CARTEA ÎNTÂIA - Colegiul Tehnic "Mihail Sturdza"

Camil Petrescu

Ultima noapte de dragoste, ?nt?ia noapte de razboi

****************

CARTEA ?NT?IA

La Piatra Craiului, ?n munte Diagonalele unui testament E tot filozofie... Astai rochia albastra ?ntre oglinzi paralele Ultima noapte de dragoste

CARTEA A DOUA

?nt?ia noapte de razboi Fata cu obraz verde, la Vulcan ?nt?mplari pe apa Oltului Post ?naintat la Cohalm Nea acoperit pam?ntul lui Dumnezeu "Wer kann Rum?nien retten?" Comunicat apocrif

LA PIATRA CRAIULUI, ?N MUNTE

?n primavara anului 1916, ca sublocotenent proaspat, ?nt?ia data concentrat, luasem parte, cu un regiment de infanterie din capitala, la fortificarea vaii Prahovei, ?ntre Busteni si Predeal. Niste santulete ca pentru scurgere de apa, acoperite ici si colo cu ramuri si frunzis, ?ntarite cu pam?nt ca de un lat de m?na, erau botezate de noi transee si aparau un front de vreo zece kilometri. ?n fata lor, c?teva dreptunghiuri de retele si "gropi de lup" erau menite sa sporeasca fortificatiile noastre. Toate capetele acestea de transee, risipite icicolo, supraveghind soseaua (?) de pe boturi de deal, nu

faceau, puse cap la cap, un kilometru. Zece porci tiganesti, cu boturi puternice, ar fi r?mat, ?ntro jumatate de zi, toate ?ntariturile de pe valea Prahovei, cu retele de s?rma si cu "gropi de lup" cu tot. (Gropile astea de lup erau niste gropi c?t cele pe care le fac, juc?nduse, copiii ?n nisip, iar ?n fund aveau batut c?te un mic tarus, ascutit apoi ca o teapa ?n sus.) Dupa socotelile Marelui statmajor rom?n din 1916 adica din timpul bataliei de la Verdun dusmanul care venea la atac avea sa calce, din nebagare de seama, ?n aceste gropi si sa se ?mpunga ?n tepi, fie ?n talpa, fie ?n spate. Despre "valea fortificata" a Prahovei vorbea cu respect toata tara: Parlamentul, partidele politice si presa. Ca sa nu poata fi vazute din tren aceste realizari misterioase, vagoanele nu circulau dec?t cu perdelele trase, sau, daca nu erau perdele, cu geamurile m?njite cu vopsea alba, iar de la Sinaia, pe fiecare culoar, erau santinele cu baioneta la arma. La 10 mai, ?n acelasi an, eram mutat ?n regimentul XX, care, de un an si mai bine, se gasea pe frontiera, deasupra D?mbovicioarei ?n munti, tot pentru acoperire si fortificatii. Aci, aceeasi gluma: c?teva sute de metri de transeejucarii erau menite sa ilustreze principiile tactice ale armatei rom?ne de ne?nvins. Frontul de acoperire al batalionului nostru se ?ntindea pe vreo zececincisprezece kilometri de frontiera, catre vama Giuvala ?n dreapta, iar spre st?nga p?na la domul alb, de piatra, al culmii Piatra Craiului. Noi "fortificasem" ?nsa, cu trei sute de metri de transee, ca mai sus, dar fara gropi de lup, numai batatura de iarba verde dintre casuta care ne slujea de popota si casuta unde locuia comandantul de batalion. Fireste ca daca vreun nefericit sar fi ratacit pe aci "sa vada" ?ntariturile noastre, ar fi fost arestat si probabil executat ca un spion. ?n realitate, vremea se trecea cu instructie ?ntro poiana mai marisoara, cu asalturi eroice, care nu erau departe de jocurile de copii din mahalaua Oborului, c?nd ne ?mparteam ?n rom?ni si turci, si navaleam url?nd unii ?ntraltii. Stiu bine ca ?n acest timp se dadeau asigurari ?n Parlamentul tarii ca "suntem bine pregatiti", ca ?n doi ani de neutralitate "armamentul a fost pus la punct", iar anumite persoane ?si luau raspunderea afirmarii ca suntem gata "p?na la ultimul nasture, p?na la ultimul cartus", iar cu stiinta luptei p?na la cucerirea oricarei pozitii, fie ea socotita ca inexpugnabila. Pentru ceilalti, poate ca aceasta vilegiatura militara nar fi fost prea mult dezagreabila. Camarazii erau oameni cumsecade, care ?si credeau la necaz. Pr?nzurile si cinele luate laolalta, ?n odaita scunda a popotei, treceau potolit, ?ntre m?ncaruri de birt mic, taraganate convorbiri despre amaraciunile concentrarii prea ?ndelungate, despre intrigile de la comanda regimentului, despre cele mai bune sfaturi pentru pregatirea muraturilor si a borsului, menite sa fie trimise prin scrisori acasa, si, ?n zile mai de seama, despre partidele politice ale tarii, c?nd cei care citeau gazeta ?n fiecare zi aveau prilej sa straluceasca prin comunicari

inedite. Pentru mine ?nsa aceasta concentrare era o lunga deznadejde. De multe ori seara, la popota, era destul un singur cuv?nt ca sa trezeasca rascoliri si sa ?ntar?te dureri amortite. E ?ngrozitoare uneori aceasta putere a unei singure propozitiuni, ?n timpul unei convorbiri normale, ca sa porneasca dintro data macinarea sufleteasca, asa cum din zecile de combinatii cu sapte litere ale unui lacat secret, una singura deschide spre interior. ?n asemenea ?mprejurari, noptile mi le petreceam ?n lungi insomnii, uscate si mistuitoare. La drept vorbind ?nsa, ?n astaseara nu at?t discutia, care nu mai era o simpla aluzie, ma aruncat ?n halul acesta de rascolire, ba era chiar prea directa ca sa mai fie at?t de otravitoare, c?t ?ncercarea neizbutita, pe l?nga comandantul batalionului, de a obtine o permisie la C?mpulung. "Popota" unde suntem acum e ?ntro odaie mica, sateasca, mai sus dec?t toate satele rom?nesti din munte. E abia mai mare ca o coliba, varuita ?n alb, cu doua paturi ?nguste la perete, acoperite cu velinte vechi, si care acum ne slujesc si drept scaune de masa. O lampa de "gaz" da o lumina galbuie, aproape la fel de lesinata ca a vinului, din paharele mari de apa, de dinainte. Masa e, fireste, de brad, ca la c?rciumile de drum mare si acoperita cu p?nza taraneasca. Cum fiecare ofiter are tac?mul lui de acasa, ales cu dinadins de proasta calitate, "ca se pierde", avem dinainte o ?mperechere de farfurii, cutite si pahare, adunate parca de prin b?lci. Toti cei paisprezece ofiteri ai batalionului de acoperire suntem ?ngramaditi aici si, ?n asteptarea cafelelor, se continua, fara ca nimeni sa se sinchiseasca de fumaria ?n care ne gasim, discutia ?nceputa o data cu masa si iscata de o gazeta adusa de la aprovizionare. ?nt?mplarea e ?ntre cele obisnuite, iar discutia e la fel cu toate discutiile literare, filozofice, artistice, politice, militare, religioase ale oamenilor care, ?n saloane, ?n restaurante, ?n tren, ?n sala de asteptare a dentistului, "?si spun parerea lor" cu convingerea ne?nduplecata si matematica cu care larvele ?si tes ?n jur gogosi. Un proces dezbatut la Curteacujurati din Bucuresti a sf?rsit printro achitare, patimas comentata. Un barbat din asazisa societate buna sia ucis nevasta necredincioasa si a fost absolvit de vina de catre judecatorii lui. Capitanul Dimiu, comandantul batalionului, un soi de flacau ardelean, fara sa fie din Ardeal, voinic, cu mustata balaie, regulata ca insigna de pe sapca cheferista, ceva mai mare ?nsa, aproba fara codire hotar?rea juratilor... Domnule, nevasta trebuie sa fie nevasta si casa, casa. Dacai arde de altele, sa nu se marite. Ai copii, ai necazuri, muncesti ca un c?ine si ea sasi faca de cap?... Ei, asta nu... Daca eram jurat, si eu ?l achitam. Capitanul Dimiu e un conformist. ?nt?rziat mult ?n grad, om cu rosturi

gospodaresti, nu siar permite sa poarte la v?rsta lui chipiu frantuzesc, moale, turtit, asa cum poarta capitanii tineri, ci a ramas la modelul "Regele Carol I", ?nalt, rigid ca de carton (ca asa si era), tesit la spate numai. Mai surprinzator parea ca opinia contrara era sustinuta de capitanul Corabu, t?nar si crunt ofiter, cu scoala germana, justitiar ne?nduplecabil, "spaima regimentului". Acum era de nerecunoscut. Pastra asprimea frazei scurte, dar sentimentele acestea de aparator al dragostei nu i le banuise nimeni, niciodata. Cu ce drept sa ucizi o femeie care nu te mai iubeste? Nai dec?t sa te desparti. Dragosteai frumoasa tocmai pentru ca nu poate cunoaste nici o silnicie. E preferinta sincera. Nu poti sami impui sa te iubesc cu sila. Capitanul Floroiu, putintel, delicat si cu fata blondasters, ?mbatr?nita ?nainte de vreme, era de aceeasi parere. Cum poti sa ai cruzimea sa siluiesti sufletul unei femei? Dreptul la dragoste e sf?nt, domnule... Da, da... si aci lungea mult, cu capul ?ntors a necaz, ?n profil, pe cei doi "a". ?ti spun eu... oric?nd... unei femei trebuie sai fie ?ngaduit sasi caute fericirea. Si toti ceilalti, tineri sau mai batr?iori, las?nd ca discutia sa fie dusa cum se cuvine de catre superiori, erau, dealtfel, de aceeasi parere. As fi vrut totusi sa spun si eu doua vorbe. Simplismul convins al acestei discutii ma facea sa sur?d nervos, caci se suprapunea celor ?nveninate din mine, ca ?n revistele ilustrate prost, unde rosul cade alaturi de conturul negru. Dar fiindca vorbeam ?ncet, nu eram auzit, si cum ?ncepeam fraza, c?te o voce mai puternica mio lua cu hotar?re si pasiune ?nainte. Ar fi drept sa arat ca nu numai ?n saloane, ?n tren, la restaurant se discuta asa. ?n literatura, de pilda, si ?n teatru era acelasi lucru. Nu numai romanele, dar toate piesele asazise bulevardiere, mult la moda pe atunci, nu proclamau dec?t "dreptul la iubire", si ?n privinta asta erau noi si revolutionare, fata de piesele care proclamau ?n vremuri prafuite: Ucideo!... ?ndeosebi era jucat pe toate scenele din lume un t?nar francez, ale carui eroine "poetice", elocvente, cu parul despletit si umerii goi, ?ntrun decor de lux si muzica, ?si cautau "fericirea" trec?nd peste orice, t?r?te de patima. Femeile din toate capitalele pl?ngeau, ?nduiosate p?na la mistuire de ne?ntelegerea barbatilor brutali din piesa, incapabili sa simta frumusetea sublima a iubirii. Cum teatrul, mai cu seama prin dialogul lui, care trebuia sa dea "iluzia vietii" (presarat doar cu vorbe de spirit ici si colo), se obligase sa dea deci imaginea exacta a publicului si a convorbirilor lui, publicul, la r?ndul sau, ?mprumuta din scena fraze si formule gata si astfel, ?n baza unui principiu pe care, prin analogie, lam putea numi al mentalitatilor comunicante, se stabilise o adevarata nivelare ?ntre autori si spectatori: Nu stiu, domnule filozofa cu resemnare capitanul Dimiu, st?nd mare,

dar cuminte ca o fata, la masa mie mi se pare ca nevasta nu trebuie sasi faca de cap... mai e si obrazul omului ?n joc. Si dadu ordonantei servetul ?mpaturit cu grija si chibzuiala. Sur?d caldut capitanului, si pentru ca are dreptate, si pentru ca am nevoie de bunavointa lui. P?ndesc cu suflet de sluga momentul sai cer o favoare. Domnule capitan caci capitanul Floroiu era ceva mai nou ?n grad dec?t comandantul de batalion admiti dumneata, te rog spune, admiti dumneata sa ucizi o femeie careti declara ca nu te poate iubi? Ei, cum vine asta? Nu stiu cum vine, dar eu as achita pe cel care sia omor?t nevasta din pricina ca ea sia parasit barbatul si copiii. Am sur?s din nou mieros si aprobator. Stiu c?t plictiseau pe camarazii mei aceste ?ncercari care adulmecau bunavointa comandantului, dar era peste puterile mele. Ma oferisem ?n ajun sa execut cu plutonul o sapatura pe care altii nu o izbutisera, si aceasta oferta a mea ?i dezgustase. ?ntelegeam limpede, ca prin sticla asta, dar ce puteam face? ?n mine era o foiala de serpi, care ajungea deasupra numai ?ntr un sur?s, ?nseriat vietii militaresti. Am crezut acum ca e momentul propice si ?n soapta b?lb?ita, juc?ndu ma cu furculita si cutitul, sa nu tradez emotia de moarte care ma g?tuia iam repetat cererea din ajun. Domnule capitan... stiti... va rugasem... am la C?mpulung... Trebuie sa fiu m?ine seara acolo. Stiti, azi am aranjat cu serviciul... ?mi pluteau vorbele nesigure, dezarticulate, ca aeroplanele de h?rtie alba, pe care le arunca, prin camera, copiii, juc?nduse. Sa ?ntors spre mine cu un aer de negustoreasa acra si plictisita: Domnule sublocotenent cu un "domnule" tr?ntit tiam spus ca nu se poate, nu o data, de zece ori. Nu se poate, si nu se poate... Aici nu sunt nici eu de capul meu. Am devenit livid si am sur?s ca un c?ine lovit, cer?nd parca scuze ca ?nghit puneri la punct at?t de grave. Dar peste c?teva clipe ma cuprins o ura amara si seaca ?mpotriva tuturor. Prostia pe care o vedeam mia devenit insuportabila, pripit, ca o ?ncalzire si o iritatie a pielii pe tot corpul. Nu asteptam dec?t sa izbucnesc... P?ndeam un prilej, o cotitura de fraza sau un gest, ca sa intervin cu o aruncatura de grenada. Totdeauna, insuccesul ma face ?n stare sa comit, dupa el, o serie interminabila de greseli, ca un jucator la ruleta, care, ?ncerc?nd sa se refaca, mizeaza mereu ?n contratimp: de douatrei ori pe r?nd rosu si trece apoi pe negru, tocmai c?nd acesta nu mai iese, revine, si asa la nesf?rsit, cu ?nd?rjire. Sunt ?n stare sa fac fata, cu un s?nge rece neobisnuit, chiar ?nt?mplarilor extraordinare, pot transforma ?nsa mici incidente ?n adevarate catastrofe, din cauza unui singur moment contradictoriu. Eram acum destul de lucid ca sami dau seama ca sunt aproape ?n

 ................
................

In order to avoid copyright disputes, this page is only a partial summary.

Google Online Preview   Download