Numar dosar - Alba24



DOSAR NR. 71322/3/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI-SECŢIA I PENALĂ

ÎNCHEIERE

Şedinţa Publică din: 08.05.2012

Tribunalul constituit din:

PREŞEDINTE: Târţău Luminiţa-Speranţa

GREFIER: Paraschiv Anca-Alexandra2

MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie - a fost reprezentat de procuror – Luiza Căpăţână.

Pe rol soluţionarea cauzei penale privind pe inculpaţii B.S., trimis in judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (11 acte materiale), prevăzută de art. 254 alin 1 şi 2 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal, R.C. trimis in judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, în formă continuată (11 acte materiale), prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 254 alin. 1 şi 2 Cod penal şi la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal şi Ţ.A.M., trimisă în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. 1 şi 2 Cod penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000.

La apelul nominal făcut şedinţa publică au răspuns inculpatul B.S., personal, aflat in stare de libertate şi asistat de apărătorul ales al acestuia, avocat E.C., conform împuternicirii avocaţiale nr. …, inculpatul R.C., personal, aflat în stare de libertate şi asistat de apărătorii aleşi ai acestuia, avocat U.A. şi U.V., conform împuternicirii avocaţiale nr. …, fila …/dosar şi avocat V.B., conform împuternicirii avocaţiale nr. …, fila …/dosar şi inculpata Ţ.A.M., personal şi asistată de apărătorul ales al acesteia, avocat C.M. şi A.C.- conform împuternicirii avocaţiale nr. …, fila …/dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Referatul cauzei a fost făcut de grefierul de şedinţă, după care,

Apărătorul ales al inculpatului B.S., avocat E.C., depune la dosarul cauzei înscrisurile încuviinţate la termenul anterior şi prezintă originalul instanţei. După verificare, înscrisul original este restituit apărării.

Totodată depune la dosarul cauzei un set de acte medicale din care rezultă că stare de sănătate a inculpatului s-a agravat, acesta fiind şi motivul pentru care a lipsit la termenul de judecată anterior fiindcă a fost internat. Astfel, învederează instanţei că inculpatul necesită a se prezenta in vederea efectuării unui … la Clinica … aşa încât solicită modificarea controlului judiciar în sensul de a se dispune înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.

Totodată solicită în temeiul art. 6 Cod penal raportat la art. 62 Cod proc.pen. şi 67 Cod proc.pen. încuviinţarea unei expertize video pentru înregistrarea din ….2011 întrucât se observă necorelaţii în înregistrarea video-audio, transcripţia reală a acestora iar in această dată din ….2011 este incidentul când se vorbeşte de faptul că s-ar fi înmânat suma de 22.000 euro şi 19.000 lei.

De asemenea, solicită a se observa că deşi nu există constituire de parte civilă în cauză s-a constatat existenţa unui prejudiciu de vreme ce s-a instituit un sechestru asigurător în cauză; totuşi nu există ca probă pentru luarea de mită decât afirmaţiile verbale in timp ce avea echipamentul tehnic pe domnia sa inculpatul R.C. însă în înregistrări aceştia nu sunt identificaţi, nu există operaţiunea tehnică când se iau banii şi se introduc în pungă. Dacă se va accepta noţiunea de luare de mită ca este sub forma primirii nu sub forma pretinderii întrucât fiind sub forma primirii, s-a dispus instituirea de sechestru pe valoarea sumelor respectivă ce nu e dovedită în nici un fel. De asemenea, solicită a se observa că din calculul sumelor primite de R.C., suma e mai mare cu încă 40.000 lei şi încă 4850 euro care nu se regăsesc nicăieri. În rechizitoriu se arată că R.C. a pierdut 73.000 lei şi nu a făcut dovada în nici un fel a acestor sume.

„…………………….”

Astfel, solicită a se dispune efectuarea unei expertize video cu următoarele obiective:

„………………………”

De asemenea, depune la dosarul cauzei practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cauza nr. 603/57/2010 în care într-o asemenea situaţie s-a statuat că in cazul unui magistrat cercetat pentru luare de mită, banii au fost văzuţi în imagine iar răspunsul expertului a fost acela că nu se poate stabili dacă aceia sunt bani şi nu se poate stabili cu exactitate întrucât imaginea este neclară şi a prezentat discontinuitate în înregistrare.

Totodată D.N.A.-ul a făcut o omisiune de procedură întrucât in momentul in care se remit banii către denunţător sau participantul sau agentul provocator se face o înregistrare video cu sumele respective, se etalează sumele cu înregistrare pe o planşă foto, se transmit şi se iau sub semnătură.

Mai arată că procurorul avea obligaţia să transcrie tot ce s-a vorbit şi nu parţial, sens in care solicită a se observa că există şi alte conversaţii care sunt utile lămuririi cauzei. Solicită a se observa că transcrierile convorbirilor nu poartă oră de corespondenţă cu secunde şi minte, sens in care lipsesc pasaje şi convorbirea nu a fost transcrisă în totalitate.

De asemenea, apreciază că admiterea acestei expertize nu face altceva decât să lămurească dacă există fapta în septembrie, ce sume au fost transmise şi în baza a ce au fost transmise pentru a întruni elementele constitutive. Mai arată că aceste elemente cu privire la clarificarea imaginii video pot fi lămurite doar de expertul care poate preciza dacă există o continuitate, dacă imaginile nu au fost alterate.

Totodată solicită a se avea in vedere atipicul în sensul că un …. este şi inculpat şi acela care participă la probarea altei fapte este autoincriminat prin propriile fapte în luna septembrie pentru că pe ….2011 s-a autodenunţat, propunându-i-se să participe la un flagrant.

De asemenea, depune la dosarul cauzei înscrisuri şi formulează o cerere de extindere a limitelor teritoriale de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de două săptămâni pentru a face un …la C., sens in care arată că aceasta nu impietează buna desfăşurare a procesului penal.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, apreciază că instanţa deja s-a pronunţat pe acest probatoriu, de asemenea, apreciază că teza probatorie este una controversată întrucât latura civilă pentru infracţiunea de luare de mită nu există. Cu privire la tehnicile de anchetă, apreciază că acestea nu pot fi cenzurate de către apărare, apreciind că reprezintă atributul exclusiv al anchetatorului.

Cu privire la omisiunea de procedură solicită a se observa că nu există flagrant la data respectivă pentru a se discuta de către acest aspect invocat de către apărare.

În ceea ce priveşte completarea transcrierilor, solicită a se avea in vedere că procedural, această completare nu este permisă; de altfel, la momentul probatoriului, Parchetul nu a avut nimic împotriva ascultării în şedinţă publică a înregistrărilor, aşa încât solicită respingerea probei ca nefiind pertinentă, concludentă şi utilă cauzei.

Apărătorul ales al inculpatului R.C., av. B.V., având cuvântul, se opune administrării probei cu expertiză video apreciind că aceste sunt aspecte legale de fondul cauzei, acestea pot fi relevate în concluziile pe fond.

Cu privire la afirmaţia potrivit căreia unele discuţii purtate de către inculpatul R. nu sunt transcrise, arată că aceste discuţii se aud pe video întrucât aceasta a vizionat imaginile video. În ceea ce priveşte aspectul că imaginea video pe alocuri este neagră, arată că inculpatul R. avea o jachetă neagră pe dumnealui iar camera fiind in nasturi, temporar acoperea imaginea.

Instanţa, deliberând asupra probelor solicitate de apărătorul inculpatului B.S., revăzând şi pronunţarea asupra aceleiaşi probe solicitate pe care instanţa s-a pronunţat la data de 31.01.2012, şi la acest moment al cercetării judecătoreşti îşi menţine concluziile în sensul că nu o apreciază ca fiind o probă utilă la acest moment, apărarea nefăcând dovada unor elemente noi, faţă de cele avute in vedere la momentul pronunţării iniţiale. În acest sens, va porni in analiza utilităţii probei ca şi moment determinant a ceea ce se doreşte a fi analizat prin expertiza solicitată de la poziţia procesuală a inculpatului, adoptată în faţa instanţei in data de 13.12.2011 când, audiat fiind, a recunoscut primirea sumelor de bani, făcându-şi o altă apărare, vis-a-vis de percepţia pe care a avut-o asupra sumelor de bani, destinaţia acestora, ş.a., elemente asupra cărora instanţa nu îşi va extinde analiza la acest moment, întrucât ar echivala cu o antepronunţare şi pe care le va analiza pe fondul cauzei. În atare situaţie, apreciază că eventualele inadvertenţe, chiar dacă ar exista în înregistrarea video, nu ar aduce din punct de vedere probator elemente noi şi relevante din acest punct de vedere iar din perspectiva faptului că transcrierile nu sunt integral redate, judecătorul are a constata că procurorul se foloseşte în susţinerea actului de acuzare de acele înregistrări pe care le apreciază ca fiind relevante. Este foarte adevărat că dacă acestea nu sunt apreciate ca fiind foarte relevante, existenţa şi a altor convorbiri poate crea judecătorului o imagine cât mai aproape de realitate însă pentru aceasta nu este nevoie a se completa acele transcrieri, existând posibilitatea vizionării acestor mijloace de probă de care parchetul a înţeles să se folosească şi pe care instanţa le va exploata din punct de vedere probator în măsura in care se vor corobora cu toate celelalte mijloace de probă din dosar.

Partea substanţială a motivării concludenţei probei, aşa cum este făcută de către apărare în şedinţa publică de astăzi, face trimitere la aspecte ce ţin de fondul cauzei pe care instanţa le cenzurează, înlăturând necesitatea acestei probe cu motivarea făcută anterior, urmând a le avea în vedere ca şi critici pe fondul cauzei.

Apărătorul ales al inculpatului R.C., av. V.B., formulează o cerere de schimbare a încadrării juridice în temeiul art. 334 Cod proc.pen. în art. 255 alin 1 Cod penal raportat la art. 6 Lg. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal întrucât apreciază că actele materiale care intră in componenţa infracţională dacă instanţa va considera că sunt săvârşite de R.C. reprezintă acte ale unui mituitor şi în nici un caz ale unui complice la infracţiunea de luare de mită.

Astfel, arată că infracţiunea de complicitate reprezintă o formă de participaţie penală ce constă în fapta unei persoane care cu intenţie înlesneşte să ajute în orice mod la comiterea unei fapte de natură penală o reprezintă intenţia iar in speţa noastră, această intenţie trebuie să fie calificată prin scop, aşa cum este ea prevăzută de art. 254 Cod penal în sensul de a-l ajuta pe autor de a înlesni săvârşirea faptei de luare de mită, având scopul de a-i procura acestuia bani sau alt foloase ori, în speţă, poziţia subiectivă între complicele la luarea de mită sau complicele la luarea de mită sau mituitorul.

Mai apreciază că inculpatul R.C. este un intermediar, urmează a se stabili poziţia subiectivă care e reliefată de toate probele administrate in dosar iar declaraţiile domnului R.C. se coroborează pe deplin cu toate probele in acest sens, poziţia acestuia fiind identică cu poziţia subiectivă a mituitorilor.

Mai arată că este determinat prin activităţi de ameninţare deşi iniţial vorbeşte de o cerere prealabilă după care revine şi arată că a fost determinat, ameninţat cu oprirea finanţării, i-a arătat în repetate rânduri că este .... şi are puterea sens în care apreciază că poziţia subiectivă este aceea de teamă de a nu opri finanţarea cu consecinţe atât asupra mituitorilor cât şi a supra şefului lor.

De asemenea, apreciază că interesul pe care îl are R.C. este unul comun cu cel al angajaţilor.

Mai arată că reiese aspectul că nu există acea înţelegere prealabilă şi prin actele medicale depuse la dosar şi care fac dovada că sănătatea inculpatului R. a fost afectată cu anumite puncte de vârf foarte apropiate de întâlnirile cu inculpatul B. când i se punea în vedere să dea bani. Astfel, în noiembrie 2010 a avut loc o primă discuţie despre bani şi a necesitat o serie de investigaţii. După această întâlnire, în luna martie s-a internat pentru …. În februarie 2011 inculpatul B. ii pune in vedere că trebuie să câştige alegerile şi „din proiecte îşi trage seva”.

Cu privire la declaraţiile martorilor denunţători, arată că R.C. era stresat, agitat atunci când trebuiau să se strângă aceşti bani. La fel, martora … arată că inculpatul R. de fiecare dată dorea să renunţe şi la funcţie şi la proiecte pentru că nu mai dorea nimic.

Mai apreciază că Parchetul incearcă să probeze existenţa acestei înţelegeri cu două lucruri: atitudinea inculpatului B. care atunci când a primit banii nu a avut o atitudine de mirare. De asemenea, atenţionările repetate ale inculpatului B. către domnul R. cu privire la necesitatea asigurării conspirativităţilor activităţilor, ce denotă încercarea inculpatului B. că nu vor exista declaraţii împotriva sa în cazul în care va fi cercetat.

Totodată solicită a se avea in vedere maxima sinceritate a inculpatului R.C. care întrebat fiind, a arătat că a avut reprezentarea că banii daţi sunt cu titlu de mită pentru ca inculpatul B. să îşi exercite atribuţiile de serviciu.

Reprezentantul Ministerului Public, avânt cuvântul, apreciază că cererea de schimbare a încadrării juridice nu este întemeiată, inculpatul R. prezentând instanţei de judecată că a înţeles exact mesajul inculpatului B. de a colecta o parte semnificativă din salariile angajaţilor, mai puţin din al său, pentru ca incupatul B. să fie mulţumit, potrivit tezelor prezentate in cursul procesului penal.

Cu privire la aspectul subiectiv, apreciază că acuzarea a dovedit intenţia directă a inculpatului R.C. în activitatea de complice a autorului B.S. în colectarea sumelor de bani, neexistând nici cel mai mic dubiu cu privire la scopul activităţii infracţionale.

Instanţa, deliberând asupra schimbării de încadrare juridică, urmează a o proroga odată cu fondul cauzei.

Nemaifiind cereri sau excepţii de invocat, Tribunalul constată cercetarea judecătorească încheiată şi acordă cuvântul în dezbaterea fondului, inclusiv pe cererea de modificare control judiciar formulată de inculpatul B.S. asa cum a fos ea sustinuta de aparatorul ales al acestuia:

Reprezentantul Ministerului Public, avânt cuvântul, apreciază că instanţa a fost legal sesizată prin rechizitoriul nr. 190/P/2011 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, la acel moment, a inculpatului B.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 al. 1 şi 2 Cod penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal şi în stare de libertate a inculpaţilor R.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art. 254 alin. 1 şi 2 Cod penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal şi Ţ.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 alin.l şi 2 Cod penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000.

In fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului B.S. care, în calitate de … al A.N.O.F.M. şi al Consiliului de administraţie din cadrul A.N.O.F.M., având ca atribuţiuni de serviciu, aprobarea defalcării bugetului asigurărilor pentru şomaj pe unităţile din subordinea Agenţiei Naţionale şi fiind _, a primit, în mod repetat (11 acte materiale), în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi după o înţelegere prealabilă, în perioada decembrie 2010 - octombrie 2011, suma totală de 1.058.500 lei şi 22.000 euro, de la funcţionarii angajaţi în cadrul S.C C. S.R.L, …. în proiectele PACSPO şi ICAR, prin intermediul inculpatului R.C., în scopul de a vira procentul de 25% din costul proiectelor, reprezentând cofinanţarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei derulări a activităţii în cadrul proiectelor.

De asemenea, în sarcina inculpatei Ţ.A.M., s-a reţinut că în calitate de … al OIPOSDRU din cadrul A.N.O.F.M., în cursul lunii august 2011, a primit de la ….., … la C. Ltd (… în cadrul proiectelor PACSPO şi ICAR, al căror beneficiar este CNFPPP R.), suma de 10.000 lei, ulterior efectuării unui control asupra desfăşurării acestora, scopul primirii banilor fiind acela de a nu-şi exercita în mod corespunzător atribuţiile de serviciu privind monitorizarea derulării proiectelor menţionate, cu prilejul controalelor ulterioare.

În cursul cercetării judecătoreşti, au fost readministrate probatoriile propuse in prima parte a procesului penal in special martorii denunţători şi cei propuşi in actul de acuzare.

Totodată solicită a se avea în vedere că poziţia procesuală a inculpaţilor este nesinceră cu privire la modalitatea in care au primit aceste sume de bani precum şi in ce manieră aceste sume de bani au fost colectate.

Solicită de asemenea, înlăturarea circumstanţelor atenuante judiciare din rechizitoriu prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a,c Cod penal, întrucât nu fac parte din încadrarea juridică din punct de vedere strict formal. In al doilea rând, inculpatul R.C. şi-a nuanţat într-un mod radical recunoaşterea săvârşirii infracţiunii, a avut o atitudine procesuală oscilantă faţă de implicarea în activitatea infracţională a inculpatei Ţ.A.. In ultimă instanţă aşa cum rezultă şi din pledoariile apărării acest inculpat care pretinde o atitudine procesuală de recunoaştere, pe fond solicită achitarea, soluţie cu care parchetul nu este de acord.. În acest sens, solicită condamnarea celor trei inculpaţi, pentru inculpatul B.S., propune pedeapsa închisorii de 11 ani, pentru inculpatul R.C. propune pedeapsa închisorii de 7 ani şi pentru inculpata Ţ.A.M. propune pedeapsa închisorii de 4 ani. În acest sens, solicită a se avea în vedere gravitatea faptelor, caracterul repetat al săvârşirii infracţiunilor de către inculpaţii B.S. şi R.C. pe o perioadă de 11 luni.

Ca modalitate de executare a pedepselor solicită ca pedepsele aplicate să fie cu executare în regim de detenţie pentru toţi cei trei inculpaţi.

De asemenea, solicită a se avea in vedere şi aplicarea unor pedepse complementare şi, totodată, în baza art. 88 Cod penal să se dispună deducerea din pedeapsa inculpatului B.S. a reţinerii şi arestării de la 16.10.2011 până la 07.02.2011.

Cu privire la cererea formulată de apărare in sensul extinderii limitei teritoriale pentru inculpatul B.S., solicită respingerea acesteia ca nefondată sub aspectul obligaţiilor stabilite de către instanţă şi al rigorilor acestei măsuri.

În baza art.357 alin.2 lit. c Cod procedură penală raportat la art. 20 din Legea nr. 78/2000, solicită menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse asupra bunurilor inculpatului B.S..

In baza art. 254 alin. 3 Cod penal raportat la 255 alin. 5 Cod penal solicită să se restituie către martorii denunţători următoarele sume: 71.800 RON către …, 87.800 lei şi 7.500 euro către …, 184.800 RON către …, 258.300 lei şi 14.500 euro către …., 149.800 RON către …, 54.500 lei către …, 29.200 lei către …. Totodată solicită să se constate că Direcţia Naţională Anticoruptie a restituit în faza de urmărire penală următoarele sume: 21.200 RON către …, 20.200 RON către …, 21.200 RON către …, 21.200 RON către …, 21.200 RON către …, 9.000 RON către …, 15.500 RON către …..

De asemenea, reprezentanta parchetului solicită obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat în condiţiile art.191 Cpp.

Apărătorul ales al inculpatei Ţ.A.M. solicită reprezentantul Ministerului Public să indice temeiul legal in baza căruia a solicitat individualizarea pedepselor indicând cuantumul pedepselor pentru fiecare inculpat, întrucât in raport de art. 316 Cpp apreciază că nu se poate purta o asemenea discuţie de către reprezentantul Ministerului Public.

Instanţa ia act de concluziile reprezentantului Ministerului Public aşa cum au fost ele formulate, urmând a fi cenzurate de către instanţă şi cu privire la chestiunea la care se face referire.

Apărătorul ales al inculpatului R.C., av. A.U., având cuvântul, apreciază că de vină este „sistemul ticăloşit” însă in raport de contribuţia fiecărui inculpat la săvârşirea faptei, să se aprecieze separat vinovăţia sau lipsa vinovăţiei, sens în care în temeiul art. 11 pct.2 lit. a raportat la art.10 alin.1 lit. e C.pr.pen., coroborat cu art.46 alin.2, art.45 alin.2 teza finală şi art. 51 alin. 1 raportate la art. 26 Cod penal raportat la art. 254 alin. l si 2 C.pen. şi cu referire la art. 6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. şi art.74 lit. a si c C.pen. în ceea ce-l priveşte pe inculpatul R.C., solicita achitarea acestuia.

În acest sens, solicită achitarea inculpatului, constatând ca exista, in ceea ce îl priveşte, un concurs de cauze care înlătura caracterul penal al faptei de care este acuzat, respectiv constrângerea morală, starea de necesitate în care s-a aflat si a acţionat si eroarea de fapt.

Astfel, arată că prima condiţie a constrângerii morale, aceea sa existe o acţiune de constrângere săvârşita de o persoana asupra psihicului unei alte persoane, ne apare ca fiind îndeplinită în condiţiile în care, aşa după cum a arătat, în scurtul istoric al desfăşurării cronologice a evenimentelor de presiune exercitate de S.B., pentru a-si asigura complicitatea inculpatului R.C., constrângerile exercitate de către acesta asupra sa, „…." (….).

În fapt, în cursul lunii aprilie 2010, cu ocazia lansării proiectelor RATIO si COMPROF, inculpatul a fost chemat la B…si ameninţat de către inculpatul B.S., …acestuia la acea data, cu pierderea locului de muncă, prin mutarea de la C.N.F.P.P.P. R. la Serviciul de formare al A.N.O.F.M.; astfel, după ce a fost lăsat sa aştepte 12 ore în anticameră, a fost ameninţat textual, "…", în faţa tuturor colegilor din Direcţia de formare profesională a A.N.O.F.M., … Direcţie de Resurse Umane si salarizare, M.O., fiind chiar propus ca martor, în prezenta cauză, prin apărătorii săi aleşi, dar nefiind admis.

Acest episod precum si intenţia de "…" este recunoscut si de inculpatul B.S. care afirmă, in declaraţia de inculpat data in data de … in fata instanţei de judecata (pag…fila ..dosar fond), "legat de întâlnirea din luna aprilie 2010 arată că s-a întâlnit cu R. dar nu la sediul A.N.O.F.M. ci la R. unde lansa un proiect în parteneriat cu …., proiect concurent pentru coinculpat, iar nemulţumirea sa se datora că acesta nu asigurase din punct de vedere tehnic condiţiile necesare. De aceea, a vrut sa-l sancţioneze şi la insistentele consilierului său, P.E., a renuntat.(...) Revine si arată că „…."

Prin urmare, din chiar declaraţia inculpatului B.S., se desprind presiunile psihologice exercitate asupra inculpatului, ameninţările cu pierderea locului de munca, demonstraţiile de forţă si tentativele de intimidare, deoarece chemarea sa la B. şi lăsarea sa în aşteptare timp de 12 ore, sub ameninţarea pierderii locului de munca, a fost absolut nenecesara si nu poate avea altă explicaţie, decât aceea a unei demonstraţii de forţa si încercări de intimidare, in condiţiile in care, chiar din declaraţia inculpatului rezulta ca nemulţumirea acestuia fusese deja exprimata cu ocazia evenimentului de la R. iar vizita sa la B. nu a avut alt scop si nu s-a soldat cu alte consecinţe, deoarece, in mod real, nu se făcea vinovat de nimic.

In iunie 2010, după ce s-a obţinut aprobarea AMPOSDRU pentru cele doua proiecte, întorcându-se de la B., inculpatul R. l-a întâlnit pe inculpatul B.S., la pensiunea …, unde erau prezenţi si … A.V. si un fost .. - întâlnire recunoscuta şi de B.S. in declaraţia sa data in fata instanţei de judecata(pag…. fila .. din dosarul de fond) - ocazie cu care i s-a adresat total ostil atunci când i-a relatat, incantat, faptul ca proiectele au fost aprobate : "…!...” apreciind că B.S. aştepta ceva in schimbul acestei aprobări.

In lunile iulie si august 2010 clientul său a cerut bani dar nu a primit cofinanţarea, în aceste condiţii, pentru a nu fi definitiv oprite proiectele, a încercat suspendarea acestora pentru lunile iulie şi august 2010, dar a fost refuzat categoric de către dna. … OIPOSDRU, R.G., de la ANOFM - pe care de asemenea a propus-o ca martor dar nu a fost admisa - care i-a comunicat ca, conducerea ANOFM nu este de acord.

Pericolul grav creat prin ameninţarea continuă s-a manifestat însă nu numai pentru persoana inculpatului ci şi pentru toţi angajaţii sau colaboratorii partenerului de proiect SC C. Ltd. care şi-ar fi pierdut locurile de muncă şi veniturile da ca proiectul se oprea ca urmare a lipsei cofinanţării.

Cu ocazia vizitelor i s-a spus textual : „…”.

De asemenea, arată că nu a comunicat inculpatului B.S. refuzul acesteia de a cotiza, pentru a o proteja si a nu o expune pericolului de pierdere a locului de munca in condiţiile in care cunoşteam opinia si atitudinea exprimata a lui B., fata de acesta problema, respectiv aceea ca cine nu plăteşte, pleacă, în sensul de a fi dat afara.

In cursul lunii noiembrie 2010, inculpatul B.S. i-a solicitat acestuia sa mărească salariile celor două fete, protejatele acestuia iar acesta l-a refuzat arătând ca acestea au salariul suficient de mare (3000 lei net) adică mai mare ca al inculpatul R.C.. Ca urmare a acestui fapt, cofinanţarea pentru anul 2010 a venit abia la jumătatea lunii noiembrie iar cu o zi înainte de Crăciun, banii au fost retraşi din conturi, centrul nereuşind sa organizeze decât doua cursuri.

Tot in cursul lunii noiembrie 2010, aşa cum se retine si in rechizitoriul parchetului la pagina …, a avut loc şi prima solicitare expresă, în care inculpatul B.S. a precizat suma pe care doreşte să o primească lunar, cu ocazia purtării unor discuţii referitoare la angajarea în cadrul proiectelor a lui …... Atunci … ANOFM a menţionat pentru prima data ca va trebui sa primească o suma de circa 25.000 de euro lunar.

In luna ianuarie 2011 inculpatul B.S. i-a atras acestuia atenţia asupra necesitaţii asigurării discreţiei totale asupra activităţii de colectare si remitere a banilor spunandu-i „….” dar şi asupra faptului ca monitorizează veniturile oamenilor şi sumele care i se remit : „….”.

În luna februarie 2012, cu 7 luni întârziere, a primit următoarea cofinanţare; la vizita făcută cu aceasta ocazie, inculpatul B.S. i-a spus: „….”.

Dacă în luna februarie 2011, inculpatul B.S. imi spunea : "…”.

Atunci, în luna mai 2011, a luat decizia de a comunica telefonic cu colegii care cotizau, fiind convins că „…”.

Mai solicită a se avea in vedere că în luna iulie inculpatul B.S. i-a cerut ca 10.000 lei sa ajungă la inculpata A.T., fara sa-mi dea nici o explicaţie, "rugăminte" pe care eu am transmis-o colegului …., care după ce a i-a dat banii, a fost informat ca a discutat cu Preşedintele si acesta i-a zis sa nu i se mai dea bani lui T. decât când va zice domnia sa, "….!".

Cea de-a doua condiţie, aceea că prin ameninţare să se creeze un pericol grav pentru persoana ameninţată sau pentru o altă persoană apare şi aceasta ca fiind îndeplinită în condiţiile în care posibilitatea pierderii locului de muncă, acum în pragul pensionarii, reprezenta pentru subsemnatul un pericol grav.

Pericolul grav creat prin ameninţarea continua s-a manifestat insa nu numai pentru persoana clientului sau ci si pentru toţi angajaţii sau colaboratorii partenerului de proiect SC C. Ltd. care şi-ar fi pierdut locurile de muncă şi veniturile da ca proiectul se oprea ca urmare a lipsei cofinanţării.

Astfel, apreciază că este posibil ca datorită unei erori de fapt, cel constrâns moral sa considere in mod greşit, ca ameninţarea este de neînlăturat pe alta cale decât prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penala.

În astfel de cazuri, efectele erorii de fapt se suprapun peste constrângere, accentuând consecinţele acesteia privind înlăturarea vinovăţiei si deci a caracterului penal al faptei săvârşite.

Astfel, prin „eroare” in dreptul penal, se intelege reprezentare greşita, de către cel care săvârşeşte o fapta prevăzuta de legea penala, a realităţii din momentul săvârşirii faptei, reprezentare determinata de necunoaşterea sau cunosterea greşita a unor date ale realităţii. Astfel, chiar daca ar fi sa nu ţinem seama de prevederile art.19 alin 1 din Legea Nr.202/2006, privind organizarea si funcţionarea ANOFM, care statuează ca Preşedintele ANOFM îndeplineşte si funcţia de Preşedinte al Consiliului de Administraţie, care potrivit art.18 lit. e din aceeaşi lege, aproba defalcarea bugetului de asigurări pentru şomaj pe unităţile din subordinea Agenţiei Naţionale, in raport cu sarcinile acestora, potrivit legii, Preşedintele ANOFM având aşadar atribuţii parţiale in procesul decizional cu privire la bugete, precum si de dispoziţiile art.22 alin. 1 lit i, in care se arata ca Preşedintele ANOFM îndeplineşte atribuţiile ce revin, potrivit legii, ordonatorului principal de credite, si s-ar primi apărarea conducerii ANOFM, respectiv a inculpatului B.S., cum că inculpatul nu avea nici o atribuţie in alocarea cofinantarii de 25 % din bugetul asigurărilor pentru şomaj, necesara derulării proiectelor, solicită să se observe ca, conducerea ANOFM, in mod intenţionat, pentru a-si asigura o poziţie de superioritate care sa-i faciliteze obţinerea foloaselor materiale pe care le solicita de la angajaţii din subordine si respectiv de la angajaţii cu contract de munca si colaboratorii cu contract de prestări servicii ai partenerului in implementarea proiectelor, SC C. Ltd., au creat o stare de spirit tensionata, manifestându-se autoritar fata de aceştia si încercând sa inducă respectivelor persoane o stare psihica de teamă, sugerandu-le in mod repetat, atât verbal cat şi prin diverse demonstraţii de forţa ca de inculpatul B.S. depinde atât continuarea sau suspendarea cofinantarii si respectiv continuarea implementării sau stoparea proiectelor, cat si bunul mers al activităţii de rambursare a cheltuielilor, respectiv aprobarea cerererilor de rambursare, solicitând a se avea in vedere în acest sens, declaraţia martorului … referitoare la opinia sa despre motivul remiterii sumei de 10.000 lei inculpatei T., data in cursul urmăririi penale, fiind semnificativa : "referitor la motivul pentru care a fost trimis sa-i dea cei 10.000 lei A.T., s-a gândit ca acesta ar putea fi legat de faptul ca, in calitate de … OIPOSDRU, aceasta era prima care verifica cererile de rambursare si le aviza înainte de a fi aprobate de către ANOFM."(pag….din rechizitoriul Parchetului).

De asemenea, inculpatul B.S. a manifestat o atitudine discreţionara cu privire la locurile de munca ale angajaţilor, încercând sa inducă ideea ca de el ar depinde atât angajarea si menţinerea in funcţie a acestora cat si mărimea salariilor pe care le primesc.

Folosindu-se de poziţia pe care funcţia i-o conferea, inculpatul B.S. a încercat sa inducă si menţină in eroare angajaţii din subordine, inclusiv pe inculpatul R.C., cu privire la atribuţiile pe care le avea atât cu privire la alocarea cofinanţării cat si cu privire la angajarea sau eliberarea lor din funcţie, astfel încât sa-i facă sa creadă ca singura atitudine corecta pe care ar putea sa o aibă, pentru păstrarea locurilor de munca, încasarea retribuţiilor si continuarea proiectelor, ar fi aceea de conformare la conduita ceruta si de acceptare a remiterii sumelor de bani, reprezentând procent din veniturile lor.

Astfel, datorită stării de confuzie creată, apreciază că a acţionat pentru înlăturarea pericolului iminent cu care era ameninţată continuarea implementării proiectelor si pe cale consecinţa menţinerea locurilor de munca ale angajaţilor, aflându-se in stare de necesitate, aşa cum este definita aceasta de art.45 alin.2 C.pen. : starea de necesitate este starea in care se găseşte o persoana care este nevoita sa săvârşească o fapta prevăzuta de legea penala pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi înlăturat altfel viata, integritatea corporala sau sănătatea sa sau a altuia sau un bun important al sau ori al altuia sau un interes obştesc.

De asemenea, arată că în doctrină se arată că, prin „interes obştesc” se înţelege orice situaţie, stare, relaţie, activitate etc. de care este legat un interes al unei unităţi de stat sau altei unităţi care desfăşoară o activitate utila din punct de vedere social (cum ar fi cele la care se refera art.145 C.pen.) ori altei persoane juridice de drept privat. In sfera noţiunii de interes obştesc intra, de exemplu, siguranţa statului, avutul public, capacitatea de apărare a tarii, bunul mers al organelor si instituţiilor de stat, ordinea si liniştea publica, serviciile de interes public, precum si alte valori asemănătoare.

De asemenea, învederează instanţei condiţiile privind pericolul:

- condiţia pericolului iminent este îndeplinita deoarece in lipsa cofinanţării, care si aşa întârziase 7 luni, implementarea proiectelor se oprea, iar daca proiectele se opreau, prin pierderea cofinantarii, asa după cum am arătat si in declaraţia data in fata instanţei de judecata ( pag…. fila … din dosarul de fond), sumele de bani folosite pana la momentul stopării proiectelor, le erau imputate, aceasta fiind o prevedere expres prevăzuta in contract,

- condiţia ca pericolul iminent sa ameninţe un bun important al persoanei sau un interes obştesc, apreciază că este îndeplinita sub ambele sale forme, ameninţate fiind atât veniturile angajaţilor si colaboratorilor partenerului SC C. Ltd., inclusiv ale inculpatului, prin existenţa pericolului pierderii locurilor de munca ca urmare a stopării implementării proiectelor, cat si interesul obştesc al menţinerii existentei instituţiei in sine, C.N.F.P.P.P. R., care fusese pe punctul de a se desfiinţa ca urmare a subfinanţării.

Fată de situaţia de fapt expusa anterior, solicită sa se observe că, aşa cum a arătat si anterior, există in ceea ce îl priveşte pe inculpatul R.C. o conexitate intre mai multe cauze care înlătură caracterul penal al faptei săvârşite si anume constrângerea morală, eroarea de fapt si starea de necesitate in care se afla si a acţionat, cauze care se potenţează reciproc având ca efect înlăturarea vinovăţiei şi implicit a caracterului penal al faptei şi că latura subiectiva a infracţiunii de complicitate la infracţiunea de luare de mita, de care este acuzat, nu se conturează in nici un fel.

O a doua soluţie solicitată, dincolo de existenţa cauzelor care înlătură vinovăţia si prin aceasta caracterul penal al faptei, este aceea a achitării inculpatului R. în raport cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. l lit. d C.pr.pen., deoarece lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, si anume latura subiectiva a infracţiunii in totalitatea ei.

Astfel, arată că in literatura de specialitate s-a arătat ca vinovăţia cu care se săvârşeşte fapta incriminata de art.254 C.pen. are numai forma intenţiei directe, deoarece făptuitorul acţionează cu un scop special.

La rândul sau, complicitatea la săvârşirea infracţiunii de luare de mita trebuie obligatoriu sa se realizeze cu intenţie, pentru ca nu poate exista complicitate din culpa iar intenţia complicelui se raportează la conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mita, in cadrul căreia, vinovăţia, ca element subiectiv principal, îmbracă forma intenţiei calificata prin scop.

Prin scopul infracţiunii, ca element al laturii subiective, se înţelege finalitatea urmărita prin săvârşirea faptei ce constituie elementul material al infracţiunii, obiectivul propus si reprezentat de făptuitor ca rezultat al acţiunii sau inacţiunii sale.

Prin urmare, se pune problema daca inculpatul R.C. a urmărit, sa-l ajute pe inculpatul B.S. sa obtina pentru sine anumite avantaje materiale, răspunsul fiind evident, nu.

Astfel, in timp ce in cursul discuţiei de la R…, din data de …, inculpatul B.S. îşi punea problema cum sa găsească noi mijloace de continuare a activităţii infracţionale si de ascundere a foloaselor obţinute prin săvârşirea infracţiunii, gândindu-se la trecerea acestei activităţi ilegale intr-o etapă superioară prin mascarea ei in spatele unor societăţi comerciale paravan, R.C. işi punea problema cum sa renunţe la tot, atât la funcţie cat si la proiecte si cum să plece la pensie (… ), comunicând intenţia sa de desistare si inculpatului B.S..

Prin urmare, cei doi inculpaţi, B.S. si R.C., nu au acţionat cu aceeaşi forma de vinovăţie, cu voinţa comuna si in baza unei înţelegeri anterioare, aşa după cum susţine parchetul in rechizitoriu, voinţa inculpatului R.C. fiind constrânsă prin ameninţările prealabile la care deja m-am referit. De asemenea, arată că nu a stat aceeaşi cauza la baza rezoluţiei infracţionale si că nu a urmărit acelaşi scop cu inculpatul B.S., in ceea ce îl priveşte neexistând cauza specifică infracţiunii de luare de mita si nici intenţia directa calificata prin scop.

Astfel, in timp ce inculpatul B.S. a urmărit obţinerea unor foloase materiale pentru sine, inculpatul R.C. a fost constrâns sa-l ajute si a urmărit doar salvarea unui interes obştesc, pe de o parte prin continuarea implementării proiectelor de care beneficiau un număr mare de persoane din personalul propriu al serviciului public de ocupare a forţei de munca iar pe de alta parte prin păstrarea locurilor de munca si a retribuţiilor si salariilor formatorilor, angajaţi sau colaboratori ai SC C. Ltd..

Daca totuşi se va considera ca faptul de a nu fi avut curajul de a sacrifica "interesul obştesc" al continuării implementării proiectelor si locurile de munca si veniturile oamenilor, pentru ideea abstracta de dreptate si respectare a legalităţii, constituie o vina suficienta pentru a îl inculpa, atunci solicită sa se constatate ca fapta săvârşita de acesta, nu prezintă, in concret, gradul de pericol social al unei infracţiuni si pronunţând achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. l lit. b indice 1, sa faceţi aplicarea in ceea ce îl priveşte a art. 18 indice 1 alin. 3 C.pen.

Astfel, poziţia procesuala a inculpatului fiind mai apropiata de cea a martorilor denunţători decât de cea a inculpatului B.S., datorită constrângerii exercitate asupra sa, de către inculpatul B.S., apreciază ca daca nu poate beneficia de cauza de nepedepsire prevăzuta de art. 255 alin.3 C.pen. sau de cea care înlătura caracterul penal al faptei prevăzuta de art.255 alin.2 C.pen. - decât daca se va primi punctul de vedere referitor la schimbarea incadrarii juridice a faptei pe care a săvârşit-o - atunci măcar ţinând cont de modul si mijloacele de săvârşire a faptei ( respectiv de faptul ca nu am săvârşit fapta, la rândul meu, prin constrângerea celorlalte persoane, in acest sens fiind semnificativă atitudinea pe care am avut-o faţă de martora …, pe care numai ca nu a constrâns-o dar a încercat sa o si acopere atunci când aceasta a refuzat sa contribuie cu bani pentru B.S.), de scopul urmărit, care nu a fost unul comun cu cel al inculpatului B.S., acesta aşa cum s-a mai arătat urmărind obţinerea unei importante sume de bani pentru sine prin săvârşirea infracţiunii.

În susţinerea apărării a invocat circumstanţele personale ale inculpatului, sens in care a arătat că nu este cunoscut cu antecedente penale, are o pregătire profesională înaltă şi nu a avut nicio „pată” în carieră, a recunoscut şi regretă săvârşirea faptelor, a colaborat ulterior cu organele de urmărire penală, având o atitudine sinceră.

În subsidiar, solicită a se constata ca sunt îndeplinite, in ceea ce îl priveşte pe inculpat, condiţiile cerute de art.19 din OUG Nr.43/2002 actualizată, privind Direcţia Naţionala Anticorupţie, care reglementează o cauză legală de atenuare a pedepsei.

Prin urmare, dând eficienta juridică acestei cauze legale de atenuare a pedepsei si ţinând cont de existenta circumstanţelor atenuante personale relevate chiar si in rechizitoriul Parchetului, făcând aplicarea art.74 alin 1 lit. a si c si art. 76 alin. l lit. d din Codul penal, va rog să îi aplicaţi inculpatului o pedeapsa spre minimul general, cu suspendarea condiţionata a executării acesteia, constatând că si condiţiile art.81 C.pen. sunt îndeplinite, respectiv pedeapsa aplicata ar fi de cel mult trei ani sau amenda, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni iar scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, aşa cum se apreciază în raport de persoana şi conduita inculpatului.

Apărătorul ales al inculpatului R.C., avocat B.V., în completarea concluziilor apărătorului antevorbitor, solicită a se avea în vedere că doreşte să lămurească omisiunea predării sumei de 73.000 lei, sens in care a arătat că inculpatul R.C. a fost supravegheat de către organele de urmărire penală.

In acest sens, solicită a se avea in vedere că nici un om, sub supravegherea organelor de urmărire penală fiind, nu poate încerca să sustragă o sumă de bani. Mai mult, rezultă foarte clar că banii, încă din luna septembrie au rămas într-un sertar, neexistând nici un element de încercare de a fi însuşiţi în vreun fel.

De asemenea, solicită a se observa că inculpatul R.C. este un om corect şi chiar dacă ar fi încercat să comită fapte de asemenea gen, acestea s-ar fi regăsit in rechizitoriu.

Apărătorul ales al inculpatului R.C., avocat U.V. , având cuvântul arată că achiesează la concluziile antevorbitorilor săi iar in completare, solicită a se reţine declaraţiile de la filele … vol. …de unde reiese faptul că inculpatul a fost constrâns moral.

Mai mult, solicită a se avea in vedere că nu există latura subiectivă a intenţiei, săvârşind mai degrabă o infracţiune de complicitate la luarea de mită însă nu infracţiunea de dare de mită.

Astfel, solicită a se observa că se impune adoptarea schimbării încadrării juridice, după care să se dea eficienţă dispoziţiilor art. 255 alin 3 Cod proc.pen. potrivit căreia inculpatul beneficiază de impunitate, sens în care solicită achitarea acestuia.

De asemenea, solicită a se observa că nu există nicio incompatibilitate in aplicarea art. 19 din OUG 43 potrivit căreia beneficiază de reducerea limitelor de pedeapsă, si aplicarea art. 74 Cod pen. De asemenea, solicită să se dispună suspendarea pedepsei inculpatului prin aplicarea art. 81 Cod proc.pen.

Apărătorul ales al inculpatului R.C., avocat B.V., în completare arată că referitor la cele două acte materiale din luna septembrie şi octombrie, solicită a se observa că nu i se pot imputa inculpatului câtă vreme s-au realizat sub supravegherea organelor de urmărire penală, aşa încât pentru acestea nu poate să răspundă penal.

Apărătorul ales al inculpatei Ţ.A., avocat M.C. solicită ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună, în baza art. 11 pct. 2 lit. (a), raportat la dispoziţiile art. 10 lit. d din Codul de Procedură Penală, achitarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată.

Astfel, arată că actul de acuzare nu prevede în mod concret care sunt atribuţiile în raport de care ar fi săvârşit pretinsa infracţiune de luare de mită.

După cum se poate observa dintr-o simplă parcurgere a actului de acuzare, procurorii se referă foarte general la o eventuală exercitare în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu „privind monitorizarea derulării proiectelor menţionate, cu prilejul controalelor ulterioare”.

Mai apreciază că dispoziţiile art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale sunt încălcate întrucât nu se indică ce anume din atribuţiile domnişoarei Ţ.A. au fost încălcate .

Mai arată că în cazul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, acţiunea de primire de bani este strâns legată de un act de îndeplinire, neîndeplinire sau, după caz, îndeplinire necorespunzătoare a unor atribuţii de serviciu determinate în mod concret. Mai mult decât atât, pentru existenţa infracţiunii se cere ca acţiunea făptuitorului de a pretinde/ primi foloasele să fie anterioară îndeplinirii, neîndeplinirii actului pentru a cărei îndeplinire / neîndeplinire făptuitorul pretinde sau primeşte bani sau foloase.

Referitor la această condiţie, arată că, în cazul de faţă, momentul la care se pretinde că ar fi primit mită de la numitul …. este situat ulterior momentului la care AMPOSDRU aprobase spre plată cererile de rambursare înaintate de CNFPPP R. pentru cele două proiecte în derulare. Acest lucru este confirmat atât de inculpatul R.C., cât şi de martorii …. şi ...

Mai arăt, de asemenea, că, în raport de textul de incriminare invocat prin rechizitoriu, este absolut necesar ca actul pentru a cărei îndeplinire/neîndeplinire, funcţionarul pretinde/primeşte bani sau foloase să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale acestuia, adică să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu. Această cerinţă are o importanţă hotărâtoare pentru existenţa infracţiunii de luare de mită, deoarece, fiind vorba de o infracţiune de serviciu, ea nu poate fi reţinută în sarcina unui funcţionar decât în cazul încălcării unei obligaţii ce intră în competenţa sa de serviciu.

Această situaţie reprezintă, în primul rând, o încălcare a dreptului la apărare al inculpatei, întrucât este pusă în postura de a se apăra împotriva unor acuzaţii foarte vagi şi generale, în totală contradicţie cu principiul respectării prezumţiei de nevinovăţie.

În realitate, inculpata nu exercita în fapt atribuţii de serviciu pentru a căror exercitare necorespunzătoare numitul …. să fi fost interesat să ofere anumite sume de bani. Mai arată că în cauză nu sunt întrunite nici elementele esenţiale ale laturii obiective a infracţiunii imputate.

Prin urmare, apare drept evident faptul că inculpata, în calitate de …al OIPOSDRU, nu avea raporturi de serviciu directe cu C. Ltd., societatea la care era angajat numitul ….

Mai mult, reţinerea în sarcina inculpatei a unor „atribuţii de control" în sensul art. 254 alin. (2) Cod Penal este total neîntemeiată. Mai arată că la dosarul cauzei există declaraţii detaliate din care rezultă că inculpatul …. a mers la instrucţiunea martorei .. şi a mers la sediul ANOFM pentru a-i remite inculpatei Ţ. plicul cu bani, neştiind nici aceasta ce anume se afla în el. De asemenea, rezultă foarte clar atitudinea inculpatei Ţ. la înmânarea plicului, în sensul că a fost surprinsă iar unicul argument pentru care a acceptat să ia acest plic a fost acela că i s-a spus să ia legătura cu domnul B.S. pentru a se lămuri. Din actele aflate la dosar rezultă că a existat o perioadă destul de scurtă de timp in care a încercat să ia legătura însă nu a reuşit. De asemenea, solicită a se observa că inculpata A.Ţ. a recunoscut primirea sumelor de bani insă nu se susţine că aceasta a încercat să se ascundă, neavând nicio intenţie să ia legătura cu alte persoane cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu inculpatul B.S..

Mai solicită a se observa că nu există elementele constitutive ale săvârşirii infracţiunii reţinute in sarcina inculpatei, nici din perspectiva existenţei vreunei înţelegeri prealabile cu vreunul dintre participanţii la săvârşirea faptelor.

Astfel, apreciază că nu s-a realizat dovada existenţei laturii subiective a infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată şi nu s-a probat existenţa infracţiunilor nici sub existenţa unei relaţii de serviciu şi identificarea unei relaţii pe care să le fi efectuat defectuos in schimbul unei sume de bani.

În subsidiar, dacă se va aprecia că se impune tragerea la răspundere a inculpatei, solicită a se avea in vedere circumstanţele personale ale inculpatei şi individualizarea pedepsei spre minimul special cu incidenţa dispoziţiilor art. 81C.p. privind suspendarea executării pedepsei.

Apărătorul ales al inculpatei Ţ.A.M.,avocat A.C. în completare, solicită a se avea în vedere că analizând obiectiv conţinutul infracţiunii, inculpata Ţ. nu are legătură cu această cauză penală, ea neavând percepţia că săvârşeşte o infracţiune.

Mai solicită a se avea in vedere situaţia premisă care presupune existenţa unui funcţionar cu atribuţii de control sau a unui funcţionar in condiţiile art.254 C.p., făcându-se astfel referire la încaderarea în alin.1 sau alin.2 al acestui articol, precum şi referirea la art.6 din Legea nr.78/2000.

Astfel, faţă de modul în care a fost trimisă în judecată inculpata era necesar să aibă atribuţii de control pe care să le îndeplinească defectuos sau deloc în schimbul unei sume de bani; sens in care apreciază că toate proiectele cu fonduri europene erau sub decizia AMPOSDRU iar Ţ. era … la OIPOSDRU.

Mai arată că termenul de „atribuţie de control” are alt înţeles din punct de vedere al legii penale decât din punct de vedere administrativ – atribuţia de control fiind un element esenţial de îndeplinit in sensul art. 254 alin 2 Cod penal în sensul că funcţia de atribuţie de control trebuie să aibă sarcinile de serviciu ale unei persoane controlate.

De asemenea, arată că in ceea ce priveşte atribuţiile de control, trebuie să existe o legătură indisolubilă dintre persoana care realizează controlul şi persoana care este controlată, iar această legătură trebuie să se realizeze in raporturi concrete de serviciu întrucât săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 Cod.pen. este o infracţiune de serviciu, ori nici in ceea ce îl priveşte pe martorul …, nici in ceea ce priveşte celelalte persoane, inculpata Ţ.A. nu se afla în raporturi de serviciu.

Totodată aceasta este exonerată de pedeapsă întrucât a motivat care este explicaţia pentru care a primit banii fără să cunoască scopul lor, relevantă fiind din această perspectivă declaraţia martorului ….

Dacă totuşi se va constata că unele persoane au săvârşit fapte cu intenţie, solicită a se observa dispoziţiile art. 31 alin 2 Cod penal şi să se constate că în modalitatea participaţiei improprii, inculpata Ţ. a săvârşit o infracţiune fără vinovăţie aşa cum este reglementat de textul de lege. În susţinerea celor expuse pe larg, depune la dosarul cauzei înscrisuri.

Apărătorul ales al inculpatului B.S., av. E.C., solicită în principal: - achitarea inculpatului pentru acuzaţia de a fi săvârşit faptele prevăzute de art. 254 alin 1 si 2 cod penal rap la art 6 din legea 78/2000 cu aplicarea art 41 alin 2 cod penal, in temeiul art 11pct.2 litera a raportat la art 10 alin 1 litera c Cod procedura penala pentru cele 9 acte materiale din perioada decembrie 2010 – august 2011, deoarece acestea nu au fost săvârşite de către inculpat;

- Achitarea inculpatului in temeiul art. 11pct. 2 litera a raportat la art 10 litera a Cod procedura penală pentru actele materiale din luna septembrie si octombrie 2011 , deoarece toate probele obţinute din 17 septembrie 2011 si pana la 15 octombrie 2011 sunt nule de drept, pentru ca au fost obţinute prin încălcarea art 68 alin 1 si 2 Cod procedura penala , in sensul ca domnul R.C. a fost îndemnat ca din 17 septembrie si pana pe data de 15 octombrie 2011 sa continue săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 cod penal raportate la art 254 alin 1 si 2 cod penal rap. la art. 6 din legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin 2 in vederea obţinerii de probe.Astfel conform art. 68 alin 1 si 2 cod proc penal toate probele obţinute prin încălcarea legii, mai precis prin înfrângerea dispoziţiilor art. 68 cod proc penala, nu mai pot fi valorificate in cadrul procesului penal, nemaiavand caracterul de probe pertinente, concludente, legale si utile cauzei. A se vedea hotararea Tribunalului Suprem nr .4249/1971 publicată in RRD nr. 4, in 1972, pg. 157, sentinta penala din dosarul nr 2496/1975 in Culegea de Decizii 1975 pag. 496, sentinţa Tribunalului Suprem 763 din 1982 din RRD nr. 3/1983 pag. 69, etc.

- mai solicită, in subsidiar, achitarea inculpatului in temeiul art. 11 pct. 2 litera a raportat la art. 10 alin 1 litera d Cod procedura pentru actele materiale din luna septembrie si octombrie 2011, deoarece remiterea sumelor de bani si primirea acestora nu a avut legătura cu vreuna din atribuţiile inculpatului in calitate de … ANOFM si nu a avut drept scop vreunul din scopurile menţionate in conţinutul subiectiv al infracţiunii prevăzute in art. 254 alin 1 si 2 Cod penal.

În subsidiar, solicită: - achitarea pentru acuzaţia de a fi săvârşit faptele prevăzute de art. 254 alin 1 si 2 cod penal rap. la art. 6 din legea 78/2000 cu aplicarea art 41 alin 2 cod penal, in temeiul art. 11 pct. 2 litera a raportat la art. 10 alin 1 litera c Cod procedura penala pentru cele 9 acte materiale din perioada decembrie 2010 – august 2011, deoarece acestea nu au fost săvârşite de către inculpatul B.S. iar cu privire la actele materiale din luna septembrie si octombrie 2011 , daca in urma unei aprecierii forţate a probatoriului in forma mediata, se va ajunge la o soluţie de condamnare, să i se aplice inculpatului o pedeapsă rezultantă cu suspendarea sub supraveghere.

Astfel, cu referire la cele 9 acte materiale din perioada decembrie 2010 – august 2011 acestea se reţin in mod eronat in sarcina inculpatului ca acuzare. Acuzaţia parchetului in rechizitoriu este ca: ,,ar fi avut o înţelegere anterioara lunii decembrie 2010 cu R.C. si ca in baza acesteia l-ar fi determinat pe acesta sa pretindă si sa primească bani pentru el şi pentru sine, de la funcţionarii din subordinea lui in schimbul numirii si menţinerii lor in echipele de implementare a proiectelor in perioada decembrie 2010 august 2011.”

Din întreg materialul probator administrat in timpul urmăririi penale nicio proba directa ori indirecta nu face dovada acestei înţelegeri, nu este dovedita existenta unei înţelegeri anterioare lunii decembrie 2010 deoarece din chiar rechizitoriu la fila nr …, se menţionează conform afirmaţiei lui R.C. că solicitarea de către B. s-a făcut in mod expres la începutul anului 2011, afirmaţie nesusţinută de vreo alta proba. Mai mult, cele doua contracte privind proiectele cu finanţare din fondul U.E de 75 % si cofinanţare 25 % de la bugetul de stat au fost semnate în iunie 2010 , astfel ca la acel moment nu a existat vreo înţelegere sau constrângere la adresa lui R.C. ( ….). De asemenea, solicită a se avea in vedere că inculpatul R. declara că ,, … ,,. ( ….) şi că ,, …”; afirmaţia redata nu dovedeşte pretinderea sau înţelegerea intre cei doi, ci doar capacitatea de interpretare personala – subiectiva a inculpatului R.C. . ( ….) în încercarea de a se acredita ideea unei înţelegeri cu B.S. dar nu poate preciza data ori datele când acest lucru s-ar fi realizat. În realitate inculpatul R. era cel care stabilea de la cine lua bani, în ce cuantum,deci făcea acte de complicitate, situaţie faţă de care solicitarea de schimbare a încadrării juridice nu se susţine.

Mai apreciază că inculpatul R.C. doreşte să se disculpe şi să-şi înlăture răspunderea penala pentru cele 9 acte materiale , recunoscute de acesta ca fiind săvârşite de el in perioada decembrie 2010 – august 2011, prin faptul ca a fost ,, constrâns ,, de către B. sa facă aceste fapte si anume arata : ,, … ,, . Acest eveniment chiar el mentionează in aceeaşi declaraţie ca nu a avut legatură cu cele 2 contracte. ( …). Incercările disperate a le lui R. de a se disculpa si a atrage si o posibila răspundere penala a lui B., sunt contrazise si destructurate ca afirmaţii logice chiar de catre afirmatiile acestuia prin care recunoaste ca nu poate dovedi in niciun fel aceste înţelegeri, constrângeri ori remiteri de bani catre mine pentru cele 9 acte materiale, din perioada decembrie 2010 august 2011. In acest sens se reţin din declaraţia sa următoarele : - „……………..

- „…………...” , astfel decizia exclusivă este a domnului R.C. prin care apărarea acestuia apreciază că se înlătură şi disp. art. 255 Cod penal

- „……………„ (..).

Cu privire la martora … arată că declară:,, …………..,, ….

… declara : ,,…...” …)

Mai arată că S.G. declara : „…………...”

„…………..”

„………….”.

De asemenea, solicită a se avea in vedere că P.I.B. declară: „…….”

Cu privire la declaraţia martorului … declara că „………..”).

În ceea ce o priveşte pe inculpata Ţ.A. declară că „……………..”.

S-a mai arătat că martorul … declară: „………….”).

Cu privire la martora …, arată că aceasta declara „…………”.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.I., invocă declaraţia acestuia in sensul că „…………..”).

De remarcat faptul ca toţi martorii precizează ca erau angajati la un angajator privat , respect SC C. ltd , cel care conducea si decidea din spate era insusi R.C.. Singurul care a decis angajarea in cadrul acestor proiecte era R.C., fara a putea fi impiedicat in vreun fel de catre mine

Deşi toti martorii afirmă ca ar fi dat banii lui R.C. in plicuri, niciun plic nu a putut fi adus ca proba in susţinerea afirmaţiilor, plicuri ce ar fi purtat scrisul fiecărui martor conform spuselor acestora cu sumele conţinute si remise lui R.C., sume reţinute de către acesta si niciodată transmise inculpatului B..

Astfel din toate probele administrate si anume …., pentru fundamentarea acuzaţiilor cu referire la cele 9 acte materiale săvârşite in perioada decembrie 2010 – august 2011 , reiese fără putinţă de tăgadă ca nu se poate dovedi in vreun fel implicarea inculpatului in a pretinde si /sau a primi sume de bani prin intermediul lui R.C., de la martorii care erau angajatii in cadrul unei societati private respectiv SC C. ltd . Niciodata R.C. nu a făcut dovada remiterii către coinculpat a vreunei sume de bani pentru perioada decembrie 2010 – august 2011, sens în care se solicită achitarea pentru aceste acte materiale motivat de aceea că fapta nu a fost săvârşită de inculpatul B.S..

În ceea ce priveşte latura civila solicită să se dispună ridicarea sechestrului de pe bunurile proprietate personala pana la concurenta sumei de 1.039.500 lei (ceea ce a reprezentat sumele colectate in perioada decembrie 2010 – august 2011 si rezultă din suma de 1 058 500 lei si 22.000 euro regăsită la fila …din rechizitoriu din care s-a scăzut suma de 19.000 ron si 22.000 euro, sume ce s-ar fi dat in luna septembrie 2011 ) sechestru ce s-a dispus pentru cele 9 acte materiale din perioada decembrie 2010 – august 2011, acte materiale ce nu au fost săvârşite de către clientul său aşa cum am descris mai sus si nu i se pot reţine obligaţii civile de restituire in sarcina inculpatului B.S., deoarece acestea cad în sarcina inculpatului R.C..

Referitor la acuzaţiile aduse in legatură cu actele materiale din 17 septembrie 2011- 15 octombrie 2011. Toate probele obţinute după data de 17 septembrie 2011 si pana la 15 octombrie 2011 trebuiesc înlăturate deoarece acestea sunt nule de drept, fiind obţinute prin încălcarea art. 68 alin 1 si 2 cod procedura penala , in sensul ca domnul R.C. a fost îndemnat ca pe 17 septembrie si pana pe data de 15 octombrie 2011 să continue săvârşirea infracţiunii in vederea obţinerii de probe.

Astfel conform art 68 alin 1 si 2 cod proc penal toate probele obţinute prin încălcarea legii, mai precis prin înfrângerea dispoziţiilor art 68 cod proc penala, nu mai pot fi valorificate in cadrul procesului penal, nemaiavând caracterul de probe pertinente, concludente si utile cauzei.

De observat faptul ca însusi R.C. confirma faptul că îndemnat de parchet a continuat săvârşirea infracţiunii in forma complicităţii pentru actul material din luna octombrie 2011, sub îndrumarea directa a parchetului având drept unic scop de a obtine probe, aspect confirmat de acesta prin declaraţia acestuia din … , de unde redau: „…………..” .

Mai apreciază că încălcarea articolului 68 Cod proc.penală este confirmata chiar de către parchet prin rechizitoriu si anume la pagina … unde are loc descrierea acuzaţiei aduse lui R.C. iar la pagina … se dispune punerea in mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mita in forma continuata ( 11 acte materiale ) prev si ped de art. 26 Cod penal rap. la art. 254 alin 1 si 2 Cod penal si la art. 6 din legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal si art 74 litera a si c Cod penal, si precizează faptul l-a trimis în judecată pe inculpatul R.C. si pentru actele materiale din septembrie si octombrie 2011, deşi l-au folosit ca … pe R.C., parchetul îl mai si pune sub acuzare.

Totodată arată că non sensul juridic se naşte din imposibilitatea creării unei stări juridice legale cu 3 calităţi contradictorii intre ele reţinute in sarcina unei singure persoane, calităţi născute dintr-o singura acţiune juridica.

Solicită a se observa faptul că R.C. începând cu data de … face denunţ conform menţiunii de la fila .. din rechizitoriu, drept urmare după aceasta zi , acesta putea fi folosit ca .. cu organele de urmărire penala si denunţător pentru a demasca alte infracţiuni.

Apreciază ca fiind ciudat faptul că parchetul după ce, „………….”., îl îndeamnă si îl determină pe R. , să continue săvârşirea penală a faptei de complicitate la luare de mita, sa meargă la întâlnirea din data de … si ….,având drept scop obţinerea de probe.

Astfel cu probele obţinute ilegal pe data de … si .., parchetul îl acuza şi pe R.C. că a fost in continuare complice la luare de mita, în aceste două date.

Dacă acceptăm acest non sens juridic, înseamnă că şi parchetul se face vinovat de instigare ori complicitate la savarsirea faptei le luare de mita alături de R.C..

In plus prin indemnul parchetului de a obţine ilegal probe cu ajutorul lui R.C., acesta l-a indemnat pe R.C. să se autoincrimineze prin determinarea de a continua savarsirea actiunii de a fi complice la luarea de mita .

Astfel, apreciază că toate probele obtinute de parchet începând cu … pana la …. , trebuiesc înlăturate, deoarece sunt obţinute cu încălcarea art 68 alin 1 si 2 cod procedura penala.

Mai solicită a se vedea hotararea Tribunalului Suprem nr. 4249/1971 publicata in RRD nr 4, in 1972, p 157, sentinta penala din dosarul nr 2496/1975 in CD 1975 pag. 496, sentinta Tribunalului Suprem 763 din 1982 din RRD nr 3/1983 pag. 69.

În cauză astfel s-a încălcat principiul nerespectării loialităţii mijloacelor de probă, iar CEDO sancţionează comportamentul organelor judiciare care a depăşit stadiul pasiv.

În concluzie, sancţiunea aplicabilă este aceea a înlăturării mijloacelor de probă abţinute ilegal, în lipsa lor faptele neexistând, aspect care atrage soluţia de achitare.

În situaţia in care se trece peste dispoziţiile art. 68 Cod procedura penala mai sus indicate cu referire la acuzaţia din 17 septembrie 2011 şi anume ca inculpatul pe care îl asistă ar fi primit de la R.C. suma de 19.000 lei si 22.000 euro si cea din 15 octombrie 2011 se consideră ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care este acuzat la filele … din rechizitoriu si anume luare de mita .

Mai apreciază că nu exista dovada cu certitudine ca sumele de bani , cei 19000 lei şi 22000 euro, au fost introduse in integralitate lor de către R.C. in punga ce ulterior i-a fost înmânată, deoarece din înregistrarea audio video rezulta doar monologul lui R. care afirma ca introduce acele sume. Din înregistrarea video nu rezulta momentul în care are loc această operaţiune fizica, nu rezulta ce suma a fost introdusa in punga.

R. recunoaşte în declaraţia sa din …, fila … dosar fond ca : ,, în biroul meu a rămas suma la care face referire aparatorul inculpatului B., , cred ca vizeaza actul din luna septembrie,, declaraţie întărita si de menţiunea procurorului de la fila … din rechizitoriu si anume :,, suma 73 000 lei reprezentând o parte din suma colectata de R. in luna septembrie, care a fost lăsată din neglijenta acestuia in interiorul biroului ,,.

Dacaă calculăm sumele primite de R.C. pentru luna septembrie ies cu totul alte cifre, chiar de domeniul ridicolului pentru că, dacă însumezi conform declaratiilor aflate la dosar sumele pe care le-au cotizat martorii in luna septembrie 2011, rezulta suma de 26.985 euro si 59.000 ron.

Având în vedere că în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.S., se afirmă ca s-ar fi remis suma de 22.000 euro si 19.000 ron in 17.09.2011, însă nu se cunoaşte cu exactitate unde sunt ceilalţi bani, la cine a rămas diferenţa respectiv 4985 euro si 40.000 ron şi dacă s-a introdus vreo suma de bani in punga ce mi-a fost înmânata si daca da care era suma.

Mai solicită a se avea in vedere că inculpatul R.C., a oprit suma de 73 000 lei in timp ce colabora cu DNA pentru a înscena un flagrant. Astfel, arată că acest comportament dovedeşte că R.C. , si-a însuşit banii primiţi atât in perioada decembrie 2010 –august 2011 in totalitate si parţial pe cei din luna septembrie 2011 , astfel neştiind si neputând dovedi DNA ce suma i-a fost remisa de către acesta la data de 17 09 2011, dacă era sau nu vreo sumă de bani in pungă.

De altfel, nu rezultă dovada înţelegerii remiterii banilor, pentru aceste acte materiale, nu rezultă clar care a fost scopul remiterii acestor sume şi nici dacă acceptarea acestor sume de bani a fost făcută de către clientul său în scopul de a-şi îndeplini, or a nu îndeplini , ori întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau in scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri .

Cu privire la o posibila condiţionare a cofinanţării de 25% sub forma posibilităţii inculpatului B.S. de a întârzia ori modifica in vreun fel acordarea acesteia in proiectele CNFPPP R., în baza atribuţiilor de serviciu este o interpretare total eronata făcută de către parchet numai in dorinţa de a contura o posibila situaţie cu incidenta textului prevazut de art 254 cod penal .

Cât priveşte stabilirea necesarului de fonduri pentru implementarea proiectelor PACSPO şi ICAR, învederează instanţei că acesta se face pe baza prevederilor din bugetele acestor proiecte care au fost fundamentate de cei care le-au iniţiat, bugete care au fost acceptate de Autoritatea de Management (AMPOSDRU) şi constituie anexe la contractul de finanţare încheiat de CNFPP R. al ANOFM cu această autoritate.

Preşedintele ANOFM nu are un rol în stabilirea sumelor necesare pentru proiecte , atunci când se solicita deschiderea de credite , întrucât acestea sunt fundamentate şi calculate de echipele de management prin responsabilul financiar şi prin managerul de proiect conform graficului de activităţi care este anexa la contractul de finanţare. Activităţile din proiectele finanţate din F.S.E sunt finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, urmând ca, după aprobarea cererii de rambursare de către Autoritatea de management a programului operaţional sectorial (AMPOSDRU prin OIPOSDRU), să se restituie din finanţarea iniţială cota europeană de 75% din cheltuielile eligibile. Restul de 25% din cheltuielile eligibile şi cheltuielile neeligibile dar efectuate în conformitate cu prevederile legale (ex. cheltuiala pentru TVA) nu se rambursează şi constituie cheltuieli de cofinanţare din partea statului român. Nu există fonduri distincte de cofinanţare care să fie aprobate sau accesate de instituţiile care implementează proiectele cu finanţare de la Uniunea Europeana.

Sumele necesare pentru finanţare într-un an calendaristic se înscriu în propunerile privind proiectul bugetului asigurărilor pentru şomaj şi sunt aprobate de Parlament, prin Legea bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul respectiv. Preşedintele ANOFM nu are un rol în stabilirea sumelor necesare pentru proiecte , atunci când se solicita deschiderea de credite, întrucât acestea sunt fundamentate şi calculate de echipele de management prin responsabilul financiar şi prin managerul de proiect conform graficului de activităţii care este anexa la contractul de finanţare. Ordonatorul terţiar de credite, directorul Centrului, are sarcina de a organiza şi efectua controlul financiar preventiv. Controlul ulterior se face de compartimentul de control financiar de la nivelul OIPOSDRU-ANOFM şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi.

Conform prevederilor art. 18, alin. (1). lit. d) din Legea nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea ANOFM, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul de Administraţie al ANOFM aprobă propunerile pentru fundamentarea proiectului de buget al asigurărilor pentru şomaj.

Potrivit prevederilor art. 18, alin. (1), lit. e) din Legea nr. 202/2006, defalcarea bugetului asigurărilor pentru şomaj pe unităţi subordonate ANOFM se aproba de Consiliul de administraţie.

În cazul special al CNFPP R. nu avea loc o defalcare deoarece întreaga sumă prevăzută în bugetul asigurărilor pentru şomaj, la capitolul 65.04 „ Învăţământ”, suma prevazută pentru finanţarea proiectelor( PACSPO SI ICAR) cu finanţare din Fondul Social European era alocată în întregime acestei instituţii.

Rezultă că preşedintele ANOFM şi nici o altă persoană nu putea influenţa acordarea şi cheltuirea unei părţi din cheltuiala totală, respectiv 25% deoarece această sumă nu se alocă şi nu se cheltuieşte distinct ci numai în cadrul sumei totale care cuprinde cheltuieli eligibile şi neeligibile, iar din cadrul cheltuielilor eligibile, efectuate şi probate cu acte justificative, 75% se rambursează din FSE iar 25% nu se rambursează constituindu-se în finanţare naţională (cofinanţare), alături de cheltuielile neeligibile (ex. TVA).

În bugetul asigurărilor pentru şomaj nu se evidenţiază distinct sumele reprezentând cofinanţarea naţională (25% din cheltuielile eligibile şi cheltuielile neeligibile efectuate conform prevederilor legale). Preşedintele ANOFM nu putea influenţa acordarea si utilizarea unei părţi din creditele bugetare alocate CNFPP R. deoarece ordonatorul terţiar era … acestui centru.

Directorul CNFPP R. avea calitatea de ordonator terţiar de credite iar in baza acestei calităţi conform prevederilor art.21 , art.22 alin. 2 si art.52 alin.3 din Legea 500/2003 privind Finanţele Publice are responsabilitatea angajării ( angajare , lichidare , ordonantare si plata ) cheltuielilor precum si organizării evidentei si raportării angajamentelor bugetare .

„…………….”.

Mai apreciază că exista contradicţii vădite pana si la felul in care s-a sesizat parchetul respectiv menţiunea de la fila ..rechizitoriu unde se arata ca: „în data de 05.09.2011 D.N.A s-a sesizat din oficiu” iar „la data de .. R.C. a formulat denunţ.”

„…………….”.

Solicită a se avea in vedere fila …, din rechizitoriu unde se face trimitere la suspendarea plaţii cofinanţării lucru total nefondat, pentru ca aprobarea bugetului pentru CNFPP la capitolul învăţământ se făcea o data pe an de Parlament si nu mai putea fi modificat decât prin rectificarea bugetului de asigurări sociale pentru şomaj care o aprobă tot Parlamentul.

Trimiterile coinculpaţilor legate de întreruperea finanţării în 2010 este o chestiune care a derivat din criza economica si era responsabilitatea Ministerului de Finante.

Pentru cele mai sus prezentate apărarea consideră ca se impune achitarea clientului său in temeiul art. 11 pct. 2 litera a raportat la art. 10 alin 1 litera d Cod procedura pentru actele materiale din luna septembrie –octombrie 2011 , deoarece remiterea sumelor de bani si primirea acestora nu a avut legătură cu vreuna din atribuţiile de preşedinte ANOFM si nu a avut drept scop vreunul din scopurile menţionate in conţinutul subiectiv al infracţiunii prevăzute in art. 254 alin 1 si 2 Cod penal.

În situaţia in care se va proceda la înlăturarea tuturor susţinerilor si probelor de mai sus care atrăgeau achitarea inculpatului B.S. şi să se interpreteze în sensul că în cauză dedusa judecaţii unele probe indirecte sau mediate pot conduce la luarea unei soluţii de condamnarea a inculpatului pentru actele materiale din 17 septembrie si 15 octombrie 2011 (deşi acestea sunt obţinute ilegal ) va solicit sa dispuneţi aplicarea unei pedepse rezultate de 3 ani sub supraveghere pentru următoarele aspecte: nu are antecendente penale sau administrative pana la apariţia prezentei situaţii, are …, caracterizările depuse cat si comportamentul socio-moral anterior este ireprosabil iar starea medicala precara e dovedita e înscrisurile depuse.

Pedeapsa ce poate fi aplicata nu trebuie sa constituie doar un mijloc de reeducare al condamnatului, ci si o măsură de constrângere care să nu-i răpească inculpatului, pe viitor, orice posibilitate de reintegrare si reabilitare sociala; astfel aplicarea unei pedepse privative de libertate va atrage tocmai aceste consecinţe negative.

Totodată, circumstanţele personale justifica aplicarea circumstanţelor atenuante prevăzute de lege, in sensul aplicării unei pedepse neprivative de libertate dar cu control efectiv de supraveghere pe un termen de control judiciar mai lung.

In mod greşit in practica ultimilor ani s-a încetăţenit ideea ca numai închisoarea in regim privativ de libertate, este singura in măsura să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate si cel educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatului fata de comiterea de infracţiuni si resocializarea sa viitoare pozitivă, fără a se tine seama, însă, de faptul că după executarea respectivei pedepse rareori persoana îşi mai găseşte un loc in societate, şi, cu atât mai puţin, se poate reintegra in interiorul acesteia.

Aşadar, apreciază că trebuie sa se aibă in vedere reţinerea in sarcina inculpatului a criteriilor circumstanţelor atenuante prevăzute la art.74 si următoarele cod penal privind individualizarea judiciara a pedepselor si ţinând cont de împrejurările faptice, raportate si la profilul socio-moral al clientului său. Mai mult decât atât nu se justifică in niciun fel aplicarea unor „pedepse exemplare”, „cu efect intimidant”, ci masurile dispuse trebuie sa fie juste si echitabile pentru inculpatul care va trebui sa se reintegreze in societatea din care a fost exclus.

Astfel, aşa cum s-a arătat in multiplele înfăţişări in fata instanţei de judecata, perioada de arest preventiv, i-a lăsat puternice urme la nivelul conştientului, fapt ce a dus la amplificarea responsabilităţii si a stării de regret socio-emotional faţă de semeni.

Totodată s-a arătat că starea psihologica prezenta a inculpatului este profund marcata de schimbările bruşte intervenite in statutul său social, i-ar permite in acest moment o buna reinsertie sociala, fiind susţinut de o întreagă reţea de suport formata din familie, prieteni,rude si comunitate.

Inculpatul R.C., personal, având ultimul cuvânt, arată că principalul său scop a fost acela ca instituţia să funcţioneze şi a încercat să evite desfiinţarea instituţiei. Mai arată că nu se poate considera vinovat câtă vreme a săvârşit această abatere sub presiune, pe de o parte presiunea şefului său iar pe de altă parte presiunea colaboratorului cu care lucra. Mai arată că a greşit că a cedat presiunilor şi arată că este de acord cu concluziile apărătorilor săi aleşi.

Inculpata Ţ.A., personal, având ultimul cuvânt, arată că a primit educaţie din partea familiei, provine dintr-o familie bună ce lucrează in.., şi a lucrat … ani la locul de muncă. Mai arată că nu a avut nici un interes să ia banii, nu a avut reprezentarea că primind acel plic va comite o ilegalitate şi a avut o atitudine de recunoaştere. Totodată critică modalitatea in care s-a desfăşurat urmărirea penală întrucât a fost înjurată şi obligată să recunoască.

Inculpatul B.S., personal, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu apărătorul ales al acestuia, are probleme de sănătate şi se consideră nevinovat, aşa încât să se procedeze la achitarea acestuia.

TRIBUNALUL,

Pentru a da posibilitatea apărătorilor aleşi ai inculpaţilor să depună note scrise, în plus faţă de cele susţinute oral, urmează a amâna pronunţarea, dată până la care prorogă şi pronunţarea asupra cererii de modificare control judiciar formulată de inculpatul B.S., astfel că,

DISPUNE:

Amână pronunţarea la data de 15.05.2012.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.05.2012.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Târţău Luminiţa Speranţa Paraschiv Anca Alexandra

Î N C H E I E R E

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE: 15.05.2012

T R I B U N A L U L

În aceeaşi compunere şi având nevoie de timp pentru a delibera,

DISPUNE:

Amână pronunţarea la data de 23.05.2012.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.05.2012.

PREŞEDINTE, GREFIER, Târţău Luminiţa Speranţa Paraschiv Anca Alexandra

DOSAR NR. 71322/3/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI-SECŢIA I PENALĂ

Sentinţa penală nr. 440

Şedinţa Publică din: 23.05.2012

Tribunalul constituit din:

PREŞEDINTE: Târţău Luminiţa-Speranţa

GREFIER: Paraschiv Anca-Alexandra

MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie - a fost reprezentat de procuror – Luiza Căpăţână.

Pe rol pronunţarea asupra cauzei penale privind pe inculpaţii B.S., trimis in judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (11 acte materiale), prevăzută de art. 254 alin 1 şi 2 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal, R.C. trimis in judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, în formă continuată (11 acte materiale) prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 254 alin. 1 şi 2 Cod penal şi la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal şi Ţ.A.M., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. 1 şi 2 Cod penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 08.05.2012, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă penală, când, Tribunalul, pentru a da posibilitatea apărătorilor aleşi ai inculpaţilor să depună note scrise a amânat pronunţarea la data de 15.05.2012 şi ulterior, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 23.05.2012, când, în aceeaşi compunere, a pronunţat următoarea hotărâre:

T R I B U N A L U L,

Asupra cauzei penale de faţă:

Prin rechizitoriul nr. 190/P/2011 din 9 noiembrie 2011 al Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.S. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 al. 1 şi 2 Cod penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, a inculpatului R.C. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată prev. de art. 26 Cod penal raportat la art. 254 al.1 şi 2 Cod penal şi la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal şi a inculpatei Ţ.A.M. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 al. 1 şi 2 Cod penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000.

În fapt s-a reţinut că în perioada decembrie 2010-octombrie 2011, inculpatul B.S., … al A.N.O.F.M., cu rang de …, a primit, în tranşe lunare, în baza unei înţelegeri anterioare, prin intermediul inculpatului R.C., … al C.N.F.P.P.P.R., de la funcţionarii ce compun echipa de implementare a proiectelor şi programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanţate din fonduri ale Uniunii Europene, respectiv PACSPO şi ICAR, suma totală de 1.058.500 lei şi 22.000 euro, reprezentând o parte din salariile acestora în perioada de referinţă, banii fiind pretinşi pentru ca, în calitate de ___, să vireze procentul de 25% din costul proiectelor, reprezentând cofinanţarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei derulări a activităţii în cadrul proiectelor. De asemenea, în scopul de a nu se întâmpina piedici în implementarea proiectelor PACSPO şi ICAR, …., … la C. Ltd (partener 1 în cadrul proiectelor menţionate), i-a dat inculpatei Ţ.A.M., având funcţia de … al OIPOSDRU din cadrul ANOFM, în cursul lunii august 2011, suma de 10.000 lei, ulterior efectuării unui control, pentru ca inculpata să nu îşi exercite în mod corespunzător atribuţiile de serviciu privind monitorizarea derulării proiectelor menţionate, cu prilejul controalelor ulterioare.

Actul de inculpare are la bază următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu din …, denunţ formulat de … la data de …, declaraţia martorului … …, contracte de prestări servicii, de muncă încheiate cu S.C. C. S.R.L., extrase de cont aferente lunilor … depuse de martorul … cu ocazia audierii la data de …, declaraţia martorului … …, extrase de cont eliberate de …. aferente perioadei … predate de martorul … cu ocazia audierii la data de …, denunţul numitei ….din .., declaraţia martorului … …., contracte de prestări servicii încheiate cu S.C. C. S.R.L. şi extrase de cont aferente lunilor … predate de martorul … cu ocazia audierii sale la data de …., declaraţia martorului …. …, extrase de cont eliberate de …. aferente perioadei … predate de martorul … cu ocazia audierii sale la data de …, denunţul formulat de … la data de …., declaraţia martorului … …., contract de prestări servicii, contracte de muncă şi extrase de cont aferente lunilor …depuse de martorul … cu ocazia audierii la data de …., declaraţia martorului …. … din …., extrase de cont depuse de martorul … cu ocazia audierii la data de …, denunţul formulat de … la data de …, declaraţia martorului ….., extrase de cont aferente lunilor … predate de martorul … la …, declaraţia martorului .. …, declaraţia martorului …. …, contracte de muncă încheiate cu S.C. C. SRL, extrase de cont aferente lunilor … depuse de martorul …. cu ocazia audierii la data de …, denunţul formulat de … la data de …, declaraţia martorului … …, declaraţia martorului … seria …., declaraţia martorului … …, declaraţia martorului … …, proces verbal din … în care este consemnată redarea în formă scrisă a dialogurilor ambientale purtate, în data de …, de R.C. cu angajaţi ai A.N.O.F.M., proces verbal din … în care este consemnată redarea în formă scrisă a dialogurilor ambientale purtate, în data de …., de R.C. cu C.C.N. precum şi cu alte persoane, proces verbal din … în care este consemnată redarea în formă scrisă a dialogului ambiental purtat, în data de …, de R.C. cu B.S., planşă fotografică privind principalele momente ale întâlnirii dintre R.C. şi B.S. care a avut loc în … în mun. …., proces verbal din …. în care este consemnată redarea în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de R.C. cu B.B.C. în data de …, proces verbal din … în care este consemnată redarea în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de R.C. cu o persoană de sex masculin în data de …, proces verbal din …. în care este consemnată redarea în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de B.S. cu C. C.N. în data de …, proces verbal din … în care este consemnată redarea în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de R.C. cu B.S. în data de …, proces verbal din … în care este consemnată redarea în formă scrisă a dialogurilor ambientale purtate, în data de …, de R.C. cu mai multe persoane, proces verbal din …. în data de …, proces verbal din … în data de …, proces verbal din … în care este consemnată redarea în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de Ţ.A.M. cu S.M. în data de …, proces verbal din … în care este consemnată redarea în formă scrisă a convorbirii telefonice purtată de Ţ.A.M. cu o persoană de sex feminin în data de …., proces verbal din … de consemnare a seriilor bancnotelor care compun suma de 82 000 lei, planşă fotografică privind marcarea criminalistică a bancnotelor ce compun suma de 82 000 de lei, proces verbal de constatare a infracţiunii flagrante, din …, filele …, planşă fotografică privind principalele momente ale întâlnirii dintre R.C. şi B.S., la data de …, în incinta sediului C.N.F.P.P.P. – R., planşă fotografică având ca obiect aspecte de la constatarea infracţiunii flagrante săvârşite de B.S. în data de … în incinta C.N.F.P.P.P R., proces verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare, din …, la sediul A.N.O.F.M., proces verbal din … prin care ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul D.N.A au sigilat uşa de acces în apartamentul nr. … din …., proces verbal din …. de efectuare a percheziţiei domiciliare în …, proces verbal de percheziţie domiciliară din … privind imobilul din …, acord de parteneriat – forma revizuită, nr. …., fişa postului nr. …, corespunzătoare funcţiei ocupată de către Ţ.A., bugetul asigurărilor pt. şomaj întocmit de către C.N.F.P.P.P. R. pt. per. …, proces-verbal întocmit de către of. de pol. judiciară, declaraţie de învinuit seria ... … – B.S., declaraţie de inculpat seria ….. …. – B.S., declaraţie de inculpat seria …. …. – B.S., declaraţie de inculpat din … în şedinţa de consiliu din …, declaraţie de inculpat din …, denunţ olograf formulat de R.C., declaraţie de învinuit seria … . … – R.C., declaraţie de învinuit seria . … – R.C., declaraţie de învinuit seria … . … – R.C., proces verbal din … de predare-primire a sumei de 73000 lei de la R.C., declaraţie învinuit seria . …. Ţ.A., proces verbal din … predare-primire suma de 10000 lei de la Ţ.A., fotocopie denunţ formulat de B.S. în ziua de …, DVD-R marca …. . …, DVD-R marca … . …., DVD-R marca …. . ….., DVD - R marca . …., DVD-R marca … .…, DVD + R marca …. . …, DVD + R marca …. . …, DVD + R marca . …., DVD + R marca .…, CD-R marca …. . …., CD-R marca … . …...

În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpaţii şi martorii propuşi prin rechizitoriu respectiv …, …, …, …, …, …, …., …, …, …, precum şi martorii …, …, încuviinţaţi la propunerea inculpaţilor R. şi B. dar şi martorul .. audiat la propunerea inculpatului B.S., declaraţii consemnate şi ataşate la dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului Tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt.

În data de 5.09.2011 organele de urmărire penală din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că B.S., …A.N.O.F.M., pretinde şi primeşte sume de bani de la funcţionarii din subordine, în schimbul numirii şi menţinerii lor în echipele de implementare a proiectelor şi programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanţate din fonduri ale Uniunii Europene. Sumele respective sunt colectate lunar de la angajaţi, de către persoane anume desemnate de preşedintele instituţiei, din cadrul agenţiilor teritoriale şi înmânate personal lui B.S.. S-a reţinut că, încă de la începutul implementării acestora, B.S. i-a pretins lui R.C., … C.N.F.P.P.P. R. şi … proiectelor, să-i redirecţioneze lunar o cotă parte din salariile sau remuneraţia persoanelor care au încheiate convenţii civile pe proiectele menţionate şi care fac parte din echipele de implementare a proiectelor. Pentru a-l determina pe R.C. să se conformeze acestei cereri, B.S. i-a pus în vedere că, în calitate de _, are competenţa de a suspenda plata cofinanţării pentru derularea celor două proiecte, însă va uza de aceasta numai dacă nu va primi sumele solicitate.

Pentru o facilă înţelegere a situaţiei de fapt se impune a se face câteva precizări cu privire la mecanismul în care cei trei coinculpaţi au fost implicaţi în legătură cu derularea proiectelor cu fonduri europene.

Astfel, la acel moment, la nivelul Centrului Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu (C.N.F.P.P.P.) R. se aflau în implementare două proiecte, în cadrul anexei prioritare 4 – „Modernizarea Serviciului public de Ocupare”, domeniul major de intervenţie 4.2. – „Formarea Personalului Propriu al Serviciului Public de Ocupare din cadrul POS DRU:

a) „Pregătirea aprofundată, continuă în serviciul public de ocupare – PACSPO” (Contract NR. …), cu buget de 18.755.337 lei;

b) „Învăţământ continuu aprofundat pentru România - ICAR” (Contract nr. …) cu buget de 17.173.757 lei;

Data de începere a celor două proiecte, care au primit finanţare maxim admisă (5 milioane de euro pentru un proiect) a fost 1 iulie 2010, iar data de finalizare este 30 iunie 2013.

Prin acordul de parteneriat cu nr. …, CNFPPP R. - partener principal, C. LTD - partener 1 şi alţi 4 parteneri au convenit că obiectul parteneriatului îl reprezintă stabilirea responsabilităţilor fiecărui partener în vederea implementării proiectului „Învăţământ continuu aprofundat pentru România - ICAR” (fila …, vol. ….).

Inculpatul B.S., în calitate de … al ANOFM, îndeplinea, conform art. 19 pct. 1 din Legea nr. 202/2006 republicată, privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, şi funcţia de _al Consiliului de Administraţie, care, potrivit art. 18 pct. 1 lit. e din aceeaşi lege, aprobă defalcarea bugetului asigurărilor pentru şomaj pe unităţile din subordinea Agenţiei Naţionale, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii, preşedintele ANOFM având aşadar atribuţii parţiale în procesul decizional cu privire la bugete. De asemenea, conform art. 22 pct. 1 lit. i din aceeaşi lege, preşedintele ANOFM îndeplineşte atribuţiile ce revin, potrivit legii, ordonatorului principal de credite (act normativ redat la filele ….).

Sumele reprezentând cofinanţarea de 25% necesară derulării proiectelor sunt alocate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, aprobat de inculpatul B.S., fapt ce rezultă din capitolele bugetare aflate la dosar. Acestea poartă menţiunea „aprob” şi semnătura inculpatului B.S., aşa cum se poate observa din analiza înscrisurilor ataşate la filele .. din vol…. u.p.

Inculpata Ţ.A.M. avea între atribuţiile de serviciu, conform fişei postului nr. … din …, pe aceea de a organiza activitatea de control privind utilizarea fondurilor comunitare, a fondurilor de cofinanţare aferente, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 79/2003, cu modificările şi completările ulterioare (pct.95), pe aceea de a urmări realizarea unui management financiar adecvat pentru fondurile alocate pentru Axa prioritară nr. 4 “Modernizarea Serviciului Public de Ocupare” (pct. 75), precum şi de a lua toate măsurile necesare pentru a urgenta implementarea proiectelor aprobate pentru finanţare în cadrul POSDRU, în special cu privire la realizarea verificărilor cererilor de rambursare primite de la beneficiari pentru a evita dezangajarea fondurilor alocate anual, în conformitate cu prevederile Regulamentului C.E. 1083/2006, cu modificările şi completările ulterioare (pct. 10), (fila …, vol. ….).

În cauză s-a dispus autorizarea interceptării şi înregistrării audio-video a convorbirilor şi comunicărilor, a înregistrării audio-video a discuţiilor purtate în mediul ambiental, localizarea şi urmărirea prin GPS, precum şi luarea de imagini în legătură cu activitatea infracţională desfăşurată de B.S., R.C. şi alţii. De asemenea, s-a dispus autorizarea interceptării şi înregistrării audio-video a convorbirilor şi comunicărilor purtate de numitul B.S. de la postul telefonic cu nr. …..

În cele ce urmează vom prezenta situaţia de fapt reţinută, referitoare la participarea inculpaţilor B.S. şi R.C. pe trei paliere de expunere, pe care le vom detalia cu mijloacele de probă specifice fiecăruia şi care vizează: actul material reţinut în sarcina celor doi inculpaţi din data de 17.06.2011, actul material reţinut în sarcina acestora din data de 15.10.2011 şi cel de-al treilea palier care vizează perioada noiembrie 2010 – august 2011.

1. În urma exploatării autorizaţiilor emise de instanţă a rezultat că la data de 13.09.2011, după virarea în conturile salariaţilor a retribuţiilor aferente lunii august, R.C. a purtat o discuţie cu o persoană de sex feminin, angajată în cadrul proiectului, care l-a întrebat dacă trebuie să „scoată de azi banii pentru B.”, fiindcă în ziua următoare pleca în concediu. Răspunsul lui R.C. a fost afirmativ. Ulterior, în cursul aceleiaşi zile, aceeaşi persoană a purtat un nou dialog cu R.C., căruia i-a spus: „........” . Interlocutoarea i-a adus la cunoştinţă lui R. că „....”

La data de _2011, R.C. a formulat un denunţ, arătând, în esenţă, că din luna februarie 2011, circa 50-60% din sumele încasate pentru salarii la nivelul Centrului R. s-au colectat în vederea remiterii către B.S., .. ANOFM. Activitatea de colectare a fost asigurată de R.C., la cererea expresă a lui B.S.. R.C. a mai precizat că solicitarea de către B.S. a sumelor de bani menţionate s-a făcut în mod expres la începutul anului 2011 imediat după alocarea unei părţi din sumele solicitate pentru proiect, acesta dând de înţeles că, în cazul nerespectării acestor „solicitări” de remitere a unui procent din remuneraţii, el dispune de pârghiile legale necesare pentru împiedicarea alocării procentului de 25%, fapt cu consecinţe negative asupra realizării activităţilor, primirii retribuţiilor şi derulării proiectelor. R.C. a recunoscut că a transmis persoanelor implicate în derularea proiectelor cererea preşedintelui ANOFM, acestea consimţind să dea periodic sumele solicitate. R.C. a arătat că, întrucât pe 12.09.2011 s-au virat salariile aferente lunii august, el urmează să colecteze banii de la persoanele care lucrează în cadrul proiectelor, în zilele următoare B.S. trebuind să vină pentru a-i ridica (….). În cadrul acestui denunţ inculpatul R. a solicitat să fie luate măsurile legale şi şi-a manifestat disponibilitatea de a colabora cu organele de urmărire penală, în vederea strângerii de probe şi identificării tuturor participanţilor la aceste fapte.

Cu ocazia unei audieri ulterioare, inculpatul R.C. a aratat ca prima solicitare făcută de B.S. a fost în luna noiembrie 2010, cu ocazia purtării unor discuţii referitoare la angajarea în cadrul proiectelor a lui .... Atunci Preşedintele ANOFM a menţionat pentru prima dată că va trebui să primească o sumă de circa 25.000 euro lunar. Discuţia s-a purtat în curtea CNFPPP R. iar inculpatul R.C. a arătat că nu s-a gândit la acest aspect în momentul în care a dat prima declaraţie din ….

La data de 17.09.2011, ca urmare a unor convorbiri telefonice între B.S. şi R.C., s-a stabilit ca întâlnirea dintre cei doi în scopul remiterii banilor să aibă loc în după-amiaza aceleiaşi zile, la intrarea în municipiul A.I., unde domiciliază B.S. (….).

Conform înregistrărilor audio-video, sumele de bani respectiv 19.000 lei şi 22.000 euro, au fost introduse de R.C. într-o pungă de plastic transparentă, iar apoi într-o altă pungă, de culoare roşie. Înregistrarea ambientală video a relevat continuitatea între momentul introducerii banilor în pungă şi momentul remiterii către B.S., neexistând dubii cu privire la conţinutul acesteia.

Din această perspectivă se reţine că nu poate fi primită critica apărării inculpatului B. vis-a-vis de eventuale neclarităţi ale imaginii sau a unor timpi din înregistrare, elementele esenţiale creând suficiente garanţii judecătorului asupra modului de derulare a faptelor cu atât mai mult cu cât inculpatul B., audiat, recunoaşte primirea acestei sume de bani chiar dacă dă o altă explicaţie în legătură cu ea.

Inculpatul B.S. a sosit la locul de întâlnire cu autoturismul … cu nr. de înmatriculare …, iar R.C. a coborât din autoturism având în mână punga de culoare roşie în care se aflau sumele de bani. R.C. s-a adresat lui B.S. spunându-i: „V-am adus ăia!”, B. întrebând: Ce aveţi aicea?”, iar R. răspunzând: „Sunt ăia…îi ştiţi dumneavoastră”. Conform imaginilor video, B.S. a deschis portiera autoturismului cu care venise şi a pus punga de culoare roşie pe bancheta din spate. În continuarea dialogului, B. l-a avertizat pe R. să fie atent, să nu vorbească la telefon, iar atunci când R.C. i-a spus că „unii cam strâmbă din nas”, B.S. s-a arătat deosebit de interesat, reacţia sa fiind următoarea „pleacă, dacă nu le convine” şi „dacă comentează, afară”. De asemenea, B.S. i-a precizat lui R. că „la Ţ., când zic eu îi daţi, nu lunar şi aşa”… Fiecare cu lungul nasului, că după aia…”… „înţelege ea ce nu trebuie şi nu e bine”.

Toate momentele remiterii sumei de bani sunt susţinute de înregistrările dialogului ambiental din data de … relevante fiind în acest sens cele redate la filele … din vol…. up. şi care, în urma lecturii susţin pe scurt situaţia redată anterior.

Inculpatul S.B. audiat fiind, în faţa instanţei, în referire la acest act material deşi a precizat iniţial că recunoaşte acest act material în realitate precizează că îl recunoaşte în sensul că a primit banii dar nu ca pe o luare de mită. În acest sens, precizează că a avut o înţelegere în luna septembrie 2011 cu inculpatul R. cu ocazia unei întâlniri la un dineu la C. când coinculpatul i-a promis că îl va ajuta fără a-i detalia în ce consta ajutorul. Faţă de insistenţele lui R. a acceptat să se întâlnească la A.I. şi afirmă că-şi asumă primirea sumei de bani cu menţiunea că a avut percepţia că sunt bani pentru campania sa electorală şi că în fapt este un ajutor primit de la acesta ca şi prieten, persoană fizică şi nu … al Centrului R..

Inculpatul R.C. audiat fiind, îşi menţine punctul de vedere din denunţ arătând că încă din luna noiembrie 2010 când au sosit primii bani inculpatul B. a sosit la R., ocazie cu care i-a spus acestuia că datorează funcţia de …, că ştie câţi bani i-a fiecare din personalul antrenat din proiecte şi că în loc de 300 lei/oră aceştia merită 100 lei/oră, diferenţa fiindu-i necesară pentru campania electorală. Precizează inculpatul că acest act material s-a realizat sub coordonarea organelor de urmărire penală sens în care banii strânşi de la salariaţi pe luna august i-a dus la A.I. coinculpatului, convenind asupra modului în care urma să acţioneze, însă, în opinia sa, banii pe care i-a dat inculpatului B. nu au reprezentat o donaţie pentru campania electorală ci o constrângere a coinculpatului.

2.La data de 13.10.2011, după virarea remuneraţiilor aferente lunii septembrie în conturile angajaţilor, R.C. a început, ca de obicei, colectarea banilor pentru inculpatul B.S.. În acest sens, relevante sunt interceptările convorbirilor telefonice purtate între inculpatul R. şi o parte din angajaţi, redate la filele …, vol….up., din care rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că aceştia veneau şi aduceau sumele de bani, având reprezentarea destinaţiei acestora (cum este cazul martorei … care în discuţia cu R. precizează că „_----”, manifestându-şi totodată nemulţumirea şi arătând că toţi oamenii sunt revoltaţi). Din aceste dialoguri rezultă uneori şi sumele pe care aceştia le dădeau şi mai ales, un element esenţial, caracterul de repetabilitate al unor plăţi lunare pe care salariaţii le făceau.

În total s-a colectat suma de 82.000 lei, banii fiind puşi de R.C. la dispoziţia organelor de urmărire penală, care au procedat la înserierea şi marcarea criminalistică a acestora, conform înscrisului de la fila …, vol. ….

La data de 15.10.2011, la sediul CNFPPP R. a sosit inculpatul B.S., împreună cu familia, aceştia urmând să participe în seara respectivă la o nuntă în B..

Precizăm că anterior, în cursul zilei de luni, 10.10.2011, inculpatul B.S. a avut o convorbire telefonică cu R.C., încunoştiinţându-l că va veni vineri la R.şi spunându-i să pregătească „raportul”.

Revenind la ziua de 15.10.2011, s-a constatat că în jurul orelor 14,21, autoturismul marca …, cu. nr. de înmatriculare …, în care se afla inculpatul B.S. împreună cu trei persoane a pătruns în parcarea situată în curtea CNFPPP R., unde B.S. s-a întâlnit cu R.C. şi au făcut împreună o scurtă vizită a centrului.

În jurul orelor 14,45, familia inculpatului B.S. a intrat în spaţiul de cazare al centrului, iar R.C. a intrat în biroul său situat într-un alt corp de clădire. După aproximativ 15 minute, B.S. a revenit în biroul lui R.C., unde a stat aproximativ 20 min. În acest timp B.S. şi R.C. au purtat un dialog relevant pentru cauză, redat la filele … din vol…. up, în care inculpatul B. îşi manifestă şi împărtăşeşte coinculpatului R. temerile sale faţă de existenţa unor reclamaţii la DNA având informaţii că reclamaţi vizează faptul că „___”, avertizându-l pe R.C. să nu aibă nimic prin casă, prin calculatoare (făcând trimitere la faptul că „ăştia când vin iau şi verifică, şi de acolo plecată totul”). În acelaşi dialog inculpatul R. este sfătuit de inculpatul B. că trebuie „.....”.

Se va observa din lecturarea acestor transcrieri (necontestate de inculpat căruia i s-au pus la dispoziţie copii de pe suporţi magnetici privind înregistrările), pe care nu le vom prezenţa în extenso ele regăsindu-se aşa cum am arătat în vol…de urm. pen. şi chiar în expozeul rechizitoriului, că, în acelaşi dialog inculpatul B. îi propune lui R.C. „....”, tocmai în scopul încercării de disimulare a derulării activităţii infracţionale prin acel „lanţ” de firme prin care să se ascundă provenienţa banilor.

Înregistrările din mediul ambiental relevă în egală măsură faptul că inculpatul B. şi coinculpatul R. vorbesc de remiterea sumelor de bani, de cuantumul sumei, despre care R.C. afirmă că sunt „optzeci şi două de mii” iar coinculpatul B. conchide că ar însemna „douăzeci de mii de euro”, precum şi în legătură cu modalităţile concrete în care aceste sume de bani vor fi remise, ocazie cu care inculpatul B. intră în contact fizic cu punga în care se află banii, despre care afirmă că este murdară de praf (constatându-se ulterior că pe aceste pungi se aflau urme de substanţe de praf verde, fluorescent, urme descoperite pa faţa internă şi externă a mâinilor, cravatei, sacoului şi pantalonilor inculpatului B.).

La scurt timp după ce inculpatul B. îl avertizează încă o dată pe inculpatul R.C. „....” acesta a fost surprins de către organele de urmărire penală în curtea imobilului, lângă autoturismul său cu nr. …, împreună cu R.C.. După legitimare şi arătarea scopului sosirii în imobil, inculpatul B.S. a fost întrebat care este motivul vizitei sale la CNFPPP R. şi dacă are asupra sa eventuale sume de bani, acesta afirmând că are la el circa 4000 RON. În continuare fiind întrebat dacă în interiorul autovehiculului există vreo sumă de bani acesta a răspuns negativ, arătând totodată că a primit un cadou de la R.C., cu ocazia zilei de naştere a lui R.C., însă nu ştie în ce constă acesta.

Solicitându-i-se inculpatului B.S. să deschidă portbagajul autoturismului, în interior s-a constatat existenţa unei pungi din plastic de culoare roşie, purtând inscripţia …, în care se aflau două sticle (una de … şi una de vin spumant …) şi o altă pungă de culoare maro, care avea imprimată menţiunea „…” despre care inculpatul B.S. declară că provine de la R.C., dar că nu cunoaşte ce conţine. Desfăcând punga respectivă, martorul asistent … a scos din interior pe portbagajul autoturismului numeroase bancnote în cupiură de 100, respectiv de 50 lei.

După examinarea şi evidenţierea substanţelor fluorescente la inculpatul B.S. s-au examinat în spectru U.V şi pungile în care se aflau banii, constatându-se pe suprafaţa acestora urme de substanţe de praf verde fluorescent. În urma numărării de către martorul asistent .. a sumelor de bani, s-a constatat că este vorba de bancnote în cupiură de 100 (una sută) lei şi 50 (cincizeci lei), suma fiind în cuantum de 82.000 (opt zeci şi două mii) lei. În continuare, s-a procedat la examinarea în spectru U.V. a bancnotelor descoperite în pungă constatându-se că bancnotele în cupiura de 100 (una sută) lei cu seriile …, …., …, …, …, … au aplicată menţiunea „MITĂ”, menţiune înscrisă cu instrument scriptural de culoare verde fluorescent. Totodată, s-a constatat că seriile bancnotelor găsite în autoturismul inculpatului coincid cu cele consemnate în procesul-verbal de marcare criminalistică aflat la fila .. vol… up.

Cu privire la acest act material inculpatul B. recunoaşte că a primit banii în data de 15.10.2011 de la inculpatul R. care anterior îl sunase pentru că era ziua lui şi la invitat la R... Precizează inculpatul că banii primiţi erau destinaţi campaniei sale electorale iar suma de 80.000 lei, primită a apreciat-o, ca şi în cazul celuilalt act material, ca fiind un ajutor venit de la un prieten şi deci nu o luare de mită.

Inculpatul R. infirmă apărarea coinculpatului în sensul că îşi menţine punctul de vedere vis-a-vis de faptul că nu putea fi vorba de o donaţie pentru campania electorală, remiterea banilor fiind o constrângere impusă de coinculpat. Pentru actul material din 15.10.2011, inculpatul R. precizează că i-a dar banii lui B. în centrul de la R., personal, act urmat de procedura flagrantului.

3. Numiţii …, …., …, …, …, …, …, …., angajaţi cu contract de muncă sau cu contract civil de prestări servicii ai SC C. Ltd SRL, au formulat în perioada … denunţuri, arătând că, pe parcursul derulării raporturilor de muncă în cadrul proiectelor PACSPO şi ICAR, inculpatul R.C. le-a solicitat să dea, lunar, o parte din retribuţiile cuvenite, pentru a se colecta o sumă de bani ce urma a-i fi remisă inculpatului B.S., în urma unei solicitări anterioare a acestuia, adresată inculpatului R.C., în scopul bunei derulări a proiectelor menţionate. Sumele remise lunar de angajaţi puteau diferi în funcţie de numărul de ore lucrate şi de salariul calculat.

Astfel: -„…”;

În faza cercetării judecătoreşti (…..), martorul şi-a menţinut poziţia arătând că începând cu luna … şi până la luna flagrantului a remis lunar sume de bani după data salariului la solicitarea inculpatului R. care i-a spus că sunt necesare pentru a primi în continuare cofinanţarea necesară, lipsa cofinanţării echivalând pentru el cu pierderea locului de muncă. Martorul arată că la început inculpatul R. nu a pronunţat numele celei la care banii ajungeau, spunând doar că este o persoană cu putere de decizie pe partea de cofinanţare, el considerând că aceasta îi revine … ANOFM iar în mod expres a aflat de la R. că banii ajung la inculpatul B. cu 2 – 3 luni înainte de flagrant.

- „…”.).

Martorul, în cursul cercetării judecătoreşti (fila … vol..), a arătat că în luna … a purtat o discuţie cu inculpatul R. care i-a spus că trebuie să plătească suma de 33.000 lei, pentru ca proiectele să continue, fără să-i spună expres cui îi dă banii, evoluţia ulterioară a evenimentelor, constând în aceea că după ce dădea banii lui R. îi intervalul iunie – octombrie 2011, … B. venea la R., determinându-l să creadă că banii îi erau destinaţi acestuia. …. afirmă că R. nu i-a spus niciodată în mod expres că banii ajungeau la B. dar i-a spus că dacă nu cotizează proiectele se opresc, de la R. ştiind şi faptul că autoritatea de management care aprobă finanţarea este subordonată preşedintelui ANOFM iar cofinanţarea era aprobată de preşedintele acestuia.

- „…”).

În faza cercetării judecătoreşti martorul (….), a arătat că în luna decembrie a …, a purtat o discuţie cu inculpatul R. care i-a spus că o parte din banii pe care acesta îi va primii vor trebui să meargă „mai sus”, pentru ca întârzierile să nu mai apară în finanţări şi proiectele să meargă. Martorul precizează că inculpatul R. nu i-a spus în mod expres la cine vor merge sumele de bani făcând însă referire la persoana care aproba aceste finanţări, el ştiind că aceasta revenea în sarcina preşedintelui ANOFM.

- „…”).

În cursul cercetării judecătoreşti martora (filele … vol….), arată că a avut discuţii iniţial cu …, apoi cu inculpatul R.C. care i-au spus că va trebui să cotizeze cu diverse sume de bani pentru buna derulare a proiectelor fără indicarea persoanei destinatare a sumelor de bani, aceasta ştiind că banii merg mai sus, la ANOFM. Martora arată că a dedus, că destinatarul sumelor este preşedintele ANOFM pentru că în calitatea pe care acesta o avea era ultimul care semna un document de cofinanţare pentru cele două proiecte.

- „…”).

În cursul cercetării judecătoreşti (….), martora precizează că în cursul lunii … inculpatul R., prin intermediul lui … i-a solicitat plata sumei de 11.000 lei, spunându-i că „banii vor merge mai sus”, în situaţia contrară proiectele fiind întrerupte cu consecinţa pierderii locului de muncă.

Ulterior, martora arată că a aflat de la R. că banii mergeau a preşedintele de la ANOFM iar în perioada … după majorarea salariului şi stabilirea sumelor de plată inculpatul R. i-a spus că banii sunt ceruţi de către preşedintele ANOFM. În afară de discuţia cu R. în care martora susţine că acesta i-a spus în mod expres că banii merg la inculpatul B., aceasta arată că a mai purtat discuţii cu colegii pe tema remiterii de bani însă destul de vagi pentru că niciunul din ei nu spunea în mod expres că dă aceste sume de bani.

- „…”).

În faza cercetării judecătoreşti martora declară …că a fost angajată la firma parteneră în cele două proiecte cu fonduri europene începând cu .., dată de la care inculpatul R., în calitate de …, i-a spus că lunar va trebui să dea jumătate din salariu său pentru ai fi remis preşedintelui B., în caz contrar implementarea proiectelor fiind frânată.

- „…”).

În faza cercetării judecătoreşti martorul declară la …că în luna …, a purtat o discuţie cu inculpatul R. din care rezulta că va trebui să dea o sumă de bani, stabilită de acesta, în caz contrar urmând să nu se mai aprobe cofinanţarea de 25%. Cu acea ocazie inculpatul R. i-a spus martorului că banii vor merge la inculpatul B. că banii îi sunt necesari în campania electorală.

- „…”).

În faza cercetării judecătoreşti martorul declară la filele …. că în legătură cu remiterea sumei de bani pentru luna .. a fost întrebat de către inculpatul R. dacă mai are bani, la răspunsul său afirmativ coinculpatul spunându-i martorului că mai are nevoie de 5.000 lei, pentru că vine domnul preşedinte. Martorul arată că a bănuit că i s-au cerut banii pentru ai da lui B. care în opinia sa avea nevoie de bani pentru a candida ca şi senator.

- Singura angajată care nu a acceptat să dea aceste sume de bani a fost …. Aceasta a declarat că, prin luna …, inculpatul R.C. a informat-o că i s-a solicitat o sumă de bani de către şeful ANOFM, pentru a face ca cele două proiecte să se desfăşoare normal. Deoarece martora este .., a refuzat categoric să contribuie cu o sumă de bani la această solicitare, fiind, de altfel, convinsă că este vorba de o sumă cerută doar pentru luna respectivă, şi nu de o „taxă” lunară, aşa cum a dedus ulterior. Conform susţinerilor martorei, în toată această perioadă, R.C. i-a spus că este extrem de îngrijorat de situaţia creată, întrucât avea această poziţie „ingrată” de a cere bani de la angajaţi pentru B.S.. R.C. nu i-a spus niciodată martorei care a fost reacţia inculpatului B.S. cu privire la faptul că ea nu a acceptat să plătească. … a mai arătat că, în fiecare lună, R.C., atunci când venea momentul de a strânge banii, dar mai ales de a spune oamenilor că se strâng iar bani, dorea să renunţe şi la funcţie, şi la proiecte, spunând că el nu a făcut niciodată asemenea lucruri (declaraţia de la fila …, vol. ..).

În cursul cercetării judecătoreşti martora a arătat că este … pentru cele două proiecte cu fonduri UE în cadrul societăţii partenere calitate în care în luna … inculpatul R. i-a cerut să contribuie cu o sumă din salariu ei, sumă ce urma să-i fie remisă inculpatului B., al cărui nume a fost indicat explicit pentru buna desfăşurare a celor două proiecte. Martora arată că nu a fost de acord cu plata şi deşi iniţial a demisionat, actul de demisie nu ia fost acceptat şi a continuat să lucreze.

Concluzionând raportat la declaraţiile martorilor … care au susţinut că li s-au cerut bani inclusiv în luna …, în declaraţia ulterioară dată de inculpatul R.C., fiind întrebat cu privire la momentul primei solicitări de remitere a unor sume de bani, făcută de inculpatul B.S., acesta a arătat că, de fapt, solicitarea făcută de B.S. la sfârşitul lunii februarie 2011 nu a fost prima (aşa cum a menţionat în prima declaraţie), ci a constituit o cerere de majorare a cuantumului sumelor pe care deja le dădea din cursul anului trecut. Prima solicitare făcută de B.S. a fost în luna noiembrie 2010, cu ocazia purtării unor discuţii referitoare la angajarea în cadrul proiectelor a lui ….. Atunci Preşedintele ANOFM a menţionat pentru prima dată că va trebui să primească o sumă de circa 25.000 euro lunar. Discuţia s-a purtat în curtea CNFPPP R.. R.C. a arătat că nu s-a gândit la acest aspect în momentul în care a dat prima declaraţie din 13.10.2011. Aşadar, susţinerile numiţilor …, …, …, … în sensul că au început să dea sume din salarii din … sunt reale.

Din denunţul şi declaraţia lui R.C., precum şi din denunţurile formulate de martori analizate anterior, a reieşit faptul că atunci când li s-a comunicat cuantumul salariilor sau mărirea acestora, li s-a pus în vedere că trebuie să dea lunar o parte din veniturile obţinute pentru conducerea ANOFM, aceasta constituind de fapt raţiunea pentru care li se stabilesc salarii atât de mari. Este evident faptul că R.C. le-a transmis angajaţilor o solicitare reală formulată de B.S., întrucât o parte din aceştia fiind în relaţii bune cu preşedintele ANOFM, aveau posibilitatea de a-l verifica pe R., adresându-se direct lui B.S..

Audiat în cauză pe aceste acte materiale inculpatul B.S. are o poziţie de nerecunoaştere a faptelor arătând că în opinia sa martorii care au declarat că au dat bani au făcut-o pentru că sunt prieteni cu inculpatul R. şi, la rândul lor comiteau şi ei infracţiuni de vreme ce după primul act material au continuat să dea bani.

Coinculpatul R.C. audiat fiind în faza cercetării judecătoreşti îşi menţine poziţia, manifestă cu ocazia formulării denunţului precum şi a declaraţiilor de inculpat din faza de urmărire penală arătând că au existat mai multe discuţii cu preşedintele ANOFM-ului în care se făcea referire la partea de cofinanţare din bugetul statului iar din modul în care evenimentele s-au derulat l-au făcut să perceapă aceste acţiuni ale coinculpatului ca şi acte de presiune. R. declară că după primirea banilor în luna … inculpatul B.S. venit în vizită la R. i-a spus că-i datorează funcţia de ... „-----”.

Inculpatul R. precizează că le-a comunicat angajaţilor din proiect acest lucru şi a fost opţiunea lor să plătească suma de bani, fiind conştienţi că fără cofinanţare proiectul nu va merge, iar sumele de bani aduse de martorii denunţători erau sume pe care le considera el, de regulă reprezentând diferenţa de 200 lei/oră la care făcuse referire B..

Relevant în cauză este faptul că inculpatul R. arată că B. nu i-a cerut în mod expres banii făcând însă trimitere la proiectele în derulare şi spunând că „execuţia trebuie să fie una specială”, sintagmă faţă de care acesta a înţeles că trebuie să-i dea sumele de bani, iar, ulterior preşedintele ANOFM a afirmat în mod expres că are nevoie de sume mai mari pentru că va candida la funcţia de _, făcând precizarea „_”.

Se va observa, analizând declaraţia inculpatului R., că susţinerile inculpatului B. vis-a-vis de destinaţia acestor sume, pe care le-ar fi perceput ca o donaţie pentru campania electorală, nu pot fi primite în condiţiile în care R. arată în declaraţia sa în faţa instanţei că banii nu au reprezentat o asemenea donaţie ci o constrângere în a-i remite coinculpatului. De altfel, într-o logică simplă nu putem primi în mod favorabil declaraţiile inculpatului B. care, cu ocazia audierilor a declarat că deşi cunoştea ce salariu avea inculpatul R., mic, a considerat că sumele primite pentru actele materiale din lunile septembrie şi octombrie au reprezentat un ajutor, în calitate de persoană fizică a acestuia, raţionament ce are la bază diferenţa extrem de mare între veniturile lui R. şi sumele remise de acesta coinculpatului.

Nu lipsite de relevanţă este poziţia inculpatului B.S. care nu a recunoscut niciodată cele nouă acte materiale la care am făcut referire în ultima parte a expozeului iar cu privire la actele materiale reţinute pentru lunile septembrie şi octombrie, pe parcursul urmăririi penale şi a fazei cercetării judecătoreşti a prezentat o mulţime de variante, niciuna însă susţinută de materialul probator existent la dosarul cauzei.

Din perspectiva tuturor mijloacelor de probă analizate pe aceste trei segmente ce se circumscriu celor 11 acte materiale reţinute în sarcina celor doi inculpaţi raportate la situaţia de fapt descrisă, Tribunalul urmează a face câteva precizări faţă de rezultatul coroborării probelor şi de criticile invocate în apărare.

O primă chestiune o reprezintă solicitarea apărării inculpatului R.C. de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la luare de mită în infracţiunea de dare de mită, pe care instanţa o apreciază ca neîntemeiată.

Criticile formulate vis-a-vis de inexistenţa unei înţelegeri prealabile cu inculpatul B.S., precum şi inexistenţa unor diferenţe între poziţia subiectivă a inculpatului R. şi cea a martorilor denunţători nu pot primi acreditarea instanţei de judecată ele nefiind susţinute de probatoriile din cauză.

Din această perspectivă este dovedită existenţa unei înţelegeri anterioare între cei doi coinculpaţi, R.C. acţionând ca intermediar, transmiţând angajaţilor solicitările preşedintelui ANOFM, stabilind (conform propriilor declaraţii), cât trebuie să plătească fiecare lunar, colectând apoi banii şi remiţându-i inculpatului B.S..

Pentru a evidenţia cele afirmate vom puncta câteva aspecte convertite în mijloace de probă ce justifică aceste susţineri:

Relevantă pe această chestiune este atitudinea inculpatului B.S. cu prilejul primirii sumelor la datele de … şi …, singurele recunoscute (dar cu altă conotaţie), respectiv faptul că acesta nu a fost surprins că i se oferă bani şi nu a întrebat ce reprezintă şi de ce îi sunt daţi, mulţumindu-se cu răspunsul dat de R.C. la întrebarea „_?”, respectiv „_” (..).

De asemenea, înţelegerea la care se face referire rezidă şi din atenţionările repetate adresate de B.S. lui R.C. cu privire la necesitatea asigurării conspirativităţii activităţilor de colectare şi de predare a banilor din care a reieşit conştientizarea caracterului infracţional al acţiunilor derulate de cei doi: a nu se vorbi la telefon, a nu se păstra pe calculatoare sau în carneţele evidenţe ale sumelor colectate, găsirea unor noi modalităţi de mascare a derulării activităţilor infracţionale prin crearea unui „lanţ” de firme prin care să se ascundă provenienţa banilor ( …).

Mai mult, aşa cum am mai analizat anterior un alt etalon a rezultat din declaraţia lui R.C. precum şi a celorlalţi martori denunţători, vis-a-vis de momentul majorării cuantumului salariilor ocazie cu care li s-a adus la cunoştinţă că trebuie să plătească diverse sume de bani, ceea ce denotă faptul că inculpatul R. le-a transmis angajaţilor o solicitare reală formulată de B.S..

În tot acest ansamblu faptic este evidentă o participare a inculpatului R. diferită de a celorlalţi martori denunţători, aflaţi în ipostaza unor angajaţi într-o societate parteneră ce se axa pe implementarea fondurilor Uniunii Europene, în condiţiile în care, aşa cum a rezultat din probatorii acesta făcea acte de intermediere a sumelor date de către denunţători cu titlu de mită, inculpatului B.. Nu se poate admite faptul că inculpatul R. era un simplu intermediar care lua sumele de bani din primul eşalon, al celor care dădea mită şi i le transmiteau celui care primea mita în condiţiile în care acesta s-a implicat activ stabilind ce persoane urmau să dea exceptând-o şi chiar „acoperind-o”, conform propriilor susţineri pe … din această activitate, stabilind cât să plătească fiecare (chiar dacă sumele erau calculate la indicaţia lui B.), ca diferenţă dintre suma plătită experţilor de 300 lei/oră şi cea de 100 lei/oră pe care aceştia o luau efectiv) stabilea condiţiile şi împrejurările remiterii sumelor de bani.

În atare situaţie, poziţia subiectivă a inculpatului R. era una de complicitate la luare de mită, simplul fapt că exista posibilitatea ca în caz contrar ca şi el să fie dat afară, neexcluzând participaţia sa sub această formă la infracţiunea de luare de mită.

În raport de toate aceste consideraţiuni, Tribunalul urmează a respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului R. C..

În referire la aceste prime două acte materiale respectiv cele din septembrie şi octombrie 2011, achiesăm la apărarea inculpatului R.C. în raport de care învinuirea de complicitate la luare de mită pe aceste acte nu poate fi primită.

În acest sens, se va reţine că organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu în data de 05.09.2011, iar inculpatul R. la data de … formulează denunţ manifestându-şi disponibilitatea să colaboreze cu organele de urmărire penală.

În aceste condiţii s-au derulat actele materiale din … când inculpatul R.C. … a remis sumele de bani inculpatului B.S., precum şi actul material din …când a avut loc flagrantul.

Este evident în atare situaţie că inculpatul R.C. nu poate fi tras la răspundere penală pentru aceste două acte materiale în care a acceptat să-şi dea concursul pentru a demonstra activitatea infracţională a coinculpatului B.S.. Nu putem conchide astfel că a existat vinovăţie în modalitatea în care inculpatul a acţionat, sub îndrumarea directă a organelor de urmărire penală.

Pentru aceste argumente, instanţa apreciază că este întemeiată apărarea inculpatului R. urmând ca pentru aceste două acte materiale să nu facă obiectul unei soluţii de condamnare, forma continuată a infracţiunii permiţând înlăturarea lor.

Continuând demersul analizei probatoriilor pe aceste două acte materiale în cele ce urmează vom supune analizei apărările inculpatului B.S. care solicită achitarea pentru aceste două acte materiale, pentru că fapta nu ar exista, iar în subsidiar pentru că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.

Prima ipoteza a apărării este aceea că pentru aceste două acte materiale probele nu au fost obţinute legal, inculpatul R. având atât calitate de denunţător, inculpat, dar şi …, or, în lipsa unor probe obţinute legal apărarea apreciază că faptele nu există.

Analizând din această perspectivă situaţia de fapt instanţa consideră că nu ne aflăm în ipoteza unor probe obţinute în mod nelegal şi nici a unei acţiuni provocatorii.

Astfel, pentru analiza unei provocări din partea organelor statului instanţa va avea în vedere principiile statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului astfel cum acestea sunt sintetizate în hotărârea Bannikova împotriva Rusiei din 04 noiembrie 2010. Astfel, unul din criteriile avute în vedere de către CEDO pentru a determina dacă a avut loc o provocare din partea organelor statului, în lipsa căreia infracţiunea dedusă judecăţii nu s-ar fi comis, este dat de existenţa sau inexistenţa unor date anterioare din care să rezulte faptul că inculpatul ar fi fost implicat în comiterea unei infracţiuni sau ar fi fost dispus să comită o astfel de faptă.

Ori, în cauza de faţă Tribunalul apreciază că parchetul avea suficiente elemente obiective pentru a suspecta inculpaţii de implicarea într-o activitate infracţională înainte de momentul la care inculpatul R. a formulat denunţul şi a …, elemente pe care le-am prezentat mai sus.

Un alt criteriu important dezvoltat de Curte este dat de stabilirea momentului în care agenţii statului au intervenit şi anume dacă aceştia au determinat producerea infracţiunii s-au doar „s-au alăturat” unei activităţi infracţionale în desfăşurare, caz în care nu se reţine existenţa unei provocări de natură a încălca dreptul la un proces echitabil (decizia din cauza Eurofinacom împotriva Franţei).

Ori, după cum se reţine în cazul dedus judecăţii şi după cum probele administrate ulterior au confirmat la data intervenţiei inculpatului R., în opinia apărării ca …, activitatea infracţională a inculpaţilor era deja în desfăşurare, actiunea limitandu-se la demonstarea participarii tuturor partilor implicate si la conturarea caracterului de continuitate infractionala.

De asemenea, pentru a determina existenţa unei provocări contrare art.6 din Convenţie, Curtea procedează la analiza existenţei unei presiuni din partea agenţilor statului pentru ca inculpaţii să comită infracţiunea, presiune inexistentă în cazul de faţă.

În speţa noastră, în data de …, după denunţul formulat inculpatul R.C., .., nu a făcut altceva decât să demonstreze continuarea activităţii infracţionale pentru care organele de urmărire penală se sesizasera din oficiu anterior denunţului şi să producă mijloace materiale de probă obţinute în condiţii de legalitate.

Faptul că ulterior acestui act material inculpatul R.C. a acţionat şi în data de …, dată la care a avut loc şi flagrantul nu poate fi primită ca o provocare a agentului statului ci s-a dorit să se demonstreze modalitatea faptică în care se acţiona, caracterul de repetabilitate al remiterii sumelor de bani primite de R. de la martorii denunţători şi remisă inculpatului B., cu alte cuvinte s-a evidenţiat forma continuată a infracţiunii.

În opinia instanţei, in situaţia creată, aşa cum a fost analizată şi prin prisma reglementărilor europene în cauza dedusă judecăţii nu se constată o provocare la săvârşirea unei infracţiuni de natură să încalce dispoziţiile art.68 alin.2 Cod pr.pen. şi nicio încălcare a dispoziţiilor art.6 din CEDO care să ducă la înlăturarea mijloacelor de probă obţinute cu concursul inculpatului R..

Mai adăugăm doar faptul că în situaţia în care organele de urmărire penală s-ar fi oprit la demonstrarea actului material din _.2011 nu s-ar fi evidenţiat şi valorificat întreaga activitate infracţională pentru care aceştia s-au sesizat din oficiu, în condiţiile în care sesizarea viza acte de remitere de sume de bani lunar de către angajaţii în proiectele cu fonduri europene către preşedintele ANOFM.

Faţă de toate aceste considerente, Tribunalul apreciază că în cauză susţinerile apărării nu sunt întemeiate iar o soluţie de achitare a inculpatului B. pentru cele două acte materiale motivat de aceea că faptele nu există nu îşi găseşte susţinere în materialul probator existent la dosarul cauzei.

A doua ipoteză a apărării inculpatului B.S. pe aceste două acte materiale vizează o soluţie de achitare motivat de aceea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.

Un prim argument, neîmpărtăşit de Tribunal îl vizează nedovedirea primirii sumei de bani cu trimitere la actul din _2011 motivat de aceea că nu s-a înregistrat momentul introducerii sumelor în euro în pungă de către R.C., că exista posibilitatea ca înainte de remiterea acelei pungi, sumele să fie sustrase, că înregistrarea video nu este foarte concludentă existând întreruperi ale imaginilor, că R. pentru sumele colectate pentru luna septembre nu a remis toată suma colectată reţinându-se de către procuror că o sumă de 73.000 lei a fost „uitată în sertarul său”,.

Un element esenţial de la care vom porni în analiza acestei critici este poziţia procesuală a inculpatului B.S. care şi în faza de urmărire penală dar şi în faţa instanţei de judecată, în mod constant a recunoscut primirea sumelor de bani pentru actul din luna septembrie din anul 2011 dar şi pentru actul material din octombrie 2011, dată la care a avut loc şi flagrantul.

Chiar dacă poziţia inculpatului cu privire la destinaţia sumelor de bani este una oscilantă arătând iniţial că a primit banii bucuros fiindcă proiectele funcţionează, apoi a arătat că aceştia erau un ajutor din partea lui R. pentru campania electorală, - indiferent de motivaţiile invocate actul primirii sumelor de bani este recunoscută.

Este evident, că ultima apărare în sensul unui ajutor pentru campania electorală este neverosimilă, în condiţiile în care inculpatul R. neagă acest lucru, în condiţiile în care nu vorbim de o modalitate de susţinere ilegală a campaniei electorală, conform legilor în materie iar sumele primite reprezintă un raport total disproporţionat faţă de salariul inculpatului R. în aşa fel încât să poată fi acceptată ideea că acesta ar fi putut din sursele proprii să-l ajute pe inculpat în demersul său.

În atare situaţie, argumentele via-a-vis de neînregistrarea sumelor de bani şi discontinuităţile înregistrării nu pot fi primite, cu atât mai mult cu cât acele secunde din înregistrare în care imaginea dispare este explicată de inculpatul R. prin faptul că purta o cameră de înregistrare în nasturele de la haina cu care era îmbrăcat, mişcările sale producând acele discontinuităţi. Cu toate acestea înregistrarea audio – video susţine pas cu pas momentul de predare-primire a sumelor de bani.

O singură remarcă se mai impune a se face faţă de criticile invocate în apărare vis-a-vis de faptul că, aşa cum se reţine şi în rechizitoriu inculpatul R. a omis predarea sumei de 73.000 lei, care au rămas în sertarul biroului său. În acest sens, instanţa poate acredita apărarea acestui inculpat care era supravegheat, monitorizat, de către organele de urmărire penală cu care a înţeles să colaboreze existând această posibilitate, efectivă, ca din considerente de ordin subiectiv, de emotie, suma de bani să fie uitată în sertar. De altfel, în ceea ce-l priveşte pe R. faţă de soluţia instanţei potrivit căreia pe acest act material inculpatul nu poate fi tras la răspundere penală, această chestiune nu poate produce consecinţe juridice iar pentru inculpatul B.S. este mai puţin relevant dacă ar fi luat mită şi această sumă de bani sau nu în condiţiile în care nu i se reţine în cuantumul total stabilit ca sumă de bani primită prin infracţiune şi suma de 73.000 lei şi nici nu s-a avut în vedere la instituirea sechestrului asigurator. Cu siguranţă însă dacă şi această sumă ar fi fost în punga cu bani inculpatul B. ar fi primit-o de vreme ce nu ar fi existat nicio obiecţie a acestuia în primirea sumei de bani, nicio discuţie între cei doi pe cuantumul sumei ci pur şi simplu banii au fost luaţi.

Celelalte elemente relative la existenţa unei înţelegeri între inculpatul R.C. şi B.S. au făcut obiectul analizei mai sus, motiv pentru care nu se va reveni asupra lor.

O altă chestiune invocată de apărare în afara existenţei unei înţelegeri prealabile între cei doi inculpaţi o reprezintă faptul că acţiunea de pretindere şi primire sume de bani s-a făcut în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului B.S..

Astfel, aceste elemente rezultă din sugerarea de către inculpatul B.S. în mod constant inculpatului R.C. că, în calitate de ordonator principal de credite, alocă sumele cuvenite cu titlu de cofinanţare când şi dacă doreşte. În acest sens, este relevantă declaraţia lui R.C. că la începutul anului 2011, imediat după alocarea unei părţi din sumele solicitate pentru proiect, inculpatul a dat de înţeles că, în cazul nerespectării acestor „solicitări” de remitere a unui procent din remuneraţii, el dispune de pârghiile legale necesare pentru împiedicarea alocării procentului de 25%, fapt cu consecinţe negative asupra realizării activităţilor, primirii retribuţiilor şi derulării proiectelor. Afirmaţiile lui R.C. se coroborează cu datele cuprinse în evidenţele privind bugetul asigurărilor de şomaj.Mai mult se retine, conform sustinerilor lui R. ca prima solicitare făcută de B.S. a fost în luna noiembrie 2010, cu ocazia purtării unor discuţii referitoare la angajarea în cadrul proiectelor a lui …., ocazie cu care preşedintele ANOFM a menţionat pentru prima dată că va trebui să primească o sumă de circa 25.000 euro lunar.

De asemenea, valoare probatorie pe aceasta chestiune o au si susţinerile martorilor-denunţători …, …., …, …, …, …, … în sensul că R.C. le-a spus că dacă nu sunt de acord cu remiterea acestor sume, „proiectele pică”, obligaţiile asumate de parteneri nefiind posibilă fără îndeplinirea de către partenerul principal CNFPPP R. a obligaţiilor asumate.

Relevantă în cauză este şi declaraţia martorei …, care a arătat că, în fiecare lună, R.C., atunci când venea momentul de a strânge banii, dorea să renunţe şi la funcţie, şi la proiecte, spunând că el nu a făcut niciodată asemenea lucruri. Din acest fapt reiese, odată în plus, legătura dintre desfăşurarea proiectelor şi remiterea către B.S. a sumelor solicitate.

Discuţia din … dintre inculpatul B.S. şi R.C., în care inculpatul B.S. căuta o explicaţie a unei posibile plângeri formulate la instituţiile statului cu privire la activitatea infracţională şi care făcea referire la faptul că „se dau salariile şi se iau înapoi şi se redistribuie către conducerea agenţiei” este elocventă sub aspectele invocate.

Mai mult, din dialogul avut de inculpat cu R.C. la … a rezultat că nu era prima situaţie în care B.S. primea bani de la R.C., întrucât atunci când B.S. l-a întrebat pe R.C. ce se află în punga pe care urma s-o primească, răspunsul celui din urmă a fost “Sunt ăia… ştiţi dumneavoastră”, aspect ce întăreşte odată în plus susţinerile martorilor-denunţători şi ale inculpatului R.C. referitoare la primirea de către B.S. a unor sume de bani şi în perioada decembrie 2010-august 2011.

De asemenea, din discuţia purtată în data de …, între R.C. şi B.S. - în cuprinsul căreia, cel dintâi i-a precizat inculpatului, cu referire la faptul că martora .. nu a fost de acord să renunţe la o parte din salariu, că a avut o singură discuţie “la început” cu aceasta şi că fiind refuzat, nu a mai insistat – coroborată cu declaraţia martorei …, rezultă că momentul de “început”, la care face referire, este mult anterior lunii septembrie 2011.

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, în data de …, inculpatul a dat o declaraţie suplimentară în care a recunoscut că a primit în 17.09.2011 suma de 22.000 euro şi 19.000 lei de la R.C., cu titlu de cadou, pentru că acesta era mulţumit “că proiectele merg foarte bine”. De asemenea, inculpatul a recunoscut că în data de 15.10.2011, a primit de la inculpatul R.C. plasa conţinând 82.000 lei, dar a alegat că aflat doar după ce a introdus în portgabaj sacoşa, ce conţinea aceasta.

Chiar dacă ulterior inculpatul şi-a schimbat substanţial poziţia procesuală aşa cum am arătat anterior această trimitere la primirea unor sume de bani cu titlu de cadou în considerarea faptului că proiectele mergeau bine trebuie văzută prin prisma întregului context infracţional reţinut şi nuanţează existenţa înţelegerii anterioare precum şi faptul că primirea sumelor de bani era legată de îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.

Toate aceste elemente probatorii demonstreza faptul ca inculpatul R., pe acest segment faptic dar si martorii denuntatori, pentru celelalte noua acte materile, asupra carora vom reveni, au avut reprezentare ca aceste solicitari facute prin intermediul complicelui de inculpatul B. erau strans legate de indatoririle acestuia de serviciu, in speta de aprobarea cofinantarii de la bugetul statui, acesta fiind si motivul pentru acre au acceptat sa cedeze o parte din salariile lor, in caz contrar, proiectele fiind oprite.

In afara acestei perceptii subiective relevante sunt normele în materie pe care instanţa le-a analizat la momentul prezentării probelor si care reglementează în mod clar şi fără echivoc competenţa în aprobarea şi defalcarea sumelor de bani ce provin din fonduri europene cu referire specială la partea de cofinanţare de 25%, din bugetul statului.

La fel de adevărat este un argument mai puţin juridic dar care rezidă din modalitatea de derulare a faptelor coroborată cu competenţele inculpatului B.S. şi care reflectă poziţia acestuia în cadrul instituţiei pe care o conduce, în cadrul consiliului de administraţie în care chiar dacă teoretic ar fi avut un singur vot, prin funcţia pe care o îndeplinea putea să stabilească, să imprime o anumită direcţie de vot.

Pentru toate aceste argumente, nu putem acredita ideea apărării în sensul în care pentru cele două acte materiale analizate mai sus sunt îndeplinite toate elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită de către inculpatul B.S., motiv pentru care soluţia de achitare formulată nu poate fi primită.

Aşa cum s-a putut observa şi procurorul de caz şi apărarea în concluziile formulate, dar şi instanţa în analiza prezentei sentinţe a separat cele două acte materiale la care am făcut referire până în prezent de celelalte nouă acte materiale ce ar viza activitatea infracţională a celor doi inculpaţi din perioada decembrie 2010 – august 2011, pentru considerente ce vizează o facilă prezentare a situaţiei de fapt, a coroborării mijloacelor de probă dar mai ales a prezentării apărărilor inculpaţilor.

Nu vom relua în cele ce urmează situaţia de fapt pe care am prezentat-o inclusiv pe cele nouă acte materiale, ci vom arăta că relaţia pe axa luării de mită a vizat trei partiţii: martorii denunţători care au arătat că au dat bani la solicitarea lui R.C., unii arătând că acesta le-a indicat textual că banii vor merge la inculpatul B.S. alţii arătând că li s-a spus doar că banii vor merge la cei îndreptăţiţi să aprobe cofinanţarea de 25 %, percepţia lor fiind aceea că banii sunt destinaţi inculpatului B.S..

A doua etapă, vizează remiterea acestor sume de bani complicelui inculpatului B. respectiv coinculpatul R., ambele părţi – martori – complice recunoscând acest aspect. Astfel, R. recunoaşte că a primit sumele de bani de la martori motivând că a fost constrâns să-i remită mai departe coinculpatului B..

Cel de-al treilea eşalon, vizează remiterea acestor sume de bani de către inculpatul R.C. coinculpatului B.S., din punct de vedere probator complicele recunoscând remiterea acestor sume de bani în timp ce inculpatul B. neagă primirea acestora.

Se impune, de la început, a se face menţiunea că ne aflăm pe tărâmul unor infracţiuni de corupţie, derulate la un nivel foarte ridicat dacă ne raportăm la poziţia inculpatului B. care avea calitatea de … al ANOFM şi, în consecinţă, aceste infracţiuni trebuie analizate acceptând modul concret în care fapte de acest gen se comit, văzând şi modalitatea aleasă, prin intermediari, tocmai pentru a nu se putea realiza raporturi clare, transparente a unei luări de mită.

Este evident că inculpatul B. nu a pretins în mod direct sumele de bani martorilor denunţători, ci a apelat la concursul complicelui său aşa încât cel expus direct să nu fie el ci complicele iar apărarea sa să se rezume la o simplă nerecunoaştere a faptelor.

Această atitudine însă nu apare ca suficientă pentru a înlătura toate celelalte argumente juridice şi probe existente la dosarul cauzei şi, în opinia instanţei, nu justifică soluţia de achitare a inculpatului B.S., solicitată de apărare motivat de aceea că aceste fapte nu au fost săvârşite de el.

Aşa cum am analizat anterior, a existat o înţelegere între cei doi inculpaţi ce viza infracţiunea de luare de mită, aspect asupra cărora nu vom mai reveni ci vom puncta doar elemente ce vizează strict pe inculpatul B.S..

În acest sens, nu putem fi de acord cu apărarea care susţine că inculpatul B. la momentul semnării contractelor în luna iunie 2010, nu ar fi avut o înţelegere cu complicele său pentru că din declaraţiile acestuia şi a martorilor denunţători nu rezultă acest lucru.

Este evidentă şi credibilă declaraţia inculpatului R., în cazul acestui gen de infracţiuni, când susţine că nu era nimeni de faţă la momentul la care B. îi spunea să strângă banii, nu i-a indicat de la cine să strângă banii şi nu a ţinut o evidenţă lunară a acestor sume de bani iar martorii denunţători arată că B. nu le-a cerut în mod direct niciodată bani.

Aceste aspecte nici nu sunt contestate de către organele de urmărire penală care au stabilit că datorită implicării inculpatului R. în activităţile de strângere a sumelor de bani, în desemnarea persoanelor şi stabilirea cuantumului sumelor are calitate de complice la infracţiunea de luare de mită însă în egală măsură acest mod de operare nu exclude participaţia inculpatului B..

De altfel, ca o observaţie, inculpatul R. nu ar fi avut nici un interes să declare că a primit bani de la martorii denunţători şi i-a dat mai departe inculpatului B., expunându-se astfel unei soluţii de tragere la răspundere penală însă, a acceptat faptele comise şi şi-a manifestat interesul de a colabora cu organele de urmărire penală.

Că aceasta era o modalitate de lucru rezultă şi din continuarea activităţii infracţionale după momentul sesizării din oficiu de către organele de urmărire penală, inculpatul B. primind în aceeaşi modalitate şi în aceleaşi condiţii sume de bani şi în lunile septembrie şi octombrie 2011. Mai mult, aceste ultime acte materiale confirmă nu numai caracterul de repetabilitate, de continuitate al infracţiunii dar evidenţiază şi faptul că primirea acestor sume de bani de către inculpatul B., în condiţiile descrise, era o obişnuinţă, era ceva prestabilit, ce nu i-a ridicat semne de întrebare la momentul remiterii sumelor din septembrie 2011 (acesta fiind considerat de inculpat primul act de primire a banilor), ci a acceptat fără alte explicaţii (în afară de cele legate de cuantumul sumei), lucru pe care l-a făcut şi în luna octombrie 2011, discuţiile dintre cei doi inculpaţi demonstrând cu prisosinţă această modalitate constantă în care se acţiona.

Se invocă de către apărare constatarea lipsei plicurilor în care o parte din martorii denunţători pretind că ar remis sumele de bani, aspect în opinia instanţei nerelevant, luarea de mită fiind demonstrată indiferent dacă banii au fost daţi în plic sau nu, valoarea probatorie a eventualelor sume înscrise pe plic putând fi în egală măsură contestată de apărare iar faptul că ele nu se mai regăsesc la dosarul de urmărire penală a fost explicată de procuror prin faptul că au fost apreciate ca neavând valoare probatorie, motiv pentru care nu s-a dispus ataşarea lor.

O relevanţă deosebită, în cauză, o au interceptările din perioada anterioară flagrantului din luna …, când martorii denunţători veneau în biroul coinculpatului R. să aducă banii, ocazie cu care din discuţiile purtate, rezultă clar persoana căreia îi erau destinaţi iar martorii erau nemulţumiţi de continuarea acestei „dijmuieli” solicitându-i lui R. să facă ceva pentru a stopa fenomenul.

Evoluţia în timp a modului în care cofinanţarea a sosit, mult mai târziu decât momentul semnării contractelor dar în acelaşi timp cu prima solicitare făcută inculpatului R., stoparea finanţării, reluarea ei, reprezentau în fapt, o modalitate prin care inculpatul B.S. îşi manifesta poziţia influentă pe care o avea făcându-i să creadă pe cei antrenaţi în proiecte că dacă nu vor „cotiza” în continuare proiectele vor fi stopate.

Relevantă în cauză este declaraţia inculpatului R.C. care în afară de situaţiile descrise, prin care încearcă să contureze imaginea unei constrângeri morale, pe care inculpatul B. o făcea asupra sa ameninţându-l că-şi va pierde locul de muncă, funcţia, descrie şi aspecte clare în care inculpatul B. îi spune în mod expres că diferenţa dintre sumele plătire angajaţilor de la 300 de lei/oră la 100 lei/oră îi este necesară lui, pentru campania electorală, spunându-i că doreşte să candideze ca _ precizându-i că „_”.

Un ultim aspect îl constituie sumele de bani remise în această perioadă, observându-se din această perspectivă că după ziua de salariu, martorii denunţători, extrăgeau sume de pe cardurile de salarii sau din conturi într-un cuantum mare, toţi în aceeaşi perioadă, ceea ce denotă şi susţine declaraţiile acestora că scoteau bani pentru ai remite lui R.. Cuantumul sumelor lunare, în cazul unora dintre martori variază, explicaţia fiind dată de mărirea artificială a salariului tocmai în scopul ca aceştia să dea sume mai mari de bani, plata făcându-se în funcţie de numărul de ore prestate (conform indicaţiilor primite reprezentând diferenţa de 300 lei/oră cu care erau plătiţi şi suma de 100 lei/oră pe care o luau efectiv); există şi martori care au cotizat cu aceleaşi sume de bani, salariile lor nesuferind modificări. Din această perspectivă nu putem fi de acord cu apărarea inculpatului care susţine că sumele pretins a fi primite de inculpat nu sunt corect stabilite, în condiţiile în care, la dosarul de urmărire penală există declaraţiile martorilor denunţători care arată în fiecare lună ce sume au dat şi demonstrează aceste lucruri cu extrasele bancare. Faptul că la momentul remiterii sumelor de bani martorii nu şi-au preconstituit probe aşa cum încearcă apărarea să exploateze prin întrebările adresate această chestiune este un aspect logic în condiţiile în care orice cetăţean în situaţia martorilor conştientiza că la acel moment săvârşeşte o faptă ilicită şi ar fi fost un non sens să-şi constituie probe în dovedirea propriei vinovăţii.

Nu lipsită de relevanţă este şi percepţia martorilor denunţători că banii ajung la B. raportând toate aceste elemente şi la vizitele pe care … le făcea la R., în preajma zilelor de salariu, aspecte percepute personal sau de la alte persoane.

Nici audierea martorilor propuşi în apărare de inculpat, … şi … nu aduc un element probator important, de vreme ce se încearcă să se demostreze, faţă de susţinerile coinculpatului şi a martorilor denunţători care arată că B. venea la R. în preajma datei de salariu, contrariu. Aceşti martori nu pot argumenta, fără dubiu, prezenţa sau absenţa inculpatului de la R., numărul exact al vizitelor, unul din martori fiind … (şi relatând numai cu privire la momentele pe care el le-a perceput, fără a exclude şi existenţa altor vizite) iar celălalt fiind … inculpatului B. (fiind evident că inculpatul putea face vizite nu numai însoţit de … sau cu maşina instituţiei, iar încercările de a se arăta că în urma acestor vizite B. nu avea obiecte în mână iar bagajul îl căra ... neputând să excludă o posibilă luare de mită, care, evident, nu avea să se facă „la vedere”. Pentru aceste argumente apărările nu pot fi avute în vedere de judecător, nefiind relevante ori apte să înlăture forţa probatorie a celorlalte mijloace de probă analizate.

Nici declaraţia martorului …, audiat în cauză la propunerea aceluiaşi inculpat nu aduce elemente noi, de natură să înlăture acuzaţiile reţinute în sarcina acestiua, discuţiile dintre cei doi înregistrate şi redate la dosarul cauzei demonstrând faptul că există o conivenţă între cei doi inculpaţi, de care martorul nu era străin, chiar dacă încearcă să dea explicaţii, neplauzibile, în faţa instanţei.

Urmează a fi avută în vedere şi poziţia coinculpatei Ţ.A. care, audiată fiind, a recunoscut că, cu prilejul unor convorbiri avute cu o prietenă, după reţinerea inculpatului B.S., a afirmat că ştia că B. „ia”, arătând că a exprimat acest lucru deoarece undeva la sfârşitul lunii august, a avut loc o întâlnire la C., unde a participat şi B.S., ocazie cu care inculpata a sesizat că R.C. i-a dat ceva pe sub bord lui B.S., aceasta fiind împrejurarea care i-a creat supoziţia respectivă.

Toate aceste argumente ne determină să conchidem contrar apărării inculpatului B. că banii preluaţi de complicele R. de la martorii denunţători au ajuns la inculpatul B. cu titlu de luare de mită aşa încât soluţia de achitare formulată conform căreia faptele nu ar fi fost săvârşite de inculpatul B. nu este întemeiată.

Revenind la inculpatul R.C. pe aceste nouă acte materiale (stabilindu-se că pentru cele două acte materiale din septembrie şi octombrie 2011 nu-i poate fi antrenată răspunderea penală), vom analiza apărările acestuia prin care se solicită soluţii de achitare, după cum urmează:

Prima solicitare a inculpatului R. se referă la achitarea în temeiul art.10 lit.e Cod pr.pen., invocându-se existenţa a trei cauze care înlătură caracterul penal al faptei respectiv constrângerea morală, starea de necesitate şi eroarea de fapt.

În acest sens, apărarea inculpatului R.C. invocă o serie de situaţii relative la diverse forme de presiune pe care inculpatul B. le-a manifestat asupra sa, ameninţând că-l dă afară (discuţie la care a participat martorul ...), întâlnirea de la V.R. în care inculpatul B. a făcut referire la sumele de bani din cofinanţare, vizitele inopinate ale preşedintelui, controalele de la OIPOSDRU, discuţiile cu martorii denunţători, - toate dovedind presiunea psihologică exercitată asupra inculpatului.

Se relevă de asemenea întâlnirile din lunile iulie – septembrie 2010, în care inculpatul B. îi spune că este nevoie de bani (arătându-i modul în care să-i dea lui diferenţa dintre sumele cu care erau plătiţi experţii), episodul din luna noiembrie 2010, în care R. s-a opus la angajarea a două persoane cu salariile majorate, ocazie cu acer i se pretinde o suma clara de 25.000 EUR lunar, discuţiile din luna ianuarie 2011, din care rezultă că B. ştia cât câştigă fiecare şi în care acesta îl avertizează pe R. că nu trebuie să vorbească cu nimeni nici măcar cu martorul …, apoi momentul în care inculpatul B. îi spune lui R. că banii îi sunt necesari pentru campanie şi că din proiecte îşi trage seva, toate coroborate cu internările pentru …ale lui R. în luna ….

Toate aceste aspecte evidenţiază într-adevăr un mod specific de abordare a fenomenului corupţiei, de către inculpatul B., care l-a făcut pe R. să creadă că în situaţia în care ar acţiona altfel şi-ar pierde locul de muncă iar proiectele nu ar mai funcţiona.

Suntem de acord că această modalitate reprezintă o formă de influenţă a inculpatului B. ceea ce justifică o dată în plus, dincolo de toate apărările formulate că acesta a lăsat să se creadă că este factorul decisiv în aprobarea cofinanţării statului, însă aceste momente nu sunt de natură a justifica o constrângere morală de natura unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei.

Constrângerea morală este în accepţiunea art.46 Cod penal, „constrângerea sau presiunea exercitată de o persoană asupra psihicului altei persoane aşa încât persoana constrânsă sub imperiul unei temeri grave de producere a răului cu care este ameninţată, nemaiavând posibilitatea să-şi determine şi să-şi dirijeze în mod liber voinţa, săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală”.

Dacă instanţa poate accepta parţial existenţa unei acţiuni de constrângere săvârşită de inculpatul B. asupra psihicului inculpatului R., dată fiind identificarea elementelor la care am făcut referire mai sus şi existenţa unor raporturi între cele două instituţii pe care le reprezentau, nu putem fi de acord cu îndeplinirea celorlalte două condiţii necesare relative la crearea unui pericol grav pentru persoana ameninţată sau pentru o altă persoană, respectiv ca pericolul cu care se ameninţă să nu poată fi înlăturat decât prin săvârşirea faptei prevăzută de legea penală. În acest sens, pericolul invocat era pierderea locului de muncă a inculpatului R. şi a celor angajaţi la societatea comercială parteneră în implementarea fondurilor europene, însă acest pericol nu poate să fie echivalat cu un rău ireparabil sau greu de reparat aşa cum obligă textul de lege pentru că el nu se referă la vreuna din valorile esenţiale legate de persoană. Mai mult, nu putem împărtăşi apărarea inculpatului că a existat constrângere în condiţiile în care această eventuală formă de presiune psihică ar fi putut fi înlăturată într-o modalitate extrem de simplă, aceea a sesizării autorităţilor cu privire la o eventuală formă manifestă a unei infracţiuni.

Nu putem, în egală măsură, a împărtăşii opinia apărării că ne-am afla în situaţia unei conexităţi între constrângerea morală şi eroarea de fapt, pentru că în cazul dedus judecăţii nu se poate admite că cel constrâns respectiv inculpatul R. prin acea formă de ameninţare, datorită unei erori de fapt, a săvârşit fapta penală. Altfel spus, nu se poate accepta din punct de vedere juridic ca o persoană cu pregătirea profesională şi gradul de instrucţie al inculpatului R. să aibă percepţia să nu există altă posibilitate de înlăturare a pericolului pierderii locului de muncă, decât săvârşind infracţiuni.

Se invocă de asemenea ca şi cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei existenţa conexă a stării de necesitate, care în opinia instanţei de asemenea nu poate să echivaleze cu o critică întemeiată pornind de la conţinutul normativ al acesteia care, în art.45 Cod penal, arată că „este în stare de necesitate acela care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau în interes obştesc”.

Analizând aceste dispoziţii legale apreciem că nu sunt îndeplinite condiţiile existenţei acestei cauze, atât cele referitoare la condiţiile pericolului cât şi cele referitoare la condiţiile privind acţiunea de salvare.

Astfel, pericolul creat prin acele presiuni cu ameninţarea pierderii locului de muncă pentru toţi angajaţii implicaţi (apărarea invocând în acest sens interesul obştesc), nu poate echivala cu un pericol iminent care să nu poată fi evitat, înlăturat decât prin săvârşirea unei infracţiuni, aşa cum am arătat inculpatul R. şi martorii denunţători având posibilitatea prezervării locului de muncă prin anunţarea autorităţilor şi stoparea fenomenului infracţional.

Concluzionând pe aceste elemente aşa cum au fost ele prezentate, instanţa apreciază că nu pot fi primite ca fondate criticile apărării care încearcă să exonereze de răspundere penală pentru cele nouă acte materiale pe inculpatul R.C., în speţă neidetificându-se conform dispoziţiilor legale în materie o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptelor, folosirea termenilor de constrângere morală, eroare de fapt, stare de necesitate fiind atribuiţi în sensul propriu, literar dar nu în sensul juridic al instituţiilor la care se face trimitere. În consecinţă, soluţia de achitare formulată pe acest temei nu poate fi primită.

O altă solicitare a apărării inculpatului R.C. a vizat achitarea acestuia întrucât infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată îi lipseşte unul din elementele constitutive respectiv intenţia directă care este specifică unui complice.

Din perspectiva probelor analizate instanţa va constata că şi această apărare este nefondată reţinându-se că inculpatul R.C. pe cele nouă acte materiale, pe care le analizăm în acest moment, a acţionat în calitate de complice cu forma de vinovăţie cerută de lege pentru infracţiunea de luare de mită.

Este irelevant în cauză dacă inculpatul R. a urmărit obţinerea unui interes material propriu, în condiţiile în care infracţiunea de complicitate la luare de mită are ca scop aceea de a îndeplini, a nu îndeplini, a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau de a face un act contrar acestor îndatoriri. Inculpatul R. este trimis în judecată pentru că la ajutat prin acţiunile sale pe inculpatul B.S. să primească sumele de bani în scopul indicat mai sus, fără a i se imputa că şi el a primit acele sume de bani pentru sine ci doar pentru a i le remite mai departe inculpatului B..

Or, în condiţiile în care inculpatul acceptă participarea în acest cerc infracţional, aduce la cunoştinţa martorilor denunţători că trebuie să dea bani, le arată scopul, stabileşte care din persoane vor contribui sau nu, stabileşte care este cuantumul sumelor ce trebuie remise, le încasează, stabileşte detaliile remiterii către B. a acestor sume de bani, - nu putem conchide că inculpatul nu a acţionat cu forma de vinovăţie specifică complicelui ci, din contră infracţiunile s-au derulat exclusiv prin intermediul său. Aceste argumente îndreptăţesc instanţa de fond să constate că solicitarea achitării este neîntemeiată, iar inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită pe cele nouă acte materiale la care am făcut referire.

Nici apărarea potrivit căreia se solicită aplicarea unei sancţiuni administrative acestui inculpat nu poate fi primită pornind de la natura infracţiunii comise, a numărului actelor materiale, a contribuţiei efective şi determinante în cadrul acestui lanţ infracţional, aspecte care nu pot echivala, în opinia instanţei cu o atingere minimă adusă valorilor ocrotite de lege aşa încât fapta să nu prezinte gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Argumentele invocate în sensul existenţei unei multitudini de circumstanţe atenuante atât reale cât şi personale vor fi avute în vedere la momentul analizei aspectelor pe individualizarea judiciară a pedepsei.

De asemenea, solicitarea aplicării cauzei de impunitate inculpatului R. în condiţiile schimbării încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la luare de mită în infracţiunea de dare de mită nu mai poate face obiectul prezentei analize, în condiţiile în care instanţa a statuat respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice.

Nici solicitarea aplicării dispoziţiilor art.19 din OUG 43/2002 în favoarea inculpatului R. care prevăd că „persoana care a comis una din infracţiunile atribuite prin prezenţa ordonanţă de urgenţă în competenţa DNA iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzută de lege”, - nu pot fi primite întrucât acest inculpat a denunţat fapta şi pe inculpatul B. după sesizarea organelor de urmarire penala din oficiu, sesizare care la acest moment viza atât persoanele inculpaţilor cât şi faptele. În atare situaţie apreciem că dispoziţiile legale invocate nu sunt aplicabile în cauză, acestea putând opera în situaţia în care prin denunţul exclusiv al inculpatului se poate ajunge la identificarea altor persoane şi tragerea lor la răspundere penală, în cazul dedus judecăţii inculpatul având o contribuţie la aprobarea faptelor comise în forma continuată însă nu de natură a atrage această înjumătăţire a limitelor de pedeapsă.

Concluzionând, faţă de analiza probelor şi criticilor invocate de cei doi inculpaţi, Tribunalul apreciază că participarea, cu forma de vinovăţie cerută de lege a acestora a fost demonstrată, iar singurele soluţii care se circumscriu în cauza sunt acelea de condamnare.

În consecinţă, faptele inculpatului B.S., care în calitate de … al A.N.O.F.M. şi al Consiliului de administraţie din cadrul ANOFM, având ca atribuţiuni de serviciu, aprobarea defalcării bugetului asigurărilor pentru şomaj pe unităţile din subordinea Agenţiei Naţionale şi fiind ordonator principal de credite, de a primi, în mod repetat (11 acte materiale), în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi după o înţelegere prealabilă, în perioada decembrie 2010 – octombrie 2011, suma totală de 1.058.500 lei şi 22.000 euro, de la funcţionarii angajaţi în cadrul S.C C. S.R.L, partener în proiectele PACSPO şi ICAR, prin intermediul învinuitului R.C., în scopul de a vira procentul de 25% din costul proiectelor, reprezentând cofinanţarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei derulări a activităţii în cadrul proiectelor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată (11 acte materiale), prev. de art. 254 al. 1 şi 2 C.p rap. la art. 6 din Legea 78/2000 cu apl. art. 41 al. 2 C.p.

Faptele inculpatului R.C., de a-i da inculpatului B.S., .. al A.N.O.F.M., în mod repetat şi în baza unei înţelegeri anterioare, suma de 22.000 euro şi 1.058.500 lei, colectată de la funcţionarii ce compun echipa de implementare a proiectelor şi programelor destinate dezvoltării resurselor umane, finanţate din fonduri ale Uniunii Europene, sumă reprezentând o parte din salariile acestora pe perioada decembrie 2010 – octombrie 2011, banii fiind remişi lui B.S., pentru ca acesta din urmă, în calitate de ordonator principal de credite, să vireze procentul de 25% din costul proiectelor, reprezentând cofinanţarea acestora din fonduri proprii, în vederea bunei derulări a activităţii în cadrul proiectelor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată (9 acte materiale), prev. de art. 26 C.p rap. la art. 254 al. 1 şi 2 C.p şi la art. 6 din Legea 78/2000 cu apl. art. 41 al. 2 C.p.

Asa cum am prezentat la începutul expunerii prin acelaşi act de inculpare a fost trimisă în judecată şi inculpata Ţ.A.M., reţinându-se că, în scopul de a nu se întâmpina piedici în implementarea proiectelor PACSPO şi ICAR, …., …. la C. Ltd (partener .. în cadrul proiectelor menţionate), i-a dat inculpatei, având funcţia de … al OIPOSDRU din cadrul ANOFM, în cursul lunii august 2011, suma de 10.000 lei, ulterior efectuării unui control, pentru ca aceasta să nu îşi exercite în mod corespunzător atribuţiile de serviciu privind monitorizarea derulării proiectelor menţionate, cu prilejul controalelor ulterioare.

Referitor la activitatea infracţională a inculpatei Ţ.A.M., din actele de urmărire penală au rezultat următoarele:

În denunţul formulat la …, precum şi în declaraţia ulterioară, martorul-denunţător …. a arătat că în timpul verii 2011, Ţ.A.M. a venit într-un control, anunţat telefonic cu câteva zile înainte de efectuarea lui, la CNFPPP R.. Cu acea ocazie, voia să verifice responsabilul financiar, pentru că ea constatase că nu are ştampilă de persoană fizică autorizată. Nemulţumită că nu a găsit printre documentele verificate o notificare, care se afla la o colegă care nu a vrut să o pună la dispoziţia _OIPOSDRU, Ţ.A.M. l-a sunat pe R.C. şi a avut un dialog cu acesta pe un ton destul de dur, reproşându-i că nu sunt organizate documentele proiectelor corespunzător. După părerea martorului, această verificare a fost destul de neobişnuită, pentru că a fost efectuată de către _ OIPOSDRU, în condiţiile în care exista în cadrul OIPOSDRU un serviciu specializat în audit, cu puţin timp înainte avuseseră un astfel de audit, iar verificarea documentelor nu a avut loc în birourile centrului, ci în curte, într-un foişor, fiind efectiv studiate de către Ţ.A. doar câteva acte indicate de ea. La finalizarea controlului inculpata Ţ.A. nu a încheiat niciun fel de document din care să reiasă aspectele constatate şi măsurile dispuse. În ziua în care s-a desfăşurat verificarea, … R.C. era în concediu, iar managerul de programe de asemenea.

După 30.06.2011, I.D., …. în cadrul proiectelor PACSPO şi ICAR, i-a comunicat că B.S. i-a transmis lui R.C. că martorul …. trebuie să îi dea inculpatei Ţ.A. suma de 10.000 lei din veniturile sale, fără să îi spună pentru ce anume, ci doar precizând că „domnul preşedinte ştie”. După ce a primit salariul, martorul a retras suma de 10.000 lei de la bancă, iar cu aproximativ o săptămână sau două înainte de desfăşurarea Festivalului „…” de la J., ce a avut loc în perioada 8-11 septembrie 2011, s-a deplasat la B., ocazie cu care a fost şi la Ţ.A. la birou. I-a dat acesteia cei 10.000 lei într-un plic, moment în care ea a întrebat ce este cu acei bani şi ce trebuie să facă cu ei. Martorul i-a răspuns să ia legătura cu B.S. pentru că el ştie despre bani, iar în aceste condiţii Ţ.A. a luat banii. În cursul conversaţiei cu aceasta martorul i-a spus că e foarte bine că nu se mai află nimeni în birou în momentul în care îi înmânează plicul cu bani, deoarece i s-a spus că trebuie să i-l dea ei personal. Martorul a arătat că i-a spus inculpatei că în plic se află suma de 10.000 lei.

În cursul weekend-ului următor, B.S. l-a întrebat pe …. dacă i-a dus un cadou A.Ţ., din partea lui R.C., martorul confirmând că i-a înmânat acesteia 10.000 lei, moment în care B.S. a afirmat: „eu în locul ei nu i-aş fi luat”, „ar trebui s-o dau afară şi p-asta”. Fiind nelămurit dacă trebuie sau nu să continue această activitate, … l-a rugat pe B.S. să-i spună dacă trebuie să meargă să-i dea lunar bani A.Ţ., acesta afirmând că îi va comunica R.C. dacă mai trebuie să-i dea bani şi când să facă acest lucru.

După ce i-a remis banii inculpatei Ţ.A. şi a avut discuţia cu B.S., martorul i-a transmis şi inculpatului R.C. că nu trebuie să continue să îi dea diferite sume lunar …OIPOSDRU, lucru pe care R.C. a susţinut că îl ştie şi el.

…. şi-a exprimat opinia că Ţ.A.M. nu a venit în control la CNFPPP R. din motive profesionale, ci datorită unor conflicte pe care le avea cu una din persoanele care făcea parte din echipa de audit, care verificase cele două proiecte cu ceva timp înainte, iar referitor la motivul pentru care a fost trimis să-i dea cei 10.000 lei A.Ţ., s-a gândit că acesta ar putea fi legat de faptul că, în calitate de … OIPOSDRU, aceasta era prima care verifica cererile de rambursare şi le aviza înainte de a fi aprobate de către ANOFM.

In cursul cercetarii judecatoresti, martorul denuntator şi-a menţinut poziţia în sensul descrierii modului de remitere a banilor şi a împrejurărilor concrete în care aceste evenimente s-au derulat nuanţând însă prezenţa inculpatei Ţ., arătând că într-adevăr erau nereguli privind arhiva care nu era organizată, lucru care ar fi determinat încunoştiinţarea preşedintelui ANOFM.

Aspectele relatate de martorul …. au fost confirmate şi de martora …., care a arătat că în luna august sau septembrie 2011, R.C. a fost chemat la o întâlnire cu B.S., iar la întoarcere i-a comunicat că i s-a cerut ca Ţ.A. să primească 10.000 lei de la …., din salariul acestuia. Martora arată că această sumă fusese solicitată tot în considerarea funcţiei deţinute de Ţ.A.M., pentru buna desfăşurare a implementării proiectelor, respectiv după efectuarea unei vizite la CNFPPP R. undeva prin iunie 2011. La rugămintea lui R.C., martora i-a transmis lui … că trebuie să îi dea 10.000 lei A.Ţ. şi că pentru aceasta i s-a mărit salariul. Ulterior, …. i-a relatat că a mers la B. şi a rezolvat problema, înmânându-i banii inculpatei.

Martora a fost reaudiată şi în cursul cercetării judecătoreşti susţinând aceeaşi versiune a situaţiei de fapt conform căreia inculpatul R. i-ar fi spus să-i transmită lui …, să-i dea inculpatei suma de 10.000 lei din salariul acesteia fără a i se preciza scopul, ea bănuind că suma era solicitată pentru că inculpata era …la organismul intermediar.

Precizează totodată că R. nu i-a spus cine este destinatarul banilor ci doar ca martorul … să-i ducă inculpatei şi, deşi arată că nu erau nereguli i-a transmis solicitarea lui … motivat de aceea că era solicitarea … ANOFM adresată prin intermediul inculpatului R..

Martora-denunţătoare …, în faza de urmărire penală a declarat, referitor la aceste împrejurări, că, atunci când a efectuat controlul în iunie sau iulie 2011 la R., T.A.a solicitat documentele proiectelor, iar martora i-a spus că sunt încuiate în biroul …, care era în concediu. Inculpata a spus că nu e normal, că o să ia măsuri şi că o să-i spună lui B.S., dar nu a întocmit un act scris care să ateste neregula constatată. Din atitudinea acesteia, inclusiv din conversaţia telefonică pe care a avut-o cu R.C., martora a perceput că inculpata s-a manifestat iniţial foarte nervoasă din cauza celor constatate, iar ulterior şi-a schimbat atitudinea faţă de directorul centrului, lăsându-l pe acesta să creadă că ”îi rămâne dator” fiindcă îl lasă să rezolve aceste nereguli.

Şi în faza cercetării judecătoreşti aceasta a arătat că îşi menţine declaraţiile din faza de urmărire penală inclusiv pasajul legat de discuţia dintre inculpaţii R. şi Ţ., fiind de faţă la convorbirea telefonică a celor doi. Cu această ocazie martora a arătat că supărarea inculpatei Ţ. era justificată, nu l-a ameninţat direct sau voalat pe R. la telefon spunându-i că doar îl va anunţa pe inculpatul B. de cele constatate. Cu privire la percepţia pe care a avut-o în cursul declaraţiei din cursul urmăririi penale vis-a-vis de faptul că R. i-ar fi rămas dator lui Ţ., martora arată că a fost una subiectivă, motivat de faptul că nu s-a încheiat nici un document care să constate acest episod dintre cei doi.

Audiat fiind, în legătură cu acuzaţiile reţinute în sarcina inculpatei, R.C. arată că în luna iulie 2011, a primit un telefon de la inculpatul B. care i-a spus să-i trimită 10.000 lei inculpatei, … la organismul intermediar, fără a preciza că-i sunt destinaţi banii efectiv. În acest sens, arată că la chemat pe …care a fost de acord să meargă la inculpată şi, din banii proprii, să-i remită acesteia suma de 10.000 lei. Ulterior, a discutat cu … care i-a comunicat faptul că a vorbit cu inculpatul B., care i-a spus să nu-i mai dea bani inculpatei decât atunci când spune el. Inculpatul R. neagă faptul că banii ar fi mers la inculpata Ţ. pentru a fi îngăduitoare vis-a-vis de unele nereguli, constatată la centru, acestea chiar dacă existau erau minore.

În declaraţia dată la …, inculpatul B.S. a susţinut că inculpata Ţ.A.M. nu i-a spus că ar fi primit acei bani şi nu l-a abordat pentru a-l întreba ce reprezintă suma respectivă şi cui îi este destinată.

Ulterior, în denunţul formulat la .. (în baza căruia s-a format un dosar penal separat), inculpatul B.S. a susţinut că Ţ.A. ar fi primit suma respectivă pentru a facilita înlocuirea din dosarele proiectelor a unor documente care erau întocmite cu încălcarea dispoziţiilor OG nr. 34/2006 (fila .., vol. … u.p).

Inculpatul B.S., audiat de judecător cu privire la inculpata T.A.M. a arătat că între cele două întâlniri cu inculpatul R. de la C. şi de la A.I. el a avut o întâlnire cu martorul .. ocazie cu care acesta i-a spus că a fost la inculpata Ţ. şi i-a dat o sumă de bani arătându-i totodată că inculpatul R. i-a spus că va trebui să-i dea lunar banii inculpatei pentru că i se mărise salariul. Inculpatul recunoaşte că a purtat discuţii şi cu .. şi cu inculpatul R. spunându-le să nu-i mai dea bani lui Ţ..

Ca o observaţie arătăm că în cauză acest ultim aspect rezidă şi din-o convorbire redată şi interceptată în dosarul de urmărire penală, din cuprinsul căreia rezultă că preşedintele ANOFM îi spune coinculpatului R. „...…” (….), - aspecte care denotă faptul că inculpatul B. avea cunoştinţă despre acest lucru iar banii nu-i erau destinaţi lui ci inculpatei.

Inculpata Ţ.A.M. a declarat, în faza de urmărire penală, că pe la sfârşitul lui iulie, a tot căutat-o .... La un moment dat, acesta a venit la biroul ei, spunând: „.....”. Acesta i-a lăsat nişte documente şi un plic care era deschis, ea văzând că în el sunt bani, moment în care l-a întrebat „ce-i că ăştia”, … spunând că nu ştie, că aşa i-a zis „şeful”. Inculpata arată că a luat banii, neştiind ce semnifică şi cui îi sunt destinaţi. Până la urmă, a reuşit să îl întrebe pe B.S. despre ce e vorba, acesta spunându-i să-i ţină ea, fără a-i da de înţeles că acei bani îi aparţin. Inculpata a precizat că nu a făcut legătura între primirea acestor bani şi poziţia sa de … al OIPOSDRU.

În faza cercetării judecătoreşti, cu ocazia reaudierii inculpata a arătat că în luna mai 2011 a fost R. la o întâlnire de lucru datorată faptului că în luna aprilie s-a constatat că o serie de documente de la R., cuprind erori care duceau la prelungirea terenului de aprobare a documentelor. Conformă participarea la întâlnirea de lucru a martorilor denunţători ... şi …, ocazie cu care a solicitat să vadă un document mai vechi, document care nu i-a putut fi pus la dispoziţie fiind încuiat în biroul coordonatorului de proiect aflat în concediu la acea dată.

Inculpata recunoaşte convorbirea cu coinculpatul R. în care i-a cerut explicaţii despre imposibilitatea studierii acelui înscris, sugerându-le ca pe viitor să scaneze documentele şi să le pusă la dispoziţia angajaţilor.

Motivează faptul că nu a încheiat nici un act, urmare acestei întâlnire, pentru că era doar o întâlnire de lucru. Referitor la primirea sumei de bani declaraţia acesteia se coroborează cu cea a martorului …, sub aspectul modului în care plicul cu bani a fost remis, însă arată că a avut percepţia că-i era destinat şefului său, inculpatul B.S., şi că în următoarele săptămâni a încercat că-l contacteze pe acesta lucru care nu a fost posibil, între timp operând arestarea inculpatului.

Inculpata a afirmat că fără a avea dovezi a arătat în discuţiile cu … sa, dar şi cu o prietenă pe scaip că inculpatul B. „ar lua” bani, motivat de multitudinea informaţiilor apărute în presă, dar şi de o întâlnire între B. şi R. la cetate, când l-a văzut pe R. că-i dădea ceva pe sub bord lui B..

În ceea ce o priveşte inculpata arată că nu a avut nicio clipă percepţia că banii îi erau destinaţi şi nici că ar fi avut vreo legătură cu vizita de la R., pentru că nu exista nici un motiv.

Analizând această situaţie de fapt dar şi apărările inculpatei Ţ.A.M. urmează a se observa că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Primul aspect îl constituie poziţia martorului-denunţător …., cât şi a martorei …. care au susţinut că inculpata a primit banii, făcând legătura cu funcţia deţinută de aceasta.

De remarcat este şi aspectul ce rezultă din discuţia purtată în mediul ambiental la … între inculpatul B.S. şi inculpatul R.C., reieşind primirea banilor, precum şi faptul că Ţ.A. ar fi urmat să mai primească diferite sume de bani numai atunci când B.S. ar fi considerat necesar.

Astfel, prin modul în care s-a desfăşurat controlul şi prin atitudinea faţă de subordonaţii săi, inculpata a lăsat să se înţeleagă că ar exista posibilitatea să devină mai înţelegătoare şi să nu creeze probleme pe viitor, în condiţiile în care aceştia ar găsi maniera de a „o sensibiliza”, ceea ce s-a şi întâmplat ulterior prin intermediul lui …..

Nu putem primi apărarea inculpatei în sensul că ceea ce s-a întâmplat la R. nu a fost un act de control ci o întâlnire de lucru, în condiţiile în care aceasta s-a prezentat la sediu, a purtat discuţii cu angajaţii, a constatat o serie de neajunsuri, sens în care a solicitat să discute cu inculpatul R. (neregulile nu sunt contestate ca şi existenţă de coinculpatul R. şi martora …).

Faptul că inculpata nu ar fi avut atribuţii de control, aşa cum susţine apărarea, este o chestiune infirmată de fişa postului acesteia potrivit căreia atribuţiile de monitorizare aveau caracter de continuitate până la finalizarea proiectelor. În acest sens, este remarcabilă declaraţia inculpatului B. pe care a dat-o în cadrul denunţului formulat, în care a susţinut că Ţ.A. ar fi primit suma respectivă pentru a facilita înlocuirea din dosarele proiectelor a unor documente care erau întocmite cu încălcarea dispoziţiilor OG nr. 34/2006 deşi, iniţial, a arătat că el nu a cunoscut primirea acestei sume de bani.

Or, în condiţiile în care, fără a anunţa o vizită de lucru inculpata se deplasează la sediul din R. şi efectuează o activitate, care în esenţă este una de monitorizare nu putem achiesa la apărarea inculpatei potrivit căreia aceasta nu avea atribuţii de control, percepţia celor implicaţi de la R. fiindcă inculpata s-a prezentat acolo în calitate de … al organismului intermediar.

De remarcat este faptul că atribuţiile de monitorizare, aşa cum am arătat, aveau un caracter de continuitate, până la finalizarea proiectelor aşa încât primirea sumei de bani nu poate fi considerată că a avut loc după exercitarea acestor atribuţii de control, cum susţine apărarea, inculpata având posibilitatea de a-l exercita inclusiv după primirea sumei de 10.000 lei, în aceste condiţii.

Nu putem primi de asemenea critica potrivit căreia actul de inculpare nu prevede în mod expres care sunt atribuţiile de serviciu ale inculpatei, acestea rezultând din fişa postului şi normele ce reglementează activitatea organismului intermediar.

Apărarea face o întreagă discuţie vis-a-vis de atribuţiile de control ce ar antrena aplicarea alineatului 2 al art.254 Cod penal şi faptul că inculpata Ţ. în calitatea sa de … nu ar fi avut atribuţii de control în ceea ce priveşte proiectele cu fonduri europene ci doar atribuţii de monitorizare a acesteia.

Se impune a se face o distincţie între atribuţiile ce-i incumbau inculpatei pe acest segment de activitate, descrise mai sus şi aplicarea alin.2 care statuează că dacă persoana care a săvârşit fapta din alin.1 are atribuţii de control acest alineat devine operabil.

Este cert că prin funcţia pe care o deţinea inculpata avea atribuţii de control, şi de necontestat faptul că profitând de această poziţie s-a deplasat la R. pentru a face anumite verificări, pentru care a fost şi „recompensată” de către cei care au avut percepţia acestei vizite nu ca pe una de lucru ci ca pe una de control.

Relevant este şi faptul că această vizită a inculpatei a venit la scurt timp după o acţiune de control a organismului intermediar care potrivit declaraţiilor inculpatei a constatat o serie de erori în documente care ar fi determinat prelungirea termenului de aprobare a acestora. În aceste condiţii este credibilă declaraţia inculpatului B. potrivit căreia suma de bani i-ar fi fost dată inculpatei pentru a facilita înlocuirea din dosarele proiectelor a unor documente care erau întocmite cu încălcarea dispoziţiilor OG nr. 34/2006.

Nici critica potrivit căreia nu s-a demonstrat existenţa unei legături de serviciu între inculpată şi …, angajat al unei societăţi comerciale nu poate fi primită în condiţiile în care aşa cum s-a arătat inculpata era … al organismului intermediar care monitoriza implementarea proiectelor cu fonduri europene, implementare făcută prin intermediul acestei societăţi comerciale care se ocupa de proiect şi al cărei angajat era inculpatul ... si al căror beneficiar este CNFPPP R.,.

De asemenea, nu se poate acredita ideea că inculpata a acţionat fără intenţie directă şi calificată prin scop, nu ar fi pretins sumele de bani iar primirea a fost recunoscută doar ca element de fapt, inculpata neavând reprezentarea că este vorba de o luare de mită, eventual aflându-se într-o formă de participaţie improprie.

Niciuna din aceste critici nu este justificată în condiţiile în care pe fondul celor arătate mai sus inculpata a acceptat primirea sumei de bani de la martorul denunţător …. Faptul că inculpata ar fi crezut că banii sunt destinaţi coinculpatului B. nu poate fi primită, fiind inadmisibil ca un director al unei instituţii să accepte un plic în care a văzut că sunt bani, fără a solicita explicaţii, apoi să păstreze în detenţia sa plicul o perioadă de câteva săptămâni, motivând că nu au fost împrejurările necesare pentru a lămurii situaţia cu preşedintele ANOFM, arătând că a schimbat şi plicul în care se aflau banii pentru că se deteriorase, demersul de a afla destinaţia banilor nereuşind să se finalizeze pentru că inculpatul B. a fost arestat.

Toate aceste argumente fac necredibilă apărarea inculpatei cu atât mai mult cu cât din convorbirile lui R. cu B. se vehiculează posibilitatea remiterii şi a unor alte sume dar numai când B. decide.

Este cert că inculpata a acceptat o sumă de bani pe fondul relaţiilor cu societatea parteneră de implementară a fondurilor europene pe cele două proiecte, neputând fi exclus din întreg cercul faptic modul în care se aprobau proiectele, partea de cofinanţare, întârzierile survenite aceste vizite inopinate etc. În atare situaţie nu putem vorbi de o lipsă a unei intenţii directe sau de o participaţie improprie a inculpatei în accepţiunea art.31 alin.2 Cod penal, la fapta de luare de mită.

Un ultim aspect ce vizează chiar latura subiectivă, percepţia persoanei inculpatei este legată şi de conduita acesteia din seara reţinerii inculpatului B. care a fost aceea a unei persoane care are ceva de ascuns şi care încerca să caute susţinere aşa încât după ce aceasta a fost informată de martora …. cu privire la cele întâmplate, printr-un mesaj telefonic scris, având următorul conţinut: „…”, ulterior, inculpata a luat legătura, în condiţii de conspirativitate, cu o persoană din mediul politic, căutând informaţii suplimentare, care nu i-au fost însă furnizate. De asemenea, după ce i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea, aceasta l-a contactat telefonic pe …., pentru a afla ce a declarat acesta organelor de urmărire penală şi pentru a şti cum să-şi formuleze apărarea.

Concluzionând apreciem că în cauză inculpata se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de luare de mită iar o soluţie de achitare pentru că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive, aşa cum a solicitat apărarea nu poate fi primită.

In drept, fapta inculpatei Ţ.A.M., care în calitate de … al OIPOSDRU din cadrul ANOFM, în cursul lunii august 2011, a primit de la …., … la C. Ltd (partener …în cadrul proiectelor PACSPO şi ICAR, al căror beneficiar este CNFPPP R.), suma de 10.000 lei, ulterior efectuării unui control asupra desfăşurării acestora, scopul primirii banilor fiind acela de nu-şi exercita în mod corespunzător atribuţiile de serviciu privind monitorizarea derulării proiectelor menţionate, cu prilejul controalelor ulterioare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 al. 1 şi 2 C.p rap. la art. 6 din Legea 78/2000.

Pentru faptele săvârşite inculpaţilor urmează a i se aplica câte o pedeapsă la a căror stabilire şi individualizare se vor avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art.72 Cod penal, şi anume: dispoziţiile generale ale Codului penal cu referire la tipul de pedeapsă aplicată, la forma continuată a infracţiunilor – pentru inculpaţii B.S. şi R.C., respectiv a formei simple a infractiunii pentru inculpata T. A., la modalitatea de executare a pedepselor pentru fiecare inculpat in parte, dispoziţiile partii speciale si a legii speciale ce reglementează infractiunile de coruptie şi care stabilesc limitele speciale pentru infracţiunile deduse judecăţii, împrejurările concrete în care faptele s-au derulat, numărul de acte materiale reţinute, calitatea speciala a persoanelor implicate, sumele mari obtinute prin infractiunea de luare de mita - in cazul inculpatului B.S., precum si aspectul de fenomen infractional cu caracter de obicei ce se suprapunea procedurilor in care se accesau fonduri europene.

Faţă de aceste considerente apreciem că rolul pedepsei în accepţiunea art.52 Cod penal, urmează a fi atins în cazul celor trei inculpaţi prin aplicarea a câte unei pedepse cu închisoarea, în limite care să evidenţieze în egală măsură criteriile analizate mai sus, individualizate pentru fiecare in raport de contributia acestora si circumstantele reale si personale ale spetei.

Astfel, în cazul inculpatului B.S., se vor avea în vedere persoana inculpatului şi calitatea de .. al ANOFM, cu rang de …, calitate în care a săvârşit faptele de natură penală, încălcând atribuţiunile de serviciu. In raport de acest fapt, de modul în care a înţeles să acţioneze, primind bani din teritoriu, de la angajaţi ai unei firme partenere în implementarea proiectelor cu fonduri europene, prin persoane interpuse, luându-şi măsuri de precauţie pentru a nu se expune vreunui risc, instruind complicele să fie prudent în cele ce întreprinde, să nu conserve vreun potenţial mijloc de proba, la care se adaugă numărul actelor materiale comise – 11 şi cuantumul sumelor primite - apreciem că nu pot fi acceptate solicitarile apărării de a se reţine în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante.

De altfel, în cazul inculpatului, lipsa antecedentelor penale nu pot fi asimilate unor circumstanţe atenuante, de vreme ce funcţia de demnitate publică pe care acesta o ocupa impunea absenţa acestora.

Pregatirea profesională, vârsta acestuia, aspectele sociale sunt elemente care, ar fi trebuit să aibă un impact favorabil asupra conduitei inculpatului, să-i inhibe comportamentul infracţional şi să evidenţieze aspecte pozitive pentru instituţia pe care o reprezenta, lucru care în cazul de faţă nu poate fi reţinut în sensul invocat de apărare. În fine, problemele de ordin medical ale inculpatului vor fi avute în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei, insa nu justifica, prin ele insele retinerea ca si circumstante atenuante, fără a ignora şi poziţia procesuală vădit nesinceră a acestuia, care a încercat, diverse explicaţii, nefondate să îşi excludă vinovăţia.

Toate aceste argumente ne îndreptăţesc să conchidem că, în cazul acestui inculpat pedeapsa aplicată trebuie să se situeze în partea superioară a limitei speciale, pentru a da eficienţă atât funcţiei coercitive, restrictive a pedepsei, dar, în egală măsura şi funcţiei exemplificative a acesteia.

Referitor la inculpatul R.C. se va avea în vedere, prioritar conduita acestuia din momentul formularii denunţului, ocazie cu care şi-a manifestat disponibilitatea în colaborarea cu organele de urmarire penală pentru identificarea tuturor inculpaţilor şi probarea faptelor.

Din aceasta perspectivă, nu putem fi de acord cu concluziile procurorului de şedinţă, în sensul de a nu reţine această împrejurare ca şi circumstanţa atenuantă, achiesând la punctul de vedere al procurorului de caz exprimat în rechizitoriu. Este adevarat că există în cauza o sesizare din oficiu, însă în egală măsură, contribuţia inculpatului R. în anchetă a fost una însemnată şi ea trebuie evaluată cu atât mai mult cu cât prin declaraţiile sale şi participarea efectivă inculpatul nu a beneficiat de vreo cauză de exonerare de raspundere, ci din contră, a dovedit nu numai participarea inculpatului B. la fapte, ci, implicit şi-a recunoscut şi asumat şi propria vină.

Atitudinea sa pe întreg parcursul procesului penal a fost una sinceră, chiar dacă a încercat să îşi contureze apărări, cu consecinţa unei soluţii de achitare, însă, pe fond acesta nu a negat faptele şi nici participarea sa, dând detalii concrete despre ceilalţi participanţi.

In egala masura, fără a se converti, aşa cum am arătat într-o cauză care înlătura caracterul penal al faptei, trebuie să fie analizată poziţia inculpatului în acest eşafodaj probator, asupra căruia s-au exercitat nişte presiuni de o anumită factura care au influenţat într-o oarecare manieră aspectul subiectiv al acţiunilor sale.

Nu în ultimul rând se vor avea în vedere numărul actelor materiale comise, în număr de nouă, calitatea de complice, faptul că nu s-a reţinut ca acesta a avut un beneficiu material pentru sine din comiterea infracţiunii, vârsta, pregătirea profesională, lipsa antecedentelor penale.

Toate aceste argumente ne îndreptăţesc să conchidem că, în cazul acestui inculpat se impune reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante, prevăzute de art.74 lit.c şi alin.2 Cod penal, cu consecinţa caracterului obligatoriu al reţinerii acestor circumstanţe, care însă nu vor motiva coborarea pedepsei sub acest minim în condiţiile în care se identifică un concurs între acestea şi cauzele de agravare a pedepsei, exemplificate de forma continuată a infracţiunii, aşa încât pedeapsa ce urmează a fi aplicată acestui inculpat se va situa uşor peste minimul special de pedeapsă.

Relativ la inculpata T.A.urmează a fi avute în vedere forma simplă a infracţiunii, un singur act material, condiţiile în care a acceptat suma de bani, suma efectiv primita, modică, cel puţin prin comparaţie cu coinculpatul B., vârsta inculpatei, care este …, cu posibilităţi de reinserţie socială, cu o pregătire profesională respectabilă, - elemente care, în opinia instanţei justifică reţinerea în cazul inculpatei a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art.74 alin.2 Cod penal, cu consecinţa aplicării unei pedepse sub minimul special de pedeapsă, însă orientat spre un cuantum care să reflecte funcţia exemplificativă a pedepsei aplicată inculpatei, ce trebuie să conştientizeze pe viitor consecinţele actelor sale, care era ..... într-un organism intermediar, care avea atribuţii de control ce presupun o anume responsabilitate .

Faţă de împrejurarea că inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care este obligatorie aplicarea şi a unei pedepse complementare, respectiv a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, b si Cod penal (având în vedere că vizează infracţiuni de corupţie în legătură cu serviciul se impune şi aceasta ingerinţa a restrângerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit.c C.p.) instanţa va stabili astfel de pedepse într-un cuantum care să le eficientizeze, după executarea pedepselor principale.

Sub aspectul modalităţii de executare a pedepselor dat fiind cuantumul acestora precum şi criteriile ce au stat la baza analizei activităţii infracţionale a inculpaţilor, Tribunalul apreciază că în cazul inculpatului B.S. modalitatea legală şi oportună este doar aceea în regim privativ de libertate în timp ce pentru coinculpaţi va stabili ca regim de executare unul neprivativ de libertate.

Cuantumul pedepsei aplicate inculpatului B.S. situat peste limita de mijloc a pedepsei permite doar aplicarea unei pedepse în regim privativ de libertate modalitate care oricum corespunde celorlalte criterii analizate cu referire la persoana inculpatului şi la caracteristicile speţei.

În consecinţă, în baza art.71 Cod Penal, va interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, b şi c Cod Penal.

Arătăm doar că în cazul tuturor celor trei inculpaţi se impune restrângerea exerciţiului drepturilor prev. d eart.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal, dar şi a literei „c” a aceluiaşi articol dat fiind faptul că s-a stabilit că inculpaţii s-au folosit de funcţiile pe care le-au avut pentru săvârşirea infracţiunii.

Cu privire la cererea de modificare a controlului judiciar formulată de inculpatul B.S. Tribunalul o va aprecia ca fiind neîntemeiată urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Se constată că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv şi că acesta a fost liberat sub control judiciar prin decizia penală nr.267/R/07.02.2012 a Curţii de Apel Bucureşti.

De la acel moment şi până în prezent aproape la fiecare termen de judecată inculpatul B. a formulat cereri succesive de modificare a controlului judiciar fie pe considerente sociale, pentru a se angaja sau pe motive medicale cum este cazul cererii de astăzi.

În motivare inculpatul B.S. şi-a motivat necesitatea extinderii limitei teritoriale la nivelul R. pentru a putea să efectueze un …. la clinica …., conform prescripţiilor medicale.

Analizând actele medicale existente la dosarul cauzei se va constata că în perioada …. inculpatul a fost internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă …., ocazie cu care a fost supus „……………………”.

La data de 11.05.2012 i se recomandă de către medicul de familie, nimeni altul decât …inculpatului efectuarea unui … cu indicarea clinicii din Cluj, aceasta fiind singura investigaţie diferită de actul medical de la momentul externării inculpatului.

În atare situaţie apreciem că aceste probe prin care se dovedeşte necesitatea unei investigaţii în afara limitelor teritoriale instituite inculpatului sunt pro causa, inculpatul având posibilitatea, dacă există această urgenţă, să solicite permisiunea de a se deplasa în C. pe o perioadă determinată de timp, aspect pe care inculpatul nu l-a dorit la acest termen de judecată arătând judecătorului că sunt necesare programări şi nu poate şti exact când trebuie să se deplaseze.

Aceste considerente îndreptăţesc judecătorul să constate că la acest moment modificarea controlului judiciar aşa cum a fost ea formulată nu se impune.

În baza art.88 Cod penal, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 16.10.2011 până la 07.02.2012.

În baza art.19 din Legea 78/2000, va dispune confiscarea de la inculpat a sumelor dobândite prin infracţiune respectiv suma de 956.500 lei şi 22.000 euro (în echivalent lei).

Cu privire la această chestiune se impune a se face următoarele menţiuni.

Prima chestiune este aceea a necesităţii confiscării sumei de bani în temeiul invocat mai sus, măsură pe care instanţa o apreciază ca fiind legală, nefiind de acord cu susţinerile apărătorului inculpatului S.B. şi a reprezentantului parchetului.

În acest sens, invocăm decizia în interesul legii, nr.59 din 24.09.2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite care a statuat că banii, valorile sau orice ale bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, neputând fi restituite denunţătorilor care au primit o soluţie de netrimitere în judecată pentru infracţiunea de dare de mită, infracţiune raportată la Legea nr.78/2000.

Potrivit acestei decizii dispoziţia de restituire a banilor persoanei care le-a dat operează numai dacă infracţiunile sunt încadrate exclusiv conform art.255 Cod penal, în caz contrar, când faptele denunţătorilor sunt încadrate şi cu trimitere la legea specială, respectiv Legea nr.78/2000 aceste sume nu se restituie, operând confiscarea în temeiul art.19 din aceeaşi lege de la persoana care a dobândit sumele prin infracţiune.

A doua observaţie ce se impune a fi făcută este legată de cuantumul sumei ce trebuie confiscată, observându-se că acest cuantum este de 956.500 lei şi 22.000 euro şi nu 903.500 lei şi 22.000 lei, aşa cum s-a reţinut prin rechizitoriu.

În realitate nu este o chestiune ce rezultă din probatorii, ci doar este vorba de o eroare materială făcută în rechizitoriu când din suma totală obţinută prin infracţiune de 1.058.500 lei şi 22.000 euro, s-a reţinut că ar fi fost recuperată suma totală de 155.000 lei (82.000 lei – primită de inculpat în luna octombrie 2011 şi 73.000 lei – parte din suma colectată în luna septembrie 2011 lăsată din neglijenţa lui R. în interiorul biroului), ajungându-se astfel la suma de 903.500 lei.

Se va constata însă că în mod greşit s-a procedat la considerarea ca recuperată a sumei de 73.000 lei şi scăderea ei din suma reţinută ca primită de inculpatul B., în realitate această sumă mai fiind scăzută odată, pentru că nu a fost luată în considerare ca şi sumă alături de celelalte obţinute prin infracţiune. Cu alte cuvinte suma de 73.000 lei, uitată nu a fost adunată şi considerată, în mod firesc, ca şi sumă dobândită prin infracţiune pentru a mai putea justifica o nouă deducere.

Concluzionând apreciem că suma corectă ce trebuie confiscată de la inculpat este cea de 956.500 lei plus 22.000 euro (ce rezultă din calculul matematic).

Totodată constată, aşa cum am mai arătat că suma de 73.000 lei (parte din suma colectată de coinculpatul R.C. în luna septembrie 2011 dar neremisă inculpatului B.) şi respectiv suma de 82.000 lei (primită de inculpatul B. în luna octombrie 2011) au fost restituite martorilor denunţători conform ordonanţelor din datele de 07.11.2011 ( pentru suma de 73.000 lei), respectiv ordonanţele din 21.10.2011, şi 24.10.2011( pentru suma de 82.000 lei).

În temeiul art.20 din Legea 78/2000, va menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie până la concurenţa sumei de 956.500 lei şi 22.000 euro (în echivalent lei), astfel:

- prin Ordonanţa din data de 25.10.2011, asupra imobilului compus din locuinţă (…) şi cabinet medical situat în ________ aparţinând inculpatului B.S.;

- prin Ordonanţa din 02.11.2011, asupra următoarelor bunuri aparţinând inculpatului: _________;

- prin Ordonanţa din 04.11.2011 asupra sumelor de 1.340 euro şi 260 dolari USD aparţinând inculpatului.

Cu privire la inculpaţii R.C. şi Ţ.A.M. Tribunalul apreciază că, în raport de cuantumul pedepselor aplicate şi de toate circumstanţele reale şi personale aşa cum au fost ele creionate cu ocazia individualizării judiciare a pedepsei scopul pedepsei, va putea fi atins în cazul celor doi inculpaţi şi prin executarea pedepselor în regim neprivativ de libertate însă sub supravegherea serviciului de probaţiune, serviciu care trebuie să monitorizeze respectarea măsurilor de supraveghere impuse inculpaţilor ca şi garanţii pentru realizarea reinserţiei sociale a acestora.

În consecinţă, în baza art.861 Cod penal, va dispune suspendarea executării pedepselor aplicate celor doi inculpaţi sub supraveghere pe termene de încercare stabilit in condiţiile art. 86 2 C.p., în cuantumuri care să respecte dispoziţiile legale dar să şi eficientizeze măsurile.

În baza art.863 Cod penal va încredinţa supravegherea celor doi inculpaţi, Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru inculpatul R.C., respectiv de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru inculpata Ţ.A. şi va pune în vedere acestora, ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

-să se prezinte, o data la trei luni, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea, respectiv Bucureşti;

-să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

-să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.

Va atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art.864 Cod penal.

În baza art.71 alin.5 C.p. pe durata termenului de încercare va suspenda executarea pedepselor accesorii.

Va constata că cei doi inculpaţi au fost cercetaţi în stare de libertate.

Va constata că suma de 10.000 lei, dobândită prin infracţiune a fost restituită către martorul denunţător …. prin ordonanţa din 24.10.2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.

În baza art.191 Cod pr.pen. alin.1 şi 2 Cod proc. pen., va obliga pe inculpatul B.S. la plata sumei de 10.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, pe inculpatul R.C. la plata sumei de 7.000 lei cheltuieli judiciare către stat şi pe inculpata Ţ.A.M. la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli judiciare către stat, reprezentând contravaloarea actelor de procedură efectuate cuantumul cheltuielilor fiind raportat pentru fiecare inculpat în parte funcţie de cheltuielile ocazionate şi de participarea fiecăruia la faptă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

I. În baza art.254 alin.1 şi 2 Cod penal raportat la art.6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, condamnă pe inculpatul B.S. - fiul lui „......” - la pedeapsa principală de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (unsprezece acte materiale) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, b şi c Cod penal, pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art.71 Cod Penal, interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, b şi c Cod Penal.

Constată că inculpatul B.S. a fost liberat sub control judiciar prin decizia penală nr.267/R/07.02.2012 a Curţii de Apel Bucureşti.

Respinge ca neîntemeiată cererea de modificare control judiciar formulată de inculpat.

În baza art.88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 16.10.2011 până la 07.02.2012.

În baza art.19 din Legea 78/2000 dispune confiscarea de la inculpat a sumelor dobândite prin infracţiune respectiv suma de 956.500 lei şi 22.000 euro (în echivalent lei).

Constată că suma de 73.000 lei (parte din suma colectată de coinculpatul R.C. în luna septembrie 2011 dar neremisă inculpatului B.) şi respectiv suma de 82.000 lei (primită de inculpatul B. în luna octombrie 2011) au fost restituite martorilor denunţători conform ordonanţelor din datele de 07.11.2011 ( pentru suma de 73.000 lei), respectiv ordonanţele din 21.10.2011, şi 24.10.2011( pentru suma de 82.000 lei).

În temeiul art.20 din Legea 78/2000 menţine măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie până la concurenţa sumei de 956.500 lei şi 22.000 euro (în echivalent lei), astfel:

- prin Ordonanţa din data de 25.10.2011, asupra imobilului compus din locuinţă (…) şi cabinet medical situat în ___ aparţinând inculpatului B.S.;

- prin Ordonanţa din 02.11.2011, asupra următoarelor bunuri aparţinând inculpatului: „....”.;

- prin Ordonanţa din 04.11.2011 asupra sumelor de 1.340 euro şi 260 dolari USD aparţinând inculpatului.

II. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul R.C. din infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, de complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 raportat la art.254 alin.1 şi 2 Cod penal şi la art.6 din Legea 78/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C.p.în infracţiunea de dare de mită prev. de art.255 alin.1 Cp rap. la art.6 din Legea 78/2000cu aplic. art.41 alin.2 C.p.

În baza art.26 raportat la art.254 alin.1 şi 2 Cod penal şi la art.6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art.74 lit. c şi alin.2 Cod penal, art.76 lit.c Cod penal şi art.80 alin.2 Cod penal, condamnă pe inculpatul R.C. - fiul lui „.......”, la pedeapsa principală de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, în formă continuată (nouă acte materiale) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, b şi c Cod penal, pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art.71 Cod Penal, interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, b şi c Cod Penal.

În baza art.861 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 ani stabilit in condiţiile art 86 2 C.p.

În baza art.863 Cod penal încredinţează supravegherea inculpatului R.C., Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi pune în vedere acestuia, ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

-să se prezinte, o data la trei luni, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vâlcea;

-să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

-să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.864 Cod penal.

În baza art.71 alin.5 C.p. pe durata termenului de încercare suspendă executarea pedepselor accesorii.

Constată că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate.

III. În baza art.254 alin.1 şi 2 Cod penal raportat la art.6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art.74 alin.2 Cod penal, art.76 lit.c Cod penal, condamnă pe inculpata Ţ.A.M. – „....”, la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, b şi c Cod penal, pe o durată de 1 an şi 6 luni, după executarea pedepsei principale.

În baza art.71 Cod Penal, interzice inculpatei, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, b şi c Cod Penal.

În baza art.861 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni stabilit in condiţiile art 86 2 C.p.

În baza art.863 Cod penal încredinţează supravegherea inculpatei Ţ.A.M., Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi pune în vedere acesteia, ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

-să se prezinte, o data la trei luni, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

-să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;

-să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existenţă.

Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.864 Cod penal.

În baza art.71 alin.5 C.p. pe durata termenului de încercare suspendă executarea pedepselor accesorii.

Constată că inculpata a fost cercetată în stare de libertate.

Constată că suma de 10.000 lei, dobândită prin infracţiune a fost restituită către martorul denunţător ... prin ordonanţa din 24.10.2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie.

În baza art.191 Cod pr.pen. alin.1 şi 2 Cod proc. pen., obligă pe inculpatul B.S. la plata sumei de 10.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, pe inculpatul R.C. la plata sumei de 7.000 lei cheltuieli judiciare către stat şi pe inculpata Ţ.A.M. la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu apel în 10 zile de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.05.2012.

PREŞEDINTE GREFIER

Târţău Luminiţa – Speranţa Paraschiv Anca

................
................

In order to avoid copyright disputes, this page is only a partial summary.

Google Online Preview   Download