fi compilate de catre grupul de initiativa, respectand structura initiala a informatiei, in cadrul unui document ce prezinta pozitia sectorului asociativ cu privire la relatia statului cu organizatiile neguvernamentale si care va fi prezentat in cadrul Forumului National ONG (in masura in care data de desfasurare a acestuia este compatibila cu calendarul initiativei).
• asteptarile si propunerile guvernului sunt definite pe baza programului de guvernare.
7.2. Elaborarea setului de documente ce prezinta politica publica privind ONG
Actiuni propuse:
• intalnire a Primului-ministru cu grupul de lucru ONG pentru relatia guvern-ONG
Se vor discuta urmatoarele subiecte:
- agenda relatiei guvern-ONG. Guvernul ar putea sa isi asume partial sau in intregime agenda propusa de sectorul asociativ cu privire la relatia statului cu organizatiile neguvernamentale sau ar putea sa o completeze cu propriile puncte de vedere!
- structura informatiei pentru continutul documentului de pozitie si a codurilor de conduita
- conditii pentru elaborarea raportului de evaluare a relatiei guvern-ONG,
• ciclu de mese rotunde nationale avand teme de interes din perspectiva relatiilor guvern – ONG.
In vederea definirii continutului pentru documentul “Politica Guvernului Romaniei privind relatiile cu ONG” urmeaza sa fie abordate in formatul unor mese rotunde de jumatate de zi principalele teme ce definesc relatia guvern-ONG (o abordare similara negocierii capitolelor de aderare aferente procesului de integrare europeana).
Participa reprezentanti ai guvernului, parlamentului si membrii grupului de lucru ONG pentru relatia guvern-ONG.
Posibile teme pentru aceste mese rotunde:
- rolul ONG in societate. Legitimitatea sectorului ONG. Valori si principii ce stau la baza politicii publice privind ONG in Romania.
- reglementarea constituirii si functionarii ONG (principii, tipuri de reglementari, etc.)
- alocarea de resurse publice pentru activitati ale ONG. Valori, principii si metode
- consultarea ONG in procesul de elaborare a politicilor si deciziilor publice. Valori, principii si metode
- implicarea ONG in implementarea politicilor publice. Valori, principii si metode. Parteneriatul public-privat ca suport pentru reforma administratiei publice
- ONG si managementul informatiei / tehnologia informatiei
Pentru fiecare tema in parte, inaintea mesei rotunde, reprezentanti ai comitetului mixt guvern-ONG, vor elabora un material ce prezinta pozitia guvernului privind tema pusa in discutie. In urma acestor mese rotunde vor rezulta textele pentru proiectele urmatoarelor documente:
- documentul de pozitie (ce cuprinde valori si principii pe care se bazeaza politica publica privind ONG),
- „Politica guvernului privind ONG” (ce cuprinde principalele reglementari si mecanisme pe care guvernul isi propune sa le foloseasca in relatia cu ONG),
- codurile de conduita (ce cuprind valori si principii pe care se bazeaza un anumit tip de relatia a guvernului cu ONG).
• Adoptarea de catre guvern a documentului „Politica guvernului privind ONG” si, respectiv, a codurilor de conduita
7.3. Adoptarea documentului de pozitie privind ONG de catre parlament
• constituirea comitetului parlamentar de sustinere a initiativei.
Este format din parlamentari din cadrul principalelor partide parlamentare si este rezultatul demersurilor de identificare a parlamentarilor dispusi sa sustina adoptarea documentului de pozitie.
• masa rotunda cu tema: “Politica publica privind ONG in Romania”
Se desfasoara in cadrul parlamentului si participa reprezentanti ai guvernului, parlamentului si membrii grupului de lucru ONG pentru relatia guvern-ONG.
Subiecte propuse spre abordare: rolul ONG si continutul documentului de pozitie (ce cuprinde valori si principii pe care se bazeaza politica publica privind ONG),
• sesiune de plen a parlamentului dedicata politicii publice privind ONG in Romania
Este dedicata adoptarii de catre parlament a documentului de pozitie.
7.4. Evaluarea anuala a politicii publice privind relatia guvern-ONG
• Monitorizarea modului de implementare de catre autoritati a politicii publice privind ONG
Se realizeaza in cadrul unor intalniri periodice (de exemplu, trimestrial) ale comitetului mixt, pe baza unor indicatori de monitorizare stabiliti in prealabil de comun acord.
• Elaborarea raportului anual de evaluare a relatiei guvern-ONG
Este rezultatul activitatii unui grup de consultanti nominalizati de catre comitetul mixt si angajati de catre guvern pentru a elabora raportul anual dsi participa reprezentanti ai guvernului, parlamentului si membrii grupului de lucru ONG pentru relatia guvern-ONG.
• masa rotunda de evaluare a politicii publice privind ONG
Este vorba despre dezbateri ce au la baza textul proiectului raportului anual. Se desfasoara in cadrul parlamentului si participa reprezentanti ai guvernului, parlamentului si membrii grupului de lucru ONG pentru relatia guvern-ONG.
• publicarea raportului anual referitor la politica publica privind ONG in Romania
7.5. Dezvoltarea instrumentelor prevazute de politica publica privind relatia guvern-ONG
• Constituirea de grupuri de lucru mixte pe domenii formate din reprezentanti ai ONG interesate si autoritati responsabile de administrarea instrumentelor de politica publica specifice
• Reuniuni ale grupurilor de lucru dedicate dezvoltarii instrumentelor prevazute de politica publica privind rel guv-ong
7.6. Implementarea politicii privind relatia guvern-ONG de catre institutiile publice competente
Pe baza agendei comune agreate, ar urma sa aibe loc demersuri specifice pentru introducerea noilor instrumente de politica publica, respectiv, optimizarea celor existente, prin implicarea unor reprezentanti interesati ai sectorului asociativ si ai institutiilor ce administreaza o anumita problema (de ex, Ministerul Finantelor, Ministerul Muncii, etc).
8. Bibliografie
• Anheier Helmut and Salamon Lester, The Emerging Sector, an Overview, ( Baltimore: The Johns Hopkins Institute for Policy Studies, 1994).
• Bullain Nilda şi Toftisova Radost, “O analiză comparativă a Politicilor şi Practicilor europene în cooperarea dintre Guvern şi Organizaţii Neguvernamentale”, articol apărut în The International Journal of Not-for-Profit Law, Nr. 4, Volumul 7, Septembrie 2005, o publicaţie trimestrială a International Center for Not-for-Profit Law.
• Compact on Relations between Government and the Voluntary and Community Sector in England, (1998).
• Daimar Liiv, Guidelines for the Preparation of Compacts, IJNL, Volum 3, Issue 4, Iunie 2001 .
• Danish Charter for interaction between Volunteer Denmark / Associations Denmark and the public sector, Decembrie 2001
.
• Das Gupta Monica, Grandvoinnet Helene, Romani Mattia, Fostering community-driven development: what role for the state? World Bank Policy Research Working Paper 2969, January 2003
• Decision of Estonian Parliament Approval of Estonian Civil Society Development Concept, 2002, .
• EU Commission’s White Paper on European Governance, Brussels, 2001
.
Forumul Regional al ONG, Declaratia “Parteneriatul dintre guverne, societatea civila, si organizatiile internationale in consolidarea democratiei”, Bucuresti,14-15 nov, 2003
International Center for Not-for-Profit Law (ICNL), Comparative Assessment of NGO/Government Partnership in Romania, 2000,
Liseţchi Mihai si Olteanu Ion, Carte alba la Forumul Naţional ONG, 1998: “Organizaţiile neguvernamentale şi conceptul de parteneriat”
Lisetchi Mihai, Carte alba la Forumul National ONG 1999: ”Parteneriatul administratie publica - organizatii neguvernamentale. De la declaratii de intentie la politici publice”
Olteanu Ion, Stadiul actual al parteneriatului administraţie - ONG, Oficiul pentru Relaţia Guvern - ONG, Guvernul Romaniei, aprilie 1998
• Olteanu Ion, Raport in cadrul Forumului Naţional ONG, 2002 la tema: „Parteneriatul dintre organizaţii neguvernamentale şi administraţia publică”
• Pactul de Stabilitate, Întalnirea Mesei de Lucru 1, Declaraţia privind parteneriatul ONG-uri - guverne în Sud - Estul Europei, Bucuresti, 27 octombrie 2000
• Parliamentary Office of Mihai Gheorghiu, NGOs and Public Administration /Romanian Legislation, (International Center for Not-for-Profit Law, 1999)
• Salamon Lester, Partners in Public Service: Government Non-Profit Relations in the Modern Welfare State, (Baltimore: Johns Hopkins University Press, 1995).
ANEXE
ANEXA 1
O analiză comparativă a politicilor şi practicilor europene
în cooperarea dintre guvern şi organizaţii neguvernamentale
- extrase -
de Nilda Bullain şi Radost Toftisova *
Articol apărut în The International Journal of Not-for-Profit Law, Nr. 4, Volumul 7, Septembrie 2005, o publicaţie trimestrială a International Center for Not-for-Profit Law[28]
Introducere
Acest articol oferă o perspectivă europeană asupra politicilor şi practicilor privind cooperarea Guvern - organizaţii neguvernamentale în actualele state membre UE, în ţările în curs de aderare şi alte ţări central şi est europene. Mai precis, furnizează o analiză comparativă asupra a trei domenii considerate semnificative pentru dezvoltarea unor relaţii mai puternice între Guvern şi Organizaţii Neguvernamentale:
1. Documente vizând politici şi mecanisme instituţionale în cadrul cărora Guvernul facilitează dezvoltarea societăţii civile în diferite ţări (cele mai bune exemple din Europa)
2. Mecanisme de finanţare guvernamentală la nivel naţional şi local pentru organizaţii neguvernamentale şi iniţiative publice - incluzând metode de finanţare directă şi indirectă, sisteme de oferire de granturi, subvenţii, şi finanţarea unor funcţii publice delegate - cu o atenţie particulară pentru distincţia între organizaţii de servicii şi organizaţii de advocacy
3. Politicile guvernamentale în Europa de Est de implicare a organizaţiilor neguvernamentale la două nivele ale Uniunii Europene: procesul de elaborare a politicilor UE (ex., oferindu-le organizaţiilor neguvernamentale o voce în formularea poziţiilor naţionale sau dând posibilitatea organizaţiilor neguvernamentale naţionale de a lucra cu alte organizaţii europene pentru a influenţa direct politicile), şi proiecte UE(oferindu-le organizaţiilor oportunităţi de co-finanţare şi pre-finanţare).
Articolul este structurat în 4 capitole care vizează (i) cadrul general al politicilor de cooperare, (ii) cadrul instituţional, (iii) finanţarea, şi (iv) aderarea la UE. Abordează cele mai bune practici precum şi eşecurile instructive, abordări inovative precum şi unele uzuale. În general am preferat să includem mai multă informaţie decât mai puţină astfel încât cititorul îşi poate alege un subiect de interes.
I. Cadrul general al politicilor: Documente de politici de cooperare (DPC)
Capacitatea societăţii civile de a ajuta la instalarea unei democraţii prospere şi stabile a câştigat o recunoaştere oficială de a lungul ultimelor decenii. Ca o expresie formală a acestei recunoaşteri, autorităţile publice din diverse ţări Europene au adoptat documente care pun bazele avantajelor reciproce ale unei relaţii mai instituţionalizate între “primul” şi cel de al “treilea” sector.
I.1. Care sunt documentele conţinând politici privind cooperarea Guvern - Organizaţii neguvernamentale?
Documentele de politici privind cooperarea (DPC) reflectă un stadiu timpuriu de dezvoltare în relaţia dintre guvern şi organizaţiile nonprofit. Ele exprimă punctele de vedere ale autorităţilor publice (guvern, Parlament, instituţii UE) asupra rolului societăţii civile şi creează o bază pentru o interacţiune constructivă cu organizaţiile celui de al treilea sector. DPC urmăresc două obiective primordiale: încurajarea participării publice în viaţa politică şi stabilirea unor mecanisme de cooperare care să uşureze sarcina guvernului în furnizarea de servicii publice.
Pentru atingerea acestor obiective, DPC includ principii generale precum şi planuri specifice. 1 Ele recunosc în mod caracteristic rolul important al sectorului nonprofit în dezvoltarea societăţii, articulează principiile de cooperare prevăd intenţii generale şi schiţează etapele specifice care să fie urmate de Guvern şi organizaţiile civice.
DPC sunt de obicei rezultatul unor eforturi mutuale şi negocieri. Ele includ documente bilaterale de tip “înţelegere”(Compacturile din Marea Britanie), acorduri de facto adoptate ca programe oficiale de către Guvern (Programul Croat pentru Cooperare 2) sau de către Parlament (Conceptul de Dezvoltare a Societăţii Civile Estoniene 3 ), şi declaraţii unilaterale exprimând angajamentele luate numai de către o singură parte (Strategia Guvernului Ungariei faţă de Sectorul Civil 4 ).
I.2. De ce sunt importante DPC?
Aceste înţelegeri sau declaraţii oferă avantaje tangibile pentru cel de al treilea sector ca şi pentru sectorul public. DPC oferă organizaţiilor civice un mijloc de a creşte sprijinul pentru munca lor şi ca urmare pentru a şi putea extinde activităţile în interesul societăţii. Pentru guvern, acordurile pot ajuta la asigurarea unei îndepliniri mai performante a sarcinilor guvernamentale.
O politică de cooperare nu poate reuşi decât dacă fiecare parte înţelege, respectă şi acordă încredere “rolului şi misiunii celeilalte”. 5 Organizaţiile Neguvernamentale de regulă iau iniţiativa de a propune negocieri dar autorităţile publice pot de asemenea iniţia procesul şi conduce la un rezultat de succes, cum a fost cazul în Croaţia şi Ungaria. Experţii ar putea fi implicaţi în schiţarea textului, şi stadiul de discuţii şi de consolidare ar trebui să aibă drept caracteristică o participare publică largă.
Succesul, desigur, necesită mai mult decât un document de politică. Punctul nr. 15 din Compactul britanic numeşte documentul “un punct de plecare şi nu o concluzie .”6 După cum arată experienţa britanică, într-adevăr, o înţelegere inadecvată a sectorului voluntar poate împiedica implementarea şi respectarea efectivă de către ambele părţi. 7
Urmărind acelaşi indiciu, putem sublinia “un proces, nu un document” însemnând că ambele părţi pot beneficia chiar dacă negocierile nu produc un text acceptat reciproc. 8 Guvernul şi Organizaţiile Neguvernamentale pot realiza o relaţie mai puternică şi o comunicare mai bună, prin procesul de negocieri cu frecventele sale contacte, discuţii constructive, cooperare activă, compromisuri, concesii reciproce şi înţelegere. Chiar şi atunci când nu este adoptat un document de politică(ca în cazul maghiar, discutat mai jos), procesul poate de asemenea exemplifica participarea publică în procesul de luare a deciziilor politice.
I.3. Care este scopul DPC?
Titlul unui astfel de document reflectă de obicei caracterul său fie unilateral fie bilateral, şi indică măsura în care este obligatoriu de urmat legal. Înţelegerea de la Wales obligă guvernul să îndeplinească angajamente specifice în vreme de Compactul britanic reprezintă numai un “memorandum” asupra relaţiilor. 9 Conceptul Estonian pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, adoptat de către Parlament, promovează valori, principii şi proceduri de natură să crească participarea cetăţenilor în viaţa statului .10 Programul Croat afirmă în mod expres că nu este obligatoriu din punct de vedere legal ci numai un cadru pentru cooperarea viitoare. 11
Cartea Albă a Comisiei Europene asupra Guvernării Europene adoptată în 25 Iulie 2001 se concentrează pe “modul în care Uniunea foloseşte puterile date de către cetăţenii săi” 12 Pentru a promova o interacţiune mai puternică între societatea civilă şi autorităţile publice locale şi centrale, Cartea Albă prevede 5 principii de bază (deschidere, participare, responsabilitate, eficacitate, şi coerenţă) precum şi intenţiile generale bazate pe aceste principii(incluzând dialogul, consultările şi parteneriatul).13 Semnificativ, Comisia se angajează de asemenea să ia la rândul său măsuri concrete: îmbunătăţirea şi clarificarea legislaţiei europene, publicarea de ghiduri, dezvoltarea de standarde şi criterii, organizarea de dezbateri publice şi dezvoltarea unui cod de conduită privind dialogul şi consultările. 14
Carta daneză pentru interacţiune, pe care "Danemarca Voluntară"/ Asociaţiile din Danemarca şi sectorul public au încheiat-o cu Guvernul danez în 2001, subliniază importanţa parteneriatului dintre cele două sectoare pentru “dezvoltarea democraţiei daneze şi prosperitatea statului danez.” 15 Carta recunoaşte rolul mediului asociativ, funcţiile şi independenţa sa şi stipulează că are ca obiectiv să servească ca “un punct de plecare pentru continuarea dialogului privind valorile, parametrii şi oportunităţile concrete pentru interacţiune .”16 Documentul preconizează măsurile viitoare – incluzând dezvoltarea legislaţiei – pentru a asigura sprijinul continuu pentru activităţile organizaţiilor neguvernamentale fără însă să încalce autonomia lor şi să ofere resurse pentru “promovarea şi implementarea de iniţiative comune. ”Carta, prin urmare, reprezintă un cadru pentru stabilirea unei baze pentru paşii concreţi în viitor. Deşi Carta nu are forţă legală, atât guvernul cât şi cel de al treilea sector au recunoscut rolul acesteia în întărirea sectorului voluntar şi creşterea participării cetăţenilor în viaţa publică.
Cele mai multe ţări din Europa de Vest au adoptat documente politice privind participarea organizaţiilor neguvernamentale în ajutorul pentru dezvoltare. Deşi ele privesc doar o parte a sectorului nonprofit, (acele organizaţii neguvernamentale implicate în dezvoltare internaţională), aceste documente recunosc indirect importanţa societăţii civile într-un sens mai larg. De exemplu, Strategia Daneză pentru Sprijinirea Societăţii Civile în ţările în curs de dezvoltare, adoptată de către Ministerul Afacerilor Externe, descrie metodele de cooperare cu organizaţiile neguvernamentale daneze şi recunoaşte în mod expres contribuţia lor la “promovarea drepturilor omului şi democraţiei.” 18 Guvernul Germaniei a adoptat documente similare, pe baza ideii că promovarea societăţii civile reprezintă o parte vitală a politicii de dezvoltare externă a ţării. 19 Pe lângă conturarea politicii guvernamentale, aceste documente pot influenţa finanţarea organizaţiilor neguvernamentale naţionale active în domeniul ajutorului internaţional pentru dezvoltare.
I.4. Ce acoperă DPC?
Documentele politice de cooperare urmăresc două abordări principale. Unele DPC subliniază un cadru general pentru cooperarea viitoare, dar lasă detaliile să fie rezolvate în implementare (precum în Marea Britanie şi Danemarca), în vreme ce altele specifică atât aspecte ale viitoarei cooperări, cât şi detalii de implementare (precum în Conceptul de Dezvoltare a Societăţii Civile Estoniene).
Experienţa arată că modul de abordare adoptat nu afectează şansele pentru implementarea efectivă. Mai degrabă, succesul final depinde de buna voinţă a ambelor părţi, mecanismele legislative şi politice de împlinire a obligaţiilor contractuale şi a angajamentelor politice, precum şi de starea relaţiilor între sectorul guvernamental şi cel neguvernamental.
Fie detaliat, fie numai în termeni generali, documentul trebuie să stabilească câteva elemente esenţiale pentru crearea unui parteneriat de succes. Aproape toate acordurile, declaraţiile, documentele, şi strategiile de acest tip includ următoarele secţiuni:
• O declaraţie de reprezentare privind părţile care reprezintă cele două sectoare în adoptarea şi implementarea DPC, incluzând mecanismele pentru numirea lor şi împuternicirile, responsabilităţile şi obligaţiile lor.
• O declaraţie de principii adresându-se rolurilor şi funcţiilor celor două părţi în dezvoltarea societăţii democratice, incluzând recunoaşterea autonomiei lor (vezi Carta Daneză),drepturile de bază şi obligaţiile, constrângerile legale şi logice cărora trebuie să le facă faţă în îndeplinirea acestor obligaţii ,20 şi angajamentele lor pentru valori comun respectate, definite în document. Aceste valori pot include participarea publică în procesul de luare a deciziilor şi flexibilitatea în instrumentele guvernării (Cartea Albă a UE privind Guvernarea Europeană EU 21 ); şi, pentru sectorul voluntar, diversitatea ( Compactul din Marea Britanie, p. 8.2), responsabilitatea, deschiderea, promovarea non violenţei şi egalităţii între oameni, coerenţa, transparenţa şi responsabilitatea pentru utilizarea resurselor publice(Programul Croat pentru Cooperare).
• O schiţă generală a domeniilor de cooperare, precum furnizarea de servicii, legislaţie şi alte procese de luare a deciziei, mediu, ajutor internaţional de dezvoltare, acces la informaţie, formularea politicilor publice în domenii variate, descentralizare şi dezvoltarea de intreprinderi sociale; şi instrumente specifice de cooperare, incluzând dezbaterile publice, consultările, corpurile consultative comune şi de luare a deciziei, acorduri de parteneriat pentru furnizarea comună a serviciilor, schimbul de informaţie şi dreptul la iniţiativă legislativă.
• Problemele legate de finanţare pot include obligaţiile de a dezvolta coduri de bune practici de finanţare (Compactul din Anglia), descrieri ale mecanismelor de finanţare pentru a sprijini mediul asociativ (pe termen lung sau scurt), angajamente de a stabili un sistem fiscal care direct sau indirect să încurajeze activităţile celui de al treilea sector (ca în Conceptul Estonian pentru Dezvoltarea Societăţii Civile), şi angajamente de a dezvolta legislaţia care sprijină auto sustenabilitatea celui de al treilea sector şi finanţarea organizaţiilor persoanelor dezavantajate (Programul Croat pentru Dezvoltare şi Strategia Guvernului Ungar).
Dată fiind natura lor generală şi în cea mai mare măsură neconstrângătoare, documentele politice de cooperare nu stabilesc obligaţii specifice de finanţare. Mai degrabă, ele preconizează dezvoltarea politicilor de finanţare şi mecanismelor care să asigure sprijinul public pentru sectorul voluntar. Documentul poate oferi modele clare de politici de finanţare, inclusiv atât tipuri variate de mecanisme de finanţare (sprijinul în natură nu trebuie trecut cu vederea) cât şi obligaţiile celui de al treilea sector de a stabili standarde de contabilitate pentru folosirea banilor publici.
• Elementele de implementare includ un calendar acoperind obiectivele pe termen scurt sau lung 22 alocarea de responsabilităţi instituţiilor publice implicate în implementare, şi posibil, elemente precum propunerea unui instrument de monitorizare şi evaluare, prevederi pentru examinare şi revizuire, şi un mecanism pentru rezolvarea disputelor.
Această secţiune reflectă nivelul de angajare a guvernului faţă de principiile recunoscute în documentul politic, specificitatea fiind aici crucială. Natura generală a documentului poate să nu permită o planificare detaliată a implementării; totuşi pentru a evita crearea unui acord "literă moartă", această secţiune ar trebui să fie cât mai concretă şi ar trebui să prevadă pentru realizarea unei relaţii constructive între calendare, cadru instituţional pentru implementare, responsabilităţi reciproce şi coordonarea generală. La secţiunea “Dezvoltarea pe mai departe a Programului” din Programul Croat pentru Cooperare, de exemplu, reprezentanţii guvernului şi celui de al treilea sector se întâlnesc anual pentru a “revizui şi analiza acţiunile din cadrul Programului,” după care ei publică un raport al întâlnirii şi îl trimit Parlamentului. Compactul britanic autorizează un grup ministerial special să supravegheze implementarea Compactului, să “încurajeze adoptarea sa de alte agenţii publice....şi să promoveze comunicarea între Guvern şi sectorul voluntar şi comunitar” (p. 2 din Anexă ).
Conţinutul specific variază, în funcţie de natura legală a documentului, nivelul existent de cooperare între cele două sectoare, tradiţiile legislative, politice şi sociale din ţară, şi instituţiile publice care adoptă acordul. Un document poate conţine numai discuţii superficiale pe anumite subiecte sau chiar să le omită cu totul. O detaliere exhaustivă nu este esenţială. Chiar şi aşa, şansele de succes cresc atunci când anumite aspecte sunt abordate în detaliu, în special, mecanismele de finanţare.
I.5. Cum şi de cine sunt “ratificate” DPC?
Cartea Albă a UE a bunei guvernări: adoptată de către Comisie .23 În lumina aşteptatei lărgiri a UE, Comisia a decis că metodele UE de guvernare trebuie modernizate astfel încât instituţiile UE să îşi poată folosi mai bine puterile lor, şi astfel încât cetăţenii UE să poată monitoriza mai bine aceste instituţii, să dobândească o înţelegere deplină a modului în care acestea îşi exercită responsabilităţile şi să le acorde un gir mai larg. Documentul subliniază de asemenea responsabilităţile societăţii civile.
Pentru a-şi asuma munca pregătitoare, au fost organizate 12 grupuri de lucru, acoperind 6 domenii. Fiecare grup a desfăşurat consultări externe, inclusiv audieri publice şi dezbateri on-line, şi a dezvoltat recomandări pentru ca propunerile să fie formulate în Cartă. În cadrul consultărilor, organizaţiile neguvernamentale au cerut o mai mare participare în procesul de luare a deciziilor înainte ca acestea să fie adoptate mai degrabă decât simple anunţuri făcute mai târziu; reorganizarea procedurilor de consultare pentru a le face mai eficiente; focalizare administrativă pe importanţa inputului organizaţiilor neguvernamentale prin orientarea către toate sectoarele şi instituţiile vizate; şi recunoaşterea tuturor jucătorilor relevanţi în loc de un număr limitat de organizaţii. Organizaţiile neguvernamentale de asemenea au pledat pentru includerea unui articol specific în Tratatul CE privind implicarea organizaţiilor societăţii civile în practicile consultative ale Comisiei.
Compacturile din Marea Britanie 24: adoptate de către reprezentanţi atât ai guvernului cât şi ai organizaţiilor neguvernamentale. Compacturile britanice au la bază două documente: Raportul Comisiei Deakin “Viitorul sectorului voluntar” (iulie 1996), care solicita un acord formal între guvern şi sectorul voluntar; şi documentul Partidului Laburist “Construind un viitor împreună –politicile laburiste pentru Parteneriatul între Guvern şi Sectorul Voluntar” (februarie 1997). In iulie 1997, o conferinţă a celei mai mari organizaţii umbrelă a organizaţiilor neguvernamentale confirma nevoia unui astfel de acord. Participanţii la conferinţă au înfiinţat un grup de lucru Compact, în care au participat experţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi academicieni de prestigiu. In octombrie şi noiembrie 1998, după câteva luni de consultări, au fost semnate 4 Compacturi Naţionale cu guvernele Angliei, Wales, Scoţiei şi Irlandei de Nord – primele documente de acest tip semnate vreodată. Compacturile Naţionale au fost urmate de acorduri locale semnate între sectorul voluntar la nivel local şi consiliile locale sau alte corpuri administrative publice
Conceptul Estonian (EKAK)25: adoptat de Parlament în 22 decembrie 2002. Procesul a început cu eforturile Centrului Estonian pentru Asociaţii Nonprofit şi Fundaţii printr-un proiect finanţat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare(UNDP). Reprezentanţii organizaţiilor umbrelă estoniene s-au întâlnit cu politicieni şi au discutat posibile strategii pentru lansarea Conceptului. În decembrie 1999, la puţin timp după această întâlnire, un “Memorandum de Cooperare între Partidele Politice Estoniene şi Organizaţiile Umbrelă ale celui de al treilea sector” a fost semnat, stabilindu-se o schiţă pentru dezvoltarea Conceptului .26 Academicieni precum şi experţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi politicieni au elaborat un proiect, urmat de discuţii publice care au fost atât intensive cât şi extensive. Mai mult de 3000 de organizaţii au fost invitate să participe în pregătirea documentului final.
Programul Croat de Cooperare: adoptat de către Guvern în decembrie 2000 la iniţiativa Oficiului Guvernamental pentru Cooperarea cu organizaţiile neguvernamentale, ai cărui oficiali au crezut cu tărie în potenţialul sectorului voluntar. Programul schiţa principii şi modele de cooperare. Se baza pe rezultatele unui forum naţional şi a patru seminarii regionale cu privire la “Dezvoltarea Societăţii Civile în Croaţia- Modele de Cooperare între Stat, Autorităţi Locale şi Organizaţii Neguvernamentale .” Mai mult de 16.000 organizaţii neguvernamentale au fost invitate să participe la procesul de pregătire. Grupul de lucru a implicat reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, oficiali ai statului şi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale din Croaţia.
Strategia Guvernului Maghiar: Acest document nu a fost de fapt adoptat de către Guvern deşi este implementat. A fost supus adoptării în iunie 2003, ca rezultat al procesului început în august 2002, imediat după ce noul guvern a fost ales. Acest guvern a făcut din cooperarea şi comunicarea cu organizaţiile societăţii civile un obiectiv principal, acest lucru fiind interpretat de unii analişti ca o autentică bună intenţie şi considerat de alţii ca fiind un simplu efort de relaţii publice rezultând din sprijinul popular pentru partidul de opoziţie. Oricum ar fi, elaborarea documentului de politică şi legislaţia care trena au fost grăbite. La sfârşitul lunii octombrie, ministerul responsabil a împărtăşit cu organizaţiile neguvernamentale şi publicul un proiect complet al Strategiei Guvernamentale faţă de Sectorul Civil. Comentariile din partea sectorului asociativ au fost luate în considerare şi în cea mai mare măsură, au fost integrate în documentul final.
Guvernul a preconizat iniţial semnarea unui acord de tip compact cu un grup de indivizi care să reprezinte sectorul asociativ dar a trebuit să abandoneze ideea atunci când organizaţiile societăţii civile au susţinut că nici un astfel de grup nu ar putea să reprezinte toate organizaţiile neguvernamentale din Ungaria. Oricum, strategia ia încă în considerare posibilitatea unui acord bilateral .
Guvernul, în cele din urmă nu a adoptat strategia, propunând în schimb ca Parlamentul să o adopte ca o rezoluţie aprobată de către toate forţele politice. Totuşi, agenţiile guvernamentale au lucrat la implementarea ei ca şi cum ar fi fost adoptată şi astfel, câteva elemente din strategie au fost deja realizate.
Documentele politice germane privind reducerea sărăciei 27: adoptate de Ministrul Federal pentru Cooperare şi Dezvoltare, la iniţiativa organizaţiilor neguvernamentale germane care lucrează în domeniul ajutorului internaţional, ca urmare a discuţiilor cu ele.
Carta Daneză pentru Interacţiune: adoptată de către Guvern după dezbatere publică. Carta a fost iniţial proiectată de un corp comun de lucru cuprins din reprezentanţi ai guvernului (cinci ministere şi ofiţeri ai autorităţilor locale) şi ai sectorului voluntar şi apoi elaborată de către Ministerul Afacerilor Sociale şi Ministerul Culturii.
I.6. Care sunt punctele învăţate din implementarea DPC?(documentele de politici de cooperare)
În general, experienţa în implementarea documentelor politice demonstrează (1) importanţa implicării tuturor jucătorilor în proces – toate agenţiile statului vizate, o categorie largă de organizaţii ale societăţii civile, şi publicul în general; (2) aducerea experţilor în timpul realizării proiectului şi discuţiilor; (3) concentrarea pe monitorizarea implementării procesului şi prezentarea rezultatelor sale; (4) realizarea, în documentul de politică, a unui plan sau schiţe pentru activităţile viitoare cu alocarea responsabilităţilor; (5) posibilitatea de a profita de elanul iniţial pentru implementare; şi(6)de a face agenţiile statului, sectorul asociativ şi publicul mai conştiente de documentul de politică, implementarea sa şi beneficiile sale.
Publicarea iniţială a Cărţii Albe a CE a fost urmată de consultări publice vaste şi apoi de un raport care făcea sumarul concluziilor .28 Procesele de pregătire, adoptare şi implementare a documentului au demonstrat necesitatea unei participări semnificative a societăţii civile la fiecare etapă. Consultările au avut loc înainte, în timpul şi după adoptarea Documentului ceea ce a produs o formulare mai clară a punctelor slabe în guvernarea UE, mai ales cu privire la implicarea societăţii civile, şi a contribuit la o strategie mai eficientă pentru înaintarea măsurilor propuse. Deşi Comisia avusese deja un proces de consultare, răspunsul public la problemele ridicate către Cartea Albă a relevat deficienţele acestui proces şi a ajutat la îmbunătăţirea lui. Ca rezultat, Comisia a dezvoltat noi principii şi standarde pentru consultare cu părţile interesate. 29
In Compactul britanic, articolele specifice de implementare prevăd pentru pregătirea Codurilor de Practică privind consultarea, o revizuire anuală a implementării, drepturile şi statutul grupurilor minoritare. Grupul de lucru pe Compact a realizat un proiect al Codurilor de Practică, după consultări cu mediul asociativ. Guvernul a publicat primul din aceste Coduri(privind finanţarea şi consultările)în mai 2002, după o întâlnire între reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale şi ai ministerelor. Aceste întâlniri anuale, de obicei ţinute în aprilie, trec în revistă procesul de implementare, examinează nivelul de conştientizare a Compactului în guvern şi schiţează progresul care trebuie realizat în următorul an.
In guvern, responsabilitatea pentru implementarea Compactului şi coordonarea cu sectorul voluntar o are Active Community Unit (ACU) din cadrul Cabinetului britanic, care lucrează cu Ofiţerii de legătură cu Sectorul Voluntar din fiecare departament. David Carrington (ACU)30 a scos în evidenţă că o măsură a succesului Compact este numărul de compacturi locale care au fost semnate. El citează de asemenea următorii factori cheie care afectează implementarea:
• “diferenţa dintre entuziaştii şi scepticii Compact,” care rezultă din diseminarea insuficientă a rezultatelor pozitive, poveştilor de succes şi lecţiilor învăţate;
• ratarea momentului când principiile şi valorile sunt “cele mai fierbinţi”;
• prejudiciile create de acte care subminează credibilitatea guvernului precum terminarea sau scăderea fondurilor, refuzul de a coopera şi încălcarea clară a principiilor Compact;
• competenţa şi angajamentul liderilor de ambele părţi;
• timpul şi resursele pe care guvernul le alocă implementării;
• inactivitatea sectorului voluntar însuşi; şi
• reticenţa la colaborare care provine din vechi antagonisme
Carrington recomandă crearea unei strategii comune care ar putea profita de capacitatea ambelor păţi de a lucra împreună pentru implementarea cu succes a Compactului.
În ceea ce priveşte Europa Centrală şi de Est, implementarea Conceptului Estonian a generat deja câteva lecţii învăţate. 31 Procesul de implementare s-a dovedit lent şi dificil de dezvoltat. Dar, pe partea de plusuri, politicieni, ministere şi autorităţi locale s-au referit la EKAK ca la un ghid pentru societatea civilă, şi guvernul ca şi sectorul privat recunosc un rol potenţial mai mare pentru sectorul nonprofit ca niciodată înainte.
Printre cele mai semnificative lecţii ale experienţei estoniene este că realizarea unor relaţii de lucru implică timp, efort şi angajament. Diversitatea celui de al treilea sector înseamnă că experienţele variază în mare măsură; organizaţii diferite au perceput diferit valoarea practică a Conceptului. În plus, multe organizaţii neguvernamentale mai mici nu erau pe deplin familiare cu conţinutul, obiectivele şi importanţa Conceptului. Rezumând, cel de al treilea sector din Estonia nu este complet pregătit pentru consultare deschisă pe problemele de politici publice, sunt necesare mai multe activităţi creatoare de capacitate pentru ca sectorul să dobândească o competenţă lărgită.
…
II. Analiza cadrului instituţional privind cooperarea între organizaţiile neguvernamentale şi guvern
Aici luăm în considerare structurile, agenţiile şi mecanismele care execută sarcini legate de acordul de cooperare atât central cât şi local. Aceste cadre instituţionale variază larg. Într-adevăr, ele sunt chiar şi mai diverse, şi mai adaptate la specificul ţării şi la context decât documentele politice analizate în secţiunea anterioară.
Chiar şi folosirea cuvântului “cadru” poate fi înşelătoare din cauză că instituţiile de cooperare ale unei ţări date reflectă rar un singur plan sau schemă. În afară de asta, ele au evoluat de a lungul timpului - de decenii, uneori de secole, în partea de vest a Europei, şi pentru ultimii 10, 15 ani în partea de Est.
În Europa de Vest, “conştiinţa de sine a sectorului” – care este, recunoaşterea a mii de organizaţii nonprofit şi neguvernamentale ca elemente ale unui singur sector - este relativ un fenomen nou, unul care nu a prins rădăcini încă în anumite ţări. Instituţiile de cooperare s-au dezvoltat în mod caracteristic în domenii specifice, acolo unde nevoia era evidentă, mai ales în ceea ce priveşte serviciile sociale, mediul şi ajutorul internaţional de dezvoltare. Acum, totuşi, unele principii şi practici care se ivesc din domenii specifice au fost ridicate la un nivel mai general şi extinse până la a include întregul sector nonguvernamental şi chiar societatea civilă în mod mai larg, după cum este reflectat în documentele politice descrise mai sus. Principiile de boltă includ subsidiaritatea, accesul la informaţie, şi consultările cu grupurile de interese prin dialogul social.
În general, un cadru instituţional poate fi evaluat din două perspective. O perspectivă funcţională ia în considerare sarcinile care trebuie îndeplinite precum înregistrarea şi monitorizarea organizaţiilor neguvernamentale, asigurarea faptului că organizaţiile participă în luarea deciziilor relevante, finanţarea organizaţiilor şi menţinerea unui flux de informaţii între cele două sectoare. O perspectivă structurală, prin contrast, se concentrează pe entităţile administraţiei publice cu responsabilitate sau autoritate precum parlamentul, administraţia centrală a guvernului, ministere, consilii şi comitete comune, agenţii, “quangos,” corpuri specifice şi administraţii locale. În această secţiune, ne concentrăm mai degrabă pe perspectiva structurală decât cea funcţională.
II.1. Parlament
În parlamente, este tipic un comitet special care se ocupă cu probleme legate de organizaţii neguvernamentale. În Germania, de exemplu, un subcomitet al Comitetului pentru problemele de familie, cetăţeni în vârstă, femei şi tineri (Subcomitetul Angajării Civile) a fost înfiinţat în mai 2003. El e de natură să ajute la realizarea recomandărilor unui studiu important privind societatea civilă germană 37 şi să discute proiecte de legi şi iniţiative în acest domeniu.
În Ungaria, un Comitet Parlamentar pentru Sprijinirea Organizaţiilor Civile a existat de la începutul anilor 90. La început, el a acordat subvenţii de la buget asociaţiilor naţionale. Mai recent, el şi a asumat responsabilitatea pentru iniţiativele legislative cu privire la sector (Rolul său de furnizor de granturi va fi transferat Fondului Civil Naţional, recent înfiinţat care va fi discutat mai jos)
Ungaria are de asemenea un Birou Civil al Parlamentului care îndeplineşte sarcini de informare. El menţine o bază de date cu organizaţiile neguvernamentale, trimite agenda legislativă a Parlamentului pe un subiect particular care poate interesa sectorul asociativ (de ex., o organizaţie poate să se aboneze să primească planurile legislative cu privire la mediu), răspunde solicitărilor din partea organizaţiilor neguvernamentale, şi coordonează şi aranjează participarea acestora la şedinţele Comitetelor.
II.2. Administraţia centrală
Guvernul poate lăsa responsabilitatea cu privire la sectorul asociativ în seama unui departament central, independent de ministerele individuale. Ungaria în 1998 a înfiinţat Departamentul pentru Relaţiile Civile în Oficiul Primului Ministru, cu responsabilităţi privind dezvoltarea şi coordonarea politicilor care afectează sectorul neguvernamental ca întreg. Departamentul a dezvoltat Strategia Guvernamentală faţă de Sectorul Civil, o strategie cuprinzătoare pentru sprijinirea şi dezvoltarea sectorului nonprofit(vezi secţiunea I de mai sus). Departamentul a devenit parte a nou înfiinţatului Oficiu Guvernamental pentru Oportunităţi Egale din 1 Ianuarie, 2004.
Croaţia a înfiinţat în 1998 un Oficiu Guvernamental de Cooperare cu organizaţiile neguvernamentale pentru a dezvolta cooperarea. El coordonează grupuri de lucru pe iniţiative legislative care afectează sectorul asociativ şi oferă sprijin în granturi organizaţiilor neguvernamentale din toate domeniile de activitate. Mai recent, rolul Oficiului a fost modificat. Acum, în plus faţă de responsabilităţile anterioare, el sprijină Consiliul pentru Societatea Civilă, un corp guvernamental de consiliere (va fi discutat mai jos)
Slovenia a numit un Coordonator Naţional pentru Cooperarea cu Organizaţiile Neguvernamentale în cadrul Oficiului Guvernamental pentru Afaceri Europene. Această numire a fost parte a efortului de a dezvolta o abordare guvernamentală mai coordonată, sistematică în lucrul cu mediul asociativ(similar cu ceea ce Letonia ia acum în considerare).
Trebuie de asemenea observată relaţia dintre aderarea la UE şi crearea acestor oficii centralizate. Atât în Ungaria cât şi în Slovenia, departamentele au fost create pentru a ajuta la managementul solicitatei implicări a organizaţiilor neguvernamentale în Planurile de Dezvoltare Naţională şi pentru a ajuta implementarea la nivelul ministerelor a principiului consultării (vezi Secţiunea IV, mai jos).
II.3. Ministerele
Cooperarea la nivelul fiecărui minister reprezintă cea mai comună formă de cooperare instituţională cu sectorul neguvernamental atât din Europa de Vest cât şi din Europa de Est. O organizaţie neguvernamentală a cărei misiune corespunde cu cea a unui anumit minister în mod natural vrea să se asigure că politica şi legislaţia pe acel domeniu reflectă punctele sale de vedere şi ale constituenţilor săi. Organizaţia poate de asemenea solicita finanţare de la minister. Ministerul adesea consideră cooperarea utilă - de exemplu, Organizaţiile neguvernamentale pot ajuta la implementarea politicilor naţionale. Ca rezultat, s-au dezvoltat multe forme de cooperare între ministere şi mediul asociativ
Diferite forme de cooperare reflectă multiplele funcţii ale ministerelor, incluzând cele de finanţare a organizaţiilor neguvernamentale, asigurând că participarea lor la dezvoltarea politicilor şi uneori furnizarea unui alt tip de sprijin sau servicii – Ministerul Ungar al Copiilor, Tinerilor şi Sportului, de exemplu, permite organizaţiilor neguvernamentale să se prezinte şi să comunice pe siteul său, sunt de natură să încurajeze cooperarea între organizaţii care lucrează în acelaşi domeniu. În multe cazuri, în diferite departamente ale unui minister sunt însărcinate persoane pentru a se ocupa de mediul asociativ, fără a exista însă nici o coordonare între ele. Coordonarea intra ministerială se poate dovedi a fi necesară, şi anumite responsabilităţi, precum menţinerea unei baze de date cu organizaţiile neguvernamentale a căror activitate este relevantă pentru minister, pot fi abordate la un nivel mai înalt.
În plus, uneori un singur minister poate fi responsabil pentru o sarcină sau un program care afectează întreg sectorul nonprofit. Acesta este cazul Slovaciei, unde toate organizaţiile neguvernamentale sunt înregistrate la Ministerul de Interne, şi al Poloniei, unde Ministerul Muncii şi al Afacerilor Sociale este responsabil pentru implementarea Legii cu privire la Organizaţiile de Utilitate Publică şi Voluntariat adoptată în iunie 2003.
II.4. Consilii şi comitete comune
O altă formă tipică de cooperare este un corp de consiliere formal care să includă reprezentanţi ai guvernului şi ai sectorului nonprofit. Astfel de consilii sau comitete comune sunt formate la nivel ministerial dar consilii guvernamentale există în Republica Cehă şi Slovacia precum şi în Croaţia.
Slovacia a format Consiliul Guvernamental al Republicii Slovace pentru Organizaţiile Neguvernamentale Non profit în 1999. Consiliul este un corp guvernamental de consiliere care sprijină activităţile organizaţiilor neguvernamentale nonprofit. Acesta poate iniţia sau consilia asupra politicilor şi legislaţiei care afectează mediul asociativ. Cooperează de asemenea cu unităţi ale administraţiei publice la toate nivelele în separarea metodelor de finanţare ale organizaţiilor neguvernamentale şi formelor de cooperare cu ele, şi în menţinerea unei baze de date publice a organizaţiile neguvernamentale slovace.
Croaţia a înfiinţat un organism de consultare guvernamental, Consiliul pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, în 2002. Este compus din 10 reprezentanţi de la ministere şi 14 reprezentanţi din societatea civilă, aleşi de către organizaţiile neguvernamentale. Consiliul se concentrează pe implementarea Programului de Cooperare(secţiunea 1), creând o Strategie pentru Dezvoltarea Societăţii Civile şi armonizând sprijinul din partea bugetului de stat pentru finanţarea de programe şi proiecte ale organizaţiilor neguvernamentale.
Mult mai răspândite sunt Consiliile care lucrează în cadrul unui minister, care oferă o consiliere strategică pe un domeniu specific de politică precum sănătatea sau şomajul. Un exemplu tipic este Comitetul Danez pentru Efortul Voluntar, înfiinţat de Ministerul pentru probleme sociale, în 1983. Acesta este un comitet politic alcătuit din reprezentanţi ai autorităţilor publice şi ai organizaţiilor voluntare sociale. Scopul său este de a sprijini oportunităţile pentru indivizi, grupuri de cetăţeni şi asociaţii private şi organizaţii în efortul de abordare a problemele din domeniul social. Pe lângă această funcţie principală, de consiliere a Ministerului pentru Probleme Sociale, Comitetul compilează informaţii despre domeniu şi înaintează propuneri atât către sectorul public cât şi către organizaţiile voluntare.
În contrast cu comitetele de lungă durată din Europa Occidentală, relevanţa şi eficienţa acestor comitete în ţările central europene, depinde de greutatea politică acordată problemelor pe care le reprezintă. De exemplu, când Prim Ministrul Ungariei a devenit preşedinte onorific al Consiliului pentru Problemele Persoanelor în Vârstă în timpul Anului ONU pentru Persoane vârstnice, Consiliul a fost capabil să determine o schimbare în legislaţie. Când problemele care afectează vârstnicii au alunecat de pe agenda politică, Consiliul şi-a pierdut influenţa decisivă.
Un interesant exemplu este Consiliul Polonez pentru Activităţile de Utilitate publică, înfiinţat de legea privind activităţile de utilitate publică adoptată în 2003. Acest Consiliu care a devenit operaţional în 2004, consiliază Ministerul Economiei, Muncii şi Asistenţei Sociale, care este responsabil pentru implementarea Legii privind activităţile de utilitate publică. Consiliul va cuprinde 20 membrii, jumătate reprezentând guvernul şi administraţia publică locală şi jumătate reprezentând organizaţiile neguvernamentale şi instituţiile de caritate ale bisericii. Consiliul va monitoriza implementarea legii de utilitate publică prin, de exemplu, comentarea problemelor care derivă din aplicarea lor, comentarea proiectelor legislative relevante pentru activitatea de utilitate publică şi voluntariat, şi colectarea şi analiza informaţiilor despre inspecţiile făcute organizaţiilor de utilitate publică. Consiliul va media de asemenea între organizaţii şi autorităţile administraţiei publice care ar putea intra în conflict în timpul implementării legii.
II. 5 Agenţii şi autorităţi
Agenţiile sau autorităţile care lucrează în subordinea unui minister sunt adesea jucători importanţi în cooperarea inter-sectorială. După reformarea Serviciului Naţional de Sănătate în Marea Britanie, o evaluare a arătat că acolo unde recomandările privind implicarea comunităţii în asistenţa de sănătate au fost implementate, calitatea serviciilor şi satisfacţia beneficiarilor au crescut. Cercetătorii au arătat: S-a dovedit esenţială recunoaşterea faptului că atât comunitatea, organizaţiile de pacienţi şi cele voluntare sunt factori interesaţi în formularea strategiilor de participare comunitară, mai degrabă decât a fi beneficiarii pasivi ai caracterului atotcuprinzător al sectorului., 38 Pentru a dezvolta comunitatea şi implicarea beneficiarilor în servicii sociale, este indispensabil ca agenţiile de stat să coopereze activ cu sectorul neguvernamental la nivel local.
Printre cele câteva exemple din ţările central europene în acest domeniu, Centrele Ungare de Muncă în anumite regiuni cooperează cu organizaţiile neguvernamentale care ajută oamenii în găsirea de locuri de muncă, inclusiv acelea care se concentrează pe probleme cu handicap şi alte categorii de persoane cu nevoi speciale.
Agenţiile, desigur, pot de asemenea finanţa organizaţiile nonprofit prin programe de granturi. În Germania, de exemplu, Biroul Federal de Mediu, oferă sprijin organizaţiilor de mediu, în timp ce Centrul Federal pentru Educaţie Politică finanţează programele organizaţiilor neguvernamentale din domeniul educaţiei şi tineretului
II.6 GONGO-uri
O organizaţie nonprofit înfiinţată sau finanţată de guvern este adesea cunoscută drept quasi-ONG sau GONGO. În ciuda "proprietăţii" guvernului, aceste organizaţii sunt guvernate autonom şi, cel puţin, în principiu, profesional fiind independente de politic. Formele lor variază larg, incluzând fundaţii care strâng fonduri şi oferă granturi(fundaţii publice în Ungaria şi Franţa), organizaţii de advocacy şi furnizoare de servicii(asociaţii ale municipalităţilor) şi companii nonprofit care implementează proiecte(companii de utilitate publică în Ungaria).
GONGO urile depăşesc linia dintre stat şi societatea civilă organizată. Dacă ele reuşesc să promoveze dezvoltarea socială şi cooperarea între cele două sectoare, ele trebuie să fie cu adevărat independente de stat.
Un exemplu de GONGO este Centrul de Voluntariat din Danemarca. Centrul a fost înfiinţat în 1992 ca autonom, unitate independentă cu propria sa conducere de supervizare în cadrul Ministerului pentru Probleme Sociale. Centrul furnizează servicii organizaţiilor sociale de voluntariat şi asociaţiilor, incluzând servicii de consiliere, cursuri, consultanţă şi ajutor în dezvoltarea de activităţi sociale voluntare, diseminează informaţii către Ministerul pentru Probleme Sociale şi alte autorităţi publice şi parteneri de cooperare şi serveşte ca secretariat al Comitetului pentru Efortul Voluntar(discutat mai sus)
GONGOuri ale ţărilor central est europene includ aşa numitele fundaţii publice, care sunt de obicei fundaţii stabilite prin lege sau prin hotărâre guvernamentală. În Ungaria, Codul Civil stipulează că Parlamentul şi autorităţile statului pot înfiinţa numai fundaţii publice; ele nu pot fi finanţatori ai unor fundaţii private. Această distincţie poate suna ca evidentă, dar între 1989 şi 1993, multe agenţii ale statului au înfiinţat fundaţii în cadrul legal liberal atunci în vigoare şi "au donat" proprietatea unor foste aşa numite organizaţii sociale. În acest fel, proprietate publică care aparţinea statului dar era în posesia unor organizaţii sociale guvernate de partid( precum Consiliul Naţional al Femeilor, Pionierii şi Federaţia Naţională a Pensionarilor) a devenit proprietatea privată a unor fundaţii inteligente.
Fundaţiile publice au fost introduse în 1993, în parte pentru a opri această practică abuzivă şi în parte pentru a încuraja fluxul adiţional de capital către sectorul public. S-a sperat ca indivizii şi companiile vor contribui la fundaţiile publice, asumându-şi importante sarcini sociale, precum acelea de a sprijini copiii cu handicap, femeile dezavantajate, şomerii şi cei fără adăpost. Studii recente ale Oficiului de Audit al Statului, arată că obiectivul acesta nu a fost atins, mai mult chiar, studiile arată că fundaţiile publice continuă lipsa de transparenţă şi responsabilitate chiar dacă sunt subiectul unor reglementări mai stricte decât fundaţiile private. 39
Un exemplu pozitiv poate fi Fundaţia Naţională Croată pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. Înfiinţată în 2003, Fundaţia este o entitate publică, nonprofit care urmăreşte întărirea societăţii civile din Croaţia. 40. Ea sprijină programe inovative dezvoltate de organizaţii neguvernamentale precum şi iniţiative informale, bazate pe comunitate. Pentru finanţare, primeşte jumătate din banii colectaţi prin sistemul de loterie în Croaţia.
Fundaţia Naţională este văzută ca un pas vital spre îmbunătăţirea sistemului de finanţare publică a organizaţiilor neguvernamentale din Croaţia. Aceasta marchează o schimbare de la un sistem foarte centralizat, în care Oficiul pentru organizaţii neguvernamentale juca un rol crucial, la un sistem mai descentralizat. Prin oficiile sale regionale, Fundaţia lucrează la promovarea sustenabilităţii sectorului, cooperare între sectoare, iniţiative civice, filantropie şi voluntarism. Activităţile sale principale includ educaţie şi publicaţii, oferire de granturi, campanii de sensibilizare publică, servicii de evaluare, cercetare şi dezvoltare regională. Fundaţia este guvernată de un Corp de Management compus din 3 reprezentanţi din partea guvernului, unul din partea administraţiei publice locale şi 5 din partea societăţii civile.
II.7 Organisme specifice
Anumite forme instituţionale sunt atât de distincte încât rezistă încadrării într-o categorie.
Un astfel de organism este Comisia de Caritate din Marea Britanie înfiinţată de lege pentru a înregistra şi reglementa organizaţiile de caritate din Anglia şi Scoţia. Organizaţiile de caritate reprezintă o parte esenţială a vieţii sociale din Marea Britanie, dar ele trebuie să fie reglementate pentru a se asigura că ele continuă să îndeplinească cerinţele legale pentru statutul caritabil, să fie dotate pentru a opera corespunzător şi în cadrul legii, să urmărească beneficiul public şi nu interese private, să fie independente, administratorii să ia decizii în afara unui controlul din afară sau unei influenţe nepotrivite şi să evite managementul greşit şi abuzul.
Mai specific, Comisia asigură îndeplinirea cerinţelor legale, ajută organizaţiile de caritate să îşi dezvolte nişte cadre de guvernare legale, financiare mai eficiente, şi să ţină pasul cu tendinţele pertinente de dezvoltare în societate, în economie şi în lege şi promovează o guvernare stabilă. De asemenea oferă informaţii şi consiliere pe legi şi bune practici şi pe modul de a răspunde abuzurilor, asistă organizaţiile în procesul de înregistrare, investighează potenţialele violări ale legii, cooperează cu alţi factori de reglementare, precum poliţia şi judecătorii şi, când este cazul intervine pentru a proteja bunurile organizaţiilor. CC este responsabilă, raportând anual Parlamentului şi Ministrului de Interne şi publică rapoarte anuale. Oricum, rămâne un corp independent, acţionând în interes public.
Un alt hibrid recent înfiinţat este entitatea din Ungaria numită Programul Fondului Naţional. Nu este un adevărat GONGO, de vreme ce nu este înregistrat ca o fundaţie publică. Totuşi, Fondul este supravegheat de un corp autonom de guvernare, cu o majoritate de membrii(12 din 17) aleşi de organizaţiile neguvernamentale.
Guvernul ungar finanţează Fondul cu o sumă anuală atribuită prin procedura de desemnare de către contribuabili în cadrul reglementării 1%. Legea 1% permite fiecărui plătitor de taxe ungar să desemneze 1% din impozit către un organizaţi care se califică. Legea Fondului Civil prevede ca guvernul va finanţa Fondul cu o sumă anuală care corespunde sumei obţinute din colectările lui 1% sau 0, 5% din taxele pe venitul personal colectate, ceea ce înseamnă mai mult. De aceea cu cat vin mai mulţi bani de la contribuabili, cu atât mai mulţi bani dă Guvernul Fondului.
Cel puţin 60% din Resursele Fondului în fiecare an trebuie dedicate oferirii de sprijin instituţional - costuri de bază - către organizaţiile neguvernamentale din Ungaria. Aceasta este o prevedere importantă, pentru că multe din fondurile guvernului pentru mediul asociativ au fost dedicate finanţării de proiecte. Banii care nu sunt alocaţi sprijinului instituţional şi costurilor administrative pot fi folosiţi pentru dezvoltarea sectorului nonprofit inclusiv prin evenimente, festivaluri, reprezentări internaţionale, cercetare, educaţie şi publicaţii.
…
II.9. Problema reprezentativităţii organizaţiilor neguvernamentale
Cum îşi aleg organizaţiile eneguvernamentale reprezentanţii într-un organism? Cerinţa ca numite organisme să includă “reprezentanţi ai sectorului nonprofit aleşi de către organizaţiile însele” este incorporată în legi sau politici în cel puţin 4 ţări CEE (Ungaria, Polonia, Slovacia, şi Croaţia),precum şi în proiectul de legislaţie (de exemplu, în Letonia). Procesul electoral actual a fost legiferat numai în Ungaria. Fondul Civil Naţional Ungar reprezintă prima încercare din CEE de a implementa un mecanism prescris în mod legal pentru alegerea reprezentanţilor mediului asociativ
O problemă teoretică în ceea ce priveşte reprezentativitatea organizaţiei neguvernamentale este că adesea este confundată cu reprezentarea publicului în ansamblu. Organizaţiile neguvernamentale uneori susţin că punctelor lor de vedere trebuie să li se ofere extra greutate deoarece ei “reprezintă poporul,” în lumina bazei largi a membrilor sau a expertizei lor în problema persoanelor dezavantajate. În realitate, oricum ar fi, o organizaţie neguvernamentală reprezintă un interes particular în societate, chiar dacă acest interes este foarte important, şi adesea acest interes poate fi în competiţie cu interesele altor organizaţii. De exemplu, o organizaţie interesată în problemele tinerilor poate promova prohibiţia folosirii în scop distractiv a drogurilor, în vreme ce alta care are se concentrează pe problemele tinerilor poate pleda pentru legalizare.
Organizaţiile neguvernamentale nu sunt corpuri alese, şi legitimitatea lor nu rezidă din pretenţia lor de a reprezenta interesul public. Mai degrabă, legitimitatea lor rezidă din misiunea lor de a răspunde unor nevoi autentice genuine din comunitate sau societate. 59 Ca urmare, o organizaţie poate fi considerată, (din punct de vedere moral) legitimă atâta vreme cât aduce o contribuţie şi obţine o schimbare semnificativă.
Cu capacitatea lor de a influenţa schimbările sociale, organizaţiile neguvernamentale exemplifică democraţia participativă, dar nu exemplifică democraţia reprezentativă .60 Din păcate, totuşi, unii care nu sunt satisfăcuţi de funcţionarea regimului politic, văd participarea ca un substitut potenţial pentru reprezentare. În Ungaria, de exemplu, s-a sugerat că organizaţiilor neguvernamentale ar trebui să li se garanteze reprezentarea în Parlament printr-o a doua cameră sau un mecanism similar. Organizaţiile neguvernamentale din Macedonia merg aşa de departe încât să înfiinţeze un Parlament al lor şi chiar un guvern din umbră.
Probleme practice au apărut de asemenea în dezvoltarea de mecanisme pentru mediul asociativ pentru a şi selecta reprezentanţii. În primul rând cine ar trebui să aibă dreptul să voteze? Toate organizaţiile neguvernamentale înregistrate? Numai organizaţiile de utilitate publică sau de asemenea şi reţelele informale şi asociaţiile neînregistrate? Dar filialele autonome ale organizaţiilor naţionale?
În Consiliul Slovac pentru Organizaţii Neguvernamentale (vezi secţiunea II.4, mai sus), 22 membri reprezintă “platforme” ale organzaţiilor neguvernamentale. Aceste ”platforme“ sunt grupări de organizaţii formale sau informale din diferite domenii de activitate. Documentele oficiale nu spun nimic despre factorii care determină dacă un anumit grup constituie o platformă, şi nimic despre cine decide asupra acestei probleme. În practică, platformele sunt grupări oarecare, guvernul şi grupul respectiv percepându-l ca pe o platformă; ele s-au auto ales la lansare Consiliului-ceea ce arată dificultatea de a obţine consistenţă în aplicarea procedurilor democratice a sistemului reprezentativ în ceea ce priveşte participarea sectorului nonprofit.
O altă problemă practică ţine de faptul că un proces electoral, este, prin natura sa, un subiect de procedură mai mult decât de substanţă. Distincţia poate împiedica eficacitatea corpurilor alese. De exemplu, Legea privind Fondul Civil Naţional Ungar prevede ca majoritatea numărului de membrii ai unor corpuri regionale care oferă granturi (aşa numitele colegii) să fie aleşi de către organizaţii neguvernamentale la nivel local. Din mai mult de 50 membrii aleşi recent, numai o parte dintre ei au vreo experienţă în alocarea de fonduri– şi principala lor responsabilitate va fi de a distribui peste 6 bilioane forinţi maghiari în cursul anului viitor.
În ciuda acestor probleme, reprezentarea sectorului neguvernamental este din ce în ce mai comună în Europa. Cele mai multe guverne se aşteaptă să discute ca “parteneri” cu un tip sau altul de grupare a reprezentanţilor mediului asociativ. Deşi multe consideră că o reprezentare unificată şi centralizată contravine principiului diversităţii - unul dintre fundamentele societăţii civile - organizaţiile neguvernamentale adesea găsesc că reţelele, coaliţiile, sau federaţiile le dau posibilitatea de a exercita o mai mare influenţă asupra deciziilor care îi afectează pe ei şi clienţii lor. Aceste federaţii sau grupuri umbrelă sunt de cele mai multe ori organizate pe un sector sau un domeniu de politică publică precum problemele femeilor, mediu, drepturile omului.
În Comisia Europeană, numai federaţiile, sau alte grupuri recunoscute ca “reprezentative” sunt eligibile pentru a fi consultate pe documente de politici publice sau, în multe cazuri, pentru a obţine finanţări. Comisia a recunoscut provocările de a stabili criterii pentru a alege între anumite organizaţii neguvernamentale la nivel european: “Dificultăţile încep cu selectarea participanţilor. Dat fiind numărul mare şi diversitatea organizaţiilor societăţii civile europene numai în UE, criteriile pentru selecţie ca legitimitatea sau caracterul reprezentativ sunt de o importanţă vitală .”61
Într-un document de fond, Comisia articulează o abordare tridimensională pentru determinarea nivelului de legitimare a unui potenţial partener organizaţional:
• Pentru a încuraja mediul asociativ să se organizeze singur, Comisia va favoriza grupurile umbrelă cu mai mulţi membrii din diverse ţări, şi acelea a căror structuri şi mecanisme sunt mai democratice.
• “criterii verificabile” privind managementul organizaţiilor neguvernamentale, în special managementul resurselor, vor fi luate în considerare; aceste criterii sunt de obicei subliniate în ghiduri de co finanţare sau documente similare.
• În cele din urmă, criteriile anterioare trebuie complinite de “o abordare pragmatică bazată pe relaţiile existente ale UE cu, şi cunoaşterea lor, [Organizaţiile neguvernamentale europene].”62
III. Finanţarea guvernamentală a organizaţiilor neguvernamentale şi iniţiativele publice
În aproape toate ţările din Europa, variatele forme de finanţare guvernamentală reprezintă o parte considerabilă din venitul total al organizaţiilor neguvernamentale. În 2003, procentul venitului sectorului neguvernamental obţinut din finanţări guvernamentale varia între 30 (Suedia, Norvegia) la peste 70 (Belgia, Irlanda) în Europa de Vest, şi, în ţările CEE, de la aproape 20 (Slovacia) la 40 (Republica Cehă).63
Comisia Europeană oferă finanţare directă de peste 1 bilion euro pe an pentru proiecte ale organizaţiilor neguvernamentale .64 Cea mai mare parte a finanţării este menită să susţină activităţile lor în domeniul relaţiilor externe (cooperare pentru dezvoltare, programe de democratizare, drepturile omului şi ajutor umanitar--400 milioane euro).65 Sectoarele social, educaţional şi de mediu din cadru UE primesc de asemenea alocări substanţiale (aproape 50-70 milioane euro fiecare).66 Organizaţiile neguvernamentale în Europa şi în întreaga lume care beneficiază de fonduri din partea UE sunt câteva sute. Comisia a observat că sprijinul financiar pe care îl oferă, completat de sprijinul public pentru organizaţii neguvernamentale din partea UE, pune în lumină “ importanţa continuă a unor nivele ridicate de sprijin public pentru rolul mediului asociativ ”67
Politicile guvernamentale şi atitudinile faţă de relaţiile financiare cu sectorul nonprofit sunt determinate în principal de rolul în dezvoltarea societăţii şi implementarea obiectivelor guvernamentale care sunt atribuite celui de al treilea sector. Sprijinul financiar pentru organizaţiile neguvernamentale poate fi o parte a politicii guvernamentale reflectând poziţia guvernului privind organizaţiile ca parteneri în îndeplinirea unor sarcini politice şi sociale importante. În mod normal, această politică este însoţită de un sistem bine dezvoltat de oferire de sprijin public pentru cel de al treilea sector determinat fie la nivelul politic central, de către legislaţie, fie de un document de politică guvernamentală, fie de un document bilateral tip compact(Marea Britanie), sau de acte ale altor autorităţi publice, inclusiv guvernul (Croaţia) sau un minister (Germania), sau altă instituţie.
Sprijinul pentru finanţare publică poate lua forma unei finanţări pentru bunuri sau servicii care cad în sfera de competenţă a sectorului public sau forma sprijinului programatic pentru activităţile organizaţiilor neguvernamentale. Poate fi de asemenea delegat autorităţilor locale(Ungaria). Relaţiile financiare cu sectorul neguvernamental pot fi controlate direct de către guvern (Germania) sau agenţiile sale (Agenţia Suedeză Internaţională de Cooperare, care administrează programele bilaterale de dezvoltare de asistenţă şi de sprijin din partea ţării pentru organizaţii neguvernamentale 68 ) sau prin instituţii specifice (nou înfiinţata Fundaţie Croată pentru Dezvoltarea Societăţii Civile) create pentru a coordona aspecte variate ale relaţiilor dintre societatea civilă organizată şi stat.
III.1. Consideraţii generale de politică în sprijinirea organizaţiilor neguvernamentale
Există două tipuri principale de finanţare guvernamentală pentru organizaţiile neguvernamentale:
Finanţare directă – Sprijin financiar alocat din bugetul public la nivel central sau local către o organizaţie neguvernamentală în mod direct --adică, acesta reprezintă o cheltuială bugetară în anul financiar dat. Acest lucru nu înseamnă însă că finanţarea va proveni direct dintr-un cont bancar al Trezoreriei de Stat; de obicei fondurile trec prin variate agenţii guvernamentale precum ministere, fundaţii publice şi fonduri.
Sprijinul indirect – Sprijinul financiar indirect nu include un transfer direct al banilor sau proprietăţii; mai degrabă el reprezintă un beneficiu acordat organizaţiilor neguvernamentale care le permite să folosească bunurile respective pentru a şi îndeplini obiectivele statutare decât pentru a acoperi alte obligaţii financiare. Un astfel de sprijin nu va apare în bugetul public ca o cheltuială directă; mai degrabă el reprezintă un venit acceptat dinainte. În cazul avantajelor fiscale, de exemplu impozitul pe venit care nu va fi colectat, din cauza tratamentului special al organizaţiilor neguvernamentale, este considerat sprijin indirect.
Criteriul cheie pe care guvernul îl foloseşte pentru a determina dacă şi în ce măsură o organizaţie neguvernamentală se califică pentru a obţine sprijin public este “binele public” servit prin activitatea organizaţiei mia degrabă decât tipul de activitate desfăşurată de ex. activităţile de servicii sau advocacy. Gradul în care organizaţiile neguvernamentale susţin binele public, ca reflectat în legislaţia privind “utilitatea publică” (sau echivalentul său funcţional, de exemplu, codul fiscal), poate îndreptăţi atât organizaţiile de servicii cât şi cele de advocacy să obţină finanţare publică directă sau indirectă. Atât organizaţiile neguvernamentale furnizoare de servicii cât şi cele de advocacy se pot angaja în activităţi de beneficiu public care să merite sprijin guvernamental, dar în general, oferirea de servicii este mai probabil a se califica drept “activitate de utilitate publică” şi a face din organizaţia neguvernamentală furnizoare de servicii un candidat eligibil pentru sprijin financiar.
În funcţie de criteriile de utilitate publică, există în general două tipuri principale de organizaţii neguvernamentale:
• Organizaţiile de utilitate publică (OUP), şi
• Organizaţiile de beneficiu reciproc (OBR).
Distincţia PBO/MBO este în general baza pentru determinarea nivelului adecvat de sprijin indirect (ex. avantaje fiscale). În cazul sprijinului direct, întrebarea principală este dacă există o bază legală care să prescrie ce tipuri de organizaţii neguvernamentale ar trebui să primească un anumit fel de sprijin direct. În lipsa prescrierilor legale, statul poate decide singur; el va determina adesea sprijinul direct bazându-se nu pe funcţiile organizaţiilor neguvernamentale (ex., servicii, advocacy, auto ajutorare), ci mai degrabă luând în calcul dacă activităţile organizaţiei neguvernamentale ajută la implementarea unei politici a statului. În perspectiva unei astfel de politici, statul poate decide dacă o organizaţie neguvernamentală realizează o activitate care să merite a fi sprijinită – de exemplu, chiar şi o organizaţie de auto ajutorare ca Alcoolicii Anonimi obţine finanţare publică în Ungaria deoarece contribuie la o societate mai sănătoasă.
III.2. Consideraţii politice în furnizarea de sprijin direct organizaţiilor neguvernamentale
III.2.1. Furnizarea de servicii
Din perspectiva politicilor de finanţare, există o diferenţă principală între funcţiile serviciilor publice pe care statul are obligaţia legală de a-le furniza, şi acelea pentru care statul nu are o astfel de obligaţie. De exemplu, în fiecare ţară europeană, statul trebuie să asigure educaţia primară copiilor. Prin contrast, statul nu va avea vreo obligaţie de a se asigura că fiecare copil suferind de boala şirei spinării are acces la terapia cu cai, care este una dintre cele mai eficiente modalităţi de a trata o astfel de boală.
În multe domenii însă distincţia nu este clară. De exemplu, îngrijirea la domiciliu pentru persoane în vârstă poate fi o obligaţie legală pentru autorităţile locale într-o ţară dar nu în alta. Măsura în care obligaţiile statului au evoluat în cursul timpului, şi în cele mai multe dintre ţările CEE se schimbă chiar de la an la an, pe măsură ce societatea se dezvoltă.
De exemplu, la schimbarea sistemului în Ungaria (1989), companiile au închis azilurile lor de stat pentru muncitori şi mii de oameni au devenit dintr-o dată oameni fără adăpost. Pentru că statul nu era pregătit să se îngrijească de atâtea persoane fără adăpost, sute de persoane au îngheţat în timpul primei ierni către noua democraţie, şi câteva organizaţii neguvernamentale au înfiinţat adăposturi şi au ajutat oamenii de pe străzi. Deoarece problema era aşa de vizibilă şi a obţinut atenţia media, Parlamentul a reacţionat prin a obliga autorităţile locale să ofere adăposturi pentru oamenii străzii. De vreme ce, deja oricum multe organizaţii neguvernamentale aveau astfel de adăposturi, autorităţile locale au transferat pur şi simplu banii din buget către organizaţiile neguvernamentale. Chiar şi astăzi, practic, toate adăposturile pentru persoane fără locuinţă în Ungaria sunt conduse de organizaţii neguvernamentale şi finanţate de către autorităţile locale.
Adesea o sarcină devine obligaţia statului datorită lobbyului organizaţiilor neguvernamentale de a o include în legislaţia statului. De exemplu, organizaţiile neguvernamentale de servicii sociale care au introdus serviciul de mese pe roţi pentru bătrânii din câteva sectoare ale Budapestei au argumentat cu succes ideea că oferind prânzul numai bătrânilor din centrele de zi de îngrijire, autorităţile locale discriminează acele persoane în vârstă care nu reuşesc să ajungă în acele centre. Ca rezultat, legislaţia locală a inclus mesele pe roţi printre serviciile care au dreptul de a fi susţinute de stat.
Îngrijirea în aziluri pentru bolnavii în fază terminală, în special pacienţii cu cancer în ultima fază, nu este parte a serviciilor finanţate de stat în Ungaria, în ciuda eforturilor repetate ale organizaţiilor neguvernamentale de a demonstra valoarea acestui serviciu în îndeplinirea dreptului constituţional al persoanei bolnave la demnitate umană. Ca urmare, dacă un spital menţine un departament de tip azil, acesta este de obicei condus de o fundaţie care strânge fonduri din alte părţi (ex., de la biserică sau prin donaţii private).
Importanţa distincţiei dintre sarcinile guvernului prescrise legal şi acelea pentru care statul nu are obligaţii este reflectată în politicile de finanţare directă pentru organizaţiile neguvernamentale. Faptul că o organizaţie neguvernamentală oferă un serviciu de stat nu o îndreptăţeşte în sine să primească sprijin din partea statului. Oricum, cele mai multe state europene au acceptat politici legislative care asumă obligaţia statului de a finanţa astfel de servicii fie că sunt furnizate de guvern sau de o entitate privată. A devenit de asemenea din ce în ce mai comun pentru guvernele din CEE să finanţeze furnizori privaţi pentru servicii obligatorii pentru care oricum statul trebuie să plătească. Finanţarea directă poate îmbrăca diverse forme descrise mai jos.
Pe de altă parte finanţarea unor servicii neincluse între obligaţiile legale depinde în întregime de politicile autorităţilor centrale şi locale În cele mai multe dintre ţările europene, anumite politici legate de dezvoltarea economică şi socială sunt determinate ca priorităţi pentru fiecare minister într-un anumit an (ex., pentru ministerul muncii, acestea pot include reducerea numărului populaţiei roma aflată în şomaj într-o anumită regiune, creşterea nr. companiilor care angajează persoane cu dizabilităţi, sau creşterea numărului de femei angajate în regim part time) Printre alte măsuri, precum legislaţie şi susţinerea politicii de angajare, ministerul poate decide folosirea unui program de granturi pentru acele organizaţii neguvernamentale care conduc programe care se adresează acestor politici ale statului.
În general, este dificil să găseşti în Europa servicii finanţate care nu sunt considerate priorităţi de către autorităţile centrale sau locale. De exemplu, dacă o organizaţie neguvernamentală care operează într-un oraş mic din Ungaria a identificat o nevoie presantă de abordare a problemelor de violenţă domestică la începutul anilor 90, organizaţia nu ar fi putut să obţină finanţare pentru un astfel de program; violenţa domestică nu era o prioritate la nivel naţional sau local. Dar lumea este în schimbare. Datorită în parte activităţilor de advocacy ale organizaţiilor de femei şi - în principal - presiunii politicilor UE privind egalitatea de gen, Ministerul de Interne ungar este actual condus de o femeie şi a lansat un program naţional larg pentru a pregăti forţele de poliţie în domeniul violenţei domestice. Astăzi aceeaşi organizaţie neguvernamentală din acel oraş mic ar avea o categorie largă de oportunităţi de finanţare guvernamentală pentru a se ocupa de femeile abuzate. În acelaşi timp însă, organizaţiile neguvernamentale care oferă adăposturi pentru câinii vagabonzi continuă să se zbată pentru finanţări.
Pe scurt, în multe ţări europene care au adoptat principiul subsidiarităţii(vezi mai jos), principalul criteriu pentru obţinerea de sprijin direct din partea statului pentru furnizarea de servicii este dacă statul este obligat legal să asigure oferirea de servicii pertinente. Dincolo de serviciile cerute legal, politicile guvernamentale la nivelele local şi naţional au stabilit priorităţi în acordarea de fonduri. Pentru organizaţiile neguvernamentale care caută finanţare din partea statului pentru servicii adiţionale, rezultatul va depinde substanţial de abilitatea organizaţiei de a face lobby şi prin urmare de a ridica importanţa respectivelor probleme pe agenda guvernamentală.
III.2.2. Principiile şi mecanismele pentru finanţarea directă a serviciilor pe care statul ar trebui să le asigure
Guvernele au o gamă de principii şi mecanisme disponibile pentru a determina exact cum să finanţeze organizaţiile neguvernamentale care furnizează servicii de stat.
• O chestiune importantă este dacă guvernul vrea să acorde un drept preferenţial organizaţiilor neguvernamentale care furnizează servicii în competiţia lor cu alte entităţi. Organizaţiile neguvernamentale sunt eligibile să liciteze pentru furnizarea de servicii sociale şi/sau alte servicii atribuite de guverne; totuşi, în cele mai multe ţări europene ele nu se bucură de exclusivitatea unei astfel de eligibilităţi. Ele sunt eligibile pentru finanţare în termeni şi condiţii egale ca şi alţi competitori, cu nici o preferinţă oficială pentru cel de al treilea sector în domeniul oferirii de servicii (Vezi M. B, Polonia şi Ungaria exemplele de mai jos)
• În conformitate cu principiul subsidiarităţii (tipic Germaniei), o nevoie care se iveşte într-o comunitate trebuie să fie rezolvată de acei care sunt cei mai aproape de acea nevoie 69 Ca o bază pentru politica socială, acest principiu a determinat sistemul de finanţare a serviciilor sociale în Germania în ultimul secol. 70 În acord cu acest sistem, nevoii respective ar trebui să i se răspundă de către (informal) comunitatea celor afectaţi(ex., familie, vecini); iar daca ei sunt incapabili sau necalificaţi să facă acest lucru, atunci de către organizaţiile formale ale aceleiaşi comunităţi (organizaţii neguvernamentale). Administraţia publică locală poate înfiinţa un serviciu pentru o nevoie numai dacă nici un efort organizat al comunităţii nu i s-a adresat deja. Pentru acele nevoi cărora nu li s-a răspuns la nivel local, un sistem regional şi în cele din urmă federal trebuie stabilit. În acest caz, guvernul alege de obicei să finanţeze toate serviciile, cu bugetele negociate pe o bază anuală.
• Întru-un sistem normativ (introdus în Ungaria), orice entitate care furnizează un serviciu care ar trebui să fie sarcina guvernului(inclusiv educaţie, sănătate şi servicii sociale şi alte servicii de asistenţă socială), dacă acea entitate satisface anumite criterii, va obţine sprijinul guvernamental pe baza numărului de clienţi pe care îi serveşte. Deoarece acest sprijin guvernamental este calculat pe cap de locuitor, este numit “sprijin normativ” Furnizorul de servicii va obţine sprijinul indiferent dacă este o autoritate publică locală, o organizaţie neguvernamentală sau o companie privată. (Companiile private nu vor face profit în baza acestui sprijin de vreme ce el acoperă numai o porţiune a cheltuielilor legate de serviciu, şi toate sumele primite din partea clienţilor trebuie reinvestite în serviciu) Autorităţile locale acoperă de obicei numai costurile operaţionale, ceea ce înseamnă ca organizaţiile neguvernamentale trebuie să strângă fonduri pentru a rămâne competitive. Acest sistem poate veni în completarea principiului subsidiarităţii.
• Un sistem competitiv (tipic pentru M.B, introdus de asemenea în Polonia)începe cu o listă a activităţilor de utilitate publică. Ori de câte ori guvernul doreşte furnizare unui serviciu de pe acea listă, publică o ofertă. Organizaţiile neguvernamentale ca şi autorităţile administraţiei publice locale(precum şi companiile private în cazul M.B)intră în competiţie pentru a câştiga contractul prin oferirea celui mai valoros serviciu. În acest caz, tipurile de costuri pe care guvernul le poate acoperi pot varia - cel mai adesea însă aplicanţii trebuind să adune fonduri adiţionale pentru a câştiga licitaţia
• În CEE, o problemă generală este că guvernul a furnizat în mod tradiţional toate serviciile publice. Instituţiile guvernamentale existente vor să asigure un venit stabil pentru angajaţii lor, şi ei pot considera ameninţător ca organizaţii neguvernamentale “venind de nicăieri” să preia deodată rolurile “guvernamentale”. Din păcate, deci, autorităţile administraţiei publice locale văd organizaţiile neguvernamentale mai mult ca pe nişte competitori decât ca pe nişte parteneri în realizarea obiectivelor comunităţii.
III.2.3. Organizaţiile de advocacy
În cazul organizaţiilor de advocacy, eficacitatea lor depinde în principal dacă pot rămâne independente de influenţa statului dacă ele obţin finanţare din partea statului. Putem face două presupuneri de bază aici:
• În contrast cu oferirea de servicii, statul de obicei nu are nici o obligaţie legală de a finanţa organizaţiile de advocacy din cauza a ceea ele fac. 71
• Nimic nu interzice statului să finanţeze organizaţiile de advocacy; până la urmă depinde de organizaţia însăşi decizia dacă vrea finanţare guvernamentală şi ca urmare să fie asociată cu guvernul
Organizaţiile de advocacy caută de obicei să protejeze sau să promoveze interesele unui anumit grup din societate. Pentru a face acest lucru, organizaţiile adesea provoacă politicile statului, se opun legislaţiei planificate sau se mobilizează împotriva acţiunilor guvernamentale. De ce atunci guvernul ar trebui să îşi susţină “proprii săi inamici” sau într-o lumină mai pozitivă, “proprii săi contestatori”?
Cel mai important motiv este “edificatul interes de sine” al statului în a se asigura că electoratul va fi satisfăcut de politicile care îl afectează. Prin asigurarea mijloacelor de participare şi unei oportunităţi de a influenţa procesul de luare a deciziilor, statul poate preîntâmpina insatisfacţiile potenţiale şi frământările din societate. În cazul UE, “consultarea cu grupurile de interese” este considerată o parte integrantă a bunei guvernări, şi eforturile legislative făcute de ţările membre pentru implementarea acquisului comunitar trebuie să se bazeze pe “dialogul social.”
În plus, guvernele obţin acces la expertiză necostisitoare dar de bună calitate prin asigurare unor modalităţi de participare. Organizaţiile neguvernamentale de advocacy care consideră că misiunea lor este de a obţine schimbări progresive în legislaţie şi politicile statului au adesea o experienţă vastă în acest domeniu, personalul lor este adesea mai cunoscător decât sectorul public sau experţii care lucrează în activităţi orientate către profit. De exemplu, organizaţiile neguvernamentale au adesea acces la expertiză timpurie prin intermediul reţelelor lor internaţionale. Prin sprijinirea lor, guvernele se pot asigura că acţiunile lor politice reflectă o calitate profesională înaltă care este în concordanţă cu standardele internaţionale sau cele mai bune practici.
O relaţie constructivă între guvern şi organizaţiile neguvernamentale de advocacy presupune respect reciproc şi un anumit grad de încredere de ambele părţi, care adesea lipseşte în ţările CEE. Din păcate, în anumite cazuri, un guvern a sprijinit organizaţiile neguvernamentale de advocacy pentru a obţine controlul într-un domeniu al politicilor sau pentru a-şi crea propria clientelă. În astfel de cazuri, consideraţiile politice le depăşesc pe cele profesionale.
Un criteriu care poate ajuta guvernele în determinarea acelor organizaţii de advocacy care sunt îndreptăţite să fie sprijinite public este dacă ele urmăresc beneficiul public sau interese mutuale. Aceasta se poate lega de tipul de activitate în care se angajează(ex., sportive, sau protecţia mediului), sau de grupul ţintă căruia i se adresează. De exemplu,
• Grupurile de interese profesionale - a căror principal scop este lobbyul – pot să nu fie îndreptăţite la sprijin guvernamental (şi de obicei, ele se bazează pe cotizaţiile membrilor), în vreme ce
• Federaţiile persoanelor cu dizabilităţi - care urmăresc în esenţă acelaşi obiectiv - pot totuşi obţine sprijin guvernamental în baza teoriei că eforturile lor contribuie la binele public
O dată ce guvernul decide să sprijine astfel de organizaţii, poate fi o bună practică să se asigure că mecanismul de luare a deciziilor rămâne independent de situaţia politică. Cum se poate obţine acest lucru? O soluţie este crearea de organisme de luare a deciziei semi-autonome, care pot fi în cadrul sistemului administraţiei (ex., un minister înfiinţează un organism consultativ de oferire de granturi), sau în forma unui GONGO. Astfel de organisme vor consta de obicei din experţi independenţi şi reprezentanţi ai partidelor parlamentare. (Acest tip de organisme independente, din mai mulţi participanţi politici, sunt de asemenea comune în ministerele care oferă granturi organizaţiilor neguvernamentale furnizoare de servicii)
În cazul oferirii de servicii, dezvoltarea de politici guvernamentale şi implementarea reprezintă o bază solidă pentru sprijinirea organizaţiilor de advocacy, care de obicei beneficiază (programatic) din sprijinul public al activităţilor lor, în principal prin subvenţii şi mecanisme de granturi(vezi mai jos).În orice caz, anumite limitări sunt posibile - activităţi considerate de natură să obstrucţioneze politicile guvernamentale, de exemplu, pot fi considerate ca eşecuri în a contribui la binele public şi prin urmare nu sunt eligibile pentru finanţare din partea statului.
III.3. Forme de sprijin guvernamental direct
III.3.1. Subvenţii
Subvenţiile sunt finanţări guvernamentale care oferă sprijin general activităţilor societăţii civile şi nu legate de un proiect specific. 72 Ele pot fi folosite pentru a acoperi costurile operaţionale precum şi implementarea unui proiect specific şi servesc deci ca un sprijin general pentru organizaţiile neguvernamentale care aduc contribuţii considerabile la implementarea politicilor guvernamentale. Astfel de finanţări pot servi de asemenea la simbolizarea respectului sectorului public pentru societatea civilă şi meritele ei.
Această formă de sprijin financiar este cea mai răspândită, în mod caracteristic, în ţările CEE, şi folosirea sa este actualmente în declin. Acolo, subvenţiile directe de la buget sunt considerate o rămăşiţă a perioadei comuniste: acele organizaţii care au făcut lobby cu succes în timpul schimbării sistemului au obţinut o poziţie specială în buget şi au devenit îndreptăţite la subvenţii, precum Crucea Roşie (în aproape fiecare ţară), sau Federaţia Naţională a Pensionarilor, a Pionierilor sau a persoanelor nevăzătoare. În Ungaria, Legea Bugetului Anual alocă subvenţii la aproape 25 de organizaţii listate în anexa la Lege, dar numai câteva dintre ele sunt implicate în furnizarea actuală de servicii sau în alte forme de activităţi de beneficiu public.
Aceasta poate fi o soluţie bună pentru organizaţii care nu au dobândit sustenabilitate financiară, în special dacă sprijinul financiar extern este în declin. Finanţarea prin subvenţii nu este deschisă tuturor organizaţiilor neguvernamentale; beneficiarii potenţiali includ de obicei grupuri de interese reprezentative (vezi exemplele de mai sus), organizaţii furnizoare de servicii, şi chiar câteva organizaţii de advocacy. Subvenţiile distribuite prin ministere sau alte instituţii guvernamentale merg direct către societatea civilă care lucrează în domeniul unui minister (ex, Ministerul Tineretului şi Sportului în România este autorizat să aloce fonduri organizaţiilor în acest domeniu), care pot include de asemenea şi organizaţiile de advocacy.
Ca o formă de sprijin bugetar, subvenţiile pot fi furnizate din bugetele locale şi centrale, de obicei pe baza legii. Ele pot de asemenea fi oferite prin deciziile administrative ale autorităţilor publice, de obicei în baza unei legi. În Ungaria, de exemplu, Parlamentul obişnuieşte să determine pe baza recomandărilor Comisiei Parlamentare pentru Organizaţii Civice, care dintre organizaţiile neguvernamentale aplicante ar putea obţine o subvenţie. Parlamentul Slovac a adoptat o lege specială care stabileşte nişte linii directoare pentru subvenţionarea societăţii civile 73 ; alocarea fondurilor este realizată printr-un minister separat. Subvenţiile pot fi de asemenea distribuite direct de către Parlament în Legea Bugetului Anual (ca în Bulgaria şi Ungaria).
Fondurile distribuite ca subvenţii îşi pot avea originea şi în alte surse decât în buget, precum fondurile de privatizare ( Republica Cehă, deşi aceasta este o sursă pe perioadă limitată) sau prin proceduri de loterie(Croaţia).
Subvenţiile sunt de obicei determinate printr-un proces centralizat dar pot fi alocate şi distribuite de către ministere separate (România, Bulgaria, Croaţia, Ungaria). Organismul care distribuie subvenţii, în mod obişnuit supervizează şi cheltuirea lor.
III.3.2. Granturi
În concordanţă cu Glosarul de Termeni ADS al USAID, un grant este “un instrument legal folosit acolo unde principalul scop este transferul de bani, proprietăţi şi servicii sau orice alt tip de valoare recipientului pentru a realiza un scop public al sprijinirii sau stimulării autorizate de statut şi unde implicare substanţială de către [stat] nu este anticipată .”74
Granturile sunt folosite în general nu pentru a acoperi costurile operaţionale, ci mai degrabă dedicate implementării unor proiecte specifice care reflectă obiectivele guvernamentale programatice şi prin urmare sunt considerate a fi de valoare publică. 75 Costurile centrale pot fi susţinute prin granturi - ca în Ungaria, unde noul Fond Civil Naţional oferă granturi pentru costuri operaţionale, cu scopul explicit de a întări sectorul neguvernamental.
În Danemarca, organizaţiile voluntare pot primi aşa numite “granturi de bază,” destinate nu finanţării unui proiect specific ci mai degrabă distribuite în baza unor criterii obiective precum scopul, venitul, şi fondurile care se auto generează .76 “Intenţia este de stimula autonomia organizaţiilor voluntare şi libertatea de a şi alege propriile activităţi şi de a fi capabile să promoveze interesele altora .”77 Un alt tip de grant este disponibil pentru organizaţiile neguvernamentale daneze active în domeniul social – “grantul de proiect” – care este acordat direct unor proiecte specifice sau activităţi. 78
Granturile, spre deosebire de subvenţii, sunt acordate printr-un proces de aplicare pentru un grant de tip ofertă deschisă şi nu prin decizia individuală administrativă a unui oficiu guvernamental central sau local sau de către Parlament. Ele pot finanţa furnizarea de servicii sociale(Germania, Croaţia, şi Marea Britanie) sau implementare unor programe care rezultă din asumarea obligaţiilor ţării de a oferi sprijin internaţional pentru dezvoltare(Suedia, Danemarca, Germania). Finanţarea organizaţiilor neguvernamentale realizată în forma granturilor demonstrează de asemenea recunoaşterea din partea guvernului a rolului public al celui de al treilea sector; aceasta este adesea în mod esenţial o compensaţie pentru sarcinile lor sau urmărirea unor obiective care altfel ar trebui să fie îndeplinite de către autorităţile publice.
Granturile pot proveni din buget (central sau local) sau din fonduri speciale formate din venituri care îşi au originea în surse financiare alternative: profituri ale loteriei, taxe, etc. De exemplu, Fondul de “ granturi de bază” din Danemarca este format din aşa numitele fonduri din “Pronosportul pentru Fotbalul Danez şi Loterie” în completare la sursele bugetare. “Granturile de proiect” sunt distribuite prin Programul de Granturi pentru Dezvoltarea Activităţii Sociale Voluntare, care este o sursă a bugetului central guvernamental.
În Ungaria,o gamă de fonduri centrale sprijină organizaţiile neguvernamentale finanţate printr-un tip de mecanism fiscal, ex. Fondul Cultural din taxa pe kitsch şi pornografie; Fondul de Muncă din contribuţiile plătite de angajatori şi angajaţi, Fondul de Mediu din taxa pe gaze, amenzi plătite de poluatori; şi Fondul Civil (cel mai nou), din contribuţiile pe 1% (vezi Secţiunea III.5.4). Aceste fonduri oferă de obicei granturi şi împrumuturi nu numai societăţii civile, ci şi autorităţilor locale precum şi întreprinzătorilor dintr-un anumit domeniu.
Granturile sunt de obicei distribuite fie direct de către guvern fie printr-o agenţie guvernamentală. În Marea Britanie această funcţie este asumată de oficiile locale ale diferitelor autorităţi guvernamentale(ex., acelea pentru sănătate, muncă, educaţie). Acest rol poate fi încredinţat unei entităţi speciale, precum fundaţiilor publice din Ungaria sau unei singure fundaţii publice create în acest scop, în Croaţia. In Germania, guvernul oferă sprijin organizaţiilor umbrelă ale organizaţiilor neguvernamentale, care în schimb distribuie fonduri către membrii lor. În Polonia, administraţia locală este văzută ca principalul organism responsabil pentru licitaţii şi contractarea de servicii locale. Ministerul Danez al Afacerilor Sociale este responsabil pentru distribuirea “ granturilor de bază” organizaţiilor voluntare care lucrează în domeniul social. 79 Procesul de acordare de granturi în UE poate fi de asemenea administrat de către autorităţile locale sau naţionale ale Statelor Membre, sau poate fi realizat de către Comisie sau prin fonduri speciale. Proiectele finanţate prin această formă ar trebui să fie întotdeauna direcţionate spre atingerea unui obiectiv precis în urmărirea unei politici comune UE.
Limitările privind eligibilitatea organizaţiilor neguvernamentale de a acea acces la procedurile competiţionale pentru granturi sunt posibile – de exemplu, numai organizaţiile neguvernamentale cu statut de utilitate publică pot fi admise să aplice la fonduri. Domeniul de activitate al organizaţiei poate de asemenea impune o limitare a accesului său la contracte: de exemplu, numai organizaţiile neguvernamentale care operează în domeniul serviciilor de sănătate li se poate permite să aplice pentru un grant pentru furnizarea unor astfel de servicii. Organizaţiile neguvernamentale sunt în mare măsură eligibile pentru granturi pentru servicii sociale (umane) furnizarea de servicii (sănătate, asistenţă socială, educaţie, cultură, etc.) şi ajutor pentru dezvoltare. Acordarea de granturi este în principal posibilă în toate domeniile de operare guvernamentale - ex. Ministerul de Interne în Ungaria oferă granturi forţelor civile voluntare ale, şi Ministerul de Justiţie oferă granturi organizaţiilor neguvernamentale care educă judecătorii cu privire la violenţa domestică.
Granturile sunt de obicei distribuite pe o bază competitivă şi după un proces de selecţie. Printre criteriile de selecţie sunt, de regulă, activitatea trecută a organizaţiei, istoria de parteneriate, recomandările, activităţile politice sau de alt tip nelegate de competiţie dar care ar putea deranja finanţatorul, calitatea tehnică a propunerii, profesionalismul personalului, “pachetul de proiecte” (dacă aplicantul a câştigat deja câteva proiecte similare), coeficientul de siguranţă, competenţa financiară şi managerială, posibilitatea de a obţine o finanţare bazată pe împărţirea costurilor, posibilitatea de a stabili un parteneriat benefic reciproc în viitor, limitele de timp pentru implementare daca nu sunt strict prevăzute în anunţ , etc.
Procesul de selecţie implică-sau ar trebui să implice - câteva măsuri de siguranţă cruciale pentru a asigura nivele corespunzătoare de transparenţă şi deschidere. Astfel, ar trebui să existe proceduri corespunzătoare de anunţ şi de a face publice granturile disponibile şi criteriile specifice pentru acordarea lor. De exemplu, toate granturile UE sunt postate pe internet şi categorizate în acord cu domeniile de activitate şi recipienţii eligibili. Cerinţele pentru un proces de selecţie corect şi deschis pot include de asemenea publicitatea ofertei, posibilitatea de revizuire a deciziei, şi remediile disponibile după o contestare a deciziei.
Finanţarea prin granturi poate fi ocazională, pe termen lung sau pe termen scurt. Este preferată de obicei finanţarea ocazională sau pe termen scurt, în parte fiindcă administraţia de stat nu se poate angaja la o finanţare pe termen lung fără să cunoască obiectivele de buget pentru anii următori, şi de asemenea pentru a evita ca societatea civilă să devină dependentă de granturi. Această perspectivă pe termen scurt limitează adesea o abordare de dezvoltare faţă de procesul de acordare de granturi.
Finanţarea prin granturi este efectuată prin semnarea unui contract între autoritatea care oferă un grant şi organizaţia neguvernamentală care îl primeşte. Unele prevederi în contract pot fi obligatorii, aşa cum prevede legislaţia sau anunţul public de competiţie. În termeni de natură juridică, conţinut şi consecinţe, acest contract nu ar trebui să fie confundat cu un contract de procurement contract care permite organizaţiei neguvernamentale finanţate să ofere activităţi şi servicii care cad în sfera de competenţă a autorităţilor publice. Cel dintâi oferă termenii şi condiţiile pentru folosirea fondurilor publice, raportare şi supervizare, în vreme ce cel din urmă reglementează de asemenea condiţii specifice privind furnizarea de servicii.
III.3.3. Achiziţiile
Achiziţiile reprezintă activitatea de cumpărare de către autorităţi publice a unor bunuri şi servicii furnizare de organizaţii neguvernamentale. De obicei mecanismul legislativ pentru achiziţiile publice este stabilit pentru toţi participanţii potenţiali, inclusiv entităţile de afaceri şi organizaţiile neguvernamentale. Cele din urmă sunt mai probabil de a fi finanţate de către guvern pentru oferirea de servicii sociale. În Germania, într-adevăr organizaţiile neguvernamentale sunt furnizoare în lipsă ale serviciilor sociale. În Marea Britanie, al doilea stadiu al procesului de restructurare a perioadei de bunăstare(1980s-1990s) a avut ca rezultat o ruptură a sistemului administrativ anterior, introducerea unui management al bunăstării sociale, şi a unei “cvasi-pieţe.”80 În cadrul noului sistem, serviciile publice trebuie să fie încredinţate ca în cadrul unei “economii de piaţă,” astfel încât organizaţiile neguvernamentale trebuie să intre în competiţie pe picior de egalitate cu instituţiile orientate spre profit şi instituţiile sectorului public. 81 În Croaţia, autorităţile locale au autoritatea de a încredinţa serviciile de “utilitate publică” către persoanele fizice şi juridice pe baza unui acord scris. 82 În Polonia, organizaţiilor neguvernamentale le a fost oferită şansa de intra în competiţie cu furnizori publici în nou adoptata Lege privind Activităţile de Utilitate Publică
În Suedia, organizaţiile voluntare au acces la contractări pe bază de competiţie pentru furnizarea de servicii sociale (protecţia copilului, educaţie, ajutor la domiciliu). Municipalitatea din Täby a introdus modele inovative şi flexibile de contractare de servicii, prin luarea în considerare a diverselor aspecte ale acestei “privatizări” De exemplu, ei oferă o “garanţie de muncă în cadrul unei oferte competitive. Când unui furnizor privat îi este acordat un contract, angajatul are dreptul să aleagă dacă vrea să rămână angajat de către municipalitate sau vrea să se alăture întreprinzătorului. Dar el sau ea au de asemenea un an la dispoziţie pentru a opta să se întoarcă la municipalitate. ”83
Principalele probleme pe care societatea civilă le întâmpină în accesarea acestei forme de finanţare guvernamentală este că majoritatea proiectelor deschise pentru achiziţii au o valoare mare, şi adesea este dificil pentru ea să îndeplinească cerinţele impuse celor care licitează. În plus, achiziţiile publice sunt considerate adesea inconsistente cu natura de non profit a organizaţiilor neguvernamentale. Într-adevăr foarte puţine procedurile de achiziţii permit accesul şi licitarea cu succes a organizaţiilor nonprofit (esenţialmente, numai proiectele mai mici în domeniul serviciilor sociale sau serviciilor locale de utilitate publică). Legea Slovacă a Achiziţiilor Publice din 1999 exclude în mod expres organizaţiile neguvernamentale ca ofertante pentru servicii publice.
O soluţie potenţială este exemplul ungar - care este o formă specială de contract numită contract de utilitate publică. Acesta poate fi executat cu “o organizaţie remarcabilă de utilitate publică” pentru furnizarea de servicii de stat. Ungaria are două categorii, la două nivele, a statutului de utilitate publică: organizaţii “normale” de utilitate publică şi organizaţii remarcabile de utilitate publică. Această a doua categorie descrie organizaţiile care au un contract special cu o agenţie de stat care le însărcinează cu furnizarea de servicii publice. Un astfel de contract le îndreptăţeşte la un statut special de utilitate publică şi taxe adiţionale şi alte beneficii care îl însoţesc. Deşi numai 6 % din societatea civilă posedă un astfel de statut, el reprezintă o evoluţie importantă în relaţia stat/societate civilă, deoarece oferă o formă juridică transparentă pentru organizaţiile neguvernamentale de a furniza servicii ale statului, când, altfel, organizaţiile neguvernamentale ar întâmpina dificultăţi în obţinerea unor astfel de contracte în cadrul legilor de achiziţii.
III.3.4. Sprijin normativ
Sprijinul financiar normativ pentru mediul asociativ suportă anumite similiarităţi cu sistemul de achiziţii al serviciilor sociale. Este un ramburs organizaţiilor neguvernamentale care oferă servicii în domenii precum îngrijirile de sănătate sau educaţie, şi finanţarea este determinată pe baza serviciilor actual oferite. În cadrul acestui sistem, personale fizice au dreptul de a-şi alege propriul lor furnizor de servicii, posibil o organizaţie neguvernamentală, care apoi caută rambursarea din partea guvernului.
În mod obişnuit, finanţarea normativă este precedată de un contract cu autoritatea publică, şi/sau permisiunea de a opera acordată de o autoritate publică, care autorizează accesul unei organizaţii neguvernamentale la mecanisme de finanţare. 84 Un astfel de sistem este stabilit în Ungaria, de vreme ce o organizaţie neguvernamentală îşi poate înfiinţa o instituţie de servicii sociale pe baza unui contract cu respectivul minister. Finanţarea până la care o astfel de organizaţie neguvernamentală este îndreptăţită este limitată la suma sprijinului acordat unei instituţii conduse de stat care operează în acelaşi domeniu, şi care este stabilită în Legea Bugetului Anual. Un sistem similar funcţionează în Croaţia .85
III.3.5. Cupoane valorice
Folosirea de cupoane valorice reflectă tendinţa către modernizare şi mecanisme orientate către piaţă în furnizarea de servicii publice. Aceasta a avut mai ales succes în ţările scandinave. În cadrul acestui sistem, municipalitatea oferă tuturor cetăţenilor cupoane valorice pentru serviciile care se află între responsabilităţile municipalităţii, şi apoi cetăţenii îşi aleg furnizorul. Astfel de cupoane valorice elimină disputa privind care este cel mai bun furnizor de servicii prin întărirea rolului cetăţenilor şi prin a le da lor responsabilitatea de a selecta furnizori de servicii.
Ca urmare, procesul urmăreşte două scopuri: extinderea libertăţii de alegere a utilizatorului unui serviciu, şi creşterea calităţii serviciului prin competiţie. Cupoanele valorice sunt un instrument de a dezvolta furnizarea de servicii bazate pe cerere, în care piaţa mai degrabă decât statul dezvoltă şi oferă servicii. Cetăţeanul individual, îndreptăţit de către stat sau municipalitate la un serviciu subvenţionat este capabil să folosească această subvenţie prin mijloacele unui serviciu de cupoane, care serveşte şi ca mijloc de plată. Destinatarii serviciului de cupoane pot fi toţi cetăţenii sau grupuri cu nevoie specifice.
În unele municipalităţi, furnizorii predominanţi de servicii sunt contractorii privaţi, în vreme ce în altele sunt organizaţiile voluntare. Remuneraţia către un furnizor poate fi reglementată de acordul între un furnizor şi autoritatea publică care supraveghează operaţia, sau direct între client şi ofertant. Sistemul implică un anumit grad de control prin fixarea sau limitarea onorariilor pentru serviciile furnizate.
Sistemele de bonuri valorice sunt relevante – şi au fost introduse – în educaţie, bunăstare socială, şi alte servicii individuale în Suedia. Un exemplu de bună practică este municipalitatea Täby din zona Stockholm, unde o combinaţie de succes de contractare competitivă şi sistem de bonuri valorice sub mottoul “cel mai bun serviciu este unul singur, cel pe care cineva îl alege el însuşi” pare a produce rezultate excelente. 86 Aceste bonuri valorice acoperă protecţia copilului, educaţia şi serviciile la domiciliu pentru persoanele vârstnice. Aceasta înseamnă de exemplu, că un centru de zi sau o şcoală primeşte o sumă fixă pentru fiecare copil înrolat (similar cu sistemul normativ).
Serviciile de succes care au avut succes în atragerea de clienţi sunt aşadar în principal finanţate prin venituri prin sistemul de cupoane. Municipalitatea exercită controlul asupra furnizorilor prin, între alte mijloace, stabilirea de standarde de calitate a serviciilor oferite, solicitarea de variate dovezi ale calităţii serviciilor, reguli de admitere, încasarea de taxe .87 Procesul începe cu o cerere din partea potenţialul beneficiar al serviciului către un bord social. Ca răspuns, solicitantului i se oferă un cupon care indică gama de servicii la care persoana este îndreptăţită. Aceste servicii au fost identificate printr-o evaluare individuală realizată de bordul social şi un secretariat al serviciului de ajutor la domiciliu. Lista poate include diferite tipuri de ajutor personal la domiciliu–servicii de bone, cumpărături, curăţenie, etc. Cupoanele sunt oferite lunar şi acoperă o lună de servicii. Persoana în nevoie are dreptul să aleagă furnizorul de servicii dintr-o listă a furnizorilor care însoţeşte cuponul. El sau ea pot de asemenea alege să folosească serviciile oferite de municipalitate. 88
III.4. Consideraţii politice cu privire la sprijinul indirect.
III.4.1. Activităţile de utilitate publică
Diferenţa conceptuală între natura de “utilitate publică” faţă de “beneficiul reciproc” al organizaţiilor neguvernamentale există în întreaga Europă. Consecinţele legale şi financiare ale angajării în activităţi de utilitate publică şi eventual în a fi declarat ca având un statut de utilitate publică s-au dovedit a fi considerabile şi au justificat recentul proces de adoptare a legilor privind utilitatea publică într-un număr de ţări CEE (Ungaria, Bulgaria - ca parte a legii organizaţiilor neguvernamentale - şi Polonia între altele)Aceste legi prescriu şi determină când o organizaţie neguvernamentală se califică pentru statutul de utilitate publică şi poate dobândi acces la o gamă mai largă de beneficii fiscale.
Recunoaşterea utilităţii publice de obicei indică (1)faptul că o organizaţie neguvernamentală oferă servicii şi activităţi de care beneficiază publicul în largul său sau un grup special în nevoie; şi (2) că statul oferă o recunoaştere specială pentru acele activităţi printr-un sprijin direct sau indirect. 89
Activităţile care se califică de beneficiu public sunt definite diferit în fiecare ţară în care o astfel de legislaţie există; de obicei există o listă de activităţi (ex, în Ungaria, o listă de 22 tipuri de activităţi incluzând între altele, educaţia, oferirea de servicii sociale, conservarea patrimoniului cultural sau protecţia mediului). Tipul de sprijin guvernamental disponibil pentru organizaţiile neguvernamentale cu statut de utilitate publică variază de asemenea. În Ungaria, de exemplu, numai OUP pot obţine donaţii din care se poate deduce impozitul; Polonia intenţionează să limiteze dispensa pe venit a persoanelor juridice numai pentru OUPuri. Dreptul la sprijinul de 1% (vezi mai jos în cadrul Finanţării indirecte) este un alt beneficiu care poate fi disponibil numai pentru OUPuri sau unui cerc mai larg de organizaţii neguvernamentale, în funcţie de politica guvernamentală.
Organizaţiile neguvernamentale care aspiră să obţină statutul de utilitate publică şi avantajele fiscale care rezultă trebuie să satisfacă criterii adiţionale .Foarte semnificativ, ele trebuie să se supună unor nivele mai înalte de transparenţă şi responsabilitate astfel încât să asigure o cheltuire corespunzătoare a banilor publici. De exemplu, ele trebuie să pregătească un raport anual sau să înfiinţeze un bord de supraveghere .
III.4.2. Beneficii fiscale
Guvernele pot oferi sprijin financiar indirect organizaţiilor civice în forma beneficiilor fiscale sau dispenselor, încurajând astfel şi susţinând activităţile lor generale. Cele mai multe sisteme juridice recunosc contribuţia organizaţiilor nonprofit la binele public şi recunosc această contribuţie prin oferirea unor beneficii fiscale legate de activităţile lor. 90 Principalele exemple ale unor astfel de beneficii includ:
• Dispensă fiscală sau beneficiu pentru venitul organizaţiei (legat de venitul din activitatea sa statutară sau economică); de exemplu, o organizaţie neguvernamentală poate să nu plătească impozitul pe proprietate sau pe venitul corporativ în întregime sau parţial.
• Beneficiu fiscal furnizat către donator pentru o contribuţie faţă de o organizaţie recunoscută. De exemplu, o astfel de contribuţie poate fi dedusă, în întregime sau parţial, din baza fiscală a donatorului.
• Dispensă fiscală sau beneficiu al venitului pe care organizaţia neguvernamentală îl oferă altora; de exemplu, dacă o organizaţie neguvernamentală oferă o bursă unei persoane, persoana nu va trebui să plătească un impozit pe acea bursă
Din cauza pierderii taxelor pe venit care ar putea fi colectate, aceste forme de beneficii fiscale sunt tradiţional văzute ca subvenţii indirecte guvernamentale pentru organizaţii şi donatorii lor. 91 Taxa pe venit prevăzută dinainte constituie un mijloc indirect de sprijin din partea statului, în contrast cu sprijinul guvernamental direct pentru organizaţiile neguvernamentale implicând transferul de fonduri de la stat către o organizaţie.
Nivelul sprijinului indirect prin beneficii fiscale poate varia în funcţie de statutul de utilitate publică al organizaţiei sau dacă activităţile sale sunt considerate benefice pentru public. Organizaţiile neguvernamentale de utilitate publică în mod natural se bucură de o gamă mai largă de exceptări şi beneficii fiscale. Lor li se acordă beneficii fiscale precum :
• Scutire de la impozitul pe profit (Estonia, Slovenia, Ungaria, Slovacia);
• Scutiri sau beneficii pe TVA (Slovacia, Republica Cehă pentru anumite activităţi de utilitate publică, Estonia pentru unele activităţi şi o rată redusă pentru altele, Ungaria pentru unele activităţi şi rată zero pentru altele);
• Beneficii fiscale pe venit din activităţi de afaceri (Slovacia până la o anumită sumă, Polonia dacă un astfel de venit este folosit pentru activităţi de utilitate publică, Ungaria atâta vreme cât activitatea urmăreşte scopul statutar al organizaţiei);
• Scutiri de taxe pe granturi, cotizaţiile membrilor, bunuri imobile, vamă, onorarii la tribunal şi altele.
Organizaţiile neguvernamentale care se angajează în activităţi de utilitate publică li se pot de asemenea acorda scutiri în plus, incluzând de exemplu, scutiri fiscale pentru sprijinul pe care îl furnizează indivizilor (ex, burse) şi beneficii fiscale legate de donaţiile făcute către astfel de organizaţii, care încurajează contribuţiile private şi corporative către OUPuri. Astfel de beneficii sunt oferite în Estonia, Ungaria (la un nivel mai înalt pentru organizaţiile neguvernamentale de utilitate publică “remarcabile”), Polonia şi Slovacia.
Pentru organizaţiile de beneficiu reciproc, beneficiile fiscale sunt de obicei limitate. Ca o încurajare generală, pentru dezvoltarea democraţiei, guvernele pot oferi un nivel minim de sprijin organizaţiilor de sprijin reciproc (OBRs) de asemenea.
III.5. Forme de sprijin indirect
III.5.1. Folosirea proprietăţii publice la nici un cost sau la rate reduse
Folosirea proprietăţii publice ca o formă de sprijin indirect este larg răspândită în ţările CEE. Guvernele permit organizaţiilor neguvernamentale să folosească proprietatea statului sau mai des proprietatea municipală pentru activităţile lor statutare, incluzând de exemplu, un spaţiu de oficiu, săli de şedinţă şi facilităţi sportive. De obicei acest lucru se întâmplă în baza unei legi sau în anumite condiţii.
De exemplu, Legea ungară CXLII din 1997 autorizează folosirea gratuită a proprietăţii deţinute de stat de către organizaţiile societăţii civile, care pot de asemenea dobândi dreptul a deţine această proprietate, cu unele restricţii, după o perioadă de 15 ani. Pentru a obţine această formă de sprijin, o organizaţie neguvernamentală nu poate avea datorii publice remarcabile şi nu poate vinde proprietatea sau stabili o ipotecă pe ea în cursul a 15 ani. Legea sau contractul poate impune anumite activităţi privind activităţile care pot fi desfăşurate în proprietate închiriată, ex., organizaţia se poate angaja numai în activităţile sale statutare şi nu poate folosi proprietatea pentru activităţi politice. În Croaţia, Actul de Îngrijiri Sociale prevede folosirea gratuită a proprietăţii de stat sau municipale numai dacă organizaţia o va folosi pentru a oferi servicii sociale. Încetarea închirierii proprietăţii publice este decisă fie de instituţia publică care exercită drepturile de proprietate (ex., municipalitate), sau de un corp special, precum Administratorul Proprietăţii de Stat în Slovacia.
III.5.2. Scutiri fiscale pe venit
Ţinând seama de tratamentul fiscal al organizaţiilor neguvernamentale în regiunea CEE, găsim două abordări care apar în cele mai multe legiferări fiscale: determinarea impozitării şi scutirilor pe baza (1) tipurilor de organizaţii şi (2) categoriilor de venit. Le vom trata separat mai jos
Tipuri de Organizaţii. Legile din unele ţări permit deducerile fiscale nu numai pentru asociaţii şi fundaţii dar de asemenea pentru orice formă legală a entităţilor non profit legale. Singurele pre condiţii sunt înregistrarea prealabilă, respectarea constrângerilor de ne redistribuire. Alte ţări oferă astfel de deduceri numai organizaţiilor care se angajează predominant şi exclusiv în activităţi de utilitate publică. Ca un exemplu extrem, în câteva ţări scutirile fiscale pe venit nu sunt acordate nici unui tip de organizaţie neguvernamentală şi numai beneficii fiscale limitate sunt disponibile pentru organizaţii angajate în numele persoanelor cu dizabilităţi. 92
Scutirea de taxă pe venit este acordată în unele ţări organizaţiilor neguvernamentale în general şi nu exclusiv organizaţiilor de utilitate publică, de exemplu în Republica Cehă, Ungaria, Letonia, Lituania, Slovacia. În unele dintre ele, inclusiv Slovacia, această abordare reflectă concepţia că organizaţiile neguvernamentale nu sunt entităţi publice de afaceri, şi prin urmare nu fac obiectul corespunzător al impozitării subiectele corespunzătoare, cel puţin cu privire la un anumit tip de venituri. 93 “Mai frecvent, legile tratează organizaţiile neguvernamentale ca entităţi legale impozitabile, dar le permit să pretindă scutirea din venitul corporaţiilor sau taxa pe profituri.” (Republica Cehă). 94
În alte părţi, inclusiv Bulgaria şi Slovenia, numai organizaţiile de utilitate publică sunt scutite , şi legile listează activităţile de care beneficiază publicul şi îndreptăţesc organizaţia să solicite o scutire.
“Surse de scutiri ale taxei pe impozit. Cele mai multe ţări tratează venitul din granturi, donaţii, onorarii şi cotizaţii ca scutite de taxe .”95 Venitul din activităţi economice (vânzarea de bunuri sau servicii)este tratată diferit. Activităţile economice sunt definite ca “ urmate în mod obişnuit de activităţi de comerţ sau de afaceri care implică vânzarea de bunuri sau servicii şi nu implică activităţi excluse în cadrul unei tradiţii distincte.” 96 În general, această definiţie a înţeles să excludă primirea de cadouri şi donaţii, un anumit venit pasiv de investiţii, activităţi ocazionale precum evenimente de strângere de fonduri, activităţi desfăşurate cu sprijinul voluntarilor, şi onorarii care sunt “conectate intrinsec la scopurile de utilitate publică ale organizaţiei” (ex. bursă pentru o organizaţie educaţională)
Sunt posibile următoarele abordări care permit organizaţiilor neguvernamentale să se angajeze în activităţi economice (ceea ce nu este întotdeauna cazul , ex. Anumite tipuri de organizaţii neguvernamentale din Lituania nu trebuie sa facă acest lucru),:
• Toate veniturile sunt taxate (Slovenia);
• Numai venitul din activităţi legate de scopul de utilitate publică al organizaţiei sunt exceptate (Estonia, Letonia);
• Numai venitul care serveşte la promovarea de către organizaţie a beneficiului public este scutit (Germania, Polonia);
• Venitul care depăşeşte un anumit prag este taxat;
• Scutiri acordate în cadrul unui sistem fiscal mixt (hibrid) (Republica Cehă, Ungaria).97
Lituania scuteşte toate entităţile nonprofit de taxa pe profit; însă nu toate entităţile de acest tip se pot angaja în activităţi economice.
Venitul din investiţii furnizează o sursă esenţială financiară pentru societatea civilă. Multe ţări impun cerinţe adiţionale şi limitări pe distribuirea venitului şi acumularea de capital de către organizaţiile neguvernamentale pentru a se asigura că un astfel de venit este cheltuit în urmărirea obiectivelor de utilitate publică. Tratamentul fiscal al venitului investiţiei pasive variază în concordanţă cu tipul de venit şi tipul de organizaţie neguvernamentală. 98 Slovacia şi Slovenia tratează aproape toate investiţiile ca impozitabile deşi există rate speciale reduse pentru un anumit tip de investiţie .99 Ungaria în general taxează toate veniturile dar oferă scutiri pentru organizaţiile de utilitate publică atâta vreme cât acestea nu se angajează în activităţi economice 100 În Polonia, tot venitul din investiţii care este folosit pentru scopuri de utilitate publică este scutit de taxe.
III.5.3. Stimulentele fiscale pentru filantropie
Sprijinul direct furnizat prin avantaje fiscale către donatori este frecvent văzut ca un stimulent pentru încurajarea activităţilor organizaţiilor neguvernamentale şi filantropia privată. Tradiţional, două forme principale de beneficii fiscale sunt văzute ca stimulente pentru comportamentul filantropic:
• Deduceri fiscale; şi
• Credite fiscale.
Cu deducerile fiscale pe donaţiile caritabile, donatorul poate să şi scadă o parte sau toţi banii cu care a contribuit la organizaţia neguvernamentală din baza fiscală pe care este calculat impozitul. Prin creditele fiscale pentru donaţiile caritabile, prin contrast, donatorul va putea să deducă o parte a sumei donate prin obligaţia fiscală (adică, taxa datorată). Cu alte cuvinte, un credit fiscal reduce suma pe taxa datorată, în vreme ce o deducere reduce suma venitului care este subiectul taxării. 101
Deducerile fiscale pot fi pretinse de donatori privaţi şi individuali, suma maximă deductibilă diferă pentru două categorii (ex în Estonia este de 5% pentru donatori individuali şi 3% pentru donatori din mediul de afaceri). Limitarea este de obicei un procent de venit taxat. Ungaria acordă un credit fiscal şi nu o deducere de impozit pe donaţiile individuale .102
Recipienţii contribuţiilor fiscale sunt de obicei limitaţi la organizaţii angajate în activităţi de utilitate publică. De exemplu, în Ungaria, ca şi în Estonia, contribuţiile caritabile îl îndreptăţesc pe donator la o deducere fiscală (până la o anumită limită) numai dacă este făcută unei organizaţii neguvernamentale de utilitate publică de pe lista publicată de guvern. 103
III.5.4. Aşa numitul mecanism fiscal de desemnare a “1%”
Ideea centrală a mecanismului procentual este aceea că, contribuabilii pot decide să ofere un anumit procent din taxa pe venit către o organizaţie nonprofit, neguvernamentală (organizaţie neguvernamentală)specifică şi în unele cazuri către organizaţii, în special biserici.
“Mecanismul procentual” a fost introdus în Europa Centrală în primul rând cu scopul de a susţine organizaţii nonprofit. 104 Prima lege de acest tip a fost adoptată în Ungaria în 1996 şi a permis contribuabililor să aloce 1% din impozitul datorat unei organizaţii a societăţii civile la alegerea lor. 105 Slovacia (2001), Lituania (2002), şi mai recent Polonia şi România(2003) au urmat exemplul ungar şi au adoptat o legislaţie similară. 106 “Contribuabilii” includ persoane fizice din toate cele 4 ţări şi de asemenea contribuabili corporativi în Slovacia. Posibili beneficiari sunt organizaţiile nonprofit care se angajează în activităţi de utilitate publică (Lituania) plus, instituţiile publice (Ungaria şi Lituania), şi biserici (Ungaria – alocări pentru biserici din alt 1% din impozit). Anumite condiţii adiţionale pot fi de asemenea impuse, precum existenţa organizaţiei de o anumită perioadă de timp (Ungaria), precum şi cerinţe de raportare.
Legislaţia de procentaj este bazată pe conceptul de “progres al societăţii civile prin sprijinirea organizaţiilor sale” ca parte a politicii guvernamentale. 107 Alte motivaţii raţionale care justifică şi conduc spre această politică includ întărirea societăţii civile prin sprijin financiar şi creşterea capacităţii organizaţionale, sporirea conştientizării, dezvoltarea culturii filantropice şi depolitizarea sprijinului guvernamental pentru societatea civilă 108
În ciuda unor dispute cu privire la natura exactă juridică a “filantropiei procentuale,” impactul său a fost fascinant. În afară de contribuţia la creşterea participării cetăţeneşti şi controlul contribuabililor asupra fondurilor publice, acest procedeu a crescut considerabil resursele financiare disponibile pentru organizaţiile neguvernamentale. În 2003 “legea 1%” în Ungaria a condus la 6.1 bilioane HUF (aproximativ 23.5 milioane EUR) valoarea alocărilor de 1% de către 1.4 milioane de contribuabili. 109 Prin comparaţie, 1999 suma era de 3 bilioane HUF. Din păcate legislaţia procentuală a avut şi un impact negativ. Guvernele au perceput în mod greşit că legea satisface nevoile atât pentru sprijinul public cât şi cel privat pentru cel de al treilea sector şi au procedat la eliminarea altor beneficii fiscale pentru organizaţiile neguvernamentale. Astfel, donaţiile fiscale deductibile au fost desfiinţate în Lituania şi în Slovacia şi măsuri similare sunt luate în considerare în Polonia. 110 Astfel de reforme fiscale s-au dovedit (şi se vor dovedi) a fi chiar în detrimentul societăţii civile şi sunt de nedorit din punct de vedere financiar şi moral
III.6. Recomandări de rezumat privind un “ghid de finanţare organizaţii neguvernamentale”: Ce vom lua în considerare în stabilirea unui sistem de finanţare guvernamentală pentru societatea civilă?
Când este dezvoltat un sistem pentru finanţarea organizaţiilor neguvernamentale, este necesar să se gândească dincolo de argumentarea de bază şi supoziţiile din partea guvernului. Care este rolul organizaţiilor neguvernamentale în societate? Cum este conceput acest rol din punctul de vedere al guvernului? Ce roluri şi funcţii ar trebui să sprijine guvernul şi de ce?
Mai jos este o cartă care reflectă o potenţială clasificare, bazată pe principiile şi abordările general descrise în Secţiunea III. Este nevoie să fie înţeles că
• acesta este un model generalizat şi ar trebui să fie aplicat pentru a se potrivi specificităţii unei ţări; şi
• acesta este un model idealizat, şi rolurile organizaţiilor neguvernamentale şi tipurile de sprijin pot în realitate să nu fie niciodată atât de clare.
Totuşi, o astfel de cartă este util a fi gândită prin fundaţii şi în cadrul sistemului de finanţare.
|TIP DE ORGANIZAŢIE |TIP DE SPRIJIN |
|ORGANIZAŢII FURNIZOARE DE SERVICII |
|Organizaţiile neguvernamentale asumându-şi sarcini guvernamentale (ex., |Guvernul ar trebui să ofere sprijin direct pentru a finanţa servicii |
|acelea care sunt explicit asumate de administraţia locală şi centrală |prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale(precum şi să asigure |
|prin lege) |sprijin direct general valabil pentru acestea) |
|Organizaţii neguvernamentale venind în completarea sarcinilor |Guvernul ar trebui să ia în considerare finanţarea serviciului însuşi |
|guvernamentale (ex., acele sarcini care nu sunt explicit asumate de |sau să ofere sprijin indirect |
|guvern dar considerate de utilitate publică prin lege sau ca răspunzând | |
|nevoilor comunităţii) | |
|ORGANIZAŢII de "SCHIMBARE SOCIALĂ" |
|Organizaţii neguvernamentale pledând pentru anumite probleme şi interese|Guvernul ar putea alege să ofere finanţare directă unor anumite |
|ale lor (ex., prin influenţarea procesului de elaborare a politicilor |activităţi; ar putea, oricum, să asigure independenţa unor astfel de |
|publice şi legislaţie) |organizaţii neguvernamentale; guvernul ar putea să ofere sprijin |
| |indirect |
|Organizaţii neguvernamentale care urmăresc creşterea participării |Guvernul ar putea încuraja astfel de organizaţii prin sprijin indirect |
|cetăţenilor şi responsabilitatea socială (ex., orice societate de | |
|beneficiu mutual, club, etc., precum şi organizaţii neguvernamentale | |
|care pledează în mediul de afaceri, şcoli şi alte instituţii ) | |
|ORGANIZAŢII CARE OFERĂ GRANTURI |
|Organizaţii neguvernamentale care adună/generează resurse şi contribuie |Guvernul poate lua în considerare sprijinul pentru apariţia unor |
|la redistribuirea bogăţiei private |furnizori de granturi independenţi pentru a ajuta sectorul să devină mai|
| |auto sustenabil |
Ce principii aplică guvernul?
Să luăm prima rubrică a tabelului: organizaţii neguvernamentale asumându-şi sarcini guvernamentale (ex., acelea care sunt explicit asumate de administraţia locală şi centrală prin lege). Să spunem că guvernul crede că dacă o organizaţie neguvernamentală îşi asumă o sarcină specifică, ar trebui să fie sprijinit de către bugetul public deoarece ajută guvernul să îşi îndeplinească atribuţiile. Cum va fi oferit sprijinul?
Guvernul ar putea aici alege dintr-o categorie largă de mecanisme bazate pe principiul descris mai sus, precum principiul subsidiarităţii (dând preferinţă organizaţiilor neguvernamentale) sau principiul competitiv (urmărind cea mai bună valoare)precum şi sistemul normativ sau de cupoane valorice.
Problemele legate de ce tipuri de costuri şi în ce măsură vor fi acoperite sunt importante, deoarece dacă guvernul suportă întregul cost pentru organizaţiile neguvernamentale, poate să nu merite privatizarea acelui serviciu în primul rând. Experienţa din Marea Britanie şi Germania arată că organizaţiile neguvernamentale subvenţionate în întregime de către guvern pe o perioadă mai lungă (5 până la 10 ani) au devenit esenţialmente prea costisitoare, asemenea unei agenţii guvernamentale.
În mod similar, principiile pentru fiecare rubrică a tabelului de mai sus, ar trebui bine gândite. Pentru organizaţiile neguvernamentale din rubricile a doua şi a treia, de exemplu, principiul general poate fi că ele au oportunitatea de a primi finanţare directă guvernamentală numai dacă activităţile lor curente sunt în acord cu anumite obiective specifice guvernamentale, şi prin urmare de a le sprijini ca să contribuie la dezvoltarea programului guvernamental.
Sprijinul indirect poate fi preconizat pentru toate categoriile de organizaţii neguvernamentale la nivele diverse. De obicei, organizaţiile de beneficiu reciproc se pot bucura numai de un sprijin minimal în recunoaşterea contribuţiei lor la modelul social democrat. Acest minim ar putea fi scutirea pe impozitul pe venitul corporaţiei pentru activităţile ei statutare; ar putea, de asemenea include scutiri pe impozite şi onorarii precum şi pe proprietate şi alte taxe (ca în Ungaria).
Organizaţiile neguvernamentale care sunt considerate de utilitate publică ar putea să se bucure de o gamă mai largă de beneficii, precum capacitatea de a obţine deducerea impozitului pe donaţii, beneficii fiscale legate de venitul din activităţi economice, scutiri vamale, capacitatea de a furniza scutire de taxă pentru burse/ajutor către persoane, etc.
În Ungaria, două tipuri de OUP se bucură de beneficii adiţionale precum OUPurile “remarcabile”; prin contrast, în Bulgaria, organizaţiile de beneficiu reciproc nu primesc nici măcar o dispensă întreagă pe impozitul pe venitul de bază (totuşi, ele au câteva scutiri fiscale precum cele pe granturi şi cotizaţiile membrilor).
O altă problemă este alocarea de tip 1% , de care ar putea beneficia toate organizaţiile neguvernamentale sau numai OUPurile
Problema încurajării unui proces independent de acordare de granturi s-a dovedit de asemenea a fi una importantă în ţările CEE, deoarece pe măsură ce donatorii străini se retrag şi cultura filantropică de a da nu s-a dezvoltat, organizaţiile neguvernamentale sunt lăsate într-un vacuum financiar, unde singura sursă majora de sprijin devine guvernul. În lumina acestei ameninţări la sustenabilitatea financiară, înfiinţarea de furnizori locali de granturi este o soluţie potenţială. În Republica Cehă, statul de fapt a sprijinit înzestrarea unor astfel de furnizori de granturi, dar dacă un astfel de sprijin direct nu este o opţiune, totuşi există instrumente care să ajute la dezvoltarea acestui potenţial (ex., prin reglementarea dotărilor şi investiţiilor).…
IV.2. Sprijin guvernamental pentru organizaţii neguvernamentale
IV.2.1. Construirea capacităţii organizaţionale
Este în general recunoscut în ţările aflate în curs de aderare faptul că organizaţiile neguvernamentale au nevoie să şi întărească capacităţile organizaţiilor pentru a fi capabile să acceseze surse de finanţare de pre aderare şi în special de post aderare. Întărirea capacităţii organizaţionale poate include sesiuni de training pe planificare de proiect şi scriere de cereri de finanţare precum şi educarea societăţii civile cu privire la modul în care lucrează UE şi cum poate ea participa la reţelele largi UE pentru politici de advocacy. Mai mult decât atât, sprijinul guvernamental pentru dezvoltare organizaţională , ex. de a ajuta la introducerea de sisteme de asigurare a calităţii pentru organizaţiile neguvernamentale furnizoare de servicii a fost de asemenea o nevoie demonstrată.
În afară de includerea unor astfel de activităţi în PHARE şi alte mecanisme de oferire de granturi pre aderare, guvernele au făcut foarte puţin pentru a creşte capacitatea sectorului asociativ în comparaţie cu investiţia făcută în dezvoltarea capacităţii antreprenoriale. Acolo unde au fost astfel de exemple, ele s au întâmplat ca rezultat al iniţiativei unor agenţii individuale ale guvernului sau oficialilor publici şi nu ca o consecinţă a unei politici publice coordonate. De exemplu, organizaţiile neguvernamentale din Cehia au fost pregătite cu privire la procedurile pentru finanţare UE; însă acest efort nu a fost parte a politicii globale a guvernului privind accesiunea UE sau de sprijinire societăţii civile şi a fost realizat prin agenţii separate ale statului.
Un exemplu pozitiv poate fi citat din Ungaria, unde guvernul a lansat aşa Fondul de Pregătire a Propunerilor, care oferă asistenţă tehnică în mod specific autorităţilor locale, asociaţiilor de mic regiuni, şi organizaţiilor nonprofit. Acelor organizaţii care urmăresc să aplice pentru Fonduri Structurale UE li s a oferit oportunitatea de a şi trimite ideea Fondului. Fondul apoi a oferit mijloacele necesare pentru dezvoltarea acelor idei câştigătoare în propuneri de proiect complet, care aveau şanse mai mari pentru o finanţare sigură UE. În 2003, Fondul de Pregătire a Propunerilor a premiat aproape 500 de aplicanţi inclusiv autorităţi locale şi organizaţii neguvernamentale, asistenţa tehnică valorând un total de 27 milioane euro. Pentru runda din 2003, guvernul şi programul PHARE au contribuit ambele cu 50% pentru Fond; bazându-se pe succesul iniţiativei (ei au primit mai mult de 2,800 idei), guvernul a decis să lanseze programul din nou în 2004 la acelaşi nivel de sprijin, chiar şi fără contribuţia PHARE.
IV.2.2. Metode financiare
Nu numai mecanismele de finanţare şi co finanţare sunt esenţiale pentru sustenabilitatea organizaţiilor neguvernamentale în general; ele pot fi de asemenea o cerinţă pentru accesul la fonduri UE. Structura acestor mecanisme a fost folosită pentru distribuţia fondurilor externe. De exemplu, în Republica Cehă, asistenţa de preaderare oferită de UE în cadrul Parteneriatului de Aderare şi mecanismele financiare de pre aderare au fost administrate în cadrul unui Program separat de Dezvoltare a Societăţii Civile. Fundaţia s-a înfiinţat la Praga şi a fost constituită pentru acest scop la iniţiativa Guvernului Federal Cehoslovac în 1992. O sumă totală de 16,770,000 EUR a fost distribuită în cadrul programului până la sfârşitul anului 2001.
Comitetul Consultativ Comun Estonian creat în 2002 (vezi mai sus) a ajuns la concluzia că Estonia are nevoie să şi dezvolte astfel de mecanisme de finanţare. Ele erau necesare nu numai pentru îmbunătăţirea nivelului de informaţie privind problemele pre aderării şi accesul la Fonduri Structurale dar de asemenea şi pentru a asigura implicarea societăţii civile în discutarea şi adoptarea soluţiilor de finanţare.
Guvernul ungar a ales un alt mod de abordare a nevoii de a întări financiar organizaţiile neguvernamentale la porţile UE. În vreme ce rolul sau importanţa organizaţiilor neguvernamentale nu a fost explicit menţionată în Planul Naţional de Dezvoltare şi în documentele de politici care au urmat, guvernul ungar a accentuat importanţa sprijinirii societăţii civile în procesul de aderare în Strategia sa Guvernamentală faţă de Sectorul Civil (vezi Secţiunea I). Fondul Civil Naţional, înfiinţat ca să întărească sectorul asociativ (vezi Secţiunea II.7) a înfiinţat un colegiu special(un organism de oferire de granturi) pentru a sprijini eforturile organizaţiilor neguvernamentale în poziţionarea lor şi a sectorului în procesul de aderare.
În plus, eforturile naţionale ar trebui susţinute de activitatea de pregătire desfăşurată de UE. Comisia Europeană ar trebui să ajute nu numai funcţionarii publici dar şi organizaţiile societăţii civile să dobândească cunoştinţe despre Fondurile Structurale. Organizaţiile societăţii civile ar trebui, de partea lor să folosească mai eficient resursele Fondurilor Structurale în viitor şi să desfăşoare o activitate de pregătire efectivă astfel încât să fie gata pentru co-finanţare şi managementul proiectelor vizate. Comisia oferă sprijin unui număr de largi reţele europene de organizaţii neguvernamentale pentru a promova această funcţie care, în schimb, ajung şi oferă educaţie în subiecte europene societăţii civile din ţările din curs de aderare. Printre aceste organizaţii sunt European Citizen Action Service (ECAS, ), European Council for Voluntary Organisations (CEDAG, ), şi proiectul TRIALOG (trialog.or.at, care ajută dezvoltarea societăţii civile din ţările care sunt în curs de aderare să obţină includerea în CONCORD, Confederaţia Europeană a Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Ajutor şi Dezvoltare).
IV.3. Eforturile Guvernului de a aplica principiile UE privind consultarea şi dialogul social
Un domeniu important al acţiunii guvernamentale şi un indicator al recunoaşterii semnificative a sectorului este măsura în care guvernul aplică principiile participării publice, consultării şi dialogului social în legislaţia lor.
IV.3.1. Implicarea societăţii civile în luarea deciziilor
În această privinţă, au fost câteva iniţiative bune în câteva ţări care au aderat. De exemplu, guvernul ungar a introdus Programul de Legislaţie Deschisă pentru a îmbunătăţi calitatea legislaţiei prin creşterea participării publice. În draftul noii Legi a Legislaţiei, sunt câteva elemente reflectate reprezentând practici iniţiale în legislaţia europeană, şi adesea privesc participarea organizaţiilor neguvernamentale (de exemplu, prior şi post-legiferare a evaluărilor de impact, publicarea draftului de legislaţie, etc.). Iniţiativele recente legale afectând sectorul asociativ, precum Legea privind Programul Fondului Civil Naţional şi Draftul Legii privind Voluntariatul, au circulat şi au fost discutate între organizaţiile neguvernamentale din Ungaria şi poate mai important, reflectă comentariile şi consideraţiile societăţii civile care au fost ridicate în discuţii.
In Polonia, guvernul a adoptat în Octombrie 2002 un Regulament de Dialog Social. Preambulul acestui document recunoaşte şi accentuează importanţa societăţii civile şi organizaţiilor formate în cadrul societăţii civile. Aceste document defineşte trei categorii principale de parteneri sociali: reprezentanţi ai muncii colective, ex., sindicate şi organizaţii ale muncitorilor ; iniţiative cetăţeneşti organizate, ex. asociaţii şi fundaţii de utilitate publică, ex. asociaţii profesionale şi comerciale, federaţii ale autorităţilor locale.
Regulamentul schiţează regulile de bază pentru cooperarea dintre guvern şi partenerii sociali numiţi, şi prescrie de asemenea reguli pentru conduita guvernului şi administraţiei publice în relaţia lor cu partenerii sociali. Regulamentul conţine proceduri importante şi inovative; de exemplu, obligă ministerele responsabile pentru propunerea unui proiect legislativ la Parlament nu numai să consulte partenerii sociali pe proiect, dar de asemenea să recapituleze comentariile lor şi să ofere justificare dacă acele comentarii au fost respinse când au fost supuse dezbaterii Parlamentare.
IV.3.2. Asistarea reprezentării societăţii civile în organismele UE
Eforturile sectorului asociativ au fost direcţionate către parteneriat la două nivele: primul, cu instituţiile UE, şi al doilea, cu reţelele UE non profit. Ambele au oferit o asistenţă inestimabilă în pregătirea celui de al de al treilea sector al ţărilor care aderă pentru a se alătura Uniunii. Aşa cum organizaţiile neguvernamentale poloneze au declarat la conferinţa privind Construirea Parteneriatului dintre Polonia şi societatea civilă din UE, “Organizaţiile neguvernamentale poloneze sunt implicate numai parţial în activităţile de la nivelul UE. Ele nu au influenţă asupra reglementărilor dreptului comunitar, care deja le afectează activităţile în diferite domenii...Sectorul neguvernamental polonez nu este vizibil printre organizaţiile neguvernamentale din UE...Obstacolul principal este lipsa de fonduri ca şi lipsa reprezentării organizaţiilor neguvernamentale poloneze …”123
Importanţa reprezentării înseamnă nu numai a “fi aproape de sursă,” adică, a avea acces complet la finanţări şi alte informaţii relevante, dar de asemenea şi posibilităţi de participare la luarea deciziilor, discuţii şi consultare.
Oficiul ONG Polonez din Bruxelles a fost înfiinţat luând aceste aspecte în consideraţie. Este o iniţiativă a mai mult de 20 de organizaţii neguvernamentale poloneze importante, fundaţii şi reţele de organizaţii neguvernamentale lucrând în diverse sectoare. Scopul său este de a pregăti societatea civilă poloneză pentru calitatea de membră a Poloniei în UE. O parte a activităţii Oficiului constă în a uşura intrarea organizaţiilor neguvernamentale în variate reţele europene ale sectorului asociativ. Oficiul ONG din Bruxelles şi Varşovia alocă mult din timpul său furnizării de informaţie privind politicile UE către organizaţiile neguvernamentale poloneze. Activitatea Convenţiei pentru Viitorul Europei este unul dintre domeniile acoperite de Oficiu prin variatele sale ştiri şi buletine. Oficiul Polonez al Organizaţiilor Neguvernamentale este în prezent singura reprezentare ONG a unei ţări candidate la Bruxelles.
Organizaţiile neguvernamentale cehe s-au implicat în politicile concrete ale UE (structurale, regionale, agricole) prin participarea la formularea politicilor(prin realizarea de comentarii)bazate pe politicile de parteneriat elaborate mai sus, şi de asemenea fiind beneficiarii finali sau partenerii unor granturi şi proiecte în cadrul acestor politici (mai cu seamă în furnizarea de servicii sociale). Exemple ale unor astfel de organizaţii neguvernamentale active includ CpKP (Centrul pentru Activitate Comunitară), Omega Liberec, SKOK (Comisia Permanentă a Conferinţei Sectoriale), Hnutí Duha (Mişcarea Curcubeului). Organizaţiile neguvernamentale cehe sunt de asemenea active în branşele locale ale reţelelor UE de organizaţii neguvernamentale, şi în unele subiecte legate de integrarea în UE – ele fac acest lucru cu propriile lor resurse financiare.
Organizaţiile neguvernamentale cehe monitorizează de asemenea respectarea de Republica Cehă a obligaţiilor sale bazate pe introducerea acquisului comunitar în legislaţia cehă. Ele fac acest lucru în primul rând prin monitorizarea stadiului actual, realizând rapoarte, angajându-se în campanii de advocacy şi de conştientizare publică, şi cooperând în proiectarea reglementărilor de implementare. În prezent, câteva organizaţii angajate în astfel de activităţi(precum Asociaţia de Protecţie a Consumatorilor din Cehia, Mişcarea Curcubeului, Pământul Copiilor) sunt relativ slabe şi sunt adesea refuzate de stat şi instituţii publice. Din perspectiva incorporării aplicabilului acquis comunitar şi monitorizării pe mai departe, rolul lor de “câine de pază” este de neînlocuit.
Note
* Nilda Bullain este Director Executiv al Centrului European pentru Legea Non Profit. Radost Toftisova este consultant la Centrul Internaţional pentru Legea Non Profit cu expertiză în legislaţia care guvernează parteneriatul dintre organizaţiile neguvernamentale/Guvern .
1 Vezi Daimar Liiv, Guidelines for the Preparation of Compacts, IJNL, Volum 3, Issue 4, Iunie 2001 .
2 (în Croată numai)
3 Decision of Estonian Parliament Approval of Estonian Civil Society Development Concept, 2002, .
4 .
5 Danish Charter for interaction between Volunteer Denmark / Associations Denmark and the public sector, Decembrie 2001, .
6 Compact on Relations between Government and the Voluntary and Community Sector in England, (1998).
7 Vezi Daimler Liiv, Guidelines for the Preparation of Compacts, IJNL, Volum 3, Issue 4, Iunie 2001 .
8 “The Paradox of Compacts: Monitoring the Impact of Compacts,” Home Office Online Report, February 2005, .
9 Vezi Daimler Liiv, Guidelines for the Preparation of Compacts, IJNL, Volum 3, Issue 4, Iunie 2001 .
10 Decision of Estonian Parliament Approval of Estonian Civil Society Development Concept, 2002, .
11 Vezi Daimler Liiv, Guidelines for the Preparation of Compacts, IJNL, Volum 3, Issue 4, Iunie 2001 .
12 EU Commission’s White Paper on European Governance, Brussels, 2001, .
13 EU Commission’s White Paper on European Governance, Brussels, 2001, p. 10, .
14 EU Commission’s White Paper on European Governance, Brussels, 2001, p. 19, .
15 Danish Charter for interaction between Volunteer Denmark / Associations Denmark and the public sector, December 2001, .
16 Danish Charter for interaction between Volunteer Denmark / Associations Denmark and the public sector, Decembrie 2001, .
17 Danish Charter for interaction between Volunteer Denmark / Associations Denmark and the public sector, Decembrie 2001, .
18 Strategy for Danish Support to Civil Society in Developing Countries – including cooperation with Danish NGOs, Octombrie 2000,
19 Ministrul Federal pentru Cooperare şi Dezvoltare (BMZ) administrează finanţarea pentru dezvoltare internaţională printr-un program numit Development Projects in Developing Countries. Vezi . Colaborarea strânsă a Ministerului cu organizaţiile neguvernamentale germane de dezvoltare de la începutul anilor 90 a condus iniţial la un document de politică publică, “Fighting poverty by promoting self-help,” care accentua participarea şi auto ajutoarea ca principii fundamentale , Vezi . Alte patru documente de politici privind reducerea sărăciei au fost elaborate şi adoptate în timpul anilor 90 şi “Conception of development policy of BMZ,” a fost publicată în Octombrie 1996, confirmând reducerea sărăciei ca obiectiv principal
20 Danish Charter for interaction between Volunteer Denmark / Associations Denmark and the public sector, Decembrie 2001, .
21 EU Commission’s White Paper on European Governance, Brussels, 2001, .
22 See Daimar Liiv, Guidelines for the Preparation of Compacts, IJNL, Volum 3, Issue 4, Iunie 2001 .
23 EU Commission’s White Paper on European Governance, Brussels, 2001, .
24 The Compact on relations between government and the voluntary and community sector,
25 Estonian Civil Society Development Concept, .
26 Vezi Daimar Liiv, Guidelines for the Preparation of Compacts, IJNL, Volum 3, Issue 4, Iunie 2001 .
27 Promotion of Civil Society in Developing Countries: the Example of European Development Cooperation, German Development Institute, Briefing Paper 6/1999, ; Eva Weidnitzer, German Aid for Poverty Reduction, Berlin: Deutsches Institut fürEntwicklungspolitik, .
28 Report from the Commission on European Governance, Office for Official Publications of the European Communities, Luxemburg, 2003, < >.
29 Communication from the Commission of the European Communities, Brussels , Noiembrie 12, 2002, p. 5, .
30 David Carrington, The Compact – the Challenge of Implementation, Aprilie 2002, .
31 Bazat pe input din partea Kristina Mand, Director, Network of Estonian Nonprofit Organizations.
32 Vezi Daimar Liiv, Guidelines for the Preparation of Compacts, IJNL, Volum 3, Issue 4, Iunie 2001 .
33 Vezi Daimar Liiv, Guidelines for the Preparation of Compacts, IJNL, Volum 3, Issue 4, Iunie 2001 .
34 Local Compact Guidelines: Getting Local Relationships Right Together, publicat de NCVO în numele Working Group on Government Relations Secretariat şi al Asociaţiei Administraţiei Locale, iulie 2000, .
35 .
36 Miuchal Guć, “Egyedül nem megy” (nu este posibil singuri), 1999, CSDF Hungary. Rezumat în engleză pregătit pentru ICNL de Istvan Csoka.
37 Civic Activities: Towards a Civil Society with a Future, Summary of the Bundestag Study Commission’s Report, Iunie 2002, .
38 Timothy Milewa, Stephen Harrison, George Dowswell, Partnerships and Public Accountability in British Health Care , .
39 Állami Számvevőszék: Jelentés a társadalmi szervezeteknek és köztestületeknek juttatott költségvetési támogatások ellenőrzéséről (State Audit Bureau, Report on the Control of Budget Support to Social Organizations and Public Societies), Septembrie 2002.
40 Croatia Enacts National Foundation for Civil Society Development Law, ICNL News Release, October 27, 2003, .
41 Civic Activities: Towards a Civil Society with a Future, Summary of the Bundestag Study Commission’s Report, Iunie 2002, p. 9.
42 Material bazat pe Szczecin Local Initiative Program, raport pregătit de John Driscoll (Unit for Housing and Urbanization, Harvard University Graduate School of Design), Pawel Szczyrski (Unit of Cooperation with Nongovernmental Organizations, City of Szczecin), şi Janusz Szewczuk, 2001.
43 Alena Skodova, Association of Citizen Advice Bureaus celebrates five years of existence, raport, 30 Mai, 2001, .
44 Rural Telecottages in Sweden,.
84 Preliminary study of the legal frameworks for public financing of NGO activities in Bulgaria, Croatia, Hungary, Romania and Slovakia, IJNL, Volum 3, Issue 4, Iunie 2001, .
85 Preliminary study of the legal frameworks for public financing of NGO activities in Bulgaria, Croatia, Hungary, Romania and Slovakia, IJNL, Volum 3, Issue 4, Iunie 2001, .
86 Arne Svensson, Redefining Public Services Through Market-oriented Mechanisms: Scandinavian Experiences & Best Practice, Professional Management AB Prezentare la International Workshop on Guarantor Government în Täby, Suedia, 31 Mai - 1 Iunie, 2001, aranjată de Bertelsmann Foundation/ Cities of Tomorrow , p. 10, < >.
87 Arne Svensson, Redefining Public Services Through Market-oriented Mechanisms: Scandinavian Experiences & Best Practice, Professional Management AB Prezentare la International Workshop on Guarantor Government în Täby, Suedia, 31 Mai - 1 Iunie, 2001, aranjată de Bertelsmann Foundation/ Cities of Tomorrow, p. 14, < >.
88 Arne Svensson, Redefining Public Services Through Market-oriented Mechanisms: Scandinavian Experiences & Best Practice, Professional Management AB Prezentare la International Workshop on Guarantor Government în Täby, Suedia, 31 Mai - 1 Iunie, 2001, aranjată de Bertelsmann Foundation/ Cities of Tomorrow, p. 17, < >.
89 Vezi mai multe pe acest subiect în Guidelines for Laws Affecting Civic Organizations, pregătit de Institutul pentru o Societate Deschisă în cooperare cu International Center for Not-for-Profit Law (ICNL), New York, 2004, pp. 103-104.
90 Beneficiile fiscale sau stimulentele fiscale sunt mijloace oferite de stat pentru a uşura povara fiscală pe contribuabili şi/sau posibil, pentru a crea un stimulent pentru atingerea obiectivului statului prin încurajarea contribuabililor în folosirea fondurilor într-o anumită manieră
91 Fishman and Schwarz: Nonprofit Organizations: Cases and Materials, a doua ediţie (2000), p. 332.
92 Survey on Tax Laws Affecting NGOs in Central and Eastern Europe, ICNL, a doua ediţie, 2003, p. 10, .
93 Survey on Tax Laws Affecting NGOs in Central and Eastern Europe, ICNL, a doua ediţie , 2003, p. 12, .
94 Survey on Tax Laws Affecting NGOs in Central and Eastern Europe, ICNL, a doua ediţie, 2003, p. 12, .
95 Survey on Tax Laws Affecting NGOs in Central and Eastern Europe, ICNL, a doua ediţie, 2003, p. 10, .
96 Economic Activities of Not-for-Profit Organizations, in Regulating Civil Society, raport de conferinţă, ICNL, (Budapest: Mai 1996), pp. 6-7, available at .
97 Survey on Tax Laws Affecting NGOs in Central and Eastern Europe, ICNL, a doua ediţie 2003, pp. 18-22, .
98 Survey on Tax Laws Affecting NGOs in Central and Eastern Europe, ICNL, a doua ediţie , 2003, p. 23, .
99 Survey on Tax Laws Affecting NGOs in Central and Eastern Europe, ICNL, a doua ediţie, 2003, p. 23, .
100 Survey on Tax Laws Affecting NGOs in Central and Eastern Europe, ICNL, a doua ediţie, 2003, p. 23, .
101 Section 9.2: Income tax deductions or credits for donations, în OSI Guidelines for Laws Affecting Civic Organizations, ICNL, 1997, pp. 78-79.
102 Survey of Tax Laws Affecting NGOs in Central and Eastern Europe, ICNL, a doua ediţie , 2003, p. 36, .
103 Survey of Tax Laws Affecting NGOs in Central and Eastern Europe, ICNL, a doua ediţie, 2003, p. 35, .
104 Nilda Bullain, Percentage philanthropy and law, NIOK şi ECNL, 2004, pp. 3-4, .
105 Survey of Tax Laws Affecting NGOs in Central and Eastern Europe, ICNL, a doua ediţie, 2003, p. 37, .
106 Survey of Tax Laws Affecting NGOs in Central and Eastern Europe, ICNL, a doua ediţie , 2003, p. 37, .
107 Nilda Bullain, Percentage philanthropy and law, NIOK şi ECNL, 2004, p. 6, .
108 Nilda Bullain, Percentage philanthropy and law, NIOK şi ECNL, 2004, p. 14, .
109 The Percentage Philanthropy Project, .
110 Survey of Tax Laws Affecting NGOs in Central and Eastern Europe, ICNL, A doua ediţie, 2003, p. 10, .
111 Estonia on the road to accession: challenges and opportunities for civil society, discurs al Liina Carr, Coordonator UE, la seminarul privind Societatea Civilă Organizată în ţările candidate şi viitorul Europei, Bruxelles, 30-31 ianuarie, 2003.
112 Information regarding the possibility of non-state non-profit organisations’ participation in the process of integration of the Czech Republic into the European Union, .
113 pregătită pe baza unor documente de fond furnizate de Ministerul Mediului, Ministerul Agriculturii, Ministerul Muncii şi Problemelor Sociale, Ministerul pentru Dezvoltare Regională, şi de reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale din organismele de lucru legate de programele operaţionale sectoriale aflate în elaborare de către aceste ministere
114 Information regarding the possibility of non-state non-profit organisations’ participation in the process of integration of the Czech Republic into the European Union, p. 2, .
115 Information regarding the possibility of non-state non-profit organisations’ participation in the process of integration of the Czech Republic into the European Union, p. 3, .
116 Information regarding the possibility of non-state non-profit organisations’ participation in the process of integration of the Czech Republic into the European Union, p. 4, .
117 Information regarding the possibility of non-state non-profit organisations’ participation in the process of integration of the Czech Republic into the European Union, p. 7, .
118 Information regarding the possibility of non-state non-profit organisations’ participation in the process of integration of the Czech Republic into the European Union, p. 7, .
119 Information regarding the possibility of non-state non-profit organisations’ participation in the process of integration of the Czech Republic into the European Union, p. 7, .
120 Information regarding the possibility of non-state non-profit organisations’ participation in the process of integration of the Czech Republic into the European Union, p. 10, .
121 Information regarding the possibility of non-state non-profit organisations’ participation in the process of integration of the Czech Republic into the European Union, p. 10, .
122 Information regarding the possibility of non-state non-profit organisations’ participation in the process of integration of the Czech Republic into the European Union, p. 10, . Sisteme similare sunt în funcţiune în statele membre UE (ex, Finlanda) şi recent, deasemenea, în Slovacia (în urma unei decizii guvernamentale, rokovania.sk.
123 Vezi materialele Conferinţei privind Construcţia parteneriatului între Polonia şi societatea civilă din UE, 5-6 aprilie, 2001, ................
................
In order to avoid copyright disputes, this page is only a partial summary.
To fulfill the demand for quickly locating and searching documents.
It is intelligent file search solution for home and business.