FEDERATIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂŢĂMÂNT



FEDERATIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂŢĂMÂNT

[pic]

REVISTA PRESEI

fsli.ro

28 Septembrie 2015

PREUNIVERSITAR



Adevărul Live, luni, ora 12.00. Remus Cernea, profesorul Emil Moise şi istoricul Eugen Ciurtin, despre războiul pe ora de Religie

Luni, la Adevărul Live, de la 12.00, deputatul Remus Cernea şi Eugen Ciurtin de la Institutul de Istorie a Religiilor vor dezbate metodologia de înscriere la ora de Religie alături de profesorul Emil Moise, cel care a contestat la Curtea Constituţională modul în care se face înscrierea la ora de Religie şi a câştigat.

Înscrierea la ora de Religie se va face în fiecare an, iar cererile se vor depune până în luna decembrie, pentru anul şcolar următor, potrivit unui ordin al ministrului Sorin Cîmpeanu, publicat joi, în Monitorul Oficial. Ministerul Educaţiei a lăsat în grija şcolilor modul în care va fi organizat timpul elevilor care nu fac Religie, reglementând însă posibilitatea ca ei să stea în bănci, fără să participe, la orele altor culte sau să facă ora de Religie direct la Biserică. Totuşi, Patriarhia susţine că textul oridinului semnat de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, trebuie interpretate în sensul în care cererea de înscriere este valabilă pe toată durata de şcolarizare a elevului.

Înscrierea elevilor la ora de Religie se va relua în fiecare an şcolar, termenul pentru depunerea cererilor fiind luna decembrie, potrivit metodologiei din Monitorul Oficial. În ceea ce-i priveşte pe copiii care îşi fac debutul în şcoala primară, opţiunea lor va fi bifată în cererea-tip de înscriere în învăţământ. Cererile depuse ulterior termenelor menţionate, inclusiv după începerea cursurilor şcolare, sunt aprobate de consiliul de administraţie dacă în unitatea respectivă de învăţământ se predă această disciplină, iar elevii respectivi vor fi incluşi în formaţiunile deja existente.

„În cazul în care elevul nu frecventează orele de Religie, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează pentru elevul căruia din motive obiective nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină”, se arată în documentul oficial.

Elevul se poate retrage şi în cursul anului şcolar

„În situaţia în care părinţii/tutorii legali instituiţi ai elevului minor, respectiv elevul major decid, în cursul anului şcolar, schimbarea opţiunii de a frecventa ora de Religie, situaţia şcolară a elevului respectiv pe anul în curs se încheie fără disciplina Religie”, se mai arată în metodologie,cu menţiunea că solicitarea de retragere de la ora de Religie se va face tot prin cerere scrisă.

Ora de Religie se organizează cu întreaga clasă, dacă cererile depuse solicită frecventarea orei de Religie la acelaşi cult. Dacă pentru un nivel de clasă s-au depus solicitări pentru frecventarea orei de Religie la culte diferite, elevii se vor grupa pe culte. Dacă numărul elevilor care au solicitat un anumit cult nu întruneşte numărul minim legal, studierea disciplinei Religie pentru acel cult se poate face şi simultan, adică se grupează elevi din ani diferiţi, dar din acelaşi ciclu de învăţământ (primar, gimnazial, liceal, profesional), cu aprobarea inspectoratului şcolar.

Totuşi, soluţia nu este una fericită, consideră Horia Pătraşcu, director adjunct al Colegiului Naţional Bilingv „George Coşbuc”, din Capitală: „Este greu de realizat aşa ceva, elevii au diferite stadii de dezvoltare, diferă modul în care le transmitem cunoştinţele ca să nu mai spun că diferă şi programa”.

Ora de Religie direct la Biserică

„Elevii cărora nu li s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină pot să participe la studiul Religiei în cadrul cultului propriu”, mai spune metodologia.

Pentru studiul disciplinei religie în cadrul cultului propriu, inspectoratele şcolare trebuie să încheie parteneriate cu reprezentanţii instituţiilor de cult, valabile cel puţin pe durata unui an şcolar. Parteneriatul trebuie să reglementeze: locul de desfăşurare a orei de Religie, asigurarea de către cult a profesorilor de Religie, modalitatea de evaluare şi transmiterea absenţelor şi a rezultatelor şcolare către unitatea şcolară.

„Este foarte periculos să se acrediteze ideea imixtiunii Bisericii în învăţământul românesc”, este de părere Horia Pătraşcu. Pe de altă parte, Emil Moise, profesorul buzoian care a reclamat la Curtea Constituţională modalitatea de înscriere la ora de Religie, salută opţiunea oferită de Ministerul Educaţiei: „Salut decizia ministerului, Biserica este singurul loc în care ar trebui să se predea disciplina Religie”.

Elevii care nu fac Religie, povara şcolii

Pentru elevii care nu frecventează ora de Religie, unităţile de învăţământ stabilesc prin propriul regulament activităţile pe care aceştia le pot desfăşura, spaţiile în care se desfăşoară activităţile, precum şi responsabilităţile privind asigurarea supravegherii şi siguranţei elevilor, în perioada în care ceilalţi elevi participă la ora de Religie.

„Este foarte dificil să asiguri spaţiu dedicat, de obicei noi îi trimitem la bibliotecă, sub supravegherea bibliotecarului. Până acum am încercat să evităm situaţia prin gruparea orelor la începutul sau la finalul orarului”, a comentat Horia Pătraşcu.

Pe de altă parte, Emil Moise susţine că are cunoştinţă de cazuri în care şi elevii care nu s-au înscris la Religie au fost obligaţi de conducerea şcolii să stea în clasă, în timpul orelor de la această disciplină, în lipsa unei soluţii pentru organizarea timpului lor. „M-au sunat mai mulţi părinţi din ţară să se plângă de abuzurile care se fac în lipsa unei reglementări clare a activităţilor pe care le fac copiii care nu frecventează ora de Religie. Disciplina ar trebui să fie plasată doar la începutul şi finalul orarului şcolar, ca el să poată pleca acasă, deoarece există o reglementare care spune că n-ai voie să-i faci elevului fereastră în orar. Programul lor şcolar trebuie să fie continuu, de la sosirea în şcoală, până la plecare”, a spus Emil Moise.

Unii elevi ar putea sta degeaba la orele de Religie

Totuşi, metodologia permite, însă doar dacă există o solicitare în scris pentru această variantă, ca elevii cărora nu li se pot asigura condiţiile frecventării orei de Religie la un anumit cult să participe, în calitate de audienţi, la orele de Religie organizate în şcoală pentru elevii aparţinând altor culte. Elevii audienţi nu vor fi evaluaţi, iar situaţia şcolară se va încheia fără disciplina Religie.

Patriarhia introduce expresia „pe toată durata de şcolarizare”

Pe de altă parte, reprezentanţii Patriarhiei susţin că elevii nu trebuie să depună cerere de înscriere la ora de Religie decât o singură dată, opţiunea ramânând valabilă pe toată durata şcolarizării elevului, în timp ce schimbarea opţiunii se realizează tot printr-o cerere scrisă. Totuşi, Emil Moise spune că metodologia este foarte clară, în sensul în care se depune cerere anual.

„Precizăm că textul Legii nr. 153/2015 preia conţinutul propunerii Consiliului Consultativ al Cultelor, reunit în data de 28 februarie 2015, a cărui idee centrală este că opţiunea în vederea participării la ora de Religie, odată exprimată, rămâne valabilă pe toată durata şcolarizării (cu excepţia exprimării în scris a schimbării opţiunii) pentru evitarea obstacolelor birocratice şi umilitoare pentru părinţi prin reînscrierea anuală sau pe cicluri de învăţământ”, se arată într-un comunicat de presă al Patriarhiei.

De asemenea, Patriarhia mai susţine că luna decembrie este, de fapt, termenul pentru depunea cererilor elevilor care n-au fost înscrişi în anul şcolar curent sau a celor care doresc să se retragă începând cu anul şcolar următor.

„Cu privire la interpretarea eronată a unor jurnalişti a art. 3, alin. (5) din Metodologia menţionată , facem următoarele precizări:

Art. 3, alin. (5) din Metodologie nu face referire la faptul că elevii trebuie să se reînscrie în fiecare an la ora de Religie, ci se referă la perioada în care trebuie să se depună la secretariatul unităţii de învăţământ cererile menţionate în art. 3, alin. (1) şi (3), adică cererile de înscriere (pentru cei care nu şi-au exprimat niciodată opţiunea de a participa la ora de Religie), respectiv de schimbare a opţiunii (pentru cei care şi-au exprimat cândva opţiunea de a participa la această oră)”, este interperetarea dată de Patriarhie, dar contestată de Emil Moise.

„Este absurd, expresia nu se regăseşte în textul metodologiei. Atât timp cât se precizează că cererile se , aşa se va face. Dacă nu, facem dosare penale ”, a comentat Moise.

Ameninţări cu dosare penale

Pe de altă parte, şi Patriarhia susţine că va face recurs la Justiţie dacă metodologia nu va fi interpretată de reprezentanţii sistemului de învăţământ, în sensul valabilităţii cererii pe toată durata de şcolarizare.

„În situaţiile în care în mod abuziv se vor realiza modificări în SIIIR, fără cererea expresă a părinţilor sau aceştia vor fi obligaţi de către şcoli să facă cereri de reînscriere la Religie, împotriva prevederilor Legii, ale Metodologiei şi a voinţei părinţilor, Patriarhia Română va sesiza autorităţile competente, solicitând sancţionarea celor vinovaţi”, spun reprezentanţii Patriarhiei.

Nici parlamentarii nu au tranşat problema valabilităţii cererii de înscriere la ora de Religie, când au adoptat, în vară, Legea 153/2015 pentru modificarea alin. (2) al art. 18 din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, ce are ca scop transpunerea în legislaţie a deciziei Curţii Constituţionale din 12 noiembrie 2014:

„Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. Schimbarea acestei opţiuni se face tot prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. În cazul în care elevul nu frecventează orele de religie, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină”.

O decizie istorică a Curţii Constituţionale

Autorităţile se codesc de aproape un an de zile să găsească o formă de aplicare a unei decizii a Curţii Constituţionale din 12 noiembrie 2014, care spune că elevii care doresc să participe la ora de Religie trebuie să facă o cerere în acest sens, la începutul anului şcolar. Mai exact, CCR a decis că este neconstituţional articolul din Legea Educaţiei care spune că „La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de Religie”.

„Exprimarea unei opinii din perspectiva prevederilor constituţionale referitorare la libertatea conştiinţei şi a religiei aplicabile în domeniul învăţământului religios trebuie să aibă întotdeauna un sens pozitiv (persoana alege să studieze religia), iar nu un sens negativ (persoana alege să nu studieze religia), întrucât în cea de-a doua ipoteză, persoana este prezumată ca manifestând deja opţiunea de a studia, fiind nevoită să acţioneze ulterior pentru excluderea sa din grupul de studiu. Or, o atare reglementare nu reprezintă altceva decât o constrângere a persoanei în manifestarea unei opţiuni, cee ce de plano (automat), contravine libertăţii conştiinţei consacrată de Constituţie”, se arată în motivarea CCR.

Judecătorii au luat această decizie, în unanimitate, în urma unei sesizări depuse de un profesor din Buzău, Emil Moise, care nu a considerat că este normal ca fata lui să depună cerere de retragere de la ora de Religie. „Credeam că o să pierd procesul şi când am aflat că de fapt am câştigat a fost un şoc foarte puternic. Fata mea, care este studentă acum şi care m-a susţinut în toată lupta, m-a felicitat şi ei îi dedic această victorie, dar şi copiilor care au suferit de pe urma predării Religiei la şcoală“, a spus atunci Emil Moise.



Sherlock Holmes de Dâmboviţa - cum sunt pregătiţi viitorii detectivi particulari în singura şcoală de profil din România

La Colegiul UCECOM „Spiru Haret“ din Capitală funcţionează singura şcoală postliceală de detectivi particulari din România. În această vară a absolvit deja a doua promoţie.

Când am intrat în apartamentul de la etajul cinci al blocului din buza Pieţei Alba Iulia, Maria Bumbaru dădăcea doi discipoli în sala de şedinţe a agenţiei de detectivi: „Sigur el a luat Bac-ul?“, îi încearcă ea pe Andrei şi pe Marius. „Apărea pe listă...“, argumentează de pe partea cealaltă a mesei unul dintre ei. „Verificaţi vârsta, să nu fie coincidenţă de nume“, încheie femeia cu ton matern şi se întoarce către mine cu naturaleţe, conştientă de la început de prezenţa mea în pragul uşii.

„I-am învăţat să se ferească de pericole, să nu încalce legea, să fie perseverenţi şi să verifice de mai multe ori informaţiile. Răspunsurile corecte sunt primite când sunt puse întrebările corecte“, explică articulat şi cu gesturi largi, trădând experienţa prelegerilor.

„Nu este o meserie foarte diferită de jurnalismul de investigaţie, care poate îţi e mai familiar“, continuă ea stimulată de paralelă. „Diferenţa este că noi lucrăm doar la solicitare privată, iar jurnaliştii doar pentru interesul public. Dezvăluirile noastre rămân întotdeauna confidenţiale şi sunt predate clientului care îşi asumă responsabilitatea asupra utilizării lor, însă dosarele sunt atât de bine întocmite, încât pot merge direct în instanţă.“

„Angajabilitatea este de 100%“

Maria Bumbaru este detectiv particular de 25 de ani. Ce-i drept, unul dintre cei mai vechi în această meserie misterioasă, care a evoluat discret în România postdecembristă. Acum conduce propria agenţie, afiliată la o reţea internaţională, şi este preşedintele Asociaţiei Naţionale a Detectivilor din România. Mai mult, simte că este pregătită să primească sub aripă generaţia tânără, care să-i continue munca: dezvoltarea detectivismului în România.

Aşa a apărut, în urmă cu trei ani, în cadrul unui parteneriat cu Uniunea Naţională a Cooperativei Meşteşugăreşti (UCECOM) „Spiru Haret“ din Capitală, singura şcoală postliceală de detectivi particulari din România. Şcoala se adresează absolvenţilor de liceu, dar diploma de Bacalaureat nu este necesară. Cursurile au o durată de doi ani, iar taxa se ridică la 2.200 de lei pe an. Cu câte 15 elevi la clasă, a oferit deja două promoţii, iar „angajabilitatea este de 100%“, după cum susţine Gabriel Zorzini, directorul Colegiului.

Dar în detectivism nu intri cu una-cu două: indiferent dacă ai absolvit postliceala, un curs de calificare sau nimic, pentru a primi insignă de detectiv în husă de piele, ca în filmele poliţiste, trebuie să iei mai întâi examenul de atestare organizat de Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Adrian şi Marius au absolvit postliceala de la UCECOM în acest an, dar au continuat toată vara să stea cu burta pe cărţile de legislaţie, pentru examenul de atestare. Printre picături, băieţii fac practică la agenţie, pentru că meseria asta nu este pentru amatori. Şi nici pentru indivizii aceia din filme, solitari şi cam beţivi, care aşteaptă faliţi într-un birou prăfuit să intre un client cu un caz de legendă.

Astă seară filăm în familie

Detectivismul se învaţă şi se practică, de fapt, în familie – cu mama, tata, copilul şi căţelul, într-o breaslă foarte închegată, în care onestitatea este paşaportul către o reputaţie solidă.

„În filme, munca de detectiv este făcută de un singur om, dar în realitate se lucrează în echipă, iar dovezile nu sunt obţinute aşa uşor“, explică Marius cu un aer de cunoscător. Şi, de fapt, chiar ştie foarte multe despre detectivismul din spatele ecranelor de cinema. „Tatăl meu este detectiv, iar eu am început să umblu cu ei pe la 14 ani. Stăteam împreună la filaje şi mă trimitea «Du-te şi tu şi vezi ce adresă e acolo» sau «Plimbă-te pe acolo şi află despre ce discută la telefon». Fiind copil, nu dădeam de bănuit“, spune el.

Maria Bumbaru confirmă: „Chiar aşa se întâmplă de cele mai multe ori, detectivismul se practică în familie pentru că este nevoie de echipe unite“. „Dacă petreci câteva ore singur la o masă, într-un restaurant, este posibil să atragi atenţia, dar dacă eşti cu soţia şi cu copilul, altfel te amesteci în peisaj şi altfel trece timpul.“

„Am învăţat să fiu curios“

Un alt mit din filme este că fluturi din mers insigna, rupi cordonul şi pătrunzi în camera secretelor. Deşi detectivii români admit că n-au prea multe reproşuri în relaţia cu poliţiştii, cu care sunt amici şi care îi ajută când pot, cu ce pot, legislaţia românească nu le permite detectivilor accesul la bazele de date ale Poliţiei, astfel încât sunt nevoiţi să profite cât mai mult de informaţiile publice şi, unde se poate, să dezvolte surse alternative.

„De-a lungul anilor, am început să fac şi chestii mai complicate şi am învăţat multe lucruri, mai ales din greşeli. De exemplu, să ai grijă cui îi dezvălui identitatea. Odată m-am dus cu un coleg mai tânăr de-ai lui tata într-un sat de romi, să dăm de urma unui bulibaşă. Cum să facem, că acolo se ştie toată lumea cu toată lumea, iar noi nu ne încadram deloc în peisaj şi nici nu ne simţeam prea în siguranţă. Ne-am dus la postul local de poliţie şi prietenul ăsta al meu a scos cu infatuare insigna: «Sunt detectiv particular». Se aştepta să-i dea pe spate pe băieţii ăia de acolo, dar n-a fost aşa. Ne-au reţinut pentru verificări şi au colaborat cu noi abia după ce au primit confirmare în scris de la agenţie. Noi ne făceam fel de fel de scenarii că sunt mână în mână cu cei pe care îi investigam, dar a ieşit bine până la urmă“, îşi aminteşte Marius.

Chiar şi aşa, cu un mentor acasă şi cu toate peripeţiile din copilărie, Marius recunoaşte acum, la 23 de ani, că nu insigna te face detectiv: „Până la o vârstă, credeam că detectivul face doar teren şi filaje, dar şcoala asta mi-a arătat că există diversitate mult mai mare de tehnici şi de activităţi pe care trebuie să le cunoşti“.

Şi Adrian, care are 33 de ani şi este de profesie jurist, spune că şcoala de detectivi îţi oferă perspective pe care nu le găseşti la Facultatea de Drept: „Am învăţat să gândesc din punct de vedere detectivistic, să pun întrebări, să caut răspunsuri, să fiu curios. Iar noţiunile de logică sunt parte integrantă a fiecărei materii“.

Detectivii şi globalizarea

Maria Bumbaru spune că un detectiv trebuie să investească mai tot ce câştigă, pentru construirea unui renume internaţional, esenţial în această eră a globalizării. Astfel, devin ingrediente esenţiale afilierea la reţelele internaţionale, colaborarea permanentă cu parteneri externi şi perfecţionarea continuă prin participarea la diferite congrese anuale, în care se întâlnesc şi fac schimb de experienţă detectivi din toată lumea. Ea însăşi a ajuns să practice profesia în urma unei întâmplări petrecute când se afla în vizită în Franţa.

„Mă invitase o prietenă imediat după Revoluţie, eram foarte tânără, de pe băncile facultăţii. Am fost împreună la o recepţie unde am intrat în vorbă cu un domn, director la o companie franceză care dorea să investească în România şi mi-a propus să fac investigaţie economică pentru el. Mi-a oferit salariul minim pe economie în Franţa, ceea ce în România era enorm şi m-a şcolit în străinătate, la fel de fel de cursuri şi şcoli internaţionale“, îşi aminteşte Maria Bumbaru.

Cum a apărut legea detectivului

Maria Bumbaru îşi aminteşte cum a luat amploare detectivismul în România. „În 1996 am participat la summitul de la Londra, se punea întrebarea dacă România a atins toţi parametrii democraţiei, dacă avem anchetă privată. Atunci am aflat prima oară că o democraţie trebuie să ofere obligatoriu alternativă la ancheta publică“, a explicat femeia. Aşa că în acelaşi an a fost încropită şi prima lege dedicată.

„A fost iniţiată de Departamentul Public al Poliţiei Române şi avea trei pagini scrise cu litere mari. Abia în 2003 a apărut legea detectivului particular după care ne ghidăm astăzi“, a spus Bumbaru.

„Am avut cinci detectivi infiltraţi ca angajaţi“

Multă vreme, detectivismul a avut o conotaţie de cancan în România, fiind asimilat cu amantlâcul şi furişarea sub cearşafurile altora, însă lucrurile încep să se schimbe, mai ales graţie relaţiilor internaţionale, consideră Maria Bumbaru. Astfel, investigaţiile au virat în zona de escrocherii cu ramificaţii internaţionale, de investigaţii economice şi luptă antifraudă.

„Avem şi cazuri în care lucrăm sub acoperire pe toată durata anchetei. De exemplu, am avut o companie în care se fura masiv cupru, printr-o reţea care se întindea de la directori adjuncţi, până la oameni care asigurau ieşirea din ţară. Am avut cinci detectivi infiltraţi ca angajaţi care au lucrat acolo timp de şase luni, până i-am dat de cap“, a povestit Maria Bumbaru.

„Româncele şi moldovencele, cele mai bandite“

Însă cel mai des, detectivii români sunt asaltaţi cu cazuri de escrocherii în care sunt implicaţi cetăţeni străini. „Nemţii nu se mai căsătoresc între ei de multă vreme. Nemţoaicele se uită după italieni şi jamaicani, iar nemţii după asiatice şi mai nou, a început o modă cu est-europencele. Cu rusoaica sau cu ucraineanca mai faci casă, dar româncele şi moldovencele sunt cele mai bandite“, zâmbeşte Dorel Brahmer, detectiv particular cu ştate vechi şi cetăţenie româno-germană.

„Am avut un client neamţ amorezat de o româncă stomatolog de profesie, care lucra de doi ani într-un bordel din Germania. Neamţul i-a dăruit fetei 50.000 de euro să nu mai aibă grija zilei de mâine şi un Mercedes, iar fata şi-a luat tălpăşiţa. Am găsit-o acasă la părinţi, la Băile Felix, făcea nuntă. Rudele credeau că a lucrat ca stomatolog în Spania. Cum e la ţară, că lumea te cheamă şi dacă te vede că treci pe uliţă, m-am amestecat şi eu printre nuntaşi şi la miezul nopţii m-am dus să o felicit. «Dar cine sunteţi dumneavoastră?», mă întreabă. «Detectiv particular. Ştiţi de ce sunt aici...» Aşa o femeie n-am mai întâlnit. Avea o prezenţă de spirit, prim-ministru trebuia să se facă, nu prostituată.

A încercat să mă îmbuneze, pe urmă să mă mituiască. A văzut că nu merge, mi-a zis să mă distrez că vorbim a doua zi. Şi dimineaţa mi s-a făcut milă de ea, se luase cu un fost coleg de facultate. Am recuperat ce am putut din pagubă şi i-am zis neamţului că a fugit la Odessa şi că eu acolo nu intru după ea“, îşi aminteşte detectivul.

Impotent pentru banii de asigurare

În detectivism niciodată nu ştii unde ajungi când primeşti un caz nou: de la protagonistul unor situaţii hilare, la martorul unor drame umane sau la un nume pe o statuie din Germania, ridicată în semn de mulţumire.

„Odată ne-a cerut ajutorul o companie americană de asigurări în legătură cu un angajat român de pe un vas de croazieră, care cerea despăgubiri de un milion de dolari, în urma unui accident de muncă. Căzuse şi se lovise la şold, dar susţinea că a rămas cu traume psihologice în urma cărora nu mai este capabil să aibă viaţă sexuală. Trimitea pentru decontare teancuri de chitanţe de la şedinţe la psiholog şi de la prescripţii contrafăcute de medicamente scumpe. Dar cum dovedeşti că omul n-are nicio problemă, mai ales că în public se prefăcea invalid, cu probleme la picior?

L-am filat vreo două săptămâni şi am aflat că îşi angajase iubita pe post de infirmieră. Într-o zi, s-au dus împreună la picnic şi un coleg s-a gândit să se urce într-un copac să aibă vedere mai bună, doar că tinerii ăştia şi-au pus pătura chiar sub copacul cu pricina. A filmat detectivul ce-a filmat şi când au început să se pupe a căzut din copac fix pe pătura oamenilor. A rămas de poveste. În final, am reuşit să demonstrăm că nu are probleme sexuale cu ajutorul unor poze făcute în spatele unei terase, în care l-am surprins urinând şi din care medicii americani au dedus că este sănătos. Ne-au felicitat la proces, nu le-a venit să creadă americanilor câtă perseverenţă am avut să ducem la bun sfârşit cazul ăsta“, a povestit Maria Bumbaru.

Bătrânii răpiţi de fiu

La polul opus, Dorel Brahmer a povestit cazul unui cuplu de octogenari saşi, emigraţi în Germania în anii ’50, care au fost răpiţi din propria locuinţă şi aduşi în Tulcea, la Babadag, de unde au fost salvaţi în ultimul moment.

„Erau bolnavi de Alzheimer amândoi, dar nu voiau să locuiască la azil şi, pentru că aveau resurse financiare, angajaseră o firmă de avocatură să le administreze afacerea şi să aibă grijă de ei. Doar că într-o zi, infirmiera nu i-a mai găsit acasă, iar vecinii au declarat că au văzut un Opel cu numere de România parcat în faţa casei lor. Cei doi erau foarte bolnavi şi, în lipsa medicaţiei, puteau muri în orice moment. În contextul ăsta, Interpolul se mişca prea greu, aşa că m-au trimis pe mine în ţară, să dau de urma lor. Aveam un singur indiciu, numele unuia dintre cei doi copii care trăiau în România.

L-am găsit pe internet, într-un articol de presă în care era acuzat că a împuşcat nişte câini la Babadag. Cum aveam un elev plecat acasă la Tulcea, l-am trimis la Babadag să facă cinste la birt şi să afle dacă au ajuns în localitate doi bătrâni. Mi-a confirmat povestea şi m-am dus peste ei. Îi răpise copilul ca să le folosească banii de pe cardurile de credit. I-am găsit într-o severă stare de deshidratare, bătrâna era inconştientă, dar am reuşit să îi salvăm până la urmă“, a povestit Brahmer vădit emoţionat.

Mai mult, avocaţii germani au fost atât de impresionaţi de eforturile detectivilor români, încât au ridicat în cinstea lor o statuie cu Sherlock Holmes în faţa companiei. Nu e de mirare, deci, că România găzduieşte anual la Sinaia şi singura şcoală de vară pentru detectivi din Europa - International Center of Excellence in Investigations.

100 de detectivi români afiliaţi internaţional

În lume, sunt aproximativ 4.000 de detectivi afiliaţi la reţele internaţionale, iar în România activează în jur de 100, din care jumătate numai în Capitală. „Nu este uşor să trăieşti din această meserie, este o inflaţie de foşti poliţişti care nu acordă nicio şansă tinerilor, iar criza economică a afectat foarte mult câştigurile. Acum zece ani, un venit de 50.000 de euro pe lună, la nivel de agenţie, nu era o problemă. Astăzi, un debutant este plătit cu salariul mediu pe economie, dar secţionat în plată pe oră“, a explicat Maria Bumbaru.

Înainte să angajezi un detectiv...

Dar ca în orice altă meserie, şi în cea a detectivilor există uscături care distrug încrederea oamenilor în astfel de servicii. Sunt mulţi clienţi creduli, escrocaţi de diverşi indivizi care se dau detectivi particulari, păstrează un aer de mister, se întâlnesc pe bancă în parc şi le cer diferite sume de bani ca să le rezolve problemele.

„Lucrurile nu funcţionează aşa, înainte să angajezi un detectiv, îi verifici agenţia, îi ceri licenţa de funcţionare, afli dacă face parte din asociaţii profesionale“, recomandă Maria Bumbaru.

Femeile detectiv, mai bine plătite decât bărbaţii, în Germania

Viaţa detectivilor este mai uşoară în Germania, mai ales că acolo au acces la tehnici inovatoare de urmărire, iar societatea le oferă un statut special. „În Germania eşti tratat ca o vedetă. Nemţii înţeleg cât de dificilă este meseria asta, iar femeile, când aud că eşti detectiv, te iau în braţe“, povesteşte Dorel Brahmer.

Mai ales că detectivii din Germania sunt mai bine pregătiţi ca poliţiştii, chiar dacă şi la ei ajung în privat o mulţime de foşti poliţişti ca urmare a unei reguli nescrise: dacă o sursă din poliţie este concediată pentru că a dezvăluit informaţii confidenţiale unui detectiv, acel poliţist va fi angajat de agenţie, indiferent dacă au nevoie de el sau nu.

„În Germania au echipamente foarte performante, însă dacă detectivul neamţ şi-a uitat trepiedul acasă, anulează filajul. Românii sunt inventivi, se adaptează imediat, atuuri importante în aceeastă meserie“, a explicat Brahmer.

Şi încă ceva: detectivii germani îşi scot pălăria în faţa colegelor de breaslă. „Femeile sunt mai bine plătite. Dacă un detectiv încasează în Germania 60 de euro pe oră, o femeie detectiv ia 80 de euro pe oră“, a spus Dorel Brahmer. Iar explicaţia vine de la Maria Brumaru: „În meseria asta trebuie să fii suspicios din cale-afară, dar în acelaşi timp plăcut şi de încredere, un actor desăvârşit. Păi toţi avem un detectiv acasă. Cel mai bun pe care l-am cunoscut vreodată este mama“.



Nou scandal. Patriarhia susţine că înscrierea la ora de Religie este valabilă pe toată durata şcolarizării

Reprezentanţii Patriarhiei susţin că elevii nu trebuie să depună cerere de înscriere la ora de Religie decât o singură dată, opţiunea ramânând valabilă pe toată durata şcolarizării elevului, în timp ce schimbarea opţiunii se realizează tot printr-o cerere scrisă. Emil Moise, profesorul care a reclamat la Curtea Constituţională modalitatea de înscriere la ora de Religie, susţine că metodologia este clară, în sensul în care se depune cerere anual.

Înscrierea elevilor la ora de Religie se va relua în fiecare an şcolar, termenul pentru depunerea cererilor fiind luna decembrie, potrivit unui Ordin al ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, publicat în Monitorul Oficial. În ceea ce-i priveşte pe copiii care îşi fac debutul în şcoala primară, opţiunea lor va fi bifată în cererea-tip de înscriere în învăţământ.

Cererile depuse ulterior termenelor menţionate, inclusiv după începerea cursurilor şcolare, sunt aprobate de consiliul de administraţie dacă în unitatea respectivă de învăţământ se predă această disciplină, iar elevii respectivi vor fi incluşi în formaţiunile deja existente.

„În cazul în care elevul nu frecventează orele de Religie, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează pentru elevul căruia din motive obiective nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină”, se arată în document.

Patriarhia introduce expresia „pe toată durata de şcolarizare”

Patriarhia susţine însă că metodologia confirmă demersurile lor de stabilire a valabilităţii cererii de înscriere pe toată durata şcolarizării.

„Precizăm că textul Legii nr. 153/2015 preia conţinutul propunerii Consiliului Consultativ al Cultelor, reunit în data de 28 februarie 2015, a cărui idee centrală este că opţiunea în vederea participării la ora de Religie, odată exprimată, rămâne valabilă pe toată durata şcolarizării (cu excepţia exprimării în scris a schimbării opţiunii) pentru evitarea obstacolelor birocratice şi umilitoare pentru părinţi prin reînscrierea anuală sau pe cicluri de învăţământ”, se arată într-un comunicat de presă al Patriarhiei.

“Legea 153/2015 pentru modificarea alin. (2) al art. 18 din Legea educatiei nationale nr. 1/2011. Inscriere orele de religie:

Articol unic

Alineatul (2) al articolului 18 din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(2) Inscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cerere scrisa a elevului major, respectiv a parintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. Schimbarea acestei optiuni se face tot prin cerere scrisa a elevului major, respectiv a parintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. In cazul in care elevul nu frecventeaza orele de religie, situatia scoala se incheie fara disciplina Religie. In mod similar se procedeaza si pentru elevul caruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat conditiile pentru frecventarea orelor la aceasta disciplina”.

Patriarhia susţine că luna decembrie este, de fapt, termenul pentru depunea cererilor elevilor care n-au fost înscrişi în anul şcolar curent sau a celor care doresc să se retragă începând cu anul şcolar următor.

„Cu privire la interpretarea eronată a unor jurnalişti a art. 3, alin. (5) din Metodologia menţionată , facem următoarele precizări:

Art. 3, alin. (5) din Metodologie nu face referire la faptul că elevii trebuie să se reînscrie în fiecare an la ora de Religie, ci se referă la perioada în care trebuie să se depună la secretariatul unităţii de învăţământ cererile menţionate în art. 3, alin. (1) şi (3), adică cererile de înscriere (pentru cei care nu şi-au exprimat niciodată opţiunea de a participa la ora de Religie), respectiv de schimbare a opţiunii (pentru cei care şi-au exprimat cândva opţiunea de a participa la această oră)”, se arată într-un comunicat al Patriarhiei.

„Este absurd, expresia nu se regăseşte în textul metodologiei. Atât timp cât se precizează că cererile se , aşa se va face. Dacă nu, facem dosare penale ”, a comentat Emil Moise, profesorul buzoian care a contestat la Curtea Constituţională modalitatea de înscriere la ora de Religie şi preşedinte al Asociaţiei Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă.

Pe de altă parte, şi Patriarhia susţine că va face recurs la Justiţie dacă metodologia nu va fi interpretată de reprezentanţii sistemului de învăţământ, în sensul valabilităţii cererii pe toată durata de şcolarizare.

„În situaţiile în care în mod abuziv se vor realiza modificări în SIIIR, fără cererea expresă a părinţilor sau aceştia vor fi obligaţi de către şcoli să facă cereri de reînscriere la Religie, împotriva prevederilor Legii, ale Metodologiei şi a voinţei părinţilor, Patriarhia Română va sesiza autorităţile competente, solicitând sancţionarea celor vinovaţi”, spun reprezentanţii Patriarhiei.



Educaţie financiară pe bani. 10.000 de euro pentru liceul cu cei mai mulţi participanţi la un curs online gratuit

Elevii de liceu pot câştiga finanţări de până la 10.000 de euro pentru şcolile lor, dacă urmează un curs online gratuit de educaţie financiară şi e-commerce, în cadrul competiţiei naţionale „Bani pentru şcoala ta!”.Aflată la a doua ediţie, competiţia se adresează elevilor, absolvenţilor, profesorilor, părinţilor şi oricăror susţinători ai unităţilor de învăţământ, cu vârsta mai mare de 15 ani.

Participanţii îşi pot îmbunătăţi cunoştinţele financiare şi de utilizare a comerţului electronic urmând unul sau ambele cursuri online - BaniIQ şi Banii pe net pe platforma banipentruscoalata.ro. Ei trebuie să completeze chestionarul pre-training, să urmeze cu atenţie fiecare modul şi să-şi verifice cunoştinţele printr-un test final. Fiecare instituţie de învăţământ este înregistrată automat în competiţie odată cu înscrierea elevilor şi susţinătorilor în training şi acumulează EUROpuncte pentru fiecare participant ce urmează trainingul şi completează testul de verificare a cunoştinţelor.

Liceul cu cel mai mare număr de participanţi care completează cursul va primi un premiu constând într-o sumă egală cu numărul acestora, în limita a 10.000 de Euro. Premiul va fi folosit exclusiv pentru modernizarea liceului prin dotarea laboratoarelor, a claselor, achiziţia de echipamente moderne şi resurse educaţionale. Competiţia Bani pentru şcoala ta! este organizată de Junior Achievement România, in cadrul programului de educaţie financiara susţinut de Visa şi băncile membre.

Programul naţional JA de educaţie financiară pentru tinerii peste 15 ani, din care fac parte trainingurile BaniIQ şi Banii pe net, are ca scop îmbunătăţirea cunoştinţelor financiare ale populaţiei şi promovarea unui comportament responsabil, în contextul în care peste 14% din românii cu vârste cuprinse între 14 şi 45 de ani sunt analfabeţi financiar, iar 65% au dificultăţi sau nu reuşesc să-şi acopere nevoile financiare zilnice.

Peste 140.000 de elevi au luat parte gratuit în anul şcolar 2014-2015 la cele două programe, folosind o metodologie learning by doing, adaptată la mediul economic din România şi îmbogăţită cu exemple din viaţa reală. Concepte precum venituri, cheltuieli, impozite, economii, credit, debit, ipotecă, Euribor, scadenţă, obligaţiuni şi multe altele au fost explicate pe înţelesul elevilor, cu ajutorul consultanţilor voluntari din mediul bancar care au participat în program. În urma unui sondaj de evaluare, 97% dintre tinerii participanţi au apreciat faptul că sesiunile le-au oferit atât informaţii teoretice, cât şi exemple şi exerciţii practice. De asemenea, 75% dintre cursanţi au declarat, după program, că domeniul financiar le este mult mai accesibil şi mai pe înţelesul lor.

Competiţia se derulează în perioada 20 septembrie – 30 octombrie 2015.



Educaţie sexuală în şcoli: 67 de de ONG-uri îi cer ministrului Cîmpeanu să introducă o nouă disciplină obligatorie

Un număr de 67 de ONG-uri au semnat o scrisoare deschisă adresată Ministerului Educaţiei, Institutului pentru Ştiinţele Educaţiei, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Tineretului, în care solicită ca educaţia sexuală să devină disciplină obligatorie la şcoală.

Pe această cale, grupul de ONG-uri au lansat şi o petiţie dedicată acestui subiect, care poate fi semnată aici.

Redăm textul integral al scrisorii semnate de 67 de ONG-uri, dintre care amintim Coaliţia pentru Egalitate de Gen, Organizaţia Slavaţi Copiii, Asociaţia ActiveWatch, Fundaţia Centrul pentru Jurnalism Independent, Grupul pentru Democraţie Participativă, Funky Citizens, Asociaţia Secular-Umanistă din România, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Consiliul Naţional al Elevilor, Consiliul Tineretului din România şi Asociaţia Română AntiSIDA.

„La început de an şcolar, semnalăm situaţia critică din România în care tinerii din învăţământul preuniversitar continuă să fie privaţi de informaţii cu privire la educaţia sexuală, care ar putea preveni o multitudine dintre problemele cu care fetele şi băieţii se confruntă în zilele noastre, de la apariţia de sarcini nedorite, infecţii cu transmitere sexuală, până la manifestări sexiste şi homofobe şi acte de violenţă sexuală.

Trăim într-o societate în care se transmit masiv informaţii distorsionate despre sexualitate, prin canalele media, din care lipsesc elemente ce ţin de responsabilitate, înţelegerea funcţionării propriului corp şi respectul în relaţiile intime. Statul român, prin educaţia pe care o oferă generaţiilor tinere, are datoria de a cultiva respectul şi egalitatea între femei şi bărbaţi, acceptarea diversităţii şi cunoaşterea despre afecţiune şi sexualitate, care să-i facă pe copii şi tineri să se înţeleagă pe sine şi pe cei din jur.

Cerem elaborarea unui plan strategic pentru educaţie sexuală, care trebuie inclusă în curriculum-ul naţional obligatoriu şi care să fie accesibilă tuturor elevilor.

Solicităm ca aceste prevederi pentru educaţie sexuală să impună un standard de calitate şi să preia definiţia educaţiei sexuale formulată de centrala europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Aceasta precizează, printre altele, că educaţia sexuală înseamnă a învăţa despre aspectele cognitive, emoţionale, sociale, interactive şi fizice ale sexualităţii. Educaţia sexuală este adecvată vârstei şi este corectă din punct de vedere ştiinţific, având ca scop înzestrarea copiilor şi tinerilor cu informaţii, competenţe şi valori pozitive legate de propria sexualitate, relaţii sănătoase şi respectul faţă de sănătatea lor sexuală şi a altora.

Statisticile îngrijorătoare şi evenimentele grave din decursul ultimului an ar trebui să constituie un semnal de alarmă pentru autorităţi. În conformitate cu definiţia OMS, educaţia sexuală trebuie să promoveze:

• respectul între parteneri şi comportamente ce exclud orice formă de violenţă sexuală. S-ar putea preveni pe viitor agresiuni abominabile, precum violul comis la Vaslui de 7 tineri asupra unei eleve navetiste. Ar putea fi corectată statistica care arată că în 2012, 30% dintre românce au experimentat, începând de la vârsta de 15 ani, violenţă fizică şi/sau sexuală provocată de un partener sau non-partener

• protejarea împotriva infecţiilor cu transmitere sexuală şi prevenirea discriminării persoanelor care suferă de HIV/SIDA. S-ar putea evita situaţii precum „cazul Segarcea” din octombrie 2014, când un tânăr bolnav de HIV/ SIDA a infectat alte persoane cu care întreţinuse relaţii intime şi o întreagă comunitate a căzut într-o teamă colectivă. S-ar putea schimba realitatea dură a faptului că persoanele care suferă de HIV/SIDA sunt printre cele mai discriminate din România

• protejarea împotriva sarcinilor nedorite. România are cea mai mare rată de sarcini la adolescente din Uniunea Europeană, de trei ori mai mare faţă de media europeană. În 2014, 18.600 de tinere sub 19 ani au născut, 662 dintre acestea înainte să împlinească 15 ani, iar potrivit Băncii Mondiale, România nu a înregistrat niciun progres în această direcţie din 2007. Mai mult, 3 din 10 femei cu vârsta cuprinsă între 15 şi 49 de ani nu folosesc nicio metodă de contracepţie şi doar 51% folosesc metode moderne de contracepţie

• posibilitatea identificării şi semnalizării de către copii şi tineri a abuzurilor sexuale comise asupra lor, în special de către alţi membri ai familiei sau de către colegi de şcoală. Copiii şi tinerii abuzaţi sexual vor şti că ceea ce li se întâmplă este un lucru rău şi este momentul să ceară ajutor

• cunoştinţe despre sexualitate şi funcţionarea aparatului reproductiv feminin şi masculin. Lipsa de cunoştinţe din acest domeniu perpetuează mituri nefaste despre igiena corporală, natura relaţiilor sexuale şi despre diferenţele în experimentarea plăcerii sexuale

• cunoştinţe despre diversitatea orientărilor sexuale, care vor ajuta tinerii să-şi înţeleagă mai bine propria identitate sexuală şi să-i respecte pe cei din jur, indiferent dacă sunt heterosexuali sau LGBT (lesbiene, gay, bisexuale sau transgender). S-ar diminua, astfel, cazurile de discriminare foarte puternică împotriva persoanelor homosexuale, grup definit în prezent ca vulnerabil de un studiu al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în condiţiile în care, de exemplu, 31% dintre români afirmă că s-ar simţi foarte puţin/deloc confortabil în preajma unei persoane de orientare homosexuală

Educaţia sexuală obligatorie este necesară înainte ca tinerii să devină activi sexual. O arată statisticile, o arată realitatea din jurul nostru. O arată şi atitudinea oficială a României la nivel internaţional cu privire la educaţia sexuală: ţara noastră este semnatară a Programului de Acţiune al Conferinţei Internaţionale a ONU privind Populaţia şi Dezvoltarea care prevede educaţie sexuală şi servicii de planificare familială accesibile şi de calitate pentru toţi. O arată chiar şi legea din România: reamintim că obligativitatea educaţiei sexuale în unităţile şcolare este recunoscută prin Legea 272/2004 (republicata in 2014) privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Însă, în practică, în şcolile din România nu se schimbă nimic.

De aceea, cerem Ministerului Educaţiei Naţionale să adopte o poziţie oficială pentru obligativitatea educaţiei sexuale în şcoli.

Cerem Institutului pentru Ştiinţele Educaţiei (ISE) introducerea explicită a educaţiei sexuale în noul proiect de politici educaţionale „Repere pentru proiectarea şi actualizarea curriculum-ului naţional”, pentru a nu mai încălca dreptul unor alte generaţii de copii şi tineri la educaţie sexuală de calitate. De asemenea, cerem ISE crearea unor manuale şcolare care să cuprindă informaţii adecvate vârstei elevilor, relevante şi corecte din punct de vedere ştiinţific, precum şi formarea cadrelor didactice competente pentru predarea educaţiei sexuale.

Salutăm promisiunea Ministerului Sănătăţii din „Strategia pentru Sănătate 2020” şi cerem respectarea acesteia: reducerea numărului de sarcini nedorite şi avorturi la adolescente şi colaborarea cu Ministerul Educaţiei pentru „creşterea nivelului de cunoştinţe privind sănătatea reproducerii la tinerii adolescenţi”.

Solicităm ca această colaborare între ministere să asigure accesul gratuit la metode moderne de contracepţie pentru tineri, inclusiv în zonele rurale, accesul la avort (atât din punct de vedere financiar, cât şi logistic) pentru fetele minore, precedat şi/sau urmat de consiliere psihologică, şi informarea cu privire la prevenirea infecţiilor cu transmitere sexuală, prin afişe şi pliante informative puse la dispoziţie în cabinetele medicale şcolare, aflate în administrarea autorităţilor publice locale.

Salutăm şi cerem respectarea angajamentelor luate de Ministerul Tineretului şi Sportului, care recunoaşte că reducerea numărului mare de naşteri şi avorturi înregistrat în cazul adolescentelor sub 19 ani „constituie un semnal de alarmă” şi reprezintă „o provocare specială” pentru „Strategia Naţională de Tineret 2015-2020”, angajându-se să promoveze un pachet educaţional pentru educaţia sexuală dedicat tinerilor, să elaboreze un set de măsuri de conştientizare şi planificare familială dedicate tinerelor din categorii vulnerabile social şi să prevină transmiterea infecţiei HIV/SIDA în rândul tinerilor prin dezvoltarea de programe care să răspundă nevoilor specifice ale grupurilor vulnerabile”.



Ministerul Educaţiei: Şcoala ar putea deveni obligatorie de la vârsta de 5 ani, în noua Lege a Educaţiei

Vârsta de la care şcoala a devenit obligatorie a coborât la şase ani în urmă cu trei ani, când s-a înfiinţat clasa pregătitoare, iar acum reprezentanţii Ministerului Educaţiei vorbesc despre demersuri avansate pentru coborârea vârstei obligatorii de înscriere în învăţământ la cinci ani, astfel încât toţi copiii din România să urmeze grupa mare de la grădiniţă.

„O astfel de măsură nu se poate aplica dintr-o dată dacă n-avem suficiente spaţii pentru a-i primi pe toţi, însă avem în vedere introducerea grupei mari de la grădiniţă în învăţământul obligatoriu. Oricum, măsura este aproape implementată de facto, având în vedere că am ajuns la o cuprindere în sistem de 90% a copiilor de cinci ani. Cel mai probabil, măsura se va concretiza legislativ când va intra în vigoare noua Lege a educaţiei”, a declarat pentru Adevărul Liliana Preoteasa, director în Ministerul Educaţiei, fost subsecretar de stat pentru învăţământul preuniversitar.

Liliana Preoteasa a mai precizat că una din avantajale introducerii în lege a învăţământului obligatoriu de la vârsta de cinci ani ar fi faptul că măsura va asigura finanţare pentru construirea de noi grădiniţe.

Ideea a mai fost vehiculată şi de fostul ministru al Educaţiei, Remus Pricopie, el fiind de altfel şi cel care a creat clasa pregătitoare.

„Voi merge in Parlament, dar nu acum, trebuie să vedem momentul potrivit în care să cer modificarea momentului în care copiii sunt obligaţi să meargă la şcoală. Am avut şapte ani, am coborât la şase ani. Sunt state europene care au obligativitatea de a merge, nu la şcoală, ci la grădiniţă, de la patru ani”, a declarat, în 2013, Remus Pricopie.

De altfel, el a anticipat atunci că, într-un an, maximum doi, reprezentanţii Ministerului Educaţiei ar trebui să ceară în Parlament ca cei mici să înceapă grădiniţa la cinci ani - la grupa mare, după care să intre în clasa pregătitoare.

În prezent, legea educaţiei naţionale prevede ca părinţii să-şi dea în mod obligatoriu copiii la şcoală de la vârsta de şase ani.

Şi UNICEF recomandă ca ultimul an de grădiniţă să devină obligatoriu

Măsura este susţinută şi de reprezentanţii UNICEF România, care consideră că în cazul copiilor defavorizaţi, ar trebui să se asigure minimum doi ani de educaţie timpurie, precum şi extinderea învăţământului obligatoriu de la 11 la 12 ani.

Reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet, a mai declarat vineri că România a realizat progrese semnificative în ce priveşte şcolarizarea copiilor, precizând că rata cuprinderii şcolare a crescut de la 65 la sută la 78 la sută în decurs de 12 ani, iar programa şcolară corespunzătoare învăţământului preşcolar a fost revizuită astfel încât să urmeze mai îndeaproape bunele practici aplicate la nivel internaţional.

„Cu toate acestea, provocările nu s-au terminat. Există inechităţi semnificative: potrivit unui studiu ONU, copiii de etnie romă au de două ori mai puţine şanse de a se înscrie la grădiniţă decât copiii non-romi. De asemenea, lipsa unei pregătiri adecvate limitează capacitatea profesorilor de a pune în practică noua curriculă şi de a folosi cele mai recente metode didactice atunci când le predau copiilor mici", a spus Blanchet, potrivit Mediafax.

Reprezentanta UNICEF în România a subliniat că alocarea bugetară pentru învăţământul preşcolar nu este una adecvată şi, pe lângă faptul că bugetul per total repartizat educaţiei a scăzut considerabil în perioada crizei economice - poziţionând astfel România pe ultimul loc din UE în ce priveşte investiţia în educaţie -, fondurile bugetare alocate învăţământului preşcolar au fost reduse, iar diferenţa a fost repartizată învăţământului de nivel terţiar.

UNICEF recomandă creşterea investiţiei în învăţământul preşcolar, atât din punct de vedere financiar, cât şi al resurselor umane, formarea educatorilor după modelul bunelor practici internaţionale, asigurând astfel creşterea calităţii învăţământului prin care se pune accent şi pe abilităţile noncognitive, sociale şi emoţionale - nu numai pe cele care ţin de studiul în sine şi focalizarea eforturilor educaţionale asupra categoriei copiilor celor mai vulnerabili.

De asemenea, experţii recomandă extinderea duratei învăţământului obligatoriu de la 11 la 12 ani, precum şi includerea ultimului an de grădiniţă în cadrul învăţământului obligatoriu.

Studiul privind stadiul implementării strategiei privind educaţia timpurie, prezentat vineri, arată că deşi se înregistrează ameliorări vizibile în ce priveşte educaţia timpurie, există diferenţe de cuprindere pe medii de rezidenţă, vârstă, apartenenţă etnică a copiilor în instituţiile de acest tip şi, concomitent cu scăderea numărului creşelor, nu există nicio diversificare a acestei oferte şi nicio acompaniere a acestor tipuri de servicii clasice cu modele complementare, inovatoare.

Un aspect pozitiv este faptul că există numeroase resurse de sprijin elaborate în domeniul educării copiilor între 0-7 ani, dedicate părinţilor şi educatorilor.

Pe de altă parte, în ciuda unor precizări legislative, în grădiniţe există numeroase grupe supraaglomerate, unde numărul de copii este semnificativ mai mare decât cel admis.



Salariile în educaţia românească – cele mai mici din Europa

Nici nu s-au uscat bine florile primite odată cu deschiderea noului an şcolar, că învăţătorii şi profesorii au primit un tomnatic duş rece. Într-o nouă rundă de negocieri, sindicatele au cerut majorarea salariile personalului didactic cu 15% şi ministrul Sorin Cîmpeanu a dat obişnuitul răspuns „Nu sunt bani”.

Desigur, ştim. Pentru educaţie se găsesc doar cuvinte pompoase, discursuri sforăitoare, amicale strângeri de mână şi complimente făţarnice. Niciodată resurse şi bani. Nici măcar bunăvoinţa de a asculta.

Guvernarea social-democrată actuală se dovedeşte cel mai întunecat coşmar pentru finanţarea educaţiei. Pe parcursului mandatului premierului Victor Ponta, România a consemnat cel mai mic procent din PIB alocat educaţiei de după Revoluţie. În anul 2013, banii alocaţi pentru educaţie au coborât până la abisalul 2,5%. Un semn greu de tăgăduit al iresponsabilităţii guvernului faţă de viitorul educaţiei.

Mai mult, a tăia bugetul educaţiei cu bisturiul unui guvern de stânga, de culoare social-democrată, care se revendică, cel puţin discursiv, de la laburismul britanic, dă seamă de confuzia doctrinară ce bălteşte în apele stângii. La stânga social-democrată ne-am pricopsit cu tot soiul de personaje analfabete politic pentru ceea ce înseamnă parcursul stângii europene. Iar rata de analfabetism politic pare mult mai îngrijorătoare decât rata analfabetismului din şcolile româneşti.

Dat fiind procentul alocat educaţiei, se înţelege şi că salariile personalului didactic reflectă o penurie crudă. Nu ştiu dacă mai există naivi care să plece urechea la trombonismele oficialităţilor reciclate la începutul anului şcolar. Salarii „mici” presupune însă un sistem de referinţă. De regulă, ca să nu amestecăm mere cu pere, practica este să ne raportăm la puterea de cumpărare sau produsul intern brut per locuitor. Astfel evităm o eroare comună, a compara salariile din Belgia cu salariile din Botoşani în sume nete, cum adesea se întâmplă în mass-media.

Un raport al Comisiei Europene arată că România, alături de Slovacia, Lituania şi Letonia oferă învăţătorilor un salariu minim mai mic cu 50% faţă de valorea PIB-ului per capita. La polul opus se află Germania, Spania, Portugalia, unde valoarea salariului minim se află la 140-150% din PIB per capita. La fel se întâmplă pentru salariile din ciclurile următoare. Salariile personalului didactic din România sunt cele mai mici din Europa, oricum am compara, în cifre absolute sau raportate la produs intern per locuitor.

După ce au eşuat negocierile privind creşterea salarială, s-a aşternut liniştea. Sindicatele au bombănit printre dinţi, ministrul Sorin Cîmpeanu a bălmăjit ceva legat de legea salarizării unice. Apoi, dezbaterea publică a fost acaparată de tema imigraţiei, deşi niciun imigrant nu ar dori să se trezească pe malul Dâmboviţei sau al Begăi.

Profesorii şi învăţătorii se gândesc deja la venituri suplimentare pentru a acoperi facturile de iarnă. Au învăţat „să se descurce” în felul lor şi nu mai au iluzii legate de echitatea salarizării în sectorul public.

Premierul Victor Ponta declara la deschiderea anului preuniversitar, la un liceu din Târgu-Jiu:

„Îmi doresc un singur lucru (...): să facem o şcoală în primul rând sigură în care să nu îţi fie frică să trimiţi copiii, o şcoală în care profesorii să fie respectaţi şi o şcoală în care, la sfârşitul fiecărui an, să ştii că eşti mai bine pregătit pentru viaţa care urmează.”

„Respectul” pentru o profesie, pentru cei 250.000 de profesori, învăţători şi cadre didactice universitare din România înseamnă, în primul rând, să le oferi un standard de viaţă decent, lipsit de griji majore. Să te asiguri că aceşti oameni vor avea bani măcar pentru materiale didactice şi o vestimentaţie adecvată. În locul anunţării unui calendar ferm privind majorarea salariilor, premierul a confirmat, oare a câta oară?, că vorbele politicienilor nu cântăresc deloc.

Într-un sens, discursurile cabinetului Victor Ponta pe tema educaţiei sunt imponderabile, imperceptibile, insezisabile. Sau cu un alt termen, „nesimţite” pur şi simplu, le lipseşte trăsătura de a afecta în vreun fel simţurile celui sau celei care are răbdarea să le asculte.

Temerea mea este că, la deschiderea anului universitar, aceleaşi gongorisme false vor răsuna într-un amfiteatru plin de studenţi şi, în locul binemeritatului „Huo!”, se va aplauda mecanic, ca la şedinţele de partid de odinioară. Învăţaţi, învăţaţi şi iar învăţaţi, tovaraşi, guvernul nu va face nimic pentru voi!



Peste o sută de elevi din cadrul Şcolii Gimnaziale Iosif Moldovan au învăţat să fie voluntari

Asociaţia Sirinia, reprezentată prin voluntarii străini EVS aflaţi în proiectul „Youth for Life, Partners for Education” din Italia şi Spania au susţinut în această săptămână un seminar cu tema: "Why to be a volunteer? (De ce sa fii voluntar?)".

La acest seminar au participat cadrele didactice şi peste o sută de elevi ai claselor gimnaziale din cadrul Şcolii Gimnaziale “Iosif Moldovan”.

În cadrul acestui seminar, voluntarii şi-au prezentat propriile motive pentru care au ales să fie parte într-un stagiu de voluntariat de lungă durată, ce i-a impresionat în România, în Arad, au fost expuse elevilor filmuleţe despre Serviciul European de Voluntariat, iar la final, aceştia au fost îndemnaţi să scrie fiecare câte un motiv pentru care şi-ar dori să devină la maturitate voluntari.

Acest seminar a fost considerat atât de cei care l-au susţinut, cât şi de către participanţi un succes prin impactul avut.

„Scopul proiectului “Youth for Life, Patrners for Education” este de a asigura acces la programe de educaţie nonformală şi a oferi o alternativă de a petrece timpul liber pentru tinerii şi copiii din Şcoala Gimnazială “Iosif Moldovan“ Arad.

Prin implementarea acestui proiect se urmăreşte dezvoltarea de activităţi educaţionale adaptate la nevoile reale şi personale ale copiilor şi tinerilor din şcoală, programe care vor fi implementate de către voluntarii străini. Astfel, pe parcursul celor opt luni copiii şi tinerii vor participa la ateliere de creaţie, de învăţare a limbilor străine, de educaţie, de igienă, de sănătate şi dezvoltare personală. Un alt set de activităţi presupune realizarea de activităţi ecologice, jurnalistice, interviuri cu oameni din comunitate, promovarea comunităţii prin realizarea unui ziar local, teatru civic şi altele.

Toate aceste acţiuni sunt menite să ofere experienţă de muncă tinerilor şi copiilor, să îşi dezvolte abilităţi sociale, de comunicare, de planificare precum şi lucrul în echipă”, spun reprezentanţii Asociaţiei Sirinia.

Proiectul se încadrează într-o acţiune-cheie, mobilitatea tinerilor, finanţat de Comisia Europeană prin programul Erasmus +.



La o şcoală din Vrancea elevii sunt trataţi cu caşcaval mucegăit, oferit prin programul laptele şi cornul

În cadrul programului Lapte şi corn, elevii de la Şcoala din comuna Răcoasa au primit astăzi produse cu mucegai, deşi termenul de valabilitate expiră pe 28 septembrie.

Astăzi, în pauza mare, elevii de la Şcola Răcoasa au primit, ca în fiecare zi, în cadrul programului "lapte şi corn", tradiţionalul caşcaval.

O parte din elevi nu au putut să consume produsul, pentru că sub ţipla de plastic se vedea mucegaiul. Aşa că l-au luat acasă şi l-au arătat părinţilor. Aceştia au făcut forografii şi le-au trimis la presă.

Potrivit directoarei şcolii din Răcoasa, nu este pentru prima dată când se întâmplă astfel de situaţii.

„Produsele s-au împărţit la elevi la ora 11.00 şi eu nu eram acolo. Caşcavalul a fost adus de marţi, pentru că distribuţia se face săptămânal şi au fost ţinute la frigider. Am mai avut şi anul trecut caşcaval cu mucegai, dar nu l-am dat la elevi, ci l-am returnat la fabrică. Nu este nicio tragedie. Noi mâine o să facem o sortare şi dacă găsim produse cu mucegai le dăm la o parte, chiar dacă sunt în termen”, ne-a declarat Marcela Vătafu, directorul şcolii din Răcoasa.

Produsele lactate sunt livrate de firma Vranlact, căreia Consiliul Judeţean Vrancea i-a reînnoit recent contractul pentru următorii patru ani, pentru distribuţia de lactate în şcoli, pentru suma de patru milioane de euro.

Reprezentanţii firmei nu au răspuns la telefon pentru a comenta situaţia. În schimb, conducerea Inspectoratului Şcolar Vrancea a promis că va trimite un inspector la faţa locului pentru a verifica cele semnalate de părinţi.

Şi Direcţia de Sănătate Puublică s-a autosesizat în acest caz.



Condiţii de Ev Mediu în unele şcoli din judeţul Iaşi. Elevii nu au toalete şi sunt nevoiţi să-şi aducă apă de acasă

Elevii din 16 comune din judeţul Iaşi au început şcoala în condiţii dificile, nedemne de secolul XXI. Copiii nu au la îndemână apă potabilă, toalete corespunzătoare, clădiri decente sau mobilier necesar oricărei instituţii de învăţământ.

Copiii din cele 16 comune au început noul an şcolar în condiţii mizerabile, în unităţi de învăţământ care nu sunt dotate corespunzător. Şcolile din comunele Bivolari, Ciurea, Costuleni, Dolheşti, Comarna, Grajduri, Holboca, Ipatele, Miroslava, Movileni, Plugari, Popricani, Răducăneni, Schitu Duca, Ţibăneşti şi Podu Iloaiei nu au apă potabilă şi elevii sunt nevoiţi să vină în ghiozdan cu sticla de apă de acasă.

Şcolile nu au apă potabilă pentru că în localităţile respective sursele sunt contaminate cu nitraţi. Mai mult, unele şcoli nu au fântâni în curte sau în apropiere. În total, 63 de şcoli din judeţ nu au apă potabilă. Cea mai dificilă situaţie se găseşte în şcolile din comunele Schitu Duca şi Ţibana, unde niciuna dintre şcoli nu are apă potabilă.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică din Iaşi (DSP), care a controlat şcolile înainte de deschiderea noului an şcolar, activitatea de verificare a unităţilor din judeţ va continua până pe 16 octombrie. „Principalele deficienţe constate sunt neasigurarea apei patabile curente, starea corespunzătoare a clădirilor şi a grupurilor sanitare, evacuarea necorespuzătoare a deşeurilor, mobilier şcoalr necorespunzător sau spaţii improprii”, a arătat Marius Voicescu, purtător de cuvânt al DSP.

O parte din şcolile din judeţ nu au primit avizul sanitar pentru că nu au toalete deloc. O situaţie de genul acesta se înregistrează la Şcoala din Moşna, acolo unde elevii nu au baie în curtea şcolii şi merg în pauze la baia improvizată în curtea căminului cultural.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, 117 de corpuri ale unităţilor de învăţământ din Iaşi au început noul an şcolar fără autorizaţie sanitară. Din totalul de 874 de astfel de clădiri, obţinând avizul 690. Inspectoratul a mai arătat că din totalul de 227 de şcoli cu personalite juridică, 14 nu au primit autorizaţie de funcţionare.

„An de an, statisticile se îmbunătăţesc, dar nu vor ajunge la standarde perfecte fiindcă problemele transcend puterea de intervenţie a şcolii. Soluţia este să existe programe naţionale pentru că doar forţa comunelor este insuficientă. Trebuie să existe programe naţionale de intervenţie pe infrastructura şcolară“, a precizat prof. Camelia Gavrilă, inspector şcolar general.



O învăţătoare care în urmă cu doi ani bătea şi înjura elevii a revenit la catedră. Părinţii, nevoiţi să-şi transfere copiii

Elevii din satul Ungheni care învăţau în clasa învăţătoarei Zîna Butnăraşu au fost transferaţi la o unitate aflată la 2 kilometri distanţă. Părinţii spun că învăţătoarea le vorbea urât copiilor, îi jignea şi era incoerentă la ore.

După numai o săptămână de la începutul şcolii, la şcoala din satul Unghei a avut loc un transfer în masă. Părinţii celor zece elevi care învăţau în clasa învăţătoarei Zîna Butnăraşu, cadru didactic repartizat anul acesta la şcoala din sat, au decis că dascălul nu este potrivit pentru elevi.

Părinţii sunt nemulţumiţi şi de trecutul cadrului didactic, dar şi de modul în care aceasta se prezenta la ore. Învăţătoarea, spun părinţii, le vorbea urât copiilor, îi jignea şi era incoerentă la ore.

‘’Ţipă la copii, îi drăcuieşte, îi face măgari, porci. Nepoata mea îmi povesteşte că ridică tonul la ei la ore şi consider că nu trebuie acceptată o astfel de atitudine la cadrul didactic. Ce exemplu le dă copiilor vorbind şi comportându-se aşa?!’’, spune Elena Bunduc, bunica unei eleve din clasa învăţătoarei.

Părinţii au încercat să poarte o discuţie cu aceasta pentru a lămuri aspectele care îi nemulţumeau, dar nu au reuşit. ‘’Dumneaei este incoerentă într-o discuţie şi mie nu îmi prezintă certitudinea de a-mi lăsa copilul la ea la clasă’’, spune tatăl unui elev.

Săptămâna trecută, părinţii au decis să-i transfere pe cei zece elevi de clasa a treia şi a patra care învăţau simultan la şcoala din Bosia, aflată la 2 kilometri distanţă. Cererile de transfer le-au fost aprobate, iar primarul s-a oferit chiar să-i ajute cu transportul copiilor la şcoala din satul vecin.

‘’Noi avem autobuz care face curse în comună şi ne-am înţeles să-i ducă şi să-i aducă pe elevi de la şcoală. Circulă din oră în oră, iar părinţii nu plătesc nimic. Mi-au povestit părinţii că are un comportament dubios şi am vrut să-i ajut’’, spune Iulian Marcu, primarul comunei Ungheni.

Legea nu interzice revenirea la catedră a dascălilor cu probleme de comportament

Aşa se face că învăţătoarea Zîna Butnăraşu, care are o vechime de 30 de ani în învăţământ, a rămas fără copii la clasă şi deci fără postul pe care a fost repartizată ca suplinitoare după ce a obţinut nota 5,30 la titularizarea din acest an. ‘’Dumneaei nu mai este angajată la noi în unitate. Am înştiinţat-o de acest lucru şi nu mai avem ce comenta. Este o situaţie neplăcută’’, spune Valeria Moisă, directorul şcolii din Bosia. Nu este singura situaţie de acest gen în care învăţătoarea a fost implicată. În 2013 preda la şcoala ‘’Gheorghe Mârzescu’’ din Iaşi şi părinţii au acuzat-o că îi înjura şi îi bătea pe elevi. A demisionat atunci, dar anul acesta a vrut să revină în învăţământ.

Deşi nu li se pare normală situaţia, inspectorii şcolari spun că legea nu le interzice acestor dascăli să revină la catedră. ‘’Există un vid legiislativ, legislaţia ar trebui să fie fermă în situaţiile în care cadrele didactice sunt percepute cu probleme comportamentale de colegi şi comunitate’’, spune Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean din Iaşi. În prezent, învăţătoarea rămasă fără elevi se află pe o listă de aşteptare şi ar putea reveni la catedră dacă se eliberează un post.



Metodologie: Cerere pentru schimbarea opțiunii de a face Religie

Un ordin al Ministerului Educației prin care se stabilește metodologia de desfășurarea a studiului Religiei în școli precizează că părinții trebuie să completeze o cerere dacă vor ca odraselele lor să studieze această disciplină la clasă. În același fel se procedează și în momentul retragerii copilului de la ora de Religie.

În cererea adresată unității de învățământ părinții trebuie să precizeze și numele cultului solicitat, se arată în metodologia aprobată prin ordin al Ministrului Educaţiei.

Potrivit sursei citate, schimbarea opţiunii de a frecventa ora de Religie se face tot prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor.

În vederea prefigurării catedrelor, pentru elevii deja înscrişi în unitatea de învăţământ, cererile se depun, de regulă, până la sfârşitul lunii decembrie, pentru anul şcolar următor.

"În cazul în care elevul nu frecventează orele de Religie, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină. În situaţia în care părinţii/ tutorii legal instituiţi ai elevului minor, respectiv elevul major decid, în cursul anului şcolar, schimbarea opţiunii de a frecventa ora de Religie, situaţia şcolară a elevului respectiv pe anul în curs se încheie fără disciplina Religie", potrivit site-ului Ministerului Educaţiei.

De asemenea, pentru elevii care nu solicită frecventarea orei de Religie sau cărora nu li s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină, unităţile de învăţământ stabilesc prin propriul regulament de organizare şi funcţionare activităţile pe care aceştia le pot desfăşura, spaţiile în care se desfăşoară activităţile, precum şi responsabilităţile privind asigurarea supravegherii şi siguranţei elevilor, în perioada în care ceilalţi elevi ai clasei participă la ora de Religie.



Numărul abuzurilor sexuale asupra copiilor s-a dublat în 2015

Doar în prima jumătate a acestui an, numărul abuzurilor sexuale asupra minorilor s-a dublat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe lângă acest tip de abuz, şi chiar mai frecvente sunt abuzul emoţional şi cel fizic, potrivit Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale Pentru Copil (FONPC).

Preşedintele FONPC, Bogdan Simion, spune că peste 12.500 de situații de abuz asupra copilului au fost raportate în România, în anul 2014. Aceste cifre, însă, nu reflectă pe deplin realitatea, deoarece există o utilizare deficitară a mecanismelor de raportare către instituțiile de profil.

„Asociația Telefonul Copilului raportează în anul 2015 peste 60.000 de apeluri înregistrate în prima jumătate a anului, numărul cazurilor de abuz sexual sesizate fiind dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2014; la acestea se mai adaugă abuzul fizic și cel emoțional și neglijarea în cadrul familiei, al școlii și al instituțiilor de protecție”, a declarat Bogdan Simion. Președintele FONPC afirmă că, în ţara noastră, o altă problemă este reprezentată de numărul, încă mare, de părinţi care consideră că bătaia este o formă de educare, iar formele de abuz şi de neglijare sunt prezente în familie, la şcoală, dar şi în centrele de plasament. Autorităţile şi societatea, în general, trebuie să conștientizeze impactul psihologic şi efectele devastatoare pe care abuzul și neglijarea le au asupra copilului sunt de părere reprezentanţii organizaţiilor pentru copii.

Mai mult, deşi uneori violenţa este percepută ca o problemă individuală, violenţa împotriva copiilor este, de fapt, o problemă a societăţii, determinată de inechităţi economice şi sociale şi nivel scăzut de educaţie, a afirmat reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet, la Conferinţa Regională Europeană ISPCAN.

Există, însă şi progrese. Pentru prima dată în ultimii 25 de ani, în România, numărul de copii aflaţi într-o măsură de protecţie specială a scăzut sub 60.000. La fel şi copii bătuţi de părinţi, ca formă de pedeapsă. “În perioada 2002- 2012, numărul copiilor care au raportat că nu au fost niciodată loviţi în familie a crescut de la 16% la 40%”, a spus prof. Maria Roth de la UBB Cluj-Napoca.

Societatea Internaţională pentru Prevenirea Abuzului şi Neglijării Copilului (ISPCAN) şi Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale Pentru Copil (FONPC) organizează, pentru prima oară în România, Conferinţa Regională Europeană ISPCAN. Peste 400 de specialişti din 52 de ţări discuta, în peioada 27 – 29 septembrie, despre abuzul, neglijarea şi exploatarea copilului. 



Cât de bine se descurcă la şcoală copiii care au fost la grădiniţă

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeana la investiţiile în educaţie. Specialiştii spun că multe probleme pe care elevii le au acum în şcoală ar fi putut fi evitate dacă ei ar fi mers din timp la grădiniţă. Numai 3 sferturi dintre copiii din România frecventează în acest moment o formă de învăţământ preşcolar.

Toate aptitudinile învaţate în grădiniţă îi ajută enorm în timp pe copii. Un copil care a frecventat grădiniţa are un risc mai mic să ramană repetent la şcoală. Mai mult, studiile arată că va obţine rezultate mai bune la testele PISA, scrie TVR.

Reprezentanţii UNICEF cred că în România învăţământul obligatoriu ar trebui să fie de 12 ani şi nu de 11, cum este acum.

Paradoxal, dacă autorităţile ar investi acum mai mulţi bani în grădiniţe, pe termen lung s-ar face economii substanţiale.

România are un proiect de strategie pentru educaţia timpurie, dar care nu este încă implementat. Cele mai recente statistici arată că doar 2 din 100 de copii cu vârste între 0-3 ani merg la cresă şi doar 2 din 5 copii de etnie romă sunt incluşi în sistemul de învăţământ preşcolar.



Ce propune Avocatului Poporului, după ce a identificat cauzele abuzului asupra copiilor

Sărăcia, educaţia precară, migraţia părinţilor şi lipsa supravegherii vieţii de familie de către instituţii sunt cauze ale abuzului asupra copilului, a declarat duminică, la deschiderea Conferinţei internaţionale privind abuzul şi neglijarea copilului, adjunctul Avocatului Poporului, Ionel Oprea.

Ionel Oprea, adjunctul Avocatului Poporului pentru domeniul - drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor şi persoanelor cu handicap, a declarat că problemele cu care se confruntă ţara noastră în aceste zone sunt esenţiale pentru dezvoltarea naţiunii române.

Referindu-se la abuzurile asupra copilului, demnitarul a spus că a identificat o serie de cauze din perspectiva familiei sau şi din cea a instituţiilor statului.

Ionel Oprea a arătat că sărăcia, lipsa supravegherii vieţii de familie de către instituţiile specializate ale statului şi faptul că peste trei milioane de români au migrat în străinătate constituie principalele cauze ale abuzului asupra minorului.

Pe de altă parte, el a precizat că a identificat o serie de motive şi la nivelul instituţiilor: personal insuficient, salarizarea necorespunzătoare şi personal neprofesionist, în special în mediul rural.

"De fiecare dată, rog insistent instituţiile abilitate ale statului să se gândească la soluţii pentru specializarea asistenţilor sociali. În vizitele mele pe teren am găsit multe familii cu probleme majore, dar care nu au mai fost vizitate de ani de zile de un asistent social sau de cineva de la primărie. Cred că de multe ori este vorba de neimplicarea autorităţilor locale în monitorizarea familiilor cu probleme", a spus adjunctul Avocatului Poporului.

Ionel Oprea a spus că este nevoie să se pună un accent mai important pe prevenire, dar şi de o strategie politică a statului privind dreptul la muncă, la educaţie, sănătate, precum şi rolul familiei.

De asemenea, el a vorbit şi despre lipsa implicării poliţistului în apărarea drepturilor copilului, arătând că ar fi nevoie de un segment specializat de poliţişti în problematica copilului.

Societatea Internaţională pentru Prevenirea Abuzului şi Neglijării Copilului (ISPCAN) şi Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale Pentru Copil (FONPC) organizează, pentru prima oară în România, a 14-a Conferinţă Regională Europeana ISPCAN, între 27 şi 30 septembrie.

Tema evenimentului din acest an este: "În primul rând copiii! Răspunsuri intersectoriale şi de colaborare la abuzul, neglijarea şi exploatarea copilului", ea urmând să fie dezbătută de peste 400 de specialişti internaţionali, din sănătate, asistenţă socială şi medicală, psihologie şi justiţie din 52 de ţări de pe toate continentele.

UNIVERSITAR



Condiţiile de cazare din cămine, spaima studenţilor

Noul an universitar începe săptămâna aceasta, iar studenţii se mută deja în căminele universitare, unde cele mai mari spaime sunt băile la comun, gândacii şi spionii de la duş.

Căminele din universităţile româneşti îşi îmbunătăţesc condiţiile de la an la an, însă sunt câteva probleme pe care nu au reuşit să le rezolve. Cele mai mari spaime ale studenţilor căminişti sunt băile la comun, gândacii şi spionii de la duş, au povestit tinerii pentru "Adevărul". Studenţii se plâng că uşile de la cabinele de duş sau cele de la toaletă nu se închid, de gândacii care ies din canalizare, de găurile de scurgere neacoperite, de mucegai şi de supraaglomerarea din camere. De asemenea, fetele se plâng şi de băieţii care le spionează la duş. O studentă din anul III de la Universitatea din Bucureşti, care nu a vrut să-i fie dezvăluită identitatea la ziar, a povestit pentru "Adevărul" condiţiile în care a trăit în ultimii ani în celebrele cămine A şi B din Grozăveşti.

"Condiţiile sunt aşa şi aşa, sunt două băi pe palier, una e mai renovată, iar cealaltă arată oribil, se scurge ceva din ţevi şi mai cade tencuiala. Cum ieşi din cabinele de duş sunt nişte găuri mari de scurgere care nu sunt acoperite şi din care ies gândaci imenşi. La două duşuri avem numai furtun, fără cap de duş, iar la altele nu avem mâner de dat drumul la apă, iar unele duşuri au numai apă fierbinte. De asemenea, unele cabine nu se mai pot închide cu siguranţă. Avem şi nişte obsedaţi care ne spionează la duş, se uită pe sub uşa de la duş. E un tip care se tot plimbă pe hol şi face asta. Odată am văzut o lumină ca de la telefon, care venea de sub cabină, şi când am întrebat dacă e cineva acolo, s-a stins imediat", a povestit studenta într-un un glas vizibil nemulţumit. "În camere e ok, ne facem noi curat, dar la început am avut probleme cu gândacii", a mai spus tânăra. Cât despre celebrele şpăgi pentru locurile din cămine, ea povesteşte că locurile din căminele bune se vând cu 200-300 de euro în Grozăveşti.

Înghesuială în camere

Un cămin care prezintă condiţii mai bune de cazare este cel din Kogălniceanu. Studenţii de acolo se arată relativ mulţumiţi de condiţiile în care trăiesc, cu menţiunea că acestea sunt totuşi condiţii de cămin. Marian Bănescu, student în anul III la Limbi şi Literaturi Străine spune că este mulţumit de Căminul de la Drept. "Locaţia îmi place foarte mult, e aproape de centru, am acces rapid la mijloace de transport. Are şi minusuri şi plusuri, spre exemplu, spaţiul este mic în cameră, suntem patru colegi pe aproximativ 30 de metri pătraţi. Avem o baie comună pe palier care este foarte îngrijită, femeia de serviciu face curat la baie în fiecare zi de luni până vineri. Camera de cămin ne costă 115 lei plus internetul care este 20-30 lei de persoană. Avem şi o cantină aici, cu mâncare foarte bună, te saturi cu doar 12 lei pe zi. Localizarea îmi place cel mai mult, e şi opera lângă noi, trăiesc boema studenţească", spune tânărul. El îi sfătuieşte pe boboci să nu aibă totuşi aşteptări mari în ceea ce priveşte condiţiile din cămine, "nu e hotel de lux", însă preţul de cazare e foarte bun şi se poate trăi decent în Bucureşti, ca student, cu 700 de lei pe lună pentru strictul necesar.

O altă studentă cazată la Kogălniceanu, care a dorit să rămână sub anonimat, a povestit însă, că la băile fetelor, cabinele de duş erau defecte anul trecut, când a fost cazată acolo, şi că a trebuit să se mute din cămin din cauza unei probleme de sănătate, iar în cameră era mucegai. "Suntem destul de multe persoane pe o baie şi a fost o perioadă anul trecut când nu a funcţionat spălătoria timp de luni de zile, colegii îşi spălau hainele la lighean în baie. Eu am avut noroc că ai mei nu stau departe de Bucureşti şi îmi duceam hainele acasă să le spăl. Băile sunt curate, sunt curăţite în fiecare dimineaţă, şi nu am avut niciodată gândaci în cameră. Ce-i drept, e destul de aglomerat în camere, iar ceea ce nu înţeleg este de ce nu putem să avem un abonament de internet pe cameră, de ce trebuie să ne facem abonament fiecare, avem patru rutere în cameră!", a spus tânăra, care este studentă tot la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine. "Anul acesta nu mai stau la cămin, mă mut în chirie fiindcă am avut probleme de sănătate care au fost agravate din cauza mucegaiului din cameră. Sincer, nu m-aş mai duce cu sufletul deschis la cămin, dar mă bucur că am rezistat un an", a spus studenta.

În ceea ce priveşte sfaturile pentru boboci, o altă studentă de la Bucureşti, Tatiana Catrina, spune dacă au norocul să primească pachet de acasă, atunci se pot descurca cu mai puţini bani. "Dacă nu, atunci vor avea nevoie de 1.000 de lei pe lună, ca să aibă bani şi de cărţi. De asemenea, le recomand să se angajeze part-time fiindcă au nevoie de experienţă ca să intre pe piaţa muncii full-time după facultate. Eu am trecut prin câteva interviuri până mi-am găsit un job, dar am avut şi noroc că sunt la limbi străine, piaţa caută persoane care ştiu încă o limbă pe lângă engleză", i-a sfătuit studenta pe boboci.

Un studiu despre viaţa de student

Problema traiului de student nu se rezumă însă numai la condiţiile din cămine, mai sunt şi alte lucruri care îi nemulţumesc pe tineri. Un studiu lansat săptămâna trecută, realizat din fonduri POSDRU cu susţinerea Ministerului Educaţiei şi a UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, dezvoltării şi Inovării), arată că studenţii sunt nemuţumiţi de modul în care sunt acordate bursele sociale şi atrag atenţia că nu au destui consilieri şi nici medici în cabinetele medicale din universităţi.

Raportul "Politici publice privind echitatea în învăţământul superior deja implementate", realizat pe opt universităţi de stat, arată că există o tendinţă de creştere a accesului în căminele studenţeşti, însă renovarea acestora a implicat şi scăderea numărului de unităţi de cazare. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, în România sunt aproximativ 110.000 de locuri de cazare în căminele studenţeşti, la nivel naţional, însă sunt aproximativ 140.000 de cereri. Studiul mai arată că profilul studentului cazat în cămine este predominant cel al tânărului cu risc crescut de excludere, ceea ce aduce în lumină o altă problemă, cea a burselor sociale.

Bursele universitare

Fondul pentru bursele sociale este acelaşi cu fondul pentru bursele de merit, iar universităţile tind să favorizeze bursele de merit în detrimentul celor sociale, a explicat preşedintele studeneţilor, Vlad Cherecheş. El spune că aceste fonduri ar trebui separate pentru a se asigura o echitate în accesul la învăţământ superior, pentru a-i sprijini pe tinerii care se află în risc de abandon universitar din cauza sărăciei, sau măcar stabilit un plafon pentru bursele sociale. Spre exemplu, cel puţin 30% din fondul de burse să fie folosit pentru cele sociale.

De altfel, studiul arată că bursele au impact în menţinerea studenţilor în facultate, studenţii folosindu-se de bursă pentru cheltuieli de întreţinere. De asemenea, raportul mai arată că bursele sociale sunt văzute ca burse "second-hand" sau inferioare altor tipuri de burse şi că nu influenţează decizia candidaţilor de a urma studii superioare. Studiul mai arată că s-a menţionat încercarea frecventă de fraudare a sistemului.

Cabinete medicale învechite

Studenţii mai ridică semnale de alarmă în legătură cu lipsurile din cabinetele medicale şi de consiliere. Practic, cabinetele medicale sunt slab dotate cu echipamente şi materiale, iar personalul lor este insuficient, arată studiul. Vlad Cherecheş, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), spune că există cabinete medicale universitare care nu pot să dea reţete compensate. De altfel, studiul arată că "studenţii manifestă o lipsă de încredere în serviciile oferite de cabinetele medicale universitare, apelând la ele mai degrabă pentru penru adeverinţe şi trimiteri medicale, decât pentru servicii medicale efective".

Consiliere profesională, aproape deloc

În ceea ce priveşte consilierea profesională, studiul arată că "deşi încearcă să ofere activităţi diversificate, centrele de consiliere nu dispun de personal suficient şi mai ales nu dispun de personal specializat (consilieri, psihologi) şi de spaţiu adecvat".

Festivităţile de deschidere a anului Universitar Deşi anul universitar începe oficial pe 1 octombrie, universităţile îşi organizează festivităţile de deschidere încă de luni. Spre exemplu, Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti îşi deschide anul universitar luni, în timp ce Universitatea din Bucureşti şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) dau startul începerii noului an universitar, joi, 1 octombrie.



Anul universitar 2015 - 2016 începe pe 1 octombrie. Când se organizează festivităţile de deschidere a noului an universitar

Anul universitar 2015-2016 începe oficial în data de 1 octombrie, joi, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei. Însă universităţile au programat festivităţile de deschidere începând chiar de luni, 28 septembrie.

Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti va avea festivitatea de deschidere a noului an şcolar 2015-2016, luni, 28 septembrie, potrivit site-ului oficial al universităţii. Fiecare dintre facultăţi va organiza o festivitate la care vor participa membri din conducerea universităţii, a facultăţilor, cadre didactice, studenţi şi reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai instituţiilor partenere ale ASE. În cadrul acestor întâlniri la nivelul facultăţilor se vor face prezentări ale programelor de studii, iar bobocii vor beneficia de informaţii suplimentare despre noul lor statut universitar.

În urma concursului de admitere din acest an, facultăţile ASE primesc peste 6.000 de noi studenţi la licenţă şi peste 3.000 de studenţi la masterat pentru programele de studii universitare în limbile română, engleză, franceză şi germană.

Anul universitar 2015 - 2016. Programul festivităţilor

Festivităţile de deschidere la nivel de facultate au loc începând cu ora 10.00, după următorul program: Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine, ora 10.00, sala 3M3 (Clădirea Paul Bran)

Administraţie şi Management Public, ora 12.30, Aula Magna (Clădirea I.N. Angelescu)

Business şi Turism, ora 12.00, Amfiteatrul II (Clădirea I.N. Angelescu)

Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică, ora 10.00, Aula Magna (Clădirea I.N. Angelescu)

Contabilitate şi Informatică de Gestiune, ora 12.30, Amfiteatrul I (Clădirea I.N. Angelescu)

Economie Teoretică şi Aplicată, ora 12.30, Amfiteatrul III (Clădirea I.N. Angelescu)

Economie Agroalimentară şi a Mediului, ora 10.00, Amfiteatrul I (Clădirea I.N. Angelescu)

Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, ora 15.00, Aula Magna (Clădirea I.N. Angelescu)

Management, ora 10.00, Amfiteatrul II (Clădirea I.N. Angelescu)

Marketing, ora 10.00, Amfiteatrul III (Clădirea I.N. Angelescu)

Relaţii Economice Internaţionale, ora 14.00, Amfiteatrul II (Clădirea I.N. Angelescu)

Universitatea din Bucureşti îşi deschide porţile joi, 1 octombrie, la ora 9:00, festivităţile de deschidere având loc pentru fiecare facultate în parte, însă nu toate facultăţile au anunţat programul festivităţii de deschidere.

• Festivitatea de deschidere a Facultăţii de Biologie are loc de la ora 10:00 in Amfiteatrul Voinov al Facultatii de Biologie

• Festivitatea de deschidere a Facultăţii de Administraţie şi Afaceri are loc de la ora 17:00

• Facultatea de Chimie îşi deschide porţile la sediul său de pe Bulevardul Elisabeta, nr 4-12, la ora 10:00 în Amfiteatrul “I. G. Murgulescu”

• Facultatea de Drept îşi deschide porţile în prezenţa rectorului universităţii, profesorul Mircea Dumitru, la ora 10:00, la sediul Facultăţii de Drept de pe bulevardul Mihail Kogălniceanu.

• Facultatea de Psihologie organizează deschiderea anului universitar tot joi, 1 octombrie, de la ora 9:00, la sediul din Şoseaua Panduri 90.

• Festivitatea de deschidere a Facultăţii de Geografie are loc la ora 10:00, la Casa de Cultură a Stdenţilor din Calea Plevnei, nr. 61.

Anul universitar 2015 - 2016. Programul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative

Joi, 1 octombrie 2015, facultăţile din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) organizează festivităţile de deschidere a anului universitar 2015-2016 la sediul instituţiei din Bd. Expoziţiei nr. 30 A, sector 1. Program:

• Facultatea de Administraţie Publică: ora 11:00, etaj 1, Amfiteatrul 3

• Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice:

• Pentru studenţii din anul I, II, III licenţă: ora 10:00, etaj 1, Amfiteatrul 1

• Pentru studenţii din anul I, II masterat: ora 17:00, etaj 1, Amfiteatrul 1

• Facultatea de Management: ora 16:00, etaj 1, Amfiteatrul 3

• Facultatea de Ştiinţe Politice: ora 12:00, etaj 1, Amfiteatrul 2

• Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană: ora 17:00, etaj 1, Amfiteatrul 2



INTERVIU Solomon Marcus, academician: „Până la 20 de ani, am purtat numai hainele fraţilor mei“

Matematicianul Solomon Marcus face o radiografie a celor 90 de ani împliniţi, în care vorbeşte despre adolescenţa marcată mai degrabă de neajunsuri şi de război, despre descoperirea pasiunii sale, matematica, „încercarea mea reuşită de a ieşi în lume“, dar şi despre multe alte lucruri care ţin, pur şi simplu, de filosofia vieţii.

„Matematica s-o fi scriind cu cifre/ dar poezia nu se scrie cu cuvinte./ Cucurigu!“, astfel se încheie poezia „Matematica poetică“ dedicată de Nichita Stănescu lui Solomon Marcus. Acestea sunt reperele care îl definesc cel mai bine pe Solomon Marcus. Un matematician îndrăgostit iremediabil de poezie, de teatru şi de umor. Toate sunt spectacol, nimic nu e deşertăciune. Trebuie doar să ştii cum să reţii atenţia. Iar Solomon Marcus ştie. Pendulează de-o viaţă între rigorile lingvisticii, lirismul teoremelor şi structurile repe-titive ale improvizaţiei. Imaginaţi-vă: Solomon Marcus, 90 de ani, recitând poezia „De-a v-aţi ascuns...“, a lui Arghezi, pe care o ştie, ca pe apă, încă din şcoala gimnazială! O tot repetă de atunci, ca la carte, cu intonaţie şi cu pauzele de respiraţie corespunzătoare. Solomon Marcus le-a trăit pe toate. Război, foame, dictaturi de tot felul. Chiar şi aşa, nu şi-a pierdut simţul umorului, această calitate care ne salvează pe toţi. Se întâlneşte cu amicii săi anual, organizat, de ziua lui I.L. Caragiale, tocmai la Mizil. Acolo, ironic sau nu, dezbat starea umorului în România. Încă-i bine! Spectacolul continuă.

„Weekend Adevărul“: Domnule Solomon Marcus, încă din copilărie v-a pasionat matematica?

Solomon Marcus: Nu, nici gând. Abia mult mai târziu, după terminarea liceului. Toată adolescenţa, am fost îndrăgostit de poezie, de teatru şi de filosofie.

Ce autori vă plăceau?

Abia pe la 15 ani ani, pot spune că l-am înţeles pe Mihai Eminescu în profunzimea lui, după ce am citit poezia „Sara pe deal“. Parcă descopeream o altă limbă română. Din acel moment, l-am numit pe Eminescu co-autor al limbii române. M-a pasionat şi „O scrisoare pierdută“ a lui I. L. Caragiale, dar nu o înţelegeam pe deplin, că eram prea tânăr ca să înţeleg viaţa politică. Mă captiva modul în care personajele lui Caragiale deformau limba română. Tot în acea vreme, îl citeam pe Tudor Arghezi. M-a cutremurat, de pildă, poezia... Nu-i mai ştiu numele, dar cunosc versurile: „Dragii mei, o să mă joc odată/ Cu voi, de-a ceva ciudat./ Nu ştiu când o să fie asta, tată,/ Dar, hotărât, o să ne jucăm odată,/ Odată, poate, după scăpătat./ E un joc viclean de bătrâni/ Cu copii, ca voi, cu fetiţe ca tine,/ Joc de slugi şi joc de stăpâni,/ Joc de păsări, de flori, de câni,/ Şi fiecare îl joacă bine./ Ne vom iubi, negreşit, mereu/Strânşi bucuroşi la masă,/ Subt coviltirele lui Dumnezeu./ Într-o zi piciorul va rămâne greu,/ Mâna stângace, ochiul sleit, limba scămoasă./ Jocul începe încet, ca un vânt,/ Eu o să râd şi o să tac,/ O să mă culc la pământ./ O să stau fără cuvânt,/ De pildă, lângă copac. […]“ O cunoaşteţi?

Actorul şi ziaristul de pe strada Iernii

Acum, că ne-aţi recitat-o dumneavoastră.

Se numeşte „De-a v-aţi ascuns...“, mi-am amintit. E o poezie despre moarte.

Şi de teatru cum v-aţi apropiat?

Voiaţi chiar să deveniţi actor? În Bacău, oraşul meu natal, nu exista teatru, dar mai venea, din când în când, în turneu, câte o trupă de la Bucureşti. Într-o zi, am trecut prin dreptul Căminului Cultural. Am văzut că se adunase lumea. Din curiozitate, am intrat şi eu pe furiş în sală, că n-aveam bilet. Era o trupă de amatori care interpreta piesa „Omul care a văzut moartea“, de Victor Eftimiu. Habar n-aveam atunci cine erau actorii sau ce piesă era. Însă momentul acela a fost pentru mine o mare descoperire, care poate părea acum naivă: că un om se poate preface în aşa fel încât să trăiască viaţa altui om. Formidabil, domnule! De-atunci, dorinţa mea supremă a fost să devin actor. Timp de zece ani, nu am scăpat niciun spectacol. Iar înainte de a merge la o piesă de teatru, făceam rost de textul piesei şi îl studiam.

Dar aţi jucat vreodată într-o piesă, măcar în conjuncturi private?

Am jucat teatru, înainte să merg la şcoală, dar chiar despre joacă e vorba. Ne adunam toţi copiii de pe stradă într-o magazie de pe strada copilăriei mele, Strada Iernii, şi jucam teatru. Ne împărţeam între noi rolurile şi fireşte că mai mult ne schimonoseam. Eu mă ocupam atunci şi de „Ziarul Străzii“, eram singurul redactor. Scriam – pentru că învăţasem deja literele – despre teatru, despre toate întâmplările din jocurile copiilor, cine a câştigat la jocul de castane, la alergări sau la fotbal. Dădeam chiar şi premii. Părinţii mei mă certau pentru că vedeau că dispăreau din casă diverse obiecte – nasturi, capace de sticle –, pe care eu le luam ca să le ofer câştigătorilor.

„Tata n-a mai vorbit cu mine doi ani“

Tatăl dumneavoastră şi-ar fi dorit foarte mult să-i urmaţi meseria de croitor. Aţi moştenit ceva din dexteritatea sa? Vă învăţa de mic să coaseţi nasturii la cămaşă?

Tatăl meu ajunsese să fie un croitor foarte apreciat în Bacău. Era un artist! El ştia una şi bună. „Există două meserii care te fac om: inginer şi medic. Restul sunt muritori de foame!“. De aceea, a fost foarte dezamăgit de mine. Pentru că la activităţi care cer manualitate, nu m-am priceput niciodată. Când a aflat că vreau să urmez Facultatea de Matematică, timp de doi ani n-a mai stat de vorbă cu mine. A rupt relaţiile complet. Mi-l dădea mereu ca exemplu pe un profesor de matematică din Bacău, domnul Glodaru, care ajunsese într-un hal de mare sărăcie. „Nu m-ai ascultat, ai să ajungi ca ăsta!“.

Dar erau înstăriţi părinţii dumneavoastră?

Iniţial, tata avusese o oarecare stare financiară, cumpărase o casă pentru familia noastră, dar, în urma crizei din anii ‘30, am sărăcit rapid. Prin ‘42, o duceam foarte greu. Atunci a trebuit să mă gândesc, împreună cu fraţii mei mai mari, cum să contribuim la întreţinerea familiei. Aşa am început, pe la 16-17 ani, să dau meditaţii elevilor mai mici. Ţin minte că îl meditam pe băieţelul unui fabricant de mezeluri care nu mă plătea cu bani, dar îmi aducea câte un pachet de produse ale fabricii, de care eram foarte încântat. Am continuat să ofer meditaţii pe toată perioada studenţiei mele, din toamna anului 1944 până în 1949. Aproape că nu mai rămăsese cartier în Bucureşti unde să nu fi avut meditaţii. Erau ani de sărăcie şi trebuia să mă întreţin. Eram mereu înfometat! Până la vârsta de 20 de ani, eu n-am avut niciodată hainele mele. Le purtam pe cele rămase de la fraţii mei mai mari. Cum era să pice la Bac, dar a avut cea mai mare medie

Elevul Marcus, eliminat din şcoală pentru sinceritate

„În clasa a II-a de gimnaziu, ne-a zis unul dintre profesori, domnul Săndulache, să scriem sincer, fără teamă că ni s-ar putea întâmpla ceva, ce credem despre profesorii noştri. Şi eu m-am apucat să scriu că «Zilele astea, am auzit că profesorul Alexandru Şendrea de română a luat nota 2 la examenul de capacitate pentru profesori». Săpămâna următoare, a venit profesorul Săndulache: «Măi, cineva dintre voi şi-a permis să ofenseze un profesor. Să se ridice în picioare şi pedeapsa va fi mai mică». M-am ridicat imediat şi i-am amintit că a zis să scriem orice. «Ei, dar nu chiar aşa!» L-a chemat pe tata la discuţii şi m-au eliminat pentru câteva săptămâni de la şcoală“, povesteşte academicianul Solomon Marcus.

Cum v-aţi apropiat până la urmă de matematică?

Aţi absolvit totuşi liceul „Ferdinand I“ din Bacău, cu profil uman... Am dat examenul de Bacalaureat, care a fost foarte dificil. La limba franceză, am primit un subiect atât de greu, încât dacă îl dai azi la licenţă universitară, te reclamă! Suna aşa: să aducem argumente pro şi contra ideii că Charles Baudelaire e un poet parnasian. În manual, nu exista nicio legătură între Baudelaire şi parnasianism (n.r. – curent în poezie, apărut în Franţa spre jumătatea secolului al XIX-lea, care cultivă virtuozitatea imaginii). Trebuia să o inventeze elevul, pe loc, în timpul examenului. Rezultatul a fost, spre mirarea mea, că din cei 156 de candidaţi, pe locul întâi era Marcus Solomon.

De ce v-a uimit?

Nu eraţi printre elevii eminenţi din clasă? Era o reuşită pentru mine, pentru că, dacă vă uitaţi pe dosul diplomei de absolvire, unde sunt trecute notele de la şcoală, o să vedeţi garnitura unui elev mediocru. Nu a fost o decizie să urmez Facultatea de Matematică. A fost o încercare. M-am plimbat pe holurile facultăţilor din Bucureşti să văd anunţurile privind admiterile. La matematică, am văzut lista cu materiile ce urmau a fi studiate. Nu înţelegeam nimic din titluri, dar m-a vrăjit modul în care sunau: „Analiză infinitezimală“, „Aritmetică transfinită“. Formidabil! Şi am zis să încerc. În cel mai rău caz, anul următor, mă mutam la altă facultate. Am avut norocul să constat că acolo unde am încercat, acolo era locul meu.

Cheia succesului, după Marcus

Aşadar, s-au năruit planurile de a deveni actor de teatru.

De fapt, la universitate, mi-am dat seama m-am apropiat de matematică cu ochii literaturii şi teatrului şi, pe urmă, am abordat lingvistica prin prisma matematicii. Toate minunile pe care le-am trăit cu poezia se regăsesc şi în matematică. N-am jucat pe scenă, dar m-a influenţat legătura dintre matematică şi teatru. Am reuşit chiar să înfiinţez şcoala românească de teatrologie matematică.

Dar ce treabă are teatrul cu matematica?

Gândiţi-vă, cuvântul caracteristic matematicii este „teoremă“. Ei bine, etimologia cuvântului provine din limba greacă şi înseamă „spectacol“. Aşadar, la vechii greci, teorema a apărut ca o formă de spectacol. Iar spectacolul are o definiţie alarmant de simplă: tot ceea ce poate reţine şi păstra atenţia publicului. „Spectacolul“ e numitorul comun în orice profesie – că eşti preot, avocat, profesor sau actor. Trebuie să ştii să reţii atenţia. De aceea eşuează şcoala, pentru că mai mulţi oameni de catedră îi plictisesc pe elevi, în loc să le captiveze atenţia la ore, cu resursele pe care le au la îndemână.

„Am fost arestat din cauza partizanilor geometriei neeuclidiene“

Aţi trecut prin mai multe schimbări de regim politic de-a lungul vieţii. Cum v-au afectat vremurile tulburi din fiecare perioadă?

Încă de mic, a trebuit să învăţ să convieţuiesc cu dictaturi de tot felul, cu anii grei ai războiului, cu restricţii în modul de exprimare, cu încălcări ale libertăţii de gândire. Vă daţi seama cum e ca la vârsta de 7 ani să te vezi fugărit de un alt copil, care-ţi strigă din urmă: „Mă, jidane, de ce l-ai omorât pe Iisus Hristos?“. Erau vremuri cu interdicţii care te puneau în situaţii foarte umilitoare, te simţeai ca un non-cetăţean, simţeai că nu eşti o fiinţă umană autentică.

Eraţi la liceu în perioada războiului.

A fost perioada cea mai grea dintre toate. Pentru că agresiunile pe care le suporţi la vârsta adolescenţei te marchează mult mai mult decât cele pe care trăieşti la maturitate. Mi-aduc aminte că atunci când am ajuns în Bucureşti, prin octombrie 1945, drumul de la Bacău la Bucureşti mi s-a părut că a durat de cinci ori mai mult decât în mod obşnuit. Nu-mi era clar dacă sunt trenuri cu vagoane de mărfuri sau de oameni. Oameni care mergeau către necunoscut, asta era senzaţia dată de război.

Problema de geometrie, cu poliţia

Aţi avut vreodată proleme cu autorităţile?

Ei, asta e o poveste. Am fost arestat timp de 24 de ore. Era în primăvara lui ’44, prin luna mai. Stăteam împreună cu doi colegi pe o bancă în faţa Primăriei din Bacău. Discutam despre o carte de geometrii neeuclidiene, de care eu eram fascinat, pentru că descoperisem o cu totul altă matematică decât ce învăţam la şcoală. Le povesteam colegilor despre cum nu toţi acceptau geometriile neeuclidiene şi, la un moment dat, a trecut cineva pe lângă noi care m-a auzit ce spuneam. Ne-a turnat imediat la poliţie! După vreo jumătate de oră de pălăvrăgeală, a venit o trupă de poliţişti şi ne-a arestat. Ne-au dus la secţie, ne-au băgat pe fiecare în altă piviniţă. Întâi, ne-au dat la fiecare câte două perechi de palme şi ne-au pus să dăm declaraţii: „Unde sunt ascunşi partizanii?“. Culmea era că, în acele momente, Armata Sovietică ajunsese deja la Iaşi şi exista un zvon că lansează paraşutişti în spatele frontului să facă diversiuni. Or, poliţiştii credeau că discutam despre aceşti partizani. Degeaba le-am explicat noi că vorbeam despre alţi partizani. Ăia, dacă nu ştiau despre ce e vorba, ziceau întruna: „Nu ne duceţi voi cu vorba, spuneţi unde sunt ascunşi!“. Cum s-a încheiat tărăşenia? A doua zi, seara, am fost judecaţi de curtea marţială locală. Puteau să ne şi împuşte. Până la urmă, ne-au dat drumul acasă, însă nu ştiam cum de am scăpat. Am aflat ulterior că părinţii colegilor mei le dăduseră nişte bani poliţiştilor. „Trebuia să mă strecor ca să supravieţuiesc“.

Cum aţi perceput venirea la putere a comuniştilor?

Vedeţi, aceasta expresie, „venirea comuniştilor“, a apărut mult mai târziu. În acel moment, nimeni nu vorbea de aşa ceva. În anii ’44-’45-‘46 se vorbea despre victoria Aliaţilor contra nazismului şi fascismlui. Toate lozincile erau de felul: „Să desăvârşim lupta antifascistă pentru pace!“. În fine, toată această schimbare, din nou, de regim, am perceput-o ca pe o perioadă în care trebuia să mă strecor ca să supravieţuiesc.

Dosarul nu vă avantaja.

Eu eram socotit persoană cu origini nesănătoase, una dintre surorile mele emigrase... Vă dau un exemplu. În 1953, s-a înfiinţat şi la noi instituţia aspiranturii, adică doctoratul. Chiar în primul an, ne-am înscris cinci persoane la examenul de admitere. În afară de mine, au mai fost Cabiria Andreian, Nicoale Cristescu, Romulus Cristescu şi Ivan Singer. Examenele de matematică le-am dat cu marele nostru matematician Simion Stoilow (n.r. – fondatorul şcolii româneşti de analiză complexă) şi am reuşit toţi cinci. Ceilalţi au primit hârtia de admitere, eu am primit alta, care spunea că nu am dreptul să fiu aspirant al Republicii Populare Române. M-a durut enorm!

Aţi putut totuşi să rămâneţi la catedra de matematică după absolvire.

Am avut câţiva mari profesori cărora le-am câştigat dragostea. M-ar fi dat afară dacă nu erau ei care să mă apere insistent tot timpul. Miron Nicolescu spunea că am avut norocul să fiu adus la catedră într-un moment în care marii profesori încă aveau putere de decizie. Apoi a urmat perioada în care decidea numai partidul.

„Mentorul meu este un fost student, fiu de analfabeţi“

Deşi persecuţiile vechiului regim nu v-au ocolit, aţi reuşit să ieşiţi în străinătate. Nu v-aţi gândit să emigraţi definitiv?

Niciodată n-am avut acest gând. De pildă, în ’71, după lupte mari, inclusiv din partea savanţilor români, am obţinut aprobarea de a onora o invitaţie pe şase luni la Universitatea din Toronto, Canada. Când s-au împlinit cele şase luni, profesorii de la universitate au cerut autorităţilor române să-mi aprobe o prelungire de încă şase luni. Nu mi-au mai dat-o. Eu le promiteam celor din ţară, negru pe alb, că mă voi întoarce fără îndoială, la exact un an de la plecarea mea în Romînia. Între timp, fusesem dat afară de peste tot. Miron Nicolescu mă propusese pentru premiul Academiei Române, dar am fost tăiat. Eram, în felul acesta, sub presiunea ameninţării. M-am întors cu două săptămâni înainte de acordarea premiului din partea Academiei şi am fost restabilit. Chiar şi în ciuda vicisitudinilor, nu am vrut niciodată să fug din România.

“Cea mai mare greşeală faţă de o femeie e să ai impresia că o cunoşti şi să n-o mai cauţi”.

Pe soţia dumneavoastră cum aţi cunoscut-o?

Am cunoscut-o pe soţia mea, Paula Diaconescu, în perioada în care eu eram foarte interesat de studiul lingvisticii. Ea a fost profesoară la Facultatea de Litere, fostă elevă a lui Alexandru Rosetti, unde a predat Istoria Limbii Române Literare. Fusese elevă a lui Alexandru Rosetti şi mi-a stârnit interesul pentru lingvistică. De altfel, m-a ajutat să-mi procur o bună parte din cărţile de care aveam nevoie. Aşa ne-am apropiat. Cu timpul, am ajuns la o comunicare aproape epidermică, aşa încât tot timpul ne spuneam ce gânduri ne treceau prin cap. De multe ori, ne completam cuvintele. Totuşi, ne-am ataşat încet şi foarte greu unul de celălalt. În cazul nostru, a fost mai degrabă o construcţie a relaţiei, nu o explozie, cum adesea se întâmplă.

Oamenii de ştiinţă sunt de trei feluri

Există mulţi matematicieni care şi-au dedicat zeci de ani din viaţă pentru a se gândi la soluţia unei probleme. V-a prins şi pe dumneavoastră „microbul“ acesta?

Avem matematicieni care au trăit toată viaţa lor într-o singură problemă. De pildă, Valentin Poénaru, care locuieşte acum la Paris. Toată viaţa, de când era student, până la bătrâneţe, s-a ocupat de Conjectura lui Poincaré. În legăură cu asta, o minte luminată din secolul al XVI-lea, a lansat, cândva, o tipologie zoologică a oamenilor de ştiinţă. El a zis că sunt de trei feluri: furnici, albine şi păianjeni. Furnicile sunt persoanele care toată viaţa scormonesc într-un singur loc, cum este cazul matematicienilor care stau şi se gândesc la o problemă multă vreme. Albinele sunt cei care, la fel ca insectele, zboară din floare în floare, culeg polenul, n-au răbdare să rămână prea mult timp, dar cât stau într-un loc, fac un lucru esenţial: lansează o problemă şi dau de căutat altora. Albină e Henri Poincaré sau, la noi, Dimitrie Pompeiu. Iar păianjeni sunt cei care imaginează o construcţie din suc propriu. Ei construiesc un univers nou, nu preiau de la alţii. De pildă, Georg Cantor, care a gândit „Teoria transfinită“, în secolul XX.

Dumneavoastră ce sunteţi? Albină?

La începutul carierei mele, prin anii ’50, timp de vreo opt ani, am fost furnică în domeniul analizei reale. După aceea, am devenit furnică în lingvistica matematică. Dar, pe baza experienţei trăite, am realizat că nu mai era suficient. Mi-am dat seama că pentru lingvistica matematică aveam nevoie şi de cunoştiinţe în informatică, în biologie sau în psihologie. E clar că trebuie să te desprinzi de sol, să-ţi iei libertatea să zbori liber peste tot, pentru că oriunde dai de lucruri de care ai nevoie. În felul ăsta, am început să „călătoresc“ în lume.

Toate cărţile deschise, la examenele cu Marcus

Cum erau cursurile cu profesorul Solomon Marcus? Eraţi exigent?

Aici cred că ar trebui să vă răspundă mai bine studenţii. Am căutat mereu să fiu în dialog cu ei, să ştiu ce îi nemulţumeşte. Altfel, câtă vreme mi se permitea – că nu prea mă lăsau –, la examene, le dădeam voie să folosească orice resuse doreau. S-au supărat de câteva ori cei de la Minister pe mine, pentru că eu făceam exact opusul a ceea ce îi învăţau ceilalţi colegi de-ai mei pe studenţi. Eu voiam doar să le demontez iluzia că ceea ce le era interzis era, de fapt, salvarea.

Aţi fost în preajma multor matematicieni renumiţi. I-aţi avut mentori pe Grigore Moisil, pe Ion Barbu...

... pe Gheorghe Vrânceanu, pe Simion Stoilow. Însă în afară de mentorii cu care am avut contact direct, mi-am descoperit şi mentori în creatori pe care nu i-am cunoscut personal. De pildă, unul dintre ei, pe care am apucat să-l cunosc personal, e Dimitrie Pompeiu. I-am studiat opera, carte după carte, şi astfel m-am descoperit pe mine. Am zis că e bunicul meu spiritual, dar el n-a aflat niciodată. Totuşi, nu este mentorul cel mai drag mie.

Vasile Ene, discipolul devenit mentor

Dar cine este? Şi de ce?

Mentor mi-a fost un student de-al meu, Vasile Ene. A murit, din păcate, la o vârstă foarte fragedă, în 1998, răpus de o boală. Vasile Ene, care a fost discipolul meu, căruia i-am coordonat lucrarea de doctorat, a fost un fiu de analfabeţi. N-avea nicio carte în casă. Când era la şcoală, la ora de matematică, l-a captivat noţiunea de integrală. Asta i-a atras lui atenţia. Şi când a ajuns la Facultatea de Matematică din Bucureşti, tot problema cu integrala îl bântuia. Din cauza asta, avea note mici la multe examene. Unul dintre profesori, văzându-l, i-a zis: „Tu nu l-ai avut profesor pe Marcus, dar du-te la el, că el se ocupă de oameni ca tine“. M-a abordat într-o zi şi mi-a povestit interesul său. Ca să vă daţi seama în ce ignoranţă se afla, venea la biblioteca facultăţii şi, ca să caute cărţi despre integralele care-l pasionau pe el, se suia pe scara cea mai înaltă şi lua absolut toate cărţile de la stânga la dreapta, începând cu raftul cel mai sus. Le verifica pe toate ca să vadă în care e vorba despre acele integrale. În plus, n-avea deloc ştiinţa redactării unui articol. Simţea că avea capul năpădit de idei şi scria articole pe care le trimitea la reviste de matematică. Însă redactarea era imposibilă! Când a venit la mine, i-am spus să mă caute a doua zi. I-am adus o revistă americană, pe care o primeam regulat, „Real analysis exchange“, în care se regăseau exact tipul de probleme care-l pasionau pe el. Din momentul în care i-am pus în braţe această revistă, viaţa lui s-a schimbat complet. Era cu ochii mereu în ea. Şi a ajuns atât de puternic publicând în această revistă că, în momentul în care a murit, revista a publicat un „In memoriam“despre el şi a înfiinţat un fond special „Vasile Ene“ din care să se finanţeze participarea tinerilor români la toate manifestările ştiinţiice internaţionale pe tematica de care se ocupa el. Eu nu mai cunosc un al doilea examplu de asfel de român. Astfel că, de fieare dată când susţin discursuri la Academie, le închei spunând că Vasile Ene este mentorul meu.

„Elevii de nota 10 îmi spun că sunt nenorociţi, nu fericiţi“

Sunteţi foarte activ. Participaţi la conferinţe, chiar şi în străinătate, scrieţi cărţi, la Academie sunteţi greu de găsit. N-aţi obosit, nu vă luaţi o vacanţă?

Din păcate, pe mine, ca pe mulţi romîni, m-a prins libertatea după ’90. Abia atunci am putut profita de acest drept, de a călători. Şi ca să mă bucur tot mai mult de el, m-am pensionat de la Universitatea din Bucureşti ca să pot face faţă invitaţiilor primite din străinătate. Dar niciodată n-au fost ieşiri turistice. De fapt, asta însemna, pentru mine, vacanţa. Toată viaţa eu n-am avut noţiunea de weekend. Pentru mine, zilele de sâmbătă şi duminică au fost cele mai bune zile de lucru. Verbul „a mă distra“ nu a existat în vocabularul meu. Făceam şi alte lucruri, dar nu ca divertisment, ci dintr-o necesitate intelectuală, spirituală.

Până când aţi continuat să lucraţi cu copiii?

Pot să spun că şi acum o fac, pentru că şi acum sunt în legătură, prin e-mail, cu ei. Mulţi mă contactează. Pe unii i-am cunoscut personal la conferinţe, pe unde am fost să le ţin un discurs. Se plâng că trag toţi profesorii de ei. Toţi îi cheamă la olimpiade, împinşi şi de părinţi, desigur. Au toţi pretenţia, părinţi şi profesori, ca elevii să aibă nota maximă, la toate materiile. O elevă mi-a şi scris: Uitaţi, eu sunt o elevă de nota 10 pe linie şi veţi zice că trebuie să fiu fericită, dar vă spun că sunt nenorocită, pentru că îmi dau seama că n-am făcut nimic pentru sufletul meu“. Acesta e potretul-robot al elevului foarte bun de azi. Şi asta pentru că mulţi profesori trăiesc cu mentalitatea că disciplina pe care ei o predau este singura pe care trebuie să o înveţe elevul. Or, elevul se vede în situaţia de fiinţă oprimată, trăisc o stare de depresie, de stres. Pur şi simplu, se îmbolnăveşte. E important să ştie care sunt metodele alternative de învăţare, să vorbească cineva cu ei, nu să primească răspunsul: „Vă rog să nu mă întrerupeţi că-mi pierd şirul ideilor“.

Mai scrieţi probleme? Daţi-ne un exemplu.

De pildă, le-am propus elevilor, problema următoare. Gândiţi-vă la cuvântul „punct“. V-aţi întâlnit cu el şi în aritmetică, şi în geometrie, şi în algebră. V-aţi întâlnit cu el şi când aţi învăţat ortografie, gramatică, şi în literatură, în poezie. La muzică! Sau la fizică – „punctul material“. Până şi în tot felul de vorbe ca „l-am pus la punct“. Ei bine, i-am rugat să se gândească la toate aceste manifestări ale punctului şi să-mi spună ce au în comun, dar şi cum sunt diferite. Prima reacţie a fost: „Dar noi n-am făcut aşa ceva la şcoală...“ (râde)



Tinerii vor avea voce sporită în noul Consiliu Economic şi Social

În noua componenţă a Consiliului Economic şi Social (CES), votată în septembrie, se regăsesc două organizaţii de tineret: Uniunea Studenţilor din România şi Consiliul Tineretului din România, potrivit deciziei publicate, joi, în Monitorul Oficial.

Propunerea ministrului delegat pentru dialog social pentru noua componenţă a CES a fost aprobată de prim-ministrul Victor Ponta şi publicată, joi, în Monitorul Oficial.

Din cei 15 reprezentanţi ai societăţii civile, cu mandat de cinci ani, fac parte două organizaţii de tineret: Uniunea Studenţilor din România (USR), care are deja o tradiţie în cadrul acestei structuri şi Consiliul Tineretului din România.

Perioada de înscriere a partenerilor sociali pentru Plenul Consiliului Economic şi Social (CES) a fost prelungită după ce mai multe organizaţii de tineret au acuzat CES de lipsă de transparenţă în selectarea partenerilor de dialog din rândul societăţii civile.

Mai exact, instituţia a publicat anunţul privind perioada de înscriere a partenerilor sociali doar cu trei zile înainte de termenul limită de depunere a dosarelor, astfel încât întocmirea lor este practic imposibilă, susţin Consiliul Tineretului din România, ANOSR şi Consiliul Naţional al Elevilor (CNE).

„Considerăm imperios necesar ca Guvernul să comunice transparent şi să manifeste respect în relaţia cu societatea civilă, nu să încerce să păcălească organizaţiile care au cu adevărat un cuvânt de spus prin proceduri stabilite pe genunchi şi anunţate pe sub masă. Ne dorim o selecţie corectă şi transparentă pentru a avea un Consiliu Economic şi Social cu adevărat legitim şi activ”, a declarat Vlad Cherecheş, preşedintele ANOSR. Instituţia care asigură dialogul social, acuzată de lipsă de transparenţă chiar în alegerea partenerilor de dialog. Liviu Pop anunţă prelungirea înscrierilor.



Reprezentanţii studenţilor nu mai vor corupţie în universităţi şi nu mai vor să audă de plagiat şi şpagă

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) a transmis, cu ocazia începutului unui nou an universitar, că studenţii îşi doresc să înveţe în universităţi curate în care faptele de corupţie să nu-şi găsească locul şi unde termenii de „plagiat” şi „şpagă” să nu fie toleraţi.

Reprezentanţii studenţilor spun că doresc universităţi finanţate corespunzător cu nevoile şi performanţele acestora, capabile să furnizeze servicii educaţionale de calitate, în care bursele sunt acordate într-un număr suficient şi acoperă cheltuielile lunare de cazare şi masă, locurile de cazare sunt suficiente tuturor studenţii care solicită acest lucru. De asemenea, ei mai doresc ca universităţile să asigure condiţii decente de trai şi studiu, ca reducerile pentru transport să fie asigurate pentru toţi studenţii, pe tot parcursul anului universitar, iar laboratoarele, sălile de studiu şi bibliotecile să fie dotate cu materiale didactice corespunzătoare şi de actualitate, se arată într-un comunicat de presă ANOSR.

Problema corupţiei şi a plagiatului

"Cazurile de corupţie din universităţi tot mai des aduse în atenţia opiniei publice, fie că e vorba de cadre didactice care primesc şpagă pentru a favoriza obţinerea unor rezultate academice sau că e vorba de cazuri de lucrări sau articole plagiate de către cadre didactice sau studenţi, ne îngrijorează şi ne fac să solicităm sancţiuni mult mai aspre pentru cei care încalcă legislaţia în vigoare. Dacă pentru cazurile de luare şi dare de mită autorităţile de resort acţionează prompt, considerăm că e nevoie de o mai mare preocupare a instituţiilor din domeniul educaţiei pentru a combate şi sancţiona fenomenul plagiatului. Furtul intelectual nu trebuie tolerat niciun moment, iar cei care comit astfel de fapte trebuie sancţionaţi deosebit de aspru şi excluşi imediat din comunităţile universitare. De asemenea, pentru combaterea actelor de corupţie din universităţi este necesară şi derularea unor campanii eficiente de prevenire şi informare a tuturor actorilor din sistem, precum şi de o implicare şi o cooperare mai intensă între instituţiile centrale şi locale din domeniul educaţional", spun studenţii.

Problema burselor şi a finanţării

De asemenea, studenţii mai atrag atenţia că şi acest început de an universitar stă sub semnul finanţării insuficiente a sistemului educaţional românesc.

"În continuare studenţii se confruntă cu un deficit de locuri de cazare şi cu condiţii nepotrivite pentru studiu şi trai în multe din căminele studenţeşti existente, fondul de burse este prea mic, iar cuantumurile burselor nu acoperă cheltuielile obligatorii lunare pentru cazare şi masă, reducerile la transportul în comun sau feroviar se acordă doar parţial sau pentru un număr limitat de călătorii, iar multe laboratoare, săli de studiu sau biblioteci nu sunt dotate corespunzător în conformitate cu necesităţile unui învăţământ centrat pe student în anul 2015. În plus, sistemul universitar de învăţământ din România se confruntă cu o rată ridicată a abandonului şcolar, iar politicile de echitate şi acces la studii universitare sunt insuficient implementate şi promovate, studenţii din medii defavorizate confruntându-se cu multe piedici în a urma un ciclu de studii universitar. Astfel, ne aşteptăm ca în această toamnă Legea Bugetului de Stat pentru anul 2016 să aducă creşteri semnificative a finanţării educaţiei, prin respectarea articolului 8 din Legea Educaţiei Naţionale care prevede alocarea a minimum 6% din Produsul Intern Brut pentru educaţiei şi prin creşterea alocării fondurilor către capitolele bugetare deficitare din acest domeniu, reamintind faptul că investiţia în educaţie este o investiţie în viitorul României", mai spun studenţii.



Afacere cu grădiniţă particulară. Cum să începi o activitate în acest domeniu

Dacă vreţi să vă lansaţi într-un sector unde cererea este mare, atunci o afacere cu grădiniţă particulară este numai bună. „Adevărul“ vă prezintă ce trebuie să ştiţi despre acest domeniu.

La mare cerere în ziua de astăzi, grădiniţele particulare apar ca ciupercile după ploaie, şi asta pentru că patronii lor reuşesc să convingă parinţii copiilor să scoată bani grei din buzunar pentru a le da copiilor un start bun în viaţă.

Ce autorizaţii sunt necesare pentru o afacere cu grădiniţă particulară

Potrivit Romanian Law Boutique, o afacere cu grădiniţă particulară presupune mai multe etape. În primul rând trebuie constituită societatea comercială prin care se doreşte operarea grădiniţei. Dacă nu doriţi ca activitatea să se desfăşoare printr-o companie, atunci puteţi opta pentru constituirea unei asociaţii sau fundaţii cu acelaşi scop. Ulterior, este nevoie de autorizarea din partea Ministerului Educaţiei.

Autorizaţia trebuie eliberată de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP). Autorizaţia de funcţionare dată de aceasta este provizorie, ulterior fiind nevoie de acreditarea grădiniţei.

De asemenea, este necesară obţinerea autorizaţiei sanitare din partea Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică.

Un ghid privind toate actele necesare se poate descărca aici. Cel mai sigur este să apelaţi la o firmă de consultanţă sau de avocatură pentru a şti exact paşii necesari.

Evident, este nevoie şi de spaţiul necesar desfăşurării activităţii, de dotări şi de educatoarele care se vor ocupa de copii.

Ce tarife se practică într-o afacere cu grădiniţă particulară

De profesie economist, Cristina Cocioabă, şi-a deschis în anul 2013 o grădiniţă privată în sectorul 4 din Bucureşti. Aceasta se numeşte Arici Pogonici SRL-D şi a fost înfiinţată cu ajutorul finanţării primite prin intermediul unui program de încurajare a companiilor aflate la început de drum. Programul se derula atunci prin Ministerul Economiei, dar acum este gestionat de către Ministerul Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri.

Ea a obţinut în 2011 finanţarea de la stat pentru înfiinţarea grădiniţei, iar cofinanţarea a fost asigurată de asociata ei. Cel mai greu moment a fost obţinerea autorizaţiilor de funcţionare a grădiniţiei, proces care a durat câteva luni, astfel încât grădiniţia nu a putut fi funcţională până în toamna anului 2011.

Tarifele pentru înscrierea la grădiniţa Arici Pogonici încep de la 500 lei/lună (pentru program scurt – 7:30 – 12:30, cu mic dejun inclus) şi pot ajunge la 700 lei/lună +15 lei/zi (pentru program lung, de la 7:30 la 18:00, care include mic dejun+prânz+gustare). În aceste tarife sunt incluse toate rechizitele şi materialele didactice necesare pentru derularea activităţilor grădiniţei, potrivit Ziarului Financiar.



ANOSR: Vrem universități bine finanțate în care plagiatorii să nu fie tolerați

Studenţii vor să înveţe în universităţi în care faptele de corupţie să nu-şi găsească locul şi unde termenii de plagiat şi şpagă să nu fie toleraţi. În plus, își doresc facultăți bine finanţate, capabile să furnizeze servicii educaţionale de calitate, în care bursele să acopere cheltuielile lunare de cazare şi masă.

Studenţii vor să înveţe în universităţi în care faptele de corupţie să nu-şi găsească locul şi unde termenii de plagiat şi şpagă să nu fie toleraţi. În plus, își doresc facultăți bine finanţate, capabile să furnizeze servicii educaţionale de calitate, în care bursele să acopere cheltuielile lunare de cazare şi masă.

Într-un comunicat ANOSR, studenții cer locuri de cazare suficiente și reduceri la transport pe tot parcursul anului universitar.

"Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), la începutul noului an universitar, trage un semnal de alarmă asupra celor mai importante probleme cu care se confruntă sistemul de învăţământ superior din România în acest moment: corupţia şi subfinanţarea. Cazurile de corupţie din universităţi tot mai des aduse în atenţia opiniei publice, fie că e vorba de cadre didactice care primesc şpagă pentru a favoriza obţinerea unor rezultate academice sau că e vorba de cazuri de lucrări sau articole plagiate de către cadre didactice sau studenţi, ne îngrijorează şi ne fac să solicităm sancţiuni mult mai aspre pentru cei care încalcă legislaţia în vigoare. Dacă pentru cazurile de luare şi dare de mită autorităţile de resort acţionează prompt, considerăm că e nevoie de o mai mare preocupare a instituţiilor din domeniul educaţiei pentru a combate şi sancţiona fenomenul plagiatului", se arată într-un comunicat ANOSR.

În opinia sursei citate, pentru combaterea actelor de corupţie din universităţi este necesară şi derularea unor campanii eficiente de prevenire şi informare a tuturor actorilor din sistem, fiind nevoie şi de o implicare şi o cooperare mai intensă între instituţiile centrale şi locale din domeniul educaţional.

Studenții se așteaptă ca din această toamnă legea bugetului de stat pentru anul 2016 să aducă creşteri semnificative a finanţării educaţiei, prin respectarea articolului 8 din Legea Educaţiei Naţionale care prevede alocarea a minimum 6% din Produsul Intern Brut pentru educaţiei.



Premieră la Academia Română. Doctorate sub tutelă româno-franceză

Astăzi, academicianul Ionel-Valentin Vlad şi ambasadorul Francois Saint-Paul vor semna o convenție de parteneriat științific între Academia Română și Ambasada Franței. Parteneriatul va cuprinde două direcții de colaborare.

Astăzi, academicianul Ionel-Valentin Vlad şi ambasadorul Franței la București Francois Saint-Paul vor semna o convenție de parteneriat științific între Academia Română și Ambasada Franței. Parteneriatul va cuprinde două direcții de colaborare,a dică seminarii tematice susţinute la Academia Română de către personalităţi ştiinţifice din Franţa şi studii doctorale în co-tutelă.

"Ciclul de seminarii ştiinţifice va fi organizat pe durata unui an universitar şi prevede susţinerea de conferinţe la Academia Română sau în institutele de cercetare din sistemul academic, întâlniri ale conferenţiarilor francezi cu membri ai Academiei Române şi cu cercetători, vizite în laboratoarele de cercetare româneşti. Programul de doctorat în co-tutelă vizează favorizarea mobilităţii doctoranzilor, cu scopul de a dezvolta cooperarea ştiinţifică între echipe de cercetare franceze şi române", se arată într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Bursele vor fi acordate doctoranzilor din România pentru a efectua stagii de cercetare în Franţa, în cadrul studiilor doctorale sub conducerea unui profesor român şi al unuia francez.

Programul va avea o durată de trei ani şi va fi finanţat în mod egal de cele două părţi semnatare.



Marea Neagră, împânzită de senzori subacvatici. Proiectul este finanțat cu aproape 5 milioane de euro de Comisia Europeană

Un proiect de cercetare marină finanțat de Comisia Europeană prin care sunt monitorizate cu tehnologie de ulrimă oră zonele costiere, ecostemele și posibilele catastrofe va include și Marea Neagră.

Un proiect  de cercetare marină finanțat de Comisia Europeană prin care sunt monitorizate zonele costiere, ecoistemele și posibilele catastrofe va include și Marea Neagră.

EMSODEV (European Multidisciplinary Seafloor and water-column Observatory Development)  este o continuare a progrmului EMSO și îşi propune să lanseze senzori subacvatici care se bazează pe o tehnologie de ultimă generaţie standardizând studiul apelor oceanice şi al ecosistemelor de la Marea Nordului, până în Marea Neagră.

Tehnologia se numeşte EGIM (EMSO Generic Instrument Module) și va utiliza un set complet de senzori și dispozitive care colectează diverse tipuri de  observații, inclusiv temperatura, presiunea, salinitatea, oxigenul dizolvat, turbiditatea, clorofila fluorescentă, curenții, și acustica pasivă.

Aceste informaţii vor fi stocate în bănci de date publice. Pe baza modelelor statistice, se trasează comportamentul specific al acelei zone acvatice, calitatea ecosistemului, pericolele la care este expus.

Țările partenere la acest proiect sunt: ​​Italia (care-l coordonează), Franța, Spania, Marea Britanie, Germania, Irlanda, Suedia, Grecia, Portugalia, Olanda, Norvegia, și Turcia și România, prin Institutul Național de Cercetare Dezvoltare GeoEcoMar. În proiect sun implicați oceanografi, geologi și biologi marini.

EMSODEV este un proiect trei ani finanțat de Comisia Europeană (4,6 milioane de euro), ca parte a Orizont 2020 și a fost lansat în această săptămână în Heraklion, Grecia.



Plagiatul. După trei ani(1)

In vara lui 2012, plagiatul Ponta, premier în exercițiu și azi, încinsese spiritele. Doctoratul fusesese susținut la Universitatea din București (la Drept) care propusese acordarea titlului. Reacția cea mai dură, a premierului, apoi repede a dlui Șova, a fost împotriva Comisiei de Etică a Universității din București, acuzată că a fost numită…politic! Domnul, dar și alții și altele, a aflat de la noi, de la universitari, că, de fapt, e o comisie numită, la propunerile facultăților, odată la 4 ani. Domnii și doamnele nu știau ce înseamnă un doctorat, ce înseamnă un plagiat, ce înseamnă scriere academică, ce înseamnă să respecți regulile simple ale citării, ale referențierii. Au început să…învețe (?), oricum, să afle măcar, de atunci. Dar ei și ele voiseră cândva să fie doctori, ei, ele, demnitarii. De ce?

A urmat o perioadă tulbure, cu modificări la Legea Educației, cu comica solicitare a premierului de a i se aproba lepădarea de titlul de doctor. Domnul e în continuare doctor, protejat legal de prezervativul unui consiliu de etică. El ca și alții și altele asemenea lui. (Ca să înlătur orice echivoc, folosesc sensul : PREZERVATÍV, -Ă adj. Care prezervă; apărător, preventiv. // s.n. Remediu folosit pentru prevenirea unui rău, a unei boli. ) De ce e necesar acesta? Ce rău previne, ce boală?

In vara lui 2015, plagiatul Oprea, vicepremier în exercițiu, încinge iar spiritele.Doctoratul fusesese susținut la Universitatea din București (la Drept) care propusese acordarea titlului. Aceeași Marie cu altă palarie, dar mai mare acum căci domnul e și conducător de doctorate, plagiate și ele, după cum a anlizat Emilia Șercan pe Hotnews. Reacția e cam aceeași: e suspectat un atac politic tocmai acum când domnul și partidul  său o duc din ce in ce mai bine. Prezervativul etic ministerial funcționează mai rapid acum. Dar „remediul” a prevenit, oare, răul? Universitatea nu mai poate prezenta analiza sa, find oprită prin legea care îi protejează pe demnitari de analiza propriilor universități unde și-au luat doctoratele. Analizând, însă, pe cont propriu situația și făcând publică concluzia, mi se spune că nu sunt în măsură să o fac. După mai mult de două decenii de carieră universitară desfășurată în universități din București, Sibiu, cursuri susținute la universități din Franța, conferințe în mai multe țări europene și mii de pagini publicate! Dar cine spune asta?

Nu mai știi ce să crezi!

Plagiatul și speța demnitarilor care îl/l-au făcut, au devenit de câtăva vreme vedete mediatice. Universitățile și Comisiile lor de etică au (dacă le iau în serios!?) destul de lucru în domeniul eticii și integrității academice. Numai că investigațiile media care aduc în prim plan demnitari care plagiază schimbă dramatic percepția publică. Dincolo de suspiciunile documentate ale jurnaliștilor, opinia publică înregistrează un grad tot mai înalt de neîncredere, de neînțelegere în ceea ce fac universitățile cu școlile lor doctorale cu tot. Mulți nu înțeleg ce este un plagiat. Cum adică e un furt!? Cum adică e o fraudă? De aici începe „scena deslușirii” ca într-o piesă de Caragiale. Personaje: universitarul, non-universitarul. (Cei care știu, pot trece peste.)

- Ce s-a furat?

- Bucăți de text. Textul altuia. Care l-a scris și publicat.

- Păi, să dea bucățile-alea înapoi!

- N-are cum, că le-a pus în textul lui și n-a zis că le-a luat de la Cutare.

- Cum să zică dacă e  scris?

- Așa vine vorba. Trebuia să scrie acolo, pe pagina unde a pus textul lui Cutare, că e textul lui Cutare. Și să pună ghilimele unde începe și unde sfârșește textul luat de la cutare.

- Ce-s alea ghilimele?

• Uite definiția: GHILIMÉLE s. f. pl. Semn de punctuație în formă de două mici unghiuri sau de două mici virgule dispuse paralel, care închid între ele citate, o vorbire directă, titluri de opere ori nume de instituții, cuvinte cărora li se dă un sens (stilistic) special sau asupra cărora vorbitorul vrea să insiste, traducerea ori sensul unui cuvânt; semnele citării. [Var.: ghileméle, (rar) ghiliméte s. f. pl.] – Din fr. guillemets. (DEX 2009) Numai că unii nu știu de semnele astea ale citării sau se fac că nu știu ca să poată lua text de la Cutare și folosi ca și cum ar fi al său. Și mai e ceva: în aceeași teză vezi că, uneori, semnele citării au fost folosite, deci autorul era la curent, știa cum să le folosească.

- Păi, nu-i învață la școală cum să, asta…, să citeze?

- Dacă faci o facultate, așa ar trebui.

-  Adică, deși au făcut o facultate, ei nu le pun acolo unde trebuie, semnele astea ale citării, doar așa, numai ca să folosească textul altora?

- Da, așa e.

- Și asta e un furt?

- Da. E o fraudă academică. Numită plagiat.

- Foarte tare. Da’ cum o dovedești?

- Nu-i așa simplu. Dar e simplu atunci când vezi că un număr de rânduri de la Cutare apar în textul doctorandului respectiv, fără semnele citării, și fără să îl menționeze pe Cutare la Bibliografie  sau în vreo notă. Adică a luat de la Cutare și a folosit, și-a făcut teza și a dat-o la Comisie.

- Care Comisie?

- De la facultatea unde își susține doctoratul.

- Și Comisia aia ce-a păzit?

- Păi, a citit, a zis că e „foarte bine”, și a propus facultății (acum e și Școală doctorală la facultăți) și aceasta a propus universității să i se dea omului titlul de doctor.

- Și universitatea ce-a făcut?

- Păi, a scris la minister că omul merită titlul și că e ok.

- Și ministerul ce-a făcut?

- I-a dat omului titlul. Ministrul a dat un ordin și așa doctorandul a devenit doctor. Dar după ce numele a fost publicat în Monitorul Oficial.

- S-au făcut hârtii la greu, nu?

- Da. Azi, când funcționează școlile doctorale, sunt implicați în studiile doctorale: școala doctorală, conducătorul de doctorat, comisia de îndrumare a doctorandului, Institutul de Studii Doctorale al universității, Comisia națională de atestare a titlurilor și diplomelor, personal din minister și, în final, ministrul însu/ăși.

- Pare un lucru bine făcut.Treabă serioasă, nu?

- Așa e, când e serioasă. Sunt oameni care muncesc foarte mult pentru a obține titlul.

- Și demnitarii, ăștia când muncesc pentru asta că-i văd mereu ba la TV, ba la Parlament? Că la circumscripție …

- Ei/ele au puteri nebănuite.

- Și d-aia îi …prezervă consiliul ăla?

- Păi, altfel, cum?

- Păi, e bine-așa?, ce zic copiii ăștia?

- Unii le calcă pe urme.

- Greu și cu voi, universitarii. Da’ tu de ce te-ai făcut universitar?

Alt capitol. Răspuns scurt: mi-am dorit, mi-a plăcut, a fost posibil după 1989, am lucrat mult și pentru cursuri și pentru cărțile publicate, cred că lucrul serios împreună cu studenții poate deschide căi de gândire, de cercetare, de realizare benefice pentru toți. Cred că o universitate integră, cu performanțe clare, reale este o valoare inestimabilă pentru societate; poate asigura o proiecție credibilă de destin istoric.

Din nou, Educația revine în atenția politicienilor. Se aduc din nou modificări la lege, apar iarăși inițiative, dezbateri. Plagiatul revine când explicit, când voalat în discuții. Îmi apare clar că unii știu ce spun iar alții nu prea. Îmi apare clar pentru că, din 2012, am citit mult pe tema plagiatului și a integrității academice. Nu trebuie să fiu crezut pe cuvând. Literatura dedicată acestor teme este în continuă dezvoltare, și nu de ieri de azi.

Un argument în favoarea celor care sunt suspecți sau dovediți de plagiat, este acela că una e copiatul și alta plagiatul. Desigur, așa e. Numai că în discuție e plagiatul, adică preluarea și folosirea în scopuri precise – obținerea unui titlu academic, câștigarea unui concurs pe post didactic, publicarea unei lucrări, lansarea unei idei care nu îți aparține – a unor bucăți din textul altuia și copierea lor identică în textul tău, fără să scrii că le-ai luat de altcineva, fără să faci referire scrisă la autorul și lucrarea de unde ai luat. Poți copia, dar e obligatoriu să menționezi de unde ai copiat. Pentru asta au fost …inventate ghilimelele și alte moduri de a face referire la lucrările altora pe care le folosești pentru a-ți susține propriile idei..

Unii plagiatori ar fi fericiți dacă ar afla, de pildă, numai de titlul cărții lui Marcus Boon, In Praise of Copying (2010). În Introducere (pag.4), autorul mărturisește că: ” This book grew out of the observation that copying is pervasive in contemporary culture, yet at the same time subject to laws, restrictions, and attitudes that suggest that it is wrong, and shouldn’t be happening.” Boon afirmă un lucru evident: copia, copiatul ca activitate și acțiune sunt elemente constitutive ale culturii noastre. Zestrea noastră genetică este produsul unei „copieri” a zestrei genetice a părinților. Ne formăm și prin a învăța cum să copiezi. Dar copia și copiatul sunt, însă, blamabile atunci când substituie propriul efort, propriile rezultate prin însușirea, aproprierea rezultatelor altora. Nimic mai simplu, dar nici chiar atât de complicat! În mediul academic, legislația domeniului acreditează plagiatul ca fiind o fraudă academică. La fel cum, în Codul penal, furtul de bunuri, frauda sunt incriminate. Mediul academic este, însă, reticent în a aborda deschis problema plagiatului. Trebuie să recunosc și eu că nu este un lucru plăcut să semnalezi că un coleg, de pildă, a plagiat. De foarte multe ori, avem reticențe în a semnala că unii dintre studenții noștri comit fraude academice. Preferăm să le spunem că „nu e frumos” ce au făcut în loc să îi determinăm să își asume responsabilitatea pentru fapta comisă.

De fapt, cum dezvoltăm cultura eticii și integrității academice în facultățile, în universitățile noastre? Adesea, prin simpozioane, conferințe. Dar cât și cum lucrăm în acest sens cu studenții noștri?

Cultura copiatului este extinsă astăzi în mediul academic de oriunde, mai ales după apariția internetului. Ideea că textele din mediul digital sunt imateriale, lipsite de protecție juridică, de drept de autor, devenind „bunuri de larg consum”, este păguboasă din mai multe puncte de vedere.

Unul ar fi că indică un deficit cultural crescut. Internetul se substituie, de multe ori inadecvat, impropriu, culturii textului științific. Studenții preiau texte de pe net și le includ în lucrările lor fără să aibe cea mai mică ideea despre faptul că acelea nu sunt creditate științific. Cazul celebru este al Wikipedia. Cultura digitalului intră, astfel, într-un conflict deschis cu cultura cărții. De fapt, de multe ori o surclasează. Pentru studenți e mai ușor să navigheze pe net decât să citească o carte, necum să meargă la bibliotecă. Smartphone-ul sau tableta asigură accesul la orice. Ce nu asigură este modul selecției site-urilor de unde pot obține texte, referințe creditate științific. Unii profesori cunosc aceste site-uri, dar la nivelul facultății aceasta pare să fie o practică mai puțin extinsă. Sunt însă studenți care sunt mai avansați în cultura internetului, știu de unde să obțină o informație creditată științific, dar, când e să o folosească în propriile lucrări, de cele mai multe ori, o copiază ca atare.

Un alt punct de vedere păgubos se numește inadecvarea conținutului didactic la noile tehnologii. Noi nu am creat – nici măcar nu există preocuparea declarată la nivel oficial – instrumentele și strategiile didactice prin care să ajutăm formarea modului de gândire al studenților în concordanță cu expansiunea digitalului. Copiatul și plagiatul proliferează în continuare, mai ales în domeniul disciplinelor socio-umane, unde textul e prioritar, căci, de multe ori, evaluarea studenților, a cadrelor didactice e realizată cu mijloacele vechi ale culturii textuale. Mai grav, am observat că sunt situații în care studenții noștri nu mai sunt încurajați să descopere pe cont propriu referințele importante ale domeniului, ci folosesc lucrări-compilații ale acestor referințe. E o întreag industrie a cărților care au „mestecat” cărți importante și unde contribuția autorului e scăzută. Studenții citesc „copia” și nu „originalul”.

Un al treilea punct de vedere privește situația românească a imitării: folosim PowerPoint-ul fără să știm ce fel de mijloc de comunicare este acesta. Mulți dintre studenții noștri nu știu ce este un slide. Înghesuie mult text copiat din alte surse pe slide-uri și apoi citesc de pe slide ceea ce noi am citit deja. Par să nu realizeze că slide-ul e un mijloc de comunicare vizuală și mai puțin textuală. Dar imităm modernitatea noilor tehnologii sacrificând efortul propriu de înțelegere și folosire a acestora. Întreb, câteodată: aveai nevoie de PPT pentru prezentare? Nu întotdeauna e cazul. Avem și noi, profesorii, partea noastră de vină aici: fie suntem reticenți față de folosirea acestor mijloace, și atunci nu încurajăm folosirea lor sau le acceptăm, dar nu știm dacă ele sunt bine folosite, fie nu reușim, la nivelul facultății, să organizăm un program, un atelier prin care să antrenăm studenții în folosirea lor. Desigur, mai e și chestiunea aparaturii! Acolo unde sunt fonduri pentru dotarea sălilor de curs cu aparatură modernă, se observă o mai mică preocupare pentru investiția în instruirea studenților în folosirea lor, nu numai tehnică, ci și pentru crearea de conținuturi.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro



De ce gradinitele si scolile private platesc impozit pe profit, iar universitatile private nu? Sorin Cimpeanu, ministrul Educatiei: Avem intentia de a cere modificarea Codului Fiscal

Noul Cod Fiscal perpetueaza o eroare din vechiul cod, conform careia universitatile private sunt scutite de la plata impozitului pe profit, insa nu si gradinitele si scolile private. Aceasta situatie este generata de Legea Educatiei, care defineste universitatile drept "institutii", iar gradinitele si scolile "unitati", a declarat pentru HotNews.ro ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu. Ministrul a anuntat ca intentioneaza sa ceara modificarea Codului Fiscal, care va intra in vigoare la 1 ianuarie 216, pentru a beneficia de scutire de impozit si gradinitele, scolile si liceele private. Sorin Cimpeanu a precizat pentru HotNews.ro ca a initiat deja discutii cu Ministerul Finantelor, "care intelege si sustine aceasta solicitare de modificare".

• Noul Cod Fiscal, care va intra in vigoare la 1 ianuarie 2016, prevede la articolul 15 lista persoanelor juridice scutite de impozitul pe profit

• Pe aceasta lista se afla "institutiile de invatamant particular superior", deci universitatile private, insa nu se afla si cele din preuniversitar

• Vechiul Cod Fiscal, aflat in vigoare acum, prevede la articolul 15 pe lista celor scutiti de la plata impozitului pe profit "institutiile de invatamant particular"

• In acelasi timp, Legea Educatiei statueaza la articolul 60 ca "invatamantul particular si confesional se organizeaza conform principiului nonprofit in unitati de invatamant preuniversitar", iar la articolul 114 ca "institutiile de invatamant superior pot fi de stat, particulare sau confesionale. Aceste institutii au personalitate juridica, au caracter nonprofit, sunt de interes public si sunt apolitice".

Contactat de HotNews.ro, ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, a declarat ca "noul Cod Fiscal urmeaza sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2016 si nu introduce nicio diferenta in raport cu vechiul Cod Fiscal, acum aflat in vigoare. Si in vechiul Cod Fiscal universitatile private erau scutite de la plata impozitului, iar unitatile de invatamant preuniversitar nu erau scutite de impozit, ceea ce nu pare a fi echitabil".

Ministrul a sustinut ca desi legea educatiei spune ca si universitatile private, si scolile si gradintele private sunt nonprofit, vechiul Codul Fiscal scuteste de la impozit doar "institutiile" de invatamant particular, iar in legea educatiei sunt definite ca institutii doar universitatile (in timp ce scolile si gradinitele private sunt definite ca unitati). Noul Cod Fiscal a adaugat cuvantul "superior" acestei sintagme, care si inainte se referea tot doar la universitati, a precizat Sorin Cimpeanu.

Potrivit ministrului, in prezent gradinitele si scolile private platesc impozit, dar care "difera de la caz la caz, daca sunt ONG-uri, SRL sau Fundatii".

"Confunzia este generata de una dintre multele prevederi discutabile ale legii 1/2011 din educatie, in care universitatile sunt definite ca institutii de invatamant privat, iar scolile si gradinitele ca unitati de invatamant privat. Este o incoerenta in terminologie la nivelul legii 1, care s-a perpetuat si in Codul Fiscal, astfel ca institutiile de invatamant particular nu platesc impozit, pe cand cele de la nivel preuniversitar platesc. Ce s-a intamplat in noul Cod Fiscal? S-a adaugat cuvantul superior, ca sa fie clar pentru toata lumea ca la universitati se refera", a declarat pentru HotNews.ro ministrul Educatiei.

Sorin Cimpeanu a anuntat ca "avem intentia de a solicita modificarea Codului Fiscal, exista si spatiul de timp necesar deoarece intra in vigoare la 1 ianuarie, si imi exprim optimismul, increderea ca aceasta solicitare va fi agreata la nivelul Guvernului".

Ministrul a declarat pentru HotNews.ro ca solicitarea sa este "in sensul in care sa nu se diferentieze la scutirea de la plata impozitului institutiile de invatamant universitar de cele din preuniversitar, deci sa beneficieze de scutire de impozit si gradinitele, scolile si liceele".

"In acest sens, au fost initiate discutii cu Ministerul Finantelor, care intelege si sustine aceasta solicitare de modificare", a afirmat Sorin Cimpeanu.



Universitatea de Vest din Timisoara e dispusa sa ofere cursuri gratuite de limba romana si cultura europeana imigrantilor primiti de Romania

Universitatea de Vest din Timisoara anunta ca isi arata "disponibilitatea de a infiinta cursuri de limba romana si cultura europeana pentru imigrantii distribuiti Romaniei de la nivel comunitar". Capacitatea institutiei de a gestiona o asemenea situatie "a fost deja testata prin faptul ca Universitatea organizeaza de mai mult timp un an pregatitor pentru toti studentii straini care vin in Timisoara si doresc sau au nevoie sa invete limba romana", se arata intr-un comunicat remis HotNews.ro.

Marilen Pirtea, rectorul Universitatii de Vest din Timisoara (UVT), sustine ca "integrarea lor sociala si culturala este de maxima importanta. Nu putem continua sa discutam despre ei doar ca numar. Indiferent cati imigranti va primi Romania, capacitatea tarii de a-i integra va fi testata pana la limitele sale. Am lansat aceasta initiativa intrucat avem experienta in materie si constientizam cat de important este ca acesti oameni sa ne invete limba, dar si cultura. Nu putem inchide ochii in speranta ca problema ne va ocoli. Situatia actuala este o provocare si trebuie sa ne-o asumam cu solutii concrete, astfel sa iesim in castig, nu in pierdere".

 

Universitatea de Vest din Timisoara este dispusa sa ofere cursuri gratuite de limba romana si cultura europeana imigrantilor primiti de Romania. Marilen Pirtea: 'Integrarea lor sociala si culturala este de maxima importanta'

In contextul in care in momentul de fata se discuta foarte mult despre imigranti ca si numar, Universitatea de Vest din Timisoara (UVT) considera ca este timpul sa se vorbeasca mai mult despre cum vom reusi sa-i integram in societatea romaneasca si europeana. Astfel, institutia si-a aratat disponibilitatea de a infiinta cursuri de limba romana si cultura europeana pentru imigrantii distribuiti Romaniei de la nivel comunitar.

Capacitatea UVT de a gestiona o asemenea situatie a fost deja testata prin faptul ca Universitatea organizeaza de mai mult timp un an pregatitor pentru toti studentii straini care vin in Timisoara si doresc sau au nevoie sa invete limba romana. Astfel, in fiecare an, aproximativ 150 de studenti straini apeleaza la serviciile UVT pentru sa ne invata limba si cultura. Capacitatea institutiei poate fi dezvoltata pentru a acoperi mai multe persoane si se poate ramifica incat sa atinga si alte segmente specifice.

'Integrarea lor sociala si culturala este de maxima importanta. Nu putem continua sa discutam despre ei doar ca numar. Indiferent cati imigranti va primi Romania, capacitatea tarii de a-i integra va fi testata pana la limitele sale. Am lansat aceasta initiativa intrucat avem experienta in materie si constientizam cat de important este ca acesti oameni sa ne invete limba, dar si cultura. Nu putem inchide ochii in speranta ca problema ne va ocoli. Situatia actuala este o provocare si trebuie sa ne-o asumam cu solutii concrete, astfel sa iesim in castig, nu in pierdere', spune Rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Cursurile gratuite ar urma sa ajute imigrantii in a se adapta mai usor la societatea romaneasca, le-ar facilita accesul la educatie si pot contribui la evitarea unor conflicte de ideologii pe seama diferentelor intre civilizatii foarte diferite.



ANOSR: Corupția și subfinanțarea - cele mai importante probleme ale sistemului de învățământ superior

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România a precizat, într-un comunicat de presă, că studenții își doresc să învețe în universități ''curate'' - în care faptele de corupție să nu-și găsească locul. ANOSR a precizat că cele mai importante probleme cu care se confruntă sistemul de învățământ superior din România în acest moment sunt corupția și subfinanțarea.

"Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), la începutul noului an universitar, trage un semnal de alarmă asupra celor mai importante probleme cu care se confruntă sistemul de învățământ superior din România în acest moment: corupția și subfinanțarea. Cazurile de corupție din universități tot mai des aduse în atenția opiniei publice, fie că e vorba de cadre didactice care primesc șpagă pentru a favoriza obținerea unor rezultate academice sau că e vorba de cazuri de lucrări sau articole plagiate de către cadre didactice sau studenți, ne îngrijorează și ne fac să solicităm sancțiuni mult mai aspre pentru cei care încalcă legislația în vigoare”, se arată în comunicatul citat.

ANOSR a mai precizat că „dacă pentru cazurile de luare și dare de mită autoritățile de resort acționează prompt, considerăm că e nevoie de o mai mare preocupare a instituțiilor din domeniul educației pentru a combate și sancționa fenomenul plagiatului".

Sursa citată susţine că pentru combaterea actelor de corupție din universități este necesară și derularea unor campanii eficiente de prevenire și informare a tuturor actorilor din sistem.

"Ne așteptăm ca în această toamnă legea bugetului de stat pentru anul 2016 să aducă creșteri semnificative a finanțării educației, prin respectarea articolului 8 din Legea Educației Naționale care prevede alocarea a minimum 6% din Produsul Intern Brut pentru educației și prin creșterea alocării fondurilor către capitolele bugetare deficitare din acest domeniu, reamintind faptul că investiția în educație este o investiție în viitorul României", precizează ANOSR. 

DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE F.S.L.I.[pic][pic][pic][pic][pic][pic][pic][pic][pic]

................
................

In order to avoid copyright disputes, this page is only a partial summary.

Google Online Preview   Download