Ioan17.files.wordpress.com



PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

1 Mai

Text: 2 Corinteni 5:14-21

Pentru că attt de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu... loan 3:16

DE CE TREBUIE SĂ MERGEM?

In cuvîntarea ţinută la Congresul Naţional Canadian al Misionarilor, care a avut loc în oraşul Toronto, purtătorul de cuvînt al acestei organizaţii, Robert E. Speer, a făcut următoarea observaţie: „Ultima poruncă a lui Cristos, pe care noi o numim Marea Trimitere, nu este temelia obligaţiei misionare. Chiar dacă acele cuvinte n-ar fi fost niciodată rostite de Domnul, obligaţia misionară a Bisericii nu ar fi fost deloc afectată de acest lucru". Comentînd afirmaţia aceasta, Robert D. Wood a spus că Speer s-a bazat pe faptul că „obligaţia misionară" este fundamentată pe trei argumente: caracterul lui Dumnezeu, universalitatea Evangheliei şi nevoia întregii umanităţi. Speer scrisese: „Marea Trimitere nu a creat ci a stabilit această obligaţie. Cuvintele lui Cristos nu ne-au trasat datoria, ci mai degrabă au enunţat-o." Wood a subliniat că acest lucru este contrar cu ceea ce au înţeles cei mai mulţi creştini. El a spus: „Noi nu ne angajăm în lucrarea misionară aşa de mult pentru că Isus ne-a poruncit să mergem, cît din pricină că Dumnezeu iubeşte atît de mult lumea păcătoasă încît a pregătit un mijloc de mîntuire a ei. Noi mergem să spunem acest lucru deoarece planul mîntuirii... este într-adevăr Vestea cea Bună. Iubirea lui Dumnezeu, turnată în inimile noastre, ne obligă sa împărtăşim iubirea convertitoare cu cei care, asemenea nouă, înainte de-a fi fost mîntuiţi, sînt „pierduţi în păcat şi în întunericul lumii acesteia". Fie ca dragostea lui Dumnezeu pentru lume să ne mişte să mergem cu dragostea Sa în lume. Aceasta este cea mai puternică motivaţie. - R.W.D.

Avem un mesaj s-aducem în lume -

Că Dumnezeu stăpîneşte zidirea.

El Şi-a trimis Fiul să ne salveze,

Să ne-arate: Dumnezeu e iubirea.- Nichol.

Să mergem la lumea aflată în nevoie, ducînd Cuvîntul de care are nevoie.

2 Mai

Text: Matei 5:43-48

Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe EL 1 loan 3:1

URÎTI DE LUME

Mulţi oameni din vremea Domnului Isus, L-au respins pe Mîntuitorul, deoarece nu L-au înţeles. Chiar şi aceia care L-au omorît, au făcut-o din ignoranţă (Faptele 3:17). Mulţimile de azi îl resping de asemenea şi au o împotrivire puternică faţă de Evanghelie. Ostilitatea lor este pe departe mult mai profundă decît împotriva oricărei alte religii. Acest fapt este evident dacă analizăm ce este permis şi ce este interzis de către Sistemul de Transmisiuni Publice ale canalelor de televiziune. Cari Sagan a fost admis să-şi prezinte serialul intitulat Cosmos, în care el a expus principiul neştiinţific şi nereligios, potrivit căruia universul a existat din totdeauna şi, de aceea, noi nu avem nevoie de Dumnezeu. I s-a dat de asemenea, ocazia lui Shirley MacLaine, să explice credinţa ei că fiecare din noi sîntem un dumnezeu şi că trecem printr-o serie de reîncarnări. Dar filmul lui Francis Schaeffer: „Cum ar trebui să trăim?" a fost interzis. De ce? Pentru că este religios! Este aceasta discriminare faţă de Evanghelie? Desigur că da! Dar să nu fim surprinşi. Să ne aducem aminte de cei din vremea lui Cristos. Ei L-au respins şi L-au omorît pe cel mai minunat Om care a trăit cîndva pe acest pămînt. Ei erau orbiţi faţă de adevărurile spirituale şi nu L-au înţeles. Isus a avut răbdare cu ei, S-a rugat pentru ei şi a murit pentru ei. Apostolii au fost şi ei plini de răbdare. Au continuat să-i iubească şi să le predice Evanghelia. Trebuie să răspundem în acelaşi fel. Trebuie să continuăm să iubim, să ne rugăm şi să mărturisim despre Isus. Acesta este modul lui Cristos de a răspunde la ura lumii. - H.V.L.

Ni se spune să iubim duşmanii,

Pe toţi cîţi îi avem aicea jos,

Căci binecuvîntîndu-i vei putea

Ca să le-araţi tu harul lui Cristos.  - H.G.B.

A întoarce bine pentru bine este omeneşte, dar a întoarce bine pentru rău este dumnezeieşte.

3 Mai

Text: Matei 27:24-36

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Isaia 53:5

DE CE A MURIT CRISTOS?

Oamenii care stăteau pe dealul Golgotei, care au văzut efectele tratamentului violent care I s-a aplicat Iui Isus, ar fi fost foarte şocaţi să afle că El nu făcuse nimic rău. Atîrna acolo, aşa cum a scris profetul, pentru păcatele tale şi ale mele. Aceste cuvinte: străpuns şi zdrobit, folosite în traducerea actuală, sînt la fel de ilustrative ca şi cele din ebraică. În mod literal, profetul a spus: „El a fost străpuns-sfîşiat pentru păcatele noastre, zdrobit-nimicit pentru fărădelegile noastre". Iată o imagine izbitoare atît a suferinţelor fizice cît şi a chinurilor spirituale ale Mîntuitorului pentru noi. Spatele Lui a fost brăzdat de nuielele soldaţilor romani (Matei 27:26), capul Său a fost rănit de ţepii coroanei de spini (Matei 27:29), iar mîinile şi picioarele Sale au fost străpunse de piroane pe cruce. Cel mai cumplit însă, El a trebuit să îndure mînia divină împotriva păcatului, fiind zdrobit sub greutatea fărădelegilor noastre. Deşi este îngrozitor să contempli această imagine a lui Cristos, totuşi reflectarea asupra semnificaţiei ei, aduce mare bucurie creştinului. Cîţiva tineri în timp ce se întorceau noaptea tîrziu, sub influenţa alcoolului, de la o petrecere, au observat crucea unei biserici iluminată de reflectoare. Unul dintre ei a strigat: „Hei, priviţi la semnul plus al lui Dumnezeu!" Tîrziu, în noaptea aceea, acel tînăr n-a mai putut dormi din pricina „semnului plus al lui Dumnezeu", care-i amintea de moartea lui Cristos de pe Calvar. Căzînd în genunchi înaintea Mîntuitorului celui viu, a găsit mîntuirea şi pacea. Poţi să-ţi adaugi numele tău în textul din Isaia 53:5 şi să spui: „El a fost străpuns pentru păcatele mele?"    - H.G.B.

Străpuns pentru mine, străpuns pentru mine,

La cruce a fost Isus străpuns pentru mine.

Păcatu-i iertat, s-au dus dureri şi suspine,

Căci Isus murit-a străpuns pentru mine.   - Ovens

Hristos a fost condamnat pentru păcatele noastre, ca noi să fim eliberaţi din păcatele noastre.

4 Mai

Text: Genesa 9:8-17

Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce-a făcut făgăduinţa. Evrei 10:23

CURCUBEUL PROMISIUNII

In anii care au urmat potopului, Noe trebuie să fi simţit o extraordinară încredere şi asigurare, ori de cîte ori a văzut un curcubeu pe cer. Curcubeul era un semn de aducere aminte de la Dumnezeu a legămîntului făcut cu Noe. Chiar şi azi ne gîndim la curcubeu ca la un semn că Dumnezeu îşi ţine promisiunile. Cît de minunat ne luminează el cerul întunecat al încercărilor şi suferinţelor! Văduva unui misionar se întorcea cu avionul spre junglele din insulele Irian Jaya, unde murise soţul ei. În timp ce micuţul avion îşi croia drum spre localitatea unde ea îşi plănuise să continue să slujească lui Dumnezeu, el trecea printre munţi şi văi cu jungle dense. În timp ce zbura, ea s-a gîndit deodată: „De ce sînt aici?" Moartea soţului, responsabilitatea mărită faţă de familie, reasumarea unei munci istovitoare în mijlocul unui trib asemănător celor din epoca de piatră - toate acestea şi multe altele o copleşeau. Se apropiau de zona în care urma să locuiască, şi pilotul a spus: „Priviţii" Jos se vedea în toată frumuseţea un curcubeu rotund încercuind conturul neclar al sătuleţului, direct în mijlocul lui. „Slavă Ţie, Doamne! s-a rugat ea. „Sînt chiar în centrul curcubeului promisiunilor Tale." Cînd dai de dificultăţile vieţii - dacă este numai o pală din vîntul încercării sau o lungă furtună - încearcă aceasta: Repetă toate promisiunile din Cuvîntul lui Dumnezeu pe care ţi le aminteşti. Cînd faci acest lucru, fiecare urgenţă devine o ocazie pentru Tatăl ceresc să înconjoare cerul înnourat cu „curcubeul promisiunii". - P.R.V.

Stînd pe promisiunile veşnice

Cînd primejdia, frica s-apropie;

Prin Cuvîntul Domnului voi învinge

Stînd pe promisiunile Lui.    - Carter

Viitorul celui credincios este la fel de strălucitor ca şi promisiunile Lui Dumnezeu.

5 Mai

Text: Proverbe 16:1-9, 18, 19

...eu spun fiecăruia din voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decît se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate despre sine... Romani 12:3

NU TE-NTINDE PREA MULT!

Societatea modernă subscrie la filozofia care spune: „Du-te atît de departe cît poţi. Nu fi satisfăcut pînă nu ajungi la vîrf. Tu meriţi ce este mai bun". Dar Biblia spune să nu avem o părere prea înaltă despre noi înşine. Mîndria şi ambiţia noastră, atracţia de-a fi numărul unu, ne pot determina să ne întindem prea mult. Ele ne vor duce la cădere (Proverbele 16:18, 19). William Shakespeare a ilustrat această tendinţă a fiinţei umane în piesa sa: „Richard al III-lea". Ea ne vorbeşte istoria unui om din înalta nobilime britanică. De fapt, avea bogăţie şi putere mare, din cauză că fratele lui era regele ţării. Cu toate acestea, nu era satisfăcut. Se uita cu ochi invidioşi la tron. Nimic în afara purtării coroanei nu-l mai putea satisface. Astfel că s-a hotărît să pună mîna pe ea. Pe măsură ce se desfăşoară piesa, Richard este implicat din fărădelege în fărădelege, ba chiar şi în crimă. Richard îşi atinge ţinta şi se încoronează singur ca rege. Dar oamenii de bine ai Angliei se ridică împotriva lui într-o mare revoltă. Armatele mărşăluesc una împotriva celeilalte şi Richard III este ucis în lupte. Tocmai premiul după care a alergat cu atîta patimă l-a distrus. Se ridicase prea sus. Ai fost şi tu prins cumva în cercul periculos de-a gîndi că meriţi mai mult şi mai bine? Toţi trebuie să fugim de pericolul de-a fi nemulţumiţi de locul în care ne-a pus Dumnezeu. Iată de ce este bine să avem proaspete în minte versete ca acelea de azi. Ele ne vor ajuta să nu ne întindem prea mult.  D.C.E.

Ce sîntem noi, Doamne? - umbră şi părere,

Un suspin de-o clipă, iar apoi tăcere!

Ce curînd ne creşte şi ne ia pămîntul,

Izvorîm ca apa şi plecăm ca vîntul. Traian Dorz

Dacă vrei să faci lucruri mari,

trebuie să rămîi mic.

6 Mai

Text: 1 Corinteni 10:23-33

Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva; să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu. 1 Corinteni 10:31

A BEA SAU A NU BEA

O femeie l-a întrebat pe tatăl ei aflat la bătrîneţe, cum de niciodată nu a căzut în patima băuturii. Crezînd că ştie răspunsul, ea a continuat: „Poate pentru că nu ţi-au plăcut băuturile?" Bătrînul tată a răspuns: „Nu! Motivul pentru care nu am băut în viaţa mea n-a fost pentru că nu mi-au plăcut băuturile, ci n-am băut pentru că mi-au plăcut". Recunoscînd puterea de seducţie a alcoolului în viaţa sa şi ştiind rănile şi sfîsierea inimii victimelor pe care le-ar fi putut face, s-a ferit de ele ca de otravă. Mulţi alcoolici au descoperit prea tîrziu şi, spre pierzarea lor, că alcoolul are o astfel de capcană încît victimele sale nu mai pot scăpa din ghearele sale mortale. El devine stăpînul lor. Le domină vieţile, le controlează acţiunile, le distruge carierele. El întrerupe relaţiile, le desparte familiile, le distruge căsnicia, frînge inimi, aduce suferinţă, lacrimi şi chiar moartea. Consecinţele sclaviei alcoolului sînt mai tragice decît poate cineva să creadă. Creştinii ar face bine să aplice aceste principii enunţate de apostolul Pavel, atunci cînd iau în considerare băutura: Aduce acest lucru glorie lui Dumnezeu? (1 Cor. 10:31). Este legal? (1 Cor. 10:23). Ajută la ceva? (1 Cor. 6:12). Aduce zidire? (1 Cor. 10:23). Are putere asupra ta? (1 Cor. 6:12). îi va face şi pe alţii să se poticnească? (Romani 14:21). Dacă cedezi Duhului Sfînt şi răspunzi cinstit la aceste întrebări, El îţi va da răspunsul la întrebarea de a bea sau nu.  R.W.D.

Ce prăpăd, regrete şi dureri

Adus-a jocul alcoolului cumplit.

Eu nu voi face de ruşine

Numele Mîntuitorului iubit.   D.J.D.

Băuturile tari slăbesc caracterul

7 Mai

Text: Fapte 7:54-60 

         Dar Ştefan, plin de Duhul Sfînt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stînd in picioare la dreapta lui Dumnezeu... Fapte 7:55

UN CRÎMPEI DIN GLORIA CEREASCĂ

Moartea este ultimul mare duşman al creştinului. Ea este descrisă ca umblarea „prin valea umbrei morţii" (Psalmul 23:4). Isus a îndepărtat boldul ei, care este păcatul (1 Cor. 15:56), dar cu toate că ea continuă să producă nelinişte, Dumnezeu ne va da un har special pentru acel timp. Acest lucru a fost ilustrat de viaţa lui D.L. Moody. Cînd marele evanghelist era pe patul morţii, familia şi prietenii s-au adunat pentru a-şi lua rămas bun. Crezînd că momentul a sosit, încet, încet au început să iasă din cameră. În acel moment au auzit o mişcare. Intorcîndu-se, l-au găsit pe Moody cu ochii deschişi şi mintea aparent limpede. Cineva a început să se roage, dar Moody l-a întrerupt: „Nu vă rugaţi să mai trăiesc. I-am văzut pe Dwight şi Irene (doi nepoţi care muriseră). Am văzut faţa lui Isus şi sînt satisfăcut. Pămîntul se îndepărtează, cerul se deschide. Dumnezeu mă cheamă. Aceasta este ziua încoronării mele!" Înainte de-a fi ucis cu pietre, Ştefan L-a văzut pe Isus stînd la dreapta Tatălui. Cît de mult l-a putut întări acest lucru! Am auzit de sfinţi pe moarte a căror voce a exprimat dezamăgirea atunci cînd revenindu-şi din starea de inconştienţă au descoperit că sînt încă pe pămînt şi nu în cer. Poate că Dumnezeu ne va lua la Sine fără să ne avertizeze. Va fi o glorie instantanee! Ori El ne poate da timp de pregătire. Oricare vor fi împrejurările, dacă ne-am încrezut în Cristos ca Mîntuitor, El va fi cu noi atunci cînd vom trece din lumea aceasta şi vom privi primul crîmpei din slava cerească.   D.J.D.

Dincolo de umbre, voi pătrunde în lumină,

Trecînd perdeaua neagră spre gloria divină,

Păşind din noapte spre ziua veşnică, frumoasă.

De ce numim noi moarte întoarcerea acasă?   Anonim

Pentru creştin, moartea este ultima umbră a nopţii înainte de răsăritul ceresc

8 Mai

Text: loan 19:25-30

Fiii ei se scoală fi o numesc fericită. Proverbe 31:28.

„IATĂ MAMA TA!"

Fiul lui Dumnezeu atîrna pe crucea romană. Trupul Său fusese bătut cu brutalitate, iar spiritual era despărţit de Tatăl. Cu toate acestea, Şi-a adus aminte de mama Sa. Interesul pentru binele ei nu s-a pierdut în agonia acelei crize. Prin cuvintele „Iată mama ta", a încredinţat-o în grija ucenicului iubit, loan. Exemplul Său ne arată importanţa de-a ne onora şi de a îngriji de mamele noastre. Iată mama tal Adu-ţi aminte şi priveşte în ochii ei iubitori, ascultă dulceaţa vocii ei, fiorul chiar şi al unei singure mîngîieri a mîinii ei tandre. Adu-ţi aminte de îngrijorarea ce-i înnoura faţa atunci cînd necazurile ţi-au ieşit în cale şi ce frămîntare îi cutremura fiinţa atunci cînd aveai cea mai mică durere. Vei forma multe prietenii dragi, dar nu vei mai avea niciodată acea iubire inexprimabilă care să se reverse împrejurul tău, cum ea a fost în măsură să ţi-o dea. Ingrijeşte-ţi mama pînă cînd vei mai avea cel mai preţios dar din cîte pot fi în lumea aceasta. Iată mama ta! învaţă din exemplul ei binecuvîntat. Învăţăturile şi călăuzirea ei din cămin modelează şi şlefuieşte caracterul copiilor ei. Iată mama ta! Priveşte spre ea cu acelaşi motiv cu care Isus i-a spus lui loan - dăruieşte-i grija şi poartă de grijă nevoilor ei. Ea merită mult mai mult decît pot să-i dea darurile şi cuvintele tale. Ea trebuie să aibă afecţiunea, atenţia şi înţelegerea ta. Azi întoarce-te cu mulţumiri si laude spre Dumnezeu pentru mama ta!   H.G.B.

Eram copil cînd i-am ştiut iubirea;

Ani grei trecură, şi-i la fel simţirea.

Cu dor, Isuse, şoptesc iubitul nume,

Asemeni mamei nu-i nimenea pe lume.  Anonim

Mama ta te-a crescut, nu uita de ea.

9 Mai

Text: 1 loan 2:12-17

Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Iacov 4:4

UN TOBOŞAR DIFERIT

Una din cele mai celebre afirmaţii din secolul 19 a fost rostită de naturalistul Henry David Thoreau: „Dacă cineva nu trăieşte în pas cu semenii săi, poate că este din cauza că aude un toboşar diferit". Comentînd pledoaria pe care Thoreau o aducea în sprijinul ciudăţeniilor lui personale, profesorul de Studii biblice H.A. Ironside a spus: „Creştinul poate spune la fel. Dacă urechea noastră interioară a fost acordată la muzica cerului, auzim bătăile tobelor cereşti. De aceea, vom vedea în mod necesar că lumea, cu tot ceea ce se petrece aici jos, nu ţine pasul şi este contrară cu Duhul Sfînt care locuieşte în noi". Este trist să spunem, dar uneori este imposibil să distingem pe aceia care se cheamă creştini de aceia care nu sînt. Ei gîndesc, vorbesc, şi acţionează ca un necredincios. Pe de altă parte, creştinii care sînt plini de Duhul nu se simt acasă în mijlocul filozofiilor şi practicilor lumii. Ei nu se vor supune standardelor ei lipsite de sfinţenie, chiar dacă poziţia lor este lipsită de popularitate şi, în unele cazuri, chiar luată în batjocură. Ei îşi dau seama că în calitate de cetăţeni ai cerului, ei sînt în lume dar nu şi din lume. Ei arată, prin comportamentul şi prin atitudinea lor, adevărul vechii cîntări: „Lumea aceasta nu e casa mea,/ Sînt numai călător prin ea." Ei mărşăluiesc după alt toboşar. Creştine, ni se spune să umblăm aşa cum a umblat Cristos (1 Ioan 2:6). Dacă umblăm „în pas" cu lumea, atunci nu „sîntem în cadenţă" cu cerul.  R.W.D.

Lumea n-are Dumnezeu şi zace în păcat

Duşmană cerului şi lui Cristos Isus.

Creştine, fii credincios şi-adevărat,

Urmînd lumina Cuvîntului de sus. - Anonim

Cei ce umblă cu Dumnezeu nu vor fi înpas cu lumea.

10 Mai

Text: 1 Ioan 1:5-2:2                                 

Orice nelegiuire este păcat. 1 Ioan 5:17

SINONIMELE PĂCATELOR

Cu cîţiva ani în urmă, un post de radio din Finlanda a organizat un concurs pentru a vedea cîte sinonime pot găsi oamenii. (Un sinonim este un cuvînt care are aproape sau acelaşi înţeles cu alt cuvînt din aceeaşi limbă.) Premiul întîi l-a cîştigat cineva care a venit cu 747 de sinonime pentru beţie. Un om aflat la închisoare a primit premiul doi pentru că a găsit 678 de cuvinte pentru acelaşi lucru. Tot aceeaşi persoană a primit un alt premiu pentru că a găsit 170 de sinonime pentru furt. Cineva a fost premiat pentru că a găsit 203 sinonime pentru minciună. A fost într-adevăr un concurs interesant. Nu vreau să spun că folosirea sinonimelor este ceva greşit. Scriitorii au dicţionare de sinonime pe care le folosesc tot timpul. Dar dăm de o problemă ori de cîte ori încercăm să ne referim la un păcat prin cuvinte mai politicoase. Unii fac acest lucru punîndu-i eticheta de greşeală, gafă, slăbiciune, rezultatul unor împrejurări sau condiţii, sau chiar o boală. Totuşi, călcarea Legii sfinte a lui Dumnezeu este păcat - n-are importanţă cum o vom numi - şi păcatul distruge umblarea noastră cu Dumnezeu. Păcatul ne face „să umblăm în întuneric" în loc să umblăm „în lumină" (1 Ioan 1:6,7). Numai atunci cînd recunoaştem ce este cu exactitate păcatul - nelegiuire - vom apela la curăţirea şi iertarea asigurată de Dumnezeu. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire" (1 Ioan 1:9). In calitate de creştini, trebuie să încetăm a mai folosi sinonime pentru păcat şi să-1 numim aşa cum îl numeşte Dumnezeu. Cînd facem aşa, părtăşia noastră cu El va fi restabilită.    P.R.V.

Un sinonim pentr-un păcat hidos

Alină poate-un suflet vinovat.

Spunîndu-I adevărul lui Cristos,

Sîngele Lui te spală de păcat. - D.J.D.

Omul numeşte păcatul infirmitate, Dumnezeu îl numeşte nelegiuire.

11 Mai

Text: 1 Timotei 6:11-16  

Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios. 1 Timotei 4:7

ESTE NEVOIE DE MUNCĂ!

Apostolul se referă la evlavie mai mult în 1 Timotei decît a făcut-o în toate celelalte epistole (vezi 2:2; 3:16; 4:7, 8; 6:3, 5, 6, 11). Această calitate de creştin, foarte apeciată, despre care se spune că este o „taină" (3:16), poate fi definită ca fiind o viaţă sfîntă şi bună izvorînd dintr-o adîncă reverenţă faţă de Dumnezeu. Dar cum va veni ea în vieţile noastre? Trebuie numai să ne rugăm pentru evlavie şi apoi să stăm liniştiţi aşteptînd ca Dumnezeu s-o toarne dintr-o dată în noi? Nu, nu în felul acesta vom deveni evlaviosi. Ni se cere şi efortul nostru! In 1 Timotei 4:7, ni se spune că trebuie să căutăm să fim evlaviosi. Să ne gîndim la aceasta astfel: să presupunem că o tînără gimnastă vrea să concureze la jocurile olimpice. Cum îşi va realiza ea această dorinţă? În primul rînd, ea va trebui să fie întru totul dăruită acestui scop. Apoi, va trebui să facă sacrificii extraordinare din timpul ei. Va trebui să petreacă multe ore zilnic făcînd exerciţii şi antrenamente de rutină. Va lucra sub ochii foarte calificaţi ai antrenorului, care va scoate în evidenţă cele mai mici deficienţe şi care îi va corecta toate tehnicile. In acelaşi timp, va ţine un regim strict de alimentaţie. Tot astfel este şi cu evlavia. Dacă dorim să devenim mai evlaviosi, trebuie să ne consacram acestui scop. Trebuie să ne supunem la un „antrenament" extenuant şi continuu. Prin rugăciune şi ascultare, ne supunem călăuzirii „antrenorului" nostru, Duhul Sfînt. Trebuie să ne disciplinăm singuri pentru a citi, a studia, a asculta de Cuvîntul lui Dumnezeu. Limitarea la rugăciunea pentru evlavie nu va folosi la nimic. Trebuie să recunoaştem că se cere muncă! D.C.E.

Să seamăn tot mai mult cu Salvatorul,

Zilnic spre El voinţa mi-o îndrept.

Pînă ce Domnul meu va stăpîni

Peste viaţa şi inima din piept.  - Brandt

Fără luptă, nu-i cunună.

12 Mai

Text: Filipeni 2:5-11

... şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu.Tatăl că Isus Cristos este Domnul. Filipeni 2:11

DOMN AL TUTUROR

In 20 iulie 1969, lumea l-a urmărit cu uimire pe Neil Armstrong coborînd încet scara modulului lunar-Vulturul. Lăsînd prima amprentă a piciorului unui om în praful de pe suprafaţa lunii, a spus: „Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire". Vorbind cu el la telefon, preşedintele Nixon a spus: „în acest nepreţuit moment... toţi locuitorii pămîntului sînt una - una în mîndria a ceea ce ai făcut tu". Omul a călătorit în altă „lume". Aproape cu 2000 de ani în urmă, s-a petrecut un alt eveniment faţă de care coborîrea pe lună a lui Armstrong este nesemnificativă. Fiul lui Dumnezeu a lăsat splendoarea cerului şi a coborît pe planeta Pămînt. A trăit aici 33 de ani, a murit pe cruce, a înviat din mormînt şi S-a dus din nou la cer. Cînd se va reîntoarce, orice genunchi se va pleca în faţa Sa şi fiecare limbă va mărturisi că El este Domnul. Toţi cei din cer, de pe pămînt şi de sub pămînt vor striga cu o singură voce, unii de bucurie, iar alţii de spaimă: „Isus este Domnul!" Apostolul Pavel a fost în închisoare, cînd a scris acestea credincioşilor din Filipi. Ştia că Isus a fost încoronat cu slavă şi onoare, şi că la fel, ca Mare învingător, a supus stăpînirii Sale toate lucrurile poporului Său. Orice încercare sau orice furtună va cutremura lumea, aceasta este speranţa noastră de azi. Să ne concentrăm minţile la Cristos şi să fim gata pentru ziua cînd cele ce se văd azi doar prin ochii credinţei vor fi în văzul tuturor: Isus este cu adevărat Domnul!    D.J.D.

Glorie lui Dumnezeu şi pace pe pămînt;

Ziua bucuriei în lume-a răsunat.

Şi vom striga cuprinşi de fericire:

„Isus Cristos e-al nostru împărat".- Anonim

Cu mult mai măreaţă dedt debarcarea omului pe lună este a doua venire a iui Cristos pe pămînt.

13 Mai

Text: Psalmul 37:1-9         

Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşteinima. Psalmul 37:4

DORINŢELE TALE SÎNT SI DORINŢELE LUI?

Cînd Dumnezeu spune că ne poate satisface, El ştie ce spune şi poate să împlinească cele promise. „Este evident! Cu toţii ştim aceasta", spunem noi. Da, dar aşa este oare? Nu este adevărat că în practica zilnică punem sub semnul întrebării acest adevăr de bază? Poate că nu lăsăm ca îndoielile să domnescă peste gîndurile noastre, dar ele sînt prezente. Ne întrebăm dacă Dumnezeu poate împlini toate nevoile noastre aşa cum a spus. Această lipsă de credinţă în Domnul se poate vedea din faptul că vrem să experimentăm în viaţa noastră, atît binecuvântările lui Dumnezeu, cît şi plăcerile păcatului. Am citit o scrisoare de la un băiat de 16 ani, care ilustrează această atitudine. El ştia că va trebui să dea socoteală înaintea Domnului, dar şi că avea o mare nevoie de iertare. A rezumat problema în cîteva cuvinte: „Vreau să fiu bun, dar în acelaşi timp vreau şi să mă distrez". Dorea să fie mai aproape de Dumnezeu, dar în acelaşi timp să şi petreacă. Nu este, oare, această atitudine tipică modului de gîndire al fiecăruia dintre noi? Cînd ajungem la acest punct, nu mai sîntem siguri că Dumnezeu este singurul care poate satisface dorinţele adînci ale inimii. Ne întrebăm dacă El este atît de inteligent, de puternic şi de bun cum declară Biblia. Aşadar, care este răspunsul? De ce să nu încercăm să facem lucrurile în felul Lui? Găseşte-ţi desfătarea în Domnul şi vei descoperi că El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. El vrea ca să-ţi supui dorinţele Lui, ca El să poată sâ-ţi dea ceea ce ai nevoie, sa- tisfăcîndu-ţi dorinţele inimii. M.R.D. II

Nicidecum, nici în foc, nici în moarte,

Despărţire de Domnul meu nu-i.

Dacă inima nu mă desparte,

Orice-ar fi, orice-ar fi, sînt al Lui!   C. Ioanid

Deoarece numai Cristos poate satisface cele mai adînci nevoi ale noastre, cea mai adîncă nevoie a noastră este să fim satisfăcuţi numai în Hristos.

14 Mai

Text: Matei 18:21-33

...iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Cristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Coloseni 3:13

DE CE POŢI IERTA

Uneori ne este greu să-i iertăm pe alţii. Ştim că nu este corect să ţinem duşmănie, dar este o luptă să trecem cu vederea tratamentul rău pe care l-am îndurat. Cînd nu iertăm, lucrarea noastră pentru Domnul îşi pierde din interes, bucuria se dimi- nuează, părtăşia noastră cu Domnul şi cu alţii are de suferit. Dar, slavă Domnului, există o soluţie! Dacă reflectăm la cît de multe ne-a iertat Dumnezeu, vom găsi că este uşor să-i iertăm pe cei ce ne-au rănit. Un canadian, pe nume Macdonald Dubh, a învăţat această lecţie în primii ani cînd s-a întors la Domnul. Cînd a primit mîntuirea, inima îi era plină de resentimente şi de gînduri de răzbunare faţă de un om care îl tratase deosebit de ruşinos. Dar în ziua cînd şi-a pus încrederea în Cristos, s-a gîndit numai la problema păcatului său. Gîndurile la felul cum fusese tratat de rău nici nu i-au mai trecut prin minte. Imediat după aceea, omul care l-a condus la Domnul i-a făcut o vizita şi a discutat cu Dubh despre responsabilitatea de a-l ierta pe cel ce l-a tratat atît de crud. Cu lacrimi în ochi, acest nou creştin i-a spus: „Oh, este un lucru mic. Este atît de puţin faţă de mulţimea păcatelor de care am fost iertat!" Ai fost tratat şi tu cum nu trebuie, neînţeles sau calomniat? Ţi-au trecut prin minte gînduri de răzbunare? Dacă da, atunci începe să reflectezi la mulţimea păcatelor pe care ţi le-a iertat Cristos. Vei putea cu greu să mai ţii duşmănie pe cineva. Vei fi eliberat de un spirit de amărăciune. Vei pierde dorinţa de-a te răzbuna. „Cum v-a iertat Cristos, aşa iertaţi-vă şi voi." P.R.V.

Să-ntorc obrazul celălalt

Ajută-mi s-o fac ca Tine,

Trăind sentimentul înalt

Al iertării depline.  - Monroe

Ne putem opri de a-i mai ierta pe alţii cînd Cristos se va opri să ne mai ierte pe noi.

15 Mai

Text: Matei 7:15-29      

Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamnei" va intra in împărăţia cerurilor... Matei 7:21

NUMAI CU NUMELE

Mulţi dintre cei ce pretind că sînt creştini nu-I aparţin în realitate lui Cristos. Unii se numesc creştini din simplul motiv că nu fac parte din altă religie. Alţii spun că-L respectă pe Cristos ca mare învăţător şi pretind că-I urmează exemplul. Unii chiar se alătură unei biserici şi devin membri activi în ea. Dar pînă cînd aceşti oameni nu se nasc din nou, prin credinţa în Isus, ei sînt creştini numai cu numele. Pastorul scoţian Andrew Bonar îşi lua la revedere de la un misionar cunoscut care era împreună cu sora lui mai mică. „Cum te cheamă?" a întrebat-o Bonar pe fetiţă. „Cristina", a răspuns ea. „Ce nume minunat!" a spus el. „Ştii, draga mea, tu-L ai pe Cristos în numele tău. Dar îl ai oare şi în inimă?" întrebarea lui Bonar a făcut-o pe fetiţă să se gîndească. Chiar în seara aceea după o lungă discuţie cu fratele ei, ea s-a încrezut în Cristos ca Salvator al ei. Cristina nu-L mai avea pe Cristos numai în numele ei. El locuia acum în fiinţa ei. Poate tu doar pretinzi că eşti creştin, dar niciodată nu ţi-ai pus în mod conştient încrederea în Cristos. Nu ai experimentat niciodată mîntuirea pe care ne-a asigurat-o jertfa Sa de pe cruce. Te implor să-L primeşti chiar azi. Biblia ne spune clar că „Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu" (Ioan 3:18). Eşti un creştin numai cu numele?   R.W.D.

Lumea te consideră creştin.

Rolul acesta-l ştii bine juca.

Dar eşti un om schimbat pe deplin?

Trăieşte Cristos în inima ta?  H.G.B.

Poţi avea tone de religie si să n-ai nici un gram de mîntuire.

16 MAI

Text: Iov 38:4-8, 31-33

Cunoşti tu legile cerului? Sau tu ii orînduiesti stăpînirea pe pămtnt? Iov 38:33

UN DUMNEZEU DEMN DE ÎNCREDERE

Dumnezeu nu Se schimbă. La fel, legile pe care le-a pus în funcţiune, atunci cînd a făcut lumile, sînt fixe si previzibile. Cu toate că secolele se scurg, legile rămîn valabile ca o mărturie a faptului că ne putem bizui pe Dumnezeu. Haddon Robinson a ilustrat acest adevăr îndreptîndu-ne atenţia asupra unui orologiu celebru. El a scris: „în turnul primăriei din Copenhaga există cel mai complicat orologiu din lume. Au fost necesari 40 de ani ca să fie construit, la un cost de peste un milion de dolari. Ceasul are zece cadrane, 15.000 de piese şi o acurateţe de două cincimi de secundă la 300 de ani. Ceasul arată timpul zilei, zilele săptămînii, lunile anului, mişcarea planetelor pentru 2.500 de ani. Unele piese ale ceasului nu se vor pune în mişcare numai după ce vor trece 25 de secole". „Ceea ce intrigă, adaugă Robinson, este câ acest orologiu nu este exact. Pierde la fiecare 300 de ani, două cincimi de secundă. Ca toate ceasurile, orologiul din Copenhaga trebuie să fie reglat după un orologiu mult mai precis, universul însuşi. Acest orologiu astronomic cu miliardele de piese componente, de la atomi la stele, se mişcă de secole cu mişcări atît de precise şi demne de încredere încît timpul de pe pămînt trebuie potrivit mereu după el? Da, mişcarea planetelor şi a stelelor dovedeşte că Dumnezeu nu se schimbă. Lucrurile de pe pămînt se prăbuşesc. Ceasurile se opresc. Maşinile se strică. Instituţiile financiare dau faliment. Oamenii ne dezamăgesc. Dar Dumnezeu şi universul Său rămîn aceiaşi. Increde-te în El. Este un Dumnezeu demn de încredere! - D.C.E.

Tu nu Te schimbi Isuse

Cum nu se pot schimba

Lumina şi iubirea

Ce-n veci rămîn aşa.   Traian Dorz

Aşteaptă, mult de la Creator şi puţin de la creatură, - Spurgeon

17 MAI

Text: Exod 4:10-17

Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta, şi te voi învăţa ce vei avea de spus. Exod 4:12

FII GATA SĂ DEPUI MĂRTURIE

Moise era în pustie de 40 de ani cînd l-a chemat Dumnezeu, să fie purtătorul Lui de cuvînt înaintea lui faraon. Poate simţea că nu se mai putea exprima cu uşurinţă în limba egipteană, de aceea I-a spus lui Dumnezeu: „...eu nu sînt un om cu vorbirea uşoară". Moise ar fi trebuit să ştie că oricine este trimis de Dumnezeu, va fi şi împuternicit de El. Domnul a spus: „Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta". Dumnezeu nu caută elocvenţă ci bunăvoinţă. W.G. Blaikie a spus în cartea sa: „Viaţa lui Livingstone", că atunci cînd David Livingstone, care era student, a fost pus să predice la Stanford Rivers, s-a ridicat la amvon şi a uitat complet ce urma să spună. Cu toate că acest incident însemna pentru mulţi sfîrşitul vorbitului în public, David Livingstone a ştiut că nu trebuie să se dea bătut. Cînd Dumnezeu 1-a chemat să fie misionar, a fost gata de drum. Mai tîrziu a scris: „Sînt încă un predicator slab şi mă exprim greu; şi unii spun că dacă ar şti că voi predica eu, nici măcar nu ar intra în biserică".

Livingstone a devenit un misionar credincios, iar cînd a murit, presa a scris cuvinte mari de elogiu despre el: „El n-are nevoie de un epitaf prin care oamenii să-l aprecieze, deoarece munca sa este cunoscută; el a trăit şi a murit pentru binele altora - fie aceasta faima sa; fie ca marmora să se sfărîme: acesta este Piatra-vie!" (Living-stone înseamnă piatră vie. n.tr.)

Adeseori rămînem în tăcere atunci cînd Dumnezeu ne trimite să spunem despre harul Lui altora. Spunem şi noi că „nu avem o vorbire uşoară," dar dacă mărturisim, ceea ce a făcut Domnul pentru noi, El va binecuvînta mărturisirea noastră. H.G.B.

Tu care porţi în gura ta Cuvîntul

Şi-ndemnul spre mai bine şi frumos,

O, nu uita că pilda ta-i avîntul

Spre-o slujbă mai curată lui Cristos.  Traian Dorz

Dacă avem Cuvîntul lui Dumnezeu în nuntea noastră, El poate pune cuvinte potrivite în gura noastră.

18 Mai

Text: Daniel 6:1-17

(Daniel) de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte. Daniel 6:10

SEMNEAZĂ CONDICA

Unul din profesorii mei de seminar, Charles W. Koller, punea mare accent pe valoarea „rugăciunii de seara". În una din cărţile sale, el dă o ilustraţie referitoare la importanţa încheierii fiecărei zile în prezenţa lui Dumnezeu. El scrie: „ Cu ani în urmă, înainte de-a apărea ceasurile electrice , am primit un dar minunat şi scump, un ceas de perete. Arcul principal al ceasului era prea aproape de pîrghia de ajustare a vitezei, astfel că ceasul ori era prea înainte ori prea în urmă cu ceva - niciodată nu mergea exact. Am folosit acest ceas mulţi ani. Cum a fost posibil? Aveam un ceas de buzunar, o bijuterie nu alta, care mergea cu exactitate şi în fiecare seară, înainte de-a merge la culcare obişnuiam să potrivesc după el ceasul mare de perete. Astfel nu era niciodată prea greşit - ca şi creştinii cu adevărat dedicaţi lui Cristos - niciodată desăvîrşiţi, dar care se corectează în fiecare seară cînd conştienţi semnează condica lui Dumnezeu la ieşirea din activitatea zilei, înainte de-a merge la culcare". Daniel ne-a dat un exemplu minunat, de felul în care putem face acest lucru pe parcursul întregii zile. El „a îngenuncheat" de trei ori pe zi. Desigur, putem să îngînăm o rugăciune tăcută oricînd şi în orice loc - în timp ce ne îmbrăcăm, mîncăm sau chiar cînd conducem maşina. Dar Daniel a demonstrat că există o mare nevoie de un timp mai îndelungat pentru rugăciune, atunci cînd sîntem în afara lucrurilor care ne distrag atenţia. Acest timp ar trebui să includă şi sfîrşitul zilei, cînd să vorbim cu Domnul. Acesta ne va linişti inimile şi ne va ajuta ca să adormim în pace în paturile noastre.Cînd a fost ultima oră cînd „ai semnat condica lui Dumnezeu?" -

În binecuvîntatul calm al înserării

Mă-ntorc din lumea trudei şi-a deşertăciunii.

Ce plăcut să ai un colţ tăcut şi primitor,

Unde să stai plecat în taina rugăciunii.- Bullock

Nici o zi nu este completă fără a vorbi cu Dumnezeu.

19 Mai

Text: 2 Corinteni 1:1-14

Binecuvântat să fie Dumnezeu... care ne mângâie în toate necazurile noastre... 2 Corinteni 1:3, 4.

RĂNIT PENTRU A VINDECA

Dumnezeu poate să îngăduie să fim răniţi, ca prin vindecarea pe care ne-o dă să ne facă vindecători ai altora. Apostolul Pavel declară că Dumnezeu „ne mîngîie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mîngîierea cu care noi înşine sîntem mîngîiaţi de Dumnezeu, să putem mîngîia pe cei ce se află în vreun necaz" (2 Cor. 1:4). Nenumăraţi oameni ai lui Dumnezeu au suferit boli, greutăţi, şi adversităţi, care i-au pregătit pentru a le sluji altora. V. Gilbert Beers, un lider creştin foarte respectat, a spus că el şi soţia lui au învăţat semnificaţia versetului din 2 Corinteni 1:4 prin moartea fulgerătoare a fiului lor celui mai mare. Aveau inimile sfîşiate, dar pe măsură ce săptămînile treceau, au început să simtă vindecarea minunată a lui Dumnezeu. Apoi s-au trezit atraşi în vieţile altor fiinţe rănite ca şi ei. Beers a scris: „Am început să descoperim, în lunile care au urmat, că am ajutat la vindecarea altor fiinţe rănite, într-un mod cum nu mai făcusem pînă atunci".Nu trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne rănească, frîngîndu-ne inima, prin dureri sau prin persecuţii. Durerile vor veni. Trăind într-o lume păcătoasă, sîntem condamnaţi să suferim mai devreme sau mai tîrziu. Dar putem fi siguri că Dumnezeu va lăsa durerea spre binele nostru. Crezînd acest lucru din toată inima, vom avea mîngîierea lui Dumnezeu, vindecare şi pace. Prin durerile noastre şi experimentînd purtarea Sa de grijă plină de har, vom putea deveni mai bine echipaţi ca pînă atunci, pentru a aduce mîngîiere şi vindecare altora. H.V.L.

SUGESTIE DE ACŢIUNE

Gîndiţi-vă la încercările prin care aţi trecut pînă acum.

Cunoaşteţi pe cineva care trece acum prin aceleaşi lucruri?

De ce să nu-i trimiteţi o carte poştală sau să-i daţi un telefon, ca să-l încurajaţi.

Suferinţa poate pregăti pe creştinul obişnuit pentru lucrări neobişnuite.

20 Mai

Text: Evrei 12:1-11

Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar v-aţi întors la Păstorul... sufletelor voastre. 1 Petru 2:25

CE TE COSTĂ?

Cînd era tînăr căsătorit, Arthur Schirmer, şi-a petrecut mult timp frecventînd barurile, pariind Ia cursele de cai, angajîn- du-se în multe alte activităţi în care îşi căuta plăcerea. Deşi ştia o mulţime de lucruri despre Biblie, nu-L cunoştea pe Isus ca Mîtuitor. Simţea că a fi creştin însemna o piedică în calea de-a căuta bogăţiile şi plăcerile. Într-o zi, Jean, singurul lui copil, mîndria vieţii sale, a devenit creştină. Cu multă credincioşie, depunea mărturie înaintea părinţilor ei şi, după cîţiva ani, au fost de acord ca într-o zi să meargă la un program de evanghelizare. Acolo, Arthur şi soţia lui, Audrey, l-au primit amîndoi pe Isus ca Mîntuitorul lor. Timpul trecea şi nu se vedea nici un semn de creştere spirituală în vieţile lor. Tristă din cauză că părinţii ei nu se mai maturizau în Cristos, fiica lor, Jean, acum de 21 de ani, a cerut unui grup de tinere femei să i se alăture în rugăciune pentru părinţii ei. Ea a spus: „Doamne, ascultă-mi rugăciunea, nu are importanţă cît m-ar costa şi ce sarcrificiu personal trebuie să fac!" La două zile după aceea, Domnul a răspuns la rugăciunea ei, a fost luată de un vîrtej în timp ce înota şi s-a înecat. Privind în urmă, tatăl ei scrie: „Mi-am revizuit viaţa stearpă şi am strigat la Domnul cu lacrimi de pocăinţă: „O, Doamne, în toţi aceşti ani mi-am condus singur viaţa şi am făcut o ruină din ea. Acum vreau ca Tu să preiei conducerea!" Pînă atunci, Arthur şi soţia lui nu şi-au schimbat vieţile. Au fost apoi folosiţi în mod minunat de Dumnezeu - dar, vai, cu ce preţl Cît te va costa, omule ce te pretinzi a fi creştin şi trăieşti o viaţă lumească, ca să te predai cu totul lui Isus?  -H.G.B.

Predă-ţi viaţa lui Cristos acum,

Dăruieşte-l totul fără amînare.

Vei cunoaşte bucuria cea mai mare

Spunînd: „Cristos e singurul meu drum!"     - Branon

Consacrare înseamnă să ne luăm mâinile de pe ceea ce deja aparţine lui Dumnezeu.

21 Mai

Text: 1 Ioan 3:16-24

...ne vom linişti inimile înaintea Lui, ori în ce ne osândeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decît inima noastră, şi cunoaşte toate lucrurile. 1 Ioan 3:19, 20

FAPTE SAU SENTIMENTE?

Cît de lipsită de culoare ar fi viaţa fără sentimente! Gîndiţi-vă numai la o petrecere fără rîsul spontan, la o înmormîntare fără vărsare de lacrimi. Muzica lui Bach, Beethoven şi Handel ar suna în urechile unor stoici. O execuţie magnifică a unei orchestre simfonice nu ar stîrni aplauze. Emoţiile sînt parte a ţesăturii vieţii şi în ele însele sînt bune, dar nu te poţi bizui pe ele atunci cînd este vorba de morală şi adevăr. De aceea, trebuie întotdeauna să depindem de Cuvîntul lui Dumnezeu. Un cîntec popular spune: „Nu poate fi greşit cînd pare atît de bun". Acest lucru e periculos! Dacă ne încredem în Cristos ca Mîntuitor, unele adevăruri rămîn constante indiferent de fluctuaţia sentimentelor noastre. Sentimentul spune: „Sînt păcătos, pierdut, condamnat". Adevărul răspunde: „Sîntem justificaţi prin credinţă"(Rom. 5:1). Sentimentul spune: „Nu pot face faţă responsabilităţilor". Adevărul răspunde: „Pot totul în Cristos, care mă întăreşte" (Filipeni 4:13). Sentimentul spune: „Mă simt singur şi mi-e frică". Adevărul răspunde: „Niciodată n-am să te părăsesc" (Evrei 13:5). Apostolul Ioan recunoaşte că sentimentele pot să reprezinte în mod greşit adevărul. El spune că numai cînd iubim cu fapta şi cu adevărul, vom şti că sîntem ai lui Cristos (1 Ioan 3:18-20). Cuvîntul ne spune că astfel „ne vom linişti inimile înaintea Lui, ori în ce ne osîndeşte inima noastră", ori cînd ne simţim pierduţi. Dumnezeu ne-a dat o gamă bogată de emoţii. Dar atunci cînd sentimentele noastre sînt contrare adevărului - adevărul Cuvîntului lui Dumnezeu - nu trebuie să ne încredem în ele. D.J.D.

Pe Stîncă stau şi tremur cîte-odată,

Genunchi-s slabi şi inima s-a-ngrijora,

Dar Stînca cea de veacuri neclintită

Sub mine niciodată nu va tremura.  Anonim

Sentimentele nu sînt înlocuitorii adevărului si ai credinţei.

22 Mai

Text: Faptele 2:1-4

Şi voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mîngîietor, care să rămtnă cu voi in veac. Ioan 14:16

AJUTORUL NOSTRU PERSONAL

Cînd Domnul Isus a promis că va trimite ucenicilor Săi „un alt Mîngîietor", El le-a spus că vor avea o altă persoană asemănătoare Lui pentru a fi cu ei. Isus a discutat cu ucenicii, i-a învăţat, i-a încurajat şi i-a cunoscut îndeaproape. Astfel, la Rusalii, cînd El L-a trimis pe Duhul Sfînt să locuiască în toţi cei credincioşi, Acesta le-a dat aceeaşi atenţie individuală, deşi nevăzută, pe care le-o dăduse El însuşi pînă atunci ucenicilor. Poate că prietenul meu din Grecia, Sotos Boukis, este o ilustraţie a acestui fapt. Pe cînd eram profesor într-un colegiu creştin, am condus mai multe călătorii de studiu prin Europa. Înainte de plecarea mea în primul turneu ca şi conducător pentru cazuri speciale de urgenţă, am ştiut că domnul Boukis, un creştin minunat, ne va călăuzi în timpul celor 7 zile pe care grupul format din 25 de studenţi urma să le petreacă în Grecia. Am fost mulţumit şi m-am simţit uşurat atunci cînd am ajuns la hotelul din Salonic (Tesalonic din Biblie), că acest bărbat ne aştepta. Îsi luase o săptămînă din concediul său pe anul acela, pentru a călători cu noi pe timpul şederii noastre în Grecia. Cunoştinţele, călăuzirea şi asistenţa lui personală au fost de nepreţuit. Îmi dădea multă linişte şi pace sufletească ştiindu-l alături de mine. Aceasta este numai o imagine în miniatură despre tot ce face Duhul Sfînt în viaţa credincioşilor. El nu este o putere mistică, ci o fiinţă care locuieşte în noi. El este avocatul nostru (Ioan 14:16, 26), puterea noastră pentru a depune mărturie (Ioan 15:26, 27), şi ghidul nostru care ne duce la tot adevărul (Ioan 16:13). În duminica de Rusalii, să-I mulţumim Domnului Isus că El ne-a trimis Mîngîietorul. - D.C.E.

O, Duhule preasfinte, ceresc mîngîietor,

Revarsă vieţii noastre Tu harul sfinţitor!

Preschimbă viaţa noastră în chipul lui Isus,

Şi fă-ne să ne-ncredem în tot ce El ne-a spus. Traian Dorz

Duhul omului  falimentează, dacă Duhul Domnului nu îl umple în întregime.

23 Mai

Text: Faptele 11:19-26

Pentru întîia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia. Faptele 11:26

TRĂIND LA ÎNĂLŢIMEA NUMELUI NOSTRU

Ucenicii din Antiohia au cinstea de-a fi fost primii urmaşi ai lui Cristos care să poarte numele de creştini. In „Comentariul Cunoştinţelor Biblice", Stanley D. Toussaint a făcut această observaţie asupra cuvîntului „creştin": „Terminaţia „-in" înseamnă „aparţinînd partidei, sau grupării lui...", de aceea, creştinii erau cei care aparţineau partidei lui Cristos". A fi identificat ca „aparţinînd partidei lui Isus" nu este numai un privilegiu, ci şi o responsabilitate. Se aşteaptă de la noi să trăim la înălţimea numelui nostru. Un soldat a fost adus înaintea lui Alexandru cel Mare, învinuit de comportament grosolan. La sfîrşitul judecăţii, cuceritorul lumii i-a spus soldatului: „Cum te cheamă?" „Alexandru" a răspuns el. împăratul a răspuns: „Am întrebat, care îţi este numele?" Soldatul a răspuns din nou: „Alexandru". ImpăratuLfurios ia spus din nou: „Vreau să ştiu cum te cheamă?" Cînd soldatul a răspuns a treia oară, generalul a replicat furios: „Eşti vinovat de învinuirile ce ţi se aduc si vei suferi consecinţele". Apoi a adăugat: „Ori îţi schimbi comportamentul ori îţi schimbi numele. Nici un om nu poate purta numele de Alexandru şi să facă ceea ce ai făcut tu!" Dacă cineva ca Alexandru a putut fi ofensat de comportarea unuia ce-i purta numele, cu cît mai mult este Cristos interesat de comportamentul celor ce-I poartă Numele Eşti tu - sînt eu - la înălţimea numelui ce-l purtăm? Este neceasr oare ca Domnul Isus să ne spună: „Schimbă-ţi comportarea sau schimbă-ţi numele"?- R.W.D.

Tu porţi iubitul nume-al lui Cristos

Şi lumea toată spre tine se va uita.

Îl vor primi sau nu, e ne-ndoios

După exemplul arătat de viaţa ta.  - Anonim

Ai vrea ca Isus să te reprezinte în acelaşi fel cum Îl reprezinţi tu?

24 Mai

Text: Faptele 16:16-26

Pe Ia miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cintau cintări de laudă lui Dumnezeu...  Faptele 16:25

CÎNTAREA DE LA MIEZUL NOPŢII

Cum au putut să cînte Pavel şi Sila în acele condiţii? Erau într-un oraş necunoscut, departe de casă. Îşi riscaseră vieţile pentru a propovădui pe Cristos acestor oameni, care se răsculasera împotriva lor, respingînd mesajul. Oameni cu motive egoiste răs- pîndiseră minciuni împotriva lucrării lor, îi convinseseră pe locuitorii oraşului că ei sînt duşmani ai statului şi ceruseră arestarea lor. Oficialităţile oraşului s-au înfuriat foarte mult şi au poruncit să fie bătuţi şi aruncaţi în închisoare. Acestea erau condiţiile în care Pavel şi Sila cîntau. Dar nu erau cîntări de jale şi dor, cîntările pe care le auzeau tovarăşii lor de lanţuri, ci cîntări de laudă pentru Dumnezeu. Cum se poate aşa ceva? Răspunsul este clar. Ei puteau cînta în noaptea aceea, deoarece erau ceea ce Dumnezeu intenţionase să fie ei - slujitorii Lui, credincioşi si ascultători. Cîntările de la miezul nopţii ale acestor doi oameni îmi aduc aminte de privighetoare. Observatorii acestei păsărele remarcabile s-au întrebat adesea de ce continuă ea să cînte după ce apune soarele. În timp ce alte păsări tac şi se culcă, melodiile acestei micuţe creaturi continuă să se audă. Întunericul nu-i amuţeşte cîntarea. Cea mai bună explicaţie de ce cîntă privighetoarea noaptea este că aceasta este însărcinarea ei. Cel care umblă cu Domnul poate cînta chiar şi în mijlocul necazurilor. Pe el nu-l descurajează împrejurările vitrege. Bucuria sa este să fie ceea ce vrea Salvatorul lui să fie el - unul a cărui bucurie şi satisfacţie îşi are izvorul în faptul că-L cunoaşte pe Dumnezeu şi poate cînta spre slava Sa, chiar şi în noaptea vieţii. - M.R.D'. II

Eu am un cînt în suflet de la Isus -

Susurul blînd şi dulce-al vocii Sale:

„Să nu te temi nicicînd, Eu sînt cu tine

Influxul şi refluxul vieţii tale!" - Bridgers

Cei care umblă în lumină pot cînta în noapte plină.

25 Mai

Text: 1 Tesaloniceni 5:1-14

... îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţii 1 Tes. 5:14

SFINŢI SLABI

Un bătrîn care avea probleme cu vederea, adesea citea cu mare greutate literele mici din cartea de cîntări a bisericii. Într-o duminică, biserica toată cînta o cîntare care avea unul din versuri: „Nu-L judeca pe Domnul după simţuri slabe". Omul care nu vedea bine, a citit greşit cuvîntul simţuri şi l-a înlocuit cu „sfinţii", astfel că versul lui suna: „Nu-L judeca pe Domnul după sfinţii slabi". Vorbind serios, nu este oare adevărat că atît Cristos, cît şi mîntuirea pe care ne-o oferă este uneori respinsă de cei necredincioşi, deoarece ei văd inconsecvenţă în vieţile creştinilor? Falimentul lor se poate datora neascultării sau slăbiciunii în viaţa de luptă a acestor credincioşi. Cei tari în credinţă sînt îndemnaţi să-i sprijine pe copiii spirituali şi pe cei ce nu s-au dovedit a fi buni soldaţi ai lui Isus Cristos. Nu trebuie să-i criticăm, ci mai degrabă să-i încurajăm şi să-i instruim. In textul de azi, Pavel subliniază acest adevăr: „Vă rugăm, de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe cei ce trăiesc în neorînduială; să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să spijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi" (1 Tes. 5:14). Da, trebuie să-i întărim şi să-i ajutăm pe alţii, ca împreună cu toţii să creştem în harul lui Dumnezeu. Şi în Galateni 6:1, el spune: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşală, voi, care sînteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blîndeţii. Şi ia seama la tine însuţi ca să nu fii ispitit şi tu". Ca şi creştini, trebuie să ne dezvoltăm o mare credinţă în Dumnezeu, prin rugăciune şi studierea Bibliei. Apoi vom fi în măsură să-i ajutăm pe ceilalţi sfinţi care sînt încă „slabi".  - H.G.B.

Ajută-ne ca pentru alţii să trăim,

Intăreşte-ne genunchii slabi, o Tată,

Ca prin ale noastre multe-nfirmităţi

Să nu-Ţi aducem blama niciodată.  P.L.

26 Mai

Text: Psalmul 32:1-7

Am zis: „îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!" Si Tu ai iertat vina păcatului meu. Psalmul 32:5

FRUNZE PRĂFUITE

Planta ornamentală pe care am adus-o soţiei a adăugat o notă de viaţă în casa noastră. Frunzele sale mari, luxuriante, păreau că se întind cu gesturi de bun venit. Dar într-o dimineaţă am observat că frunzele îi atîrnau veştede. Nu i-am spus nimic soţiei, dar mă întrebam ce s-o fi petrecut cu planta noastră. Cînd am sosit acasă pentru masa de prînz, planta era cu totul alta. O culoare sănătoasă revenise în frunzele ei mari, care se întinseseră ca mai înainte. Cînd am întrebat-o pe Dorothy despre ea, mi-a spus că tocmai citise despre plantele de apartament, cum să le menţii vii şi proaspete. Se spunea că praful acumulat pe frunzele plantelor împiedica pătrunderea luminii. Aşa că este necesar ca frunzele plantei să fie şterse cu regularitate. Soţia făcuse astfel şi rezultatul era evident.Trăind în lumea aceasta, particule fine din „praful" păcatului se aştern peste vieţile noastre. Resentimente, cuvinte dure, gînduri necurate, atitudini egoiste, toate îşi iau vama pe seama vitalităţii noastre spirituale. Dacă nu sînt mărturisite, ele formează un strat de „praf" care ne împiedică să experimentăm lumina harului lui Dumnezeu în inimile noastre. Cei din jurul nostru vor simţi că este ceva râu cu noi. Dacă păcatele acumulate prin nemărturisire ţi s-au adunat în suflet, fă ca David - mărturiseşte-le Domnului. Şterge astfel „frunzele prăfuite" ale vieţii şi bucură-te din nou de razele glorioase ale dragostei lui Dumnezeu.  - D.J.D.

Naintea Crucii Lui, Celui ce-a murit,

Mă prăbuşesc în lut neputincios,

Să-mi ierte tot păcatul săvîrşit.

Totul în toţi să fie doar Cristos. Bridges

Mărturisirea păcatelor este pănuntul in care creste iertarea lui Dumnezeu.

27

Mai

Text: Matei 12:33-45

Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lut.. Matei 12:35

POM BUN - ROADĂ BUNĂ

Naşterea din nou produce o viaţă transformată. Prin credinţa în Cristos, putem deveni oameni buni, astfel că faptele bune devin o roadă naturală a ceea ce facem noi. Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos lucrează din interior extingîndu-se spre exterior. Ea schimbă inima persoanei înainte ca să se vadă ceva în afară. Cu mulţi ani în urmă, am văzut cum Domnul a transformat viaţa unui beţiv notoriu din oraşul unde eram pastor. Prima dată cînd l-am întîlnit pe acest om, a fost foarte grosolan cu mine. Era şi deosebit de crud prin felul în care îi caracteriza pe creştinii din comunitatea sa. Dar a început să frecventeze biserica şi, nu mult după aceasta, L-a primit pe Cristos. Ca rezultat al convertirii sale, a fost în mod miraculos vindecat de patima beţiei. Mi-aduc aminte că am întîlnit pe cineva la un magazin, care m-a întrebat: „Ce i-aţi făcut lui George? S-a schimbat, ceva de necrezut". Mulţi alţii m-au sunat şi mi-au dat numele unor persoane de care erau îngrijoraţi. Deşi George era doar un copilaş în Cristos, devenise „un om bun". Din viaţa sa ieşeau „lucruri bune". El era un exemplu viu al faptului că dacă devii un pom bun, vei produce roade bune. Dacă eşti interesat să ştii dacă ai sau nu o credinţă adevărată, atunci uită-te la viaţa ta. Aduce ea roade bune? Te-a făcut credinţa pe care o ai o persoană mai bună decît ai fost înainte de-a fi convertit? Dacă nu s-a întîmplat astfel, recunoaşte-ţi nevoia spirituală, mărturiseşte-ţi păcatul, primeşte-L pe Isus Cristos ca Mîntuitor. Lasă-L să te facă „un pom bun", capabil să producă „roade bune." - H.V.L.

Ca raza cea dulce de soare

Ce viaţă în flori dăruieşte,

Lumina-i la fel şi iubirea

Lui Cristos, ce-n mine trăieşte.- Whittle

Omul are nevoie de  mai mult decît doar de un început nou, are nevoie de o inimă nouă.

28 Mai

Text: Psalmul 104:10-26                        

... iar cocostîrcul îşi are locuinţa în chiparoşi... Psalmul 104:17

MĂREŢIA LUI DUMNEZEU

In textul biblic de astăzi, psalmistul ÎI proslăveşte pe Domnul pentru măreţia Sa revelată prin lucrările minunate ale creaţiei. El aminteşte mereu cititorului de minunatele căi prin care Domnul poartă de grijă creaturilor Sale: dăruindu-Ie apă, lumina soarelui şi vegetaţia. Psalmistul subliniază de asemenea că El a făcut şi copacii pentru ca păsările cerului să-şi facă în ramurile lor cuiburile. In timp ce jucam golf cu prietenul meu Dave, acesta s-a oprit arătîndu-mi uimit ceva. A dat la o parte ramurile bogate ale unui molid albastru. Acolo, odihnindu-se pe o creangă, era cuibul construit cu măestrie al unei familii de sticleţi. Era cam la înălţimea capului unui om, dar era ascuns cu atîta grijă încît nici unul din jucătorii de golf nu ar fi avut posibilitatea să-l vadă de la mai mult de cîţiva metri distanţă. Două crengi groase acopereau cuibul astfel încît să-l scutească de apele ploilor. Era ancorat atît de bine că nici cea mai puternică furtună nu l-ar fi putut smulge. Pasărea mamă l-a construit departe de trunchiul copacului astfel că nici un animal de pradă să nu-i producă daune. Copacul era un loc perfect pentru acest cuib - un copac pregătit de Dumnezeu pentru ca păsările să-şi crească puişorii. „Pentru mine", a comentat Dave, aceasta este măreţia lui Dumnezeu. Este încă un motiv să mă încred în El. Nu înţeleg cum poate cineva să fie ateu!" Lucrările lui Dumnezeu în creaţie, chiar şi acelea prin care El asigură un loc pentru cuibul pâsăricii, sînt minunate şi dincolo de orice descriere. Fie ca măreţia lui Dumnezeu să ne facă, aşa cum l-a făcut pe psalmist, să-L lăudăm atît timp cît vom trăi (v. 33). - D.C.E.

Tot ce e frumos şi-nălţător,

Fiinţe mari şi minunate,

Tot ce e-nţelept şi uimitor,

Toate-s prin Cristos create.  Alexander

Toată creaţiunea, cu degetul întins, arată spre Dumnezeu.

29 Mai

Text: Psalmul 122

Mă bucur cînd mi se zice: „Haidem la Casa Domnuluil" Psalmul 122:1

BUCURIA DE-A MERGE LA BISERICĂ

Pentru o vreme, în timpul copilăriei mele, cuvintele Psalmului 122:1 scrise pe peretele bisericii noastre, mi-au creat sentimente confuze. Îmi plăcea să mă întîlnesc cu prietenii la biserică şi să mă bucur de sentimentul măreţiei şi al grandorii lui Dumnezeu, pe care îl aveam adesea. Dar nu eram în mod particular prea bucuros să merg la biserică, ori de cîte ori i se deschideau porţile, în zilele acelea, rugăciunea pastorală dura 20 de minute, şi predicatorii obişnuiau să coboare foarte adînc, să stea acolo mult timp şi să iasă extenuaţi. Dar azi, sînt foarte mulţumitor lui Dumnezeu că am crescut într-o casă unde mersul la biserică era o obligaţie. Această practică a avut un impact adînc în viaţa mea. Psalmistul a spus că era bucuros atunci cînd era invitat să se alăture pelerinilor în drumul spre Templul din Ierusalim. Era deosebit de încîntat să se simtă una cu credincioşii din toate cele 12 seminţii ale lui Israel. Era plin de bucurie si de dragoste în actul închinării, încît tînjea de dorul păcii Ierusalimului, dorind pacea şi bogăţia binecuvîntărilor divine pentru cetăţenii lui. Cînd mergem Ia biserică din motive corecte si cu o atitudine corectă, aducem glorie lui Dumnezeu şi primim învăţătură, mîngîiere şi sîntem îndemnaţi la noi acţiuni spirituale. Pe lîngă acestea, îi încurajăm pe alţii şi primim încurajare de la ei. Fă din frecventarea cu regularitate a bisericii un obicei. Du-te acolo, aşteptîndu-te să dai şi să primeşti. Pe măsură ce această practică va deveni o parte integrantă a vieţii tale, credinţa ta va creşte tot mai puternică şi vei deveni o binecuvîntare. Curînd te vei trezi spunînd: „Mă bucur că este timpul de mers la biserică". - H.V.L.

Săptămîna nu-i completă pînă încă nu păzim

Ziua Domnului în care sufletul să ni-l hrănim.

Ca să ducem crucea vieţii, ajutor primim de sus,

Când, prin rugă şi-nchinare, avem har de la Isus.   D.J.D.

Vino la biserică pentru întărirea credinţei tale.

30

Mai

Text: Filipeni 1:19-26

Sînt strîns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Cristos, căci ar fi cu mult mai bine... Filipeni 1:23

MERSUL ACASĂ

Meditaţia asupra experienţei morţii, în special în urma unei suferinţe, nu este una din cele plăcute. Chiar şi aşa, pentru creştini, moartea înseamnă a merge Acasă. înseamnă a fi condus în prezenţa Mîntuitorului, înseamnă a pleca din lumea aceasta, din mijlocul încercărilor şi durerilor ei, spre bucuria şi binecuvântările cerului. Pavel a vorbit despre dorinţa de a „se muta şi să fie cu Cristos", ceea ce este „cu mult mai bine" decît a rămîne aici jos pe pămînt (Filipeni 1:23). In excelenta sa carte: „Cînd cei dragi sînt luaţi de moarte" Lehman Strauss a făcut unele comentarii interesante asupra cu- vântului din greacă, tradus prin „a se muta". El scrie: „Folosirea lui este metaforică în modul cum este utilizat în nautică atunci cînd o corabie îşi ridică ancora din dana portului pentru a pleca în larg, sau în militărie, atunci cînd oastea îşi strînge corturile pentru a porni în marş. în lumea antică grecească termenul era folosit şi atunci cînd cineva era eliberat din lanţuri precum şi pentru a scoate un anumit produs din războiul de ţesut. Aşa este descrisă moartea în Biblie. Aici sîntern ancoraţi în greutăţile şi suferinţele vieţii. Prin moarte, puntea se ridică şi ancora se adună pe tambur şi vom pluti spre ţărmul de aur. În moarte, ne adunăm corturile taberei şi pornim spre cer". Strauss continuă să descrie ce încîntare vom experimenta cu toţii atunci cînd, după ani mulţi de despărţire de cei dragi, va veni în sfîrşit ziua cînd ne vom îndrepta spre casă. Astfel este moartea pentru cel credincios - o plecare Acasă pentru a fi cu Domnul! - R.W.D.

Ziua-i scurtă - voi pleca în asfinţit

Ca să fiu cu Domnul care m-a iubit.

Văd în depărtare ţărmul însorit

Şi casa frumoasă ce mi-a pregătit. Vandali

Pentru creştin cuvîntul cer se pronunţă: A-C-A-S-Ă

31 Mai

Text: 2 Corintem 2:14-17

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care... răspîndeste prin noi in orice loc mireasma cunoştinţei Lui. 2 Corinteni 2:14

SĂ LAŞI CEVA ÎN URMĂ

Hoţul a crezut că a comis o spargere perfectă. N-a lăsat nici o urmă - sau cel puţin aşa a crezut. Lucrul de care nu ţinuse cont era că cineva ar fi putut să-şi aducă aminte de felul în care mirosea. Un martor şi-a adus totuşi aminte şi a indentificat suspectul din cauza a ceea ce lăsase în urma sa. Lăsăm cîte ceva oriunde ne ducem. Nu vorbesc de miros, ci de influenţă. O povestire de Stuart Holden ne aminteşte de acest adevăr. Un tînăr care locuia într-o pensiune îşi pregătea bagajele pentru a se muta în alt oraş. Cînd proprietarul pensiunii l-a întrebat dacă strînsese totul, el a răspuns: „Cred că da. Vreau să fiu sigur că n-am să las nimic în urmă". Cu înţelepciune, proprietarul i-a amintit: „Este totuşi un lucru pe care-l vei lăsa în urma ta, tinere. Influenţa ta". Dacă eşti creştin, ai fost chemat de Dumnezeu să laşi ca influenţa vieţii tale să facă o impresie favorabilă asupra altora chiar asupra acelora pe care nu-i cunoşti personal. La birou, acasă, la magazin, sau în şcoală, influenţa ta este asemănătoare cu cea a lui Cristos? Te cunosc oamenii din pricina comentariilor tale pline de amabilitate, a interesului tău plin de dragoste, a spiritului de generozitate şi al respectului faţă de alţii? Dacă nu, atunci tu laşi în urma ta o influenţă care este mai rea decît mirosul care l-a trădat pe hoţul care a fost prins.

Apostolul a spus că „noi sîntem înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Cristos printre cei care sînt pe calea mîntuirii şi printre cei ce sînt pe calea pierzării" (2 Corinteni 2:15). O astfel de influenţă trebuie să lăsăm în urma noastră.-P.R.V.

O frate, fă la alţii bine,

Chiar dacă ţie-ţi faci un rău;

Căci numai cînd te uiţi pe tine,

Poţi semăna cu Domnul tău.Traian Dorz

Un creştin trebuie să fie o persoană care să facă uşoară credinţa altora în Dumnezeu.

................
................

In order to avoid copyright disputes, this page is only a partial summary.

Google Online Preview   Download