Copilul hiperactiv .com

Copilul hiperactiv

Tot mai multi parinti se confrunta cu problema hiperactivitatii. Parintii unui baietel de

7

ani

se

plang

ca

fiul

lor

este

ca

"argintul

viu":

"Este neastamparat, intr-o continua miscare. Nu sta linistit o clipa,nu e atent atunci cand i

se explica ceva. Nu termina ceea ce a inceput. E imprastiat si uituc. Cand se intoarce de la

scoala, aproape intotdeauna constatam ca a pierdut sau uitat ceva: creioane, carti, caiete,

materiale didactice, temele pentru acasa. Nu-si face niciodata temele singur. Trebuie sa-l

supraveghem si sa-l obligam sa-si faca temele, altfel ar merge a doua zi la scoala nepregatit.

Suntem obositi si exasperati. Pur si simplu, ne este greu sa intelegem ce se intampla, cu atat mai

mult cu cat copilul este inteligent si inventiv. Dar invatatoarea se plange ca nu este atent,

vorbeste cu colegii in timpul orei, distragandu-le si lor atentia, nu are rabdare sa scrie, se

plictiseste repede, sa grabeste sa raspunda la intrebari inainte ca ele sa fie formulate."

O alta mamica nedumerita (are un baiat de 10 ani) ne scrie: "Tot anul acesta scolar, ne-

am chinuit unul pe altul: eu, obligandu-l sa stea in camera lui si sa-si faca temele, el

exasperandu-ma cu joaca si neatentia. Din orice isi face o jucarie: daca nu are pe masa decat un

creion, chiar si cu acesta isi face de lucru. De cate ori a promis ca isi face temele, ori a uitat, ori

le-a facut de mantuiala. Inca din clasa I, a fost supravegheat sa-si faca temele. Este in clasa a

treia. Ma gandesc cu groaza ce v-a face in clasa a cincea, cand va avea la fiecare materie cate

un profesor, fiecare cu pretentiile lui... Acum, cand are doar cateva teme de scris, sta de la ora

17.00 pana la ora 21.00. Pana sa se apuce de teme, trebuie sa insist foarte mult, pentru ca

gaseste tot felul de pretexte sa amane acest lucru. La matematica, desi are inclinatii, cum

intalneste o problema mai dificila, nici nu o citeste bine, ca vine si spune ca nu stie sa o rezolve.

Nu mai vorbesc de romana...Daca are vreo compunere, e clar ca vom sta pana tarziu, pentru ca

el vrea sa scrie cat mai putin sau nu stie ce sa scrie, cu toate ca ii dau de fiecare data macar o

idee. Datorita faptului ca situatia dureaza de mult timp, am inceput sa-mi pierd rabdarea.Nu

reusesc sa-l mobilizez. Degeaba ii spun ca ar trebui sa dea mai multa importanta scolii, parca as

vorbi

cu...

peretii."

Impresia generala a acestor manifestari comportamentale, este de neadaptare la

solicitarile

impuse

de

mediu:

familie,

scoala.

Copilul

este:

1. Neatent: se concentreaza cu dificultate si isi pierde deseori concentrerea in timp ce indeplineste o activitate (de exemplu, temele pentru acasa); nu persista in activitate, nu o finalizeaza, trecand cu usurinta de la o sarcina la alta;

2. Impulsiv: este nerabdator, intrerupand sau deranjandu-I pe ceilalti; este imprudent, actionand fara sa gandeasca ("din impuls"), expunandu-se unor situatii periculoase, fara a le constientiza riscul si consecintele (de exemplu, alearga in strada fara sa se asigure)

3. Hiperactiv: este nelinistit, agitat in miscari,se misca, alearga, vorbeste excesiv.

Asocierea tulburarilor de atentie, cu impulsivitatea si hiperactivitatea, caracterizeaza

tulburarea de comportament denumita: hiperactivitate cu deficit de atentie.

Veti spune probabil ca este specific copiilor mici sa fie vioi, in continua miscare, neatenti,

nerabdatori. Asta nu inseamna ca toti sunt etichetati ca fiind hiperactivi. Dar daca aceste

manifestari sunt intense, frecvente si persistente, devenind problematice, ele sunt

caracteristice

copilului

hiperactiv.

Cauzele acestei tulburari sunt de natura biologica (disfunctii ale sistemului nervos), dar

manifestarea si evolutia ei este influentata de factorii de mediu (evenimentele de viata

stresante, relatiile interpersonale). Tulburarea este mai frecventa la baieti si debuteaza inainte de

7

ani,

familia

sesizand

simptomele

evidente

ale

tulburarii.

Diagnosticul se precizeaza frecvent la varsta scolara, copilul fiind supus unei observatii

atente in mediul familial si scolar. Manifestarile se mentin in copilarie. In perioada pubertatii

intensitatea simptomelor se diminueaza, iar la varsta adulta, o treime dintre copii vor continua sa

manifeste

tulburarea.

Este dificil a da un prognostic favorabil evolutiei tulburarii, deoarece in timp pot apare

diverse complicatii: tulburari de comportament (agresivitate,opozitionism, crize de furie), dificultati

in plan social si scolar (esec, abandon scolar). Intensitatea simptomelor e variabila si

antreneaza o deteriorare mai mult sau mai putin severa in viata familiala, scolara,

profesionala

(afectand

si

relationarea

sociala).

Copilul hiperactiv "saboteaza" masurile educationale, fiind tentat sa nu respecte normele

legale si sociale, regulile si instructiunile, mai ales daca nu este supravegheat. Nu e de mirare ca

parintele este epuizat, furios, speriat, deznadajduit, coplesit. Tratarea tulburarii necesita o

abordare multidisciplinara: parinti, profesori, medici pediatri, psihiatri(pentru diagnosticarea

tulburarii),

psihologi

etc.

Neintelegand ce se intampla si avand convingerea ca au un "copil-belea" care se opune

voit a fi disciplinat, multi parinti isi pierd rabdarea, devenind amenintatori, tensionati, excesiv de

autoritari, dezamagiti, nervosi. Rezultatul este ca intra in conflict cu copilul, diminuandu-i si mai

mult acestuia stima de sine. Sentimentul ca esti un copil-problema, detestat, respins, neacceptat,

genereaza o traire de culpabilitate cronica ce se manifesta prin comportamente autodistructive.

Un copil caruia i se cere prea mult (a fi la fel de rezonabil ca un adult, cel mai bun la invatatura,

cel mai disciplinat), va avea tot timpul impresia ca nu este la inaltime. Daca mai are si frati

"model", el va fi strivit de imaginea de "oaie neagra" a familiei. Relatia parinte-copil se

deterioreaza.

Un copil hiperactiv are o problema speciala si este un copil cu nevoi speciale. Desi

poate avea o inteligenta normala, performantele scolare vor fi in urma celor de aceeasi varsta si

nivel intelectual, ele fiind inevitabil afectate de impulsivitatea, lipsa de concentrare (orice stimul

vizual, auditiv, olfactiv ii distrage atentia) si hiperactivitatea lui.

Conform studiilor, copilul hiperactiv are dificultati de perceptie vizuala si auditiva (disfunctii

in procesarea neurologica a stimulilor vizuali si auditivi), care alaturi de impulsivitate si deficitul de

atentie justifica dificultatile legata de invatare, de insusirea cititului si scrisului (nu poate sa se

concentreze si sa fie atent; desi vede literele si textul scris, are greutati in a citi si intelege

informatiile).

Hiperactivul dezvolta deseori sentimente de inferioritate deoarece fiind un copil

"ciudat", instabil, este invinovatit de parinti, profesori, colegi, prieteni ca provoaca haos si

dezordine, este amenintat, iar apoi chiar confruntat cu retragerea afectiunii (respectului)

lor. Ei nu-l inteleg si si depasiti fiind de situatie, il resping si il pedepsesc. Astfel, afectarea stimei

de sine nu rezolva situatia, ci dimpotriva, o complica si mai tare.

Cum poate fi ajutat un copil hiperactiv? In procesul terapeutic, e nevoie sa fie implicati

toti cei care relationeaza constant cu copilul: parinti, profesori, pediatru, psiholog,

asistenti etc. Se impune un acord in privinta principiilor pedagogice si educationale vizate de

cele doua medii: scoala si familie. De exemplu, in privinta disciplinei, daca exigenta cadrului

didactic nu are echivalent in plan familial(poate mai permisiv si inconstant), fireste ca nu vor

exista progrese. Ar fi de dorit sa existe o solicitare echilibrata a copilului in cele doua medii.

Ei, bine..., se intreaba parintii, ce putem face noi in aceasta situatie?

1. In disciplinarea copilului, regula de aur este... consecventa! Atitudinea parintilor

trebuie sa fie constanta: daca azi si-a lasat hainele in dezordine sau s-a batut cu alti copii si il

certati, nu il ignorati cand acest comportament se repeta! Va profita de inconsecventa

dumneavoastra si va va manipula. Va fi mult mai greu apoi sa va exercitati controlul, daca a

sesizat

o

slabiciune!

2. Cineva din familie (o persoana informata) sau un specialist ar trebui sa-i explice

copilului situatia in care se afla (pe intelesul lui) , daca se intreaba de ce este altfel decat

ceilalti

si

ce

se

intampla

cu

el.

3. Cearta nu inseamna bataie si este o ocazie pentru a-i explica pe intelesul lui, de

ce nu agreati acel comportament! Feriti-va a critica si eticheta negativ copilul, lovind in stima lui

de sine. Chiar daca furia dumneavoastra este intemeiata, ganditi-va ca nu-l ajutati procedand

astfel: "Esti un neispravit (ratat, prost, vagabond etc). M-am saturat! Ma faci de ras! Cu tine nu se

poate ajunge la nici o intelegere! De ce nu poti fi si tu ca X sau ca Y? Parintii lor se mandresc cu

ei! Tu... imi faci viata un chin! Sa te duci de la casa mea! O faci intentionat ca sa-mi scoti peri albi

in cap! Las' ca-ti arat eu tie!" sau: " Ti-am zis sa nu mai faci dezordine!", "Ti-am zis sa stai la

masa fara sa te misti!". Critica pozitiva se refera la comportamentul lui nedorit si nu este un atac

la persoana: "Te inteleg, stiu ca iti este greu, dar nu-mi place sa vad ca esti dezordonat. Ce am

putea face cu caietele astea mazgalite si patate de cerneala? Sau cu creioanele imprastiate? Nu

inteleg nimic din ce-ai scris! Tu, intelegi? Hai sa facem in asa fel, ca macar unul din noi sa

priceapa

ceva

din

ce

ai

scris

acolo."

4. Fiti consecventi in a lauda copilul si a-l recompensa daca are cat de cat un

comportament pozitiv! Ar fi o greseala sa ignorati comportamentele de dorit, pentru ca pierdeti

sansa de a-l consolida. Satisfactia resimtita de copil la aprecierile laudative ale parintelui, devine

o motivatie pentru repetarea acelui comportament. Are nevoie sa fie sustinut si sprijinit! Daca

astazi nu si-a uitat caietul de teme la scoala, asa cum facea de obicei, recunoasteti ca este o

schimbare

in

bine

si

laudati-l!

5. Pentru ca este imprastiat si atentia ii poate fi distrasa cu usurinta, obisnuiti-l sa

respecte un program zilnic! Vreti sa-l disciplinati, sa-l determinati sa-si insuseasca un anumit

ritm si in final sa se organizeze cat de cat singur. Desi va fi dificil si va sabota incercarile

dumneavoastra, nu disperati si perseverati in a-I cere sa respecte orele de trezire-culcare,

invatat,

joaca,

masa.

6. Stabiliti obiective reale! Copilul hiperactiv are probleme si nevoi speciale, dar aste

nu inseamna ca trebuie sa fiti indulgenti cu el! Invatati-l sa-si asume responsabilitati (sarcini),

dar acestea trebuie ajustate in limitele posibilitatilor lui reale! Ar fi absurd sa-i cereti sa exceleze

la invatatura, cand el are probleme mari de concentrare si dificultati severe cu scris- cititul

(datorate unor disfunctii neurologice). Sa fim rezonabili! Aceste asteptari sunt nerealiste!

7. Alcatuiti un program al activitatilor pe care vreti sa le faceti impreuna cu copilul!

El are nevoie de sprijinul dumneavoastra! Insa nu faceti mai multe lucruri deodata, ci concentrati-

va pe unul singur, pe un singur aspect. Trebuie sa i se spuna ce sa faca, sa i se repete de

multe ori ce sa faca. Instructiunile trebuie sa fie clare si precise. De exemplu, un obiectiv

pe termen lung este insusirea (de catre copil) deprinderii de a fi ordonat. Unul din obiectivele

pe termen scurt poate fi: incurajarea comportamentului de aranjare a hainelor lui in dulap. Daca

este dezordonat si isi lasa hainele prin toata casa, vreti sa-l invatati sa le stranga si sa le puna in

dulap Ar fi nerealist sa-i cereti la inceput sa le si aranjeze.Va fi un pas ulterior. Asa ca,

demonstrati-i practic copilului ce trebuie sa faca! Dati-i instructiuni clare si scurte!

Primul pas, ar fi ca el sa va urmareasca (sa fie cat de cat atant la ce faceti: cum strangeti hainele

si

cum

le

aranjati

in

dulap).

Al doilea pas: sa-si stranga hainele si sa le puna in dulap cu ajutorul dumneavoastra.

Al treilea pas: sa-si stranga hainele si sa le aranjeze in dulap fara ajutorul dvs. (dar cu

supraveghere).

Ultimul pas, ar fi : sa le aranjeze fara ajutor (mai intai un articol de imbracaminte, apoi doua

etc.). E un exemplu de sarcina care trebuie fragmentata, demonstrata practic si repetata (pe

pasi), pana cand copilul si-o insuseste. E un inceput in a-i forma deprinderea de a fi ordonat. Nu

uitati sa-i incurajati si sa-l laudati in orice incercare a sa! Chiar daca rezultatul e departe de

perfectiune, important este ca s-a straduit! Apoi vreti sa-l deprindeti sa nu-si mai uite cate

ceva(din rechizite de exemplu) acasa. Pantru aceasta, il veti insista si il veti incuraja in mod

repetat sa verifice dimineata si seara daca are tot ce ii trebuie in ghiozdan. Puteti imagina un joc

care sa-i starneasca interesul: jocul " Ghiceste ce lipseste!" si apoi il veti lauda si incuraja de

fiecare

data

cand

are

un

mic

progres.

8. E nevoie de timp pentru formarea deprinderilor! Vreti, de exemplu, sa-l obisnuiti sa

stea linistit la masa o perioada mai mare de timp! Schimbarile se vor lasa asteptate si va vor

pune rabdarea la incercare! Pana sa apara o schimbare, s-ar putea sa treaca mai mult timp! E

nevoie

sa

invatati

sa

acceptati

limitele

copilului!

9. Ajutati-l sa se concentreze! Atat de usor poate fi distrasa atentia de sunete, zgomote,

obiectele din jur. Camera de lucru a copilului ar trebui sa fie simpla, zugravita in alb, fara o

aglomerare de stimuli vizuali ( fara lucruri inutile si fara culori tari). Culorile decoratiunilor sa fie

neutre. Invatati-l sa se concentreze asupra unei singure activitati: el nu poate sa picteze in timp

ce din camera alaturata se aude radioul (stimul auditiv ce ii distrage atentia), sau daca pe masa

de lucru sunt multe lucruri inutile(stimuli vizuali suplimentari ce ii distrag atentia). Pe masa ar

trebui sa fie numai materialele de care are nevoie pentru o singura activitate (aceea de a picta),

adica:

acuarelele,

foaia

si

pensula.

10. Anumite sporturi ar trebui practicate constant de catre copilul hiperactiv cu

deficit de atetie (innotul, artele martiale), deoarece au ca rezultat: cresterea capacitatea de

concentrare a atentiei; determina un mai bun control al miscarilor; au efect relaxant; ridica nivelul

stimei

de

sine,

atat

de

fragila

la

acest

copil.

Nu va grabiti sa va diagnosticati singuri copilul!!! Este important ca aceasta tulburare (daca exista) sa fie diagnosticata cu acuratete si apoi sa se stabileasca modalitatile si strategiile de interventie terapeutica.

 ................
................

In order to avoid copyright disputes, this page is only a partial summary.

Google Online Preview   Download