Chestionar .com



Proiect de conservare

,,Focul lui Sumedru”

Acest obicei este strâns legat de cultul morţilor. În calendarul popular această zi este una dintre cele mai importante ,,sâmbete ale morţilor'' . Ofrandele care se dau acum ( fructe, mere, covrigi indică ocupaţia celor care le fac ).

Focul lui Sumedru este scenariul morţii şi renaşterii anuale a divinităţii prin tăierea şi incinerarea unui pom în noaptea zilei de 25/26 octombrie. Toamna târziu, oierii din unele sate carpatice celebrează, fără să mai cunoască semnificaţia obiceiului, moartea şi renaşterea lui Sâmedru, Zeu de origine indo-europeană care a preluat numele şi data de celebrare al Sf. Mare Mucenic Dimitrie de la Tesalonic din Calendarul Creştin. Evenimentul cuprinde moartea violentă a zeului îmbătrânit la sfârşit de an prin tăierea unui arbore, urmată imediat de renaşterea acestuia prin incinerarea trupului neînsufleţit (butucul sau trunchiul pomului).

În după- amiaza zilei de 25 octombrie, cetele de copii merg în pădure, aleg pomul care va fi incinerat, îl doboară, îl curăţă de crengi şi îl aduc la locul unde se va aprinde rugul funerar. La lăsarea serii, copiii aprind focul şi izbucnesc în strigăte de bucurie ,,Una! Două ! Trei ! Hai la focul lui Sumedru !''. Tot satul participă la eveniment , iar femeile împart, ca la o înmormântare, covrigi, fructe şi băutură. La plecare participanţii luau cenuşă pentru a fertiliza grădinile şi livezile.

Pentru a vedea în ce măsură se mai respectă obiceiul, în perioada 5-10 martie, am aplicat un chestionar pe un eşantion de 40 persoane din localitatea noastră, 21 de gen feminin, iar restul de gen masculin, cu vârste cuprinse între 10-70 ani.

Interpretarea chestionarului

1. Ce sărbătoare are loc în data de 25 octombrie?

2. Participaţi la obiceiul Focul lui Sumedru?

3. Cum se desfăşoară obiceiul ,,Focul lui Sumedru’’ ?

4. Cunoaşteţi semnificaţia acestui obicei ?

5. Acest obicei se desfăşoară în fiecare an ?

6. Există strigături specifice acestui obicei ?

Motivarea alegerii acestui obicei:

Am ales să conservăm acest obicei, deoarece este un eveniment la care participă aproape toţi oamenii din localitate, chiar dacă nu se mai cunoaşte semnificaţia sa iniţială. Este un prilej pentru toată lumea de a socializa, de a se întâlni cu prietenii şi cu rudele şi, mai ales, de a se distra .

Un alt motiv pentru alegerea acestui obicei este faptul că, în ultimii ani, evenimentul este organizat de către autorităţile locale, care au transformat tradiţia într-un eveniment cu iz electoral, dar gratuit. Trebuie să menţionăm faptul că în localitate se organizează mai multe focuri, cel mai mare fiind cel organizat de către autorităţile locale pe terenul de sport al liceului.

Considerăm că pentru a fi păstrat acest obicei este nevoie ca oamenii să-i cunoască mai bine semnificaţia. Pentru a fi perpetuat în timp aşa cum l-am moştenit, se recomandă distribuirea unor materiale (pliante, afişe) printre participanţi cu simbolurile şi valoarea obiceiului.

O categorie importantă de persoane, în ceea ce priveşte păstrarea lui, o reprezintă tinerii şi copiii. Aceştia pot fi informaţi de către profesori în legătură cu semnificaţia, vechimea şi importanţa evenimentului Focul lui Sumedru pentru comunitatea din care fac parte.

De aici, rezultă importanţa pe care o au şcoala şi profesorii în transmiterea obiceiurilor şi a specificului cultural local şi naţional.

NICOLESCU DANA MANUELA

PROFESOR

LICEUL TEHNOLOGIC „VICTOR SLĂVESCU„

RUCĂR, ARGEȘ

................
................

In order to avoid copyright disputes, this page is only a partial summary.

Google Online Preview   Download